Sunteți pe pagina 1din 51

1)

Organizarea și volumul serviciului chirurgical. Etapale: punctul ambulator medical, spitalul

de circumscriptie, spitalul raional, sectiile specializate republicane. Rolul serviciului de

urgentă.

Sectia de chirurgie generala functioneaza de obicei in cadrul spitalului teritorial

si trebuie sa asigure bolnavul cu o asistenta medicala de inalt nivel profesional , ingrijire deosebita , alimentatie individuala in timpul spitalizarii.Spatiile functionale:serviciul de primire,blocul operator,salile de pansament,salonul de terapie intensiva,salile necesare activitatii personalului sanitar,statie de sterilizare.Deasemenea se gasesc saloane pentru bolnavi,Sali de primire a vizitatorilor ,bai si grupuri sanitare. Acordareaajutorului chirurgical populaţieie este repartizată înetape şi depinde de urgenţa patologiei. Asistenţa chirurgicală curative şi consultativă se acordă în policlinici, secţii de chirurgie generale şi specializate din spitalele raionale, municipaleşi republican.

2) Asepsia. Defenitia. Măsurile de profilaxie a infectiei aeriene (în sectiile de chirurgie, blocul operator, sala de pansamente) Asepsia totalitatea metodelor de prevenirea pătrunderei microbilor în plagă, În activitatea chirurgicală este necesară respectarea legii fundamentale a asepsiei, care poate fi formulată astfel: totul ce contactează cu plaga trebuie să fie steril. Pentru aceasta este necesar de a cunoaşte bine sursele prin care bacteriile pot nimeri în plagă. Sunt 2 de astfel de surse:

exogenă şi endogenă. Exogenă, se consideră infecţia, care nimereşte în plagă din mediul care înconjoară bolnavul: din

aer cu picături de salivă şi de alte lichide, de pe obiectele, care vin în contact cu plaga , de pe obiectele care rămân în plagă (suturi, drenaje, etc.), aşa numite infecţii prin implantare. Endogenă se consideră infecţia, care se găseşte în interiorul organismului sau pe tegumentele lui (piele, tubul degestiv, căile respiratorii etc.). Infecţia endogenă poate pătrunde în plagă direct sau prin vase (pe cale limfogenă sau hematogenă). Pentru respectarea asepsiei în timpul operaţiilor în blocul operator trebuie respectată devizarea în zone a încăperilor.

În zona sterilă 1 – sunt incluse încăperile cu cele mai stricte cerinţe: sălile de operaţie şi camera

de sterilizare (în cazul când lipseşte secţia de sterilizare centrală). În zona 2 – a regimului strict se referă încăperile, care direct sunt legate de sala de operaţie; sala de pregătire preoperatorie; sala de anestezie. În zona 3 zona regimului limitat – o alcătuiesc încăperile pentru pregătirea şi păstrarea sângelui, pentru păstrarea aparatajului mobil pentru deservirea sălilor de operaţie, biroul chirurgilor, asistenţe medicale, laboratorul pentru analize urgente. În zona 4 – zona regimului spitalicesc obişnuit – include încăperile în care intrarea nu este legată cu trecerea prin camera de dezinfecţie sanitară: biroul şefului blocului de operaţie, a asistentei medicale şefă şi camera pentru lengerie murdară şi deşeuri.

În timpul lucrului se respectă curăţenia, compresele şi tampoanele de tifon îmbibate cu sânge sau secreţie din plagă se aruncă în ligheane speciale. Exsudatul şi puroiul din plagă sau cavităţi se colectează cu aspiratorul într-un vas închis. Ca masuri de profilaxie a infectiei aeriene serveste Curăţenia în sala de operaţie cu prudenţă pe cale umedă.

  • 1. Curăţenia curentă în timpul operaţiei: infirmiera strânge tampoanele şi compresele întâmplător căzute pe podea şi şterge podeaua murdară de sînge sau exudat.

  • 2. Curăţenia sălii de operaţie după fiecare operaţie.

  • 3. Curăţenia zilnică după finisarea operaţiilor obişnuite sau urgente.

  • 4. Curăţenia generală a sălii de operaţie, care se face conform unui plan într-o zi când nu se fac operaţii, o dată pe săptămână.

3) Măsuri de profilaxie a infectiei prin contact. Metodele clasice și contemporane de prelucrare a mîinelor chirurgului (enumerati)

Profilaxia infecţiei prin contact. Chirurgul şi asistenţii trebuie să–şi pregătească mâinile pentru operaţie. Dezinfectarea mâinilor este deficilă în legătură cu imposibilitatea utilizării în acest scop a temperaturii înalte şi a soluţiilor de antiseptice concentrate.astfel e obligatoriu tăbăcirea pielii, scopul căreia constă în îngustarea porilor pielii şi cimentarea bacteriilor în ei în timpul operaţiei. Este importantă succesiunea în dezinfectarea anumitor părţi ale mâinilor. La început cu ajutorul unei perii şi a săpunului se spală palma, apoi partea dorsală a fiecărui deget, spaţiile interdegitale şi loja unghială, de exemplu a mâinii stângi. La fel se dezinfectează degetele mâinii drepte. Apoi se spală suprafaţa regiunii metacarpiene dorsale şi ventrale mai întâi la mâna stângă şi apoi la cea dreaptă, şi în sfârşit se spală antebraţul. La sfârşit încă o dată se spală loja unghială. Se şterg mâinele cu o compresă sterilă şi se dezinfectează cu antiseptice în aceiaşi succesiune. Metoda Spasocucoţki – Kocerghin. În cazul utilizării accestei metode nu este necesar de a spăla în prealabil cu apă întrebuinţând peria şi săpunul. Metoda se bazează pe dezolvarea cu soluţie de amoniac a grăsimilor de pe suprafaţa şi din porii pielii şi îndepărtarea împreună cu soluţia a bacteriilor. Metodica: soluţie proaspătă şi caldă de amoniac de 0,5% se toarnă în două ligheane sterile. Cu o compresă sterilă se spală mâinile în consecutivitatea descrisă mai sus timp de 3 minute, mai întâi într-un lighean, apoi timp de 3 minute în altul. După aceasta mâinile se şterg cu un prosop steril sau compresă şi timp de 5 minute se dezinfectează cu alcool de 96. Mulţi chirurgi badijonează lojile unghiale cu tinctură de iod. Este imposibil de a obţine o sterilitate absolută a mîinilor pe tot parcursul operaţiei. În legătură cu aceasta este necesar de a izola pielea mâinilor de plaga operatorie cu mănuşi. O altă metodă de dezinfectare a mâinilor este utilizarea pervomurului sau C-4 (amestec de apă oxigenată şi acid formic şi bigluconat de clorhexidină (hibitan). Înainte de dezinfectarea mâinilor cu pervomur, mâinile se spală cu apă şi săpun (fără perie – timp de 1 min.). Se şterg cu o compresă sterilă. Apoi mâinile se dezinfectează timp de 1 min., cu soluţie C-4 sau pervomur într-un lighean emailat, se şterg cu o compresă sterilă şi se îmbracă mănuşile sterile. 4) Expres metodele de prelucrare a mîinelor (cu bigluconat de clorhexidina și alcool etilic) Mâinile se spală cu săpun şi se şterg cu o compresă sterilă, apoi timp de 2-3 min. se dezinfectează cu un tampon de vată muiat în soluţie alcoolică de 0,5% de clorhexidină. La metoda de spălare a mâinilor bazată numai pe tăbăcirea pielii se referă dezinfectarea mâinilor timp de 10 minute cu alcool de 96. Spălarea mâinilor cu apă în acest caz nu se recomandă, pentru că aceasta înrăutăţeşte procesul tăbăcirii. Această metodă nu a căpătat o largă întrebuinţare din cauza siguranţei insuficiente. Însă metoda tăbăcirii se recomandă în lipsa apei calde sau mănuşilor sterile. 5) Metodele de sterializare a mănușilor și de prelucrare a cîmpului de operatie (Grossch- Filoncikov, metodele contemporane) La dezinfectarea câmpului operator se utilizează cu succes metoda Grossich-Filoncicov badijonarea cu soluţie alcoolică de iod 5%. Prima badijonare se efectuează înainte de aplicarea pe câmpul operator a lengeriei sterile, a doua – după izolarea câmpului de operaţie cu lengerie sterilă, a treia – înainte de suturarea pielei şi a patra – după aplicarea suturilor la piele. Deci, iodul tăbăceşte pielea şi pătrunzând în adâncul pliurilor şi porilor, o dezinfectează. În Occident pe larg se utilizează dezinfectarea câmpului operator cu soluţie de hibiscrub, hibitan şi betadină.

6)Metodele de sterilizare a instrumentelor (enumerati). Sterilizarea instrumentelor tăioase și cu lentile Instrumentele necesare pentru operaţie se sterilizează prin fierbere în soluţie de 2% de hidrocarbonat de sodiu sau în apă timp de 20 30 minute din momentul când a început fierberea. Instrumentele de tăiere şi de înţepare în cazul fierberii îndelungate se tocesc, de aceea ele se fierb separat timp de 3 minute fără adăugarea hidrocarbonatului de sodiu şi se ţin în alcool de 90 0 nu mai

puţin de 2-3 ore. Instrumentele infectate cu microbi patogeni, trebuie fierte timp de 45 minute, iar cele contaminate cu microbi sporulaţi anaerobi se sterilizează prin fierbere fracţionară timp de 2 ore. Sterilizarea se face în sterilizatoare metalice cu plasă şi cu un capac, care se închide ermetic. În prezent instrumentele se pot steriliza cu aer uscat în termostate – electrosterilizatoare. Există de asemenea metoda de sterilizare în sterilizatoare speciale cu gaze. Dar această metodă nu a căpătat o întrebuinţare largă. Cateterile uretrale şi cistoscoapele sterilizate prin fierbere sau în autoclave cu vapori se strică, de aceea ele se sterilizează timp de 10 min mai întîi în alcool (fără a cufunda ocularul), apoi pe 5 min în Sol. de cianură de mercur (1:1000). Inainte de întrebuinţare instrumentul sau cateterul se dezinfectează cu alcool.

7)Sterilizarea materialului de pansament și lengerie (metodii, principii) Metode de control a calității steralizării

Tot materialul de pansament trebuie supus sterilizării (tifonul, tampoanele, vata). Materialul de pansament se sterilizează în sterilizator sub acţiunea temperaturii înalte. Există 2 tipuri de aparate

pentru sterilizare: în primul rînd se utilizează vapori fluizi cu temperatura de 100 0 C; în al doilea se utilizează vapori sub presiunea ridicată cu temperatură mai mare de 130 0 C. Sterilizarea cu vapori fluizi este nesigură, fiindcă cea mai ridicată temperatură în aparat (100 0 C) nu distruge bacteriile sporulate, tetanosul, antraxul, etc. Pentru aceasta este nevoie de o temperatură nu mai mică de 120 0 C. Controlul sterilităţii

Controlul sterilităţii materialului în autoclave se efectuează prin metode directe şi indirecte. Metoda directă – bacteriologică; însămânţarea de pe materialul de pansament şi albituri sau utilizarea testelor bacteriologice. Pentru efectuarea testelor bacteriologice sunt utilizate eprubete cu culturi de

microorganisme nepatogene sporulate, care mor la o anumită temperatură. Eprubetele se introduc în interiorul casoletei, iar la finisarea sterilizării sunt îndreptate la laborator. Lipsa de creştere a microbilor confirmă sterilitatea materialului. Acest test se efectuează o dată la 10 zile. Metodele indirecte sunt utilizate permanent la fiecare sterilizare. Pentru aceasta se folosesc substanţe cu un anumit punct de topire acidul benzoic (120 0 C), resorbcina (119 0 C), antipirina (110 0 C). Aceste substanţe se păstrează în fiole. În casoletă se introduc câte 1-2 fiole. Topirea prafului şi transformarea lui într-o masă compactă, demonstrează faptul, că temperatura în casoletă a fost egală sau mai înaltă de cât ceea de topire a substanţei de control. O altă metodă este termometria. În fiecare casoletă se instalează câte 1-2 termometre. În acest mod primim informaţie despre temperatura maximală, iar neajunsul acestei metode este faptul că nu ştim în decurs de cât timp a fost menţinută această temperatură.

8) Materialile de sutură, caracteristica lor.

Materealele de sutura trebuie sa fie sterile,rezistente,maliabile,bine tolerate. Instrumentale folosite trebuie sa fie sterile,de dimensiuni concordante cu marimea organelor care urmeaza a fi suturate.Materialele de sutura pot fi naturale sau sintetice. Pot fi resorbabile sau neresorbabile.Firele de sutura:monofilament(guta);polifilament(sunt mai flexibile)rasucite sau impletite.Materialele naturale:Catgut(din submucoasa intestinului de oaie,tuburi sau plicuri impermiabile,sterilizate prin iradiere,pastrate in lichid conservat,in timp se pierde si rezistenta mecanica.,are diferite grosimi,se pot folosi tendoane de animale mari,tunica abdominala la ovine); Matasea (foarte rezistent si maleabil,se foloseste pentru suturi speciale,bine tolerat in

tesuturi,neresorbabil,in chirurgia plastica,vasculara;

Fir de in (origine vegetala,foarte

mealabil,rezistent,preferat in sutura pe tubul digestivsi in suturile cutanate);

Firul de bumbac (foaret

rezistent si maleabil,se sterilizeaza in momentul intrebuintarii);

Crinul de florenta (foarte

rezistent,se prelucreza greu,pret de cost ridicat); Materiale sintetice:foarte rezistente ,se pot prelucra usor,foarte bine tolerate;mono sau polifilamente,firele resorbabile se prepara prin polimerizare. Dexon, vicril, polisorb, ticron, etilon (se descompune in organism prin hidrolizafara sa determine fenomene de respingere,dupa descompunere nu se produc fenomene inflamatorii,se prezinta in manunchiuri ,sau cu ace atraumatice.

9. Antisepsia. Definitia si istoria (Semelweis, Paster, Lister ). Metodele antisepsiei.Principii generale. Antisepsia (anti-contra + septikos-putred) totalitatea mijloacelor prin care se urmareste distrugerea

germenilor patogeni prezenti intr-o plaga, in mediu sau tegumente. L.F Semelweis IN ANUL 1847 afirma ca septicemia puerperala este cauzata de „toxina cadaverica” introdusa cu miine medicului in timpul examenului intern al lauzei. Si i-a obligat pe mamosi sa-si spele miinile cu solutie de CaCl2ceea ce adus la diminuarea complicatiilor. Sir Joseph Lister este considerat promotorul antisepsiei în chirurgie. El a folosit p/u prima data fenolul ca antiseptic la dezinfectia ranilor si curatarea instrumentelor chirurgicale. Studiind letalitatea postoperatorie, a juns la concluzia ca cauza complicatiilor sint bacteriile. Louis Pasteureste considerat părintele asepsiei, fiind primul care descoperă diverse familii de germeni şi demonstrează relaţia de cauzalitate între aceştia şi apariţia diverselor boli

Metodele antisepsiei : fizica, chimica, mecanica si biologica.

10. Antisepsia mecanica, fizica si chimica. (Caracterizati)

Fizica distrugerea mi/o prin intermediul metodelor fizice. Aici se atribuie :

  • 1. Material de pansament higroscopic (introducerea in plaga a materialului de pansament higroscopic mareste considerabil volumul exudatului evacuat. De obicei se utilizeaza tifonul, din care se confectioneaza tampoane si mese de diferite dimensiuni. Se mai utilizeaza si vata higroscopica)

  • 2. Solutii hipertonice (p/u ameliorarea drenarii din plaga se utilizeaza solutiile hipertonice presiunea osmotica a carora > decit a plasmei singelui. Cel mai frecvent se utilizeaza solutia de NaCl 10 % numita in practica „sol hipertonica”)

  • 3. Drenarea metoda f/t importanta in tratamentul tuturor tipurilor de plagi, precum si dupa operatiile pe cavitatile organismului. Deosebim 3 tipuri de drenare : In caz de drenare pasivase folosesc fisii de cauciuc si tuburi. Pe dren de obicei se fac citeva orificii laterale.Puroiul din plaga se dreneaza pasiv si treb de plasat in coltul de jos al plagii. Cind avem drenare activa tubul care este din plaga este unit la un aspirator electric ce creaza o presiune „-”. Drenarea cu lavaj continuu – printrun tub in focar in focar se introduce solutiqa de antiseptic, iar prin altul sol se evacuiaza.Este necesar ca volumul lichidului introdus = cu cel evacuat.

  • 4. Sorbentii in plaga se introduc substante ce absorb toxinele. De obice sunt substante sub forma de plbere ce contin carbon

  • 5. Metode suplimentare se atribuie la tratamentul deschis al plagilor, in rezultat are loc uscarea acesteea ce creaza conditii nefavorabile p/u dezvoltarea bacteriilor.(aplicarea ultrasunetului, aplicarea laserului cu energie inalta, aplicarea razelor UV ). Aici se mai adauga prelucrarea cu jet de apa sub presiune.

Chimica metoda de combatere a infectiilor in plaga, in baza carora se utilizeaza substantele

chimice ce exercita actiune bactericida si bacteriostatica, cu aplicare locala & sistemica.Antsisepticele chimice se grupeaza in : haloizi(cloramina, preparate de iod), saruri ale metalelor grele(nitrat de Ag- sol apoasa, diclorura mercurica, saruri de Ag-colargol si protargol), alcool (alcool etilic) aldehide(formaldehida, lizoform, cidex), fenoli(Acid carbolic, ihtiol) coloranti( albastru de metilen, verde de briliant) acizi(acid boric si formic) baze(clorura de NH3) oxidati(h2o2, perhidrol, permanganat de kaliu) detergenti(clorhexidina, rokkal) derivati nitofuranici(furacilina) derivati ai 8- ixichinolonei(enteroseptol) derivati ai hinoxalinei(DIOXIDINA), AI NITROMIDAZOLULUI, sulfamide, antiseptice de origine vegetala ... Mecanica- inlaturarea mecanica ami/o din plaga, utilizind urmatoarele procedee :

2.

2. Prelucrarea chirurgicala primara ce trb efectuata nu mai tirziu de 12h dp lezare.Tehnica consta in

Prelucrarea chirurgicala primara ce trb efectuata nu mai tirziu de 12h dp lezare.Tehnica consta in in incizia plagii,recesurilor acesteea, excizia marginilor, peretilor si fundului plagii in limitele tesuturilor sanatoase, se- nlatura toate tesuturile lezate, infestate, imbibate cu singe.

2. Prelucrarea chirurgicala primara ce trb efectuata nu mai tirziu de 12h dp lezare.Tehnica consta in
2. Prelucrarea chirurgicala primara ce trb efectuata nu mai tirziu de 12h dp lezare.Tehnica consta in
2. Prelucrarea chirurgicala primara ce trb efectuata nu mai tirziu de 12h dp lezare.Tehnica consta in
2. Prelucrarea chirurgicala primara ce trb efectuata nu mai tirziu de 12h dp lezare.Tehnica consta in
  • 3. PSC se efectuiaza in cazul cind in plaga s-a dezvoltat deja infectia. Esenta ei consta in disectia recesurilor, in care se acumuleaza puroi si detrit necrotic si inlaturarea tesuturilor neviabile.

11.Antisepsia biologica.Principii contemporane de administrare si caile de administrare a AB. Complicatiile antibioticoterapiei

Antisepsia biologica consta in (1) utilizarea de origine biologica, care actioneaza nemijlocit asupra mi/o precum si (2) utilizarea metodelor si masurilor ce majoreaza

capacitatea organismului de a se opune infectiei.La antisepticele biologice se refera (AB, fermenti proteolitici, bacteriofacgii si serurile curative)

Grupuri de baza a AB :

Grupul penicilinei

Penicilinile semisintetice: ampicilina

Cefalosporinele: kefzol,claforan

Aminogligozide: gentamicide

Tetraciclinele

Macrolide

Rifamicine

Complicatiile antibioticoterapiei :

  • - Reactii alergice. Se manifesta prin eruptii cutanate, dereglari respiratorii, spasm bronsic, pina la dezvoltarea socului anafilactic.

  • - Actiune toxica asupra organelor interne. Se afecteaza mai frecvent auzul,ficat si rinichii

  • - Dizbacterioza(modificarea microflorei organismului) este caracteristica la administrarea enterala am AB, mai frecvent intilnita la copii si la administrea indelungata a AB in doze mari.

  • - Formarea bacteriilor rezistente complicatie ce cauzeaza infectia antibioticoerapiei. Principii contemporane de administrare

    • 1. Antibioticoterapiea treb sa fie administrata conform unor indicatii

    • 2. Este obligatorie determinarea sensibilitatii microflorei din plaga

    • 3. treb de efectuat proba de sensibilitatii la AB

    • 4. la necesitatea tratam indelungat cu AB aceste treb sa fie schimbate la fiecare 5-7 zile, p/u a evita adaptarea microflorei.

    • 5. Cu scopul in tesificarii actiunii Ab , treb de combinat AB cu diferit spectru de actiune

    • 6. Este necesaa combinarea cailor de administrare (locala si sistemica)

    • 7. Asocierea cu alte substante antiseptice(fermenti proteolitici etc.)

12.Hemoragia.Definitie.Cauze si clasificarea hemoragiilor.

Hemoragia este revarsarea singelui din patul vascular ca rezultat al lezarii traumatice sau dereglarea permiabilitatii peretelui vascular.

Clasificare :

o

D/p principiul anatomic :

  • Arteriala revarsarea singelui in jet pulsativ, de culoare purpurie rosie. Volumul piederii de singe este determinat de calibrul vasului si caracterul lezarii (completa & incompleta)

  • Venosa revarsare continua a singelui de culoare visinie. La lezarea venei regiunii gitului este pericol de embolie gazoasa.

  • Capilara hemoragie mixta, determinata de lezarea capilarelor si- a venelor si-a arterelor de calibru mic

  • Parenchimatoasa hemoragie din organe parenchimatoase: ficat, lien,rinichi, plamin. D/p esenta sunt hemoragii capilare, dar sunt mai periculoase, din cauza particularitatilor anatomice.

o

D/p mecanismul aparitiei :

  • Haemoragia per rexin hemoragie la lezarea traumatica a vasului.Se- ntilneste celmai des.

  • Haemoragia per diabrosin hemoragie la erodarea peretelui

vascular(distrucite, ulceratie, necroza), ca rezultat a unui proces

patologic(imflamatie, proces canceros etc)

  • Haemoragia per diapedesin hemoragie ca rezultat a dereglarii permiabilitatii peretelui vascular la nivel microscopic(in avitaminoza C,

uremie scarlatina, sepsis ,etc)

o

D/p referinta la mediul extern :

  • Externa revarsarea singelui in mediul extern.Asemenea hemoragii este usor de diagnosticat

  • Interna singele se revarsa in cavitati interne & intratisular

 

Propriu-zis interne hemoragii in cavitati ce nu comunica cu mediul extern(hemoperitoneum, hemotorace, hemopericardium)

Cavitare

Intratisulara

 

o

o

o

Pitehie hemoimbibitii intradermale

Purpura hemoimbibitii submucoase

Hematom hemoragie in tesuturi cu formarea unei cavitati in interiorul careea de determina singe cu chiaguri

 

Hemoragii interne exteriorizate hemoragii in cavitati interne ce comunica cu mediul extern.

o

D/p tipul aparitiei :

  • Primare - hemoragia ce apare la momentul traumei

  • Secundare hemoragia care apare peste un interval de timp de la momentul traumei si poate fi :

 

Precoce - de la citeva ore de la traumapin la 4-5 zile, cauza fiind sau alunecarea ligaturii de pe vas & deplombajul vasului din cauza ruperii trombului primar

 

o

o

Unitara hemoragia ce sa repetat intr-un singur epizod

Recidivanta - hemoragia ce se repeta mai mult de un

 

epizod Tardiva - determinata de distructia peretelui vascular ca rezultat al unui proces purulent in plaga

 

o

Unitara

o

Recidivanta

o

D/p evolutie :

  • Acuta hemoragia are loc intr-un scurt interval de timp

  • Cronica - hemoragie lenta in cantitati mici(oculta)

o

D/p gradul VCS(volum circulant sangvin) pierdut :

  • gr. 1(usoara) pierderea pin la 10-12% VCS (500-700 ml)

  • gr. 2(mediu) pierdere pin la 15-20% VCS (1000-1400 ml)

  • gr.3(grava) pierderea pin la 20-30% VCS (1500-2000ml)

  • gr.4 (masiva) pierderea>30% (>2000 ml)

Cauza este determinata de lezarea vasului sangvin provocata de un oarecare agent : trauma ,

erodarea vasului in cazul diferitor boli si procese purulente, tensiune arteriala ridicata, coborirea brusca a presiunii atmosferice, dereglarea permiabilitatii vasului poate fi cauzata de modificarile chimice ale singelui, actiunea toxinelor, dereglarea echilibrului de vitamine din organism.

13.Clinica hemoragiilor.Semnele locale si generale

Semnele generale

  • - Paliditate

  • - Tahicardie

  • - Scaderea presiunii arteriale

  • - Slabiciune

  • - Vertijuri

  • - Intunecare si stelute in fata ochilor

  • - Senzatia de insuficienta a aerului

  • - Greturi

Semne localesint diferite. o Hemoragiile in cavitatea craniului se caracterizeaza prin simptomele compresiei encefalului hemoragia in cavitatea pleurala este insotita de comprimarea plaminului, de partea traumatizanta ceea ce provoaca dispnee, matitate la percutie, diminuarea freamatului pectoral si murmurul vezical in partea colectiei singelui.Punctia exploratoare a toracelui indica prezenta singelui in cavitatea pleurala hemoragie in cav. peritoneala apare in contuziile abdominale cu ruperea organelor parenchimatoase (splina, ficat etc), ruperea trompei uterine in sarcina, lezarea organelor cavitatii abdominale se manifesta prin simptome de excitare a peritoneului (dureri, contractia musculaturii adominale ce se determina prin percutie). Se observa simptome ale anemiei acute hemopericardum local se obseva o largire pronuntata a matitatii cardiace,care ia forma

o

o

o

o

unui triunghi hemoragia in articulatie nu este masiva si este lispita de semne locale ale anemiei acute. Aici are loc marirea volumului articulatiei, durere intensa la miscari si palpitatie, limitarea

miscarilor.In cazul art.genunchiului se observa „balotarea rotulei”

14.Caracteristica hemoragiilor interne(intratisulara, cavitara)

Intr-o hemoragie interna stabilirea diagnozei de hemoragie este mai complicat de determinat.Tabloul clinic local intr-o hemoragie interna propriu-zisa va fi alcatuit din semne clinice ale acumularii de lichid intr-o cavitate interna inchisa si de semnele clinice ale dereglarii f-ei oraganului comprimat cu

singe revarsat.

  • - Intratisularain urma careea prin acumulare locala de singe se formeaza un hematom. Aceastea se poat poduce oriunde in organism, dar obisnuit acest termen se refera la spatiile conjuctive de clivaj de la nivelul membrelor, in spatiul retroperitonial si mediastin.

  • - Cavitara(exteriorizata) semnele locale ale unei astfel de hemoragii sunt acelea ce denota exteriorizarea singelui in exterior:

    • Hematomezis- voma cu singe ce care poate fi sub forma de zat de cafea & singe neschimbat cu cheaguri.

    • Melena scaun lichid de culoare neagra ca pacura caracteristic unei hemoragii G-I.

    • HEMOPTOZIS hemoragie din caile respiratorii

    • Epustaxis hemoragie nazala

    • Metroragie hemoragie uterina

    • Hematurie- hemoragie din caile urinare.

15.Caracteristica hemoragiilor externe

Intr-o hemoragie externa stabilirea diagnozei este destul de simplu de stabilit numai apartenenta anatomica, este o hemoragie :

Arteriala - sangele tasneste din plaga, este pulsatil (cu mici intreruperi) si este rosu deschis,

incarcat cu oxigen, curge spre tesuturi.O astfel de hemoragie duce la instalarea rapida a anemiei acute. Poate provoca rapid moartea Venoasa- curgerea sangelui este mai lenta, fara presiune, in flux continuu si de un rosu inchis,

incarcat cu produsi toxici, curge spre plamani Capilara se caracterizeaza prin singerarea itregii suprafete a ranii, vaselor mici si capilare. Este usor de oprit, cantitatea sangelui ce curge fiind mica

16.Pericolul si consecintele hemoragiilor.(Enumerati)

Hemoragiile sunt periculoase d/e dezvolta o anemie acuta si-o anemizare

cerebrala.Bolnavul poate deceda in urma dereglarii f-ilor centrilor vitali. O hemoragie in care TA scade pin la 80 mm Hg & Hb scade cu 1/3 din valoare initiala este periculoasa p/u viata, d/e procese de compensatie ale organismului nu reuses sa se dezvolte. In hemoragii interne, singele revarsat poate :

o

Poate comprima organul de importanta vitala (plamin, inima, creier etc)

o

Deregla f-ia lui si crea un obstacol direct p/u viata bolnavului

o

Comprimarea vaselor ce alimenteaza tesuturile ,poate duce la gangrena membrului

o

La lezarea venelor mari este pericolul aparitiei emboliei gazoase

o

Singele revarsat in tesuturi & cavitati prezinta un mediu nutritiv p/u microbilor

17.Metode de hemostaza provizorie. Indicatii si metode de aplicare a garoului. Complicatiile

Aplicarea pansamentului comprensiv

Pozitia ridicata a membrului

Flexiunea maximala a membrului in articulatie si comprimarea vaselor din aceasta

regiune Comprimarea digitala

Aplicarea garoului

Aplicarea pensei hemostatice pe vasul singerind in rana

Indicatii(in caz de hemoragii arteriale masive ,atunci cind nu este posibila realizarea hemostazei prin alte metode In cazul amputarii(taierii sau sectionarii unui membru)) metode de aplicare a garoului

Prin aplicarea garoului se realizeaza comprimarea tesuturilor moi ale membrului impreuna

cu vasele sangvine si comprimarea lor la os. Tehnica aplicării garoului în cazul hemoragiei este următoarea: în jurul bazei membruluiridicat se aplică garoul puternic întins cu care se înfăşoară membrul de 2-3 ori. Pentru a prevenistrangularea pielei sub garou se pune un şerveţel, o bucată de pînză, haina. Garoul se aplică maisus de locul traumat şi mai aproape de plagă în aşa fel ca artera fie coprimată complect. Dacă garoul a fost aplicat corect, hemoragia se stopează, dispare pulsul periferic, tegumentele membrului devin palide.Garoul se aplică la o distană de rană, deasupra cotului sau agenunchiului, prin strângere treptată. La fiecare 15-20minute, garoul se desface pentru a permite sângelui circule. Acesta se mentine nu mai mult de 2h vara si 1h iarna, p/u a nu produce necroza tesuturilor. Complicatiile

Se comprima nu

numaiartereledarsitrunchiurilenervoaseceeaceprovoacapareza&paraleziamembrului Pericolulgangreneimembruluicindcomprimarea cu garoudepasestetimpul de 2 h

Suprimareacirculatiei in membrul respective atenuiazarezistentatesuturilor la infectiesimicsoreazacapacitatealor de regenerare, iarsuprimareaaportului de oxygen la tesuturicreeazaconditiifavorabile p/u dezvoltareainfectiei anaerobe.

17. Metode de hemostaza provizorie. Indicatii si metode de aplicare a garoului. complicatiile.

Hemostaza provizorie sepoate realiza prin:

- compresiune digitala;

  • - pansament compresiv;

-pensele hemostatice

  • - garou. Compresiunea digitala.Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice deasupra ranii încazul unei hemoragii arteriale si sub plaga în cazul unei hemoragii venoase, tinând cont desensul circulatiei. Când hemoragia nu poate fi stapânita prin compresiune exercitata la distanta, se poate folosi compresiune directa în care caz compresiunea vasului ce sângereaza se face cu degetul introdus direct în plaga. Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostaza provizorie. Garoul:

-Se foloseste doar în cazuriextreme si în situatia în care hemoragia nu se putea controla prin alte metode. -El se utilizeaza in cazul lezarii arterei si se aplica mai sus de locul traumei. -la ranirea doar a venelor nu este nevoie de aplicat garoul este destul un pansament compresiv. -Pentru prevenirea strangulatiilor pielii sub garou se utilizeaza un prosop -Nu se recomanda aplicarea garoului pe membrul atacat de infectii chirurgicale acute sau cu vasele lezate (ateroscleroza, tromboflebita etc.) Aplicarea garoului este corecta cind dispare pulsul periferic pe membru si inceteaza hemoragia.Dupa aplicarea garoului circulatia este complet oprita si apare pericolul necrozei shi de aceea el nu trebuie

lasat mai mult de 2 ore. Cu transportarea imediata la spital. COMPLICATII:

-comprimarea trunchiurulor nervoaseodata cu arterele ce conduce la pareza sau paralezii a mmbrului. -pericolul gangrenei membruluila utilizarea garoului mai mult de 2 ore.

  • - suprimarea circulatiei atenuiaza rezistenta tesuturilor la infectie si micsoreaza capacitatea de

reginerare.

  • - suprimarea aportului de O2 la tesuturile membrului creaza conditii favorabile pentru dezvoltarea

infectiei anaerobe.

18.Hemoragia secundara. Cauze. Profilaxia. Tratament. H. Secundare hemoragia care apare peste un interval de timp de la momentul traumei şi poate fi:

  • Precoce – de la câteva ore de la traumă până la 4-5 zile, cauza fiind sau alunicarea ligaturii

de pe vas, sau deplombajul vasului din cauza ruperii

trombului primar; o Unitară hemoragia ce sa repetat într-un singur epizod; Recidivantă – hemoragia ce se repetă mai mult de un epizod;

o

  • Tardivă – determinată de distrucţia peretelui vascular ca rezultat al unui proces

Cauze:

purulent în plagă;

o

Unitară;

o

Recidivantă;

Precoce- conditionate de iesirea trombului care obtureaza vasul, datorita ameliorarii starii generale a

bolnavului si ctesterii tensiunii arteriale.

Tardiva- infectarea ranii care provoaca liza trombuscului eroziunea peretelui vascular.

Profilaxia:

Tratamentul chirurgical active al ranii cu legarea minutioasa a vaselor lezate, imobilizarea membrului,

asigurarea repaosului + masuri de combaterae a infectiei.

Tratament:

Precoce- revizia ranii si aplicarea ligaturii pe vasul singerind.

Tardivă – mai complicate cu procese inflamatoare acute in rana, face ca ligatura vasului sa nu fie sigura, dar oricum se aplica ligatura simpla a vasului singerind. + tratament antiinflamator.

  • 19. Transfuzia de singe: Istoric, perioade.

1492- papa Innocent al XVIII fiind imbatrinit sia facut transfuzie de singe de la 2 tineti, ca rezultat papa a murit fiind urmat de acesti tineri care au murit de embolie. 1628- W.Harvey medic englez a descoperit ca singele are rolul de a transporta ceva, dar ce anume nu se stia. 1667- Jean Baptiste Denis este primul care injecteaza singele de la animal la om. De la miel unui baiat de 15 ani care avea febra. Lui Baptiste ia reusit. pacientul sa vindecat definitiv. 1668- tot Baptiste prin transfuzii de singe de vitei a salvat unca un pacient.

1675- Parlamentul de la paris a aprobat o lege ce interzicea transfuziile experimentale pe animale si interzicea efectuarea lor asupra oamenilor. 1679- merklen a cominicat ca uneori la amestecarea singelui de la 2 indivizi se produce aglutinarae, ce comunica despre incompatibilitatea singelui. 1788-sa dovedit ca un ciine slabit de o pierdere de singe are nevoie de transfuzie pentru a fi reanimat. aceasta fiind valid si pt oameni. tot atunci sa demonstrat ca singele transporta O2. 1901 datorita descoperirii grupelor sangvine de Landsteiner, transfuziile au loc cu succes. 1924- Shamov trafuzia de singe cadaveric.

  • 20. Hemostaza definitiva. caracterizati metodele mecanica, fizica, chimica, biologica.

MECANIC- ligaturarea vasului in rana sau simpla aplicare a suturii vasculare, pansament compresiv si tamponament. avantajul ligaturarii vasului consta in aplicarea ligaturii departe de plaga in tes. nemodificate, ceea ce este mai putin periculos si mai comod. Aplicarea suturii vasculare prezinta o metoda idealade hemostaza fiinda segmentul lezat al arterei poate fi inlocuit cu un vas conservat sau o proteza vasculara pentru a restabili circulatia. FIZIC-aceasta metoda se bazeaza pe utilizarea temperaturilor joase de a provoca spasmul vascular, iar a celor ridicate pentru a coagula singele. Pentru racire se utilizeaza apa rece, ghiata, cu care se umple

punga de cauciuc shi se aplica pe regiunea lezata. Acum se utilizeaza bisturiul electric (electrocuagularea) care dezvolta o temperatura ridicata si coaguleaza tesuturile si vasele in locul de contact astfel permite oprirea hemoragiei. CHIMIC-include utilizarea substantelor vasoconstrictoare si preparate caremaresc coagulabilitatea singelui. aceasta metoda de hemostaza se utilizeaza rar. ex: la hemoragii a mucoaselor se utilizeaza sol. adrenalina (1:1000). Pentru coagulabilitate se utilizeaza: clorura de calciu. BIOLOGIC-poate fi impartita in urmatoarele grupe:

-tamponarea ranii singerinde cu propriile tes. a bolnavului(tes. adipos, muschi, fascie) -transfuzia cantitatilor mici de singe, palsma proaspata, ser, masa trombocitara, fibrinogen. Administrarea complexului protrombinic, globulina A antihemofilica. -administrarea de vitamine -administrarea intramulscular a serului uman sau animal. -administrarea locala a derivatilor singelui(tombina, burete hemostatic, tampon biologic antiseptic).

  • 21. Caracteristica aglutinogenilor si aglutininelor. Izohemoaglutinarea.

Grupa de sânge – este o combinare de semne imunologice şi genetice normale, determinate prin ereditate şi reprezintă o calitate biologică individuală.

În 1901 bacteriologul din Viena Landşteiner şi colaboratorii au întrodus conceptul de grup

sangvin şi au identificat primele 3 grupe. Ceva mai târziu – în anul 1902 Stwili, 1907 Janski şi în 1910

Moss independent unul de altul au identificat grupa a patra.

Aglutinogenii sunt polipeptizi cu sediul în stroma eritrocitelor, dar mai pot fi găsite în leucocite, spermă, salivă, suc gastric. Ei sunt termostabili, suportă temperatură de 100 0 timp de 24 ore şi-s rezistenţi la uscare. Aglutinogenul poate avea câteva varietăţi – A 1 ; A 2 în dependenţă de forţa de aglutinare. În prezent au fost identificaţi circa 7500 de antigeni eritrocitari împărţiţi în 9 sisteme, însă importanţă practică o au numai A şi B.

Aglutininile α şi β se găsesc în fracţia gama a globulinelor plasmei şi-s mai puţini termostabile, suportând temperatura sub 60 0 . Ele se împart în Naturale (cu care omul se naşte) şi Imune (care apar pe parcursul ontogenezei, spre exemplu- aglutinine anti-rezus). Mai deosebim aglutinine „la rece”, care î-şi manifestă reacţia de aglutinare la temperatura +4 0 - +16 0 şi aglutinine „la cald” activitatea maximală la temperatura +37 0 - +42 0 . În afară de aceasta se întâlnesc aglutinine complete, care aglutinează eritrocitele în mediu salin şi coloidal, precum şi incomplete, fiind active nuami în mediu coloidal.

Eritrocitele umane pot conţine ambii aglutinogeni, unul singur sau nici unul, tot aşa şi în plasmă pot fi întâlnite ambele aglutinine, una singură sau nici una. În dependenţă de aceasta în prezent printre

locuitorii globului conform sistemului ABO, pot fi întâlnite 4 grupe sangvine:

O (I) α, β; A (II) β; B (III) α; AB (IV) O.

  • 22. Grupele de singe, caracteristica lor

Grupa de sânge – este o combinare de semne imunologice şi genetice normale, determinate prin

ereditate şi reprezintă o calitate biologică individuală.

În 1901 bacteriologul din Viena Landşteiner şi colaboratorii au întrodus conceptul de grup sangvin şi au identificat primele 3 grupe. Ceva mai târziu – în anul 1902 Stwili, 1907 Janski şi în 1910 Moss independent unul de altul au identificat grupa a patra.

Eritrocitele umane pot conţine ambii aglutinogeni, unul singur sau nici unul, tot aşa şi în plasmă pot fi întâlnite ambele aglutinine, una singură sau nici una. În dependenţă de aceasta în prezent printre

locuitorii globului conform sistemului ABO, pot fi întâlnite 4 grupe sangvine:

O (I) α, β; A (II) β; B (III) α; AB (IV) O.

Deci în medicina practică termenul „Grupa de sânge „ ca regulă, reflectă combinarea antigenilor eritrocitari a sistemului ABO şi a anticorpilori respectivi în serul sangvin. Grupele de sânge se moştenesc prin eriditate conform legilor clasice ale geneticii, rămânând stabile pe tot parcursul vieţii. Frecvenţa după grup:

I 33,5%;

II 37,8%;

III 20,6%;

IV 8,1%

  • 23. Compatibilitatea grupelor de singe. regula Ottenberg.

Problema compatibilității se pune atunci când se dorește realizarea unei transfuzii sanguine. Reacţia de aglutinare e identică celei de imunitate, aglutinogenii fiind antigeni, iar aglutininele – anticorpi. Reacţia de aglutinare are loc atunci, când aglutinogenii eritrocitelor donatorului întâlnesc în

plasma primitorului aglutininele respective (A se întâlneşte cu α, B – cu β, regula lui Ottenberg). Deci, conform acestei reguli sunt aglutinate numai eritrocitele donatorului.

În corespundere cu regula Ottenberg este posibilă transfuzia nu numai a sângelui de aceieaşi

grupă.

Eritrocitele grupei O (I) – nu conţin nici un aglutinogen şi nu are loc aglutinarea nici cu un ser de alte grupe. Deci, sângele de grupa O (I) poate fi transfuzat şi la persoanele cu orice grup sangvin. În serul sangvin de grupa AB (IV) nu sunt aglutinine, deaceea eritrocitele altor grupe de sânge

nu vor fi aglutinate şi respectiv persoanelor de gr.AB (IV) poate fi transfuzat sânge de orice grupă. Regula Ottenberg poate fi utilizată doar numai la transfuzia a 0,5 litri de sânge donator. În cazul pierderilor masive de sânge, când este necesară transfuzia unei cantităţi mai mare de sânge, aglitininele plasmei donatorului nu sunt suficient diluate în serul recipientului şi astfel pot aglutina eritrocitele pacientului. Din această cauză este necesar de a transfuza numai sânge de aceiaşi grupă.

  • 24. Factorul rezus. Caracteristica si importanta lui. Complicatii posttransfuzionale.

Sistemul Rh clasifică sângele uman după prezența sau absența unor proteine specifice pe suprafața hematiilor. Determinarea statutului Rh ține cont de cea mai frecventă dintre acestea: factorul D, sau antigenul D.

Indivizii ale căror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt considerați Rh+ (pozitiv), ceilalți Rh- (negativ). Spre deosebire de sistemul AB0, în sistemul Rh absența antigenului nu presupune existența anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au în mod normal în ser anticorpi anti D. Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că "grupa sanguină" este exprimată prin adăugarea semnului + sau - la grupa AB0; de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc. Aceste informații sunt importante în practica medicală pentru realizarea unei transfuzii.

Complicatii posttransfuzionale-sunt legate de transfuzia pacientului cu Rh- a singelui cu Rh+ astfel in singele bolnavului apar Rh anticorpi care poate duce si la moarte. Si invers nu se permite transfuzia

de singe Rh- primitorului Rh+ poate conduce la imunizare si de asemenea conduce la aparitia complicatiilor.

25.Metode de determinare a grupelor de singe.(enumerati) Determinarea grupelor de singe cu seruri standarde.

1) Cu seruri standarde 2)Cu eritrocite standarte(metoda incrucisata) 3)Cu tolicloni Anti-A si Anti-B(anticorpi monoclonali)

Determinarea grupei de singe cu seruri standarte

Se utilizeaza seruri-test de grupele O(I), A(II),B(III) in 2 serii diferite pentru fiecare grupa. In ambele serii rezultatele trebuie sa coincida. Se ia o farfurie alba sau o placa pe care se scrie numele persoanei, singele caruia se cerceteaza si de la stinga la dreapta la o distanta de 3-4 cm se scriu cifrele I,II, III, care indica serurile test. O pikatura de ser-test (0,1 ml) de grupa I, se aplica cu o pipeta sub cifra I si la fel cu diverse pipete se aplica ser-test de gr. II si III, la cifrele respective. Apoi cu o bagheta de sticla se recolteaza singe de la pacient si se aplica cite o picatura de singe(de 5-10 ori mai mica decit cele de ser) alaturi de fiecare picatura de ser-standart. Fiecare picatura de ser-test se amesteca cu un betisor de sticla. Se apreciaza rezultatele timp de 5 min. 1.Daca aglutinarea nu a avut loc cu serul test de gr. I, II ,III, inseamna ca eritrocitele singelui dat nu contin aglutinogene si este gr. O(I). 2.Daca aglutinarea a avut loc cu serul-test de grupa I si III, dar n-a avut loc cu serul de grupa II, singele cercetat e grupa II (A) 3.Daca aglutinarea a aparut cu ser de grupa I si II si lipseste cu ser de grupa III, singele cercetat apartine grupei III(B) 4.Prezenta aglutinarii cu serurile celor 3 grupe, inseaman ca singele cercetat e grupa IV(AB). In asemenea cazuri se face cercetarea suplimentara cu ser-test de grupa IV(AB). Numai lipsa aglutinarii cu acest ser ne permite de a concluziona ca singele apartine grupeo IV(AB).

26.Determinarea grupelor de singe cu toliclon.

Toliclon-un praf liofilizat de culoare rosie (anti-A) sau albastra (anti-B), care se dizolva cu solutie fiziologica inainte de cercetare. Sunt utilizati pentru determinarea aglutinogenilor eritrocitari. Metoda:

Toliclonii anti-A si anti-B se aplica pe o placa alba cite o picatura mare (0,1ml) respectiv inscriptiilor anti-Asi anti-B. Alaturi de aceste pikaturi se aplica cite 1 pikatura mica (0,01ml)de singe cercetat. Dupa amestecarea lor timp de 2-3 min se observa reactia de aglutinare:

1.Daca nu este aglutinare in ambele godeuri, singele cercetat apartine grupei O(I). 2.Cind are loc aglutinarea numai in godeul cu inscriptia anti-A, singele cercetat apartine grupei A(II). 3.Cing aglutinarea are loc numai in godeul cu inscriptia anti-B, singele cercetat apartine grupei B(III) 4.Daca aglutinarea are loc in ambele godeuri, singele cercetat apartine grupei AB(IV)

27.Tipurile, metodele si procedeele de transfuzie a singelui.

Metode:

Directa-atunci cind singele este transfuzat direct de la donator la recipient. Indirecta-prezinta colectarea singelui in vase speciale, conservarea si pastrarea lui un timp oarecare in conditii speciale. Feluri de transfuzie:

1)Autotransfuzie-poate fi efectuata in mai multe variante:

a)Reinfuzie- prin recoltarea singelui din cavitatea peritoneala sau pleurala si reinfuzat prin intermediul unei truse cu filtru b)Autohemotransfuzie-singele bolnavului luat cu citeva zile pina la operatie, conservat prin adaugarea citratului de Na, pastrat la temperatura de +8 grade si transfuzat in timpul operatiei c)Autohemotransfuzia-singele supus iradierii cu raze ultraviolete sau lazer in caz de sepsis, arsuri, plagi imense. 2)Exsanguinotransfuzia-evacuarea partiala sau totala a singelui din vasele bolnavului(din artere si transfuzia concomitenta (in vene) a aceluiasi volum de singe de la donator. Scopul-inlaturarea otravirilor patrunse in singe. 3) Transfuzia singelui cadaveric-s-a constat ca dupa moarte singele nu se coaguleaza din cauza procesului de defibrinare. Shamov si Costiucov au dovedit ca singele cadaveric poate fi colectat in primele 8 ore dupa moarte. Colectat in conditii sterile si pastrat la temp de +4 grade fara nici un conservator si dupa un control bacteriologic poate fi transfuzat. 4)Transfuzia singelui placentar-colectat in urma emisiei de singe in criza hipertonica sau insuficienta cardiaka. E utilizat pentru prepararea substituientilor naturali-masa eritrocitara,preparate de albumina.

28.Mecanismul de actiune al singelui transfuzat

1)Actiune substituienta-se reduce la restabilirea volumui singelui circulant cu toate functiile sale. In acest scop se aplica doze mari-1000-2000ml, uneori si mai mult. 2)Actiune de stimulare-se reduce la cresterea tonusului vascular,ameliorarea regeneratiei singelui si tesuturilor, mobilizarea singelui din depozite si caurmare normalizarea functiilor tuturor sistemelor si organelor. In acest scop se vor transfuza -250 ml cu un interval de 2-3 zile. 3)Actiune hemostatica- se manifesta prin micsorarea sau chiar oprirea definitiva a sangvinarii prin stimularea producerii factorilor hemostatici in organism. Se recomanda doze mici (100-150 ml) de singe proaspat pina la 24 ore. 4)Actiune de inactivare-se manifesta prin diminuarea concentratiei toxinelor, fixarea substantelor otravitoare si eliminarea lor cu urina. 5)Actiune imunobiologica- se bazeaza pe sporirea activitatii fagocitare a leucocitelor, fortificarea producerii de anticorpi. In acest scop se aplica doze mijlocii (250-300 ml) de singe proaspat cu interval de 2-3 zile. 6)Actiune nutritiva- restabilirea volumului de proteine, electroliti, lipide, glucoza, vitamine.

29. Indicatii, contraindicatii in transfuzia de singe

Indicatii:

1)Indicatii Absolute

-hemoragie acuta(mai mult de 15 %din volumul singelui circulant); -soc traumatic; -operatii complicate, insotita de traume masive a tesuturilor si hemoragie;

2)Indicatii Relative

-anemia -maladii inflamatorii cu intoxicatie grava -prelungirea hemoragiei, dereglari a sistemului de coagulare

-unele otraviri -diminuarea statutului iminologic a organismului

- procese inflamatorii cronice de lunga durata

Contraindicatii 1)Contraindicatii Absolute

-insuficienta cardiopulmonara acuta, insotita de edem pulmonar -infarct al miocardului In caz ca persista o hemoragie acuta contraindicatii absolute nu exista.

2)Contraindicatii Relative

-tromboze acute si embolii -dereglari grave a circulatiei cerebrale -endocardita septica -viciile septice -miocardite si miocardioscleroze -boala hipertonica -astm bronsic -dereglari grave a funtiei hepatice si renale -reumatism -tuberculoza acuta si diseminata

30.Complicatii in transfuzia de singe. Clasificarea.

1)complicatii mecanice 2)complicatii reactive 3)complicatii infectioase

31.Complicatii de origine mecanica, reactiva si cu caracter infectios in hemotransfuzii. Complicatii de origine mecanica:

La acest grup se refera complicatii cauzate de greseli comise la tehnica transfuziei de singe. Se refera:

-dilatarea acuta a cordului - embolia gazoasa -tromboze si embolii -dereglari de circulatie sangvina in membru dupa transfuzii intraarteriale

#Dilatarea acuta a cordului-dereglari acute circulatorii si insuficienta cardiovasculara. Cauza- suprasolicitarea cordului cu o cantitate mare de singe ce a fost administrat rapid intravenos. In sistemul venelor cave si in atriul drept apare staza sangvina, se deregleaza circuitul sangvin coronarian si general. Clinica-dispnee, senzatia de strinsoare in piept, dureri in reg cordului, cianoza buzelor si a tegumentelor, scade tensiunea arteriala brusc, tahicardie. Tratament-stoparea imediata a hemotransfuziei, administrarea intravenoasa a remediilor cardiotonice, diuretice, oxigenoterapia, ventilare pulmonara artificiala. #Embolia gazoasa-apare ca rezultat al introducerii aerului impreuna cu singele tansfuzat. Aerul patrunde in partea dreapta a cordului si apoi in artera pulmonara, pe care le obtureaza. Cauza-montarea sau umplerea incorecta a sistemei pentru hemotransfuzie. Clinica-inrautatirea brusca a starii pacientului, excitare, dispnee, cianoza buzelor, fetei, gitului, scade tensiunea arteriala, pulsul devine filiform, frecvent.

#Tromboze si embolii Cauza-patrunderea cheagurilor de singe de diverse dimensiuni in vena pacientului, ce s-au format din cauza conservarii incorecte a singelui donator, a greselilor comise la hemotransfuzie si transfuzia dozelor mari de singe conservat cu un termen lung de pastrare. Clinica-apar brusc dureri in piept, dispnee, tusa, paliditate si cianoza tegumentelor. Tratament-efectuarea terapiei trambolitice cu remedii ce activeaza procesul de fibrinoliza(urochinaza), utilizarea anticoagulantilor(heparina).

Complicatii de origine reactiva

Dezvoltarea acestui grup de complicatii este cauzata de incompatibitatea cu singele donator transfuzat sau de reactia organismului la solutia transfuzata. Dupa gravitate evolutiei clinice sunt reactii: de gravitate usoara, medie si grava.

Reactiile de gravitate usoara- sunt insotite de cresterea temperaturii corpului cu aproximativ 1 grad C, dureri musculare, in membre, cefalee, frisoane. Aceste manifestari sunt de scurta durata, nu necesita tratament.

Reactii de gravitate medie-se manifesta prin cresterea temp corpului cu 1,5-2 grade C, frison, creste frecventa pulsului si rewspiratiei, urticarii. Reactii grave- temp corpului creste cu 2 grade C si mai mult, frison, cianoza buzelor, voma, cefalee, dureri in muschi si oase, dispnee. In dependenta de cauza aparitiei si evolutiei clinice deosebim reactii:

-pirogene

-antigene

-alergice

a)Reactii pirogene

Cauza-formarea in mediul de transfuzie a substantelor pirogene-a produselor de descompunere a proteinelor singelui donator sa a activitatii vitale a microorganismelor ce patrund in singe la preparare, pastrarea lui sau in caz de incalcarea a asepsiei in timpul transfuziei.

Clinica-creste temperatura corpului, frisoane, cefalee, tahicardie Tratament-stopam transfuzia, administram analgetice, narcotice si preparate antihistaminice(dimedrol, suprastin, taveghil) Profilaxia- respectarea regulilor de preparare, pastrare si transfuzie a singelui. b) Reactiile antigene

Cauza-sensibilizarea cu antigeni leucocitari, trombocitari si a proteinelor plasmei, ca rezultat al hemotransfuziilor efectuate in antecedente sau a graviditatilor. Clinica-peste 20-30 min de la finisarea hemotransfuziei apar frisoane, creste temp corpului, bradicardie, cefalee, dureri in reg lombara. Tratament-se indica preparate antihistaminice, analgetice, narcotice, sol de antisoc si de detoxicare. Profilaxia-studiul minutios al anamnezei c)Reactii alergice Cauza-sensibilizarea organismului la diverse imunoglobuline. Clinica-urticarie, edem Quinqe, bronhospasm, dispnee, neliniste. Poate progresa pina la socul anafilactic. Hiperemia tegumentelor, cianoza mucoaselor, acrocianoza, transpiratii reci, edem pulmonar. Tratament-remedii intihistaminice, corticosteroizi, preparate cardio-vasculare si narcotice. Profilaxia-studiul minutios al anamnezei Complicatiile hemotransfuzionale a)Socul hemotransfuzional b)Sindromul hemotransfuziei masive c)Intoxicatia cu citrat d)Intoxicatia cu kaliu Complicatii de caracter infectios

1)

Transmiterea maladiilor acute infectioase(gripa rugeola, tifos)

2)

Transmiterea maladiilor transmisibile prin singe(sifilis, hepatita B,C, Delta,SIDA)

3)

Dezvoltare infectiei chirurgicale banale

Complicatiile acestui grup apar in caz de nerespectare a normelor asepsiei in timpul transfuziei.

Este posibila dezvoltareatromboflebitei sau a flegmonului in reg punctiei venoase.

32.Complicatii de origine reactiva. Socul hemotransfuzional. Cauze. Profilaxie

Cauza-incalcarea regulilor de transfuzie a singelui, ametodei de determinare a grupelor sangvine si de efectuare a probelor de compatibilitate. La transfuzia singelui sau a masei eritrocitare incompatibile conform factorilor de grupa a sistemului ABO,are loc hemoliza masiva intravasculara, ca rezultat al distrugerii eritrocitelor

donatorului sub actiunea aglutininelor recipientului. Profilaxia-respectarea stricta a regulilor de efectuare a hemotransfuziilor(efectuarea consecutiva a tuturor reactiilor de compatibilitate).

33.Socul hemotransfuzional(hemofie).Semnele clinice.Tratamentul.

Şocul hemotransfuzional.

Cauza şocului hemotransfuzional este în majoritatea cazurilor încălcarea regulilor de

transfuzie a sîngelui, a metodei de determinare a grupelor sangvine şi de efectuare a probelor de compatibilitate.

La transfuzia sângelui sau a masei eritrocitare incompatibile conform factorilor de grupă a sistemului ABO, are loc hemoliza masivă intravasculară, ca rezultat al distrugerii eritrocitelor donatorului sub acţiunea aglutininelor recipientului.

În evoluţia complicaţiilor la transfuzia sângelui incompatibil după sistemul ABO sunt 3

stadii:

  • 1. Şocul hemotransfuzional;

  • 2. Insuficienţa renală acută;

  • 3. Reconvalescenţă.

Şocul hemotransfuzional apare nemijlocit în timpul transfuziei sau după ea şi durează de la câteva minute până la câteva ore. La debut pacienţii sunt neliniştiţi, pe un timp scurt excitaţi, au frisoane, dureri în piept, abdomen, regiunea lombară. Apoi treptat apar dereglări circulatorii, caracteristice pentru starea de şoc (tahicardie, hipotomie, aritmie). La început pacienţii sunt cu faţa hiperemiată, apoi palidă, au greţuri, vome, crampe, creşte temperatura corpului, tegumentele de marmoră, au loc micţiune şi defecaţie involuntară.

Indicii principali ai descompunerii masive a eritrocitelor sunt hemoglobinemia, hemoglobinuria, hiperbilirubinuria, icterul, hepatomegalia.

În dependenţă de nivelul tensiunii arteriale deosebim 3 grade ale şocului hemotransfuzional:

  • 1. gradul I, TA sistolică este mai înaltă de 90 mm col. Hg

  • 2. gradul II, TA sistolică variază de la 71 la de 90 mm col. Hg

  • 3. gradul III, TA sistolică este mai joasă de 70 mm col. Hg În majoritatea cazurilor în rezultatul tratamentului dereglările circulatorii pot fi lichidate. Însă

peste un oarecare timp după transfuzie poate creşte temperatura corpului, apare icterul, se intensifică

cefalea. Apoi pe I plan sunt dereglările funcţiei renale, se dezvoltă insuficienţa renală acută, care are următoarele faze: anurie (oligurie), poliurie şi restabilirea funcţiei renale. La început se micşorează brusc diureza diurnă, are loc hiperhidratarea organismului, creşte nivelul creatininei, ureei şi kaliului în ser. Apoi diureza se restabileşte şi creşte uneori până la 5-6 litri în 24 ore, iar creatininemia şi hipercaliemia se menţine (faza poliurică a insuficienţei renale). Stadiul de reconvalescenţă se caracterizează prin restabilirea funcţiei tuturor organelor interne a sistemului de homeostază şi a balanţei hidro-electrolitice. Tratamentul. Terapia infuzională. L a apariţia semnelor incipiente de şoc e necesar de întrerupt transfuzia de sânge şi se efectuează infuzia substituienţilor sangvini (reopoliglucină, poliglucină şi a

preparatelor gelatinei). E necesar de administrat sol. de bicarbonat de sodiu 4% sau lactasol pentru a obţine reacţia bazică a urinei ce împiedică formarea hematinei acidclorhidrice.

Remediile medicamentoase utilizate în I rând: prednizolonul (90-120 mg), eufilina (10 ml de sol. 2,4%) şi lazix (100 mg) aşa numită triadă antişoc. În afară de aceasta se utilizează preparate antihistaminice (dimedrol, taveghil) şi analgetice narcotice (promedol) Metode extracorporale – plazmafereza masivă (exfuzia a 2 l de plazmă şi substituirea cu plazmă proaspăt congelată şi soluţii coloidale) pentru înlăturarea hemoglobinei libere şi a

produselor de degradare a fibrinogenului. Corecţia funcţiilor organelor şi sistemelor. La indicaţii sunt utilizate glicozidele cardiace, remedii cardiotonice, etc. Corecţia sistemului de hemostază. Este utilizată heparină (50-70 un/cg corp., transfuzii de plazmă proaspăt congelată, antifermenţi (contrical). La debutul fazei de insuficienţă renală acută tratamentul trebuie îndreptat la ameliorarea funcţiei renale (eufilină, lazix şi osmodiureticii) şi corecţia balanţei hidro-electrolitice. Iar atunci când

tratamentul este ineficace – uremia, creatininemia şi hiperkaliemia – progresează, este necesar de utilizat hemodializa (în secţia specializată cu utilizarea „rinichiului artificial”).

34.Probele determinarii compatibilitatii individuale(ABO,Rh)si biologice.

Proba de compatibilitate individuală

Pe o placă (farfurie) se aplică o picătură mare (0,1 ml) de ser sangvin de la recipient şi 1

picătură mică (0,01 ml) de sânge de la donator, apoi se amestecă. Reacţia se efectuează la temperatura 15-25 0 C, rezultatele se apreciează peste 5 min. Dacă aglutinarea lipseşte demonstrează compatibilitatea sângelui donatorului şi recipientului, iar dacă persistă aglutinarea – atunci sângele este incompatibil.

Proba biologică La începutul transfuziei se transfuzează 10-15 ml de sânge, după aceasta transfuzia se stopează pe un timp de 3 minute. Dacă lipsesc semne clinice de complicaţii sau reacţii (tahicardie, dispnee, hiperemie, dureri în regiunea lombară), atunci din nou se transfuzează 10-15 ml de sânge şi în decurs de 3 minute se supraveghează bolnavul. În total se repetă procedura de 3 ori.

35.Medii si metode de conservare a singelui.Colectarea si pastrarea singelui.

Metodele de transfuzie. Conservarea sângelui.

Există 2 metode de transfuzie a sângelui: direcă şi indirectă. Metoda indirectă prezintă colectarea sângelui în vase speciale, conservarea şi păstrarea lui un timp oarecare în condiţii speciale. În afara vaselor sangvine sângele poate fi păstrat în 2 stări:

  • 1. lichidă, la temperatură supra 0 0 ;

  • 2. solidă, congelată, la temperaturi mult sub 0 0 .

Stabilizarea sângelui în stare lichidă poate fi căpătată prin extragerea sau distrugerea unui component al sistemului de coagulare a sângelui. Cei mai răspândiţi conservanţi astăzi sînt: acidul

citric şi citratul de natriu, care înlătură ionii de calciu şi zădărnicesc prima etapă a procesului de coagulare formarea trombinei. Pentru prelungirea viabilităţii hematiilor sangvine pe lângă citrat în soluţiile de conservare se mai adaogă substanţe, care pătrund în eritrocit şi participă la metabolismul

lui (glucoza, fosfat anaorganic ect.).

Pentru conservarea sângelui utilizat în circulaţia extracorporală este folosită heparina în proporţii de 50 mg la 1 litru de sânge.

Pentru stabilizarea sângelui se utilizează sol. ster. citrat de sodiu de 6% în raportul 10 ml de sol. la 100 ml de sânge.

In cazul in care se cer rezerve mari de sânge conservat- prezintă interes metoda de conservare şi păstrare a sângelui prin congelarea la temperaturi ultrajoase (-1996 0 ) propusă de către savantul sovetic F.R.Vinograd-Finkelşi american Smith (1956-1963). Esenţa metodei se reduce la diminuarea totală a metabolismului hematiilorsangvine la aşa temperaturi. Sângele conservat se păstrează în fiole, flacoane cu respectarea asepsiei la temperatura 4-6 0 C

în frigider. Acesta se examineaza imediat după ce se scoate din frigider, înainte de agitare. Sângele în fiolă se împarte în 3 straturi: la fund – stratul de eritrocite, deasupra lui – un strat foarte subţire albui de leucocite şi deasupra un strat străveziu puţin gălbui de ser. Sângele cu chiaguri, cu plasma tulbure, cu fulgi şi pelicule, colorată în roşu în rezultatul hemolizei eritrocitelor nu poate fi folosit pentru

transfuzie.

36.Componentele si preparatele singelui.

Sângele este un fluid care se găseşte în spaŃiul intravascular si reprezintă 8% din greutatea corporală.Cantitatea de sânge din corp depinde de greutatea persoanei, dar în general un adult de 70

de kg are aproximativ 5 l de sânge.

Sângele este compus dintr-un element lichid, plasma, şi celule sau elemente figurate. Mai mult de jumătate din volumul total al sângelui este reprezentată de plasmă.

Plasma conŃine proteine, carbohidraŃi, aminoacizi, lipide, şi săruri minerale. Elementele figurate sau celulele sanguine includ:

• eritrocitele sau hematiile(celule sangvine roşii), • leucocitele (celule sangvine albe), şi • plachetele sau trombocitele. Aceste elemente figurate sunt suspendate în plasmă. Eritrocitele, sau hematiile, sunt cele mai

numeroase dintre elementele figurate din sânge si au functia de a transporta oxigen. Oxigenul

transportat este aderent la hemoglobină, o proteină care conŃine fier.

Hematocritul(Ht) este un termen utilizat pentru identificarea procentajului volemic de celule

sangvine roşii din corp. Un hematocrit de 45 înseamnă că la fiecare 100 ml de sânge există 45 ml de celule roşii şi 55 ml de plasmă. Hematocritul mediu este de 45 ± 7 pentru bărbaŃi şi 42 ± 5 pentru

femei. 2 Leucocitele sunt mai puŃine de 700 de ori decât hematiile,cea mai importantă funcŃie a acestora este distrugerea elementelor străine. Alt tip de celule sangvine albe, limfocitele, oferă imunitate faŃă de bolile infecŃioase. A treia clasă de elemente este formată din trombocite

(plachete). care sunt cele mai mici elemente figurate multi autori considerindu-le fragmente de celule.

Plachetele sunt esenŃiale pentru coagularea sângelui Derivate sau preparate:

Plasma Prospata Congelata homologa, provenita din Sange Total,Concentrat Granulocitar Unitar homolog, Concentrat Trombocitar Unitar homolog obtinut prin Plasmafereza.

37.Substituentii singelui.Clasificarea,caracteristica.

Substituientii singelui dupa importanta lor functionala pentru organism si actiunea curativa principala se impart in:1.hemodinamici

2.dezintoxicanti

3.pentru alimentarea parenterala. Substituenti cu actiune hemodinamica:poliglucina,reopoliglucina si gelatinolul.Mecanismul lor de actiune consta in retinerea lichidului in patul vascular datorita tensiunii osmotice inalte,ceea ce asigura restabilirea rapida a volumului circulant de singe. S.dezintoxicanti-compusii vinilici:polivinilpirolidina micromoleculara si polivinol micromolecular.Acestia favorizeaza legarea toxinelor ce circula in singe si eliminarea lor rapida din organism. S.pentru alimentarea parenterala:hidrolizatele proteice,solutii de aminoacizi si preparate de emulsii lipidice.Hidrolizatele proteice sunt indicate in toate cazurile de dereglare a echilibrului proteic si de crestere a necesitatilor organismului in proteine.Emulsia lipidica prezinta emulsia de 10% de ulei de porumb in apa.Se administreaza intravenos picatura cu picatura doza ptr o singura data fiind 100-150ml.Prealabil se face proba la toleranta.

38.Combustiile.Clasificarea.

Combustio – este lezare a ţesuturilor organismului sub acţiunea locală al temperaturii înalte, sau al substanţelor chimice sau radiaţiei actinice.

Clasificarea:

Există mai multe principii de clasificare:

  • 1. după împrejurimile producerii arsurii:

    • a. industriale;

    • b. de uz casnic;

    • c. de război;

  • 2. după caracterul factorului de acţiune:

    • a. termice;

    • b. electrice;

    • c. chimice;

    • d. actinice;

  • Din aceste considerente în practica clinică are importanţă de stabilit nemijlocit şi agentul lezant, care

    va exprima caracteristica acestor factori:

    • - arsură cu flacăra;

    • - arsură cu aburi umezi sau uscaţi;

    • - arsură cu ulei fierbinte;

    • - arsură cu bitum topit;

    • - arsură de contact cu metale incandescente…

    Arsurile chimice sunt provocate de acţiunea substanţelor chimice:

    • - baze;

    • - acizi. Combustiile actinice pot fi provocate de radiaţia infraroşie, ultravioletă sau cu iradiaţie γ.

      • 3. Clasificarea arsurilor după localizare:

        • a. Arsuri ale regiunilor funcţional active (extremităţile);

        • b. Arsuri ale regiunilor funcţional neactive (trunchiul);

        • c. Ale feţei;

        • d. Regiunii păroase ale capului;

        • e. Ale căilor respiratorii;

    • f. Perineului. Clasificarea arsurilor după profunzime după 4 grade:

    Gradul I – afectarea la nivelul epidermisului, şi se manifestă prin hiperemie şi edem al pielei;

    Gradul II – se afectează tot stratul epidermei cu formarea bulelor pline de lichid transparent; Gradul III necroza dermei:

    Gradul IIIA – necroză al epiteliului şi al straturilor superficiale ale dermei cu păstrarea integrităţii funcţionale ale stratului bazal al dermei;

    Gradul IIIB – necroz al întregului strat al dermei inclusiv şi a stratului bazal, împreună cu foliculii piloşi glandele sudoripare şi sebacee cu trecere la stratul adipos; Gradul IV necroz al întregului strat dermal şi a ţesuturilor mai adânc situate (ţesut adipos, muscular, osos).

    • - Arsurile de gradul I, II şi IIIA sunt considerate ca arsuri superficiale, iar IIIB şi IV ca

    arsuri profunde.

    Clasificarea arsurilor conform Asociaţiei

    Americane al Combustiologilor:

    Gradul I (arsuri superficiale) – afectează numai epidermisul; Gradul II (partial-thickness) – afectează epidermisul şi parţial derma;

    Gradul III (full-thickness)

    afectează epidermisul, în întregime derma şi ţesuturile

    subcutanate.

    39.Metodele de determinare a suprafetei combustiei.

    Este important de apreciat şi suprafaţa afectată a corpului exprimată în procente. Suprafaţa corpului omenesc adult variază între 15000cm² şi 21000cm². Au fost propuse multiple metode de determinare al suprafeţei afectate:

    Metoda lui Wells propusă în 1951. Această metodă este cunoscută şi ca regula cifrei „9” şi constă în faptul că corpul unui adult este divizat în regiuni ce corespund a 9% din suprafaţa corpului:

    Cap şi gât – 9%; Membrele superioare a câte 9% - (în total 18%); Partea anterioară a trunchiului (piept şi abdomen) a câte 9% - (în total 18%);

    Partea posterioară a trunchiului (spate şi lomb) a câte 9%

    - (în total 18%);

    Membrele inferioare a câte 18% - (în total 36%);

    Perineu – 1%. În total alcătuesc – 100%. La copii această metodă nu este aplicabilă din cauza proporţionalităţii diferite ale părţilor corpului.

    Metoda lui Glumov propusă din 1953, care se mai numeşte „metoda palmei”. Ea constă în faptul că suprafaţa palmei accidentatului corespunde la un % din suprafaţa totală a corpului.

    Metoda Postnicov propusă în 1949 constă în aplicarea pe pala combustională al unei pelicule de celofană şi pe ea se conturează hotarele arsurii. Pelicula dată se aplică pe o suprafaţă gradată de pătrate cu suprafaţa deja ştiută, după care se determină şi suprafaţa afectată, iar în raport cu suprafaţa corpului se determină procentul de suprafaţă afectată. Metoda de tabele-şablon Lund-Brower constă în calcularea suprafeţelor de arsură conform tăbliţelor speciale pentru arsuri deja stabilite cu procentajul al diferitor regiuni ale corpului. (tabele separate pentru adult şi copii).

    40.Boala arsilor.Definitie.Perioadele BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţii generale ale organismului şi dereglarea funcţiei organelor interne ca răspuns la trauma termică. Boala arşilor se dezvoltă în cazul când:

    • - suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri superficiale;

    • - sau mai mult de 10% de arsuri profunde;

    • - sau în cazul arsurilor căilor respiratorii indiferent de arsurile externe.

    Perioadele bolii combustionale:

    I - perioada şocului combustional: (durează pînă la 3 zile) şi este determinate de:

    • - aferentaţie dureroasă excesivă;

    • - plasmoragie;

    • - dereglarea funcţiei rinichilor.

    Tabloul clinic al şocului combustional este destul de tipic: accidentatul suferă dureri puternice în locurile arsurilor, este excitat dar foarte repede devine inhibat şi adinamic. Progresiv se micşorează TA, se accelerează pulsul, se micşorează temperatura. În cazurile grave se dereglează respiraţia, se dezvoltă hipoxia organelor şi a ţesuturilor, se stabileşte acidoza, hemoconcentraţie,

    micro- şi macrohematurie, oligurie. Deosebim trei grade al şocului combustiona în raport cu dereglările sus enumerate:

    • - Şoc de gr.I se instalează la arsuri de 15-20% din suprafaţa corpului;

    • - Şoc gr.II în 20-60% de arsuri;

    • - Şoc gr.III în cazul când suprafaâa este mai mare de 60%.

    II perioada toxemiei combustionale (durează pînă la 10-15 zile) este determonată de absorbţia

    din plaga combustională al toxinelor (oligopeptidele toxice, glucoproteizilor cu specifitate antigenică; III – perioada de septicotoxemie combustională (durează 2 - 3 săptămîni). Această perioadă este determinată de:

    • - Hipoproteinemia declanşată;

    • - Inhibarea-epuizarea activităţii sistemului imun;

    • - Alipirea infecţiei şi dereglările provocate de procesul inflamator infecţios;

    • - Absorbţia toxinelor bacteriene. IV – perioada de reconvaliscenţă.

    41. Boala arsilor. Perioada de toxiemie.Patofiziologia.Clinica.Tratamentul. BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţiigenerale ale organismuluişidereglareafuncţieiorganelor interne ca răspuns la trauma termică. ( sunt 3 perioade a boliicombustionale: perioadasoculuicombustional(pina la 3 ile) , perioada de toxiemie(10-15 zile), perioada de septicotoxemie(2-3 sapt) perioadatoxemieicombustionale - dureazăpînă la 10-15 zile. Este determinată de absorbţia din plagacombustională al toxinelor (oligopeptideletoxice, glucoproteizilor cu specifitateantigenică);provoacăacţiunitoxiceasupraorganelor interne cu dereglareafuncţieilor, (se

    caracterizeaaprinhipertermie de 40 grade, paliditate, hipotonie). Fiziopatologicboalaarsuluiparcurgedouăetape:şoculhipovolemic al arşilorşisindromulinflamatoracutsistemic (SIRS)

    ŞOCUL HIPOVOLEMIC AL ARŞILOR- esteunşochipovolemicşiestedeclanşatimediatdupăacţiuneaagentuluivulnerant (termicsauchimic). Caueleprincipaleceduc la instalareasocului hypovolemic sunt: edemul local, la nivelulplăgiiarse, edemulperilezional, la nivelulţesuturilornearseşitransportulmasiv de apăşisodiucătrecompartimentulintracellular. SINDROMUL DE RĂSPUNS INFLAMATOR SISTEMIC (SIRS)esterezultatulactivităţiisistemice al

    citokineloreliberatemasivîncirculaţie de la nivelulleziunii. Tablou clinic: dureriputernice in locurilearsurilor, progresiv se micsoreaza TA, se accelereazapulsul,

    se micsoreaza temperature. In cazuri grave se deregleazarespiratia, se dezvolta hypoxia organelor. Tratament:

    • 1. MASURI DE PRIM AJUTOR

    • 2. TRATAMENT GENERAL

    • 3. CHIRURGIA ARSULUI

    • 1. Acordareaprimuluiajutor:stopareaactiuniiagentuluitermicasupratesuturilor ,racirealoculuitimp de

    10-15 minute, aplicareapansamentului aseptic, analgeziesiinitiereatratamentuluiantisoc.

    • 2. TRATAMENTUL LOCAL:spalarea cu apasisapun, aseptizarea cu alcool, incizii de decompresiune,

    pansamentsteril. 3.TRATAMENT GENERAL:

    1.reechilibrareahidroelectrolitica

    2.reechilibrareahematologica

    • 3. normalizareapresiunii colloid-osmotice

    4.tratamentultulburarilorenale

    • 5. reanimarea respiratory

    6.profulaxiatrombozelor

    7.prevenireainfectiilor

    • 42. Complicatiilearsurilor.

    Complicatiigenerale:

    Pulmonare- edemulpulmonaracut, pneumonii, insuficienta respiratory acuta Cardiovasculare- tahicardie, aritmii, infarctemiocardice, tromboze, emboli Digestive-varsaturi, colesticite acute, pancreatite Renale- insuficientarenalaacuta Complicatii locale:

    Cicatricesisechelefunctionale Infectiaplagiiarse Distrugeri de organe( ureche, nas, buze, degete)

    • 43. tratamentul local in combustii.

    Toaletacitmairapida sic it maicompletposibil a tegumentelorsi a plagilorarse cu apasisapun.

    Ulterior tratamentul se face prinmetodainchisa (pansament) simetodadeschisa (expunerea la aer) saucombinatasau operative. Metodainchisa de tratamentpesuprafataarsurii se aplicapansamente, cu antibiotic

    ceblocheazaevolutiainfectiei. Metodadeschisa-dupaprelucrareaprimara a suprafeteiarsebolnavulesteculcat in patulasternut cu cearsafsterilsi se acopera cu o carcasa tot din cearsafuri sterile. Cu ajutorulbecurilorelectrice se mentine temperature de 23-25 grade.Supraftaarsurii se usucasi se acopera cu crusta, sub care isi are locvindecarea.

    • 44. Primulajutor in combustiitermice, chimice

    Primulajutor la arsurichimice:

    -spalareaimediata cu apatimp de 30 min a zoneiafectate -aplicareacompreselor in functie de substantachimica care a generatarsura:

    Comprese cu sol NaHCO3 pentruarsuri cu acizi Comprese cu sol de acid acetic pentruarsurile cu substante alkaline . Acordareaprimuluiajutor: stopareaactiuniiagentuluitermicasupratesuturilor ,racirealoculuitimp de 10-15 minute, aplicareapansamentului aseptic, analgeziesiinitiereatratamentuluiantisoc.

    45.

    Degeraturile. Definitie.Clasificarea.Tabloul clinic.Tratament

    Degeratura se numesteleziuneatesuturilorprinexpunereaindelungata la temparaturascazuta. Clasificarea:

    Exista 4 grupe de degeraturi:

    Gradul 1: se caracterizeazaprinlezareapielii sub forma de tulburaricirculatoriireversibile. Pielea de culoarealbastrainchisasaupurpurie-rosie.Necroza nu apare.Uneori se observadescuamareaneinsemnataaepidermului. Gradul 2: formareaflictenelor in urmanecrozeistraturilorsuperficiale ale pieliipina la stratulmalpighian. Vindecareaestefaragranulatiisicicatrice. Gradul 3: necrozapielii in intregime. Vindecareaprinformarea de granulatiisicicatrice. Gradul 4: necrozatesuturilormoisiaoaselor. Procesul de vindecare se prelungestepina la un an, formareacicatricelorvastesi a bonturilor de amputatie. Tabloul clinic: depinde de profunzimealezariisi de complicatiileposibile. In evolutiadegeraturilorexistaperioadeprereactivesi reactive. Perioadaprereactiva.Manifestariclinicemodeste, farasenzatiisubiectivepronuntate. Se poateconstata o racireaccentuate,paloareategumentelor. Perioadareactiva: incepedupaincalzireatesuturiloringhetate. In degeraturi de gradul 1 apare: durere vie, edemmoderat, cianozapielii care se mentin 4-6 zilesiapoidispar. La gradul 2: se maiobservasuplimentarformareaflictenelor din epidermal desprins,

    edempronuntat. Gradul 3-4 se caracterizeazaprintromumificaretreptata, uscareatesuturilor, culoareaalbastra-inchisa.

    Tratament:

    Tratamentul in perioadaprereactiva-consta in acordareaprimuluiajutor. Victim estetransferata intro camera calda. Membrele se incalesctimp de 40 min in baie, ridicindtreptat temperature apei de la 20 pina la 40 grade. Se aplicaunmasajmembrelor de la perifieriesprecentru. Concomitent cu masurile locale se iauinfaptuiesksicele de ordingeneral:invelire, termofoare, ceaifierbinte, preparatecardiotonice. Tratamentul in perioadareactiva:;adegeraturi de gradul 1 bolnavulestedus intro incapere la 18-20 grade, suprafatadegerata se prelucreaza cu alcool, si se acopera kun pansament aseptic. Daca hyperemia siedemul se micsoreaza lent se aplicaprocedurilefizioterapeutice. La degeraturi de gradul 2: pielea se prelucreaza cu alcool, se deschidflictenele, si se indeparteaza epidermal desprins, dupaaceea se aplicaunpansament cu alcoolpe 6-10 zile. Se aplica procedure fizioterapeuticeprecumsimiscari in articulatii. La degeraturi de gradul 3: se indeparteazatesuturilenecrotizatepentru a prevenievolutiagangreneiumedesiinfectiei. Dupaaparitialiniei de demarcatie in a 8-14 I se inlaturatesuturilenecrozatesau se diseacapentruuscareacitmairapida. Dupaoperatie se efectueazametodadeschisa de tratament. Tratamentulbolnavilor cu degeraturi de gradul 4 nu se deosebeste in principiu de cel a bolnavilor de gradul 3. In afara de necrotomiesinecrectomie cu inlaturareaoaselorgangrenateuneoriestenecesaraamputatiasegmentelordegerate ale membrului.

    • 46. electrocutarea. Tabloul clinic.Complicatii.

    Cauzaelectrocutariipoate fi provocata de curentul electric sau a curentuluiatmosferic

    trasnetul.Periculosipentruviatasuntconsideraticurentii alternative de 120 V simaimult, cu toate ca suntdescriescazurimortale cu o tensiunemultmai mica (65 V). cauzamortii in urmatraumeielectriceeste:

    • 1. paraliziaprimara a cordului

    • 2. paraliziaprimara a respiratiei

    • 3. paraliziaconcomitenta a corduluisirespiratiei

    4.paraliziacreierului

    Tabloul clinic:manifestarileclinicedeind de graviditatealeziunilor. Simptomelegenerale de bazasunt determinate de modificarile din parteasistemuluinervos central, cardio-vascular, si

    respirator.Bolnaviiacuzadureri de cap, slabiciune,slabireamemoriei, auzului, vederii, mirosului. Se constatahiperexcitabilitate, sentiment de frica. La examinareaneurologica se depisteazadisparitiareflexelornormalesauaparitiacelorpatalogice. Pulsulesterar, tensionat,zgomote cardiac surde, aritmie.

    • 47. eletrocutarea. Primulajutor.

    Primulajutor in cazuri de leziunigrave cumanifestari de moarteaparentatrebuieacordata la loculaccidentariisi in timpultransportarii. In lipsarespiratieisiactivitatii cardiac acordareaprimuluiajutorincepe cu respiratiaartificiala a plaminilorsimasajulcordului.Concomitet se iaumasuri contra socului (introducereaintravenoasa a cardioonicelor, hemotransfuziiintravenoasesiintraarteriale). In leiuni locale se aplicapansamente.Tratamentul local a leziunilor se reduce la complexul de masurifolosite la tratamentularsurilor( racirealoculuitimp de 10- 15 min, aplicareapansamentului aseptic, analgeziesitratamenantisoc). Tehnicamasajului cardiac- se aplica transversal podulpalmeiuneiadintremaini (de obiceistanga) pe 1/3 inferioara a sternului, iarcealaltapalma se suprapune perpendicular pe prima. Cu celedouamainisuprapusesi cu brateleintinse, ajutandu-se de greutateacorpului, salvatorulexercitapresiuniritmiceasuprasternului.Fiecarecompresiuneva fi bruscasiscurta (aproximativ o secunda) sivaexercita o presiuneverticala a sternuluisprecoloanavertebrala, in asafel ca sternulsa fie infundat cu aproximativ 5-6 cm. Se apasanumai cu podulpalmei, degetelefiindridicatepentru a se evitacomprimareacoastelor.

    Dupafiecarecompresiunesternulestelasatsarevina in pozitieinitiala, farasa se ridicemainile de pesternulvictimei.

    48.plagile. Definitia.Clasificarea.

    Plagilaestenumitaorisicetraumatizaremechanica a organismuluiasociata cu dereglareaintegritatiiinvelisuluitesuturilor-al tegumentelorsaumucozitatilor. Clasificarea:

    Dupaapaitialor se claseaza in:

    *chirurgicale-cu scop de tratamentsau diagnostic *ocazionale-pot provocarau, pina la moarte In dependeta de caracterullezariitesuturilor:

    *taiata *prinintepare *contuzionata *lacerate *toccata *muscata * mixta *prinarma de foc Dupagradul de infectare:

    *Aseptice *Recent infectate *Purulente In dependent de atasarea plagilor fata de cavitatile organismului:

    *penetrate Cu lezarea viscerelor Fara lezarea viscerelor *nepenetratnte

    • 49. Patofiziologia si morfologia ( evolutia) plagilor, fazele. Caracteristica.

    Proces de plagă este o totalitate de dereglări consecutive ce apar în plagă şi reacţiile declanşate ale întregului organism.

    Evoluţia procesul de plagă se poate deviza în:

    • 1. reacţia generală a organismului;

    • 2. reacţia locală sau regenerarea plăgii.

    Există mai multe clasificări al fazelor procesului de plagă. Conform lui Rufanov procesul de plagă este

    divizat în două faze:

    • - faza de hidrataţie;

    • - faza de dehidrataţie.

    Girgolav marca trei perioade de regenerare a plăgii:

    • I. perioada de pregătire;

    II.

    perioada de regenerare;

    III.

    perioada de cicatrizare.

    La momentul actual, mai aproape de a înţelege procesul de plagă, este clasificarea propusă de către

    M.I.Cuzin (1977):

    • faza de inflamaţie (1-5 zile);

      • faza dereglărilor vasculare;

      • faza curăţirii plăgii de mase necrotice;

  • faza de regenerare (6-14 zile);

    • faza de formare şi reorganizare al cicatricei (de la a 15 zi). Faza de inflamaţieCuprinde :

    I . faza dereglărilor vasculare

    Dereglarea integrităţii vaselor de sânge şi de limfă cu dereglarea fluxului sanguin şi limfatic contribuie

    la:

    • 1. Spasmul vascular de scurtă durată cu dilatare stabilă şi dereglarea permeabilităţii peretelui

    • 2. extravazarea lichidului;

    • 3. mărirea densităţii sângelui;

    • 4. adghezia şi agregarea trombocitelor;

    • 5. trombarea capilarelor şi a venulelor;

    • 6. micşorarea perfuziei

    => alterarea oxigenării tisulare în jurul plăgii;

    • 7. se instalează acidoza tisulară;

    • 8. se dereglează metabolismul glucidic şi proteic

    • 9. se măreşte presiunea osmotică în ţesuturi => reţinerea apei

    declanşarea edemului

    tisular (hidrataţia ţesuturilor). II. Faza curăţirii plăgii de mase necrotice În această fază importanţa esenţială este pe seama elementelor figurate ale sângelui şi a fermenţilor. Deja în primele 24 de ore în plagă apar leucocitele, iar la a 2-3 zi limfocitele şi macrofagii. Neutrofilele sunt responsabili de: fagocitarea microorganismelor, maselor necrotice;proteoliza extracelulară; liza ţesutului devitalizat; eliberarea mediatorilor inflamaţiei.

    Macrofagii sunt responsabili de:eliberarea fermenţilor proteolitici; fagocitarea maselor necrotice parţial distruse de neutrofile;fagocitarea neutrofilelor alterate; fagocitarea productelor dezintegrate bacteriene; participarea în reacţiile de răspuns imun. Limfocitele contribuie la producerea răspunsului imun.

    Într-o evoluţie a procesului de plagă fără complicaţii la a 5-6 zi majoritatea reacţiilor inflamatorii deminuiază şi survine următoarea fază.

    Faza de regenerare În plagă are loc două procese:

    • - formarea colagenului;

    • - creşterea intensivă al vaselor de sânge şi limfatice.

    În plagă are loc deminuarea numărului de neutrofile şi migrarea de fibroblaşti. Fibroblaştii sunt responsabili de: sinteza ţesutului conjuctiv; producerea fibrelor elastice de colagen; sinteza citokinelor; posedă receptori IL-2 factorului de baza de creştere al fibroblaştilor şi factorului de

    creştere trombocitar.

    Acestei faze este caracteristic:

    • - micşorarea acidozei tisulare;

    • - mărirea ionilor de Ca;

    • - micşorarea ionilor de K;

    • - deminuarea inflamaţiei;

    • - micşorarea eliminărilor din plagă;

    • - dispariţia edemului tisular.

    Faza de formare şi reorganizare a cicatricei

    În această fază are loc:

    • - deminuarea activităţii sintetice al fibroblaştilor;

    • - formarea reţelei de fibre elastice şi conexiunilor între fibrele de colagen.

    Factorii ce contribuie la regenerarea plăgii:

    • vârsta bolnavului;

    • starea nutriţiei şi masa ponderală a bolnavului;

    • prezenţa infecţiei secundare;

    • starea hemodinamicii în aria plăgii şi în întreg organismul;

    • prezenţa dereglărilor dismetabolice şi hidrosaline;

    • statusul imun;

    • prezenţa afecţiunilor cronice;

    • administrarea de antiinflamatorii.

    • 50. Tipuri de regenerare a plagii. Cicatrizarea primara a plagii.

    Regenerarea plagii- procesul de reparaţie (restabilire) al ţesutului traumatizat cu restabilirea completă al integrităţii şi trăinicii. Procesul de regenerare a plăgii are loc în trei etape:

    • 1. etapa de formarea de către fibroblaşti al colagenei;

    • 2. etapa de epitelizare a plăgii;

    • 3. etapa de organizare (retracţie) tisulară.

    Etapa de formare a colagenei se datoreşte fibroblaştilor activizaţi de macrofagi. Colagenul asigură lichidarea defectului tisular şi tăria cicatricei formate. Epitelizarea plăgii are loc de la periferie spre centru şi ea serveşte barieră pentru microorganisme. Migrarea epitelizaţiei de la periferie spre centru poate asigura acoperirea completă a plăgii numai în

    cazul prezenţei a plăgilor de dimensiuni mici. În plăgi mari este necesar de efectuat plastie cutanată.

    Tipurile de regenerare al plăgilor:

    • regenerare primară a plăgii (sanatio per primam intentionem);

    • regenerare secundară a plăgii (sanatio per secundam intentionem);

    • regenerare sub crustă.

    Regenerarea primară a plăgii are loc în cazul următoarelor condiţii:

    • - lipsa infecţiei în plagă;

    • - diastaza marginilor plăgii minimală;

    • - lipsa hematoamelor şi a corpurilor străine în plagă;

    • - lipsa maselor necrotice în plagă;

    • - starea generală a bolnavului relativ satisfăcătoare (lipsa factorilor generali nefavorabili).

    Regenerarea plăgii prin intenţie primare are loc în cazul plăgilor neinfectate, cu diastază a marginilor mică cu faza de inflamaţie minimală şi fără proces supurativ şi fără formarea ţesutului granulat.

    • 51. Tipuri de regenerare a plagii . Cicatrizarea secundara si tertiara a plagii.

    Regenerarea secundară plăgii evoluează prin supuraţie, cu formarea ţesutului granulat.

    Condiţiile de regenerare secundară a plăgii:

    • - poluare microbiană a plăgii;

    • - defect esenţial al marginilor plăgii;

    • - prezenţa în plagă a corpurilor străine şi a hematoamelor;

    • - prezenţa ţesutului necrotic;

    • - starea generală a organismului nefavorabilă.

    Particularităţile primei faze ale procesului de plagă în regenerarea secundară a plăgii:

    inflamaţia este cu mult mai pronunţată;

    fagocitoză şi liză microbiană mai excesivă;

    concentraţie de toxine majorată;

    alterări de hemocirculaţie mult mai pronunţate;

    invazie microbiană tisulară perifocală;

    formarea valului leucocitar;

    demarcaţie, lizis, secvestraţie şi rejet (detaşare) a ţesutului necrotizat;

    sindrom intoxicaţional general;

    Faza a doua a procesului de plagă într-o regenerare prin intenţie secundară este caracterizată prin formarea ţesutului granulant - un ţesut conjuctiv special ce se formează în regenerare secundară a plăgii, care contribuie la acoperirea rapidă a defectului. În normă, fără traumatizare, acest ţesut nu există.

    Un rol deosebit în formarea ţesutului granulant îl au vasele sanguine. Capilarele noi formate sub acţiunea presiunii sângelui capătă o direcţie din adânc spre suprafaţă. Dar negăsind peretele vasului contrapus, efectuează o cotire abruptă întorcânduse înapoi în adâncul peretelui plăgii. În aşa fel se formează nişte anse de capilare. Din aceste anse de capilare are loc migrarea elementelor figurate cu formarea fibroblaştilor generând producţia ţesutului conjuctiv. În asemenea fel plaga se umple cu granule mici de ţesut conjuctiv, în baza căruia stau ansele de capilare.

    Importanţa ţesutului granulant:

    • 1. completarea defectului de plagă;

    • 2. protecţia plăgii de penetrare microbiană şi de corpi străini;

    • 3. sechestrarea şi detaşarea ţesutului necrotizat;

    Într-o evoluţie normală al procesului de plagă formarea granulaţiei are loc paralel cu epitelizarea. Epitelizarea plăgii are loc prin migrarea celulelor epiteliale pe ţesutul granulant de la marginile plăgii. Cicatrizarea sub crustă

    Crusta se formează în plăgile mici, superficiale, când are loc coagularea sângelui, limfei şi lichidului

    tisular revărsat pe plagă care se usucă şi se formează această cojiţă. Crusta formată îndeplineşte funcţia unui pansament biologic. Regenerarea are loc sub crustă cu epitelizare şi ulterior detaşarea crustei sinestătător.

    52. Semne generale si locale in plagi. Particularitatile plagii prin taiere.

    Tabloul clinic al plagilor se compune din simptome locale si generale. Simptomele locale:

    • - durerea,

    • - hemoragia,

    • - dehiscenta .

    Dolaritatea -apare ca rezultat al acţiunii traumatice directe al receptorilor nervoşi şi ca rezultat al compresiei cu edemul ce se declanşează. Intensivitatea sindromului dolor în plagă depinde de

    următoarele momente:

    • - Localizarea plăgii. Sunt destul de dureroase plăgile localizate în regiuni cu o reţea de receptori nervoşi de durere (periostul, peritoneul parietal, pleura). Mai puţin contribuie la sindromul dolor plăgile cu localizare în ţesutul adipos, muşchi, fascii;

    • - Traumatizarea trunchilor nervoşi magistrali;

    • - Caracteristica armei traumatizante şi a rapidităţii producerii plăgii. Cu cât mai ascuţită este arma cu atât mai puţin receptori nervoşi sunt afectaţi, şi respectiv mai puţin sunt durerile. Cu cât mai rapid s-a produs plaga cu atât mai puţine dureri.

    • - Starea neuro-psihică a bolnavului. Sindromul dolor este mai puţin pronunţat când bolnavii se află într-o stare de afect, şoc, ebrietate alcoolică sau narcotică. Hemoragia– este un semn obligatoriu al plăgii, deoarece plaga orişicărui ţesut se asociază cu lezarea integrităţii vasului. Pronunţarea hemoragiei poate fi diferită: de la neînsemnată capilară, până la profuză arterială.

    Intensivitatea hemoragiei este determinată de următoarele:

    • - Prezenţa traumării vaselor magistrale artere, vene;

    • - Localizarea plăgii. Mai pronunţate sunt hemoragiile localizate la cap, gât, mâini – acolo unde hemocirculaţia este bine dezvoltată;

    • - Caracteristica armei traumatizante: cu cât ea este mai ascuţită cu atât hemoragia este mai mare. În plăgi contuzionate şi angrenate hemoragia este minimală;

    • - Starea hemodinamicii locale şi sistemice. La o hipotonie sau a compresie al vasului magistral hemoragia este mai puţin pronunţată;

    • - Starea sistemei de coagulare. La dereglarea ei (hemofilie) traumarea chiar şi a unui vas mic va fi o hemoragie masivă. Dehiscenţa marginilor plăgii - este determinată de constricţia fibrelor elastice ale dermei şi direcţia plăgii în raport cu direcţia liniilor elastice Langher.

    Semnele generale:

    -anemia acuta

    infectia

    -socul

    Plaga tăiată este produsă de un obiect ascuţit (cuţit, lamă, sticlă). Sub acţiunea acestor obiecte ţesuturile sunt traumatizate pe o suprafaţă îngustă, iar ţesuturile din jur sunt traumatizate nesemnificativ. În aceste plăgi sindromul dolor este pronunţat moderat. Plăgile tăiate sunt periculoase prin pericolul lezării trunchilor nervoşi, vasculari şi a organelor cavitare. În lipsa acestor lezări plăgile tăiate se vindecă adese fără complicaţii, adesea prin intenţie primară.

    • 53. Semnele locale ale plagii contuzionale.

    Plaga contuzionată esteprovocatăde acţiunea unui obiect bont (piatră, pumn) sub un unghi ≈ drept asupra ţesuturilor. În jurul plăgii apare o zonă largă de lezare a ţesuturilor cu hemoimbibiţie şi dereglare a viabilităţii tisulare – necroză. În plăgile contuzionate sindromul dolor este bine dezvoltat (vastă zonă de afectare), hemoragie externă lipseşte (pereţii vasculari sunt afectaţi pe o suprafaţă

    largă şi rapid se trombează). Din cauza zonei largi de traumatizare şi a necrozei plaga contuzionată are tendinţă de vindecare prin intenţie secundară.

    • 54. Semnele locale a plagii prin muscatura, pericolul lor.

    Plagile prin muscatura se caracterizeaza nu atit prin leziuni profunde si imense, cit prin infectarea grava cu microbi virulenti din cavitatea bucala a omului sau animalului. Evolutia acestor plagi se complica prin dezvoltarea infectiei acute. Plagile prin muscatura pot fi cintaminate cu virusul rabiei. Muscaturi de animaleveninoase: prezintapericolulefectelorsistemice

    ale veninului (neurotoxice, hemotoxice); prognosticuldepinde de: virstavictimei (un copilestemultmaivulnarabildecat un adult, veninuldistribuindu-se in toata masa organismului), loculmuscaturii (cele la cap, gat sitrunchisunt de 2-3 orimaipericuloase) sistatusul biologic al victimei (suntmaivulnerabilibolnavii cu hemofilie, sub tratament anticoagulant, varstnicii, etc.)

    • 55. Semnele locale a plagii prin arma de foc. Caracteristica zonele plagii prin arma de foc.

    Deosebirea principală al plăgii prin armă de foc este viteză mare al obiectului traumatizant (glonţ, ghilea, alice). Într-o plagă prin armă de foc, dacă glontele rămâne în ţesuturi, energia glontelui

    totalmente se transmite ţesuturilor prin lezarea lor. Dacă glontele trece prin ţesuturi şi prelungeşte zborul, atunci energia cedată ţesuturilor este mai mica, fiind folosită la distrugerea ţesuturilor. Dar dacă glontele pierde stabilitatea şi începe a se „rostogoli” prin ţesuturi energia cedată ţesuturilor este maximă, şi lezarea de asemenea este maximă. La pătrunderea glontelui în ţesuturi se creează o zonă de presiune înaltă, în care se comprimă ţesuturile, ce se răspândeşte lateral sub formă de undă de lovire. Apare fenomenul „lovirii laterale” ce contribuie la formarea cavităţii pulsative, ţesuturile comprimânduse, detaşânduse şi reciproc

    deplasânduse unul faţă de altul.

    Astfel avem trei zone de distrugere :

    • - I zonă – canalul plăgii. În unele cazuri conţine glontele, corpi străini, bucăţi de ţesuturi necrotizate, sânge, microbi;

    • - II zonă – zona de necroză primară, cauzată de acţiunea energiei cinetice transmise de la glonţ. Conţine ţesuturi devitalizate îmbibate cu sânge;

    • - III zonă – zona de comoţie moleculară sau necroză secundară. Este alcătuită de ţesuturi

    cu metabolism dereglat şi elemente celulare distruse. Cauza nemijlocită al acestor modificări este microtrombozele apărute ca rezultat al dereglărilor intercelulare în urma mişcărilor ondulatorii al ţesuturilor. Plăgile prin armă de foc întotdeauna sunt considerat infectate din cauza prezenţei unei zone de necroză răspândită, şi prezenţei infecţiei în canalul plăgii apărut în urma glontelui ca rezultat al

    cavităţii pulsative şi presiunii negative în urma glontelui, care atrage ţesuturi de haină şi murdărie din exterior. Toate acestea contribuie la dezvoltarea infecţiei anaerobe. Plaga prin armă de foc după caracterul canalului poate fi:

    • 1. Transfixiantă – este prezent şi poarta de intrare şi ieşire al glontelui;

    • 2. oarbă – este prezentă numai poarta de intrare;

    • 3. tangenţială – canalul plăgii trece prin ţesuturile superficiale, fără pătrunderea în cavităţi interne ale organismului.

    • 56. Complicatiile plagii.

    La complicaţiile precoce al plăgilor, care pot pune în pericol viaţa pacientului se referă:

    • - hemoragia;

    • - dezvoltarea şocului traumatic;

    • - supurarea (infectarea) plagii;

    • - eventratia (dehiscenta marginilor plagii);

    • - traumatizarea organelor de importanţă vitală.

    Intensitatea hemoragiei depinde de tipul de vas lezat. Hemoragiile masive determinate de lezarea

    vaselor mari pot duce la şoc hemoragic. Din aceste considerente e important de stopat hemoragia prin

    aplicarea garoului în caz de lezare a arterei, iar în cazul lezării venei de instalat un pansament

    compresiv.

    În caz de traumă penetrantă al toracelui cu dezvoltarea pneumotoracelui este necesar de hermetizat

    prin aplicarea unui pansamen ocluziv din cauciuc. În plăgi mari a peretelui abdominal anterior pot eviscera organele. Din aceste considerente se aplică un pansament aseptic larg (mare). Pentru prevenirea şocului de durere se aplică o atelă de imobilizare şi, important este, administrarea analgeticilor opiate chiar la locul tramei. La posibilitatea se efectuează chiar şi măsuri de antişoc:

    cateterizarea venei centrale, transfuzie de substituienţi sangvini. Important este de transportat traumatizatul cât mai repede în staţionarul chirurgical. Indiferent de tipul de plagă şi locul traumei, toate plăgile sunt considerate primar infectate. În afară de aceasta e posibil penetrare secundară al agenţilor bacterieni din mediul ambiant (diferite obiecte,

    piele bolnavului ...

    ).

    este necesar de curăţit pielea în jurul plăgii cu orişice antiseptic, de spălat plaga şi

    de acoperit cu pansament steril. Este important, de asemenea, vaccinarea pentru prevenirea

    dezvoltării tetanosului, iar în plăgi muşcate a rabiei.

    • 57. Primul ajutor în plăgi.Principiile toaletei chirurgicale primare active a plăgii.

    Primul ajutor:

    -hemostaza provizorie; -aplicarea unui pansament protector; -transportul accidentatului la o unitate sanitară; -nu se explorează plaga la locul accidentului cu nici un fel de instrument; -nu se scot fragmente osoase; -nu se scot țesuturile care nu au fost eliminate cu apa oxiginată (pericol de hemoragie). Toaleta plagii:

    -curățarea plagii prin turnare în jet cu apă sterilă, serfiziologic, antiseptic neiritante (apa oxigenată 3%, cloramina 0,2-0,4%); acestea au rol de a îndepărta cu ajutorul jetului, în mod mecanic impuritățile din plagă, iar antisepticele de a dezinfecta plaga; -tamponarea plagii cu comprese și tampoane de tifon sterile; nu se face tamponare cu vată, nu se toarnă nici un fel de antiseptic în plăgile penetrante; -dezinfecția din nou a tegumentului: dezinfecția tegumentului din jurul plăgii cu tinctură de iod apoi cu alcool; -acoperirea plagii, se face cu comprese sterile; -fixarea pansamentului; -profilaxie antitetanică.

    58.Tratamentul plagilor infectate în faza de regenerare, inflamare și dezvoltare a țesutului de granulație. Bolnavul trebuie luat urgent în sala de operație. După anestezia totală și toaleta radicală a cîmpului operator se spală organele prolabate cu soluție izotonică de clorură de sodiu și se introduc din nou în cavitatea abdominală. Plaga se coase si se panseaza stîns. Drenul introdus în plagă pentru înlăturarea sîngelui acumulat în operațiile aseptice se îndepartează, peste 2-3 zile, iar cele introduse in cavitățile supurative pentru scurgerea puroiului se extrag la termene diferite în funcție de cantitatea secreției și de gradul de umplere a cavității cu granulații.

    59.Tratamentul contemporan a plagilor purulente (locale, generale).

    Tratarea locala a plagilor purulente:

    -soluții de antiseptici (sol. De 0,02% clorhexidina, furacilona, soluție hipertonică) -unguiente hidrosolubile -enzimoterapie Tratamentul general a plagilor purulente:

    -antibioterapie -dezintoxicare -imunocorecția -alimentație prin sondă -hiperbarooxigenare

    -tratament simptomatic

    60.Infecția în chirurgie. Clasificare. Caracteristica germenilor patogeni ce provoacă infecția chirurgicală nespecifică.

    Infecția chirurgicală- totalitatea acelor infecții ce pot fi influențate prin tratamentul chirurgical, aplicat la nivelul unde se manifesta procesul infecțios.

    Clasificare:

    Dupa sursa procesului purulent se disting:

    1.afecțiuni purulente: furuncul, carbuncul, flegmon ș.a. 2.afecțiuni chirurgicale acute ale organelor interne: apendicita purulentă, colesticită, peritonită, pancreatină, meningită ș.a. 3.supurația plagilor postoperatorii 4.supurația dupa traume închise și deschise. Dupa evoluția lor clinica:

    A.Infecția chirurgicală acută:

    1.infecția supurativă acută 2.infecția anaerobă acută 3.infecția acută specifică 4.infecția putridă acută B.Infecția chirurgicală cronică:

    1.infecție nespecifică cronică 2.infecție specifică cronică (tuberculoza, sifilis, etc.)

    Dupa localizare:

    • - Ale ţesuturilormoi;

    • - Sistemuluiostio-articular;

    • - Ale creieruluişitunicilorlui;

    • - Organelortoracice (plămân, pleură);

    • - Organelorcavităţiiperitoneale;

    • - A unororganesauţesuturi (mâna, glandamamară).

    Patogeneza.

    Pentrudeclanșareainfecțieichirurgicalesuntnecesari 3 factoricomponenți: agentulmicrobian, porțile de infecțieșireacția de răspunsaorganismului. Agențiipatogeni de bază ale infecțieichirurgicalesunt: stafilacocii, stafilococii, pneumococii,

    61.Reacția localășigenerală a organismului la prezențainfecțieichirurgicalenespecifice.

    Reacțiagenerala la infecțiachirurgicalănespecifică:

    -capacitățile protective ale dermeișimucoaselor;

    -microflorasaprofită a organismului, care posedăactivitateantagonostăfață de microfloraexogenă; -factoriumoraliplasmatici (leucocite, lizinele) -factoriicelularinespecifici protective suntprezentați de reacțiainflamatorieșifagocitoză. Reacția locală:

    -hiperemie -hipertermie locală -edem -durere -dereglarea funcției

    62.Afecțiuni supurative locale(enumerați). Furuncul,carbuncul și furunculoza. Etiopatogeneza.

    Clinica. Tratamentul.

    Afecțiuni supurative locale: furunculul, carbunculul, furunculoza, hidrosadenita, abcesul, flegmonul, mastita, panarițiu ș.a. Furunculul-infecție stafilococică acută, necrozantă a aparatului pilo-sebaceu. Etiopatologie:

    Agentul etiopatogenie: staphilococus aureus a cărei toxină are efect necrozant

    Clinic:

    1.Inițial: foliculița: edem dur, dureros și prurit labaza unui fir de păr cu aspect clinic de tumefiere

    cronică. 2.furunculul: central- pe vîrful unei tumefieri cronice inflamatorii apare o colecție purulentă minima.

    3.fistularizare: elimină puroi. crater (ulcerație craterifică) care se vindecă.

    Tratament:

    A.Local:

    1.-foliculiță

    -badijonaj cu alcool iodat de 3-4 ori/zi 2.-supurată (furunculul) -smulgerea firului de păr -extragerea dopului necrotic (nu se stoarce)

    Ramîne un mic

    B.General: antibiotice (oxacilin 4g/zi, 7zile) Furunculoza: - apariția succesivă sau concomitentă a mai multor furuncule în regiuni diferite, datorită unei slabe reacții de apărare a organismului.

    Tratament local: adecvat fazei de evoluție a fiecărui furuncul în parte;

    Tratament general: constînd în:

    -imunizare- activă – vaccin – autovaccin, Polidin, anatoxină stafilococică -imunizare-pasivă – administrare de gama-globuline -antibiotic: oxacilina 4g/zi-7 zile

    Carbunculul o inflamație supurativă necrozantă, care cuprinde mulți foliculi piloși și glande sebacee, cu formarea de infiltrat comun și necroză imensă a pielii și țesut celulo-adipos subcutanat. Etiologie: carbunculul este aproape întotdeauna solitar, la dezvoltarea lui contribuie epuizarea,

    afecțiuni grave, tulburări metabolismului (diabet, obezitate). Agenții care au provocat inflmația sînt stafilococ, stafilo-streptococ, mai rar streptococ. Se dezvolta în special pe ceafă , scapule, regiunea interscapulară, lombară și mai rar pe memble. Tablou clinic: La început apare infiltrat inflamator cu o pustulă superficială, care crește repede. Simptome: încordare a țesuturilor, durere insuportabilă la distensie, se intensifică la atingere. Pielea în zona infiltratului este purpurie, încordată și edemațiată. Epidermul desupra focarului de necroză se subțiază, perforîndu-se în orificii, prin care iese puroi vîscos d culoare verde-cenușie. Simptome: temperatura pîna la 40°C, intoxicații- greață si vărsături, insomnie Tratarea necesită intervenție chirurgicală și administrarea antibioticelor antistafilococci.

    63.Hidrosadenita. Limfadenita și limfangita.Etiopatogeneza. Clinica. Tratamen. Hidrosadenita- proces purulent al glandelor sudoripare. Este cauzată de St. Aureus, se întîlnește numai la adulți, este localizată în regiunea axilară, mai rar în regiunile inghinală. Clinic: tumoretă dură, dureroasă. Bine delimitată Faza I : subcutanată(localizată în hipoderm) Faza II: aderă la fața profundă a pielii inducînd: congestie cutanată, durere, și căldură localp. Tratament: -profilactic: igienă locală -curativ: local: -faza de congestie: pansament umed si rece cu sol. Antiseptice -faza supurată: tratament chirurgical: incizie, excizie/evacuare, drenaj General: antibiotice (oxacilină 4g/zi-7zile) Limfangita și limfadenita acută. Limfangita acută reprezintă inflamatia vaselor limfatice ca rezultat al patrunderii germenilor patogeni

    în vasele colectoare limfatice de la nivelul unei plagi a tegumentului sau mucoaselor sau de la o

    infecție localizată.

    Etiologie: stafilococ, streptococ, E.coli,

    Manifestări generale: febră, frison, cefalee, vărsături ș.a. Evoluție: -resobție

    • - Constituire de flegmon sau mici abcese de-a lungul vaselor limfatice

    • - Apariția gangrenei la persoane alergice

    Tratament profilactic- tratamentul corect al plagilor și infecțiilor localizate primitive Tratamentul curativ- antibiotice, repausul regiunii, comprese alcoolizate. Limfadenita acuta-reprezintă inflamatia limfonodurilor regionali. Apare în cursul limfangitei tronculare. Semne locale- ganglionii mariti de volum, dureri, imobili, dar fără a adera la piele. Semne generale- febra, frison. Tratamen:

    -profilactic- tratamentul corect al plagilor -curativ- in faza congestivă-antibiotice și comprese locale cu efect decongestiv -in faza de supurație – incizie, evacuare, drenaj și 64.Abcesul cald.Flegmonul.Etiopatogeneza.Morfologia.Clinica.Tratamentul. Abcesul cald reprezintă o colecție purulentă care evoluează cu semnele clinice ale unei inflamații acute.

    Etiologie: este provocat de prezența și dezvoltarea unor microbi, cel mai frecvent de stafilococ sau streptococ. Acești germeni pătrund direct din exterior, prin zgîrieturi, înțepături sau tăieturi netratate la timp.

    Etiologia abcesului: puroi cremos, fluid, gălbui.

    Tablou clinic. O formațiune bine delimitată, inconjurată la periferie de o zonă de edem care în 1 zi prezintă duritate central care apoi devine fluctuentă. Semne generale: febră, frisoane, cefalee, insomnie. Tratament: evacuarea colecției prin incizie largă la nivelul zonei de maximă influiență, curățarea cavității și spălarea cu soluții antiseptice. Antibioterapie înainte de colectare prin și la persoane imuno-deprimate dezvoltă septicemie. Flegmonul – inflamație acută a țesutului celulo-adipos, caracterizată prin difuziune fără tendință la limita și prin necroză masivă a țesuturilor.

    Etiopatogenie:

    -cauza determinată: cel mai frecvent este încriminat streptococul, dar pot fi întîlniți și stafilococ. -cauze favorizante: virulență crescută a germenului, reactivitate scăzută a organismului, plăgi zdrobite, injectare de substanțe vasoconstrictoare sau necrozante în țesutul subcutanat,

    nerespectarea regulilor de asepsie si antisepsie. Morfopatologie:

    -perioada de invazie(celulita): se întinde pe primele 1-2 zile; se constată edem important ci luciu tegumentelor, hiperemie,bombare tegumentară -faza de inflamație acută: 2-4 zi, apare puroiul sub forma unui lichid maroniu-roșcat care nu este încă colectat

    -faza de necroză: 5-6 zi, supurație tipică care disecă interstițiile și furează de-a lungul formațiunilor anatomice -perioada de reparație: eliminare a țesuturilor necrozate, apariție de cicatrici vicioase insoțite de tulburări funcționale. Clinic:

    -în perioada edematoasă: predomină semne generale(febră înaltă, frisoane,tahicardie, anorexie, vărsaturi), durere locală -în perioada inflamatorie: stare generală (se adaugă cianoză a buzelor), dureri insuportabile local -în faza de abcedare: în cazul bolnavilor netratați se poate instala soc toxico-septic cu deces, în cazul tratamentului adecvat se obține ameliorare a starii generale -în perioada de reparație: revenire treptată la normal. Tratament:

    -medical: general(antibioterapie cu spectru larg ,vaccinoterapie, antipiretice); local(pungă cu gheță, comprese umede cu antiseptice) -chirurgical: incizii largi și contraincizii, debridări tisulare cu excizia zonelor necrotice, drenaj multiplu cu tuburi, lavaj repetat cu sol antiseptice

    65.Erizipelul.Etiopatogeneza.Clasificarea.Semnele clinice in dependent de forma clinica.Tratamentul ERIZIPEL– proces infecţios al dermei. Agentul patogen întotdeauna fiind Streptococcus pyogenes, care pătrunde în piele prin defecte mici (escoriaţii, laceraţii, leziuni). Etiopatogeneza:

    Inflamatia seroasa se localizeaza la inceput in stratul papilar al dermului, se caracterizeaza prin

    roseata excesiva (forma eritimatoasa a erizepelului). In caz de formare a veziculului epidermale implute cu exodat seros, erizepelul se numeste bulos. Implicarea tesutului celulo-adipos subcutanat in procesul inflamator duce la formarea felgmonului (forma flegmonoasa). In virulenta mare a infectiei se produc deseori necroze considerabile (forma necrotica).

    Clasificarea:

    Erizipelul este divizat în: (1) forma eritematoasă, (2) forma buloasă, (3) forma flegmonoasă, (4) forma

    necrotică, în dependenţă de gradul severităţii manifestărilor locale. Starea morbidă debutează printr- un sindrom de intoxicaţie gravă, frisoane, temperatură ridicată până la 39˚-41˚С. Pielea în zona afectată este roşie aprinsă, dureroasă, cu hipertermie locală. Hotarele hiperemiei sunt foarte clare, iar

    conturul este neregulat – simptomul „limbilor de foc” sau „hartei geografice”. În forma buloasă apar bule cu lichid seros, care se contopesc, formând zone uriaşe de necroză cutanată. Semnele clinice in dependenta de forma clinica

    De cele mai multe ori erezepelul apare pe cap, fata si memmbrele inferioare, foarte rar pe m,ucoasa buzelor, vestibulul faringian si faringe. Local erizepelul se manifesta prin durere arzatoare si senzatii de caldura in reagiunea lizata, rosata aprinsa, cu contururi zimtate, producind impresia unor limbi de foc. Erizepelul din regiunea fetei- e insotit de un edem excesiv al fetei si pleoapelor, forma flegmonoasa a erizepelului din regiunea paroasa a capului are o evolutie grava din cauza colectiilor mari de puroi, desprinderii pieleii, colectiilor purulente fuzate. Pe treunchi- Eriz. decurge cu intoxicatie grava. Inflamatia poate aparea in regiunile care anterior au fost implicate in proces. Eriz. Din regiunile extrimitatilor- se intilneste in 26 % din toate leziunile, mai ales sub formele eritimatoase si buloase si are o evolutie clinica grea insotita de fenomene generale grave.

    Eriz. regidiv din regiunea extrimitatilor superioare duce la edem indelungat si tulburari ale functiilor miinelor. Regidivele din reagiunea extrimitatilor inferioare duc la elefanteaze

    Tratament :

    Erizipelul se tratează prin administrarea parenterală a antibioticelor din grupa penicilinelor. Tratamentul chirurgical este indicat doar în formele flegmonoasă şi necrotică.

    Se folosesc tratarea regiunii eriz. cu raze ultraviolete in fazele incipiente, duc la stingerea procesului patologic . Radioterapia da cel mai bun efect in cazurile necomplicate . Pansamentul umed si baile sunt absolut contraindicate. In forma buloasa dupa curatirea cu alcool a bulelor se recurge la incizia lor apoi se aplica un pansament cu emulsie de streptomicina sau unguent de tetraciclina de 2% etc. In forma flegmanoasa si gangrenoasa pe linga tratamentul descris se recurge la incizia colectia de puroi, drenajul placii, indepartarea tesuturilor nectrotizate. Bolnavi trebuie numai decit internati in spital, imobilizarea extrimitatilor lezate, bolnavul trebuie izolat.

    66. Mastita. Etiopatogeneza. Clasificarea

    Mastita-inflamaţie a parenchimului glandei mamare. În majoritatea cazurilor se întâlneşte în perioada postpartum (aşa numită mastită lactogenă). Ca poartă de întrare infecţiei se consideră fisurile de

    mamelon. Agentul patogen este St.aureus sau asociaţia acestuia cu E.coli. Se clasifică în dependenţă de faza procesului inflamator (seros-infiltrativ, abcedant, gangrenos), şi localizare (subcutanat, intramamar, retromamar, subareolar). Glanda mamară se măreşte în volum, piele este edemată şi hiperemiată, cu nuanţa cianotică, cresc semnele de intoxicare, apare febra hectică. Tratamentul este complex – deschiderea şi dreanarea focarului purulent, terapia antibacteriană, suprimarea lactaţiei şi fizioterapia.

    Tininduse cont de stadiul procesului patologic mastita se poate imparti in urmatoarele faze:

    • 1. Faza seroasa sau incipienta- cresterea brusca a temperaturii corpului pina la 38,5-39, dureri in glanda mamra aceasta este marita si dureroasa i timpul palpatiei, conturul glandei si pielii ramin neschimbate.

    • 2. Faza de infiltratie acuta- glanda mamara creste in volum, pielea devine rosie, palapatia glandei este foarte dureroasa si evidentiaza un filtrat cu limetele sterse, pot aparea cefalee, insomnie, slabiciune, temperaturi pina la 39-40, deseori se maresc ganglionii limfatici axilari care devin durerosi la palpatie.

    • 3. Daca tratamentul in faza de infiltratie nu opreste evolutia procesului patologic mastita trece in faza de abcedare.Care se caracterizeaza prin intensificarea tuturor fenomenelor clinice.

    • 4. Faza flegmanoasa a mastitei- agravarea starii generaletemperatura pina la 38-40, fgreson repetat deseori aceasta faza este insotita de fenomene septice, limba si buzele devin uscate, insomnie, cefalee, tegumentele palide, glanda mamara crescuta in volum si pastoasa, pielea hiperemiata si lucioasa uneori de culoarea cianotica. Mamelonul este deobicei unbelicat. La palpatie se constata ca glanda este pastoasa si are citeva zone de fluctuienta.

    • 5. Faza gangrenoasa- apare la bolnavii care s-au adresat tirziu la medic sau este o consecinta a trombozei si a stazei din vasele glandei mamare, bolnavii sint internati intr-o stare extrem de grava.

    • 6. Faza de infiltratie cronica- se intilneste rar, ea apare in special dupa un tratament local indelungat cu penicilina a mastitei suporative, styara generala a bolnavei ramine satisfacatoare, temperatura subfebrila pina la 37.5-37.8 sau normala. La palpare glanda mamara se constata un infiltrat foarte dur de consistenta cartilagenoasa neaderent la piele, putin dureros. In asemnea cazuri se recurge la exterparea totala a infiltratului pentru examenul histologic urgent.

    67.Panaritiul periunghial si subcutanat. Paronichia-inflamaţia repliului epidermic periunghial Tablou Clinic: repliul se umflă ,devine roşu şi dureros,dacă se apasă asupra lui apare puroi TRatament: conservator (2-4 zile)-băiţe cu alcool sau badijonări cu tinctură de iod. Operator Panariţiul subunghial-inflamaţie cu puroi ce se dezvoltă sun unghie. TRatament numai chirurgical

    68.Panaritiu .Etiopatogeneza.Clasificarea Panariţiul-reprezintă o inflamaţie supurativă a ţesuturilor degetului.

    Agent patogen-stafilocucul,rar streptococul Microtraumatismele ( escoraţii,înţepături,corpi străini introduşi accidental joacă un rol esenţial în apariţia panariţiului.Daca ele sunt neglijate riscă a fi infectate şi poate aparea pan. Clasificarea panariţiului:

    1.Conform structurilor anatomice ale degetului afectate:

    -superficial -al ţesutului conjuctiv subcutanat -osos -articular -al tecilor tendinoase -paronichie -subunghial -pandactilită (pan.total) Tablou Clinic:

    -dureri insuportabile -roşeaţă slab pronunţată pe faţa dorsal -degetul e semiflectat şi orice încercare de al îndrepta provoacă durere intensă

    69.Panaritiul osos si articular.Clinica.Tratament Panariţiul osos-poate fi primar cînd apare în urma infectării plăgii prin înţepare, adingînd periostul şi osul. Poate fi secundar-apare ca o complicaţie a pan.ţes.conj.sub. rău tratat. Semnele sunt aceleaşi ca la pan.ţ.c.s. însă mai accentuate.Are loc o îngroşare cilindrică a falangei unghiale-simptom carcteristic-şi durere vie la palparea degetului. Tablou Clinic: indispoziţie,cefalee,frison,t 39+40. Tratament-conservator( adm de penicilină+ injecţii intramusculare de AB) degetul şi mina trebuie imobilizate. Operator- constă în îndepărtarea ţes.celulo-adipos necrotizat, drenaj sau suturare etanşă.După schimbul de pansamente şi adm de AB. Panariţiul articular-inflamaţie supurativă a articulaţiilor interfalangiene.Mi/o pot nimeri prin înţepare şi leziuni deschise sau ca urmare a avansării pan.descrise anterior. Tablou Clinic: durerea,articulaţia devine fuziformă şi hiperemiată. Evoluţia duce la distrugerea ligamentelor lat are articulaţiei şi la mobilitatea ei anormală. Tratament: daca art. conţine puroi atunci se face atrotomie-se deschide art.şi se spala cu AB. Dacă tratamentul nu e efficient se recurge şi la amputaţie.

    70.Fegmonul minii.Clasificare.Tablou clinic.Tratament.

    FLEGMOANELE MAINII Infectiile acute ale mainii se impart in infectii superficiale sau supraaponevrotice si

    Infectii profunde sau subaponevrotice. Tendinta lor evolutiva le da aspectul de flegmon. A. Flegmoanele superficiale sunt de doua forme:

    • 1. Forma eritematoasa este de fapt o limfangita eritematoasa sau reticulara. Semnele sunt tipice

    pentru infectia acuta: rubor, tumor, calor, functio laesa (degetele in flexie antalgica). Se recomanda

    comprese umede cu alcool, rivanol, acid boric s. a. si antibiotice.

    • 2. Forma flictenulara sau flegmonul palmar superficial apare de obicei la baza unui deget, pe locul

    unei bataturi (clavus), printr- o flictena seroara sau serohemoragica care devine purulenta si se insotesc de edem si dureri intense ce tind sa se extinda in pliurile interdigitale si spre dosul mainii.

    Infectia evolueaza spre interior, tegumentul palmar fiind foarte rezistent. Datorita comunicarii tesutului conjunctiv palmar cu cel dorsal, edemul impresionant apare pe fata dorsala a mainii. Incizia in zona de fluctuenta maxima (sau de maxima tensiune), evacuarea colectiei si excizia tegumentului de la nivelul flictenei se face sub anestezie locala (kelen), tronculara sau generala, in functie de reactivitatea bolnavului. Se asociaza antibiotice antistatafilococice si, apoi, pe baza antibiogramei din puroiul evacuat. Flegmonul dorsal superficial este mai rar si are drept cauza microtraumatisme prin care au patruns, de obicei, streptococul. Se manifesta prin edem, roseata, caldura locala si dureri care implica flexia degetelor. Tensiunea poate determina ulceratii si necroze tegumentare. Incizia, in zona de tensiune

    maxima, se face longitudinal si paralel cu tendoanele, urmata de lavaje si comprese umede cu solutii antiseptice. B. Flegmoanele profunde sunt subaponevrotice si se impart in flegmoane ale lojilor conjunctive si flegmoane ale tecilor sinoviale. 1. Flegmoanele lojilor conjunctive se impart si ele, dupa localizarea topografica in: flegmoane ale lojilor tenare (Dolbeau), flegmoane mediopalpare, flegmoanele lojilor hipotenare, flegmoane comisurale (interdigitale) si flegmoane dorsale. a) Flegmoanele lojii tenare (Dolbeau) se dezvolta in loja tenara. Bolnavul acuza dureri spontane si miscarea policelui. Roseata, edemul si caldura locala se opresc la nivelul plicii palmare de opozitie a policelui. Incizia se face sub anestezie regionala sau generala, in zona de tensiune. maxima, menajand pliul de opozitie a policelui, lateral de acesta, pentru a evita cicatricea retractila. Drenajul se face transfixiant prin contraincizie dorsala si se imobilizeaza mana in atela; antibioterapie pe baza antibiogramei. b) Flegmoanele lojii hipotenare se dezvolta in loja respectiva si se prezinta ca o inflamatie acuta pe marginea cubitala a mainii care se localizeaza la acest nivel. Inciziile se fac paralel cu pliul de flexie palmara, se dau antibiotice, se imobilizeaza. c) Flegmoanele mediopalmare sunt grave pentru ca ele comprima vasele si nervii, pielea fiind inextensibila. Durerile sunt exacerbate de extensia degetelor. Odata cu dezvoltarea edemului dorsal, degetele raman in flexie antalgica. Spatiile comisurale nu participa la edem. Poate evolua ulterior, producand un abces la antebrat, prin canalul carpian. Incizia se face sub anestezie generala si se completeaza cu o contraincizie dorsala in spatiul II intermetacarpian si drenaj tranfixiant. Tratamentul consta in: antibioterapie, analgetice, antipiretice, vitamine, ca si in celelalte localizari palmare. Tratamentul medical este indicat numai in faza initiala. Antibioterapia consta in penicilina G in infectiile cu streptococ hemolitic, oxacilina in infectiile cu stafilococ auriu, griseofulvina in micozele asociate si alte antibiotice dupa sosirea rezultatelor antibiogramei. Compresele umede cu solutii antiseptice (alcool, rivanol) sunt indicate in limfangite, celulite si chiar in momentul aparitiei flictenei avand un rol revulsiv, analgetic si de resorbtie a edemului, in primele zile grabind procesul de colectare si delimitare a infectiei, ulterior. Fizioterapia antiinflamatorie are aceleasi indicatii. Vaccinarea antitetanica este obligatorie in plagile socotite cu potential tetanigen. Pozitia ridicata a mainii favorizeaza circulatia de intoarcere si diminua edemul si durerile. In infectiile profunde se recomanda chiar imobilizarea in atela pentru suprimarea miscarilor care agraveaza edemul si favorizeaza difuziunea infectiei. Tratamentul chirurgical urmareste evacuarea puroiului, prevenirea difuziunii si crearea de conditii optime pentru cicatrizare. Momentul optim il reprezinta aparitia fluctuentei. Locul de electie al inciziei este cel al maximei fluctuente, de obicei in centrul ei. Postoperator, se continua tratamentul cu antibiotice pe baza antibiogramei si lavaje cu solutii antiseptice care au efect antalgic, antiseptic, decongestionant si de fluidificare a secretiilor. Pansamentele umede cu solutii slab antiseptice protejeaza plaga si ii asigura supletea. Imobilizarea mainii in pozitie ridicata deasupra nivelului inimii se continua pana la disparitia edemului.

    71. Artrita purulenta. Etiopatogeneza. Clinica. Tratamentul.

    Artrita purulenta- inflamatie suporativa a articulatiei, survine in urma patrunderii microbilor (stafilacoci, streptococi) direct ( plaga traumatism) pe cale limfatica din focarele purulente invecinate (limfadenita, osteomelita) sau pe cale hematogena (sepsis). Atritele mai grave sunt provocate de streptococul hemolitic. Artritele pot fi primare si secundare, fiind provocate de infectia piogena sau de infectia specifica (gonoree, tifos abdominal). Deosebit de grave sunt artritele articulatiilor cocsofemorale, talocrorale, genunchiului, umarului. In functie de faza procseului patologic si agentul patogen exsodatul poate avea un caracter fibrinos, purulent, purulent hemoragic, putred.

    Clinica

    Depinde de extinderea si localizarea procesului patologic si de graviditatea afectiunii primare, fiind o complicatie a acesteea. Leziunea membranei sinoviale se caracterizeaza prin durere ce se intensifica chiar si la cea mai neinsemnata miscare. Din aceasta cauza miscarile active in articulatie devin imposibile, extrimitatea raminind in pozitia care asigura capacitatea maxima a articulatiei. Articulatia se mareste in volum, contururile ei devin sterse, la palparea regiunii articulatiei se constata cresterea locala a temperaturii, durerea din cauza apasarii, pielea devine rumena si edimatiata. In cazul cind procesul suporatic cuprinde fascia ce inconjoara articulatia si muschii apare o tumefactie a tesuturilor moi. Pielea are un caracter ecteric, bolnavul are fiebra intermetenta, frison si delir,

    Aparatul ligamentar se distruge din care cauza se formeaza o „articulatioe balanta” ce duce la luxatii si

    subluxatii patologice, inj singe apar mopdificari caracteristice procesului suporativ grav, radiogramele

    dupa 2-3 saptamini de la inceputul bolii se evidentiaza leziuni ale cartilagelor, oaselor, iar mai tirziu luxactii si subluxactii.

    Tratament:

    Tratamentul conservator sau chirurgical imobilizarea articulatiei. In sinoviteimobilizarea trebuie imediat dupa lichidarea fenomenelor acute in osteoartritele cu distrugere excesiva a osului imobilizarea trebuie lasata pina la aparitia antelozei intr-o pozitie functionala comoda. In sinovitele seroase dupa punctia articulatiei se aplica un pansament compresiv care fixeaza articulatia si inlesneste rezobtia exsodatului. Se realizeaza punctia articulatiei cu evacuarea puroiului dupa care se introduc antibiotice. Dupa punctie se aplica un pansament compresiv si se imobilizeaza extrimitatea. Daca prin punctie nu se obtine un efect terapeutic stabil se recurge la artrotomie ( articulatia se deschide larg, se evacueaza puroiul, se introduce antibiotice, se instaleaza un drenaj.Dupa rezectia arcticulatiei este necesar de imobilizat indelungat extremitatea intr-o pozitie functionala. Dupa lichidare fenomenelor acute este indicat fizioterapia.

    72.Osteomelita.Definitie.Clasificare

    Osteomelita- este un proces acut sau cronic de infectie al osului si periostului, secundara altor infectii ale organismului. Infectia asociata cu osteomielita poate fi localizata sau se poate extinde prin periost, cortex, maduva osoasa si alte tesuturi adiacente. Patogenul bacterian variaza in functie de varsta pacientului si de mecanismul de infectie. Exista doua categorii principale de osteomielita: hematogena sau prin inoculare directa sau contigua. Osteomielita hematogena este o infectie cauzata de insamintarea bacteriana prin singe. Germenii provin de la o alta sursa de infectie a organismului: panaritiu, abces dentar, infectie faringiana, bronsica, urinara, otita, etc. Apare mai ales la copii, iar localizarea frecventa este zona metafizara. Osteomelita traumatica- consecintele unei plagi prin arma de foc ce reprezinta un process pathologic secundar Osteomielita acuta In functie de calea de infectare, osteomielita acuta poate fi impartita in hematogena si exogena (directa). Osteomielita hematogena este observata predominant la copii si implica oasele lungi, mai ales cele ale membrului inferior. La adulti extinderea hematogena este mai frecventa la nivelul corpilor vertebrali lombari.

    Osteomielita cronica. Este o infectie severa, persistenta a osului si a maduvei osoase. Este dificil de

     

    tratat definitiv, de aceea pacientii pot purta aceasta infectie ani de zile.

     

    73. Ostemielita acuta hematogena.Etiologie.Patogeneza.Clinica-inflamatie supurativa a maduvei osoase .Osteomielita hematogena-apare in urma vehicularii microbilor in os prin singe.Este mai des intalnita la copii si adultii de sex masculine(femur tibie).Etiologie si patogenie:Osteomielita e provocata de microbe piogeni.Osteomielita acuta si cronica sunt provocate de stafilococi 60 80 %,streptococci 5 30 %.10 15 %pneumococi sau flora mixta.Din focarul primar(furuncul,carbuncul,panaritiu,flegmon,abces,dinti cariati,anghine,procese inflamatorii cornice in sinusuri,otite)microbii patrund in maduva osoasa prin torentul circulator si provoaca inflamatie. Tablou clinic.In primele 2 zile indispozitie,dureri in extremitati,muski,cefalee,frison cu temperature 39 si mai sus,slabiciune,oboseala,varsaturi.Starea generala se agraveaza,delir,iritatie meninghiala,uneori convulsii,limba saburala si uscata,bolnav palid,oki infundati,buze si mucoase cianotice,piele uscata,coloratie icterica,tensiunea scazuta,zgomote cardiac surde,pulsul

    accelerat.Respiratia accelerate ,superficial.Leucocitoza considerabila 15-20*10 (puterea 3),neutrofiloza,scad euzinofile si monocite,scade hemoglobina(pana la 30 g/l),apare o durere intense,sfredelitoare strict localizata in partea lezata,la cele mai mici miscari striga de durere.

    74.Osteomielita acuta hematogena.Tratamentul- inflamatie supurativa a maduvei osoase Osteomielita hematogena-apare in urma vehicularii microbilor in os prin singe Tratamentul cuprinde masuri de actiune asupra intregului organism si masuri de actiune asupra focarului de infectie.Includ metode consevatoare (antibioticoterapia ,repausul extremitatii)si chirurgicale. Antibiotecoterapia-intramuscular de 2 ori pe zi la 4-6 ore cate 500 000 UA penicilina,lincomicina,cefalosporina.Imbunatarie starii generale,scade febra,intoxicatia,insanatosire grabnica.Mai pot fi administrate local,intraarterial,subperiosta si intraostal pentru a mari concentratia loc in focarul purulent,In caz de colectie purulenta se recurge la puctie si evacuarea puroiului cu intruducere de antibiotic. Imobilizarea efectuata inca in primele zile a bolii contribuie delimitarea procesului pathologic,calmarea durerii si imbunatatirea starii generale. Tratamentul operator-daca antibiotic ineficiente,incizia unde se afla puroiul,dupa deskidere se asigura un drenaj,sectionarea periostului,trepanarea cavitatii osteomedulare(in diafiza orificii de 1cm pentru scurgere),sechestrotomia-cand sa format cutia sechestrala,chiuretajul,irigarea cu antibiotic,tamponarea cavitatii heterotesuturi(cheaguri de sange,lambouri cutanate,muscular,musculo-faciale)

    75.Osteomielita cronica secudara,cazuze.Diagnostic.Tratament Dezvoltarea ostemieliatei acute,din formele cornice fac parte ,abcesul Brody(formarea unei cavitati in os,ce contine puroi delimitate de capsula) osteomilita sclerozta.Cauza trecerii din acuta in cronica este necroza continua a zonei infectate din substanta spongioasa,Sechestrul format intretine inflamatia reactiva din partea tes osos;tulburari grave ale nutritiei osului si periostului contribuie la evolutia procesului patlogic. Simptome sunt neinsemnate si devin accentuate dupa acutizarea procesului inflamator,slabirea restentei locale a organismului fata de infectia din os constituie o cauza a acutizarii procesului pathologic.Examenul Rx este important,simptome dupa 10-14 zile.Intai metafiza se manifesta prin structura stearsa;se utilizeaza fistulografia pentru a stabili sediul exact al sechestrului Tratament Antibiotecoterapia-intramuscular de 2 ori pe zi la 4-6 ore cate 500 000 UA penicilina,lincomicina,cefalosporina.Imbunatarie starii generale,scade febra,intoxicatia,insanatosire grabnica.Mai pot fi administrate local,intraarterial,subperiosta si intraostal pentru a mari concentratia loc in focarul purulent,In caz de colectie purulenta se recurge la puctie si evacuarea puroiului cu intruducere de antibiotic. Imobilizarea efectuata inca in primele zile a bolii contribuie delimitarea procesului pathologic,calmarea durerii si imbunatatirea starii generale. Tratamentul operator-daca antibiotic ineficiente,incizia unde se afla puroiul,dupa deskidere se asigura un drenaj,sectionarea periostului,trepanarea cavitatii osteomedulare(in diafiza orificii de 1cm pentru scurgere),sechestrotomia-cand sa format cutia sechestrala,chiuretajul,irigarea cu antibiotic,tamponarea cavitatii heterotesuturi(cheaguri de sange,lambouri cutanate,muscular,musculo-faciale)

    76.Complicatiile osteomielitei.Tratament .Profilaxie

    Complicatiile generale sunt in raport cu seritatea sindromului septicemie, cu reactivitatea organismului si cu precocitatea si eficacitatea tratamentului antibiotic. Asocierea localizarilor viscerale cu infectia osoasa si articulara intuneca mult prognosticul. Printre localizarile viscerale, cele mai frecnte si mai reduile sunt trei: stafilococia pleuro-pulmo-nara, pericardita si flegmonul perinefritic. Mai pot fi intalnite: meningite, abcese cerebrale, peritonite.

    Complicatiile osoase sunt reprezentate de aparitia de focare osteomielitice multiple, ce au acelasi aspect clinic si radiologie. Complicatii locale 1. La nilul partilor moi Complicatiile osteomielitei la nilul partilor moi intereseaza tegumentele, muschii, vasele si nervii.

    • a. Leziunile cutanate sunt de obicei consecinta supuratiilor cronice. Contiguitatea numeroaselor fistule

    si presiunea exercitata de sechestre in drumul lor de eliminare spontana antreneaza o devascula-

    rizatie a pielii cu producerea de ulceratii si pierderi de substanta.

    • b. Printre complicatiile musculare, amiotrofiile sunt cele mai frecnte. Ele sunt

    consecintaimpotentei functionale cauzate de osteomielita si de imobilizarea prelungita.

    • c. Complicatiile vasculare sunt reprezentate cel mai des de sindromul de loja. Acest sindrom poate

    surni fie in cursul fazei acute, cauzat de hipe-remie inflamatoare sau de abcesul subperiostic, fie in

    decursul fazei cronice ca o complicatie a gesturilor chirurgicale reparatorii.

    • d. Complicatiile nervoase sunt mult mai rare, ele fiind in majoritatea cazurilor leziuni iatrogene.

    2. La nilul oaselor

    • a. Supuratiile cronice constituie complicatia cea mai frecnta a osteomielitei.

    Durerea este de obicei atenuata sau absenta si este in contrast cu intensitatea tulburarilor trofice si cu fibroza partilor moi.

    • b. Fractura pe os patologic si pseudartroza sunt complicatii ce survin in formele gra insotite de

    demineralizare intensa in regiunile unde rezistenta mecanica este minima. Cura pseudartrozelor prin osteomielita este foarte dificila, si necesita timp indelungat si recurgerea la toate resursele terapeutice din chirurgia ortopedica si reparatoare.In pierderile de substanta osoasa, utilizarea aparatului Ilizara, prezinta marele avantaj ca ofera in acelasi timp posibilitatea consolidarii si corectiei defectelor de ax si lungime.

    77.Gangrena gazoasa,etilogie,clasificare.

    Infectia anaeroba-este un process pathologic procavat de microbe ce se inmultesc in lipsa oxigenului

    cu evolutie specifica.Se caracterizeaza prin lipsa reactiei inflamatorii si edem progresiv,degajare de caz,necroza,stare grava a organismului in urma intoxicatie cu toxine bacteriene.O complicatie a plagilor in timp de razboi. Etiologia.Poate fi provocate de urmatorii agenti patogeni anaerobi: clostridium perfrigens,cl.oedematiens,septicum,hystoliticum.Cel mai raspandit perfringers actiunea lor consta in formarea rapida de gaz in tesuturi si in intoxicatia grava a bolnavului. Existra trei clasificari: 1)anatomopatologica 2)clinica 3)anatomica

    Anatomopatologica

    -emfizematoasa(clasica)-predomina gaz in tesuturi fata de edem,agent pathogen cl perfringens -edematiata(toxica)-toxicoza grava a bolnavalui ,predomina edem din tesuturi asupra gazului,cl oedemantiens -mixta-anarobi toxici formatori de gaz,edemul si emfizemul se dezvolta parallel -necrotica-necroza sau dezintegrarea tesuturilor. -flegmanoasa-emfizem si edem putin pronuntat

    Clinica

    -fulgeratoare-la cateva ore dupa ranire sau traumatism repetat,rapid la moarte

    -acuta-restu cazurile de infectie anaeroba Anatomica-epifasciala si subfasciala

    78.Semne generale si locale in gangrene gazoasa

    Variza in functie de specia si virulent microbilr ,de amploarea procesului,rezistenta organismului bolnavului.Local:intensitatea manifestarii necrozei,edem,formare de gaze,flegmon gazos,suprafata plagii.Durere in plaga,senzatie de distensie in extremitate,intoxicatie incipient,adinamia,apatia,stare de excitatie,temperature pana la 39,puls accelerat 150,tensiunea scada 80.Extremitatea si plaga edematiate,piele palida,pete si dungi rosie albastra.Gazul poate fi evidentiat prin radiografie in extremitati,la comprimare ies bule de gaz,crestearea rapida a edemului,scade brusc Hb,scade nr de hematii,leucocitoza,neutrofilie

    79.Tratamentul gangrenei gazoase(specific,chirurgical,nespecific)

    Specific-intrebuintarea unui amestec de seruri antigangrenoase.Doza curative de seruri,exprimata in unitati antitoxice international(UA) este de 150 000 UA.Cu tel curative se introduce intravenous,picatura cu picatura cu sol izotonica clor de sodium,100ml ser la 100-400 sol fiziol.

    Chirugical-efecetuarea timpurie,de urgent a operatiei radical,in trei variante:

    a)incizia larga si deskiderea focarelor de infectie urmata de excizia tes necrotizate b)amputarea in intoxicatii progresiva grava c)amputarea cu disecatia bontului,in cazuri avansate,tratare cu h2o2 cu imobilizare ideala Nespecific-in intoxicatii grave,consta in dezintoxicatia energica a organismului,prin introducerea in cantitati mari (max 4 l pe zi) de likide (sol fiziol) transfuzii de sange,

    80.Tetanosul.Etiopatogeneza.Tabloul clinic

    Boala infectioasa speficica acuta,provacat de bacil anaerob-cl tetani.Exotoxina produsa de acest bacil,format din tetanospasmina.Actionind asupra SN duce la convulsii tonice si clonice a mm striati.Boala survine in urma patrunderii CL tetani in mediul intern prin leziuni a tegumentelor.Se

    intalneste in intestinele animalelor,oamenilor,in soluri,perioada de incubatie 4-14 zile Tablou clinic. Semne initiale slab pronuntate cefalee,oboseala,excitatie,slbiciune,transpiratii,durere in plaga,contractii usoare a mm plagii.Unul din semnele de baza convulsia tonico-clonica a mm scheletului.Trismus-deskiderea dificila a gurii.Muschii mimici se contracta convulsive dint fetei o expresie sarcastic.Convulsiile cuprind in scurt timp gatul,spatele,abdomen,extremitati.Oboseala rapida,contracta toti muskii,poate duca la fractura oaselor,respiratia anevoioasa,poate surveni moarte prin asfixie,temperature poate cresta la 42,puls accelerat,poate surveni moartea 1-2 zile

    • 81. Profilaxia specifică şi nespecifică a tetanosului. Tratamentul tetanosului.

    1.Profilaxia specific activă-pasivă- cu scopul de a mări imunitatea faţă de toxina tetanică.Constă în:

    - imunizarea activă cu anatoxina antitetanică ( 1ml,peste 3 săpt. 1,5ml şi iar peste 3 săpt. 1,5 ml)+introducerea 1500+3000 UA de ser antitetanic intramusc. în caz de orice traumatism. -Imunizarea pasivă- administrarea gamaglobulinei cu acţiune antitetanică,intramusc. la maturi şi copii. 2.Profilaxia nespecifică-măsuri pentru îndepărtarea microbilor din plagă şi toaleta chirurgicală timpurie şi completă a plăgii. Tratamentul-tratament specific nu exista, el se trateaza symptomatic.( ser antitetanic,substante neuroplegice).

    • 82. Septicemia .Definiţie.Clasificare

    Sepsis -patologie inflamatoare severă cauzată de diferite mi/o sau a toxinelor lor care are o

    manifestare clinic identică indiferent de agentul provocator. Principală diferenţă a sepsisului este că e non-contagios şi nu are perioadă de incubare. Etiologia-stafilococi 68 % ,streptococci,pneumococi,mai rar echeria coli. Surse de infecţie: flegmoane,abcese,mastite,peritonite,furunculi. ( prin intermediul unei plagi ,colecţii purulente)

    Clasificare

    • 1. Conform localizării focarului primar de infecţie: -Sepsis chirurgical -S. ginecologic -S.urologic -S. neonatal 2.Conform agentului microbian -stafilococi -streptococi -esherichia coli -infecţie anaerobă 3.Conform evoluţiei clinice - evol. Fulminantă (5-7 zile) -evol.acută (2-4 săpt) -evol.subacută (6+12 săpt) -evol. Cronică 4.Conform procesului pathologic depistat

    -septicemie- prezenţa mi/o în circuitul sanguine fără metastaze purulente) -septicopiemie-cu metasteze purulente în diferite organe şi ţesuturi. SYRS-sdr.de raspuns inflamator systemic,cu simptomatologie evidenta de sepsis,dar fara focar de infectie.,fiind rezultatul eliberarii de mediatori ai inflamatiei din zonele ischemiate.Poate avea etiologie neinfectioasa.( febra mai mare de 38 sau mai mica de 36,tahicardie 90/min,tahipnee> 20/min,leucocitoza,leucopenia indici anormali) Sepsis sever-asociat cu disfunctie organic,hipoperfuzie tisulara si hipotensiune sistemica Socul septic-sepsis dezvoltat in timp,asociat cu hipotensiune si hipoperfuzie tisulara contrar unei compensari volemice adecvate.

    83.Tratamentul septicemiei

    Tratamentul local:

    1.Deschiderea imediată a focarului purulent+necrectomia 2.Drenaj şi lavaj al focarului purulent

    3.Suturarea precoce a defectelor tisulare

    4.Efectuarea tratamentului în condiţii de medii abacteriale

    5.laparastomie,

    Tratamentul general:

    1.Antibioterapie modern( cefalosporine generatia3, tienam)

    2.Imunizarea pasivă şi activă

    3.Tratament infuzional

    4.Hormonoterapie

    5.Detoxicare extracorporală,hemosorbţie,plasmosorbţie

    6.Hiperbaroxigenare

    84. Septicemia.Tabloul clinic.Diagnosticul.

    Diagnosticul-în asociere cu următoarele criterii:

    -prezenţa focarului primar de infecţie -hemocultură pozitivă -prezenţa semnelor de SYRS -prezenţa semnelor clinice de disfuncţie organosistemică sau a focarelor piemice secundare. Tablou Clinic -sdr. Intoxicaţional (tahicardie >90/min,febră>38 ori < 36,anorexie,transpiraţii) -sdr.disfuncţiei repsiratorii ( tahipnee,cianoză) -sdr. Dereglării SNC ( cefalee,excitabilitate,insomnie) -sdr.disfuncţiei hepatorenale (ictericitate,edeme) -sdr.hemoragic -sdr.discfuncţiei cardio-vasc ( hipotonie) -hiperglicemie,hipotensiune A,coagulopatii.temperatura central > 38,3 C sau hipotermie <36 C -ileus-absenta sunetelor peristalticii.

    85.Gangrena.Definiţie.Clasificare.Tabloul clinic.Tratamentul. Gangrena-reprezintă o necroză indirectă (moartea celulelor) a unei părţi ai corpului ce are contact cu mediul extern,caracterizată printr-o culoare neagră sau surie-bruna determinată de transformareapigmenţilor sang. în sulfat de Fe.

    Clasificare:

    1.După evoluţia clinică

    -gangrena uscată -gangrena umedă 2.După provenienţă

    -gangrenă nespecifică- se dezvoltă în urma ( lezării vasului magistral, scoaterii cu întîrziere a garoului,traumei termice si chimice,dereglări trofice ale ţesuturilor

    -gangrena specifică- se dezvoltă în urma unor astfel de boli : aterioscleroză,sifilis,diabet zaharat,

    -dermatozele gangrenoase Gangrena uscată-mai frecvent în dereglările lente progersive ale circulatiei sangvine în membre la bolnavii extenuaţi,deshidrataţi.Pe măsură evoluţiei necrozei tes. se usucă,zbircesc devin dure .In

    gangrene uscata descompunerea tes.necrozate aproape ca nu are loc iar absorbtia produselor toxice e neesentiale,intoxicatiea nu se constata. Tratament: amputatie pina la linia de demarcatie sau necrectomia . Tablou Clinic :

    -dureri ischemice intensive mai jos de obliteratia vasului -membrul devine palid,apoi pielea capata cul.marmorei,rece,fara puls -dispare sensibilitatea,apare senzatia de amorteala -edem reactive mai sus de focarul necrotizat -spasm al ram.arteriale colaterale

    • 86. Gangrena umedă.Cauzele.Tabloul clinic.

    Gangrena umedă/putridă- e provocata de aceiaşi cauze ca şi gangrena uscată.Evoluează în dereglările

    rapide ale circulaţiei sîngelui( embolia,lezarea vaselor).Tes.necrotizate nu reuşesc să se usuce şi sint expuse dezintegrării putride,ceea ce duce la absorbirea abundentă în organism a produselor de descompunere şi intoxicaţie gravă.

    Tablou clinic:

    Local: intensificarea bruscă a edemului membrelor,pielea capătă aspect de marmoră,devine rece,puls nu se determină,mişcări lipsesc. General:stare general gravă, dureri în membrul lezat,puls frecvent,mic,TA joasă,limba uscată,t înaltă. Tratament: este indicată amputaţia lui precoce

    • 87. Profilaxia şi tratamentul gangrenei umede şi uscate.

    1.prevenirea,diagnosticul precoce si tratamentul bolilor a caror complicatii sau urmari e gangrene (

    boli acute chirurgicale, cardiovasculare,traumele) 2.restabilirea circulatiei sang. dereglate ( dezv. colateralelor,lichidarea spasmelor vaselor) Tratament: necrectomia tesuturilor lezate sau amputatia membrului afectat.

    88.Ulceraţii.Definiţie.Cauzele apariţiei.Tabloul clinic.Tratament

    Ulcer- defect al mucozitatilor sau tegumentelor ce se dezovolta in urma necrozarii loor, care are tendinta minora de cicatrizare si are o evolutie cronica.

    Cauzele aparitiei:

    • 1. Dereglari hemocirculatorii si limfodinamicii

    • 2. Dereglarea peretilor vaselor in ateroscleroza

    • 3. Trauma-termica,mecanica,electrica,chimica,actinica

    • 4. Infectia,lues,tbc,actinomicotica

    • 5. Dereglarea MB in diabet zaharat,insuficiente de vitamine

    • 6. Dereglari trofice

    • 7. Ulceratii tumorale

    Tabloul Clinic:

    1.Ulcer trofic-forma neregulata ,rotunda;marigini fibroase,cianotice/palide,abrupte.Fundul e adinc,fara granulatii cu tesuturi necrotice de cul.surie.Cu eliminari sarace. Localizare preferata:

    membrele inf. 2.Ulcer tbc-forma neregulata,margini moi atrofice,abrupte,fundul mai jos de nivelul pielii acoperit cu o supraf.lucioasa cu eliminari seroase bogate.Putin dureroase. 3.Ulcer canceros-rotund,marg.dure sub forma de val,fundul elevat asupra pielii,dureros. 4.ulcer sifilitic-rotund cu un val ascutit in jur,fundul nu proimina,sarac in secretii.Mereu e indolor.Loc: buze,organe genitale.

    Tratament:lichidarea cauzelor principale ce au contribuit la aparitia ulcerului.Tratament local- aplicarea antisepticilor,remediilor ce favorizeaza regenerarea.Tratament chirurgical-excizia ulcerului in bloc cu tesut fibros cu o ulterioara plastie.

    • 89. Fistule. Definiție. Clasificarea. Fistula este un canal îngust, căptuşit cu epiteliu sau granulaţii, ce unește organul, cavitatea sau

    țesuturile subiacente cu suprafața corpului. Ea poate uni de asemenea și unele organe cavitare între

    ele

    Clasificare:

    După origine:

     

    fistule congenitale, formate în legătură cu malformațiile;

    dobândite,care se împart în:

    fistule provocate de un proces patologic, ce se dezvoltă ca rezultat al inflamației(osteomielită cronică, tuberculoza oaselor, articulațiilor, corpi străini, ligaturi, etc.), la distrugerea țesuturilor de tumoare și descompunerea ei (fistule vezico-uretrale în cancerul uterului, etc.) formate în urma operațiilor-fistule artificiale. Acestea sînt fistulele vezicii utrinare de pe urma rănirii uretrei, fracturării coloanei vertebrale cu paraplegie, etc, fistulă intestinală în tumorile inoperabile ale intestinului, etc. După legătura cu mediul ambiant:

    Fistule externe ale organelor cavitare, cavităților, țesuturilor (spre exemplu, intestinale, ale vezicii urinare, duodenului, bronhotraheale, pararectale, etc.) Fistule interne între două organe cavitare, dintre organ și cavitate, dintre organele cavitare și focarul patologic gastrointestinal, utero-vezical, bronho-pleural, bronhoezofagal, rectopararectal, etc.

    Fistule externe ale țesuturilor moi și ale oaselor, care foarte des unesc focarul infecției cu mediul ambiant în prezența sehestrelor. După structura lor:

    Fistule granulomatoase, pereții cărora sînt acoperiți cu granulații.

    Fistule epitelizate cu pereții canalului fistulei acoperiți de epiteliu.

    Fistule labiate atunci cînd epiteliu mucos al organului cavitar trece nemijlocit asupra tegu,emtelor, deci în fond organul cavitar camonică cu mediul încpnjurător printr-un

    orificiu și nu prin canal fistular. După caracterul secreției:

    urinare;

    salivare;

    fetide;

    microbiene;

    purulente;

    mocoase;

    etc.

    • 90. Tabloul clinic. Diagnosticul și tratamentul fistulelor. Fistule artificiale.

    Tabloul clinic. Fistulele se deosebesc după aspectul exterior și caracterul secrețiilor. Fistula ereditară mediană a gâtului are un orificiu mic și secreții mucoase, iar cea labială, deseori intestinală largă, elimină conținunt intestinal în exces. Caracterul secrețiilor din fistulă determină starea pielii înconjurătoare. În jurul fistulei gastrice sau duodenale foarte des se observă o dermatită pronunțată din cauza acțiunii de corozie a sucului digetiv. În fistulele vizicale deseori se observă un edem dur al pielii înconjurătoare cu dezvoltarea ulterioară a elefantiazisului. Fistulele pot duce la dereglări

    esențiale în starea generală a bolnavului. În fistulele purulente e posibilă intoxicația purulentă, ce se intensifică în scurgerea dificilă a puroiului; fistulele gastrică și intestinală pot duce la pierderea unei

    contități mai de suc gastric, ceea ce poate duce la tulburări grave ale metabolismului hidro-salin și proteic.

    Cauza dereglărilor pronunțate ale funcțiilor organelor pot fi fistulel organelor cavitare, însoțite de pătrunderea în organ a secretului bronhoesofagal, conținutului intestinal în vezica urinară în fistula intestino-vezicală, etc. Dereglările stării generale pot evolua și în infecțiile secundare prin fistulă, ce este posibil nu numai în fistulel granulomatoase, dar și în cele epiteliza și ereditare. La particularitățile evoluției se va reține că fistulele epitelizate și labiale nu se cicatrizează spontan, iar cele granulomatoase se pot cicratiza spontan, dacă organismul reușește să facă față microflorei și tesuturilor necrozate (sechestre osoase, ale țesuturilor moi și corpi străini) care s-au eliminat din focarul patologic. O condiție importantă pentru cicatrizarea spontană a fistulei unui organ cavitar este diminuarea secreției prin fistulă a conținutului acestui organ (urină, conținutul intestinal, bilă, etc.) Diagnosticul fistulei de obicei nu prezintă mari dificultăți. El se bazează pr acuzele caracteristice, anamneză, aspectul plăgii, cantitatea și caracterul secreției, iar în fistulel interorganice pe modificările funcției organelor lezate, etc. Pentru precizarea direcției canalului fistular, lungimii lui, numărul și caracterul ramificațiilor, legăturii cu focarul patologic, etc. se efectuează radiografia cu introducerea în fistulă a substanțelor de contrast (sergozină, iodolipol, etc.) – fistulografia. La precizarea diagnosticului contribuie examenul secreției pentru identificarea acidului clorhidic în suspecția fistulei gastrice, sărurilor urice – în suspecția fistulei vezicii urinare, etc. Expecorația sputei colorate după introducerea coloranților (de exemplu, albastru de metilen) denotă prezența fistulei bronhopleurale, iar colorarea conținutului intestinal gros la introducerea colorantului în orificiul anal confirmă prezența fistulei complete în el. Tratamentul. În fistulele granulomatoase o importanță hotărâtoare o are lichidarea focarului inflamator din profunzimea țesuturilor cu înlăturarea obligatorie a sechestrelor osoase, țesuturilor moi necrozate, corpilor străini, etc. și crearea condițiilor de eliminare a conținutului plăgii, evitând

    canalul fistulei. În majoritatea cazurilor fistulele granulomatoase ele organelor cavitare impun un tratament chirurgical.

    În afară de lichidarea focarului, principalul moment în tratamentul chirurgical al fistulelor epitelizare este înlăturarea totală obligatorie a stratului epitelizat al canalului fistulei. Diferite metode (chimice, termice, electrice) de distrugere a epiteliului canalului fistulei sînt puțin eficace fără

    lichidarea cauzei procesului purulent.

    Fistulele labiale pot fi tratate numai prin operație radicală. Ea constă în mobilizarea organului

    cavitar și suturarea orificiului în el, iar în schimbările cicatrizante ale pereților – rezecția sectorului

    cicratizat.

    Fistule artificiale. Deosebim stome externe și stome interorganice – anastomoze. Ele sînt aplicate pentru restabilirea funcției organului, diminuarea suferinței bolnavului, îmbunătățirea alimentării lui, eliminarea conținutului organului cavitar. În funcție de cauzele aplicării stomelor ele sînt efectuate provizoriu, ce se pot cicatriza spontan, cum dispare necesitatea în ele, și permanente, când cauza aplicării lor e de neînlăturat. În așa cazuri se formează o fistulă labială, care nu se cicatrizează spontan. Se aplică următoarele fistule externe: gastrostomă, colecistostomă, colostomă, epicistostomă, nefrostomă, anusul contra naturii, etc. Anastomozele interorganice sînt aplicate pentru restabilirea tranzitului adecvat al conținutului organelor cavitare sau secretului, dereglat de un proces patologic (tumoare, inflamție, etc.). Printre ele se enumeră gastroenteroanastomoză, colecistogastroanastomoză, enteroanastomoză, etc.

    91. Decubitusurile (escarele). Cauzele. Profilaxia. Tratamentul. Decubitusul (decubitus) este un proces ulceros-necrotizat, ce se dezvoltă la bolnavii slăbiți, aflați timp îndelungat în decubit și interesează zonele aflate sub presiune permanentă.

    Cauzele:

    1. Presiunea constant crescută asupra țesuturilor. Aceasta duce la ischemie prelungită din cauza lipsei de aport sanguin la nivelul capilarelor. 2. Frecarea între planul patului, cearceafuri și tegumentele pacientului determină microtraumatisme tisulare ducând la macerarea țesutului și ulcerație.

    3. Imobilizarea. Este cel mai important factor asociat cu formarea ulcerului de presiune. Alți factori majori de risc în dezvoltarea ulcerelor de presiune sunt: febra, anemia, infecțiile, ischemia, hipoxemia, hipotensiunea, malnutriția, bolile neurologice, suprasolicitarea metabolismului. Umezeala, căldura excesivă, cutele lenjeriei, resturile alimentare sau aparatul gipsat favorizează dezvoltarea escarelor mai ales la vârstnicii cu afecțiuni neuropsihice sau la bolnavii cu accidente

    vasculare cerebrale repetate. Pierderea in greutate favorizeaza aparitia escarelor datorita reducerii grosimii tesutului intre os si piele; medicatia, cum este chimioterapia, terapii biologice, steroizi; lipsa

    de lichide(deshidratarea) și bolile cronice de asemenea cauzează apariția escarelor.

    Profilaxia. Escarele pot apărea în câteva ore sau zile. Astfel, profilaxia implică:

    Schimbarea poziţiei în pat. Mobilizarea se face la 2-3 ore sau mai des, la nevoie. În foaia de

    observaţie se vor nota poziţia şi ora şi se urmăreşte aspectul cutanat.

    Asigurarea confortului şi menţinerea într-o stare perfectă de igienă.

    Folosirea materialelor complementare pentru prevenirea escarelor: saltele speciale antiescară,

    perne de diverse mărimi şi colaci de cauciuc; ungerea pielii cu soluţii de oxid de zinc cu vitamina A şi D2. Alimentaţie şi hidratare echilibrată.

    Se administrează alimente bogate în proteine (favorizează cicatrizarea);

    Administrarea de vitamine;

    Se hidratează cu cel puţin 1,5-2 Litri / zi. Favorizarea vascularizaţiei:

    Prin masaj

    Utilizarea alternativă de cald şi rece. Tratamentul. Tratamentul consta in prevenirea aparitiei leziunilor si vindecarea acestora in momentul in care s-au format. În funcție de gravitatea rănii se poate apela la o metodă chirurgicală

    sau non-chirurgicală (tratament conservator). Tratamentul conservator se aplică escarelor de stadiul I

    și II, în timp ce ulcerele aflate în stadiile III și IV au de cele mai multe ori indicație chirurgicală.

    Tratamentul include:

    restabilirea presiunii sângelui la tesuturi. Schimbarea freventa a pozitiei, cu distribuirea egala a

    presiunii, o saltea speciala sau alte suporturi care sa impiedice o presiune constanta indelungata aspupra unei zone; curatirea zilnica cu o solutie salina a leziunilor;

    mentinerea tesutului sanatos din jurul escarei uscat si curat;

    indepartarea tesuturilor moarte si aplicarea de unguente si creme care sa reduca riscul infectiilor(dermazin, betadin, baneocin, bioxitaracor). Alte metode care pot fi folosite pentru a mentine rana curata si pentru a induce vindecarea sunt terapia cu ultraviolete si terapia cu ultrasunete. Daca se produce suprainfectia leziunii este necesara

    terapia cu antibiotice. Escarele de decubit severe pot necesita tratament chirurgical.

    92. Perioada preoperatorie. Definiție. Fazele. Particularitățile perioadei preoperatorii în chiurgia de urgență și programată. Perioada preoperatorie este intervalul pe care, bolnavul îl petrece de la internare în

    staţionarul chirurgical pînă la momentul intervenţiei chirurgicale. Acest interval de timp este divers în dependenţă de caracterul procesului patologic. În maladiile grave, ce prezintă un mare pericol pentru viaţa bolnavului perioada preoperatorie este minimală (operaţia imediată). Dacă se prevede un pericol pentru viaţa bolnavului în viitorul apropiat – perioada preoperatorie este de o mai lungă durată, dar e limitată (operaţiile urgente). Pentru operaţiile programate timpul pregătirii

    preoperatorii este diferit.

    Scopul principal al perioadei preoperatoare constă în reducerea la minimum a riscului

    intervenției chirurgicale. Sistemul de măsuri profilactice, efectuate în scopul combaterii unor eventuale complicații în timpul intervenției chirurgicale și după ea constituie pregătirea

    preoperatorie.

    Pentru a preveni complicaţiile operatorii sunt necesare următoarele:

    de a stabili cu precizie diagnosticul maladiei;

    de a depista complicaţiile maladiei şi afectarea concomitentă a diferitor organe şi sisteme prin stabilirea gradului dereglărilor funcţiilor acestora; efectuarea unor măsuri curative, ce ar putea contribui la ameliorarea funcțiilor deficiente ale organelor și sitemelor bolnavului și la vindecarea bolilor asociate și a complicațiilor; de a determina indicaţiile şi contraindicaţiile către operaţie; de a alege corect metoda intervenţiei chirurgicale şi metoda de anestezie; de a majora forţele imunologice a organismului bolnavului; • efectuarea măsurilor menite să micşoreze pericolul infecţiei endogene (baie, bierberit, curăţirea tractului gastro-intestinal, sanarea cavităţii bucale, ş.a.).

    Dacă operaţia se va efectua cu anestezie generală, e necesar ca înainte de operaţie bolnavul să fie consultat de medicul anesteziolog, care determină varianta optimală de anestezie. Din momentul când bolnavul trece hotarul blocului operator se începe perioada operatorie, care constă din următoarele etape:

    Aranjarea bolnavului pe masa de operaţie în poziţia respectivă pentru fiecare intervenţie chirurgicală. Inducerea bolnavului în narcoză sau efectuarea anesteziei locale. Pregătirea câmpului operator. • Efectuarea intervenţiei chirurgicale (accesul, momentul principal, restabilirea integrităţii ţesuturilor).

    In operatia imediata perioada preoperatorie este minima. in operatia pogramata perioada preopeatorie este mai mare si inklude toate investigatziile necesare.

    93. Operația chirurgicală. Definiție. Clasificarea. Operaţia chirurgicală este o acțiune mecanică exercitată asupra țesuturilor și organelor bolnavului, fiind însoțită deseori de disocierea lor pentru a pune în evidență organul lezat, efectuată în scopul aplicării unui tratament ori stabilirii unui diagnostic. Sunt cunoscute următoarele tipuri de operaţii chirurgicale:

    operații sîngerînde, la care se încalcă integritatea pielii și mucoaselor; operații nesîngerînde, la care nu se încalcă integritatea tegumentelor (de exemplu, reducerea luxației); operaţiile curative, sînt cele mai frecvente, caracterul lor fiind determinat de problemele ce și le pune chirurgul; intervențiile radicale, în care se urmărește scopul de a vindeca îmbolnăvirea prin îndepărtarea focarului patologic ori a organului lezat (apendectomia, colecistectomia); intervențiile paliative, în care se urmărește alinarea suferinței, când nu e posibilă vindecarea (de exemplu, gastrostomia în caz de cancer esofagian avansat); • operaţiile diagnostice, din care fac parte biopsia, puncția pleurală, puncția articulațiior, pneumotoraxul, laparotomia și toracotomia exploratoare, etc. operaţiile imediate, trebuie făcute fără nici o întîrziere; amînarea lor cu cîteva ore, iar uneori cu cîteva minute numai, poate pune în pericol viața bolnavului ori înrăutățește brusc pronosticul. Drept exemplu servesc operațiile efectuate în hemoragie, asfixie, afecțiunile chirurgicale acute (mai ales în cazul perforării unor organe cavitare); operaţiile urgente se îndeplinesc peste un interval mic de timp de la internarea bolnavului în staţionar, care este necesar pentru precizarea diagnosticului şi pentru pregătirea minimală a pacientului către intervenţia chirurgicală; operațiile planificate pot fi executate în orice timp fără a dăuna sănătății bolnavului, de exemplu, operațiile cosmetice; • operaţiile amânate – până la 10 – 12 zile se efectuează pregătirea preoperatorie;

    În dependenţă de faptul cum este înlăturat procesul patologic – de o dată sau treptat deosebim operaţii efectuate într-un timp, doi timpi, etc.

    • 94. Indicii pentru intervenția chirurgicală: vitale, absolute, relative (explicație).

    Vitale-de prima urgenta, cind cea mai mica intirziere pune in pericol viata bolnavului (cancerul stomacului, stinoza piloroduadenala, hemoragii masive). Absolute- În cazul în care boala sau complicatiile ei nu se pot trata conservativ , fara interventii chirurgicale ex colicistita, hernii, stenoze, cancer, ulcer, etc/ Relative- Indicații relative pentru operații care au loc în bolile ce pot fi tratate atit prin operație cit si prin alte tratamente conservative. ex ulcer duadenal/

    • 95. Operații imediate, urgente și de plan. Noțiuni, exemple.

    Intervențiile imediate trebuie făcute fără nici o întîrziere; amînarea lor cu cîteva ore, iar uneori cu cîteva minute numai, poate pune în pericol viața bolnavului ori înrăutățește brusc pronosticul. Drept exemplu servesc operațiile efectuate în hemoragie, asfixie, afecțiunile chirurgicale acute (mai ales în cazul perforării unor organe cavitare). Intervențiile de urgență sînt acelea, care nu pot fi amînate pe timp îndelungat din cauza evoluției accelerate a bolii. Așa sînt intervențiile chirurgicale în tumorile maligne, deoarece expansiunea lor intensă poate duce la metastaze. În aceste afecțiuni operația poate fi amînată numai

    pe un termen strict necesar stabilirii exacte a diagnosticului și pregătirii bolnavului pentru operație. Intervențiile planificate pot fi executate în orice timp fără a dăuna sănătății bolnavului, de exemplu, operațiile cosmetice.

    • 96. Operații radicale, paliative și de diagnostic.

    În intervențiile radicale se urmărește scopul de a vindeca îmbolnăvirea prin îndepărtarea focarului patologic ori a organului lezat (apendectomia, colecistectomia); În intervențiile paliative se urmărește alinarea suferinței, când nu e posibilă vindecarea (de

    exemplu, gastrostomia în caz de cancer esofagian avansat);

    Din operaţiile diagnostice fac parte biopsia, puncția pleurală, puncția articulațiior, pneumotoraxul, laparotomia și toracotomia exploratoare, etc. Stabilirea sau prezicerea diagnosticului cu ajutorul oricărei metode chirurgicale necesită folosirea în prealabil obligatorie a tuturor metodelor de diagnostic existente. Operațiile de diagnostic prezintă într-o măsură oarecare un pericol pentru bolnav și de aceea ele trebuie aplicate numai ca etapă de încheiere în stabilirea diagnosticului;

    97.Operatii intr-un timp,doi timpi si mai multi(notiune,exemple)

    Interventia chirurgicala in care procesul patologic a fost inlaturat de-o data este numita operatie intr- un timp.Ca exemplu sunt operatiile :colecistectomia,apendectomie. Din cauza slabiciunii bolnavului ,gravitatii interventiei chirurgicale creste riscul sfirsitului nefavorabil ,de aceea in unele cazuri interventia se imparte in 2 sau mai multe etape.Ex:cancer cu metastaze.

    98.Perioada postoperatorie.Definitie.Faze-(precoce,intermediara,tardiva)

    Perioada postoperatorie-intervalul de timp de la finisarea operatiei pina la insanatosirea complete a bolnavului.Durata acestei perioade este diferita in fiecare caz si depinde de caracterul maladiei ,volumul interventiei chirurgicale si de starea bolnavului. Sunt 3 faze:

    Precoce:pe un interval de 3-5 zile de la finisarea operatiei.In aceasta perioada pot avea loc hemoragii precoce,soc de diversa etiologie,complicatii pulmonare,complicatii cardiovasculare acute,dereglari ale tractului digestive si urinar.

    Tardiva:2-3 saptamini de la operatie si care finiseaza odata cu ziua externarii din stationar.In aceasta faza pot avea loc pneumonie,peritonita,supurarea plagii,flebotromboza,tromboembolia. Indepartata:intervalul de timp de la externarea din stationar pina la recuperarea definitive a capacitatii de munca.Complicatiile acestei faze de obicei sunt cauzate de erorile tehnice si tactice comise de chirurgic in timpul operatiei.iar tratamentul acestor complicatii de obicei necesita o interventie repetata.

    99.Chirurgia plastica sau reparatorie.Notiune de grefa cu pedincul nutritive si de grefa libera.

    Chirurgia plastica sau reparatorie-o ramura a chirurgiei ce se ocupa de restabilirea formei si a functiei tesuturilor si a organelor. Transplantarea orgnelor sau tesuturilor ce se realizeaza cu pastrarea alimentarii sectorului grefat de

    la tesutul matern atunci aceasta metoda de plastie poarta denumirea de grefa cu pedicul nutritiv. In cazul in care organul sau tesutul grefat pierd legatura de nutritie cu terenul matern,metoda poarta denumirea de transplantare sau grefa libera.Drept indicatii catre transplantarea libera servesc defectele massive cutanate dupa arsuri,plagile prin scalpare.Defectul poate fi acoperit cu o bucata mare de piele,cu bucatele mici ,cu un strat de epidermis.

    100.Aloplastie.Autoplastie.Homoplastie.Notiuni.Exemple.

    Aloplastie:operație chirurgicală de înlocuire a țesuturilor cu ajutorul unor materiale străine. Autoplastie: Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul

    unei grefe luate de la același individ. Homoplastie: Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie.

    101.Anestezia locala.Indicatii.Contraindicatii.Avantaje.Dezavantaje.

    Anestezia locala-disparitia reversibila a sensibilitatii,intr-un anumit sector provocata de actiunea diferitor factori (chimici,fizici,mecanici)asupra formatiunilor sistemului nervos periferic. Anestezi alocala este indicata bolnavilor istoviti,slabiti,pacientilor cu virsta inaintata,bolnavilor cu maladii a sistemului respirator si cardiovascular ,atunci icnd efectuarea anesteziei generale are mare

    risc.La alegera metodei de anesteziei e necesar sa stiim ca “Anestezia nu trebuie sa fie mai periculoasa decit operatia insusi”.”Operatiile mici,ambulatorii,trebuie effectuate cu anestezie locala”

    Contraindicatiile:

    -Hipersensibilitatea bolnavului la Solutia de anestezic -Copiilor pina la 10 ani -Hiperlabilitatea neuro-psihica a pacientului -In caz de operatii urgente pentru hemoragii acute,cind e necesara efectuarea hemostazei. -Cind chirurgul presupune greutati tehnnice in timpul operatiei.

    Avantajele:

    actiunea anestezicului este limitata la structurile pe care se intervine, fara a influenta teritorii prea

    intinse si fara risc de accidente toxice generale grave.

    • - deoarece nu necesita pregatiri speciale preanestezice, supravegherea indelungata sau ingrijiri

    deosebite postanestezic, se poate folosi cu rezultate foarte bune in conditii de ambulator.

    • - expune la cele mai putine riscuri vitale.

    • - nu suprima reflexele protectoare, deci se evita pericolul patrunderii de sange, secretii, corpi straini in caile respiratorii superioare -Poti vorbi cu pacientul

    Dezavantajele:

    -In caz de complicatii nu putem intervene pe un sector mai larg. -Nu permite efectuarea ei la copii,astfel ii supunem la anestezii generale. -Nu putem controla in totalmente bolnavul,astfel reflexele pacientului sunt prezente.(poate misca

    membrele superioare sau in dependent unde are loc interventia)

    102.Metode de anestezie locala.Caracteristica preparatelor principale.

    1.Anestezia de contact(superficiala):consta in administratea de solutie de anestetic pe mucoasa.Se indica in inele intervetii in oftalmologie.Chirurgia mica a mucoasei nazele si a cavitatii bucale.Se utilizeaza solutie de cocain1-4%,lidocaina 5%,dicaina 3% 2.Anestezia prin infiltrare:Solutii de lidocaina 0.25-0.5%,sau novocaina 0.25-0.5%.Se indica pentru inlaturarea tumorilor superficiale de dimensiuni mici,sau operatiile ce nu sunt insotite de dificultati tehnice:apendectomie,herniotomie.Tehnica este injectarea regiunii operatorii cu solutie anestezica si ca rezultat poate fi contactul anestezicului cu terminatiunile nervoase. 3.Anestezia de conducere:administrarea anestezicului in apropierea trunchiului nervos.Solutiile de novocaina si lidocaina (0.5-1%)care pot fi administrarea perineural sau endoneural. 4.Anestezia subarahnoidiana-introducerea anestezicului in spatial subarahnoidian,care blocheaza radacinile nervilor rahidieni.Se utilizeaza lidocaina 2% 2ml,novocaina 5%2ml,sovcaina 1% 0.4-0.8 ml. 5.Anestezia peridurala(epidurala,extradurala):introducerea anestezicului in spatial epidural al coloanei vertebrale.Indicatii:operatiile genecologice,urologice.

    103.Anestezia de contact si prin infiltrare,Particularitatile metodei a VIsnevski.

    Anestezia de contact(superficiala):consta in administratea de solutie de anestetic pe mucoasa.Se indica in inele intervetii in oftalmologie.Chirurgia mica a mucoasei nazele si a cavitatii bucale.Se utilizeaza solutie de cocain1-4%,lidocaina 5%,dicaina 3% Anestezia prin infiltrare:Solutii de lidocaina 0.25-0.5%,sau novocaina 0.25-0.5%.Se indica pentru

    inlaturarea tumorilor superficiale de dimensiuni mici,sau operatiile ce nu sunt insotite de dificultati tehnice:apendectomie,herniotomie.Tehnica este injectarea regiunii operatorii cu solutie anestezica si ca rezultat poate fi contactul anestezicului cu terminatiunile nervoase. Anestezia prin infiltrare “Visnevski”consta in administrarea pe straturi a novocainei,deci prin infiltrarea tesuturilor cu solutie anestezica.Dupa disecarea stratului superficial e necesar de introdus novocaina in urmatorul strat mai adinc.Deci procedura se efectueaza in consecutivitatea urmatoare:infiltrarea tesuturilor cu novocaina-incizia,infiltrare-incizie.

    104.Anestezia regional.Anestezia prin procedeul Oberst-Lukasevici.

    Anestezia regionala poate fi obtinuta ca rezultat al contactului substantei anestezice cu terminatiile nervoase superficial sau prin administrarea anestezicului in tesuturile unde sint terminatiile sensibile ale nervilor periferici. Anestezia de conducere Oberst Lukasevici consta in introducerea novocainei de 1-2% pe ambele parti laterale ale degetului.In prealabil pe falanga bazala.Metoda e utilizata pentru operatii la degete in caz

    de panaritiu,plagi ale degetelor.

    105) Anestezia locala intravenoasa si intraostala.Indicatii. Tehnica. Preparate Anestezia intraosoasa. - dupa asezarea membrului in pozitie
    105) Anestezia locala intravenoasa si intraostala.Indicatii. Tehnica. Preparate
    Anestezia intraosoasa. - dupa asezarea membrului in pozitie ridicata se aplica garoul pina la
    disparitia pulsului in arterele periferice. Dupa anestezia pielii stratul celulat subcutanat si a
    periostului cu un ac Bir scurtat prevazut cu mandren se stapung tesuturile moi si prin miscari de
    rotatie se impinge acul prin stratul compact al osului, stratul spongios la o adincime de 1,5 cm, tragind
    acul inapoi cu 0,3- 0,5 cm se intruce Solutia de novacaina de 0,25%.
    Pentru anestezia piciorului garoul se aplica pe treimea inferioara a gambei, acul se introduce in capul
    osului metatarsian sau in calcaneu se injecteaza 50-60 ml novacaina.
    Anestezia gambei- garoul 1/3 inferioara a coapsei, acul se introduce in glezna sau in calcaneu, 100-
    120 ml novocaina
    Anestezia coapsei- garoul 1/3 superioara a coapsei, acul se introduce in maliola, sub 120-150 ml de
    solutie.
    Anestezia miinii- garoul pe antebrat, acul- in capul osului metacrapian, 35-40 ml novocaina
    Anestezia antebratului- garoul se aplica pe umar, acul se introduce in epifiza radiuslui sau a ulnei, se
    injecteaza 60-70 ml novocaina
    Anestezia umarului- se injecteaza in olecran 90-120 ml novocaina de 25 %
    Anestezia intravenoasa pentru membre Cu un bandaj elastic circular se leaga membrul imediat deasupra lui se
    Anestezia intravenoasa pentru membre
    Cu un bandaj elastic circular se leaga membrul imediat deasupra lui se aplica garoul, se scoate
    bandajul elastic si la limita inferioara a cimpului operator se aplica a 2 garou, intre aceste garouri se
    prepara una din venele membrilor. Legaturind una din extrimitatile venei in cealalta se pompeaza
    (central sau periferic) sub presiune novocaina, in vena membrului superior- 50 ml, in cel inferior- 80-
    100 ml de solutie de novocaina de 0.5% .
    Anestezia se instaleaza dupa 10-16 min pentru a evita intoxicarea cu novocaina in urma patrunderii ei
    rapida in singe, se vor scoate garourile cu prudenta dupa operatie. Primul se scoate garoul aplicat pe
    segmental periferic al membrului, apoi acel de pe partea central.
    106) Rahinestezia. Indicatii. Substante. Tehnica
    Rahianestezia- este o forma de anestezie loco-regionala, efectuata in coloana vertebrala in spatiul

    dintre doua vertebre, care presupune inteparea durei mater (implicit si a arahnoidei) cu un ac foarte subtire si injectarea in lichidul cefalorahihidian (LCR) a unei substante anestezice (cel mai frecvent utilizate fiind bupivacaina, xilina, ropivacaina

    Indicatiile rahianesteziei:

    • 1. Indicatii diagnostice:

      • - pentru a putea face deosebire dintre durerea de tip periferic si cea de tip central,

      • - pentru diagnosticul unor boli neurologice.

        • 2. Indicatii terapeutice:

          • - anestezie in ocluzii arteriale prin spasm sau tromboze,

          • - dureri puternice rezistente la analgeticele majore,

          • - in anurii produse de mecanisme imune,

          • - la bolnavi cu scleroemfizem pulmonar si bolnavii astmatici,

          • - interventiile chirurgicale in etajului abdominal,

          • - insuficienta cardiaca congestiva prin scaderea rezistentei periferice.

    Substante: 1.5-2ml solutie de novocaina de 5% si 0.3-1 ml sol. Sovocaina de 1%

    ..

    Doza

    in dependent de

    starea pacientului si durata probabila a operatiei. Tehnica Raheanesteziei: Bolnavul va fi asezat transversal pe masa de operatie cu spatele maximal indoiat spre chirurg cu scopul largirii spatiului dintre apofizele spinale si arcurile vertebrale. In punctia rahidiana se impune respectarea celei mai riguroase asepsii, spatele se sterge cu alcool se badijoneaza cu tinctura de iod care apoi se spala cu alcool. Repere: 1. linia dreapta ce uneste punctele superioare ale crestelor iliace dreapta si stinga trece prin apofiza spinoasa a vertebrei IV lombare

    • 2. linia care uneste unghiurile inferioare ale omoplatilor trece prin apofiza spinoasa a vertebrei VII

    toracice

    • 3. Apofiza VII a vertebrei cervicale se palpeaza aproape intotdeauna bine.

    Folosind unul dintre reperele indicate se poate determina nivelul necesar pentru punctionare.Cu un ac subtire se introduce intracutant la acest nivel si intre apofizele spinoase, 3-5 ml de solutie de novacaina 0,5 %. Acul trebuie impins in plan strict sagittal, fara a devia. Unghiul planului orizontal trebuie sa corespunda inclinarii apofizelor spinoase in diverse segmente ale coloanei vertebrale. Imediat dupa aparitie lichidului cefalorahidian se va opri miscarea acului, pentru a nu leza radacinile nervoase, iar in punctie mai sus de vertebra II lombara maduva spinarii. La aparitie lichidului cefalorahidian in ac se racordeaza la ac seringa umpluta cu cantitatea strict necesara de solutie anestezica (0,3 1,0 ml de solutie de sovcaina de 1% sau 1,5- 2,0 ml de solutie de novocaina de 5%) si se aspira in ea 2-5ml de lichid cefalorahidian. Culcind bolnavul, vom urmari ca capul sa-i fie situate mai sus de nivelul coloanei vertebrale, iar barbia sprijina de torace, fapt absolut nevesar in cazul administrarii solutiilor grele. Rahianestezia se desfasoara de obicei in trei stadia. Stadia I incepe dupa introducerea substantei anestezice in spatial subarahnoidian. Bolnavul percepe senzatia de caldura la picioare, la inceput dispare sensibilitatea dureroasa, pe urma cea termica si tactila, faza dureaza de la 3 la 20 min. La inceput dispare sensibilitatea in regiunea perineala, pe urma sensibilitatea mebrelor inferioare si a

    metamerelor situate mai sus pina la nivelul injectiei. Raralel cu abolorea sensibilitatii in ordine similara dispar reflexele cutanate si ligamentare. In stadia II se dezvolta anestezia si relaxarea musculara complete. De obicei se instaleaza peste 10-15 minute de la injectarea anestezicului si dureaza de la 45 min pina la 1 ora 20 min. Stadia III se caracterizeaza prin restabilirea miscarilor, sensibilitatii si reflexelor. Dureaza de obicei 20-30 min. Restabilirea functiilor, miscarile, pe urma sensibilitatea tactila si, ultima, sensibilitatea dureroasa.

    107 Rahianestezia. Complicatiile. Contraindicatii Contraindicatiile Rahianesteziei se impart in 2 grupe: absolute si relative. Absolute sunt acelea in care afectarea rahianesteziei afectiaza direct viata pacientului. Socul grav, tensiunea arteriala joasa, piodermita la nivelul functionarii, leziuni ale sistemului nervos central, deformatiile coloanei vertebrale fac imposibila efectuarea acestui tip de anestezie. Relative sunt mult mai numeroase: de compensare activitatii cardiace, starea generala grava, obezitatea, virsta precoce, procese patologice cronice ale coloanei vertebrale care complica efectuarea anesteziei. Nu se recomanda rahianestezia in hipotensiune pronuntata sau hipertensiune pronuntata. Complicatiile. Toate complicatiile pot fi impartite in III Grupe.

    • 1. Care se depisteaza in cursul efectuarii

    • 2. Care apar in stadiile de manifestare a anesteziei ( accidente in cursul anesteziei)

    • 3. Tardive

    In cursul efectuarii rahioanesteziei se poate rupe acul introdus intre apofizele spinale si arcurile

    vertebrale.

    • 1. Scaderea brusca a tensiunii arteriale nefiind depistata la timp, poate duce la exitus. Aceasta complicatiedevine si mai periculoasa daca se creeaza conditii pentru scurgerea anestezicului in bulbul rahidian. Cea mai buna profilaxie consta in injectarea subcutanata cu 20-30 min inainte de anestezie a 1 ml de solutie de efedrina 5%, a substantelor cardiace si pozitionarea corecta a capului bolnavului. In cazuri extrem de grave se va recurge la transfuzia de singe.

    • 2. 2 Varsatura in marea majoritate a cazurilor are un caracter reflex. Asocierea tulburarilor respiratorii si scaderea tensiunii arteriale denota raspindirea anesteziei in sus si paralizia centrilor bulbari. In asemenea cazuri trebuie luate masuri urgente pentru ameliorarea activitatii cardiace in tulburari respiratorii importante se practica ventilatia pulmonara artificiala, chiar si oxigenoterapia, administrarea lobelinei s.a.

    • 3. 3. In anestezia inalta cu doze mari, insotita de coborirea jumatatii superioare a trunchiului si extensia capului, poate surveni sincopa respiratorie(oprirea respiratiei). In acest caz masura fundamentala de ajutor este ventilatia pulmonara artificiala, administrarea substantelor medicamentoase care stimuleaza centrul respirator (analeptice respiratorii).

    Din complicatiile tradive fac parte urmatoarele:

    • 1. Meningita purulenta se intilneste extrem de rar. Cauzele ei pot contamina cu flora de pe suprafata pielii in timpul punctionarii.

    • 2. Paraliziile si parezele moptorii intr-un mod aparte decurg paraliziile (parezele) nervilor oculomotori aparute, de obicei, la citeva zile sau chiar saptamini dupa anestezie. Instalarea lor se explica prin meningita locala aseptica in regiunea radacinilor acestor nervi. Complicatiile mentionate dispar de obicei in primele 2-3 luni, insa uneori pot dura peste 6 luni.

    • 3. Meningismul se manifesta prin cefalee pronuntata, greata, varsaturi, somnolenta, bradicardie, redoarea cefei, cresterea temperaturii corpului.

    • 4. Cefaleea (durerile de cap) este cea mai frecventa complicatie prostoperatorie. Poate tulbura capacitatea de munca si cauza multe suferinte bolnavului. Uneori cefaleea este insotita de vertij (ameteala), greata, varsatura si tulburari de echilibru.

    108 Anestezia epidurala.Indicatii.Tehnica.Substante