1 SCOALA POSTLICEALA SANITARA “FUNDENI”

BUCURESTI

PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

COORDONATORI:
FARMACIST: ITUL TODERESC MIHAELA
ASISTENT DE FARMACIE: LUCAN DOINA

ABSOLVENT:
DRAGOMIR GEORGETA
SESIUNEA IULIE 2017
2

ANTIDIABETICE
ORALE
3
MOTIVATIA LUCRARII
• Păstrarea sănătăţii şi lupta împotriva bolilor se înscriu printre cele mai
vechi preocupări ale omului.
• Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o definiţie oficială a sănătăţii: „
Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal şi social, şi nu consta
numai în absenta bolii sau a infirmităţii".
• Am ales ca temă “Antidiabetice orale” deoarece, diabetul este o boală care
afectează tot mai mulţi oameni. Pacienţii trebuie să participe şi ei la prevenirea
sau tratarea corectă a acestei boli.
• Ţelul acestei lucrări este de a expune câteva dintre cele mai importante date
ştiinţifice referitoare la diabetul zaharat.
• Datorita nerespectarii medicatiei antidiabetice, aceasta boala poate duce la
multiple complicatii chiar si moartea.
• Ca asistent de farmacie trebuie sa cunosc medicatia antidiabetica, sa o eliberez
corect bolnavului si sa-1 informez cu privire la administrare, contraindicatii si
reactii adverse.
• Daca toate acestea vor fi respectate de catre bolnav, isi vor asigura o viata
sanatoasa si activa.
• Sper ca prin activitatea mea viitoare voi putea interveni util înîngrijirea acestor
suferinzi.
4
CAPITOLUL I
ISTORICUL DIABETULUI ZAHARAT
Boala este cunoscută de peste 3 milenii, iar denumirea ei vine de la
cuvântul gercesc care înseamnă,,sifon,,făcând analogie cu poliuria
care sugerează scurgerea dintr-un sifon.
Primele referințe asupra bolii se găsesc înscrise în papirusul
,,Erbes,,din Delta Nilului în urmă cu trei mii cinci sute de ani. Golen,
indianul Ayur Veda de Susruta și chinezul Tchong King au observat
că bolnavii au urina lipicioasă și dulce ca mierea, atrăgând furnicile
și linsă de câini.
Avicena descrie în jurul anului 1000 unele dintre complicațiile
diabetului, cum ar fi: gangrena diabetică, tuberculoza pulmonară și
impotența sexuală. Mai tarziu, Thomas Willis constă gustând urina
bolnavilor de diabet că aceasta este dulce ca mierea, făcând
diferențierea diabetului zaharat de diabetul insipid, la care urina nu
are gust.
 ISTORICUL DIABETULUI ZAHARAT
Țara noastră se situează pe primele locuri în Europa în ceea
ce privește numărul de îmbolnăviri. În România există în jur
de 60000 de persoane înregistrate care suferă de diabet, dar
se estimează că numărul real al bolnavilor depășește un
milion.
• Timp de generații, diagnosticarea și tratarea diabetului și a
sindromului hipoglicemic au fost scufunate în mlaștina
erorii uneori de cei care se cred și se pretind experți în
domeniu.
• Pionerii în cercetarea diabetului și a hipoglicemiei au
prezentat teorii despre aceste boli care păreau logice și fără
greșeală. Eliberarea erorilor presupune respectarea
principiilor științifice aplicate tuturor observațiilor întâlnite.
6
CAPITOLUL II
GENERALITATI
• Diabetul zaharat, o afectiune foarte raspandita si in plina extindere la
toate nivelele sociale, a fost pana la inceputul secolului al xx-lea
tratata in clinicile medicale, alaturi de celelalte boli interne.
• Incepand cu deceniul al treilea, o data cu descoperirea insulinei s1,
ulterior, cu introducerea antidiabeticelor orale, cunoasterea diabetului
a facut mari pasi inainte, ridicand probleme de etiologie, patogenie,
anatomie patologica, biochimie, clinica, terapeutica.
• Rezultatele au fost revelatoare: o serie de medici s-au specializat in
boli de nutritie si metabolism si s-au supraspecializat in diabet.
Autoritatile de stat si-au adus contributia pe plan social. Drept
consecinte directe au fost: prelungirea vietii pacientilor si ameliorarea
capacitatii lor de munca.
7
Importanţa diabetului zaharat
A 5-a cauză de deces (după infecţii,
BCV, cancere, accidente)

Insuficienţă Speranţă de viaţă  cu

renală * 5 - 10 ani

Bolile cardiovasculare
Diabetul  de 2-4 X
Orbire *
zaharat
SCUMP !!! Afectarea SN în
Amputaţii* 60% la 70% dintre pacienţi

*Diabetul zaharat este prima cauză de insuficienţă renală, cazuri noi de orbire şi amputaţii netraumatice

Diabetes Statistics. October 1995 (updated 1997). NIDDK publication

NIH 96-3926.Harris MI. In: Diabetes in America. 2nd ed. 1995:1-13.
8

DZ: consecinţele sale devastatoare

COMPLICAŢII COMPLICAŢII
MACROVASCULARE MICROVASCULARE

RETINOPATIA
DIABETICĂ
BCV şi AVC
mortalitate: aprox cauzează 12.000-24.000
65% de cazuri noi de
orbire/an, în special la
adulţii între 20-74 ani

IRC: 44% cazuri noi

în 2002
Amputaţii non-
traumatice:
> 60%.
Afectare SN la 60-
70% dintre pacienţi

Source: American Diabetes Association, Diabetes statistics

http://www.diabetes.org/diabetes-statistics/complications.jsp. Last accessed 25 January 2007
9
DEFINITIE

• Diabetul zaharat este un sindrom caracterizat prin

valori crescute ale concentrației glucozei în sânge
(hiperglicemie) și dezechilibrarea metabolismului.
• Hormonul numit insulină permite celulelor corpului să
folosească glucoza ca sursă de energie. Cand secreția de
insulină este insuficientă sau când insulina nu-și
îndeplinește rolul în organism, afecțiunea se numește
diabet zaharat. Diabetul poate fi ținut sub control printr-o
supraveghere atentă a dietei și a greutății și prin exerciții
fizice, ca supliment al tratamentului medical.
10

Clasificarea DZ (OMS 1999)

1. Diabet zaharat tip 1 (5-10%)
-distrucţie de celule beta- deficit absolut de insulină
• autoimun
• neimun

2. Diabet zaharat tip 2 (90-95%)

- insulinorezistenţă + deficit relativ de insulină

sau

- deficit de insulinosecreţie + insulinorezistenţă

11

3. Alte tipuri specifice de diabet zaharat (DZ

secundar)

- deficit genetic al funcţiei celulei beta (MODY)

- defecte genetice ale acţiunii insulinei (insulinorezistanţa
tip A)
- afecţiuni ale pancreasului exocrin (pancreatită cronică,
fibroză chistică, hemocromatoză etc)
- endocrinopatii (Sdr. Cushing, acromegalie etc)
- droguri sau substanţe chimice (corticosteroizi, alfa
interferon, diuretice tiazidice etc)
- alte tipuri
4. Diabetul zaharat gestational
- apare din cauza sarcinii şi dispare după naştere
12

Clasificarea tulburărilor intermediare

ale metabolismului glucozei
1. Scăderea toleranţei la glucoză (STG - IGT)
glicemia a jeun < 126 mg/dl
+
glicemia la 2 h (TTGO): 140 - 199 mg/dl

2. Alterarea (Modificarea) glicemiei a jeun (AGJ sau

MGB - IFG)
glicemia a jeun: 110 - 125 mg/dl
13

CAPITOLUL III

MEDICATIA ANTIDIABETICA
Derivaţii de sulfoniluree (antidiabetice
orale)
Clasificare:
Generaţia I: acetohexamidă,
•clorpropamidă, tolazamidă, tolbutamidă
•Generaţia a II-a: glipizid, glibenclamid,
gliclazid, gliquidon, glibornurid
•Generaţia a III-a: glimepirid
14

Tolbutamida
• Indicaţii terapeutice:
• Tolbuatamida este folosită în tratamentul diabetului zaharat
non-insulino dependent, tipul II, în special la persoanele a căror
tratament nu poate fi controlat numai prin dietă. Tolbutamida
scade nivelul glicemiei prin stimularea pancreasului pentru a
secreta insulină şi ajută organismul să folosească insulina
eficient. Pancreasul trebuie să secrete insulină, pentru ca
tolbutamida să-şi facă efectul.
15

Mod de administrare şi doze

• Doza obişnuită de atac este de 1-2g/zi. Aceasta poate creşte
sau scădea, în funcţie de răspunsul individual al fiecărui
pacient. Folosirea unei doze nepotrivite poate creşte riscul
apariţiei hipoglicemiei. Pacienţii ce nu aderă la regimul
alimentar prescris sunt mult mai predispuşi să dea răspunsuri
nesatisfăcătoare la tratament.
• Dozele maxime admise sunt de 3g/zi. Dozele de menţinere
sunt de obicei între 0,25-3g/zi. Doze de întreţinere peste 2g,
sunt rareori necesare. Doza totală/zi poate fi luată în totalitate
dimineaţa sau divizată în mai multe doze pe întreaga zi. În
timp ce orice program de administrare este de obicei eficient,
sistemul de doze divizate este preferat de unii clinicieni, din
punctul de vedere al toleranţei digestive.
16

Glibenclamid
• Indicaţii terapeutice:

• Este folosit singur sau în combinaţie cu metforminul, ca adjuvant al dietei şi

exerciţiilor în managementul diabetului tip II (non-insulino-dependent) la pacienţii
la care glicemia nu poate fi controlată numai prin dietă.
• Se poate folosi de asemenea combinat cu unul sau mai mulţi agenţi antidiabetici sau
insulină, ca supliment al dietei şi exercişiilor la pacienţii ce nu răspund adecvat la
dietă, exerciţii sau monoterapie.
• Terapie alternativă la unii pacienţi cu diabet zaharat tipul II, trataţi cu insulină.
• Util în combinaţie cu terapia insulinică pentru a îmbunătăţi controlul glicemic şi
pentru a scădea doza de insulină la anumiţi pacienţi
• Nu este util ca monoterapie la pacienţii cu diabet zaharat tipul I, insulina fiind
necesară la aceşti pacienţi
• Nu este util la pacienţii cu diabet zaharat complicat cu acidoză, cetoză sau comă;
aici de asemenea este necesară terapia cu insulină.
 Mod de administrare şi doze
• Nu există o doză fixă pentru managementul diabetului zaharat cu
glibencamid sau alte antidiabetice orale. Dozele se ajustează în acord
cu toleranţa pacientului şi cu determinările glucozei pe urină şi pe
sânge a jeun. Se monitorizează hemoglobina glicozilată pentru a
determina doza minimă eficientă şi pentru a detecta primul eşec
(scăderea inadecvată a glicemiei cu doza maximă recomandată) sau al
doilea eşec terapeutic (pierderea controlului glicemic după o perioadă
iniţială de eficienţă). Perioade scurte de administrare a
glibenclamidului pot fi suficiente în pierderea tranzitorie a controlului
glicemic la pacienţii controlaţi bine numai prin dietă.
• La peroanele cu diabet zaharat, ce nu au mai fost niciodată tratate,
iniţial se începe cu o doză de 2,5-5mg/zi (formulă convenţională), sau
1,5-3mg/zi (formulă micronizată). Din combinaţiile fixe cu metformin,
iniţial 1,25mg glibenclamid+250mg metformin o dată pe zi. Pentru
hiperglicemie severă (glicemie a jeun>200 mg/dl, HbA1c >9%), se
foloseşte aceeaşi doză administrată de două ori/zi, dimineaţa şi seara.
18

Glipizid
• Indicaţii terapeutice:
• În diabetul zaharat singur sau în combinaţie fixă cu
metforminul, ca şi adjuvant al dietei în managementul
diabetului zaharat de tip II, non-insulinodependent, la
pacienţii a căror hiperglicemie nu poate fi controlată numai
prin dietă. Folosit în combinaţie cu una sau mai multe
antidiabetice orale sau cu insulină, ca şi adjuvant al dietei şi
exerciţiilor fizice, la pacienţii ce nu pot fi controlaţi numai
prin acestea şi/sau monoterapie. Ca şi terapie alternativă în
diabetul zaharat tip II, la pacienţi ce au fost trataţi cu
insulină.
19

Mod de administrare şi doze

• Dozele se ajustează în funcţie de toleranţă şi determinările glicozuriei

şi a glicemiei. Se monitorizează hemoglobina glicozilată
(hemoglobina A1c, HbA1c) pentru a determina doza minimă eficientă
şi petru a detecta primul sau al doilea eşec terapeutic.
• Se administrează tabletele convenţionale sau cele cu eliberare
prelungită o dată pe zi, de obicei cu micul dejun. Administrarea
formelor convenţionale se face la 30 minute după masă.
Administrarea formelor fixe cu metformin, se face o dată pe zi, o dată
cu mâncarea. Unii pacienţii dau un răspuns mai bun la administrarea
tabletelor convenţionale în 2-3 doze zilnice. Când doza zilnică
depăşeşte 15mg/zi (formulare convenţională), doza se divide în 2-3
administrări, iar administrarea se face după o masă bogată în calorii.
Tabletele cu administrare prelungită nu se divid, nu se rup sau
sfărâmă, ele trebuind să fie înghiţite ca atare.
20

Gliqidon
Indicaţii terapeutice:

Tratamentul diabetului zaharat la pacienţii de vârstă medie şi la cei vârstnici, adică diabetul care
apare şi se manifestă la maturitate. Gliquidonul stimulează insulele Langerhans pentru a produce
insulină endogenă şi este indicat atunci când metabolismul hidraţilor de carbon nu mai poate fi
controlat în mod satisfăcător doar prin regim alimentar.

Mod de administrare şi doze (adulţi şi copii), atitudine la omiterea unei doze:

Instrucţiunile medicului referitoare la posologie şi regim alimentar, adaptate metabolismului
individual al pacientului, vor fi respectate cu stricteţe. Pacientul nu va întrerupe tratamentul fără a
consulta medicul în prealabil. Începerea tratamentului se face cu o doză iniţială de 15mg, luată la micul
dejun. Dacă această doză se dovedeşte insuficientă, va fi mărită treptat, conform instrucţiunilor
medicului. Trebuie avut în vedere că o doză totală zilnică mai mare de 120mg nu produce, de obicei, un
efect mai bun. Doza iniţială va fi stabilită în funcţie de starea pacientului. Atunci când se trece de la
alte antidiabetice orale, se va avea în vedere că efectul unei tablete de 30mg gliquidon este echivalent cu
cel al unei doze de aproximativ 1000mg de tolbutamidă. Doza se va mări numai la indicaţia medicului.
Atunci când se prescriu 60mg, doza zilnică poate fi luată în doză unică, la micul dejun. Totuşi, se obţin
rezultate mai bune prin administrarea dozei în două sau trei prize zilnice. Gliquidonul se va lua la
începutul mesei.
21
Gliclazid
Indicaţii terapeutice:
Gliclazidul se adresează diabeticilor care necesită tratament antidiabetic
oral: diabet non-acidocetozic, non-insulinodependent al adultului şi al
vârstnicului, dacă regimul prescris nu este suficient pentru a restabili
echilibrul glucidic.
Mod de administrare şi doze (adulţi şi copii), atitudine la omiterea unei
doze:
Doza totală orală zilnică poate varia de la 40 la 320mg. Doza trebuie
ajustată în funcţie de răspunsul individual al pacientului, începând cu 40-
80mg pe zi (1/2-1 tabletă) şi crescând pâna când se obţine un control adecvat.
Ajustarea dozei se face la un interval de 14 zile, în funcţie de valorile
glicemiei, crescând doza cu 80mg/zi. O priză nu trebuie să depăşească 160mg
(2 tablete). Atunci când este necesară o doză mai mare, gliclazida se
administrează în două prize zilnice la mesele principale. La pacienţii obezi
sau la cei care nu răspund adecvat la monoterapia cu gliclazidă, se va institui
o terapie adiţională. La vârstnici clearance-ul plasmatic al gliclazidei nu este
modificat la pacientii în vârsta, iar nivelele plasmatice sunt apreciate a fi
similare cu cele ale adulţilor sub 65 ani.
 Glimepirid
• Indicaţii terapeutice: Este folosit ca monoterapie, adjuvant al
dietei şi exerciţiilor, în managementul diabetului zaharat tip II, la
pacienţii ce nu sunt îndeajuns controlaţi prin dietă şi exerciţii. Se
poate folosi în combinaţie cu unul sau mai multe antidiabetice
orale, sau insulină, ca adjuvant al dietei şi exerciţiilor fizice, la
pacienţii ce nu sunt controlaţi glicemic doar prin acestea sau
monoterapie. Se foloseşte în combinaţii fixe cu rosiglitazona, la
pacienţii cu diabet zaharat tipul II, ce primesc deja rosiglitazonă şi
un derivat de sulfoniluree, separat. Eficienţa şi siguranţa
schimbării cu o combinaţie fixă de glimepirid şi rosiglitazonă
(AVAGLIM), la pacienţii ce au folosit un alt antidiabetic oral, nu
a fost încă determinată.
• Nu se poate folosi ca monoterapie la pacienţii cu diabet zaharat
tipul I, sau la cei cu acidoză, cetoză, sau comă; aici fiind necesară
terapia insulinică.
Mod de administrare şi doze
• Administrarea glimepiridului ca monoterapie sau în
combinaţie fixă cu rosiglitazona, se face o dată/zi,
împreună cu prima masă.
• La adulţi, în diabetul zaharat tipul II, doza iniţială este
de 1-2mg o dată la zi, la pacienţii ce nu au mai fost
trataţi cu antidiabetice. La pacienţii ce primesc 1mg/zi,
se poate creşte doza la 2mg/zi, după 1-2 săptămâni, dacă
nu s-a atins controlul glicemic. Creşterile dozei nu
trebuiesc făcute cu mai mult de 2mg la 1-2 săptămâni
până la o doză maximă de 8mg o dată la zi. Doza
normală de menţinere este de 1-4mg o dată/zi. Doza
maximă iniţială nu ar trebui să depăşească 2mg o dată la
 CONCLUZII
• Diabetul este un sindrom, cuprinzand un grup heterogen de tulburari, care pot
avea o etiologie diferita, dar care au in comun hiperglicemia, asociata cu
modificari lipidice si proteice la fel de inportante. Hiperglicemia si modificarea
secundara a celorlalte metabolisme sunt consecinta unei insufuciente absolute
sau relative a secretiei de insulina.
• Diabetul zaharat cu o raspandire foarte larga si cu un polimorfism clinic atat
de variat, ridica mari probleme cercetatorilor in legatura cu conditiile sale de
aparitie. Unele dintre cauze ar putea fi: ereditatea, varsta, profesiunea,
alimentatia, obezitatea.
• Este general acceptat ca oricare ar fi forma clinica a diabetului, pot aparea
complicatii cu evolutii lente sau rapide.
• Pe baza criteriilor etiopatogenetice diabetul se clasifica in: diabet zaharat
tipl(insulinodependent), diabet zaharat tip 2 (non-insulinodependent), diabet
insipid, diabet gestational.
• O data cu introducerea insulinei in terapeutica diabetului, mortalitatea prin
coma acidocetozica s-a redus foarte mult, iar durata medie de viata a
diabeticilor a crescut comparandu-se curent cu viata nediabeticului.
 CONCLUZII
• Diabetul este o boala care se face simtita tot mai des
in viata de zi cu zi, manifestandu-se la orice varsta.
Numai in Romania in 2007 au fost inregistrati peste
900.000 de diabetici (ceai mai multi cu varste peste
40 ani).
• Scopul cercetatorilor, a medicilor diabetologi, a
medicilor de familie este aceea de a oferi
persoanelor afectate de diabet tratament de ultima
ora a terapiei, reorientarea atitudinii si inlaturarea
conceptiilor gresite despre aceasta boala.
 BIBLIOGRAFIE
• 1. Cristea Aurelia Nicoleta – Tratat de farmacologie, Ed.
Medicala, Bucuresti, 2006
• 2. Cristea Aurelia Nicoleta – Farmacia clinica, Ed. Medicala,
Bucuresti, 2006
• 3. Dr. Constantin Borundel - Manual de medicină internă pentru cadre
medii -Editura All 1994-2002;
• 4. Gherasim Leonida – Medicina Interna, vol I, Ed. Medicala,
Bucuresti, 1995
• 5. Prof.Dr.Crin Marcean, Dr.Vladimir Mihăilescu – Nutriţie şi
dietetică, Ghid pentru asistenţi medicali, OAMGMAMR , 2008
• 6. Stroescu Valentin – Bazele farmacologige ale practicii
medicinale Editia a VII-a, Ed. Medicala, Bucuresti, 2001.
 VA
MULTUMESC!