Caracterizare Ghiță

Realismul este un curent literar apărut in a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având
drept principiu fundamental construirea unui univers ficțional care să fie oglinda realului, să
creeze iluzia vieții.

Ioan Slavici a fost un prozator din Epoca Marilor Clasici, membru al Societății Junimea,
a cărui operă conținea romane, nuvele si basme. El este considerat creatorul nuvelei realist-
psihologice în literatura română, iar opera sa are un caracter moralizator si surprinde
realitatea satului Transilvănean cu personaje puternice, complex caracterizate din punct de
vedere psihologic.

"Moara cu noroc" este o nuvela publicată în 1881, in volumul "Novele din popor",
într-o perioada in care literatura romana cunoaște o dezvoltare fără precedent, Societatea
Junimea reunind toți marii scriitori ai vremii. Opera se încadrează in realism prin: tema
socială, cronotop, fapte verosimile, simetrie incipit-final, obiectivitatea narării, observație
morală și tipologia personajelor. Prin tehnica descrierii detaliate si folosirea motivelor
anticipative, Slavici este considerat precursorul lui Rebreanu.

Ghiță este personajul principal, complex caracterizat, urmărit în evoluție și

tridimensional, deoarece își schimbă comportamentul în procesul dezumanizării.

Există 2 ipostaze ale personajului: cea inițială de cizmar sărac, nemulțumit

de condiția să materială și socială dorindu-și să asigure un trăi mai bun familiei și
să devină patron de cizmărie cu 10 ucenici, dar și o altă ipostază, de cârciumar,
hotărât să facă avere cu orice preț.

Inițial, un soț bun pentru Ana, un tată grijuliu și un ginere respectuos care-și
consultă soacra în privința deciziilor importante, el își schimbă cu totul atitudinea,
încât ajunge să regrete că are familie, proces psihologic ce va conduce la uciderea
Anei și la dezumanizarea completă a personajului.

O trăsătură definitorie a personajului este dezumanizarea cauzată de patima

pentru bani.

1
 O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena sosirii la han a
lui Lică Samădăul. Scena este ilustrativă pentru surprinderea primelor semne ale
transformării psihologice şi morale a protagonistului. Dialogul dintre cei doi are
iniţial aparenţa unui interogatoriu condus de Lică, aflat pe o poziţie de autoritate și
surprinde încercarea acestuia de a se impune, cerându-i lui Ghiță să-i raporteze tot
ce se întâmplă la han și tot ce aude, dar nimeni în afară de el să nu afle. Lică repetă
interogația “Ai înțeles?” și părăsește hanul fără să-i dea lui Ghiță prilej de replică,
fapt ce declanșează conflictul psihologic; Plecarea sămădăului este urmată de
primul moment de nesinceritate al lui Ghiţă faţă de familie. Frământat interior,
acesta doreşte “să ascundă înaintea nevestei gândurile rele ce-l cuprinseseră”.
Apariţia lui Lică la han este decisivă pentru evoluţia lui Ghiţă. Profitând de
slăbiciunea cârciumarului pentru bani, sămădăul îl va convinge să-i devină
complice. El înțelege că nu poate rămâne la han fără voia lui Lică, știe că acesta
este darnic, dar se întreabă ce îi va cere în schimbul a ceea ce dă; se gândește la
câștigul rapid și vede parcă banii grămadă în față lui, fiind gata să-și pună capul în
primejdie. Nu poate face însă acest lucru pentru că are familie și copii, simțindu-se
legat. Personajul se interiorizează, devine morocănos, agresiv, își pierde lesne
cumpătul și acceptă complicitatea cu Lică liniștindu-și conștiința prin decizia de a
strânge dovezi împotriva acestuia.

O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena uciderii Anei.
Ghiță pleacă la Ineu hotărât să anunțe jandarmul că-l poate prinde pe Lică la han cu
banii însemnați asupra lui. El o abandonează pe Ana în brațele sămădăului fără să-i
dezvăluie acesteia planurile sale, ceea ce o determină pe Ana să-l disprețuiască,
numindu-l “muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Când Ghiță se întoarce, îl vede
pe Lică plecând și înțelege că a pierdut onoarea familiei și ocazia de a se răzbuna.
Dialogul cu Ana ilustrează dezumanizarea, dar și regretul că Dumnezeu nu i-a dat
gândul cel bun la vremea potrivită. O înjunghie pe Ana și este ucis de oamenii lui
Lică ce dau foc hanului.

Modalitățile de caracterizare reprezintă un element de compoziție

semnificativ pentru nuvelă, specie a genului epic în care accentul cade asupra
caracterizării complexe a personajului urmărit în evoluție și mai puțin asupra
acțiunii. Caracterizarea directă se realizează prin autocaracterizare, prin intermediul
naratorului și a celorlalte personaje. Lică intuiește patima lui Ghiță pentru bani și o

2
speculează: "Ai fost om cinstit și am făcut din tine om vinovat". Bătrână știe că
ginerele său are o slăbiciune: "Îi râde inima când își vede sporul". Ana îl iubește și
îl respectă, dar treptat ajunge să-l disprețuiască, numindu-l "muiere îmbrăcată în
haine bărbătești". Naratorul îi realizează un succint portret fizic ("era înalt și
spătos"), dar și moral ("era harnic și sârguitor"). Prin autocaracterizare se observă
că personajul se împacă ușor cu defectele sale (“este în mine ceva mai presus de
voință mea”), aruncă vină asupra divinității (“ce să fac dacă așa m-a lăsat
Dumnezeu”), iar lui Lică îi spune: "oamenii ca mine sunt prieteni neprețuiți, dar
slugi periculoase" ilustrând un caracter puternic pentru că inițial îl înfruntă "eu nu
sunt om să mă ții de frică, ci cată să ajungi la bună înțelegere cu mine".

Un alt element de compoziție este perspectiva narativă, faptele fiind relatate

de către un narator obiectiv, la persoana a III-a, neimplicat în acțiune. Perspectiva
obiectivă contribuie la evidențierea faptelor verosimile și a autenticității, deoarece
permite naratorului să pătrundă în gândurile personajului, dezvăluind frământările
sufletești ale acestuia prin mijloacele specifice prozei psihologice: introspecția,
stilul indirect, liber. El își asumă rolul unui regizor în raport cu universul ficțional,
focalizarea fiind neutră.

În concluzie, nuvela ilustrează caracterul moralizator al operei, personajele

care au încălcat legile moralității sunt pedepsite și un foc purificator cuprinde
hanul, finalul fiind justițiar. Într-o operă pe care Călinescu o aprecia ca fiind
o ,,nuvelă solidă, cu subiect de roman”, moralistul Ioan Slavici transmite concepții
sănătoase de viață, îndemnând la cumpătare și la echilibru.