IV. FENOMENE TERMICE.

IV.1. Stare termică. Temperatură. Echilibru termic.#

IV.1.1. Stare termică. Temperatură.#

DEFINIŢIE

Starea de încălzire a corpurilor se numește stare termică.

Omul poate aprecia starea de încălzire a corpurilor din mediul înconjurător cu ajutorul simţurilor
sale. Numai că aceste aprecieri sunt subiective și numai calitative (rece, foarte rece, cald, foarte
cald).

În anumite împrejurări, aprecierile simțurilor noastre pot fi chiar imprecise (sau false). Cunoşti, de
exemplu, când eşti la mare şi vrei să intri în apă, la început apa îţi pare rece. După ce te-ai obişnuit
cu apa, vei spune că apa este caldă.

DEFINIŢIE

Temperatura este o mărime fizică de stare, care descrie starea termică a unui corp la un anumit
moment de timp.

OBSERVAŢIE

În 1848, fizicianul britanic  William Thomson (lord Kelvin)  a propus o scară de temperatură care
să nu depindă de nicio substanță, numită  scară absolută, care a fost aleasă ca unitate de măsură în
Sistemul Internațional. Scara Kelvin nu are temperaturi negative.

La temperatura de zero absolut (0 Kelvin= - 273°C), mișcarea atomilor din interiorul corpurilor
încetează.

Folosim simbolul  T  pentru temperatura exprimată în Kelvin, pentru scara Celsius folosim
simbolul  t  și pentru cea exprimată în grade Fahrenheit o notăm cu  tF.

• Unitatea de măsură în Sistemul Internațional este K (Kelvin):

• Instrument de măsură - termometrul:

IMPORTANT

În 1742, fizicianul suedez Anders Celsius a propus o scară de temperatură pentru termometrul cu

mercur, numită scara Celsius care are două repere :
 Temperatura de topire a gheții de 0°C, la presiune normală.
 Temperatura de fierbere a apei de 100°C, la presiune normală.
 Relația dintre scara Kelvin și scara Celsius:

=10+273,15=283,15K

Scara Fahrenheit a fost propusă în 1724 de către fizicianul Daniel Gabriel Fahrenheit. Fahrenheit
este o scară de temperatură utilizată în cadrul sistemului anglo-saxon de unități de măsură. Gradul
Fahrenheit, notat cu °F, este unitatea de măsură a temperaturii (tF).

Relația de transformare între scara Celsius t(°C) și Fahrenheit t F (°F):

=1,8x20+32=60
°F

IV.1.2. Echilibru termic

IMPORTANT

Două corpuri cu temperaturi diferite, puse în contact termic, după un anumit timp, ajung să aibă
aceeași temperatură (numită temperatură de echilibru = Te), adică să fie în echilibru termic.

IV.1.3. Modificarea stării termice. Încălzire / Răcire. Transmiterea căldurii.#

DEFINIŢIE

Încălzirea este fenomenul termic în care un corp își mărește temperatura.

DEFINIŢIE

Răcirea este fenomenul termic în care un corp își micșorează temperatura.

IMPORTANT

Am văzut că atunci când punem două corpuri în contact termic, după un timp ele ajung la aceeași
temperatură. Între cele două corpuri are loc un schimb ( transfer ) de căldură astfel :

 Corpul cald cedează căldură celui rece și se răcește .

 Corpul rece primește căldură de la corpul cald și se încălzește.

Transferul de căldură de la un corp la altul are loc până la egalizarea temperaturii celor două
corpuri.

IMPORTANT

Transmiterea căldurii de la corpul mai cald la corpul mai rece se poate face în trei feluri :
- Prin conducție, în cazul metalelor, de la capătul încălzit spre cel neîncălzit.
- Prin convecție, în cazul lichidelor și gazelor, cu ajutorul curenților.
- Prin radiație, de la un corp cald, de la distanță. De exemplu, planeta noastră este încălzită
prin radiațiile Soarelui.
Dilatarea este fenomenul termic în care un corp își mărește volumul ( adică dimensiunile ) prin
încălzire.
Contracția este fenomenul termic în care un corp își micșorează volumul ( adică dimensiunile )
prin răcire.
Solidele, în funcție de forma lor, se dilată diferit, astfel:
a) Solidele sub formă de bară (tije) prin încălzire își măresc lungimea, adică suferă o dilatare liniară.
l = l0 ( 1 + α ∙ Δt )
l = lungimea barei dilatată ( contractată )
l0 = lungimea barei înainte de încălzire
α = coeficientul de dilatare termică liniară a materialului din care este confecționată bara
Δt = variația temperaturii barei

b) Solidele sub formă de plăci (la care predomină două dimensiuni, având o grosime mică) prin
încălzire își măresc aria, adică suferă o dilatare superficială ( de suprafață ).
c) Solidele sub formă de sferă (bilă) prin încălzire își măresc volumul, adică suferă o dilatare
volumică.

Lichidele prin încălzire își măresc volumul, unele mai puțin (apa), altele mai mult (alcoolul).
Gazele, prin încălzire, îşi măresc volumul, adică se dilată.
APLICAȚIILE ȘI CONSECINȚELE FENOMENELOR DE DILATARE ȘI CONTRACTARE
1) Termometrul cu lichid ( alcool, mercur ) funcționează pe baza dilatării lichidului, care la
încălzire urcă în tubul capilar proporțional cu variația temperaturii lui.

2) Podurile
metalice au
numai un capăt
fixat în beton
armat, iar
celălalt capăt
este pus pe
niște role care
permit deplasarea capătului liber, atunci când vara se dilată
sau când se contractă iarna.
3) La montarea șinelor de cale ferată se lasă un interval ( o anumită distanță) între capatele
acestora, numit rostul șinei, pentru a nu se deforma, vara când
se dilată.

4) Cablurile electrice aeriene sunt astfel dimensionate încât

lungimea lor ( l ) dintre doi stâlpi, să fie mai mare decât
distanța dintre cei doi stâlpi, pentru a nu se rupe iarna când se
contractă.

5)

Conductele de apă caldă / gaze sunt

prevăzute, din loc în loc, cu niște coturi
( bucle ) pentru a preveni deformarea
acestora la variații mari de
temperatură.

IMPORTANT
Stările de agregare ale substanțelor sunt:
1) Starea solidă
La solide forțele de atracție dintre particule sunt foarte mari și distanțele dintre particule sunt
foarte mici. Solidele cristaline au atomii (ionii) așezați ordonat într-o anumită formă, numită rețea
cristalină. Ei execută numai mișcări de oscilație în jurul unor poziții fixe, numite nodurile rețelei.
Atomii solidului sunt lipiți și de aceea nu se mișcă unii față de alții și se atrag considerabil.
Solidele au și formă și volum proprii, sunt incompresibile.

2) Starea lichidă
La lichide forțele de atracție dintre particule sunt mai mici ca la solide și distanțele dintre particule
sunt puțin mai mari ca la solide. Moleculele execută atât mișcări de oscilație, cât și de translație.
Moleculele se mișcă unele față de altele și se atrag puțin.
Lichidele nu au formă, dar au volum propriu, sunt incompresibile.

3) Starea gazoasă
La gaze forțele de atracție dintre particule sunt foarte mici (neglijabile) și distanțele dintre particule
sunt foarte mari. Moleculele execută atât mișcări de rotație, cât și de translație. Moleculele se mișcă
mult unele față de altele (au loc suficient) și nu se atrag.
Gazele nu au formă, nu au volum propriu și sunt compresibile.

Topirea este fenomenul de trecere unei substanțe din stare solidă în stare lichidă, prin încălzire .
Solidificarea este fenomenul invers topirii și constă în trecerea unei substanțe din stare lichidă în
stare solidă, prin răcire.
Legile topirii / solificării:
I. Fiecare substanță începe să se topească (să se solidifice) la o anumită temperatură,
numită temperatură de topire (notată cu Tt ), care este o constantă de material (o luăm din
tabel).
Temperatura de topire a unei substanțe coincide cu temperatura de solidificare (Ts).
Tt = Ts = constantă de material
II. Pe parcursul topirii unei substanțe (de la apariția primei picături până la topirea ultimului
cristal), temperatura de topire rămâne constantă, dacă presiunea ramâne constantă.

Vaporizarea este fenomenul de trecere a unei substanțe din stare lichidă în stare gazoasă (vapori),
prin încălzire.

Condensarea este fenomenul de trecere a unei substanțe din stare gazoasă în stare lichidă, prin
răcire. Este fenomenul invers al vaporizării.
Vaporizarea poate avea loc în două moduri :#
 Evaporarea este vaporizarea care are loc doar la suprafața lichidului.
 Fierberea este vaporizarea care are loc în toată masa lichidului și începe odată cu apariția
primului clocot.

Legile fierberii:#
I. Fiecare lichid începe să fiarbă la o anumită temperatură numită temperatură de fierbere, T f care
este o constantă de material (tabel).
II. Pe parcursul fierberii unui lichid (de la primul clocot până la vaporizarea completă) temperatura
de fierbere este constantă, la aceeași presiune.
Sublimarea este fenomenul de transformare a unei substanțe din stare solidă direct în stare
gazoasă, prin încălzire.
Desublimarea este fenomenul invers al sublimării, de transformare a unei substanțe din stare
gazoasă (de vapori) direct în stare solidă, prin răcire.
Observaţie: Substanțe ca naftalina, camforul, acidul benzoic, iodul și altele au proprietatea de a
trece din stare solidă direct în stare de vapori. Și tungstenul din filamentul becului sublimează lent
ducând la subțierea filamentului și în final la arderea lui.

Circuitul apei în natură#

Pe scoarța globului pământesc există mari suprafețe de apă, sub formă de râuri, lacuri, mări şi
oceane,
Sub acţiunea radiaţiei Soarelui, aceste ape se evaporă în aerul atmosferic.
Când condensarea vaporilor de apă are loc la suprafața pământului se formează ceaţa.
Când condensarea vaporilor are loc la înălţimi mai mari în atmosferă se formează norii.
Când picăturile mici de apă din care sunt formaţi norii se unesc, fiind mai mari și mai grele nu mai
pot pluti în atmosferă şi cad pe pământ sub formă de ploaie.
Iarna, când temperatura aerului scade sub 0°C, picăturile de apă din nori îngheaţă ( se solidifică )
sub forma unor ace, care prin unire formează cristale mai mari, numite fulgi de zăpadă.
În dimineţile care urmează după nopţile senine de vară apare roua prin condensarea vaporilor de
apă din aer la contactul cu suprafaţa Pământului (iarbă, flori etc).
Primăvara şi toamna, când vaporii de apă din aer vin în contact cu obiecte de pe Pământ cu
temperatura sub 0°C se formează bruma prin desublimarea vaporilor de apă din aer.