Comentariu ,,Revedere,, de Mihai Eminescu

Context literar. Dupa parerea lui Perpessicius, acest text este prima creatie in metru
popular incredintata tiparului. Poezia a fost publicata la 1 octombrie 1879 in
revista „Convorbiri literare”.
Fiind de inspiratie folclorica, poezia Revedere, ca de altfel toate creatiile eminesciene,
se incadreaza in romantism. Privita in ansamblu, creatia este o meditatie filosofica asupra
existentei umane, in care se pot descoperi si cateva elemente de elegie relevate de tristetea
omului care se simte limitat in spatiu si timp pe tot parcursul vietii sale.
Specificul speciei. Poezia Revedere este o meditatie filosofica, deoarece sunt prezente
o serie de elemente prin care se face raportarea omului la vesnicia naturii. In momentul in
care viata omului, care este trecatoare, se pune in antiteza cu natura, apare tragismul,
pentru ca antinomia aceasta dezvolta concluzia: omul are o existenta efemera, in timp ce
natura este eterna. Atunci cand omul se compara cu elementele naturii sau se raporteaza la
univers, rezultatul nu poate fi decat declansarea unei stari de tristete, dar si de resemnare
in fata scurgerii timpului.
Titlul acestei creatii lirice avertizeaza, dar si sintetizeaza, in acelasi timp, un moment
specific existentei omului: reintalnirea cu un anumit cadru natural: codrul. Poetul foloseste
un substantiv nearticulat, revedere, care, prin forma sa, transmite ideea ca fenomenul
reintalnirii cu codrul ar avea o anumita repetabilitate, s-ar putea produce ori de cate ori
omul simte nevoia reintoarcerii intr-un cadru pur, feeric care-i poate produce alinare,
consolare.
Teme motive. Textul are o tematica deosebit de complexa, chiar daca este de factura
folclorica. In primul rand, aici se valorifica creatii populare, apoi, pe fundalul unei doine,
poetul dezvolta o tema filosofica referitoare la ireversibilitatea timpului. Acestei teme i
se adauga si meditatia asupra conditiei dramatice de muritor.
Motive poetice. Cadrul reflectat este unul tipic romanesc: codrul este aici simbol al
vesniciei, dar si prietenul omului. In text apar si alte motive poetice: raul, doina, stelele,
vantul, luna, soarele, marea.
Structura - compozitie. Poezia este structurata sub forma unui dialog: om-codru. Acest
dialog releva eternitatea naturii, statornicia ei; atribute care sunt antinomice vietii umane.
Dialogul presupune personificarea codrului care apare ca un batran intelept, ca un martor
a tot ceea ce se intampla in plan terestru.
Acest dialog se desfasoara, ca si in alte creatii de factura folclorica, intr-un limbaj de tip
oral specific spatiului rustic. Astfel, omul se adreseaza codrului cu formulari familiare,
folosind vocative si diminutive: ,,codrule”, „codrutule”, „dragutule”.
Codrul este in postura inteleptului care raspunde calm, demonstrand ca vesnicia naturii
consta in succesiunea si repetarea anotimpurilor si fenomenelor specifice acestora. Natura
este in acelasi timp statornica si schimbatoare, argumentandu-se ca transformarile din
natura sunt formale sau tin de subiectivismul omului.In realitate, natura este mereu
aceeasi, anotimpurile au in esenta aceleasi trasaturi, se schimba numai elementele care tin
de aspectele exterioare, formale.Transformarile din existenta umana sunt legate de
scurgerea inexorabila a timpului care il marcheaza pe om si-l apropie de
moarte. Dramatismul existentei umane deriva din statutul sau de fiinta perisabila,
evidentiat de versurile: ,,Numai omu-i schimbator/ Pe pamant ratacitor' lar noi locului ne
tinem,/ Cum am fost, asa ramanem', care accentueaza antiteza: etern-efemer, statornicie-
schimbare.
Analiza stilistica
Nivelul fonetic. In text apar cateva fonetisme populare, utilizate de poet pentru a realiza
un limbaj familiar: „am imbiat”, „Impiandu-si”, „scanteie”.
Nivelul morfo-sintactic. Pentru a realiza comunicarea om-natura, poetul foloseste
vocativele: „Codrule, codrutule', precum si forme verbale de persoana a II-a: „faci', „esti',
„intineresti'. Aceste forme verbale alterneaza cu cele la persoana I care reprezinta
raspunsurile calme, linistite si filosofice ale codrului: „fac”, „ascult”, „am dat”.Tot la
nivel morfologic ar fi de semnalat si prezenta dativului posesiv, cu referire la codrul care
expune elementele care-i apartin: „stele-mi”, „vantu-mi”, „frunza-mi”.Un alt element de
factura populara este si prezenta interjectiei,, ia”: „la, eu fac ce fac de mult”.
Nivelul lexico-semantic. Inspiratia folclorica este evidenta in prezenta
regionalismelor: crengile, troienind, gonind, doina, cararea, cofei/e. Acestea dau si
senzatia de vechime, durabilitate, eternitate a spatiului rustic.
Nivelul figurilor de stil. Procedeul de baza este antiteza: om -codru, etern - efemer.
Sunt prezente epitetele calificative: „multa vreme”, „multa lume”, „vreme rea”, „omul
schimbator”. Intre aceste epitete descoperim epitetul „multa” cu valoare metaforica: 
„multa vreme”  si ,, multa lume”, sintagme care fac referire la cele doua notiuni
fundamentale ale filozofiei: timpul si spatiul. In aceste contexte, epitetul ,,multa” nu se
refera la infinitate, pentru ca este vorba de planul terestru, si, nici la un timp dilatat, ci
da senzatia de timp si spatiu greu de apreciat si de acea imposibilitate a omului de a se fixa
intr-un anume cadru care sa-i proiecteze existenta spre un ideal.Raspunsurile codrului se
organizeaza pe baza unor enumeratii, el demonstreaza repetabilitatea fenomenelor din
univers, folosind un limbaj simplu, relevand astfel firescul tuturor proceselor. Sunt
enumerate elementele naturale care asigura durabilitatea naturii: „Marea si cu raurile,/
Lumea cu pustiurile,/ Luna si cu soarele,/ Codrul cu izvoarele”.In text apare
substantivul „vreme” cu sensuri variate: in sintagma „multa vreme au trecut” sunt sugestii
temporale, in timp ce in versul „Ca de-i vremea rea sau buna”, substantivul „vremea” se
refera la fenomenele naturale tipice anotimpurilor.In text nu este prezenta o descriere
tipica creatiilor despre natura, pentru ca totul se ordoneaza sub forma unui dialog. Totusi
sunt cateva elemente care contin sugestii vizuale, de exemplu cele care redau succesiunea
anotimpurilor: vara, iarna. Elemente auditive apar in repetarea verbului „ascult” si in
substantivele „cantarile” si „doina”.Poezia Revedere ramane creatia reprezentativa pentru
viziunea nostalgica, tipic eminesciana, legata de dramatismul vietii umane raportate la
infinitatea naturii.

Receptare critica
„Poezia care cu cea mai fireasca infatisare poporana cuprinde cele mai inalte idei culte
e fara indoiala Revedere. Codrul vorbind este un mit desavarsit, fiindca simbolul poetic
pe care-l contine starneste peste tot procesul intelectual.”