Psihoze reactive

Psihozele reactive sunt tulburari functionale ale activitatii nervoase superioare. Elea par in legatura cu un affect de teama sau tristete, determinate de suferinte psihice grave. In general putem izola doua grupe mari, si anume reactiile psihice acute si reactiile psihice prelungite, trenante. Sindromele reactive acute (reactiile de soc psihice) in aparitia sindromelor reactive acute un rol important revine intensitatii si caracterului neasteptat al trairilor si emotiilor psihice. Traumatismul psihic este un excitant supramaximal, care declanseaza o serie de procese in sistemul nervos central. Un rol important in aceasta stare il joaca fobiile si reactiile primitive de aparare. Tablourile care se observa in aceste cazuri pot fi comparate cu asa-numita fuga epileptic, adica fuga sau vagabondajul de teama unui pericol. In reactiile psihice acute sau de soc psihic, trebuie sa luam in consideratie de cele mai multe ori afectul fricii, determinat de o catastrofa intamplata in mod neasteptat, care a creat o situatie amenintatoare petru viata, de un accident de transport, de un incendiu sau de o catastrofa naturala (cutremur, inundatie). Asadar, reactiile de soc psihic se manifesta in special prin trei forme: 1. Prin stupoare cu imobilitate; 2. Prin agitatie motorie; 3. Printr-o stare crepusculara cu fobii si agitatii. 1. Stupoarea psihogena tabloul stuporii se traduce printr-o stare de inhibitie generalizata profunda, cu imobilitate, impietrire si tulburari in sfera psihica. Stupoarea reprezinta de obicei o faza introductive in dezvoltarea unor tulburari psihogene mai complexe. In unele cazuri, elementul cel mai net in tot acest tablou este siderarea emotional, adica un fel de paralizie emotionala. Ea poate sa nu fie insotita de o inhibitie motorize, astfel incat ia nastere un tablou particular. Dupa ce bolnavul iese din starea de stupoare, se inregistreaza amnezie. 2. Reactiile de fuga in unele cazuri reactia de soc psihic poate lua o forma de fuga, de evadare, undeva in spatiu. 3. Starile crepusculare Trairile efective legate de o situatie terifianta se insotesc frecvent de obnubilarea cunostintei. Iesirea din starea de pierdere complete a constintei se produce de obicei trecand printr-un tablou in care constinta este intr-o oarecare masura limpezita, adica prin anumite faze intermediare intre somn si veghe. In aceste cazuri mediul inconjurator este perceput neclar. Actiunile capata un character reflex sau automat. Comportarea nu mai este dirijata, coordonata, devenind uneori direct absurd, lipsita de sens. In unele cazuri reactiile debutand printr-o obnubilare profunda a constintei si fuga capata apoi caracterul unor stari crepusculare, cu agitatie motorie si fobie. Geneza lor este deosebita. Ea se distinge de tulburarile de perceptive ale bolnavilor cu reactii isterice si in general de tablourile psihogene cu o structura mai complexa. Prezentam un astfel de caz de stare crepusculara agitata:

Bolnavul M. in varsta de 46 ani, a fost puternic sperat de un incendiu care s-a produs pe neasteptate in cursul noptii. S-a instalat o stare particulara de agitatie: bolnavul cauta sa fuga si nu putea fi decat cu greu retinut. Agtatia motorie si vebala au progresat treptat. Au aparut halucinatii auditive. Dupa cateva ore constiinta s-a limpezit, iar bolnavul nu-si mai putea aminti de aceasta stare. Cu toata intensitatea lor, reactiile de soc psihic sunt de scurta durata.

Sindromele reactive cronice se instaleaza in urma unor traumatisme psihice prelungite. In timp ce stupoarea psihogena constituie o reactive de tipul socului, in ultimul caz putem vorbi de un gen special de psihoze. Ele se deosebesc de reactiile de soc nu numai prin abundenta, varietatea simptomelor si prin complexitatea structurii, ci si prin caracterul dezvoltarii fenomenelor patologice. Reactiile de soc apar de obicei imediat dupa traumatismul psihic. Structura reactiilor psihice prelungite cronice este influentata de toata viata psihica anterioara, de diversele conflicte si evenimente traumatizante din punct de vedere psihic. Catastrofele natural provoaca in special reactii de soc. Ele slabesc sistemul nervos central, dar nu determina tulburari psihogene complicate. Pentru aparitia acestora din urma prezinta in special importanta tot ce aecteaza in mod nemijlocit personalitatea. Depresiunea pshogena (reactiva) este greu sa le caracterizam intr-un anumit simptom, deoarece totul se rezuma in aceste cazuri la o reactive prelungita aparuta fata de o situatie traumatizanta, simptomele psihice reprezentand elemental central. In tabloul unei depresiuni psihogene se remarca in special o dispozitie trista, stabile si invariabila. ( exemplu: o mama care si-a pierdut fiul, nu se gandeste, bineinteles, decat la el) Concentrarea tuturor tulturarilor in jurul imprejurarilor legate de traumatismul psihic reprezinta semnul cel mai characteristic al depresiunii psihogne. Tabloul celor traite revine continuu in constiinta, oglindindu-se uneori in vise, alteori in halucinatii. Un alt semn distinctive este absenta unei inhibitii motorii pronuntate. Sub influenta unei grave nenorociri se poate inregistra, ca o prima reactive, pierderea energiei, inactivitatea, fara sa se observe insa o inhibitie generalizata si persistenta. Drept exemplu de depresiune psihogena poate servi si urmatoarea observatie. C.F.H., in varsta de 29 ani, controloare intr-o uzina, s-a internat in clinica pentru o stare de tristete si scadere a capacitatii de munca. Caracter voluntar si vioi. In aprilie 1943 unicul ei copil, un baiat in varsta de 8 ani, a murit calcat de tranvai.La inceput a fost obnubilata si relative linistita. Dupa inmormantare a aparut o tristete cu insomnia si dueri de cap. Nu-si putea gasi locul.In fata ochilor aparea mereu tabloul motii fiului. Se simtea slabita din punct de vedere fizic si nu putea lucra. In primul timp nu putea spune nimic in legatura cu nenorocirea intamplata cu fiul ei, fara a plange in hohote. Cauta sa-si ascunda durerea de cei din jur. Anxioasa si ipohondrica. I se pare ca nu va mai putea munci. Se constata o tendinta

crescuta de epuizare. Totul I se pare neinteresant. Dupa trei luni s-a constatat o amelionare treptata: a reaparut interesul pentru viata si munca. Dupa inca o luna aparasit clinica intr-o stare multumitoare.

Paranoidul psihogen este o stare deliranta care se dezvolta sub influenta unor trairi psihice traumatizante ce actioneaza un timp indelungat. Diversele particularitati ale personalitatii si in special cele caracteristice tipului slab de sistem nervos joaca, fara indoiala, un rol in aparitia psihogeniilor si in special a paranoidului psihogen, sub influenta unei situatii psihotraumatizante prelungite. Intr-o serie de cazuri tabloul paranoidului se instaleaza in legatura cu factorii toxici accesorii si cu epuizarea somatic. Iata cazul unei bolnave de acest gen: M.I.V., de 50 de ani, dactilografa, a fost intotdeuna nervoasa. In ultimii 5 ani a avut mult de suferit: i-a murit fata, in varsta de 14 ani, si sotul. A aparut o stare de tristete si uneori spasme laringiene. Cu cateva luni inainte de internarea in clinica a avut neplaceri la locul de munca. Nu a putut sa duca la indeplinire sarcina ce i-a fost incredintata. Au aparut dureri de cap si o stare de slabiciune. Putea parasi patul numai cu dificultate. In aproximativ aceiasi perioada de timp s-a imbolnavit de colita. Au aparut fobii si ideea ca ar putea fi trasa la raspundere din punct de vedere juridic ca simulanta. A inceput sa i se para ca cei din jur au o atitudine de suspiciune fata de ea. Au inceput fobii net pronuntate si halucinatii. A fost internata intr-un spital de psihiatrie. In clinica se constata o slabire fizica si dureri acuzate din diverse parti ale corpului. La intrebarile puse raspunde monosilabic. Halucinatii acustice izolate si idei delirante de perceptive: colaboratorii institutiei in care a lucrat bolnava o invinuiesc de diferite delicate si o ameninta cu razbunarea. Bolnava este inhibata, sta cea mai mare parte a timpului culcata, cu capul ascuns sub plapuma. In cursul lunii urmatoare ea s-a Calmat complet si a capatat o atitudine critica fata de fobiile si halucinatiile avute mai inainte. Dupa inca o luna, Bolnava constata ea insasi ca si-a revenit complet; nu-si poate aminti multe din cele intamplate cu ea, poate analiza foarte bine propria ei situatie si se gandeste sa revina in campul muncii. In acest caz, in apogeul bolii s-a inregistrat o asemanare vadita cu schizophrenia. Refuzul de a raspunde la intrebari, izolarea de ceilalti, prezenta halucinatiilor sia ideilor delirante de perceptive, ne indreptateau sa ne gandim la schizofrenie. Structura tulburarii in totalitate indica insa o psihogenie-pura. Fobiile, halucinatiile si ideile delirante ale bolnavei reflectau situatia creata. Nefiind in stare sa aduca la indeplinire munca ce i-a fost incredintata, ea s-a putut gandi, fireste, ca va fi invinuita de o comportare nedemna. Natura psihogena a afectinuii o atesta si absenta unei extinderi a ideilor delirante dincolo de limitele a ceea ce decurge nemijlocit din trairi. Clinic, este vorba de un sindrom halucinator-paranoid.

Iatrogeniile o alta tulburare psihogenica, adica stari reactive patologice, determinate de o atitudine gresita adoptata de medic fata de bolnav si, in genere, de greseli in comportarea avuta cu acesta. Pentru a intelege natural or trebuie sa tinem seama de sugestionabilitatea marcata, nu numai a bolnavilor cu tulburari neuro-psihice, dar si a bolnavilor somatici. Medicul trebuie sa fie foarte precaut cand vorbeste cu bolnavul despre boala lui. Acesta din urma doreste, natural, sa obtina un raspuns cat mai complet in ceea ce priveste caracterul bolii sale si posibilitatilor ei de vindecare. Medicul nu trebuie sa-l minta pe bolnav. El trebuie sa-I explice boala in linii generale. Deseori, medical dorind ca bolnavul sa adopte o atitudine mai atenta fata de propria lui sanatate exagereaza intrucatva caracterul tulburarilor observate si-l traumatiseaza psihic. Asa s-a intamplat cu un bolnav caruia medical i-a spus fara rezerva ca in loc de inima are un fel de carpa. Cuprins de teama, el a reusit cu greu sa se tarasca pana acasa, s-a culcat in pat si nu a mai putut face nimic, asteptand sa vina moartea. Bolnavul nu s-a indreptat decat dupa o psihoterapie prelungita. In mainile unui medic imprudent si care nu gandeste sufficient, cuvantul poate duce la o afectinune de origine psihica.

Tratamentul psihozelor reactive Este mai ales important sa aducem o schimbare in situatia defavorabila, sa inlaturam elementele care traumatizeaza in mod deosebit bolnavul, sa modificam ambiata inconjuratoare sis a-l internam provizoriu intr-o institutie medicala. In tratamentul diverselor forme trebuie sa tinem seama de particularitatiile tabloului clinic. In tratamentul depresiunii psihogene se folosesc mici doze de narcotice si hipnotice si insuflatiile de oxigen. Foarte eficace este tratamentul cu somn discontinuu. Se mai recomanda tratamentul prin eletrosomn. Este foarte important sa distragem atentia bolnavului si in genere sa aplicam psihoterapia, metode de fizioterapie (bai calde, dusuri circulare). In toate cazurile se impune supravegherea.