https://www.fizichim.

ro/docs/fizica/clasa8/capitolul1-fenomene-termice/I-12-transformari-de-stari-de-
agregare/

https://www.meteorologiaenred.com/ro/ce-este-condensarea.html

Transformări de stare de agregare sau transformări de fază Substanţele se

află în una din cele trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă.
Trecerea unei substanţe dintr-o stare de agregare în altă stare de agregare
se numeşte transformare de stare. Transformările de stare se fac cu
absorbţie sau cedare de căldură. Transformările de stare de agregare sunt:
1. TOPIREA - trecerea din stare solidă în state lichidă, prin absorbţie de
căldură Observaţie: Numai corpurile cu structură cristalină (metalele,
gheaţa) se topesc la temperatură fixă, numită temperatură de topire (tt)
Exemple: tt (gheaţă)=0°C, tt(mercur)=-39°C Legea topirii: În timpul topirii
temperatura rămâne constantă şi depinde de presiune, iar căldura se
absoarbe în continuare. 2. VAPORIZAREA-trecerea din stare lichidă în
stare gazoasă prin absorbţie de căldură. Vaporizarea se face în două
moduri: a) Evaporarea -vaorizarea la suprafaţa lichidului şi depinde de :
temperatura mediului, natura lichidului, curenţii de aer şi de mărimea
suprafeţei de evaporare. Exemple: uscarea rufelor, evaporarea belţilor după
ploaie b) Fierberea - este vaporizarea în toată masa lichidului.Fiecare
lichid fierbere la o temperatură fixă, numită temperatură de fierbere (tf).
Exemple: tf(alcool)=78°C, tf(apă)=100°C În timpul fierberii temperatura
rămâne constantă şi depinde de presiune, iar căldură se absoarbe în
continuare. 3. SUBLIMAREA - trecerea din stare solidă în stare gazoasă,
prin absorbţie de căldură. Exemplu: naftalina trece din stare solidă în gaz
mirositor, fără a trece prin stare lichidă 4. SOLIDIFICAREA - trecerea din
stare lichidă în stare solidă, prin cedare de căldură.Temperatura de
solidificare este egală cu temperatura de topire 5. CONDENSAREA -
trecerea din stare gazoasă în stare lichidă, prin cedare de căldură. Exemple:
aburirea ochelarilor, aburirea capacului 6. DESUBLIMAREA - trecerea
din stare gazoasă în stare solidă , se produce prin cedarea
căldurii.Exemplu: zăpada carbonică, chiciura
Stările de agregare ale materiei
Materia poate exista în natură în 3 stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă.
O stare de agregare este o formă de organizare a materiei caracterizată prin
uniformitate în consistenţă şi rezistenţă, proprietăţi care o diferenţiază de
celelalte stări în care substanţa respectivă se poate găsi. O substanţă în stare
solidă are o formă bine definită şi este rigidă, una în stare lichidă nu are o formă
stabilă, dar are volum fix, iar în cazul stării gazoase nu putem vorbi nici de formă,
nici de volum fixe, substanţa aflată în această stare de agregare luând forma şi
dimensiunile containerului în care se găseşte.

Diagrama de mai sus prezintă diferenţele de proprietăţi fizice şi aranjament al

particulelor între substanţele aflate în cele trei stări de agregare. Într-un solid,
particulele sunt dispuse aglomerat într-o configuraţie rigidă, ceea ce conferă
substanţei formă şi dimensiuni fixe. Într-un lichid, particulele sunt dispuse
aproape unele de altele, dar au libertate de mişcare, ceea ce se traduce prin
volum fix şi formă specifică fluidelor, deci forma containerului în care sunt
aşezate. În cazul gazelor particulele pot ocupa întregul volum al containerului,
astfel că atât forma, cât şi volumul lor sunt definite de container.

Una dintre diferenţele majore dintre cele trei stări de agregare, ilustrată în figura
de mai sus, este dată de numărul de interacţiuni între moleculele din compoziţia
substanţei. Particulele unui solid interacţionează cu toate particulele vecine, într-
un lichid doar cu unii dintre vecini, iar într-un gaz, cel puţin în mod ideal, nu
există interacţiuni între particule. Prin ruperea sau formarea legăturilor
intermoleculare, o substanţă poate trece dintr-o stare de agregare în alta. De
exemplu, moleculele din compoziţia unui gaz condensează dând naştere unui
lichid datorită prezenţei forţelor de atracţie intermoleculare. Cu cât forţele de
atracţie devin mai puternice, cu atât mai stabil este lichidul (fapt care se traduce
în creşterea punctului de fierbere). Transformările între diversele stări de
agregare ale unei substanţe sunt ilustrate în figura de mai jos.

Diagrama de mai jos arată numele transformărilor de stare între lichide,

solide şi gaze. Săgeata din dreapta indică faptul că cele trei stări de agregare
sunt caracterizate prin valori diferite ale entalpiei sistemului. Entalpia dă măsura
potenţialului termodinamic al unui sistem şi este calculată însumând energia
internă a sistemului (o sumă a tuturor formelor microscopice de energie a unui
sistem fizic sau chimic, oricare ar fi aceasta – mecanică, electrică, magnetică etc.)
cu lucrul mecanic de dezlocuire a volumului substanţei efectuat la o presiune
egală cu presiunea la care se găseşte respectiva substanţă. Gazele au cea mai
mare entalpie, urmate de lichide şi de solide. De aici rezultă că fiecare
transformare a stării de agregare este însoţită şi de o modificare a entalpiei
substanţei care suferă trecerea dintr-o stare în alta.
Transformările de stare sunt un tip special de reacţii chimice. Reacţiile
chimice, conform celor învăţate în liceu la orele de chimie, presupuneau de
obicei ruperea unor legături în interiorul moleculelor, pe când în cazul
transformărilor de fază avem de-a face cu ruperea sau formarea de legături
intermoleculare (interacţii între moleculele aceleiaşi substanţe). Ca în cazul
oricărei reacţii chimice trebuie studiat ce presupune transformarea de stare din
punct de vedere energetic, ce cantitate de energie este absorbită sau cedată pe
parcursul ruperii, respectiv formării legăturilor intermoleculare.

Trecerile dintr-o stare de agregare în alta care presupun ruperea unor legături
între molecule (topirea, vaporizarea şi sublimarea) necesită un input energetic
pentru învingerea atracţiilor intermoleculare între particulele substanţelor
(reacţii endotermice). Celelalte transformări (condensarea, solidificarea şi
desublimarea) sunt însoţite de eliberarea de energie pentru că particulele adoptă
o configuraţie cu o entalpie inferioară (reacţii exotermice).

Deşi cea mai rar întâlnită pe Terra, plasma, considerată de multe ori a patra
stare de agregare a materie, este cel mai des întâlnită la scara Universului, fiind
starea în care se găseşte materia care intră în compoziţia stelelor. Este de fapt un
gaz ionizat, din care cauză nu toate textele o consacră ca fiind o stare separată
de agregare a materiei.