POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creangă

Basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga a fost publicat in anul 1877
in revista “Convorbiri literare”, la Iasi, in contextul descoperiii si al valorificarii,
mai intai de catre pasoptisi, apoi de catre marii clasici ai literaturii. Desi Ion
Creanga porneste de la un model folcloric in care reorganizeaza si regandeste
tiparul basmului popular , autorul se detaseaza de acesta si exprima o viziune unica
despre lume unde personajele reale sau fantastice sunt purtatoare de valori
simbolice, iar lupta dintre bine si rau se incheie mereu cu victoria binelui.
Tema basmului este reprezentata de lupta dintre forțele binelui și forțele răului,
construita insa intr o viziune realista (fapt observabil in umanizarea fantasticului,
in imaginea de carnaval a lumii si in modelarea prin hiperbolizare a unor situatii de
viata), dar si de maturizarea fiului de crai in urma parcurgerii unui drum inițiatic,
în care ar trebui să descopere lumea, dar și să se descopere pe sine. Binele se
multiplica, iar raul este intruchipat de omul insemnat( Spanul, imparatul Ros).
Astfel, fortele raului nu sunt invinse in lupta directa de catre erou, ci de ajutoarele
sale (calul, cei cinci insotitori la curtea lui Rosu Imparat, Sfanta Duminica) si de
donatori( craiasa albinelor, regina furnicilor)
Titlul “Povestea lui Harap-Alb” este unul explicit, anunțând că textul va prezenta
întâmplări din viața protagonistului. Este constituit din substantivul comun
“Povestea” care arata atat parcursul, evolutia personajului principal din ipostaza de
tanar neinitat in cea de imparat, cat si caracterul fictiv, nerealist al întâmplărilor
narate. Denumirea de Harap-Alb provine dintr-un oximoron (harap = slugă de
culoare neagră, alb = culoare ce sugerează caracterul nobil, puritatea), nume dat de
Spân în momentul în care acesta jură că îl va sluji până va muri și va învia.
Motivele tipice care definesc basmul popular le regasim si in cel al lui Creanga,
spre exemplu superioritatea mezinului, motivul probelor si al calatoriei, al
imparatului fara urmasi; de asemenea, sunt prezente cifrele si obiectele magice
(aripile fermecate, tava cu jaratic, apa vie si apa moarta, smicelele de mar dulce).
Constructia subiectului respecta tiparul basmului popular, actiunea
desfasurandu-se conform etapelor traditionale, insa linearitatea clasica este anulata
prin bucle narative, anticipari, reluari si interventii subiective dictate de
inventivitatea autorului.
 Discursul narativ este construit pe baza unor clisee compozitionale diferite de
cele ale basmului popular. Astfel, intrarea in poveste se face brusc prin formula
initiala -“Amu cica era odata”- cu rolul de a introduce cititorul in lumea
fantasticului, si se termina cu formula finala care marcheaza iesirea din fabulos si
intareste notele de realism, totodata evidentiind inechitatea sociala (“asa si pe la
noi. Cine are bani bea si mananca si cine nu, se uita si rabda”). Trecerea de la un
episod narativ la altul este realizata prin tehnica inlantuirii, formulele mediane
fiind menite a intretine suspansul, interesul, si curiozitatea cititorului (“cuvantul
din poveste inainte mult mai este”, “Si merg ei o zi, si merg doua, si merg
patruzeci si noua”).
In basm, conflictul principal are la baza lupta dintre bine si rau. Totodata exista
si un conflict interior discret conturat intre starea de ucenic, de novice a mezinului
si multiplele provocari carora mezinul trebuia sa le faca fata pentru a si finaliza
initierea.
Actiunea este plasata intr un timp si spatiu nedefinit (“in illo tempore”). Incă din
incipit, naratorul plasează actiunea într-un prezent fictiv “Amu”, aceasta începând
la “o margine a pământului”, unde traieste craiul şi terminându-se la alta, unde
traieste fratele craiului, Imparatul verde. Spre deosebire de basmele populare, nu
sunt prezente tărâmuri strict delimitate ce aparţin forţelor binelui sau ale răului.
Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ (şi pentru tema operei) este cel al
coborârii fiului de crai în fântâna- sugestie a coborarii in infern. Craisorul naiv,
lipsit de experienta se lasa inselat de cuvintele Spanului si coboara in fantana
pentru a se racori. Spanul il lasa sa iasa afara doar cu conditia de a face schimb de
roluri. Astfel are loc un botez ritualic: la intrare fiul de crai nu are nume iar la
iesire primeste un nume oximoronic care ii fixeaza si statutul: sluga a Spanului
pana cand va muri si invia. Coborarea in fantana este simbolul vietii si al mortii, al
regenerarii, de altfel fiind considerat si momenul 0 al operei.
Cel de al doilea episod ilustrativ important in initierea fiului de crai este
decapitarea acestuia si invingerea raufacatorului. Harap-Alb se intoarce la
imparatia imparatului Verde impreuna cu fata imparatului Ros, cunoscuta drept
farmazoana. Aceasta le dezvaluie tuturor adevarata identitatea a lui Harap-Alb iar
Spanul, demascat, ii reteaza capul eroului, În felul acesta îl dezleagă de jurământ,
semn că iniţierea e încheiată, iar rolul Spanului ia sfârşit. Calul e acela care
distruge întruchiparea răului: „zboară cu dânsul în înaltul cerului şi apoi, dându-i
drumul de acolo, se face Spanul până jos praf şi pulbere”. Fata imparatului Ros il
invie cu ajutorul a 3 obiecte magice: apa vie, apa moarta si smicelele de mar dulce.
Decapitarea simbolizeaza moartea ritualica din care protagonistul isi capata un nou
statut, statutul final adica cel de imparat. Deznodamantul consta in nunta şi
schimbarea statutului social, confirmand maturizarea eroului.
Eroul este supus la probe atat date de Span- sa aduca salatile din Gradina
Ursului, sa aduca capul cerbului cu pietre pretioase si sa aduca fata imparatului
Ros- cat si de Imparatul Ros, probe la care este ajutat de cele 5 personaje himerice
si in urma carora dobandeste calitati importante in procesul de maturizare- proba
casei de arama(sociabilitatea, grija fata de ceilalti), proba ospatului(modestia),
proba macului si a nisipului si proba pazirii fetei de imparat(rabdarea, capacitatea
de a se adapta la situatii, intelegerea, intelepciunea, puterea)
Podul simbolizeaza trecerea ireversibila dintre lumea inocenta si cunoscuta de la
curtea tatalui si necunoscutul vietii de adult. trecerea de la pământ la cer, de la
starea omenească la cele supraomeneşti. Proba podului se incheie cu despărţirea
ritualica a tatalui de fiu si este una crucială în desfăşurarea procesului de iniţiere.
Aceasta este o primă verificare, fără de care el nu ar fi putut demonstra că este
capabil să-şi ducă misiunea la bun sfârşit.
Padurea simbolizeaza labirintul, pericolul pe care necunoscutul il presupune.
Traversarea labirintului devine deci o călătorie iniţiatică. Se pare însă că eroul lui
Creangă nu se dovedeşte capabil să ducă la bun sfârşit călătoria si este nevoit sa
accepte tovarasia Spanului pentru a reusi sa iasa din padure. Ritualurile labirintice
pe care se întemeiază ceremonia de iniţiere au tocmai drept scop să-i arate
novicelui, în chiar timpul vieţii sale pământeşti, felul de a pătrunde, fără a se rătăci,
în teritoriile morţii.
In concluzie, ,,Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca
particularități: reflectarea concepției despre lume a scriitorului, individualizarea
personajelor, oralitatea și umorul, dar, asemenea basmului popular, pune în
evidență idealul de dreptate, de adevăr si de cinste.