REFERAT

FORMAȚIUNILE TUMORALE LOCALIZATE

LA NIVELUL GLANDEI PARODITE

Rezident: Munteanu Elena

Specializare: Chirurgie Dento – Alveolară

Anul I

Cluj-Napoca, 2021
 CUPRINS:
I. Introducere
II. Etiologie
III. Fiziopatologie
IV. Histopatologie
V. Diagnostice diferențiale
VI. Sistem de stadializare

I. INTRODUCERE
 Neoplasmele glandelor salivare pot fi benigne sau maligne, iar tumorile maligne pot fi
primare sau metastatice. Datorită histologiei epiteliale și non-epiteliale a organului afectat, sunt
posibile multe tipuri histologice de tumori parotide, deși unele sunt rare.
Tumorile glandei salivare se caracterizează prin apariții histologice diverse și
comportament biologic variabil. Distincția între tipurile de tumori poate fi dificilă, în special pe
baza materialului din aspirația cu ac fin. Există mai multe alte aspecte ale tumorilor glandei
salivare care le fac interesante. Cea mai frecventă tumoare benignă (adenom pleomorf) are un
potențial de transformare malignă și, deși considerată benignă, există o tendință de recurență
după tratament.
Tumorile maligne ale glandei salivare se prezintă de obicei după deceniul 6 al vieții, în
timp ce leziunile benigne sunt prezente în decada 4-5 a vieții. Leziunile benigne tind să fie mai
frecvente la femei, dar leziunile maligne tind să apară cu o frecvență egală la ambele sexe.
Majoritatea tumorilor glandei salivare apar în parotidă, aproximativ 10% apar în glanda
submandibulară și mai puțin de 4% apar în glandele salivare minore. Majoritatea tumorilor
glandei parotide sunt benigne, dintre care cea mai importantă este adenomul pleomorf. Pe de altă
parte, leziunile care apar în glanda submandibulară și în glandele salivare minore sunt mai
susceptibile de a fi maligne.

II. ETIOLOGIE
Există două teorii principale despre modul în care apar tumorile glandei salivare, dar
consensul este cu teoria multicelulară, că fiecare tip de tumoră se formează dintr-o celulă de
origine diferențiată specifică din cadrul unității glandei salivare. Celulele stem excretoare dau
naștere la carcinoame cu celule mucoepidermoide și scuamoase, în timp ce celulele stem
intercalate pot duce la adenoame pleomorfe, carcinoame adenoide chistice, oncocitoame,
adenocarcinoame și carcinoame cu celule acinice.
Expunerea la radiații a fost legată de carcinoamele glandei parotide la 15 ani după
eveniment. Fumatul și alcoolul sunt asociate cu carcinomul cu celule scuamoase la nivelul
capului și gâtului, malignitățile cutanate ale capului și gâtului fiind cunoscute ca metastaze ale
glandelor parotide. Au fost raportate unele cazuri de legătură între expunerea profesională la praf
de silice și nitrozamine. Atât alcoolul, cât și fumatul nu sunt legate de tumorile glandei salivare,
cu excepția tumorilor Warthin.

III. FIZIOPATOLOGIE
Clasificarea histologică a OMS a tumorilor glandei salivare include acum peste 40 de
variante, precum și leziuni asemănătoare tumorii (de exemplu, chisturile glandei salivare). O
clasificare simplificată este prezentată mai jos:
1. Benigne:  adenom pleomorf, tumoră Warthin (adenolimfom), mioepiteliom, adenom
bazocelular, oncocitom, cistadenom.
2. Maligne: carcinom mucoepidermoid, carcinom chistic adenoid, carcinom cu celule
acinice, adenocarcinom, carcinom cu celule scuamoase (SCC), carcinom nediferențiat,
carcinom adenom ex-pleomorf, carcinom polimorf de grad scăzut
3. Hematolimfoid:  limfom Hodgkin, limfom difuz cu celule B mari, limfom cu celule B
din zona marginală extranodală.
4. Neepiteliale: hemangiom, limfangiom, neurofibroame
 Carcinoamele pot fi clasificate în continuare ca fiind de grad înalt, de grad scăzut sau mixte,
acesta din urmă indicând un comportament variabil în funcție de tabloul histologic. Este
important să recunoaștem că comportamentul clinic al unei tumori, mai degrabă decât histologia,
poate oferi un ghid de tratament mai bun și se recomandă ca factorii clinici, pe lângă histologie și
grad, să fie luați în considerare la planificarea tratamentului. Tumorile glandei salivare sunt mai
puțin frecvente la copii, dar o proporție mai mare dintre ele (30%) sunt maligne și sunt de obicei
carcinom mucoepidermoid de grad scăzut. În 80% din toate tumorile salivare se află în parotidă,
80% din tumorile parotide sunt benigne și 80% din tumorile benigne care apar în parotidă sunt
adenoame pleomorfe. Tumora lui Warthin este a doua cea mai frecventă leziune benignă. Cea
mai frecventă tumoare malignă este carcinomul mucoepidermoid, urmat de carcinomul cu celule
acinice și carcinomul chistic adenoid. De asemenea, este important să ne amintim că glanda
parotidă este un loc obișnuit pentru metastazele din carcinoamele cu celule scuamoase care apar
în pielea capului și a gâtului.

IV. HISTOPATOLOGIE
1. Tumori maligne
 Carcinom mucoepidermoid
Aceasta este cea mai prevalentă tumoare malignă a glandei salivare majore și apare în orice
țesut salivar, dar predominant în glanda parotidă. Este cea mai frecventă neoplasmă salivară la
copii. Tumorile de grad scăzut sau bine diferențiate se comportă de obicei benign, cele
intermediare sunt mai agresive și de grad înalt sau tumorile nediferențiate se metastazează
devreme până la ganglionii limfatici regionali și au un prognostic slab. Cu toate acestea,
comportamentul nu este întotdeauna prezis cu precizie de aspectul histologic. Supraviețuirea la
cinci ani variază între 86% pentru tumorile de grad scăzut și 22% pentru tumorile de grad înalt.
 Carcinom chistic adenoid
Aceasta este în general (pentru toate glandele) cea mai frecventă tumoare malignă a glandei
salivare și poate apărea din orice țesut salivar, dar este mai frecventă la glandele salivare minore
(mai degrabă decât la cele majore). Incidența de gen este egală și se observă cel mai adesea la
pacienții din al șaselea deceniu. Tumoarea se prezintă de obicei ca o masă cu creștere lentă și
tinde să se răspândească de-a lungul tecilor nervoase. Pacienții acuză adesea dureri faciale și pot
prezenta pareze faciale. Incidența metastazelor ganglionare este redusă. Recurențele locale sunt
frecvente, iar metastazele la distanță apar la 30% până la 40% pacienți, de obicei în plămâni,
mulți ani mai târziu. Cancerele de stadiul I și II au rate de vindecare bune, deși curba de
supraviețuire prognostică nu se aplatizează nici măcar după 20 de ani. Pacienții cu boli în stadiul
III și IV au un prognostic mai slab, cu rate de supraviețuire scăzute (de la 15% la 50%) la 10
ani. Pacienții cu metastaze pulmonare pot trăi până la 5 ani înainte de a ceda bolii.
 Carcinom cu celule acinice
Acesta este al treilea cel mai frecvent cancer al glandei parotide, acestea cresc lent și, de
obicei, nu se răspândesc la nodurile locale. Cu toate acestea, ele reapar sau prezintă metastaze la
distanță la mulți ani după supraviețuirea aparentă fără boală. Acest lucru se reflectă în rate de
supraviețuire excelente de 90% la 5 ani, care scade la 55% la 20 de ani.
 Adenocarcinom polimorf
Adenocarcinomul polimorf este din ce în ce mai recunoscut, în special ca o tumoare a
glandelor salivare minore de pe palatul moale. Este rar în parotidă. Se confundă ușor histologic
cu adenomul pleomorf și carcinomul chistic adenoid. 
  Carcinom cu celule scuamoase
Majoritatea cazurilor de carcinom cu celule scuamoase (CCS) sunt metastaze ale parotidei
din cancerele de piele. Ganglionii asociați gâtului sunt frecvenți, astfel încât aceste cazuri ar
trebui să aibă și o disecție selectivă a gâtului, chiar și în gâtul N0. Carcinomul cu celule
scuamoase tinde spre extindere extracapsulară precoce. În parotidă, acest lucru poate amenința
structurile locale și, prin urmare, este necesară intervenția chirurgicală promptă. Întârzierile de
câteva săptămâni pot face o diferență semnificativă în complexitatea intervenției chirurgicale
planificate, tumorile invadând cu ușurință pielea și structurile înconjurătoare.
 Limfoame
Limfoamele se pot dezvolta în ganglionii limfatici intraparotizi. Riscul de limfom este
crescut la pacienții cu sindrom Sjogren. Acestea pot fi confundate cu tumora Warthin la citologie
și se solicită probe mai mari de țesut și este necesară imunohistochimia.
2. Leziuni benigne
 Adenomul pleomorf
Se găsește frecvent în glanda parotidă și afectează ambele sexe în mod egal. Tumorile cresc
lent și nu provoacă simptome. Leziunile au o textură netedă și sunt înconjurate de o
capsulă. Leziunile care au pseudopodie sunt cel mai probabil să regenerează după
operație. Majoritatea leziunilor superficiale pot fi îndepărtate cu enucleație simplă. Pot apărea
leziuni ale nervului facial și sunt asociate cu morbiditate ridicată.
 Tumora Warthin
Este a doua leziune benignă cea mai frecventă. Tumora este mai frecventă la bărbați decât la
femei și se știe că este bilaterală în 10% -15% din cazuri. Ca etiologie este asociata cu fumatul și
este prezentă după al patrulea deceniu de viață.
 Oncocitoamele
Sunt tumori rare care apar la pacienții mai în vârstă. Aceste leziuni sunt ferme și sunt
identificate folosind microscopia electronică.
 Adenoamele monomorfe
Se pot simți ca adenoame pleomorfe, dar lipsesc caracteristicile pleomorfe. Aceste leziuni cu
creștere lentă sunt benigne și probabil să apară în glandele salivare minore.

V. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAT

Carcinom mucoepidermoid
 Sialometaplasie necrotizantă
 Adenom pleomorf cu metaplazie scuamoasă
 Adenoza polichistică sclerozantă
Carcinom chistic adenoid
 Adenom pleomorf
  Adenocarcinom polimorf
 Carcinom epitelial-mioepitelial
 Adenocarcinom bazocelular
Carcinom cu celule acinice
 Carcinom secretor

VI. SISTEMUL DE STADIALIZARE

Clasificarea se aplică numai carcinoamelor principalelor glande salivare. Tumorile care apar

în glandele salivare minore nu sunt incluse în această clasificare.  Etapa T, conform celei de-a
VIII-a ediții a manualului de punere în scenă UICC / AJCC (2016) este după cum urmează:

 T (Tumora):
 T1:  Tumora de 2 cm sau mai puțin în cea mai mare dimensiune fără extensie extra-
parenchimatoasă *
 T2:  Tumora mai mare de 2 cm, dar nu mai mare de 4 cm în dimensiunea cea mai mare,
fără extensie extra-parenchimatoasă *
 T3:  Tumora mai mare de 4 cm și / sau tumoră cu extensie extra-parenchimatoasă *
 T4a:  Tumora invadează pielea, mandibula, canalul urechii și / sau nervul facial
 T4b:  Tumora invadează baza craniului și / sau plăcile pterigoide și / sau înglobează
artera carotidă
* Extensia extrapararenchimală este dovada clinică sau macroscopică a invaziei țesuturilor moi
sau a nervului, cu excepția celor enumerate la T4a și 4b. Dovezile microscopice singure nu
constituie extensie extra-parenchimatoasă în scopuri de clasificare.

 N (Nod):
„N” în sistemul de stadializare TNM este pentru ganglionii limfatici.  Există multe noduri
localizate în zona capului și gâtului, iar evaluarea atentă a ganglionilor limfatici este o parte
importantă a stadializării cancerului marilor glande salivare.

NX:  Ganglionii limfatici regionali nu pot fi evaluați.

N0:  Nu există dovezi de cancer la ganglionii limfatici regionali.
N1:  Cancerul s-a răspândit într-un singur ganglion limfatic pe aceeași parte cu tumora primară,
iar cancerul găsit în ganglionul limfatic este de 3 cm sau mai mic.
N2:  Descrie oricare dintre aceste condiții:
 N2a:  Cancerul s-a răspândit într-un singur ganglion limfatic pe aceeași parte a tumorii
primare și este mai mare de 3 cm, dar mai mic de 6 cm.

 N2b:  Cancerul s-a răspândit la mai mult de 1 ganglion limfatic pe aceeași parte cu

tumora primară și niciunul nu măsoară mai mult de 6 cm.

 N2c:  Cancerul s-a răspândit la mai mult de 1 ganglion limfatic de ambele părți ale
corpului și niciunul nu măsoară mai mult de 6 cm.
N3:  Cancerul găsit în ganglionii limfatici este mai mare de 6 cm.
  M (Metastază):
„M” din sistemul TNM descrie cancerul care s-a răspândit în alte părți ale corpului, numite
metastaze la distanță.

MX:  indică faptul că metastazele la distanță nu pot fi evaluate.

M0:  indică faptul că cancerul nu s-a răspândit în alte părți ale corpului.
M1:  Descrie cancerul care s-a răspândit în alte părți ale corpului.

Stadializarea cancerului prin combinarea clasificărilor T, N și M.

 Stadiul I:  Tumori neinvazive (T1, T2) fără răspândire la ganglionii limfatici (N0) și fără
metastaze la distanță (M0).

 Etapa II:  O tumoare invazivă (T3) fără răspândire la ganglionii limfatici (N0) sau
metastaze la distanță (M0).
 Etapa III:  Tumori mai mici (T1, T2) care s-au răspândit la ganglionii limfatici regionali
(N1), dar nu au semne de metastază (M0).

 Stadiul IVA:  Orice tumoră invazivă (T4a), fie fără afectare a ganglionilor limfatici
(N0), fie răspândită la un singur ganglion limfatic cu aceeași parte (N1), dar fără
 metastază (M0). Este, de asemenea, utilizat pentru o tumoare T3 cu afectare ganglionară
limfatică unilaterală (N1), dar fără metastază (M0) sau pentru orice tumoră (orice T) cu
afectare ganglionară ganglionară extinsă (N2)

 Stadiul IVB:  orice cancer (orice T), cu răspândire mai extinsă la ganglionii limfatici
(N2, N3), dar fără metastaze (M0).

 Stadiul IVC:  Orice cancer cu metastază la distanță (orice T, orice N și M1).