Caracterizarea lui Harap-Alb

Ion Creanga, unul dintre scriitorii clasici ai literaturii romane alaturi de Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici s-a impus prin originalitatea stilului, farmecul si
spontaneitatea limbajului popular. „Povestea lui Harap-Alb” considerata „o sinteza a basmului
romanesc” de catre N.Ciobanu, se dezvolta pe un tipar narativ traditional, particularizat prin
interventiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces de transformare, oferind
cititorului o viziunea unica asupra lumii. Basmul cult al lui Creanga se evidentiaza prin
umanizarea si localizarea fantasticului, complexitatea personajelor si functia dramatica a
dialogului.

Personajul reprezinta o instanta narativa esentiala in textul epic si dramatic, o

individualitate infatisata dupa realitate sau rod al fictiunii, care participă la acțiune și
contribuie la transmiterea mesajului, ce poate fi definita din multiple perspective. Ele sunt
„fiinte de hartie” ( Roland Barthes), traiesc numai in lumea fictiunii, nu au consistenta, dar
mimeaza realitatea si, uneori, prin diversitatea de tipuri umane pe care le întruchipează, „fac
concurenta starii civile”.

În centrul discursului narativ al lui Creangă, se află Harap-Alb, un personaj atipic de

basm, numit de George Călinescu „întruchiparea omului de soi”, cu statut de antierou,
construit realist ca o ființă complexă, un personaj rotund, tridimensional, care iese din
stereotipia superiorității mezinului.

Harap-Alb este caracterizat prin statutul social. Acesta este mezinul familiei, ce este
conceput in umbra fratilor sai mai mari. Portretul său se construiește treptat atat din defecte,
cat si din calitati, autorul incercand sa-l faca cat mai real. Spre deosebire de cei care își
schimbă identitatea benevol, protagonistul basmului cult va fi constrâns de jurământul depus
în fața spânului (pentru a-și salva viața) să accepte înfățișarea, vestimentația și atribuțiile de
slugă a acestuia. Pe toată durata întâmplărilor, din momentul în care îl cunoaște pe spân și
până la obținerea statutului de împărat, eroul va fi obligat să lupte pentru a-și afirma drepturile
și pentru a se regăsi. El se individualizeză numai după întâlnirea cu spânul care-l formează ca
om. Până atunci, neavând experiență, nu are nici identitate. Încă din prima parte a acțiunii,
mezinul se dovedește a fi foarte sensibil la reproșurile tatălui, dezamăgit de eșecurile celor doi
frați mai mari. În timp ce frații lui rămân indiferenți la reproșurile tatălui, mezinul plânge,
rușinat, „lovit în adâncul sufletului” de mustrările părintești. Reacția lui relevă o psihologie
aparte.Pleacă în cucerirea lumii având o triplă motivație: să se cunoască pe sine și realele lui
posibilități, să-și ia revanșa în fața fraților mai mari, dintr-un simț firesc al competitivității
între oameni, să aline deziluzia și dezamăgirea părintească și să-i demonstreze craiului că
neîncrederea sa inițială a fost neîntemeiată.

O secventa semnificativa pentru naivitatea sa, una din trăsăturile morale definitorii ale
tânărului aflat la început de drum. o reprezinta scena ratacirii in padurea-labirint, dovedind
astfel ca mai are multe de invatat.Acesta uita repede povetele craiului si isi ia drept calauza un
span, care i se arata de trei ori sub diferite infatisari, acest fapt conducandu-l la naiva
concluzie ca „aiasta-i tara spanilor”. „Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste” este
supus de Span prin viclesug.Antagonistul il inchide pe tanar intr-o fantana si ii cere, pentru a-l
lasa in viata, sa faca schimb de identitate si sa-i dea ascultare intru toate, „pana cand va muri
si iar va invia”, conditionare paradoxala, dar care arata si calea de eliberare. De asemenea,
Spanul ii da fiului de crai numele de Harap-Alb, identitate menită să confirme procesul de
inițiere la care este supus eroul. Secvența este educativă, evidențiind intrarea într-o altă etapă
a devenirii eroului pentru că, din acest moment, tânărul va trebui să învețe din greșeli și să
deosebească adevărul de aparențele înșelătoare, asumându-și destinul.

O alta secventa semnificativa pentru procesul de maturizare a personajului este

reprezentata de sosirea lui Harap-Alb la curtea Imparatului Verde, unde Spanul il supune pe
acesta la trei probe: aducerea „salatilor” din Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap
cu tot, asa batute cu pietre scumpe ,cum se gasesc” si a fetei Imparatului Ros pentru casatoria
Spanului. Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste cum sa
procedeze si ii da obiecte magice: pentru urs o licoare cu „somnoroasa”, iar pentru cerc, o
licoare, dar si obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot. Prima proba ii solicita curajul, iar
a doua, mai dificila, pe langa curaj in manuirea sabiei, stapanirea de sine si respectarea
juramantului, in pofida ispitei de a se imbogati. A treia proba presupune o alta etapa a initierii,
fiind cea mai complexa. Acesta apeleaza la ajutoare, care de aceasta data sunt fapturi himerice
pentru a reusi sa aduca fata Imparatului Ros , Spanului.

Pe parcursul operei, Harap-Alb este caracterizat atat prin mijloace ale caracterizarii
directe, cat si indirecte. Harap-Alb este caracterizat direct, de catre narator ca fiind „fiul
craiului cel mai mic”. Pe langa aceasta trasatura, el mai este si ascultator fata de Sf. Duminica,
urmandu-i ca la carte sfaturile. In plus, Harap-Alb este caracterizat direct si de catre fetele
Imparatului Verde – „Si din ceasul ala, au inceput a vorbi intre ele (...) ca Harap-Alb, sluga
lui, are o infatisare mult mai placuta”. In plus, este caracterizat si indirect prin fapte, vorbe,
gesturi. El este curajos, deoarece indeplineste proba tatalui sau, dar si cele ale Spanului; nobil,
la iesirea din fantana jurand pe palosul Spanului ca va deveni sluga.

Structura operei este una complicata, deoarece apar numeroase formule specifice
basmului. Formula initiala „Amu cica era odata” care este formulata din: adverbul „cica”
arata ca naratorul n-a fost martor la evenimentele relatate si arunca o umbra de-ndoiala, dand
si o atitudine ironica a celui care povesteste; verbul „a fi” la imperfect imprima caracter
durativ faptelor. Formule mediene multiple, menite sa mentina treaza atentia cititorului, sa
imprime ritm textului si sa avertizeze asupra dimensiunilor ample ale povestii, delimitand
secventele narative. Formula finala este cu totul originala, iesirea din basm este abrupta prin
motivul banului si confirma caracterul profund realist al basmului. In plus, tema principala a
basmului este lupta dintre bine si rau pe care, Creanga grefeaza istoria unei initieri a formarii
unei personalitati. Pe langa aceasta tema apar si numeroase motive, precum: motivul podului,
drumului, fantanii.

Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din basmele
populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea
fantasticului. Protagonistul este un om „de soi bun”, care traverseaza o serie de probe, invata
din greseli si progreseaza, se maturizeaza, pentru a merita sa devina imparat, basmul putand fi
astfel considerat un bildungsroman.