Bacalaureat 2009: Varianta 23: Un personaj feminin dintr-un roman

studiat, apartinand perioadei interbelice, Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război de Camil Petrescu, Ela
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" al scriitorului
Camil Petrescu se constituie într-un moment de referinţă pentru evoluţia
romanului românesc în perioada interbelică. Romanul se vrea a fi o mixtură estetică
de procedee epice moderne incluzând proustianismul, autenticitatea gidiană şi
elemente ale realismului balzacian. In esenţă este istoria unei căsnicii ratate.
Discursul epic este construit pe canavaua narativă a subiectivităţii auctoriale.
Esenţială pentru cartea lui Camil Petrescu este filtrarea faptelor prin perspectiva
uniscientă. Scriitorul utilizează „vederea" unică a protagonistului narator care
înregistrează cu o acuitate adesea exagerată treptele deformării modelului feminin
pe care şi-1 construise. în esenţă, modernitatea romanului se fundamentează
tocmai pe acest procedeu al dublei relativizări a perspectivei auctoriale. în primul
rând, tot ceea ce se întâmplă cu Ela Gheorghidiu vine către cititor (naratar) mediat
de perspectiva subiectivă, unică, a naratorului-personaj, Ştefan Gheorghidiu. în al
doilea rând, acest unic filtru al evenimentelor este grav afectat de o gelozie
galopantă. Gelozia o închide pe Ela într-o crisalidă care amestecă misoginismul cu
vanitatea masculină ultragiată.
In consecinţă, Ela cea adevărată nu se va dezvălui niciodată cititorului acestei
cărţi. Va rămâne dincolo de vălul torsionat al chinului bărbatului ei gelos, însingurat
în suferinţa lui, cu patima disecării până la ultimele consecinţe a mecanismului
despărţirii morale şi sufleteşti de femeia lui.
Apelativul „nevastă-mea", deseori utilizat de Ştefan Gheorghidiu, ilustrează tocmai
această manie a posesiei care devine până la urmă obsesia autoanalizei. Ştefan se
transformă în chirurgul propriei devastări sufleteşti. Singura modalitate de salvare în
faţa pericolului aneantizării spirituale este tocmai luciditatea autoanalizei. Dar
tocmai această fervoare analitică opacizează imaginea Elei. Aceasta rămâne mereu
în penumbra imensului ego masculin suferind.
Tema mondenă şi existenţială a matrimoniului se leagă de cea a trădării în
dragoste. Istoria familiei Gheorghidiu traversează două etape
importante.Vorbim, în primul rând, despre o iubire boemă, marcată de fericirea
simplă a doi studenţi şi narată de intelectualul Gheorghidiu, măgulit de trofeul
pentru care îl invidiază toţi colegii. în această ipostază, apare femeia-trofeu. într-o a
doua etapă apare iubirea mondenă, marcată de chinuitorul labirint al geloziei la
capătul căruia protagonistul se descoperă într-o solitudine orgolioasă şi mai ales
blazat.Purificarea prin suferinţa războiului aduce eliberarea de afectele unei
iubiri mincinoase. în cele din urmă, eroul se descoperă un iluzionat. Modelul
feminităţii intangibile materialităţii s-a dovedit a fi unul futil. în această ipostază
apare femeia-demon.
In esenţă, Gheorghidiu construieşte un cerc al vieţii cuplului în care el este centrul
de gravitaţie existenţială. în acest context, femeia devine un satelit erotic. Erotismul
însă îl va trăda. Evenimentul monden al moştenirii unchiului Tache va răsturna
întreg acest edificiu iluzoriu. Femeia va începe să strălucească pentru alţii. Ela se va
autonomiza comportamental. îşi va părăsi încetul cu încetul reperul de gravitaţie
erotică. Această modificare comportamentală va afecta grav ego-ul masculin. Ela
este până la urmă produsul epic al imaginaţiei naratorului care nu se poate reaşeza
mintal pe noul model construit, în sfera mondenă, pe necesitatea strălucirii publice a
femeii. Gheorghidiu o vrea pe Ela numai pentru el. Femeia masculului intelectual va
străluci din ce în ce mai mult în afara alcovului matrimonial şi acest fapt va agresa
orgoliul acestuia.
Iniţial, imaginea Elei reflectă reperul de idealizare a femeii iubite: „... începusem
totuşi să fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine,
fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente şi cred
că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri". Stendhal, în eseul său, „De
l'amour" făcea distincţie între două mari tipuri de iubire, numindu-le: „l'amour
passion" şi „l'amour vanite". în ceea ce o priveşte pe Ela, ea devine produsul
transferului masculin de la iubirea-pasiune către iubirea-vanitate. Ştefan are
orgoliul posesiei unui exemplar feminin superb însă acesta se încăpăţânează să nu
rămână o permanentă prelungire strălucitoare a sa. încetul cu încetul se
autonomizează.
Autonomia şi apoi independenţa personajului feminin survin în cadrul mediului
social monden al Bucureştiului, aflat în preajma izbucnirii primului război mondial.
Esenţial pentru psihologia protagonistului-narator este faptul că schimbarea
femeii, în ochii lui, se manifestă tocmai în mediul pentru care acesta nu are nici
măcar cea mai infimă apetenţă. Inadaptabilitatea lui socială contravine flagrant
adaptării perfecte a soţiei într-un mediu unde flirtul, uşurătatea mondenă,
cochetăria sunt lucruri fireşti.
Femeia este în egală măsură victima spiritului posesiv exacerbat al unui
bărbat cu o ţinută elitistă în plan exclusiv intelectual.
In epocă, femeia este oglindirea socială şi morală a mentalului colectiv. Ela se
adaptează perfect acestui model hedonist de existenţă caracteristic Bucureştiului de
început de secol XX. Soţul ei înclină mai degrabă către un stoicism în relaţia cuplului
cu o societate pe care o consideră mai prejos decât aspiraţiile sale. în fapt,
Gheorghidiu profesează o psihologie a cuplului exclusivistă. Şi-o doreşte
peEla numai pentru el, trăind numai prin el, fapt care, după câştigul obţinut în
disputa moştenirii, contravine dorinţelor femeii. Ela se dovedeşte a fi o femeie care,
în mare măsură, e în pas cu modenizarea epocii. Ela, ca şi D-na T., din „Patul lui
Procust", este femeia modernă, care îşi foloseşte frumuseţea şi eleganţa pentru a
avansa social. Este, mai ales, noul tip de femeie care nu mai acceptă în niciun fel
tutela bărbatului.
Există, în primul volum al romanului, care încearcă să radiografieze cu fervoare
eşecul „iubirii absolute", trei mari etape ale îndepărtării Elei de modelul
existenţial şi pasional impus de soţul ei:
1. comparaţia fizică dezavantajoasă bărbatului („O stânjenea parcă, neatenţia mea
în îmbrăcăminte. E drept că într-o după-amiază am observat şi eu deosebirea dintre
mine şi dansatorii care veneau la Anişoara");
2. refuzul intimităţii (Jocul" Elei în timpul excursiei de la Odobeşti, prima ieşire
serioasă „în bandă", în timpul căreia soţul ei apare ca un outsider în timp ce ea este
în centrul atenţiei, alături de G.);
3. cochetăria.

Efectul distanţării, al evadării femeii din cercul strâns al stăpânului sufletului ei,
este vulgarizarea atributului esenţial al acesteia - frumuseţea, feminitatea: „... eu
descopeream acum,treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi
un cap străin şi vulgar".
O consecinţă importantă a perspectivei unice, utilizate în romanul modern
camilpetrescian este acest fapt al diluării treptate a imaginii ideale a femeii de la
început. Prototipul feminităţii intangibile este ştirbit din ce în ce mai mult de o
realitate mercantilă şi meschină. In felul acesta, Ela va contrazice în mod evident
teza protagonistului de la începutul romanului: „... acei care se iubesc au drept de
viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt." Certurile şi împăcările repetate nu pot
împiedica inevitabilul. Trecut prin experienţa dură a războiului, bărbatul realizează
că tot zbuciumul său erotic este absolut inutil. Femeia, în acest interval de absenţă,
a devenit o piesă absolut străină în acest puzzle existenţial: „Mă gândesc halucinat
că aş fi putut ucide pentru femeia asta..."
 Ela se vede redusă deseori la canonul femeii-reflex al masculinităţii egotice.
Romanul consumă epic o incompatibilitate bărbat - femeie, acutizată şi de urmele
misoginismului cronic al protagonistului. Victimă a concepţiei elitiste despre iubire,
Ela rămâne să trăiască simplu, cotidian, în afara luminii prea puternice pe care
Ştefan o proiectase asupra destinului ei.