Eseu Moara cu noroc

introducere
Nuvela realist- psihologica ‘’Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici a aparut in anul 1881. Nuvela este
o specie a genului epic de intinderemedie, cu actiune desfasurata pe un singur plan narativ,
intriga bineconturata, un conflict puternic, accentul fiind pus pe creionarea protagonistului,
celelalte personaje gravitand in jurul lui.

Tipologia personajului
Ghita este personajul principal al operei, sugestiv pentru tipologia realista a arivistului,
urmarit intr un proces accentuat al desumanizarii.
Statutul social al lui Ghiţă se schimbă pe parcursul nuvelei, reflectând transformările
profunde prin care trece personajul. În început, el are un statut social modest, fiind un om
harnic şi cinstit, un bun meseriaş și un cap de familie responsabil. Deține hanul Moara cu Noroc
în arendă și își dorește să prospere pentru fericirea familiei sale. Cu toate acestea, odată cu
dorința de înavuțire și cu implicarea în afaceri ilegale, statutul său social se degradează treptat.
El își pierde onoarea și respectul celor din jur, devenind complice în afaceri necurate și, în cele
din urmă, ucigaș.

Din punct de vedere psihologic, Ghiţă trece printr-un conflict interior intens. El este
tensionat între datoria morală de a rămâne un om cinstit și tentația bogăției rapide. Conștiința
sa se zbuciumă, iar autoanaliza îl face să își dea seama de degradarea sa morală. Remușcările
sincere și încercările de justificare a propriilor acțiuni dezvăluie o luptă internă devastatoare.

Din perspectivă morală, Ghiţă începe ca un personaj onorabil, dar setea de înavuțire îl
conduce spre compromisuri etice și acțiuni condamnabile. El cade pradă ispitei bănesci,
dezumanizându-se treptat și ajungând la comiterea unei crime. Astfel, statutul moral al lui Ghiţă
suferă o transformare negativă semnificativă, iar personajul devine un exemplu al consecințelor
distructive ale lăcomiei și corupției.
 Din punct de vedere social, Lica este un porcar ce se diferentiaza prin tinuta ("camasa alba
ca floricelele") de ceilalti, demonstrand stima de sine. Are grija de douazeci si patru de turme de
porci, avand portile deschise la casele cele mari din Arad si Ineu. Talhar si criminal cu sange
rece, Lica este un bun cunoscator al psihologiei umane si reuseste sa-i stapaneasca pe ceilalti
prin propriile slabiciuni, astfel, dupa ce Ghita jura stramb la judecata, devine doar un
instrument al Samadaului. Stapanirea de sine este demonstrata in secventa finala, cand decide
a se sinucide, decat sa ajunga in mainile lui Pintea.

Sub raport psihologic, Lica este un personaj diabolic, fascinat de dorinta de a-i controla pe
cei din jur. Isi controleaza slabiciunile si devine superior celorlalti ("multe se spun despre mine,
unele adevarate si altele scornite, dar vezi bine ca merg ziua in amiaza mare, fara sa ma tem de
cineva")

Din punct de vedere moral, personajul este simbolul raului recunoscut de cei din jur, dar care
ii atrage pe ceilalti prin puterea de seductie a banului. George Topîrceanu afirma ca Lica
Samadaul este "personagiu unic in literatua noastra, exemplar de om straniu [...] acel neuitat
cinic si inteligent Lica Samadaul".

O primă scenă semnificativă pentru ilustrarea temei este în întâlnirea dintre Ghiţă şi Lică.
Sămădăul trimite porcarii înaintea sa şi le cere primilor să-i plătească lui Ghiţă cu cinci grăsuni.
De teama de a nu fi bănuit de cârdășie cu Lică, acesta refuză grăsunii, dar apoi trăieşte cu
gândul omului păgubas. În urma porcarilor soseşte „vestitul Lică sămădăul". Naratorul obiectiv
îi realizează un portret pornind de la caracteristicile generale ale stăpânului de porcari (,,om
aspru şi neîndurat", „tăcut"), apoi îi evidenţiază portretul fizic, distingându-se prin ținuta ce
demonstrează stima de sine: avea cămaşă albă ca floricelele", spre deosebire de ceilalți porcari
slinoşi. Îi cere lui cârciumarului să-i devină-şlugă credincioasă, spunându-i cine trece pe la han şi
cu ce treburi. Deşi refuză iniţial, patima pentru avere se declanşează, fiind surprinsă prin analiză
psihologică de tip comportamentist. Acesta se gândește cu regret la ideea ca are o familie care
îl obligă să acționeze prudent. Neliniştit de vizita sămădăului şi cu gândul omului păgubaş,
cârciumarul îşi bate sluga fără motiv şi îi reproşează Anei efortul depus pentru a fi mai bine, dar
nu este capabil să își calce pe orgoliu și să aline suferința soției, care a primit îndurerată aceste
vorbe grele, ci doar iese afară fără a putea să-și comunice neputinţa.
 Punctul culminant al dezumanizării personajului este scena uciderii soției sale, Ana, cu o
motivație absurdă: "Știu doar că nu mai pot trăi și nici pe tine nu te pot lăsa vie în urmă mea".
Ghiță pleacă la Ineu hotărât să anunțe jandarmul că-l poate prinde pe Lică la han cu banii
însemnați asupra lui. El o abandonează pe Ana în brațele sămădăului fără să-i dezvăluie acesteia
planurile sale, ceea ce o determină pe Ana să-l disprețuiască, numindu-l “muiere îmbrăcată în
haine bărbătești”. Când Ghiță se întoarce, îl vede pe Lică plecând și înțelege că a pierdut
onoarea familiei și ocazia de a se răzbuna. Dialogul cu Ana ilustrează dezumanizarea, dar și
regretul că Dumnezeu nu i-a dat gândul cel bun la vremea potrivită. O înjunghie pe Ana și este
ucis de oamenii lui Lică ce dau foc hanului.

Nuvela este specia genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, care
urmărește un conflict unic. Are trăsături specifice prin care se deosebește de alte specii
literare, se clasifică în mai multe categorii și are caracteristici diferite de la un caz la altul.
Actiunea pe momentele subiectului

A doua trăsătură a nuvelei este existenţa unui singur personaj principal complex caracterizat.
Ghiţă este protagonistul nuvelei, simbol al dorinţei de înavuțire care îl va conduce la pierderea
încrederii în sine. Personajul trăiește un puternic conflict interior între dorinţa de a rămâne un
om cinstit care să se bucure de familia sa frumoasă și slăbiciunea pentru îmbogăţirea necinstită.
Este un personaj mobil, urmărit în evoluţie pentru care Lică Sămădăul nu este decât o
provocare menită să-i dezvăluie slăbiciunea caracteristică. Ana rămâne o victimă a deciziilor
greşite ale soţului.

Elemente de structura si compozitie

Titlul operei „Moara cu noroc” este sugestiv și ironic . Moara este de regulă un loc
blestemat , în care se petrec întâmplări necinstite sau nefericite , astfel reiese entuziamsul
norocului obținut prin fapte necurate ca și adulterul și crima .
Actiunea pe momentele subiectului