‘’Povestea lui Harap Alb’’

De Ion Creanga

Particularitati de constructie a basmului cult

„Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă, este un basm cult

publicat în revista „Convorbiri literare”, in anul 1877. Ion Creangă
face parte din epoca marilor clasici alături de Mihai Eminescu, Ion
Luca Caragiale și Ioan Slavici.
Realismul este un curent literar s-a manifestat în secolul XIX-lea
în Franța ca o reacție împotriva romantismului.
Opera ‘’ Povestea lui Harap Alb’’ se incadreaza in curentul literar
realism deoarece prezinta trasaturi specifice acestuia: discursul
narativ obiectiv realizat la pers.a III-a de către un narator obiectiv,
neimplicat, omniscient și omniprezent care reconstruiește la nivel
ficțional o lume în toata complexitatea ei prin tehnica detaliului
semnificativ ceea ce confera veridicitate si verosimilitate textului,
construcția personajelor și încadrarea acestora în tipologii; Harap
Alb este eroul, Spanul este raufacatorul iar Sfanta Duminica este un
bun pedagog
Basmul cult este o specie narativă pluriepisodica ce implica
fabulosul, cu personaje cu valori simbolice ce intruchipeaza binele
și răul, cu puteri supranaturale; funcții ale personajelor: protagonist,
antagonist, ajutoare, donatori, individualizate prin atributele
exterioare și prin limbaj. Conflictul reprezinta lupta dintre bine si rau
si se încheie prin victoria forțelor binelui. Reperele spațiale și
temporale nu sunt precizate cu exactitate în basm, cu scopul
generalizarii mesajului operei.
O prima trasatura care încadrează basmul în aceasta specie
literară o reprezintă structura specifica , sunt utilizate formule tipice:
cea initiala („Amu’ cica era odata…”), cea mediana („Dar ia sa nu ne
departam cu vorba…”) si cea finala („Și a ținut veselia ani întregi și acum
mai tine inca”).
O alta trasatura a basmului cult identificată în text este umanizarea
fantasticului. Personajele fabuloase, supranaturale se comporta în
general ca oamenii obișnuiți avand un comportament de o lume
concreta, taraneasca, autentica. Astfel,însoțitorii lui Harap Alb:
Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila în ultima
probă data de catre span, au puteri supranaturale, dar aspectul lor
grotesc le ascund calitatiile umane precum: bunătatea și prietenia.
În timp ce în basmul popular se accentuează latura supranaturala a
personajelor, Creanga, in acest text, evidențiază latura lor firească
dovedind calități umane.
Tema o reprezinta maturizarea meziunului craiului. La fel ca în
basmele populare,in „Povestea lui Harap-Alb” se păstrează sensul
luptei dintre forțele binelui reprezentat de Sf. Duminica, de cei cinci
Uriași și forțele răului reprezentate de Span și Împăratul Ros.
Aceste confruntări dintre bine și rău primesc originalitate in opera lui
Creangă deoarece li se adaugă tema destinului pe care personajul
principal trebuie sa si-l implineasca parcurgând un drum inițiatic
menit al determina sa descopere lumea, dar mai ales sa se
descopere pe sine. Predestinarea fiind anunțată de la începutul
basmului de către batrana cersetoare înțeleaptă, care îi
mărturisește craisorului că va deveni un împărat mare și puternic.
Unul dintre elementele de structura și de compoziție este titlul
simbolic, acesta sugerează tema basmului și anume prezentarea
intamplarilor din viața protagonistului și analitic. Este un oximoron
deoarece scoate i evidenta statutul inferior a care ajunge fiul
craiului.
Perspectiva narativa este „dindarat”, presupunand un narator
obiectiv,omniscient dar neimplicat, care relateaza intamplarile la
persoana a III-a, secvențele narative fiind legate prin inlantuire, iar
acțiunea având loc pe mai multe planuri narative.
Motivele literare sunt prezente pe tot parcursul operei :sunt
intalnite motivul mostenitorului, motivul călătoriei și al probelor, al
calului nazdravan, al căsătoriei și al pedepsirii raufacatorului. In
final, se remarca preferința pentru cifra magică trei (trei fii, trei fete,
trei probe) si doisprezece („douăsprezece ialovite fripte”,
„douasprezece harabale cu paine”, „douăsprezece buti pline cu vin
de cel hrănit”).
 Acțiunea se desfășoară pe momentele subiectului : expozitiunea
prezinta un crai care are trei fii. Intr-o zi, fratele acestuia, care are
trei fiice, il roaga sa trimită pe unul din feciorii sai pentru ca acesta
sa ii devina mostenitor. Acest moment constituie intriga basmului.
Urmează desfasurarea actiunii, în care cei trei fii își încearcă
norocul, însă doar mezinul reușește – fiind ajutat de o batrana
despre care afla mai tarziu ca este Sfanta Duminica. Pe drum
intalneste un span care-i oferă de trei ori ajutorul. La inceput il
refuza, insa a treia oara, pe cale sa se rataceasca, feciorul acceptă
pană la urma ajutorul spanului doar pentru a fi trădat de către
acesta. Amenințat cu moartea, feciorul de crai este nevoit sa isi
schimbe identitatea cu Spanul. Odată ajunși în regatul Împăratului
Verde, Spanul reușește sa il insele pe imparat dar fiicele lui
realizeaza ca au fost înșelate. Manat de ura, Spanul încearcă să-l
omoare pe mezin supunandu-l la trei probe. Tanarul le trece cu
succes pe toate datorită ajutoarelor și a prietenilor făcuti pe drum.
Din ultima încercare se întoarce cu fata Împăratului Roș, de care se
indragosteste.Punctul culminant surprinde momentul in care
Spanul, demascat de către fata Împăratului Roș îi retează capul
feciorului de crai, însă este ucis la randul sau de calul fermecat.
Printesa îi reda în cele din urma viața lui Harap-Alb în mod
miraculos, deznodamantul prezinta casatoria celor 2 tineri ,iar
mezinul devine mostenitorul împăratului Verde.

O scena semnificativa este reprezentata de coborarea in fantana.

Acest loc simbolizează locul misterios al mortii si renasterii eroului,
fiindcă în fantana intra fiul craiului si iese Harap-Alb. Viclean,
Spânul îl convinge pe fiul de crai să intre într-o fantana, al cărei
aspect prevestește urmări tragice: adanca, nu avea roata sau
cumpana, doar „o scara de coborat pana laapa”. După ce fiul de
crai coboară, Spanul trage capacul peste gura fantanei, se asaza
peste el si il forteaza sa-i devina sluga, în schimbul vieții.
Schimbarea statutului ii aduce un nume care reprezinta pentru el o
identitate proprie, pană acum fiind definit doar prin raportare la
statutul tatălui său. Scena pune în evidenta începutul inițierii
spirituale, al maturizarii, personajul ieșind de sub tutela parinteasca
si fiind obligat să-și construiască o viața proprie. Ceea ce-i lipsește
încă lui Harap-Alb este lipsa de experienta, puterea de a cantari
ceea ce e sinceritate și ceea ce e prefăcătorie în faptele oamenilor.
Inocență și credulitatea nu sunt defecte, ci doar trăsături firești la un
tânăr crescut departe de primejdiile vieții. Din acest moment începe
un traseu al umilintei, necesar unui viitor împărat, care va trebui sa
inteleaga suferința supușilor. Intrarea sa în slujba Spanului se face
sub juramant cavaleresc.
Povestirea urmărește maturizarea eroului care, dintr-un tânăr
naiv și fricos, devine un barbat curajos, reușind astfel sa
depaseasca toate cele trei probe la care este supus pe parcursul
calatoriei initiatice.

Ca in orice basm, finalul operei prezinta o rezolvare a

conflictului, binele ieșind în cele din urma învingător. Antagonistul –
Spanul – este pedepsit, iar eroul – Harap-Alb – se căsătorește cu
fata împăratului Roș și ramane mostenitorul împărăției unchiului
sau, Imparatul Verde.