1.

context
2.tip de nuvela ( pe scurt )
3.elemente de constructie a subiectului -timp si spatiu
-structura compozitionala
-simetrie incipit final
-perspectiva narativa
-viziunea moralista a lui Slavici
-conflicte
4.Tipul de erou la Slavici
5.Ghita – protagonisul operei, centru de iradiere a tuturor semnificatiilor
a) statut social, psihologic, moral
b) procesul devenirii sale urmarit cu mijloacele de caracterizare
specifice analizei psihologice
c) cele trei ipostaze ale devenirii sale : omul moral, omul dilematic,
omul imoral
d)modalitati de caracterizare ( directe, indirecte ) si prin intermediul
analizei psihologice
6.Opinia
Moara cu noroc

-caracterizarea personajelor-

4. Apartinand unei nuvele realist psihologice, persoanjele lui Slavici ies din sfera schematismului, sunt
eroi complecsi, firi dilematice, complicate, cu slabiciuni si patimi care genereaza puternice conflicte
interioare. Asa cum spune criticul G. Calinescu „Ei au acel amestec de bine si rau specific oamenilor
adevarati”.

5. Protagonistul nuvelei, Ghita, este centru de iradiere a tuturor semnificatiilor operei, iar procesul
devenirii sale tragice care consta in intr-o degradare continua, dar sinuoasa este urmarit prin
mijloacele de caracterizare directe si indirecte, carora li se adauga modalitati specifice analizei
psihologice, ca monologul interior, stilul indirect-liber, dialogul polemic, dar si perspectiva naratorului
omnisicent, sau a altor personaje.

a) Ca statut social, Ghita este mai intai un cizmar sarac, traind intr-un sat ardelenesc de la sfarsitul
secolului XIX. Familia nu putea fi indestulata numai cu ce castiga, numai din repararea cizmelor, si
atunci atunci decide mutarea curajoasa la hanul „Moara cu noroc” pe care intentioneaza sa-l ia in
arenda. In prologul nuvelei este surprins tocmai conflictul care apare intre tinerii familiei, care doresc
schimbarea, si batrana, ca personaj reflector, detinatoare a traditiilor, care isi exprima opinia de a nu
pleca. Este un conflict incheiat pentru ca nici batrana, nici Ana nu au vreun cuvant de spus, decizia, ca
in orice familie traditionala o ia doar capul familiei. Statutul psihologic si moral se configureaza pe
parcursul nuvelei. Daca, din punct de vedere psihologic, Ghita se vadeste la inceput un personaj
curajos, care incearca sa-si depaseasca precara conditie sociala, daca este un sot si un tata desavarsit,
pe parcursul nuvelei, evolutia lui psihologica este alta: psihologic, el este un om autoritar la inceput,
dar suficient de slab incat sa ii permita lui Lica forta dominatoare si capacitatea de a il manipula.

1
 Din punct de vedere moral, poate fi urmarita degradarea lui Ghita sub forta devastatoare a
banului, dar si descompunerea fiintei sale interioare sub presiunea teribila a unui conflict interior, pe
care nu il poate suporta.

c) Evolutia sinuoasa a protagonistului, care nu este lineara, si care va sfarsi printr-o cadere finala este
urmarita in trei ipostaze: omul moral, omul dilematic si omul imoral. Prima ipostaza este aceea a
omului moral, in care Ghita este vazut ca un adevarat „pater familias”, iubitor si responsabil fata de ai
sai, dorind sa-i protejeze. El se indeparteaza curajos de niste structuri solide ale unei lumi pe care o
cunostea si intra intr-o alta lume, aceea a inceputului capitalismului, dominata de forta devastatoare
a banului. Destoinic, muncitor, si cu spirit practic, Ghita va transforma repede hanul in ruina intr-un
loc „binecuvantat”, pe care drumetii il numesc deja „carciuma lui Ghita”. Regimul sufletesc al acestei
ipostaze este acela de multumire interioara, de optimisim, de fericire calma, impartasita cu familia, iar
scena semnificativa pentru acest tip de traire este scena numararii baniilor impreuna cu familia, in
fiecare sambata. Aparitia lui Lica Samadaul tulbura echilibrul interior al carciumarului. Initial el refuza
sa conlucreze cu porcarii, crezand ca-i poate ignora si trata ca pe niste simplii clienti. Intrucat el este
apasat de doua griji majore: familia si „gura lumii”, care-i apar ca forte constrangatoare, el refurza
conlucrarea cu Lica, nu din scrupule morale, ci din teama ca lumea de la carciuma il va privi rau. Din
acest moment el intra ipostaza omului dilematic, care incepe sa traiasca un prim conflict moral: intre
dorinta de a ramane om cinstit, si aceea de a castiga banii pe care intelege ca-i poate obtine usor din
colaborarea cu Lica. Va intra intr-un puternic conflict de orgolii cu Samadaul, manifestat in mod
evident prin dialogul polemic ce are loc in capitolul V, cand Lica „imprumuta” bani de la carciumar,
pentru ca a inteles care ii este slabiciunea si in felul acesta si-l face informator si complice la furturile
de porci, iar mai tarziu la jefuirea arandasului si mai apoi, la uciderea femeii in negru. Ghita a inteles,
asadar, repede ca nu poate ramane la han impotriva vointei Samadaului. Acest gand este redat prin
stil indirect liber: „Era om cu minte si intelegea cele ce se petrec, [...] trebuie sa te faci om al lui Lica”.
Onestitatea si curajul sau incep sa-i dispara, iar protagonistul aluneca treptat sub influenta
Samadaului, acceptand compromisul moral. O scena semnificativa este cea din capitolul V, care
subliniaza confruntarea dramatica dintre doua orgolii: amenintarilor lui Lica, Ghita le raspunde in
forta cu alta amenintare, aceea de a-l da pe mana justitiei; disuctia este incarcata de o tensiune
extraordinara, cei doi par a castiga, dar finalul pune in evidenta acceptarea de catre Ghita a statutului
de colaborator permanent aflat in relatii firesti cu Lica. Din acest moment, vointa si forta launtrica se
naruie treptat sub ispita navalnica de „a vedea banii gramada inaintea sa”, si sub fascinatia malefica a
Samadaului. Se instraineaza tot mai mult de Ana si de familie, devine agresiv cu ei, pe sufletul sau se
asterne nelinistea transformata apoi intr-o frica nedefinita si intr-o nevoie imperioasa de a se ascunde
si a nu comunica familiei drama prin care trece. Prin stil indirect-liber noteaza „ar fi vrut sa nu aiba
nevasta si copii ca sa faca ceea ce ii place”. Conflictul interior, care consta in lupta sinelui cu sine,
teama, suspiciunea, sentimentul instrainarii, alterneaza cu remuscarile si cu sentimentul culpabilitatii.
In raport cu lumea, el alege duplicitatea, vrand sa para om cinstit in ochii acesteia, dar acceptand sa
fie implicat in calitate de intermediar in valorile furate la jefuirea arendasului si la uciderea femeii in
negru. Slavici surprinde dintr-o dubla perspectiva, a naratorului omniscient si a personajului insusi,
framantarile lui, oscilatiile de lumini si umbre, momentele de insingurare, dar si cele de omenie si apoi
cele de remuscari.

2
 Astfel, Ghita intra in ultima sa ipostaza, a omului imoral, decazut din zona curata a fiintei
umane, in aceea a patimii pentru bani, a lacomiei, a orgoliului, a geloziei, si a dispretului fata de
familie. In sufletul se petrec mutatii dramatice, care il indeparteaza semnificativ de ai sai, de tot ce e
curat si bun. Ajunge sa-si recunoasca si sa-si justifice instinctele obscure, slabiciunile, justificare redata
in nuvela prin monologul interior: „Ei! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai puternic decat vointa
mea”. Instrainarea fata de Ana este tot mai accentuata, ajungand pana la gandul de a se rupe definitv
de familie, si a pleca cu toti banii luati de la Lica. Un moment semnificativ al degradarii sale morale il
constituie confruntarea cu legea de la procesul prin care trece Lica, unde Ghita, depunand marturie
stramba, devine complice cu Samadaul si trimite la ocna doi oameni nevinovati. Scena procesului din
capitolul XI, il face pe Ghita sa-si piarda respectul de sine si respectul familiei, in ochii careia va deveni
demn de dispret: „Tu esti om Lica, Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti” ii
marturiseste Ana Samadaului. Optiunea ta este determinata nu de frica, ci de faptul ca Lica are
stapani puternici care-l protejeaza. Capitolul XII pune din nou o confruntare pe viata si pe moarte
intre antagonist si protagonist; este o infruntare de vointe puternice si de interese divergente, care-l
va face pe Ghita sa treaca de partea legii. Este insa prea tarziu, pentru ca decizia de a-l prinde pe Lica
prin intermediul jandarmului Pintea ii dicteaza o optiune fatala, aceea de a o arunca pe Ana in bratele
lui Lica. Dupa acea veselie desfranata din ziua de Pasti in care Ana e jucata de Lica, iar Ghita danseaza
cu Uta, protagonistul pleaca in cautarea lui Lica, toate acestea dupa ce rosteste teribila fraza prin care
i-o incredinteaza pe Ana lui Lica: „Ia-o si fa ce vrei cu ea, dar sa nu te simta lumea”. Dezgustata de
lasitatea sotului, Ana i se daruieste dusmanului, intr-un gest de sila si de razbunare. Uciderea sotiei
sale nu este decat urmarea logica a dezumanizarii protagonistului care cade pe treapta cea mai de jos
a fiintei umane. Destinul personajului demonstreaza ca, odata pierdute valorile morale, revenirea la o
viata morala nu mai este posibila.

Consider, asadar, ca protagonistul nuvelei, Ghita, se impune ca un personaj complex, alcatuit

din lumini si umbre, care parcurge un proces sinuos al dezumanizarii sale, ilustrand in acest fel
consecintele nefaste ale setei dupa bani. In acelasi timp, eu cred ca drama incomunicarii a generat
tragedia acestei familii, ca si vanitatea sau slabiciunile fara masura.