Caracterizare Ghiță

INTRODUCERE
I.S., prozator din Epoca Marilor Clasici, membru al Societății Junimea, a cărui
opera conține doua romane, nuvele si basme. El este considerat creatorul nuvelei
realist-psihologice în literatura română, iar opera sa are un caracter moralizator si
surprinde realitatea satului Transilvănean cu personaje puternice, complex caracterizate
din punct de vedere psihologic.
"Moara cu noroc" este o nuvela publicată în 1881, in volumul "Novele din
popor", într-o perioada in care literatura romana cunoaște o dezvoltare fără precedent,
Societatea Junimea reunind toți marii scriitori ai vremii. Opera se încadrează in realism
prin: tema socială, cronotop, fapte verosimile, simetrie incipit-final, obiectivitatea
narării, observație morală și tipologia personajelor. Prin tehnica descrierii detaliate si
folosirea motivelor anticipative, Slavici este considerat precursorul lui Rebreanu.
Tema este dezumanizarea determinată de patima banilor și efectele nefaste
asupra celorlalți, temă ce ilustrează conflictul interior, psihologic.

I.STATUT.
Operă. Ghiță este personajul principal, complex caracterizat, urmărit în evoluție și
tridimensional, deoarece își schimbă comportamentul în procesul dezumanizării.
Social. Există 2 ipostaze ale personajului: cea inițială de cizmar sărac, nemulțumit
de condiția să materială și socială dorindu-și să asigure un trăi mai bun familiei și să devină
patron de cizmărie cu 10 ucenici , dar și o altă ipostază, de cârciumar, hotărât să facă avere
cu orice preț.
Familial/Moral. Inițial, un soț bun pentru Ana, un tată grijuliu și un ginere
respectuos care-și consultă soacra în privința deciziilor importante, el își schimbă cu totul
atitudinea, încât ajunge să regrete că are familie, proces psihologic ce va conduce la
uciderea Anei și la dezumanizarea completă a personajului.
II. SCENE PERSONAJ

O trăsătură definitorie a personajului este dezumanizarea cauzată de patima

pentru bani.

O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena sosirii la han a lui
Lică Samădăul. Scena este ilustrativă pentru surprinderea primelor semne ale

1
transformării psihologice şi morale a protagonistului. Dialogul dintre cei doi are iniţial
aparenţa unui interogatoriu condus de Lică, aflat pe o poziţie de autoritate și surprinde
încercarea acestuia de a se impune, cerându-i lui Ghiță să-i raporteze tot ce se întâmplă la
han și tot ce aude, dar nimeni în afară de el să nu afle. Lică repetă interogația “Ai înțeles?”
și părăsește hanul fără să-i dea lui Ghiță prilej de replică, fapt ce declanșează conflictul
psihologic; Plecarea sămădăului este urmată de primul moment de nesinceritate al lui
Ghiţă faţă de familie. Frământat interior, acesta doreşte “să ascundă înaintea nevestei
gândurile rele ce-l cuprinseseră”. Apariţia lui Lică la han este decisivă pentru evoluţia lui
Ghiţă. Profitând de slăbiciunea cârciumarului pentru bani, sămădăul îl va convinge să-i
devină complice. El înțelege că nu poate rămâne la han fără voia lui Lică, știe că acesta este
darnic, dar se întreabă ce îi va cere în schimbul a ceea ce dă; se gândește la câștigul rapid și
vede parcă banii grămadă în față lui, fiind gata să-și pună capul în primejdie. Nu poate face
însă acest lucru pentru că are familie și copii, simțindu-se legat. Personajul se
interiorizează, devine morocănos, agresiv, își pierde lesne cumpătul și acceptă
complicitatea cu Lică liniștindu-și conștiința prin decizia de a strânge dovezi împotriva
acestuia.
O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena uciderii Anei. Ghiță
pleacă la Ineu hotărât să anunțe jandarmul că-l poate prinde pe Lică la han cu banii
însemnați asupra lui. El o abandonează pe Ana în brațele sămădăului fără să-i dezvăluie
acesteia planurile sale, ceea ce o determină pe Ana să-l disprețuiască, numindu-l “muiere
îmbrăcată în haine bărbătești”. Când Ghiță se întoarce, îl vede pe Lică plecând și înțelege
că a pierdut onoarea familiei și ocazia de a se răzbuna. Dialogul cu Ana ilustrează
dezumanizarea, dar și regretul că Dumnezeu nu i-a dat gândul cel bun la vremea potrivită.
O înjunghie pe Ana și este ucis de oamenii lui Lică ce dau foc hanului.
III. ELEMENTE COMPOZITIE PERSONAJ
Modalitățile de caracterizare reprezintă un element de compoziție semnificativ
pentru nuvelă, specie a genului epic în care accentul cade asupra caracterizării complexe
a personajului urmărit în evoluție și mai puțin asupra acțiunii. Caracterizarea directă se
realizează prin autocaracterizare, prin intermediul naratorului și a celorlalte
personaje. Lică intuiește patima lui Ghiță pentru bani și o speculează: "Ai fost om cinstit
și am făcut din tine om vinovat". Bătrână știe că ginerele său are o slăbiciune: "Îi râde
inima când își vede sporul". Ana îl iubește și îl respectă, dar treptat ajunge să-l
disprețuiască, numindu-l "muiere îmbrăcată în haine bărbătești". Naratorul îi realizează

2
un succint portret fizic ("era înalt și spătos"), dar și moral ("era harnic și sârguitor"). Prin
autocaracterizare se observă că personajul se împacă ușor cu defectele sale (“este în mine
ceva mai presus de voință mea”), aruncă vină asupra divinității (“ce să fac dacă așa m-a
lăsat Dumnezeu”), iar lui Lică îi spune: "oamenii ca mine sunt prieteni neprețuiți, dar slugi
periculoase" ilustrând un caracter puternic pentru că inițial îl înfruntă "eu nu sunt om să
mă ții de frică, ci cată să ajungi la bună înțelegere cu mine".
Un alt element de compoziție este perspectiva narativă, faptele fiind relatate de
către un narator obiectiv, la persoana a III-a, neimplicat în acțiune. Perspectiva obiectivă
contribuie la evidențierea faptelor verosimile și a autenticității, deoarece permite
naratorului să pătrundă în gândurile personajului, dezvăluind frământările sufletești ale
acestuia prin mijloacele specifice prozei psihologice: introspecția, stilul indirect, liber. El
își asumă rolul unui regizor în raport cu universul ficțional, focalizarea fiind neutră.
În concluzie, nuvela ilustrează caracterul moralizator al operei, personajele care au
încălcat legile moralității sunt pedepsite și un foc purificator cuprinde hanul, finalul fiind
justițiar. Într-o operă pe care Călinescu o aprecia ca fiind o ,,nuvelă solidă, cu subiect de
roman”, moralistul Ioan Slavici transmite concepții sănătoase de viață, îndemnând la
cumpătare și la echilibru.

3
 Moara cu noroc
de Ioan Slavici
INTRODUCERE

I.S., prozator din Epoca Marilor Clasici, membru al Societății Junimea, a cărui opera
conține doua romane, nuvele si basme. El este considerat creatorul nuvelei realist-psihologice în
literatura română, iar opera sa are un caracter moralizator si surprinde realitatea satului
Transilvănean cu personaje puternice, complex caracterizate din punct de vedere psihologic.

"Moara cu noroc" este o nuvela publicată în 1881, in volumul "Novele din popor", într-o
perioada in care literatura romana cunoaște o dezvoltare fără precedent, Societatea Junimea
reunind toți marii scriitori ai vremii. Opera se încadrează in realism prin: tema socială,
cronotop, fapte verosimile, simetrie incipit-final, obiectivitatea narării, observație morală și
tipologia personajelor. Prin tehnica descrierii detaliate si folosirea motivelor anticipative,
Slavici este considerat precursorul lui Rebreanu.

I. TRASATURI CURENT
Fixarea acțiunii cu precizie în timp și spațiu este o trăsătură realistă ce contribuie la
evidențierea faptelor verosimile. Acțiunea este plasată la hanul numit "Moara cu noroc", aflat
în locuri pustii, la răscruce de drumuri, lângă un târg numit Ineu, in apropierea satului
Fundureni, din Transilvania. Timpul are două dimensiuni: una realistă, în prima jumătate a
secolului al XIX-lea, sugerată prin ocupații și mijloace de transport și alta mitică, religioasă, de
la Sf. Gheorghe la Paștele anului următor.

Un alt element este perspectiva narativă, faptele fiind relatate la persoana a treia de
către un narator obiectiv, extradiegetic, auctorial. El își asumă rolul unui regizor în raport cu
universul ficțional, este omniscient si omniprezent, iar focalizarea este neutră. Naratorul
pătrunde în gândurile personajului, dezvăluind frământările sufletești ale acestuia prin
mijloacele specifice prozei psihologice: introspecția, stilul indirect, indirect liber, monologul
interior.

Tipologic, textul este o nuvela realista, deoarece individul este prezentat in relatie cu
mediul in care traieste si al carui produs este. Ghita, prosnjul princiap, este dependent de opinia
publica, de comunitatea satului, fata de care el trebuie sa fie un om cinstit si de incredere. Lica,
personajul cu care intra in conflict, reuseste sa ii distruga atat imaginea de sine, cat si imaginea
publica. Semnificativ este momentul in care protagonistul pare direct implicat in atacul de la
casa arendasului si moartea unei femei. Pus sub ancheta, este trimis acasa sub escorta. Atunci
1
cand trece prin sat, ca posibil inculpat, presitigiul social se prabuseste, fiind exclud din categoria
oamenilor morali. Pierzand respectul comunitatii, fara nicio vinovatie infaptuita, Ghita nu mai
poate fi altceva decat ceea ce ii ofera Lica, Intrainat de toti, el ajunge treptat sa se izoleze de
sine.

Tema este dezumanizarea determinată de patima banilor și efectele nefaste asupra

celorlalți, temă ce ilustrează conflictul interior, psihologic.

II. SCENE TEMA

O prima scenă ilustrativă pentru temă este aceea în care sosește la han Lică Sămădăul,
șeful porcarilor din zonă. Scena este ilustrativă pentru surprinderea primelor semne ale
transformării psihologice și morale a protagonistului. Dialogul dintre cei doi are inițial
aparența unui interogatoriu condus de Lică, aflat pe o poziție de autoritate și surprinde
încercarea acestuia de a se impune, cerându-i lui Ghiță să-i raporteze tot ce se întâmplă la han și
tot ce aude, dar nimeni în afară de el să nu afle. Lică repetă interogația “Ai înțeles?” și părăsește
hanul fără să-i dea lui Ghiță prilej de replică, fapt ce declanșează conflictul psihologic. Plecarea
sămădăului este urmată de primul moment de nesinceritate al lui Ghiță față de familie.
Frământat interior, acesta dorește “să ascundă înaintea nevestei gândurile rele ce-l
cuprinseseră”. Apariția lui Lică la han este decisivă pentru evoluția lui Ghiță. Profitând de
slăbiciunea cârciumarului pentru bani, sămădăul îl va convinge să-i devină complice. El
înțelege că nu poate rămâne la han fără voia lui Lică, știe că acesta este darnic, dar se întreabă ce
îi va cere în schimbul a ceea ce dă; se gândește la câștigul rapid și vede parcă banii grămadă în
față lui, fiind gata să-și pună capul în primejdie. Nu poate face însă acest lucru pentru că are
familie și copii, simțindu-se legat. Personajul se interiorizează, devine morocănos, agresiv, își
pierde lesne cumpătul și acceptă complicitatea cu Lică liniștindu-și conștiința prin decizia de a
strânge dovezi împotriva lui Lică, concomitent cu acceptarea unor venituri obținute din
afacerile necurate ale sămădăului.

Punctul culminant al dezumanizării personajului este scena uciderii soției sale,

Ana, cu o motivație absurdă: "Știu doar că nu mai pot trăi și nici pe tine nu te pot lăsa vie în
urmă mea". Ghiță pleacă la Ineu hotărât să anunțe jandarmul că-l poate prinde pe Lică la han cu
banii însemnați asupra lui. El o abandonează pe Ana în brațele sămădăului fără să-i dezvăluie
acesteia planurile sale, ceea ce o determină pe Ana să-l disprețuiască, numindu-l “muiere
îmbrăcată în haine bărbătești”. Când Ghiță se întoarce, îl vede pe Lică plecând și înțelege că a
pierdut onoarea familiei și ocazia de a se răzbuna. Dialogul cu Ana ilustrează
dezumanizarea, dar și regretul că Dumnezeu nu i-a dat gândul cel bun la vremea potrivită. O
înjunghie pe Ana și este ucis de oamenii lui Lică ce dau foc hanului.
2
III. ELEMENTE COMPOZITIE OPERA

Un element de compoziție paratextual ilustrativ pentru operă este titlul, o antifrază,

căci finalul tragic ilustrează contrariul norocului sperat la început. Moara este un han construit
lângă o veche moară părăsită "la câteva sute de pași de râuleț", motiv literar ce simbolizează
fragilitatea vieții ce macină destine. Titlul este relevant pentru nuvelă, deoarece anticipează
tema operei. Personajul, cizmar sărac, dar nemulțumit de propria condiție, își încearcă norocul
prin arendarea hanului, dar este acaparat de patima pentru bani, idee reflectată în propriile vorbe
,,E în mine ceva mai presus de voința mea,,.

Simetria incipit-final, un alt element de compoziție ilustrativ pentru realismul nuvelei

se realizează prin vorbele bătrânei soacre a lui Ghiță, simbolul înțelepciunii populare. Când
Ghiță o întreabă ce părere are în legătură cu arendarea hanului, ea răspunde: "Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, că dacă vine vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit".
Finalul este marcat de observația bătrânei care privește ruinele fumegânde ale hanului și atribuie
sorții finalul tragic al familiei sale: "simțeam eu că n-are să iasă bine. Așa le-a fost data". Ea
crede că au lăsat ferestrele deschide și vântul a întețit focul, provocând incendiul.

În concluzie, nuvela ilustrează caracterul moralizator al operei, personajele care au

încălcat legile moralității sunt pedepsite și un foc purificator cuprinde hanul, finalul fiind
justițiar. Într-o operă pe care Călinescu o aprecia ca fiind o ,,nuvelă solidă, cu subiect de
roman”, moralistul Ioan Slavici transmite concepții sănătoase de viață, îndemnând la cumpătare
și la echilibru.