Sunteți pe pagina 1din 2

2.3.

Testul cu ocluzorul Pinhole ( Pinhole test )


Ocluzorul stenopeic punctiform Pinhole- este un disc opac (cel mai des
este de culoare neagră), în centrul căruia se află o găurică cu diametrul
1-2 mm.
Scopul investigației. Testul se efectuează dacă AV la depărtare este mai
mică de 0,6, pentru a înțelege dacă este posibil de îmbunătățit AV al
pacientului cu ajutorul corecției.
Ocluzorul se poziționează în fața ochiului examinat, în centrul pupilei,
în timpul căruia are loc mărirea adâncimii de focus și scăderea
neclarității imaginii retinale. Dacă nu este vreo patologie oculară sau
ambliopie, AV la pacient trebuie să se îmbunătățească. Dacă AV nu se
schimbă, se poate de presupus că există o patologie oculară, ambliopie
sau manifestări oculare secundare unor patologii sistemice. Acuitatea
vizuală obținută cu ocluzorul Pinhole- este acea acuitate vizuală, spre
care o sa tindem să obținem în timpul corecției.

Recomandările autorului:
Acuitatea vizuală pe care o obținem în timpul efectuării testului cu
ocluzorul stenopeic- este acel punct de referință, după care noi,
obligatoriu, trebuie să ne orientăm în timpul alegerii corecției
(asociație dintre sferă și cilindru).

Principiul de lucru cu ocluzorul Pinhole. Ocluzorul reduce razele de


lumină periferice, permițând să între în ochiul uman doar razele centrale,
care trec prin partea centrală a corneei. În timpul reducerii razelor
periferice, imaginea care se formează pe retină, devine mai clară și AV
crește.
Desenul 6 pagina 34
Cum se observă din imagine, la unul și același grad de miopie, diametrul
cercului luminii dispersate, care se proiectează pe retină în urma trecerii
prin Pinhole este mai mică, decât fără. Deoarece cercul luminii
dispersate este mai mic, acuitatea vizuală devine mai mare.
Modalitatea examinării:
1. Pacientul se află în condițiile de corecție pentru distanță, dacă astfel de
corecție există.
2. Astupați cu ocluzorul ochiul neexaminat.
3. Poziționați ocluzorul stenopeic în fața ochiului examinat.
4. Determinați AV maximală al pacientului cu utilizarea ocluzorului.
Trebuie de indicat în cartela pacientului: rezultatul testului cu
Pinhole.
Desenul 7 pag 35

S-ar putea să vă placă și