FUNDAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR AL COOPERAŢIEI

MEŞTEŞUGĂREŞTI SPIRU HARET

COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI

MODULUL VI : EXECUŢIA ŞI ADAPTAREA

OCHELARILOR
(SUPORT DE CURS)

ŞCOALA POSTLICEALĂ
CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST
NIVEL 3 AVANSAT
ANUL II

PROF. ING. GORDIN STOICA ANCA

 CUPRINS

CAPITOLUL 1 Datele caracteristice ale ochelarilor

CAPITOLUL 2 Măsurarea carateristicilor antropometrice ale capului

CAPITOLUL 3 Metode şi mijloace de măsurare în antropometria capului

CAPITOLUL 4 Verificarea lentilelor

CAPITOLUL 5 Tehnologia centrării lentilelor pentru ochelari

CAPITOLUL 6 Montarea lentilelor pentru ochelari

CAPITOLUL 7 Tehnici de adaptare a ochelarilor

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

SARCINI DE LUCRU:

- TESTE

- FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ

- REFERAT

2
 CAPITOLUL 1 DATELE CARACTERISTICE ALE OCHELARILOR

Pentru a-şi putea îndeplini funcţia de ajutător al vederii, ochelarii trebuie să îndeplinească
anumite condiţii, ţinându-se cont de considerente anatomice, fizice şi estetice. Ochelarii trebuie să
asigure confort maxim purtătorului, să-l satisfacă din punct de vedere optic şi să-i dea o înfăţişare cât
mai avantajoasă.
Montura ochelarilor trebuie potrivită de către tehnicianul optometrist, astfel încât lentilele să
aibă o anumită distanţă şi o anumită poziţie faţă de ochi. Pentru a putea fi îndeplinite toate aceste
condiţii, trebuie să se cunoască anumite caracteristici pentru fiecare purtător de ochelari. Acestea sunt:
distanţa interpupilară, înălţimea pupilelor, distanţa bitemporală, lăţimea nasului la punctul de spijin al
ochelarilor, lungimea necesară pentru braţele monturii.
Diferenţa de situare în înălţime a ochilor, respectiv a pupilelor este mai puţin frecventă decât
variaţia distanţei interpupilare, însă ea este deosebit de imporantă la montarea ochelarilor bifocali.
Pentru măsurarea ei se stabilesc abaterile de la linia de unire între colţurile interioare ale ochilor, aşa
numitul kanthus (cant).
Distanţa interpupilară serveşte la centrarea lentilelor ochelarilor faţă de ochi, măsurându-se de
la rădăcina nasului spre stânga şi dreapta. Reprezintă de fapt distanţa între liniile de vizare ale ochilor
care privesc în depărtare. Deoarece la majoritatea oamenilor, partea stângă şi cea dreaptă nu sunt
simetrice, distanţa între pupile măsurată la rădăcina nasului spre stânga şi spre dreapta diferă, diferenţa
ajungând până la 5 mm (în general partea stângă este mai mică).
Pentru a se depista urmările montării greşite ale lentilelor de ochelari este necesar să se studieze
importanţa datelor caracteristice. Pentru ochiul ametrop, punctul remotum nu se află la infinit ca pentru
ochiul emetrop, ci la o distanţă finită în faţa sau în spatele retinei. Sarcina de a aduce punctul aflat la
infinit în punctul remotum al ochiului, revine ochelarilor pentru distanţă al cărui focar trebuie să
coincidă cu punctul remotum R. Dacă se notează cu ,,e’’ distanţa dintre vârful posterior al ochelarilor şi
vârful corneei şi cu ,,a’’ distanţa dintre punctul R şi cornee, atunci pentru distanţa frontifocală imagine
a ochelarilor se poate scrie relaţia: S’ = e + a.
Refracţia oculară raportată la cornee se notează cu ,,A” şi se poate determina cu relaţia: A =
1/a.
Puterea se notează cu ,,D” şi este dată de relaţia: D = A/(1 + eA).
Rezultă că pentru corectarea viciului de refracţie, puterea ochelarilor se determină în funcţie de
refracţia oculară şi de distanţa ,,e”.
În practică s-a stabilit că distanţa ,,e” este de aproximativ 12 mm. Dacă distanţa ,,e” diferă de
această valoare, este necesar să se specifice, deoarece folosirea lentilelor la o altă distanţă decât la cea
pentru care au fost stabilite, duce la distorsionarea imaginii retiniene, iar focarul ochelarilor nu se mai
suprapune cu punctul remotum al ochiului. Distanţa stabilită ,,e” se asigură alegându-se montura
ochelarilor în funcţie de această distanţa ,,e’’ şi de caracteristicile anatomice ale purtătorului de
ochelari. Deplasarea ochelarilor faţă de ochi nu implică numai schimbarea puterii sale corectoare, ci şi
schimbarea mărimii imaginii retiniene. Pentru aceasta este importantă determinarea distanţei focale a
întregului sistem ochi-ochelari. Dacă se consideră ochelarii ca o lentilă subţire, care are puterea Do, iar
ochiul puterea ,,D’’, puterea combinaţiei ochi-ochelari ,,Dc’’ va fi: Dc = D + Do – (D x Do).
Mărimea imaginii retiniene a unui obiect ,,y’’ considerat că se află la infinit va fi: y = f x u,
unde ,,f’’ este distanţa focală şi ,,u’’ este unghiul vizual sub care apare obiectul.
Fără ochelari, ochiul ametrop percepe un obiect care îi apare sub unghiul ,,u’’, chiar dacă îl va
vedea neclar. Dacă obiectul este privit prin ochelari care îl reproduce în punctul remotum al ochiului,
atunci mărimea retiniană a imaginii va fi: y’ = f x e x u’; u’ = y’ / a = (f x e x u) / a.
Grosismentul ochelarilor este definit ca raportul mărimii imaginii retiniene cu şi fără ochelari şi
este egal cu raportul unghiurilor ,,u’ ” şi ,,u’’ sub care ochiul vede obiectul: G = u’ / u = (f x e) / a.
3
 Grosismentul se poate exprima şi în funcţie de refracţia oculară ,,A’’: G = 1 + (e x A).
Pentru hipermetropi A > 0, imaginea obţinută este mai mare la folosirea ochelarilor, în timp ce
pentru miopi A < 0, imaginea este mai mică. Pentru lentilele de contact la care ,,e’’ = 0, rezultă G = 1.
Acţiunea lentilelor constă în aceea că deviază astfel razele luminoase, încât acestea se
intersecteză la o anumită distanţă. Pentru razele de lumină care trec prin centrul lentilei nu apare nici o
deviaţie, astfel că dacă se priveşte prin ochelari de-a lungul axei optice, raza principală care trece prin
centrul pupilei nu este deviată. Dacă se schimbă privirea spre marginea ochelarilor, atunci odată cu
formarea imaginii, apare şi o schimbare a direcţiei razei principale, numită efect prismatic al lentilei.
Pentru hipermetrop, obiectele vor apărea sub un unghi mai mare decât unghiul vizual obţinut fără
ochelari. Pentru miopi, efectul este invers. De aceea, la începutul purtării ochelarilor apare o senzaţie
de percepţie modificată a spaţiului. Hipermetropului i se pare că obiectele sunt mai aproape, în timp ce
pentru miop pare o adâncire a spaţiului.
Ochelarii pentru distanţă sunt montaţi corespunzător atunci când axele optice ale lentilelor sunt
paralele între ele şi trec prin centrele de rotaţie ale ochilor. Cu ajutorul aparatului numit centriscop se
poate verifica dacă axa optică a ochelarilor trece prin centrul de rotaţie al ochiului. Dacă distanţa dintre
centrele optice ale lentilelor este diferită de distanţa interpupilară, atunci la privirea la distanţă are loc o
deviere diferită a razelor de lumină principale, deviere care duce la perceprea imaginii duble.
Pentru a înlătura aceasta ochiul se uită strâmb. Acest lucru este neplăcut mai ales atunci când
trebuie să privească în afară, adică atunci când pentru lentilele convergente distanţa între centrele
optice ale lentilelor este mai mică decât distanţa interpupilară sau când pentru lentilele divergente este
mai mare. La fel de neplăcut este şi privirea strâmbă cu un ochi în înălţime atunci când centrele optice
ale lentilelor sunt dispuse diferit în înălţime. Trebuie respectate la montarea ochelarilor toleranţele din
tabelul următor:

Puterea ochelarului Toleranţe

Orizontal Vertical
0 … 1,25 dpt 2 mm 1 mm
1,50 … 2,50 dpt 1 mm 0,5 mm
Peste 2,50 dpt 0,5 mm 0,5 mm

Pe măsură ce dioptria lentilei creşte, mărimea toleranţei admise descreşte.

4
 CAPITOLUL 2 MĂSURAREA CARACTERISTICILOR
ANTROPOMETRICE ALE CAPULUI

Dimensiunile capului se pot împărţi în dimensiuni principale şi dimensiuni secundare.

Dimensiunile principale sunt cele ale căror valori trebuie notate şi păstrate, de ele depinzând
caracteristicile principale ale echipamentului de compensare. Dimensiunile şi caracteristicile secundare
pun, de regulă, în evidenţă anomalii care au repercusiuni asupra echipamentului de compensare.

Măsurători pentru cap văzut din faţă

● Măsurători principale
a) Distanţa interpupilară - pentru vederea la distanţă, punctul obiect fiind planul median al
corpului la înălţimea ochilor. Se măsoară distanţa de la planul median al capului la fiecare ochi în parte.
Se notează înălţimile celor două pupile faţă de linia canturilor.
b) Lăţimea nasului (n) în planul canturilor la 12 mm de vârful corneei.
c) Unghiurile de faţă ale nasului (Af) stânga şi dreapta.
d) Unghiurile de fugă ale nasului.
e) Lăţimea capului definită de lăţimea superioară auriculară şi lăţimea sfenoidală.
Lăţimea superioară auriculară se măsoară între două puncte situate la vârful joncţiunii
pavilionului urechilor cu capul. Aceste două puncte corespund cu începutul curburii braţului ochelarilor.
Această lăţime auriculară dă, de regulă, lăţimea maximă a capului (excepţie, capul cu tâmple foarte
convexe) şi determină deschiderea braţelor ochelarilor. Deschiderea maximă a braţelor trebuie să fie cu
aproximativ 10 mm mai mică decât lăţimea superioară auriculară, pentru a se asigura o presiune laterală
asupra capului, suficientă. Funcţie de rigiditatea braţelor diferenţa poate fi mai mare sau mai mică.
Lăţimea sfenoidală se măsoară între două puncte situate în fundul depresiunii sfenoidale în spatele
cozilor sprâncenelor. La persoanele slabe şi dolihocefale (care au craniul alungit din faţă către spate)
aceste puncte sunt uşor de reperat; la altele sunt găsite prin palpare. Valoarea lăţimii sfenoidale este
importantă pentru alegerea dimensiunii monturii. Ea corespunde lăţimii feţei.
f) Se notează, de asemenea, inegalitatea înălţimilor urechilor.
● Măsurători secundare
a) Înălţimea sprâncenelor în raport cu pupilele şi înălţimile pomeţilor.
b) Distanţa între pleoapele celor doi ochi (2C’). Dacă această distanţă este mică s-ar putea să nu
fie loc pentru plachete.
c) Lăţimea nasului într-o secţiune la 10 – 15 mm sub linia canturilor palpebrale (n’). Această
lăţime corespunde aproximativ cu distanţa între plachetele ochelarului în partea lor inferioară. Distanţa
(n) corespunde cu distanţa între plachete în partea superioară a lor.
d) Lăţimea temporală a capului.
Alte aspecte ce trebuie observate:
- forma generală a capului;
- portul capului (înclinare în raport cu verticala);
- forma tâmplelor;
- forma generală a nasului, natura pielii, amplasamentul venelor capilare şi alte detalii care pot fi
în legătura cu montura (urme lăsate de montura veche purtată);
- deschiderile plapebrale orizontale şi verticale;
- diametrele iriene şi pupilare, inegalitatea pupilelor;
- culoarea pielii, părului şi sprâncenelor;
- natura epidermei în general;
- impresia generală asupra clientului (structura psiho-fizică).

5
 Măsurători pentru cap văzut din profil
● Măsurători principale
a) Poziţia planului feţei monturii, distanţa lentilă-ochi (12 … 14 mm de la vârful corneei);
b) Lungimea braţului monturii (de la axa articulaţiei până la vârful şanţului auricular);
c) Înălţimea nasului (h) în raport cu linia canturilor în planul monturii;
d) Proiecţia nazală în raport cu corneea (Sa) şi în raport cu planul monturii.
● Măsurători secundare
a) Înălţimea liberă în planul monturii între sprâncene şi pomeţi;
b) Panta şi lungimea nasului - panta poate fi utilă în cazul monturilor din materiale plastice.
Partea inferioară a punţii monturii trebuie să aibă aceeaşi pantă ca muchia nasului.
c) Lungimea genelor în raport cu vârful corneei;
d) Lungimea braţului în spatele urechii (aproximativ 35 mm).
Alte aspecte ce trebuie observate:
- proemineţa arcadelor sprâncenelor în raport cu planul monturii;
- forma urechilor: se au în vedere joncţiunea, pavilionul, mastoidul;
- aspectul şanţului auricular;
- detalii particulare ale nasului văzut din profil;
- poziţia părului capilar;
- natura epidermei în spatele urechilor;
- alte anomalii anatomice.
Dimensiunile măsurabile şi observaţiile nu sunt de regulă toate măsurate şi notate în practică, dar
tehnicianul optometrist va trebui să le aibă în vedere, fiind el cel care decide care sunt importante pentru
alegerea monturii potrivite, în funcţie şi de utilizarea ochelarilor.
Experienţa poate ajuta pentru a descoperi dintr-o privire elementele importante. Lipsa de
experienţă poate fi suplinită prin metodă şi disciplină.

Observaţii - înclinarea planului monturii depinde de proeminenţa sprâncenelor, proeminenţa

pomeţilor, utilizarea ochelarilor.
Unghiul dintre planul monturii şi braţe depinde de poziţia urechilor (punctul A), poziţia
articulaţiei braţului pe montură.
Pe fişa de observaţii se pot scrie şi observaţii calitative.
Măsurătorile făcute permit să se stabilească dimensiunile unei monturi acceptate din punct de
vedere morfologic.

Model de fişă:

Numele şi prenumele clientului:

Data efectuării consultului:
Aparenţa fizică
Talie: Greutate:
Postura corporală (în picioare şi aşezat) – aspecte:
Anomalii anatomice:
Dantura: Ticuri:
Forma capului:
Strabism: Auz:
Aspectul pleoapelor:
Poziţii anormale ale corpului şi coloanei vertebrale:
Poziţia ochelarilor purtaţi anterior consultului (dacă este cazul):

6
Poziţia pleoapelor la citit:
Pielea:
Aparenţa psihologică
Coportament general:
Personalitate, temperament:
Limbaj, mod de exprimare:
Emotiviate, timiditate:
Inteligenţă:
Memorie vizuală:
Scris (regulat sau neregulat):
Lectură:
Model de activitate:
Ochelari existenţi (dacă este cazul) – observaţii:

Tehnician optometrist (numele, prenumele, semnătura):

CAPITOLUL 3 METODE ŞI MIJLOACE DE MĂSURARE ÎN

ANTROPOMETRIA CAPULUI

Măsurarea dimensiunilor capului nu pot fi decât aproximative, din mai multe motive:
- Capul nu are suprafeţe absolut plane, nici proeminenţe sferice, iar instrumentele de măsurare nu au
baze de sprijin perfect determinate. Se asimilează uneori o porţiune a feţei cu o linie dreaptă sau cu o
circumferinţă, ceea ce nu este decât o aproximaţie în scopul simplificării cotelor de măsurat şi de a
permite o reprezentare grafică sau numerică normalizată.
- Aspectul feţei este schimbător. Muşchii feţei modifică trăsăturile în fiecare moment. Sprâncenele urcă
şi coboară împreună sau separat. Ochii se rotesc în toate sensurile, sincron sau nu. Pomeţii urcă când
subiectul vorbeşte sau râde. Fruntea se încreţeşte. Multe modificări ale feţei sunt involunare.
Totuşi, trebuie să se aibe în vedere eventualele mişcări anormale, cum ar fi ticurile, inflamaţiile
patologice, fenomenele congestive trecătoare, unele anchilozări datorate artritei cervicale şi alte cauze
ce pot influenţa măsurătorile.
Un alt aspect important îl reprezintă şi faptul că suprafeţele capului sunt moi. Instrumentele de
măsură se afundă mai mult sau mai puţin în epidermă, funcţie de natura structurii feţei.
Pe tot parcursul vieţii dimensiunile capului se modifică.
Ochelarii sunt şi ei schimbători, au o elasticitate care depinde de model şi se modifică prin
folosire.
În timpul măsurătorilor, se impune subiectului o poziţie arbitrară, iar acesta la rândul său are o
expresie arbitrară. Acestea ar trebui să fie cât mai apropiate de starea sa naturală.
Presiunea exercitată de instrumente ar trebui să fie comparabilă cu cea exercitată de montura
ochelarilor.
Pot exista diferenţe între valorile măsurătorilor efectuate de diverşi tehnicieni optometrişti,
dependent de experienţă, echipamente de testare şi măsurare, temperament etc.

7
 Riglete
La început s-a folosit pentru măsurători ale capului, rigla dublu decimetrică din metal, lemn sau
masă plastică. Fiecare tip de material are avantaje şi dezavantaje. Rigla metalică este mai precisă,
rezistă mai bine, dar gradaţiile sunt puţin vizibile, iar muchiile pot zgâria. Rigla de lemn are gradaţii
vizibile, este uşoară, nu zgârie, dar este puţin rezistentă. Rigla din plastic, dacă este făcută din material
stabil este foarte bună, permite să se observe prin trasparenţă detalii ale capului în acelaşi timp cu
gradaţiile.
Rigleta din fig.2a are gradaţii milimetrice pe o latură până la 160 mm. Pe latura opusă există o
degajare şi o proeminenţă a cărei latură ,,b’’ serveşte ca reazem pe suprafaţa interioară a decupării
pentru lentilă a monturii în scopul măsurării intervalului monturii.
Pentru a măsura distanţa interpupilară se aşează suprafaţa ,,b’’ tangentă la marginea internă a
pupilei din dreapta şi se citeşte distanţa în dreptul marginii externe a pupilei din stânga.
Pentru a aprecia înclinarea lentilei în raport cu braţul este gravat un mic raportor.
Rigleta din fig.2b are o decupare circulară care serveşte pentru aşezarea pe nas. Se pot citi
distanţele de la nas la cele două pupile.
Rigleta din fig.2c (de la firma Zeiss) are pe o latură o scară milimetrică. Există şi o decupare
destinată să urmărească şanţul auricular, putându-se determina astfel şi lungimea braţului drept. Pe
verso există o gradaţie identică, pentru măsurarea lungimii braţului stâng.
Mai există şi alte tipuri de riglete cu articulaţii care în principiu permit măsurători complexe ale
capului.
Dezavantaje:
- lipsa de stabilitate deoarece tehnicianul optometrist trebuie să ţină dispozitivul în faţa
subiectului;
- manevrare relativ complicată cerând experienţă şi timp.
Un dispozitiv relativ simplu, convenabil pentru determinarea unor detalii ale feţei este prezentat
în fig.3. Dispozitivul are o placă frontală trasparentă cu o degajare pentru nas şi posibilitate de reglare
pe înălţime. Se pot trasa pe placa frontală, cu creion dermatograf, poziţiile pupilelor, poziţiile centrelor
de montaj al unui ochelar monofocal sau bifocal.

Ochelarii pentru testarea subiectivă

Aceştia pot fi folosiţi pentru diferite măsurători faciale (fig.4). Trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- reglaj monocular al distanţei interpupilare;
- puncte reglabile în înălţime şi adâncime;
- braţe acoperite şi care să exercite o uşoară presiune laterală;
- braţe cu lungime variabilă;
- sistem pentru aprecierea distanţei lentilă-ochi.
Ochelarii trebuie să fie robuşti, uşor manevrabili, cu greutate mică.
Pentru măsurarea distanţei interpupilare se aşează pe montură compensarea ametropiei şi
reticulele în cruce. Compensarea este importantă deoarece astfel sinergia de acomodare convergentă
poate modifica sensibil distanţa interpupilară în cazul ametropiilor mari. Se recomandă în aceste cazuri
să se controleze distanţa interpupilară cu ajutorul cilindrului Maddox aşezat succesiv orizontal şi
vertical. Intervalul care determină coincidenţa liniei roşii cu punctul luminos va fi comparat cu
intervalul măsurat după metodele descrise mai sus, cu sau fără compensare. Aceste valori pot fi adesea
diferite, dar se acordă importanţă intevalului obţinut cu Maddox, dacă ametropia este mare.
Cu ochelarii de testare se determină uşor asimetriile pupilare. În cazul asimetriilor pe înălţime
putem avea:

8
 a) un ochi mai sus decât celălalt, restul feţei este simetric. Cele două sprâncene sunt pe aceeaşi
orizontală. În acest caz este convenabil să se respecte alura generală a capului şi să se descentreze
lentila.
b) toată faţa este simetrică şi ochiului mai jos îi corespunde pomete, sprânceană, ureche mai
joase. În acest caz tot ochelarii trebuie modificați. Uneori ochiul cel mai sus este sub o sprânceană mai
joasă. Astfel se va face un compromis între montură şi centrii optici.
Înainte de a se alege soluţia definitvă trebuie avut în vedere următoarele:
- Se observă cu atenţie portul capului, care adesea compensează anomalia aparentă printr-o
înclinare. Portul înclinat al capului influenţează percepţia noţiunii de orizontalitate. În cazurile delicate
se informează clientul despre asimetria sa şi se ţine seama de părerea acestuia, în ce priveşte alegerea
soluţiei finale.
- Orice descentrare a lentilelor se controlează cu cilindrul Maddox sau altă metodă. Eroarea de
centraj pe înălţime nu trebuie să depăşească 0,25 pdpt. Asimetria facială poate fi însoţită de hiperforie,
dar nu neapărat. Este necesar să se verifice poziţia centrelor optice când se decide poziţia exactă a
monturii.
Dacă lentilele sunt multifocale problema centrajului este şi mai complicată. Firmele
producătoare de lentile multifocale aplică o toleranţă în ceea ce priveşte poziţia diferitelor centre optice
ale acestor lentile. Subiectul şi el la rândul său poate avea o hiperforie cu care s-a obişnuit. Tehnicianul
optometrist, pentru a respecta câmpul vizual al fiecărui ochi şi pentru a asigura sincronismul trecerii de
la o zonă la alta, plasează liniile de separaţie la aceeaşi înălţime în raport cu fiecare pupilă, deşi este
posibilă o asimetrie. Aceste trei cauze sunt generatoare de efecte prismatice, care se pot compensa sau
se pot acumula, mărind hiperforia naturală a subiectului care simte disconfort la portului ochelarilor,
fără să îşi dea seama de ce. Astfel trebuie să se prevadă înălţimea segmentelor lentilelor multifocale, se
măsoară hiperforia subiectului şi se recomandă la fabricarea lentilelor, efecte prismatice, pentru a fi
siguri că toleranţa vor îmbunătăți vederea.
Dacă pentru a respecta o asimetrie facială trebuie să se încline montura, trebuie să se ţină seama
în cazul trasării lentilelor astigmate, de faptul că orientările secţiunilor principale ale lentilelor, trebuie
să rămână corespunzătoare ochilor.

Pupilometre
Sunt aparate pentru măsurarea distanţei interpupilare. Trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- poziţia sa pe nas să fie stabilă;
- observatorul trebuie să poată vedea clar în acelaşi timp reperele aparatului şi pupilele
subiectului;
- să permită măsurarea intervalului pupilar al subiectului când poartă ochelari.

a) Pupilometre simple: rigle obişnuite, ochelari de testare, riglete cu locaş pentru nas.

Tehnica măsurării cu riglete cu locaş

Reperul 0 al riglei corespunde cu axa locaşului pentru nas.
Observatorul se aşează în faţa subiectului la 0,4 m. Se aşează rigleta pe nasul subiectului fără să
se acopere ochii – fig.5. Observatorul închide ochiul stâng şi cere subiectului să privească ochiul său
drept. Se reperează poziţia ochiului stâng din spatele riglei (intervalul stânga). Fără să se mişte,
observatorul închide ochiul drept şi cere subiectului să privească ochiul său stâng. Se stabileşte poziţia
ochiului drept (intervalul dreapta). Această metodă presupune ca observatorul să închidă succesiv cei
doi ochi şi să vadă bine reperele de pe riglă şi totodată ochiul subiectului

Testarea asimetriilor verticale

9
 Pentru a evidenţia asimetriile verticale se poate folosi rigleta astfel: se ţine rigleta aşezată pe nas
în poziţie orizontală cu două mâini, între degetul mare şi arătător. Celelalte trei degete se reazămă pe
cap. Se aşează rigleta tangentă la pupila cea mai de jos, în partea ei superioară şi se observă poziţia
celeilalte pupile. Cu puţin antrenament, se poate aprecia un decalaj de 1, 2, 3 mm. Această măsurătoare
este importantă pentru montarea lentilelor multifocale.
Se poate constata că persoanele care au un ochi mai sus ca celălalt, au tendinţa să aplece capul
lateral pentru a aşeza ochii pe aceeaşi orizontală.

Măsurarea intervalului pupilar în vederea aproape – ametropii simple

Se plasează ochiul observatorului în dreptul nasului subiectului la distanţa de vedere în planul
apropiat. Se cere subiectului să observe acest ochi (celălalt fiind închis). Se aşează rigleta în faţa
ochilor subiectului, aşezând linia de 0 în centrul pupilei din dreapta şi se citeşte intervalul pupilar total,
în dreptul centrului pupilei din stânga. Dacă rigleta este în planul lentilelor de ochelari la distanţă
normală de cornee, se obţine o valoare suficient de precisă. În principiu, distanţa cornee-lentilă este de
12 mm, dar poate varia funcţie de proeminenţa nasului, lungimea genelor etc. Valoarea intervalului
măsurată este valabilă dacă planul rigletei coincide cu planul lentilelor.
Există pupilometre concepute special pentru măsurarea intervalului pupilar în vederea aproape.
O altă metodă folosită este următoarea: se ajustează pe capul subiectului o montură de ochelari,
în care sunt montate lentile afocale. Ochelarii este aşezat la distanţă corectă faţă de cornee. Se cere
subiectului să fixeze ochiul observatorului aşezat în dreptul nasului, la distanţa de lucru
corespunzătoare. Observatorul priveşte pupila subiectului şi cu un creion dermatograf sau creion cu
fetru, marchează pe lentilă punctul situat pe linia celor două pupile (a observatorului şi a subiectului).
Metoda este utilă pentru reperarea poziţiei segmentelor lentilelor multifocale, cu condiţia de a plasa
ochiul observatorului la distanţa de punere la punct pentru compensarea în vederea aproape.
Pentru ca măsurarea în vederea aproape să fie cât mai corectă, ar fi necesar ca subiectul să fie
pus în condiţii de lucru efectiv sau cât mai aproape de aceste condiţii.

b) Pupilometre complexe
- pupilometrul cu două tuburi având la mijloc o lentilă de 6,00 dpt. La un capăt fiecare tub are
un orificiu prin care se uită observatorul, la celălalt capăt este o scară gradată, ce se vede odată cu
pupila subiectului.
- pupilometrul cu coincidenţă;
- pupilometrul cu reflex corneean: permite observarea reflexelor corneene ale unui izvor de
lumină aşezat în aparat şi pe care observatorul le percepe ca fiind la infinit sau la distanţă finită,
dependent de poziţia lentilei din aparat. Aparatul este ţinut de observator sau de subiect, rezemat de
nasul pacientului. În acelaşi timp cu reflexia pe cornee, observatorul vede nişte fire verticale care pot fi
deplasate pentru a le suprapune imaginile reflectate ale corneei.
Alte aspecte
Foarte des apar dificultăţi la interpretarea măsurătorilor intervalului pupilar, datorită poziţiei
incorecte a capului subiectului în timpul măsurătorilor.
Probleme de centraj apar la persoanele care au nevoie de corecţie optică cu lentile aeriene, dar
au afecţiuni specifice. Astfel, persoane care au:
- anomalii de comportament;
- deviaţia coloanei vertebrale, artroză cervicală;
- asimetrie facială pronunţată;
- exigenţe profesionale care necesită o vedere nesimetrică în raport cu corpul sau care lucrează
mult monocular, folosind instrumente cu un ocular;
- anizometropii;

10
 - ametropii mari. Ochelarii find pentru departe, miopii converg mai puţin, hipermetropii mai
mult;
- afacii al căror echilibru binocular este instabil;
- anomalii binoculare: heteroforii, cei care văd departe cu un ochi şi aproape cu celălalt;
- ambliopii monoculare şi persoanele care neutralizează unul din ochi cu sau fără deviaţie
strabică aparentă.

Procedura practică
1 – Se observă cu atenţie atitudinea subiectului când priveşte departe. Un examen realizat cu
ochelarii de testare informează mai mult asupra portului capului. Se observă subiectul când citeşte,
scrie şi când priveşte la observator. Este important ca subiectul să fie destins, aşezat confortabil,
necomplexat.
2 – Se măsoară intervalele pupilare în vederea departe şi aproape, cu instrumente obişnuite.
Dacă este posibil se fac măsurători cu şi fără compensare.
3 – Se verifică intervalul în vedere aproape sau în vedere intermediară.
4 – Se controlează centrajul lentilelor după aproximativ 10 zile de folosire şi se modifică dacă
este necesar, ţinând seama de disconfortul resimţit de subiect.
În cazul strabicilor cu deviaţie mare este mai convenabil să se monteze lentilele fără să se ţină
seama de strabism. Centrajul lentilelor este simetric. Dacă subiectul s-a obişnuit de mult timp, cu un
centraj diferit, nu i se va schimba obişnuinţa, căci el a construit adaptarea sa spaţială faţă de sistemul lui
optic cu care este obişnuit, deşi este imperfect. Ochiul strabic dacă neutralizează vederea centrală
rămâne eficace în vederea laterală.
În cazul strabismului alternant fără ambliopie, centrajul se face ochi cu ochi.

Cefalometre
Aceste instrumente măsoară lăţimea capului în diferite puncte. Sunt de două feluri: cu culisă şi
de tip compas. Tipul cu culisă este o variantă de şubler cu ciocurile mai lungi şi profilate, ca să se poată
măsura distanţa între două puncte. Este precis, dar manipularea este oarecum dificilă, presiunea pe cap
neputând fi controlată uşor.

Instrumente pentru măsurarea nasului

Nasul nu are formă regulată, astfel că măsurătorile sale sunt aproximative.
Pentru măsurarea lăţimii nasului se ia ca bază linia canturilor. Mai trebuie cunoscute
proeminenţa, înălţimea, unghiurile de faţă, de fugă şi unghiul muchiei.
Ochelarii de testare pot fi folosiţi pentru a determina unele dimensiuni ale nasului (înălţimea şi
proeminenţa nasului) în funcţie de planul lentilelor.
Pentru măsurarea lăţimii nasului se utilizează un instrument cu culisă.
Pentru determinarea unghiurilor de faţă se foloseşte o riglă cu decupări cu diferite unghiuri.
Dacă nasul este regulat se pot obţine indicaţii destul de precise. De regulă, alături de această riglă există
şi un set de şabloane pentru evaluarea decupării pentru nas a monturii ochelarului.
Cu ajutorul a două rigle cu decupări identice, suprapunându-le şi apoi deplasând una faţă de
cealaltă, se poate obţine un sistem care permite determinarea asimetriilor unghiurilor de faţă.

Măsurători pentru braţele ochelarilor

Patru elemente determină ajustarea braţelor unui ochelar: lungimea, înclinarea, deschiderea,
forma pentru ambele părţi ale capului.
Lungimea propriu-zisă a braţului este evaluată de la axul balamalei la începutul curbei pentru
ureche. În practică, când se măsoară subiectul, se determină distanţa de la faţa monturii la punctul de
început al şanţului de după ureche. Poziţia axului articulaţiei în raport cu planul monturii variază
11
funcţie de tipul balamalei. Se pot folosi diferite instrumente: riglete, ochelari de testare cu braţe de
lungime variabilă, instrumente speciale.
Înclinarea braţului este definită ca unghiul pe care îl face acesta când este deschis, cu normala la
planul monturii. Înclinarea depinde de înălţimea urechii, de poziţia balamalei, de morfologia capului,
de utilizarea ochelarului (ochelarul pentru aproape este mai înclinat ca cel pentru departe). Ochelarii de
testare care au braţele mobile pot ajuta la determinarea unghiului.
Deschiderea braţului se defineşte fie prin unghiul pe care îl face cu planul monturii şi care
depinde de intervalele sfenoidale, temporale şi auriculare, fie prin distanţa între balamalele braţelor
(mm).

Metode fotografice
Aceste metode au avantajul realizării unui document care poate fi studiat, măsurat, păstrat.
Una din metode se bazează pe folosirea unui aparat obişnuit, cu vizor reflex, cu obiectiv cu f’ =
400 mm, cu film de 35 mm. Fotografierea se face de la 6 m. Capul subiectului este fixat pe un suport.
El poartă montura de ochelari ajustată, în care se montează lentilele. Procedeul este foarte costisitor.
O altă metodă utilizează un aparat ce face fotografii pe clişeu polaroid ale unei părţi a feţei, în
care sunt ochii şi montura de ochelari ajustată, când subiectul priveşte departe şi aproape.
Dezavantajele metodei constau în: capul subiectului este fixat într-o poziţie forţată, clişeul nu cuprinde
totalitatea monturii, cost ridicat.
Aparatul de tip adaptometru permite determinarea punctelor de centraj pe montura preajustată
pentru montarea lentilelor şi controlul ochelarului definitiv, măsurarea distanţei ochi-lentilă, înclinarea
monturii şi diametrul lentilei semifabricat necesară, dimensiunile pupilei, irisului şi deschiderii
palpebrale.
Conformatoarele sunt alte dispozitive ce măsoară diferiţi parametri specifici capului.
Există o gamă variată de metode şi instrumente pentru măsurarea înălţimii şi descentrării
lentilelor multifocale.

CAPITOLUL 4 VERIFICAREA LENTILELOR

Piesele optice se verifică pentru a se stabili cele corespunzătoare, având parametrii finali
indicaţi în documentaţia constructivă şi tehnologică. Controlul se execută în diferitele etape ale
procesului de prelucrare.
Cu ocazia controlului final al piesei optice se verifică: dimensiunile liniare şi unghiulare,
curbura suprafeţei optice, defectele de suprafaţă, descentrarea etc. Când este necesar se verifică şi
parametrii optici ai materialelor optice din care sunt executate lentilele. Aceşti parametri se verifică, de
obicei, la începutul prelucrării pe blocul sau bucata din blocul din care se va executa piesa respectivă.

Verificarea grosimii şi diametrului

Diametrele liniare ale pieselor optice se verifică prin metode similare cu cele folosite pentru
controlul dimensiunilor liniare din alte domenii tehnice, adică folosindu-se şublerul, micrometrul şi mai
rar aparatele speciale de măsurat grosimi şi lungimi. Cu aceste aparate se pot măsura dimensiunile
efective ale pieselor sau mărimea abaterilor acestora de la dimensiunile nominale, fiind utilizate în
secţiile pregătitoare pentru măsurarea grosimii lentilelor.
Precizia de măsurare a aparatului sau, mai exact, alegerea aparatului, depinde de precizia
cotelor din desen.

12
 Grosimea la centru a pieselor polisate se poate măsura cu micrometrul sau comparatorul, dacă
măsurarea se face prin comparare cu o mărime etalon.
Grosimea la centru a lentilelor biconcave se măsoară cu micrometrul cu vârfuri sau cu un aparat
special.
Grosimea la margine a lentilelor se măsoară cu rigle, scări gradate, şublere, lupe cu scări gadate.
Uniformitatea grosimii la margine oferă indicaţii despre centrarea lentilei. Această uniformitate se
verifică cu ajutorul unui aparat specific.
Diametrele lentilelor se controlează cu şublerul, după eboşare şi cu micrometrul după centrare,
respectiv debordare sau cu calibre limitative.
Controlul dimensional al faţetelor (teşiturilor) pieselor optice, se face cu ajutorul lupelor de
măsurare cu putere de 10 – 16 X şi cu scări gradate cu precizia de 0,1 mm.
Pentru verificarea dimensiunilor unghiulare ale faţetelor lentilelor se folosesc echere fixe sau
reglabile, şabloane, raportoare mecanice sau optice etc.

Verificarea razelor de curbură

Razele de curbură ale suprafeţelor sferice şlefuite se pot verifica prin următoarele metode:
- cu ajutorul dispozitivelor de rodat;
- cu ajutorul şabloanelor;
- cu ajutorul inelelor sferometrice cu ceas comparator sau aparatului numit sferometru;
- cu ajutorul calibrelor optice.
Dipozitivele de rodat utilizate pentru verificarea razelor de curbură, între operaţii, au raza
suprafeţei de măsurare egală cu raza calculată pentru operaţia respectivă a procesului tehnologic de
prelucrare a lentilei.
Înainte de verificare, lentila sau blocul se spală şi se rodează uşor, manual, cu dispozitivul de
rodat. În urma acestei operaţii rămân urme pe sticlă. În funcţie de poziţia urmelor rămase pe suprafaţa
rodată se pot întâlni trei situaţii: suprafaţa cu goluri – urmele se află pe margini; suprafaţa cu ridicături
– urmele se află în centru; suprafaţa ondulată – urmele sunt atât pe margine cât şi în centru.
Şabloanele de verificare se execută perechi: convex şi concav pentru aceeaşi rază de curbură.
Principiul de măsurare are la bază mărimea fantei Δ, formată între şablon şi suprafaţa piesei verificate.
Inelele sferometrice cu ceas comparator sunt utilizate la controlul formei suprafeţelor optice,
respectiv a razei de curbură. Pot fi folosite la controlul între operaţii în timpul prelucrării sau la
controlul final, obţinându-se măsura abaterii razei de curbură pentru un diametru dat al inelului
sferometric cu care se lucrează. Preactic, pe desenul de execuţie, condiţia referitoare la abaterea de la
raza de curbură se înscrie astfel: ΔR pentru diametrul lentilei, pentru o zonă din lentilă, de exemplu
zona centrală cu diametrul egal 1 : 3 din diametrul lentilei.
În fig.6 este reprezentat desenul de execuţie al unei lentile convergente, observându-se în
tabelul ce cuprinde datele referitoare la finisare şi tratament şi abaterile ΔR1 şi ΔR2 ale razelor de
curbură ale piesei.
Pe desenul de execuţie al piesei optice (fig.6) este înscris în tabel, pentru fiecare suprafaţă
curbă, numărul inelelor de interferenţă N, reprezentând precizia execuţiei în raport cu forma ideală
(calibrul optic) respectiv o abatere totală şi ΔN o abatere locală, adică abatere de formă rotundă a
franjelor de interferenţă.
In fig.7 este reprezentat modul de măsurare al razei de curbură cu sferometrul.
Practic această metodă este o metoda de comparare a suprafeţei prelucrate cu una etalon al
calibrului optic.
Calibrele optice sunt executate din sticlele LK 7 şi ZK 7, ce sunt caracterizate prin duritate şi
stabilitate. După destinaţie, calibrele optice pot fi: etalon CE, de control CC şi de lucru CL. Fiecărei
grupe îi corespund trei clase de precizie de execuţie, caracterizate prin n = 0,1 … 0,2 ; ΔN = 0,05 …
0,1 franje de interferenţă şi ΔR = 0,5 … 15 μm.
13
 Calibrele etalon se folosesc pentru verificarea periodică a justeţei calibrelor de control şi de
lucru. Calibrele de control sunt copii ale celor etalon. Calibrele de lucru sunt copii după calibrele de
control. Toate cele trei tipuri sunt executate în aceeaşi clasă de precizie. Calibrele se execută în perechi
pentru a se putea verifica raza şi neregularităţile suprafeţei.
Verificarea formei suprafeţelor cu ajutorul calibrelor optice este suficient de simplă şi precisă.
Principalul dezavantaj al metodei îl constituie posibilitatea apariţiei zgârieturilor pe suprafaţa controlată
şi, uneori, subiectivismul în aprecierea preciziei de prelucrare după imaginea de interferenţă.

Verificarea acurateţei suprafeţelor prelucrate

Acurateţea se verifică mai întâi pe parcursul procesului tehnologic, după şlefuire şi în final după
polisarea suprafeţelor.
După şlefuire, pe suprafaţa prelucrată nu trebuie să existe zgârieturi, puncte şi urme de pulberi
abrazive de la prelucrările anterioare. Verificarea se face cu ajutorul unei lupe cu puterea 6 X, prin
iluminarea suprafeţei de control cu o lampă de 60 … 100 W.
Suprafeţele polisate ale pieselor se verifică fără a fi deblocate din dispozitiv, în lumină
reflectată, cu ajutorul unei lupe cu putere de 6 … 8 X, în aceleaşi condiţii de iluminare. Se focalizează
lupa pe marginea reflectată a fluxului luminos, observându-se defectele de acurateţe ale suprafetei:
puncte, zgârieturi (rizuri), pete, porţiuni de suprafeţe neprelucrate etc. Controlul final al acurateţei se
face pe piesele finite în lumină reflectată difuz, pe normala la suprafaţa de verificat, pe fondul unui
ecran mai închis. La aprecierea calităţii prelucrării se ţine seama de valorile prescrise în documentaţie
(fig.6), pentru bule, striuri, acurateţe.

Verificarea centrării lentilelor

Centrarea lentilelor constă, în verificarea coincidenîei axei optice a lentilei cu axa mecanică
(geometrică) a lentilei. Practic, se urmăreşte să se determina excentricitatea, adică mărimea cu care este
deplasată axa optică faţă de axa geometrică.
Excentricitatea poate aparea în timpul execuţiei operaţiei de centrare–debordare şi pe piesa gata
prelucrată, în cadrul controlului final.

Verificarea parametrilor optici

Parametrii optici ai pieselor se verifică în laboratoarele de măsurări. Pentru aceasta se folosesc
standuri optice, alcătuite din autocolimatoare, lunete, microscoape, alte aparate şi dispozitive necesare
pentru măsurări optice. De asemenea, se folosesc aparate speciale, cum ar fi: focometre, refractometre,
goniometre, spectrofotometre, polariscoape etc.
Se observă în fig.6, că la condiţiile pentru sticlă sunt trecute: ΔnD – variaţia admisibilă a
indicelui de refracţie care semnifică omogenitatea sticlei; indicele D specifică radiaţia galbenă a
spectrului vizibil; Δ(nF – nC) este variaţia limită a dispersiei medii în care indicii F şi C caracterizează
radiaţiile luminoase cu lungimi de undă corespunzătoare culorilor albastru, respectiv roşu; birfringenţa
(refracţia dublă) se datorează tensiunilor interne la care este supus materialul şi care determină o
anizotropie, adică o modificare a proprietăţilor de transparenţă, în funcţie de direcţie.
Rezultatul acestor tensionări este descompunerea unei raze de lumină în două componente –
raza ordinară şi raza extraordinară – fenomen ce se datorează polarizării luminii. Birefringenţa este
pusă în evidenţă cu polarimetrul.
Absorbţia (coeficientul de absorbţie al luminii) indică cantitatea de lumină absorbită de masa
sticlei.
Pentru determinarea abaterilor ΔnD şi Δ(nF – nC) se utilizează refractometrul Abbe. Principiul
de funcţionare al refractometrului Abbe se bazează pe măsurarea unghiului limită de refracţie al sticlei
respective.

14
 Verificarea lentilelor pentru ochelari
Parametrii principali ai lentilelor de ochelari sunt: puterea lentilei, respectiv puterea prismatică,
factorul de transmisie şi diametrul conturului.
Puterea unei lentile se poate verifica cu ajutorul unui frontifocometru. Aparatele de verificat
trebuie sa aibă anumite precizii, în sensul că pentru măsurarea puterii până la 6,00 dpt, frontifocometrul
să aibe eroarea de măsurare tolerată de +/- 0,03 dpt, respectiv puteri între 6,50 dpt şi 12,00 dpt, eroarea
tolerată a aparatului să fie de +/- 0,06 dpt.
Frontifocometrul se foloseşte pentru determinarea puterii dioptrice la centrul lentilelor cu axe
simetrice şi astigmatice, precum şi a combinaţiilor, în intervalul +/- 25,00 dpt; de asemenea se pot
determina direcţiile principale ale lentilelor astigmatice, precum şi acţiunea prismatică între 0,00 şi 6,50
dpt şi direcţia razei lentilelor prismatice.
Pentru aprecierea defectelor materialului şi de suprafaţă, lentila pentru ochelari este împărţită în
trei zone de control circulare concentrice: cu centrul geometric (zona 1) cu diametrul de 30 mm; zona 2
cu diametrul exterior mai mic sau egal cu 64 mm şi zona 3 cu diametrul exterior egal cu cel nominal.
Lentilele pentru ochelari se execută în trei grupe de calitate. Striurile vizibile cu ochiul liber nu se
admit în zonele de control 1 şi 2. În zona 3 se admit striuri numai în interiorul unui sector de cerc,
corespunzător unui unghi de 150°. Bulele şi punctele de suprafaţă sunt în funcţie de zonă şi de grupe de
calitate.
Controlul defectelor de material, de suprafaţă şi de margine se face cu ochiul liber, la o distanţă
de 25 cm, prin observarea la limita dintre regiunea luminată şi regiunea întunecată. Iluminarea lentilei
trebuie să fie în limitele 350 … 380 lx. Controlul zgârieturilor se face rotind uşor şi înclinând lentila
într-o parte şi alta.
Lăţimea zgârieturilor, diametrele punctelor şi ale bulelor se pot măsura cu un microscop de
măsurat, cu grosisment de 40 … 100 X.

CAPITOLUL 5 TEHNOLOGIA CENTRĂRII LENTILELOR PENTRU

OCHELARI

Centrarea după şablon

În funcţie de distanţa interpupilară se alege tipul de montură corespunzător. Monturile sunt
executate astfel încât, între centrele anourilor să fie anumite distanţe.
În funcţie de conturul interior al anoului, se execută prin încercări şablonul cu care se realizează
conturul lentilei. Şablonul se poate executa din carton, celuloid de 2 mm, duplex sau plăci din aluminiu.
Montura se aşează pe placa din care se va confecţiona şablonul şi se trasează interiorul anoului
cu ajutorul unui creion bine ascuţit. Pentru executarea unui şablon cât mai corect se va ţine seama şi de
adâncimea locaşului pentru fixarea lentilei în montură.
După realizarea conturului, cele două şabloane se montează în montura pentru ochelari şi
cunoscându-se distanţa interpupilară, se traseză prin încercări cele două centre şi respectiv linia
ochelarilor.
După trasarea conturului şi a liniei de bază, pe şabloane se execută trei găuri: una în centru, iar
celelalte două pe linia ochelarului la distanţe egale de centru, distanţe stabilite la 9 mm (fig.8).
Dispunerea celor trei puncte este identică cu dispunerea celor trei puncte marcate pe lentila
semifabricat la verificarea dioptriei şi a centrului optic pe frontifocometru.
Şablonul astfel realizat este utilizat la prelucrarea lentilei pe contur. Dacă prelucrarea pe contur
a lentilei se execută manual, şablonul se aşează pe lentilă, aducându-se în coincidenţă cele trei puncte si

15
se treasează pe lentilă conturul şablonului, cu ajutorul unei scule cu vârf de diamant sau cu vârf cu
plăcuţă widia. În continuare prelucrarea pe contur, se realizează prin cioplire, tăiere şi şlefuire manuală,
şablonul fiind utilizat ca martor. Lentilele astfel obţinute vor fi montate în montură.
Dacă prelucrarea pe contur a lentilelor de execută mecanizat, şablonul este fixat prin cele trei
găuri pe maşină, realizându-se prin copiere conturul lentilei.
Centrarea după şablon a lentilei este o metodă uşor de aplicat, dar precizia centrării nu este
corespunzătoare, fapt pentru care este de preferat ca centrarea lentilelor pentru ochelari să se execute pe
maşini automate.

Aparate pentru centrarea lentilelor

Stabilirea precisă a centrului lentilei pentru ochelari se face cu ajutorul diferitelor aparate.
De exemplu, pe un astfel de aparat se realizează centrarea lentilei şi respectiv materializarea
acestei axe, prin fixarea pe lentilă a unei ventuze sau fixarea lentilei pe un bloc metalic, necesare pentru
prinderea la prelucrarea conturului lentilelor pe maşinile de lucru.
Unele aparate de centrat au în componenţă şi un aparat de proiecţie.
Aparatul de centrat este compus dintr-un suport stabil, în care se află elementele mecanismului
de mişcare pe verticală a suportului lentilei, precum şi un şurub pentru blocarea pe o anumită poziţie a
suportului lentilei. Tot pe acest suport stabil se fixează o coloană verticlă, pe care sunt montate două
braţe: unul fix, pe care este montată o lupă, dispusă pe axa optică a aparatului de centrat şi un braţ
rabatabil, ce foloseşte la blocarea lentilei pe o ventuză sau un bloc metalic. La unele aparate, pe coloana
verticală se montează şi un aparat de proiecţie.
În funcţie de prescripţia ochelarilor, pe aceste aparate se pot realiza şi descentrări sau înclinări
de axe specifice lentilelor, faţă de montura ochelarilor.
Un alt model de aparat, pe lângă centrarea şi fixarea lentilei, mai execută şi decuparea
conturului lentilei. Fixarea lentilei se realizează în poziţia de centrare. Prelucrarea de decupare a
conturului este realizată prin copiere, de un braţ de pârghie, ce urmăreşte cu un palpator profilul
şablonului, iar la celălalt capăt este prinsă scula de tăiere (diamant). Lentila se roteşte odată cu
şablonul, mişcarea fiind comandată manual şi sincronizată de aparat.

CAPITOLUL 6 MONTAREA LENTILELOR DE OCHELARI

Prelucrarea conturului lentilelor sferice pentru ochelari şi montarea lor în

montura de ochelari
Montarea lentilelor de protecţie sau corecţie în monturi necesită următoarele operaţii:
verificarea lentilei şi fixarea centrului optic, confecţionarea şablonului, trasarea lentilei, tăierea
(cioplirea), şlefuirea, montarea propriu-zisă.
a) Verificarea lentilei constă din controlarea acurateţei şi a valorii puterii dioptrice. Astfel
lentilele se spală (sau se curăţă de praf) şi se verifică să nu aibă incluziuni filiforme, bule, zgârieturi,
cioburi. Se verifică valoarea puterii dioptrice a lentilei, să corespundă cu indicaţiile din prescripţie şi se
punctează centrul optic al lentilei cu tuş negru lavabil. Puterea lentilei şi punctarea centrului optic se
verifică cu frontifocometrul.
b) Confecţionarea şablonului se execută funcţie de montura de ochelari, manual sau automat.
c) Trasarea se poate executa manual cu un creion widia sau diamante, sau mecanic pe maşini
specifice.
d) Tăierea lentilelor se face până la limita trasată după şablon. Manual se foloseşte un cleşte de
tăiat lentile care este prevăzut cu pastile de widia sau diamant, operaţie cunoscută şi sub denumirea de
cioplire. Tăierea se poate executa şi automat pe maşini specifice.

16
 e) Şlefuirea lentilelor se execută pe maşini de şlefuit. Uneori această operaţie mai este denumită
şi faţetare. Faţetul de protecţie este o teşitură executată pe marginea ascuţită a suprafeţei. În fig.9 este
reprezentat un faţet executat corect la 45°, celelalte reprezentări fiind incorecte. În cazul în care
lentilele vor fi montate în monturi perivist sau glazant, se recomandă faţetul patent (fig.10). Pentru
montarea lentilelor pe fir, se recomandă faţetul invizibil (fig.11). La operaţia de faţetare, trebuie ca
lentila să fie perfect şlefuită şi faţetarea să fie executată pe mijlocul conturului lentilei. Sunt cazuri când
se execută un faţet lateral, la lentilele foarte concave, ca ele să nu fie vizibil ieşite din montură. După
faţetare, tăişul lentilei trebuie puţin şlefuit, pentru a nu se ciobi în monturi. La montarea acestor lentile,
trebuie acordată multă atenţie, pentru ca acestea să nu se spargă; în acest scop ele trebuie şlefuite exact.
f) Găurirea lentilelor se aplică acelor lentile şlefuite ce vor fi montate în monturi prevăzute cu
şuruburi sau care vor fi prinse cu fir de nailon. Găurirea se execută numai până la jumătatea grosimii
lentilei, apoi lentila se întoarce şi se continuă găurirea. În timpul găuririi se scoate burghiul de mai
multe ori din lentilă, împiedicându-se astfel supraîncălzirea lentilei. Se trece apoi la lărgirea găurii.
g) Montarea lentilelor în monturi
În monturi metalice se face astfel: se desface şurubul monturii şi se probează lentilele de mai
multe ori. Dacă şurubul este prea lung, se desface până când lentila intră în montură, dacă nu, se scoate
şurubul de tot. Când lentila este potrivită ca mărime, se prind cu cleştele părţile desfăcute cu multă
atenţie să nu se ciobească lentila. Şlefuirea este bună atunci când părţile desfăcute se ating şi lentila nu
se mişcă. Dacă lentila se mişcă în montură înseamnă că a fost prea mult şlefuită sau montura s-a
deformat.
Înainte de montarea lentilelor, montura trebuie verificată. Sunt cazuri când canalul interior nu
este drept. Acesta se poate îndrepta cu cleştele de îndreptat. Dacă canalul interior al monturii prezintă
denivelări, acestea se pot îndrepta cu pila. Denivelările apar în timpul lipirii monturilor. Dacă montura
este în regulă, se şterg lentilele şi se montează.
Pentru montarea lentilelor în monturi din plastic, trebuie încălzită montura. Încălzirea se
realizează prin mai multe metode. Timpul de încălzire este de aproximativ 30 de secunde. După
încălzirea monturii, lentila este aşezată cu un capăt în canalul interior al monturii şi apoi se apasă
celălalt capăt, până se aşează corespunzător. Totdeauna lentila este aşezată în partea exterioară a
cadrului şi se termină operaţia spre nazal.
h) Ajustarea monturii (echilibrarea ochelarilor) constă în poziţionarea braţelor faţă de cadrul
monturii, în aşa fel încât dacă ochelarii sunt aşezaţi pe o placă de sticlă, să atingă placa în patru puncte
fără să se mişte. Cambrarea braţelor trebuie să fie simetrică în jos, cât şi înspre interior. După
închiderea braţelor, acestea trebuie să se suprapună perfect.

Montarea lentilelor bifocale

La montarea acestor tipuri de lentile este important să se respecte distanţa interpupilară, distanţă
folosită la centrarea lentilelor faţă de ochi.
Tehnologia de montare cuprinde următoarele etape: alegerea monturii, executarea şablonului,
fixarea şablonului pe lentilă, tăierea lentilei, cioplirea, faţetarea, montarea, controlul.
Înainte de montare, lentilele trebuie verificate cu ochiul liber, pentru a observa diferitele defecte
de suprafaţă sau în interior cum ar fi: incluziuni filiforme, bule, zgârieturi, cioburi marginale. Se
verifică apoi la frontifocometru, valorile dioptrice şi corespondenţa acestora cu indicaţiile din
prescripţia ochelarului, se fixează centrele optice. Se alege o montură fie din material plastic, fie din
metal cu câmp vizual suficient de mare, funcţie de nevoile vizuale ale purtătorului. Se confecţionează
şablonul, se trasează conturul lentilei. Urmează tăierea lentilei după şablon şi cioplirea. Cioplirea se
poate executa direct sau după tăierea pe contur a lentilei. În continuare, se va şlefui lentila pe maşina de
şlefuit manual, semiautomat sau automat, obţinându-se faţetul dorit.
Lentilele bifocale se montează în aşa fel încât centrele optice ale porţiunilor pentru vederea la
distanţă să corespundă cu centrele pupilelor, când ochii privesc la infinit. Porţiunea pentru vederea la
17
aproape, se montează astfel ca planele de simetrie ce trec prin punctul cel mai înalt al lizierei şi prin
centrul optic al lentilei, să fie rotit cu 10 … 15° (fig.12).
După montarea lentilelor, urmează operaţiile finale de retuş: îndreptarea braţelor, realizarea
înclinării ochelarilor, verificarea conformităţii cu prescripţia ochelarilor, ambalarea şi predarea către
client.

Montarea lentilelor astigmatice

Pentru montarea acestor lentile trebuie parcurse următoarele etape:
a) La alegerea monturii trebuie avut în vedere ca marginea acesteia să nu micşoreze câmpul
vizual. În funcţie de distanţa interpupuilară, se alege o montură la care şaua nazală să fie
corespunzătoare nasului, iar mărimea monturii să încadreze bine faţa. Raportul dintre faţă şi ochelari
este corespunzător, dacă lungimea ochelarilor pe axa de montaj coincide cu distanţa temporală.
Montura nu trebuie să atingă faţa, ci să fie la o distanţă de 3 mm. Practic, montura se alege funcţie de
fizionomie şi de distanţa interpupilară.
b) Lentilele se aleg conform prescripţiei ochelarilor. Se controlează acurateţea suprafeţelor
lentilelor.
La măsurarea lentilei sfero-torice, la frontifocometru apar valorile celor două direcţii principale.
Valoarea dioptrică mai mică reprezintă valoarea sferică a lentilei cilindrice în această direcţie, lentila
neavând efect cilindric. Deci, această direcţie cu puterea mai mică, reprezintă axa fără efect a lentilei
cilindrice. Cea de a doua valoare a lentilei, măsurată în secţiunea corespunzătoare perpendiculară,
reprezintă valoarea totală (valoarea sferică plus valoarea cilindrică). Diferenţa astigmatică, deci
valoarea cilindrului, va fi dată de diferenţa între valoarea totală şi cea sferică.
c) Axarea lentilelor se face după sistemul TABO sau Sistemul Internaţional.
Lentilele astigmatice pozitive formează o imagine alungită în direcţie verticală a obiectelor, axa
se află pe porţiunea cea mai groasă, iar la lentilele negative, imaginea obiectelor se formează în direcţia
orizontală, axa se află pe porţiunea cea mai subţire.
d) Şablonul se poate confecţiona manual sau pe maşini semiautomate şi automate.
e) Lentilele se trasează manual sau automat.
f) Cioplirea se execută cu ajutorul cleştelui oblic pentru cioplit.
g) Şlefuirea lentilelor pe contur trebuie efectuată cu grijă pentru a se evita spargerea sau
ciobirea lentilei pe margine. Şlefuirea se execută pe maşini automate sau manual.
h) Montarea propriu-zisă.

Alte aspecte
a) Vedere departe
Ca regulă generală, locaşurile pentru lentile, presupus plane, sunt înclinate spre spate şi în jos cu
aproximativ 150 şi spre spate şi tâmplă cu 50-100.
În acest fel, câmpul vizual este puţin mai mare şi liniile de privire sunt mai puţin înclinate faţă de
normalele la lentilă în punctele de incidenţă.
Locaşul pentru lentilă are un centru geometric.
Lentila trebuie centrată cu cea mai mare precizie posibilă, dacă puterile în secţiunile principale
depăşesc 10 dpt. Abaterile de centraj pe verticală trebuie să corespundă teoretic unui efect prismatic mai
mic de 0,5 dioptrii prismatice.
Când subiectul priveşte un punct fix depărtat, aşezat în planul orizontal, ce trece prin centrul
pupilei, linia de privire intersectează planul feţei monturii în punctul de privire primar.
Pentru fiecare problemă vizuală există o zona în lentila de ochelari care este utilizată mai des.
Centrul acestei zone este numit punct principal de privire. Pentru vederea departe, linia de privire ce trece
prin acest punct este în general deviată în jos, în raport cu direcţia primară de privire cu 5 … 120.

18
 Centrul de montaj al monturii este punctul din locaşul pentru lentilă, care trebuie pus în
coincidenţă cu punctul de referinţă al lentilei.
În cazul lentilelor fără efect prismatic, axa optică a lentilei trece prin centrul de rotaţie al ochiului
şi punctul principal de privire (centrul de montaj).
Intervalul de montaj este distanţa între centrele de montaj ale lentilelor ochelarilor.
Centrele de montaj pot fi asimetric dispuse faţă de planul median al monturii, conform prescripţiei
optometrice (în caz de asimetrie facială), dar distanţa între ele trebuie respectată.
În timpul rotirii globilor oculari, distanţa între centrele de rotaţie ale celor doi ochi se consideră că
rămâne constantă.
Punctul principal de privire este decalat în jos în practică, faţă de punctul de privire primar, fig.
13.
Necoincidenţa centrului optic al lentilei monofocale pentru departe, cu centrul de montaj se
numeşte descentrare. Toleranţa maximă admisă (Δmax) la efectul prismatic binocular în plan orizontal este
de 1Δ (pdpt) teoretic. Pentru lentile convergente, se recomandă ca descentrarea să fie pozitivă (pentru
fiecare lentilă maxim 0,5 Δ - bază externă). În cazul lentilelor divergente, pentru fiecare lentila maxim 0,5
Δ descentrare negativă.
Centrajul în înălţime: punctele de referinţă ale celor două lentile, trebuie să fie la aceeaşi înălţime
în montură.
În caz de asimetrie facială pe verticală, punctele de referinţă pot fi la înălţimi diferite.
Se punctează centrele optice pentru fiecare ochi pe linia de privire corespunzătoare aceluiaşi
punct din planul median al corpului. Abaterea tolerată la deviaţia prismatică pe înălţime, în vederea
binoculară (între cei doi ochi), este de maxim 0,5 Δ. Normele internaţionale propun 0,33 Δ. Pentru
obţinerea deviaţiei liniare corespunzătoare toleranţelor la efectul prismatic, se înmulţesc valorile din
tabelul 1, cu 0,67 pentru orizontală şi cu 0,33 pentru verticală.
În caz de anizometropie, pentru fiecare ochi în parte, toleranţa la descentrare este corespunzătoare
ametropiei sale.
Dacă anizometropia este mai mică sau egală cu 0,5 dpt, centrele optice vor fi montate ca şi cum
nu ar exista anizometropie.
Pentru anizometropii mai mari de 0,5 dpt, centrul optic al lentilei cu putere mai mare de 2,00 dpt
se descentrează faţă de centrul de privire la distanţă, pe înălţime, aşa încât efectele prismatice să nu difere
în zonele de lectură cu mai mult de 0,5 Δ.
Centrajul la montajul lentilelor astigmate simple, se reduce la cel al lentilelor stigmate. Abaterea
se proiectează pe cele două meridiane principale şi se determină efectele prismatice în aceste plane.

● Folosirea ochelarilor pentru vederea departe şi pentru vederea aproape

Se consideră cazul unui cuplu ocular izometrop, compensat cu lentile sferice centrate pentru
vederea departe şi fixând un punct M aşezat în plan median, la un nivel net inferior celui al liniei de bază.
În fig.14 sunt marcate centrele de rotaţie ale ochiului (aparent şi real) şi liniile de privire reale şi
aparente. Se constată că, acestea din urma întâlnesc lentilele în punctele Jp1 şi Jp2 ale căror poziţii depind
de poziţiile lui M, înclinarea capului.
Punctul Jp este „punct de lectură” sau de vedere aproape. Jp este la 2-3 mm spre nas şi 8-12 mm în
jos faţă de J.
Cele două linii de privire se intersectează în N , dacă cei doi ochi sunt la aceeaşi înălţime.
Obiectele observate, par că sunt puţin mai sus sau puţin mai jos, după semnul lentilelor, ceea ce nu
prezintă un inconvenient.
Dacă există anizometropie, nu mai există simetria centrelor aparente de rotaţie faţă de planul
median; liniile de privire nu se mai întâlnesc, iar subiectul nu reactionează folosind rezerva sa de fuziune
verticală. Această reacţie este posibilă, dacă efortul depus nu este prea mare (mai mic de 0,5 Δ).

19
 Dacă anizometropia este foarte mare se poate încerca coborârea centrele optice, în raport cu J, sau
să se folosească zone pentru aproape înzestrate cu prisme convenabile, adică, zone pentru aproape cu
putere sferică la fel ca pentru departe, dar centrate pe JP1 şi Jp2 datorită prismelor (lentile semi-prismatice).

● Centrarea ochelarilor de compensare pentru vedere aproape

Se descentrează centrul optic spre nas, pornind de la poziţia pe care a avut-o pentru vederea
departe (punctul J, dacă nu există indicaţie de efect prismatic) aşa încât componenta orizontală a efectului
prismatic pe linia de privire, să fie nulă. Practic, pentru un obiect situat la 400 mm, descentrarea pe nas va
fi de 2 mm şi pentru obiect fixat la 300 mm descentrarea este de 2,50 mm.
Pentru ochelari cu lentile monofocale descentrarea clasică L LP nu are influenţă sau are prea
puţină asupra câmpului vizual

● Centrajul în înălţime a lentilelor în vedere aproape

În cazul izometropului, descentrarea cu aceeaşi distanţă a centrului optic al lentilelor, pe verticală,
nu jenează. În caz de anizometropie, descentrarea cu aceeaşi distanţă pe verticală, indică efecte prismatice
diferite pe care purtatorul de ochelari le poate micşora înclinând capul în jos, aşa că LP să vină în JP
(distanţa între centrul optic şi punctul de intersecţie al liniei de privire cu lentila să fie micşorată). Se
poate încerca descentrarea lentilei.

● Lentile de ochelari descentrate

De cele mai multe ori centrul geometric al calibrului, nu coicide cu punctul J, unde linia de privire
întâlneşte planul calibrului, deci nici cu centrul optic al lentilei. Există o descentrare a centrului optic faţă
de centrul geometric G, care serveşte drept referinţă. Descentrării GJ , îi corespunde un efect prismatic în
G. Dacă GJ este destul de mare este posibil să nu se înscrie calibrul în circumferinţa lentilei şi atunci se
recomandă fabricarea lentilei descentrate.

● Compensare prismatică
Pentru a compensa cel puţin parţial o heteroforie, sau pentru a evita diplopia în unele cazuri de
strabism paralitic, se adaugă corecţiei sferice sau sfero-cilindrice o compensare prismatică.
Se poate imagina, suprapunerea lentilei compensatoare specifică ametropiei, convenabil plasată,
adică descentrată cu GJ şi prisma care figurează în prescripţia ochelarului.
Într-un punct al lentilei vor fi două efecte prismatice de compus: acela dat de lentila sferică sau
sfero-cilindrică şi acela al prismei din prescripţie.

Ochelari cu lentile multifocale

Zonele pentru vedere departe ale lentilelor multifocale admit aceleaşi reguli de montare, în
plane care trec prin centrele de rotaţie ale ochilor, ca lentilele unifocale pentru vedere departe.
Pentru a obţine cu lentile multifocale, un câmp vizual cât mai mare, în vedere aproape, ar trebui
aleasă o distanţă ochi-lentilă mică şi să se încline montura.
Distanţa între punctele de referinţă ale zonelor pentru vedere aproape, trebuie adusă la aceeaşi
valoare cu distanţa interpupilară, în planul lentilelor în vederea aproape, pentru distanţa medie de lucru
aleasă. Poziţionarea în înălţime a zonelor pentru vedere aproape, depinde de nevoile vizuale individuale
(conformaţie anatomică, postură corporală, condiţii de utilizare, obişnuinţă).
Pentru lentilele bifocale, centrul optic al zonei aproape LA, este punctul acestei zone în care
efectul prismatic este nul.
Liziera care desparte cele două zone nu trebuie să împiedice vederea departe şi nici să limiteze
câmpul pentru vederea aproape.
Stabilirea poziţiilor lentilelor multifocale în montură depinde de: tipul de multifocal, ţinuta
capului (se recomandă monturi cu plachete pentru a se putea regla poziţia ochelarului), natura şi
20
distanţa de lucru, valoarea ametropiei (pentru ametropie mare, linia de separare va fi mai sus şi lentila
cât mai aproape de ochi), valoarea adiţiei, istanţa lentilă-ochi (pentru distanţă mare, segmentul de
aproape va fi mai jos), obişnuinţa subiectului.
Segmentul pentru aproape este cuprins între două limite: cea superioară este determinată de
factorii prezentaţi mai sus, cea inferioară de dimensiunea monturii.
Spaţiul minim dintre cele două limite se recomandă:
- pentru lentilele bifocale 14 mm (medie 16 mm);
- pentru lentile trifocale 17 mm (medie 19 mm);
- pentru lentile progresive 19 mm (medie 20 mm).
Calibrul monturii trebuie să aibe pe înălţime, următoarele dimensiuni minime:
- pentru lentile bifocale 30 mm (medie 32 mm);
- pentru lentile trifocale 33 mm (medie 34 mm);
- pentru lentile progresive 34 mm (medie 36 mm).
Pentru presbiţi cu formula corectoare obişnuită, în condiţii de lucru normale şi poziţia capului
normală, poziţia lizierei va fi ca în schiţele din fig.15.

Lentile bifocale astigmate: pentru fiecare meridian principal o lentilă astigmată poate fi
asimilată cu o lentilă sferică.
În stabilirea poziţiei lentilei în montură, se are grijă ca axa optică a zonei pentru vederea
departe, să treacă prin centrul de rotaţie al ochiului. Aceasta înseamnă că linia principală de privire este
înclinată faţă de orizontală în vedere departe, cu un unghi egal cu unghiul de înclinare al calibrului
monturii.
O metodă practică de realizare a acestei condiţii este următoarea: subiectul este plasat în faţa
unei oglinzi de perete, aşezată vertical, apoi i se cere să-şi fixeze ochii pe oglindă, păstrând o poziţie
naturală. Se cere subiectului să ridice capul, până ce planul monturii este în poziţie verticală (controlul
este făcut de optometrist), acesta privind mereu în direcţie orizontală (un obiect depărtat aflat la aceeaşi
înălţime cu ochii subiectului). Optometristul punctează pe calibrul transparent, poziţia pupilei (punctul
de intersecţie al liniei de privire cu calibrul).
La montare, centrul optic pentru vederea departe trebuie să coincidă cu punctul ce reprezintă
centrul de montaj.
Trebuie avut în vedere realizarea orientării corespunzătoare a secţiunilor principale în caz de
astigmatism. În cazul lentilelor bifocale cu pastilă sudată, rotundă sau cu lizieră anastigmată se
orientează corespunzător liniile, centrul optic pentru departe, centrul geometric al pastilei (axa de
simetrie a zonei aproape).

21
 CAPITOLUL 7 TEHNICI DE ADAPTARE A OCHELARILOR

Adaptarea ochelarilor cu lentile progresive

Unghiul format de planul monturii aşezat pe cap şi verticală, trebuie să fie de aproximativ 100.
Distanţa lentilă-cornee trebuie să fie de 13 - 15 mm.
Se montează în locaşul monturii, calibre din plastic transparent, pe care se marchează cu tuş
negru lavabil, următoarele repere:
- poziţiile pupilelor în vedere departe, marcate separat cu câte o linie verticală;
- se determină cu pupilmetrul cu reflexie corneeană, semidistanţele pupilelor în vedere aproape;
- se marchează cu câte o linie orizontală, nivelurile centrelor pupilelor, ochii pivind la infinit în plan
orizontal.
În acest scop se invită subiectul să fixeze (stând în picioare) un punct situat la aproximativ 5 m,
la înălţimea ochilor săi, sau să-şi fixeze ochii pe o oglindă plană aşezată vertical. Apoi este rugat să
ridice capul, până ce planul monturii ajunge vertical, privind în continuare ţinta. Se punctează pe
calibre, nivelurile centrelor pupilelor.
Regula expusă este valabilă la majoritatea subiecţilor. Se va ţine seama de postura capului şi
corpului specifică subiectului.
Axa orizontală a lentilei (axa de montaj), trebuie să se suprapună cu linia orizontală
corespunzătoare nivelului vederii departe, iar crucea de pe lentilă va coincide cu intersecţia liniilor
verticală şi orizontală trasate pe calibru. La montare, se va avea în vedere ca cercul de control pentru
vedere aproape, să fie decalat cu 2,50 mm spre nas, faţă de verticală, trecând prin centrul de montaj.
In tabelul următor, sunt evaluate condiţiile de prescriere a unei perechi de ochelri cu lentile
progresive.

Parametrii de Condiţii favorabile Condiţii mai puţin favorabile Condiţii

considerat nefavorabile
vârstă cât mai tânăr între 45 şi 5 ani peste 5 ani
adiţie 0,50 < Δ ≤ 1,00 1,25 ≤ Δ ≤ 2,00 Δ > 2,00
folosire VD > VA VD = VA VA > VD
solicitare vizuală în slabă medie forte
VD şi VA
ametropii astigmaţi emetropi miopii slabe (≤
miopii mari hiperopii 3,00 )
slabe şi mari anizometropii
compensare nu unifocal trifocal
precedentă a bifocal
presbiopiei
heteroforie ortoforie la VD exo 4 esoforie sau exo ( > 6,00 dpt) la hiperforie şi
… 6 dpt la VA VA strabism
motivare estetică practică la nivelul
performanţelor
vizuale
profesii casnici funcţionari de birou contabili
comercianţi chirurgi
lucrători dentişti
profesori arhitecţi
medici desenatori
proiectanţi

22
 Adaptarea ochelarilor la subiecţii operaţi de cataractă
Cea mai mare parte a subiecţilor operaţi de cataractă sunt persoane în vârstă, dar există şi afaci
tineri din diferite cauze: cataractă congenitală, boli, traumatisme etc.
Afakie înseamnă lipsa cristalinului opac. În consecinţă se modifică foarte mult caracteristicile
optice ale ochiului. Ochiul adult are după extragerea cristalinului următoarele caracteristici:
- vergenţa suprafeţei anterioare a corneei + 48,83 dpt;
- vergenţa suprafeţei posterioare a corneei – 5,88 dpt;
- distanţa focală - obiect a corneei f = – 23,23 mm;
- distanţa focală - imagine a corneei f’ = – 31,031 mm;
- vergenţa corneei f = - 43,05 dpt..
Acelaşi ochi, teoretic, cu cristalin neacomodat are vergenţa 58,64 dpt.
Poziţia punctului remotum faţă de focarul-obiect al ochiului fără cristalin este de 109,548 mm.
Compensarea ochiului afac poate fi făcută cu ochelari, cu lentile de contact, cu lentile
intracamerurale.
În cazul compensării cu ochelari, imaginea retiniană este între 23% şi 30% mai mare ca a
ochiului neoperat.
Nu se poate obţine vedere binoculară după extragerea cristalinului la un singur ochi, cu ochelari
obişnuiţi.
Diferenţa de mărire a imaginii retiniene la un ochi compensat cu lentila de contact, se află între
3% şi 8%, ceea ce se consideră acceptabil pentru o vedere binoculară.
Din motive fiziologice sau psihologice unele persoane nu pot purta lentile de contact. Acestora
li se recomandă ochelari cu lentile multifocale sau două perechi de ochelari.

● Alegerea monturii: montura trebuie să aibă lentilele mici, pâstrând cele mai bune proporţii în
legătura cu faţa. Subiectului i se propun diverse modele de monturi din care să aleagă. Se va motiva
alegerea monturii, prin argumente tehnice, pentru a conştientiza inconvenientele inerente specifice
compensării sale. Nu se aleg forme colţuroase, se adaptează puntea şi şaua nazală. Se face preadaptare
înaintea măsuratorilor.
Rezultatele măsurătorilor trebuie notate pe un calibru transparent care să reproducă, dacă este
posibil, curbura suprafeţei interne a lentilei.
Este important să se determine cât mai exact axul principal de privire, deoarece acuitatea
vizuală scade repede, datorită excentricităţii punctului de intersecţie a liniei de privire faţă de centrul
optic.
Un alt aspect important, este determinare cu precizie a distanţei de la vârful corneei la lentilă;
modificarea acestei distanţe influenţând direct compensarea.

● Adaptarea: puterea ochiului se modifică uşor în decursul a 6 … 8 săptămâni de la operaţie.

Prescripţiile ochelarilor subiecţilor operaţi recent, au menţiunea „provizoriu”. Ochelarii
corespunzători sunt temporari. Soluţia cea mai bună pentru aceste cazuri, ar fi să se aleagă montura
definitivă în care să se monteze lentile provizorii de acelaşi tip cu lentilele definitive. Inconvenientul
este costul, dar avantajele sunt: centraj precis lateral şi în înălţime, adaptare la noile obişnuinţe vizuale
de la început, definirea precisă a distanţei ochi–lentilă, lentilele provizorii pot fi utilizate într-o montură
de rezervă.
Dacă axa principală de vizare trebuie să corespundă cu centrul optic al lentilei, suprafaţa
posterioară a lentilei trebuie să fie perpendiculară pe acest ax, altfel se modifică compensarea.

● Sensibilitatea la lumină: transmisia mediilor optice umane, scade cu vârsta, crescând astfel
difuzia luminoasă. După înlăturarea cristalinului, transmisia creşte, apare senzaţia de orbire luminoasă.
23
Se sfătuieşte subiectul să poarte în interior ochelari cu absorbţie 10-20%, iar în exterior ochelari de
soare.

● Profunzimea câmpului vizual: teoretic afacul nu are profunzime; în realitate efectul

compensat are o profunzime corespunzătoare unei dioptrii. Profunzimea poate fi marită, prin depărtarea
ochelarului de ochi.

● Aberaţiile lentilelor de compensare a cateractei: cele mai jenante, pentru afacul compensat
cu lentile de ochelari, sunt aberaţiile cromatice. Pentru a se reduce aberaţiile de sfericitate, lentilele cu
puteri peste + 8,00 dpt vor avea suprafeţe sferice.

● Scotomul inelar: lentilele pozitive provoacă o puternică deviaţie a razelor marginale,

reducând astfel cămpul vizual. Această particularitate trebuie menţionată subiectului. Printr-o curbură
specială a suprafeţei externe a lentilei, este posibilă reducerea scotomului inelar. Această zonă de
tranziţie ameliorează mult câmpul vizual al purtătorului (nu calitatea imaginii). La alegerea monturii,
destinată să fie echipată cu acest tip de lentilă, se va avea în vedere ca, partea temporală să corespundă
cu partea cea mai subţire a lentilei.

● Control: subiectul este rugat să citească un text. Pentru a atenua şocul psihologic, trebuie
pregătit. Imediat dupa ce se obişnuieste, cât de cât, cu ochelarul se verifică acuitatea maximă obţinută.
Se aşează în faţa ochelarului o lentilă de + 0,50 dpt şi i se cere sa spună dacă vede mai bine. Dacă nu se
obţine îmbunătăţirea acuităţii vizuale, se înlocuieşte lentila de + 0,50 dpt cu lentila de – 0,50 dpt.
Dacă acuitatea vizuală rămâne slabă cu acest test, se discută cu optometristul sau oftalmologul
care a facut examenul vizual, pentru a determina cauza acuităţii slabe, care poate fi fiziologică
(degradarea retinei sau altor medii) sau optică (astigmatism necompensat sau compensat greşit).
Unii specialişti supracompensează afacii în vederea departe cu 0,50 dpt. În aceste cazuri
adăugarea unei lentile de – 0,50 dpt ameliorează acuitatea, dar adăugându-se – 1,00 dpt se obţine
scăderea vederii.
Subiecţii operaţi monocular îşi pierd vederea binoculară şi de cele mai multe ori, oftalmologul
recomandă lentila mată în faţa ochiului neoperat, până ce şi acesta va fi operat. Ochiul nefolosit îşi
pierde sensibilitatea. Pentru a păstra sensibilitatea ochiului neoperat şi vederea binoculară, se pot folosi
lentile speciale, care să micşoreza diferenţa de imagine, la cei doi ochi.

BIBLIOGRAFIE:
- Ing. State D. M, dr. Lascu E Utilajul şi tehnologia confecţionării lentilelor, ramelor şi
ochelarilor – manual pentru şcoli profesionale şi cursuri de specializare, EDP Bucureşti 1980.
- Popescu I. I, Toader E - Optica, ESE Bucuresti 1989.
- Dumitrescu N. – Tehnologia de adaptare a ochelarilor, UPB Bucuresti 1999 ;
-ECCO European Diploma Optometry (candidate guidelines) – Zentralverband der
Augenoptiker, Dűsseldorf 2008.

24
ANEXE

25
26
27
28
29
30
31
Calificarea Tehnician optometrist
Anul II
Modulul VI: Execuția și adaptarea ochelarilor

TESTUL NR.1

1. Descrieţi modul de apariţie al efectului prismatic la o lentilă de ochelari.

2. În ce situaţie este montată corect o pereche de ochelari?
3. Descrieţi măsurătorile principale ale capului văzut din profil.
4. De ce depinde înclinarea planului monturii?

TESTUL NR. 2

1. Descrieţi ochelarii pentru testarea subiectivă.

2. În ce constă măsurarea intervalului pupilar?
3. Descrieţi pupilometrele complexe.
4. Enumeraţi măsurătorile specifice braţului ochelarilor.

TESTUL NR.3

1. Ce reprezintă controlul final al lentilelor?

2. Descrieţi verificarea razelor de curbură.
3. Specificaţi parametrii optici ce trebuie verificaţi în cazul unei lentile de ochelari.
4. La ce este utilizat frontifocometrul?

TESTUL NR.4

1. Pentru centrarea lentilelor de ochelari se folosesc mai multe metode. Care sunt acestea?
2. Mulţi clienţi cu probleme vizuale, după vârsta de 45 de ani preferă portul a două perechi de ochelari
pentru îmbunătăţirea vederii. Ce fel de ochelari sunt aceştia şi ce fel de lentile folosesc?
3. Descrieţi montarea lentilelor astigmatice.
4. În ce constă adaptarea ochelarilor cu lentile progresive?

32
COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI
ŞCOALA POSTLICEALĂ, CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST
ANUL II, 2013 - 2014
NUMELE ŞI PRENUMELE ELEVULUI______________________________________
MODULUL VI: EXECUŢIA ŞI ADAPTAREA OCHELARILOR
LOCUL DE PRACTICĂ:___________________________________________________
SEMNĂTURA REPREZENTANTULUI AGENTULUI ECONOMIC________________
DATA EFECTUĂRII TEMELOR:____________________________________________

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ

Descrieți următoarele teme:

1. Verificarea acurateţei suprafeţelor lentilelor de ochelari.

2. Centrarea lentilelor de ochelari după şablon.

3. Montarea lentilelor bifocale.

33
Calificarea Tehnician optometrist
Anul II
Modulul VI: Execuția și adaptarea ochelarilor

TEMA

Realizaţi un referat despre ochelari, respectând următoarea structură de idei:

- tipuri de ochelari: definiţii, clasificare, datele caracteristice;

- materiale de fabricare specifice: descriere;
- măsurători antropometrice specifice capului pentru realizarea ochelarilor;
- verificarea lentilelor şi a ochelarilor realizaţi;
- montarea lentilelor de ochelari;
- defecte curente ce pot apărea în cazul ochelarilor şi remedierea lor;
- modul de adaptare al ochelarilor;
- tendinţe actuale de dezvoltare a ochelarilor;
- opinia personală: datorită faptului că activitatea umană este complexă în secolul 21, problemele
ochiului uman s-au complicat foarte mult. Specificaţi opinia dvs. despre evoluţia ochelarilor în
aceste condiţii, respectiv preferinţelor persoanelor cu probleme vizuale.

34