REVEDERE

DE MIHAI EMINESCU
1. Despre poet:
Mihai Eminescu a fost si este cel mai mare poet si scriitor roman, ultimul mare
poet romantic, ce a realizat o opera monumentala a traditiilor populare si culte
nationale, depasindu-le prin geniul si munca sa.
Incadrarea poeziei:
Cele mai multe lucrari ale sale au fost inspirate din natura, aceasta fiind pentru
Eminescu atat un loc de inspiratie cat si un loc de relaxare. Aceasta tema o regasim
si in poezia Revedere, unde poetul pune accentual pe comuniunea omului cu
natura.
Poezia Revedere a fost publicata in revista Convorbiri literare la 1
octombrie, cu toate ca fusese scrisa cu cativa ani inainte.
2. Definitia:
Revedere este o meditatie folclorica asupra trecerii timpului, care este vazut
prin cele doua ipostaze ale sale, umana si cosmica. Pentru om timpul este trecator
iar pentru codru timpul este etren.
3. Tema:
Tema poeziei o constituie conditia tragica a omului muritor in opozitie cu
natura eterna.Are la baza antiteza dintre efemeritate si eternitate, dintre soarta
trecatoare a omului si vesnicia naturii.
4. Ideea poetica:
Ideea poetica exprima melancholia si tristetea poetului pentru viata trecatoare a
omului si admiratia pentru vesnicia naturii.
5. Titlul:
Titlul Revedere atesta ambiguitatea poeziei si anume bucuria reintalnirii
poetului cu un vechi prieten de care i-a fost dor, si sensul de trecere ireversibila a
timpului.
Prima strofa corespunde primei interventii a poetului, planului uman, interogativ si
concis:

- Codrule, codrutule,
Ce mai faci dragutule,
Adresarea din planul poetului se face cu ajutorul diminutivelor (codrutule,
dragutule) care vin sa sublinieze afectiunea poetului fata de codru, fata de natura.
Familiaritatea adresarii directe presupune preexistenta unei relatii stranse intre cel
plecat si codru.
Lumea prin care eroul a imblat este vazuta ca un spatiu al instrainarii fata de
natura primordiala. In opozitie cu acest spatiu al instrainarii, al indepartarii nu
numai de natura ci si de sine, apare codrul, loc al regasirii unei lumi paradisiace.
De fapt inceputul poeziei Revedere o apropie cel mai mult de o doina de
instrainare, unde cel plecat isi deplange desprinderea de lumea celor apropiati si
nefericirea peregrinarilor intr-o lume straina si ostila.
Strofa a reprezinta raspunsul codrului care are o atitudine detasata datorita
constiintei propriei eternitati, sustragerii de la scurgerea timpului.
Codrul personificat vorbeste de ciclitatea anotimpurilor prezenta prin cele doua
anotimpuri centrale (iarna si vara): Iarna viscolu-l ascult, Vara doina mi-o
ascult, de statornicia elementelor naturii.
Scurgerea timpului este subliniata prin numeroasele gerunzii : rupand,
astupand, troienind, gonind, impland.
Comuniunea om-natura este subliniata si de dativul etic (mi) si de doina ce o
canta femeile codrului
In strofa a treia este aceeasi adresare calda si prietenoasa a poetului si aceeasi
constatare ca codrul este nemuritor:
Tu din tanar precum esti
Tot mereu intineresti.
Versul Vreme trece, vreme vine ilustreaza timpul ce se scurge nemilos marcand
existenta umana, in opozitie cu acea curgere lina a timpului cosmic.
Revederea va juca rolul unei revelatii pe care cel instrainat nu o poate avea in
alta parte decat in mijlocul codrului, candva spatiu protector (al copilariei), acum
spatiu revelator.

Strofa a patra creeaza un tablou mai dinamic pentru ca alterneaza planul uman cu
cel natural. Natura apare in ipostaza terestra si in cea cosmica.
Primul vers (Ce mi-i vremea, cand de veacuri) subliniaza absenta influentei
timpului asupra naturii.
Aceste versuri vin sa confirme separarea si incompatibilitatea a doua niveluri
existentiale ce se intalnesc in aceasta creatie: nivelul existentei umane, supus sortii
trecatoare (Numai omu-i trecator) si nivelul existentei cosmice, aflat sub
semnul statorniciei eterne (Iar noi locului ne tinem,/ Cum am fost asa ramanem).
In finalul poeziei se defineste permanenta naturii, a elementelor cosmice, prin
enumerarea tuturor aspectelor ce-i definesc totalitatea. Ceea ce se realizeaza este
un tablou al imensitatii lumii cosmice, ramasa identica de-a lungul veacurilor:
Marea si cu raurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna si cu soarele,/ Codrul cu
izvoarele.
Atitudinea reprezentantilor planului cosmic in Revedere este de totala
neimplicare in destinul uman, de indiferenta fata de cruzimea acestuia.
Daca in idile codrul devine spatiu protector sau, in poezia de inspiratie istorica,
joaca rolul de aparator al oamenilor pamantului (Scrisoarea III), in Revedere
reintegrarea in planul cosmic, in mijlocul codrului, este imposibila. Omul si natura,
microcosmosul si macrocosmosul au devenit doua lumi diferite, nu dusmane, dar
incompatibile.
Poezia Revedere reda evolutia de la bucuria reintalnirii la melancolia meditativa,
de la elegie spre meditatia filosofica, de la efemeritatea omului la eternitatea
naturii.