CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ DIN MOARA CU NOROC DE IOAN

SLAVICI
Introducere
Perioada marilor clasici reprezintă etapa de efervescenţă culturală românească
aflată la intersecţia a trei curente literare: clasicismul, romantismul şi realismul.
Recunoscut datorita măiestriei operelor sale, Ioan Slavici este considerat a fi unul
dintre clasicii literaturii romane, alături de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si Ion
Creanga.
Publicata in 1881, nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este inclusa in volumul
„Novele din popor”. Aceasta are un caracter moralizator, iar după criticul
G.Calinescu, „subiect de roman”.
Cele patru elemente
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici are ca tema nsecintele nefaste ale dorintei de
inavutire. Tema operei, privita din perspectiva sociala, prezintă încercarea lui Ghiţă
de a isi schimba statutul social. Din punct de vedere psihologic, este prezentat
conflictul interior trăit de personajul Ghiţă, care isi pierde treptat calităţile.
Titlul operei lui Ioan Slavici este unul semnificativ si circumscrie tema nuvelei sale,
fiind in același un timp ironic. „Moara cu noroc” denumește toposul acțiunii, însa
hanul aduce năpăstuirea, câștigurile obţinute la aceasta ascunzând nelegiuiri.
Fiind o opera realista, spațiul si timpul sunt clar precizate. Cârciuma de la Moara cu
Noroc este găsita la răscruce de drumuri, izolata. Spațiul este unul ce pare a fi
malefic, lipsit de influenta divina, care in final este purificat prin foc. Acțiunea se
desfăşoară pe parcursul unui an, de la Sfântul Gheorghe pana la Paste.
Se observa o simetrie intre incipitul si finalul operei, prin cele doua teze de
moralitate ale bătrânei: ”Omul sa fie mulțumit cu sărăcia sa”, „așa le-a fost data!”.

Statutul personajului
Personaj principal, Ghita este cel mai complex personaj din nuvelele lui Slavici.
Acesta este un personaj rotund, evoluând de la tipicitate la individualizare, devenind,
dintr-un simplu meşteşugar, cu o existenţă modestă, un cârciumar dominat de
seducţia banilor sub influenţa negativă a lui Lică Sămădăul. Schimbarea sa este
evidenta, sotia sa remarcând „bărbatul s-a schimbat”, însa el pune totul pe seama
destinului „Așa m-a lăsat Dumnezeu!”.
Evoluția personajului
Prezent în toate momentele subiectului, personajului principal i se conturează
portretul moral şi fizic prin caracterizare directă, indirectă şi prin autocaracterizare.
Portretul fizic al lui Ghita este slab conturat: „înalt si spătos”, însa trăsăturile
cârciumarului se reflecta pe parcursul operei, prin expresia chipului, ton, voce,
trăsături sufletești. Portretul moral al personajului principal este conturat prin
mijloace de investigatie psihologica precum: introspectia, stilul indirect liber, scene
dialogate, monolog interior, notatia gesticii si mimicii faciale.
Statutul său social este definit încă din expoziţiune: cizmar, om onest şi soţ iubitor,
acesta doreşte să câştige mai mult pentru a-şi deschide un atelier. În ciuda
avertismentului soacrei, acesta va lua în arendă cârciuma de la Moara cu noroc,
observându-se astfel autoritatea personajului principal.
Apariţia lui Lică tulbură liniştea familiei şi echilibrul interior al bărbatului. Cu
ajutorul monologului interior, este subliniat profilul psihologic al acestuia,
contradicţiile interioare, generate de seducţia şi repulsia pe care le exercită individul
apărut la cârciumă asupra lui. Oscilând între cele două sensuri existenţiale,
reprezentate de personajul feminin, Ana, simbol al iubirii, al familiei şi al liniştii, şi
nelegiuitul şef al porcarilor, Ghiţă trăieşte o dramă psihologică, care îl va duce la o
stare de alienare faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
Autocaracterizarea trădează dorinţa personajului de a se autodisculpa: „Ce să-mi
fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat
că are cocoaşe în spinare”. Astfel, devine complicele lui Lică a jefuirea arendaşului
şi la uciderea unei femei. Este reţinut de poliţie şi va dori să se alieze cu jandarmul
Pintea, pentru a-l demasca pe Sămădău, dar nu este în totalitate sincer, deoarece
păstrează o parte din banii aduşi de Lică.
Cârciumarul este caracterizat direct şi de şeful porcarilor, care îşi dă seama de
calităţile şi defectele acestuia: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău şi
eşti om cu minte”. Acesta are momente de sinceritate şi remuşcări, aşa cum rezultă
din scena în care îşi cere iertare soţiei şi copiilor. Dezgustată de laşitatea soţului şi
îndepărtată de acesta, femeia îl numeşte pe Ghiţă „muiere îmbrăcată în haine
bărbăteşti”.
Om harnic, cumsecade, blând şi echilibrat, acesta doreşte să strângă bani pentru a-
şi angaja zece calfe ca să repare cizmele oamenilor. Deşi intuieşte caracterul malefic
al intrusului, care îi cere bani şi informaţii, acesta cedează, fapt dovedit prin
monologul interior „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia cu
Lică”. Naratorul omniscient şi omniprezent surprinde gesturile, gândurile şi relaţiile
cu celelalte personaje: prudent şi temător, Ghiţă merge la Arad să-şi cumpere două
pistoale, îşi ia doi câini şi angajează o slugă credincioasă, ceea ce dovedeşte nevoia
de protecţie. Acesta devine interiorizat şi violent: „se aprindea”; „îşi pierdea
cumpătul”. Îi plac jocurile primejdioase şi are gesturi brutale faţă de cei apropiaţi;
uneori, pare să regrete că are familie şi copii, gândind că această situaţie îl face
vulnerabil.
 Caracterizarea indirectă dezvăluie ultima fază a degradării morale: de sărbătoarea
Paştelui, o ucide pe Ana, la rândul lui este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Reprezentând tipul individului dezumanizat de obsesia îmbogăţirii, personajul va
ajunge la un deznodământ tragic.
Concluzie
În concluzie, valoarea deosebită a acestei nuvele constă în modul de realizare a
personajelor, în analiza psihologică ce porneşte de la descrierea generală a stărilor
psihice, spre a ajunge la observaţii de mare fineţe.