REFERAT “CALEA INTRAVENOASA”

ELEV: IVAN V. BIANCA- ANDREEA

GRUPA: 1 A , ANUL: I ,
SPECIALIZARE: ASISTENTI MEDICALI GENERALISTI
 1.Generalități
Calea intravenoasă presupune absorția rapidă și completă a medicamentelor, cu apariția promptă a
efectului terapeutic. Este folosită în urgențele medico-chirurgicale.
Se pot administra soluții apoase isotone, hipertone, cu pH egal saudiferit de al plasmei. Nu se
pot administra soluții uleioase, hipertone, emulsii, suspensii, substanțe hemolitice.
Se poate folosi și pentru administrarea unor cantități mari pe o perioadă lungă de timp,
înritmlent (perfuzie).
Deoarece medicamentele administrate prin injecţie intravenoasă directă au efect imediat, în cazul
pacienţilor alergici poate apărea şocul anafilactic. În această situaţie (când pacientul devine dispneic,
cianotic etc) trebuie chemat imediat medicul şi se încep la nevoie manevrele de resuscitare.
Dacă apar semne de extravazare se întrerupe injectarea şi se reia tehnica ţinând cont de substanţa
pierdută prin extravazare.
Accidente / Incidente
- durere  
- amețeală
- lipotimie
- valuri de căldură
- alergie la substanță, soc anafilactic  
- embolie gazoasă – introducerea accidentală de aer în venă poate duce la moartea
pacientului
- hematom prin străpungerea venei
- tumefierea țesutului prin revărsarea substanței în afara venei
- flebalgia prin injectarea rapidă a substanței sau din cauza efectului iritativ resimtit prin
durere vie
- paraliza nervului median – rezultatul injectării paravenoase a substanțelor cu acțiune
neurolitică
- puncționarea sau injectarea unei artere – se produce necroza totală cu dureri mari, albirea
mâinii și degete cianotice. Se întrerupe injectarea și se solicită ajutor de urgență 
- colaps.

2.Descrierea tehnicii ținând cont de etapele și timpii de execuție

Pregatirea materialelor
- asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează
- îmbracă mănușile de unică folosință
- se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității
-medicația prescrisă de medic (glucoza 33% 3 fiole)
- ser dizolvant
-seringă sterilă
- ace sterile (unul pentru încărcarea seringii cu soluție și altul pentru injectare si inca unul de
rezerva in cazul unui incident)
-garou
-manuși de unică folosință
-tampoane dezinfectante
-plasturi
- se aspiră în seringă,fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul, înlocuiește acul
pe care l-a folosit la încărcarea seringii și elimină aerul

Pregătirea pacientului
-  se confirmă identitatea pacientului
 -  se explică tehnica și necesitatea acesteia
-  se obține consimțămantul și colaborarea acestuia

Administarea tratamentului
- se selectează o venă accesibilă
- se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru realizarea stazei venoase
- se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre exterior
-  se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului în sus
-  se aspirăîn seringă, iar prezența sângelui indică prezența acului în venă
- se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă
- se scoate acul din venă
-  se presează cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fara a îndoi brațul

Ingrijirea ulterioara a pacientului

- se ajuta pacientul sa se imbrace si sa se aseze intr o pozitie cat mai confortabila
-se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele sunt imediate

Reorganizarea locului de munca

- acele, lantetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru obiecte tăietoare, înţepătoare
(cu pereţii duri)
- tampoanle de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în recipiente speciale pentru
materiale cu potenţial infecţios
-ambalajele medicamentelor administrate se arunca in recipiente speciale
- se dezbraca mănuşile
- asistenta medicala se spala pe mâini

Observații
 nu se administrează medicamentul cu același ac cu care s-a aspirat din fiolă sau flacon.
 nu se recomandă încărcarea seringii fără ac prin introducerea directă a amboului în fiolă ,
deoarece este compromisă sterilitatea.
 vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puţin 24h ,de aceea nu se vor repeta
injecţiile în aceeaşi venă la intervale scurte;
  daca s-au revărsat în ţesutul perivenos, soluţiile hipertone, se va interveni pentru a se evita
necrozarea ţesuturilor
 abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de
urgentă majoră pentru a evita complicaţiile tromboembolice
 abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-operator (vena
femurala, jugulara, subclaviculara)
 Se interzice puncţionarea venei din nou după formarea unui hematom.

3.Medicația administrată pe această cale

Amiodaronă- Este un antiartimic de clasa a III-a pentru tratamentul aritmiilor ventriculare.
50mg/ml, X fiole
Ampicilină-Este un antibiotic, face parte din grupul penicilinelor. 500mg sau 1g pulbere
Dexametazonă- Este un glucocorticoidx folosit pentru astm bronșic, insuficiență
corticosuprarenală, boala Crohn. 4mg sau 8 mg
Fentanil- Este utilizat în tratamentul infarctului miocardic dupa ce acesta a avut loc. Este utilizat
frecvent cu diazepamul. 0,1mg/2ml în cutii de 10 și 50 fiole sau 0,5mg/10ml
Furosemid- Este indicat în urgențe cardiace, insuficiență renală acută cu oligurie, edem pulmonar
acut. Dozainitialaeste de 20 – 60 mg furosemid, injectarei.v., lent, cu o viteza de 4 mg/min.
Ibuprofen- Aparţineuneiclase de medicamentedenumitemedicamenteantiinflamatoarenesteroidiene
(AINS), esteutilizat la adulțipentrutratamentulsimptomatic pe termen scurt al durerii acute moderate,
precum șipentrutratamentulsimptomatic pe termen scurt al febrei. 400mg soluțieperfuzabilă.
Metilprednison- Are ativitate antiinflamatorie, imunosupresivă și antialergică.
Morfină- Este un analgezic, alcaloid natural din opiu, utilizat post-operator, edem pulmonar acut,
în tratamentul durerilor cronice în special cele neoplazice. 20mg/ml x 5fiole/1ml.
Fenobarbital- Este un medicament antiepileptic ce face parte din grupul barbituricelor. Poate fi
folosit și ca hipnotic și sedativ.
Glucoza- Este un medicament administat in tratamentul de urgenţă al stărilor de hipoglicemie
severă.
4.Indicații terapeutică, mod de acțiune, dozaj
Se evită zonele cu arsuri, eczeme, infecții, fracturi, paralizii ale membrului respectiv, fistule,
celulită, tromboflebită.
 O injectare intravenoasă, prin introducerea directă a medicamentului în circulația sangvină,
permite o acțiune terapeutică difuzată in tot organismul, mai intensă și mai rapidă decât pe alte cai. Ea se
utilizează atunci când produsele prescrise sunt iritante și deci puțin adecvate la injectarea
intramusculară.
Dozele sunt stabilite în funcție de vârsta pacientului, boala pe care acesta o prezintă, antecedentele
personale patologice ale acestuia.
Glucoza se administrează în injecţii intravenoase lente, în doze care depind de necesităţile
individuale ale pacientului (stare clinică, greutate, alimentaţie, asocieri terapeutice) si de glicemie. Doza
nu trebuie să depăşească 500 – 800 mg glucoza/kg corp/oră şi 500 ml/24 ore.
Glucoza administrată în scop terapeutic furnizează energia necesară funcţionării normale a
celulelor, contribuind la cruţarea proteinelor; ameliorează troficitatea ficatului, protejându-l de diferite
noxe, îmbunătăţeşte funcţia miocardului bolnav, echilibrează tensiunea arterială şi restabileşte
reactivitatea vasculară, deprimată prin hipotermie. Toate celulele organismului sunt capabile sa oxideze
glucoza şi aceasta constituie principala sursă de energie a metabolismului celular. Soluţia 33% este
hipertonă şi creşte presiunea coloid-osmotica a sângelui, favorizând trecerea apei din ţesuturi în sânge şi
realizând astfel o deshidratare tisulară. Cantitatea mare de glucoză care se elimină prin rinichi, în cazul
administrării soluţiilor hipertone, antrenează apa, provocând o diureză osmotică.
 Glucoza este contraindicate in hiperglicemie, comă hiperosmolară, soc, anurie, dezechilibre acido-bazice
de cauză metabolică, hemoragie cerebrală, delirium tremens însoţit de stări de deshidratare, accident vascular
ischemic.
5. Efecte secundare toxice și adverse
Reacțiile adverse sunt efecte cu caracter nociv pentru sănătate, care apar la dozele obișnuite
folosite în terapeutică. Reacțiile adverse la medicamente sunt foarte variate în funcție de medicament,
tipul de reacție adversă, nivelul de pregătire al doctorilor, posibilitatea de supraveghere a bolnavului,
frecvența reacțiilor adverse depinde de grupa terapeutică a medicamentului. Astfel, cele mai frecvente
reacții adverse se înregistrează la medicamentele anticanceroase iar medicamentele cardiovasculare pot
produce reacții adverse cu o frecvență de peste 20%.
Reacțiile adverse toxice sunt reacții dependente de doză. Ele sunt cu atât mai frecvente și cu atât
mai grave cu cat dozele sunt mai mari. Spre exemplu, in supradozarea morfinei sau heroinei se
admnistrează naloxonă sau nalorfină, sau înintoxicația cu atropină se administrează pilocarpină. Uneori
există posibilitatea administrării de substanțe care inactivează chimic toxicul. Astfel in supradozarea
heparinei se administrează protamină care inactivează chimic heparina.
Administrarea intravenoasă de soluţie de glucoză poate produce: hiperglicemie, tulburări hidro-
electrolitice (hipopotasemie, hipomagneziemie, hipofosfatemie) si local durere, iritaţie venoasă,
tromboflebită şi necroză tisulară, unele dintre aceste reacţii se pot datora unor produşi de degradare
prezenţi după sterilizare sau consecutivi unor tehnici de administrare deficitare, dacă administrarea
intravenoasă se face rapid apare deshidratare secundară hiperglicemiei. Injectarea paravenoasă poate
produce iritaţie locală şi necroză.
Înainte de a asocia un medicament cu soluţia de glucoză trebuie verificată compatibilitatea
medicamentului cu glucoza şi cu pH-ul (3,5 – 6,5).

6. Efecte adverse cancerigene, mutagene și imunosupresive

Reacțiile adverse cancerigene constau în producerea de cancere sub efectul medicamentelor. Este
de asemenea obligatorie cercetarea cancerogenitătii la animale de laborator iar medicamentele dovedite
cancerigene nu sunt premise în terapia umana. La fel ca în situațiile precedente însă există cazuri de
medicamente cancerigene admise.Uneori se poate întâlni situația în care un bolnav vindecat de cancer
prin tratamentant canceros să dezvolte un al doilea cancer posibil datorat medicamentelor anticanceroase
cu care a fost tratat primul cancer.
Reacțiile adverse mutagene constau în producerea de mutatii genetice în urma administrării
medicamentelor. Expresia fenotip a unei mutații genetice produse de un medicament se poate uneori
manifesta dupa mai multe generații de la administrarea medicamentului, ceea ce face adesea foarte
dificila cercetarea epidemiologică a acestui tip de reaecții adverse. Reglementările actuale impugn
cercetarea obligatorie a efectului mutagen prin studii experimentale efectuate de obicei pe culture
celulare. In principiu nu este permisă administrarea de medicamente mutagene, totuși în anumite situații
speciale se accepta în terapia umană medicamente mutagene.
 7. Intoleranța medicamentoasă
Intoleranța medicamentoasă este imposibilitatea organismului de a suporta o substanță
medicamentoasă la doze care nu produc, în mod normal, reacții nedorite. Intoleranța este de obicei de
natură alergică, fiind datorită caracterului de antigen a medicamentului care provoacă sensibilizarea. În
alte cazuricauza este genetică, reacțiile nedorite fiind cauzate de către un deficit enzymatic sau altor
particularități metabolice, care scad rezistența tisulară, cresc toxicitatea medicamentului sau îi modifică
procesele de biotransformare.

8.Farmacodependența psihică/ fizică

Toxicomania și dependența reprezintă un caz particular de reacții adverse toxice. Dependenta este
înfapt o stare de intoxicație cronică, fiind cu atat mai frecventă și mai gravă cu cât dozele utilizate sunt
mai mari și durata administrării este mai lungă. Starea de toxicomanie și dependență presupune în orice
caz un anume comportament în cadrul căruia o persoană iși administrează o anume substanță
farmacologic activă care produce unele efecte psihofarmacologice percepute de utilizator ca
favorabile,fără ca acea persoană să aibă motive medicale care să justifice administrarea substanței
respective și în ciuda faptului ca persoana este conștientă ca prin aceasta se expune unor riscuri de ordin
medical. In esenta, o astfel de substanță se utilizează pentru propria satisfacție a utilizatorului.
Toxicomania și dependența trebuie în orice caz diferențiată de situația în care bolnavul este obligat de o
anume boala să urmeze un tratament îndelungat care permite menținerea sub control a bolii.
Dependența psihică este o stare particulară care îi determină pe utilizator să apeleze mereu la toxic
pentru a obține un anume effect considerat de el ca favorabil. Dependența psihica este determinată de
interactiunea unui complex de factori de ordin farmacologic, psihologicși social. Ea este influentață și de
o serie de manifestări patologice înlăturate prin administrare. Efectul placut, direct sau indirect,
consecutive calmarii unor simptome neplacute ca durerea sau anxietatea, îi obligă pe toxicoman să
recurgă la repetarea administrării drogului respectiv. Foarte frecvente sunt efectele apreciate ca fiind
placute și favorabile pe care le are drogul. Spre exemplu, amfetaminele înlătură oboseala și induc o
senzație de bună-dispoziție, benzodiazepinele produc o stare de liniște. Despre opioizi se spune că
produc o stare de euforie.
Dependența fizică constă în apariția, la oprirea bruscă a administrării, a unui complex de semen și
simptome caracteristice fiecărui drog, denumit sindrom de abstinență. Procesul este favorizat de
prezența continuă a unor concentrații mari de substanță activă la nivelul țesuturilor. Sindromul de
abstinență este characteristic pentru fiecare grupa de medicamente ce dezvoltă dependență. Majoritatea
simptomelor corespund unor efecte inverse decat cele provocate de drog. Spre exemplu la alcool și
barbiturice, sindromul de abstinență se manifestăprin tremor, delir, convulsii, la benzodiazepine prin
anxietate severă, la amphetamine prin oboseală exagerată și hiperfagie, la opioide, manifestările sunt
severe putand merge pana la colaps și chiar deces. Sindromul de abstinență cedează în mod spectaculos
dacă se administrează drogul. Frecvent este dificil de apreciat severitatea sindromului de abstinență
deoarece toxicomanul are tendința de a exagera manifestările acestuia pentru a convinge anturajul că el
are nevoie de drog.
Tratamentul toxicomaniei și dependenței este foarte dificil și urmărește în principal 2 aspecte - un
aspect medical și un aspect psiho-social. Aspectul medical se refera la înlăturarea utilizării drogului făra
riscurile legate de apariția sindromului de abstinență. Tratamentul curativ al dependentei se face in
condiții de spitalizare, cu supraveghere medicala strictă. Se pot utiliza diverse metode cum ar fi scaderea
progresivă a dozelor pănă la renunțarea la administrare, înlocuirea unui drog cu altul, oprirea sindromul
de abstinență este mai bland, mai puțin zgomotos, de exemplu morfina sau heroina se înlocuiesc cu
metadona, sau oprirea bruscă a administrării însoțită de tratamentul simptomatic al manifestărilor
sindromului de abstinență.
 Bibliografie
1. Farmacologie- Ion Fulga, București
2. Pagină de nursing- https://paginadenursing.ro/injectia-intravenoasa/
3. https://www.umfst.ro/discipline/farmacologie/M%20DENTARA%20CURS
%20FARMACOLOGIE.pdf. Curs farmacologieTimișoara
4. Pagina cu prospectul medicamentului de glicemie 33%:
https://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_7408_20.12.06.pdf