RESURSĂ EDUCAȚIONALĂ

ESEU DESPRE PARTICULARITĂȚILE UNUI TEXT NARATIV, SCRIS DE ION

CREANGĂ : „POVESTEA LUI HARAP-ALB”
Profesor: Bizu Claudia
Colegiul Național„Calistrat Hogaș”, Piatra-Neamț, Jud. Neamț
„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în revista „Convorbiri literare”, la 1 august 1877. A fost
considerată „o adevărată epopee a poporului român”(Garabet Ibrăileanu) .
Ion Creangă este unul dintre clasicii literaturii române, alături de M. Eminescu, Ioan
Slavici și I. L. Caragiale . Basmul „Povestea lui Harap-Alb” se diferențiază de cel popular prin
câteva aspecte, care justifică încadrarea operei în curentul literar realism (mișcare literar-
artistică manifestată în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, apărută ca o reacție împotriva
romantismului) . Trăsăturile acestui curent sunt: prezentarea veridică a realității, perspectiva
narativă obiectivă, simetria compozițională și prezența personajelor tipologii. Un prim argument
ce ilustrează caracterul realist al operei este descrierea impersonală, obiectivă : ,,Amu cică era
odată, într-o țară un craiu”. În al doilea rând, sub masca fantasticului, se ascund realitățile satului
humuleștean, iar personajele sunt tipice, reprezentative pentru anumite categorii sociale: Harap-
Alb este eroul, însă nu e înzestrat cu însușiri supranaturale, ci e prezentat realist, mai întâi fiindu-
i evidențiate defectele ( naivitatea, lipsa de experiență)și apoi calitățile, dobândite în urma
depășirii probelor . Spânul este răufăcătorul, dar și un ,,rău necesar”, iar Sfânta Duminică este
pedagogul bun .
Titlul basmului „Povestea lui Harap-Alb” anunță tema textului și anume prezentarea
întâmplărilor din viața protagonistului. Acesta face totodată trimitere la caracterul fictiv, nerealist
al întâmplărilor narate (povestea) și cuprinde numele personajului (Harap-Alb), nume dat de
Spân în momentul în care acesta îi jură ca îl va slăvi pană va muri și va învia.
Din punct de vedere stilistic, titlul conține un oximoron: harap-slugă închisă la piele, dar în
text face referire la schimbarea statutului, care din fiu de crai devenise sluga Spânului și
adjectivul „alb” ce desemnează, pe de o parte, originea nobilă a eroului, și pe de altă parte,
naivitatea și lipsa de experiență a personajului.
Supratema basmului popular, lupta dintre bine și rău, finalizată prin triumful binelui,
este completată de cea a destinului pe care personajul principal trebuie să și-l îndeplinească
parcurgând un drum inițiatic, menit a-l determina să descopere lumea, dar mai ales să se
descopere pe sine. Sfânta Duminică este cea care-i prezice că va ajunge un împărat mare si
puternic („Puțin mai este și-ai să ajungi împărat care n-a mai stat altul pe fața pământului așa de
iubit, de slăvit si de puternic”). Din perspectiva formării eroului, „ Povestea lui Harap-Alb” este
un bildungsroman .
O scenă semnificativă pentru tema operei „Povestea lui Harap-Alb” este scena coborârii în
fântână (,,coborârea în infern”). Aceasta echivalează cu o nouă naștere a eroului, sub un alt
nume, Harap-Alb , și cu o altă misiune, sluga răufăcătorului. Scena evidențiază prima
confruntare a eroului cu antagonistul, adică începutul luptei dintre bine și rău . Astfel, Spânul
împreună cu feciorul de crai se opresc la o fântână pentru a lua niște apă. Apropiindu-se, mezinul
este împins în fântână, apoi capacul fântânii este pus de către Spân. În schimbul eliberării ,
Spânul îi ia identitatea acestuia, cei doi făcând schimb de roluri, din nobil, Harap-Alb devenind
un sclav, ultimul pas al încheierii acestei ceremonii fiind jurământul: ,,jură-mi-te pe ascuțișul
paloșului tău că mi-i da ascultare întru toate...până când îi muri și iar îi învie”. Eroul devine
Harap-Alb. Numele eroului are semnificații simbolice. Construit pe o structură oximoronică,
asociind simboluri cromatice opuse, el exprimă dualitatea personajului .
O altă scenă semnificativă pentru tema operei „Povestea lui Harap-Alb” este scena învierii
și dezlegării jurământului încheiat cu Spânul. Aceasta relevă finalul specific basmului, cu
triumful binelui . Harap-Alb, însoțit de fata împăratului Roș, se întoarce la împărăția unchiului
său, Verde Împărat. Loial jurământului făcut, eroul păstrează ascunsă adevărata identitate a
Spânului , însă fata , îndrăgostită de Harap-Alb, dezvăluie adevărul. Răzbunător, Spânul îl
decapitează pe Harap-Alb, eliberându-l astfel de jurământ. Fata de împărat ia capul lui Harap-
Alb și îl lipește de corp, săvârșind ritualul readucerii la viață pentru Harap-Alb, cu ajutorul celor
trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă, obiecte magice, specifice basmului . Eroul este
readus la viață și își primește dubla răsplată: moștenește împărăția lui Verde Împărat și se
căsătorește cu fata pe care o iubește .
Elemente de structură, compoziție sau de limbaj:
1.Un prim element de structură e reprezentat de acțiunea operei. Aceasta pornește de la
o situație inițială, de echilibru ,un crai avea trei feciori, perturbată de sosirea scrisorii de la Verde-
Împarat, care anunță o pagubă: lipsa unui succesor la tron. După eșecul fraților mai mari,
mezinul, urmând sfaturile Sfintei Duminici, depășește proba tatălui și pleacă de acasă. Craiul îi
formulează câteva interdicții fiului său: să nu se întoarcă acasă în caz de nereușită și să nu se
întovărășească cu Omul Spân și cu Omul Roș.
Neavând experiență și nici încredere în forțele proprii, feciorul de crai încalcă interdicția
tatălui, acceptând tovărășia Spânului, pe care îl ia ca slugă. Spânul află informații despre scopul
călătoriei crăișorului. Își înșală victima, pe crăișor, convingându-l să coboare în fântâna
răcoroasă. Spânul îl închide în fântână pe feciorul de crai, promițându-i că-l va elibera dacă vor
schimba rolurile, iar tânărul îi va deveni slugă.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl pune pe Harap-Alb la încercare, cerându-i să-i
aducă salată din Grădina Ursului și pielea cerbului cu cap cu tot, din Poiana Cerbului. În
depășirea probelor, personajul este ajutat de Sfânta Duminica și de cal. Cea mai dificilă probă se
dovedește a fi aducerea fetei Împăratului Roș, deoarece presupune parcurgerea unui nou set de
încercări, impuse de această dată de Împăratul Roșu. În rezolvarea sarcinilor, protagonistul este
ajutat de către furnici, albine și de cei cinci uriași : Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți –
Lungilă și Ochilă.
Harap-Alb se întoarce la curtea lui Verde-Impărat cu fata, care îl demască pe Spân,
dezvăluind tuturor adevărata identitate a slugii. În consecință, Spânul îi taie capul fiului de crai,
eliberându-l în acest mod de jurământul făcut la fântână. Calul îl ucide pe Spân, pedepsindu-l că
i-a omorât stăpânul și prietenul. Fata de împărat îl învie pe Harap-Alb cu ajutorul apei vii, apei
moarte și al celor trei smicele de măr dulce, iar eroul se căsătorește și este înscăunat împărat.
2. Ca în orice basm, și în „Povestea lui Harap-Alb” sunt prezente o serie de clișee
compoziționale, precum formule inițiale („Amu cică era odată”), care fac trecerea de la realitate
la fabulos, formule mediane („se cam duc la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din
poveste înainte mult mai este”), prin care se menține atenția cititorilor și se face legătura dintre
episoadele narative, formule finale („ Și-a durat veselia ani întregi, și acum mai ține încă, cine se
duce pe acolo bea și mănâncă, iar pe la noi cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu se uită și
rabdă.”) ce au rolul de a realiza transferul cititorului din universul fabulos, unde totul este
posibil, în universul real. Formula cuprinde și o succintă reflexie asupra realității sociale, punând
problema inechității sociale, ceea ce reprezintă o marcă a originalității lui Creangă. De asemenea,
se întâlnesc cifre magice: trei (trei feciori, trei fete) și multipli de trei(,,24 de pluguri”, „12
harabale cu pâne”, „12 buți pline cu vin”), obiecte magice(apa vie, apa moarta și cele trei smicele
de măr dulce), personaje ajutătoare(calul, Sfânta Duminică, furnicile, albinele, cei cinci uriași),
donatorii(tatăl, regina furnicilor, regina albinelor) și personaje cu puteri supranaturale (Gerilă,
Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți –Lungilă și Ochilă).
In concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, în care realul se împletește cu
fabulosul, binele învinge răul, dar se distinge prin originalitatea autorului care introduce
procedeul triplicării probelor, umanizează fantasticul, particularizează clișeele compoziționale și
implică afectiv cititorul prin mărcile oralității și ale umorului.