BLEFARITA

DEFINITIE

Blefarita este inflamaţia marginilor pleoapelor, manifestându-se cu

mâncărime şi arsuri ale pleoapelor, roşeaţă şi edem.
De obicei apare în partea pleoapei unde cresc genele și poate afecta ambii
ochi.
Lăcrimarea, fotosensibilitatea şi senzaţia de corp străin însoţesc
simptomele blefaritei. Blefarita poate apărea la orice vârstă, însă este mai
frecventă la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Blefarita este o infecție recidivantă.
În marea majoritate a cazurilor, se asociază în mod frecvent cu
conjunctivita, dermatita seboreică sau acneea rozacee. Nefiind o boală
contagioasă, nu se ia în caz de contact cu o persoană afectată.
 TIPURI DE BLEFARITA

1. Blefarita anterioara afecteaza marginea externa a pleoapelor, si anume, genele si glandele sebacee de la acest nivel.
Blefarita anterioara stafilococica este inflamatia lamelei anterioare produsa de stafilococ si are o evolutie recurenta. Marginea anterioara a
pleoapelor este hiperemica (rosie), cu telangiectazii. In formele grave se formeaza microabcese sub forma unor mici puncte galbene la
radacina genelor. Exista cruste mici, dure, fibrinoase care inconjoara genele la baza lor, ca un mansonBlefarita anterioara seboreica se
asociaza cu formarea de cruste moi de material grasos care sunt localizate oriunde pe tija genelor, depuneri grase ce lipesc genele.
Blefarita anterioara mixta.
II. Blefarita posterioara este legata de disfunctia glandelor sebacee Meibomius, cu alterarea metabolismului secretor.
Blefarita posterioara poate fi cauzata de : acneea rozacee, dermatita din herpes simplex, virusul varicelo-zosterian, moluscum contagiosum,
dermatita alergica si de contact, dermatita stafilococica.
Blefarita posterioara seboreica este caracterizata prin secretie excesiva de sebum. Filmul lacrimal este grasos, cu prezenta unui material
spumos la nivelul marginii libere a pleoapelor.
Meibomianita este caracterizata prin inflamatia si obstructia glandelor meibomiene. Secretia glandelor meibomiene devine mai ceroasa si
blocheaza orificiile glandelor.
Blefarita mixta (anterioara si posterioara).
 SIMPTOME SPECIFICE BLEFARITEI

Blefarita face ca pleoapele sa se inroseasca, sa provoace mancarime si sa fie inflamate.

De asemenea sunt si alte manifestari care pot aparea :
 senzatie de arsura;
 sensibilitate la lumina;
 vedere incetosata;
 ochi uscati;
 ochi aposi;
 formarea de cruste la nivelul genelor cand te trezesti dimineata;
 exfoliere in jurul ochilor;
 nevoia de clipire mai des.
 DIAGNOSTIC BLEFARITA

Diagnosticul este unul clinic. Se realizează anamneza, examen oftalmologic ce curpinde:

 Acuitate vizuală
 Examen extern (piele, pleoape)
 Examen biomicroscopic: filmul lacrimal, marginea anterioară a pleoapei, gene, marginea posterioară a pleoapei,
conjunctiva tarsală, conjunctiva bulbară, corneea
Teste diagnostice:
Culturile pot fi indicate la pacienţii cu blefarită anterioară recurentă, cu inflamaţie severă şi de asemenea la pacienţii
care nu răspund la tratament
Biopsia pleoapei pentru a exclude existenţa carcinomului poate fi indicată în cazurile cu asimetrie marcată, rezistenţa
la terapie sau chalazion unifocal recurent care nu răspunde bine la terapie
 TRATAMENT BLEFARITA

Tratamentul medical al blefaritei ȋncepe cu igiena zilnică a pleoapelor, aplicarea locală de comprese cu apă caldă (ajută la
evacuarea şi curăţarea secreţiilor).
Dacă blefarita este însoțită de uscarea corneei sunt necesare lacrimile artificiale, pentru menținerea filmului lacrimal și
hidratarea corneei. Uneori se pot folosi corticosteroizi topici pentru controlul inflamației. Se foloseşte doza minimă eficace
de corticosteroizi şi se evită pe cât posibil terapia de lungă durată cu corticosteroizi.
Oricare ar fi forma clinică de blefarită, se recomandă masarea digitală, zilnică, a pleoapelor, pentru a stimula eliminarea
retențiilor de sebum. Este necesară monitorizarea la 3 - 4 săptămâni de la ȋnceperea tratamentului. În concluzie, procesele
infecțioase ale pleoapei nu sunt de neglijat. Simptomatologia oculară se agravează în timp și pot să apară complicații
multiple.
Educarea pacientului este foarte importantă:
1.Consilierea pacientului cu privire la cronicitatea şi recurenţa afecţiunii
2.Informarea pacientului că simptomele pot fi frecvent îmbunătăţite, dar rar dispar
3.Pacientul cu o leziune inflamatorie a pleoapei care ridică suspiciune de malignitate trebuie îndrumat către specialist