Sistemul respirator la mamifere

Sistemul respirator îndeplineşte numai una din funcţiile respiraţiei: schimbul

de gaze. Structura lui esenţială este o membrană foarte subţire situată între aer şi
sânge. Ea este situată în plămâni. Restul sistemului respirator are rolul de a
menţine aer proaspăt la nivelul suprafeţei de schimb.

La mamifere, sistemul respirator este format din căi respiratorii

extrapulmonare şi plămâni.

Căile respiratorii

Căile respiratorii (cavităţile nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii) nu au

doar rolul de a conduce aerul. Ele îl umezesc, îl încălzesc şi îl purifică.

Cavititatile nazale sunt căptuşite cu mucoasa nazală. Aceasta are o foarte

bogată reţea de vase cu rol în încălzirea aerului. Ea produce mucus care umezeşte
aerul şi reţine particule străine.Cavitatea nazală constituie primul segment al căilor
respiratorii fiind segmentul inițial al aparatului respirator, deține o funcție
indispensabilă în ceea ce privește rezonanța vocii și adăpostește în acelasi timp și
organul olfactiv. Cavitatea nazală mai este denumită și nas intern datorită situării
sale înapoia piramidei nazale sau a nasului extern. Cavitatea nazală este separată
prin intermediul septului nazal în două compartimente, în mod fiziologic simetrice,
numite fose nazale de forma unor prisme triunghiulare cu baza situată inferior. La
interior, acestea sunt compartimentate de formațiuni denumite cornete nazale.

Faringele este organul comun sistemelor digestiv şi respirator. Faringele este

delimitat de cavitatea bucală prin baza limbii, amigdale, arcul palatin (Arcus
palatoglossus), iar spre cavitatea nazală delimitarea este realizată de coanele
nazale. Ieșirea postero-ventrală din faringe se realizează pe de o parte prin laringe
continuat cu traheea, iar pe de altă parte prin esofag. Faringele este subîmpărțit
astfel:

în zona nazală sau epifaringe (Pars nasalis pharyngis)

zona orală sau mezofaringe (Pars oralis pharyngis)

zona laringiană sau hipofaringe (Pars laryngea pharyngis)

zona esofagiană (Pars esophagea pharyngis)

 Faringele comunică cu cavitatea nazală și cu urechea medie prin Ostium
pharyngeum tubae auditivae sau „trompa lui Eustachio”. Faringele oral este
despărțit de cel nazal prin vălul palatin (Palatum molle sau Velum palatinum).

Laringele are în peretele său numeroşi muşchi şi piese cartilaginoase

protectoare. Un cartilaj în formă de frunză (epiglotă) acoperă intrarea, în timpul
deglutiţiei. Laringele sau organul fonației este un organ al aparatului respirator al
mamiferelor, situat în partea anterioară a gâtului, în partea superioară a traheii, care
realizează legătura între faringe și trahee, și în care sunt situate coardele.În interior,
peretele laringelui are nişte pliuri musculoase, coardele vocale, care produc sunete.
 Traheea este un tub elastic fibros și cartilaginos, la oameni și la animale,
care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din
cavitatea bucală sau nazală în bronhii. Traheea conţine în peretele său inele
cartilaginoase suprapuse care o ţin mereu deschisă.

Bronhiile au şi ele ţesut cartilaginos. Mucoasa traheei şi bronhiilor produce

mucus care reţine particulele străine şi are cili care, prin mişcarea lor permanentă,
împing corpurile străine spre ieşire.
Plămânii

Plămânii ocupă cea mai mare parte din cavitatea toracică. Ei sunt acoperiţi
cu două membrane subţiri numite pleure: pleura externă aderă la peretele toracic,
iar cea internă aderă la plămâni. Între ele este o peliculă subţire de lichid.

Fiecare plămân este alcătuit din lobi, aceştia din segmente care, la rândul lor,
sunt formate de lobuli. Fiecare din aceste unităţi primeşte independent căi aeriene,
vase şi nervi, astfel că, la nevoie, fiecare poate fi extirpată fără să afecteze
structurile vecine.

Bronhiile se ramifică de mai multe ori în plămâni. Cele mai subţiri se

numesc bronhiole. Ele nu mai au cartilaj dar au mult ţesut muscular neted şi se
termină cu sacii alveolari.