1

Ministerul Sănătății și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

FACULTATEA DE STOMATOLOGIE

Catedra Chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală

“Arsenie Guțan”

Teză de licență

DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL LEZIUNILOR ASOCIATE

FACIALE

Efectuat: MUNTEANU Elena

Anul V, grupa S1506

Conducător științific: Hîțu Dumitru,

doctor în medicină,

conferențiar
universitar

Chișinău 2020

2
 DECLARAȚIE

Prin prezența, subsemnata Munteanu Elena declar pe propria răspundere, că teza de licență cu
tema „Diagnosticul și tratamentul leziunilor asociate faciale” este elaborate de către mine
personal, materialele prezentate sunt rezultatele propriilor cercetări, nu sunt plagiate din alte
lucrări științifice și nu a mai fost prezentată la o altă facultate sau instituție de învățămînt
superior din țară sau străinătate.

De asemenea declar, că toate sursele utilizate, inclusive din Internet, sunt indicate în teza de
licență, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

 toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă,
sunt scrise cu referința asupra sursei originale;
 reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori deține referința asupra sursei
originale;
 rezumarea ideilor altor autori deține referința exactă la textul original;
 metodele și tehnicile de lucru preluate din alte surse dețin referințe exacte la sursele
originale.

Data

Absolvent Munteanu Elena

(Nume Prenume) (Semnătura)

3
 Cuprins:

Abrevieri.........................................................................................................................................5

Introducere.....................................................................................................................................6

Actualitatea problemei abordate......................................................................................................6

Scopul și obiectivele tezei................................................................................................................8

Importanța practică și valoarea aplicativă a lucrării........................................................................8

Capitolul I. Analiza bibliografică a temei....................................................................................9

1.1 Definiția leziunilor asociate faciale...........................................................................................9

1.2 Repere anatomice.......................................................................................................................9

1.3 Etiopatogenia politraumatismelor faciale..................................................................................9

1.4 Clasificarea leziunilor asociate faciale....................................................................................11

1.5 Incidența leziunilor asociate faciale.........................................................................................12

1.6 Metode de diagnostic al fracturilor asociate faciale................................................................14

1.7 Metode de tratament al politraumatismelor în regiunea OMF................................................14

Capitolul II. Materiale și metodele de cercetare.......................................................................18

Capitolul III. Rezultatele obținute și discuțiile.........................................................................21

3.1 Distribuția pacienților cu traumatism asociat al feței..............................................................21

3.2 Distribuția în funcție de vârstă.................................................................................................21
3.3 Analiza în funcție de sex..........................................................................................................22
3.4 Distribuția conform regiunii……….......................................................................................22
3.5 Distribuția conform asigurării..................................................................................................22
3.6 Distribuția conform îndreptării în instituțiile medicale……………………………………...22
3.7 Distribuția conform profesiei………………………………………………………………...23
3.8 Distribuția conform mecanismului..........................................................................................24
3.9 Distribuția după regiunea afectat.............................................................................................25
3.10 Distribuția leziunilor asociate cu traumele extrafaciale.........................................................25
3.11 Distribuția în dependență de anestezia efectuată în timpul tratamentului.............................26
3.12 Distribuția conform metodei de tratament.............................................................................26

Caz clinic.......................................................................................................................................25

Concluzii.......................................................................................................................................32

Anexe.............................................................................................................................................33

Bibliografie...................................................................................................................................38

4
 Abrevieri:

3D- 3 Dimensional

ChOMF- Chirurgie oro-maxilo-facială

CT- Tomografie Computerizată

ECG- Electrocardiogramă

IMSP IMU- Instituția Medico Sanitară Publică Institutul de Medicină Urgentă

LDP- Leziuni Dento Parodontale

OMF- Oro-maxilo-facial

TAbd- Traumatismul Abdominal

TAF- Traumatism Asociat al Feței

TCC- Traumatism Cranio Cerebral

TColVer- Traumatismul Coloanei Vertebrale

TMem- Traumatismul Membrelor

TTor- Traumatismul Cutiei Toracice

CȚM- Contuzia Țesuturilor Moi

5
 Introducere
Actualitatea problemei abordate

Leziunile asociate ale feței se caracterizează printr-un șir de tulburări atît funcționale,
estetice cît și fiziologice severe ceea ce constituie o problemă socială și crește odată cu
dezvoltarea societății. În plus pacienții pot prezenta o varietate de leziuni ale altor regiuni ale
corpului. Aceste leziuni asociate agravează prognosticul traumelor faciale, deoarece unele dintre
ele pot duce la dizabilități funcționale sau chiar la moarte.  Nivelul ridicat al traumatismelor în
regiunea oro-maxilo-facială și caracteristicile acestei zone impun metode de diagnostic și
tratament cît mai precoce al pacienților cu leziuni asociate faciale, care va scădea rata
morbidității și mortalității la pacienții cu TAF. Capacitățile de diagnostic îmbunătățite, utilizarea
tehnicilor chirurgicale deschise, avansarea fixării dispozitivelor rigide, de asemenea avansarea în
tehnicile de resuscitare și un antrenament chirurgical mai concentrat s-a remarcat a îmbunătățit
îngrijirea pacientului cu traumatism facial.
V.Topalo (1988) după o analiză statistică pe anii 1985-1986, din cei 472 bolnavi cu
traumatism facial care s-au tratat in secția de ChOMF a orașului Chișinău, traumatismul asociat
facial cu cel cranian s-a înregistrat în 38,13% din cazuri, inclusiv: 37,1%- comoție cerebrală și în
1,05% contuzie cerebrală. Traumatismul cranio-cerebral în 75% dintre cazuri a fost asociat cu
fractura maxilarului superior, 61,9%- a oaselor nazale, 48%- a oaselor zigomatice, 56,5%-
leziunile țesuturilor moi iar 22%- fractura mandibulei [1].
E.Deliverska afirmă că pacienții care au avut 2 sau mai multe leziuni, cu afectarea a cel
puțin 2 regiuni anatomice și din aceste leziuni cel puțin una este cu pericol de viață, se clasifică
conform standartelor internaționale ca pacienți cu politraumatism. Pe cînd pacienții cu 2 sau mai
multe leziuni cu afectarea a cel puțin 2 regiuni anatomice și fără leziuni periculoase pentru viață,
se clasifică ca pacienți cu traumatism multiplu [2].
În rezultatul studiului efectuat de E. Deliverska din cei 193 pacienți cu leziuni asociate
faciale, cu fracturi de mandibulă au fost depistați la 31,08%, a oaselor zigomatice- 23,31%, a
oaselor nazale-14,5%, a maxilarului superior- 7,77%, iar leziuni dento-alveolare numai în 3,62%
din cazuri [2].
N. Chele (2006) afirmă că traumatismul facial a constituit 7042 bolnavi, ceea ce
constituie 30,03% din numărul total de bolnavi spitalizați în secția de ChOMF pe perioada anilor
1990-2004. Din totalul accidentaților cu fracturi de mandibulă în 77,62% au prezentat leziuni
izolate și doar în 22,15% au fost depistate leziuni mecanice asociate, iar fracturi unilaterale fiind
prezente în 65,20% și bilaterale în 34,80% din cazuri [3].
Baciu D. și coautorii (2017) menționează că pe parcursul a 5 ani în secţia de ChOMF au
fost spitalizaţi 9310 de pacienţi cu diferite patologii ale regiunii OMF, dintre care 611 pacienți cu
TAF, ceea ce constituie 6,56% [4].
Șerbatiuc D. (1987) afirmă că din totalul de pacienți spitalizați 55,8% au fost cu procese
inflamatorii acute, 44,2% au fost cu traumatisme OMF. Pacienții cu traumatisme grave și cu
afecțiuni inflamatorii după tratamentul necesar acordat s-au internat în secția de reanimare pentru
efectuarea tratamentului medicamentos intensiv [5].
Conform datelor Hîţu D. (2015) pe doi ani (2004 și 2013) în secția ChOMF au fost
spitalizați 3859 pacienți cu patologie facială, dintre care 1285 cu leziuni traumatice ale feței, ceea
ce constituie 33,29% [6].

6
 După datele lui Umarov О., (2011) în structura leziunilor asociate faciale cu lezarea altor
regiuni ale corpului s-au înregistrat cu traumatismul cranio-cerebral - 46,4%, dintre care comoţia
cerebrală în 65,7%; membrul superior - 6,5%; membrul inferior - 5,5%; bazin - 20,7%. Același
autor efectuează analiza traumatismului asociat cranio-facial și stabilește că, 27,9% îi revin
fracturilor oaselor nazale, 14,6% - fracturilor de mandibulă, 6,9% - maxilarul superior și 2,1%
ambelor maxilare [7].
Ivașcenco N., (1986) efectuând un studiu al TAF a stabilit că frecvenţa fracturilor de
mandibulă asociate este de 84,41% din cazuri [8].
Conform datelor lui Leite Cavalcantina A. și coautorii (2010) fractura cea mai frecventă a
feței a fost cea a maxilarului superior ceea ce constituie 29,1%, urmată de fractura mandibulei -
27,5%, a complexului zigomatico-orbital - 20,2%, a oaselor nazale - 9,6% și a complexului naso-
orbito-etmoidal - 5,6%. Cel mai frecvent loc de fractură mandibulară se înregistrează în
următoarele regiuni: regiunile simfizară și parasimfizară (28,8%), corpului mandibular (23,3%),
condilului articular (18,5%), unghiului mandibular (15,8%), ramului mandibular (6,8%), și a
procesului coronoid (2,7%) [9].
A. Rotaru (2003) afirmă că leziunile părților moi oro-faciale reprezintă aproximativ 60-
80% din leziunile extremității cefacile, în circa 40-50% din cazuri sunt luate în calcul părțile
moi, restul fiind asociate cu fracturi ale scheletului facial. Sunt mai frecvent înregistrate la sexul
masculin în 80% cazuri, cu vîrsta cuprinsă între 20 și 40 ani [10].
Conform opiniei lui Бернадский Ю. (2006) accidentații cu traumatism asociat facial mai
frecvent este cauzat de accidentele de transport-52%, căderi de la înșlțime-25%, traumatism
habitual-17%. Abuzului utilizării alcoolului ce a însoțit traumatismul maxilo-facial variază în
limitele a 13,6-27,3% din cazuri [11].
Schaller B. Și coautorii (2008) au efectuat un studiu retrospectiv pe perioada 2000-2007
pe un eșantion de 402 pacienți, au stabilit că traumatismul asociat facial s-a stabilit în 23% din
cazuri [12].
Keith E. Follmar și coautorii (2012), leziunile traumatice sunt mai frecvente la bărbați
decât la femei în a doua până la a patra decadă de viață. Alți factori de risc pentru vătămări
traumatice includ statutul socio-economic scăzut, nivelul educațional scăzut, consum de droguri,
consumul de alcool, deținerea armei de foc, utilizarea rară a centurii de siguranță și în rândul
femeilor istoric al violenței în familie [13].
Lupan I. și coautorii (1999), frecvent pentru politraumatisme este faptul că toate cauzează
dezvoltarea unor boli traumatice la pacient și sunt însoțite de un număr semnificativ de
complicații greu de tratat, care pot fi împărțite condiționat în cele predominant locale sau
predominant generale. Numărul și severitatea complicațiilor locale cum ar fi: osteomielită
traumatică, defecte post-traumatice și deformări ale oaselor craniului facial, pierderea dinților,
articulații false, anchiloza articulației temporomandibulare, contractura maxilarului inferior,
cicatrici ale pielii faciale deformabile, sunt semnificativ mai mult decât în cazul fracturilor
osoase izolate. La problemele anatomice și fiziologice se adaugă probleme psihologice urmate
apoi de probleme sociale [14].

7
 Scopul și obiectivele tezei:

Scopul: Analiza review-ului literaturii. Evaluarea studiului observațional descriptiv a leziunilor

asociate faciale.
Obiectivele tezei:
1. Frecvența leziunilor asociate faciale
2. Repartizarea leziunilor traumatice faciale
3. Incidența leziunilor traumatice extrafaciale
4. Distribuția traumatismului extrafacial

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării

Datele obținute vor fi implimentate la IMSP IMU secția ChOMF pentru elaborarea unui algoritm
corect de diagnostic și tratament al pacienților cu leziuni asociate faciale.

8
 Capitolul I. Analiza bibliografică a temei

1.1 Definiția leziunilor asociate faciale

Modul diferit de abordare a principiilor de tratament, indicaţiile şi momentul

intervenţiilor chirurgicale, interpretarea variată a noţiunii „leziune” necesită nu numai crearea
unui sistem unic de apreciere a gravităţii traumatismului, ci şi mai întâi de toate, definirea
noţiunii „leziune asociată”. Cel mai reuşit această noţiune a fost prezentată de Eruhin (1994):
„Un rol deosebit conceptul bolii traumatice şi recomandările derivate ulterior îl prezintă în
tratamentul pacienţilor cu traumatism asociat, adică în cazul lezării concomitente a organelor din
cel puţin două sau mai multe regiuni anatomice ale organismului” [15].
În definiţia sa G. Ţâbuleak spune (1995): „Traumatisme asociate sunt considerate
leziunile mecanice simultane a două sau mai multe regiuni anatomice, inclusiv a extremităţilor”.
În cazul când gravitatea traumatismului, conform sistemelor existente de apreciere a severităţii
leziunilor, depăşeşte un anumit nivel de puncte, se utilizează termenul de „politraumatism”,
acesta defineşte o stare acută severă, survenită în urma unui impact de natură mecanică, termică,
chimică sau electrică, caracterizată prin prezenţa de leziuni multiple afectând organe, sisteme sau
regiuni ale organismului.
Conform afirmaţiilor lui Rieunau G. politraumatizatul este un rănit care are două sau mai
multe leziuni traumatice majore, periferice, viscerale sau complexe şi care comportă risc vital
imediat sau tardiv [16].
Abakumov M. şi coautorii (2005) propun ca politraumatismul să fie divizat în asociat –
cauzat de acelaşi agent vulnerant, şi combinat - condiţionat de acţiunea diferitor agenţi: mecanic,
termic, chimic, de radiaţie etc. [17].

1.2 Repere anatomice

Fața este cartea de vizită a fiecărui individ, regiunea feței fiind des expusă traumatismului
datorită faptului ca tot timpul este descoperită, spre deosebire de alte părți ale corpului. Trauma
regiunii maxilo-faciale necesită o atenție deosebită, deoarece în această regiune se află sistemele
senzoriale importante- auditiv, gustativ, vizual și olfactiv. De asemenea sunt prezente structurile
vitale ale capului și gîtului cum ar fi: căile respiratorii, vasele sanguine și nervii.
Fața este divizată în trei etaje:
1. Etajul superior este reprezentat de porțiunea frontală a feței care este situată între linia
începerii creșterii părului și cea care unește ambele mărgini supraorbitale. Fracturile la acest
nivel implică osul frontal și sinusul frontal.
2. Etajul mediu situat între liniile ce unesc ambele mărgini supraorbitale și cea care trece
la nivelul mărginii inferioare ale aripilor nazale. Fracturile la acest nivel implică oasele nazale,
podeaua orbitei, complexul zigomatico-maxilar, complexul nazo-etmoidal și maxila.
3. Etajul inferior reprezentat de porțiunea dintre linia care trece la nivelul mărginilor
inferioare ale aripilor nazale și marginea inferioară a mentonului. Fracturile la acest nivel implică
mandibula și segmentele dentoalveolare.

1.3 Etiopatogenia politraumatismelor faciale

9
 Etiologia traumatismelor faciale în majoritatea cazurilor este reprezentată de agresiunea
umană, accidente rutiere sau la locul de muncă, căderi de la înălțime, de asemenea căderile sau
loviturile accidentale, accidente sportive. Fracturile în marea majoritate pot interesa o singură
componentă a viscerocraniului sau pot fi implicate și alte oase a masivului facial care se află în
linia de fractură, leziunile părților moi oro-faciale, traumatisme asociate cum ar fi traumatismele
cranio-cerebrale, traumele toracelui sau a coloanei vertebrale, de asemenea diverse leziuni care
pot sau nu fi fatale pentru pacient. Traumatismele asociate faciale conform datelor statistice a
centrelor de traumatologie europene în 80% avînd drept cauză accidentele rutiere, vârsta medie a
pacienților cu politraumatisme fiind de 34 de ani [18].
Printre mecanismele de producere a fracturilor masivului facial se enumeră:
1. mecanismul direct- fractura are drept localizare locul de impactizare
2. mecanismul indirect- fractura se extinde la distanță de la locul impactizării
Fracturile mandibulei se pot produce fie la locul de aplicare a forței- fractura directă, fie la
distanță- fractura indirectă, descriindu-se multiple mecanisme de producere a fracturilor de
mandibulă, cum ar fi: presiune, tasare, flexie, forfecare, smulgere. Fracturile de mandibulă se
asociază cel mai frecvent cu leziuni ale părților moi, în deosebi la nivelul regiunii labio-
mentoniere și în 20% dintre cazuri cu alte fracturi ale viscerocraniului [19].
Fracturile de maxilar cel mai frecvent sunt reprezentate de fracturile orizontale, tip Le Fort I-
27%, Le Fort II-57%, Le Fort III-16%. În fractura de tip Le Fort I linia de fractură începe de la
apertura piriformă, trece deasupra apofizelor alveolare prin peretele extern al foselor nazale și
superior de baza sinusului maxilar, fosa canină, tuberozitatea maxilară, apofiza pterigoidiană în
porțiunea inferioară, vomer și cartilajul septal, desprinzînd complet potcoava maxilarului și bolta
palatină de restul masivului facial. Le Fort II se caracterizează prin traiectul oblic în jos și înapoi
al liniei de fractură prin: oasele nazale, osul lacrimal, apofiza ascendentă a maxilarului, rebordul
orbital la nivelul găurii infraorbitale, peretele antero-lateral al sinusului maxilar, 1/3 mijlocie a
apofizelor pterigoide, peretele lateral al fosei nazale, vomerul și septul nazal cartilaginos. În
fractura de tip Le Fort III traiectul liniei de fractură este oblic în jos și înapoi prin: oasele nazale
la nivelul suturii naso-frontale, os lacrimal, apofiza ascendentă a maxilarului, suprafața orbitală o
etmoidului, peretele inferior și extern al orbitei, apofiza pterigoidă în 1/3 superioară, arcada
temporo-zigomatică, vomerul și lama perpendiculară a etmoidului [20].
Fracturile complexului zigomatic sunt destul de frecvente și se datorează în general
traumatismelor cu mecanism direct liniile de fractură extinzîndu-se prin suturile
zigomaticotemporale, zigomaticofrontale și zigomaticomaxilare, aceste traume fiind cauzate de
regulă ca urmare a agresiunii umane, accidente rutiere sau căderi accidentale. Fracturile
complexului zigomatic după frecvență constitue 6,5-19,4% din traumele scheletului facial.
Arcada zigomatică poate fi traumată izolat sau în complex cu osul zigomatic. Deplasarea
fragmentelor are loc în 80% dintre cazuri [21].

10
Fracturile oaselor nazale pot apare ca leziuni
izolate sau ca leziuni asociate unor fracturi
complexe, cum ar fi disjuncţiile Le Fort II, III şi
chiar cele intermaxilare. Conform datelor
statistice furnizate de Белченко В. А. (2006) în
traumatismele scheletului facial în 43-53,3% din
cazuri sunt prezente fracturile oaselor nazale și ale
sinusurilor paranazale [22].

11
Fracturile etajului mijlociu al feței în 28% cazuri sunt asociate cu fracturile oaselor nazale, deși
nu sunt vital periculoase, fracturile nazale duc la deformări funcționale și estetice. Ele se află
într-un raport de 3/1-5/1 cu fracturile maxilarului superior, fapt determinat de poziția sa
proeminentă, de forma sa și de existența unor zone cur ezistență osoasă redusă [11].

Figura1. Fracturile Le Fort ale maxilarului

1.4 Clasificarea leziunilor asociate faciale

Cele mai grave leziuni traumatice ale feţei sunt fracturile masivului facial şi hemoragiile
din regiunea maxilo-facială. Teritoriului OMF i se acordă o atenţie deosebită în domeniul
traumatismelor, datorită concentraţiei organelor de o importanţă vitală amplasate pe o arie mică.
Faţa spre deosebire de alte părţi ale organizmului este neprotejată, reprezintă locul primar de
orientare a forţei agresorului, include mai mulţi analizatori, e urmat de complicaţii grave: asfixie,
hemoragie ș.a. şi disfunţii grave: pierderea vederii, pierderea mirosului, dereglări estetice ş.a..
Traumatismele regiunii oro-maxilo-faciale sunt caracterizate uneori de leziuni izolate, alteori de
leziuni complexe, ale țesuturilor moi, ale oaselor masivului facial, dinților și paradonțiului,
rezultînd tulburări funcționale, morfologice și estetice, ceea ce poate duce la afectarea stării
psihice a pacientului.

În cadrul leziunilor traumatice există mai multe categorii:

1. Leziuni ale țesuturilor moi faciale

2. Leziuni traumatice dento-parodontale
3. Fracturile etajului mijlociu al feței
4. Fracturile mandibulei

12
Deteriorarea localizării maxilo-faciale cu traumatisme asociate la majoritatea victimelor nu este
dominantă, dar joacă un rol semnificativ în cursul și rezultatul accidentării. Dereglările
funcţionale ale căilor respiratoare superioare care se instalează în TAF, duc la apariţia
pneumoniei aspirative ca rezultat al pătrunderii în bronhii sau în trahee a sângelui, a salivei, a
eschilelor osoase sau a dinţilor, fapt care se poate solda cu asfixii. Pericolul de a dezvolta
complicații de acest gen crește cu o combinație de leziuni faciale cu leziuni la nivelul toracelui și
creierului, însoțite de conștiința afectată, reduce reflexele. La aceste complicaţii posttraumatice
se mai pot asocia şi altele, cauzate de dereglarea cunoştinţei şi de abolirea refl exelor protectoare
[23].

În funcție de garvitatea leziunilor în politraumatisme se disting 3 grupuri de pacienți:

 politraumatizați la care funcțiile vitale sunt alterate cu iminență de stop respirator și cu

hemodinamică instabilă prin hemoragie severă. Măsurile de urgență impun asigurarea
permiabilității căilor respiratorii, înlăturarea factorilor care împiedică expansiunea
pulmonară, ventilația artificială, resuscitarea cardiacă și oprirea hemoragiei în primele 5-
10 minute de spitalizare.
 politraumatizați ale căror leziuni nu impun măsuri de extremă urgență și care permit 1-2
ore pentru efectuarea investigațiilor și a precizării de diagnostic.
 politraumatizați la care leziunile permit timp suficient pentru precizarea de sediu,
diagnostic, gravitate și supraveghere pentru ore și chiar zile [24].

Leziunile dentoprodontale (LDP) au acumulat 8% din toţi pacienţii cu leziuni faciale asociate. E
necesar de menţionat că LDP, contuziile și excoriaţiile sunt de cele mai multe ori subestimate,
fiind trecute cu vederea. Pe de altă parte ele în majoritatea cazurilor se tratează cu succes în
condiţii de ambulator sau pacientul în genere nu se adresează [25].

Conform clasificării propuse de Sokolov V. și coautorii (1990) după criteriul clinico-anatomic al

traumatismului asociat, destingem următoarele 7 grupe:

1. traumatism cranio-cerebral asociat

2. traumatism vertebro-medular asociat
3. traumatism toracic asociat
4. traumatism asociat abdominal și al spațiului retroperitoneal
5. traumatism asociat al aparatului locomotor
6. traumatism asociat cu două sau mai multe leziuni predominante
7. trauma multiplă și traumatism asociat nesever, cu prognostic favorabil imediat și la
distanță [26].

După principiul anatomo-topografic Eliskii V. și coautorii (2002) propun următoarea clasificare:

 cranio-cerebrală
 maxilo-facială
 vertebro-medulară
 toracică
 abdominală
 a bazinului

13
  al locomotorului
 mixtă [27].

Clasificarea leziunilor cranio-faciale asociate

Фраерман А. П și coautorii (2001) subdividează leziunile combinate în 4 grupe:
1. Traumatisme cranio-cerebrale severe, leziuni cerebrale severe și moderate. Le Fort 1 și Le
Fort III, fracturi multiple ale oaselor scheletului facial.
2. Traumatisme cranio-cerebrale severe și nu afectează sever scheletul facial, fracturi ale oaselor
nazale și zigomatice. Fractură unilaterală a maxilarului superior și inferior.
3. Leziuni cerebrale ușoare traumatice și leziuni severe ale scheletului facial.
4. Leziuni traumatice cerebrale ușoare și leziuni minore ale scheletului facial [28].

1.5 Incidența leziunilor asociate faciale

Traumatismul asociat al fracturilor de mandibulă generează un șir de probleme.

Asocierea fracturilor mandibulei cu traumatismele cranio-cerebrale nu reprezintă o soluţie de
excepţie, de asemenea asociate cu traumatismele toraco-abdominale sau ale membrelor.
Fracturile de mandibulă au frecvența cea mai mare la sexul masculin în 60-80% și afectează în
special adulții tineri cu vîrsta cuprinsă între 20-45 ani, fiind destul de frecventă și la copii din
cauza căderii accidentale pe menton. Fracturile de mandibulă se asociază frecvent cu leziuni ale
părților moi iar în 20% dintre cazuri cu alte fracturi ale viscerocraniului [19].
Clasificarea generală a fracturilor structurii osoase este următoarea:
1. Fractură simplă- este fractura osului, unde linia de fractură nu este expusă la exterior
iar țesuturile acoperitoare sunt intacte.
2. Fractură compusă- este fractura osului unde linia de fractură este expusă mediilor
exterioare internă - cavitate bucală, externă – mediul extern.
3. Fractură cominutivă- se caracterizează prin prezența mai multor linii de fractură și sunt
prezente mai mult de 2 fragmente osoase.
4. Fractură simplă cominutivă- se caracterizează prin prezența fracturii cominutive care
nu este expusă la mediul extern.
5. Fractură combinată compusă- se caracterizează prin prezența fracturii cominutive care
este expusă la mediul extern.
6. Fractură tip “lemn verde” – este caracteristică pentru copii care indiferent de gradul de
interesare osoasă (fractură incompletă sau completă), este fără deplasare, datorită manşonului
periostal gros care menţine continuitatea mandibulară.
7. Fractură patologică- când osul este subminat de orice patologie și devine semnificativ
slab, se poate fractura în timpul funcțiilor fiziologice, în urma unui traumatism ușor sau în urma
unor presiunii funcționale normale [29].
Clasifcarea fracturilor de mandibula după Kazanjian V. (1974) care are drept principiu
amplasarea liniei de fractură la dinții existenți în arcul dentar:
- Clasa I: în care sunt prezenți dinți pe ambele părți ale liniei fracturii
- Clasa II: în care sunt prezenți dinți doar pe o parte a liniei fracturii
- Clasa III: prezența liniei de fractură în arcadele edentate [30].

14
Valorile medii ale frecvenţei fracturilor de mandibulă în raport cu localizarea, indicate de Haug
sunt distribuite astfel: corpul mandibulei - 29%, condilul mandibular - 26%, unghiul mandibulei
- 25%, simfiza mentonieră şi zona parasimfizară - 17%, ramul mandibulei - 4% şi procesul
coronoid -1%. După Navarro şi colab., distribuţia frecvenţei arată astfel: corpul mandibulei -
21%, condilul mandibular - 36%, unghiul mandibulei - 20%, simfiza mentonieră şi zona
parasimfizară -14%, ramul mandibulei - 4%, procesul coronoid - 2% şi procesul alveolar - 3%.
Variaţiile procentuale sunt semnificative de la un studiu la altul, dar se poate concluziona faptul
că frecvenţa fracturilor de mandibulă este cea mai mare şi egal distribuită pentru corpul, unghiul
şi condilul mandibular, în timp ce fracturile de ram şi apofiză coronoidă sunt destul de rare.
(Figura 2) [19].
Fleischer G., (2016) menţionează că fracturile scheletului facial alcătuiesc de la 3,2% la 5,8%
din totalitatea fracturilor. Partea principală a leziunilor osoase faciale o constituie mandibula,
care după diferite instituţii medicale variază de la 77% la 90% in traumaţi [31].

Figura 2. Frecvența fracturilor de mandibulă în raport cu localizarea

Fracturile etajului mijlociu al feței sunt definite ca o zonă mărginită superior de o linie trasată de-
a lungul craniu din sutura fronto-zigomatică trecînd prin suturile fronto-nazale și fronto-maxilare
pe partea opusă, lateral și inferior de planul ocluzal al dinții superiori. Leziunile traumatice care
intereseaza maxilarul superior cît și alte oase ale viscerocraniului cu care acesta este în strînsă
conexiune:

15
- oasele nazale
- oasele zigomatice
- oasele lacrimale
- oasele palatinale
- apofizele pterigoidiene
- etmoidul, sfenoidul
- vomerul
- cornetele nazale inferioare.
Maxilarul superior este situat în etajul mijlociu al feţei, fiind în relaţie strânsă cu
neurocraniul datorită particularităţilor anatomotopografice. Din acest motiv, se constată că
traumatismul maxilarului superior este asociat aproape întotdeauna cu leziunile cranio-cerebrale,
care în unele cazuri pot avea un sfârşit letal [32].
SM Sharma și coautorii (2013) clasifică fracturile etajului mijlociu în următoarele grupe:

Fracturile etajului mijlociu al feței

A. Le Fort:
 I
 II
 III
 IV
B. În funcție de direcția liniei de fractură (Erich)
 Orizontală
 Piramidală
 Transversală
C. În funcție de relația liniei de fractură cu osul zigomatic
 Suprazigomatică
 Subzigomatică
D. În funcție de nivelul fracturii
 Nivel scăzut
 Nivel mediu
 Nivel înalt
E. Clasificarea după Rowe și Williams
 Fractura care implică ocluzia
 Fractura care nu implică ocluzia
F. Clasificarea Le Fort modificată
 Le Fort I, Ia
 Le Fort II, IIa, Iib
 Le Fort III, IIIa, IIIb
 Le Fort IV, IVa, Ivb

După Rowe și Williams (E) fracturile etajului mijlociu se clasifică în:

Fracturi care nu implică ocluzia:
1. Regiunea centrală
 Fracturile oaselor nazale și / sau septului nazal
-Leziuni nazale laterale
-Leziuni nazale anterioare
• Fracturi ale procesului frontal al maxilei
• Fracturi de tip A și B care se extind în osul etmoid

16
 • Fracturile de tipul A. Banda C care se extind în osul frontal.
2. Regiunea laterală
 Fracturi care implică osul zigomatic, arcul și maxila, cu excepția componentului dento-
alveolar
Fracturi care implică ocluzia:
1. Fracturi dento-alveolare
2. Subzigomatice:
• Lefort I (nivel scăzut sau Guerin)
•Lefort II (piramidal)
3. Suprazgomatice:
• Lefort III (nivel înalt sau disfuncție craniofacială)

Clasificare Lefort modificată(F):

 Lefort I- Fractură maxilară scăzută
Ia - fractură maxilară mică / segmente multiple
 Lefort II - fractură piramidală
IIa-fractură piramidală și fractură nazală
IIb-fractură piramidală și fractură naso-orbito-etmoidală
 Lefort III-disjuncție cranio-facială
IIIa-disfuncție cranio-facială și fractură nazală
IIIb- disjuncție cranio-facială și naso-orbito-etmoidală
 Lefort IV- Lefort II sau III și fractura bazei craniane
IVa- fractură de margine supraorbitală
IVb- fractură de fosă craniana anterioară și de perete orbital [33].
Pe parcursul anilor 1998-2002 în secția de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială au fost
înregistrați 108 pacienți cu fracturi de maxilar superior dintre care: Le Fort I- 22%, Le Fort II-
61%, Le Fort III- 17%. Incidența fracturilor de etaj mijlociu este între 11-30%. Fracturile
complexului zigomatic au avut o frecvență în mediu de 18-23%. Fracturile etajului mijlociu al
feței în 84% din cazuri prezintă traumatism asociat. Traumatismul maxilarului superior asociat
cu leziuni craniene constituie 85%, dintre care 59%- comoție cerebrală și 26%- contuzie
cerebrală [24].

1.6 Metode de diagnostic al fracturilor asociate faciale

În timpul investigației pacientului cu traumatism facial trebuie precizate existența
schimbărilor care au putut apărea ca urmare a traumei scheletului osos, a țesuturilor moi faciale
și a dinților de asemenea determinarea stării generale a pacientului. Un diagnostic precis face
posibilă acordarea de asistență calificată unui pacient care a suferit o traumă, ceea ce va afecta
semnificativ calitatea tratamentului.
Examinarea clinică și palparea ajută la diagnosticarea leziunilor numai cu fracturi osoase
complete care apar cu o deplasare pronunțată ale fragmentelor osoase, mobilitatea acestora,
malocluzia, și deglutiția. Fracturile subperiostale și fracturile reflectate sunt diagnosticate prin
intermediul examenului radiologic. Cele mai informative radiografii sunt efectuate în proiecție
directă, OPG-uri pentru determinarea stării ambelor maxilare și ale oaselor faciale. O importanță
deosebită este acordată diagnosticării traumatismelor cranio-cerebrale, fracturile bazei craniului.
Tomografia computerizată în proiecția axială și sagitală oferă informații despre localizarea,
întinderea, caracterul fracturilor oaselor faciale pe tot parcursul precum și asocierea lor cu
fracturile altor oase din regiunea capului, feței și gâtului.
În cazul fracturilor nivelului superior, mijlociu și inferior al maxilarului superior, informațiile
cele mai cuprinzătoare pot fi obținute cu ajutorul unei scanări CT detailate [34].
Acestă metodă oferă în mod clar diagnosticarea fracturilor la nivelul inferior al maxilarului

17
superior, ceea ce permite să se stabilească natura deteriorării sinusurilor maxilare atunci când
acestea sunt implicate în zona de deteriorare [35].
Rezonanța magnetică permite determinarea modificărilor din toate straturile, țesutul moale,
vasele sanguine și este una dintre cele mai precise metode de a studia caracteristicile anatomice
și topografice ale diferitor leziuni ale capului, feței și gâtului.
Diagnosticul radiologic al traumatismelor oaselor cranio-faciale necesită o identificare clară a
mărimii, poziției și naturii defectelor și deformărilor rămase, ceea ce este cel mai informativ
atunci când se realizează o tomografie computerizată tridimensională, modelarea
stereolitografică a defectului. Acest lucru face posibilă obținerea unei idei exacte despre defecte
complexe și deformări ale maxilarului și ale altor oase ale craniului facial după o accidentare și
planificarea tratamentului reconstructiv [36].

1.7 Metode de tratament al politraumatismelor în regiunea OMF

Imobilizarea fracurii de maxilare are drept scop punerea în repaus a fragmentelor

fracturate pentru a forma un calos osos interfragmentar. Se cunosc mai multe metode:
ortopedice, chirurgicale, mixte. Scopul tratării leziunilor maxilare- este restabilirea integrității și
funcției anatomice a leziunilor osoase. Etapele principale: 1. repoziționarea fragmentelor
deplasate, 2.fixarea fragmentelor în poziție anatomică corectă, 3. imobilizarea maxilarului, 4.
prevenirea complicațiilor (osteomielită traumatică, gaimorită, flegmoane, abcese). În cazul
fracturilor maxilei şi mandibulei efectuăm imobilizarea ambelor maxilare şi în mod obligatoriu,
de obicei, adăugător o imobilizare cu fronta mentonieră [3].
Tipurile de îngrijire medicală- de urgență, chirurgicale și ortopedice. Sistem de măsuri și
de resuscitare și metode de îngrijire de urgență și de îngrijire specializată pentru leziuni
combinate, inclusiv fracturi de maxilare:

 Refacerea volumului de sânge circulant și refacerea hemodinamicii prin transfuzia de

sânge și a preparatelor sale, în funcție de caracteristicile individuale de la 0,5 pînă la 3 l

 Asigurarea căilor respiratorii cât mai curând posibil după accidentare

 Este prevăzută imobilizarea fragmentelor în timpul fracturilor prin cele mai rapide și mai
sigure metode

 Efectuarea intervențiilor chirurgicale pentru a opri sângerarea și pentru a elimina alte

tulburări care pot pune viața în pericol

 Adrenomimeticele sunt utilizate pentru creșterea tonusului vascular. Antipsihoticele sunt

utilizate pentru agitație psihomotorie și hipertensiune. De asemenea oxibutiratul de sodiu
pentru a crește rezistența creierului la hipoxie

 Se efectuează drenajul arborelui bronșic. Pentru a combate edemul creierului sunt

utilizate uree, sorbitol, lasix și glucocorticoizi

 Se efectuează corectarea echilibrului acido-bazic. În caz de acidoză se adaugă 200-400

ml 4% bicarbonat de sodiu, în caz de alcaloză- soluție de acid ascorbic 5% [24;37].
Reducerea și fixarea fragmentelor osoase trebuie efectuate după anestezie prealabilă fiabilă și
completă, inclusiv metode moderne de sedare [3].

18
Metode temporare de imobilizare (bandaj mento-cefalic, bandaj din tifon), metode
permanente de imobilizare - șine dento-gingivale și dispozitive fabricate în laborator. În
cazul fracturilor procesului alveolar al maxilarului superior sau a părții alveolare a
maxilarului inferior, care sunt întotdeauna însoțite de o luxație completă și incompletă a
dinților și sunt dificil de diagnosticat prin radiologie, gutiera individuală din plastic este o
metodă stabilă de fixare. Poate fi folosită pentru a fixa dinții dislocați sau pentru a ține partea
fracturată a procesului alveolar [10].
Tratamentul chirurgical al fracturilor
Tratamentul fracturilor prin metode chirurgicale include un complex de măsuri, inclusiv
medicamentos, chinetoterapia, trebuie efectuat strict conform indicațiilor: în cazul eșecului
reducerii și fixării într-un raport fiziologic al fragmentelor osoase, afectarea funcțională și
deteriorarea articulațiilor, fracturilor multi-fragmentare. În acest scop, sunt utilizate mini-
plăci, șuruburi autofiletante de diferite forme și diametre, confecționate din materiale
bioinerice precum titan, oțel, zirconiu. Osteosinteza folosind mini-plăci și șuruburi
autofiletante asigură o fixare puternică și stabilă a fragmentelor și are un avantaj asupra
suturii osoase.
Guţan A. (2001) afirmă că atât durata tratamentului, cât şi rezultatele lui imediate şi
definitive depind substanţial de profilaxia şi terapia schimbărilor biochimice din organism în
perioada imediat posttraumatică, de alegerea optimă şi întemeiată a termenilor şi metodelor
de efectuare a intervenţiei chirurgicale [3].
Tratamentul prin osteosinteză asigură o fixare mai bună, micşorează durata aflării
bolnavului în staţionar. În tratamentul chirurgical al maxilarului inferior se folosesc
următoarele metode de osteosinteză: cu fir metalic, cu plăci metalice şi şuruburi, cu broşe
transmaxilare şi metodele combinate [38].
Osteosinteza este o intervenţie chirurgicală care constă în reunirea şi imobilizarea
fragmentelor unei fracturi cu ajutorul unor dispozitive. Osteosinteza desemnează fixarea
chirurgicală a bonturilor fracturate în poziţie anatomică cu ajutorul diferitelor dispozitive,
care se găsesc nemijlocit în contact cu ţesutul osos. Datorită unui contact strâns şi de durată
între fragmentele menţinute aproape sub presiune, calusul osos se formează rapid.
Îndepărtarea prematură a șinelor poate duce la deformarea osoasă secundară, deoarece
cornurile slab osificate nu pot rezista la tracțiunea mușchilor masticatori. Avantajele
osteosintezei: fixare rigidă şi de durată a fragmentelor, reducerea timpului de vindecare,
confort postoperatoriu (comparativ cu atelele), mecanoterapie precoce, menţinere a
transplantelor osoase. Osteosinteza cu fir metalic se caracterizează prin sârmă de oţel
inoxidabil cu diametrul de 0,2-0,4 mm, trecută în punte, perpendecular pe traiectele de
fractură, prin orificiile create pe fiecare bont osos, după care le răsucim sub presiune, lateral
de fisura fracturată. Avantajele metodei cu fir metalic este faptul că asigură o fixare bună
bidimensională. Dezavantajul metodei cu fir metalic: că nu poate să împiedice o posibilă
rotaţie în ax şi rar e cauza unei deplasări secundare, chiar şi neînsemnate. Osteosinteza cu fir
metalic impune o largă deperiostare, ceea ce defavorizează procesul de consolidare, mai ales
a fragmentelor mici. Osteosinteza cu plăcuţe metalice şi şuruburile au forme şi dimensiuni
diferite, sunt confecţionate din diferite aliaje metalice sau nemetalice. Plăcuţele metalice
realizează o excelentă stabilitate tridimensională până la formarea calusului osos. Plăcuţele
oferă un bun suport pentru transplantele osoase în fracturile cu pierderi de substanţă.
Plăcuţele metalice miniaturizate (miniplăcuţele) — se fixează pe bonturile fracturii cu câte
2–4 şuruburi. Mai des locurile elective de fixare a plăcuţelor metalice sunt locurile în care
osul compact este mai abundent şi grosimea osoasă este mai mare: rebordul orbitar superior,
lateral şi inferior; osul malar, apofiza piramidală a maxilarelor, osul frontal, mărginile
aperturii piriforme. Microplăcuţele metalice permit o adaptare perfectă la conturul osos. Sunt
utilizate mai des în fracturile eschiloase. Plăcuţele şi şuruburile sunt rezorbabile care la
moment în clinică încă nu au fost implimentate. Indiferent de metoda de tratament blocajul

19
intermaxilar face parte integrantă din timpii operatorii, dar unii autori indică blocajul ca
metodă definitivă de tratament. Broşele, cuile, implante, fixatorii externi sunt utilizate rar
strict când alte metode sau epuizat. Fracturile deschise pot fi cu sau fără deplasare. În
dependenţă de felul deplasării se va aplica tratamentul cuvenit. La tratamentul fracturii
deschise cu deplasare după imobilizarea fragmentelor fracturate, indiferent prin ce metodă
ortopedică sau chirurgicală, se va recurge adăugător la prelucrarea chirurgicală primară a
plăgii [25].

20
 Capitolul II. Materiale și metodele de cercetare

Pentru atingerea scopului au fost supuși examenului și li s-a acordat asistență medicală la
248 pacienţi cu traumatism asociat al feţei în perioada 2017- 2018 care au fost examinaţi și
trataţi la Departamentul de Chirurgie maxilo-facială a Institutului de Medicină de Urgenţă,
Chișinău. Studiul a inclus: frecvenţa traumatismului asociat al feţei, repartizarea traumei asociate
faciale și extrafaciale, vârsta, sexul, locul de trai, profesia, asigurat — neasigurat, îndreptarea în
instituţia medicală, etiologia, a câta zi după primirea traumei a fost spitalizat, diagnosticul și
tratamentul.
Pe  baza studiului efectuat concluzionăm că leziunile asociate oro-maxilo-faciale au
constituit 7,68%, sunt diverse și variază de la o zonă la alta în funcţie de vârstă, statut
socioeconomic, majoritatea sunt bărbaţii cu vîrsta tânără, din mediul urban, șomeri, asiguraţi,
care s-au adresat de sine stătător ca urmare a agresiunilor în primele 24 ore spitalizaţi în instituţia
medicală, de asemenea fracturile de mandibulă și comoţia cerebrală au fost traumatismele cel
mai des întîlnite. Diagnosticul de bază rămâne ortopantomografia, iar tratamentul ortopedic
prevalează faţă de cel chirurgical [40].
Literatura recent publicată conţine mai multe investigaţii privind leziunile asociate. În
ţările economic dezvoltate frecvenţa traumatismului ocupă locul trei în structura cauzei morţii,
fiind precedată de maladiile cardio-vasculare și formaţiuni, iar pricina invalidităţii și a aflării
temporare pe foaie de boală se situează pe locul doi [39].
Factorii fracturilor faciale pot prezenta o varietate de leziuni ale altor regiuni ale
corpului. Aceste leziuni asociate agravează prognosticul traumelor faciale, deoarece unele dintre
ele pot duce la dizabilităţi funcţionale sau chiar la moarte. Baciu D. și coautorii (2017)
menționează că pe parcursul a 5 ani în secţia de ChOMF au fost spitalizaţi 9310 de pacienţi cu
diferite patologii ale regiunii OMF, dintre care 611 accidentați cu TAF, ceea ce constituie 6,56%
[39].
Riscul lor de apariţie și tipurile variază în funcţie de anumiţi factori, cum ar fi
mecanismul fracturii feţei.  Majoritatea studiilor privind fracturile faciale sunt din ţările
dezvoltate în care traumele faciale sunt cauzate în principal de violenţa interpersonală, accidente
rutiere, atacuri, împușcături, explozii, sport, căderi, etc, și în cea mai mare parte toate grupele de
vîrstă sunt afectate. Scopul acestui studiu a fost de a determina tipurile și apariţia leziunilor
traumatice asociate ale feţei și factorii lor de influenţare la pacienţi cu fracturi faciale. Aceste
cunoștinţe pot ajuta la gestionarea adecvată a pacienţilor cu traumă facială.

21
 Capitolul III. Rezultate obținute și discuțiile

3.1 Distribuția pacienților cu traumatism asociat al feței

Tabelul 1

Anii 2017 2018 Total %

Total pacienți Total % Total % 3227 100
1748 100 1479 100
Traumatism asociat al feței 147 8,4 101 6,82 248 7,68

Pe parcursul a 2 ani în Departamentul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială s-au tratat 3227

pacienți dintre care TAF au constituit 248, ceea ce constituie 7,68% din numărul total de pacienți
(Tab. 1). Deoarece numărul de paturi din secţie a rămas acelaşi, numărul populaţiei şi natalitatea
e în descreştere, de asemenea și numărul de pacienţi a scăzut de la 1748 pacienţi în 2017 la 1479
pacienţi în 2018 cu 269 pacienţi ce constituie 8,33%. Conform datelor reprezentate numărul
pacienţilor cu (TAF) e în scădere de la 147 în 2017 la 101 în anul 2018, cu 46 pacienţi s-a
micşorat și constituie 18,54%.

3.2 Distribuția în funcție de vârstă

Tabelul 2

Anii 2017 2018 Total %

Vârsta Total % Total %
...20 8 5,44 11 10,89 19 7,66
21 – 40 87 59,18 54 53,46 141 56,85
41 – 60 35 23,8 27 26,73 62 25
61... 17 11,56 9 8,91 26 10,48

O analiză retrospectivă a fost efectuată pentru 101 pacienți - 2018 și 147 pacienți-2017.
Cel mai mare număr de pacienți aparțineau grupului de vârstă 21 – 40 ani ceea ce constituie
59,18% în anul 2017 iar în 2018- 53,46%.

3.3 Analiza în funcție de sex

Figura 1

22
 Bărbații au alcătuit majoritatea 215 cazuri, ceea ce constituie 78,43% . Femeile fiind în
număr de 28, ceea ce constituie 21,57%.

3.4 Distribuția conform regiunii

Tabelul 3

Anii 2017 2018 Total %

Mediul Total % Total %
Urban 90 61,22 74 73,26 164 66,12
Rural 57 38,77 27 26,7 84 33,87

Pe parcursul perioadei 2017-2018 locuitorii din mediul urban- 164 (66,12%), au prevalat
considerabil locuitorii din mediul rural- 84 (33,87%).

3.5 Distribuția conform asigurării

Tabelul 4

Anii 2017 2018 Total %

Asigurați 101 68,70% 76 75,24% 177 71,37
Neasigurați 46 31,29% 25 24,75% 71 28,63

Dintre 248 de pacienți cu TAF pacienții asigurați au constituit 71,37% și neasigurați

28,63%. Pacienții asigurați cu TAF pe parcursul a 2 ani au crescut cu 6,54%. Un factor
îmbucurător este că pacienții neasigurați, au scăzut tot cu 6,54% de la 31,29% în 2017 la 24,75%
în 2018.

3.6 Distribuția conform îndreptării în instituțiile medicale

Figura 2

23
 Pe parcursul a 2 ani pacienții care s-au adresat de sine stătător la instituția medicală
constituie 124 pacienți (50%) în anul 2017- 86 pacienți, iar 2018- 38 pacienți. Accidentații care
au fost transportați de către ambulanță – 78 pacienți (31,45%) în anul 2017- 38 pacienți și 40 de
pacienți în 2018. Leziunile traumatice asociate care au fost îndreptați de către alte instituții
medicale- 46 (18,54%): în anul 2017- 22 pacienți, iar în 2018- 24 pacienți.

3.7 Distribuția conform profesiei

Figura 3

Cel mai afectați de leziunile asociate ale feței în perioada 2017-2018 constituie șomerii-
129: anul 2017- 84 pacienți, iar 2018- 45 pacienți, urmați de persoanele încadrate în câmpul
muncii- 92: în anul 2017- 42 pacienți iar în 2018- 50 pacienți. Pensionarii 10 la număr: în anul
2017- 7 pacienți și 2018- 3 pacienți, urmat de invalizi- 10 doar în anul 2017. Elevii 3: anul 2017-
2 pacienți, iar în 2018- 1 pacient și studenți 3: în 2017- 1 pacient, iar în 2018- 2 pacienți.

3.8 Distribuția conform mecanismului

Figura 4

24
 Datele statistice pe perioada studiului relevă că mecanismul predominant al vătămării
este în anul 2017 : agresiuni (63,26%), căderi (27,21%), accidente rutiere (4,08%), accidente la
locul de muncă (7,76%) iar în anul 2018 : agresiuni (52,47%), căderi (24,75%), accidente rutiere
(16,83%), accidente la locul de muncă (1,98%).

3.9 Distribuția după regiunea afectat

Cele mai frecvente tipuri de fracturi în anul 2017 au fost exclusiv : fractura mandibulară
(109), oasele zigomatice (17), oasele nazale (18), plagă a feței (22), fractura maxilarului superior
(7) și leziuni dento-paradontale (1). În anul 2018 : fractura mandibulară (55), oasele zigomatice
(17), oasele nazale (28) , plagă a feței (19) și fractura maxilarului superior (23). În baza datelor
obținute în anii 2017 și 2018 a fost determinat că mandibula a fost cea mai afectată reprezentînd
în anul 2017-109 (74,14%), iar în anul 2018-55 (54,4%).

Tabelul 5

Anii 2017 2018 Total %

Trauma facială Total % Total %
Mandibula 109 74,14 55 54,45 164 66,12
Complexul zigomatic 17 11,56 17 16,83 34 13,70
Plaga feței 22 14,96 19 18,81 41 16,53
Oasele nazale 18 12,24 28 27,72 46 18,54
Maxila 7 4,76 23 22,77 30 12,09
Leziuni deno-paradontale 1 0,68 - - 1 0,40

3.10 Distribuția leziunilor asociate cu traumele extrafaciale

Tabelul 6

Anii 2017 2018 Total %

Trauma extrfacială Total % Total %

25
 Comoție cerebrală 124 84,35 58 57,42 182 73,38
Contuzie cerebrală 2 1,36 15 14,85 17 6,85
Fracturi extrafaciale 12 8,16 20 19,80 32 12,90
Plăgi 14 9,52 6 5,94 20 8,06
Contuzii ale țesuturilor moi 36 24,48 25 24,75 61 24,59

Cele mai frecvente leziuni traumatice în anul 2017-2018 au fost asociate cu comoție
cerebrală în 73,38% pe când contuzia cerebrală numai în 6,85% deoarece majoritatea pacienților
cu așa patologie se spitalizează în secții specializate. Fracturile extrafaciale înregistrate în
12,90% cazuri au fost cu leziuni ale toracelui, membrelor superioare și inferioare. Contuzia
țesuturilor moi în 24,59% și plăgile extrafaciale în 8,06%.

3.11 Distribuția în dependență de anestezia efectuată în timpul tratamentului

Tratamentul efectuat cu anestezie locală în 185 cazuri, ceea ce constituie 74,59%± 14,08,
inclusiv 106 cazuri în anul 2017 și în anul 2018 în 79 cazuri.

Figura 5

3.12 Distribuția conform metodei de tratament

Tabelul 7

Tratament chirurgical Tratament PPChP Tratament Tratament

ortopedic chirurgical ul
al chirurgical
complexulu al
i zigomatic complexul
ui nazo-
etmoidal
Osteosinteză cu Osteosinteză cu fir Acces
mini-plăci și metalic 122 30 exobucal 19
șuruburi subzigomati

26
 c cu cîrligul
Limberg

Acces Acces Acces Acces 2017 2018 2017 2018

endobuc exobu endobuc exobuc
al cal al al 14 7
7 18 76 46

30 19

Tratamentul ortopedic la 122 de pacienți cu fracturile oaselor faciale este de elecţie în

secţia ChOMF, fapt dictat de avantajele pe care le oferă. Avantajele tratamentului ortopedic sunt:
cost redus, material şi mijloace accesibile, traumatism minim, rapid, durata operaţiei cu mult mai
mică, bineînţeles estetic, remedii medicamentoase puţine, tehnica simplă, accesibilă pentru
stomatolog. De acest tratament au beneficiat 62,88% din accidentaţi cu TAF. În anul 2017 au
fost efectuate imobilizare cu ajutorul atelelor la 76 cazuri, ceea ce constituie 30,64%±21.97
pacienți și, respectiv, în 2018 la 46 cazuri (18,54%±28,24) pacienți.
Tratamentul chirurgical prin diferite metode de osteosinteză a fost aplicat la 38,14% din
bolnavii cu fracturi ale mandibulei și maxilei. Datorită unui contact strîns şi de durată între
fragmentele menţinute aproape sub presiune, calusul osos se formează rapid. Avantajele
osteosintezei: fixare rigidă şi de durată a fragmentelor, reducerea timpului de vindecare, confort
postoperatoriu (comparativ cu atelele), mecanoterapie precoce, menţinere a transplantelor
osoase, dar costisitor.
Osteosinteza ca mijloc de imobilizare cu ajutorul miniplăcilor și șuruburilor aplicată la 49
(19,75%) pacienți, dintre care accesul endobucal în 30 și exobucal 19.
Osteosinteza cu fir matalic la 25 pacienți cu o reducere de la 21 în 2017 la 4 în 2018. Accesul
exobucal utilizat în 18 cazuri și endobucal 7 cazuri.
Prelucrarea chirurgicală primară a pălgii s-a efectuat la 30 de pacienți, ceea ce constituie
73,17% din pacienții cu plăgi faciale, la restul pacienților s-a efectuat toaleta plăgii. Pe parcursul
a 2 ani plăgile s-au modificat de la 10 în 2017 la 20 în 2018, s-a dublat.
Tratamentul chirurgical al complexului zigomatic prin acces exobucal subzigomatic cu
cîrligul Limberg s-a aplicat la 21 de pacienți, ceea ce constituie 61,76% din pacienții cu
traumatismul dat. Pe parcursul perioadei date tratamentul s-a înjumătățit de la 14 în 2017 la 7 în
2018.
Tratamentul chirurgical al complexului nazo-etmoidal aplicat la pacienții cu TAF s-a
aplicat la 19 pacienți, ceea ce constituie 41,30% din pacienții cu traumatismul dat.

27
 Caz clinic

1. Date personale
1. Numele, Prenumele: Pacientul X
2. Data, luna, anul nașterii: 09.03.1994
3. Sexul: masculin
4. Locul de muncă: SRL „Brodețchi”
5. Adresa: mun. Chișinău, str. Florilor 18
6. Data internării: 04.02.2020
7. Diagnosticul de trimitere: Fractura mandibulei bilateral
8. Diagnosticul la internare: Fractură bilaterală a mandibulei în regiunea angulară pe dreapta
și paramediană pe stânga cu deplasare moderată. CȚM ale toracelui. Complicată cu abces
pterigomandibular și submaseterian pe dreapta.
9. Diagnosticul clinic: Fractură bilaterală a mandibulei în regiunea angulară pe dreapta și
paramediană pe stânga cu deplasare moderată. CȚM ale toracelui. Complicată cu abces
pterigomandibular și submaseterian pe dreapta.

2. Acuzele
Dureri, edem în regiunea feței, dureri la masticație, limitarea deschiderii cavității bucale.

3. Istoricul bolii actuale și concomitente

Din spusele pacientului a fost agresat fizic de persoane necunoscute în data de 04.02.2020 în
jurul orei 00:15 min, a fost transportat la S.R Orhei. Pe 04.02.2020 s-a adresat la IMSP IMU și
este internat în mod urgent în secția Chirurgie OMF pentru tratament specializat.

4. Anamneza alergologică, deprinderi dăunătoare și alte date

Hepatită virală, TBC, Lues, HIV/SIDA, alte boli venerice neagă. În ultimele 6 luni în contact cu
boli contagioase nu a fost, tratament parenteral nu a primit. Intoleranța la medicamente neagă.

5. Examenul clinic general

28
Starea generală de gravitate medie. Neurologic adecvat. Respirația nazală liberă. FR=12/min. În
plămîni auscultativ murmur vezicular bilateral. Tonurile cardiace ritmice, clare. T/A 120-80
mmHg, Ps- 67b/min. Abdomenul la palpare moale, indolor. Ficatul și splina nu se palpează.
Eliminări fiziologice fără particularități. Contuzia țesuturilor moi ale toracelui în regiunea
superioară.

6. Examenul clinic specializat

Asimetrie facială cauzată de edem posttraumatic în regiunea mentonieră și parotidomaseteriană
pe dreapta unde pielea acoperitoare este edemațiată, hiperemiată, doloră la palpare în plică se
strînge cu greu. Scheletul osos facial integru la palpare cu excepția manevrelor LeBourg dolore
în regiunea mentonieră și angulară pe dreapta. Gura se deschide limitat aproximativ 2-3 cm.
Endooral mucoasa rol-pală, cu excepția mucoasei din regiunea dinților 3.2-3.3 fiind lezată.
Fragmentele osoase fracturate prezintă mobilitate patologică. Prezența crepitațiilor osoase la
nivelul liniilor de fractură. Simptomul Vincent D’Alger pozitiv. Rapoartele de ocluzie
patologică.

Ob
1.8 1.7 1.6 1.5 1.4 1.3 1.2 1.1 – 2.1 2.2 2.3 2.4 2.5 2.6 2.7 2.8
4.8 4.7 4.6 4.5 4.4 4.3 4.2 4.1 – 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6 3.7 3.8
Ob L

7. Diagnosticul
Fractură bilaterală a mandibulei în regiunea angulară pe dreapta și paramediană pe stânga cu
deplasare moderată. CȚM ale toracelui. Complicată cu cu abces pterigomandibular și
submaseterian pe dreapta.

8. Argumentarea spitalizării
Prezența la pacient a diagnosticului de “Fractură bilaterală a mandibulei în regiunea angulară pe
dreapta și paramediană pe stânga cu deplasare moderată”, pentru supraveghere în dinamică este o
indicație către spitalizare în mod urgent în secția de Chirurgie OMF pentru tratament specializat.

9. Planul de investigații și tratament

Investigații: analiza generală a sîngelui, urinei, MRS, maselor fecale la ouă helminți
Tratament complex: 1. Chirurgical- imobilizarea mandibulei
2. Medicamentos- conform foii de indicații
10. Investigațiile
Examenul sumar al urinei:
Culoarea- galbenă
Densitatea relativă-1020
Glucoza- 2+ mmol/l
Reacție- acidă
Transparență- tulbure
Proteine-0.08 mg/dl
Analiza generală a sângelui: (05.02.2020)
Grupa de sânge:
Hemograma:

Analize Rezultate Interval de

referință/UM/Tipul probei

29
Dozarea hemoglobinei 150.00 130-160 g/l (Sânge)
Numărătoarea eritrocitelor 4.81 4-5 * 1012/L (Sânge)
Numărătoarea leucocitelor 18.81 4-9 * 109/L (Sânge)
Hematocritul 43.60 40-48* % (Sânge)
Numărătoarea trombocitelor 229.00 180-320* 109/L (Sânge)
Volum mediu eritrocite 90.60 86-110* fl (Sânge)
Conținutul mediu de 31.20 26-34.4 *pg (Sânge)
hemoglobină într-un eritrocit
Conținutul mediu de 34.40 31.8-36.3/8* g/dL (Sânge)
hemoglobină
Volumul mediu al 11.50 9-13*fl (Sânge)
trombocitelor total
Devierea standardă a 43.90 33.4-49.2*fl (Sânge)
eritrocitelor
Coeficientul de variație a 13.20 11-16* % (Sânge)
eritrocitelor
Devierea trombocitelor 13.70 9.8-18* fl (Sânge)
Procentul macrotrombocitelor 37.10 13-43* % (Sânge)
Nesegmentate 11.00 1-6* % (Sânge)
Segmentate 81.00 47-72* % (Sânge)
Limfocite 4.00 19-37* % (Sânge)
Monocite 4.00 3-11* % (Sânge)
Viteza de sedimentare a 19.00 2-10* mm/oră (Sânge)
hematiilor B F

Ortopantomografie:

Diagnosticul clinic:

30
Fractură bilaterală a mandibulei în regiunea angulară pe dreapta și paramediană pe stânga cu
deplasare moderată. CȚM ale toracelui. Complicată cu abces pterigomandibular și submaseterian
pe dreapta.
Diagnosticul s-a pus în baza:
Acuzelor pacientului: Dureri, edem în regiunea feței, dureri la masticație, limitarea deschiderii
cavității bucale.
Anamneza bolii: Din spusele pacientului a fost agresat fizic de persoane necunoscute în data de
04.02.2020 în jurul orei 00:15 min, a fost transportat la S.R Orhei. Pe 04.02.2020 s-a adresat la
IMSP IMU și este internat în mod urgent în secția Chirurgie OMF pentru tratament specializat.
Examenul clinic specializat: Asimetrie facială cauzată de edem posttraumatic în regiunea
mentonieră și parotidomaseteriană pe dreapta unde pielea acoperitoare este edemațiată,
hiperemiată, doloră la palpare în plică se strînge. Scheletul osos facial integru la palpare cu
excepția manevrelor LeBourg dolore în regiunea mentonieră și angulară pe dreapta. Gura se
deschide limitat aproximativ 2-3 cm. Endooral mucoasa rol-pală, cu excepția mucoasei din
regiunea dinților 3.2-3.3 fiind lezată. Fragmentele osoase fracturate prezintă mobilitate
patologică. Prezența crepitațiilor osoase la nivelul liniilor de fractură. Simptomul Vincent
D’Alger pozitiv. Rapoartele de ocluzie patologică.
Planul de tratament: 1. Intervenția chirurgicală principală- osteosinteză funcțional stabilă prin
acces exobucal în regiunea angulară pe dreapta cu miniplăci și șuruburi.
2. Tratament medicamentos- conform foii de indicații

Tratamentul chirurgical
Indicații operatorii
Pacientul examinat clinic și paraclinic cu prezența diagnosticului de „Fractură bilaterală a
mandibulei în regiunea angulară pe dreapta și paramediană pe stânga cu deplasare moderată”,
ținănd cont de dereglările funcționale instalate și imposibilitatea reducerii fracturii prin metode
chirurgical-ortopedică precum și riscul apariției caomplicațiilor secundare și tardive este
indicație către intervenției chirurgicală de „Osteosinteză funcțional stabilă” cu anestezie generală
în condițiile sălii de operație sub monitorizarea medicului anesteziolog. Pacientul a fost informat
de posibile complicații intra și post operatorii. Acordul pacientului a fost primit.
Protocol operator nr. 66
Începutul intervenției chirurgicale: 14 Feb 2020 11:50
Sfârșitul intervenției chirurgicale: 14 Feb 2020 13:25
Denumirea intervenției: Osteosinteză funcțional stabilă prin acces exobucal în regiunea angulară
pe sreapta cu miniplacă și șuruburi.
Diagnosticul preoperator: Fractură bilaterală a mandibulei în regiunea angulară pe dreapta și
paramediană pe stânga cu deplasare pronunțată. Complicată cu abces pterigomandibular și
submaseterian pe dreapta.
Anestezia: Anestezie generală
Descrierea intervenției chirurgicale: După prealabila prelucrare a câmpului operator cu sol.
Alcool 70% și izolarea câmpului operator sub protecția anesteziei generale s-a efectuat
înlăturarea blocajului rigid și excracția dintelui 48 din linia de fractură, fixarea ocluziei
intermaxilare prin blocaj rigid. Prelucrarea repetată a câmpului operator, s-a efectuat incizie în
regiunea subangulo-mandibulară pe dreapta de aproximativ 2-4 cm. S-a pătruns bont pe straturi
anatomice, până s-a pus ăn evidență focarul de fractură. Intrafragmentar s-a efectuat chiuretajul.
S-a reușit reducerea bimanuală a fragmentelor, s-au repoziționat fragmentele, s-a adaptat
miniplaca din titan, s-a fixat cu 4 șuruburi, lavaj cu soluții slab antiseptice. Revizia stabilității
fragmentelor. Fragmentele sunt stabile. Control hemostatic. Suturarea plăgii postoperatorii pe

31
straturi anatomice, aplicarea drenului tip lamă de cauciuc. Aplicarea pansamentului aseptic și a
pansamentului mentocefalic.

Tratamentul medicamentos

 Dimedrol sol.inj. 1% 1ml N10

 Analgin sol.inj. 50% 2ml N10
 Atracurium sol.inj. 50mg/5ml N5
 Cefazolin pulb./sol.inj. 1g N1x10
 Cofein-benzoat de natriu sol.inj. 1ml N10
 Dexametazon sol.inj. 4mg/ml- 2ml N10
 Etamsilat sol.inj. 12,5% 2ml N10
 Fentanil sol.inj. 0,005% 2ml N5
 Hartman sol.perf. 500ml
 Ketoprofen sol.inj. 2ml N10
 Lincomicin sol.inj. 30% 1ml N10
 Metoclopramid sol.inj. 2ml N10
 Natrii chloridum sol.perf. 0,9% 200ml N1
 Natrii chloridum sol.perf. 0,9% 500ml
 Propofol 20 ml N5
 Salucan 150 mg N30 caps.
 Sevorane lichid/vap. Inhalare 250ml
 Sibazon sol.inj. 2ml N10
 Tramadol-M sol.inj. 5% 2ml N5
 Trikaxon pulb. 1g/10ml pulb.+solv.sol.inj.i/m N1

Zilnic
Data: 04 Feb 2020
Starea generală: Gravitate medie
Status neurologic: Conștiința clară, adecvat, orientat temporo-spațial
Status respirator: Respirație nazală liberă. FR= 18/min
Status cardio-vascular: TA= 120/70 mmHg Ps= 77 b/min
Status localis: Facies oval asimetric din contul prezenței edemului submandibular dreapta,
nodulii limfatici regionali fără particularități. Endobucal atelele fixate cu tracție elastică.
Radiologic deplasarea fragmentelor în regiunea angular pe dreapta.
Pansament, manipulații: Atele fixate prin tracție elastică. Prelucrarea cu sol antiseptice
Tratament conform fișei de indicații.
Recomandări: igiena riguroasă a cavității bucale și a masivului facial.

Data: 10 Feb 2020

Status neurologic: Conștiința clară, adecvat, orientat temporo-spațial
Status respirator: Respirație nazală liberă. FR= 18/min
Status cardio-vascular: TA= 125/70 mmHg Ps= 76 b/min
Status localis: Edem postoperator în regiunea submandibulară pe dreapta, palpator suplu,
pansamentul îmbibat cu eliminări sero-hemoragice, tuburile de dren sunt fixate bine, semne de
hemoragie activă lipsesc.

32
Pansament, manipulații: S-a efectuat lavajul plăgii postoperatorii cu soluții slab antiseptice. S-au
îndepărtat tuburile de drenaj, s-a aplicat dren tip lama de cauciuc, pansament aseptic cu
Levomecol.
Tratament conform fișei de indicații
Recomandări: igiena riguroasă a cavității bucale și a masivului facial.

Data: 16 Feb 2020

Status neurologic: Conștiința clară, adecvat, orientat temporo-spațial
Status respirator: Respirație nazală liberă. FR= 18/min
Status cardio-vascular: TA= 125/70 mmHg Ps= 76 b/min
Status localis: Edem postoperator în regiunea submandibulară pe dreapta, palpator suplu,
pansamentul îmbibat cu eliminări sero-hemoragice, drenul funcțional, semne de hemoragie
activă lipsesc.
Pansament, manipulații: S-a efectuat lavajul plăgii postoperatorii cu soluții slab antiseptice. S-a
îndepărtat drenul tip lama de cauciuc, pansament aseptic.
Tratament conform fișei de indicații
Recomandări: igiena riguroasă a cavității bucale și a masivului facial.

Epicriză

Pacientul X. X., data nașterii 09.03.1994 a fost internat în IMSP IMU de la 04.02.2020 pînă la
17.02.2020 și externat din secția ChOMF cu diagnosticul: Fractură bilaterală a mandibulei în
regiunea angulară pe dreapta și paramediană pe stânga cu deplasare moderată.
Acuzele: Dureri, edem în regiunea feței, dureri la masticație, limitarea deschiderii cavității
bucale.
Istoricul bolii actuale și concomitente: Din spusele pacientului a fost agresat fizic de persoane
necunoscute în data de 04.02.2020 în jurul orei 00:15 min, a fost transportat la S.R Orhei. Pe
04.02.2020 s-a adresat la IMSP IMU și este internat în mod urgent în secția Chirurgie OMF
pentru tratament specializat.
Examenul clinic specializat: Asimetrie facială cauzată de edem posttraumatic în regiunea
mentonieră și parotidomaseteriană pe dreapta unde pielea acoperitoare este edemațiată,
hiperemiată, doloră la palpare în plică se strînge. Scheletul osos facial integru la palpare cu
excepția manevrelor LeBourg dolore în regiunea mentonieră și angulară pe dreapta. Gura se
deschide limitat aproximativ 2-3 cm. Endooral mucoasa rol-pală, cu excepția mucoasei din
regiunea dinților 3.2-3.3 fiind lezată. Fragmentele osoase fracturate prezintă mobilitate
patologică. Prezența crepitațiilor osoase la nivelul liniilor de fractură. Simptomul Vincent
D’Alger pozitiv. Rapoartele de ocluzie patologică.

33
Diagnosticul: Fractură bilaterală a mandibulei în regiunea angulară pe dreapta și paramediană pe
stânga cu deplasare moderată.
Explorările clinice și paraclinice:
1. Ortopantomografia: Data efectuării 04.02.2020. Concluzie: Fractură bilaterală a
mandibulei în regiunea angulară pe dreapta și paramediană pe stânga cu deplasare moderată.
2. Investigații clinice de laborator: analiza generală a sângelui, analiza generală a urinei.
DATA INVESTIGAȚII
04.02.2020 Hemoleucograma parțială (Numărătoarea eritrocitelor: 05.04 1012/L,
12:02 Numărătoarea leucocitelor: 016.4 109/L, Dozarea hemoglobinei: 0146 g/l, Indice de
culoare: 087.9 fl, Hematocritul: 044.3 L/L, Numărătoarea trombocitelor: 0240
109/L, Determinarea grupei sanguine ABO, Rh factor, Kell ( Grupa de sânge
determinată: A(II), Rhesus apartenență: Pozitiv, Antigen KELL: Negativ.
04.02.2020 Hemograma (analiza generașă a sângelui) (Dozarea hemoglobinei: 150 g/l,
20:19 Numărătoarea eritrocitelor: 4.81 1012/L, Numărătoarea leucocitelor:18.81 109/L,
Hematocritul:43.6%, Numărătoarea trombocitelor: 229 109/L, Volum mediu
eritrocite: 90.6 fl, Conținutul mediu de hemoglobină într-un eritrocit: 31.2 pg,
Conținutul mediu de hemoglobină: 34.4 g/dL, Devierea standardă a eritrocitelor:
43. fl, Coeficientul de variație a eritrocitelor: 13.2%, Volumul mediu a
trombocitelor total: 11.5 fl, Devierea trombocitelor: 13.7 fl, Procentul
macrotrombocitelor: 37.1%, Nesegmentate:11%, Segmentate: 81%, Limfocite: 4%,
Monocite: 4%, Viteza de segmentare a hematiilor B F:19 mm/oră) MRS: Negativ,
Examen sumar de urină (Proteine în urină: 0.08 mg/dl, Leucocite: 5-7, Reacția:
acidă, Culoarea: galbenă, Transparență: tulbure, Densitate Relativă: 1020, Epiteliu
plat: 8-10, Eritrocite nemodificate: 3-5, Eritrocite modificate: 8-10, Mucozități: ++
+, Ueati:ueati++)
04/02/202 Alanin-aminotransferaza ALAT: 22.73 U/I, Aspartal-aminotransferaza
0 22:44 ASAT: 37.63 U/I, Bilirubina indirectă: 17micromol/l, Bilirubina totală: 30
micromol/l, Glucoza: 6.77 mmol/l, Proteina totală: 79.74 g/l, Ureea: 7.75
mmol/l, Complexe fibrin-monomer solubile: 21 mg%, Figrinogen (Figeinogen
Secunde: 7.3 sec, Figrinogen: 5.4 g/l), INR: 1.19, Protrombina după Quick: %,
Testul cu etanol: slab pozitiv, Timpul de trombină: 19 sec, Timpul de
tromboplastină parțial activă: 23.2 sec.

Tratamente:
Intervenția chirurgicală principală:
-Imobilizarea bimaxilară, data efectuării: 04.02.2020 12:10, Departamentul clinic:
Neurochirurgie
-Infiltrarea anestezicului local, ASA 10, data efctuării 04.02.2020 12:10.

Reintervenții:
-Deschiderea și drenarea abcesului, data efectuării 07.02.2020, Departamentul clinic:
Neurochirurgie
-Osteosinteza funcțional stabilă prin acces exobucal în regiunea subangulomandibulară pe
dreapta cu placă și șuruburi, data efectuării 14.02.2020, Departamentul clinic: Neurochirurgie

Proceduri de recuperare:
-Magnetoterapia- 3 proceduri
-Primirea pacienților de către medicul fizioterapeut (primară)- 1 procedură

Alte proceduri non-invazive:

-Evaluarea anestezică preoperatorie de urgență, data efectuării 07.02.2020

34
-Intubație endotraheală, cu lumen simplu, data efectuării 14.02.2020
-Monitorizarea intubației endotraheale, lumen simplu, data efectuării 14.02.2020
-Cateterizarea/ canularea unei vene, data efectuării 14.02.2020

Tratament medicamentos:
Dimedrol sol.inj. 1% 1ml N10, Analgin sol.inj. 50% 2ml N10, Atracurium sol.inj.
50mg/5ml N5, Cefazolin pulb./sol.inj. 1g N1x10, Cofein-benzoat de natriu sol.inj. 1ml N10,
Dexametazon sol.inj. 4mg/ml- 2ml N10, Etamsilat sol.inj. 12,5% 2ml N10, Fentanil sol.inj.
0,005% 2ml N5, Hartman sol.perf. 500ml, Ketoprofen sol.inj. 2ml N10, Lincomicin sol.inj. 30%
1ml N10, Metoclopramid sol.inj. 2ml N10, Natrii chloridum sol.perf. 0,9% 200ml N1, Natrii
chloridum sol.perf. 0,9% 500ml, Propofol 20 ml N5, Salucan 150 mg N30 caps., Sevorane
lichid/vap. Inhalare 250ml, Sibazon sol.inj. 2ml N10, Tramadol-M sol.inj. 5% 2ml N5, Trikaxon
pulb. 1g/10ml pulb.+solv.sol.inj.i/m N1.

Evoluția bolii: cu ameliorare

Particularități: nu sunt

Starea pacientului la externare: satisfăcătoare.

Recomandări:
1) pentru pacient:
- regim de lucru scăzut
- regim alimentar dietic
- vizita la medicul de familie
-igienă riguroasă a cavității bucale
2) pentru medicul de familie:
- pansamente zilnice ambulator
- vizita repetată la ChOMF pentru înlăturarea suturilor la a 7-a zi
- efectuarea repetată a OPG peste 4 săptămîni

Concluzie generală

Pe baza studiului efectuat, este sigur să se concluzioneze că leziunile concomitente

asociate traumelor maxilo-faciale au constituit 7,68% sunt diverse și variază de la o zonă la alta
în funcție de vârstă , cultură și statut socio-economic, iar pacienții care au traume faciale asociate
sunt bărbații cu vîrsta tânără, din mediul urban, șomeri, asigurați, care s-au adresat de sine
stătător ca urmare a agresiunilor în primele 24 ore fiind spitalizați în instituția medicală, cu
fracturile de mandibulă și comoție cerebrală au fost traumatismele cel mai des întîlnite.
Rezultatul poate varia în funcție de diferențele din țară, economie, cultură sau sociale.

35