1.

Inflamatia – definitie, agenti etiologici, etape de desfasurare, clasificarea celulelor proinflamatorii

Inflamaţia este o reacţie tisulară de apărare locală cu participarea întregului organism; această reacţie are caracter
nespecific şi este constituită din ansamblul de modificări vasculare, celulare şi umorale care au ca scop asanarea şi vindecarea
leziunilor tisulare produse de diferiţi agenţi agresogeni (leziunile pot fi la nivelul celulelor proprii, matricei celulare sau la nivelul
endoteliului vascular).
Procesul inflamator limitează, intr-o prima etapa, efectele lezionale ale agentului agresor. În etapa secundă contribuie la
refacerea structurilor lezate. Procesul inflamator nu este un proces generator de leziuni tisulare(cu o excepţie – nu sunt considerate
reacţiile de inflamare generate de procese imune patologice);
Inflamaţia este perfect adaptată cantitativ şi calitativ în raport cu intensitatea şi întinderea leziunilor tisulare;
Agenţii etiologici ai inflamaţiei sunt:
A.Agenţi infecţioşi (septici): bacterii, virusuri, ricketsii, fungi, paraziţi.
B.Agenţi neinfecţioşi:
•Mecanici (traumatici);
•Termici (arsuri, energia electrică, energia radiantă);
•Chimici:
•Exogeni: substanţe de natură acidă sau bazică;
•Endogeni: sărurile biliare care vin în contact cu alt ţesut decât cel de origine, cum ar fi peritoneul, produc o inflamaţie
foarte gravă.
Aspectul histopatologic al leziunii inflamatorii:
•În centrul focarului → celule necrozate;
•La periferie → celulele prezintă importante alterări metabolice şi ale aspectului microscopic;
Etapele reacţiei inflamatorii:
A.Etapa vasculară este reprezentată de un aflux puternic de celule proinflamatorii (PMN, monocite, eozinofile) la nivelul peretelui
vascular din aria inflamată. Acest aflux se desfăşoară sub acţiunea unor mediatori solubili formaţi şi eliberaţi din focarul
inflamator. Efectele acestor mediatori se pot împărţii în:
•Efecte vasculare: vasodilataţie; creşterea permeabilităţii capilarelor; modificări funcţionale la nivelul celulelor endoteliale
(stimulează expresia unor receptori);
•efecte chemotatctoare de leucocite şi activarea metabolică a acestora.
B.Etapa celulară cuprinde activarea metabolică completă a celulelor proinflamatorii chemoatrase şi migrarea lor prin peretele
vascular până în centrul focarului inflamator unde îşi exercită funcţiile:
•Fagocitoză;
•Citotoxicitatea oxigen dependentă.
C.Etapa de reparaţie tisulară, cuprinde următoarele sub-etape:
a)Fibroplazia → refacerea structurii matricei extracelulare;
b)Angiogeneza→ refacerea structurilor vasculare;
c)Remodelarea tisulară locală (etapa cicatricială).
Clasificarea celulelor proinflamatorii
A.Celule proinflamatorii profesionale: PMN, monocite, macrofage, eozinofile; acestea au câteva caracteristici comune: - Au
capacitate de fagocitoză şi citotoxicitate; - Nu sunt celule perfect autonome; funcţiile lor depind de participarea unor celule
cu rol accesor: celule endoteliale, trombocite, mastocite, bazofile.
B.Celule profesionale care intervin în reparaţia tisulară:
•Fibroblaşti → produc colagen ⇒ refac matricea extracelulară;
•Celule endoteliale → iniţiază angiogeneza;
•Celulele epiteliale → refac stratul epitelial al mucoaselor acolo unde acesta este lezat;
Funcţiile acestor celule depind de activitatea celulelor proinflamatorii ⇒ refacerea tisulară depinde de calitatea reacţiei
proinflamatorii.

2.Aderarea reversibila la endoteliul vascular a celulelor profesionale proinflamatorii; rolul selectinelor

Aderarea leucocitara la endoteliul vascular are urmatoarele etape: a) aderarea reversibila; b) aderarea ireversibila; c) pe
cale de diapedeza.
Aderarea reversibila. Se stabilesc contacte mobile si permanente, laxe, intre leucocitele marginale si endoteliul
vascular (rolling leucocitar). Aceste contacte sunt mediate receptorial prin selectine. Fenomenul de rolling este un proces pasiv
(determinat de forta fluxului sangvin). Acest fenomen are loc in tot organismul in conditii fiziologice. Rolul acestui fenomen este
de a permite activarea metabolica a leucocitelor aderate prin diferiti mediatori solubili (inclusiv citokine) eliberati din tesuturi; de
asemenea, asigura o supraveghere continua a tuturor tesuturilor pentru depistarea unui eventual focar inflamator.
 Aderarea reversibila este mediata de selectine.
Selectinele – lipoproteine transmembranare care în segmentul extracelular conţin trei domenii: un domeniu lecitinic, un domeniu
EGF-like şi un domeniu alcătuit din mici secvenţe repetitive de aminoacizi.
Lectine sunt receptori ce recunosc structuri glucidice; domeniul lectinic al leucocitelor recunoaşte structuri glucidice din
glicoproteinele care pot fi:
•intens glicozilate;
•intens sializate;
•au conţinut ridicat de creonină şi serină;
Aceste glicoproteine se numesc si sialomucine; reprezinta contraliganzii selectinelor.
Exemple de receptori:
•Selectina L (aflată pe leucocite ) şi contraligandul său GLICAM1 (moleculă de adeziune, glicozilată) – legătură specifică pentru
procesul de Rolling. Atât selectina L cât şi GLICAM1 sunt molecule constitutive de pe leucocite şi endotelii.
•Selectina E – se află pe celulele endoteliale dar nu în mod constitutiv; exprimarea sa este indusă de anumiţi factori puternic
reprezentaţi în focarul inflamator: TNF, hipoxie locală, Ag bacteriene; contraliganzii ei sunt reprezentaţi de glicoproteine
sializate care se află în mod constitutiv pe leucocite:
•oligozaharid Lewis;
•ESL (ligand pentru selectina E );
•N-ALG (N-acetil lactozamina glicozilată).
•Selectina P este prezentă pe plachete dar şi pe celulele endoteliale; exprimarea acestei molecule se face datorită unor mediatori
eliberaţi în focarul inflamator: trombină, histamină, bradikinină. Această moleculă este un receptor de apărare, de alarmă.
Contraligandul său este reprezentat de PSGL (ligand granular pentru selectina P).
3.Rolul integrinelor la reactia inflamatorie

Aderarea leucocitara la endoteliul vascular are urmatoarele etape: a) aderarea reversibila; b) aderarea ireversibila; c) pe
cale de diapedeza.
Aderarea ireversibila se realizeaza prin integrine (leucocitare) si ICAM (endoteliali).
Integrinele sunt glicoproteine heterodimerice formate dintr-un lanţ α şi un lanţ β ; deoarece lanţul β este mai
constant decât α , acesta este folosit drept criteriu de clasificare al integrinelor a.î. vom avea integrine β 1 , β 2 şi β 3; mai
importante pentru reacţia inflamatorie sunt β 1 şi β 2.
•Integrinele β 2 sunt receptori leucocitari prin care leucocitele angajează legături heterotipice (cu celule de alt tip):
•β 2 + α 2a = LFA1 (Ag asociat funcţiei leucocitare);
•β 2 + α 2b = CR3 – receptor pentru complement;
•β 2 + α 2c = CR4 – receptor pentru complement;
•Integrinele β 1 intervin în migrarea leucocitului până în centrul focarului inflamator. Ex.:
•VLA4 – este situat pe membrana pseudopodului şi recunoaşte secvenţe de 3-4 aminoacizi (Arg-Gli-Asp sau Arg-Gli-
Asp-Ser);
Rolurile integrinelor:
1Adeziune intercelulara
2Captarea si fagocitoza unor particule
3Locomotia (chemokinezia) leucocitelor
4.Mecanismul general de activare a celulelor profesionale proinflamatorii la nivelul focarului inflamator
Leucocitele aderate sunt activate metabolic sub acţiunea unor mediatori (factori chemoatractanti) reprezentaţi de:
•Componente ale complementului;
•Diferite oligozaharide sau glicoproteine bacteriene;
•Leukine şi citokine;
•Proteine denaturate;
Pe suprafaţa leucocitelor există în mod constitutiv receptori pentru aceşti factori; receptorii au în domeniile extracelulare situsuri
combinative pentru factorii chemotactici; tot în segmentul extracitoplasmatic receptorii vin în contact cu un mesager secund:
proteina G care se activează ⇒ activarea PLC ⇒ activarea căii PIP2 ⇒ DAG + IP3.
DAG:
•Fosforilează alte enzime celulare, activându-le;
•Stimulează protooncogene responsabile de producţia de citokine;
•Activează NADPH – oxidaza cu rol în iniţierea producţiei de radicali liberi de O2.
IP3 – mobilizează Ca2+ din depozite ⇒ creşte concentraţia intracelulară de Ca2+⇒ se activează miozin-light-chain-kinaza (MLCK)
⇒ se activează profilina care este responsabilă de polimerizarea moleculelor de actină ⇒ gel de actină ce stă la baza formării
pseudopodelor.
•MLCK activează contractilitatea actino-miozinică a leucocitului, determinând migrarea acestuia până în centrul focarului
inflamator.
•În concluzie, activarea leucocitară determină:
•Stimularea chimokineziei;
•Stimularea fagocitozei;
•Stimularea citotoxicitatii O2 dependentă.
5.Mecanismul emiterii pseudopodelor celulelor profesionale proinflamatorii si fenomenele asociate

Deplasarea directionata a celulelor fagocitare spre centrul focarului imflamator include doua procese simultane:
emiterea de pseudopode si activarea contractilitatii actino-miozinice a citoscheletului celulei fagocitare.
Emiterea de pseudopode – are la baza polimerizarea moleculelor de actina solubila (globulara, sub forma unui gel de
actina) sub forma filamentoasa. Formarea gelului de actina are loc la nivelul unei zone submembranare unde concentratia de
proteine creste foarte mult ( datorita polimerizarii ) si deci cresterea presiunii coloid-osmotice, gelul de actina imbinandu-se cu
apa, isi creste volumul si exercita o fprta pe suprafata membranei, rezultand un pseudopod. Formarea gelului de actina este
controlata de inhibitori si stimulatori ca:
1Profilina – proteina bazica (20.000 kd), localizata pe fata interna a membranei; poate lega, transporta si ceda
monomerii de actina din citoplasma pina la nivelul situsurilor membranei de polimeri; are activitate ciclica ( este
activa cand celulele fagocitare se activeaza ); activarea profilinei se face tot pe calea PL-C.
2Gelsolina – proteina bazica (20.000 kd), localizata citoplasmatic; are activitate opusa fata de profilina (se opune
formarii filamentelor de actina, dar favorizeaza si depolimerizarea filamentelor de activa deja formate); are
activitate ciclica inversa fata de profilina (cand celulela fagocitara e activata, gelsolina este inhibata; cand celula
fagocitara este in repaus, lipsa de activare a PL-C permite activarea gelsolinei).
2Actin-binding-protein (ABP) – este localizata submembranar; se comporta ca punte nodala unde se insera toate
directiile filamentelor de actina formate (gelul ia aspectul unei retele tridimensionale).
Emiterea de pseudopode se asociaza cu:
3repozitionarea receptorilor membranari ai fagocitelor pentru substantele chemoatractante. Cand celula fagocitara vine
in contact cu substantele chemoatractante si incepe sa se activeze, receptorii se concentreaza in zona membranei
care vine in contact direct cu substantele chemoatractante. Concentratia receptorilor sub forma unei calote se
numeste capping. Prin capping, celula fagocitara poate sesiza concentratii foarte mici de substante
chemoatractante. Prin stimularea receptorilor concentrati intr-o anumita arie membranara se transmit prin
segmentul transmembranar al acestor receptori o modificare conformationala pina la PL-C aflata sub aceasta arie
membranara, gelul de actina formandu-se in zona submembranara adiacenta calotei de receptori (celula fagocitara
emite pseudopode in directia focarului inflamator).
4Fixarea pseudopodelor de diferite tri/tetrapeptide continute in substanta fundamentala a tesutului respectiv.

6.Captarea particulelor ce urmeaza a fi fagocitate de catre celulele fagocitare

Prima etapa a fagocitozei o reprezinta captarea particulelor ce urmeaza a fi fagocitate la suprafata membranei celulei
fagocitare. Celula fagocitara capteaza pe suprafata celulei straine (bacterii, virusuri) fie celule proprii alterate structural sau
functional. Aceste particule sunt captate deoarece pe suprafata membranei celulei fagocitare exista receptori care recunosc si leaga
factorii solubili depozitati in prealabil pe suprafata diferitelor particule (opsonine).
Principalele opsonine sunt: C3b si IgG.
C3b se gaseste in mod continuu la nivel tisular; este generat prin functia continua a caii alterne a complementului. In
inflamatii cantitatea de C3b creste foarte mult. C3b se poate atasa de membranele celulare, avand in structura sa o grupare tiol-
esterica electronofila (leaga foarte usor grupari nucleofile care cedeaza electroni: gr. HO, NH 2). C3b se leaga de membrana daca
structura respectiva nu contine receptori specializati sa se opuna acestei actiuni. Bacteriile, virusurile nu contin asemenea
receptori. Particulele opsonizate cu C3b sunt captate la suprafata celulei fagocitare deoarece acesta are receptori pentru C3b (beta-
2 integrine: CR-3 si CR4).
Ig G – recunoaste si se leaga de anumite structuri antigenice de suprafata ale bacteriilor sau virusurilor sau recunoaste si
se leaga de unele antigene expuse dupa alterarea celulelor respective. Ig G se leaga de aceste particule prin capatul fab. Prin
capatul FC se leaga de celula fagocitara care are receptori specializati (FCγ R) Legarea Ig G de celula fagocitara determina
activarea celulei fagocitare (prin capatul intracitoplasmatic al FCγ R se transmit semnale tot la PL-C).

7.Endocitarea si prelucrarea oxigen-independenta a particulelor captate de celulele fagocitare

A doua etapa a fagocitozei este reprezentata de endocitarea particulelor captate. Endocitatea se realizeaza prin
invaginari ale membranei care inglobeaza particulele captate si formeaza fagozomi. Mai multi fagozomi se unesc si formeaza
endozomi, initial periferici, avansand progresiv spre centrul celulei unde se cupleaza cu lizozomi, formand endolizozomi.
Endolizozomii au rolul de a transporta materialul captat de la periferia celulei la lizozomi; asigura prelucrarea slaba si
nespecifica a materialului continut (au un pH acid deoarece in cadrul activarii metabolice a celulei fagocitare este activata
glicoliza care genereaza acid lactic).
 Cea de-a treia etapa a fagocitozei este prelucrarea (degradarea) materialului fagocitat. Digestia enzimatica este specifica.
Monocitele si macrofagele au si enzime specifice, ca nuleaze, glicozidaze, sulfataze, fosfataze.
Lizozomii se numesc si granulatii primare (azurofile). Celula fagocitara contine si granulatii secundare (acestea nu
contin enzime, ci sunt depozite de receptori CR3 si CR4, sau depozite de citocrom B205). Cand deversarea continutului lizozomal
este foarte intensa, enzimele digera particula fagocitata, dar pot distruge si structura proprie a celulei fagocitare. Dupa distrugerea
celulei fagocitare, enzimele ajung in tesuturi, dar nu distrug semnificatia tesutului respectiv, deoarece aici ajung din sange
proteine (antiproteaze: alfa1-antitripsina, alfa2-macroglobulina) datorita cresterii permeabilitatii vasculare. Aceste proteine se
numesc proteine reactive de faza acuta.

8.Citotoxicitatea oxigen-dependenta

Citotoxicitatea oxigen-dependenta are la baza generarea unor radicali liberi ai oxigenului care invervin in interiorul
celulei fagocitare in degradarea nespecifica a unor structuri cheie ale materialului fagocitat. Exista scurgeri de radicali in
exteriorul celulei fagocitare care pot produce leziuni tisulare in zona respectiva; aceste leziuni nu sunt semnificative deoarece
organismul are mecanisme antioxidante (enzime antioxidante care ajung din circulatie in focarul inflamator). Radicalii liberi sunt
foarte reactivi si se pot lega rapid de structuri proteice, lipidice, glucidice pe care le distrug.

Citotoxicitatea oxigen dependenta are urmatoarele etape:

1.activarea NADPH2-oxidazei
2.activarea mieloperoxidazei (MPO)
3.generarea unor radicali liberi ai O2 si N2.

1. NADPH2-oxidaza este localizata intramembranar si are 5 componente (membranare si submembranare). Componentele

membranare sunt α (21 kd) si β (91 kd). Alcatuiesc impreuna citocromul B205, ce are situsuri de legare pentru doua coenzime
(FAD si NADP). Componentele submembranare sunt glicoproteina 67 (se leaga de componenta α ), glicoproteina 47 (se leaga de
componenta β ) si compoenta asociativa a raspunsului. Cand celula fagocitara este in repaus aceste componente sunt separate,
nefacand parte din membrana celulara, ci se gasesc in granulatiile secundare. Dupa activarea celulei fagocitare se asambleaza mai
intai α si β : PL-C activeaza o proteina (cidescina) care leaga componentele din α si β din granulatiile secundare, le
transporta pana la membrane unde le fixeaza. PL-C activeaza si componentele submembranare care se ataseaza componentelor
membranare. Cand NADPH2-oxidaza devine activa, componenta β enteriorizeaza situsurile pentru FAS si NADP rezultand
primul radical liber al oxigenului (ion superoxid) din care se formeaza radicalul hidroxil, apa oxigenata, peroxizii.

2. Activarea MPO. Mieloperoxidaza este o enzima lizozomala care intra in actiune odata cu deversarea continutului lizozomal in
endozomi. In prezenta clorului, transforma peroxizii in niste compusi si mai citotoxici (cloramine, acid hipocloros). Activarea
metabolica a celulei fagocitare cu generarea radicalilor liberi se numeste activare exploziva.

3. Generarea radicalilor liberi ai O2 si N2: monoxid de N (NO) are aceleasi efecte nocive ca ale radicalilor O2; se formeaza in
special in celulele endoteliale in prezenta NO-sintetazei stimulate de IL1, TNF.
 9.Complementul si histamina in inflamatie

Mediatorii solubili ai inflamatiei au in general urmatoarele proprietati: atrag celulele proinflamatoare in focar, le
activeaza metabolic; unii au proprietati vasculare (vasodilatatie, cresterea permeabilitatii vasculare locale). In functie de momentul
aparitiei se clasifica in: mediatori de linia I (sistemul complement, histamina si sistemul activarii de contact [sistemul kininelor si
sistemul coagularii]), mediatori de linia II (lipide biologic active) si mediatori de linia III (citokine).
Sistemul complement – mediatorii de linia I sunt in general performanti, dar trebuie activati (in general de actiunea
agentului etiologic al inflamatiei: septic sau aseptic). Cauzele septice ar fi: bacteriile, virusurile – opsonizate de C3b si Ig G. C3b
poate activa complementul pe cale alterna. Ig G poate activa complementul pe cale clasiva (prin C1s) rezultand componente
active (anafilatoxine: C3a si C5a) cu efect direct vasodilatator si de crestere a permeabilitatii vasculare locale si efect indirect de
stimulare a receptorilor prezenti pe mastocite si bazofile rezultand degranularea mastocitelor si bazofilelor cu eliberarea
histaminei (efect de vasodilatatie si crestere a permeabilitatii). Cauze aseptice: factori mecanici, termici, chimici care produc
alterari ale celulelor somatice ce vor fi opsonizate de C3b si Ig G. Prin C1s, ce apartile caii clasice, exista o legatura cu sistemul
de coagulare.
Histamina – este preformata in granulatiile mastocitelor si bazofilelor. In general exista doua categorii de factori care
determina degranularea: factori specifici (anafilatoxine, Ig E [se fixeaza pe mastocite si bazofile in reactiile alergice], histamin-
releasing-factor (HRF) [eliberat din mastocite, macrofafe activate], IL3, IL5, substanta P (NT aflat si in terminatiile nervoase
perivasculare)) si factori nespecifici (mecanici, termici, chimici [veninuri]).
Proprietatile histaminei:
1.efecte proinflamatorii
2.efecte de reglare a anumitor verigi ale reactiei inflamatorii
3.efecte antiinflamatorii (de reducere a intensitatii efectelor inflamatorii)
1. Efectele proinflamatorii se realizeaza prin vasodilatatie (se produc incetinirea locala a circulatiei cu timp crescut pentru
leucocite sa adere si sa migreze in tesut). Vasodilatatia se produce prin stimularea receptorilor H1 si H2 de pe celulele musculare
netede. Histamina elibereaza si inactiveaza rapid, dar efectul vasodilatator se mentine.
2. Efectele de reglare: a) cresterea permeabilitatii vasculare locale – prin stimularea receptorilor H1 de pe celulele endoteliale se
produc contractii ale celulelor endoteliale si deschiderea jonctiunilor interendoteliale. Datorita permeabilitatii crescute din
circulatie trec in interstitiu diferite proteine (inclusiv proteinele de faza acuta) si creste presiunea coloid-osmotica a interstitiului,
atragand apa, rezultand un edem inflamator. Prin edem se produce dilutia particulelor ce urmeaza a fi fagocitate si acestea vor fi
mai usor captate si fagocitate.
b) stimularea neutrofilelor prin receptorii H2 (creste chemotactismul, citotoxicitatea oxigen-
dependenta, creste producerea de interleukine).
c) stimularea eozinofilelor prin receptorii H2.
3. Efecte antiinflamatorii – datorate stimularii receptorilor H2 de pe suprafata unor celule, cand cantitatea de histamina eliberata
este foarte mare.

10.Sistemul activarii de contact in inflamatie

Mediatorii solubili ai inflamatiei au in general urmatoarele proprietati: atrag celulele proinflamatoare in focar, le activeaza
metabolic; unii au proprietati vasculare (vasodilatatie, cresterea permeabilitatii vasculare locale). In functie de momentul aparitiei
se clasifica in: mediatori de linia I (sistemul complement, histamina si sistemul activarii de contact [sistemul kininelor si sistemul
coagularii]), mediatori de linia II (lipide biologic active) si mediatori de linia III (citokine).
Sistemul activarii de contact este alcatuit din 4 factori din circulatie, sintetizati in ficat: factorul XII al coagularii, factorul XI,
prekalikreina, un kininogen cu greutate moleculara mare (HWMK).
Factorul XII – molecula proteica, formata dintr-un singur lant polipeptidic (11 kd); spre capatul C-terminal exista o punte
disulfidica. Spre capatul N-terminal exista o zona foarte intens electropozitiva (secventa de legare este alcatuita din His, Lys,
Gly). Prin secventa de legare factorul XII se ataseaza usor de suprafetele electronegative (colagenul din peretele vascular, expus
ca urmare a unei leziuni endoteliale). Simpla atasare de colagen determina o activare slaba a factorului XII. O activare mult mai
intensa se obtine prin scindarea lantului popipeptidic in zona legaturii disulfidice, rezultand un fragment numit factor XII-alfa.
Aceasta scindare cu efect intens activator al factorului XII este realizata de kalikreina (enzima proteolitica) si/sau plasmina.
Factorul XII poate fi activat si prin scindarea lantului polipeptidic in afara legaturii disulfidice, rezultand factorul XII-beta (sub
actiunea complementului C1s). Intre XII si complement exista potentari reciproce. Cel mai puternic activator este factorul XII-
alfa.
HWMK – un singur lant polipeptidic in forma de bucla. In zona capetelor N si C-terminale este unit prin 2-3 punti disulfidice. Are
in portiunea centrala o secventa de legare intens pozitiva prin care se ataseaza usor de colagenul vascular expus in leziunile
endoteliale. Simpla atasare a HWMK produce modificari ale lantului care exteriorizeaza 2 situsuri de legare: pentru factorul XI si
pentru prekalikreina.
Initial pe colagenul expus se ataseaza factorul XII si HWMK (ultimul exteriorizeaza si situsurile pentru factorul XI si
prekalikreina). Activarea factorului XII este suficienta pentru ca factorul XII sa actioneze pe prekalikreina pe care o transforma in
kalikreina. Kalikreina amplifica activarea factorului XII. XII-alfa actioneaza pe XI pe care il activeaza, rezultand activarea
cascadei coagularii (cale intrinseca). XII-alfa actioneaza pe noile molecule de prekalikreina si cresc nivelul de kalikreina local,
scindand alte molecule de XII-alfa.
Consecintele activarii sistemului de coagulare in inflamatii:
1.se formeaza la nivelul leziunii endoteliale microtrombusuri fibrinoplachetare, ce au doua roluri: tapeteaza leziunea
vasculara impiedicand sangerarea in focar si realizeaza circumscrierea focarului inflamator (prin tapetare fibrino-
plachetara), formand o bariera de fibrina care impiedica extinderea inflamatiei la tesutul sanatos)
2.trombina si fibrinopeptidul III au ca efecte proinflamatorii: efectul chemotactic, stimularea expresiei pe celulele endoteliale
locale a selectinei P (maresc aderarea leucocitara in mod indirect); stimuleaza local celulele endoteliale sa sintetizeze
PG-I2 (prostaciclina) si PDGF. PG-I2 are efecte vasodilatatorii si antiagregante plachetare.
3.factorul XII-alfa stimuleaza agregarea complementului (actiune pe C1s) rezultand noi cantitati de anafilatoxice, factori
chemotactici.

11.Lipidele biologic active in inflamatie

Mediatorii solubili ai inflamatiei au in general urmatoarele proprietati: atrag celulele proinflamatoare in focar, le activeaza
metabolic; unii au proprietati vasculare (vasodilatatie, cresterea permeabilitatii vasculare locale). In functie de momentul aparitiei
se clasifica in: mediatori de linia I (sistemul complement, histamina si sistemul activarii de contact [sistemul kininelor si sistemul
coagularii]), mediatori de linia II (lipide biologic active) si mediatori de linia III (citokine).
Sunt reprezentate de factorul de activare plachetara (PAF), PG si LT. Se numesc si autocoizi (!?) (auto-amplification-cell-
eicosanoids). Eicosanoizii sunt derivati ai acidului eicosanoidic si apar in cursul formarii PG si LT.
PAF – produs de celulele endoteliale activate sub actiunea IL-1 si TNF, dar si de catre fagocite si limfocite. Are puternice efecte
proinflamatorii:
a)actiunea de crestere a permeabilitatii vasculare este de 100 ori mai puternica decit a histaminei;
b)stimuleaza fagocitele (neutrofile si eozinofile) pe toate cele trei functii majore (chemotactism, fagocitoza,
citotoxicitate oxigen-dependenta); poate stimula si limfocite;
c)intervine in agregarea trombocitelor aderate local.

PG si LT – sunt eicosanoizii p-z. Sunt sintetizati in foarte multe tipuri celulare care participa la reactia inflamatorie.
Metabolismul lor este pluri si transcelular (anumite tipuri de celule, care singure nu pot sintetiza anumiti compusi de pe carea
sintezei de PG si LT, pot prelucra acesti compusi de la alte tipuri de celule si le transforma in compusi pe care nici unul din cele
doua tipuri de celule nu le-ar fi putut produce singure).
Sinteza de PG si LT porneste de la acidul arahidonic. Odata cu activarea metabolica a celulei inflamate se activeaza si PL-A2 care
desprinde din membrana acidul arahidonic. In prezenta ciclooxigenazei se formeaza PG-G2. Din ea se formeaza PG-H2→PG-A2,
PG-E2, PG-D2, PG-F2α . Acesti PG se formeaza in majoritatea tipurilor de celule. Numai in celulele endoteliale din PG-H2 se
formeaza PG-I2 in prezenta prostaciclinsintetazei. Numai in monocit din PG-H2 se formeaza TX-A2 in prezenta TX-sintetazei.
PG-A2, PG-D2 si mai putin PG-E au efecte vasodilatatorii locale, cresc permeabilitatea vasculara si au slabe proprietati
chemotactice.
PG-F2α are efecte vasoconstrictorii (acestea nu se simt deoarece in focarul inflamatiei predomina vasodilatatia).
Din acidul arahidonic in prezenta lipooxigenazei se formeaza acidul hidroxiperoxieicosatetraenoic din care se formeaza LT-A4
care genereaza LT-B4 (ce au efecte puternice chemostatice mai ales pentru neutrofile pe care le si activeaza; inhiba partial in
celulele endoteliale sinteza de PG-A2), LT-C4, LT-D4, LT-E4.
Amestecul LT-C4 + LT-D4 formeaza slow reaction substance of anaphilaxy (SRSA) (aceleasi proprietati cu anafilatoxinele C5a
si C3a): degranularea mastocitelor si bazofilelor cu eliberarea histaminei.
Din acidul tetraenoic se ajunge la acidul 5-hidroxi-eicosan-tetraenoic (HETE) care poate fi prelucrat de neutrofile si metabolizat la
5-12-HETE si 10-20-HETE. Acestia au aceleasi efecte dar sunt mai putin activi.
 12.Citokinele in inflamatie – exemple, roluri

Mediatorii solubili ai inflamatiei au in general urmatoarele proprietati: atrag celulele proinflamatoare in focar, le activeaza
metabolic; unii au proprietati vasculare (vasodilatatie, cresterea permeabilitatii vasculare locale). In functie de momentul aparitiei
se clasifica in: mediatori de linia I (sistemul complement, histamina si sistemul activarii de contact [sistemul kininelor si sistemul
coagularii]), mediatori de linia II (lipide biologic active) si mediatori de linia III (citokine).
Mediatorii de linia III sunt reprezentati de citokine.
IL-1 – eliberata mai des din limfocitele activate local, macrofage. Din punct de vedere al reactiei inflamatorii, are urmatoarele
proprietati:
a) favorizeaza vasodilatatia locala prin actiune directa (slaba) si prin stimularea celulei endoteliale care va produce PC.
b) efecte chemotactice si activatoare asupra celulelor proinflamatorii
c) stimuleaza aderarea leucocitara la focarul inflamator (stimuleaza expresia selectinelor si integrinelor si ICAM-urilor).
d) inhiba expresia pe celulele endoteliale a trombomodulinei (receptor pentru trombina) astfel incat coagularea este reglata; se
evita formarea unor cantitati mari de fibrina; are deci actiune procoagulanta indirecta).
e) stimuleaza producerea de factori de agregare plachetara
f) stimuleaza sinteza de factor von Willebrand in celula endoteliala
g) in circulatie stimuleaza centrul de termoreglare din hipotalamus si declanseaza reactia febrila
h) intervine indirect in fenomenul de reparatie tisulara (atrage si activeaza fibroblastii).
TNF – eliberat din limfocite si macrofage (surse principale). Efecte:
a) efecte chemotactice si activatoare pe celulele inflamatoare
b) stimuleaza aderarea leucocitara la focarul inflamator (stimuleaza expresia selectinelor si integrinelor si ICAM-urilor)
c) stimuleaza foarte intens capacitatea citotoxicitatii oxigen-dependente a fagocitelor
d) favorizeaza reparatia tisulara (atrage si activeaza fibroblastii)
IL-8 – produsa de celule endoteliale activate sub actiunea IL-1 si TNF, de fibroblasti si LTh. Este un puternic factor chemotactic
si activator pentru celulele inflamatorii. Stimuleaza expresia de integrine si ICAM-uri.
IL-6 – eliberata de LTh, fibroblasti, fagocite. Principala proprietate consta ca dupa ce ajunge in circulatie, stimuleaza sinteza
hepatica a proteinelor reactive de faza acuta care vor fi excretate de ficat in circulatie si ajung la focarul inflamator. Aceste
proteine inactiveaza enzimele proteolitice iesite din circulatie (ex: alfa1-antitripsina); chiar fibrinogenul este o proteina reactiva de
faza acuta (ajuta la circumscrierea focarului inflamator). IL-6 stimuleaza sinteza de glucocorticoizi care ajung in focarul
inflamator avand efect antiinflamator (inhiba degranularea mastocitelor, stabilizeaza membranele lizozomale).

13.Fibroplazia in reactia inflamatorie

Indiferent de tesutul afectat, reparatia tisulara are 3 faze: fibroplazia, angiogeneza, remodelarea cicatriciala.
Fibroplazia reprezinta refacerea structurii matricei extracelulare a tesutului lezat. Tipul de celula implicata este
fibroblastul (de origine mezenchimala). Normal, fibroblastul asigura permanenta reinnoire a tesutului conjunctiv imbatranit prin:
a)recunoasterea si degradarea tesutului conjunctiv imbatranit;
b)sinteza componentelor fibrilare ale tesutului conjunctiv (fibre de colagen, elastina, reticulina) si a componentelor amorfe.
 In conditii patologice, fibroblastii au rolul de a reconstrui matricea extracelulara degradata sub actiunea agentilor
etiologici. Aceasta reconstructie se realizeaza in 3 faze:
i)migrarea fibroblastilor din zonele vecine sanatoare in focarul inflamator
ii)activarea si proliferarea fibroblastilor din focar
iii)sinteza unei noi matrici extracelulare (a componentelor fibrilare si amorfe)
Migrarea se realizeaza sub actiunea unor factori nespecifici (chemoatractanti pentru fibroblasti) (fragmente de tesut
conjunctiv degradate) si specifici (PDGF, FGF- din macrofage). In principiu migrarea fibroblastilor pana in centrul focarului
inflamator se realizeaza prin emiterea de pseudopode si fixarea lor de structurile tri/tetrapeptidice aflate in componenta
colagenului. Pana la periferia focarului inflamator fibroblastii folosesc acest substrat de fixare, dar in focar acest suport nu mai
exista (tesutul conjunctiv, si deci colegenul este puternic distrus si fragmentele rezultate sunt dispersate in jurul edemului
inflamator). Sub influenta acelorasi factori (eliberati din centrul focarului inflamator) fibroblastii se activeaza suplimentar si
secreta o matrice de migrare cu care se inconjoara (rudiment de tesut conjunctiv). In continuare fibroblastii se deplaseaza pana la
capatul acestor matrici. Ajunsi in centrul focarului inflamator, fibroblastii isi definitiveaza activarea sub actiunea factorului de
crestere transformant (TGF) eliberat din macrofage. Fibroblastii incep sa sintetizeze un colagen nou si componenta amorfa. Din
acest moment incepe maturarea aceste matrici, in sens invers spre periferia focarului. Aceasta matrice nu contine vase si se
numeste tesut de granulatie imatur. Fibroblastii pot regla producerea de colagen. In lipsa acestui sistem de reglare s-ar produce o
mare cantitate de colagen, ajungandu-se la fibroza leziunii respective. Formarea colagenului nou este favorizata si de inactivarea
prealabila a enzimelor proteolitice deversate.

14.Angiogeneza si remodelarea cicatriciala in reactia inflamatorie

Angiogeneza presupune o neovascularizatie a zonei focarului inflamator. Se pleaca de la celulele endoteliale ramase
intacte (de la marginea leziunii). Ele sunt stimulate (IL-1, TNF, factorii de crestere specifica: VEGF [vascular endotelial growth
factor]) sa elibereze o procolagenaza care actioneaza local pe plasminogenul plasmatic pe care-l transforma in plasmina. Plasmina
transforma procolagenaza in colagenaza activa. Colagenaza actioneaza pe membrana bazala capilara intacta rezultand fenestratii
prin care celulele endoteliale activate incep sa emita pseudopode. Celulele endoteliale incep sa migreze spre focarul inflamator, la
migrare contribuind fixarea pseudopodelor de structurile tri/tetrapeptidice din colagenul nou, rezultand cordoane radiare de celule
endoteliale spre centrul focarului inflamator. Ulterior aceste cordoane se transforma in structuri tubulare prin: - vacuolizarea
celulelor endoteliate centrale, - apoptoza celulelor endoteliale centrale. Tesutul conjunctiv nou cu vase noi se numeste tesut de
granulatie matur.
Remodelarea cicatriciala. Fibroblastii complet activati devin foarte subtiri si efiliati; scade aparatul Golgi, scade
reticului endoplasmatic, creste enorm cantitatea de actina si miozina, rezultand miofibroblasti. Miofibroblastii se contracta
determinand contractia tesutului conjunctiv de care sunt fixati local. Prin contractia tesutului conjunctiv, densitatea tesutului nou-
format se apropie de densitatea normala. Treptat rana se inchide si se constata cicatricea.

15.Mecanismele si consecintele activarii plachetare la nivelul unei leziuni vasculare

Hemostaza primara are ca produs final formarea unui dop strict plachetar in conditiile in care fluxul sangvin la nivelul
vasului lezat este diminuat sau sistat. Hemostaza are ca faze: modificarile hemodinamice locale, aderarea plachetara la locul
leziunii primare, agregarea plachetara, metamorfoza vascoasa a plachetelor agregate.
Aderarea plachetara – este un proces pasiv, ce consta in atasarea la colagenul din peretele vascular expus prin leziunea
endoteliului a unui numar de trombocite. Atasarea se realizeaza prin intermediul factorului von Willebrandt (factor proteic) –
sintetizat in principal in celulele endoteliale, in hepatocite si foarte putin in megacariocite. Factorul von Willebrandt este liber in
circulatie (complex proteic trimolecular numit factor VIII al hemostazei).
Factorul VIII contine:
5factorul von Willebrandt – leaga si transporta si componenta VIIIc
6componenta VIIIc – intervine in calea intrinseca a coagularii
7componenta antigenica
Factorul von Willebrandt are structura polipeptidica (1 singur lant); ambele capete sunt libere; componenta antigenica unica si
VIIIc au situsuri la mijlocul lantului polipeptidic. Cand apare o leziune endoteliala factorul von Willebrandt se ataseaza cu un
anumit capat de colagenul vascular (acest capat are o afinitate crescuta pentru anumite structuri receptoare de pe colagenul
vascular, bogate in hidroxi-Lys si hidroxi-Pro). Dupa fixare, factorul von Willebrandt sufera modificari conformationale care
determina afinitatea crescuta a factorului von Willebrandt pentru receptorii specifici de pe membrana trombocitara. Structura
receptoare este reprezentata de GP-1b (ce face parte din GP-9 dintr-un complex membranar=glicocalcina; GP-1b si GP-9 sunt
legate covalent). Structura receptoare p-z pentru factorul von Willebrandt este GP-1b. Fixarea factorului von Willebrandt pe GP-
1b produce modificari conformationale care se transmit prin segmentul transmembranar pina la diferite sisteme enzimatice
trombocitare, declansandu-se activarea metabolica a trombocitului. De la GP-1b se transmit modificari conformationale si la GP-9
care devine un receptor membranar capabil sa fixeze factorul XI din circulatie.
16.Vasculopatii dobandite
Vasculopatiile dobândite:
a.Purpura anafilactică – apare la copii sau tineri şi este legată de prezenţa unei infecţii cu streptococ β hemolitic (angină,
RAA);
 Clinic: erupţie purpurică, febră, dureri articulare, dureri abdominale cu caracter colicativ, posibilitatea apariţiei unei
insuficienţe de organ (cel mai frecvent apare Insuficienţa Reanală Acută).
Patogenia este de tip imun şi se caracterizează prin prezenţa complexelor imune circulante care sunt formate din Ag
streptococic şi IgG şi au dimensiuni mici a.î. există posibilitatea să părăsească vasul şi să se localizeze perivascular
determinând o inflamaţie acută (angeită/capilarită) ce explică durerile pe care le acuză bolnavii. În acelaşi timp, complexele
imune determină activarea complementului ⇒ apariţia de anafilatoxine ce au drept efecte:
•Degranularea mastocitelor situate perivascular, cu eliberare de histamină ⇒ creşte permeabilitatea vasculară şi se produce
vasodilataţie;
•Efect chemoatractant – atragerea în focar a celulelor proinflamatoare şi activarea acestora⇒eliberarea de enzime cu efect
litic manifestat asupra peretelui vascular şi asupra parenchimului respectiv⇒apariţia insuficienţei de organ.
Leziunile de la nivelul peretelui vascular determină apariţia unor microtrombi ce pot deveni obstruanţi ⇒microfocare de
necroză ⇒ insuficienţă de organ.
b.Scorbut = carenţă în vit. C. Vitamina C intervine în procesul de sinteză al colagenului vascular; în scorbut ⇒ pereţi vasculari
friabili ⇒apariţia unui proces hemoragipar.
c.Purpura simplex – apare frecvent la femei fiind legată de excesul de estrogeni.
d.Purpura mecanică – apare la persoanele cu o oarecare fragilitate vasculară, după un ortostatism prelungit; apare datorită
creşterii presiunii hidrostatice consecutivă stazei.
e.Purpura senilă – apare în contextul proceselor degenerative.
f.Purpura hiperglobulinemică este o manifestare purpurică a bolilor cu o patogenie autoimună (ex.: LES, sclerodermie,
spondilită anchilopoetică), în care apar IgG anormale ce se manifestă ca Ac împotriva Ig normale ⇒ formarea de complexe
imune.

17.Vasculopatii ereditare
Vasculopatiile ereditare:
a. Sindroamele Ehler-Danlos sunt în număr de 11 şi au câteva caracteristici comune:
•Hipermobilitate articulară ca urmare a unei hiperlaxităţi ligamentare;
•Hiperelasticitate tegumentară;
•Manifestări hemoragice datorită unor anomalii vasculare ( sunt afectate vase de calibru mare);
Tipul 4 – evoluează cu vasculopatie şi se caracterizează printr-un defect major în sinteza de colagen tip III (conţinut în structura
peretelui aortic şi a pereţilor vaselor intestinale) ⇒ anevrisme aortice, perforaţii intestinale, peritonite, hemoragii interstiţiale.
Tipul 6 – se caracterizează prin absenţa enzimei lizil-hidroxilază a.î. pe lângă vasculopatie mai apare şi o tulburare în agregarea
plachetară.
b. Telangiectazia ereditară hemoragică – se transmite autozomal dominant şi constă într-un defect de angiogeneză a vaselor de
calibru mic ce are un caracter generalizat dar apare în special la nivelul membrelor. La nivelul zonelor afectate peretele este
foarte subţire şi pot apare ulceraţii care se rup foarte uşor. Modificările care apar, pe anumite zone, constau în lipsa tunicii
musculare şi uneori absenţa colagenului
Pacientul prezintă tulburări de aderare şi lipsa reactivităţii vasului (lipseşte vasoconstricţia).
18.Trombopatii ereditare

Trombopatiile ereditare sunt:

A.Distrofia trombocitară hemoragică (Sindromul Bernard-Soulier);
B.Boala von Willebrand;
C.Pseudoboala von Willebrand;
D.Trombastenia Glanzman;
E.Deficitul ereditar al reacţiei de eliberare.
A. Distrofia trombocitară hemoragică (Sindromul Bernard-Soulier)
Distrofia trombocitară hemoragică este o boală ce se transmite autosomal recesiv. Trombocitele sunt anormale din punct
de vedere funcţional (trombopatie). Ele sunt mari (aspect limfocitoid) şi au granulaţii (dense şi clare) foarte bine dezvoltate situate
central în celulă.
Din punct de vedere clinic, gravitatea bolii diferă hemoragiile fiind severe în forma homozigotă si moderate sau chiar
absente în forma heterozigotă.
În distrofia trombocitară hemoragică anomaliile funcţionale trombocitare sunt:
1. deficitul de glicoproteină Ib (receptorul trombocitar specific pentru factorul von Willebrand) determină defectul
major de aderare plachetară.
2. deficitul de glicoproteină IX (receptorul trombocitar specific pentru factorul XI plasmatic, Rosenthal, al coagulării)
determină tulburări ale procesului de coagulare (tromboplastinoformarea).
3. deficitul de trombostenină (factorul plachetar 7) determină un defect de agregare explicat prin:
•reacţie deficitară de eliberare a mediatorilor;
•emitere deficitară de pseudopode.
4. deficitul de glicoproteină V (receptorul trombocitar specific pentru trombină) determină alterarea metamorfozei
vâscoase.
B. Boala von Willebrand
Boala von Willebrand se datorează deficitui ereditar de sinteză a factorului von Willebrand, care determină tulburarea aderării
plachetare. Trombocitul este normal funcţional (boala nu reprezintă o trombopatie).
Boala von Willebrand se asociază cu un deficit al factorul plasmatic VIII (componenta de coagulare), ceea ce determină şi un grad
de afectare a coagulării.

C. Pseudoboala von Willebrand

Pseudoboala von Willebrand este o afecţiune ereditară ce constă în formare unui număr excesiv de receptori trombocitari specifici
de tip glicoproteină Ib. Afinitatea crescută a trombocitului pentru factorul von Willebrand, de care se leagă la un capăt, determină,
în acelaşi timp, o scădere a afinităţii lui pentru colagen, la capătul opus, cu apariţia unui defect de aderare plachetară.

D. Trombastenia Glanzman
Trombastenia Glanzman este o boală ce se transmite autosomal recesiv, în care există următoarele anomalii funcţionale
trombocitare:
1.deficit de sinteză a glicoproteinei IIIa-IIb (receptorul plachetar specific pentru moleculele de fibrinogen) cu apariţia unui deficit
de agregare plachetară.
2.deficit al enzimelor implicate în glicoliza trombocitară (piruvatkinaza, gliceraldehid-3-fosfatdehidrogenaza trombocitară) care
determină un deficit al glicolizei (scăderea producţiei de ATP), cu tulburarea proceselor energodependente (reacţia de
eliberare, emiterea de pseudopode, retracţia cheagului).
3.deficit de trombostenină care determină tulburarea reacţiei de eliberare şi emiterea de pseudopode.
În trombastenia Glanzman există deci un deficit al agregării plachetare (al formării punţilor de fibrinogen) dar şi al celorlalte
procese energodependente.
Din punct de vedere clinic boala se manifestă prin apariţia de sindroame hemoragipare localizate cutanat sau la nivelul
mucoaselor.

E. Deficit ereditar al reacţiei de eliberare

Deficitul ereditar al reacţiei de eliberare poate fi:

1.cu granulaţii absente;
2.cu granulaţii prezente şi anomalii ale activării.
1. deficit ereditar al reacţiei de eliberare, cu granulaţii absente = Sindromul plăcuţelor cenuşii
În sindromul plăcuţelor cenuşii apar următoarele modificări caracteristice:
•granulaţiile trombocitare lipsesc;
•trombocitele au dimensiuni crescute;
•există trombocitopenie moderată.
Consecinţe ale absenţei granulaţiilor:
a) absenţa granulaţiilor alfa (clare)
Granulaţiile alfa conţin: factorul plachetar 4 cu acţiune antiheparinică (procoagulantă), factor von Willebrand, fibrinogen etc.
Absenţa granulaţiilor alfa se caracterizează prin:
•deficit de aderare plachetară prin scăderea concentraţiei plasmatice a factorului von Willebrand (este eliberat şi din
trombocite);
•deficit de agregare plachetară prin deficit de exprimare a receptorilor plachetari specifici agregării (glicoproteinele IIIa-IIb);
•afectarea coagulării prin deficitul de factor plachetar 3 (indispensabil funcţionării căii comune).
b) absenţa granulaţiilor beta (dense)
Granulaţiile beta conţin: calciu, ADP, serotonină, tromboxan etc. Absenţa granulaţiilor beta se caracterizează prin:
•deficit de calciu plachetar ce duce la incapacitatea emiterii pseudopodelor;
•deficit de ADP şi ATP care tulbură agregarea plachetară;
•deficit de GTP care determină o scădere a răspunsului plachetar la tromboxan.
2. deficit ereditar al reacţiei de eliberare, cu granulaţii prezente şi anomalii ale activării
În acest tip de afecţiuni ereditare, anomaliile activării plachetare pot fi:
a)anomalii ale căilor acidului arahidonic;
b)perturbarea cascadei fosfatidilinozitolului.

a) anomalii ale căilor acidului arahidonic

-Deficitul de fosfolipază A2
În această afecţiune, trombocitele nu agregă sub acţiunea inductorilor specifici (colagen, ADP). În laborator,
defectul de agregare plachetară poate fi corectat prin adăugarea de acid arahidonic.
-Deficitul de ciclooxigenază
Deficitul de ciclooxigenază poate fi:
- dobândit (exemplu: în tratamentul prelungit cu antiinflamatoare de tip Aspirină);
 - ereditar.
În aceaste situaţii patologice trombocitele nu agregă, iar în laborator defectul de agregare poate fi corectat prin
adăugare de prostaglandine.
-Deficitul de tromboxansintetază
În deficitul de tromboxansintetază trombocitele nu agregă, iar în laborator defectul se corectează la adăugarea de
tromboxan A2.

b) perturbarea cascadei fosfatidilinozitolului

Această tulburare caracterizează prin absenţa / modificarea receptorilor specifici pentru IP3 de la nivelul granulaţiilor
trombocitare.

19.Trombopatii dobandite

Trombopatii dobândite se clasifica in:

1.Trombopatiile din insuficienţa renală cronică;
2.Trombocitemiile;
3.Trombopatiile din boli autoimune;
4.Trombopatiile din alcoolism;
5.Trombopatiile medicamentoase
Trombopatiile din insuficienţa renală cronică
Insuficienţa renală cronică se caracterizează prin prezenţa în circulaţie a unor cantităţi anormal crescute de produşi de metabolism,
datorită reducerii filtratului glomerular. Acumularea în sânge a acestor produşi (ex: acidul guanidinsuccinic), care, în mod normal,
sunt eliminaţi prin urină, are un efect toxic asupra trombocitelor, cu afectarea funcţionalităţii lor.

Trombocitemiile
Trombocitemiile sunt afecţiuni maligne caracterizate prin proliferarea seriei megakariocitare (singură sau în asociere cu seria
celulară albă sau roşie) la nivelul măduvei osoase hematopoietice.
Numărul de trombocite din sângele periferic este foarte mare, ajungând la valori de peste 1 milion/mm cub. Aceste trombocite
sunt anormale din punct de vedere funcţional. Pacienţii cu sindroame mieloproliferative pot avea manifestări hemoragice datorate
trombopatiei.
Tipuri de sindroame mieloproliferative ce pot evolua cu trombopatie:
•Trombocitemia esenţială este o proliferare malignă, exclusiv a seriei trombocitare;
•Leucemia granulocitară sau leucemia mieloidă cronică, asociată cu proliferarea seriei trombocitare;
•Policitemia vera (proliferarea seriei eritroblastice) asociată cu proliferarea seriei trombocitare.

Trombopatiile din boli autoimune

În boli autoimune apar în circulaţie autoanticorpi care se pot cupla cu receptorii trombocitari, blocându-le astfel funcţia.

Trombopatiile din alcoolism

Trombopatiile din alcoolism se datorează efectului toxic direct exercitat de alcool asupra trombocitelor.

Trombopatiile medicamentoase
Unele medicamente antiinflamatoare de tipul aspirinei au un efect inhibitor asupra ciclooxigenazei. Administrarea acestor
medicamente determină scăderea producţiei de prostaglandine şi tromboxan, substanţe cu rol în reacţia de eliberare trombocitară.
Aspirina afectează cel mai mult agregarea plachetară. Ea inhibă eliberarea din trombocit a unor mediatori (ADP, epinefrină,
tromboxanA2), precum şi formarea de tromboxan A2.

20.Trombocitopenii centrale

Trombocitopeniile de cauză centrală (prin scăderea producţiei medulare) pot fi:

•ereditare;
•dobândite.
Trombocitopenii de cauză centrală ereditare
-Aplazia medulară congenitală (Boala Fanconi)
-Aplazia medulară congenitală este o afecţiune rară, datorată unui defect genetic al celulei stem pluripotente de
la nivelul măduvei osoase hematoformatoare, care evoluează cu perturbarea severă a hematopoiezei pentru toate liniile
celulare.
-Boala Fanconi se caracterizează prin pancitopenie (anemie, leucopenie, trombocitopenie) severă şi
malformaţii grave (cardiace, renale, scheletice), pacienţii având o durată de viaţă scurtă. Din punct de vedere clinic, se
manifestă prin sângerări şi complicaţii infecţioase.
Trombocitopenii de cauză centrală dobândite
Trombocitopeniile de cauză centrală dobândite sunt mai frecvent întâlnite decât cele ereditare şi pot apare în diverse circumstanţe:
* intoxicaţii diverse
•intoxicaţii alcoolice (sub acţiunea toxică medulară a alcoolului este inhibată capacitatea de maturare a precursorilor
medulari, în special a celor trombocitari);
•intoxicaţia cu benzen, care produce alterări ale ADN-ului şi ale membranei celulelor stem pluripotente;
•intoxicaţiile medicamentoase cu doze mari, administrate prelungit, de cloramfenicol, fenilbutazonă, diuretice tiazidice,
determină pancitopenie.
* radiaţii ionizante
Acţiunea distructivă exercitată de dozele mari de radiaţii ionizante asupra măduvei osoase hematoformatoare
determină pancitopenie.
* citostatice
Tratamentele citostatice administrate în doze mari un timp îndelungat determină scăderea sintezei de ADN.
Citostaticele acţionează ca nucleotizi “frauduloşi” (mercaptopurina este un analog al bazelor purinice, iar citarabina
al celor pirimidinice), astfel încât, este afectată capacitatea de proliferare a precursorilor medulari.
* înlocuirea ţesutului medular cu alte tipuri de ţesuturi
Fibrozele, ţesutul gras, metastazele, leucemiile, diverse neoplazii, pot determina înlocuirea ţesutului medular
normal, cu apariţia pancitopeniei.
Exemple:
- invadarea măduvei cu celule neoplazice în leucemii acute sau
cronice, limfoame, metastaze;
- invadarea măduvei (şi a splinei) cu monocite/ macrofage în
boala Gaucher;
- invadarea măduvei în tuberculoză (forma miliară).
* mecanisme imunologice
Mecanismele imunologice pot fi declanşate de existenţa pe membrana celulelor stem pluripotente a unor antigene.
Aceste antigene sunt recunoscute de sistemul imunitar ce elaborează autoanticorpi anti-celule stem pluripotente.

21. Trombocitopenii prin mecanism imun

Trombocitopeniile de cauză periferică (prin fact. ce acţ. la nivelul sângelui periferic)
•distrugerea trombocitelor prin mecanism imunologic;
•sechestrarea crescută intrasplenică a trombocitelor;
•consumul exagerat de trombocite în sângele periferic, în coagularea intravasculară diseminată (CID).
Distrugerea trombocitelor prin mecanism imunologic
a) Purpura trombocitopenică autoimună
Purpura trombocitopenică autoimună se caracterizează prin apariţia unor erupţii purpurice tegumentare, manifestări hemoragice
mucoase diverse şi modificări paraclinice specifice tulburărilor hemostazei primare, printre care, scăderea numărului de
trombocite sub 50.000/mm cub. Ac. modifi. se datoresc existenţei în circ. a autoanticorpilor antitrombocitari.
Există două forme clinice de purpură trombocitopenică autoimună: acută si cronică.
* Forma acută: Purpura trombocitopenică autoimună forma acută apare la copii în perioada de convalescenţă a unei viroze
(rubeolă, rujeolă, mononucleoză infecţioasă, gripă etc.) şi se datorează existenţei unui mimetism molecular între anumite antigene
virale şi unele componente ale membranei trombocitare. Anticorpii formaţi împotriva antigenelor virale reacţionează şi cu aceste
componente membranare trombocitare, opsonizând astfel trombocitele. Acestea vor fi distruse prin mecanisme citolitice:
- activarea cascadei complementului, cu formarea complexului citolitic;
- captarea de către macrofagele care prezintă pe suprafaţa lor receptori pentru imunoglobuline. Fagocitoza are loc în special
intrasplenic.
* Forma cronică: Purpura trombocitopenică autoimună forma cronică apare la adult, mai ales la femei, de cele mai multe ori ca
boală autoimună. Printr-un mecanism puţin precizat, în această boală apar modificări ale receptorilor trombocitari, care devin
astfel structuri nonself. Faţă de aceste structuri, sistemul imunitar elaborează anticorpi antitrombocitari. Trombocitele opsonizate
sunt distruse prin activarea complementului sau prin fagocitare în splină. Trombocitele restante sunt hipofuncţionale (receptorii
implicaţi în aderarea şi agregarea plachetară sunt blocaţi de anticorpi). Această formă de purpură trombocitopenică autoimună
poate apare în contextul clinic al unei boli autoimune (lupus eritematos sistemic, anemie hemolitică autoimună, tiroidită
autoimună), datorită scăderii toleranţei imunologice, fără o modificare prealabilă a structurilor receptoare de la nivelul membranei
trombocitare.
b) Trombocitopenia imunologică medicamentoasă
Anumite medicamente (chinină, chinidină) pot determina o distrugere a trombocitelor prin mecanism imunologic. În principiu,
există 2 posibilităţi:
1.Medicamentul se comportă ca o haptenă care, legându-se de receptorii trombocitari, formează structuri antigenice capabile să
inducă sinteza de anticorpi specifici antitrombocitari. Complexul antigen-anticorp activează complementul, cu apariţia
complexului de atac al membranei şi citoliză.
2.Medicamentul se cuplează în plasmă cu o structură proteică, formând o moleculă antigenică ce va induce formarea de anticorpi
specifici. Complexele antigen-anticorp formate în plasmă se fixează pe membrana trombocitară, care prezintă receptori
pentru imunoglobuline, determinând activarea complementului şi trombocitoliză.
Foarte rar, medicamentele acţionează direct asupra trombocitelor (mecanism toxic).
c) Trombocitopenia prin izoimunizare: Izoimunizarea poate fi:
* trombocitopenia prin izoimunizare post-transfuzională
La aproximativ 90% din populaţie, pe suprafaţa membranei trombocitare există antigenul plachetar A1. La 10% din populaţie
acest antigen lipseşte. Dacă un individ fără antigenul plachetar A1primeşte prin transfuzie sînge de la un donator cu antigen
plachetar A1, în organismul primitorului se vor forma anticorpi anti-antigen plachetar A1. La o a doua transfuzie, realizată în
aceleaşi condiţii, trombocitele donatorului sunt distruse şi eliberează în circulaţie structuri antigenice. Acestea se cuplează cu
anticorpii şi formează complexe antigen-anticorp ce se fixează pe membrana trombocitelor primitorului, cu activarea
complementul şi citoliză.
* trombocitopenia prin izoimunizare feto-maternă
Trombocitopenia prin izoimunizare feto-maternă apare dacă fătul prezintă pe membrana trombocitară antigen plachetar A1, iar
mama nu prezintă acest antigen. La o a doua sarcină în aceleaşi condiţii apare trombocitoliză la amândoi, prin aceleaşi mecanisme
descrise la izoimunizarea post-transfuzională.

22.Hemofilia A.
Hemofilia A se caracterizează printr-un deficit genetic de FVIIIc (prin anomalii ale cromozomului 10) cu sinteză
normală a factorului von Willebrand. Este afectat numai procesul de coagulare.
Manifestările clinice hemoragice apar la valori ale FVIIIc plasmatic sub 20% din valoarea normală. Din punct de vedere
clinic există o toleranţă destul de mare la deficitul de FVIIIc pentru că el este un cofactor, care nu participă direct la reacţiile
enzimatice, pe care însă le favorizează (fixează FIX).
Deficitul de FVIIIc duce la o fixare redusă a FIX, la o activare redusă a acestui factor, suficientă însă pentru activarea
FX. La valori ale concentraţiei FVIIIc plasmatic sub 20% din valoarea normală, se formează cantităţi foarte mici de FIX activat,
insuficiente pentru activarea FX, astfel încât apar sângerările caracteristice.
Deficitul sever de FVIIIc determină formarea unor cantităţi insuficiente de protrombinază, care scindează o cantitate
mică de protrombină, cu apariţia unei cantităţi reduse de trombină şi implicit de fibrină. Dopul plachetar este astfel slab ancorat la
nivelul pertelui vascular, fiind mobilizat uşor odată cu reluarea fluxului sanguin (după dispariţia vasoconstricţiei).
Defectul genetic de FVIII se transmite legat de cromozomul X şi se manifestă la bărbaţi. La femei, gena de pe al doilea
cromozom X este de obicei normală, astfel încât boala se poate manifesta doar dacă tatăl este hemofilic, iar mama transmite
defectul de la nivelul cromozomului X (foarte rar).
Forme clinice de hemofilie A:
1.Forma severă de hemofilie A, în care concentraţia plasmatică a FVIIIc este sub 1% din valoarea normală, se caracterizează prin
sângerări spontane grave, apărute încă de la naştere (din cordonul ombilical).
Localizări caracteristice ale sângerărilor la hemofilici:
•hemartroze (frecvent la nivelul genunchilor). Repetarea sângerărilor articulare poate duce la modificări degenerative ale
articulaţiei, cu instalarea ankilozei;
•hematoame subcutanate întinse;
•hemoragii intramusculare.
Odată cu înaintarea în vârstă manifestările clinice se pot atenua, deoarece pacienţii învaţă să se protejeze.

2.Forma medie de hemofilie A se caracterizează printr-o concentraţie plasmatică a FVIIIc între 1-5% din valoarea normală,
precum şi prin manifestări clinice de intensitate intermediară între forma clinică severă şi cea uşoară.

3.Forma uşoară de hemofilie A se caracterizează printr-o concentraţie plasmatică a FVIIIc peste 5% din valoarea normală.
Manifestările hemoragice spontane lipsesc. Apar sângerări lungi şi abundente după extracţii dentare, operaţii diverse,
accidente etc.

Evoluţia hemofiliei A poate fi:

•favorabilă, la pacienţi cu hemoragii de gravitate mică şi care, prin restrângerea sferei de activitate, pot avea o viaţă relativ
normală;
•agravată în timp de transfuziile repetate de sânge. Acestea conţin FVIIIc care poate determina apariţia de anticorpi anti-FVIIIc în
circulaţia bolnavilor transfuzaţi.

23.Boala von Willebrand.

Boala von Willebrand este o afecţiune genetică transmisă autosomal recesiv, caracterizată prin anomalii ale cromozomului
12, care determină scăderea sintezei de factor von Willebrand şi de FVIIIc.
Factorul von Willebrand se sintetizează (sub controlul unei gene situate pe cr. 12) sub formă de monomeri, care se
asamblează şi formează multimeri. Aceştia reprezintă forma activă a factorului von Willebrand.
Între sinteza factorului von Willebrand şi cea a FVIIIc există în mod normal o perfectă sincronizare (monomerii factorului
von Willebrand stimulează gena situată pe cromozomul X, care comandă sinteza FVIIIc). De aceea, orice scădere a producţiei de
monomeri ai factorului von Willebrand este însoţită şi de o scădere a producţiei de FVIIIc.
Tipuri de boală von Willebrand:
* Tipul 1 de boală von Willebrand este deficitul global de FVIII, forma cea mai frecvent întâlnită. Celulele sintetizează FVIII dar
sunt incapabile să-l elibereze, astfel încât, scade concentraţia plasmatică, atât a factorului von Willebrand, cât şi a FVIIIc.
Consecinţe:
•-scăderea concentraţiei factorului von Willebrand determină incapacitatea plachetelor de aderare la fibrele de colagen (afectarea
hemostazei primare);
•scăderea concentraţiei FVIIIc determină incapacitatea generării reţelei de fibrină (afectarea hemostazei secundare).
Clinic acest tip de boală von Willebrand se manifestă prin hemoragii asemănătoare celor întâlnite în hemofilii, precum şi prin
hemoragii caracteristice tulburărilor de hemostază primară (mucoase şi tegumentare).
*Tipul 2 de boală von Willebrand are două variante:
a)varianta în care există o sinteză normală de monomeri ai factorului von Willebrand şi de FVIIIc dar, asamblarea în multimeri
este deficitară. Manifestările hemoragice se datoresc tulburărilor hemostazei primare.
b)varianta în care există o sinteză normală de monomeri de factor von Willebrand şi de FVIIIc, dar asamblarea se realizează
incorect. Apare în circulaţie un factor von Willebrand anormal din punct de vedere conformaţional, cu afinitate mare pentru
receptorii trombocitari specifici (pseudoboala von Willebrand).
Această afinitate mare a factorului von Willebrand pentru receptorii trombocitari tulbură secvenţa normală de ataşare a lui la
colagenul vascular. El se leagă mai întâi de trombocit, astfel încât, nu se mai poate lega cu celălalt capăt de colagen.
Manifestările hemoragice care apar se datoresc tulburărilor de hemostază primară.
*Tipul 3 de boală von Willebrand este deficitul global de sinteză a FVIII.
În acest tip de afecţiune există un deficit absolut de sinteză a factorului von Willebrand, datorat deleţiei genelor de la nivelul
braţului scurt al cr. 12, care comandă sinteza factorului von Willebrand.
Absenţa factorului von Willebrand din circulaţie determină supresia genelor care comandă sinteza FVIIIc (aflate pe cr.
10) ceea ce explică şi deficitul global de sinteză a FVIII.
Consecinţele fiziopatologice ale deficitului global de sinteză a FVIII:
•scăderea concentraţiei factorului von Willebrand determină incapacitatea plachetelor de a adera la fibrele de colagen (este
afectată hemostaza primară);
•scăderea concentraţiei FVIIIc determină incapacitatea generării reţelei de fibrină (este afectată hemostaza secundară).

Din punct de vedere clinic acest tip de boală von Willebrand se manifestă prin hemoragii asemănătoare celor întâlnite în hemofilii,
precum şi prin hemoragii caracteristice tulburărilor de hemostază primară (mucoase şi tegumentare).
 24.Coagulopatii prin hipovitaminoza K.
1. Hipovitaminoza K prin tulburări de aport
a)la copilul mic: Boala hemoragică a nou născutului
Nou născutul are un aport de vitamina K exogen scăzut (laptele matern având o cantitate mică de vitamină K), dar şi un aport
endogen scăzut (flora intestinală este absentă sau foarte redusă). De asemenea rezervele hepatice de vitamină K sunt inexistente.
Riscul de boală hemoragică apare în special la:
•nou născuţi prematuri;
•nou născuţi care primesc direct sau indirect (de la mamă, prin secreţia lactată) antibiotice;
•nou născuţi din mame epileptice (barbituricele administrate mamei până în ultimul trimestru de sarcină ajung prin circulaţia
fetală şi prin secreţia lactată la făt, unde, determină o creştere a clearance-ului hepatic al vitaminei K).
Profilaxia acestei afecţiuni se realizează prin administrarea la mamă a unor doze crescute de vitamină K, înainte de a naşte.
b)la adult
Hipovitaminoza K prin tulburări de aport la adult apare în următoarele situaţii:
•persoane cu regimuri alimentare carenţiale (malnutriţie de diferite grade);
•administrarea de antibiotice cu spectru larg (cefalosporine) determină sterilizarea intestinului prin distrugerea florei intestinale;
2. Hipovitaminoza K prin tulburări de absorbţie intestinală
a)sindroamele de malabsorbţie;
b)icterul obstructiv;
c)deficitul de lipaze.
b)sindroamele de malabsorbţie
Leziuni întinse de tip inflamator sau de tip distructiv la nivelul mucoasei intestinale;
Sindroamele diareice grave, apărute la pacienţi cu intoleranţe alimentare diverse, determină malnutriţie prin regimuri alimentare
carenţiale.
b)icterul obstructiv
Cauze diverse: litiaza coledociană, cancerul de cap de pancreas, cancerul ampulei Vater etc.
Icterul obstructiv explică absenţa sărurilor biliare din intestin, ceea ce duce la o scădere a absorbţiei intestinale a vitaminei K
liposolubile.
c)deficitul de lipaze
Apare în forme grave de pancreatită cronică.
3. Hipovitaminoza K prin tulburări de transport
În hipertensiunea portală din ciroza hepatică se deschid şunturile porto-cave, ceea ce face ca sângele să treacă din circulaţia portă
direct în circulaţia sistemică, scurt-circuitând astfel ficatul.
Efectul de diluţie a vitaminei K (scăderea concentraţiei sanguine) este însoţit şi de alte efecte:
•vitamina K rămâne inactivă, deoarece nu trece prin ficat;
•vitamina K ajunge cu întârziere la ficat, prin artera hepatică, în cantitate mică/unitatea de timp. Rezultatul este o depleţie a
rezervoarelor hepatice.
4. Hipovitaminoza K prin tulburări de utilizare
a)ciroza hepatică;
b)formele supraacute de hepatită virală acută.
Datorită leziunilor hepatocitare ficatul nu poate converti forma inactivă a vitaminei K în forma ei activă.
Citoliza hepatică duce la scăderea rezervelor hepatice de vitamină K.

25.Sindromul hemoragic din insuficienta hepatica.

Tulburările echilibrului fluidocoagulant se datoresc modificărilor hemostazei primare (tulburări trombocitare), ale
hemostazei secundare (coagulopatii) şi ale fibrinolizei (CID, fibrinoliză patologică). Coagulopatia din insuficienţa hepatică, ce se
caracterizează prin scăderea concentraţiei plasmatice a factorilor de coagulare, în mod gradat, corespunzător fazelor ei evolutive,
are 3 mecanisme:
1.Scăderea sintezei hepatice a factorilor de coagulare;
2.Creşterea consumului periferic al factorilor de coagulare;
3.Activarea fibrinolizei patologice.
Timpul de înjumătăţire (T1/2) a concentraţiei plasmatice a factorilor de coagulare este dependent de 3 parametri: - rata sintezei
hepatice; - consumul periferic; - durata de viaţă a factorului de coagulare respectiv.
Durata de viaţă a factorilor de coagulare nu variază în situaţii patologice faţă de normal (factorii cu durată de viaţă scurtă au
T1/2 scurt, iar cei cu durată de viaţă mai lungă au T1/2 mai lung). De aceea, acest parametru nu este luat în considerare în
aprecierea mecanismelor patogene ale coagulopatiei din insuficienţa hepatică.
1. Scăderea sintezei hepatice a factorilor de coagulare
În ciroza hepatică primul deficit apărut este cel al FVII (hipo-proconvertinemie), acesta fiind un factor de coagulare cu
T1/2 scăzut, a cărui sinteză necesită activitatea unui număr mare de hepatocite. Scăderea sintezei FVII arată debutul coagulopatiei
(a scăderii capacităţii de sinteză proteică a ficatului) şi este evidenţiată de alungirea timpului Quick (timp de coagulare pe calea
extrinsecă).
Timpul Quick apreciază capacitatea de sinteză proteică a ficatului şi reducerea parenchimului hepatic, evoluţia valorilor lui
în insuficienţa hepatică fiind următoarea:
•în forme de debut ale insuficienţei hepatice timpul Quick este moderat alungit;
•în forme medii timpul Quick este alungit suplimentar pentru că:
•sinteza FVII scade şi mai mult;
•apare şi o scădere a concentraţiei FV (hipopro-accelerinemie).
FV are un T1/2 mai mare decât T1/2 al FVII, el fiind sintetizat şi de celulele Kupffer, care sunt afectate mai târziu în
evoluţia unei boli hepatice.
•în forme severe timpul Quick se alungeşte şi mai mult datorită apariţiei deficitului de sinteză a FI (hipofibrinogenemie) si
deficitului de sinteză a FXII.
2. Creşterea consumului periferic al factorilor de coagulare
Consumul periferic al factorilor de coagulare este crescut în insuficienţa hepatică şi datorită decompensării vasculare. Aceasta
reprezintă un factor favorizant şi apare datorită hepatocitolizei, inflamaţiei şi răspunsului inflamator local.
Decompensarea vasculară face ca patul vascular hepatic să se comporte ca un baraj, determinând apariţia hipertensiunii portale.
Efecte:
a)scăderea întoarcerii venoase la nivelul cordului drept (scăderea presarcinii) determină scăderea debitului cardiac, vasoconstricţie
periferică, ischemie periferică, hipoxie şi leziuni ale endoteliilor vasculare, ce activează coagularea. Rezultatul este creşterea
consumului periferic al factorilor de coagulare.
b)trecerea unor endotoxine de la nivelul intestinului direct în circulaţia sistemică, prin şunturile porto-cave, determină leziuni
endoteliale întinse care activează coagularea, cu acelaşi rezultat.
3. Activarea fibrinolizei patologice
Mecanisme:
a)Creşterea ratei de transformare a plasminogenului în plasmină
Insuficienţa hepatică determină:
•scăderea metabolizării hepatice a activatorilor direcţi şi indirecţi ai fibrinolizei (activatorul tisular al plasminogenului, produs de
celulele endoteliale);
•scăderea sintezei de antitrombină III care inhibă trombina. Aceasta activează transformarea plasminogenului în plasmină.
b)Scăderea sintezei hepatice a inhibitorilor plasminei
Inhibitorii plasminici, a căror sinteză hepatică scade în insuficienţa hepatică, sunt alfa 1-antitripsina, alfa 2-macroglobulina,alfa 1-
antiplasmina.
Cantităţile crescute de plasmină din plasmă (hiperplasminemia) agravează coagulopatia:
•plasmina lizează FI, FII, FV, FVIII. Din liza FI rezultă produşi de degradare ai fibrinogenului (PDF);
•plasmina acţionează asupra fibrinei, rezultând fibrinolizopeptizi (FLP).
PDF şi FLP inhibă trombina.
26.Coagularea intravasculara diseminata (CID)
Definiţie: sindrom clinico-biologic plurietiologic de mare gravitate determinat de activarea coagulării la nivelul
microcirculaţiei, în teritorii vasculare întinse. Caracteristici:
•hemoragii severe datorate unei stări de hipocoagulare (agravată şi de hiperfibrinoliză). Aceasta este rezultatul unui consum
exagerat de factori de coagulare (coagulopatie de consum), care depăşeşte capacitatea ficatului de a-i înlocui ;
•apariţia unor trombi în microcirculaţie, care explică trombocitopenia severă prin consum crescut, prezenţa necrozelor în
parenchimul unor organe (insuficienţe multiple de organ), anemia hemolitică microangiopatică prin efect mecanic, stare de
şoc datorită eliberării de bradikinină cu efect vasodilatator.
În CID apare un dezechilibru, între proprietăţile procoagulante (care predomină) şi cele anticoagulante ale endoteliilor vasculare
de la nivelul microcirculaţiei, datorită existenţei unor leziuni endoteliale.
Leziunile endoteliale au 2 efecte importante:
1. Stimularea etapei de contact a coagulării
CID poate fi activată pe calea intrinsecă sau pe calea extrinsecă.
Activarea CID pe calea intrinsecă
Leziunile endoteliale întinse apar în stările de şoc decompensat, cu acidoză metabolică gravă, septicemiile cu germeni care
eliberează endotoxine, bolile infecţioase grave, cu apariţia de complexe imune circulante.
Aceste leziuni endoteliale au 2 caracteristici:
I. Leziuni endoteliale minime:
Celulele endoteliale aparent normale structural au tulburări funcţionale. Hipoxia locală gravă determină scăderea metabolismului
energetic celular, care scade capacitatea celulelor de a menţine polaritatea normală a membranei endoteliale. Celulele devin
electronegative pe suprafeţe mari şi astfel este favorizată adsorbţia pe suprafaţa lor a factorilor de contact de pe calea intrinsecă
(FXII, FXI, HMWK, prekalicreina). FXI electropozitiv se fixează rapid pe suprafaţa celulelor endoteliale, activând coagularea pe
calea intrinsecă în teritorii microvasculare întinse.
II. Leziuni endoteliale severe:
Celulele endoteliale sunt distruse, iar colagenul subendotelial este expus intravascular. El activează şi mai mult factorii de contact
ai coagulării şi de asemenea contribuie la activarea căii intrinseci.
Activarea CID pe calea extrinsecă. Are loc datorită eliberării în circulaţie a tromboplastinei tisulare produsă de majoritatea
celulelor, în cantităţi diferite. Placenta este un organ ce conţine cantităţi mari de FIII, de aceea CID este relativ frecvent întâlnită
în patologia placentei. Apare un dezechilibru între activatorii fazei de contact a coagulării pe calea extrinsecă şi inhibitorii
acesteia:
•factorul tisular activator (tromboplastina tisulară) produs de celulele endoteliale este expus pe membrană şi realizează legături
cu FVII, activând calea extrinsecă;
•inhibitorul proteic al factorului tisular este eliberat din celulele endoteliale şi inhibă activarea FX.
Dezechilibrul între activatorii fazei de contact a coagulării pe calea extrinsecă şi inhibitorii acesteia poate apare în eliberarea unor
cantităţi mari de factor tisular de la nivelul ţesuturilor distruse, eliberarea unor cantităţi mari de factor tisular din endotelii sub
acţiunea citokinelor eliberate din focare parenchimatoase, scăderea capacităţii de sinteză a inhibitorului proteic al factorului tisular
la nivelul endoteliilor.
2. Deprimarea proprietăţilor anticoagulante ale endoteliilor
Mecanisme care conferă proprietăţi anticoagulante endoteliilor:
a)Antitrombina III
Antitrombina III plasmatică se fixează pe suprafaţa endotelială de proteoglicani (în special de heparansulfat), devenind astfel
cofactor pentru trombină. Aceasta îşi pierde afinitatea pentru fibrinogen si isi pierde afinitatea pentru celulele endoteliale (de care
se desprinde).
Trombina va fi refixată de către trombomodulină (receptor endotelial pentru proteina C), care activează proteina C. Proteina C
activă lizează FV şi FVIII, având efect anticoagulant.
Existenţa unor leziuni endoteliale întinse afectează acest mecanism anticoagulant.
b)Fibrinoliza
Celulele endoteliale se opun mecanismelor coagulării prin activarea fibrinolizei, realizată de activatorul tisular al
plasminogenului.
Patologic, iniţial se produce ruperea membranei celulare endoteliale, cu eliberarea de activator tisular al plasminogenului şi
intensificarea fibrinolizei, iar apoi se produce o scădere a sintezei acestui activator, cu reducerea fibrinolizei.
c)Prostaglandine cu efect antiagregant
Celulele endoteliale sintetizează prostaglandină I2 (prostaciclină), care are efect antiagregant plachetar.
Lezarea celulelor endoteliale determină scăderea sintezei de prostaciclină, fiind astfel favorizată agregarea plachetară, cu apariţia
trombilor în microcirculaţie.

27.Hipotonia osmotica extracelulara prin hiponatremii absolute.

Hipotonia osmotica, teoretic, poate fi determinata de hiponatremie si hipoglicemie. Dar datorita ponderii mici a glucozei la
determinarea presiunii osmotice, absenta totala a glucozei (incompatibila cu viata) ar determina scaderea presiunii cu 5 mosm/l.
Hiponatremia este scaderea Na extracelular sub 137 mEq/l. Poate fi absoluta sau relativa. Hiponatremia absoluta este
pierderea din sectorul extracelular de apa si Na, predominant de Na. Se produc:
•pe cale renala – nefrita cu pierdere de Na (alterarea ereditara sau dobandita a reabsorbtiei tubulare a Na);
•prin hipoaldosteronism sever – pierdere predominanta de Na (apa mai putin);
•folosirea abuziva de diuretici care stimuleaza eliminarea Na.
Initial apare o deshidratare extracelulara hipotona. O parte din apa intra intracelular – rezulta tulburari hidrice mixte (deshidratare
extracelulara cu hiperhidratare intracelulara). Hiperhidratarea intracelulara este periculoasa mai ales pentru tesutul cerebral
(creierul nu are unde sa se dilate). Rezulta cresterea presiunii intracraniene cu tulburari grave neurologice prin compresiune pana
la coma si moarte. Nu apare senzatia de sete datorita hiperhidratarii intracelulare.
28.Hipotonia osmotica extracelulara prin hiponatremii relative.
Hiponatremia relativa se produce prin efect dilutional (predomina apa fata de Na). Acumularea de apa apare in:
•administrarea gresita de perfuzii saline hipotone la bolnavii cu insuficienta renala in stadiul de oligo/anurie. Tot la acesti
bolnavi se poate ajunge la hipotonie daca nu reduc corespunzator aportul de apa.
•Sindromul de secretie inadecvata de ADH (secretie mai mare decat necesarul de apa din organism) – rezulta reabsorbtia
exagerata de apa la nivel renal.
Initial rezulta o hiperhidratare extracelulara hipotona. Hipertonia osmolara determina intrarea apei in sectorul intracelular – rezulta
o hiperhidratare globala.
29.Hipertonia osmotica extracel. prin hipernatremii absolute.
Hipertoniile osmotice extracelulare pot fi produse prin cresterea concentratiei plasmatice a Na, a glucozei sau a amandorura
(Hipertonie mixta).
Hipernatremia este cresterea concentratiei Na extracelular peste 147 mEq/l. poate fi absoluta sau relativa.
Hipernatremia absoluta este cresterea concentratieiplasmatice de Na prin cresterea capitalului de Na extracelular, in
conditiile acumularii extracelulare de Na si apa – predominant Na. Apare in:
•ingestia unei cantitati mari de apa de mare;
•administrarea gresita de perfuzii cu solutii saline hipertone la bolnavi cu insuficienta renala in faza de oligo/anurie;
•hiperaldosteronism sever (stimularea la nivelul tubilor distali a reabsorbtiei Na si corespunzator a apei; rezulta o retentie
hidrosalina disproportionata – se absoarbe mai mult Na decat apa);
Initial, prin acumularea de Na si apa rezulta o hiperhidratare extracelulara hipertona. Astfel, o parte din apa intracelulara iese si
tulburarea devine mixta (hiperhidratare extracelulara hipertona, hipohidratare intracelulara). Extracelular, hiperhidratarea
provoaca cresterea volemiei, rezultand cresterea debitului cardiac, a tensiunii (uneori foarte mult), complicatii cardiovasculare:
accidente vasculare cerebrale, precipitarea unei ICS, EPA. Intracelular, hipohidratarea provoaca tulburari metabolice uneori
severe, inclusiv la nivelul cerebral. Deshidratarea intracelulara provoaca senzatie de sete (neuronii centrali au receptori osmolari
care inregistreaza cresterea presiunii osmotice intracelulare, rezultand stimuli catre scoarta si implicit senzatia de sete). O
deshidratare intracelulara importanta determina hipertermie, datorita ruperii echilibrului intre termogeneza / termoliza, prin
scaderea secretiei sudorale. Determina uscaciunea mucoaselor – dificultati de deglutitie, tulburari de fonatie.

30.Hipertonia osmotica extracelulara prin hipernatremii relative.

In hipernatremii relative creste concentratia plasmatica a Na prin pierderea predominant de apa extracelulara sau prin scaderea
aportului de apa cu eliminari hidrice normale.
Pierderile predominant de apa extracelulara se produc:
•digestiv – varsaturi, diaree, fistule digestive, aspiratii si spalaturi gastrice repetate;
•renal – poliuria din faza poliurica a insuficientei renale cronice (rinichiul pierde capacitatea de a concentra urina), poliuria din
diabetul zaharat stadiul 2 (este o poliurie datorata glucozuriei, in urina este atrasa si apa), poliuria din diabet insipid;
•cutanat – transpiratii intense (stari febrile, hipertermii severe);
•respiratie – hiperventilatie (acidoze severe, stari febrile, dereglarea centrului respirator prin tumori, accidente vasculare
cerebrale);
Scaderea aportului de apa:
•lipsa apei potabile;
•lipsa senzatiei de sete la cei cu leziuni ale centrilor setei;
•imposibilitatea ingestiei unor cantitati adecvate de apa: plagi buco-faringiene, stenoze esofagiene, hidrofobie;
Initial apare deshidratare extracelulara hipertona si o parte din apa intracelulara iese extracelular unde continua sa se piarda.
Deshidratarea devine globala. Scade volemia, scazand astfel debitul cardiac, tensiunea, perfuzia sangvina a tesuturilor.
Deshidratarea intracelulara provoaca senzatie de sete (neuronii centrali au receptori osmolari care inregistreaza cresterea presiunii
osmotice intracelulare, rezultand stimuli catre scoarta si implicit senzatia de sete). O deshidratare intracelulara importanta
determina hipertermie, datorita ruperii echilibrului intre termogeneza / termoliza, prin scaderea secretiei sudorale. Determina
uscaciunea mucoaselor – dificultati de deglutitie, tulburari de fonatie.

31.Mecanisme generale de producere a edemelor.

a. Creste presiunea hidrostatica capilara – creste reabsorbtia Na si H2O in aceeasi proportie (INSUFICIENTA
CARDIACA si INSUFICIENTA HEPATICA cand concomintent cresc aldosteronul si ADH), crescand volemia;
apare in sindrom nefrotic, insuficienta hepatica, etc; staza venoasa retrograda generala (insuficienta cardiaca dreapta)
si locala (insuficienta venoasa cronica a membrelor inferioare – edeme doar la acest nivel datorita disfunctiei
valvulelor venoase);
b. Scade presiunea coloid-osmotica – hipoalbuminemie severa (ciroza, INSUFICIENTA HEPATICA, INSUFICIENTA
RENALA, sindrom nefrotic, gastro-enteropatia exsudativa – pierderi digestive); inanitie prelungita;
c. Scaderea drenajului limfatic a apei interstitiale – in general are caracter regional si se datoreaza blocarii unor statii
ganglionare prin paraziti (filarioza), celule inflamate, leucemice, tumorale. Poate avea si caracter sistemic in
insuficienta cardiaca dreapta (creste presiunea centrala) Se numeste limfedem;
d. Creste permeabilitatea membranei capilare – regional, in focare inflamatorii datorate mediatorilor (PG, histamina,
C3a, C5a, kinine, etc.); soc anafilactic;

32.Clasificarea edemelor – exemple si mecanisme.

In functie de suprafata afectata:
1.edeme generalizate:
a) cresterea presiunii hidrostatice capilare prin retentie hidrosalina renala importanta (insuficienta cardiaca
 stanga, insuficienta hepatica, sindrom nefrotic);
b) crestere generalizata a presiunii hidrostatice ca urmare a stazei venoase retrograde – insuficienta cardiaca
dreapta;
c) scaderea presiunii coloid-osmotice plasmatice – insuficienta hepatica, sindrom nefrotic, inanitie prelungita,
gastroenteropatie exsudativa;
d) crestere generalizata a permeabilitatii capilare: soc anafilactic, hipovolemic, rezulta leziuni hipoxice
generalizate ale peretilor capilari cu pierdere de compusi care cresc permeabilitatea .
Edemele sistemice sistemice prin intrarea masiva a apei din vas in interstitiu determina hipovolemie, rezultand activarea
sistemului renina-angiotensina, rezultand hiperaldosteronism, creste reabsorbtia de Na si apa, rezultand corectarea volemiei.
Persistenta factorilor generatori scad volemia. Este necesara asocierea a cel putin 2 factori pentru aparitia edemului.
2.edeme regionale:
e) ale membrelor inferioare – prin cresterea stazei venoase inferioare si prin scaderea regionala a drenajului
limfatic (limfedem)
f) ascita – insuficienta cardiaca dreapta, insuficienta hepatica;

Edemele sunt determinate de cresterea presiunii hidrostatice in capilare peritoneale datorate hipertensiunii portale,
hipoproteinemie, scaderea drenajului limfatic peritoneal
3.edeme locale: edemele inflamatorii (produse prin cresterea locala a permeabilitatii capilare ca urmare a unor mediatori
hiperpermeabilizanti eliberati inflamator)

33.Hiperpotasemii – mecanisme si consecinte fiziopatologice.

Peste 5,5 mEq/l. Mecanisme de aparitie a hiperpotasemiei: prin cresterea aportului, prin scaderea eliminarii renale, prin
iesirea K din celula (acidoza, hipoinsulinism, distructia celulei).
e. Cresterea aportului de K – depasind astfel capacitatea rinichiului de a elimina surplusul . Exemple:
•administrarea in cantitati mari de sange conservat declanseaza hemoliza si duce la eliberarea K intracelular.
•Administrarea abuziva de medicamente ce contin K: KCl pentru cei cu tendinta de pierdere a K, mai ales daca administrarea
este brusca. Penicilina G potasica.
f. Scaderea eliminarii renale de K (filtrare si secretie)
•hipoaldosteronism;
•diuretice antialdosteronice (spironolactona);
•INSUFICIENTA RENALA acut/cronic (mai ales in oligo-anurie);
g. Iesirea K din celule determinata de:
•distructia masiva a celulelor (hemoliza, celule leucemice prin tratamente antileucemice brutale, politraumatisme severe
-strivire-, necroza, arsuri intinse si profunde, hipoxie generala severa)
•acidoza – H este tamponat de proteinatul de K intracelular, dar K este dizlocat si eliberat in sange. Acidoza severa inhiba
Na/K ATP-aza. Insulinismul de asemenea inhiba Na/K ATP-aza.
Consecinte – perturbarea excitabilitatii neuromusculare (cardiaca, musculatura neteda/striata);
Cord – scade conducerea atrio-ventriculara, rezulta bloc atrio-ventricular;
•la valori foarte mari – fibrilatie ventriculara si stop cardiac;
•pe EKG – creste amplitudinea undei T (repolarizarea), QRS largi, P turtita;
Musculatura striata – fatigabilitate, abolirea reflexelor osteo-tendinoase, paralizie functionala (neprovocata de leziuni
nervoase) pe diverse grupa incepand cu membrele inferioare si terminand cu muschii respiratori.

34.Hipopotasemii – mecanisme si consecinte fiziopatologice.

Sub 3,5 mEq/l. Mecanisme – Scaderea aportului (inanitie) sau absenta totala din alimentatie a fructelor si legumelor ;
malabsorbtia; cresterea eliminarii de K:
•pe cale digestiva – varsaturi, diaree, fistule intestinale, folosirea abuziva a laxativelor, tumori intens exudative;
•pe cale renala – hiperaldosteronism, nefrita cu pierdere de potasiu ereditara – hipersecretia K indeplinita de schimbul cu Na;
Alte mecanisme – intrarea K in celule: hiperinsulinism, perfuzie insulina+glucagon. Insulina stimuleaza atat pompa Na/K ATP-
aza, cat si absorbtia intracelulara a glucagonului, osmotic activa. Alcaloza: stimularea Na/K ATP-aza.
Hipopotasemia determina:
•pe cord – creste excitabilitatea (ES izolate, TPV, fibrilatie ventriculara si stop cardiac); pe EKG – aplatizarea pana la
disparitie a T, U patologic (foarte amplu), QRS crescut ca durata;
• musculatura scheletica – aceleasi efecte ca si in hiperpotasemii;
•musculatura neteda – paralizia functionala a musculaturii netede mimand ocluzia intestinala (ileus dinamic);
35.Hiperaldosteronismul primar.
Se datoreaza unei cauze din interiorul glandelor suprarenale (adenom hipersecretant, cu caracter autonom).
Consecinte: Sindrom Cardiovascular determinat de hipertensiune arteriala (consecinta a hipervolemiei datorita reabsorbtiei
Na), AVC, precipitarea intracelulara prin suprasolicitarea de volum si presiune, tulburari datorate hipopotasemiei.
 Sindrom neuromuscular datorita hipopotasemiei, pe fondul fatigabilitatii pot aparea ocazional crize de excitabilitate
neuromusculara (spasme, crize tipice de tetanie prin scaderea Ca plasmatic, prin suprastimularea reabsorbtiei Na, datorita
schimburilor se produce deficit de H, deci alcaloza in care predomina? afinitate mare pentru Ca2+ (ionizat);
Sindrom renourinar apare tardiv, constand in pierderea capacitatii de concentrare a urinei, rezultand poliurie si deshidratare
globala. Se pare ca in timp hipopotasemia antreneaza modificari degenerative ale vaselor si tubilor renali. Initial, in retentia
hidrosalina izotona nu exista edeme.
36.Hiperaldosteronismul secundar.
Este datorat hiperreactivitatii sistemului renina-angiotensina-aldosteron, ce incepe odata cu scaderea presiunii in a. aferenta, ceea
ce determina secretia de renina. Scaderea perfuziei in a. aferenta se datoreaza:
•hipovolemiei (hemoragie, varsatura, poliurie, diaree), Insuficienta cardiaca stanga, tendintei de hipovolemie in cazul edemelor
sistemice (Insuficienta cardiaca stanga, Insuficienta cardiaca globala);
•stenoze ateromatoase sau congenitale ale vaselor renale;
•comprimarea vaselor renale (tumori, chiste, hidronefroza);
•mai rar, hipersecretia reninei se datoreaza tumorilor aparatului juxtaglomerular;
Consecintele hiperaldosteronismului secundar: : Sindrom Cardiovascular determinat de AVC, precipitarea intracelulara
prin suprasolicitarea de volum si presiune, tulburari datorate hipopotasemiei.
Sindrom neuromuscular datorita hipopotasemiei, pe fondul fatigabilitatii pot aparea ocazional crize de excitabilitate
neuromusculara (spasme, crize tipice de tetanie prin scaderea Ca plasmatic, prin suprastimularea reabsorbtiei Na, datorita
schimburilor se produce deficit de H, deci alcaloza in care predomina? afinitate mare pentru Ca2+ (ionizat);
Sindrom renourinar apare tardiv, constand in pierderea capacitatii de concentrare a urinei, rezultand poliurie si deshidratare
globala. Se pare ca in timp hipopotasemia antreneaza modificari degenerative ale vaselor si tubilor renali.
Exista o tendinta la hipovolemie
37.Excesul de mineralocorticoizi prin hipersecretie de deoxicorticosteron.
Hipersecretia DEOXICORTICOSTERON se datoreaza unor defecte enzimatice congenitale – lipsesc 2 enzime implicate in
sinteza hormonilor corticosuprarenalieni. Toate sintezele pornesc de la colesterol. La un moment dat, in prezenta 21-
dehidroxilazei se ajunge la DEOXICORTICOSTERON. In prezenta 11-hidroxilazei se ajunge la corticosteron. De la el sub
actiunea angiotensinei 2 => Aldosteron. De la premenolol sub actiunea 17-cetohidroxilazei => progesteron. Din progesteron =>
testosteron si glucocorticoizi (21-dehidroxilaza si 11-hidroxilaza => cortizon).
Excesul de DEOXICORTICOSTERON apare datorita deficitului de 11-hidroxilaza. DEOXICORTICOSTERON are
efecte asemanatoare Aldosteron => are aceleasi consecinte fiziopatologice ca si aldosteronul. Totodata scade concentratiei
plasmatice de cortizon care stimuleaza eliberarea de ACTH. Excesul de ACTH stimuleaza toate cele 3 linii hormonale, dar
stimulii se blocheaza la DEOXICORTICOSTERON. Calea hormonilor sexuali nu este afectata (la copii cu deficit de 11-
hidroxilaza se observa maturizarea sexuala precoce).
Deficit de 17-hidroxilaza – scade sinteza de progesteron si cortizol => creste ACTH – stimuleaza calea mineralocorticoida –
hipersecretie de DEOXICORTICOSTERON si aldosteron. Cu timpul ramane doar hipersecretia de DEOXICORTICOSTERON,
hipersecretia de aldosteron duce la hipervolemie, creste perfuzia in a. aferenta – scade secretia de renina, rezultand normalizarea
nivelului aldosteronului.
38.Hipoaldosteronismul primar si secundar.
Hipoaldosteronismul primar are cauza interna – scaderea masei de tesut secretor, si defecte enzimatice congenitale.
Scaderea masei de tesut secretor a corticosuprarenalei da hiposecretia tuturor celor 3 linii hormonale, ceea ce duce la
insuficienta corticosuprarenaliana primara. Aceasta poate fi acuta sau cronica. Cea cronica se numeste boala Addison.
Boala Addison se datoreaza distrugerii tesutului ganglionar prin TBC corticosuprarenalian, mecanisme autoimune,
depuneri de Fe (hemocromatoze) si amiloid, tumori maligne bilaterale.
Insuficienta corticosuprarenaliana acuta se datoreaza unei septicemii cu meningococ la persoane cu predispozitie pentru
dezvoltarea leziunilor vasculare inferioare. Cantitatea mare de germeni din sange determina leziuni endoteliale in vasele
corticosuprarenalei in principal, ceea ce duce la hemoragii intraglandulare mari si CID – trombii stopeaza circulatia si conduc la
necroza glandei. Acest ansamblu se numeste Sindromul Waterhouse-Friedericksen.
Deficitul de 21-OH da hiposecretie de deoxicortizol si cortizol, rezultand hipersecretie ACTH si hiperplazia
corticosuprarenalei cu hiposecretie mineralo- si glucocorticoida.]
Hipoaldosteronismul secundar este determinat de hiposecretia de renina, Exemple: - hipervolemie (presiune crescuta in a.
aferenta) datorata hipersevretiei de mineralocorticoide diferita de cea a aldosteronului;
•INSUFICIENTA RENALA cronic prin afectarea aparatului juxtaglomerular;
•Disfunctia receptorilor de volum si presiune din peetele a. aferente;
•Abuz de beta-blocante;
39.Sindromul de secretie inadecvata a hormonului antidiuretic.
Hipersecretia de ADH apare in conditii compensatorii sau poate fi patologica. Stimulii fiziologici pentru hipersecretie sunt
hipovolemia si/sau hiperosmolaritatea. In aceste cazuri secretia de ADH creste compensator.
Cresterea patologica a secretiei nu este concordata cu necesarul de apa. Este provocata de alt fel de stimuli:
g) dereglarea nucleilor SO si PV (creste sinteza ADH) prin tulburari cerebrale de vecinatate:tumori, accidente
vasculare, abcese;
h) stimularea sintezei ADH prin medicamente in doze mari (unele citostatice, antidiabetice, ocitocine, opiacee);
i) tumori maligne , mai ales pulmonare, ce sintetizeaza compusi asemanatori ADH;
 j) dureri intense produc prin mecanism reflex srimularea nucleilor SO si PV;
Hipersecretia de ADH se incadreaza in sindromul de secretie inadecvata a ADH. Reabsorbtia crescuta de apa renal da
hiperhidratare extracelulara hipotona, rezultand hiperhidratare intracelulara. Risc mare cerebral.
40.Fiziopatologia diabetului insipid.
Diabetul insipid se traduce prin scaderea drastica a reabsorbtiei tubulare a apei.
Diabetul insipid poate fi :
•neurogen (deficit de ADH datorat unor leziuni hipotalamo-hipofizare: tumori, abcese, meningita, traumatism);
•nefrogen (secretie normala de ADH dar nu are efecte la nivel renal pentru ca scad numarul receptorilor tubulari pentru ADH).
Scaderea receptorilor poate fi ereditara sau dobandita (leziuni tubulare prin nefropatii mai ales pielonefrita cronica grava,
boli cu impact tubular – amiloidoza, sarcoidoza, mielom multiplu, intoxicatie cu fluoruri sau Li2CO3). Se pierde mai ales
apa si initial rezulta o deshidratare extracelulara hipertona urmand deshidratare globala. Senzatia de sete este aproape
permanenta, dar exista si polidipsie. Se mai compenseaza deshidratarea. Daca aportul de apa nu e corespunzator deficitului
(mecanismul setei e afectat – comatosi) rezulta deshidratare rapida si moarte.
41. Clasificarea tulburarilor acido-bazice
Tulburarile acido-bazice pot fi clasificate in functie de mai multe criterii,dupa cum urmeaza:
1)dupa acumularea sau deficitul de H+ avem acidoze si alcaloze
2)dupa compartimentul metabolic sau respirator care genereaza tulburarea acido-bazica avem a)tulb acido-bazice
metabolice(modificarea % plasmatice a NaHCO3); b)tulb ac-baz respiratorii (modificari ale presiunii CO2 din sangele
arterial=parametru respirator); c)tulb ac-baz mixte (tulb.acdo-bazice respiratorii si matabolice concomitente)
3)dupa valoarea pH-ului plasmatic avem: a)tulburari acido-bazice compensate(pH-ul in limite normale,chiar daca NaHCO3 sau
CO2 sunt modificate.Interventia mecanismelor compensatorii este eficienta in acest caz); b)tulburari acido-bazice
decompensate(pH-ul nu mai este normal deoarece macanismele compensatorii sunt depasite)
4)dupa caracterul patologic sau dupa compensare avem: a)tulburari primare(produse de o cauza patologica); b)tulburari
secundare(produse prin interesarea mecanismelor compensatorii. Exemplu:In diabetul zaharat geneza corpilor cetonici determina
acidoza primara.Se produce astfel un exces de H+ in plasma care stimuleaza centrii respiratori care vor determina hiperventilatie
alveolara cu eliminare crescute de CO2.Se ajunge astfel la alcaloza respiratorie datorita scaderii cantitatii de CO2 din
sange(alcaloza este secundara si intervine drept mecanism compensator).
42. Acidoze metabolice cu deficit anionic normal-exemple,mecanisme
Sunt produse prin pierderi de HCO3- din organism,asociate cu cresteri ale nivelului de Cl-.Se inregistreaza in: a)sindroame
diareice severe (se pierde mult HCO3- pe cale intestinala:suc intestinal,pancreatic,biliar,bogat alcaline.Celula tubulara preia din
sange CO2 care impreuna cu apa formeaza H2CO3 ce va disocia la H+ si HCO3-. H+ se secreta activ in tubul contort proximal.In
lumen,datorita filtrarii glomerulare ajunge si HCO3- care va fi distrus prin reactie cu H+. HCO3- si H+ vor duce la formarea de
apa si CO2. CO2 este extras de celule si folosit.Na+ este transferat la polul opus cu HCO3- rezultand NaHCO3 sangvin.In tubul
contort proximal se absoarbe si Cl-.Intre HCO3- si Cl- este o competitie permanenta pentru cuplarea cu Na.In acidoza metabolica
scade nivelul de Na filtrat.HCO3- din tub este mai putin rezulta ca si CO2 este mai putin.Na+ se reabsoarbe cuplat cu Cl- ducand
la crestera Cl-. b)folosirea abuziva a unor diuretice de tipul acetazolamidei (inhiba activitatea anhidrazei carbonice ceea ce
duce la scaderea productiei de acid carbonic in celulele tubilor renali.Scade si productia de HCO3- ceea ce duce la reabsorbtia
Na+ impreuna cu Cl- rezultand cresterea nivelului Cl-.Concomitent scad eliminarea ionilor H+ si reabsorbtia ionilor bicarbonat).
c)faze nu foarte avansate ale IRC (mecanismele de interventie in echilibrul acido-bazic sunt alterate .Acidoza apare prin
scaderea activitatii anhidrazei carbonice inca din faza initiala a insuficientei.1)In stadii incipiente reabsorbtia de Na+ si Cl- nu e
perturbata insa apare absorbtie crescuta de Cl- in detrimentul HCO3- ceea ce cauzeaza hiperclorurie.2)in faze avansate
mecanismul reabsorbtiei este perturbat rezultand acidoza cu deficit anionic crescut. d)acidoza tubulara proximala (Boala
ereditara sau dobandita caracterizata prin incapacitatea celulelor tubulare proximale de a reabsorbi bicarbonatii.Se numeste si
acidoza tubulara de tip II. HCO3- se acumuleaza in celula tubulara si conform echilibrului reactiei chimice se produce o incetinire
severa a disocierii H2CO3 la H+ si HCO3- ceea ce cauzeaza o scadere a secretiei de H+ in lumenul tubular.HCO3- filtrat se
elimina in urina definitiva,aceasta devenind alcalina.HCO3- nu trece in sange si prin urmare Na+ se absoarbe cu Cl- rezultand
hiperclorurie.Na+ trece in urina impreuna cu o cantitate corespunzatoare de apa scazand volemia cu stimularea sistemului renina-
angiotensina-aldosteron.Se instaleaza hiperaldosteronism secundar ceea ce induce pierderi de K+ din organism.Bicarbonatii sunt
partial absorbiti in tubul contort distal,dar pierderea din nefronul proximal nu poate fi compensata.In acest caz nu apar
hipocalcemie si nefrocalcinoza,aste vorba de o acidoza tubulara mai putin grava.e)acidoza metabolica din hiperparatiroidism
(excesul de parathormon produce alterarea mecanismului de transfer al HCO3- din celula tubulara in sange.Rezulta ca Na+ se
reabsoarbe cu Cl- iar HCO3- se pierde.

43. Acidoze metabolice cu deficit anionic crescut-exemple,mecanisme

Sunt normocloremice rezultand cresterea deficitului anionic..Sunt produse prin consum exagerat de NaHCO3 inconditiile unei
incarcaturi acide.Exista trei mecanisme principale care pot genera astfel de acidoze: a)scaderea eliminarilor renale de H+.se
produce in: 1)acidoza tubulara distala.Este un un deficit al celulei tubulare distale caracterizat prinimposibilitatea secretiei H+ in
tub.Defectul este congenital sau dobandit prin intoxicatie cu metale grele-Pb,Hg,Cd-,cu sulfamide tetracicline,pierderi masive de
proteine pe cale urinara in mielom multiplu,sindrom nefrotic.Lipsa secretiei de H+ face sa se acumuleze mult H+ in celulele
tubulare distale,incetinind pana la suprimare disociera H2CO3. H+ difuzeaza in sange si consuma NaHCO3 plasmatic.Consumul
de NaHCO3 se se exagereaza prin faptul ca celulele distale nu mai genereaza HCO3-. Na+ se pierde in urina definitiva atragand
apa.Rezulta poliurie,scaderea volemiei si activarea sistemului renina-angiotensina-aldosteron.Excesul de aldosteron nu poate
compensa pierderea de Na pentru ca Na+ nu se absoarbe la schimb cu H+.Nu poate fi compensata deci prin
hiperaldosteronism.Na+ se reabsoarbe doar la schimb cu K+ provocand hipopotasemie.Cl- nu este afectat,el reabsorbindu-se doar
la nivel proximal. Acdoza tubulara distala este mai severa ca cea proximala. 2)Insuficienta renala in stadii avansate. Scade
aproape total activitatea anhidrazei carbonice;rinichiul nu mai recupereaza NaHCO3. HCO3- scade si datorita scaderii filtrarii
glomerulare(oligourie sau anurie).In circulatie se scumuleaza produsi acizi(fosfati,sulfati,lactati) care consuma foarte mult
NaHCO3 plasmatic.Uneori apare hipercloremie (nu mai poate fi reabsorbit nici Cl-). 3)Hiperaldosteronism sever.Scade
reabsorbtia distala a Na.La schimb se reduce secretia H+ cu acumulare celulara de H+.Normal H+ intracelular poate fi tamponat
de proteinatul de K ,Ca PO4 si CaCO3.Secretia de Ca2+ poate determina litiaza de Ca;la un moment dat bilantul Ca in Organism
devine negativ rezultind decalcificari cu fracturi, deformari osoase etc.B). ingestia de substante
acide(puternice:H2SO4,H3PO4,HNO3).Excesul de H+ prin circulatie detremina consumul de NaHCO3 rezultind acidoza cu
deficit anionic normal.C). hiperproductie metabolica de H+ - induce consum exagerat de NaHCO3 cu deficit anionic normal.1).
cetoacidoza diabetica -in organism se acumuleaza corpi cetonici prin cresterea sintezei lor la nivel hepatic in conditiile unui deficit
sever de insulina. 2). acidoza lactica – se acumuleaza ac lactic ca urmare a cresterii sintezei sau ca urmare a scaderii utilizarii (in
gluconeogeneza hepatica) sau prin ambele.
44. Acidoza tubulara proximala

Acidoza metabolica tubulara proximala este un deficit al celulei tubulare proximale ereditar/dobindit (in unele intoxicatii
medicamentoase-vitamina D,amfotericina B, boli autoimune cu impact renal).Defectul se caracterizeaza prin alterarea
mecanismelor de transfer al HCO3 in singe⇒Na se absoarbe , scade secretia de H+ se pierde HCO3 in urina( urina devine
alcalina ).Pierderea de HCO3 antreneaza pierdere de apa(Na+ atrage apa)⇒hipovolemie.Hipovolemia determina scaderea
fluxului sangvin in arteriola aferenta rezultind stimularea secretiei de renina renala si activarea sistemului renina-angiotensina-
aldosteron.Aldosteronul actioneaza la nivelul tubului distal si stimuleaza intens reabsortia Na ( se reduce pierderea de Na si
H2O ) la schimb cu H+ sau K+. Apare hipopotasemie ; se compenseaza in mare parte acidoza initiala.
Acidoza metabolica tubulara proximala nu este f severa.

45. Acidoza tubulara distala

Este un defect al celulei tubulare distale , caracterizat prin imposibilitatea secretiei de H+ in tub. Defectul este
congenital/dobindit(intoxicatii cu metale grele-Pb,Hg,Cd,intoxicatii cu sulfamide ,tetracicline ,pierderi masive de proteine pe cale
urinara-mielom multiplu,sindrom nefrotic,etc). Lipsa secretiei H+ face sa se acumuleze mult H+ in celulele tubulare distale
,incetinind pina la suprimare disocierea H2CO3. H+ difuzeaza in singe si consuma NaHCO3.Consumul NaHCO3 se exagereaza
prin faptul ca celulele distale nu mai genereaza HCO3 .Na + se pierde in urina definitiva atragind apa⇒poliurie⇒scaderea
volemiei⇒activarea sistemului renina si aldosteron. Excesul de aldosteron nu poate compensa pierderea de Na pt ca Na+ nu se
poate absoarbe la schimb cu H+. Nu poate fi compensata deci prin hiperaldosteronism.Na+ se reabsoarbe la schimb cu
H+⇒hipopotasemie.Cl- nu este afectat ,el se reabsoarbe doar la nivel proximal.

46. Fiziopatologia acidozei lactice

Acidoza lactica-se acumuleaza acid lactic ca urmare a cresterii sintezei sau ca urmare a scaderii utilizarii(in gluconeogeneza
hepatica), sau prin ambele. Acidul lactic este produsul final al glicolizei anaerobe care incepe cu glucozo-6-fosfat . G6F se obtine
sub actiunea hexotrinazei sau prin liza gilcogenului ( doar in muschi si in ficat) sub actiunea fosforilazelor . De la G6F se ajunge
la gliceraldehid3fosfat care prin dehidrogenare(sub actiunea gliceraldehid3P-DH) trece in acid gliceraldehid-3-fosforic care prin
defosforitare trece in acid 2 fosforic + ADP→ATP ). Acidul 2-fosfogliceric→acid fosfoenolpiruvic→acid piruvic(rezulta ATP ).
Normal o mica cantitate de acid piruvic trece in acid lactic(furnizorul de H este NaDH care trece in NAD+ ) sub actiunea lactic-
DH.Este o reactie revers si puternic deviata la dreapta. Cea mai mare parte din acidul piruvic intra in mitocit unde initiaza ciclul
Krebs. Raportul acid lactic/acid piruvic < 10/1.In mitocit acidul piruvic se dehidrogeneaza sub actiunea pruvatdehidrogenazei
(NAD+→NADH).CK are nevoie de NAD+ si de aceea NADH trebuie convertit permanent la NAD+. NADH este preluat in lantul
respirator pe citocromi. H este preluat ca H+ si e ⇒energie(folosita pt formarea de ATP din ADP+P). H la capatul lantului
respirator este oxidat la apa in prezenta O2.
Acidoza lactica poate fi: a). cu raport acid lactic/acid piruvic >10(raport NADH/NAD >10). este produsa prin cresterea sintezei de
acid lactic (creste glicoliza anaeroba in conditiile deprimarii CK. Deprimarea CK se produce in : 1. stari severe de
hipoxie(scaderea cant de O2 tisular ) , origine pulmonara ,anemica,scaderea debitului circulator local.H2 nu mai poate fi oxidat
corespunzator,se acumuleaza,nu mai este preluat de NADH.creste raportul NADH/NAD apoi apare deficit de NAD si scade
activit CK⇒scade sinteza ATP-ullui mitocondrial ,scade conc ATP citoplasmatic cu activarea gliceraldehidei 3P-DH cu
stimularea puternica a glicolizei anaerobe.Se consuma f mult NAD+.NADH este convertit la NAD+ in react acidului piruvic la ac
lactic. 2). intoxicatia cu alcool . Metabolismul alcoolului presupune o DH sub act alcool dehidrogenazei (enzima
mitocondriala) .Cresterea activit alcool dehidrogenazei conduce la un consum exagerat de NAD la niv mitocondrial.Se ajunge la
deficit mitocondrial de NAD+ rezultind scaderea activit CK ce duce la acidoza lactica cu raport >10.b). cu raport ac lactic/ac
piruvic normal.Pot fi produse prin:1). cresterea sintezei de ac lactic prin activarea glicolizei anaerobe ,activit CK fiind normala. La
efort fizic intens: este stimulata fosforilaza musculara si hepatica ,creste cant de G6P cu activarea glicolizei anaerobe rezultind
mult ac piruvic.O proportie normala de ac piruvic intra in CK si o proportie normala de ac Piruvic trece in ac lactic rezultind mult
ac lactic, desi raportul ac lactic/ac piruvic e normal.Convulsiile din crizele epileptice –acelasi mecanism.Deficitul congenital de
G6P determina eliberarea glucozei din ficat.Perfuzii excesive cu glucoza si insulina-insulina stimuleaza patrunderea glucozei in
celule si activarea glicolizei anaerobe. 2). scaderea utilizarii ac lactic in gluconeogeneza hepatica.In ficat prin inversarea reactiilor
glicolizei din ac lactic se ajunge la glucoza.Scaderea utilizarii ac lactic poate fi ereditara/dobindita(folosirea abuziva de
antidiabetice ).Se acumuleaza ac piruvic etc.
In stari hipoxice acidoza lactica se produce prin deprimarea CK si activarea secundara a glicolizei anaerobe,dar si prin scaderea
utilizarii hepatice a ac lactic si piruvic in gluconeogeneza.
47. Alcaloza metabolica
Alcalozele metabolice sunt mai rare .Ele se caracterizeaza prin cresterea nivelului bicarbonatilor plasmatici. Daca pH-ul depaseste
7,45 alcaloza este decompensata.
Cresterea concentratiei plasmatice a NaHCO3 .Excesul de HCO3- determina supratamponarea H+ metabolic.Mecanisme:a).
creste recuperarea NaHCO3 la nivel renal. 1). hiperaldosteronism-excesul de aldosteron stimuleaza reabsortia Na+ la nivel
distal,la schimb cu H+ si K+. Hipersecretia H+ determina scaderea H+ intracelular rezultind generare mai mare de HCO3-. 2).
folosirea abuziva de diuretice care inhiba reabsortia NA in segmentele tubulare superioare (furosemid); la nivel distal ajunge prea
mult Na+ care suprastimuleaza schimbul cu H+ rezultind alcaloza . #). stari de hipopotasemie severa –celula tubulara distala
contine mai putin K+ si echilibrul Na+/H+ se deplaseaza in directia scaderii H+ rezultind alcaloza. b). creste recuperarea
NaHCO3 la nivel gastric. IN celula parietala gastrica se preia CO2 din singe ;in prezenta anhidrazei carbonice CO2 + H2O da
H2CO3 care se descompune la HCO3 - si H+ . H+ este secretata activ in lumen la schimb cu Na ( din alimente ) care la polul
bazal participa la sinteza NaHCO3. DIN singe se preia Cl la schimb cu HCO3 etc. aPrin Varsaturi abundente se pierde HCl si este
favorizata secretia H+ astfel incit in celula scade conc H+ rezultind cresterea disocierii H2CO3 cu mai mult HCO3- care cauzeaza
alcaloza.Alcaloza poate fi agravata de rinichi(se pierde si apa prin varsaturi) rezultind hipovolemie ,hiperaldosteronism si
alcaloza. c). ingestie de cant mari de subst alcaline( NaOH concentrat) sau medicam alcaline folosite in ulcer.Se sintetizeaza mai
mult HCO3. Cand HCO3->27mEq/l,axcesul se elimina renal ca atare.

48. Acidoza respiratorie

Cresterea presiunii partiale a CO2 din sangele arterial peste 45mmHg(hipercapnie). Indiferent de cauza,orice hipercapnie se
produce prin hipoventilatie alveolara generalizata(nu localizata deoarece CO2 are coeficient de difuziune ridicat). Hipoventilatia
se produce prin: 1)deprimarea centrilor respiratori:intoxicatii(cu anestezice generale,barbiturice,opiacee),procese patologice de
vecinatate(tumori cerebrale,abcese cerebrale,accidente cerebrale,trumatisme creniene). 2)obstructia majora a laringelui
(tumora,corp strain,edem); 3)scaderea amplitudinii miscarilor cutiei toracice:in boli musculare sau neuromusculare(paralizii de
muschi si muschi intercostali, paralizii de diafragm,miastenia gravis); 4)obstructie generalizata a cailor aeriene pulmonare
(bronhio-bronhiolara):astm bronsic; 5)comprsia puternica a ambilor plamani in procese pleurale grave bilarerale:pleurezii masive
bilaterale,pneumotorax masiv bilateral.
Dupa metoda de instalare acidoza respiratorie este:acuta-in intoxicatii;poate fi compensata mai greu(mecanismele renale de
interventie in reglarea echil. acidobazic au nevoie de timp-cateva zile-); cronica. Acidoza respiratorie acuta poate fi compensata
prin: a)CO2 sangvin crescut trece in tesuturi si in celule.H+ sunt tamponati de proteinatii de K.K este dislocat,trece in sange la
schimb cu H+.In circulatie se poate produce hiperpotasemie(cand este importanta apar tulburari de ritm cardiac); b)CO2 sangvin
crescut este preluat in cantitate mare de hematie.Hematia produce NaHCO3 care determina alcalozametabolica secundara;se
incearca restabilirea NaHCO3/H2CO3.
Acidoza respiratorie cronica poate fi compensata renal prinrecuperare masiva de NaHCO3.
49. Alcaloza respiratorie

Scaderea presiuni partiale a CO2 dinsangele arterial sub 40mm Hg(hipocapnie). Indiferent de cauza mecanismul hipocapniei este
hiperventilatia alveolara.Hiperventilatia alveolara este determinata de suprasolicitarea centrului respirator prin a)conditii hipoxice;
b)conditii nehipoxice. Conditii hipoxice:centrul respirator are receptori sensibili la concentratia oxigenului.Scaderea
concentratiei oxigenului tisular=hipoxie.Cand scade oxigenul tisular sunt stimulati chemoreceptorii cu stimularea centrului
respirator.Conditii hipoxice: 1)scaderea presiunii oxigenului atmosferic(la altitudine); 2)boli pulmonare care afecteaza o parte din
suprafata alveolara(pneumonie).Oxigenul este greu difuzibil si concentratia lui variaza rapid la o scadere mica a suprafetei de
schimb.; 3)hipoxia anemica-in anemii severe; 4)hipoxia datorata scaderii debitului cardiac(insuficienta cardiaca stanga). Cauze
nehipoxice: 1)dureri intense(acute ,cronice)-determina in mod reflex stimularea activitatii centrului respirator; 2)cresterea
temperaturii corporale(stari febrile,incalzirea aerului)-centrul respirator este stimulat pentru a produce termoliza; 3)intoxicatii cu
alcool,aspirina; 4)ultimile luni de sarcina.
Alcaloza respiratorie poate fi acuta(urcare brusca la altitudine;mai greu de compensat,tot rinichiul fiind de vina) sau cronica.
Compensarea alcalozei respiratorii acute: 1)deficitul de CO2 circulator determina deficit de H+;gradientul de concentratie intre
tesut si sange favorizeaza transportul H+ tisular in sange. Acest transport este favorizat si de o pompa K+/H+ stimulata de H+
sangvin rezultand hipopotasemie(cand aste importanta cauzeaza tulburari de ritm cardiac); 2)deficitul de CO2 circulator determina
functionarea pompei HCO3/Cl in sensul dscoaterii ClRezulta o scadere a nivelului NaHCO3 in sangecu normalizarea
NaHCO3/H2CO3.
Compensarea alcalozei respiratorii cronice se face prin mecanisme renale recuperandu-se mai putin NaHCO3.Rezulta acidoza
metabolica secundara.
50. Consecintele fiziopatologice ale acidozelor si alcalozelor decompensate.

Acidoza-1). severa: scade tonusul vascular ( vasele nu mai raspund la stimuli ) pt ca scade afinitatea proteinelor contractile pt
Ca++ rezultind scaderea tensiunii arteriale cu perfuzie tisulara deficitara. 2). severa : scade contractilitatea miocardului. Debitul
cardiac scade ; scade perfuzia tisulara si cerebrala.Tamponarea intracel a excesului de H+ determina mobilizarea K (din proteinat
de K ) rezultind hiperpotasemie ce duc la tulburari de ritm cardiac. 3.). inhiba pompele membranare de Na si K rezultind cresterea
potasemiei (prin nerecuperarea K in celula) ; Na intra in celula si nu mai poate fi expulzat in cant normale.In cazul celulelor
excitabile se produc tulburari de electrogeneza ce duc la tulburari ale actvit cardiace si cerebrale. 4). severa : inhibitia majoritatii
sistemelor enzimatice,pina la suprimarea activitatii metabolice a centrilor nervosi si cardiaci.
Alcaloza-1). produce cresterea tonusului vascular datorit cresterii afinitatii proteinelor contractile pt Ca++. Se resimte mai ales la
nivel cerebral(vasoconstrictie cerebrala). 2). cresterea afinitatii proteinelor plasmatice pt Ca++ rezultind scaderea nivelului Ca++
liber ce duce la crize de tetanie . 3). stimuleaza pompa membranara de H+ si K+ ( H+ este transferat din celule in singe;din singe
intra in celule K rezultind perturbarea activitatii cardiace) 4). determina hipoglicemie cu afectarea activit cerebrale ( alcaloza
stimuleaza in general glicoliza crescind consumul de G6P ceea ce duce la stimularea intrarii glucozei din singe in celule. 5).
severa- inhibitie enzimatica pina la coma si moarte.

51. Clasificarea etiopatogenica a diabetului zaharat

Se face in :clase clinice si clase cu risc statistic.Clase clinice: cuprinde urmatoarele categorii:A). diabetul zaharat clinic
manifest(insotit de semne si siptome clinice;se caracterizeaza printr-o glicemie bazala peste limita normala
superioara).Categorii:1) diabet zaharat tip I (insulinodependent)–deficit absolut de insulina;tratamentul se face prin substitutia cu
nsulina exogena.Se numeste juvenil deoarece majorit cazurilor debuteaza sub 20 ani sau slab deoarece in lipsa tratamentului
adecvat deficitul de insulina da topirea treptata a tesutului muscular si adipos. In general are determinism genetic ,macanismul
patogenic este autoimun.2). Diabetul zaharat tip II ( insulino independent)-deficit mai usor de insulina ;tratamentul se face si fara
insulina cu sulfamide antidiabetice.Are determinism genetic.Mecanismul patogenic nu este autoimun. Se mai numeste al adultului
deoarece debutul sau este in jur de 45 de ani sau gras pt ca in majorit cazurilor se asociaza cu obezitatea.Diabetele zaharate tip I si
II sunt primare (determinate genetic). 3). diabet zaharat de tip III (secundar)-asociat cu diferite sindroame sau conditii fara
determinism genetic.Produs dupa endocrinopatii caracteristice ( prin exces de hormoni hiperglicemianti;hiperglicemia produsa
solicita secretia de insulina care in timp-ani de zile- diminueaza prin epuizarea pancreasului) sau dupa tratament indelungat si
doze crescute cu preparate pe baza de hormoni(cortizonice), asociati hormonale ( estrogeni+progesteron = anticonceptionale
orale) si folosiri abuzive de diuretice tiazide.B).DZ cu scaderea tolerantei la glucoza( forma mai usoara)-in conditii bazale
rezervele de insulina sunt suficiente si asigura o glicemie bazala normala dar in conditii de suprasolicitare pancreatica rezervele
functionale de insulina nu mai sunt suficiente si glicemia creste cu mult mai mult ca la un om sanatos. Suprasolicitarea secretiei
pancreatice de insulina survine in glicemia postprandiala ,hiperglicemia posagresiva ( traumatisme severe,hemoragii,arsuri
grave,infectii.Organismul descarca in circulatie hormoni de stres, glucagon,hormoni tiroidieni,majoritatea cu proprietati
hiperglicemiante).Pacientii au deci toleranta scazuta la glucoza .practic se evidentiaza prin teste de hiperglicemie
provocata.Glicemia nu va depasi pragul de 160-180 mg%.Daca depaseste pragul rezulta DZ tip III.
C).DZ gestational –apare la unele femei in perioada sarcinii.In general dipare dupa terminarea sarcinii ;poate fi DZ clinic manifest
sau DZ cu scaderea tolerantei la glucoza.
Clase cu risc statisti crescut: se refera la indivizii fara pertirbari actuale de metabolism glucidic care au si toleranta la glucoza
normala dar la un moment dat vor face sigur DZ.(fie doar cu scaderea tolerantei la glucoza ,fie DZ clinic manifest).Ei au factori
de risc:antecedente de DZ ereditar ,obezitate consuma cronic medicam diabetogene,endocrinopatii care pot duce la epuizarea
secretiei de insulina.
52.Etiopatogenia diabetului zaharat de tip i
Se caract prin deficit absolut de insulina.Tratamentul:administrare de insulina.Debutul are loc in copilarie/adolescenta .In lipsa
tratamentului se complica frecvent cu cetoacidoza diabetica ,coma diabetica cetoacidotica ducind la moarte.Deficitul sever de
insulina determ topirea progresiva a tesutului muscular scheletic si a celui adipos.Frecvent apare triada simptomatica:poliurie-
polifagie -polidipsie. Patogenie: mecanism autoimun.Histologic: exista o infiltrare limfoplasmocitara a tesutuluiβ
pancreatic.Aparitia e determ. de factori genetici si f rar de factori de mediu.Factorii genetici:exista gene care determ
predispozitia indivizilor la deficit absolut de insulina prin mecanism autoimun . Gene apartinind sistemului HLA(brat scurt
cromozom 6 ) sunt responsabile si de sinteza CMH I si CMH II (unice dpdv structural pt fiecare individ).CMH I sunt prezente pe
toate celulele nucleate din organism;proprii fiecarui individ.MHC II sunt prezente pe celulele prezentatoare de antigen.Indivizii cu
DZ tip I sunt purtatori de gene HLA predispozante.Sistemul HLA, pe bratul scurt al cromoz 6,se imparte in 4 regiuni
A,B,C,D.Aceste gene predispozante sunt:HLA-B8,HLA-B15,HLA-A1,HLA-DR3,HLA-DR4,HLA-DQW2,HLA-DQW4,HLLA-
DQW7,HLA-DQW8.
Riscul de face DZ tip I creste cu cresterea numarului de gene HLA predispozante.Acesti indivizi pot avea modificari structurale
ale CMH I sau CMH II.Cei care au o astfel de configuratie au anomalie in sinteza CMH I de pe suprafata celulelor secretoare de
insulina(β -pancreatice) si vor expune autoantigene.Treptat se produce o infiltratie limfoplasmatica a celulelor β ,cu distrugerea
progresiva autoimuna.Se poate declansa astfel un RIU cu formare de autoanticorpi anticelulari β -pancreatici,cay si un RIC cu
activarea limfocitelor T citotoxice care invadeaza tesutul β -pancreatic.Deficitul de insulina devine progresiv si major.Factorii de
mediu: infectiile viral(cu virusi cu tropism pentru tesutul pancreatic):v.urlian,v.rubeolei,v.CoxSacKie B,v.gripal si v.hepatice.
Uneori aceste infectii virale pot produce alterari ele celulelor β -pancreatice,mai ales la nivel membranar,care duc la descoperirea
unor antigene membranar normal mascate. Celulele β -pancreatice devin non-self rezultand RIU sau/si RIC.Datorita unor
asemanari structurale intre antigenele virale si unele componente membranare β -pancreatice, anticorpii antivirali pot reactiona
incrucisat cu celulele β -pancreatice.

53. Etiologia diabetului zaharat de tip ii

Deficitul de insulina e mai putin sever.Se poate trata fara insulina cu antidiabetice orale .Etiopatologie:are componenta genetice
certa,mai putin precizata.Nu apare infiltrare limfoplasmocitara .Nu are patogenie autoimuna.Se poate complica f rar cu
cetoacidoza diabetica sau coma.Se asociaza frecvent cu obezitatea.In obezitate datorita unor factori ereditari neprecizati
patrunderea glucozei din singe in celula adipoasa hiperplaziate este scazuta rezulta cresterea glicemiei cu stimularea secretiei
pancreatice cu insulina.Initial are loc hiperinsulinismul care incearca anularea hiperglicemiei.In timp prin feed-back negativ scade
expresia receptorilor tisulari pt insulina.Nu se mai realizeaza astfel efect biologic la nivel celular si apare insulino rezistenta
tesuturilor.Glicemia creste in continuare si hiperglicemia creste in continuare secretia de insulina(cerc vicios,se inregistreaza
suprasolicitarea pancreasului cu epuizarea capacitati sale secretorii si va interveni hipoinsulinismul caracteristic DZ II ).
Reducerea nr de receptori tisulari determ o rezistenta tisulara la actiunea insulinei.Rar cresterea rezistentei tisulare la insulina e
produsa de: 1). anomalii calitative ale receptorilor insulinici 2). anomalii ale mesagerilor secundari 3). existenta unor produsi
anormali de secretie pancreatica cu afinitate f mica pt receptori insulinici:insulina anormala(defect de gena
structurala),proinsulina(afinitate=5%).Mai rar DZ tip II se produce in afara obezitatii in unele anomalii ereditare care scad sinteza
de insulina(anomaliile genei structurale a insulinei de pe cromozomul 11 ) sau de unele anomalii genetice care dau transformarea
scazuta a proinsulinei in insulina activa.F f rar se produce prin cresterea rezistentei tisulare la insulina datorita unor anomalii
calitative ale receptorilor tisulari pt insulina.
54.Mecanismele de actiune intracelulara ale insulinei
Insulina isi exercita efecte dupa fixare pe receptorii specifici membranari.Efectele se exercita la nivelul tesuturilor insulino-
dependente :ficat ,tesut adipos,tesut muscular scheletic.Dupa fixarea insulinei de receptorii specifici de membrana apar doua
categorii de consecinte:1). complexul receptori-insulina este internalizat sub forma de vezicule.Insulina internalizata isi exercita
efectele pe un timp cu aiti mai lung cu cit persista legat cu receptorul.Treptat veziculele fuzioneaza cu lizozomii si sub actiunea
proteazelor lizozomale insulina e detasata din complex si apoi degradata. Receptorul e recirculat spre suprafata membranei si
reutilizat.Fixarea insulinei pe receptori determina activarea goanilatciclazei cu cresterea GMPC 2). activarea locala de proteaze
membranare care pot desprinde din structura proteinelor membranare diferite peptide care patrund in celula si functioneaza ca
mesageri secunzi ai insulinei,activeaza o serie de protein-kinaze implicate in reglarea unor alte sisteme enzimatice.GMPc
activeaza enzime implicate in sinteza(glicogen sintetaza ,sintetaze lipidice si proteice).Prin stimularea sintezelor insulina e
considerata hormon anabolizant.Tot complexul receptor insulina activeaza local pompe de Na si K .Mai poate declansa eliberarea
Ca ++ de pe unele structuri ale membranei interne.Creste concentratia intracitoplasmatica a Ca-ului ceea ce inhiba
adenilatciclaza.Astfel insulina inhiba enzimele dependente de AMPc :fosforilaze (initiaza glicogenoliza),lipaze din tesutul adipos
(hidroliza trigliceridelor la acizi grasi+glicerol).
55. Insulina si metabolismul glucidic in diabetul zaharat
In organism exista tesuturi insulinodependente(muscular,adipos,hepatic) si insulinoindependente (SNC).Insulina este singurul
hormon hipoglicemiant.
La concentratii normale are ca efecte:1)stimularea patrunderii glucozei in celule ca glucozo-6-fosfat(deoarece activeaza
hexokinaze din tesut adipos,muscular si glucokinaza din ficat) 2)stimuleaza consumul intracelular de glucoza[deoarece activeaza
glicoliza anaeroba+ciclul Krebs.Glicoliza anaeroba e stimulata de activitatea fosfofructokinazei si piruvatkinazei rezulta activeaza
suntul pentofosfatilor(prin activarea glucozo-6-fosfat dehidrogenazei).Prin suntul pentofosfatilor rezulta cantitati adecvate de
riboza (pentru sinteza acizilor nucleici) si NADPH(coenzima indispensabila in sinteza de acizi grasi si colesterol).Ciclul Krebs e
stimulat de activitatea piruvatdehidrogenazei,malat si citratsintetazei.] 3)stimuleaza la nivel hepatic si muscular
glicogenogeneza(depune excesul de glucoza) deoarece sctiveaza glicogen-sintetaza. 4)inhiba glicogenoliza in ficat si muschi
deoarece inhiba fosforilazele. 5)la nivel hepatic inhiba gluconeogeneza(din aminoacizi,acid lactic,glicerol) deoarece inhiba
enzimele cheie:piruvat-carboxilaza,fosfoenol-piruvat-carboxikinaza,fructozo-1,6-difosfataza,glucozo-6-fosfataza.
Prin aceste mecanisme se explica efectul intens hipoglicemic.
In cazul diabetului zaharat toate cele 5 mecanisme sunt alterate si predomina Hiperglicemia.La depasirea valorii prag(180mg%)
cantitatea de glucoza filtrata glomerular nu se mai reabsoarbe in totalitate(se depaseste capacitatea maxima de reabsorbtie)
rezultand glicozuria.Datorita eliminarii urinare se elimina si apa(glucoza este osmotic activa).Rezulta poliurie.Datorita pierderii de
apa, apare tendinta de deshidratare extracelulara Hipertona,apa este atrasa din sectorul intracelular in cel extracelular.Rezulta
deshidratare mixta,globala.Datorita iesirii apei din sectorul intracelular apare senzatia de sete permanenta ,rezulta
polidipsie.Polifagia apare mai ales la tipul I datorita scaderii concentratiei de glucoza din neuronii din centrul foamei.Spre
deosebire de toti ceilalti neuroni,patrunderea de glucoza aici este influentata de insulina.Astfel scaderea glucozei in neuronii din
centrul foamei duce la aparitia senzatiei de foame.Consecintele acestor perturbari di diabetul zaharat sunt: 1)Hiperglicemia;
2)Scaderea depozitelor de glicogen din ficat si din muschi; 3)Scaderea glucozei disponibile pentru oxidarile celulare.
56. Insulina si metabolismul protidic in diabetul zaharat

In cadrul metabolismului protidic insulina are efect anabolizant.Creste sintezele proteice mai ales la nivel hepatic si muscular,dar
indirect si in alte tesuturi.Efectul anabolizant e realizat prin mai multe mecanisme: 1)stimuleaza intrarea aminoacizilor in celule;
2)creste sinteza de acizi nucleici (DNA,ARN) deoarece stimuleaza DNA,ARN-polimeraza,dar si prin riboza produsa prin suntul
pentozofosfatilor; 3)activeaza factorii de transcriptie care maresc copierea informatiei genetice de pe DNA pe ARNm(accelereaza
transcriptia); 4)stimuleaza formarea legaturilor peptidice intre aminoacizi; 5)deoarece activeaza ciclul Krebs,creste ATP-ul
necesar sintezei proteice.
In diabetul zaharat(mai ales tipul I) sintezele proteice sunt mult scazute,predominand catabolismul proteic.Se observa: 1)topirea
treptata a masei musculare avand ca rezultat cresterea nivelului plasmatic de uree,creatinina,acid uric(metaboliti proteici);
2)vindecarea lenta sau lipsa vindecarii plagilor si leziunilor inflamatorii ce duc la cronicizari ale focarelor inflamatorii; 3)scaderea
sintezelor de imunoglobuline ce duce la scaderea imunitatii.Rezulta predispozitie la complicatia infectiilor,acestea inregistrand
evolutii grave.
57. Insulina si metabolismul lipidic in diabetul zaharat

In cadrul metabolismului lipidic insulina are efect anabolizant(mai ales la nivelul tesutului adipos si la nivel hepatic).Ea are
urmatoarele actiuni: 1)creste sinteza de acizi grasi(prin activarea enzimelor cheie:acetilcoA,carboxilaza si prin activarea suntului
pentozofosfati,ceea ce duce la cresterea NADPH).Acizii grasi sunt orientati spre formarea de trigliceride la nivel hepatic; 2)creste
sinteza de trigliceride deoarece activeaza trigliceridsintetaza; 3)mai ales in ficat creste sinteza de colesterol deoarece activeaza
enzima cheie a sintezei,hidroximetilglutamil-coenzima A-reductaza ; 4)la nivel hepatic insulina inhiba degradarea oxidativa a
acizilor grasi,inactivand acil-carbitil-transferaza care preia acizii grasi din citoplasma si ii transporta in mitocondrii; 5)la nivel
adipos inhiba lipoliza deoarece inhiba lipaza hormonosensibila; 6)creste sinteza hepatica a lipoproteinelor,care prezinta forma
majora de transport a lipidelor prin plasma,fiind formate dintr-un miez lipidic hidrofob invelit la exterior de o proteina care este
componenta hidrofila.Nu se produce hiperlipemie deoarece insulina stimuleaza si metabolizarea periferica a lipoproteinelor
Exemplu:la nivelul endoteliului vascular de la nivelul tesutului adipos activeaza lipaza ceea ce duce la degradarea lipidelor bogate
in trigliceride si acizi grasi prin hidrolizarea trigliceridol si prin trecerea acizilor grasi impreuna cu glicerolul in tesutul adipos
In diabetul zaharat,datorita deficitului de insulina,toate aceste actiuni sunt inversate.Se produce o scadere a sintezei de acizi
grasi,colesterol si trigliceride.In paralel deficitul duce la activarea lipolizei ceea ce duce la mobilizarea in circulatie a unor mari
cantitati de acizi grasi si trigliceride care ajung la nivel hepatic.Aici acizii grasi sunt orientati spre degradare oxidativa(sunt β -
oxidati) si se produc mari cantitati de acetilcoenzima A care poate lua mai multe cai de metabolizare: 1)intrare in ciclul Krebs
pentru producerea de energie; 2)initiaza sinteza de acizi grasi si trigliceride; 3)sinteza de colesterol; 4)sinteza de corpi
cetonici,rezultand cetoacidoza. Primele trei cai sunt inhibate prin lipsa insulinei si astfel nu functioneaza datorita deficitului de
insulina.Cea de-a patra esta insulino-independenta.Din acest motiv apare o productie mare de corpi cetonici la nivel hepatic,ceea
ce duce la cetoacidoza si cetonurie.
In diabetul zaharat exista hiperlipemie cu hipercolesterolemie si hipertrigliceridemie.Fenomenele se datoreaza scaderii
catabolizarii periferice a lipoproteinelor prin scaderea receptorilor tisulari pentru LDL si prin inhibarea
lipoproteinlipazei.Hiperlipemia contribuie la complicatiile diabetului zaharat si la ateroscleroza accelerata

58. Fiziopatologia comei diabetice cetoacidotice

Apare frecvent in diabetul zaharat tip I ( cu deficit sever de insulina ). Daca apar factori care cresc deficitul de insulina se poate
precipita cetoacidoza si coma . Factori precipitanti: 1)diferite conditii agresogene (reactie sistemica postagresiune, data de
traumatisme mari , hemoragii mari , arsuri intinse si profunde , abdomen acut , interventii chirurgicale mari ) , 2) consumul in cant
mare si pe termen lung a unor medicamente care au ca rezultat scaderea secretiei de insulina sau/ si cresterea rezistentei tisulare la
insulina ( preparate cortizonice , diuretice tiazidice , β -blocante ), 3) sarcina la femei cu diabet zaharat tip I exista nivele crescute
de hormoni antagonici insulinici ( glucagon, prolactina placentara , STH ), 4) emotii puternice, traume psihice( prin descarcare
mare de hormoni de stres- glucagon ), 5) intreruperea tratamentului cu insulina sau doze insuficiente , 6) nerespectarea regimului
hipoglucidic.
Initial cetoacidoza este compensata prin : 1) tamponarea excesului de H+ prin baze tampon extra si intracelulare, 2) hiperventilatie
determina eliminarea crescuta de CO2 si se produce alcaloza respiratorie secundara compensatorie, 3)interventia rinichiului-creste
secretia si excretia H+ in paralel cu cresterea regenerarii si recuperarii Na2CO3 .Cind aceste mecanisme compensatorii sunt
depasite starea de acidoza devine decompensata . Acidoza severa este responsabila de suferinta cerebrala( scade raspunsul
vascular la stimuli vasoconstrictori cu scaderea tensiunii arteriale , scade cotractilitatea miocardului cu scaderea debitului cardiac ,
scade perfuzia tisulara inclusiv la nivel cerebral cu tulburari metabolice de natura hipoxica.Acidoza severa inhiba mecanismele
sistemelor enzimatice inclusiv cerebrale rezultind tulburari metabolice cerebrale , inhiba si pompele membranare Na/K rezultind
tulburarea procesului electrogen la nivel cerebral).
Coma se instaleaza cind Ph-ul plasmatic scade sub 7,2.Coma este favorizata si de hiperglicemia foarte mare,tulburari
hiperosmolare si tulburari ionice(ale K,Na). Hiperglicemia ajunge la peste 400-500mg/100ml.In coma ajunge la 1000-
1200mg/100ml
Hiperglicemia crescuta este insotita de glucozurie importanta cu pierderi foarte mari de apa. Pierderile de apa prin poliurie sunt
agravate si pe cale digestiva prin varsaturi.La un moment dat pierderea de apa este atat de mare incat mecanismul setei si
polidipsia nu mai compenseaza si deshidratarea devine manifesta.Deshidratarea extracelulara reduce si mai mult perfuzia
cerebrala.Un timp creierul e protejat de deshidratare intracelulara pentru ca transferul de apa spre mediul extracel este blocat prin
osmolii idiogeni(forta lor osmotica mentine apa intracel). Cand hiperosmolaritatea extracel e foarte mare,prin hiperglicemie si
hipernatremie relativa, osmolii sunt depasiti si rezulta deshidratare cerebrala.Odata cu instalarea comei deshidratarea devine f
grava si survine moartea( prin pierderea costientei dispare senzatia de sete ).
K+ se pierde in cant mare pe cale urinara dat poliuriei osmotice,dat hiperaldosteronism secundar .Desi pierderile de K sunt mari,in
stadii initiale potasemia e crescuta dat iesirii K din sectorul celular.Iesirea e det de acidoza pt ca :1)proteinatul de K fixeaza
excesul de H+, K e mobilizat si iese din celula conform gradientului de conc. 2) acidoza inhiba pompele Na/K.
Treptat pierderile urinare de K ( pe seama K intracelular ) ,det scaderea potasemiei. Hiperpotasemia initiala si hipopotasemia
accentueaza suferinta cerebrala prin tulburari de ritm cardiac si prin perturbarea electrogenezei neuronale.
Na are in starea de cetoacidoza initiala valori crescute dat pierderii de apa.Hipernatremia si hiperglicemia det hiperosmolaritate
extracelulara rezultind deshidratarea celulara.In acidoza severa natremia scade rezultind hiponatremie cu reducerea
hiperosmolaritatii extracelulare ai transferul de apa din celule spre sectorul extracelular se reduce f mult .Hiperosmolaritatea
ramine crescuta dat hiperglicemiei.Hiponatremia se dat reducerii activitatii pompelor Na/K ( Na nu mai poate fi scos din celule )
si pierderilor mari de Na prin cale urinara in acidoza f severa ( sarurile acizilor ).In suferinta cerebrala profunda se produce
moartea prin paralizia centrilor vitali
59. Fiziopatologia comei diabetice hiperosmolare fara cetoacidoza

Este rara.Apare in diabetul zaharat tip II .Se caract prin: hiperglicemie crescuta (mai mare de 400-500
mg/100ml ),hiperosmolaritate extracelulara (mai mare de 340mosm/l) si deshidratare profunda.Lipseste starea de cetoacidoza pt
ca deficitul de insulina nu e atit de sever incit sa det cresterea cetogenezei dar este sufic pt a produce hiperglicemie
importanta,glicozurie crescuta si pierderi hidrice mari care prin deshidratare produc suferinte cerebrale.Instalarea comei fara
cetoacidoza este favorizata de factori care maresc deficitul hidric al organismului.Dupa mec de act acesti factori sunt:
indirecti-maresc suplimentar glicemia cresc glucozuria cresc poliuria.ei pot act prin urmatoarele mecanisme 1)scad suplimentar
secretia de insulina:intreruperea antidiabeticelor orale,tratam cu medicam care au ca raspuns scaderea secretiei de
insulina(diuretice tiazidice ) ,pancreatite acute care intereseaza tesutul β -pancreatic.2)cresc productia endogena de glucoza prin
cresterea niv de glucocorticistreroizi( hipercorticism,administrare de cortizoni),3) scad utilizarea glucozei la niv tisular prin
anestezie generala sau prin hipotermie, 4) aport crescut de glucoza prin nerespectarea regimului hipoglucidic sau iatrogen prin
administrarea de perfuzii cu glucoza la pacienti care nu stiu ca au diabet zaharat .
directi-gastroenterite cu varsaturi,sindrom diareic ,boli febrile cu hipersudoratie,arsuri intinse profunde cu pierderi hidrice la
nivelul zonelor arse.
Pierderile hidrice devin atit de mari incit tendinta la deshidratare nu mai poate fi compensata, razultind deshidratere manifesta
care det suferinta cerebrala prin:1)hipovolemie rezultind hipoperfuzie; 2)hiperosmolaritate compensata rezultind deshidratare
celulara 3)tulburari electroneurologice.
Coma fara acidoza este favorizata si de tulburarile Na/K.
K:pierderile mari urinare (prin hiperaldosteronism si poliurie hiperosmolara).Initial creste datorita K intracel.(cu transferul de apa
intracel spre extracel ).In timp K intracel scade ,si scade si K plasmatic rezultind hipopotasemie.Hiper si hipopotasemia
accentueaza suferinta cerebrala prin tulburari de ritm cardiac si perturbarea electogenezei neuronale.
Na se mentine la nivele f mari in circulatie.Nu exista o tendinta de scadere a natremiei ca in coma acidotica (nu mai e acidoza,Na
nu mai e tinut intracelular.In lipsa acizilor in urina Na nu se mai pierde prin urina).In coma fara cetoacidoza hiperosmolaritatea
este mult mai mare.
60. Patogenia si consecintele macroangiopatiei diabetice

Angiopatia diabetica consta in alterari vasculare determinate de tulburari metab cronice induse de deficitul de
insulina.Macroangiopatia se refera la alterarea peretilor vaselor mari si mijlocii prin:1)alterarea metab lipidic prin cresterea
lipemiei (deficitul de insulina scade metabolozarea tisulara a lipoproteinelor,creste nivelul lipoproteinelor bogate in colesterol-
LDL-si trigliceride –VLDL si kilomicroni-).Nivelul crescut de colesterol sangvin creste aterogeneza.Celulele endoteliale se
incarca cu colesterolcare va fi incorporat in membrane.Incarcarea membranelor cu colesterol determina pierderea
flexibilitatii.Rezulta endoteliu mai dur ,mai rigid si este supus mai usor fortelor mecanice ale fluxului sangvin rezultind
microleziuni endoteliale pe care se produc retractii ale celulelor endoteliale cu marirea jonctiunilor intercelulare si cresterea
permeabilitatii endoteliului vascular.Leziunile endoteliale sunt favorizate si de lipoproteinele bogate in trigliceride (dau
lizolecitine care au potential citotoxic pt celulele endoteliale).Leziunile endoteliale stimuleaza agregarea si aderarea trombocitara
rezultind microtrombusuri cu favorizarea aterosclerozei. Cresterea permeabilitatii endoteliale permite acumularea lichidelor
subendotelial.Macrofagele vasculare au receptori pt LDL ,il capteaza,se activeaza metabolic si incep sa elibereze citochine ,factori
de crestere (stimuleazahipertrofia tunicii musculare a vasului ),factori chemotactici pt trobocite si monocite care se transforma in
macrofage,specii reactive de oxigen(determina leziuni endoteliale).LDL oxidat sub actiunea speciilor reactive de oxigen este mai
usor captat de macrofage etc.(se declanseaza fenomene inflamatorii lezionale care intretin si agraveaza ateromatoza).Acumularea
subendoteliala de lipide,hipertrofia tunicii musculare ,formarea de microtrombusuri duc la ingrosarea peretelui vascular si
scaderea lumenului rezultind fenomene ischemice.Duc de asemenea la rigidizarea peretelui rezultind cresterea rezistentei
vasculara arteriala cu hipertensiune arteriala care dupa instalare actioneaza pe perete producind noi leziuni care initiaza noi focare
de ateromatoza.
2)glicolizarea colagenului din peretele vascular este intensa datorita hiperglicemiei-prin glicolizare se mareste reteaua de
colagen(devine mai densa ) si ii scade solubilitatea rezultind perete mai gros si mai rigid.Unele reactii de glicolizare necesita
specii reactive de O(glicoxidare).Aceasta afecteaza si LDL din struct vaselor .LDL glicoxidat se ataseaza usor la colagenul
glicozilat rezultind cresterea rigiditatii peretelui.LDL glicoxidat stimuleaza agregabilitatea trombocitara.LDL glicoxidat are
proprietati chemotactice.Proliferarea de natura inflamatorie mai ingroasa si ea peretele vascular.
3)celulele parietale folosesc pt metabolizarea glucozei cai insulino-independente in conditiile deficitului de insulina.Intrarea
glucozei in aceste celule nu este dependenta de insulina. Hiperglicemia determina intrarea crescuta a glucozei in celulele care nu
pot face fata prin cai insulino-dependente.
Cai metabolice insulino-independente:a)calea poliol-metabolizarea glucozei la sorbitol si fructozo1fosfat.Sunt implicate
aldozoreductaza si sorbitol-dehidrogenaza.Aceasta cale e posibila doar in tesuturile care au cele 2 enzime:vase mari,celulele tecii
Schwann si cristalin.Poliolii determina hiperhidratarea celulelor vasculare (sunt osmotic activi) pina la degenerescenta hidropica
rezultind cresterea in grosime a vaselor ,cresterea rigiditatii,scaderea lumenului. Degenerescenta hidropica apare si la nivelul
cristalinului (cataracta) si tecii Schwann(neuropatia diabetica);b)calea acidului glucuronic-de la el se formeaza mucopolizaharide
la nivelul peretilor vasculari.Acumularea lor in peretii vasculari duc la ingrosarea acestora,cresterea rigiditatii si scaderea
lumenului.
Manifestarile macroangiopatiei diabetice:fenomene ischemice ,hipertensiune arteriala.Forma de manifestare:sunt de tip
ischemic:cardiopatie ischemica prin afectarea coronarelor putin ajunge la infarct miocardic acut ;AVC-ischemice sau
hemoragice(ruperea vaselor cerebrale dupa cresterea f mare a tensiunii);c)hipertensiune arteriala produce AVC accelereaza
procese de ateromatoza nefroangioscleroza si insuficienta renala.d)sindrom de ischemie periferica –afecteaza arterele mari ale
membrelor inferioare pina la obstructie completa( cu necroza)
61. Patogenia si consecintele microangiopatiei diabetice
Angiopatia diabetica consta in alterari vasculare determinate de tulburari metabolice cronice induse de deficitul de
insulina.Microangiopatia se refera la alterarea vaselor mici(arteriole si capilare) prin : 1)folosirea de celulele vasculare a caii
acidului glucuronic.Celulele vaselor mici nu au calea poliolilor.Rezulta ingrosarea peretelui,cresterea rigiditatii,scaderea
lumenului.Cresterea rigiditatii il expune fortelor mecanice ce duc la formarea de microleziuni endoteliale care stimuleaza
formarea microtrombusurilor care pot obstrua complet vasul pana la anoxie tisulara si necroza; 2)glicolizarea colagenului din
peretii vaselor mici duce la cresterea rigiditatii vaselor; 3)glicolizarea hemoglobinei.Hemoglobina glicolizata isi mareste afinitatea
pentru oxigen.Apare hipoxie relativa care conduce la stimularea glicolizei anaerobe in tesuturile insulinoindependente
rezultandcresterea sintezei de acid lacticce cauzeaza capilarodilatatie importanta cu cresterea permeabilitatii
capilarelor.Capilarodilatatia scade viteza de circulatie a sangelui.Cresterea permeabilitatii favorizeaza iesirea hidrica in interstitii
rezultand crestera vascozitatii sangelui in capilare care scade si mai mult viteza de circulatie si este favorizata agregabilitatea.Se
produce staza sangvina,se inrautateste aprovizionarea cu oxigen rezultand leziuni hipoxice endotelialece pot duce la formare de
trombusuri care pot obstrua vasul,cu aparitia de focare necrotice.
Forme de manifestare:1)retinopatia diabetica pana la orbire; 2)glomeruloscleroza diabetica-se produce prin depunerea de
mucopolizaharide in membrana de filtrare glomerulara.Poate merge pana la compromiterea filtrarii glomerulare.Este afectata si
arteriola aferenta ceea ce duce la cresterea secretiei de renina ce duce la cresterea aldosteronului.Excesul de aldosteron prin
retentie hidrosalina duce la cresterea tensiunii arteriale,care agraveaza ateromatoza si da alte complicatii.Cresterea permeabilitatii
membranei glomerulare duce la proteinurie.In timp se poate instala insuficienta renala cronica; 3)neuropatia diabetica-are la baza
afectarea vaselor mici care iriga nervul.Neuropatia este somatica si vegetativa.Neuropatia somatica este fie senzitiva (afecteaza
sensibilitatea proprioceptiva) fie motorie(scade forta musculara,scad sau se abolesc reflexele osteotendinoase).Neuropatia
vegetativa este cardiovasculara(cu tahicardie constanta, chiar si in repaus,hipotensiune ortostatica prin afectarea fibrelor nervoase
ale reflexelor baroreceptoare),digestiva (scade motilitatea tubului digestiv –stazagastrica,intestinala-
varsaturi,constipatie),urogenitala (scade motricitatea vezicii urinare ce duce la staza urinara vezicala cara favorizeaza infectiile.La
barbati poate da impotenta.),tegumentara (scade secretia sudorala,apar tegumente uscate cu aparitia fisurilor tegumentare care se
pot suprainfecta rezultand gangrena).
74. Faza anabolica a reactiei sistemice postagresive.
Reactia sistemica postagresiva este o reactie generala,de natura neuroendocrina,cu caracter de aparare nespecifica.Se dezvolta in
conditiile unor agresiuni puternice,avand ca scop reechilibrarea functionala a organismului dar si crearea premiselor pentru
limitarea,corectarea si eliminarea efectelor negative ala agresiunii.Exista trei faze: 1)de dezechiibru imediat; 2)faza catabolica;
3)faza anabolica(apare numai daca in faza catabolica s-a reusit reechilibrarea functionala a organismului rezultand reechilibrarea
hemodinamica).Faza anabolica se caracterizeaza prin activatatea parasimpaticului si prin dascarcari cu efect anabolizant.Astfel
se explioca bradicardia usoara precum si hipotensiunea arteriala usoara.Dintre hormonii anabolizanti avem: 1)insulina-se
datoreaza parasimpaticului.Excesul de insulina nu este contracarat,astfel ca isi exercita efectele anabolizante:stimuleaza
glicogenogeneza,lipogeneza si sinteza de proteine (importana pentru reparatia tisulara). 2)STH-.secretat in hipofiza anterioara.
Stimuleaza sintezele proteice,pozitiveaza bilantul azotat si al fosforului,creste glicemia; 3)hormoni sexuali-din hipotalamusul
anterior se descarca un factor de eliberare pentru hormonii gonadotropi din hipofiza anterioara care stimuleaza sinteza de hormoni
sexuali la nivelul gonadelor.Hormonii sexualistimuleaza sinteza de proteine(participa la reparatia tisulara).
Daca agresiunea a fost puternica sau daca apararea organismului este proasta(sufera de boli cronice,diabet zaharat,insuficienta
cardiaca,hepatica,respiratorie,renala) sau in cazul unor avitaminoze severe,varsta inaintata faza anzbolica nu reuseste echilibrul
hemodinamic. Reducerea volumului sangvin si hipotensiunea arterialapersista(reprezinta stimuli pentru continuarea
suprastimularii hipotalamice).Treptat insa perfuzia tisulara scade sub o anumita limita minima de la care se dezvolta grave
tulburari metabolice, instalandu-se starea de soc.Starea de soc se caracterizeaza prin scaderea perfuziei sangvine tisulare sub o
anumita limita minima ce nu mai este compatibila cu o activitate metabolica satisfacuta si prin agravarea perturbarilor
hemodinamice,formandu-se astfel un cerc vicios din care bolnavul scapa cu greu.Exista trei feluri de soc: 1)hipovolemic –
scaderea perfuziei este consecinta scaderii debitului cardiac datorita unei hipovolemii severe; 2)cardiogen; 3)toxicoseptic.

75. Stimularea simpatoadrenergica in reactia sistemica postagresiva

Sunt stimulati nucleii din hipotalamusul posterior care induc descarcari mari de catecolamine. Acestea provin din: 1). terminatiile
nervoase simpatice care elibereaza mai ales noradrenalina 2). glandele medulosuprarenale stimulate de nervii splanhnici care
elibereaza mai ales adrenalina , mai putin noradrenalina si dopamina.
Efectele activarii sistemului adrenergic: 1). creste frecventa si contractilitatea cardiaca produse prin receptorii beta
adrenergici.Conduc la redresarea debitului cardiac.2). vasoconstrictie periferica selectiva(se produce in teritorii dotate ci alfa 1
receptori): tegumente ,tesut muscular scheletic, tesut adipos ,rinichi, viscere abdominale( tracturi gastrointestinale).Prin aceasta
vasoconstrictie singele e redistribuit la teritorii ce nu au suferit vasoconstrictie , neavind alfa1receptori( organe vitale-
creier,cord).Astfel se produce centralizarea circulatiei si chiar in conditiile scaderii volumului sangvin inima si creierul primesc
singe.Vasoconstrictia afecteaza si teritoriile venoase. Se mobilizeaza in circulatia generala cant suplimentare de singe ce contibuie
la refacerea volumului circulator . Vasoconstrictia creste rezistenta vasculara periferica.3). Stimularea secretiei de renina: se
ajunge la activarea sistemului renina-angiotensina –aldosteron. Secretia de renina e stimulata in doua moduri: a). direct :
stimularea adrenergica activeaza aparatul juxstaglomerular.Aceasta zona histologica are receptori adrenergici tip beta b). indirect
– rinichii sufera f mult vasoconstrictie si scaderea perfuziei provoaca stimularea secretiei de renina.
Hiperaldosteronismul secundar intervine in redresarea volemica prin stimularea reabsortiei de apa si Na.Astfel limitarea eliminarii
hidrice participa la redresarea volemiei.
Efectele metabolice ale catecolaminelor sunt executate de adrenalina in special. Ele sunt: 1). cresterea catabolismului- creste
disponibilul de substante energetice (glucoza si acizi grasi pt cord si creier ). 2). pe metabolismul glucidic-adrenalina stimuleaza
glicogenoliza prin activarea fosforilazei . La nivel hepatic prin glicogenoliza creste disponibilul de glucoza pe care ficatul il
elibereaza in circulatie cu ajutorul G6P.Se produce o crestere a glicemiei.La nivel muscular creste disponibilul de G6P dar nu
poate elibera glucoza in circulatie.Se activeaza calea glicolitica rezultind acid lacticCordul poate extrage ac lactic folosindu-l ca
sursa de enegie. 3). pe metabolismul lipidic adrenalina stimuleaza lipaza la nivel adipos rezultind eliberarea crescuta de acizi grasi
in circulatie( cordul foloseste ac grasi ca sursa de energie). 4). pe metabolismul proteic adrenalina stimuleaza catabolismul
crescind proteoliza pina la niv aminoacizilor.Acestia ajung la ficat unde sunt folositi pt gluconeogeneza si cetogeneza.
76. ACTH-ul si hormonii glucocorticoizi in reactia sistemica postagresiva
De la nivelul nucleilor endocrini din hipotalamusul posterior se elibereaza un factor CRF. acesta ajunge in hipofiza anterioara si
stimuleaza aici secretia de ACTH. ACTH eliberat ajunge la niv corticosuprarenalei unde exista receptori specifici pe membranele
celulelor secretoare. ACTH stimuleaza adenilatciclaza care favorizeaza incoporarea de colesterol in mitocondriile acelor celule
favorizind conversia colesterolului pina la pregnenolon.ACTH stimuleaza linia glucocorticoida prin activarea enzimelor acestor
cai rezultind productie cresuta de glucocorticoizi. Principalul reprezentant este cortizolul.Cortizolemia e f crescuta in agresiuni,
deoarece in RSPA secretia de ACTH continua in ciuda nivelului crescut al cortizolilor plasmatici. Efectele principale ale
glucocorticoizilor: 1). efecte metabolice a). pe metabolismul glucidic – stimuleaza gluconeogeneza hepatica rezultand
hiperglicemie agresiva.Participa si indirect la aparitia hiperglicemiei scazand glucozei in tesuturile insulino-dependente ceea ce
are ca urmare cresterea glicemiei. b)pe metabolismul lipidic – stimuleaza lipoliza cu eliberare de acizi grasi.
c)pe metabolismul protidic – stimuleaza catabolismul,crescand aminoacizii din circulatie(sunt folositi de ficat). 2)efecte cardio-
vasculare sunt indirecte si potenteaza toate efectele catecolaminelor pe sistemul cardio-vascular. 3)efecte antiinflamatorii
limiteaza extinderea fenomenelor lezionale inflamatorii,stabilizeaza membranele lizozomale,limitand eliminarile de enzime
lizozomale.Sunt cele mai puternice sisteme antiinflamatoare. 4)la nivelul maduvei osoase hematogene stimuleaza producerea de
hematii,granulocite,fenomen util in agresiunile infectioase.Scad leucocitopoieza. 5)scad sinteza de anticorpi si formarea
complexelor imune. 6)stimuleaza agregarea trombocitelor avand astfel efect trombotic.

77. Aldosteronul si ADH-ul in RSPA

Aldosteronul se elibereaza in mod crescut in faza catabolica.Intervine redresarea volemica. la nivelul tubului contort distal
stimuleaza si secretia la schimb a H+ siK+.Eliminarea crescuta de H+ limiteaza tendinta la acidoza produsa de hipoxia care apare
in zona de vasoconstictie. Astfel se limitaeza efectele hipoxiei.
ADH-ul este sintetizat in nucleii supraoptic si paraventricular din hipotalamus, apoi transportat in neurohipofiza ,de unde se
elibereaza.Cresterea sintezei de ADH este urmata de un transport crescut al acestiua pe cale axonala pina in hipofiza
posterioara.Sinteza si eliberarea sunt stimulate de hipovolemie si de hiperosmolaritate.Di hipofiza posterioara se elibereaza in cant
crescute sub influenta diferitor stimuli: stimuli durerosi-produc descarcare de ADH, si stimuli medicamentosi – morfina si
anxiolitici ( barbiturice care in doze mari stimuleaza sinteza/eliminarea ADH ). Daca agresiunea se insoteste de pierderi de apa
eliberarea crescuta de ADH e provocata si de cresterea osmolaritatii. ADH-ul actioneaza la nivelul tubului contort distal si a
tubului colector atasindu-se de receptori specifici. Se activeaza adenilat ciclaza rezultind cresterea ANPc si este stimulata o
protein kinaza ANPc-dependenta ce creste permeabilitatea peretelui tubular pt apa. Apa intra in celule ,e atrasa de interstitii si
tece in singe. Prin limitarea pierderilor de apa ADH-ul intervine in reglarea volemiei ,participa la vasoconstrictie in sist arterial
contribuind la redresarea tensiunii arteriale . Alcoolul inhiba eliberarea de ADH. La bolnavul cu RSPA care a consumat alcool
apare poliurie ,care contribuie la dezechilibrarea hidrica a organismului.
78.Hormonii tiroidieni si pancreatici in RSPA
Hormonii tiroidieni: din hipotalamusul posterior se elibereaza TRF in conditii agresogene. TRF ajunge in hipofiza anterioara si
stimuleaza secretia de hormoni tireotropi ( TSH) . Acestia ajung la nivelul tiroidei unde se sintetizeaza hormoni tiroidieni T3 si
T4. Hormonii tiroidieni au efecte catabolice asupra metabolismului: 1). metabolismul glucidic- stimuleaza glicogenoliza (apare
hiperglicemie ) , 2). metab lipidic- stimuleaza lipoliza (elib de acizi grasi). 3)> metab protidic- catabolism proteic cu eliberare de
aminoacizi. Inhiba sintezele proteice iar aminoacizii sunt oxidati. 4). cresc oxidarile celulare . Este stimulat metab bazal si creste
termogeneza. 5). indirec au efecte cardiovasculare potentind efectele catecolaminelor.
Hormonii tiroidieni sunt stimulati si in cazul stresului psihic .
Hormonii pancreatici: glucagonul se secreta la nivelul tesutului alfa-pancreatic in urma stimularii alfa-adrenergice. Are efcte
catabolizante- pe metabolismul glucidic stimuleaza gluconeogeneza si glicogenoliza avin astfel efect hiperglicemiant iar pe
metabolismul lipidic si proteic efecte asemanatoare cu hormonii tiroidieni.Stimuleaza contractilitatea miocardului redresind astfel
debitul cardiac prin actiuni directe pe receptorii proprii. insulina se secreta in cant crescute stimulul principal fiind hiperglicemia.
Exista un deficit de insulina din cauza nivelului f mare de hormoni antagonici insulinei. Prin aceasta tesutul insulinodependent
capata o rezistenta crescuta in aceasta faza.Efectele insulinei : inhiba lipoliza si catabolismul proteic . Insulina e secretata de cel
bata-pancreatice dar este inactivata in periferie prin actiunea mai puternica a hormonilor hiperglicemianti.
79.Evolutia fazei catabolice a RSPA
Reactia sistemica postagresiva este o reactie generala,de natura neuroendocrina,cu caracter de aparare nespecifica.Se dezvolta in
conditiile unor agresiuni puternice,avand ca scop reechilibrarea functionala a organismului dar si crearea premiselor pentru
limitarea,corectarea si eliminarea efectelor negative ala agresiunii.Exista trei faze: 1)de dezechiibru imediat; 2)faza catabolica;
3)faza anabolica(apare numai daca in faza catabolica s-a reusit reechilibrarea functionala a organismului rezultand reechilibrarea
hemodinamica).Infaza catabolica se mobilizeaza sistemele de aparare reprezentate de stimularea simpato-adrenergica si reactia
endocrina catabolica.Hipotensiunea arteriala si scaderea volumului circulator stimuleaza baroreceptorii si chemoreceptorilor din
hipotalamus si de la acesti receptori pornesc impulsuri intense ce stimuleaza in principal centrii secretori aflati in hipotalamusul
posterior dar si o serie de centrii endodrini.Aceasta faza are originea in hipotalamusul posterior.Se caracterizeaza prin:
a)stimularea crescuta simpato-adrenergica; b)reactie endocrina cu eliberare crescuta de hormoni cu efect catabolizant. (vezi
subiectele 63,64,65 66).

80.Etiologia socului hipovolemic

Soc-scade perfuzia sangvina tisulara sub o limita minima de la care activit metabolica tisulara nu esta satisfacatoare.Orice forma
de soc include tulburari hemodinamice si metabolice.Exista 2 tipuri de hipovolemii:absolute si relative.Hipovolemii absolute-
pierderi extravasculare de sange sau plasma sau lichid electrolitic.In aceste conditii scade atat volemia totala cat si volumul
circulant.Hipovo;emia relativa nu se datoreaza pierderilor extravasculare ci sechestrarii sangelui in anumite teritorii
vasculare.Prin aceste sechestrari scade volumul circulant iar volemia e nemodificata. Hipovolemiile absolute pot fi determinate
mai frecvent de urmatoarele conditii: 1)hemoragii grave-pot fi produse de a)sectionarea unor vase de calibru mare; b)erodarea
patologica a unor vase ajungandu-se la hemoragii digestive(melena,hematemeza), hemoragii pulmonare(hemoptizii). c)ruperea
unor anevrisme arteriale/venoase(congenitale); d)diferite complicatii obstreticale(sarcini extrauterine,avort incomplet,rupturi
uterine,decolari placentare); e)deficit de hemostaza.
Masa de sange pierdut trebuie sa fie mai mare de 30% din masa totala(pentru a se instala socul). Daca hemoragia este foarte
rapida si nu permite instalarea tuturor mecanismelor compensatorii ,socul hipovolemic se poate instala la o pierdere < de 30% din
masa sangvina.
2)Plasmoragii severe.a)arsuri intinse si profunde;la nivelul tesuturilor afectate de arsura permeabilitatea peretelui vascular creste
foarte mult atat prin leziuni produse de factori termici cat si de cantitati crescute de mediatori activi(chinine,histamina
etc),eliberati de zona arsa.Astfel se produce o plasmexodie catre suprafetele arse. b)pancreatitele grave si necrotice- sunt deosebit
de severe rezultand inflamatia tesutului pancreatic pana la necroza.Se elibereaza mediatori vasoactivi+
enzime(tripsina,chemotripsina) rezultand alterari,cresterea permeabilitatii care duce la plasmexodie,import care infiltreaza
tesuturile din jur. c)peritonitele-consecinte frecvente ale unor perforatii de segmente digestive,fenomenele inflamatiei fiind initiate
prin actiunea iritativa urmand ca in scurt timp sa devina infectios.Rezulta eliberarea mediatorilor vasoactivi. d)Sindromul de
strivire(sindromul Bywaters)-apare la persoanele prinse sub daramaturi rezultand ischemia acuta a masei musculare prinse.Se
elibereaza mediatori vasoactivi rezultand cresterea permeabilitetii vasculare.Cand persoana se ridica se produce plasmexodie.
3)Pierderea lichidelor electrolitice a)pierderi mari pe cale digestiva(varsaturi,diaree,in TIA). b)pierderi hidrice mari pe cale renala-
poliurie(DZ,lipsa ADH); c)Ocluzii intestinale-se produce deasupra ocluziei o acumulare de alimente+apa+electroliti ce nu se
absorb rezultand deficit in organism cu hipovolemie;apare staza intestinala+gastrica rezultand varsaturi.Pe masura ce se dilata
peretele intestinal deasupra obstructiei creste presiunea intraparietala rezultand fenomen compresiv asupra vaselor din jur ceea ce
duce la ischemie,laziuni hipoxice cu cresterea permeabilitatii vasculare rezultand mediatori.
Hipovolemii relative: a)sectionarea maduvei spinarii(soc spinal)-aboleste inervatia vasculara in zona tisulara dependenta de
inervatia ce-si are originea in segmentele medulare.Sub sectiune se produce o staza severa sangvina rezultand scaderea volumului
efectiv circulant. b)abolirea tonusului muscular prin intoxicatii cu medicamente depresogene(barbiturice,diazepam,fenotiazina
etc) sau medicamente cera deprima activitatea ganglionilor nervosi simpatici(ganglioplegice) c)soc anafilactic-datorita
conflictului imunologic are loc eliberare de histamina din mastocite perivasculare rezultand vasodilatatie extrema si staza
vasculara,scaderea volumului circulant;pot aparea fenomene de plasmexodie.
81. Reducerea dimensiunilor patului vascular in socul hipovolemic
Mecanismele de refacere a volemiei in socul hipovolemic sunt de doua tipuri:tulburari vasculare si tulburari cardiace.tulburari
vasculare-la niv vascular hipovolemia declanseaza mecanisme compensatorii care scad patul vasc si tind sa refaca volemia pt a
proteja zonele vitale.Daca mecanism compensatorii sunt suprasolicitate si depasite apare hipoxie tisulara.A). scaderea
dimensiunilor patului vascular (scade suprafata vasculara totala= suma suprafetelor luminale). Restabileste raportul intre
capacitatea patului vascular si volumul sangvin.Se evita prabusirea tensiunii arteriale.Mecanisme:1). vasoconstrictie periferica
realizata in special prin stimulare simpato-adrenergica;contribuie angiotensina vasopresina ,hormonii tiroidieni, glucagonul.
Stimularea simpatoadrenergica e mai intensa decit in faza catabolica.Vasoconstrictia are caracter selectiv(alfa1 receptori din
tegument,rinichi,muschi, tesut adipos,viscere gastrointestinale). Singele redistribuit catre organele vitale care nu sufera
vasoconstrictie. 2). deschiderea sunturilor arteriolo-venulare in multe tesuturi.La nivelul portiunii terminale arteriolare este
sfincterul precapilar iar la inceputul venulei esta sfincterul postcapilar.Sfincterul se contracta ,se inchide iar sangele intra decat in
cantitate extrem de mica in reteaua capilara rezultand cresterea fluxului sangvin in amonte,forteaza deschiderea suntului arterio-
capilar.Sangele ocoleste retelele capilare iar patul vascular scade.Dezavantaje:doar o mica cantitate de sange intra in capilare
determinand o hipoxie importanta. . 3). stimularea adrenergica produce si venoconstrictie in unele teritorii considerate rezervoare
sangvine(ficat ,splina,tegumente) rezultind cant suplimentare de singe.

82. Mecanisme de refacere volemica in socul hipovolemic

Mecanismele de refacere a volemiei in socul hipovolemic sunt de doua tipuri:tulburari vasculare si tulburari cardiace.Tulburarile
vasculare constau in: A)Scaderea dimensiunilor patului vascular realizata prin: 1)vasoconstrictie periferica cu caracter
selectiv(tegument,rinichi,muschi, tesut adipos,viscere gastrointestinale) si 2) prin deschiderea sunturilor arteriolo-venulare).Vezi
subiectul 69. B)Incercarea de refacere a volumului circulant(prin mecanisme compensatorii): 1)hipersecretie de aldosteron
(hiperreactivitatea sistemului renina-angiotensina-aldosteron). Creste reabsorbtia tubulara de Na si apa(secundar) cu refacerea
volemiei.Cresterea secretiei de renina e provocata atat directa (stimulare adrenergica) cat si indirecte(vasoconstrictie renala cu
scaderea fluxului in arteriola aferenta). 2). ADH-creste reabsortia apei in tubul contort distal si in tubi colectori. 3). stimularea
adrenergica produce si venoconstrictie in unele teritorii considerate rezervoare sangvine(ficat ,splina,tegumente) rezultind cantitati
suplimentare de sange. 4)intravazarea de apa interstitiala-datorita hipovolemiei severa scade f mult presiunea hidrostatica la
nivelul capilarelor.Se atrage apa interstitiala in vas.Cind hipovolemia e determinata de pierderi masive de apa fata de Na se
produce hiponatremie relativa,crescind astfel tonicitatea osmolaritatii celulare iar apa e atrasa din sectorul celular.Tulburari
cardiace:Fazele initiale ale socului hipovolemic nu afecteaza cordul datorita fenomenelor de centralizare a circulatiei (primeste
oxigen,glucoza,acizi grasi).Sub influenta stimularii adrenergice creste frecventa cardiaca,creste contractilitatea.Rezultatul este
cresterea debitului cardiac(util in combaterea tendintei de hiperperfuzie tisulara).Cu timpul apar sechestrari la nivelul
microcirculatiei;debitul cardiac scade,inclusiv cel coronarian iar treptat contractilitatea se reduce.Acidoza severa deprima
contractilitatea ;datorita ei se produce o iesire masiva a K din celule (se datoreaza alterarii circulatiei hipoxice).Hiperpotasemia
poate scadea si mai mult performanta cardiaca prin tulburari de ritm pe care le induce.Se mai descrie MDF(factor de deprimare al
miocardului).Scaderea contractilitatii :se formeaza la nivel pancreatic prin actiunea unei enzime proteolitice(din lizozomi) care
actioneaza asupra structurilor proteice din pancreas rezultand polipeptide,peptide de genul MDF.In final se ajunge la insuficienta
cardiaca severa prin deficit energetic care prin scaderea debitului cerebral induce o suferinta cerebrala.Esta un factor de
ireversibilitate a socului.
83. Cresterea dimensiunilor patului vascular in socul hipovolemic - mecanisme si consecinte
Cind toate mecanismele de combatere a hipovolemiei sunt depasite datorita persistentei cauzei responsabile de scaderea volemiei
perfuzia tisulara este din ce in ce mai mica iar in timp tulburarile hipoxice tisulare se agraveaza.In aceste cond se produce un
fenomen vascular care consta in cresterea dimensiunii patului vascular.Factorii care produc deschiderea retelei capilare sunt: 1)
acidoza severa( predomina glicoliza anaeroba). Se relaxeaza sfincterul precapilar cel postcapilar find mai rezistent, scade tonusul
arteriolar si capilar singele intrind in capilare. 2). histamina eliberata din mastocite alterate hipoxic.Are proprietati vasodilatatoare
si de crestere a permeabilitatii vasculare. 3).kinine –provin din kininogeni.Prin alterarea celulei hipoxice se elibereaza continut
lizozomal in care se gaseste prekalikreina care trece in kalikreina ce actioneaza specific pe chininogenii tisulari si plasmatici
transformindu-i in kinina. Kininele sunt vasodilatatoare si cresc permeabilitatea vasculara 4).prostaglandine se formeaza si se
elibereaza in cant mare in cond de hipoxie severa.Sinteza porneste de la acid arahidonic.In hipoxii severe scade productia de ATP
iar pompele membranare de Ca dependente de ATP nu mai functioneaza.Rezulta acumulare intracelulara de Ca iar prin
intermediul proteinkinazei Ca dependente creste sinteza de prostaglandine rezultind vasodilatatie cu cresterea patului vascular 5).
feritina produsa in celulele reticulohistocitare –ficat,splina,maduva osoasa- rezulta alterari ce permit iesirea in circulatie cu
cauzare de vasodilatatie 6). endorfine- propr analgezice: din zona hipotalamo-hipofizara rezulta endorfine care contribuie la
vasodilatatie. 7). endotoxine bacteriene-in circulatie ajunge o cant de endotoxine provenite din intestin datorita ischemiei si
mucoase intestinale pot aparea alterari ale mucoasei.In fazele avansate de soc,ficatul nu mai intervine in neutralizare si acestea
intra in circulatia generala.Contribuie la fenomenele vasodilatatorii (deprima CK stimulind glicoliza anaeroba). Acidoza are
capacitatea de a contracta sfincterul precapilar dar nu si pe cel postcapilar care e mai rezistent.Singele intra in retelele capilare si
ramine acolo,intoarcerea la inima scazind.Rezulta suferinta cardiaca cu scaderea debitului circulator si a celui coronarian.Volumul
circulator scade si pt ca multi din mediatori cresc permeabilitatea capilara.Rezulta plasmexorie.Prin iesirea hidrica catre interstitii
creste viscozitatea singelui,agravind astfel hipoxia.Apar leziuni hipoxice pe endoteliul capilar pe zone f intinse ,agravate de
prezenta endotoxinelor.Rezulta declansarea coagularii intravasculare diseminate.Odata aparuta CID reteaua capilara se blocheaza
cu fibrina iar intoarcerea venoasa la inima e compromisa.Scade debitul cardiac ,singele nu ajunge la inima rezulta factori de
ireversabilitate a socului. Apare grav sindrom hemoragic prin: a). consum exagerat de factori ai coagularii si trombocite in CID b)
hiperactivitate secundara a fibrinolizei ( activatori de plasminogen rezultind hiperplasminemie). Plasmina in exces lizeaza
cheagurile de fibrina, favorizeaza hemoragia iar factorii coagularii accentueaza coagulopatia de consum.Rezulta fibrinolizopeptiza
care inactiveaza trombina deprimind coagularea
.84Socul cardiogen – caracterizare generala si factori etiopatologici

In socul cardiogen scaderea perfuziei tisulare se datoreaza scaderii debitului cardiac insa nu consecutiv unei hipovolemii grave ci
datorita modificarii functiei de pompa. Factorii etiologici in soc cardiogen: 1) infarct miocardic pe suprafata f mare- zona
infarctizata nu e contractila;pe supr necrozata > 40% din ventricolul sting debitul cardiac scade f mult rezultind soc cardiogen. 2).
tulburari de ritm cardiac cu frecventa f inalta si prelungita. Perioada diastolica scade f mult -hipodiastolie- . Debitul cardiac scade
rezultind soc cardiogen . Tamponarea cardiaca: acumulare masiva in sacul pericardic de lichid. Pericardul fibros este inextensibil
si lichidul comprima cordul care nu se poate destinde in diastola. Se produce o insuf cardiaca hipodiastolica cu scaderea
capacitatii de umplere a ventriculului,scade debitul cardiac rezulta soc cardiogen 4). embolie pulmonara masiva –pe traseul comun
al arterei pulmonare sau pe una din cele doua artere pulmonare se produce obstructie cu material embolic. Poate sa fie de natura
cromogena ,fragmente de tesut gras,tesut umoral,aer. Obstacolul in circulatia pulmonara face ca intoarcerea singelui in teritoriul
pulmonar prin venele pulmonare in inima stringa sa fie scazuta f mult. Rezulta scaderea debitului cardiac si soc cardiogen.

73.Socul toxico-septic –caracterizare generala si factori etiopatogenici

Complicatia unor infectii mai ales cu caracter sistemic.Dpdv hemodinamic perfuzia tisulara in primele stadii ale socului
toxicoseptic nu e inferioara celei normale, insa e insuficienta fata de necesitatile de O mult mai mari ale tesuturilor. Necesarul de
O2 al tesuturilor e crescut prin afectiuni histotoxice bacteriene(exo sau endotoxine) care blocheaza enzimele metabolismului
aerob ( O2 nu poate fi utilizat ), stimuleaza glicoliza anaeroba rezultind cresteri ale ac lactic si acidoza.Treptat, cu cresterea
acidozei se produce o vasodilatatie extrema cu incetinirea vitezei fluxului sangvin rezultind hipoxie. Se elibereaza cant din ce in
ce mai mari de mediatori rezulta volumul circulator se reduce cu instalarea socului hipovolemic(ca si in cazul socului
cardiogen) .Factori etiologici:1). forme f grave-in diferite boli infectioase (febra tifoida ,holera ,stafilococi,streptococi,scarlatina).
2).peritonite complicate septic: prin flora din tubul digestiv(enterobacterii,sau anaerob). 3). infectia unor plagi( leziuni intinse) cu
bacterii ale gangrenei gazoase. 4). diferite manevre de explorare/interventii chirurgicale pe cai urinifere in infectii
urinare( cateterisme vezicale). 5). arsurile intinse se complica cu suprainfectii rezultind soc toxico-septic. 6). perfuzia cu diferite
solutii necontrolate,contaminate ,transfuzii de singe cu singe necontrolat
74.Metabolismul glucidic in soc
Tulburari: inca din faza catabolica a RSPA apare o hiperglicemie care continua in primele stadii ale socului.Hiperglicemia e utila
pt ca tesuturile( mai ales cele care nu sufera vasoconstrictie-cord,creier- au nevoie de un disponibil energetic mare pt amplificarea
mec de aparare. Hiperglicemia e det prin : 1). stimularea glicogenolizei hepatice( adrenalina,glucagon,hormoni tiroidieni).Acesti
hormoni actioneaza pe receptorii specifici de pe membrana hepatocitului si activeaza sistemul adrenilat-cilcaza-ANP ciclic care
activeaza o fosforilaz kinaza care activeaza fosforilazele ce scindeaza glicogenul.In hepatocit e eliberat G1P .sub actiunea unei
fosfoglucomutaza se ajunge la G6P. Hepatocitul poate elibera glucoza in circulatie pt ca are G6P. Postagresiv este stimulata si
glicogenoliza musculara dar muschii nu au G6P. Crescind disponibilul de G6P in celula musculara se intensifica glicoliza
reazultind cresterea productiei de ac lactic.Ac lactic poate trece in circulatie si cit timp nivelul sau nu creste f mult poate fi folosit
ca substrat energetic(cordul i-l introduce in CK iar ficatul i-l foloseste in gluconeogeneza). 2). intensificarea gluconeogenezei
hepatice- ficatul poate sintetiza glucoza din ac lactic ,din glicerol,si din aminoacizi. Formarea de glucoza prin gluconeogeneza se
realizeaza prin reactii inverse glicolizei;unele din reactiile glicolizei nu sunt reversibile si aceste etape vor fi ocolite pe alta cai
metabolice sau sunt realizate sub actiunea unei alte enzime.
3). reducerea intrarii glucozei in tesuturile insulinodependente.EWxcesul de hormoni antagonici insulinei produce un deficit
relativ de insulina;acest deficit determina reducerea intrarii glucozei in tesuturile insulinodependente.In stadii avansate de soc se
produce treptat o hipoglicemie avansata(determina ireversibilitatea socului pentru ca tesutul nervos nu foloseste ca substrat
energetic decat glucoza.Hipoglicemia din soc avansat este produsa de a)epuizarea rezervelor de glicogen hepatic; b)blocarea GNG
prin deficitul sever de ATP(consecutiv hipoxiei hepatice).
75. Metabolismul protidic in soc
Alterarea metabolismului protidic ce induce decompensare hemodinamica presupune: 1)intensificarea mobilizarii aminoacizilor
de la nivelul tesutului muscular ischemic-datorita cresterii hormonilor catabolizanti(cortizon,glucagon,hormoni tiroidieni) rezulta
creste deversarea aminoacizilor si a nivelului plasmatic aminoacidic datorita incapacitatii ficatului hipoxic de a prelua toti
aminoacizii mobilizati.Catabolizarea aminoacizilor se realizeaza prin decarboxilare rezultand amine
biogene(histamina,serotonina).Scade tonusul vascular si rezulta vasodilatatie.Aceasta cale nu e suficienta si rezulta
hiperaminoacidemie.Hipoxia hepatica determina: scderea dezaminarii oxidative rezultand scaderea ureogenezei si scaderea GNG
razultand hipoglicemie.Semne de insuficienta hepatica:hipoglicemia,scade ureea in sange,hiperaminoacidemie. 2)Intensificarea
procesului de proteoliza.In socul ireversibil creste proteoliza in focarul lezional si-n tesutul muscular datorita:hipoxiei tisulare
severe,acidozei locale,acumularii intracel de AGL. Socul ireversibil determina leziuni membranare cu eliberarea inzimelor litice
razultand aparitia in circuit a oligopeptidelor cu efect defavorabil asupra mecanismelor compensatorii hemodinamice: a)factor
depresor miocardic rezultand efect inotrop negativ produs de pancreas; b)factorul toxic cardiovascular rezultand scaderea
tonusului vasomotor arteriolar si vasodilatatie periferica; c)factorul antisurfactant rezultand leziuni pulmonare ;d)kininele
plasmatice(bradikinina) activate datorita stazei si acidozei rezultand vasodilatatie si cresterea permeabilitatii vasculare.

76. Metabolismul lipidic in soc

In circuit sunt eliberati acizi grasi si glicerol. In stadii initiale glicerolul intra in GNG. Acizii grasi sunt preluati ca sursa energetica
alaturi de glucoza.( cord: produce energie din acizi grasi prin degradarea oxidativa; ficatul preia o cant mare de acizi grasi din
circuit si-i foloseste pt prod de energie prin degradarea oxidativa).Glicerolul este catabolizat in special in ficat ,care poseda o
glicerol-kinaza f activa.Glicerolul e oxidat pt productia de ATP sau folosit pt GNG..In fazele avansate ale socului hipoxia tisulara
afecteaza si metabolismul lipidic:1). scade utilizarea tisulara a lipidelor.In plasma cresc lipemia si acizi grasi.2). la nivel hepatic
scad oxidarile si hepatocitele se incarca cu trigliceride si ac grasi.Se produce incarcarea grasa a ficatului.3). scade sinteza hepatica
de apoproteine si consecutiv apar tulburari in metabolismul lipoproteinelor.
In paralel la nivelul tesuturilor in suferinta se activeaza PL A2 care desprinde ac arahidonic din fosfolipidele membranare.Din ac
arahidonic se produc lipidele biologic active,care intervin si in procesul inflamator.Cele mai importante sunt: a). PG A2, D2,si E2
cu efecte in principal vasodilatatorii si de crestere a permeabilitatii capilare; b). PG I2 ,numita si prostaciclina cu efect
vasodilatator si antiagregant plachetar.; c). TX A2 stimuleaza agregarea plachetara si are efect bronhodilatator si
vasoconstrictor.In soc predomina sinteza de TX A2 fata de PG I2 si este stimulata agregarea plachetara.; d). SRSA e un amestec
de 3 LT: C4, D4, E4. Efectele SRSA sunt mai persistentesi sunt in principal vasodilatatia si cresterea permeabilitatii capilare.

77.Metabolismul hidroelectrolitic in soc

Modificarile apei – Majoritatea agresiunilor se insotesc de pierderi lichidiene.Mecanismele de aparare tind sa conserve apa in
organism si sa mentina volemia.Principalele fenomene sunt:
1)aldosteronul si ADH produc retentie hidrosalina la nivel renal , cu oligurie. 2). retentia de sodiu creste osmolaritatea
extracelulara si atrage apa din celule.Se produce o deshidratare intracelulara.;3). hipovolemia scade presiunea hidrostatica
intravasculara si lichidul interstitial este atras in vase pt refacerea volemiei.
In stadiile avansate hipoxia tisulara si acidoza decompensata inhiba metabolismul energetic celular si pompele membranare ,mai
ales pompa Na/K..Creste permeabilitatea membranelor celulare .In celule intra Na si apa care produc hiperhidratare intracelulara ,
cu balonizarea si in final moartea celulelor.Sunt lezate si membranele organitelor intracelulare. Dezorganizarea cristelor
mitocondriale priveaza celula de productia de energie ,iar lezarea membranelor lizozomale duce la eliberarea unor enzime care
amplifica distrugerile tisulare. Din celulele lezate se produc polipeptide anormale,cu efecte toxice asupra altor
organe.Modificarile electrolitice-intereseaza mai ales Na ,K, Ca , si Cl. Na:tendinta este de conservare a Na la nivel renal. In
stadiile avansate poate apare hiponatremie prin migrarea Na in celule. K: tinde sa creasca in mediul extracelular prin iesirea din
celule.Initial iesirea K e echilibrata prin eliminarea ranala datorata hiperaldosteronismului , dar cind apare IRA hiperkaliemia
poate deveni periculoasa.Cresterea K peste 6,5-7 mEq/l poate produce tulburari de conducere si stop cardiac in diastola. Ca:
inhibarea pompei membranare de Ca permite intrarea ionului in celule si duce la hipocalcemie.Aceasta nu se manifesta prin
tulburari de excitabilitate neuromusculara si tetanie pt ca acidoza decompensata scade afinitatea albuminelor pt ionii de Ca.Acesr
fenomen face ca in plasma cantitatea de Ca ionic sa ramina normala. Cl: urmeaza pasiv variatiile Na , in primul rind retentia la
nivel renal. Varsaturile abundente pot produce hipocloremie asociata cu alcaloza metabolica
78. Echilibrul acidobazic in soc

Din cauza hipoxiei tisulare se instaleaza o acidoza metabolica.In primele faze acidoza este lactica.Initial acidoza este compensata
prin 3 mecanisme: 1). intervin sistemelor tampon,in principal sistemul bicarbonatilor plasmatici. 2). acidoza stimuleaza centrii
respiratori. Hiperventilatia alveolara produce hipocapnie si alcaloza respiratorie. 3).la nivel renal cresc eliminarea acizilor si
regenerarea ionului bicarbonat.
Odata cu agravarea sindromului de soc creste productia tisulara de acizi,sistemele tampon sunt depasite , se instaleaza insuficienta
renala si respiratorie.Acidoza se decompenseaza si are o serie de efecte nefavorabile. Efectele acidozei a). scade contractilitatea
cordului prin scaderea afinitatii proteinelor contractile pt Ca.; b). scade tonusul vascular prin acelasi mecanism.Vasoplegia
generalizata contribuie la prabusirea tensiunii arteriale. c). creste permeabilitatea capilarelor si permite plasmexodia care
contribuie la hipovolemie. d). inactiveaza pompele ionice de membrana.Creste permeabilitatea membranelor celulare pt Na, K,
Ca.intrarea Ca in celule are efcte complexe:activeaza PL A2, activeaza NO-sintetaza Ca-dependenta,scade productia de AMPc,
blocheaza ATP in mitocondrii. e). Stimuleaza agregarea plachetara si microtrombozele f). favorizeaza eliberarea enzimelor
lizozomale g). inactiveaza unele sisteme enzimatice

79.Cordul in soc
In socul cardiogen afectarea cardiaca este primara si duce la scaderea severa a functiei de pompa.in celelalte forme de soc inima
este afectata tardiv. La nivel cardiac actioneaza mai multi factori:1). acidoza deprima contractilitatea miocardului 2). hipoxia
creste excitabilitatea si favorizeaza aparitia focarelor ectopice care produc extrasisitole sau tahiaritmii. 3).hiperpotasemia produce
tulburari de conducere manifestate prin blocuri atrio-ventriculare si largirea complexului QRS , iar in unele cazuri grave stop
cardiac in diastola 4). hipovolemia duce la scaderea debitului cardiac si a debitului in arterele coronare.
80. Plamanul si ficatul in soc
Socul toxico-septic este insotit de fenomene tisulare foarte grave, determinate de patrunderea germenilor sau
endotoxinelor in tesut. Se elibereaza citokine, interleukine, factori chemotactici; se activeaza complementul; toti acesti factori
agraveaza tulburarile metabolice: unele citokine si interleukine determina sechestrarea sangelui in microcirculatie, unele citokine
si 8interleukine stimuleaza centrul termoreglarii si apare reactia febrila care consuma multa energie metabolica, unii factori
chemotactici activeaza celulele leucocitare, apar radicali liberi de oxigen si se accentueaza leziunile tisulare. Treptat tulburarile
metabolice celulare produc suferinta accentuata a tuturor organelor si apar organele de soc. Evolutia este spre insuficienta multipla
care este considerata factor de ireversabilitate.
Plamanul initial are rol compesator. In soc avansat sunt puternic afectate schimburile alveolo-capilare ceea ce duce la
agravarea acidozei. Deschiderea sunturilor capilare determina reducerea schimburilor capilare. Sangele este sechestrat in micro-
circulatie (chiar prin CID), creste permeabilitatea ceea ce duce la plasmexodie (?) cu EPA masiv (dar necardiogen). EPA
(emfizem pulmonar acut ) se mai numeste si detresa respiratorie. El ingreuneaza schimburile alveolo-capilare deoarece creste
foarte mult distanta capilare-perete alveolar si se ingreuneaza difuzia.
Hipoxia, acidoza, factorii de lezare pulmonara determina leziuni ale epiteliului alveolar cu descuamare celulara in
alveolele care sunt blocate si nu mai participa la schimburile gazoase. Factorul antisulfactant determina colabarea alveoleleor si
scoaterea lor din schimb.
Ficatul. Initial intervine pentru cresterea productiei energiei.In soc avansat hipoxia considerabila determina insuficienta
hepatica cu:
80incapacitatea ficatului de a elibera glucide (datorita epuizarii rezervelor de glicogen si nefunctionarii GNG)
81scaderea sintezei de proteine cu afectarea hemostazei (cu CID)
82scaderea sintezei protein-enzimelor care se opun actiunii plasminelor
83afectarea funcrtiei anti-toxice
84dispare functia de ureogeneza
85afectarea productiei pigmentilor biliari (hiperbilirubinemia inhiba cordul)
81. Rinichiul si tractul digestiv in soc
Socul toxico-septic este insotit de fenomene tisulare foarte grave, determinate de patrunderea germenilor sau endotoxinelor in
tesut. Se elibereaza citokine, interleukine, factori chemotactici; se activeaza complementul; toti acesti factori agraveaza tulburarile
metabolice: unele citokine si interleukine determina sechestrarea sangelui in microcirculatie, unele citokine si 8interleukine
stimuleaza centrul termoreglarii si apare reactia febrila care consuma multa energie metabolica, unii factori chemotactici activeaza
celulele leucocitare, apar radicali liberi de oxigen si se accentueaza leziunile tisulare. Treptat tulburarile metabolice celulare
produc suferinta accentuata a tuturor organelor si apar organele de soc. Evolutia este spre insuficienta multipla care este
considerata factor de ireversabilitate.
Functiile renale sunt de la inceput diminuate. Pe masura ce scade fluxul sanguin renal presiunea de filtrare glomerulara nu mai
este suficienta si filtrarea se suprima. Agravarea hipoperfuziei renale duce la leziuni hipooxice renale,predominant tubulare, cu
insuficienta renala organica. Hipozia determina dilacerarea membranelor bazale tubulare. Fragmentele de membrane bazale,
celulele descuamate pot bloca lumenul tubular; permit si retroresorbtia totala a urinei primare.
Anuria se produce prin: blocare tubilor, retroabsorbtie, hipoperfuzie. Ea amplifica hiperpotasemia, acidoza si creste
nivelul sanguin al unor compusi toxici.
Tractul digestiv este puternic afectat de la inceput de hipoxie. Apar rapid leziuni hipoxice si ulceratii care prin
hemoragie scad volemia. Prin leziuni sunt absorbite substante toxice care in conditiile insuficientei hepatice ajung la tesuturi.
82. Socul. Definitie. Clasificare. Stadializare.
Socul reprezinta un mod de reactie al organizmului la agresiune. Fata de o agresiune oarecare organismul raspunde
printr-o reactie nespecifica de aparare si reechilibrare, reactie care se comporta in general identic, indiferent de natura si
prorpietatile agentului cauzant.
In functie de volumul sanguin implicat socul se clasifica in : soc hipovolemic (caracterizat de la inceput prin scadere
volemica), soc normovolemic (initial volemia este normala).
D.p.d.v. evolutiv poate fi soc reversibil precoce (cu tensiunea arteriala normala, vasoconstrictie si hipoxie celulara), soc
reversibil tardiv (scade tensiunea arteriala, vasodilatatie si staza in microcirculatie, sechestrarea sangelui in organe), soc reversibil
refractar ( apar coagularea intravasculara, insuficiente functionale grave ale organelor, acidoza) si soc ireversibil ( prabusirea
tensiunii arteriale, grave tulburari circulatorii, acidoza, alterari celulare de proportii).
Pe baza unor parametri clinici, hemodinamici si metabolici, se descriu: socul cardiogen, socul hipovolemic, socul septic
si socul prin “baltire” (pooling).
Stadializarea socului: stadiul I (de hipotensiune arteriala compensata): prin scaderea dimensiunilor patului vascular se
evita prabusirea tensiunii arteriale care ar compromite de la inceput perfuzia tisulara. Stadiul II : incepe staza sanguina in
microcirculatie. Are loc scaderea intoarcerii venoase la inima, cu scaderea debitului cardiac, si apar suferinta miocardica si
cerebrala. Apare incapacitatea mecanismelor compensatorii de a asigura perfuzia adecvata pentru creier si cord. Stadiul III:
hipoxia este atat de grava incat pe langa tulburarile de metabolism, apar si modificari structrale ale celulelor cu evolutie
ireversibila (hipoglie, CID, acidoza, insuficienta de organe).
83.Forme fiziopatologice de insuficienta cardiaca.
86insuficienta cardiaca latenta: scaderea debitului cardiac este minima, astfel incat nu apar manifestari clinice. Scaderea minima
de debit cardiac poate fi evidentiata prin teste speciale de explorare cardiovasculara.
87Insuficienta cardiaca acuta: apare rapid, uneori brutal, nu permite intrarea in functiune a mecanismelor compensatorii.
88Insuficienta cardiaca cronica: se instaleaza lent, progresiv. Permite intrarea in functiune a mecanismelor compensatorii.
Tulburarile fiziopatologice si clinice se datoreaza insuficienteio cardiace si mecanismelor compensatorii.
89Insuficienta cardiaca retrograda: majoritatea tulburarilor fiziopatologice si clinice se datoreaza stazei venoase retrograde.
Insuficienta ventriculara stg.: staza apare in teritoriile venoase pulmonare. In insuficienta ventriculara dr. staza apare in teritoriul
sistemic.
90Insuficienta cardiaca anterograda: majoritatea tulburarilor fiziopatologice si clinice se datoreaza scaderii ejectiei ventriculare. In
insuficienta ventriculara stg. datorita scaderii debitului sistemic, care determina hipoperfuzia tesutului muscular astenie,
fatigabilitate. Scadere debitului renal determina retentia apei si a sodiului, favorizand edemele.
In insuficienta cardiaca formele retrograde si anterograde se asociaza in diferite proportii. Insuficienta cardiaca stg. se poate
manifesta predominant retro sau anterograd sau in proportii egale. Insuficienta cardiaca dr. clinic se manifesta predominant
retrograd. Insuficienta cardiaca biventriculara in general apare ca extensie a insuficientei cardiace stg. si asupra ventricului dr.
Insuficienta cardiaca congestive se refera la insuficienta cardiac dominata de semnele de staza venoasa retrograda: staza
pulmonare in insuficienta ventriculara stg si staza sistemica in insuficienta ventriculara dr.
Cordul pulmonary acut sau cronic este insuficienta cardiaca dr acuta sau cronica determinate de suprasolicitarea
ventriculului dr in urma cresterii presiunii in teritoriul arterial pulmonar printr-o serie de boli bronho-pulmonare.
Insuficienta cardiaca refractara este o forma terminala de insuficienta cardiaca dr care nu mai poate fi controlata cu
tratament.
84.Insuficienta cardiaca secundara suprasolicitarilor ventriculare de volum sau de rezistenta.
Se numeste si insuficienta cardiaca disdinamica.
Suprasolicitarile cronice de presiune sau volum asupra ventriculilor determina treptat o scadere secundara a contractilitatii
miocardului ceea ce duce la scaderea expulsiei.
Suprasolicitarile acute de presiune sau volum pot determina insuficienta ventriculara chiar daca functia contractila a
miocardului ramane nealterata. O embolie masiva pe traiectul arterei pulmonare determina cresterea presiunii in artera pulmonara
ceea ce duce la o suprasolicitare acuta foarte intensa pentru ventriculul dr. Ventriculul dr se dilata compensator contractilitatea
este buna dar ejectia este scazuta.
Suprasolicitarile de presiune:
91cauze cardiace: defecte de mecanica valvulara (unele stenoze), defect septal ventricular (daca este congenital permite in sistola
trecerea sangelui din ventriculul stg in ventriculul dr; in ventriculul dr apare suprasolicitare presionala si de volum.),
hipertrofia marcata a fetei stg a septului interventricular (care ingusteaza foarte mult canalul de evacuare a ventriculului stg si
duce la suprasolicitarea presionala a ventricului stg.)
92cauze extracardiace: hipertensiunea arteriala (pentru ventriculul stg) , hipertensiune pulmonara ( pentru ventriculul dr),
cresterea vascozitatii sanguine ( pentru ambii entriculi)
Suprasolicitarile de volum:
93cauze cardiace: defecte de mecanica valvulara (insuficiente valvulare, care permit regurgitarea sangelui din aorta in ventriculul
stg dupa terminarea sistolei ventriculului stg; la acesta se adauga sangele venit normal din atriul stg si ventriculul stg va
trebui sa pompeze un volum sanguin mai mare), defect septal ventricular
94pauze extracardiace: hipervolemia, fistule arteriorvenoase

85.Insuficienta cardiaca prin afectarea primara a contractilitatii miocardice si sau prin scaderea eficientei
contractiei.
Scaderea primara a contractilitatii se datoreaza unor suprasoicitari sau altor factori cum ar fi: miocardite toxice
infectioase, miocardite metabolice sau functionale, miocardite mioalergice, CMD, ischemie miocardica importanta, diferite
plagi, traumatisme miocardice.
Scaderea eficientei contractiei aapare atunci cand contractilitatea este buna dar randamentul este mic si scade
expulzia. Se produce prin:
95deficit de masa musculara: infarctul miocardic extins (suprafata necrozata nu mai este contractila; chiar daca restul suprafetei
contractile a miocardului este normala, prin scaderea suprafetei contractile eficienta contractiei e mica
96anomalii de mecanism si geometrie ventriculara:
 dilataii venriculare foarte mari : determina la un moment dat si dilatarea inelului atrioventricular; aparatul valvular
nu mai poate etanseiza perfect acest orificiu si in timpul sistolei ventriculare o parte din sangele care trebuie
expulzat revine in atrii
 asincronii mecanice ale peretelui ventricular: in infarctul miocardic acut zona necrozata mai pastreaza
contractilitatea ceea ce duce la asincronismul contractiei peretelui ventricular si scade eficienta contractiei.
 Dischinezii ventriculare: marea parte a peretelui ventricular se contracta , o alta parte se relaxeaza. In infarctul
miocardic acut zona afectata sufera procesul de ramolisment; in sistemul ventricular cand presiunea
intraventriculara creste foarte mult zona necrozata se destinde si apare un anevrism ventricular. In ejectie o parte
din sangele ce trebuie expulzat ramane sechestrat in anevrism si scade eficienta contractiilor
97Tulburari functionale: tahicardie cu frecventa foarte mare si prelungita; prinj urmare scade diastola si scade ejectia.

86.Insuficienta cardiaca prin afectarea umplerii ventriculare.

Reducerea umplerii ventriculare este produsa de:
 1.factori miocardici:
a. scaderea compliantei ventriculare: in boli infiltrative ale miocardului, tesutul cicatriceal bine reprezentat in
urma unor multiple infarcturi miocardice, fibroza miocardului asociata hipertrofiilor excesive.
b. Scaderea contractilitatii miocardului afecteaza indirect umplerea ventriculara; in miocardul contractil se
acumuleaza energie elastica numita forta de resort intern. Cand se termina sistola ventriculara energia
elastica este eliberata brusc, astfel incat relaxarea diastolica a ventricului se produce foarte energic. Cand un
ventricul se destinde energic si rapid exercita o forta de suctiune a sangelui din atrii. Cand contractilitatea e
slaba forta de resort e mica, scade si forta se suctiune si umplerea este redusa.
2.factorii pericardici: pericardita constrictiva, tamponada cardiaca. Exercita efect compresibil pe miocardul ventricular cu
scaderea capacitatii de umplere.
3.factori endocardici: stenoze atrio-ventriculare stranse, trombi sau tumori intraventriculare
4.factori functionali: tahicardia, mai ales cand se asociaza disparitia pompei atriale (fibrilatia atriala)

87.Efectele favorabile si defavorabile ale stimularii adrenergice asupra cordului in insuficienta cardiaca
Efectele pozitve se datoreaza descarcarilor crescute de noradrenalina din treminatiile nervilor simpatici intramiocardici.
Noradrenalina activeaza sistemul adenilatcilaza / AMPc. Noradrenalina determina cresterea frecventei cardiace si a
contractilitatii, ambele fenomene amelioreaza debitul cardiac. In timp noradrenalina stimuleaza hipertrofia miocardului. In
timp se produce o hipertrofie excesiva care determina scaderea contractilitatii miocardului.
Efectele negative sunt:
1.in timp concentratia intramiocardica de noradrenalina se reduce si scad toate efectele favorabile. La nivelul cordului
scaderea cantitatii de noradrenalinba se explica prin
a. “dilutia” terminatiilor nervoase simpatice intramiocardice in masa musculara hipertrofiata.
b. Apuizarea secretorie in noradrenalina a terminatiilor nervoase simpatice intramiocardice indelung stimulate prin
activarea adrenergica
c. Nivelul intial crescut de noradrenalina determina printr-un mecanism de “down-regulation” reducerea receptorilor
miocardici pentru noradrenalina
2.efectul toxic asupra cardiomiocitelor al excesului initial de noradrenalina se explica prin
d. excesul de noradrenalina determina activarea foarte intensa a sistemului adenilatcilclaza/AMPc. Excesul de AMPc
poate determina deschiderea excesiva a unor canale transmembranare de calciu cu cresterea concentratiei
calciului din cardiomiocit. Astfel, se poate activa endonucleaza si unele enzime litice care duc la moarte
celulara prin apoptoza si necroza celulara.
e. Excesul de specii reactive formate postnecrotic determina transformarea noradrenalinei in produsi de oxidare cu
efect toxic direct pe cardiomiocite.
3.excesul de noradrenalina stimuleaza frecvfenta si contractilitatea cordului si creste consumul de oxigen. Miocardul nu
poate suplimenta debite si apare o discrepanta foarte mare intre necesarul de oxigen al miocardului si
oferata de oxigen. La un moment dat apare ischemia miocardica si scade contractilitatea.
4.stimularea drenergica excesiva stimuleaza glicoliza si creste sinteza de acid lactic cu scaderea contractilitatii
5.creste excitabilitatea miocardica si apar tulburari de ritm cu frecventa foarte ridicata, crescand consumul sinecesarul
de oxigen si scazand eficienta contractiei.

88.Efecte favorabile si defavorabile ale stimularii adrenergice asupra circulatiei periferice.

Efecte pozitive
1.Vasoconstrictie periferica selectiva: debitul cardiac se distribuie preferential spre miocard si creier. Un timp miocardul
si creierul sunt perfuzate acceptabil.
2.Vasoconstrictia si cresterea rezistentei vasculare determina memtinerea tensiunii arteriale si mentinerea presiunii de
perfuzie tisulara acceptabila.
3.Vasoconstrictia afecteaza si teritoriile venoase (chiar si rezervoarele de sange: ficat, splina, tegumente) si creste
volumul circulant.
Efecte negative:
Creste rezistenta vasculara periferica prin vasoconstrictie si prin hipertrofia tunicii musculare arteriale si arteriolare
indusa de excesul de noradrenalina si ade angiotensina II. Hipertrofia tunicii musculare determina permanentizarea
cresterii rezistentei periferice. La aceasta contribuie si retentia hidrosalina renala care rigidizeaza peretele arterial.
Cresterea rezistentei vasculare periferice perste o anumita masura determina cresterea considerabila a postsarcinii
ceea ce duce la suprasolicitarea presionala a ventricului stang care grabeste evolutia insuficientei cardiace stg si
decompensarea ventricului stg. Creste si consumul si necesarul de oxigen al miocardului.
 89.Sistemul renina-angiotensina-aldosteron in insuficienta cardiaca

Este activat intens in insuficienta cardiaca stg. Factorul principal care determina activarea secretiei de renina este scaderea
fluxului sanguin in arteriolele aferente ale glomerulilor renali. Aceasta scadere este consecinta reducerii debitului sistemic si a
vasoconstrictiei care afecteaza si teritoriul renal. Renina actioneaza pe angiotensinogenul plasmatic (?) sintetizat in ficat pe care-l
transforma in angiotensina I care trece in angiotensina II sub actiunea EC (aflata in endoteliul vascular, mai ales pulmonar, renal
si in creier). Datorita cresterii secretiei de renina se ajunge la productie credcuta de angiotensina II.
Angiotensinogenul se poate transforma direct in angiotensina II sub actiunea a doua enzime (kinaza cardiaca si Cage). In
insuficienta cardiaca activitatea celor doua enzime este crescuta si de aceea secretia de angiotensina II este si ea crescuta.
Angiotensina II in exces poate avea efecte pozitive si negative.
Efecte pozitive:
98efecte vasoconstrictoare: se mentine tensiunea arteriala si tensiunea de perfuzie tisulara la un nivel acceptabil
99intervine in mentinerea unei bune fioltrari glomerulare: produce o vasoconstrictie mai puternica pe arteriolele aferente decat pe
cele eferente si creste presiunea de filtrare
100creste contractilitatea cardiaca
101stimuleaza hipertrofia miocardului
Efecte negative
102vasoconstrictia creste rezistenta vasculara periferica, creste postsarcina si solicitarea functionala a ventricului stg
103hipertrofia excesiva duce la scaderea performatei cardiace
104stimuleaza apoptoza
105favorizeaza coronaroconstrictia fie direct fie prin eliberare de endotelina
106creste excitabilitatea miocardului
Angiotensina II stimuleaza direct secretia de ADH si de aldosteron. Excesul de aldosteron intervine la nivel renal in
cresterea reabsorbtiei sodiului si apei. Retentia hdrosalina este initial favorabila: creste intoarcerea venoasa la inima, umplerea
diastolica e mai buna, si creste debitul cardiac. In timp se ajunge la hipervolemie cu suprasolicitare de volum a inimii. Este
favorizata constituirea de edeme. Excesul de aldosteron stimuleaza excretia tubulara de potasiu si apare hipopotasemia cu
tulburari de ritm cardiac.

90.Hormonul antidiuretic si peptidele natriuretice in insuficienta cardiaca.

In insuficienta cardiaca exista un nivel crescut de ADH sanguin. Factorul principal care declanseaza cresterea secretiei
de ADH este scaderea debitului sistemic si scaderea volumului efectiv circulant. Scaderea volemiei este perceputa de receptorii
arteriali de la care pornesc impulsuri spre zona retrohipofizara si determina cresterea secretiei de ADH. ADH tinde sa refaca
volumul circulant prin reabsorbtia paei la nivel renal. Volumul circulant se reface si treptat se ajunge la hipervolemie. Refacerea
volemiei ar trebui sa stimuleze receptorii care sa determine impulsuri ce inhiba secretia de ADH, dar acestia continua sa trasmita
informatii despre volumul mic pentru ca peretele arterial devine mai rigid datorita imbibarii lui cu apa si sodiu, si nu mau are
variatii de distensie la cresterea sau scaderea volumului circulant. In plus hipovolemia persistenta determina pierderea
sensibilitatii receptorilor. Adh continua sa se secrete in cantitati mari si datorita angiotensinei II care stimuleaza direct secretia de
ADH.
Peptidele natriuretice au caactiune principala cresterea natriurezei si a eliminarii de apa. Au si efect vasodilatator
important mai ales pe arteriole. Efectul este direct (prin activarea guanilatciclazei si aproducerii GMPc) si indirect (prin
contracararea actiunilor vasoconstrictoare ale noradrenalinei, angiotensinei II, endotelinei si vasopresinei).
Stimularea eliberarii peptidelor este reprezentata de distensia peretelui atrial care determina stimularea unor
mecanoreceptori din peretii atriali.
Efecte favorabile: se opun retentiei hidrosaline exagerate, se opun vasoconstrictiei exagerate. Efectele favorabile nu se
simt in insuficienta cardiaca pentru ca:
107nivelul crescut de peptide pe termen lung prin mecanisme de “down-regulation” determina scaderea expresiei receptorilor
renali si vasculari pentru peptide.
108Distensia prelungita a peretilor caridaci determina pierderea progresiva asensibilitatii receptorilor de pe celulele granulate,
care nu mai elibereaza peptide intr-o cantitate prea mare.
109Miocardul ar putea sintetiza si peptide inactive biologic.

91.Disfunctia endoteliala in insuficienta cardiaca.

In insuficienta cardiaca apare vasoconstrictia periferica la care participa si disfunctia endoteliala. Disfunctia endoteliala
reprezinta scaderea productiei endoteliului de factor vasodialtator si cresterea productiei de factor vasoconstrictor.
Mecanismele disfunctiei endoteliale.
1.Scaderea productiei bazata pe NO. Productia bazala e asigurata de NO sintetaza tip III. Normal, cel mai important factor care
regleaza productia bazala de NO este forta mecanica a fluxului sanguin prin mecanoreceptorii de pe celulele endoteliale. Cand
forta fluxuklui sanguin e stimulata, mecanoreceptorii determina cresterea sintezei de NO sintetaza si creste activarea ei. Cresterea
sintezei : de la mecanoreceptori prin mesageri secundari are loc activarea unor factori de transcriptie care cresc transcrierea
informatiei genetice de pe gena de pe NO sintetaza pe ARN mesager. Cresterea activa: de la mecanoreceptori, printr-o proteina
reglatoare se activeaza PL-C si are loc activarea unei TYR-kinaza care fosforileaza NO-sintetaza si o activeaza. In insuficienta
cardiaca stg datorita scaderii debitului cardiac si afortei mecanice a fluzului sanguin nu mai sunt stimulati mecanoreceptorii si
scade formarea de NO-sintetaza, scade activarea ei, si scade productia bazala de NO.
2.Cresterea degradarii NO formate. Chiar daca producerea stimulata de NO creste, nivelul NO scade pentru ca in acelasi timp se
mareste degradarea NO. Degradarea NO se realizeaza sub actiunea unor radicali liberi ai oxigenului, din cauza excesului de
angiotensina II. Aceasta stimuleaza o NADPH oxidaza din activitatea careia rezulta o cantitate mai mare de anioni superoxid.
Anionul superoxid impreuna cu NO formeaza un radical peroxinitrit
3.Creste productia endoteliala de factori vasoconstrictori: endotelina, Tx-A2, PG-H2.
92.Anomalii ale metabolismului hidrosalin in insuficienta cardiaca.
In insuficienta cardiaca se produce o crestere a reabsorbtiei renale de sodiu si apa (retentie renala hidrosalina). Factorul
determinant al retentiei este scaderea debitului cardiac
Mecanismele retentiei hidrosaline in insuficienta cardiaca stg:
1.anomaliile sistemului renina-angiotensina-aldosteron, ale ADH si peptidele natriuretice
2.tulburari de hemodinamica intrarenala
Toti factorii vasoconstrictori produc op vasoconstrictie mai intensa pe arteriola aferenta decat pe cea eferenta. Prin urmare
creste presiunea intraglomerulara, creste presiunea de filtrare la nivelul glomerulului si fractia de filtrare devine mai mare ca
normalul. Fractia de filtrare este egala cu (filtratul glomerular X 100)/fluxul plasmatic renal. Fractia de filtrare araqta ce procent
din fluxul sanguin ce iriga rinichiul pe minut este filtrat glomerular.
Filtratul glomerular se imbunatateste; mai multa apa din sange trece in tubi, concentratia de proteine din arteriola aferenta
creste si creste si presiunea coloidosmotica in arteriola eferenta. Astfel creste transportul apei din tubi in sangele peritubular si are
loc retentia hidrica.
Vasoconstrictia afecteaza predominant vasele din corticala renala si are loc redistribuirea sangelui spre medulara.
Medulara are nefroni cu ansa Henle mare ceea ce determina reabsorbtie crescuta de sodiu si apa.
Retentia hidrosalina favorizeaza edemele.

93.Efectele favorabile ale mecanismului diastolic in insuficienta cardiaca.

Mecanismul diastolic este un mecanism compensator care are la baza distensia peretilor ventriculari prin marirea
volumului telediastolic ventricular. Distensia peretilor ventriculari are doua consecinte importante:
1. alungirea unitatilor contractile cu cresterea fortei de contractie: mareste forta de contractie conform legii Frank-Harley:
determina acumularea suplimentara interna a fortei elastice care mareste forta de contractie. Valoarea maximala optima de
alungire este de 2,2-2,3 micro m. Peste aceasta valoare forta de contractie nu mai creste ci scade pentru ca elongatia suplimentara
determina dezangajarea puntilor actina-miozina. O alungire mai mare nu este posibila si din cauza proprietatilor vascoelastice ale
miocardului ventricular si datorita inextensibilitatii pericardului. Alungirea unitatilor sarcomerice poate intra in functiune imediat.
Singura conditie este ca ventriculii sa aiba o capacitate buna. Sin in insuficienta cardiaca cronica exista un grad oarecare de
dilatatie cardiaca dar dilatatia se face mai putin prin elongatia sarcomerilor ci mai ales prin adaugare de unitati sarcomerice
dispuse in serie fata de celelalte.
2. efectul geometric dilatativ ventricular se refera la cresterea diametrului intern al ventriculilor. Permite mentinerea debitului
cardiac cu o scurtare mica a fibrelor musculare in conditiile insuficientei cardiace cornice cand apare in urma suprasolicitarilor si
scaderii contractilitatii. |Este un mecanism foarte avantajos.
94.Efectele defavorabile ale mecanismului diastolic.
3. o distensie crescuta a peretilor ventriculari determina cresterea tensiunii intraparietale. Tensiunea intraparietala crescuta se
opune distensiei. Pentru a invinge tensiunea si apoi pentru a determina scurtarea fibrelor trebuie sa creasca consumul de oxigen.
4. Dilatatia cardiaca importanta poate determina largirea orificiului atrio-ventricular pana l un deficit de etanseizare. In
sistola ventriculara o parte din sange revine in atrii si apare insuficienta contractiei.
5. de multe ori posibilitatea cresterii volumuli telediastolic ventricular este foarte redusa si nu se produce dilatatia. Cresterea
volumului teledfiastolic ventricluar implica o buna umplere ventriculara. In insuficienta cardiaca, mai ales cronica, umplerea
ventriculara este in general scazuta prin: complianta ventriculara scazuta, presiunea de umplere atrioventriculara scazuta si
prezenta unor eventuale obstacole organice.
95.Rolul cresterii tensiunii intraparietale in dezvoltarea hipertrofiei ventriculare.
Hipertrofia are la baza cresterea sintezei de noi unitati contractile. Cresterea sintezei este stimulata de: cresterea tensiunii
intraparietale si cresterea concentratiei unor factori neuro-endocrini. Cresterea tensiunii intraparietale poate fi: de tip sistolic
(suprasolicitare de presiune) si de tip diastolic (suprasolicitare de volum). Cresterea sistolica a tensiunii intraparietale se pare ca
stimuleaza sinteza de noi unitati contractile cu dispunerea lor in paralel fata de cele initiale, realizand o hipertrofie concentrica.
Crestrea diastolica a tensiunii intraparietale stimuleaza sinteza de proteine contractile cu dispunere in serie realizand o hipertrofie
excentrica. Exista o relatie direct proportionala intre cresterea tensiunii intraparietale si grosimea peretelui ventricular. In
suprasolicitarile de presiune exista o rezistenta la ejectia ventriculara. Presiunea din cavitatea ventriculara creste foartemult in
sitola, valoarea tensiunii intraparietale devine foarte mare si hipertrofia e mare. In suprasolicitarile cronice de volum dupa
adaptarea initiala prin dilatatie creste raza cavitatii care anuleaza cresterea presiunii datorita volumului telediastolic ventricular,
deci tensiunea nu creste prea mult iar hipertrofia nu e importanta.
 Hipertrofia este dezvoltata pana cand tensiunea intraparietala revine la normal. Hipertrofia primara se produce prin
dispunerea noilor unitati contractile atat in serie cat si in paralel.
Cresterea tensiunii intraparietale determina deschiderea unor canale transmembranare de calciu, creste concentratia de
calciu, care activeaza niste protein-kinaze calciu-dependente. Acestea stimuleaza factorii de transcriptie care cresc transcriptia
genelor pentru sinteza unor factori de crestere celulara care stimuleaza sinteza de noi unitati contractile.

96.Rolul factorilor hormonali in dezvoltarea hipertrofiei ventriculare.

Hipertrofia are la baza cresterea sintezei de noi unitati contractile. Cresterea sintezei este stimulata de: cresterea tensiunii
intraparietale si cresterea concentratiei unor factori neuro-endocrini.
Nivelul angiotensinei II este crescut pe seama celei circulante si pe seama productiei miocardice crescute, Angiotensina II
determina hipertrofie prin:
f. fixarea angiotensinei II pe recptori, determina activarea unei proteine membranare reglatorii,proteina Gs. Un
subcomponent al proteinei Gs, Gq2 isi mareste afinitatea pentru GTP. Complexul Gq2 GTP activeaza PL-C care activeaza
cascada IP3 din care rezulta IP3+DAG. IP3 mobilizeaza calciul intracelular si creste concentratia de calciu citoplasmatic. DAG si
concentratia crescuta de calciu citoplasmatic activeaza protein-kinaza. Acestea activeaza prin fosforilare factorii de transcriptie
care maresc transcriptia genelor pentru factorii de crestere.
g. Fixarea angiotensinei II la receptori determina prin protein-kinaze stimularea unor protooncogene care cresc raspunsul
celular la actiunea factorilor de crestere.
h. Prin proteinkinaza angiotensina II determina cresterea expresiilor unor gene pentru factorii de crestere.
Majoritatea factorilor de crestere produc si hipertrofie si hiperplazie.
Endotelina si noradrenalina actioneaza prin intermediul cresterii concentratiei intracelulare de Ca. Angiotensina II,
noradrenalina si endotelina stimuleaza si procesul de apoptoza miocardica declansat tot datorita cresterii nivelului calciului
intracelular. Hipertrofia, hiperplazia, fibroza si apoptoza determina remodelarea cardiaca care daca devine excesiva isi pierde
efectul adaptativ si scade performanta cardiaca.
97.Dezavantajele hipertrofiei ventriculare excesive.
c. hipertrofia conduce la cresterea volumului celular care este mai mare decat cresterea suprafetei membranei celulare.
Suprafata mica in raport cu necesarul crescut al celulei face ca aprovizionarea celulei cu oxigen si substante nutritive sa devina
insuficienta, prin urmare scade contractilitatea.
d. Hipertrofia exagerata are efect compresiv pe vasele intramiocardice si aportul de oxigen si substante nutritive este scazut;
scade productia energetica. Scade contractilitatea.
e. Cresterea volumului celular determina cresterea distantei capilar-centru celular, difuzia oxigenului este dificila si scade
contractilitatea.
f. Sinteza de noi unitati contractile depinde de aportul energetic. Patul coronarian nu se dezvolta in acelasi ritm cu
musculatura. Peste limita critica a acestei discrepante apare ischemia miocardica si hipertrofia nu mai poate continua. Cresterea
tensiunii intraparietale se produce in continuare si are loc impiedicarea contractiilor.
g. Fibroza intramiocardica determina scaderea distensibilitatii.
h. Cresterea intracelulara a calciului limiteaza inactivarea contractiei, scade relazarea si scade distensibilitatea.
i. Apoptoza conduce la scaderea masei contractile chiar dupa oprirea hipertrofiei; masa cardiaca este mai mare decat normal
datorita fibrozei.
98.Cresterea desaturarii oxihemoglobinei si folosirea unui metabolism predominant anaerob ca mecanisme
compensatorii in insuficienta cardiaca.\
Cresterea desaturarii oxihemoglobinei la nivel tisular: in insuficienta cardica stg se produce o extractie a oxigenului de pe
hemoglobina la nivel tisular mai buna decat in conditiile fiziologice astfel incat se contracareaza in mare parte aportul redus de
oxigen la nivel tisular datorat scaderii debitului cardiac. Datorita extractiei crescute a oxigenului diferenta arteriovenoase a
presiunii partiale a oxigenului se mareste. Extractia oxigenului e mai buna pt ca oxigenul este cedat mai usor de pe hemoglobina.
Cedarea are la baz atrei mecanisme
a. incetinirea fluxului capilar permite contactul mai indelungat al eritrocitelor cu peretele capilar
b. cresterea formarii intraeritrocitare a acidului 2,3 difosfogliceric se produce pe cale derivata a glicolizei formarea lui fiind
crescuta datorita intensificarii glicolizei. Ph-ul intraeritrocitar creste datorita hipoxiei.
c. Acidoza tisulara (mai ales de la nivelul tesuturilor unde s-a produs vasoconstrictie). In aceste tesuturi predomina glicoliza
anaeroba, creste productia de acid lactic, si scade afinitatea oxigenului pentru hemoglobina.
d. Folosirea de catre unele tesuturi a unui metabolism predominant anaerob este un avantaj pentru ca este economisit
oxigenul necesar creierului si inimii. Glicoliza anaeroba determina acumularea acidului lactic care scade afinitatea hemoglobinei
pentru oxigen. Treptat, glicoliza anaeroba sistemica determina acidoza cu:
• scaderea afinitatii proteinelor contractile pentru calciu si astfel scade contractilitatea miocardului
• scaderea tonusului vascular prin care se anuleaza efectele vasoconstrictoare selectiv
99.Mecanismele edemelor sistemice ininsuficienta cardiaca.
6. Retentia renala crescuta de sodiu si apa: creste progresiv volemia. La nivel capilar creste si presiunea hidrostatica care
impinge apa spre interstitii si seroase.
7. Cresterea presiunii venoase in insuficienta cardiaca dr izolata sau in cea asociata cu insuficienta cardiaca stg: in
insuficienta cardiaca dr. apare staza venoasa retrograda in circulatia sistemica, staza fiind principalul determinant al cresterii
presiunii hidrostatice. In insuficienta cardiaca dr asociata cu cea stg la cresterea presiunii venoase se adauga si hipervolemia,
venoconstrictia si scaderea compliantei venelor datorita cresterii rigiditatii peretelui prin imbibare cu apa(edem de perete).
8. hipoproteinemia favorizeaza transportul apei in interstitii. In insuficienta cardiaca stg hipoproteinemia apare prin dilutie. In
insuficienta cardiaca dr apare datorita stazei venoase retregrade ce determina staza hepatica cu modificari degenerative ale
hepatocitelor si in final ciroza cardiaca. Ficatul prezinta insuficienta de sinteza proteica. Staza venoasa retrograda afecteaza
teritoriul portal si apare staza venoasa in peretii intestinului cu scaderea capacitatii de reabsorbtie a unor principii alimentare.
9. Scade drenajul limfatic al apei interstitiale in insuficienta cardiaca dr (apare staza venoasa retrograda care mareste
presiunea venoasa centrala si deversarea limfei din canalul toracic in subclavia stg este scazuta. Scade reabsorbtia limfatica a apei
intestinale)
10. Creste permeabilitatea capilara si apare hipervolemie exagerata datorita retentiei hidrosaline exagerate; se produce
distensia peretilor capilari si cresc dimensiunile jonctiunilor dintre celulele endoteliale. SE favorizeaza transportul apei din vas in
interstitii. Acest lucru se produce numai la nivelul capilarelor din seroase.
100. Mecanismele intime celulare ale scaderii contractilitatii in insuficienta cardiaca.
Explica agravarea deficitului de contractilitate. Mecanismele primare sunt necunoscute. Exista anomalii structurale ale
cardiomiocitelor si anomalii biochimice ale cardiomiocitelor.
Anomaliile structurale. S-a incercat explicarea insuficientei cardiace prin elongarea excesiva a unitatilor sarcomerice care
determina dezangajarea puntilor actomiozinice cu scaderea contractilitatii. Practic nu au fost evidentiate astfel de elongatii pentru
ca pericardul nu este suficient de extensibil. Teoretic, aceasta extensibilitate s-ar produce in insuficienta cardiaca acuta dar ea
practic nu are loc. Au fost evidentiate: scaderea sintezei de proteine contractile (in faze avansate ale insuficientei cardiace),
scaderea masei mitocondriale cu reducerea capacitatii de a produce energie si anomalii calitatitve ale lantului greu al miozinei.
Anomalii biochimice.
a. Alterarea cuplajului excitatiei contractiei: in insuficienta cardiaca s-au constatat defecte ale eliberarii calciului din
depozitele intracelulare concomitent cu defecte ale pomparii calciului in reticulul endoplasmatic la sfarsitul procesului contractil.
Aceste defecte se datoreaza scaderii activitatii pompei sarcoplasmatice de calciu. Reticulul endoplasmatic nu se incarca suficient
cu calciu, calciul eliberat este putin si nu poate declansa contractia. Nivelul calciului din cardiomiocit depinde si de activitatea
unei pompe membranare de Na/Ca care functioneaza electrogenic. Nivelul calciului din cardiomiocit depinde indirect si de pompa
membranara Na/K care in insuficienta cardiaca are o activitate mai mare. Tonicardiacele digitalice inhiba pompa Na/K si se
amelioreaza contractia. In acelasi timp Na tinde sa intre in mitocondrie determinand iesirea Ca din mitocondrie. In timp, Ca din
mitocondrie nu mai poate fi mobilizat (la microscopul electronic apar depozite electrono-opace). Din acest moment insuficienta
cardiaca nu mai raspunde la tonicardiacice digitalice.
b. Scade utilizarea energiei in cardiomiocite: energia necesara contractiei este degajata din ATP sub actiunea unei ATP-aze.
Initial, cand apar suprasolicitari de presiune sau volum, in cardiomiocite se sintetizeaza o miozina cu activitate ATP-azica
crescuta. In timp persistenta solicitarii si cresterea travaliului cardiac determina scaderea activitatii ATP-azice si astfel scade
capacitatea de utilizare a energiei.
c. Scaderea productiei de energie. Apare in faze avansate si agraveaza insuficienta cardiaca. Apare atunci cand in miocard
apar fenomene ischemice. In insuficienta cardiaca se reduce volumul si gradul de umplere al patului coronarian. Incarcarea
excesiva cu Ca a mitocondriilor determina decuplarea fosforilarii oxidative cu scaderea productiei de energie.
d. Extractia oxigenului din sangele coronarian diminua cand apar fenomene ischemice.
e. Stocarea energiei sub forma de compusi macroergici este normala cu exceptia situatiilor cand in organism exista deficit de
fosfor si fosfati.

101. Definirea IR si mec generatoare de hipoxie sistemica

Def=alterarea procesului biologic care asigura aportul continuu de oxygen din mediu pana la nivelul mitocondriilor, in parallel cu
eliminarea in mediu a CO2 produs prin activitea metab celulara s.n. insuficienta respiratory.
Caract principala a IR este aportul scazut de oxygen la nivel tisular(hipoxie).
Mecanismele producerii hipoxiei:
1.Scaderea pres partiale a oxigenului in sanghele arterial sistemic.S.n. hipoxemie si provoaca hipoxie hipoxica.Hipoxemia poate
fi provocata in urmatoarele conditii:
-scaderea pres partiale a oxigenului in are atmosferic prin scaderea drastica a pres barometrice((la altitudini foarte mari) sau prin
reducerea concentratiei fractionate a oxigenului in are inpirat(vicierea aerului)
-alterarea schimbului gazos intre aerul alveolar si sangele din capilarele pulmonare(IR de origine pulmonara=IRP).IRP poate fi
provocata prin alterarea oricarei componente a apratului respirator(boli ale cutiei toracice, ale centrului respirator, ale
parenchimului pulmonar)
-amestecarea sangelui arterial sistemic cu sange venosla nivel intracardiac prin sunturi congenitale intracardiace dr-stg sau la nivel
pulmonar prin sunturi vasculare intrapulmonare care ocolesc teritoriile alveolare.
2.Scaderea cantitatii de Hb din sange rezulta hipoxia anemica.
3.Incetinirea circulatiei sangvine la nivelul retelei capilare face ca transferul oxigenului spre tesuturi sa fie mult diminuat datorita
extractiei crescute a oxigenului prin scaderea gradientului de concentratie ) rezulta hipoxia de staza.(in insuf card stg si
hipovolemii severe)
4.Scaderea utilizarii oxig la nivelul mitocondriilor celulare duce la hipoxia histotoxica.Se datoreaza unor blocaje ale lantului
respirator mitocondrial)intoxicatie cu cianuri,LSD).

102.Insuficienta respiratorie pulmonara - definitie si clasificare

IRP este o forma de IR caracterizata prin scaderea pres partiale a oxig in sangele arterial , eventual asociatsi cu cresterea pres
partial a CO2 in sangele arterial(hipoxemie si hipercapnie) datorita alterarii schimbului gazos intre capilarele alveolare si areul
alveolar.Hipercapnia apare prin alterarea intregii suprafete de schimb(prin hiperventilarea compensatorie a teritoriilor neafectate
CO2 poate fi eliminat normal sau chiar mai mult datorita coeficientului de difuzibilitate mare)
Hipoxemie=pres partiala a oxig in sangele arterial mai mica decat dublul abaterii standard(10 mm Hg) fata de valoarea normala
varstei
Hipercapnie=pres partiala a CO2 in sangele arterial mai mare de 45 mm Hg
Hipocapnie=pres partial a CO2 in sangele arterial mai mica de 40 mm Hg
Clasificarea IRP:
1.Dupa valoarea pres partiale ale oxigenului si CO2:
-IRP partiala-numai hipoxemie fara hipercapnie(normo sau hipocapnie)
-IRP globala-hipoxemie +hipercapnie
2.Dupa nivelul metabolic la care se produce hipoxemia:
-IRP manifesta-hipoxemie cu/fara hipercapnie si in repaus
-IRP latenta-hipoxemie cu/fara hipercapnie numai la efort
IRP manifesta poate fi:
-Compensata-hipoxemia cu/fara hipercapnia din repaus se mentin la acelasi nivel si in efort fizic
-Decompansata-alterarea gazelor sangvine este progresiva si uneori rapida
IRP latenta –in functie de intensitatea efortului la care apare hipoxemia, poate fi:
-Usoara-efort peste 100W/sec
-Medie-efort intre 50-100W/sec
-Severa-efort minim(mai mic de 50W/sec)
In fuctie de explorarea ventilatorie pulmonara IRP este :
1.Obstructiva-sunt afectate caile intrapulmonare
2.Restrictiva-este afectat parenchimul pulmonar
3.Mixta
103. Insuficienta respiratorie pulmonara produsa prin inegalitatea raportului ventilatie/perfuzie
Printre mecanismele fiziopatologice de producere a IRP putem enumara:
1.Inegalitatea raporturului Ventilatie/perfuzie la nivelul unitatilor morfofunctinale pulmonare
2.Hipoventilatia alveolara generalizata
3.Tulburari de difuzie gazoasa prin membrana alveolara-capilara
4.Sunturi vasculare intrapulmonare
1 si 2 sunt cele mai frecvente.
Plamanii sunt alcatuiti doin mai multe unitati morfofunctionale=alveola+capilarul care o deserveste.In plamanul ideal fiecare
alveola este ventilata conform capacitatii ei si fiecare capilar este perfuzat conform capacitatii sale.Raportul ventilatie/perfuzie
ar trebui sa fie egal pentru toate unitatile si ar trebui sa fie egal cu al plamanului intreg.
V/Q=0,8-la aceasta valoare ventilatia este adaptata perfuziei si sangele capilar este saturat in oxigen, excesul de CO2 se
elimina si transferul gazos pulmonar se realizeaza cu randament maxim(fiecare alveola nu este ventilata cu mai mult are decat
necesarul pentru a oxigena complet sangele si fiecare capilar nu poate fi perfuzat mai mult decat poate fi oxigenat prin
ventilatia paralela).
Plamanul normal nu are raporul V/Q=0,8 si nici egale in toate teritoriile pulmonare (datorita gravitatiei).In ortostatism aerul si
mai ales sangele se repartizeaza in teritoriile pulmonare bazale.(rap<0,8).La varful pulmonilor raporturile sunt >0,8.Normal
aceste diferente ale raporturilor sunt minime si nu influnteaza pres partiala oxigenului din sangele arterial sistemic.Diferentele
sunt minime pt ca intervin mecanisme reflexe de reajustare a raportului V/Q.In teritoriile hipoventilate in raport cu perfuzia se
produce reflexul de arterioloconstrictie si rapotul ajunge la normal.In teritoriile hiperperfuzate se produce reflex de
bronhioloconstrictie.
Patologic:IRP prin inegalitatea rasportului V/Q implica diferente mult mai mari decat datorita gravitatiei si implica scaderea
sau abolirea reflexelor de corectie a raportului
Hipoventilatia se produce prin:
1.Inegalitatea distributiei ventilatiei
2.Inegalitatea distributiei perfuziei
3.Asocierea celor doua

1.Inegalitatea distributiei ventilatiei

Are la baza expansionarea neuniforma a unitatilor morfofunctionale alveolare.Ex:BPCO-fenomene inflamatorii bronsice si
bronhiolare determina fenomene obstructive pe bronhiole marind rezistenta la fluxul aerian.Este ingreunata inspiratia si
expiratia.Alveolele se umplu bine cu are pt ca inpiratia este proces activ.Expiratia este ingreunata mai mult decta inbspiratia
pt ca este proces pasiv.In timp alveolele deservite de bronhiolele obstruate se supradestind si peretii cedeaza rezultand
 emfizem.Procesele patologice din BPOC afecteaza inegal plamanii.Pt ca toate unitatile alveolare sa se extinda uniform
trebuie sa aiba aceeasi constanta alveolara de timp:
k=R*C R=rezistenta bronhiolara C=complianta spatiului alveolar deservit de bronhiola respectiva.In teritoriile afectate k este
crescut pe seam aR si C .In diferite teritoriii afectate k este crescut inegal .Alveolele se umplu si se golesc mai greu , intr-un
timp mai mare.K diferite intre ele si fata de teritoriile normale determina inegaltatea expansionarii alveolare si mai detremina
“aerul pendulat”.
2.Inegalitatea distributiei perfuziei este determinata de:
a. embolia/tromboza unor vase pulmonare
b. ocluzia partial/completa a unor vase arteriale pulmonare prin porocese de endarterita
c. obliterarea unor vase pulmoare prin fibroza interstitiala pulmonara(TBC, pneumoconioze)
d. distorsionarea unor vase pulmonare prin procese compresive intrapulomonare(tumori pulm voluminoase)
e. distrugerea unor capilare pulmonare in emfizem
f. comprimarea unor capilare pulmonare de alveolele hiperinflate deservite de capilarele respective(BPOC)
V/Q=0-ventilatia este suprimata, perfuzia exista, echivaleaza cu sunt vascular
V/Q=infinit?-capilarul pulmonar este distrus, alveola este ventilata, echivaleaza cu spatiu mort alveolar
V/Q mic=<0,8 V/Q mare= mi mare de 0,8
Efectele inegalitatii raportului V/Q asupra pres partiale a oxigenului in sangele arterial sistemic:Sangele arterial sistemic este un
amestec de volum sangvin de la nivelul unitatilor pulmonare cu V/Q mic si cu V/Q mare.De la niveluol unitatilor cu raport
mic(prost ventilate) sangele pleaca cu o pres partoal a oxigenului aproximativ egala cu cea venoasa.De la nivelul unitatilor cu
raport mare(hiperventilate)sangele pleaca cu o pres partiala a oxigenului aproximativ egala cu cea a oxigenului din aerul
alveolar.Pres partiala a oxigenului rezultanta depinde mai mult de unitatile cu raport mic.Aceasta dependenta se datoreaza curbei
de disocierea a oxiHb.
IRP prin inegalitatea raportului V/Q este partiala(hipoxemie fara hipercapnie).Nu sunt afectate toate unitatile morfofunctinale.In
stadii avansate de BPOC cand apar procese patologice cuprinde toate unitatile, predomina unitatile cu raport mic.
104. Insuficienta respiratorie pulmonara produsa prin hipoventilatie alveolara generalizata.
Printre mecanismele fiziopatologice de producere a IRP putem enumara:
1.Inegalitatea raporturului Ventilatie/perfuzie la nivelul unitatilor morfofunctinale pulmonare
2.Hipoventilatia alveolara generalizata
3.Tulburari de difuzie gazoasa prin membrana alveolara-capilara
4.Sunturi vasculare intrapulmonare
1 si 2 sunt cele mai frecvente.
IRP presupune in acest caz o expansionare redusa a tuturor unitatilor alveolare nu doar a unora.Produce IRP
globala=hipoxemie +hipercapnie
Mecanisme:
a.deprimarea activitatii centrilor respiratori
-procese patologice cerebrale-inflamatii, tumori
-intoxicatii cu agenti farmacologici-morfina , barbiturice
b.obstructia partiala a cailor aerifere superioare(in soc anafilactic, tumori, corp strain)
c.scaderea excursiilor cutiei toracice
-boli osoase-fracturi costale, malformatii, cifoscolioze
-boli neuromusculare-paraliziide muschii intercostali, polio, miastenia gravis
d.boli bronho-pulmonare sau pleurale care impiedicabilateral expansionarea normala:criza de astm bronsic, pleurezii masive
bilaterale, pneomotorax
IRP apare cand travliul muschilor respiratori nu mai poate contracara cauza care se opune expansiunii pulmonare.Daca nu e
foarte grava hipoxemia si hipercapnia se mentine la acelasi nivel in efort si in repaus.Aceasta adaptare se datoreaza faptului ca
sangele are pres partiala a oxigenului scazuta.Extractia dura a oxigenului determina o pres partiala a oxigenului scazuta in sangele
venos, astfel incat in capilarele pulmonare incarcarea cu oxigen a Hb este buna daca alveola e slab ventilata.
Datorita hipoventilatiei alveolare apare hipercapnia.Nivelul CO2 nu creste periculos pt ca creste gradientul de presiune al CO2
intre sangele din capilaru alveolar si.......Cand hipoventilatiase agraveaza acest echilibru nu mai poate fi mentinut rezultand IRP
DECOMPENSATA, cu alterare progresiva a hipoxemiei si a hipercapniei.Hipercapnia la &5 mm Hg determina pierderea
sensibilitatii centrului respirator la CO2 si controlul respirator se realizeaza doar prin hipoxemie(nu trebuie administrat oxigen pur
si in cantitati mari pt ca creste pres partiala oxigenului detreminand pierderea sensibilitatii centrului respirator si hipoxemie,
ducand la moarte prin stop respirator)
Practic hipoventilatia alveolara generalizata apare in astmul bronsic in forme avansate mai ales si faza avansate de BPOC.
105. Insuficienta respiratorie pulmonara cauzata de tulburari de difuzie alveolo-capilara si prin sunt vascular
intrapulmonar
1.IRP prin tulburari de difuzie-se refera la scaderea difuziei oxigenului din aerul alveolar in sangele capilar pulmonar.Aceasta
scadere apare in conditii patologice care nu determina scaderea difuziei CO2, deoarece CO2 are coeficient de difuzibilitate de 20
de ori mai mare decat oxigenul.Acest mecanism produce doar hipoxemie fara hipercapnie.Exista modalitati directe si indirecte de
scadere a difuzibilitatii oxigenului:
A.Directe-rare, se realizeaza prin ingrosarea membranei alveolo-capilare prin fibroza interstitiala
pulmonara(pneumoconioze,TBC) sau prin edem pulmonar interstitial(EPA cardiogen)
B.Indirecte
a.Scaderea suprafetei totale de shimb gazos prin rezectii pulmonare, emfizem pulmonar
b.Inegalitatea raportului ventilatie/perfuzie-Cand raportul este egal cu zero, rezulta ca exiata unitati neventilate, scade difuzia
oxigenului in ansamblu.Cand raportul este egal cu infinit, difuzibilitatea oxigenului scade in ansamblu
c.Scaderea timpului de contact pulmonar.Fiziologic, timpul de contact=0,2-0,3, secundar cresterii vitezei de circulatie a
sangelui prin capilare pulmonare, determina scaderea timpului de contact.Viteza de circulatie creste in in emfizem, datorita
rupturilor de pereti ce antreneaza ruperea capilarelor, cu scaderea patului capilar.Volumul de sange expulzat de VD ramane
acelasi, deci viteza creste.Scaderea timpului de contact este rar unic.se asociaza cu a) sau b) in gen.
2.Suntul vascular intrapulmonar-o prte din sangele trimis de VD pt a fi oxigenat la nivel pulmonar ajunge in circulatia venoasa
pulmonara de intoarcere in VS neoxigenat, contaminand sangele arterial sistemic.Suntul se realizeaza pe cai vasculare anatomic
normale sau anormale.
A.Cai vsculare normale-suntul se intalneste in primele faze de evolutie ale unor afectiuni care produc suprimarea ventilatiei in
anumite teritorii(atelectazii, pleurezii mari).In aceste V/Q=0, rezultand un efect de sunt vascular.In faze ulterioare acest sunt
dispare/se reduce foarte mult prin redistribuirea sangelui catre teritorii sanatoase, ce se realizeza prin vasoconstrictie
reflexa.Suntul se poate realiza prin deschiderea de anastomoze arteriolo-capilare prin cresterea pres in sistemul arteriolar
pulmonar(emfizem. Staza venoasa pulm retrograda, IVS, stenoza mitrala stransa.
B.Cai anormale-anevrisme congenitale arterio-venoase pulmonare.Produc doar hipoxemie, fara hipercapnie.
In IRP prin sunt administrarea oxigenului nu corecteaza hipoxemia pt ca sangele arterial sistemic va fi in continuare contaminat
de sangele provenit din unitatile alveolare suntate
106.Mecanisme compensatorii in insuficienta respiratorie(IR)
Sunt consecinta hipoxemiei si hipoxiei.Vizeaza ameliorarea oxigenarii tisulare.
1.Polipneea-indusa de supraactivarea centril;or respiratori de impulsuri venite de la chemoreceptori sinocarotidieni care
sesizeaza scaderea concentratiei oxigenului, eventual cresterea concentratiei CO2.Centrii respiratori suprastimulati vor
descarca o cantiate mai mare de impulsuri, crescand frecventa respiratiei si travaliul muschilor respiratori.Ventilatia se
amelioreaza si oxigenarea la fel.
2.Activarea centrilor vegetativi simpatici-prin impulsuri de la chemoreceptorii care sesizeaza scaderea concentratiei
oxigenului.Se activeaza si SNS periferic.Este stimulata frecventa si contractilitatea cardiaca, creste debitul cardiac,
ameliorandu-se perfuzia si deci oxigenarea tisulara.Stimularea simpaticului determina si venoconstrictie cu mobilizarea
sangelui din ficat, splina, creste perfuzia tisulara.Stimularea simpaticului produce arterio si arterioloconstrictie selectiva in
teritorii cu alfa1 receptori, producandu-se fennomene de redistribuire preferentiala a sangelui.Creierul si miocardul nu
sufera de hipoxie, pana la un punct.1) si 2) pot intra in functiune imediat.]
3.Poliglobulia-creste posibiltatea de transport a oxigenului pe Hb catre tesuturi.Hipoxemia este perceputa de chemoreceptori
renali, stimuland secretia de erotropoietina care in maduva osoasa hematogena stimuleaza eritropoieza.
4.Cresterea desaturarii oxiHB la nivel tisular-prin urmatoarele mecanisme:
-hipoxemia determina ca sangele sa ajunga in tesuturi cu pres partiala a oxigenului pe curba abrupta a disocierii oxiHb
-hipoxia determina la nivel tisular cresterea productiei de acid lactic.Excesul de acid da la nivel tisular scade afinitatea Hb pt

oxigen.

-hipoxemia asociata cu hipocapnie-hematia sintetizeaza mai putin acid carbonic, rezulta alcaloza eritrocitara care altereaza
enzimele glicolizei eritrocitare , asa crescand sinteza acidului 2,3 DPG care scade afinitatea Hb pt oxigen.
5.Cresterea adaptativa a activitatii unor enzime ale lantului respirator mitocondrial .Desi oxigenul ajunge in cantitati
mici la nivelul tisular este utilizat mai economic.

107.Mecanisme obstructive bronsice si hipertensiunea pulmonara in BPCO

BPCO-tulburari obstructive cronice ale ventilatiei pulmonare cu caracter progresiv si ireversibil determinate de procese
patologice bronsice pulmonare de etiologie in general necunoscuta:Bronsita cr obstructiva si Emfizem pulmonar.
Mecanisme obstructive bronsice si bronhiolare:
 1.Ingustarea intrinseca a peretilor bronsici si bronhiolari prin edem inflamator al mucoasei, dar in timp si prin ingrosarea
peretilor datorita hipertrifiei musculaturii bronsice si prin fibroza peretului bronsic
2.Obliterarea partiala si uneori totala a bronhiolelor prin hipersecretie de mucus-mediatorii proinflamatorii stimuleaza
secretia celulelor caliciforme.Excesul de mucus poate ajunge la nivelul alveolelor si poate dizloca surfactantulAlveola
are tendinta la colabare, mai ales in expiratie.
3.Spasmul muscular bronhiolar-pe cale umorala(prin mediatori proinflamatorii, PG, PAF, histamina, SRSA) si pe cale
nervoasa reflexa, receptorii de iritatie pot fi stimulati usor de praf, fum, aer rece.
4.Scaderea reculului elastic pulmonar - in inspiratie fibrele elastice pulmonare se destind. In ele se acumuleaza o forta
elastica ce se restituie dupa terminarea inspirului prin reculul pulmonar care determina pasivititatea expirului.In
emfizem rupturile peretilor alveolari determina scaderea recului elastic si expirul este ingreunat.Bronhiolele terminale
nu mai pot fi tinute in expir deschise si colabeaza.
5.Compresiunea unor bronhiole terminale - de catre alveolele pulmonare hiperinflate
Suntul vascular se realizeaza prin deschiderea anastomozelor arteriolo-venulare datorita cresterii pres in sistemul arterial
pulmonar, apare HTP.
HTP este generata de:
a. Scaderea dimensiunii patului capilar
b. Vasoconstrictia arteriolara pulmonara reflexa ca urmare a hipoventilarii unor capilare pulmonare.
c. Cresterea pres intraparietale in vase arteriale pulmonare consecutiv vasoconstrictiei, stimuland hipertrifia tunicii
musculare vasculare.
d. Cresterea vascozitatii sangelui ca urmare a poliglobuliei determinata de hipoxie.
108.Mecanisme generale ale obstructiei bronsice si insuficienta respiratorie in astmul bronsic
Astmul bronsic este o dezordine inflamatorie cronica a cailor aerifere intrapulmonare cu caracter difuz, de intensitate variabila, la
care participa multe tipuri de celule proinflamatoriii, dar mai laes mastocite si eozinofile.Aceasta dezordine inflamatorie
determina fenomene obstructive ale ventilatiei pulmonare cu caracter generalizat, dar reversibil spontan sau prin
tratament.Aceasta dezordine se asociaza cu cresterea reactivitatii bronsice si bronhiolare la o varietate de stimuli.
Mecanismele obstructive la fluxul de aer in astm sunt similare cu cele din BPOC:
1.Bronhiole-constrictia umorala si nervoasa
2.Edem inflamator-in timp se adauga ingustarea cailor aerifere prin ingrosarea peretilor,prin fibroza si hipertrofie musculara
3.Hipersecretie de mucus
4.Scaderea reculului elsatic-fenomenele obstructive genereaza la un moment dat hiperinflatie cu rupturi de septuri.
5.Compresiunea cailor aerifere in zona situata central fata de sediul obstructiei de catre alveolele hiperinflate
Astmul bronsic poate fi:
1.Extrinsec=Alergic-determinat la personae predispuse la inhalarea unor alergeni(polenuri, par animal, fungi)
2.Intrinsec=Nealergic-determinat la personae predispuse la procese infectioase bronho-pulmonare, medicamente(dar nu prin
mecanism alergic0, inhalare de iritanti(prf, fum, pulberi, are cald/rece), effort fizic, stress-uri emotionale

109.Anomalii imunologice de descarcare a unor mediatori proinflamatori in astmul bronsic

Astmul bronsic este o dezordine inflamatorie cronica a cailor aerifere intrapulmonare cu caracter difuz, de intensitate variabila, la
care participa multe tipuri de celule proinflamatoriii, dar mai laes mastocite si eozinofile.
In patogenia astmului intervin:
1.Anomalii imunologice de descarcare a unor mediatori proinflamatori in astmul bronsic
2.Anomalii ale sistemului nervos vegetativ care inerveaza arborele bronsic
Anomalliile imunologice intervin mai ales in astmul alergic(subiect 108), mai frecvent.Spre deosebire de celelalte procese
inflamatorii, in astm are loc activarea puternica a mastocitelor bronsice, infiltrarea peretilor bronsici cu limfocite, prin alterarea si
descuamarea epiteliului.
Primul contact cu alergenul este asimptomatic=contact alergizant.Este activat LTh2ε, antigen specific, cu ajutorul macrofagelor
ca APC. LTh actveaza LBε care se transforma in plasmocite secretoare de IgE corespunzator alergenului.IgE se fixeaza pe
mastocite bronsice.
Persoanele predispuse:au un nr exagerat de LTh2ε si Lbε, un numar insufucient de LTs si on configuratie particulara a
MHC2.MHC2 cu alergenul au o capacitate foarte mare de a activa LTh2ε si se rupe usor echilibrul intre LTh2ε si LTs.La
urmatoarele contacte alergenul se fixeaza direct pe IgE atasate anterior pe mastocite.Formarea complexelor Ag-Ac determina
modificarile receptorilor pt IgE care prin segmentul intramembranar determina degranularea cu eliberare de mediatori
inflamatori.Exista macrofage bronsice superficiale, la suprafata epiteliului bronsic, si profunde, sub membrana bazala a epiteliului
bronsic.
Prin degranulare se elibereaza un factor care deschide jonctiunea intre celulele celulele epiteliului bronsic si alergenul ajunge la
macrofagele profunde.
Prin degranulare se elibereaza:
1.Mediatori Preformati-Histamina, factoro chemotactic pt eozinofile, hidrolaze, proteaze, heparina
2.Mediatori Neoformati-PG si LT, SRSA, PAF,TXA2
Mediatorii se pot grupa in:
1.Mediatori cu proprietati bronhospastice
2.Mediatori cu proprietati chemoatractante
1.Au receptori specifici pe celulele musculare bronsice.Ei actioneaza prin actvarea guanilat ciclazei si creste productia de GMPc,
rezultand SRSA, PAF, PGD2,PGF2, histamina si TXA2
2.a.Mediatori chemoatractanti pt eozinofile:ECFA, PGD2, PGF2.Ei determina enzime, RLO care agraveaza procesele
inflamatorii.Este eliberat MBP care stopeaza miscarile cililor, formandu-se dopuri.MBP are si efect toxic cu descuamarea
epiteliului si formare de dopuri
b.Pt neutrofile:NCFA, LTB4, PGD2, PGF2.Se elibereaza RLO, enzime proteolitice care intretin fenomenele inflamatorii.
c.Pt trombocite:PAF.Trombocitele atrase pot obstrua vasele, rezultand micronecroze ale peretelui bronsic.Sunt eliberati factori
de crestere:TGFβ. Acesta stimuleaza un timp hipertrofia musculaturii bronsice, si este eliberat de macrofagele activate de
alergen.Macrofagele elibereaza si FGF ce duce la fibrozarea peretelui bronsic si ingustarea bronhiilor suplimentar.
SRSA, PGA2, PGE2 si histamina stimuleaza secretia de mucus si au efecte vasodilatatorii si de crestere a permeabilitatii
vasculare favorizand edemul mucoasei bronsice

110.Anomaliile SNV in patologia astmului bronsic

Astmul bronsic este o dezordine inflamatorie cronica a cailor aerifere intrapulmonare cu caracter difuz, de intensitate variabila, la
care participa multe tipuri de celule proinflamatoriii, dar mai laes mastocite si eozinofile.
In patogenia astmului intervin:
1.Anomalii imunologice de descarcare a unor mediatori proinflamatori in astmul bronsic
2.Anomalii ale sistemului nervos vegetativ care inerveaza arborele bronsic
Anomalii ale sistemului nervos vegetativ intervin mai ales in astmul intrinsec. Boala apare la persoane predispuse:ce au modificari
genetice ce induc anomaliile SNV si ce au un raspuns inflamator exagerat la diferiti iritanti.
Anomaliile SNV:
a.Predominanta la nivel bronsic a fibrelor nervoase parasimpatice.
Receptorii sunt inervati colinergic; cand predomina PS creste receptivitatea lor la diferiti stimuli

b.Scade numarul de receptori adrenergici de tip β (bronho dilatatie)

c.Creste numarul de receptori α (bronhoconstrictie)
d.Anomalii ale fibrelor nervoase nonadrenergice-noncolinergice
Se elibereaza mediatori cu efecte proinflamatorii(VIP) sau bronhoconstrictorii (tahichinine:neurochinine A si B, substanta P,
Calcitonina). Ruperea echilibrului fiziologic intre mediatorii bronhodilatatorii si bronhoconstrictorii creaza predispozitia la astm
bronsic.In crize de astm la persoanele tinere apare o relativa neuniformitate a distributiei ventilatiei pentru ca procesul inflamator
nu este foarte intens si hipersecretia de mucus e neuniforma, bronhoconstrictia e neuniforma.Componenta emfizematoasa e
neuniforma, rezultand constante mecanice diferite.Apare neuniformitatea ventilatie/perfuzie.Ruptura peretilor alveolare determina
ruptura capilarelor.Deci in forme usoare si la tineri astmul este determinat de neuniformitatea V/Q.
In crize grave, cu procese inflamatorii intense, mai laes la batrani cu multe crize anterioare, se produce uniformizarea obstructiei
bronsice, uniformizarea ventilatiei.Mecanismul astmului bronsic este hipoventilatia alveolara, care determina si
hipercapnia.Ventilatia se atenueaza, dar nu este reversibila scaderea difuziei Oxigenului.In timp se produce decompensarea VD cu
ICD(cord pulmonar cronic)
111.Fiziopatologia edemului pulmonar acut cardiogen
EPA este o complicatie grava a deficientei contractile a VS.Se caracterizeaza prin cresterea considerabila a pres hidrostatice in
capilarele pulmonare, rezultand cresterea extravazarii lichidului in interstitiul pulmonar ce duce la inundare alveolara.
Factorul determnant in EPA cardiogen este staza venoasa pulmonara inapoia VS.
La cresterea pres hidrostatice contribuie si retentia hidrosalina din insuficienta cardiaca.Cand interstitiul pulmonar se satureaza cu
apa, forteaza peretele alveolar, jonctiunile interalveolare ducand la inundare alveolara.
EPA cardiogen apare mai usor daca VD are o functie contractila normala, pt ca VD pompeaza tot sangele primit in artera
pulmonara.Cand ICS determina si ICD, EPA se constituie mai greu sau, daca deja s-a constituit, se amelioreaza.
Factorii auxiliari in EPA cardiogen sunt:
1.Scaderea pres coloid-osmotice plasmatice in ICS datorita unui defect dilutional produs prin retentie hidrosalina.Cand se adauga
ICD care determina ciroza cardiaca, mai scade si sinteza hepatica de albumina
2.Scaderea drenajului limfatic al apei din interstitiul pulmonar.Drenajul limfatic este ajutat de pompa respiratorie.In ICS, cu staza
venoasa pulmonara plamanii devin mai rigizi datorita sangelui stagnant si miscarile respiratorii sunt mai reduse, toate ducand la
scaderea pompei respiratorie.Daca la ICS se adauga ICD, se produce in vena cava, ducand la scaderea intoarcerii limfatice in
sistemul cav, asa scade drenajul limfatic pulmonar.
3.Cresterea permeabilitatii capilare pulmonare in forme severe de ICS, cand apare hipoxie si acidoza, car efavorizeaza cresterea
permeabilitatii pulmonare.Cand se produce EPA, hipoxia din ICS se agraveaza.
Pe masura cresterii numaruui alveoloelor inundate, apare fenomenul de sunt dr-stg intrapulmonar si scaderea pres partiale a
oxigenului in aerul alveolar ce determina reflex VON EULER(vasoconstrictie arteriolara, dar neselectiva, se produce si la nivelul
alveolelor inca functionale).Astfel se reduce posibilitatea de incarcare cu oxigen a sangelui si se accentueaza hipoxemia. Prin
vasoconstrictie arteriolara creste pres in arteriolele pulmonare, deschizandu-se anastomozele pulmonare care accentueaza
fenomenul de sunt.
Cat exista alveole aerate, se produce doar hipoxemie, nu si hipercapnie( pt ca CO2 se elimina mult mai usor, pt ca are coeficient
de difuzibilitate mai mare ca al oxigenului)(hiperventilatia alveolelor functionale prin hipoxie asigura de asmenea eliminarea
CO2).In faze avansate exista hipoxemie si hipercapnie.
La hipoxemie mai contibuie si pfaptul ca edemul interstitial face dificila difuzia oxigenului de la nivelul peretelui alveolar la
peretele capilar.
Cand se ajunge la hipoxemie si hipercapnie severa, se accentueaza deficitul de contractilitate miocardic, accentueaza acidoza
respiratorie, apoi metabolica care scade mai mult contractilitatea miocardica.Moartea se produce prin sufocare.
Acidoza si hipoxia determina cresterea permeabilitatii capilare , favorizand inundarea alveolara dar si trecrea hematiilor, ceea ce
duce la eliminarea unei spute spumate rozate.
In EPA centrul respirator este intens stimulat prin chemoreceptori(sesizeaza scaderea oxigenului , cresterea CO2, cresc protonii
din sange.Prin receptori juxtacapilari, de distensie, se percepe distensia interstitiului consecutiv acumularii hidrice ducand la
stimularea centrului respirator.Muschii respiratori sunt putenic stimulati de catre centrul respirator, travaliul lor creste prin
cresterea stimularii si prin faptul ca trebuie sa se contracte impotriva unor plamani mai rigizi.Consumul de exagerat de oxigen
determina agravarea hipoxiei.
Stimulul principal in perceperea senzatiei de dispnee din EPA este reprezentat de dezalinierea fusurilor neuromusculare din
muschii respectivi.Fusurile percep tensiunea din muschii respectivi in raport cu gradul de scurtare a fibrelor musculare. IN EPA
tensiunea din fibrele musculare creste foarte mult datorita cresterii stimularii si datorita imposibilitatii scurtarii, prin rezistenta
reprezentata de plamani.
La dispnee contribuie si hiperactivitatea centrului respirator. Tahipneea, prin faptul ca este superficiala, accentueaza senzatia de
lipsa de aer.

112.Metabolismul proteic si lipidic in insuficienta hepatica

Insuficienţa hepatica reprezintă scăderea globala a functiilor hepatice, consecutiva unor afectiuni variate hepatice, mai rar acute si
mai frecvent cronice si active, datorata alterarii severe a principalelor sectoare morfologice: parenhimatos, vascular si conjunctiv.
Tulburarile nutritionale sunt dominate de scaderea in greutate, consecinta nu numai a reducerii aportului alimentar, dar si a
dereglarii fct. de sinteza, de prelucrare, depozitare, si eliberarea de catre ficat a diferitelor principii alimentare . La acestea se
adauga maldigestia datarita stazei biliare si malabsorbtia datorita stazei intestinale sanguine, consecinta a stazei in teritoriul port.
1)metabolismul proteic este influentat prin afectarea profunda a capacitatii de proteosinteza a ficatului (albumina, factori ai
coagularii, unele enzime, apoproteine), evidentiate la nivel plasmatic prin hipoproteinemie, mai ales hipoalbuminemie. Scaderea
sintezei de proteine va determina o predominanta a catabolismului proteic ce conduce la hiperaminoacidemie care caracterizeaza
IHA si mai rar IHC.
In IHA tulburarile metabolismului proteic are urmatoarele cauze:
a)cauze hepatice,anume:
- scaderea captarii hepatice a Aa care este rezultatul scaderii masei de hepatocite si scaderii cantitatii de
insulina fixata la nivelul hepatocitelor
 - scaderea metabolizarii Aa ca urmare a deficitului sever de transferaze sau aa-oxidaze; acest deficit
rezulta in urma hepatocitolizei
- mobilizarea cresterii de aa de la nivelul hepatocitelor, conscutiv hepatocitolizei
Ficatul devine astfel o sursa de AA care se acumuleaza.
b)cauze extrahepatice,anume:
- existenta unui aport endogen extrahepatic crescut de AA, dat cresterii conc plasmatice de cortizol si
alti hormoni de stres.
In IHC avem: la bolnavii cirotici exista un aport saczut de AA datorita:
- scaderii aportului endogen de AA dat scaderii conc plasmatice a hormonilor catabolizanti proteici si a
cortizolului secundar aparitiei diverselor grade de ICSR
- scaderii aportului exogen datorita regimului alimentar hipoproteic dar normocaloric.
Hiperaminoacidemia poate aparea accidental in:
- cresterea aportului endogen de AA in stari de hipercatabolism ce apar in caz de traumatisme, arsuri,
infectii grave, stari febrile prelungite
- cresterea aportului exogen de AA dat nerespectarii regimului alimentar hipoproteic sau ca urmare a
unor HDS
In IH sinteza albuminelor este deficitara dar hpoalbuminemie apare doar in IHC.In IHC albumina elaborata se
distribuie inegal in doua compartimente: 40% intravascular si 60% extravascular unde este utilizata de celule ca
sursa de AA( acest stoc de albumina poate fi mobilizat prin drenaj limfatic aparand posibilitatea mascarii tendintei
de scadere a conc plasmatice a albuminei.
Consecintele hipoalbuminemiei sunt: apare un sindrom carential generalizat, apare un dezechilibru hidroelectrolitic si tulburari
hormonale.
2)metabolismul lipidic este influentat prin modificarea lipidogramei serice, in sensul cresterii AG liberi si a TG si scaderii
colesterolului. Datorita scaderii sintezei de proteine, scade si sinteza de apoproteine si implicit, formarea de lipoproteine, exceptie
facand VLDL a caror sinteza este mai mare decat hiperinsulinismul prezent in IH. Cum VLDL traqnsporta in special TG apare o
hiperTG. In cadrul deficitului de proteosinteza, se reduce si sinteza enzimei LCAT ceea ce explica scaderea nivelului plasmatic de
colesterol esterificat. Colesterolemia totala poate fi scazuta din acest motiv, dar poate fi si normala sau chiar crescuta datorita
cresterii colesterolului liber in urma deficitului de eliminare a acestuia prin bila. Scaderea capacitatii ficatului de a exporta lipide
in circulatie favorizeaza steatoza hepatica care agraveaza IH. De asememea IH determina steatoree importanta.

113.Metabolismul glucidic si deficitul vitaminic in insuficienta hepatica

Metabolismul glucidic
In stadiile mai putin grave de IH apare de obicei o hiperglicemie la care contribuie mai multe mecanisme:
1Cresterea rezistentei tisulare la actiunile insulinei datorita hpercorticismului si excesului de glucagon
2Cresterea gluconeogenezei hepatice datorita hipercorticismului, excesului de glucagon, in cdt in care aa sunt folositi
mai mult pt formarea glucozi
3Distrugerea hepatocitelor afecteaza si depozitela hepatice de glicogen, eliberandu-se din acestea cantitati
suplimentare de glu
4Stimularea glicogenolizei
5Scaderea capacitatii hepatocitelor insuficiente de a depozita excesul de glucoza
6Tratamentele cortizonice sau cu diuretice tiazidice
Hiperglicemia stimuleaza secretia de insulina determinand aparitia hiperinsulinismului.
In stadiile avansate ale IH, se produce o hipoglicemie datorita disparitiei aproape in intregime a depozitelor de glicogen si
datorita alterarii gluconeogenezei.
Deficitul vitaminic-liposolubile(A, D, E, K) si hidrosolubile(B, acid folic.)
Vitaminele liposolubile:
-scad digestia vitaminelor(deficit de saruri biliare)
-scad absorbtia intestinala alipidelor(staza sangvina intestinala, malabsorbtie)
Vitaminele hidrosolubile:
-scad absorbtia intestinala(staza portala)
-scad capacitatea de depozitare a acestor vitamine de catre ficat
Mai intervin si alte mecanisme(pt ambele):
-scad aportul alimentar
-scad capacitatea de activare hepatica a unor vitamine(D,K,B12,ac foliuc)
Deficitul de vit A duce la uscaciunea tegumentelor, mucoaselor, de vit D duce la osteoporoza, de vit K duce la sindrom
hemoragic, de B12 si ac folic duc la anemii megaloblastice.
114.Metabolismul hidroelectrolitic in insuficienta hepatica
Insuficienţa hepatica reprezintă scăderea globala a functiilor hepatice, consecutiva unor afectiuni variate hepatice, mai rar acute si
mai frecvent cronice si active, datorata alterarii severe a principalelor sectoare morfologice: parenhimatos, vascular si conjunctiv.
metabolismul hidroelectrolitic
1 metabolismul Na+apa: apar doua modificari:
-cantitatea totala de Na este crescuta dat hiperaldosteronismului secundar
7conc plasmatica de Na este scazuta dat:regimului alimentar hiposodat exagerat, dilutiei Na absorbit intestinal
dat hipervolemiei, dat faptului ca o parte din Na absorbit trece in lichidul de ascita, dat unor pierderi digestive si
renale.
Aceste modificari conduc la o hipoosmolaritate extracelulara ceea ce duce la trecerea unor cantitati mari de apa
intracelular avand ca rezultat o hiperhidratare celulara.
In metabolismul Na si apa se produce oretentie hidrosalina initiate prin cresterea nivelului De ADH si aldosteron care nu pot fi
degradate de ficat..Apa totala din organism e crescuta, volumul circulator tinde sa se reduca, deoarece creste pres hidrostatica
capilara , ceea ce favorizeaza trecerea apei in interstitiu, rezultand edeme..Reducerea volumului circulator determina activarea
centrilor simpatici, ce stimuleaza cresterea secretiei de renina, se activeaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron, ceea ce va
duce la un exces suplimentar de a aldosteron care va intretine si agrava formarea edemelor, ascitei.
.2 metabolismul K: in stadiile mai putin avansate de IH exista o hipopotasemie, avand la baza hiperaldosteronismul. In stadiile
avansate poate aparea hiperpotasemie datorita:
8scaderii eliminarilor renale, datorita aparitiei sdr hepato-renal
9iesirii k din celule la schimb cu H, datorita acidozei metabolice instalate consecutiv IR si a scaderii utilizarii ac lactic in
procesul de gluconeogeneza
10hipercatabolismului proteic care determina o eliberare de K de pe proteine

115.Echilibrul acido-bazic in insuficienta hepatica

Echilibrul acido-bazic:
In fazele mai putin grave de IH exista o alcaloza metabolica datorita hiperaldosteronismului care stimuleaza la nivell tubilor
contorti distali reabsorbtia de sodiu la schimb cu secretia K si H; I paralel poate aparea si o tendinta de alcaloza respiratorie prin
scaderea PaCO2 dat unei hiperventilatii alveolare indusa de stimularea hipoxica a CR.
In fazele avansate ale IH, apare o acidoza metabolica dat;
-acumularii de ac lactic prin scaderea utilizarii lui in gluconeogeneza si dat hipoxiei hepatice semnificative produsa in
urma tulburarilor circulatiei intrahepatice
-cresterea relativa a productiei de corpi cetonici dat excesului de AG ce ajung la ficat
-IR functionale in cadrul sdr hepato-renal, ce det reducerea importanta a secretiei tubulare a H, a aminogenezei renale si a
recaptarii sau regenerarii renale a bicarbonatului.
De asemenea apare si o acidoza respiratorie prin cresterea PaCO2 dat unei hipoventilatii alveolare prin deprimarea CR in
cadrul deprimarii generale a SNC in encefalopatia portala.
116.Sisteme endocrine in insuficienta hepatica
Principalele tulburari hormonale in IH vizeaza urmatorii hormoni:
1 Aldosteronul care in IH este crescut datotrita:
1deficitului de catabolizare hepatica a aldosteronului
11tendintei de reducere a volumului efectiv circulant ce det scaderea perfuziei renale si deci cresterea secretiei de renina,
cu activarea sistemului R-A-A.
Hiperaldosteronismul det in primul rand retentie renala hidrosalina care contribuie la formarea edemelor si ascitei; dee
asemenea det eliminare renala excesiva de K cu hipopotasemie si secretie crescuta de H cu acidoza metebolica.
2 Glucocorticoizii: in IH avem un hipercorticism care det tulburari metabolice: stimulatrea lipolizei si a catabolismului
proteic, stimularea glicogenolizei si gluconeogenezei.
3 steroizii sexuali: in IH scade catabolizarea hepatica a androgenilor si estrogenilor, testosteronul nu se acumuleaza insa
deoarece este convertit in estradiol in tesuturile periferice iar scaderea catabolismului det acumularea estrogenilor care:
12labarbat det aparitia ginecomastiei, atrofiei testiculare si impotentei
13la femeie, tulburari de ciclu menstrual
14la ambele sexe, det un sdr circulator hiperkinetic
4 hormonii pancreatici: excesul plasmatic de glucagon din IH are la baza o secretie crescuta prin stimularea adrenergica a
celulelor alfa-pancreatice iar iar hiperglucagonemia stimuleaza lipoliza, catabolismul proteic, glicogenoliza si gluconeogeneza.
117.Fiziopatologia tulburarilor echilibrului fluido-coagulant in insuficienta hepatica
c. Sindromul hemoragic consta in tulburari ale hemostazei si fenomene de hiperfibrinoliza.
Principalele mecanisme sunt:
1. scaderea capacitatii de proteosinteza a ficatului ce afecteaza si factorii coagularii produsi in ficat. Pe masura ce masa
hepatocitara se reduce primele deficite de sinteza a factorilor coagularii care devin manifeste clinic sunt cele ale factorilor cu
T1/2 scazut. Avem patru etape:
- in I etapa scade sinteza fact VII ceea ce duce la cresterea T Quick
- in a II a etapa scade sinteza de fact V deci T Quick creste si mai mult
- in a III a etapa scade sinteza fact X si de protrombina cea ce duce la o crestere suplimentara a TQ
- in a IV a etapa scade sinteza de fact I rezultand o crestere extrem de mare a TQ
Cresterea TQ in IH are tripla semnificatie:
- este un indicator fidel al severitatii coagulopatiei
- este un indicator al alterarii proteosintezei
- este un indicator indirect al scaderii masei hepatocitare
2 2. deficitul de vitamina K, datorat:
- Scaderii aportului alimentar in conditiile malnutritiei bolnavului;
- Scaderea sintezei vit. K de catre flora bacteriana intestinala in cursul unor tratamente
antibiotice intensive;
- Malabsorbtia vit. K dat deficitului de absorbtie a lipidelor, dar si dat stazei sangvine
intestinale consecutive stazei portale ;
- Deficitului de activare a vit. K – deficitul reactiei de epoxidare;
3. trombocitopenia care este o consecinta indirecta a HT Portale ce determina ce determina splenomegalie
insotita de hipersplenism
4. hiperfibrinoliza primara care se datoreaza urmatoarelor mecanisme:
a)ficatul insuficient are o capacitate scazuta de inactivare a activatorilor tisulari ai plasminogenului (t-PA);
b)scaderii capacitatii de proteosinteza, ceea ce duce la cantitati insuficiente de inactivatori ai
plasminei, ca: α1 antitripsina, α2 antiplasmina, α2 macroglobulina; excesul de plasmina uneori in mare parte si
unii factori ai coagularii (I, II, V, VIII) agravand astfel coagulopatia.
5.sdr CID apare rar si se dat unei hiperactivari a procesului de coagulare, cu caracter sistemic, declansat de aparitia unor
leziuni endoteliale intime provocate de intrarea in circulatie a unei cantitati mari de endotoxine bacteriene de provenienta
intestinala; se ajunge la un consum exagerat de factori ai coagularii si de trombocite, fenomene ce contribuie la aparitia unui
sever sindrom hemoragic.La bolnavii cirotici, practic, nu se ajunge niciodata la un sd CID deoarece este activa si o
fibrinoliza patologica.
6.ruperea unor dilatatii vasculare varicoase din anumite teritorii vasculare, determinand de ex o HDS de gravitate variabila,
care se poate complica cu soc hipovolemicsi encefalopatie portala
118.Sindrom de colestaza si sindrom toxic in insuficienta hepatica
Sindromul de colestaza (sdr excreto-biliar) are drept manifestare principala icterul. Exista doua procese patologice mari
care intervin in generarea colestazei din cadrul IH:
- insuficienta hepatocelulara ce include si tulburarea procesului de eliminare a bilei din hepatocite in
canaliculele biliare;
- obstructia in diferite grade a CBIH de catre procesele de remaniere fibroasa.
Sdr. de colestaza are urmatoarele consecinte:
1malabsorbtia lipidica insotita de steatoree;
2deficitul de absorbtie a vit. liposolubile, consecinta a malabsorbtiei lipidice;
3sdr icteric reprezentat de coloratia galben-verzuie a tegumentelor si sclerelor;
4modificari de culoare a scaunului si urinii dat deficitului de eliminare a brb in intestin
5prurit det de depozitare sarurilor biliare in tegumente.
 La producerea sdr icteric din IH mai pot interveni si alte mecanisme ca:
1defecte de captare a brb neconjugate la nivelul polului sanguin hepatocitar;
2defecte ale transportului intrahepatocitar al brb indirecte (neconjugate):
3defecte de conjugare a brb indirecte prin deficit de UDP-glucuroniltransferaza
4hiperhemoliza dat splenomegaliei cu hipersplenism.
Sindromul toxic este exprimat clinic printr-o gama larga de manifestari, de la astenie la coma. El se dat scaderii masei
hepatocitare, pierderii de catre hepatocitele restante a capacitatii de a neutraliza si elimina reziduurile catabolice naturale si unele
subst toxice exogene, ocolirii in mare masura a macrofagelor si a celulelor Kuppfer de catre diferiti compusi toxici de
provenienta intestinala.
In IH sunt afectate, atat procesul de oxidare cat si cel de glucuronoconjugare.
119.Clasificarea hipertensiunii portale.
HTP este definita prin cresterea presiunii in sistemul venei porte peste 15 mmHg sau printr-un gradient presional porto-cav mai
mare de 10mmHg.
Sd de HT portala are o triada caracteristica de manifestari clinice: circulatie colaterala, ascita, splenomegalie.
Clasificarea HT portale se face, in functie de sediul blocajului, in :
1) HT portala prin blocaj prehepatic
Blocajul prehepatic se datoreaza unor cauze care interfera cu scurgerea sangelui in vena porta sau in una din ramurile sale.
Cauzele cele mai frecvente ale blocajului prehepatic sunt:
a) obstructia congenitala a venei porte in care blocajul consta intr-o atrezie limitata la un segment portal, sau o stenoza de-a
lungul trunchiului venei porte.
b) trombozele portale difuze sau splenoportale uneori apar ca urmare a infectiei unui organ al carui sange este drenat de vena
porta, iar la sugar este consecinta unui proces infectios ombilical-omfalita neonatala, sau a PEV in vena ombilicala; mai poate
aparea dat unui traumatism sau in cursul unor hemopatii care det cresterea vascozitatii sanguine.
c) compresiunile splenoportale se dat unor formatiuni situate in vecinatatea axului splenoportal
d) cavernomul portal care poate fi -congenital
- dobandit
e) obstructiile venei splenice care se pot realiza prin compresiuni exercitate de pancreatite caudale, peripancreatite, tumori
pancreatice, tumori retroperitoneale sau sa succeada propagarii unei tromboze portale.
2) HT prin blocaj intrahepatic.
Este dat ingreunarii drenajului sanguin prin ramificatiile intrahepatice ale venei porte si poate fii:
15Ht prin blocaj intrahepatic presinusoidal
16HT prin blocaj intrahepatic juxtasinusoidal
17HT prin blocaj intrahepatic postsinusoid
a) HT portala presinusoidala este caracterizata prin obstructii larg diseminate ale ramurilor mici intrahepatice ale venei
porte si de aceea evolueaza rapid spre decompensare vasculara si complicatii hemoragice.
Cauzele cele mai frecvente sunt: schistosomiaza, anevrismele arterio-venoase hepatice, granulomatoza hepatica, maladia
Wilson, anumite steatoze si amiloidoze hepatice, scleroza hepatoportala, boala Goucher, histiocitoza X, Sd Felty.
b) HT portala sinusoidala( jixtasinusoidala) este provocata de CIROZA, in special ciroza alcoolica.
c) HT portala postsinusoidala poate fi produsa de :
-endoflebita hepatica care poate obstrua venele suprahepatice( Sd Budd-Chiari cu blocaj extrahepatic) si care poate fi
produsa prin: obstructie tumorala, policitemie, contraceptive orale.
18fibroza congenitala hepatica
19osteomieloscleroza care poate det bloc postsinusoidal prin compresia venulelor postsinusoidale de catre
infiltratele portale fibrilare
20sarcoidoza Boeck si limfogranulomul Hodgkin care det comprimarea prin granuloamele periportale
caracteristice lor.
3) HT portala prin blocaj posthepatic( suprahepatic)
Este o HT portala prin blocaj postsinusoidal extrahepatic si poate aparea in:
a) Sd Budd-Chiari care se caracterizeaza prin obliterarea partiala sau totala a trunchiurilor venoase suprahepatice, sau
ramurilor lor principale.
b) staza venoasa precardiaca ce apare in cadrul IC drepte si pericarditei cronice constrictive ce det cresteri presionale atat in
VCI cat si in teritoriul venei porte.
4) HT portala idiopatica este o HT hiperdinamica, prin hiperaflux sanguin si se datoreste unor fistule arterio-venoase in teritoriul
portal.
120.Fiziopatologia hipertensiunii portale.

Hemodinamica HT portale

Alterarile structurale cirotice si HT portala consecutiva, predominant prin blocaj sinusoidal, induc modificari hemodinamice
in circulatia hepatica si in cea sistemica.
1) Circulatia hepatica
Necrozele celulare hepatice sunt insotite de eliberarea din hepatocitele distruse de FGF si TGF care stimuleaza formarea de
tesut fibro-sleros cu aparitia de septuri si membrane fibroase iar in acest proces, multe capilare sinusoide se obstrueaza sau
sunt distruse si unele se transforma in cai vasculare care leaga direct circulatia portala de venele centrolobulare ceea ce det o
privare a parenchimului hepatic de sange portal. De asemenea se formeaza si anastomoze arterio-portale prin care creste si
mai mult presiunea in sistemul port. Scaderea perfuziei portale, bogata in substante nutritive, det si o atrofie hepatica care se
adauga la cea indusa de distructia parenchimatoasa si proliferarea conjunctiva.
2) Circulatia sistemic
In cursul cirozei exista un Sd circulator hiperkinetic, caracterizat prin cresterea DC si a timpului de circulatie in special la
ciroticii la care s-a dezvoltat o importanta circulatie colaterala portocava. Cresterea vitezei de circulatie se datoreaza si
scaderii rezistentei vasculareperiferice consecutiv deschiderii unor anastomoze arterio-venoase preexistente mai ales din
rinichi, plamani, piele si TD.
Constituirea rapida a edemelor si ascitei, ca si instituirea unui tratament diuretic abuziv, modifica distributia sangelui
circulant si, prin reducerea volemiei, se poate ajunge chiar la o scadere a DC care poate induce o ischemie hepatica sau
renala( nefropatia ischemica) ce poate contribui la instalarea Sd hepatorenal.
Alte consecinte ale HT portale
1.Creşterea presiunii hidrostatice în teritoriul mezenteric prin staza venoasă portala modifică condiiţiile de resorbţie nu numai la
nivelul intestinului ci şi în peritoneu cu apariţia de meteorism, dispepsii, ascită.
2.Reducerea aportului sanguin portal privează ficatul de o serie de substanţe din teritoriul mezenteric.
3.Staza venoasa portala determina aparitia splenomegaliei hipervascularizata in care are loc o distrugere exagerata de leucocite,
trombocite si hematii rezultand pancitopenie prin hipersplenism.
4.Dezvoltarea anastomozelor prtosistemice permite suntarea ficatului de catre produsi de metabolism intestinal, toxine
bacteriene, substante vasoactive(histamine, serotonina, kinina, VIP), amoniac, aminoacizi, acizi grasi cu lant scurt care vor
ajunge in circulatia sistemica si favorizeaza aparitia unor consecinte grave de exemplu encefalopatia portala.
5.Compensarea stazei si HT portala se face printr-o deviere a fluxului sanguin portal spre cel portal prin dezvoltarea mare, chiar
varicoasa a unor anastomoze preexistente. Circulatia derivativa cea mai importanta este cea de la nivel gastroesofagian, atat prin
frecventa ei mare, cat si prin riscul ↑ de rupere a venelor dilatate varicos; si la nivelul vv hemoroidale pot apare sangerari prin
ruperea varicelor!

COMPLICATIILE HT PORTALE
1HDS – complicatie majora prin ruperea varicelor esogastrice cu aparitia hematemezei si melenei.
2Ascita – acumulare de lichidtransudat in cavitatea peritoneala, rezultat al stazei, HTP, precum si al altor factori produsi
de boala generatoare de HTP. Ascita este expresia decompensarii vasculare a cirozei.
Mecanismele aparitiei ascitei : sunt implicati factori locali si sistemici.
Factori locali : actioneaza prin 2 mecanisme :
21favorizeaza extravazarea lichidelor la nivel capilar
22limiteaza revenirea lichidelor
Factori favorizanti ai extravazarii :
23diminuarea severa a concentratiei plasmatice a albuminelor  scade presiunea osmotica scade forta care
mentine lichidele in vas
24cresterea presiunii hidrostatice la capatul venular, datorita hipertensiunii portale creste forta care se opune
intravazarii
25cresterea exagerata a permeabilitatii capilare din teritoriul portal, prin : staza prelungita, hipoxie,
hipoalbuminemie, hipovitaminoza.

Factori care limiteaza revenirea lichidelor in vas :

26alterarea severa a ciculatiei limfatice intraabdominale : determinata de remanierile morfopatologice
intrahepatice  baraj venos si baraj limfatic intrahepatic  exudarea limfei din sistemul hepatic superficial la
suprafata capsulei hepatice (« ficat care plange »). Limfa se acumuleaza intraperitoneal. Retinerea apei
exrtavazate in seroasa peritoneala e favorizata si de hipertensiunea portala care, prin cresterea presiunii
 hidrostatice, impiedica drenajul limfatic al lichidelor extravazate.

Factori sistemici : conduc la o retentie hidrosalina crescuta datorita intensificarii retinerii renale de Na si apa.
Mecanism : barajul venos constituit conduce la sechestrarea sangelui in teritoriul splanhnic  scaderea volumului de sange
circulant eficace  hipovolemie pe versantul arterial al circulatiei  hipoperfuzie renala  redistributia sangelui dinspre
corticala spre medulara, ceea ce duce la activarea nefronilor medulari cu anse Henle foarte lungi (deci cu capacitate crescuta de
reabsorbtie a Na).
Alti factori care favorizeaza retinerea de Na :
27cresterea activitatii sistemului renina – angiotensina II – aldosteron
28diminuarea metabolizarii hepatice a aldosteronului
29scaderea secretiei de factor natriuretic.
Reabsorbtia de apa mai e favorizata si de scaderea metabolizarii hepatice a ADH.
E favorizata distributia spre peritoneu.
3deschiderea unor sunturi porto-cave. Intre circulatia portala si cea sistemica se dezvolta 2 cai derivate : prin ramuri
aferente ale portei (I) si unele canale embrionare orto-sistemice neobliterate (II).
I. ramificatii ale portei : exista 2 cai derivate :
4venele gastrice (aflunte ale portei). In conditii de hipertensiune portala, sangele circula retrograd catre venele
esofagiene -> vena azygos minor -> vena cava superioara.
5Vena mezenterica inferioara : catre venele hemoroidale -> vena cava inferioara
II. vena ombilicala : conduce sangele dinspre vena porta, prin venele superficiale ale peretelui abdominal (desen vascular
accentuat : « cap de meduza » ).
Anastomozele splenorenale si porto-pulmonare sunt comunicari intre venele esofagiene si cele pulmonare.

Consecintele deschiderii sunturilor :

Avantaje : calea derivata a sangelui constituie sistemul vascular de depresurizare a circulatiei porte.
Dezavantaje :
6risc crescut de hemoragii prin ruperea venelor esofagiene  hemoragie digestiva superioara (hematemeza, melena), hemoragii
rectale.
7Modificari hemodinamice : cardiace, respiratorii, renale
8Favorizeaza declansarea encefalopatiei.

121. Fiziopatologia ascitei.

Complicatiile hipertensiunii arteriale sunt: ruptura mai ales a varicelor esofagiene care poate duce la soc hipovolemic,
ascita si encefalopatia portala.
Ascita este o acumulare de lichid, in general transudat, in cavitatea peritoneala. Nu este caracteristica insuficientei hepatice
sau hipertensiunii portale. Apare si in peritonita. Principalel mecanisme de formare al ascitei in hipertensiunea portala sunt:
a. cresterea presiunii hidrostatice in capilarele portale. La cresterea presiunii hidrostatice participa si retentia hidrosalina cand
devine excesiva.
b. Scaderea presiunii coloid-osmotice plasmatice, consecinta a hiperproteinemiei datorita scaderii functiei hepatice.
c. Tulburari endocrine care maresc retentia renala de sodiu si apa: aldosteronul in exces, ADH in exces, exces de estrogeni
d. Cresterea formarii de limfa in ficat si cresterea trasudarii in cavitatea periotoneala datoprita scaderii capacitatii de drenaj la
nivel hepatic.

122. Fiziopatologia encefalopatiei portale.

Encefalopatia portala este o forma particulara de encefalopatie hepatica. In geneza suferintei cerebrale din hipertensiunea
portala intervin:
a. Intoxicatia amoniacala : depasirea capacitatii mecanismului hepatic de detoxifiere a NH3.
Surse de NH3 :
9celulele parenhimatoase (masa de celule e mare, dar sursa de NH3 e minora). Rezulta prin dezaminare si
predominant prin transaminare. Rezulta cantitati mici, infime de NH3. ficatul nu-l lanseaza in circulatie ca atare,
ci sub forma a 2 aminoacizi aspartat (transformat in uree) si glutamina (elibereaza NH3 la nivel renal).
10Intestinul : sursa foarte importanta (predomina dezaminare la nivelul florei intestinale). NH3 e liposolubil.
Ajunge prin circulatia porta la ficat, unde :
NH3 + CO2 + ATP  carbamil fosfat
Carbamil fosfat + ornitina  citrulina
Citrulina + aspartat  arginina.
 Arginina e scindata de arginaza in ornitina si uree.
Cantitatea de uree in mod normal e foarte mare (20 – 40 g / 24 h). eliminare ureei se face 80% pe cale urinara si 20% pe
cale digestiva.
In insuficienta hepatica, desi parenhimul se reduce si ar trebui sa apara o hiperamonemie, totusi ea apare in formele
acute. In insuficienta hepatica acuta urogeneza e sever deprimata, iar in insuficienta cronica, e deprimata, dar mai putin.
Hiperamonemia apare accentuata episodic, in 4 conditii importante :
11cand in intestin exista o cantitate mare de material aminoformator si revarsate sg.
12La deschiderea sunturilor porto-sistemice, pt ca NH3 trece direct in circulatie, ocolind ficatul
13In sindromul hepatorenal, cand e imposibila eliminarea ureei pe cale renala, se face pe cale intestinala. In
intestin, sub actiunea ureazei bacteriene, se elibereaza NH3
14Alcaloza metabolica severa : scade eliminarea renala de H+  e favorizata reabsorbtia de NH3 rezultat din
scindarea glutaminei.

NH3, la nivelul SNC, modifica profilul metabolic al celulelor nervoase (este aerob, dependent de Glc). NH3 in
concentratii mari trece prin vasele cerebrale p