Ghita – Moara cu noroc

Publicata in 1881, in volumul “Nuvele din popor” nuvela realista, de factura psihologica “Moara cu
noroc” devine una din scrierile reprezentative pentru viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii si asupra vietii
satului transilvanean. Nuvela are ca tema consecintele nefaste si dezumanizante ale dorintei de
imbogatire, in contextul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Ghita este cel mai bine conturat personaj din nuvela lui Slavici, un personaj “rotund”, al carui destin
ilustreaza consecintele nefavorabile ale dorintei de inavutire. Potrivit esteticii realiste, personajul este
tipic pentru categoria sa sociala; acesta reprezinta tipul carciumarului interesat de bani, cu trasaturi
conditionate de mediu, dar cu o evolutie care il individualizeaza. Dezumanizarea personajului este
urmarita prin analiza psihologica.

La inceputul nuvelei, Ghita este un cizmar sarac, dar un om harnic, bland si cumsecade. Acesta doreste
sa asigure familiei sale, formata din Ana si cei doi copii ai sai, un trai mai bun, motiv pentru care ia in
arenda carciuma de la Moara cu Noroc, care este cunoscuta ca aducand ghinion proprietarilor sai. La
inceput carciuma aduce profit, iar familia traieste in armonie pana la venirea la han a Samadaului, “un
om rau si primejdios”. Sub influenta sa distrugatoare, Ghita se instraineaza de familie si se
dezumanizeaza treptat.

Ghita este conturat in nuvela cu ajutorul caracterizarii directe, cat si al celei indirecte.

Prin caracterizarea directa, trasaturile personajului sunt evidentiate de narator. Astfel, sunt ilustrate
cele doua ipostaze ale personajului: cea a taranului care munceste corect si isi iubeste familia (“un om
harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri”) si cea a omului dominat de dorinta banului si a
averii (“acum el se facuse de tot ursuz, se aprinde pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca inainte,
ci radea cu un hohot incat iti venea sa te sperii de el”). De asemenea, contrastul dintre cele doua
ipostaze ale sale este sesizat si de celelalte personaje. Ana observa cel mai bine schimbarile prin care
sotul sau trece, fiind principala victima asupra careia se rasfrang actiunile lui Ghita. Ana era initial loiala
lui Ghita si avea deplina incredere in deciziile lui, insa odata cu transformarile sotului ei, atitudinea si
pararea ei fata de acesta se schimba si ele : “Esti un om netrebnic si grozav, trebuie sa te fi ticalosit tu in
tine, pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti.” Vorbele Anei demonstreaza dezamagirea
acesteia fata de sotul sau, pe care il considera la final un om las si nedemn. Totodata, vorbele spuse de
Lica Samadaul “Tu esti om Ghita.... om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul..”
alimenteaza in permanenta mandria lui Ghita, atragandu-l in cursa Samadaului bine planificata a
afacerilor necurate. Un alt procedeu de caracterizare directa prezent in text este autocaracterizarea.
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior ilustreaza, in acelasi timp, si slabiciunile sale, dar
si mijlocul sau de aparare prin victimizare: “ Ei! Ce sa-mi fac!.. Asa m-a lasat Dumnezeu!..”

Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva la avere si
bani, ce se va transforma in patima, si prin relatia sa cu celelalte personaje. Actiunile, gesturile si
atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta care il domina, teama si suspiciunea fiind
instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca sa-si asigure cateva masuri de protectie in momentul
in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta de siguranta pe care o resimte in
subconstientul sau, frica fara de Samadau nu dispare. Acesta merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale,
isi face rost de doi caini si isi angajeaza inca o sluga, pe Marti.

Axa vietii morale a personajului este distrusa treptat; el pierde pe rand increderea celorlalti, a Anei si a
familiei sale, si increderea in sine. O scena semnificativa pentru ilustrarea slabiciunii sale si a vinovatiei
resimtita sunt arestul si judecata, care ii provoaca mustrari de constiinta. Carciumarul ajunge sa fie
implicat fara sa-si dea seama in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei si a copilului ei. Dupa jaf,
Ghita este chemat sa depuna marturie si i se da drumul acasa numai “pe chezasie”. La proces jura
stramb, si astfel devine complicele lui Lica. In acest moment, desi are oportunitatea sa scape de Lica , el
alege sa nu il tradeze din cauza fricii si atractiei sale pentru banii pe care ii obtine de la samadau, cuprins
fiind de slabiciune si lacomie. Carciumarul are totusi momente de sinceritate, cand cere iertare sotiei si
copiilor.

Dezumanizarea lui Ghita il conduce pe ultima treapta a degradarii morale, cand, de Paste, orbit de
furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia drept momeala in bratele
Samadaului. Planul sau este de a il prinde pe Lica cu banii furati de la arendas pentru a il preda
jandarmului Pintea. Acesta spera pana in ultimul moment ca Ana va rezista influentei nefaste a lui Lica.
Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita care se instrainase de ea si de familie, intr-un gest de razbunare,
Ana i se daruieste lui Lica. Pana se intoarce Ghita cu jandarmul Pintea de la Ineu, Lica reuseste sa fuga de
la han, stricandu-i astfel planul de razbunare. Dandu-si seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana.
Prin omorul Anei, cea lipsita de aparare, Ghita se plaseaza pe pozitia de forta in raport calau-victima,
drept razbunare ca nu s-a putut pozitiona astfel fata de Lica. Din ordinul Samadaului, Ghita este
impuscat de Raut, carciuma este incendiata, iar Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac, pentru
a nu fi prins de Pintea. Astfel, in acest episod final este ilustrat apogeul conflictului dintre Ghita si Lica
Samadaul.

Profilul lui Ghita este construit in antiteza cu Lica, atat in plan fizic cat si in plan moral. Ghita este
descris ca fiind solid si puternic in din punct de vedere fizic, spre deosebire de Lica. Desi Ghita il poate
domina pe acest plan, puterea interioara de care dispune Lica se dovedeste a avea un mai mare impact
decat profilul fizic. De asemenea, Ghita este un personaj transparent, ale carui ganduri si trairi le
cunoastem in detaliu prin stilul indirect liber al nuvelei, in timp ce Lica este unul opac, pe care nu putem
ajunge sa il cunoastem in profunzime. Astfel, prin antiteza dintre cei doi, se evidentiaza slabiciunea si
vulnerabilitatea lui Ghita, in comparatie cu puterea lui Lica.

Raportat la destinul carciumarului, titlul nuvelei este mai degraba ironic. Numele ales, carciuma
“Moara cu noroc”, ajunge sa insemne, de fapt, “Moara cu ghinion”, moara care aduce nenorocirea,
deoarece castigurile obtinute aici ascund nelegiuiri si crime.

Stilul nuvelei este sobru, concis, fara podoabe. Limbajul naratorului si a personajelor valorifica aceleasi
registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular si oralitatea. Batrana, soacra lui Ghita,
formuleaza in incipitul si in finalul nuvelei conceptia populara despre fericire: “ Omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”, respectiv despre soarta:
“asa le-a fost data!” , care constituie principalele teze morale ale nuvelei.

In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvelei psihologice “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este
conturat in mod realistic, tipic nuvelei psihologice.