1 Mirela Foca Fizică clasa 8

Cap. 2 SCHIMBAREA STĂRII DE AGREGARE

S.1. Stare de agregare

Conform tradiției sunt cunoscute patru stări de agregare, descrise prin proprietățile de „volum” și
„formă”:
• în stare solidă materia are volum și formă fixe;
• în stare lichidă are volum fix, dar se adaptează la forma vasului în care este ținută;
• în stare gazoasă materia ocupă întregul volum disponibil, luând forma corespunzătoare;
• în stare de plasmă, materia nu are nici formă, nici volum propriu, și este ionizată, răspunde la
forțe electromagnetice și emite radiații electromagnetice (există plasmă fierbinte în stele, materia
interstelară este o plasmă rece, formarea aurorelor polare se datorează plasmei din ionosferă, plasmă
există în lămpile cu descărcare în gaze (tuburile de „neon”), în arcul electric produs prin sudură, în
ecranul televizoarelor și monitoarelor, plasma se formează în timpul fulgerelor sau trăsnetelor, pentru
scurt timp)
Această clasificare este însă incompletă și aproximativă: există stări de agregare cu proprietăți noi sau
intermediare, cum sunt stările de cvasicristal, coloid, condensat Bose-Einstein și cristal lichid.

Stare de Interacțiuni Tipul miscării Structura internă Distanțe

agregare intermoleculare moleculelor a corpului intermoleculare
solidă forțe intermoleculare oscilații în jurul unor ordonată si periodică de ordinul diametrului
mari poziții de echilibru în spațiu atomic/molecular
lichidă forțe intermoleculare oscilații si translații ordine locală instabilă (10-10 m = 1 Å = 1
mici în timp Angström)
gazoasă forțe intermoleculare translații nu există asezare oricât de mari
neglijabile ordonată

S.2. Căldura latentă

În timpul unei transformări de stare de

agregare se modifică distanțele dintre molecule,
ceea ce duce la variația energiei potențiale de
interacțiune între molecule.
Căldura latentă = căldura schimbată de
un corp cu mediul exterior în timpul
transformării stării de agregare, proces în care
temperatura nu se modifică, dar variază energia
potențială de interacțiune a moleculelor.
Când corpul evoluează spre stări în care
2 Mirela Foca Fizică clasa 8
moleculele sunt mai puțin legate (topire, vaporizare, sublimare), absoarbe căldură latentă. Când corpul
evoluează spre stări în care moleculele sunt mai legate (solidificare, condensare, desublimare), cedează
căldură latentă.
Căldura latentă depinde direct proporțional de masa corpului
(furnizăm mai multă căldură unei bucăți de gheață de 10 kg pentru
a se topi decât unei bucăți de gheață de 1 kg) si de substanța din
care este alcătuit corpul (furnizăm mai puțină căldură unei bucăți
de gheață de 1 kg pentru a se topi decât unei bucăți de metal de 1
kg). Căldura latentă se poate determina experimental prin metode
calorimetrice. În timpul schimbului de căldură latentă temperatura
corpului nu se modifică.
Pentru a calcula căldura latentă schimbată de un corp cu
mediul exterior în timpul unei transformări de stare de agregare se utilizează formula:
! ! !" !
Q = m Ÿ λ λ=!→ λ !" = ! !"
= !"

unde Q = căldura latentă schimbată de corp în timpul

transformării stării de agregare; m = masa corpului care trece printr-o
transformare de stare de agregare; λ = căldura latentă specifică,
constantă de material.
Pentru aceeași substanță, λ topire = λ solidificare
λ vaporizare = λ condensare
λ sublimare = λ desublimare

S.3. Topire. Solidificare

Topirea = procesul de trecere a substanței din stare solidă în stare lichidă, la temperatură bine
determinată. Corpul primește căldură latentă în timpul procesului. Temperatura rămâne constantă pe durata
procesului (în cazul topirii solidelor cristaline), astfel încât vor coexista cele 2 stări de agregare pe toată
durata transformării de stare de agregare.
Datorită interacţiunilor puternice ce există între particulele componente, solidele se caracterizează prin
formă şi volum propriu. Particulele din structura internă a unei substanțe solide interacționează puternic între
ele, ceea ce nu le permite deplasarea reciprocă, ci doar executarea unei mişcări de vibraţie în jurul unor
poziţii de echilibru. Dacă temperatura corpului solid creşte, amplitudinea vibraţiilor particulelor creşte de
asemenea şi, la o anumită temperatură, caracteristică fiecărei substanţe solide, agitaţia termică devine atât de
mare, încat legăturile dintre particule se rup, ceea ce determină schimbarea stării de agregare, apărând starea
lichidă.
Topirea solidelor cristaline
În solidele cristaline gradul de ordonare al particulelor componente este ridicat; schimbarea stării de
agregare (topirea) apare brusc, la o anumită temperatură, numită punct de topire. În timpul topirii,
temperatura rămâne constantă, iar pentru un timp faza solidă coexistă cu faza lichidă.
Pentru substanţele pure, temperatura (punctul) de topire este egal cu temperatura (punctul) de
solidificare: Tt = Ts
3 Mirela Foca Fizică clasa 8
Topirea solidelor amorfe
În solidele amorfe (sticla, răşinile, smoala, ceara, unele mase plastice) structura internă nu este perfect
ordonată. Corpurile amorfe nu se topesc la temperaturi exacte, ci se înmoaie în prealabil, iar topirea are loc
într-un interval de temperatură.
Solidificare = procesul de trecere a substanței din stare lichidă în stare solidă, la temperatură bine
determinată. Corpul cedează căldură latentă în timpul procesului. Temperatura rămâne constantă pe durata
procesului (în cazul formării solidelor cristaline).
Cristalizarea se produce în jurul unor germeni (impurități, ioni etc). Dacă sunt mai mulți germeni, se
formează policristale. Dacă există un singur germen (un monocristal anterior format de exemplu) si procesul
este lent, se produce un monocristal.
În absența germenilor de cristalizare este posibilă existența lichidelor în stare suprarăcită, la temperaturi
mai mici decât temperatura de solidificare. Prezența germenilor duce la solidificarea instantanee în acest caz
(http://www.youtube.com/watch?v=pTdiTe3x0Bo). Astfel putem explica prezența picăturilor de apă în zona
mediană a unui nor, la temperaturi sub 0 0C.
Toate substanțele în stare lichidă se solidifică prin răcire. Exceptie: heliul lichid, care rămâne în stare
lichidă și la 0 K; totuși, la presiuni p > 25 atm se solidifică, formând o structură cristalină cubică.
Există deci două forme de solidificare: cristalină (structură internă ordonată) şi amorfă (fără formă).
În timpul topirii volumul substanței se modifică. Pentru majoritatea
substanțelor volumul creste prin topire si scade prin solidificare, dar
există substanțe al căror volum scade în urma topirii si creste la
solidificare: apa, fonta, argintul, bismutul (anomalia dilatării termice).
Se cunoaste foarte bine că apa care îngheață într-o sticlă poate să o
spargă deoarece în timpul solidificării volumul acesteia creste în
intervalul de temperatură 3,98 0C (aprox 4 0C) è 0 0C. Aceasta explică
si supraviețuirea plantelor si pestilor sub stratul de gheață ce se formează pe suprafața lacurilor iarna.
Straturile de apă de 4 0C au densitate mai mare decât cele de 3 0C, etc până la 0 0C, ordonându-se de la fundul
apei spre suprafață.
În metalurgie trebuie să se ia în considerare variația volumului la solidificare pentru a nu se obține piese
mai mici în urma turnării metalelor în forme; din acest motiv matrițele sunt mai mari decât necesarul.
Temperatura de topire poate fi modificată prin realizarea unor aliaje de concentrații bine definite; astfel,
aliajul de plumb si cositor are temperatura de topire mai mică decât a fiecărui metal.
Pentru substanțele care se dilată la topire, temperatura de topire creste la cresterea presiunii. Pentru
celelalte substanțe variația este în sens contrar.

S.4. Vaporizare. Condensare

Vaporizarea = procesul de trecere a substanței din stare lichidă în stare de vapori. Corpul primește
căldură latentă în timpul procesului.
4 Mirela Foca Fizică clasa 8
În funcție de temperatura corpului, vaporizarea poate fi numită:
evaporare = vaporizare la supărafața liberă a lichidului, la temperaturi mai mici decât temperatura
•
de fierbere
• fierbere = vaporizare în tot volumul lichidului, la temperaturi egale cu temperatura de fierbere
Evaporarea
Viteza de evaporare depinde de:
• natura lichidului (există lichide volatile, ce se evaporă rapid la temperatura camerei: acetonă, eter,
neofalină, alcool)
• aria suprafeței libere a lichidului (directă proporționalitate)
• temperatura lichidului (directă proporționalitate)
• îndepărtarea vaporilor formați deasupra lichidului (rufele se usucă mai repede dacă bate vântul,
apa se evaporă mai repede de pe mână dacă o agităm, temperaturile ridicate sunt mai ușor de
suportat în atmosferă uscată decât în atmosferă umedă, care împiedică evaporarea)
• presiunea atmosferică (inversă proporționalitate)
Temperatura lichidului scade în timpul evaporării. Lichidul primește căldură de la mediul exterior pentru
a continua evaporarea, mediul exterior având temperatura mai mare decât a lichidului.
Aplicații:
• Astfel   explicăm   senzația   de   răcoare   în   momentul   vaporizării   unui   lichid   de   pe   suprafața   corpului,  
deoarece  lichidul  primeste  căldura  necesară  vaporizării  de  la  corp.  
• Stropirea asfaltului încins cu apă scade temperatura mediului, care cedează căldura necesară evaporării
apei.
• Apa păstrată în vase de lut pătrunde prin porii vasului și, prin evaporare, răcește vasul și apa din el.
• Pentru a răci lichidul dintr-o incintă se învelește incinta într-o cârpă udă.
• Împachetările în cerșafuri ude pot scădea febra.
Un dispozitiv de răcire prin evaporare este construit prin plasarea unui vas de lut într-un vas de lut mai
mare, cu nisip umed între ele, acoperite cu o țesătură umedă. Acesta trebuie să fie plasat într-un spațiu uscat
și ventilat pentru ca apa să se evapore în mod eficient spre exterior. Dacă mâncarea se poate izola în vasul
interior printr-un strat impermeabil, se poate utiliza și apă de mare pentru răcire. Nisipul dintre vase trebuie
menținut umed.

Fierberea = vaporizarea în toată masa lichidului (sunt transportați spre suprafață vapori din toată masa
lichidului). În timpul fierberii temperatura rămâne constantă.
Temperatura de fierbere depinde de:
• natura lichidului
5 Mirela Foca Fizică clasa 8
• presiune (direct proporțional); aplicații: sterilizarea instrumentarului medical în incinte închise, la
presiuni mai mari decât presiunea atmosferică și, deci, temperaturi de 120 – 140 0C; la altitudini
mari temperatura de fierbere este mai mică și alimentele se gătesc mai greu.
Scăderea temperaturii de fierbere la scăderea presiunii se poate
experimenta cu ajutorul sferelor pulsante. Benjamin Franklin a
inventat acest dispozitiv simplu, ce constă într-un tub îngust îndoit în
unghiuri drepte la fiecare capăt, având două sfere la capete, umplute
cu apă sau alcool până la jumătate, sub vid, apoi sigilat. Din cauza presiunii scăzute de deasupra lichidului,
acesta poate fi adus la fierbere la temperaturi mici, de exemplu la temperatura mâinii. Dacă ținem tubul astfel
încât sferele să fie orientate în sus, şi cuprindem o sferă cu mâna pentru a o încălzi, căldura mâinii va
transforma o parte din lichidul din acel capăt în vapori, mărind presiunea în acel capăt şi forţând lichidul să
fiarbă în capătul celălalt. Aşa cum a observat Franklin, “în momentul în care începe efectiv să fiarbă, se simte
o răceală bruscă în bila ţinută.” Ceea ce a descoperit Franklin a fost faptul că temperatura de fierbere a apei
depinde de presiunea atmosferică. Această observaţie l-a influenţat şi inspirat pe James Watt să genereze
electricitate prin intermediul unei maşini cu abur. Benjamin Franklin a inventat paratrăsnetul, sistemul
bornelor kilometrice, soba Franklin, roata electrică, a atribuit sarcinilor electrice semnele + și -.
Condensarea = procesul de trecere a unui corp din stare de vapori în stare lichidă. Fenomenul se
produce cu cedare de căldură latentă.
Dacă în cameră se aduce un obiect rece, pe el condensează vaporii de apă din cameră, dar, după un timp,
condensul dispare datorită încălzirii obiectului, care absoarbe căldura latentă cedată de vaporii care s-au
condensat. Datorită condensului se încălzește baia sau bucătăria.
Condensarea si vaporizarea sunt catalizate de prezența germenilor transformării: particule de praf, ioni,
picături de lichid, bule de gaz deja formate. În absența acestor germeni, putem obține lichide supraîncălzite
(la temperaturi mai mari decât cea de fierbere) sau vapori suprasaturanți (la presiuni mai mari decât presiunea
vaporilor saturanți).

S.4. Sublimare. Desublimare

Sublimarea = procesul de trecere a substanței din stare solidă în stare de vapori. Corpul primește căldură
latentă în timpul procesului.
Pot sublima la presiune normală: camforul, iodul, sulful, naftalina, alte solide aromate.
λsublimare = λtopire + λvaporizare
Tungstenul, substanță ce intră în alcătuirea filamentului unui bec electric cu
incandescență, sublimează lent în timpul funcționării (la aprox 2 000 0C). Vaporii de metal
se depun pe interiorul balonului din sticlă, acesta înnegrindu-se. Local, diametrul
filamentului scade, temperatura crește în timpul funcționării becului, ceea ce duce la
arderea acestuia.
Sublimarea explică uscarea rufelor întinse iarna pe
sârmă, deși sunt înghețate.
Desublimarea = procesul invers sublimării, trecerea
6 Mirela Foca Fizică clasa 8
din stare solidă în stare gazoasă, cu cedare de căldură latentă de desublimare.
Desublimarea explică formarea florilor de gheaţă pe geamuri în nopţile geroase, dar senine de iarnă, deşi
nu a plouat şi nici nu a nins, producerea unor particule solide de gheață (chiciură) pe parbrizele maşinilor sau
ramurile copacilor. Intr-un congelator gol, după un timp, apare gheaţă deoarece vaporii de apă din aer
desublimează, transformându-se în mici particule de gheaţă.
Becurile arse sunt uneori înegrite. Vaporii de tungsten desublimează,
transformându-se în mici particule solide care se depun pe globul de sticlă al becului,
acesta devenind mai negru.
La deschiderea unei butelii cu dioxid de carbon destinderea poate fi atât de
puternică, încât răcirea produce zăpadă carbonică.
Iodul, naftalina prezintă la temperaturi obisnuite stări de echilibru între faza solidă
si vapori, de aici mirosul puternic degajat.
Interesante sunt procesele ce au loc în cazul norilor. În zona inferioară a unui nor se formează picăturile
de apă prin condensarea vaporilor de apă ridicaţi prin convecţie termică; aici temperaturile sunt coborîte, dar
nu negative. În zona mediană picăturile de apă există în stare suprarăcită, sub 0 0C, până când întâlnesc boabe
de grindină pe care îngheață. În zona superioară a norului sunt temperaturi de -15 0C, până la -23 0C; vaporii
de apă ce ajung aici se răcesc brusc (adiabatic) și se transformă prin sublimare în ace de gheață și măzăriche
moale cu aspect de gheață mată (http://www.youtube.com/watch?v=pTdiTe3x0Bo)

Întrebări:
1. Cum procedezi pentru a usca mai repede o farfurie în care se află o cantitate de alcool?
Alcoolul este volatil. Pentru a usca farfuria cât mai repede, cantitatea de alcool trebuie întinsă pe o
suprafață cât mai mare a farfuriei, prin mișcări controlate ale farfuriei. Prin întindere, pelicula de alcool va
avea o grosime foarte mică, deci evaporarea se va produce mult
mai repede față de situația în care cantitatea de alcool ar fi
"adunată" în centrul farfuriei.
2. De ce recipientele ce conțin parfum au o deschidere de
diametru foarte mic?
Orice parfum conține alcool, care este volatil. Deschiderea de
diametru foarte mic presupune o suprafața liberă mică a
lichidului, care încetinește evaporarea parfumului.

3. De ce, când intri iarna într-o cameră, venind de afară, ți se

aburesc lentilele ochelarilor?
4. De ce alimentele fierb într-un timp mai scurt în “oala
minune” (oala sub presiune)?
5. Pentru a separa lichidele dintr-un amestec se folosește
dispozitivul din figură. În balon se află amestecul de lichide, care
este încălzit. Vaporii trec prin serpentina rece (condensor), unde
condensează.Procedeul se numește distilare. Pe ce proprietăți ale
fierberii se bazează distilarea? distilare
7 Mirela Foca Fizică clasa 8
http://www.youtube.com/watch?v=mP4Hgui-g6U

6. De ce atunci când te speli cu spirt și îți scuturi mâinile uscarea are loc mai rapid?
10/57 Cum trebuie lăsată o umbrelă pentru a se usca mai repede? De ce?
11/57 Dacă nu ai sugativă,cum procedezi pentru ca cerneala să se usuce mai repede ?
12/57 Explică de ce, în timpul verii, se stropește asfaltul din fața ușilor?
13/57 Cum identifici, fără a le atinge, țevile prin care trece apă caldă și cele prin care trece apă rece?
14/57 Apa fierbe la aceeași temperatură pe vârful a 2 munți de înălțimi diferite? De ce?
7. Ce consecințe are faptul că apa are căldura specifică și căldura latentă foarte mari?
Căldura latentă mare implică un aport mare de energie pentru încălzirea apei (Q=mcΔT), deci un consum
mare de combustibil pentru furnizarea căldurii utile. Apa mării continuă mult timp să fie rece vara, pentru că,
deși este cald, creșterea temperaturii unei cantități atât de mari de apă pe seama căldurii furnizate de aerul
atmosferic durează mult, uneori chiar și câteva luni de zile. Căldura latentă mare are drept consecință
necesitatea unei cantități mari de căldură pentru topirea gheții.
8. În nori apa rămâne în stare lichidă la temperaturi inferioare lui 0 0C. De ce?
În zona inferioară a unui nor se formează picăturile de apă prin condensarea vaporilor de apă ridicaţi prin
convecţie termică; aici temperaturile sunt coborîte, dar nu negative. În zona mediană picăturile de apă există
în stare suprarăcită, sub 0 0C, până când întâlnesc boabe de grindină pe care îngheață. În zona superioară a
norului sunt temperaturi de -15 0C, până la -23 0C; vaporii de apă ce ajung aici se răcesc brusc (adiabatic) și
se transformă prin sublimare în ace de gheață și măzăriche moale cu aspect de gheață mată.
http://www.youtube.com/watch?v=pTdiTe3x0Bo
9. Poate fi adus la fierbere mercurul (tf = 257 0C) introdus în apa dintr-un vas care este încălzit?
18/57 Un autoturism proaspăt spălat se usucă mai repede când se află în repaus sau când se află în
mișcare? De ce?
10. Experiența lui Tyndal arată că temperatura de topire a gheții poate fi mult mai mică decât 0 0C. Un
fir de oțel, sub acțiunea greutății, crează o presiune apreciabilă asupra gheții, temperatura de topire a acesteia
scăzând, astfel încât gheata se topeste doar sub fir. Apa rezultată se ridică deasupra firului si îngheață. Astfel,
firul de oțel traversează blocul de gheață, care în final este (aparent) ca la început.