3.3.

Tipurile refracției clinice

Există 3 tipuri de refrcație clinică:
a) Emetropie;
b) Miopie;
c) Hipermetropie.
Miopia și hipermetropia sunt desemnate cu termenul – ametropie.
3.3.1. Emetropie
Emetropie – este un tip de refracție, în care razele, care vin de la infinit,
pătrund în sistemul optic al ochiului și se focusează pe retina ochiului
într-un singur focus.
Infinitul optic – se consideră distanța de 6 m și mai mult. În condițiile
emetropiei (din grecesc emmetros – proporțional și ops – ochi) imaginea
obiectului , care se află la infinit, se proiectează pe retina ochiului. Într-
un ochi emetropic, cu o lungime a ochiului de 22,22 mm, puterea de
refracție al sistemului optic constituie 60D.
Există 3 tipuri de dereglare a refracției: miopie, hipermetropie și
astigmatism, în care imaginea obiectului , aflându-se la infinit nu se
formează pe retina ochiului.
3.3.2. Miopie
Miopie – este un defect optic al ochiului, în care imaginea obiectului,
situat la o distanță infinită, se formează înaintea retinei. Cauza miopiei,
în majoritatea situațiilor, se consideră mărirea lungimii globului ocular.
În miopie cel mai îndepărtat punct văzut clar se află la distanța finită în
fața ochiului. Obiectele îndepărtate în miopie par neclare. Dacă este
prezentă miopie de -1,0D, atunci obiectele, care se află la distanța de 1
m, vor fi văzute clar. Un pacient cu miopie fără corecție depune efort
acomodativ la privirea unui obiect apropiat într-o măsură mai mică,
decât un emetrop, care fixează același obiect.
Există 2 tipuri de miopie: refractivă și axială. În primul caz, puterea
refractivă al ochiului este mai mare în comparație cu lungimea globului
ocular. În al doilea caz, cauza miopiei este lungimea mare al globului
ocular în comparație cu puterea refractivă al mediilor ochiului. Miopia
axială se întâlnește mai des decât acea refractivă. Așadar, miopia se
consideră un tip de refracție puternic, când razele optice se focusează
înaintea retinei.
Desenul 69 pagina 118
Lentila ,,negativă’’, care are efect de dispersie, îndepărtează focusul de
la cornee spre retina ochiului. Puterea corecției optice depinde nu numai
de lungimea globului ocular, dar și de puterea de refracție, și de distanța
vertex – distanța dintre partea posterioară a lentilei și suprafața
anterioară a corneei. Trebuie să memorizăm că distanța vertex începe să
influențeze asupra efectului optic a corecției alese, începând cu puterea
lentilei egală cu 4D. Atunci când puterea optică a lentilei este mai mică,
influența distanței vertex este nesemnificativă.
Desenul 70 pag 118
Cea mai des întâlnită este miopia simplă (Simple Myopia), în care
modificări patologice la nivelul ochiului lipsesc. Cel mai des, miopia
debutează la femei cu vârsta 7 – 20 de ani, dar la bărbați – la vârsta de 9
– 12 ani, progresia căreia încetează la o formă ușoară sau medie. Miopia
simplă se depistează la 5% copii cu vârsta între 5 – 6 ani și la 30% la
persoane adulte. La femei se întâlnește mai des, decât la bărbați. Cauza
apariției ei nu este pe deplin clară, etiologia miopiei se consideră
multifactorială: ereditatea, influența mediului înconjurător, genul
activităților, etc. Corecția miopiei simple oferă acuitate vizuală înaltă.
Miopie patologică se consideră o dereglare de refracție, gradul căreia
depășește 8,0D, în același timp nu este posibil de efectuat o corecție
deplină pentru a asigura o acuitate vizuală înaltă. Astfel de miopie este
însoțită, în cele mai dese cazuri, de diferite patologii din partea ochiului:
cataractă, glaucom, retinopatie, dezlipire de retină, etc. Miopie
patologică se întâlnește la 0,3 – 9,6% din populație, cel mai des se
depistează la chinezi, japonezi, spanioli, arabi și evrei. În majoritatea
cazurilor, etiologia este legată de acțiunea factorului ereditar.
Există în terminologie ,,miopie nocturnă’’ – este scăderea calității
vederii în condițiile unui nivel de iluminare scăzut. Cauza unei astfel de
miopii se consideră reacția acomodației la o imagine retiniană neclară. În
condițiile unei iluminări scăzute are loc scăderea clarității imaginii
retiniene, care devine un mecanism lansator pentru încadrarea în proces
a acomodației.
Simptomele miopiei:
a) Imaginea obiectelor neclară, localizate mai departe decât cel mai
îndepărtat punct care se vede clar de către un ochi miopic;
b) Pacientul nu deslușește fața oamenilor la distanță, mijește ochii la
privirea în depărtare;
c) Simte necesitatea să apropie cartea mai aproape de ochi;
d) Cefalee;
e) Astenopie.
Gradul miopiei determină distanța focală la nivelul ochiului: cu cât
miopia are un grad mai mare, cu atât aste mai scurtă distanța focală
față de retină. Sau, și mai simplu: cu cât ochiul este mai lung, cu atât
miopia are un grad mai mare, ceea ce înseamnă că un miop cu atât
mai mult simte necesitatea să apropie de ochi obiectul privit. Se poate
ușor de calculat la ce distanță un miop va vedea clar. Așadar, privind
la rețeta pacientului, se poate de înțeles, cât de departe el va vedea, la
ce distanță de la ochi se află cel mai îndepărtat punct care poate fi
văzut clar. Pentru aceasta se folosește următoarea formulă:
F=1/D (în metri) sau F=100/D (în centimetri), unde:
F – distanța focală;
D – refracția pacientului.
De exemplu, dacă pacientul are miopie de -2,0D, atunci împărțind
100 la 2, vom primi 50 cm, ceea ce corespunde cu punctul văzut clar,
cel mai departe situat, la pacientul cu refracția -2,0D (fără corecție).
Adică, fără corecție, astfel de pacient poate clar să vadă doar în radius
de 50 cm, și orice obiect care trece această limită (adică mai departe
de cel mai îndepărtat punct care se vede clar), va fi văzut neclar.
Iată încă un exemplu: pacientul manifestă miopie de -0,5D. Utilizând
formula, obținem: 1/0,5 = 2 m. Adică fără corecție, un astfel de
pacient poate clar să vadă numai în radiusul de 2 m, și orice obiect,
care se află la distanța de 2 m (adică mai departe de cel mai îndepărtat
punct, care este văzut clar), va fi văzut clar.
De ce autorul ne-a explicat ultimul exemplu? Deseori, medicii sau
optometriștii în țara lor, subliniază anume în țara lor (în Rusia), nu
consideră că este important să corijeze miopia de grad mic. Da-ți să
ne imaginăm, că o persoană cu o miopie de -0,5D fără corecție se
așază la volanul unui automobil, văzând clar nu mai departe de 2 m
(distanța până la farurile automobilului propriu). Un astfel de șofer
prezintă pericol pe drum nu numai pentru sine însăși, dar și pentru alți
automobiliști.
Cu toate acestea, lipsa imaginii retinale clare în condițiile ametropiei,
nu permite sistemului binocular să funcționeze corect. Mai detaliat
despre acest lucru se vorbește în capitolele care urmează.
Tabelul 11 pag 120
3.3.3. Hipermetropie
Hipermetropie – este un defect optic al ochiului, în care imaginea
obiectului, poziționat la o distanță infinită, se formează în spatele
retinei. Cu alte cuvinte, hipermetropie – este ametropie cu punctul cel
mai îndepărtat imaginar, localizată în spatele ochiului. În majoritatea
cazurilor, cauza hipermetropiei este lungimea insuficientă a globului
ocular. Astfel de hipermetropie se numește – axială.
Desenul 71 pagina 121
În cazul dat, puterea de refracție al ochiului (a corneei și cristalinului)
este prea mică în comparație cu lungimea ochiului, din care cauză
razele de lumină se focusează în spatele retinei.
Un hipermetrop depunând efort acomodativ poate să deplaseze
focusul pe retină și astfel să obțină o imagine clară la privirea în
depărtare (în prezența amplitudinii suficiente de acomodație în
legătură cu gradul hipermetropiei).
Fără corecție, un hipermetrop în comparație cu emetropul depune
efort acomodativ într-o măsură mai mare, decât în realitate cere un
stimul.
Trebuie să ținem minte că la schimbarea distanței vertex în corecția
optică se schimbă și puterea de corecție optică. Lentilele negative
(dispersează razele de lumină): la micșorarea distanței vertex,
acțiunea optică crește, dar la mărirea distanței vertex, acțiunea optică
scade. Lentilele plus (concentrează razele de lumină): la micșorarea
distanței vertex, acțiunea optică scade, dar la mărirea distanței vertex,
acțiunea optică crește.
Pentru recalcularea puterii optice a lentilei în timpul măsurării
distanței vertex (de exemplu, la deplasarea lentilei de la distanța de 12
mm până la 20 mm de la ochi) se utilizează următoarea formulă:
Dc = Dl / (1+d*Dl), unde:
Dc – puterea lentilei modificată;
Dl – puterea lentilei inițială;
d – modificarea distanței vertex în metri.
Exemplu. Lentila -5,0D s-a deplasat mai departe de ochi cu 8 mm.
Apreciem puterea optică a lentilei care s-a modificat:
Dc = Dl / (1 + d* Dl) = 5 / (1+0,008*5) = 5 / 1,04 = 4,8.
Respectiv, puterea optică a lentilei va forma -4,75D.
Acea parte a hipermetropiei, pe care pacientul o poate compensa
datorită includerii în proces a acomodației, se numește facultativă
(Facultative), (în literatura rusească, ea se numește – hipermetropie
ascunsă), dar acea parte a hipermetropiei, care nu poate fi compensată
de efortul acomodativ, se numește – absolută (Absolute), (în literatura
rusească ea se numește – hipermetropie evidentă. Așadar,
hipermetropia poate fi divizată în – hipermetropie manifestă
(Manifest), care poate fi depistată fără utilizarea medicamentelor, și
hipermetropie latentă (Latent), care poate fi depistată doar cu ajutorul
medicamentelor cicloplegice.
Hipermetropia totală = facultativă + absolută și/sau manifestă +
latentă.
Facultativă poate fi considerată acea hipermetropie, care poate fi
compensată prin acomodație, adică semnificația ei nu depășește
amplitudinea acomodației. Hipermetropia absolută nu poate fi
compensată prin acomodație.
Gradele hipermetropiei sunt: slabă (până la 2,0D), medie ( de la 2,25
până la 5,0D) și înaltă (mai mult de 5,0D).
Simptomele hipermetropiei:
a) Imaginea neclară a obiectului, care se află mai aproape decât acea
distanță, la care acomodația poate compensa dereglarea de
refracție;
b) Cefalee;
c) Astenopie;
d) Dorința de îndepărta textul la cititul de aproape;
e) Accentuarea simptomelor cu vârsta.
Hipermetropul se poate ,,autocorija’’, deplasând focusul pe retina
ochiului cu ajutorul efortului acomodativ. În același timp, acuitatea
vizuală va fi înaltă, însă acomodația se va afla permanent în efort,
ceea ce va duce inevitabil la astenopie, oboseală, somnolență, etc.
Dacă permanent o să suprasolicităm acomodația la privirea în
depărtare, în timpul lucrului la distanța de aproape, hipermetropul va
fi nevoit să depună și mai mult efort acomodativ pentru obținerea
unei imagini clare. Deseori aceasta conduce la incapabilitatea de a
lucra la distanța de aproape în decursul unui timp prelungit. Un copil
cu o hipermetropie necorijată, nu iubește să citească, să facă lecțiile,
reușita la școală scade, etc. Un astfel de copil la o distanță de aproape
necesită mai mult efort, pentru a înțelege sau pentru a însuși textul.
Deseori la școală un astfel de copil este considerat incapabil.
Hipermetropii tineri cu un grad mic de ametropie posedă o acuitate
vizuală înaltă, deoarece ei înșiși se ,,autocorijează’’ prin efort
acomodativ depus mai mare, însă la 35 – 40 de ani acuitatea vizuală
de aproape scade, deoarece amplitudinea acomodativă este
insuficientă pentru ,,autocorijare’’. După 40 de ani, acuitatea vizuală
la hipermetropi scade și la distanța de aproape, și la distanță.
Modificarea lungimii globului ocular – nu este unica cauza de apariție
a anomaliei refractive. Miopia sau hipermetropia pot fi nu doar axiale,
ci și refractive, atunci când cu o lungime de glob ocular normală,
puterea de refracție optică a ochiului este mărită (în miopie) sau
micșorată (în hipermetropie). În apariția miopiei sau hipermetropiei
refractive joacă un rol important așa factori ca – coeficientul de
refracție al mediilor optice, curbura suprafețelor de refracție,
localizarea cristalinului, și afakia.
Prognoza dezvoltării unei dereglări de refracție depinde de tipul și
timpul apariției.
Tabel 12 pag 123