Caracterizarea lui Harap-Alb

Ion Creanga, unul dintre scriitorii clasici ai literaturii romane alaturi de

Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici s-a impus prin originalitatea
stilului, farmecul si spontaneitatea limbajului popular. „Povestea lui Harap-Alb”
considerata „o sinteza a basmului romanesc” de catre N.Ciobanu, se dezvolta
pe un tipar narativ traditional, particularizat prin interventiile autorului cult,
care supune materialul epic unui process de transformare, oferind cititorului o
viziunea unica asupra lumii.

Basmul cult al lui Creanga se evidentiaza prin umanizarea si localizarea

fantasticului, complexitatea personajelor si functia dramatica a dialogului.

Titlul operei literare „Povestea lui Harap-Alb” sugereaza numele

protagonistului creatiei care este cheia de bolta a textului. Din punct de vedere
morfologic, acesta este alcatuit dintr-un oximoron, avand sensul de „rob alb”,
deoarece „harap” inseamna „negru” respectiv „rob”.

Structura operei este una complicata, deoarece apar numeroase formule

specifice basmului. Formula initiala „Amu cica era odata” care este formulata
din: adverbul „cica” arata ca naratorul n-a fost martor la evenimentele relatate
si arunca o umbra de-ndoiala, dand si o atitudine ironica a celui care
povesteste; verbul „a fi” la imperfect imprima caracter durativ faptelor.
Formule mediene multiple, menite sa mentina treaza atentia cititorului, sa
imprime ritm textului si sa avertizeze asupra dimensiunilor ample ale povestii,
delimitand secventele narative. Formula finala este cu totul originala, iesirea
din basm este abrupta prin motivul banului si confirma caracterul profund
realist al basmului. In plus, tema principala a basmului este lupta dintre bine si
rau pe care, Creanga grefeaza istoria unei initieri a formarii unei personalitati.
Pe langa aceasta tema apar si numeroase motive, precum: motivul podului,
drumului, fantanii.

Harap-Alb este caracterizat prin statutul social. Acesta este mezinul

familiei, ce este conceput in umbra fratilor sai mai mari. El este caracterizat
atat prin defecte cat si prin calitati, autorul incercand sa-l faca cat mai real. In
plus, este caracterizat atat prin mijloace ale caracterizarii directe cat si
indirecte. Harap-Alb este caracterizat direct de catre narator ca fiind „fiul
craiului cel mai mic”. Pe langa aceasta trasatura, el mai este si ascultator fata
de Sf. Duminica, urmandu-i ca la carte sfaturile. In plus, Harap-Alb este
caracterizat direct si de catre fetele Imparatului Verde – „Si din ceasul ala, au
inceput a vorbi intre ele (...) ca Harap-Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai
placuta”. In plus, este caracterizat si indirect prin fapte, vorbe, gesturi. El este
curajos, deoarece indeplineste proba tatalui sau, dar si cele ale Spanului; nobil,
la iesirea din fantana jurand pe palosul Spanului ca va deveni sluga.

O secventa semnificativa pentru caracterizarea directa a personajului o

reprezinta scena ratacirii in padurea-labirint, dovedind astfel ca mai are multe
de invatat.Acesta uita repede povetele craiului si isi ia drept calauza un span,
care i se arata de trei ori sub diferite infatisari, acest fapt conducandu-l la naiva
concluzie ca „aiasta-i tara spanilor”. „Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de
aieste” este supus de Span prin viclesug.Antagonistul il inchide pe tanar intr-o
fantana si ii cere, pentru a-l lasa in viata, sa faca schimb de identitate si sa-i dea
ascultare intru toate, „pana cand va muri si iar va invia”, conditionare
paradoxala, dar care arata si calea de eliberare. De asemenea, Spanul ii da fiului
de crai numele de Harap-Alb.

O alta secventa semnificativa pentru caracterizarea indirecta a

personajului este reprezentata de sosirea lui Harap-Alb la curtea Imparatului
Verde, unde Spanul il supune pe acesta la trei probe: aducerea „salatilor” din
Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap cu tot, asa batute cu pietre
scumpe ,cum se gasesc” si a fetei Imparatului Ros pentru casatoria Spanului.
Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste cum
sa procedeze si ii da obiecte magice: pentru urs o licoare cu „somnoroasa”, iar
pentru cerc, o licoare, dar si obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot. Prima
proba ii solicita curajul, iar a doua, mai dificila, pe langa curaj in manuirea
sabiei, stapanirea de sine si respectarea juramantului, in pofida ispitei de a se
imbogati. A treia proba presupune o alta etapa a initierii, fiind cea mai
complexa. Acesta apeleaza la ajutoare, care de aceasta data sunt fapturi
himerice pentru a reusi sa aduca fata Imparatului Ros , Spanului.

Pe parcursul operei, Harap-Alb are diferite relatii cu personajele din jur.

Acesta are relatii de prietenie cu familia si calul sau, Sf.Duminica, albinele ,
furnicile si cu cele cinci fiinte supranaturale. Iar de dusmanie, cu Spanul care
este un rau necesar pentru a-l pregati sa fie imparat.
 Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din
basmele populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului,
prin umanizarea fantasticului. Protagonistul este un om „de soi bun”, care
traverseaza o serie de probe, invata din greseli si progreseaza, se maturizeaza,
pentru a merita sa devina imparat, basmul putand fi astfel considerat un
bildungsroman.