Relatia medic-pacient

Modificari actuale in planul relatiei medic-pacient

De-a lungul timpului, relatia medic-pacient a cunoscut o serie de transformari determinate de fenomene precum cresterea participarii active a pacientului la actul medical, concomitent cu scaderea acceptarii pasive a indicatiilor terapeutice, cresterea responsabilitatii indivizilor fata de starea de sanatate, cresterea gradului de informare, a nivelului de cunostinte si de exigente ale pacientilor, asumarea, de catre medic, a rolului de educator privind stilul de viata sanogenetic si comportamentele cu risc, si chiar modificarile in organizarea sistemului medical. Studii variate au aratat ca medicina clasica, orientata pe simptom, tide sa fie, din ce in ce mai mult, inlocuita de medicina centrata pe pacient, in care medicul acorda mai mult timp problemelor (nu doar medicale) ale pacientului. In urma unui studiu recent (Caress et al., 2005), care a analizat posibilele discrepante intre rolul dorit de pacient si rolul primit din partea medicului in cadrul relatiilor terapeutice, s-a constatat faptul ca majoritatea pacientilor doresc o implicare activa de tip colaborativ in managementul propriei boli (pacientul ar prefera ca el si medicul sa ia impreuna decizia cu privire la tratamentul care este cel mai bun pentru el). Totusi, in practica, intre rolul dorit si cel perceput exista o concordanta relativ modesta (de aproximativ 30%). Pentru imbunatatirea abilitatilor de comunicare ale medicului , exista variate strategii, printre care asanumita interventie in 9 pasi. Conform acesteia, elementele centrale asupra carora poate interveni medicul sunt: Milieu of encounter = atmosfera din cabinetul de consultatii, care faciliteaza relaxarea; Adjustment = adecvarea atmosferei la personalitatea pacientului; Gaining = castigarea unui raport emotional cu pacientul; Inquiry = obtinerea celor mai relevante date, din perspectiva medicului si a pacientului; Contact = examinarea fizica a pacientului, luand in calcul simptomele cele mai deranjante pentru acesta; Diagnosis = comunicarea nuantata (personalizata) a diagnosticului; Agreement = acordul dintre medic si pacient cu privire la atitudinea terapeutica; Treatment = explicatiile coerente cu privire la tratament; Evaluation = evaluarea asteptarilor/temerilor aditionale ale pacientului.

Comunicarea cu pacientii dificili

Pacientii dificili sunt aceea care acuza tulburari multiple, polimorfe, care variaza de la o zi la alta si care de cele mai multe ori sunt rezistente la tratament. Se intalnesc printre cei cu boli cronice, cu afectiuni neurologice, cu neoplazii, cu disfunctii ale vietii sexuale, la care un rol important il are factorul individual, 1

reprezentat de trasaturile de personalitate, modul de a reactiona la situatia de bolnav, sau chiar de sensibiliatea individuala la durere. Tot in aceasta categorie intra si pacientii violenti, alcoolici, psihotici, toxicomani, bolnavii cu dementa senila. Un numitor comun al tuturor acestor cazuri este faptul ca relationarea cu medicul se realizeaza cu dificultate. In aceste cazuri medicul se poate consuma excesiv emotional sau dimpotriva, poate avea o atitudine conflictuala sau de respingere, in contradictie cu rolul sau de vindecator. Pentru a contracara aceste fenomene se recomanda ca medicul sa faca uz de cateva strategii, printre care includem: - incercarea (daca este cazul, repetata) de a stabili un contact cu pacientul sau, daca nu este posibil, cu familia sau anturajul acestuia; - adoptarea unei atitudini de intelegere si empatie fata de nemultumirile pacientului; - adoptarea unui comportament autoritar, daca este nevoie, pentru a nu scapa din mana relatia terapeutica (este citat mai ales in cazul pacientilor psihiatrici, cu devieri grave de comportament).

Comunicare in situatii limita. Cazuri speciale

Pacientii cu boli cronice Relatia medic-pacient cu o boala cronica este o relatie permanentizata in care sunt importante aspecte precum: - comunicarea cu tact a diagnosticului; - furnizarea de informatii complete privind evolutia, eventualele complicatii, demersul terpeutic; - educatia pacientului: cum se traieste cu boala cronica; - incurajarea pacientului si a familiei in perioadele de recadere, incertitudine; - empatie, caldura, suport emotional constant pe toata perioada bolii. Pacientii cu boli terminale

Bolile terminale pun problema pierderii si a mortii, afectand din aceasta perspectiva atat pacientul cat si familia acestuia. Bolile terminale sunt vazute sub aspect somatic (aparitie acuta, evolutie progresiva, cu perioade de covalescenta), sub aspectul implicatiilor psihologice si sociale (vinovatie, secretizarea bolii, blamare, marginalizare), dar si sub aspectul confruntarii cu ideea mortii. In acest caz, relatia medic-pacient presupune din partea medicului: grija la comunicarea diagnosticului si pronosticului, in special la: -momentul ales -modul de a spune

-particularitatile pacientului (trasaturile pacientului, experienta anterioara, capaciatea de a face fata situatiei critice), acordand atentie reatiilor emotionale si comportamentale ale acestuia; alegerea optima a variantelor terapeutice, in functie de balanta risc-beneficiu; concentrarea pe simptomele cu rezonanta psihologica importanta la pacient; ascultarea activa, empatica, fara a critica sau a judeca; caldura, suport emotional, sustinere pe toata perioada bolii; sprijin acordat atat pacientului cat si familiei in infruntarea inevitabilitatii mortii: asistarea familiei dupa decesul pacientului si facilitarea discutarii trairii dolilul.

Comunicarea cu persoane avizate

Teoretic, comunicarea optima este asociata cu un grad inalt de compatibilitate intre medic si pacient in privinta nivelului de cunostinte, a vocabularului, si chiar a pozitiei sociale. Intr-adevar, acest lucru se verifica in cazul pacientilor avizati, care isi exprima in general mai adecvat simptomele si inteleg mai bine informatiile furnizate de medic. Cu toate aceste, exista situatii de pacienti avizati (de exemplu atunci cand pacientul este tot medic), in care comunicarea nu poate sa fie optima, fie din cauza pacientului (care este tentat sa nu ia in considerare ceea ce spune colegul sau, sa-i minimalizeze autoritatea), fie din cauza medicului (care poate examina superficial pacientul sau sa nu ii ofere toate informatiile, considerand ca acesta are cunostinte medicale). In aceste cazuri este util ca ambii parteneri ai relatiei sa dea dovada de intelegere, de respect si sa accepte fiecare elementele de rol social impuse de situatia de bolnav, respectiv de medic. O categorie de pacienti este reprezentata si de cei suprainformati. Acestia, desi au cunostinte multe si majoritatea utile despre boala lor, pot avea informatii eronate sau idei preconcepute, ceea ce determina dificultati in interactiunea medic-pacient. De asemenea, un pacient care are date in exces despre boala sa este adesea un pacient mai anxios, situatie in care medicul trebuie sa dea dovada de rabdare, tact, sa furnizeze informatii clare, sa ofere suport emotional.