ENIGMA OTILIEI – CONSTRUCTIA PERSONAJULUI COSTACHE GIURGIUVEANU

G. Călinescu este un prozator și un critic literar interbelic, creatorul romanului de tip

balzacian în literatura română. Acesta scrie patru romane, cel de al doilea fiind "Enigma Otiliei",
publicat în 1938 într-o perioadă de efervescență culturală. Romanul “Enigma Otiliei” este menit sa
ilustreze convingerile lui George Calinescu. Acesta respinge proustianismul, optand pentru romanul
obiectiv si pentru modelul balzacian. Opera se încadrează în Realism prin: tema moștenirii și a
paternității, tipologia personajelor, tehnica detaliului.
Caracterul realist Balzacian al romanului se evidentiaza, in primul rand, prin constructia
personajelor, ce pot fi incadreate in tipologii. Prezentarea in bloc a eroilor,la inceputul textului este
modalitatea folosita pentru a alcatui fiecarui personaj un portret demonstrativ. Portretul porneste de
la caracterle clasice (avarul, gelosul), carora realismul la confera dimensiune sociala si psihologica,
adaugand un alt tip uman: arivistul. Romanul devine o veritabila “comedie” umana, pasand in
contextul citadin o serie de personaje tipice. In acest sens, Mos Costache este avarul, Aglae “baba
absoluta”, Aurica – fata batrana, Simion – demenul senil, Stanica Ratiu arivistul si Pascalopol,
aristocratul rafinat.
Enigma Otiliei este un roman realist de tip balzacian si prin utilizarea tehnicii detaliului
semnificativ, personajele fiind introduse în acțiune prin portrete fizice care sugerează trăsături
morale, acestea fiind caracterizate prin mediul lor de viață. Lipsa de experiență a lui Felix este
sugerată prin ținuta sobră, tunica strânsă pe talie, cu guler înalt ce-i dă un aer rigid, dar și prin fața
copilăroasă, aproape feminină. Strada Antim este, după cum afirmă naratorul, "o caricatură în moloz
a unei străzi italice" sugerând zgârcenia și incultura personajelor prin amestecul de stiluri
arhitectonice și ornamentele din materiale ieftine ce împodobesc locuințele.
Prin tema, romanul este unul balzacian si citadin. Principala temă este societatea burgheză
supusă viziunii critice a naratorului ce satirizează defecte precum parvenitismul, lăcomia, goana
după avere ce distruge relațiile interfamiliale, căsătoria privită ca un contract social. Astfel, se
prezinta existenta societatii bucureste la inceput de secol XX, dezvoltata in patru arii distincte: tema
mosternirii, a paternitatii, a formarii si a iubirii. Viziunea despre lume, realista, pragmatica si
moralizatoare, este aceea ca banii perversc si distrug etica unei societati. Acestia determina eroii sa
ia decizii nefiresti in raport cu propria structura morala, Otilia alegandu-l pe Pascalopol in favoarea
lui Felix, deoarece aceste ii putea oferi o anumita stabilitate finaicara.
Costache Giurgiuveanu este personajul-pivot al operei, intrucat averea pe care o poseda,
vanata de majoritatea personajelor, sustine unul dintre firele narative princiapel. Acesta reuseste, in
mod direct sau indirect, sa hotorasca destinul celor din jur.
Autorul ii lamureste statutul social printr-o abundenta a detaliilor: el este unchiul lui Felix,
cumnat cu tatal acestuia, care murise de un an si tutore al baiatului orfan, administrandu-i bunurile
ramase de la parinti. De asemenea, este si tutore al Otiliei, fiica nevestei sale decedate.
Avand ca obsesie banul, mos Costache poate fi incadradat, din punct de vedere psihologic in
tipul avarului. George Calinescu isi apara personajul, negand inscrierea lui in randul avarilor.
Autorul aduce ca argument faptul ca Giurgiuveanu este umanizat de dragostea sincera pentru Otilia,
chiar daca nu reuseste sa si-o materializeze. Desi detine calitati precum chibzuinta sau simtul
afacerilor, personajul este incapatanat si ezitant in a lua decizii. Pentru Otilia, el este “cam avar si
ciudat unerori”, pentru Pascalopol este “in fond cam de treaba”, iar Felix spune ca “avaritia lui este
mai mult o manie”.
Trasatura principala lui Giurgiuveanu este avaritia, filosofia personajului fiind definita
tocmai de propria fraza: “Sa muncesti, sa strangi”.
Un prim episod semnificativ pentru caracterizarea personajului este cel in care mos
Costache, detinatorul averii, isi face planuri pentru protejarea Otiliei, fiica lui vitrega. El considera
ca a capata o casa este o metoda mult mai stabila, deoarece “casa nu ti-o poate cheltui ginerele”,
planuind sa construiasca “o casa cu pravalii la parter si apartment la etaj”. Desi amana acest plan, de
dragul banilor, institctul paternitatii il determina pe mos Costache sa se gandeasca la viitorul si la
fericirea fiicei lui, Otilia Marculescu. In plus, acesta avea si o datorie morala fata de mama ei, ce ii
daduse bani, fara acte, pentru afaceri. Acest episode contribuie la umanizarea personajului prin
dragostea fata de Otilia.
De asemenea, avaritia personajului reisese din episodul in care are nevoie de ingrijiri
medicale. Mos Costache se opreste initial la o farmacie, exclamand “Aici trebuie sa fie scump”,
continuandu-si drumul spre o drogherie, in speranta ca aceasta “vinde mai ieftin”. Dezamagit si de
aceasta data, eroul ajunge la o farmacie mai jos de Calea Victoriei, prima sa rugaminte fiind aflarea
pretului. Nemultumit de raspunsul primit, isi incearca norocul la o ultima farmacie, reusind, in final,
sa economiseasca 30 de bani.
Conturarea personajului se realizeaza atat prin modalitati directe, cat si indirecte de
caracterizare. Batranul este caracterizat direct inca de la inceputul romanului, prin descrierea
potretului fizic, fiind “un omulet subtire si putin incovoiat”. Fizionomia “fata aproape span”, buzele
“intoarse in afara si galbene de la prea mult fumat” sugereaza trasaturile trasautile morale
dezagreabile ale eroului. Caracterizare lui Mos Costache este realizata si prin intermediul celorlalte
personaje, ce ii surprind atat calitatile, cat si defectele Otilia spune despre el ca “este un om bun(...)
insa are ciudatiile lui”, iar Felix il descrie drept “avar, e drept (...) dar nu facea niciun rau nimanui”.
Demersul analitic al romanului cumuleaza nenumarate fapte, intalmplari, vorbe si gesturi, care pun
in lumina dorinta lui mos Costache de a-si spori averea, dar si zgarcenia acestia. De la micile
“ciupeli” fata de Pascalopol, pana la socotelile pentru intretinerea lui Felix, personajul face orice
pentru a agonisi.
Un element de compoziție este simetria incipit-final , ce incepe prin replică absurdă a lui
Costache adresată lui Felix la început ("aici nu stă nimeni"). Incipitul conține trei secvențe
descriptive: Strada Antim și portretul lui Felix, casa și portretul lui Costache, descrierea interiorului
și personajelor reunite la jocul de cărți. Finalul se realizeaza simetric, prezentaundu-se din nou
strada Antim, cu locuinta lui mos Costache ce ”nu mai parea sa fie locuita”. Sintagma finala “aici nu
sta nimeni” are rolul unei concluzii moralizatoare, batranul fiind pedepsit pentru lacomia sa.
Conflctul romanului este dublu: primul este determinat de lupta pentru averea batranului
Costache Giurciuveanu, iar cel de-al doilea, de rivalitatea dintre Felix Sima si Leonida Pascalopol,
pentru iubirea Otiliei. Pornind de la teza ca “obiectul romanului este omul ca fiinta morala”, G.
Calinescu distinge doua feluri de indivizi: cei ce se adapteaza moral (Felix si Pascalopol) si cei care
se adapteaza instinctual (Aglae, Simion, Aurica). Semnificativ este conflitul dintre Mos Costahce si
Stanica Ratiu. Stiind ca batranul a vandut un resurant si tine banii in casa, stanica ii descopa sub
salteaua bolanavvului si ii fura, determinand moartea avarului. El este, in sens simbolic,
intruchiparea umana a destinului, avand o fuctie justitiara.
In opinia mea, Costache Giurgiuveanu este construit la limita dintre avaritie si dragoste
paterna. De asemenea, si fata de Felix batranul dovedeste o oarecare afectiune, fiind protector, chiar
geneors, dar numai la nivelul proiectelor, intrucat automatismele existentei sale il impiedica sa puna
in aplicare orice plan.
Astfel, avaritia personajului este “indulcita” de sentimentul paterne pe care mos Costache il
are, ceea ce naste, in randul cititorilor, o anumita simpatie.
In concluzie, Geroge Calinescu nu condamna personajul, ci societatea secolului al xx-lea, ce
a generat oameni cu asemena vicii fatalee, in care “zeul la care se inchina toti este banul”.