Costache Giurgiuveanu 

 - personaj central de roman modern, obiectiv, realist-balzacian -

- avarul-

 "Enigma Otiliei",

de George Calinescu

- roman modem, obiectiv, realist-balzacian –

In 1932, George Calinescu (1899 -1965) sustinea necesitatea aparitiei - in

literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria
sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca
literatura trebuie sa fie in legatura directa cu "sufletul uman". Prin romanele lui,
Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o trasatura
definitorie, realizand tipologii -avarul, arivistul-, modernizeaza tehnica
narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor,
inscriindu-se astfel in realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui
Balzac prin istoria unei mosteniri, in jurul careia romancierul construieste imaginea
societatii burgheze din Bucuresti.

    Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru ca, direct

sau indirect, el hotaraste destinele celorlalte personaje care se concentreaza in jurul
averii sale, in goana dupa mostenire. El este unchiul lui Felix, cumnat cu doctorul
losif Sima, care avusese o singura sora, casatorita cu Giurgiuveanu, dar aceasta
murise demult. Mult mai tarziu, dupa moartea doctorului, Costache devenise tutorele
lui Felix Sima. Giurgiuveanu estetatal vitregal Otiliei, deoarecefusese casatorit,a doua
oara, cu mama acesteia, care murise si ea, dar batranul n-o infiase oficial pe fata.

    Ca personaj realist tipic, Costache Giurgiuveanu intruchipeaza

avarul,inscriindu-se in descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon
al lui Moliere, dar se distanteaza de acestia prin tehnica moderna de realizare a
eroului, in incercarea de a-si depasi conditia. George Caiinescu isi apara personajul,
negand includerea lui in sirul avarilor si aducand ca argument faptul ca Giurgiuveanu
este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa
materializeze niciuna dintre intentiile sale de a-i asigura viitorul.

    Inca de la inceputul romanului, aparitia batranului este bizara, deconcertandu-l

pe Felix atunci cand ii spune: "nu-nu sta nimeni, aici", raspuns de domeniul
absurdului. Felix isi imaginase ca tutorele sau e un om masiv, "de o greutate
extraordinara", avand in vedere ca stia despre el ca este bogat, detine mai multe
imobile, ii fusese numit tutore si administrator al averii sale, argumente pentru a-si
inchipui ca Giurgiuveanu are forta. Portretul fizic, realizat prin ochii lui Felix, ca
personaj-martor, reliefeaza, prin caracterizare directa, un personaj ce se apropie
de grotesc, un om mititel, putin adus de spate, cu o chelie de portelan, cu
fata spana, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar si
moale:"Capul ii era atins de o calvitie totala si fata parea aproape spana si, din
cauza aceasta, patata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat,
acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur
inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale,
intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, dar privind intrebator si vadit

1
contrariat".

    Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape in ruina,

ilustreaza indirect - cu toate detaliile descriptive
caricaturale ~ avaritiapersonajului si un soi de parvenitism, arhitectura casei
sugerand "intentia de a executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite". Ca toti
avarii, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus periculos,
un potential atentator la averea sa, de aceea mai intai il respinge pe Felix.

    Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea de fapte,

intamplari, vorbe, gesturi, ganduri si atitudini. Micile "ciupeli" fata de Pascalopol,
socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix, obtinerea unor castiguri anuale prin
inchirierea unor imobile pentru studenti, localurile, restaurantele
motiveaza,indirect, avaritia personajului, mai ales ca el se supune unor
privatiuni personale de hrana, imbracaminte ori ingrijiri medicale. De cate ori are
prilejul sa manance de la altii, gesturile sale sunt sugestive pentru lacomia
structurala:"Batranul manca cu lacomie, varand capul in farfurie".

    Intamplator, Felix gaseste caietul cu socoteli al lui mos Costache, in care vede, cu
uimire, o multime de cheltuieli puse in seama sa si sume importante luate din contul
sau. Intre aceste calcule se regaseau, pe langa chirie si masa, carti si instrumente
medicale, materiale pentru constructii, un voiaj la Iasi, imbracaminte, bani de
buzunar, sume pe care tanarul nu le primise niciodata de la tutorele sau.Inselatoria
grosolana si falsificarea socotelilor de catre tutorele sau in administrarea averii,
il naucesc pe Felix, care ii marturiseste Otiliei ca s-a uitat accidental in actele lui mos
Costache si a aflat ca are un venit anual de zece mii de lei, din care cheltuieste,
spune el cu un umor amar, "cam o mie de lei pe luna si construiesc o casa cu
caramizile din curte".

    Umanizat in avaritia sa de grija paterna pentru Otilia, Cosatache vrea sa-i
construiasca o casa, pentru a-i asigura "fe-fetitei" lui o stabilitate in viitor,
dar,zgarcit pana la absurd, foloseste materiale foarte ieftine ori gratuite, stranse de
la demolari, iar planul arhitectural il face singur, desi nu se pricepe deloc la desen
tehnic. Aduna bani din orice, nu se da in laturi de la nimic pentru a acumula cat
de minore avantaje materiale: vinde cursuri, manuale, seringi, instrumente medicale
pe care le confisca sau le ia pur si simplu de la studentii care stateau la el cu chirie si
care intarziau cu plata acesteia. Banii ii tine in casa, ascunsi in locuri ferite,
temandu-se permanent sa nu-l vada cineva atunci cand umbla la ei, dar nu ii depune
la banca, deoarece avarul trebuie sa pipaie si sa numere mereu banii, pe care-i
iubeste mai mult decat orice pe lume.

    Gesturile, balbaiala, raguseala sunt arme de aparare si procedee indirecte de

caracterizare, sugerand reactii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi pus in
situatia sa dea vreun ban cuiva care ii cere. Ciudatenia personajului este data de
glasul "stins" si "ragusit", de duiosiile si emotiile stiute numai de el,cand isi freca
mainile cu "un ras prostesc" sau de atitudinea fata de Otilia pe care "o sorbea umiiit
din ochisi radea din toata fiinta spana cand fata il prindea in bratele ei lungi".

Tinuta vestimentara ridicola - poarta ciorapi de lana de o grosime "fabuloasa",

"plini de gauri" - si aspectul neingrijit -unghiile netaiate, ghetele de gumilastic,
nadragii largi de stamba colorata prinsi cu sfoara - il plaseaza la granita
dintretragic si comic, dar accentueaza, indirect, evidenta avaritie si privare de un
minim necesar pentru un-trai decent.

2
    Este dominat de o suspiciune permanenta fata de oricine, se zbate intre
obisnuinta si dorinta, aflandu-se in imposibilitatea de a ceda Otiliei banii sau
averea care i se cuveneau de drept, de la mama sa. Sentimentele paterne pe care
le are pentru Otilia, singura fata de care este generos, atat cat poate el sa fie, il fac
sa inteleaga faptul ca adoptia fetei, testamentul si depunerea intr-un cont pe numele
ei a unei sume substantiate constituie o cale dreapta si cinstita de a-i purta de grija,
dar patima pentru bani, avaritia sunt mai puternice decat nobilele porniri
sentimentale si-l fac sa amane "sine die" luarea unei hotarari. Costache refuza sa
faca testament si-i promite lui Pascalopol ca o sa-i dea banii stransi ca sa-i depuna la
banca pe numele Otiliei. Mosierul il ajuta sa scoata de sub saltea "un pachet de
jurnal legat cu sfori" plin cu bancnote, dar de care batranul nu se poate desparti:
"Nu-nu-nu! nu a-acum! [...] Mai am sa primesc niste bani si vreau sa-i ducem odata,
poate c-o sa merg si eu. Nu e nicio graba. Banii astia ii tin aici cu mine, sa nu ma
fure pungasii astia, tu singur stii unde sunt. [...] Am sa ti-i dau, mai tirziu, sa-i mai
numar o data ...".

    In timp ce Pascalopol insista pe langa batran s-o infieze pe Otilia, Aglae ameninta
licentios: "Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt
tribunale. Il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata
asta. Cine stie ce-o fi intre ei." De aici reiese, indirect, caracterul labilal lui

Costache si dependcnta sa totala fata de bani, trasaturi pe care Otilia le intelege

si de aceea nu poate fi suparata pe "papa", pe care il  caracterizeaza direct ca
fiind "un  om   bun,  dar are si  el ciudateniile lui".

    Destinul lui Costache este dramatic, moartea sa sta sub imperiul

acelorasidispcrari si temeri in care traise, Stanica Ratiu fiind cel care pune mana
pe pachetul cu bani, pe care batranul il tinea asupra sa, tocmai de teama hotilor.
Dupa al doilea atac cerebral avut de Giurgiuveanu, Stanica pandeste la geamul odaii
si bolnavul sopteste inspaimantat, presiimind parca ceea ce avea sa se intample:
"ochii, ochii!".      

    Ramas singur cu "pungasii", mos Costache este inspaimantat ca rudele il vor jefui
chiar inainte de a muri, se asigura ca pianul este la locul lui si este obsedat in
continuare de ochii "care ma priveau aseara, pe fereastra". Batranul ar fi scapat si de
aceasta data cu viaja, dar cand vede ca i se smulge de sub saltea pachetul cu bani,
adica tot ceea adunase cu patima intreaga viata, mos. Costache moare cu groaza
untiparita pe chip, articuland cu disperare: "ba-banii, pu-pungasule".

    Mediul ambiant si relatia cu celelalte personaje, ca procedee indirecte de

caracterizare a personajului realist sunt definite prin suspiciunea permanenta de care
este chinuit batranul, banuind mai ales pe Aglae si pe Stanica Ratiu ca ii pandesc
averea, cu toate ca si celelalte personaje au, intr-o masura mai mare sau mai mica,
interese materiale la Giurgiuveanu. Este temator fata de oricine, are o spaima
evidenta fata de autoritati, de oficialitati. Naratorul omniscient descopera chiar
o latum comica a situatiilor ivite, ca aceea cand Costache face atacul cerebral si
clanul Tulea navaleste in casa lui ca sa supravegheze orice miscare, actiunea avand
aspect de asediu. Aglae, in rol de comandant al asediului, vine cu Aurica, Olimpia si,
binetnteles, cu Stanica, pentru a veghea ca nimeni sa nu se atinga de nimic:
"Trebuie sa stam aici sa pazim, n-o sa lasam in casa un bolnav fara simtire, care nu
vede, n-aude, cu straini in casa". Aduce apoi sarmalele de acasa si pregateste un
ospat mare, ca un festin, ignorandu-l total pe mos Costache, care zacea in pat

3
neputincios: "Tu stai linistit acolo ca un bolnav, sa nu-ti cada gheata de la cap".

    In spirit balzacian, relatiile lui Costache cu familia sunt degradate: de Aglae ii este

frica, pe Aurica o uraste, Stanica este un permanent pericol, iar pe ceilalti ii ignora.
Teama provocate de avaritie il face sa nu vrea niciun doctor care sa-l consulte,
banuind in orice situatie un complot de a i se smulge banii.

In concluzie, umanizarea avarului Costache Giurgiuveanu se motiveaza prin respectul

pe care personajul il  are pentru Pascalopol, prin increderea fata de Felix si dragostea
pentru Otilia, desi nimic din intentiile sale nu se materializeaza, totul ramanand la
stadiul declarativ.

    "Costache este expresia tipica a unei monomanii. Un altul si-ar investi banii in
afaceri spre a-i fructifica sau si-ar lua masuri mai severe de paza, convins ca toti l-ar
fura, si nimeni nu 1-ar ocroti; el tine totul la el si e hotarat sa infrunte eroic orice
atac. Figura lui Costache Giurgiuveanu e una din marile creatii ale romancierului"
(Al.Piru).