Psihologia persoanei bolnave

Rolul de bolnav începe să fie jucat după declanşarea maladiei, odată cu dobândirea (obiectivă) a
statutului de bolnav. Statutul social este definit de drepturile şi obligaţiile pe care le are o persoană în
societate. Rolul de bolnav implică un comportament specific prin:

Scutirea responsabilităţilor care derivă din rolurile sociale, profesionale, familiale.

Cererea ajutorului celorlalţi, comportament ce poate oscila între asumarea exagerată a rolului de
bolnav şi respingerea ajutorului din cauza instalării complexelor de inferioritate (cerşetori,
plângăcioşi, hipocondrici – orgolioşi, imagine de sine/ stima de sine slabă).

Obligaţia bolnavului de a considera starea sa indezirabilă şi de a coopera pentru vindecare.

Obligaţia pentru bolnav de a cere ajutor specializat, competent, pentru vindecare, ceea ce implică
acceptarea diagnosticului şi mai ales a tratamentului.

Boala ca durere şi suferinţă

Cuvântul ,,suferinţă“ este uneori utilizat în sens restrâns, ca sinonim al durerii somatice, dar mai
frecvent se referă la suferinţa mintală sau emoţională sau chiar la durere în sens general.

Cuvântul ,,durere“ se referă, de regulă, la durerea somatică, dar este şi sinonim al suferinţei.

Cuvintele durere şi suferinţă sunt utilizate împreună în diverse maniere - ca sinonime, ca noţiuni
contrastante sau ca noţiuni ce se definesc reciproc. (Durerea este somatică, suferinţa este mintală;
durerea este inevitabilă, suferinţa este opţională).

Bolnavul este persoana care acuza o suferinta subiecti sau prezinta semne obiective ale unei
suferinte somato-fiziologice, psihice sau psihosomatice. Statutul de bolnav este atribuit unei
persoane de catre medic si sunt mai multe moduri de a eticheta o persoana ca bolna, asa cum se
poate vedea mai jos:

a) cazuri obisnuite, tipice, nesemnificative sau considerate ca fiind "neinteresante" din punct de
vedere medical si stiintific;

b) cazuri neobisnuite, atipice, care se abat de la "formele clinice" silite de ordinea clasificarilor
medicale, cu complicatii, cauze necunoscute sau modalitati atipice de evolutie clinica;

c) cazuri ilustrative, mai rar intalnite, care starnesc curiozitatea si interesul stiintific al medicilor prin
raritatea si ineditul lor;

d) bolnavii imaginari, pentru care acuzele clinice nu au nici un fel de fundament organic-somatic sau
fiziologic, fiind, de fapt, o "stare de spirit" maladi in care acestia se complac, sau, din punct de vedere
psihanalitic, o "regresiune" ;

e) simulantii sunt persoanele care, in scopul obtinerii unor antaje, simuleaza diferite simptome clinice
sau chiar boli.

Kahana si Bibring propun o alta clasificare a tipurilor caracteriale de bolnavi, luand drept criteriu de
apreciere comportamentul acestora in timpul bolii. Ei noteaza faptul ca "tipul de bolnav" este, de
fapt, expresia "modului de raspuns" al persoanei respective la factorii stresanti reprezentati de
suferinta. in sensul acesta, autorii citati disting urmatoarele sapte tipuri de bolnavi, dupa cum se
poate vedea in elul de mai jos.

Admitand faptul ca orice boala, indiferent de natura ei (somatica, psihica sau psihosomatica)
modifica atitudinile, reactiile, conduitele personalitatii individului, A. Paunescu-Podeanu, plecand de
la tipologiile bolnavilor propuse de Schweisshamer, izoleaza urmatoarele cinci tipuri de personalitati
de bolnavi:

1. Nepasatorul este tipul de bolnav indiferent fata de suferinta sa, pe care o priveste si trateaza cu
superficialitate, desconsiderand-o, luand lucrurile usor. Neglijentul este in fond un fatalist putand
merge pana la o atitudine negativista. Medicul trebuie sa adopte fata de acest tip de bolnav o
atitudine autoritara, energica, incercand sa-l mobilizeze pentru a putea colabora activ in vederea
vindecarii.

2. Nerabdatorul este tipul de bolnav care priveste suferinta sa cu mai multa seriozitate si grija, dar
care nu poate fi convins de importanta sau de severitatea bolii, de pericolele pe care aceasta le
implica. El este nerabdator, minimalizeaza boala, schimba frecvent medicii si tratamentele prescrise,
neputandu-se conforma regimului de disciplina terapeutica. in aceste cazuri, medicii trebuie sa fie
circumspecti, sa actioneze cu tact si autoritate.

3. Grijuliul este tipul de bolnav meticulos, hiperconstiincios, opus celor doua tipuri de mai sus. Atent
cu boala, el se autoanalizeaza minutios, inregistreaza orice fel de schimbare in evolutie. El ia boala in
serios, dar nu se lasa dominat de "ideea bolii". Da medicului sau relatii bune despre boala si evolutia
ei si executa constiincios prescriptiile terapeutice.

4. Ipohondriacul este tipul de bolnav exagerat in raport cu precedentul. El este dominat de "ideea
bolii", care-i declanseaza o stare de angoasa, o tensiune psihica permanenta. Totul, in cazul acesta,
capata proportii exagerate, amenintatoare, de o maxima gravitate. Bolnavul este agitat, are idei
sumbre, catastrofice in legatura cu boala sa. Ideea de boala il domina atat in ideativ, cat si afectiv. Se
considera condamnat, suferind de afectiuni grave, incurabile. Medicii au foarte mult de luptat cu
aceasta categorie de bolnavi, trebuind sa trateze atat boala, cat si atitudinile psiho-afective ale
bolnavului fata de suferinta sa pe care o exagereaza, iar in unele situatii chiar o inventeaza.

5. Echilibratul este tipul de bolnav care priveste boala cu seriozitate, fara sa se sperie sau sa
exagereze. El este lipsit de idei preconcepute. Are incredere in el, in medici si in tratamentele
prescrise. Este o persoana calina, echilibrata, ponderata, and capacitatea de a distinge anormalul de
normal. Este disciplinat in ceea ce priveste prescriptiile terapeutice pe care le urmeaza cu strictete.
Are o foarte buna colaborare cu medicul curant.

Pentru H.E. Sigerist, "boala dezbraca omul, infatisandu-l in stare primiti. Multi oameni traiesc in
spatele unei masti. Boala este cea care le descopera aderata lor ura". Acelasi autor afirma ca "boala
sensibilizeaza omul, in timp ce in viata el este acoperit de un ecran izolator".

Un fapt este absolut cert: orice boala modifica personalitatea individului, in sensul aparitiei unor
aspecte psihologice si comportamentale noi. in aceasta privinta, P. Sidon le mentioneaza pe
urmatoarele:
1. Regresiunea

Orice atingere a integritatii persoanei antreneaza o reactie de protectie de tip regresiv din partea
acesteia. Aceasta stare de regresiune se traduce prin atitudini infantile care au urmatoarele
caracteristici: reductia temporal-spatiala, egocentrismul si starea de dependenta.

2. Transferul si contra-transferul

Transferul este urmarea regresiunii si se sileste in cadrul relatiei medic-pacient. Transferul poate fi de
doua feluri:

a) transfer pozitiv, cand atitudinile si sentimentele bolnavului sunt transferate asupra medicului
curant, fata de care acesta capata o dependenta bazata pe incredere cu efecte pozitive;

b) transferul negativ, in cursul caruia bolnavul adopta o atitudine de opozitie si de neincredere fata
de medicul sau curant.

La reactia de transfer a bolnavului, medicul raspunde cu o atitudine complementara, numita contra-

transfer.

3. Reluarea autonomiei

Orice stare de boala face ca persoana bolnavului sa devina dependenta de persoanele care o
ingrijesc. Vindecarea, prin resilirea starii de echilibru somatic si psihic, favoriza reluarea autonomiei
bolnavului, redandu-i capacitatile sale de a actiona in mod liber si voluntar.

Un aspect important care se discuta in ceea ce priveste psihologia bolnavului este reprezentat prin
atitudinea acestuia fata de propria sa boala si, corelat cu aceasta, atitudinea bolnavului fata de
medicul sau curant. Le vom analiza in continuare.

Atitudinea bolnavului fata de boala este in functie de regresiune. Aceasta depinde de temperamentul
individual si de normele modelului sociocultural. Bolile se agraveaza daca bolnavul isi concentreaza
atentia asupra lor printr-o continua autoanaliza. Dimpotri, bolile devin suporile atunci cand bolnavul
este puternic motit de alte griji sau de o sursa puternica de interes pentru viata. Adesea, simptomele
prc-clinice, in cazul unei afectiuni grave (cancer, leucemie, TBC, SIDA etc), nu sunt luate in
considerare, printr-un mecanism de negatie din partea bolnavilor. in alte situatii, simptomele minore,
nesemnificative, ale unor afectiuni neimportante sunt exagerate sau insotite de panica, mergand sau
ajungandu-se la instalarea unor grave tulburari nevrotice cu consecinte nedorite.

Al doilea aspect care se discuta este atitudinea bolnavului fata de medicul sau curant. De regula,
orice boala face ca bolnavul sa aiba o atitudine de dependenta fata de medicul sau curant. Pentru
medic, boala este o problema stiintifica si obiecti, iar pentru bolnav, o problema emotionala si
subiecti. in relatia sa cu medicul, orice bolnav cauta sa dobandeasca o pozitie cat mai privilegiata,
reprezentata prin urmatoarele antaje:

- sa fie cel mai bine ingrijit;

- sa reprezinte cel mai important caz ;

- sa primeasca cele mai bune medicamente;

- sa beneficieze de investigatii cat mai complete si riate, care, eventual, sa fie repetate;

- sa primeasca vizite medicale cat mai dese;

- sa dispuna de un ajutor permanent, de o atentie deosebita din partea medicilor si a personalului

medical auxiliar de ingrijire.In relatia sa cu medicul, orice bolnav urmareste cate antaje, care ar putea
fi sintetizate in:

a) cautarea unui punct de sprijin, a unui refugiu, medicul and rolul simbolic, in sens psihanalitic, de
"mama protectoare" ;

b) cautarea unei uri parentale omnisciente si omniprezente de care sa asculte si in care sa aiba
incredere;

c) cautarea unui contact emotional pe care, in aparenta, refuza sa-l recunoasca;

d) teama de a nu fi dominat de medic, inselat sau mintit de acesta, de a nu i se ascunde ce in legatura

cu diagnosticul si prognosticul bolii sale.

Conceptualizarea bolii

Concepţia despre boală a parcurs un drum lung pentru a se desprinde, în timpurile moderne, de
concepţii iraţionale care confundau vindecarea (medicina) cu magia.

Încă se mai pot surprinde astfel de tendinţe chiar şi la contemporanii noştri.

Boala este conceptualizată în mod diferit, în funcţie de: contextul apariţiei, momentul de viaţă,
trăsăturile de personalitate, mediul sociocultural, bagajul informaţional şi antecedentele pacientului.

Uneori, concepţia despre boală este realistă, bazată pe informaţii ştiinţifice; alteori, boala e grefată
de imixtiunea unor prejudecăţi aberante sau chiar obscurantism.

În concepţia creştină, boala este văzută ca o ,,pedeapsă meritată“, atunci când aceasta este
consecinţa unui păcat. Dacă bolnavul consideră că este fără păcat şi suferă o ,,pedeapsă nemeritată“,
divinitatea îl salvează de la alte situaţii sau posibilităţi de păcătuire. Consecinţa fanatismului religios
poate fi o atitudine de resemnare, de pasivitate în faţa bolii, de neintervenţie în voinţa divină.

Tot în sens spiritual, unele persoane conferă prezenţei bolii, în existenţa lor, o valoare supraumană
- ,,semn al voinţei divine“. Aceste persoane coabitează cu boala, o includ în persoană şi în destinul
lor. De cele mai multe ori, comportamentul este fatalist şi pasiv. Nu apelează la mijloace de
vindecare, ci doar la rugăciune şi meditaţie spirituală.

Boala poate fi considerată un ,,beneficiu“ pentru persoanele ce au interesul să-i manipuleze

conştient pe cei din familie sau din anturaj, cu scopul concret de a obţine avantaje emoţionale sau
economice.

Factorii ce determină trăirea bolii

Fiecare fiinţă umană îşi trăieşte boala într-o manieră proprie.

Factorii ce determină trăirea bolii sunt obiectivi, în majoritatea lor (boala cu simptomele ei), dar şi
subiectivi (conceptualizarea bolii şi suferinţei, trăsături individuale de personalitate, relaţia cu
medicul şi echipa medicală şi/sau cu farmacistul).

Atitudinile pacientului ca expresie a trăirilor faţă de boală

Atitudinea se referă la tendinţa oamenilor de a gândi, a acţiona sau a simţi într-o manieră
(consecvent) favorabilă sau, dimpotrivă, nefavorabilă în legătură cu diverse situaţii de viaţă.

Atitudinea se caracterizează prin trei elemente distincte:

Atitudinile sunt învăţate – persoanele nu se nasc cu o anumită atitudine asupra unor obiecte sau idei;
ele sunt însuşite (achiziţionate) de la părinţi, familie, prieteni şi din societate; într-o anumită măsură,
reflectă predispoziţiile culturale.

Atitudinile sunt evaluative – implică judecăţi subiective, ca de exemplu simpatie/ antipatie;

preferinţă/ respingere; bun/ rău; benefic/ nociv. Fiinţa umană pare să aibă o tendinţă inerentă de a
evalua, judeca şi cântări obiectele psihologice.

Atitudinile tind să fie relativ persistente – rămân foarte consecvente în timp; numeroase studii au
arătat că, în mare, atitudinile rămân relativ stabile, deşi se schimbă şi pot fi influenţate.

Comportamentul de bolnav

În funcţie de atitudinea faţă de boală, de reacţia persoanei faţă de boală, comportamentul de bolnav
poate fi de două tipuri: adaptativ sau dezadaptativ.

Adaptarea la boală şi la situaţia generată de boală este sarcina cea mai importantă pe care trebuie să
o îndeplinească psihicul unei persoane bolnave.

Deşi, din punct de vedere social, se instalează o constrângere de rol, reacţiile şi atitudinile raţionale
ale pacientului sunt o pavăză în calea disoluţiei psihice a persoanei.

Respingerea e un răspuns obişnuit în faza de instalare a bolii, manifestându-se prin ignorarea unor
simptome somatice (de exemplu, durerea abdominală difuză), etichetate ca normale sau interpretate
eronat.

Dependenţa de boală se manifestă la acele persoane care exagerează simptomele bolii şi diminuează
efectele favorabile ale tratamentului, până la cei care utilizează boala ca mijloc de autovalorizare,
pentru a beneficia de atenţia celor apropiaţi. Pe termen lung, poate fi o reacţie contraproductivă,
contribuind la dezinserţia socială şi parazitism.

Reacţiile depresive sunt cele mai frecvente, mai ales din momentul în care persoana bolnavă începe
să înţeleagă, în întregime, şi consecinţele bolii.

Important este faptul ca simptomele depresiei să nu evolueze spre o tulburare severă, cu risc
suicidar. Odată instalată depresia, ea devine un factor de agravare a bolii somatice.

Instinctul vieţii şi al morţii

În concepţia lui Freud, în funcţionarea psihicului, extrem de importante sunt instinctele Sinelui
(inconştientului, în acelaşi timp) şi mai ales instinctele „vieţii“ şi „morţii“ pe care le găsim în această
instanţă. Primul dintre ele este, de fapt, un grup de instincte, dintre care mai importante sunt cel
sexual, de apărare, alimentar (de conservare a individului şi a speciei). Forţa cu care se manifestă
aceste instincte se numeşte „libido“ şi, cu cât aceasta este mai mare, persoana dispune de mai multă
energie conservativ-adaptativă. Conflictul intrapsihic generat de opoziţia conştiinţei faţă de acest
instinct este şi el mai mare, ducând la diverse forme de dezvoltare, de orientare atitudinal-
comportamentală, de manifestări patologice.

Concluzii

Boala este conceptualizată în mod diferit, în funcţie de: contextul apariţiei, momentul de viaţă,
trăsăturile de personalitate, mediul sociocultural, bagajul informaţional şi antecedentele pacientului.

Trăirea bolii de către persoana bolnavă cuprinde o mare varietate de comportamente şi emoţii.
Majoritatea trăirilor sunt legate de intensitatea simptomatologiei. Boli cu simptomatologie grevată
de durere atroce pot genera trăiri psihologice de disperare și deznădejde.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale psihologiei persoanei bolnave pentru asistent îl poate
reprezenta comportamentul persoanei bolnave. Pacientul (persoana bolnavă) se poate adapta la
boală, poate să respingă boala, poate să fie dependent de boală sau poate să manifeste reacţii
depresive în raport cu aceasta.

Asistentul trebuie să ţină cont de toate aceste posibile tendinţe şi să consilieze pacientul în
concordanţă cu efectul terapeutic care trebuie atins.