Transformarile de faza

Aprecierea asupra starii de agregare a materiei se face in conditii normale de temperatura si presiune (T= 293 K, p = 1 atm),
insa o substanta poate exista in toate cele trei stari de agregare, in functie de conditiile de temperatura si presiune la care este
supusa. Trecerea dintr-o stare de agregare in alta se numeste transformare de faza.

In figura este prezentata diagrama de stare si procesele care apar cand au loc transformarile de faza.

Punctul triplu (PT) – reprezinta punctul in care coexista toate cele trei stari de agregare, in echilibru dinamic fiind caracterizat
de o anumita temperatura si presiune, specifice substantei respective.

Punctul critic (PC) – este punctul peste a carui temperatura gazul nu mai poate fi lichefiat, indiferent cat de mult ar creste
presiunea.

Un sistem material poate fi constituit din mai multe componente, fie in aceeasi stare de agregare, fie in stari diferite. Daca
mediul este continuu, fara zone separate, sistemul este monofazic. Cand in sistem exista zone de discontinuetate, sistemul este
polifazic, iar suprafata de separatie dintre doua zone se numeste interfata.

Starile de agregare
Materia poate exista în natură în 3 stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. O stare de agregare este o formă de
organizare a materiei caracterizată prin uniformitate în consistenţă şi rezistenţă, proprietăţi care o diferenţiază de celelalte stări
în care substanţa respectivă se poate găsi.

O substanţă în stare solidă are o formă bine definită şi este rigidă, una în stare lichidă nu are o formă stabilă, dar are volum
fix, iar în cazul stării gazoase nu putem vorbi nici de formă, nici de volum fixe, substanţa aflată în această stare de agregare
luând forma şi dimensiunile containerului în care se găseşte.
 Diagrama de mai jos arată numele transformărilor de stare între lichide, solide şi gaze. Săgeata din dreapta indică
faptul că cele trei stări de agregare sunt caracterizate prin valori diferite ale entalpiei sistemului. Entalpia dă măsura potenţialului
termodinamic al unui sistem şi este calculată însumând energia internă a sistemului (o sumă a tuturor formelor microscopice de
energie a unui sistem fizic sau chimic, oricare ar fi aceasta – mecanică, electrică, magnetică etc.) cu lucrul mecanic de dezlocuire
a volumului substanţei efectuat la o presiune egală cu presiunea la care se găseşte respectiva substanţă. Gazele au cea mai
mare entalpie, urmate de lichide şi de solide. De aici rezultă că fiecare transformare a stării de agregare este însoţită şi de o
modificare a entalpiei substanţei care suferă trecerea dintr-o stare în alta.

Trecerile dintr-o stare de agregare în alta care presupun ruperea unor legături între molecule (topirea, vaporizarea şi sublimarea)
necesită un input energetic pentru învingerea atracţiilor intermoleculare între particulele substanţelor (reacţii endotermice).

Celelalte transformări (condensarea, solidificarea şi desublimarea) sunt însoţite de eliberarea de energie pentru că particulele
adoptă o configuraţie cu o entalpie inferioară (reacţii exotermice).

Deşi cea mai rar întâlnită pe Terra, plasma, considerată de multe ori a patra stare de agregare a materie, este cel mai des
întâlnită la scara Universului, fiind starea în care se găseşte materia care intră în compoziţia stelelor. Este de fapt un gaz ionizat,
din care cauză nu toate textele o consacră ca fiind o stare separată de agregare a materiei.

Dobre Maria Iuliana X-D