3.1.

Cele mai importante poziții ale opticii fiziologice

Raza de lumină, când trece printr-o suprafață refractivă, își schimbă
direcția cursei sale. Unghiul de deviere al razei depinde de unghiul lui de
cădere pe suprafața refractivă, ca și de coeficientul de refracție a ambilor
medii.
Puterea de refracție a ochiului constituie 60 dioptrii, din care,
aproximativ, 42 dioptrii corespund corneei, iar 18 – cristalinului.
Corneei îi corespunde cea mai mare putere de refracție datorită
diferenței coeficientului de refracție dintre aer și cornee. Mai jos sunt
expuse semnificările coeficientului de refracție al elementelor optice din
globul ocular.
Desenul 66 pagina 115
Direcție razelor de lumină se schimbă la trecerea dintr-un sistem optic
(cu coeficientul de refracție – n) în altul (cu coeficientul de refracție –
n’). Din această cauză, corneea ochiului are așa putere mare de refracție
(aproximativ 41,0D): raza de lumină trece din mediul optic aerian cu
coeficientul de refracție 1,0 în cornee cu coeficientul 1,376. Cristalinul
are cea mai mică rază de curbură al suprafeței anterioare în comparație
cu corneea, și teoretic trebuie să posede o putere optică mai mare. Însă,
puterea de refracție al cristalinului este de 2 ori mai mică (aproximativ
18,0D), decât la cornee, din cauza unei diferențe nesemnificative în
coeficientul de refracție al mediilor: razele de lumină trec din camera
anterioară, umplută cu umoare apoasă, cu coeficientul n=1,336 în
cristalin cu coeficientul de refracție n=1,386.
Adică diferența între coeficienții de refracție al aerului și corneei este
mai mare, decât dintre coeficienții de refracție dintre camera anterioară
și cristalinul ochiului.