Sunteți pe pagina 1din 4

Moara cu noroc Ioan Slavici

Caracterizarea lui Ghita


Ipoteza
Opera literara Moara cu noroc este scrisa de Ioan Slavici si publicata in volumul
Novele din popor in anul 1881 si are ca personaj principal pe Ghita, un personaj
complex ale carui trasaturi sunt bine evidentiate pe parcursul intregului subiect, atat prin
intermediul caracterizarii in mod direct cat si prin portretul moral al personajului.

Tipologizare
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor realiste, nuvela
lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj realist el ilustreaza un erou
tipic intr-o situatie tipica, reprezentand tipul carciumarului dominat de lacomia pentru
bani, trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui personaj. Este un
personaj rotund, complex, reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai
bine, aspiratie ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se
astfel consecintele distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul nuvelei, se
abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvele omul sa fie multumit cu saracia
sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te face fericit, la inceputul operei
aparand in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare
devine hangiu, la inceput el este apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia
banului in continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care
decate atat spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate
etapele. Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii, dominat
de frica, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral de Lica.

Moduri de caracterizare
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea si opiniile
celorlalte personaje subliniaza atat trasatura dominanta a personajului dorinta de
castig, cat si alte trasaturi. In mod indirect, portretul moral al personajului se evidentiaza
tot mai bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele si vorbele acestuia evidentiind din nou
trasatura lui principala. Portretul lui fizic nu este evidentiat, accentul cazand pe cel moral.

Caracterizarea directa
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand, evidentiate
de narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua ipostaze ale personajului:
cea a taranului muncitor si iubitor al familiei sale (un om harnic si sarguitor, era mereu
asezat si pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa vesela) si cea a omului
dominat de bani si de avere, evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din
momentul in care acesta gusta averea ce il va transofmra in alt om (acum el se facuse
de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea
cu hohot incat iti venea sa te sperii de el, cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi

pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete pe brate). De asemenea, cele doua ipostaze
ale personajului sunt evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin
opiniile Anei care, ca sotie, observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia
trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput, Ana era loiala lui Ghita si avea deplina
incredere in el si in deciziile lui (Ghita este un om drept si bland la fir, dar e un om
cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie nimic, nu voieste sa atate
mania oamenilor rai), insa odata cu transformarea sotului ei, ea isi schimba atitudinea
fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata de Ghita (Esti un om netrebnic
si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu
insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela care pleaca inaintea lui ca o
sluga, iar nu eu Ghita!). Vorbele Anei demonstreaza in final dezamagirea acestea fata
de sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il considera las
si nedemn (Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine
barbatesti, ba chiar mai rau de atat.).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in
permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i hraneasca
orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (Tu esti om Ghita, om cu multa ura in
sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul si
de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine). lica
alimenteaza in permanenta mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a
afacerilor necurate.

Autocaracterizare
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi timp
slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-mi fac?Asa
m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?
Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in spinare.)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui Ghita la
zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii placerii de a avea multi
bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor despre Ghita,
interventiile naratorului asupra caracterului lui Ghita si autocaracterizarea acestuia ce
apare in pozitia de victima a propriei minti si constinte.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva
la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul interior si exterior cu celelalte
personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa conduca
la un final tragic, nefericit. Personajul considera ca saracia echivaleaza cu lipsa
demnitatii asa ca alege sa se mute la Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in
cautarea unei vieti mai bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp
dupa mutare, rob al patimilor banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii,
fiind in permanenta influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un bun
cunoscator al psihologiei umane, exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intrun om diferit fata de cel care era cand a ajuns la moara.

Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia castigului,
moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a acestora reprezentand un schimb
de replici aspre, Ghita incercand sa se impuna personajului ce-i era superior. Apare
dorinta de egalitate a lui Ghita fata de Lica (Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar
prieteni nepretuiti) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de
urmat, insa nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului invins de
autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se impune, fiind amenintat de
Samadau, stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (Ori imi vei face pe plac, ori imi fac
rand de alt om la moara cu noroc).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta
care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca
sa isi asigure cateva masuri de protectie in momentul in care devine oficial aliatul lui
Lica, probabil doar din dorinta subconstienta de siguranta, frica si smeneria fortat de
Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza existenta,
suferind o drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior al personajului intre
omul bun care era, omul ec a devenit, dorinta de impunere si dragostea pentru bani.
Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta, desi era cu sufletul incarcate
refuza sa il tradeze pe Lica datorita amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe
oamenii lui sa fie arestati pentru afacerile lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa
dea amanunte despre afacerile lui Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui
Lica si a afacerilor lui. Ghita isi face reprosuri si are remuscari sincere si dureroase,
manifestate prin autocaracterizari. Acesta isi cere iertare in fata Anei, probabil pentru
nevoie disperata de sprijin, insa in interiorul sau totul se destrama (Iarta-ma Ano, iartama cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului). Drama
emotionala prin care trece Ghita este alimentat in acelasi timp si de frica de Samadau,
Ghita fiind constient de ce ar putea pati in cazul in care nu i s-ar supune acestuia, dar
care este distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei, este umbrita usor de omul
cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l demasca
pe Lica, nu numai pentru ca il mustra constinta pentru ceea ce devenise el, dar si pentru
gelozia ajunsa la paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui GHita
izvorata din demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand fiind acela de a-l prinde
pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima pentr bani il
dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune,
prabusindu-se incet, dar sigur de la omul cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri
necurate si crima pana a deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria sotie, ajungand in
felul acesta pe deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima treapta a
dezumanizarii lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani este omorat
de Raut pentru faptele sale, in timp ce Lica se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul
purifica locul de nelegiuri, minciuni si alte crime, nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza morala in
care se afla acesta si evidentiaza trasaturile caracteriale ale acestuia. In prima parte a
nuvelei, Ghita se dovedeste a fi un sot credincios, intelegator si grijuliu in timp ce in cea
de-a doua parte devine un om ursuz, inchis in sine, apasat sufleteste din pricina
constiintei incarcate si in cele dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se
raceste pe parcursul subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita de
propriul sot. Ea incepe sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai multa

atentie decat sotul ei, fiind mai sigur pe sine, inspirandu-i protectie si siguranta, iar in
final ea i se daruieste Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict constient sau
inconstient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar cedeaza in postura de
supus in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu noroc si celui care i-ar fi putut
curma viata. Lica il implica asadar pe Ghita in afacerile lui necurate, personajul principal
ne mai avand posibilitatea sa renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la
decaderea lui morala, conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului personajului
condus de setea banilor.

Concluzie
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice Moara cu noroc de Ioan
Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei psihologice, al carui statut social si
moral se schimba pe parcursul operei.

Opinie
In opinia mea, Ghita reprezinta tipul omului slab, fara autoritate si conform vorbelor sotiei
sale, o muiere imbracata in haine barbatesti care desi este un om bun, este condus de
propriile vicii, fiind insa constient de acest lucru, dar considera ca nu are de ales.