Moara cu noroc – Ioan Slavici

Caracterizarea lui Ghita

Tipologizare
Ca personaj principal in nuvela, Ghita este un personaj rotund, complex,
reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine,
aspiratie ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional,
evidentiindu-se astfel consecintele distrugatoare pe care le are setea de
avere asupra omului.

Caracterizarea directa
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul
rand, evidentiate de narator, prin intermediul caruia sunt prezentate cele
doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al familiei
sale (“un om harnic si sarguitor, se bucura cand o vedea pe dansa vesela”)
si cea a omului dominat de bani si de avere, evidentiindu-se schimbarile
prin care acesta trece din momentul in care acesta gusta averea ce il va
transforma in alt om (“acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru
orice lucru de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot incat iti
venea sa te sperii de el”). De asemenea, cele doua ipostaze ale
personajului sunt evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje, in
special prin opiniile Anei care, ca sotie, observa cel mai bine schimbarile
prin care sotul acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput, Ana
era loiala lui Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (“Ghita
este un om drept si bland la fir, dar e un om cuminte si nu voieste sa atate
mania oamenilor rai”), insa odata cu transformarea sotului ei, ea isi
schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si linistea familiei
amenintata de Ghita (“Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa te fi
ticalosit tu in tine, Ghita!”). Vorbele Anei demonstreaza in
final dezamagirea acesteia fata de sotul sau, fata de care nu mai avea
respect sau admiratie, din contra, il considera las si nedemn (“Ghita nu e
decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau de
atat.”).Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce
intentiona in permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand
mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (“Tu
esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-
as avea tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar
eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine”). Lica alimenteaza
in permanenta mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a
afacerilor necurate.

Autocaracterizare
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi
timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce
sa-mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva
mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are
cocoasa in spinare.”)

Caracterizarea indirecta
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si
nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in
sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva masuri de protectie in
momentul in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta
subconstienta de siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu
dispare. Ghita devine constient de faptul ca Samadaul ii controleaza
existenta, suferind o drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior
al personajului intre omul bun care era, omul ce a devenit, dorinta de
impunere si dragostea pentru bani. Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui
Ghita, si acesta, desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe Lica
datorita amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa
fie arestati pentru afacerile lui Lica. Ghita isi face reprosuri si are remuscari
sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari. Acesta isi cere
iertare in fata Anei, probabil pentru nevoie disperata de sprijin, insa in
interiorul sau totul se destrama (“Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci
eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”). O foloseste pe Ana
drept momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra
constinta pentru ceea ce devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la
paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui Ghita
izvorata din demintatea lui calcata in picioare, singurul lui gand fiind acela
de a-l prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta.
Patima pentr bani il dezumanizeaza si Ghita, crima fiind considerata ultima
treapta a dezumanizarii lui. Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si
emotional si inca fiind insetat de bani este omorat de răul pentru faptele
sale, in timp ce Lica se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifica
locul de nelegiuri, minciuni si alte crime, nelasand vreo urma a celor
inamplate.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei: “omul sa
fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale
te face fericit” , fapt ce are sa conduca la un final tragic, nefericit.
Personajul considera ca saracia echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca
alege sa se mute la Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in cautarea
unei vieti mai bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt
timp dupa mutare, rob al patimilor banilor, sacrificandu-si familia si linistea
in favoarea averii, fiind in permanenta influentat de Lica Samadaul,
stapanul locurilor care fiind un bun cunoscator al psihologiei umane,
exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un om diferit fata de
cel care era cand a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din
satisfactia castigului, moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a
acestora reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se
impuna personajului ce-i era superior. Apare dorinta de egalitate a lui Ghita
fata de Lica (“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni
nepretuiti”) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn
de urmat, insa nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.

Opinie
In opinia mea, Ghita reprezinta tipul omului slab, fara autoritate,care desi
este un om bun, este condus de propriile vicii, fiind insa constient de acest
lucru, dar considera ca nu are de ales.