Sunteți pe pagina 1din 8

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI OSTEOARTICULAR AFECTAT DE REUMATISMUL ARTICULAR ACUT

Anatomie- Olga Djamo-Editura Fundatiei Romania de Maine pag.3-7

Definitie. Scheletul reprezinta totalitatea oaselor din organismul uman. Osteologia (osteos os + logos - stiinta) este ramura anatomiei care se ocupa cu studiul oaselor. Clasificarea oaselor.n functie de forma, oasele scheletului uman pot fi mpartite n: oase scurte,oase lungi, oase late si oase mixte. Oasele scurte au toate cele 3 dimensiuni, lungimea, grosimea si latimea, aproape egale. Ex.: oasele carpiene, tarsiene, vertebrele. Oasele lungi au lungimea mult mai mare dect grosimea si latimea. Ex.: humerus, radius,femur, tibie. Osul lung este alcatuit din 3 parti: - epifizele situate la extremitati, zone mai voluminoase - diafiza situata n regiunea mijlocie a osului, avnd o forma relativ cilindrica, lunga - metafizele situate ntre diafiza si epifiza. La nivelul metafizelor, oasele lungi tinere au doua discuri cartilaginoase (proximal si distal) care se numesc cartilaje de crestere sau cartilaje epifiodiafizare. Oasele late au forma de lama, avnd grosimea mult mai mica dect celelalte dimensiuni. Ex.: oasele calotei craniene, scapula, vomerul. Oasele mixte au forma neregulata si nu prezinta caracteristicile celorlalte grupe de oase. Ex.: osul maxilar, zigomatic, temporal,etc. Elemente anatomice osoase n cadrul elementelor osoase se descriu: suprafetele articulare, proeminentele osoase si scobiturile osoase. Suprafetele articulare servesc pentru articularea cu alte oase. Exemple:

- fatete articulare cnd sunt mici - condil suprafete articulare de forma aproximativ emisferica - cap suprafete articulare de forma sferica - trohlee suprafata articulara de forma unui scripete - cavitate de forma unei scobituri sferice -incizura de forma unei scobituri cilindrice Proeminentele osoase servesc pentru insertiile musculare, articulare si ligamentare. Exemple: - apofiza proeminenta osoasa conica sau cilindrica - spina proeminenta osoasa lamelara sau margine latita osoasa - tubercul sau trohanter proeminente osoase de forma neregulata - creasta de forma unei margini ascutite Scobiturile osoase. Exemple: - fose osoase scobituri osoase de forma ovala - santuri osoase scobituri osoase n forma alungita Structura oaselor Oasele sunt structuri anatomice care mbina rezistenta cu elasticitatea. Oasele au din punct de vedere functional 4 ordine de structura (clasificarea lui Petersen): - structurile de prim ordin (arhitectura macroscopica a compactei si spongioasei, maduva osoasa, periostul, cartilajul articular, cartilajul de crestere) - structurile de ordin doi (sistemele haversiene, lamele circumferentiale, vasele, nervii) - structurile de ordin trei (fibrele colagene si elastice, celulele osoase, substanta fundamentala, sarurile minerale, apa, grasimile) - structurile de ordin patru (dispozitia moleculara a substantei organice si anorganice) Structurile de prim ordin se pot vedea cu ochiul liber. Ele reflecta pe plan functional rolul de sustinere pe care l joaca osul studiat precum si modul n care sunt exercitate asupra lui fortele mecanice. Structurile de prim ordin difera dupa tipurile mari de oase (lungi, scurte, late).

Exemple: periostul, cartilajul articular, osul propriu-zis (compacta), tesutul osos spongios, canalul medular cu maduva osoasa, cartilajul de conjugare (diafizoepifizar). Periostul este un manson fibros de culoare albicioasa care nconjoara diafiza, metafizele si se continua la nivelul epifizelor cu capsula articulara. Pe fata sa interna intra n contact direct cu osul. Cartilajul articular acopera extremitatile articulare ale osului. Are o culoare albsidefie. Este suplu, elastic si de grosimi diferite n functie de presiunile pe care le suporta. Tesutul osos compact este situat sub periost si sub cartilajul articular. El rezulta din suprapunerea lamelelor osoase. Este perforat de numeroase orificii prin care trec vasele de snge. Tesutul osos spongios are forma unui burete. Aspectul lui exterior rezulta din ntretaierea trabeculelor osoase orientate n mod diferit. Aceste trabecule osoase delimiteaza ntre ele mici cavitati umplute cu maduva osoasa. Canalul medular si maduva osoasa. Canalul medular este captusit de endostiu (membrana similara periostului dar situata pe fata interna a compactei). Canalul medular este situat la nivelul diafizei si metafizei. Are pereti neregulati si contine maduva osoasa rosie (osteogena si hematogena) si maduva osoasa cenusie. Maduva osoasa rosie osteogena este formata din celule ce se pot diferentia transformndu-se n osteoblaste (celule osoase tinere), osteocite (celule osoase adulte) si osteoclaste (celule fagocitare). Astfel prin linia celulara osteoblast-osteocit, ea poate forma tesut osos tnar (functie de osteogeneza). Prin osteoclaste, ea poate distruge tesut osos mbatrnit (functie de resorbtie). Maduva osoasa rosie hematogena este formata din celule ce se pot diferentia transformndu-se n celule sanguine (functie de hematopoieza) care este functia de producere a sngelui. La adult, n unele oase, ea se poate transforma n maduva galbena (grasa).

Maduva osoasa cenusie este maduva care rezulta prin transformarea maduvei osoase rosii, prin naintarea n vrsta. Ea este alcatuita din abundente fibre colagene si substanta fundamentala. Cartilajul de conjugare (cartilaj diafizo-epifizar/cartilaj de crestere). Se gaseste la nivelul metafizelor osoase, la copii si adolescenti. Are rol n cresterea oaselor n lungime. Structurile de ordinul 2 au dimensiuni de cca 100 microni. Se observa prin examen microscopic. Din ele fac parte: lamelele osoase, reteaua vasculara osoasa si reteaua nervoasa. Lamelele osoase participa la alcatuirea tesutului osos compact si spongios. Sunt formate din sisteme haversiene sau osteoni (tubi ososi). Osteonul este unitatea morfo-functionala a tesutului osos compact. El este format din lamele osoase dispuse concentric n jurul unor spatii conjuctivo-vasculare, spatii de forma unor canale numite canale Havers. n interiorul canalului Havers se gasesc: o artera, o vena, un capilar sanguin, un vas limfatic, o fibra nervoasa si tesut conjunctiv. Canalele haversiene sunt longitudinale si strabat osul n toata lungimea lui. Ele se unesc prin alte canale care sunt transversale (canalele Volkmann). Reteaua vasculara osoasa este reprezentata de: artere, vene si vase limfatice. Aceasta retea vasculara este n strnsa legatura cu retelele casculare ale tesuturilor vecine, Reteaua arteriala este formata din: artera nutritiva a osului aduce 50-70% sin sngele arterial al osului, vasele periostale, vase epifizo-diafizare si vase haversiene. Toate aceste sisteme arteriale prezinta bogata anastomoza ntre ele. Reteaua nervoasa. Osul are o bogata retea nervoasa reprezentata de fibrele nervoase din canalul Havers, dar mai ales de fibrele nervoase periostale. Structurile de al treilea ordin. Se pot observa numai cu microscopul. Au dimensiuni de cca 10 microni. Periostul are la examenul microscopic trei structuri histologice: stratul extern (rol de hranire si aparare), stratul intermediar (fibros) si stratul intern (osteoblastic, cu rol n osteogeneza).

Artera nutritiva si arterele periostale au cele trei tunici clasice externa, medie si interna. Toate celelalte vase sunt capilare, reduse la stratul endotelial. Canalul medular. La microscop se observa ca este captusit de o membrana fibrocelulara, numita endostiu, asemanatoare periostului. Celulele osoase sunt de trei tipuri: osteocit, osteoblast si osteoclast. Osteocitul se afla situat n substanta fundamentala, n spatiile goale numite osteoplaste. Sunt celule osoase mature. Osteoblastul este celula tnara care prin maturizare se transforma n osteocit. Osteoclastul este celula osoasa ce intervine n resorbtia osului. Structurile de ordinul al patrulea sunt reprezentate de dispozitia moleculara a substantei organice si anorganice. Osul este format din: apa 10-50%, reziduuri 3040% si grasimi 30%. Reziduurile pot fi organice (40%) reprezentate de substanta fundamentala, fibre elastice, fibre colagene, celule si anorganice (60%) reprezentate de sodiu (18%), fosfat (50%) si calciu (32%). Notiuni generale despre articulatii Definitie. Artrologia este ramura anatomiei care studiaza articulatiile. Articulatia reprezinta totalitatea elementelor anatomice prin care se unesc doua sau mai multe oase. Clasificare Articulatiile se pot clasifica n functie de gradul de mobilitate si n functie de gradul de libertate. 1). Clasificarea articulatiilor n functie de gradul de mobilitate: a). articulatii fixe. Se mai numesc si sinartroze. Sunt articulatii n care miscarile sunt minime sau inexistente. Tipuri: - sincondroza. Este o articulatie fixa realizata cu ajutorul tesutului cartilaginos care i confera un oarecare grad de elasticitate. Este putin raspndita n organism. Ex.: articulatia dintre prima pereche de coaste si stern

- sindesmoza. Este o articulatie fixa realizata cu ajutorul tesutului conjunctiv fibros. Ex. Articulatia sacro-iliaca - sinostaza. La vrstnici, tesutul cartilaginos sau fibros din articulatiile prezentate mai sus se osifica. Ex. Articulatiile calotei craniene b). articulatii semimobile. Se mai numesc si amfiartroze. Sunt articulatii cu mobilitate redusa (semimobile). Suprafetele articulare sunt usor concave. Cavitatea articulara si capetele articulare aici nu se mai observa. Alunecarea suprafetelor articulare este redusa. Ex.: articulatia corpurilor vertebrale. c). articulatii mobile. Se mai numesc si artrodii. Amfiatrozele si artrodiile formeaza diartrozele. Artrodiile sunt articulatii adevarate. Au toate elementele caracteristice unei articulatii. Fiecare element are o structura si un rol functional particular. Elementele componente ale artrodiilor sunt: 1. extremitatile osoase 2. cartilajul articular 3. capsula articulara si ligamentele 4. sinoviala 5. lichidul sinovial 6. muschii periarticulari n unele articulatii putem ntlni bureletul fibro-cartilaginos sau discuri sau meniscuri. Capsula articulara este o formatiune conjunctiva care continua periostul celor doua segmente osoase, reprezentnd, alaturi de ligamente, un mijloc de unire al acestora. Ea se afla la periferia capetelor osoase, pe care le tine n contact, avnd forma unui manson. Are doua straturi: un strat fibros, corespunzator periostului si un strat intern, sinovial, care se opreste la nivelul cartilajului articular. Ligamentele au rolul de a uni cele doua extremitati osoase, dar n acelasi timp, ele se opun unor miscari care depasesc o anumita limita de amplitudine.

Sinoviala. Reprezinta stratul intern al capsulei articulare. Se ntinde pe toata fata profunda a acesteia, oprindu-se la nivelul cartilajului articular. Functiile sinovialei sunt: - de resorbtie a lichidului sinovial, ce umple cavitatea articulara - functie de reglare a temperaturii si presiunii lichidului sinovial - rol plastic, umplnd spatiile goale care apar n timpul miscarilor, ntre suprafetele articulare Lichidul sinovial. Se gaseste n interiorul cavitatii articulare. Miscarea reprezinta principalul stimul n producerea de lichid sinovial. Rolurile lichidului sinovial sunt: - de nutritie a cartilajului articular - de curatire. Lichidul sinovial nglobeaza detritusurile celulare din cavitatea articulara. Sinoviala rezoarbe lichidul sinovial mpreuna cu aceste detritusuri celulare. - de lubrefiere. Lichidul sinovial unge suprafetele articulare, respectiv cartilajul hialin ce le acopera, favoriznd alunecarea acestora, fata de cealalta, prin scaderea fortei de frecare dintre ele. Muschii periarticulari. Sunt muschii care se afla n jurul articulatiei, fiind elementul activ n mentinerea n contact a suprafetelor articulare, n timp ce capsula articulara si ligamentele sunt elementele pasive. Rolul de a mentine suprafetele articulare ale extremitatilor osoase n contact se manifesta att n pozitia de repaus articular ct si n timpul miscarii articulatiei. Discurile si meniscurile. Daca suprafetele articulare nu se adapteaza perfect, atunci n articulatii apar, pentru stabilirea congruentei articulare, niste formatiuni fibrocartilaginoase. Ele pot fi: - discuri rotunde si uniforme ca grosime - meniscuri semilunare si ovale, cu grosimi variate n diferite portiuni. Ex. Discurile intervertebrale dintre corpii vertebrali, meniscurile de la nivelul genunchiului. Att meniscurile ct si discurile reprezinta formatiuni cu rol de a amortiza socurile dintre cele doua suprafete articulare.

Bureletul fibrocartilaginos. Unele articulatii nu au suprafete articulare egale ca ntindere. Ex. Articulatia scapulo-humerala si articulatia coxo-femurala. Pentru compensarea acestei inegalitati, exista o formatiune fibro-cartilaginoasa, cu numele de burelet fibrocartilaginos. 2). clasificarea articulatiilor n functie de gradul de libertate Dupa gradul de libertate, raportat la cele trei planuri ale spatiului, sunt: a). articulatii uniaxiale (cu un grad de libertate). n aceste articulatii, miscarile se fac ntr-un singur plan si n jurul unui ax. Ele se pot clasifica n: - articulatii de tip cilindric. Miscarea se efectueaza n jurul axului longitudinal al osului. Ex. Articulatia radio-cubitala proximala (miscarea de pronatie-supinatie) - articulatii de tip trohlear (n balama sau ginglim). n aceste articulatii, una din suprafetele articulare este o trohlee. Miscarea se face ntr-un singur plan, n jurul axului transvers. Ex. articulatia cotului (miscarea de flexie-extensie) b). articulatii biaxiale (cu doua grade de libertate). n aceste articulatii, miscarile se fac n doua planuri si n jurul a doua axe. Din aceste articulatii fac parte: - articulatii de tip elipsoid (ovoid). Aceste articulatii prezinta suprafete articulare elipsoidale. Ex. articulatia radio-carpiana (miscarea de flexie-extensie/nclinare laterala-nclinare mediala) - articulatiile n sa. Au fete articulare concave si convexe. Ex. articulatia carpo-metacarpiana c). articulatii triaxiale (pluriaxiale). n aceste articulatii, miscarile se pot efectua n mai multe planuri si n jurul a mai multor axe. Din aceasta categorie face parte articulatia de tip sferic, n care una dintre suprafeteke articulare este concava. Este tipul cel mai mobil de articulatie. Ex. articulatia scapulo-humerala si articulatia coxo-femurala.