poteza

Opera literara Moara cu noroc este scrisa de Ioan Slavici si publicata in volumul Novele
din popor in anul 1881 si are ca personaj principal pe Ghita, un personaj complex ale
carui trasaturi sunt bine evidentiate pe parcursul intregului subiect, atat prin intermediul
caracterizarii in mod direct cat si prin portretul moral al personajului.

Tipologizare
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor realiste, nuvela lui
Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj realist el ilustreaza un erou tipic
intr-o situatie tipica, reprezentand tipul carciumarului dominat de lacomia pentru bani,
trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj
rotund, complex, reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine,
aspiratie ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se astfel
consecintele distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul nuvelei, se abate
de la norma morala enuntata la inceputul nuvele omul sa fie multumit cu saracia sa, caci,
daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te face fericit, la inceputul operei aparand in
ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare devine hangiu, la
inceput el este apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in
continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat
spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele. Ultima
ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii, dominat de frica, de obsesia
pentru bani, fiind exploatat moral de Lica.

Moduri de caracterizare
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea si opiniile
celorlalte personaje subliniaza atat trasatura dominanta a personajului dorinta de castig,
cat si alte trasaturi. In mod indirect, portretul moral al personajului se evidentiaza tot mai
bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele si vorbele acestuia evidentiind din nou trasatura
lui principala. Portretul lui fizic nu este evidentiat, accentul cazand pe cel moral.

Caracterizarea directa
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand, evidentiate de
narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua ipostaze ale personajului: cea a
taranului muncitor si iubitor al familiei sale (un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si
pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa vesela) si cea a omului dominat de bani
si de avere, evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul in care acesta
gusta averea ce il va transofmra in alt om (acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea
pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot incat iti venea sa te
sperii de el, cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa
urma vinete pe brate). De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate
si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei care, ca sotie, observa cel
mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput,
Ana era loiala lui Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (Ghita este un om
drept si bland la fir, dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie
nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai), insa odata cu transformarea sotului ei, ea
isi schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata de Ghita
(Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea
ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela care pleaca
inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!). Vorbele Anei demonstreaza in
final dezamagirea acestea fata de sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau
admiratie, din contra, il considera las si nedemn (Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o
muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau de atat.).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in permanenta
sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta
cateva trasaturi ale cizmarului (Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om
cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar
eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine). lica alimenteaza in permanenta
mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a afacerilor necurate.

Autocaracterizare
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi timp slabiciunile
lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-mi fac?Asa m-a lasat
Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul
nu e insasi vinovat ca are cocoasa in spinare.)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui Ghita la
zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii placerii de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor despre Ghita,
interventiile naratorului asupra caracterului lui Ghita si autocaracterizarea acestuia ce apare
in pozitia de victima a propriei minti si constinte.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva la
avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul interior si exterior cu celelalte
personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa conduca la
un final tragic, nefericit. Personajul considera ca saracia echivaleaza cu lipsa
demnitatii asa ca alege sa se mute la Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in cautarea
unei vieti mai bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare,
rob al patimilor banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in
permanenta influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un bun cunoscator al
psihologiei umane, exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un om diferit fata
de cel care era cand a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia castigului,
moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a acestora reprezentand un schimb de
replici aspre, Ghita incercand sa se impuna personajului ce-i era superior. Apare dorinta de
egalitate a lui Ghita fata de Lica (Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni
nepretuiti) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat, insa
nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului invins de
autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se impune, fiind amenintat de Samadau,
stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt
om la moara cu noroc).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta care-
l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi
asigure cateva masuri de protectie in momentul in care devine oficial aliatul lui Lica,
probabil doar din dorinta subconstienta de siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau
nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza existenta, suferind o
drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior al personajului intre omul bun care
era, omul ec a devenit, dorinta de impunere si dragostea pentru bani. Faptele lui Lica
reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta, desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe
Lica datorita amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa fie arestati
pentru afacerile lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa dea amanunte despre
afacerile lui Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui Lica si a afacerilor lui. Ghita
isi face reprosuri si are remuscari sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari.
Acesta isi cere iertare in fata Anei, probabil pentru nevoie disperata de sprijin, insa in
interiorul sau totul se destrama (Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert
cat oi trai pe fata pamantului). Drama emotionala prin care trece Ghita este alimentat in
acelasi timp si de frica de Samadau, Ghita fiind constient de ce ar putea pati in cazul in care
nu i s-ar supune acestuia, dar care este distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei,
este umbrita usor de omul cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept
momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra constinta pentru ceea
ce devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea
de razbunare a lui GHita izvorata din demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand
fiind acela de a-l prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima
pentr bani il dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau destin caruia nu i se
poate opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la omul cinstit si harnic la statutul de
complice in afaceri necurate si crima pana a deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria
sotie, ajungand in felul acesta pe deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima
treapta a dezumanizarii lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani este omorat de
Raut pentru faptele sale, in timp ce Lica se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifica
locul de nelegiuri, minciuni si alte crime, nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza morala in care
se afla acesta si evidentiaza trasaturile caracteriale ale acestuia. In prima parte a nuvelei,
Ghita se dovedeste a fi un sot credincios, intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua
parte devine un om ursuz, inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate si
in cele dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se raceste pe parcursul
subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita de propriul sot. Ea incepe
sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai multa atentie decat sotul ei, fiind
mai sigur pe sine, inspirandu-i protectie si siguranta, iar in final ea i se daruieste
Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict constient sau
inconstient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar cedeaza in postura de supus
in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu noroc si celui care i-ar fi putut curma viata.
Lica il implica asadar pe Ghita in afacerile lui necurate, personajul principal ne mai avand
posibilitatea sa renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala,
conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului personajului condus de setea banilor.

Concluzie
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice Moara cu noroc de Ioan
Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei psihologice, al carui statut social si moral
se schimba pe parcursul operei.

Opinie
In opinia mea, Ghita reprezinta tipul omului slab, fara autoritate si conform vorbelor sotiei
sale, o muiere imbracata in haine barbatesti care desi este un om bun, este condus de
propriile vicii, fiind insa constient de acest lucru, dar considera ca nu are de ales.
) contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume in
care triumfa binele si adevarul, cinstea si dreptatea, cumpatarca si iubirea de oameni, norme etice pe
care omul trebuie sa le respecte.
Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin
psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el-insusi afirma, este adept inflacarat al lui Confucius
(551-479 i.Hr.), auritorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul
fundamental in etica sa il constiruie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".
Dupa propria marturisire, Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de
Confucianism: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar si nu in
ultimul rand, cumpatarea, declarand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii
care le-au dat altora sfaturi" ("Educatia morala"). Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru
echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea
masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
Romanul "Mara" de loan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a aparut
abia in 1906. Aceasta opera literara este "cel mai bun roman al nostru, inainte de Ion", conform
afirmatiei lui Serban Cioculescu si "aproape o capodopera", in viziunea lui George Calinescu,
deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabila arta a detaliului si cu o mare
forta de construire a ansamblului.
Mara, protagonista complexa a romanului, un personaj eponim (care da numele operei - n.n.)
si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), este reprezentativa pentru
conceptia artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, romancierul
contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzatoare, care-si da seama ca banii sunt
singura cale de a asigura, pentru ea si copii, o existenta linistita, o viata demna si respectabila. Eroina
este un personaj realist traditional, deoarece este tipica pentru taranca "de peste munti si in genere al
vaduvei intreprinzatoare si aprige" (G.Calinescu), o femeie puternica, energica si cu multa
afectivitate pentru copiii ei.
Titlul indica numele personajului principal, intrucat aceasta creatie este, mai intai, "romanul
Marei", al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, ea fiind considerata si "prima femeie-
capitalist din literatura noastra" (Nicolae Manolescu). Pe Mara n-o intereseaza averea, ci doar sa aiba
bani, care sa-i aduca respectui celorlalti, impacarea cu sine si o siguranta constanta pentru viitorul
copiilor. Eroina se incadreaza in vederile etice ale scriitorului, al carui deziderat era acela ca oamenii
trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea Tntruchipand un adevarat exemplu de moralitate.
Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca "tanara si vomica" si
harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc", asa cum o caracterizeaza direct naratorul
omniscient. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata
stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe
dealul Paulis si casa, care era a Marei, data ca zestre cand se maritase. Mara este precupeata,
deoarece isi castiga existenta din negustorie, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", de marti
dimineata si pana sambata noaptea ea alearga cu marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare
de la Arad. Ca o adevarata femeie de afaceri ("businesswoman" - N.Manolescu), Mara are un singur
scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata si, ca un
adevarat negustor, "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca marfa".
Portretul fizic, conturat de naratorul obiectiv in mod direct prin detalii, trimite sugestiv la
trasaturile morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant",
Mara sta toata ziua, neobosita si energies, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in
timp ce copiii se zbenguie "printre picioarele oamenilor".
Trasaturile morale definitorii ale Marei decurg in mod indirect din faptele, atitudinea,
mentalitatea si aspiratiile eroinei. Femeie apriga, avand un acut simt al demnitatii umane, se hotaraste
sa stranga bani ca sa scape de saracie si sa-si creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se
straduieste sa le creeze o situatie materiala si sociala cat mai buna. Mama iubitoare, Mara are modele
de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca pe cea din Pecica, "o femeie minunata si
dulce la fire, si bogata, si frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii apar
"zdrentarosi si desculti", sunt, totusi, "sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si
frumosi", insa "nepeptanati si nespalati si obraznici". Cu toate acestea, Mara este stapanita de un
emotionant orgoliu matern, mai ales ca toata ziua vede copii si oameni pe care-i compara cu
"saracutii mamei" si atunci gandeste cu satisfactie, prin monolog interior: "Tot n-are nimeni copii ca
mine!".
Chibzuita pana la zgarcenie, Mara face in fiecare seara socotelile, pune deoparte banii pentru
siguranta vietii cotidiene si pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei ciorapi, "unul pentru
zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica", in care
pune zilnic fie si numai un creitar si mai degraba tmprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat
sa ia ceva din ciorapi.
Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator - n.n.), autoritara,
Mara are putere de munca si o inteligenta pragmatica, insusiri izvorate, indirect, din experienta ei de
viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta nici pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa
stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc.
Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, dorinta de a avea bani nu o dezumanizeaza ca pe Ghita (din
nuvela "Moara cu noroc"), eroina find mereu motivata si animata in actiunile ei de dragostea materna
si de prestigiul in societate. Construita din lumini si umbre, Mara nu se tndura totusi sa cheltuiasca
bani nici chiar pentru educatia copiilor ei, ci gaseste mijloace de a rezolva aceasta problema prin alte
cai. Din relatiile cu celelalte personaje, reise in mod indirect, inventivitatea si abilitatea femeii de a
evita cheltuirea banilor si a-si indeplini, totodata, telul in ceea ce priveste asigurarea viitorului celor
doi copii. Cand Persida implineste sapte ani, Mara o da in grija calugaritelor, insa nu se poate hotari
sa plateasca 60 de florini pe an, asa cum se intelesese cu maica Aegidia, desi "ar fi putut sa dea, avea
de unde [...] dar n-o ierta firea sa rumpa din niciunul dintre cei trei ciorapi". Maica Aegidia staruieste
pe langa maica priorita s-o primeasca pe fata si pentru numai cincizeci de florini pe an, ba mai
intervine si pe langa domnul Hubar, economul orasului, ca Mara sa capete arenda podului peste
Mures. Ca podarita, ea obtine un castig insemnat atat din taxele platite de trecatori, "cate doi creitari
de om si cate zece de perechea de cai ori de boi", cat si din avantajul ca-si pune masa si cosurile cu
marfa la capul podului si are vanzare buna, deoarece pe acolo "trecea toata lumea". Cu toate acestea,
ea nu vrea sa plateasca rascumpararea lui Trica si sa-l scape de armata -"Nu dau nici un ban!"-, ci se
imprumuta de la Bocioaca "saptesprezece sute de florini", cu gandul ascuns de a nu-i mai inapoia,
mizand pe faptul ca Trica se va insura cu Sultana, fiica mesterului, si astfel ea va scapa de datorie.
Dezamagit de atitudinea mamei, Trica "se da la Verbonc" de bunavoie, adica se inroleaza voluntar
pentru razboiul din Italia, unde este lovit in sold "de o tandara de bomba", din care cauza Mara se
simte vinovata ca nu platise rascumpararea si umbla amarata, "plangandu-se mereu de la Radna la
Lipova si de la Lipova la Radna".
Inteligenta si dotata cu un adevarat talent pentru afaceri, ea da bani cu camata, insa nu se
lacomese, ci implica in aceasta tranzactie si pe economul orasenesc Anton Hubar, impreuna cu care
avea si arenda podului: "Ca femeie cu minte, Mara stia ca n-are niciodata sa-si pearda banii daca face
tovarasie cu Hubar. Castiga, ce-i drept mai putin, [...] dar cresteau si ciorapii deodata cu copiii".
Banii ii dau Marei siguranta de sine si respectul celorlalti, ceea ce produce schimbari vizibile in
infatisarea si atitudinea eroinei, asa cum observa direct naratorul omniscient; "Nu mai era Mara
podarita, nici precupeata, nici mai ales vaduva ramasa cu doi copii saraci: gatita de nunta, ea se tinea
drept, vorbea rar si chibzuit, ba, pentru ca lumea sa afle, mai scapa si cate-o vorba despre supararile
pe care ti le fac datornicii".
Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de
fiecare data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Plecarea Persidei la
Viena impreuna cu Natl si casatoria lor secreta provoaca Marei o profunda amaraciune, pe de o parte
pentru ca fata se insotise cu un neamt (de alta etnie si religie), iar pe de alta parte pentru ca ajunsese
de rusinea satului. Cu toate acestea, Trica ii scrie Persidei ca Mara n-o invinovateste si-i transmite ca
"n-are sa-i pese de gura lumii si c-o astept sa vie cand ii va fi prea greu", atitudine din care reiese,
indirect, dragostea de mama ce se manifesta neconditionat pentru fiica ei. Atunci cand casnicia
Persidei este in declin, Mara ii sta alaturi, fiind un permanent sprijin moral pentru fata ei si o
incurajeaza sa treaca peste greutatile ivite, peste comportamentul violent si umilitor al sotului: "Lasa,
draga mamei! Sa nu te sperii, ca au sa treaca toate cu bine. Asta e soarta femeilor!".
Ca si Vitoria Lipan (din romanul "Baltagul", de Mihail Sadoveanu), Mara este o personalitate
puternica, darza, ferma si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul. Daca Vitoria isi pune toata
energia pentru aflarea adevarului si pedepsirea vinovatilor, Mara este preocupata de a strange
suficienti bani pentru un statut social si material solid, pentru a se simti stapana pe destinul ei. Dupa
ce aduna sume importante, siguranta de sine se accentueaza, increderea in propriile forte ii schimba
atitudinea si comportamentul, "vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar si se tinea mai
drept decat odinioara". Ii ramasese, totusi, neschimbata, prudenta de a nu cheltui banii adunati cu
atata stradanie prin munca ei. La botezul nepotului, Mara intentioneaza sa-i dea Persidei zestrea,
osciland, descrescator, de la treizeci de mii pana la 8 mii de florini, pe care, in cele din urma, se
hotaraste sa-i dea lui Natl, dar ginerele o roaga sa-i pastreze la ea. Mara este mandra si fericita,
vadind orgoliui magulitor ca ea doar atata "voia ca lumea sa stie..." ca are bani si ca ginerele sau a
considerat ca la ea "sunt mai bine pastrati".
Mara este "crestina adevarata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, merge la
biserica, multumeste "cum se cuvine in fata lui Dumnezeu", ii invata si pe copii: "Inchinati-va si voi,
samcutii mamei".
Calculate si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste
toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata
pretuirea si fata de care are simpatie si intelegere: "Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la
dansa. Las'ca banul te ridica si in sufletul tau si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de
vrednicie".
Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in
toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, scriitorul construieste imagini
sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care
convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care
individul e tinut sa o respecte". (Nicolae Manolescu)