Varianta 24

1. Antonime: larg = strâmte; zilele = nopţii; ieri=azi; răsună = tăcute/mute

2. Cratima ajută la păstrarea măsurii şi a ritmului, legând două cuvinte şi formând o singură
silabă; totodată creează muzicalitate la nivelul versului.
Semnul exclamării evidenţiază dorinţa eului liric, aceea ca „măcar un glas de goarnă” să
răsune în lume.
3. Scopul: „ca să cânte”
4. Rolul stilistic al conjuncţiei „de” în cadrul celei de-a doua strofe este de a evidenţia, a
sublinia dorinţa eului liric pentru viaţa, pentru manifestarea acesteia , întrucât „de”, cu
valoare de „dacă”, intră în construcţii verbale aflate la modul condiţional optativ: „de-ar
răsuna”, „de s-ar clăti”, verbe ce exprimă o dorinţa”.
5. Măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar rima încrucişată.
6. Tema: condiţia de muritor omului în lume; Tema: Timpul efemer; Motivul nopţii, al înserării
7. Metafora “cripta nopţii” ca şi comparaţia personificatoare “Zilele albe” […]/ Ca nişte bărci
tăcute” simbolizează condiţia de muritor a omului, faptul că timpul se scurge ireversibil,
sugerând iminenţa morţii.
8. Ultima strofă a poeziei debutează cu verbul la condiţional optativ precedat de prepoziţie,
„de-aş fi”, care exprimă dorinţa eului liric de a trăi în eternitate: „De-aş fi un stei de peşteri,
cioplit cu dalta-n lung”. Metafora, „cioplit cu dalta-n lung”, semnifică totalitatea încercărilor la
care a fost supus sinele poetic, situaţii ce i-au modelat/ erodat întreaga fiinţă – trup şi suflet,
poetul autoincluzându-se, astfel, în lumea muritorilor.

9. Titlul acestei poezii, „Toamnă de suflet” scrisă de Tudor Arghezi, este o metaforă care
simbolizează amărăciunea, mâhnirea ce pune stăpânire pe sufletul eului liric, aflat în toamna
existenţei. Tonul elegiac sugerează ideea timpului ce se scurge ireversibil şi implacabil
pentru om, pe măsură ce „zilele albe […] au început să plece,/ Ca nişte bărci tăcute”.

10. Lirismul subiectiv se realizează prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului poetic:
verbe la persoana I singular „aş fi”, „aş sta”, “s-aştept”, „să ajung”, „slujesc”. Singurul
pronume la persoana I este la numărul plural, “noastre” sugerează faptul că eul liric se
autoinclude în omenire, prin acelaşi destin de muritor.