Caracterizarea lui Ghita din „Moara cu noroc”

Ioan Slavici este una dintre personalitatile proeminente ale scrisului

romanesc. Universul preocuparilor sale este vast: etica, estetica, pedagogia,
filologia, au constituit pentru el campul unor reflexii si observatii originale si
utile, ce s-au concretizat in numeroase lucrari. Dar ceea ce l-a impus in cultura
romaneasca este, mai presus de orice, vigurosul sau talent de prozator, care s-a
exercitat cu succes in genuri variate: memorialistica, povestire, drama, nuvela,
si roman.

Opera lui Ioan Slavici are un profund caracter popular, atat prin tematica,
prin conceptia morala, cat si prin dragostea lui pentru sufletul romanesc.

Titlul operei este semnificativ pentru destinul personajului principal

deoarece acesta spera ca hanul sa-i aduca noroc, insa moara este parasita,
locul este pustiu, sugerandu-se o influenta malefica. Astfel, moara este “cu
noroc” numai in sensul castigarii de multi bani pe cai necinstite.

Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa. Cele

17 capitole se afla in ordinea cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate
de cuvintele rostite de batrana la inceputul si sfarsitul operei.

Tema principala a operei este tendinta imbogatirii, patima banului

insotite de motivele: motivul cautarii norocului, hanului si al personajului
demonic.

Viziunea despre lume a scriitorului este vizibila in modul de constructie a

personajului sau, intrucat Slavici, fidel crezului sau realist, considera ca
personajele autentice se afla in continua transformare, ele avand atat calitati
cat si defecte, asemenea oamenilor din realitatea zilnica.

Conflictul nuvelei este unul complex, specific prozei psihologice. El este

de natura interioara trait de Ghita care este sfasiat de dorinte contradictorii:
dorinta de a ramane cinstit si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica Samadaul.

Ghita este caracterizat in mod direct de narator, de celelalte personaje si

prin autoca-racterizare, dar si in mod indirect, prin fapte, vorbe, actiuni,
ganduri, relatia cu celelate personaje.
 Statutul social al personajului este reliefat inca de la inceputul nuvelei.
Ghita este casatorit cu Ana, au impreuna doi copii si locuiesc in casa mamei
Anei, soacra lui. Familia duce un trai modest deoarece Ghita, cizmar de
meserie, nu are de lucru. Nemultumit de conditia lui sociala, Ghita tinde firesc
spre bunastare si isi convinge familia sa se mute pentru 2-3 ani la carciuma
aflata la rascrucea unor drumuri comerciale, Moara cu noroc.

Din punct de vedere moral, Ghita este la inceput un om harnic, cinstit,

care nu vrea decat sa agoniseasca suficienti bani cat sa-si angajeze zece calfe
pentru cizmarie. Bun meserias, muncitor, Ghita trudeste din greu pentru
fericirea familiei sale si se bucura atunci cand vede ca afacerile ii merg bine, iar
familia este multumita.

Psihologic, este individualizat prin monologul interior, dar si prin

caracterizare directa facuta de narator, care ii dezvaluie conflictul dintre
dorinta de a ramane om cinstit, dragostea fata de familie si patima banului care
pune treptat stapanire pe sufletul sau. Sub influenta acesteia, naratorul
urmareste degradarea morala si psihologica a perso-najului.
Trasatura dominanta a personajului este lacomia de bani, trasatura care il
conduce la dezumanizare si degradare morala.

O scena semnificativa in evolutia personajului este aparitia la han a lui

Lica Samada-ul, seful porcarilor din zona, personaj malefic de care toti se
temeau. Ghita incearca initial sa se arate autoritar, darz si sa reziste
propunerilor lui Lica. Gesturile, compor-tamentul sau dezvaluie nesiguranta si
teama care-l stapanesc.
Naratorul observa prin caracterizare directa schimbarea lui Ghita, care inainte
era “un om mereu asezat si pus pe ganduri”, iar dupa vizita lui Lica devenise
“ursuz, se aprin-dea pentru orisice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai-
nainte”. Ajunge chiar sa regrete ca avea familie deoarece si-ar fi dorit sa poata
spune “prea putin imi pasa”.
Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre frontul
cinstit al lui Ghita si ispita bogatiei: “vedea banii gramada inaintea sa si i se
impaienjeneau parca ochii”.
Dezumanizarea lui Ghita este lenta, dar sigura, intrucat el devine din partas la
afaceri necurate complice la talharie si omor, depunand marturie mincinoasa in
favoarea lui Lica. Dupa proces este apasat de remuscari, de sentimentul
vinovatiei si se autocarac-terizeaza in fata copiilor: “voi nu mai aveti un tata […]
om cinstit”, “tatal vostru e un ticalos”. Desi isi propune sa-l dea in vileag pe
Lica, amana foarte mult momentul, din dorinta de a strange cat mai multi bani.
Constient ca nu-si mai poate controla dorinta de imbogatire, da vina pe firea lui
slaba, autocaracterizandu-se: “asa m-a lasat Dumnezeu, ce sa fac daca e in
mine ceva mai tare decat vointa mea”.

O ultima scena semnificativa este cea in care Ghita o foloseste pe Ana

drept momeala pentru a-l demasca pe Lica. Vazandu-se parasita de sot, Ana isi
exprima dispretul pentru ceea ce ajunsese Ghita in mod direct: “nu e decat o
muiere imbracata in haine barbatesti”. Prabusirea psihologica a lui Ghita este
inevitabila, intrucat devine el insusi criminal, injunghiind-o pe Ana. El este ucis
de Raut, devenind astfel o victima a propriului destin din cauza neputintei de a
se impotrivi setei sale nemasurate de avere.

In concluzie, sanctionarea personajului este pe masura faptelor savarsite,

intrucat ii lipsesc simtul masurii, echilibrul, stima de sine, calitati pentru care
Slavici pledeaza in opera sa.