III.

Evaluarea semnelor şi simptomatologiei ale pacienţilor cu sinuzită

maxilară neodontogenă. Diagnosticul paraclinic.
Sinuzitele maxilare sunt însoţite de o simptomatologie locală şi generelă comună pentru
majoritatea tipurilor de sinuzită. Însă rezultatele unui studiu efectuat în Germania a demonstrat
că de la 15,3 la 20% din pacienţi nu au prezentat o simptomatologie tipică pentru sinuzitele
maxilare, diagnosticul fiind stabilit în baza examinării radiologice cu alte indicaţii.
Stadiul acut al inflamaţiilor sinusului maxilar se manifestă adesea prin semne atât locale
cât şi generale destul de zgomotoase, manifestate strâns în raport cu boala infecțioasă cauzală,
mai ales când aceasta este o infecție cu virus gripal, cu microbii supurațiilor banale sau cu
microbii specifici ai numeroaselor boli infecțioase, pe când stadiile cronice adesea sunt tăcute şi
necesită o anamneză minuţioasă şi deductivă.
I.Forma acută
Simptomatologia locală subiectivă poate fi colectată la anamneza pacientului prin unul
sau mai multe din următoarele manifestări:
 Senzaţie de plenitudine, tensiune nazală sau perinazală. Pielea şi ţesuturile moi de la
nivelul obrazului sau uneori şi pleoapa inferioară capătă aspect inflamator, fiind mai
calde şi hiperesteziate comparativ cu cele din vecinătate.
 Rinoree abundentă, bilaterală sau unilaterală, mai abundentă dimineaţa la trecerea din
poziţia de ortostatizm, precum şi după o criză de durere acută când blocajul ostiumului
cedeaza şi devine permeabil.
 Obstrucţie nazală, cauzată de congestie şi hipersecreţie a pituitarei nazale, fenomen care
suprimă lumenul nazal. Insuficienţa nazală e mai exprimată pe timp de noapte, cauzând
somn zgomotos, întrerupt şi neliniştit cu senzaţii de uscăciune şi sufocaţie, consecinţă a
respiraţiei bucale.
 Tulburarea funcţiei normale oftalmice, care .poate fi cantitativă sau calitativă.
 Cacosmia, poate fi cauzată de retenția puroiului, de flora microbiană anaerobă.
 Hiperestezia mucoasei nazale, periodic dă o senzaţie de corp străin în cavitatea nazală,
care provoacă o senzaţie de gâdelire, prurit.

Simptomatologia locală obiectivă :

 Semne fizice: congestie moderată şi difuză, modificări de culoare a tegumentelor
obrazului, roşeaţă, escoriaţii la nivelul vestibului nazal;
 Simptome funcţionale : obstrucţie nazală uni- sau bilaterală , rinoree sero-mucoasă sau
muco-purulentă , hiposmie, lăcrimare şi fotofobie.
La inspecţia prin metoda rinoscopiei anterioare şi posterioare se observă că lumenul foselor e
micşorat în volum, obstructat cu secreţii vâscoase, după înlăturarea cărora se observă mucoasa
inflamată.
Simptomatologia generală:
Manifestările generale sunt strâns legate cu etiologia, mai ales când aceasta este o infecție
cu virusuri gripale, cu adenovirusuri sau cu microbi specifici ai altor boli infecțioase:
 Febra oscileaza 37-38°C, obligatoriu prezentă în primele zile, cu senzaţii de oboseală.
 Cefalee cu caracter difuz, cu o senzaţie de greutate a capului.
 Simptomatologie algică variată: arsură, înţepătură, tensiune, zgârâetură.
 Simptome digestive: inapetienţă, constipaţie, limbă suburală.
 Simptome cardiace: tahicardie, palpitaţii, dureri precordiale, nelinişte cardiovasculară.
 Oboseala fizică şi intelectuală se manifestă prin micşorarea randamentului de muncă.

II.Forma cronică
Sinuzita cronică este sinuzita care nu s-a vindecat timp de aproximativ 2-3 luni și apar
schimbări ale epiteliului, adesea ireversibile din punct de vedere histofuncțional.
Simptomatologia locală subiectivă poate fi exprimată prin semnele următoare:
 Rinoree purulentă, rareori bilaterală, frecvent unilaterală reprezentată prin scurgerea
unui puroi gros, vâscos, intens colorat în galben sau verde.
 Senzația de plenitudine.
 Durere spontană ce apare doar în perioadele de acutizare fiind asociată cu simtomele
formei acute.
 Obstrucție nazală cauzată de congestia mucoasei sau tusa iritativă.
Simptomatologia locală obiectivă se confundă cu cea prezentată la forma acută.
Simptome generale
 Cefaleea, senzații de greutate a capului care se intensifică în aplecarea capului, în efortul
de a sufla nasul, strănut și tuse.
 Nevralgii, oboseală fizică și intelectuală .
 Manifestări clinice secundare ca: uveite.

3.2 Metode de diagnostic a sinusitei maxilare neodontogene

1.Puncția sinusului maxilar - este o metodă de investigație directă, care permite stabilirea
diagnosticului microbiologic și efectuarea antibiogramei. Tehnica este simplă și precisă.
2.Cateterismul – este o metodă ce constă în introducerea unei sonde adecvate prin ostiumul
sinuzal, prin intermediul ei se execută aspirarea secrețiilor sau lavaj cu soluție de antibiotice.
Este greu de realizat, comportă riscuri funcționale, din aceste motive este rar folosită.
3. Diafanoscopia- este o metodă care se bazează pe faptul că aceste cavități normal aerate permit
propagarea ușoară și uniformă a unui fascicul luminos.
În sinuzita maxilară au fost descrise următoarele semne diafanoscopice:
• semnul Heryng- iluminarea inegală a foselor canine, iar partea bolnavă este obscură.
• semnul Robertson – iluminarea inegală a pereților laterali ai foselor nazale, cel de partea
sinusului maxilar bolnav este mai întunecat.
• semnul Davidsohn – pupila de partea sănătoasa se luminează, cea de partea bolnava
rămâne obscură.
• semnul Bürger – bolnavul are ochii inchiși nu percepe senzația luminoasă de partea
bolnavă ori de câte ori se aprinde becul diafanoscopului.
4. Endoscopia sinuzală - poate fi executată concomitent cu puncţia şi cu ajutorul opticii permite
exploaraea modificărilor la nivel de mucoasă.
5. Tomografia computerizată- standart valoros în examinarea radiologică a patologiei sinusale,
metoda dată oferă o imagine tridimensională şi precisă a sinusurilor paranazale, gradul de
afectare, prezenţa şi poziţionarea corpilor străini. Raportul rădăcinilor cu peretele inferior al
sinusului maxilar.

IV. Evoluția și complicațiile sinusitei maxilare neodontogene

Trei faze consecutive au loc în evoluția procesului inflamator a sinusitelor maxilare:
congestivă, catarală, supurativă. În cadrul evoluţiei locale a procesului inflamator are loc
tumefierea mucoasei cu dispariţia cililor şi descuamarea epiteliului, hiperemia, edemul şi
acumularea infiltratului inflamator succedat de apatiţia exudatului sero-purulent în cavitatea
sinusului. Mecanizmul direct, provoacă propagarea colecţiei purulente la nivelul celorlalte
sinusuri cauzând pansinuzite. Prin calea submucoasă apoi transosoasă procesul migrează între os
şi fibromucoasă care mai apoi prin canalele Hawers ajunge subperiostal unde declanșează
osteitele pereţilor sinusali, osteomelitele maxilare sau afectarea părţilor moi cu declanşarea
proceselor supurative: abces al orbitei, abces genian, abces zigomatic.
Sinusita poate fi focar și pentru nevralgiile infraorbitale, infecţiile în cadrul globului
ocular, mai rar afectează căile respiratorii superioare și determină laringite, faringite sau tulburări
ale sistemului digestiv prin migrarea puroiului spre faringe.