Caracterizare personajelor

Relatia dintre doua personaje

In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.

Fiind o nuvela psihologica, in “Moara cu noroc” conflictul central este cel moral-psihologic,
conflict interior al personajului principal. Iar in caracterizarea personajelor se utilizeaza
tehnici de investigatie psihologica: scenele dialogate, monologul interior de factura
traditionala si acela realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momentele de
incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare
indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa), iar detaliile
fizice releva trasaturi morale sau statutul social.
Ghita este personajul principal, este cel mai complex din nuvelistica lui Slavici, al
carui detin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire.
El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre
cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familei, iubirea, “linistea colibei”) si de lica
(“bogatia”, atractia malefica a banilor) sau, in terminologie romantica: ingerul si demonul.
Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Traieste o drama psihologica concretizata
prin trei pierderi: increderea in sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia sa, in
el.
La inceput apare cu un portret moral favorabil: tata grijului, sot iubitor, om harnic, bun
meserias, bland si cumsecade, iar intentia sa de a lua in arenda carciuma este una nobila,
deoarece vrea sa asigure un trai linistit si indestulat familei sale. De aceea nu tine cont de
vorbele batranei. Un timp ii merge bineafacerea, realizand profit prin munca cinstita, pana la
aparitia la carciuma a lui Lica.
Prima confruntare dintre Ghita si Lica este decisive, Samadaul explicandu-I succinct care
sunt atributiile sale si pleca fara a da posibilitatea lui Ghita de a-l refuza. Lica reuseste sa
domine cu personalitatea lui puternica intreaga conversatie si intuieste slabiciunea lui Ghita
pentru bani: “se gandea la castigul care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii
gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii”.
Initial, Ghita, isi ia masuri de precautie cumparandu-si doua pistoale si luand ca sluga pe
Marti si doi caini. Toate acestea se dovedesc inutile pentru ca ulterior afla ca Marti este omul
lui lica, iar cainii pe care-I antreneaza sa fie duri cu orice musafir nepoftit sunt imbalanziti de
maleficul Lica in mod surprinzator.
Ghita se trezeste implicat direct sau indirect in afacerile necurate ale porcarului, jura stramb
la process, se instraineaza de propria familie, este macinat de ganduri contradictorii, are
accese de violenta si devine tot mai morocanos. Aceste transformari ale personajului sunt
surprinse in mod direct de narator: devine “de tot ursuz”, “nu mai zambea ca mai inainte, ci
radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el”, “se aprindea pentru orisice lucru de nimic”.
La un moment dat, ajunge sa regrete ca ar familie, iar prin intermediul monologului interior
sunt redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se autocarcterizarea: “Ei! Ce
sa-mi fac?... Asa m-a lasat Dumnezeu!... Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat
vointa mea?”. Sub pretexul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile sia ctiunile,
Ghita devine lasa, fricos si subordonat in totalitate Samadaului. Acesta este caracterizat in
mod direct de Lica ca un om de nadejde. Apoi Lica distruge imaginea celorlalti despre
carciumar ca om onest si cinstit.
Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale atunci cand isi arunca sotia, drept
momeala, in bratele Samadaului. Apoi o ucide pentru ca l-a inselat. In final, este ucis si el de
Raut, omul lui Lica, alaturi de toate personajele care au incalcat legea morala.
Lica Samadaul este personaj antagonist, prezentat in antiteza cu Ghita, iar in
przentrea relatiei dintre cele doua personaje, autorul analizeaza raportul victima-calau.
Acesta exercita asupra celorlalte personaje din nuvela o fascinatie diabolica. Aparitia lui la
moara declanseaza intriga si reprezinta pentru familia lui Ghita inceputul declinului.
Portretul fizic,realizat prin caracterizare directala inceputul nuvelei evidentiaza taria de
character, viclenia, si statutul privilegiat pe care il are in lumea porcarilor: “un om de 36 de
ani, inalt, escativ si supt la fta, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese
si impreunate la mijloc”.
Este un bun cunoscator al psihologiei umane, disimuleaza, este extrem de intelligent, stie sa-
si aleaga stapanii deoarece este constient ca va avea nevoiede ajutorul lor in situatii critice,
descopera slabiciunea lui Ghita pentru bani si profita de ea pentru a-l determina pe acesta
sa-I asculta ordinele. Are un orgoliu nemesurat, in finalul nuvelei se sinucide pentru a nu-i
oferi lui Pintea satisfactia de-al vedea prins.
Isi dezvaluie adevarata fata in doua situatii: la prima intalnire cu Ghita cand stie sa-si
intimideze adversarul si sa se impuna in fata lui si cand ii marturiseste lui Ghita patima sa
pentru bani si pentru placerea de a ucide.
Intre el si Ghita are loc o substitutie simbolica, el petrecand timp cu familia carciumarului, in
timp ce acesta era macinat de problemele de constiinta. Il umileste pe Ghita in toate
modurile posibile, facandu-l sa-si piarda simtul onoarei si echilibrul sufletesc.
Este conceput ca un personaj romantic, fiind un personaj exceptional, aflat in situatii
exceptionale, datorita fortei cu care intervine in destinul oamenilor, schimbandu-le viata.