• OFTALMOLOGIE

• CURS

• ANATOMIA

ORBITA

Orbita osoasă – este o cavitate care înconjoară şi protejează globul ocular

• ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL

Analizatorul vizual este construit, ca orice analizator, din 3 segmente:

• periferic – de perceptie – ochiul;

• intermediar – de conducere – nervul optic;

• central – unde se face analiza si transformarea influxului nervos in senzatie vizuala – SNC.

Segmentul periferic este alcatuit din globul ocular si anexele globului ocular.

GLOBUL OCULAR este format din 3 straturi suprapuse si continutul globului ocular.

Straturile globului ocular:

• STRATUL FIBROS:

– Corneea – anterior: transparenta;

– Sclera – posterior: alba-sidefie, dura, inextensibila;

• SRATUL VASCULAR:

– Iris;

– Corp ciliar;

– Coroida.

• SRATUL NERVOS:

– Retina.

• SEGMENTUL INTERMEDIAR SAU DE CONDUCERE este alcatuit din nervii optici

(perechea a II- a de nervi cranieni). Cei doi nervi optici parasesc orbita prin canalul optic; patrund
in craniu unde, la nivelul seii turcesti se produce o incrucisare a 3/5 interne ale nervului optic; se
continua cubandeletele optice si apo cu radiatiile optice.

• SEGMENTUL CENTRAL este reprezentat in scoarta occipitala, unde are loc transformarea
excitatiei luminoase in senzatie vizuala, la nivelul scizurii calcarine, ariile 17, 18 si 19.
1
Muşchii extraoculari

• Orbita conţine şapte muşchi extraoculari, muşchi somatici, voluntari, implicaţi în mişcările
globului ocular

FUNCTIA VEDERII se compune din senzatiile de lumina, forma si culoare.

• SENZATIA DE LUMINA este capacitatea analizatorului vizual de a percepe separat diferite grade
de intensitate luminoasa.

• PERCEPEREA FORMELOR reprezinta vederea morfoscopica – respectiv vederea centrala

(acuitatea vizuala) si vederea periferica (campul vizual).

• SENZATIA DE CULOARE este data de posibilitatea retinei de a percepe diferit radiatii din
specrtul vizibil.

• Toate aceste fenomene se produc simultan in cei doi ochi si printr-un fenomen de fuziune cele
doua imagini se suprapun intr-o senzatie unica, ceea ce constituie vederea binoculara.

VEDEREA BINOCULARA poate fi perturbata in anumite afectiuni organice sau functionale ce

afecteaza globul ocular – respectiv strabismul functional si paralitic.

• EXAMINAREA FUNCTIEI VIZUALE

Senzaţiile componente ale funcţiei vizuale sunt:

• senzaţia de lumină

• senzaţia de formă

• senzaţia de culoare

1. Examinarea senzaţiei luminoase

Senzaţia luminoasă constituie forma cea mai elementară a funcţiei vizuale.

Examinarea cu un spot luminos

Se efectuează în camera obscură.

Tehnica

• Se acoperă un ochi, iar pe ochiul descoperit se proiectează spotul luminos (care poate fi lumina
oftalmoscopului), rugând pacientul să precizeze dacă vede lumina. Examinarea se face de la
distanţa de 1 m.

Rezultate

• Dacă pacientul percepe lumina se proiectează fasciculul luminos din principalele direcţii de privire
(sus-jos, stânga-dreapta) invitând pacientul să precizeze din ce parte “vine” lumina. Când

2
 răspunsurile sunt exacte pacientul are o percepţie şi o proiecţie luminoasă bună. În caz contrar se
trece la metode superioare de investigaţie a retinei.

2. Examinarea senzaţiei de formă

Senzaţia de formă constă în perceperea şi reflectarea de către scoarţa cerebrală occipitală a imaginilor pe
care obiectele din mediul înconjurător le formează pe retină. Această funcţie a analizatorului vizual se
compune din:

• vederea centrală - acuitatea vizuală

• vederea periferică - câmpul vizual

2.1. Acuitatea vizuală

Acuitatea vizuală se determină cu ajutorul unor tabele speciale numite OPTOTIPI;

Rezultatul se exprimă printr-o fracţie:

AV = d/D

unde: d = distanţa de la care se face examinare

D = distanţa de la care trebuie citit rândul respectiv de un ochi emetrop

2.2. Câmpul vizual

Câmpul vizual (CV) reprezintă spaţiul înconjurător pe care ochiul îl percepe când fixează un obiect.

Limitele CV pentru lumina albă sunt:

• temporal 90°

• inferior 70°

• nazal 60°

• superior 55°

Examinarea CV se face cu ajutorul unor aparate speciale, perimetre şi campimetre.

3. Examinarea senzaţiei cromatice

Examinarea senzaţiei cromatice este esenţială pentru orientarea profesională, discromatopsiile fiind
incompatibile pentru anumite profesiuni (conducători auto, angajaţi în cadrul transporturilor navale,
aeriene, industria electrotehnică, etc.).

Metodele de discriminare utilizează tabele pseudoizocromatice.

Această metodă permite depistarea majorităţii tulburărilor congenitale şi clasificarea lor.

TULBURARILE REFRACTIEI:
3
 • HIPERMETROPIA;

• MIOPIA;

• ASTIGMATISMUL.

• HIPERMETROPIA este viciul de refractie in care razele de lumina ce vin de la infinit se

intalnesc intr-un punct – focar – situat in spatele retinei. Pentru a fi aduse pe retina se aseaza in
fata ochiului lentile convexe, convergente, sferice, notate cu semnul plus (+).

• MIOPIA este viciul de refractie in care razele de lumina ce vin de la infinit se intalnesc intr-un
punct – focar – situat in fata retinei. Pentru a fi aduse pe retina se aseaza in fata ochiului lentile
concave, divergente, sferice, notate cu semnul minus (-).

• ASTIGMATISMUL se corecteaza cu lentile cilindrice.

• EXAMINAREA REFRACTIEI OCULARE

• Refracţia oculară reprezintă puterea de refringenţă a globului ocular, măsurată în dioptrii.

• Cele mai importante medii refringente ale globului ocular sunt corneea (42 dioptrii) şi cristalinul
(22 dioptrii)

• În ochiul normal razele luminoase venite de la infinit şi care cad pe cornee converg întâlnindu-se
într-un punct (ochi emetrop).

• Dacă razele de lumină, după ce traversează dioptrul ocular nu converg pe retină, ochiul este
ametrop.

• Când razele de lumină se întâlnesc înaintea retinei, ochiul este miop

• Când razele de lumină se întâlnesc înapoia retinei, ochiul este hipermetrop

• Dacă razele de lumină nu se întâlnesc într-un punct ci într-o linie, formând un conoid, ochiul este
astigmat

Pentru stabilirea acestor vicii de refracţie, astăzi, oftalmologia pune la dispoziţie oftalmologului practician
o serie de investigaţii clasice şi moderne, subiective şi obiective pentru determinarea viciilor de refracţie:

• Metode subiective

– Metoda Donders;

• Metode obiective

– Oftalmoscopia directă

– Schiascopia

– Astigmometria

4
 – Refractometria

CORECŢIA VICIILOR DE REFRACŢIE

Corecţia viciilor de refracţie se poate face cu lentile aeriene (montate în rama ochelarilor), lentile de
contact şi lentile intraoculare.

• Lentilele aeriene pot fi:

– sferice

– astigmice

– prismatice

Lentilele sferice pot fi:

• convergente (convexe), notate cu semnul (+),

• divergente (concave), notate cu semnul (–).

Lentilele convergente (+, convexe)

Au centrul mai gros şi marginile subţiri.

Sunt lentile pozitive deoarece formează imagini reale.

• Hipermetropia se corectează cu lentile convergente în funcţie de refracţia pacientului

(determinată obiectiv).

• Se prescrie cea mai puternică lentilă cu care pacientul vede bine.

• Prezbiopia apare după vârsta de 45 de ani. Pacientul în vârstă de 45 de ani poate fi hipermetrop,
miop sau astigmat; corectarea prezbiopiei va fi în funcţie de refracţia iniţială.

• Emetropul va putea citi bine în funcţie de vârstă, începând cu + 0,50 – +1 Dsf, la 45-50 de ani, şi
crescând dioptriile până la 70 de ani când acomodaţia dispare fiind necesare + 4 Dsf.

• Hipermetropul adaugă peste viciul de refracţie dioptriile necesare vârstei. Ex:

• hipermetrop de + 4 Dsf; la 70 de ani va necesita o corecţie dioptrică pentru aproape de + 4 Dsf la

care se adaugă + 4 Dsf, însemnând deci + 8 Dsf;

• hipermetropul de + 2 Dsf va necesita la vârsta de 60-65 de de ani o corecţie optică de + 5 Dsf (+ 2

Dsf la care se adaugă + 3 Dsf)

• Miopul, în funcţie de gradul miopiei şi vârstă va putea citi cu sau fără corecţie optică. Ex:

• miop de - 2 Dsf; la 50 de ani va citi cu - 1 Dsf (-2 Dsf la care se adaugă +1 Dsf); la 70 de ani va
citi cu + 2 Dsf (- 2Dsf la care se adaugă + 4 Dsf).

5
Lentile divergente (–) (concave)

Au centrul mai subţire şi marginile mai groase.

Sunt “negative” (–) deoarece nu formează imagini reale ci virtuale; imaginea formată este virtuală, dreaptă
şi mai mică decât obiectul. Sunt destinate corecţiei miopiei.

Lentile astigmice

Nu focalizează razele de lumină într-un punct ci într-una sau două linii focale.

Lentilele astigmice sunt lentile cilindrice, bicilindrice sau torice.

REŢETA DE OCHELARI

• Prescrierea ochelarilor pentru vederea la distanţă şi la aproape se face în funcţie de refringenţa

ochiului măsurată prin metode obiective. Întotdeauna la prescrierea ochelarilor trebuie ţinut cont
de vârsta, profesiunea, obiceiurile şi starea psihică a pacientului.

Pe reţetă trebuie indicate:

• distanţa interpupilară,

• forma şi înălţimea şeii nasului,

• distanţa bitemporală,

• distanţa lentilă cornee,

• lungimea braţelor,

• culoare lentilelor:

– transparente, cu absorţie de 15-50%,

– heliomate, care îşi schimbă culoarea la lumina solară devenind cu atât mai întunecate cu cât lumina
solară este mai puternică.

Pentru vederea la distanţă:

la miopi se prescrie cea mai mică lentilă cu care pacientul vede bine;

la hipermetropi se prescrie cea mai puternică lentilă cu care pacientul vede bine;

în cazul astigmatismului axul astigmat trebuie prescris cu precizie.

Pentru vederea la aproape – la prezbiţi – se ţine cont de vârstă (şi nu numai).

• STRABISMUL

STRABISMUL FUNCTIONAL, in functie de directia deviatiei globilor oculari poate fi

6
 • convergent – in interior, spre nas;

• divergent – in exterior, spre temporal.

• Mai rar, globul ocular deviaza in sus sau in jos.

Strabismul funcional duce la perturbari grave ale vederii binoculare, cu consecinte dezastruoase ale
functiei vederii (ambliopia). Din aceasta cauza strabismul functional trebuie tratat de cand apare. Acesta
apare de obicei in urma unui viciu de refractie.

STRABISMUL PARALITIC se datoreste paraliziei unuia din nervii cranieni cu aparitia secundare a
vederii duble (diplopia).

• EXAMINAREA DEZECHILIBRELOR OCULOMOTORII SI SENZORIALE

Bilanţul motor:

– Examinarea deviaţiei strabice

– Examinarea ducţiilor evidenţiază ducţii limitate în direcţia muşchiului paralizat.

– Examinarea versiilor se realizează în cele nouă poziţii diagnostice ale privirii. Este
importantă aprecierea următoarelor aspecte: limitarea mişcării unui ochi sau mişcare
excesivă într-o anumită direcţie pe de o parte, şi apariţia incomitenţelor (inegalităţilor) de
unghi în diferite direcţii ale privirii, pe de altă parte.

Bilanţ senzorial - etapă a examenului ortoptic, permite să apreciem dacă şi în ce măsură dezechilibrul
oculomotor a influenţat starea senzorială – vederea binoculară.

– percepţia simultană

– fuziune

– vedere stereoscopică

PATOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL cuprinde afectiuni ale anexelor si ale globului ocular.

PATOLOGIA PLEOAPELOR cuprinde afectiuni ale pielii (dermatoze), afectiuni ale marginii libere,
ale tarsului si glandelor tarsale, ale muschilor oculari, precum si afectiuni congenitale, traumatice si
tumorale.

• Cele mai frecvente sunt blefaritele (afectiuni ale marginii libere). Sunt de obicei cronice cu pusee
de acutizare, greu de vindecat. Tratamentul este cronic, cu igiena riguroasa, cu unguente cu
antibiotice si cortizonice.

• Orgeletul este o inflamatie acuta supurativa a glandei sebacee Zeiss din interiorul pleoapei; de
obicei colecteaza si dreneaza, fiind de etiologie stafilococica. Se trateaza cu coliruri si unguente cu
antibiotice antistafilococice. Nu trebuie traumatizat pentru exprimarea continutului.
7
 • Salazionul este o inflamatie granulomatoasa a glandelor Meibomius. In general se ichisteaza si
trebuie intervenit chirurgical, practicandu-se incizie cu excizia glandei.

• Pleoapele se pot intoarce datorita diferitelor cauze inspre globul ocular (entropion) sau in afara
(ectropion).

• Pot apare spasme ale muschiului orbicular (blefarospasm) sau paralizia orbicularului.

• Tumorile pleoapei cele mai frecvente sunt epitelioamele spino- sau bazocelulare. Trebuie ales
momentul operator cat mai precoce pentru un prognostic bun.

• Xantelasma apare pe pleoapa superioara sau inferioara, de obicei la sexul feminin. Se intervine
chirurgical cu excizia formatiunii respective.

• EXAMINAREA PLEOAPELOR

Inspecţia

• Inspecţia pleoapelor poate evidenţia diferite modificări, expresii ale proceselor patologice
localizate la acest nivel.

Modificări ale deschiderii fantei palpebrale; poziţia normală a pleoapelor când fanta palpebrală este
deschisă este următoarea:

• pleoapa superioară depăşeşte cu 1-2 mm limbul sclerocorneean, la ora 12,

• pleoapa inferioară este tangentă la limb la ora 6.

Modificări patologice ale deschiderii fantei papebrale pot fi în sensul unei îngustări (ptoza palpebrală) sau
măriri (lagoftalmia).

Modificări ale marginii libere palpebrale

• ectropion - răsfrângerea marginii libere în afară, cu expunerea conjunctivei palpebrale

• entropion - răsfrângerea marginii pleoapei inferioare spre globul ocular, producând contactul cilior
cu corneea

• Modificări ale culorii şi integrităţii tegumentelor palpebrale:

• hiperemie, în procesele inflamatorii, însoţită sau nu de edem papebral,

• cruste sau ulceraţii,

• plăgi palpebrale,

• tumori,

• Modificări ale motilităţii palpebrale. Motilitatea palpebrală se testează solicitând pacientul să

clipească; astfel, se pot detecta:

8
 • imposibilitatea închiderii fantei palpebrale, lagoftalmie; apare în pareza nervului facial şi are drept
consecinţă leziuni corneene (cheratită lagoftalmică)

• motilitate redusă sau absentă a pleoapei superioare, ptoză palpebrală.

Palparea pleoapelor poate evidenţia:

• emfizem subcutanat;

• prezenţa proceselor inflamatorii (şalazion) cu semnele celsiene aferente;

• profunzimea şanţului orbito-palpebral.

CONJUNCTIVA ofera un procent de 10 % din patologia oculara, o mare parte fiind ocupat de
conjunctivite.

Conjunctivitele sunt afectiuni inflamatorii ale conjunctivei. Ele pot avea o etiologie extrem de vasta,
respectiv pot fi microbiene, virale, micotice, alergice etc.

• Prezinta o simptomatologie comuna data de semne subiective – senzatia de corp strain, intepaturi,
fotofobie, durere.

• Semnele obiective sunt reprezentate de modificari ale culorii conjunctivei (hiperemie), de

modificari de relief (edem, formatiuni proeminente) si modificari de secretie (mucoasa, seroasa,
purulenta, fibrinoasa etc.).

• Tratamentul conjunctivitelor este in functie de agentul etiologic, cu coliruri cu antibiotice cu

spectru larg, cu antiinflamatorii steroidice sau nesteroidice, cu vasoconstrictoare. Se pot aplica
substantele active si sub forma de unguente.

• Dintre afectiunile degenerative ale conjunctivei sunt pterigionul (pliu al conjunctivei ce inainteaza
pe cornee) este cel mai des intalnit. Rezolvarea lui este chirurgicala.

• EXAMINAREA CONJUNCTIVEI

Examinarea conjunctivei se realizează parcurgând mai multe etape:

• Examinarea conjunctivei la lumina zilei cu ochiul liber şi în camera obscură cu ajutorul

luminatului lateral simplu sau combinat şi la biomicroscop.

• Proba cu vasoconstrictoare.

• Examenul cu fluoresceină sodică 2%.

• Laborator: -examenul secreţiei conjunctivale

-examenul microbiologic

-examenul citologic

-biopsia conjunctivală - examenul anatomopatologic

9
 • ORBITA este o cavitate osoasa in care este adapostit globul ocular. Este inextensibila astfel incat
orice procesce se dezvolta in interiorul orbitei (vascular, inflamator, tumoral) va impinge globul
ocular inainte, dand exoftalmia.

• EXAMINAREA ORBITEI

• Exoftalmometria

• Metode clinice de examinare a orbitei

• Inspecţia – evidenţiază poziţia, protruzia, precum şi decalajul de protruzie între cei doi globi
oculari.

• Palparea – poate evidenţia: zone dureroase, denivelări osoase, formaţiuni tumorale orbitale, gradul
de reductibilitate al exoftalmiei, crepitaţii în cazul emfizemului subcutanat traumatic.

• Auscultaţie – evidenţiază un suflu continuu, sincron cu pulsul, în cazul existenţei unei fistule
carotido-cavernoase.

• Metode radiologice de examinare a orbitei

• Alte investigaţii aduc date suplimentare pentru elucidarea diagnosticului: ecografia modul A
şi B, scintigrafia, gamaorbitografia, termografia, puncţia biopsie, examinări de laborator,
ORL, stomatologice, neurologice, endocrinologice

APARATUL LACRIMAL este alcatuit din

• Glanda lacrimala;

• Caile lacrimale.

• Glanda lacrimala este situatape peretele supero-extern al orbitei si este responsabila de secretia
lacrimilor.

• Caile lacrimale sunt lcatuite din punctele lacrimale (superior si inferior), canaliculele lacrimale
(superior si inferior), sacul lacrimal si canalul lacrimo-nazal. Uneori aceste cai pot fi obstruate si
lacrimile nu se mai pot drena spre fosele nazale, aparand lacrimarea cronica, uneori cu
suprainfectarea sacului lacrimal (dacriocistita).

• EXAMINAREA APARATULUI LACRIMAL

EXAMINAREA GLANDEI LACRIMALE

Inspecţia

• Examinarea începe la lumina zilei şi se continuă în camera obscură la biomicroscop.

• Prin inspecţie se examinează porţiunea palpebrală a glandei lacrimale.

10
 • Se tracţionează în sus şi în afară unghiul palpebral extern, bolnavul fiind rugat să privească spre
vârful nasului.

• Se pot constata una sau mai multe din următoarele modificări:

• modificări de volum: creşterea volumului glandei prin edemaţiere, cu deformarea marginii libere a
pleoapei superioare, în formă de “S” culcat (în afecţiunile inflamatorii sau tumorale ale glandei
lacrimale);

• modificări de culoare: hiperemie conjunctivală şi tegumentară (în afecţiunile inflamatorii ale

glandei lacrimale);

Palparea

• Se palpează digital regiunea glandei lacrimale transpalpebral, sub rebordul orbital superior, în
treimea externă.

• Se pot obţine astfel informaţii despre:

• modificări de sensibilitate - durere la palparea transpalpebrală (în afecţiuni inflamatorii ale glandei
lacrimale);

• modificări de consistenţă ale glandei lacrimale

• moale-fluctuentă în inflamaţii, tumori benigne şi mixte,

• dură în tumori maligne, sarcoidoză,

• prezenţa microcalculilor;

• aderenţa la planurile anatomice superficiale şi profunde este modificată în sensul unei mobilizări
dificile a glandei lacrimale (în tumorile maligne invadante în orbită ale glandei lacrimale).

EXAMINAREA CĂILOR LACRIMALE

Inspecţia

• La lumina zilei şi în camera obscură la biomicroscop se inspectează pe rând punctele lacrimale,

apoi regiunea sacului lacrimal.

• La nivelul punctelor lacrimale se pot observa:

• modificări de poziţie ale punctelor lacrimale, datorită ectropionării pleoapei inferioare, cu

eversiunea punctului lacrimal inferior si epiforă;

• puncte lacrimale dilatate cu margini edemaţiate şi hiperemiate în canaliculite;

• imperforarea punctului lacrimal cu epiforă (anomalie congenitală).

• La inspecţia regiunii sacului lacrimal se pot detecta:

11
 • modificări de culoare ale tegumentelor suprajacente, în sensul unei hiperemii şi edemaţieri
(sugestive pentru dacriocistita acută);

• modificări de relief

• tumefacţia circumscrisă, vizibilă sub tendonul orbicularului, uneori cu deplasarea anterioară a

acestuia, datorată distensiei sacului lacrimal (în dacriocistita acută şi cronică);

• tumefacţia şi edemul sunt extinse atât la nivelul pleoapei superioare cât şi inferioare (în
dacriocistita acută şi flegmonul sacului lacrimal);

• fistulă cutanată în regiunea sacului lacrimal cu exteriorizarea unei colecţii abundente, purulente (în
flegmonul sacului lacrimal).

Palparea

• Palparea digitală a regiunii sacului lacrimal poate evidenţia:

• modificări de sensibilitate - durere la presiune, în afecţiunile inflamatorii ale sacului lacrimal;

• modificări de temperatură - tegumente suprajacente calde, în afecţiunile inflamatorii ale sacului

lacrimal;

• modificări de consistenţă

• împăstare sau fluctuenţă în dacriocistita acută şi flegmonul sacului lacrimal,

• microcalculi;

• secreţie purulentă, la presiunea digitală a regiunii sacului, care se elimină prin punctele lacrimale,
în condiţiile unui sac destins cu un conţinut patologic şi în lipsa permeabilităţii canalului
lacrimonazal.

Explorarea permeabilităţii căilor lacrimale

• Spălarea căilor lacrimale

• Sondajul (cateterismul) căilor lacrimale

Examinări paraclinice ale căilor lacrimale

• Examenul radiologic are rolul de a evidenţia forma, volumul, calibrul căilor lacrimale şi sediul
unor eventuale obstacole.

• Scintigrafia secvenţială a căilor lacrimale sau dacriocistografia izotopică.

CORNEEA face parte din invelisul fibros al globului ocular, impreuna cu sclera.

• Ea trebuie sa fie perfect transparenta pentru a-si indeplini rolul vizual. Orice modificare
transparentei corneei de natura traumatica, inflamatorie, degenerativa duce la modificari ale
acuitatii vizuale.
12
 • Patologia traumatica a corneei cuprinde plagile corneene, contuziile si arsurile.

• Plagile corneene trebuie recunoscute si, fara manevre nocive, trimise in centre specializate.

• In arsuri trebuie acordat primul ajutor de urgenta, respectiv lavajabundent, indepartarea

particulelor solide cu solutii de ser iziologic sau apa distilata. Se spala in ideea diluarii si
indepartarii agentului.

• Arsurile se pot produce cu agenti fizici (energia radianta, gaze, vapori, lichide fierbinti sau metale
topite sau incandescente), chimici (acizi sau baze). Cele mai grave sunt arsurile cu baze.

• Afectiunile inflamatorii se numesc keratite. Sunt date de agenti din mediul extern (exogene) sau
de cauza interna (endogene).

• EXAMINAREA CORNEEI

• Inspecţia

• Biomicroscopia reprezintă examinarea oftalmologică precisă şi absolut necesară în leziunile

corneene. Prin biomicroscopie se pot determina cu precizie forma, dimensiunea, culoarea,
grosimea, transparenţa, luciul, netezimea sau prezenţa vaselor la nivelul corneei.

• Testarea sensibilitătii corneene

SCLERA este alba, inextensibila, putand suferi in urma unui traumatism perforant (plagi sclerale) sau
contuziv puternic (rupturi sclerale). Rupturile sclerale sunt mai grave.

• La nivelul sclerei poate sa apara un nodul mic, de etiologie plurifactoriala, numit episclerita.

• EXAMINAREA SCLEREI

Examinarea sclerei anterioare

• Examinarea sclerei anterioare, preecuatoriale se face prin conjunctiva bulbară care o acoperă, în
condiţii normale aceasta fiind de culoare roz-transparentă.

Examinarea sclerei posterioare

• Examinarea sclerei posterioare, retroecuatoriale, nu se poate efectua în mod direct, astfel încât
statusul acesteia se apreciază în context clinic şi se investighează paraclinic prin metode complexe.

• In centrul IRISULUI se gaseste un orificiu rotund, egal ca diametru la cei doi ochi – PUPILA.

• La lumina pupila se strange (mioza), iar la intuneric se dilata (midriaza). Reflexul fotomotor
(mioza sub influenta luminii) este foarte important in neurologie.

• EXAMINAREA PUPILEI

Examinarea pupilei la lumina zilei şi în camera obscură (biomicroscopia şi oftalmoscopia) este utilă
pentru a aprecia:
13
 • statica pupilară

• culoare

• formă

• poziţie

• contur

• diametru

• dinamica pupilară

Pupila normală:

• CENTRATĂ

• REFLEXIVĂ

• DIAMETRUL 2-4 mm

• ROTUNDĂ

Reflexele pupilare

• Reflexul fotomotor direct

• Reflexul fotomotor indirect sau consensual

• Reflexul fotomotor indirect sau consensual

IRISUL, CORPUL CILIAR SI COROIDA alcatuiesc UVEEA.

Cele mai frecvente afectiuni ale uveei sunt cele inflamatorii = uveite si cele tumorale (tumori melanice de
iris, corp ciliar, coroida).

Uveitele pot fi anterioare:

• Irita;

• Ciclita;

sau posterioare:

• Coroidita.

Sunt afectiuni cu etiologie frecvent necunoscuta. Pot avea un focar de infectie (din sfera ORL, dentara)
sau o boala de colagen, reumatismala, stari imunologice, diferite boli infectioase.

• EXAMINAREA UVEEI
14
EXAMINAREA IRISULUI

Se apreciază:

• FORMA

• CULOAREA

• RELIEFUL

• POZIŢIA

EXAMINAREA CORPULUI CILIAR

• Poziţia corpului ciliar, înapoia irisului, îl face inaccesibil examenului direct, examinarea
efectuându-se prin:

• Diafanoscopie

• Ecografie

• Computer tomografie

• Rezonanţă magnetică nucleară

EXAMINAREA COROIDEI

• Se efectuează prin:

• Oftalmoscopie directă şi indirectă

• Biomicroscopia FO cu lentile Goldmann, Hruby, dublu asferice (60-90 DP)

• Diafanoscopia

• Angiofluorografia

• Ecografia oculară

• Computer tomografia

• Rezonanţă magnetică nucleară

In interiorul globului ocular se afla o formatiune deosebit de importanta in refractia oculara –

CRISTALINUL.

Principala lui calitate e transparenta. Pierderea transparentei cristalinului se numeste cataracta.

CATARACTA poate avea multiple etiologii, dar de obicei apare la persoanele in varsta – cataracta
senila.Tratamentul ei este chirurgical si consta in indepartarea cristalinului opacifiat si inlocuirea lui cu
unul artificial.

15
Cristalinul mai poate fi dislocat din locul lui:

• Partial – subluxatii;

• Total – luxatii.

• EXAMINAREA CRISTALINULUI

• La lumina zilei

• Examenul biomicroscopic

• Ecografia

GLAUCOMUL consta in cresterea presiunii intraoculare (exista si glaucom fara tensiune).

Poate fi primar si secundar (de foarte multe cauze).

Glaucomul se insoteste de modificari ale campului vizual si ale papilei nervului optic si poate duce in
final, daca nu este tratat corect, la modificari ireversibile ale campului vizual si ale papilei nervului optic.

Chiar si in tarile avansate glaucomul duce la un procent mare de nevazatori.

Depistat precoce, corect tratat, medicamentos sau chirurgical, poate fi stapanit, iar functia vizuala poate fi
pastrata.

• EXPLORAREA TENSIUNII INTRAOCULARE

Sunt utilizate următoarele metode tonometrice:

• Tonometria prin indentaţie

• Tonometria prin aplanaţie

• Tonometria non contact

AFECTIUNILE RETINEI si NERVULUI OPTIC le putem depista prin examinarea fundului de ochi.

Sunt boli generale multiple ce dau modificari ale retinei. Astfel se pot stadializa hipertensiunea arteriala si
diabetul zaharat prin modificarile retiniene. Astfel retinopatia hipertensiva se poate stadializa dupa
aspectul vaselor retiniene in gradele I si II, dupa implicarea retinei in gradul III si in functie de prinderea
nervului optic, in gradul IV.

Retinopatia diabetica poate fi depistata uneori la un examen de rutina la un pacient necunoscut ca

diabetic.

• EXAMINAREA RETINEI

1.Examenul funcţional al retinei

16
 • Măsurarea acuităţii vizuale – angulară şi morfoscopică – reprezintă modalitatea de determinare a
funcţiei maculei.

• Examenul câmpului vizual evidenţiază funcţia fiziologică a ansamblului câmpului retinian.

• Examinarea simţului cromatic testează sensibilitatea conurilor foveolare.

• Studiul simţurilor de discriminare a contrastelor – Arden

• Adaptometria studiază senzaţia luminoasă şi exprimă tulburările funcţiei vizuale în condiţii de

iluminare scăzută.

2. Oftalmoscopia

• Aspectul normal al FO de culoare roşie-gălbuie sau roşu închis (funcţie de cantitatea de pigment)
include:

• papila sau discul optic – disc rotunjit sau ovalar roz-gălbui sau roz, bine delimitat;

• macula – cu aspectul unui oval orizontal, de culoare mai închisă decât restul FO şi înconjurată de
un reflex luminos; în centrul maculei se află foveea, mai închisă la culoare decât restul maculei cu
o zonă centrală strălucitoare (reflexul foveolar);

• vasele retiniene ce se examinează la nivelul papilei şi se urmăresc pe tot traiectul lor; au pereţii
transparenţi, putându-se observa coloana sanguină şi dunga de reflex mai intensă pe arteră, pe
vasele mari şi la tineri.

• EXAMINAREA NERVULUI OPTIC

Examenul functional constă în:

• Anamneză

• Determinarea AV

• Determinarea CV

• Examinarea simţului cromatic

Examenul obiectiv

• Examenul FO

Papila normală este:

– PLANĂ

– CU CONTUR NET

– ROTUNDĂ

17
 – DE CULOARE ROZ

– CU EMERGENŢA CENTRALĂ

– A VASELOR RETINIENE

• Electroretinograma (ERG)

• Potenţialul evocat occipital (POE)

• Angioflurografia (AFG)

• Oftalmodinamometria

• Examene radiologice

• Metode biofizice

18