1.

context
2. tip de nuvela
3. elemente de constructie a subiectului -timp si spatu
-simetrie incipit final
-viziunea moralista
4.Tipul de erou la Slavici
5.Relatia Ghita-Lica
a)tipuri de statut
b)relatia celor de personaje
6. Opinia

Relatia dintre Ghita si Lica

5. Cele doua personaje ale operei, protagonistul si antagonistul, cizmarul Ghita si Lica
Samadaul ilustreaza prin destinele lor tema operei care sunt patima pentru bani, cu toate
efectele ei dezumanizate.

Ca statut social, Ghita este mai intai un cizmar sarac, traind intr-un sat ardelenesc de
la sfarsitul secolului XIX. Familia nu putea fi indestulata numai cu ce castiga, numai din
repararea cizmelor, si atunci atunci decide mutarea curajoasa la hanul „Moara cu noroc” pe
care intentioneaza sa-l ia in arenda. In prologul nuvelei este surprins tocmai conflictul care
apare intre tinerii familiei, care doresc schimbarea, si batrana, ca personaj reflector,
detinatoare a traditiilor, care isi exprima opinia de a nu pleca. Este un conflict incheiat
pentru ca nici batrana, nici Ana nu au vreun cuvant de spus, decizia, ca in orice familie
traditionala o ia doar capul familiei. Lica Samadul este varful ierarhic al unei structuri sociale
la fel de solide ca si aceea de care se rupre Ghita: el este porcar samadau, dar si capetenia
unei bande de hoti, talhar si criminal. Este un insingurat, si aparitiile sale ciudate il fac pe
Ghita sa se teama de el. Este antagonistul nuvelei, personajul negativ, avand in structura sa
forta diabolica a celui care distruge tot ceea ce atinge. Ceea ce au in comun este setea de
bani, care in cele din urma ii va pierde pe amandoi: ceea ce ii diferentiaza este felul in care
vor sa castige banii, Ghita crede ca-i poate obtine muncind cinstit, iar Lica, stapanind
oamenii, exercitandu-si puterea in mod criminal si diabolic. Ceea ce il caracterizeaza pe
Ghita la inceputul nuvelei este calmul si armonia interioara, sentimentul ca poate avea grija
de o familie care va creste, si curajul de a-si depasi conditia sociala prin arendarea hanului.
Structura psihologica a lui Lica este sugerata printr-un portret intial, caracterizare directa de
catre narator, care surpinde trasaturile sale fizice, aceste detalii fizice „inalt, uscativ, cu ochi
mici si verzi si sprance dese, impreunate la mijloc” sugereaza un om de mare vointa, viclean
si plin de rautate, cu un temperament energic si o viata dinamica; detaliile vestimentare
„avea camasa alba cu floricele” il diferentiaza fata de ceilalti porcari, pe care-i stapaneste
prin vointa si forta. Asadar, de la inceput, protagonistul este ambitios, muncitor, nemultumit
de viata pe care o ducea si decis sa si-o schimbe, dar caracter slab, pe care venirea lui Lica il

1
face umil, manipulabil, usor de stapanit. Lica este ambitios, sadic, dorind sa-i faca rau oricui i
s-ar putea impotrivi, si caracterizat prin capacitatea de a domina asa cum o evidentiaza
confruntarea dintre ei din capitolul V. Amenintarilor lui Lica, Ghita le raspunde in forta cu
alta amenintare, aceea de a-l da pe mana justitiei; disuctia este incarcata de o tensiune
extraordinara, cei doi par a castiga, dar finalul pune in evidenta acceptarea de catre Ghita a
statutului de colaborator permanent aflat in relatii firesti cu Lica. Din acest moment, vointa si
forta launtrica se naruie treptat sub ispita navalnica de „a vedea banii gramada inaintea sa”,
si sub fascinatia malefica a Samadaului. Se instraineaza tot mai mult de Ana si de familie,
devine agresiv cu ei, pe sufletul sau se asterne nelinistea transformata apoi intr-o frica
nedefinita si intr-o nevoie imperioasa de a se ascunde si a nu comunica familiei drama prin
care trece. Prin stil indirect-liber noteaza „ar fi vrut sa nu aiba nevasta si copii ca sa faca
ceea ce ii place”. Conflictul interior, care consta in lupta sinelui cu sine, teama, suspiciunea,
sentimentul instrainarii, alterneaza cu remuscarile si cu sentimentul culpabilitatii. In raport
cu lumea, el alege duplicitatea, vrand sa para om cinstit in ochii acesteia, dar acceptand sa
fie implicat in calitate de intermediar in valorile furate la jefuirea arendasului si la uciderea
femeii in negru. Slavici surprinde dintr-o dubla perspectiva, a naratorului omniscient si a
personajului insusi, framantarile lui, oscilatiile de lumini si umbre, momentele de
insingurare, dar si cele de omenie si apoi cele de remuscari.

Din punct de vedere moral, relatia dintre Ghita si samadau evolueaza in raport cu
lacomia lor de bani, influentandu-le comportamentul. Astfel, amandoi doresc inavutirea, dar
carciumarul, din dorinte de a-si ajuta familia si de a castiga respectul celor din jur, iar Lica
pentru a domina si a-i impresiona pe cei din jur. De aceea, din punct de vedere moral, Ghita
urmeaza un traseu sinuos al dezumanizarii cu suisuri si coborasuri, pe cand Lica este de la
inceput tarat ( cu tare morale, vicii grave ), purtand in el samburele malefic si urmand doar
un drum descendent. Fara a fi vorba de o viziune romantica, cele doua personaje sunt
antitetice, chiar daca Ghita nu e ingerul, Lica e in mod evident demonul. Amandoi cad prada
tentatiilor, numai ca Ghita involueaza, tarandu-si cu sine in dezastru intreaga familie.

Ghita este, asadar, un personaj care penduleaza intre dorinta de a ramane om cinstit
si de a-si pastra bunul renume in randul comunitatii si nevoie tot mai acuta de a castiga bani
nemunciti. Este capabil de un puternic compromis moral, si de ce aceea, duplicitar,
ascunzand de familie si de ceilalti viata imorala. Lica demonstreaza o fina cunoastere a
psihologiei umane si pentru ca toate calitatile sale sunt puse in slujba raului, ii depisteaza lui
Ghita slabiciunea si ii pune in vedere sa colaboreze. In prima lor intalnire, din capitolul V,
Samadaul il ataca de pe pozitia stapanului, iar confruntarea dintre ei, desi aparent se incheie
cu un armistitiu, Ghita ii devine subordonat Samadaului. Vanitatea este o caracteristica a
amandurora: Lica incearca sa isi impuna dominatia cu forta, placandu-i sa-l stie lumea de
frica. Ghita este si el vanitos, numai ca se simte apasat de cele doua griji majore, familia si
„gura lumii”, care-i apar ca doua forta constrangatoare si care vor genera un puternic
conflict interior. Modul in care Slavici dezvaluie adancimea personajului, si in care realizeaza
analiza sa psihologica pune in lumina capacitatea extraordinara de a surprinde fluctuatiile

2
unui suflet slab, lipsit de forta, capabil insa din cand sa izbucneasca, si sa sa dea sentimentul
de putere. Samadaul ii intuieste insa reactiile si il ataca in punctele slabe, de exemplu profita
de lacomia lui si gaseste solutia de a-l face dependent de sine; el ii „imprumuta” banii
castigati pana atunci, si il face partas la rau. Carciumarul se crede astfel deposedat, si se
autoizoleaza, sperand ca autoritatea lui a ramas neatinsa. Lica va gresi si el, lovindu-l in
vanitate, spunandu-i ironic: „Asa-i ca te-ai facut bland ca un mielusel?”. Din acest orgoliu al
protagonistului se va naste setea de razbunare si de dreptate a carciumarului . Aceste doua
elemente se vor manifesta numai in final, pentru ca in relatiile dintre ei pe parcursul nuvelei,
Ghita se dovedeste slab si toate actele la care participa indica prin caracterizare indirecta
faptul ca accepta sa fie implicat in jefuriea arandasului si uciderea femeii; de altfel, el va
marturisi stramb la procesul lui Lica, va trimite la ocna doi nevinovati, dar isi va pierde
definitiv respectul de sine si respectul familiei. Scena procesului reprezinta pentru cele doua
personaje o puternica modalitate de caracterizare indirecta. Pe parcursul procesului, Lica
devine stapanul complet al caricumarului, iar rusinea fata de ceilalti din timpul procesului, il
face pe Ghita sa se prabuseasca definitv. Axa vietii lui morale se frange, si de acum incepe
dedublarea. Latura intunecata a fiintei Samadaului, pofta lui de sange, explicata detaliat lui
Ghita si considerata ca o boala care ii vine din cand in cand, ca si abilitatea de a a-si calcula
fiecare miscare, il fac pe Lica sa loveasca in demnitatea de om, in mandria de barbat, in
autoritatea de sot si parinte a carciumarului. Finalul nuvelei, care pune in lumina mortile
celor doua personaje, evidentiaza aceeasi structura de caracter. Dupa ce o ucide pe Ana,
moartea ei fiind in mintea personajului un act de iubire, Ghita este la randul sau ucis de un
om al lui Lica. El este, deci, destul de slab ca sa se sinucida. In felul acesta, carciumarul un soi
de destin tragic, care apare din momentul cand el a ignorat legile stravechi ale comunitatii
reprezentate de batrana si a crezut ca va stapani acele legi care guvernau lumea noua.
Moartea lui Lica, prin sinucidere, lovindu-se cu capul de un copac demonstreaza aceeasi
vointa si tarie de caracter. In moarte ca si-n viata, isi pune in evidenta cruzimea interioara. El
se sinucide pentru ca nu vrea sa accepte o lume pe care n-o poate stapani prin propriile
mijloace.

Asadar, eu cred ca cele doua personaje ale nuvelei demonstreaza o relatie complexa,
destinele lor sunt ingemanate tocmai prin slabiciunile sau forta fiecaruia. De fapt, dintre cele
doua personaje, Lica este acela care are un rol decisiv in distrugerea eului interior, nu doar al
lui Ghita, ci si al Anei; legatura dintre Ghita si Lica reprezinta, in opinia mea un proces extrem
de complicat si pune in evidenta impactul unei firi demonice asupra unei fiinte slabe,
indecise, incapabile sa reziste fortei manipulatoare a unei firi puternice si violente.