Moara cu noroc de Ioan Slavici -nuvela psihologicaNuvela este specia epica in proza, cu actiune mai ampla decat a povestirii,conflict

consistent si personaje puternic individualizate. Actiunea consta dintr-o intriga puternica cu un conflict sustinut, materializata intr-o compozitie riguroasa,coerenta dar concisa ,care focalizeaza, de regula, asupra unui personaj principal si are ca scop caracterizarea acestuia. Nuvela psihologica se individualizeaza prin tipul de conflict,insistandu-se asupra celui interior,pe schimbarile caracteriale si comportamentale ale personajului, pe devenirea acestuia, dictata de un mediu nepropriu individului, descrisa in maniera tipic realista, ca felie de viata, dosar de existenta. Este tratata parvenirea individului intr-o societate pentru care nu este pregatit, pe care doreste sa o inteleaga si sa I se integreze, acte in care esueaza, totodata dezumanizandu-se treptat. Analiza starilor constientizate ale personajului ne conduce spre cheia in care este indicat sa fie lecturata o astfel de nuvela.Frica, obsesia banului, alienarea, erosul, fiecare dintre acestea ar putea constitui tema operei, in functie de perspectiva lectorului. Moara cu noroc a aparut in anul 1881, fiind inclusa in Novele din popor, volum care a dat in literatura romana un exemplu de scriere totodata traditionalista si realista.Poate fi privita si ca o ilustrare a notiunilor teoretice sustinute de Titu Maiorescu si Junimea(are specific national, este autentica). Din punctul de vedere al autorului, se incadreaza perfect in opera acestuia, deoarece este inca o dovada a crezului moralist al lui Slavici, o pledoarie pentru viata linistita si cumpatata, de refuz al parasirii unei ordini prestabilite, deoarece astfel de actiuni vor fi pedepsite de Destin. Tema nuvelei poarta, deci, valori etice si psihologice, dorind sa demostreze ca dorintele de imbogatire/parvenire duc la declinul moral si spiritual al individului;in locul acestora este recomandata, in maniera conservatoare, linistea colibei. Se poate sublinia si o conceptie estetica in viziune clasica:pentru ca ceva sa fie frumos trebuie inainte de toate sa fie bun si adevarat(Slavici) Subiectul este construit clasic,organizat pe momentele subiectului ,insa evitand liniaritatea, actiunea dezvoltandu-se pe mai multe planuri in maniera romanesca,in prim-plan fiind plasat un personaj a carui evolutie va fi urmarita pe parcursul operei. Interesant de urmarit este jocul de alternanta a conflictelor interior si exterior, acestea potentandu-se reciproc. Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa,infruntand situatia sociala si economica gri in care se afla.Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent familiei, el decide, impotriva sfatului soacrei ,sa ia in arenda hanul Moara cu noroc . Un timp afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in acest nou mediu, neprimitor (pusta aradeana)insa cu potential. Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa un sir de evenimente ,in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic. Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod;se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel interior, al constiintei carciumarului. Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o

dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si face. Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghiata il face pe acesta sa isi doreasca o confruntarea cu Lica. Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care,atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut,omul samadaului. Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor. Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma:asa le-a fost data. Opera este consistenta, organizata in 17 capitole, circulara, deoarece incepe si se sfarseste prin interventia batranei. Datorita faptului ca avem de-a face cu o nuvela, nu actiunea, ci personajele dau valoarea artistica scrierii. Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M. Forester),fiind rezultate ale propriilor fapte, actiuni si ganduri,actionand liber, neconstranse decat de forta destinului. Personaul asupra caruia focalizeaza lentila moralista a lui Slavici esteGhita,care,impreuna cu sotia sa, Ana si Lica Samadaul formeaza triunghiul nefericirii. In conturarea protagonistului se reunesc doua perspective esentiale: realismul psihologic (evolutia personajului) si clasicismul (viziunea de ansamblu care priveste destinele personajelor), rezultatul fiind un personaj individualizat. ste urmarita decaderea omului care isi paraseste mediul natal in cautarea bogatiei, a aceluia care din bun gospodar se transforma in impatimit de bani,pentru care e gata sa renunte la valorile morale, refuzand sa vada ca de fapt, bogatia lui era linistea colibei. Indepartearea de nevasta, copii, il fac sa se trezeasca singur, coplesit de regrete, de sete de razbunare, de manie, sentimente care, inevitabil ,duc la crima. Aceste stari au fost induse de Lica Samadaul, personaj demonic, aflat in relatie de dependenta cu Ghita, conducandu-l pe acesta pe drumul pierzaniei. Ana,care era prea tanara, prea asezata,prea blanda, reprezinta un personaj-barometru fata de atitudinea lui Ghita, ea fiind sensibila la modificarile starii acestuia si evoluand paralel cu el in directia nefasta. Pentru a-si contura personajele, Slavici se foloseste de toate tipurile de acracterizare, atata directa (de catre naroator, alte personaje, autocaracterizare), cat si de cea indirectea, prin fapte, vorbe, ganduri. Slavici apeleaza la caracterizarea directa atunci cand sugereaza inca de la inceputul nuvelei trasaturile dominante ale lui Lica. Samadaul,porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati [] e mai ales om aspru si neindurat [] care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de teama caruia tremura toata lumea si care stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si in oala de varza Desi exercita asupra Anei o dominatie fascinanta, Lica este caracterizat in mod direct de Ana ca fiind om rau si primejdios. Ana isi avertizeaza sotul ca Samadaul este periculos, fapt ce se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii. Tot Ana este cea care la un moment dat observa o diferenta intre Lica si Ghita, contribuind la caracterizarea amandurora:Tu esti om ,Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat

asa. Modalitatea principala in observatia psihologica intreprinsa de Ghita este intospectia, autoanaliza.Cand cade in patima banilor, isi da seama ca este o fire slaba,autocaracterizandu-se: asa m-a lasat Dumnezeu!Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Caracterizarea indirectaCaracterizarea indirecta se regaseste pe tot parcursul operei. Faptele graiesc pentru personaje. Astfel,om harnic si cinstit,la inceput Ghita ia in arenda hanul Moara cu noroc deoarece isi dorea sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Treptat, el este atins de patima banilor care ii va oferi de altfel si un sfarsit tragic. Faptul ca isi cumpara pistoale de la Arad, ca isi mai angaleaza o sluga, pe Marti, un ungur nalt ca un brad si doi caini indica incertitudinea si nesiguranta care il domina dupa ce relatiile cu Lica Samadaul se complica din ce in ce mai mult.Gandurile lui Ghita privitor la faptul ca pentru prima oara isi dorea sa nu fi avut nevasta si copii, sa nu fi fost legat de nimic si sa fi putut risca pentru a castiga mai mult sunt un prim indiciu al transformarii lui Ghita intr-un impatimit. Atunci cand isi da seama de gravitatea situatiei in care ajunge, Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: iarta-ma,Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului. Pe masura ce petrece mai mult timp la Moara cu noroc si are un mai mare contact cu Lica Samadaul, relatiile lui Ghita cu familia sa devin din ce in ce mai reci si mai tensionate.Ana observa ca barbatul ei este ingandurat, se instraineaza de ea si de copii, ajunge mai de tot ursuz, nu mai zambeste ca inainte si se mainie foarte usor.Chiar si mediul influenteaza caracterul personajelor: asezata intr-o vale, Moara cu noroc este incunjurata de locuri rele. Chiar numele sugereaza un topos negativ, idee sustinuta de mentalitatea rurala (la moara dracii macina sufletele),iar alaturarea calificativuluicu noroc nu face decat sa il amageasca amarnic pe cel care vrea sa infrunte intelepciunea colectivitatii. Hanul devine simbol al imbogatirii si va exercita influente negative asupra lui Ghita in acelasi mod in care o va face Lica Samadaul, devenind mediul propice pentru un impatitit al banilor. Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea realizandu-se la persoana a III-a de catre un narator omniscient si omniprezent Focalizarea externa predomina pe parcursul operei,deoarece Slavici imprumuta ipostazei naratoare registrele stilistice ale personajelor, de aici rezulta impresia de veridicitate dar si de stil neprelucrat ,neartistic. Alaturi de aceasta apare si tehnica punctului de vedere sau a focalizarii interne, deoarece povestitorul omniscient imprumuta din autoritatea sa batranei, aceasta devenind vocea colectivitatii (a sfatului batranilor, care in lumea rurala are autoritate deplina);de aici rezulta dimensiunea moralizatoare a nuvelei. Modalitatile de expunere sunt folosite variat, pentru a sugera gama variata de stari si pentru a focaliza asupra aspectelor care intereseaza. Naratiunea este dinamizata si dramatizata prin dialog(inceputul nuvelei), apoi ritmul este incetinit prin prezenta secventelor descriptive cu rol in descrierea cadrului naratiuni, a conturarii portretelor. Specifice unei opere de analiza psihologica sunt monologul interior de factura traditionalista care reda gandurile personajului(cap IV) si monologul interior adresat,(Ghita vorbeste cu sine,imaginand-o pe Ana ca interlocutor), cu rol de caracterizare indirecta. Datorita acestor insertii dar si elipsei, tehnicii flash-back-ului ,naratiunea capata aspect discontinuu,dand impresia ca ezitarile personajului se imprima povestirii si discursului narativ, ajutand lectorul sa vibreze la

situatia descrisa. Stilul este imprimat de oralitatea ardeleneasca , asemanator lui Creanga ,mult mai cenusiu insa,la fel ca pusta aradeana,fara savoare, ci doar sters, sarac,cu repetarea acelorasi cuvinte in interiorul acelorasi fraze(T. Vianu),urmarind ritmul vorbirii. Realizata in maniera realista, cu accente clasice, opera retine atentia prin complexitatea sa, fiind desemnata de G. Calinescu drept nuvela solida cu subiect de roman,dar si personaje pregnant conturate, dar,mai ales, in maniera tipica pentru Slavici :includerea ideii moralizatoare ,nuvela capatand valoare de parabola a cumpatarii.

Padurea spanzuratilor
Aparut in 1922, Padurea spanzuratilor" este primul roman de introspectie din literatura romana" (Al. Sandulescu), autorul reliefand gandurile si dramaticele trairi sufletesti ale luiApostol Bologa. roman transilvanean, obligat sa lupte, in primul razboimondial, impotriva altor romani; Padurea spanzuratilor" este un roman psihologic. Dincolo de evocarea unei realitati (harazita romanilor de un destin istoric nefast), tenta umana si profundul tragism al romanului ar putea fi explicate prin sursele de inspiratie: o fotografie adusa de pe front si care infatisa o padure de spanzurati, dar, mai ales, executia prin spanzurare a lui Emil Rebreanu (fratele autorului), care incercase sa dezerteze din armata aus-tro-ungara si sa treaca la romani. Tema romanului o constituie tragedia romanilor transilvaneni obligati sa lupte, in primul razboi mondial, impotriva altor romani (cei din Regat). g6e854gj75nxp Pe un plan mai profund, aceasta este tragedia omului prins in cercul unui destin istoric nefast. Titlul este laitmotivul romanului. Imaginea padurii spanzuratilor apare spre sfarsitul actiunii, inainte de incercarea de a dezerta a lui Bologa. Chemat la comandament, acesta trece, cu masina, pe langa o padure si vede atarnand in copaci, trupurile a sapte spanzurati. Mintea lui dilata realitatea multiplicand la nesfarsit numarul spanzuratilor, ca intr-un cosmar: Si totusi in ochii lui, cei sapte se multiplicau neincetat, iar branistea se transforma treptat intr-o padure fara margini, spintecata de un drum fara sfarsit... Si in fiecare copac al padurii nemarginite, de-a lungul soselei nesfarsite, i se parea ca atarna alti oameni, mereu altii, toti cu ochii dupa el, cerandu-i socoteala." Structura: Prevestit de nuvela Catastrofa" (pe aceeasi tema a razboiului care genereaza uciderea fratelui de catre frate, ca in mitul biblic al lui Abel si Cain), romanul Padurea spanzuratilor"este alcatuit din patru ..carti" de intindere inegala (primele trei, de cate unsprezece, iar a patra - de opt capitole). Structura romanului este simetrica. in sensul ca incepe si se incheie cu scena unei executii: in deschiderea actiunii, undeva, pe frontul rusesc, intr-o seara cenusie de toamna, sublocotenentul ceh Svoboda este executat prin spanzurare, pentru ca incercase sa dezerteze la inamic; in final, intr-o dimineata de primavara, pe frontul romanesc, locotenentul roman Apostol Bologa traieste acelasi destin, pentru aceeasi vina. Cele doua morti se aseamana si prin lumina izbucnita din ochii condamnatilor, de parca unul ar fi copia celuilalt sau, poate, a unui sir de oameni reprezentand padurea spanzuratilor". Incipitul este o formula memorabila cu care incepe un text si care se reverbereaza asupra intregii lucrari. In Padurea spanzuratilor", fragmentul care deschide romanul este memorabil si simbolic: Sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare, infipta la marginea satului, intindea bratul cu streangul spre campia neagra, intepata ici-colo cu arbori aramii." Pictat in culori sumbre, prevestitoare, tabloul este dominat de doua elemente: cerul (comparat cu un clopot funest) simbolizand, poate, cercul de fier al destinului si spanzuratoarea.

Personificata {sfidatoare"), aceasta pare a lua in stapanire, prin bratul intins, campia neagra",indoliata. Simbolurile mortii se reverbereaza peste intreg romanul, pana in final: Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului. Pamantul i se smulse de sub picioare. isi simti trupul atarnand ca o povara. Privirile insa ii zburau, nerabdatoare, spre stralucirea cereasca, in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului: - Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol... Apostol... Apostol." Finalul fiind sfarsitul lucrarii, autorul a surprins aici moartea lui Bologa. in aceste momente, in timp ce faptura de lut simte chemarea pamantului, glasul preotului ii confera fiintei umane sacralitatea: rostit de trei ori, numele Apostol face din Bologa un ucenic al lui Hristos, care se jertfeste intru izbavirea neamului sau. Universul operei: Subiectul romanului ar putea fi povestit astfel: In timpul primei conflagratii mondiale, ardeleanul Apostol Bologa, locotenent in armata austro-ungara, se face remarcat prin atitudinea sa de militar model, care considera ca razboiul este adevaratul generator de energii". In timp ce se afla pe frontul rusesc, Bologa traieste o experienta decisiva: este numit in completul de judecata care-1 condamna la moarte prin spanzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda, invinuit de inalta tradare. Constiinta ca si-a facut datoria il stapaneste pe tanarul roman si in clipele premergatoare executiei, cand Bologa se implica, dincolo chiar de atributiile lui, in organizarea acestui tragic eveniment; discutia pe care o poarta cu mai varstnicul capitan Klapka reliefeaza o atitudine inflexibila fata de condamnat (pe care il caracterizeaza drept o rusine pentru corpul ofiteresc"). Atunci insa cand Svoboda il priveste de sub streang, Apostol Bologa este impresionat de lumina care izvora din ochii cehului, in care se aprinsese o stralucire mandra, invapaiata, care parca patrundea in lumea cealalta". Din aceasta clipa, lumina din privirea condamnatului se va instaura in subconstientul lui Bologa. va deveni o chemare a Neantului, catre care acesta se indreapta ca un halucinat, pana cand va ajunge el insusi sub streang. Acum se contureaza si principalul conflict al romanului, de natura psihologica si atat de puternic, incat va modifica intreaga evolutie ulterioara a lui Bologa: contradictia intre notiunile teoretice (datoria, razboiul, patria impusa) si realitatea dramatica. Tot acum incepe criza lui de constiinta, odata cu flacara din ochii condamnatului" care ii patrunde in inima ca o imputare dureroasa": pe drumul spre casa, glasul lui Bologa, comparat cu un scancet de bolnav" atesta inceputul unor framantari dureroase, inca nemarturisite. Pentru a explica resorturile sufletesti ale acestui personaj dilematic, autorul evoca, prinretrospectiva, copilaria si tineretea lui Bologa. Fiu al unui avocat roman (losif Bologa), din oraselul transilvanean Parva, micul Apostol creste intr-o familie dominata de doua vocatii: cea a sacrificiului pentru cauza romanilor (prin tatal sau, cunoscut luptator memorandist) si cea a credintei in Dumnezeu (pe care i-o insufla mama). f Sentimentul religios (care ii pricinuieste lui Apostol Bologa viziuni mistice, in copilarie) va fi un suport moral solid in clipele despartirii de parinti, cand baiatul este trimis la liceu, la Nasaud. Un eveniment trist tulbura insa, in curand, noua viata de elev a lui Bologa: moartea neasteptata a tatalui (pe care Apostol tocmai incepuse sa-1 inteleaga si sa-1 iubeasca). Si cum baiatul nu putea accepta ideea vointei divine, in sufletul lui, credinta in Dumnezeu se prabuseste ca o cladire veche cu temelii ca radacinile stejarului". in golul ramas, isi va face loc ideea datoriei (continuta in cuvintele rostite de tatal sau, atunci cand terminase scoala din Parva: Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman "). Ideea datoriei il calauzeste in timpul orelor de iluminare sau deznadejde din anii de liceu si apoi, in primii ani de studentie, la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Peste aceste framantari izbucneste razboiul. Acum, dintr-o pornire tinereasca necontrolata, Apostol Bologa

se inroleaza ca voluntar, pentru a creste" in ochii logodnicei sale, Marta Domsa. Cu toate ca era roman, se comporta leal fata de armata statului austro-ungar si, dupa doi ani de front, ajunge la episodul Svoboda. Acum incepe lungul drum al izbavirii, in cursul caruia, discutiile cu ceilalti ofiteri (dar, in mod deosebit cu Otto Klapka) conduc la o alta optica asupra razboiului: ... // incolti in minte o idee ca un carlig: Ce cauta el aici?". in timpul unei nopti intunecoase, ideea dezertarii apare in constiinta lui Bologa, dintr-o data, ca o posibilitate fara termen; pe urma, ea prinde contur, cu atat mai mult, cu cat Klapka il informeaza ca vor fi mutati pe frontul romanesc. Primind misiunea sa distruga un reflector inamic, Apostol Bologa simte, din nou, chemarea luminii " si stralucirea i se parea cand ca privirea lui Svoboda sub streang, cand ca vedenia pe care a avut-o in copilarie, la biserica, in fata altarului, sfarsind rugaciunea catre Dumnezeu ".Chemat de generalul Karg pentru a fi decorat, Bologa incearca sa obtina mutarea pe un alt front, dar este refuzat; la iesire, hotararea de a dezerta era luata. Ajungand pe frontul romanesc (la Lunca, langa Faget), personajul isi continua criza de constiinta: in timpul unei permisii, rupe logodna cu Marta (pe motivul simpatiei ei fata de unguri), dar la intoarcerea in Lunca, o cere in casatorie pe Ilona, fiica groparului maghiar Vidor (gazda sa). Pentru a treia oara. Bologa simte chemarea luminii din ochii lui Svoboda. intr-o dupa amiaza, in timp ce trecea cu masina printr-o padure, mergand spre comandament. in constiinta lui, imaginea celor sapte tarani spanzurati se multiplica, iar impresia asemanarii lor ii produce iluminarea/ e Svoboda...privirea lui". In aceeasi seara, cerandu-i-se sa condamne la moarte pe alti tarani (invinuiti de spionaj), Bologa intelege ca nu mai are cale de intoarcere. Ziua lui faustiana incepuse si, pentru a nu mai incheia un pact cu diavolul, incearca sa treaca la romani, dar este prins si condamnat. Autorul urmareste, prin analiza psihologica, trairile lui Apostol Bologa in ultimele lui ore de existenta: invalmasirea gandurilor, renuntarea la aparare, drumul pana la locul executiei, momentele in care condamnatul nu-si recunoaste propriul nume scris pe cruce, pana la lumina apoteotica din final, izbucnita din ochii lui Bologa, odata eu primele raze ale soarelui, ca intr-o noua Geneza in care Omul este proiectat pe fundalul Universului. Specia literara: Padurea spanzuratilor"; de Liviu Rebreanu, prezinta urmatoarele caracteristici: - Este o lucrare in proza, de mare amploare; - Actiunea se desfasoara pe mai multe planuri; - Conflictul este puternic si bine marcat; - Personajele sunt complexe. Padurea spanzuratilor" este un roman. Romanul este o specie a genului epic. Opera narativa in prpzar de mare amploare si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai rqulte planuri, romanul are un confljct bine marcat si personaje complexe.

HANU ANCUTEI - MIHAIL SADOVEANU

Hanu Ancutei ,tiparit in intregime in 1982 , dar inceput cu 7 ani mai inainte ,prin publicarea povestirii Iapa lui Voda , trebuie luat si citit in intregime,daca voim sa intelegem arta prozatorului. Tehnica povestirii in povestire , sau a povestirii in rama , formula narativa foarte veche , dar in acelasi timp foarte noua(fiindca o gasim aplicata in diferite moduri), are avantajul de a putea transforma pe povestitorii insisi in personaje ale naratiunii de cadru.Ea are totodata si un caracter profund popular.Cunoscand adanc vechile carti populare ,atent mai ales la arta de povestitor a unui Neculce sau Creanga , Sadoveanu atinge in aceasta opera a sa culme a rafinamentului artei cuvantului romanesc.

Hanul insusi devine personaj in povestirea de cadru.hanu ancutei nu e un han ca toate celelalte.Asezat la rascruce de drumuri , si de veacuri , Hanu Ancutei este o cetate care adaposteste pe povestitori si pe ascultatori , cu totii iubitori de vin din Tara de Jos , baut din oala de lut rosu.Teatral si solemn , pentru ca din modul cum e notata oralitatea vorbirii putem deduce tonul si gesturile personajului comisul Ionita , razasul cel fudul de la Darmanesti , spunea:Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han ,-era cetate.Avea niste ziduri groase de ici pana colo.Si niste porti ferecate cum n-am mai vazut in zilele mele.In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni , vite si carute si nici habar nu aveau din partea hotilor...De aceeasi parere era si Mos Leonte Zodierul:Asa ziduri ca de cetate , asa zabrele , asa pivnita ,-asa vin ,-in alt loc nu se poate.Nici asa dulceata , asa voie buna s-asemenea ochi negri ;eu parca tot sub ei as sta pana ce mia veni vremea sa ma duc la limanul cel fara de vifor... Lirismul sadovenian , invaluitor , transpune adunarea de la han , ca si intamplarile povestite acolo , intr-un timp nedeterminat.Hanul reprezinta , in mic , Moldova dintotdeauna , Moldova oamenilor simpli cu obiceiuri arhaice , cu intamplari care se perinda dupa anume date calendaristice , cu practici savarsite ritualic.Diferitele Ancute care se succed , ca stapane la han , sunt parca una si aceeasi , in ochii generatiilor de bautori si povestasi.Insasi curgerea melodica a propozitiilor , pe care scriitorul rapsod le pune in gura povestitorilor , da impresia de continuitate in valuri fara sfarsit..Iata un pasaj in care punerea verbelor la imperfect sugereaza aceasta imagine poetica:Taberele d cara nu se mai istoveau.Lautarii cantau fara oprire.cand cadeau unii , doborati de truda si de vin , se ridicau altii de prin cotloanele hanului. Povestire care ni se pare ca da, in modul cel mai adecvat , sensul intregului ciclu este Negustor lipscan. Moldova celor adunati la Hanu Ancutei este o lume statornica , fericita intrucat se poate infrupta din darurile pe care pamantul acestei tari le ofera cu imbelsugare , refractara , mai ales , orice innoiri ale lumii civilizate care i-ar putea strica linistea.Inventiile tehnice sunt privite cu suspiciun:Cine stie ce ticalosenie nemteasca a mai fi,mormaieste cu indaratnicie si cu glas gros ciobanul de pe Rarau , auzind ca stapan Damian Cristisor calatorise cu trenul.Ca cititor in zodii , mos Leonte admite ceasornicele , dar in ruptul capului nu e de acord cu palariile la cucoane:De ceasornice nu ma mir...dar femeile cu palarii , drept sa-ti spun , mie nu-mi plac. Cat priveste alimentatia , moldovenii cei vechi nu intelegeau cum nemtii beau bere amara , mananca carne fiarta si cum se pot lipsi de sarmale , de bors , de crap la protap ori de miel fript talhareste.De la concluzia capitanului Isac:Apoi atuncea , urma capitanul Isac , daca nu au toate acestea , nici nu imi pasa!sa ramaie cu trenul lor , si noi cu tara Moldovei, nu s-ar putea spune insa ca tara Moldovei e numaiindecat o tara a fericirii , pentru ca , dupa cum reiese din povestirea lui Constandin Motoc , ciobanul de pe Rarau , boierii asupresc crancen pe tarani si oamenii , ajutati de haiduci, precum Vasile cel Mare , trebuie sa-si faca singuri judet , un judet al sarmanilor , dupa pravile nescrise dar drepte. Luate fiecare in parte , cele 9 istorisiri nu spun mare lucru , sau spun prea putin din punctul de vedere al prozatorului.Pentru ca nu atat ce se spune in Hanu Ancutei este esteticeste superior , cat mai ales modul cum se spune , felul de a povesti al fiecarui personaj in parte ramanand profund definitoriu. Numai pentru ca veni vorba , comisul Ionita povesteste intamplarea cu iapa lui Voda.Alminteri el care sta stalpla han , desi declara ca pleaca de indata , aratand spre calul deja inseuat , avea de povestit ceva infricosetor.Sirul povestirilor insa , care decurg in chip natural una dintr-alta , cu o savanta punere in scena , il impiedica sa plece , pana cade si el , o data cu ceilalti , doborat de somn si bautura.

Povestitorul genericului care e unul din oameni ce stau mai la o parte , pe protapurile carelor din umbra hanului , ni-l prezinta pe calugarul Gherman de la Durau mai mult ca pe un haiduc paduratic.In aparenta tacut , afundat in barba lui stufoasa si Indeletnicindu-se cu oala calugarul dintr-o data a slobozit cuvant: Atunci cu mare dragoste si placere s-a ridicat din coltul lui calugarulcel care venise de la munte si , cumpanindu-si oala in dreptulbarbii , a slobozit cuvant.Pana in acea clipa tacuse si se indeletnicise cu oala si nici nu-l vedeam de barba. Vorbirea lui e presarata cu cuvinte din scripturi.La schitul Durau-spune el-ma invoiesccu fratii mei intru pustietate , iesind cateodata cu toporul si cu cutitul impotriva dihaniilor , caci noi arma de foc si sabie nu se cade sa purtam:suntem slujitori cu duhul.Lucrurile mirenesti insa nu-i sunt cu totul straine , judecand dupa felul cum se adreseaza Ancutei:-Iti multumesc , lele Ancuta ,pentru vin si pentru cautatura ochilor.Poti sa umpli oala , ca sa nu te trudesti a veni a doua oara. Ca multe alte personaje tipic este mos Leonte Zodierul.Se vede cat de colo ca mos Leonte arde de nerabdare sa spuna o istorie.Politicos insa , invita pe comisul Ionita a nu-si uita cuvantul in legatura cu intamplarea cea grozava.Dar mos Leonte are o adevarata mancarime de limba , tine sa vorbeasca numaidecat si atunci recurge la un siretlic ce nu da niciodata gres in captarea auditorului.Se minuneaza ipocrit si teatral de povestirea calugarului si declara pe un ton potolit ca nu si-a mai simtit inima ca potarnichea in cangile soimului, ca acum , decat o data in viata sa , anume atunci cand a vazut balaurul.Se intelege , adunarea , inclusiv comisul Ionita , ii cere , in cor , sa spuna povestea cu balaurul care inghite pe boierul Nastasa Balomir , hapsanul , caruia ultima si tanara lui sotie ii venise in sfarsit de hac , cu ajutorul solomonarului. Ciobanul de pe Rarau reprezinta , in adunarea idilica de la Hanu Ancutei , pe cei multi si oropsiti , oamenii pamantului.Portretul , foarte adecvat , este executat in trasaturi aspre , puternice , desprins parca din fabuloasa Dacie preistorica:S-a ridicat din tohoarca lui , de la protap , un om matahalos , si s-a aratat in lumina focului pasind leganat.Numai dupa cum aducea picioarele , rar , cosind cu ele parca , s-ar fi putut cunoaste ca-i cioban.Se vedea asta insa si dupa gluga , dupa caciula dintr-un berbece , dupa chimirul lat si lustruit si mai ales dupa camasa scortoasa de spalaturi in zer , purta toiag nalt pe care il tinea sus.Si ochii mititei , abia i vedeam de sub strasina fruntii si a sprancenelor.Avea plete unse cu unt , iar barba-i era rasa cu custura de coasa. Ciobanul atribuie povestea sa , Judet al sarmanilor , unui prieten al sau.Insa si el , ca si calugarul Gherman , are o taina...De fapt povestea lui e autobiografica si asta se vede din modul spunerii , ton si gesticulatie:Povestind , ciobanul se atatase si acum isi scurta capul si bratele in rumeneala focului.Glasul ii iesise di cumpana obisnuita.Vorbea prea tare , insa ca si cum ar fi fost singur. Fantana dintre plopi si Cealata Ancuta sunt doua povestiri romantice de dragoste , una privitoare la intamplarea din tinerete a capitanului Isac cu o tanara tiganca , cea de-a doua referitoare la rapirea unei fete de boier de catre feciorul de razasi Tudorita Catana.Ambele intamplari au loc in jurul hanului Ancutei.Orb sarac si Istorisirea Zahariei Fantanarul prilejuiesc aducerea in scena a 3 personaje foarte pitoresti:Orbul e un calic batran , un ticalos si un nemernic(continutul semantic al cuvintelor e cel vechi).In tinerete facuse parte dintr-o banda de cersatori si hoti , condusi de un oarecare Ierofei , care a murit , acesta din urma , la o petrecere si la o batalie int-o noapte.Ratacind multa vreme prin partile Chiului , orbul se intorcea acum la locul nasterii sale , sub poalele muntilor Moldovei.Nemernicul este insa un Homer autohton.Stie o multime de istorii , pe care le spune acompaniindu-se la cimpoi.Le spune si le canta in schimbul unui hartan de carne fripta si al unei ulcele de vin acru , cerand cu demnitate , adulmecand alimentele dar si caracterele oamenilor cu urechile si nasul.Datina cere sa inceapa cu cantecul Mioarei-indiferent de starea de spirit a adunariichemand viers de mahnire din departarea anilor de demult.Melodia Mioritei cuprinde pe toti:Ciobanul cel

prost de la Rarau , cum si monahul care ducea la Sfantu Haralambie plangeau pe locurile lor fara nici o rusine. Orbul povesteste apoi intamplarea cu fuga lui Duca-voda in mazilie , spre tara leseasca , tiptil, in mare graba si umilinta.Oprindu-se la o casa si cerandu-i unei femei o oala cu lapte , e intampinat cu blesteme , cum scrie si in cronica lui Neculce: - N-avem lapte , n-avem vaci , mamuca;n-avem , ca ni le-a mancat Duca-voda , manca-l-ar temnita pamantului si viermii iadului cei neadormiti.Iata sursa exacta a lui Sadoveanu:coparatia de texte ramane exceptional de interesanta asupra modului de documentare a scriitorului.Pornind de la o viziune popular-folclorica , marele prozator impinge istorisirea lui Neculce-indeajuns de realista , macar prin comparatie-spre mit si legenda. Lita Salomia , care aduse de mana pe orb , e o baba cu gura punga si privirea ascutita , cam rea.Se face a se mira de succesul cantaretului.Nu bea vin pentru ca sufera de vatamatura , dar nu se da indarat de la rachiu si placinte moi , pe care le molfaie intr-un dinte.Zaharia Fantanarul , cu capu-i buhos si barba-i incalcita, este o personificare a tacerii pietrificate.Bea si tace cu indaratnicie.Face fantani dar iubeste mai mult vinul decat apa.Istorisirea lui-o alta poveste de dragoste intre o fata de boier si feciorul unui mazal, intamplata pe vremea lui voda Calimah-e spusa de fapt de Lita Salomia.Naratiunea cu cei doi tineri fugiti si adapostiti in coliba lui Zaharia din padure, se costituie dintr-un dialog.Baba Salomia povesteste si abia din cand in cand scoate , cu clestele, cate o vorba din gura lui Zaharia:Asta-i...Atata-i. Asadar , indiferente de sine-cum spune G.Calinescu-cele 9 povestiri de la Hanu Ancutei se leaga dintr-un tot unitar , arta prozatorului fiind aceea de a crea personaje-povestitori si o atmosfera specifica. Dupe cum affirm mai sus , mestesugul nu consta neaparat in ce se spune cat mai ales in modul cum se spune.Acest cum il formeaza miscarea si comportamentul povestitorilor , care se succed in chipul cel mai natural la cuvant , dar il formeaza , mai ales , vorbirea lor.Dupa cum s-a observat is dupa cum insusi scriitorul a marturisit-o adesea , arta lui Sadoveanu se aseaza in linia traditiei lui Neculce is Creanga , mai ales pin parfumul vechi si moldovenesc al cuvantului.Aceasta se poate observa din fiecare sir si din fiecare intorsatura de fraza. Astfel , oprindu-ne mai amanuntit la ultima povestire , Istorisirea lui Zaharia Fantanarul , vom observa atragerea in sfera artei a cuvintelor si expresiilor populare. Orbul cel sarac stie istorisiri si se bucura de simpatia auditorului.Dar Lita Salomia nu mai avea astampar , rupandu-si degetele si muscandu-si buzele , contrariata de atentia care se da unui ticalossi isi da cu parerea , in doi peri:-Iaca astfel traiesc unii fara grija macar ca-s niste nevolnici.Umbla dusi de mana de altii , ca ei singuri nu-s vrednici sa calce doi pasi ; si pe unde ajung spun niste minciuni , de sta lumea si se uita la dansii cu gura cascata. Lita salomia , baba cea ascutita la limba , se caracterizeaza singura pin modul cum vorbeste , fara cea mai mica interventie din partea povestitorului.Ca mai batrana in adunare ea se exprima pin pluralul demnitatii , Dar se umple de naduf cand vede ca orbul le intorcea si le sucea ca sa se plece o lume catre dansul. Impresia de oralitate si de miscare scenica a personajului se realizeaza , simultan , din cuvinte auzite in vorbirea regionala curenta :asta,s-am(in loc de si-am)nimica,Dar mai ales din expresii verbale:le intorcea ,le sucea , sa se plececatre, m-am umplut de naduf si din constructii eliptice:toate ale lui, o lume(substantivul neatriculat ) auzind,vazand(lipsa complementului drept).Fiind bolnava de vatamatura , baba se apara de (respinge)ulcica cu vin pe care i-o intindea razasul. Ceremonioasa , aproape ritualica ,scena se poate juca perfect de catre o actrita care poate ghici mima si pantonima, fara indicatii regizorale , numai din inflexiunile limbii.