Sunteți pe pagina 1din 8

Biofizica analizorul vizual

Ochiul este un sistem optic centrat, rezultnd dintr-un ansamblu de dioptrii (suprafata de separare intre doua medii transparente cu indice de refractie diferiti) care separa medii optice izotrope (medii care au aceleai proprieti n toate direciile). Indicele de refracie caracterizeaz cantitativ mediul substanial unde se produce refracia luminii. Cu ajutorul analizorului vizual se receptioneaza, se analizeaza si se traduc n impulsuri nervoase informatiile privind forma, dimensiunile, pozitia, miscarea si culoarea obiectelor. Semnalul fizic ce poate fi receptionat de catre analizorul vizual este radiatia electromagnetica cu lungimea de unda cuprinsa ntre 400 750 nm (radiatia violet are lungimi de unda mici, rosul se afla la capatul ndepartat al spectrului vizibil, cu lungimi de unda mari). Absorbtia radiatiilor electromagnetice de catre ochi este selectiva, ultravioletele si infrarosiile din domeniul ndepartat sunt reflectate de ochi, ultravioletele din domeniul apropiat sunt absorbite de cristalin). Elementele principale ale analizorului vizual: ochi, traiectele nervoase aferente si eferente, statii de prelucrare intermediare si proiectia corticala. n cele ce urmeaza va fi abordat numai segmentul periferic ochiul. Structura ochiului Ochiul are o forma globulara cu diametrul de cca. 2,5 cm. n ordine, antero-posterior, elementele ochiului sunt:

Fig. 1 Elementele ochiului

- corneea (transparenta, grosimea ei creste de la centru spre periferie unde atinge aproximativ 1 mm) - sclerotica (tesut opac, fibros si elastic care acopera globul ocular pe 5/6 din suprafata sa) - camera anterioara cu umoarea apoasa - irisul (diafragma inelara pigmentata, din fibre de tesut conjunctiv si fibre netede); fata anterioara a irisului, colorata diferit la diferiti oameni se vede bine prin cornee, n timp ce fata posterioara este captusita cu celule pline de pigment negru care continua pe cele ale coroidei - cristalinul lentila biconvexa mentinuta de fibrele zonulei lui Zinn; cristalinul este nconjurat de un nvelis elastic numit cristaloida care cuprinde un sistem de fibre transparente asezate n paturi concentrice; refringenta cistalinului creste de la periferie spre centru - camera posterioara cu umoarea vitroasa - retina (cu foveea, pata galbena (macula lutea) zona perifoveala pigmentata n galben si papila (pata oarba) stratul prin care nervul optic strabate tunicile globului ocular) constituita din prelungirea nervului optic, se ntinde pna la zonula lui Zinn; grosimea totala a retinei este de 0,4mm; dintre toate straturile care o formeaza cel mai important este cel cu conuri si bastonase, prelungire diferentiata a celulelor nervoase terminale ale nervului optic - coroida (tesut puternic pigmentat care absoarbe lumina parazita, mpiedicnd difuzia acesteia n interiorul ochiului); nspre partea anterioara coroida este ngrosata si formeaza corpul ciliar format n parte de muschiul ciliar. - Muschii ciliari (fibre radiale si circulare) si zonula lui Zinn (ligament inelar legat de sclerotica,alcatuit din fibre elastice) permit modificarile convergentei cristalinului. Zonula mentine cristalinul n pozitia sa n stare de tensiune mecanica. Muschii ciliari pot elibera, prin contractie, cristalinul de sub tensiunea zonulei Acuitatea vizuala sau puterea de rezolutie este definita ca fiind inversul distantei separatoare minime. Acuitatea vizuala depinde de: - factori dioptrici: aberatia de sfericitate si cromatica (data de fenomenul de dispersie variatia indicelui de refractie cu lungimea de unda), difractia datorita imperfectiunilor mediilor oculare, dispersia luminii datorita reflectarii pe retina, erori de refractie - factori retinieni: legati de structura granulara si discontinua a retinei, - factori legati de stimul: forma si marimea detaliului, contrastul de luminozitate, iluminarea fondului, timpul de expunere, compozitia cromatica (prin eliminarea aberatiilor cromatice, lumina monocromatica mareste acuitatea vizuala) Diminuarea acuitatii vizuale se numeste ambliopie.

Cmpul vizual

Cmpul vizual reprezinta ansamblul punctelor vizibile aflate pe o calota sferica avnd ochiul n centru (consideram capul nemiscat si privirea ndreptata ntr-o directie fixa). Cmpul vizual al ochiului uman are n total 170 de grade pe orizontala si 150 de grade pe verticala. n zona centrala corespunzatoare foveei calitatea imaginii este optima si se mentine foarte buna pna la 20 de grade, peste 45 de grade apar aberatii de sfericitate semnificative. Adaptarea la lumina (reflexul pupilar) Irisul reprezinta o diafragma care limiteaza fluxul luminos ce cade pe retina si contribuie la micsorarea aberatiilor cromatice si de sfericitate produse de lentilele ochiului. Cnd luminozitatea este slaba, fibrele radiale ale irisului se contracta (midriaza), diametrul pupilei creste. La iluminare excesiva, fibrele circulare ale irisului micsoreaza pupila (mioza). Acest fenomen se numeste adaptare la lumina . Adaptarea de la lumina la ntuneric cere mai mult timp dect adaptarea inversa de la ntuneric la lumina. Acomodarea la distanta

Fig. 2 a) Formarea imaginii pe retina n ochiul emetrop. ntr-un ochi normal, imaginea unor obiecte foarte ndepartate se formeaza pe retina (Fig. 2 a). Daca obiectele sunt situate la o distanta mai mica de 6 m de ochi, imaginea lor s-ar forma n spatele retinei daca cristalinul nu s-ar bomba marindu-si convergenta. Pentru ca imaginea sa fie clara, ea trebuie sa se formeze pe retina. Aceasta se realizeaza astfel: cristalinul este nconjurat de un ligament circular, zonula lui Zinn, pe care se afla nserati muschii ciliari circulari si radiali. La contractia fibrelor circulare, zonula se relaxeaza si cristalinul iese de sub tensiune,bombndu-se sub efectul propriei elasticitati. Convergenta sa va creste si imaginea se formeaza mai aproape de centrul optic (mai n fata, deci pe retina). Invers, la

contractia fibrelor radiale, zonula este n cursul acomodarii din nou pusa sub tensiune, cristalinul se subtiaza si si micsoreaza convergenta. n acest fel se realizeaza acomodarea.

Fig. 3 Modificarea formei cristalinului Vederea clara se realizeaza ntre doua puncte: punctum proximum pp- si punctum remotum pr-. Pp cel mai apropiat, vazut clar cu acomodare maxima. Pr cel mai departat, vazut clar fara acomodare. La ochiul normal (emetrop) pp = 25 cm, pr tinde spre infinit. (Fig. 12b).

Fig. 2 b) Pozitionarea Pp si Pr pentru ochiul emetrop Defectele geometrice ale vederii (ametropiile) Ochiul normal se numeste ochi emetrop, el poate vedea clar obiectele departate, fara acomodare. Ochiul emetrop, din punct de vedere fizic, are focarul posterior pe retina. n cazul n care ochiul nu vede clar, fara acomodare, obiectele situate la infinit, el se numeste ametrop, de aici si denumirea de ametropii pentru defectele de vedere. Miopia Acest defect de vedere se manifesta prin cresterea convergentei ochiului. n functie de cauza acestei cresteri avem de a face cu mai multe tipuri de miopii si anume: - miopia axiala, cel mai fecvent ntlnita, este caracterizata de axul anteroposterior mai lung dect cel al ochiului emetrop, din aceasta cauza imaginea se formeaza naintea retinei -miopia de curbura: curbura cristalinului este mai mare, convergenta va fi marita (de obicei este legata de oboseala) -miopia de indice caracterizata de cresterea indicelui de refractie datorita cresterii concentratiei saline n anumite stari patologice (varsaturi incoercibile, diarei rebele, mari hemoragii si plasmoragii,expuneri excesive la soare, socuri traumatice, lipotimie n aceste din urma doua cazuri, deshidratarea si hiperconcentrarea salina consecutiva apar ca o consecinta a fugii apei din tesuturi spre patul vascular largit ca urmare a epuizarii mecanismelor neuro-hormonale de mentinere a tonusului vascular)

Fig. 4. Formarea imaginii naintea retinei n ochiul miop si corectarea miopiei cu ajutorul lentilei divergente Toate cazurile de miopie se corecteaza cu lentile divergente. Hipermetropia Se caracterizeaza prin scaderea convergentei totale a ochiului. Imaginea se formeaza n spatele retinei, pp ct si pr se afla mai departe de ochi dect n cazul ochiului emetrop. Avem de-a face cu urmatoarele tipuri de hipermetropie: -hipermetropia axiala caracterizata de axul anteroposterior mai scurt dect cel al ochiului emetrop -hipermetropia de curbura caracterizata prin cristalinul mai alungit. Cristalinul trebuie sa se bombeze n permanenta pentru a aduce imaginea pe retina n ambele cazuri corectarea vederii (Fig. 5) se face cu ajutorul lentilelor convergente

Fig. 5 Formarea imaginii n spatele retinei n ochiul hipermetrop si corectarea hipermetropiei cu ajutorul lentilei converente Presbiopia sau prezbitismul este o ametropie de elasticitate care apare, n general, dupa vrsta de 40 de ani. Bombarea cristalinului se face mai dificil, deoarece elasticitatea acestuia se diminueaza o data cu naintarea n vrsta. Se folosesc lentile convergente pentru a vedea obiectele apropiate. Astigmatismul: lumina nu focalizeaz ntr-un punct, ci exist exist mai multe focare de formare a imagini. Pentru corecie se folosesc lentile cilindrice.

Biofizica receptiei vizuale Structura retinei

Fig. 6 Structura retinei Dupa ce strabat mediile transparente ale ochiului, razele luminoase care provin de la diferitele obiecte ale mediului nconjurator cad pe retina (Fig. 6) care reprezinta o structura complexa cu o suprafata de cca 2 cm 2si grosimea de 350 m. Exista 5 tipuri de celule prezente n retina dispuse n straturi succesive (Fig. 6, sageata din stnga figurii indica sensul luminii): -celulele epiteliului pigmentar alcatuiesc stratul distal format dintr-un singur sir de celule epiteliale; pigmentul continut de acestea melanina absoarbe lumina (pentru a evita difuzia) -celulele fotoreceptoare, celulele cu conuri si bastonase, care contin pigmentii fotosensibili. Celulele fotoreceptoare sunt orientate cu extremitatea fotosensibila nspre coroida, fiind partial ngropate n epiteliul pigmentar. Repartitia lor n retina nu este uniforma. n pata oarba, pe unde ies fibrele nervului optic, celulele fotoreceptoare lipsesc complet -celule orizontale fac sinapsa cu celulele fotoreceptoare (6-50 celule fotoreceptoare) -celulele bipolare, alcatuind primul strat al neuronilor vizuali (de aceea retina poate fi considerata o portiune de creier periferic), realizeaza legaturi ntre celulele receptoare si cele ganglionare. n zona foveala corespondenta este biunivoca: fiecare con realizeaza legaturi sinaptice cu o bipolara si fiecare bipolara cu o ganglionara. Fiecare ganglionara primeste astfel informatii de la un singur con. Spre periferia foveei si n afara acesteia, mai multe celule receptoare realizeaza conexiuni sinaptice cu o bipolara si mai multe bipolare trimit informatii unei singure ganglionare.

- celulele amacrine realizeaza conexiuni ntre neuronii bipolari, la fel cum celulele orizontale interconecteaza celulele fotoreceptoare. Sunt lipsite de axon si trimit informatii dinspre centru spre periferie -celulele ganglionare fac sinapsa cu cele bipolare, iar axonii lor alcatuiesc nervul optic. Pata oarba,lipsita de celule fotoreceptoare, este locul n care nervul optic se ndreapta spre corpii geniculati laterali, dupa ce strabate nvelisul globului ocular Structura si functia celulelor fotoreceptoare Celulele fotoreceptoare realizeaza functia de traducere a semnalului vizual radiatia electromagnetica din domeniul vizibil- n semnal electric.Sunt formate din: 1. Celula cu bastonas (Fig.7a) este alcatuita din doua parti: segmentul extern (SEB), sub forma alungita, cilindrica, de bastonas, si segmentul intern (SIB). Segmentul extern este fotoreceptorul propriu-zis, cel intern are rol metabolic. Bastonasele asigura vederea scotopica (celulele cu bastonas sunt responsabile de vederea n ntuneric, la luminozitate scazuta, fara vederea culorilor alb-negru)avnd o mare sensibilitate. SEB are o structura speciala, continnd un mare numar de discuri membranare (pna la 2000) suprapuse. Membrana discurilor este formata din subunitati membranare (cca 5 nm diametru) n centrul carora se gaseste pigmentul fotosensibil rodopsina (107-108 molecule/bastonas). Rodopsina este formata din opsina (fosfolipoproteina formata din 348 de aminoacizi, formnd 7 alfa-helixuri asezate transversal pe membrana discului, legate ntre ele prin segmente neelicoidale) si din retinal (aldehida vitaminei A) care este cromoforul, cu axa longitudinala paralela cu suprafata membranei. Maximul de absorbtie al rodopsinei este la 500 nm(verde). 2. Celule cu conuri fiind rspunztoare de vederea la lumin (Fig.7b) format din segmentul extern (SEB), memebrana plasmatic, terminaiile sinaptice.

Fig.7 Celulele cu bastonas a) si cu con b)

Discromatopsiile Discromatopsia este o anomalie a vederii, cauzata de absenta sau de dereglarea functionala a celulelor fotoreceptoare. Persoanele cu discromatopsie prezinta tulburari ale vederii colorate. Lipsa perceptiei culorilor, acromatopsia, este rezultatul lipsei conurilor. Majoritatea persoanelor cu probleme de perceptie a culorilor pot identifica anumite culori, n foarte putine cazuri pacientii nefiind capabili sa recunoasca nici o culoare, ci vad doar nuante de gri, alb si negru. Dicromazia consta n perceperea a doua culori: daca pacientul nu percepe culoarea rosie avem de-a face cu protanopie, daca nu este perceput verdele ne referim la acel tip de dicromazie ca fiind deuteranopie, iar n cazul absentei culorii albastre avem tritanopie. Conform teoriei tricromatice a vederii colorate (Young,Maxwell, Helmholtz) orice culoare se poate obtine prin combinarea a trei culori. Discromatopsiile sunt, n general, transmise genetic caz n care ambii ochi sunt afectati, aceste tulburari fiind ireversibile si netratabile, neputndu-se nsa agrava. Discromatopsiile pot fi dobndite ca urmare a unor boli (de exemplu, cataracta care consta n opacifierea partiala sau totala a cristalinului) si traumatisme ale ochiului sau pot sa apara cu naintarea n vrsta. Discromatopsiile dobndite pot fi unilaterale sau asimetrice (unul dintre ochi este afectat mai puternic). Acestea pot fi tratate, n functie de cauza, prin interventie chirurgicala (n cazul n care cataracta a produs discromatopsia respectiva), prin oprirea medicamentelor care au cauzat tulburarea de vedere, prin recomandarea folosirii lentilelor de contact colorate sau a lentilelor antireflex (celulele cu bastonas functionnd mai bine la lumina mai slaba). Testarea pacientilor consta n recunoasterea culorilor si a denumirii acestora: subiectului i se cere sa priveasca un asa-numit pattern care este un patrat cu puncte colorate care realizeaza o litera sau un numar si sa recunoasca imaginea alcatuita din punctele colorate (testul Ishihara). Cei cu vedere cromatica intacta pot recunoaste aceste pattern-uri, persoanele suferind de discromatopsie nu vor recunoaste sau vor identifica doar anumite litere sau cifre. Discromatopsiile pot afecta dezvoltarea cognitiva (un copil cu rezultate slabe va trebui consultat si de un oftalmolog) dar pot limita si optiunile profesionale.