Sunteți pe pagina 1din 181

Rezolvare varianta 1 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

1. Expresii/locuţiuni: a şti ca pe apă; a bate apa-n piuă; a da apă la moară; a fi o


apă şi-un pământ; apă de ploaie; apă chioară; apă la plămâni; a căra apă cu
ciurul; a trece ca gâsca prin apă; a-i lăsa gura apă;
2. Sinonime: treieră = trec, vântură, calcă; văpaie = flacără, lumină; muche =
creastă, margine, pisc; brazde = unde, valuri;
3. Sens conotativ: Un val de bucurie l-a cuprins pe neaşteptate. Îşi alungă din
minte umbra amintirilor urâte. Am simţit deodată un val de emoţie care m-a
copleşit. Nu am nicio umbră de îndoială că va promova examenul.
4. Expresivitatea verbelor la imperfect (“păreau”, “păzeau”) denotă o acţiune
incertă, de provizorat a imaginii naturii în momentul înserării, când “văpaia” lunii
zugrăveşte imagini feerice; verbele la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea
fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.), predominante în
poezie, transmit ideea eternizării naturii, a elementelor care compun tabloul
fascinant al înserării, în antiteză cu efemeritatea omului, cu statutul său de
muritor.
5. Tema naturii, motivul lacului/ motivul lunii/ motivul nopţii;
6. Ca figură sintactică de construcţie, inversiunea este o formă de dislocare
bazată pe schimbarea ordinii normale a cuvintelor, o topică inversată: “molatece
valuri”, “vechea zidire”, “ a lunei văpaie”. Inversiunea eminesciană are şi rol
prozodic în măsura versurilor, precum şi valoare artistică în muzicalitatea poeziei.
Antepunerea epitetului are funcţie stilistică, desăvârşind ambiguizarea sintactică
a textului: “în vechea zidire”; “măreaţă comoară de aur”; “negrele trestii”.
(Imaginarul poetic transpune artistic peisajul natural prin inversiuni repetate, în
variante diverse, atât în grupul nominal cât şi în grupul verbal: “A ierbii/ Molatece
valuri”; “a stâncelor muche pe cer zugrăveşte”; “domnitorii ai apei acestei”. etc.);
7. Imaginarul poetic: “În lac se oglindă castelul. A ierbii/ Molatece valuri le treieră
cerbii.”; “Iar lebede albe din negrele trestii/ Apar domnitorii ai apei acestei”.
8. Epitetul cromatic în inversiune “negrele trestii” aşezat în antiteză cu epitetul
cromatic “lebede albe” conturează o imagine vizuală a lacului (motiv romantic
eminescian). O altă figură de stil este metafora lunii - “comoară aprinsă”-,
exprimă fascinaţia poetului faţă de astrul tutelar, ca simbol al vrăjii pe care o
exercită asupra lumii. “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma” - comparaţie,
sugerează imaginea ferestrelor luminate care strălucesc aidoma brumei; “Iar
lebede albe din negrele trestii” - antiteză la nivelul versului, realizată prin două
epitete cromatice antitetice (alb/negru) compun o imagine impresionantă a lacului
luminat misterios de razele lunii.
9. Caracteristici romantice: Poezia “Diamantul nordului” face parte din lirica
romantică eminesciană întrucât este descris un tablou nocturn al naturii, cu
motive romantice specific eminesciene: luna, cerul, lacul. Imaginile vizuale se
îmbină cu cele auditive şi motorii. Natura reuneşte două planuri - uman-terestru
şi universal-cosmic -, creând astfel un peisaj nocturn mirific. Motivele romantice
sugerând elemente simbolice ale Cosmosului, luna şi cerul, se îmbină în mod
armonios cu elementele terestre reprezentate de lac, lebede şi castel.
*Îmbinarea armonioasă a motivelor romantice telurice - lacul, umbra, stânca,
“vechea zidire”, castelul- cu motivele romantice cosmice: luna, umbrele;
10. Prima strofă ilustrează imaginea feerică a castelului care se răsfrânge în lac,
forma arhaică a verbului “se oglindă” accentuând plăsmuirea de basm conturată
în incipit. Imaginarul poetic profilează un peisaj încântător, în care iarba înaltă de
pe malul lacului, pe care o “treieră” cerbii (personificare), pare o prelungire
fascinantă a apei, prin epitetul în inversiune “molatece valuri”. Inversiunea
“vechea zidire” amplifică ancestralitatea naturii în armonie desăvârşită cu omul,
prin comparaţia metaforică “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma”.
Expresivitatea verbelor aflate la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o
raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.) -“se oglindă”, “treieră”,
“scânteie” - permanentizează starea emoţională a eului liric, contemplarea
extatică a naturii eterne.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.”


(Octavian Goga, “Precursorii”)

Consider că această idee filozofică enunţată de Octavian Goga exprimă adevărul


artistic ce se ascunde în fiecare creaţie lirică de mare valoare.
Este evident faptul că o poezie, dincolo de frumuseţea exterioară reprezentată
prin figuri de stil sugestive, imagini poetice bine alese, eufonia versurilor,
transmite subtil diverse concepţii, sentimente, idei, stări, viziuni ale poetului.
Rolul creaţiilor lirice nu este pur estetic, ci trebuie să emoţioneze, să
impresioneze pe cel ce le citeşte, având o încărcătură emoţională, spirituală. De
altfel, Titu Maiorescu afirma că poezia trebuie să îndeplinească două “condiţiuni”,
una materială şi alta ideală, având rolul să “deştepte” imagini sensibile în fantezia
cititorului.
În altă ordine de idei, poeziile devin creaţii artistice în adevăratul sens al
cuvântului când, după ce au fost citite, stăruiesc în mintea cititorului prin
profunzimea, delicateţea, sensibilitatea, subtilitatea mesajului transmis. Astfel,
aşa cum susţine şi Octavian Goga, adevărata poezie există, în sensul spiritual,
abia în momentul în care îi sunt pătrunse tainele şi înţelesurile, reuşind să
impresioneze mai mult decât nişte versuri iscusit alese.
Creaţia lirică de mare valoare intelectuală capătă importanţă prin mesajului
înălţător, frumos şi pur, el însuşi ca idee sau sentiment, astfel că adevărata artă
este transmiterea unor gânduri de mare profunzime într-o formă personală de
către fiecare poet în parte.
În concluzie, susţin că însemnătatea unei creaţii lirice este dată de “puterea” pe
care o are asupra cititorului, de timpul – mai scurt sau mai lung – de dăinuire în
gândurile sale.
(Luiza Anghel)
****************
*altă rezolvare
[”Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie” (Octavian Goga,
“Precursorii”)
Consider că afirmaţia lui Goga este foarte sugestivă în ceea ce priveşte efectul
pe care “adevăratele poezii” îl au asupra cititorului.
În primul rând, rolul poeziei este acela de a emoţiona, valenţa sentimentală a
acestei creaţii artistice fiind transmisă în mod miraculos cititorului, care
receptează afectiv nu numai starea eului liric, ci şi substanţa ideatică pe care
acesta o comunică. O creaţie lirică valoroasă prelungeşte freamătul lăuntric şi
după ce a fost parcurs textul poetic, determinând cititorul să mediteze asupra
conţinutului ideatic, să simtă şi după aceea emoţia estetică.
În susţinerea acestei aserţiuni, mărturisesc impactul emoţional pe care l-a avut
asupra mea poezia lui Marin Sorescu, intitulată atât de sugestiv, “Echerul”, pe
care am reţinut-o fără să-mi propun neapărat asta, ci mi s-a imprimat în minte şi
în suflet cu mare uşurinţă, aproape fără să-mi dau seama.
În altă ordine de idei, nu orice fel de versuri devin memorabile sau impresionează
cititorul, ci numai acelea care insuflă stări emoţionale şi idei interesante, adică
numai cele care creează o conexiune spirituală între actanţii comunicării poetice.
În concluzie, doar “adevăratele poezii” stârnesc reacţii afective puternice şi
uneori neaşteptate asupra cititorului, percepţii senzoriale care durează şi după
parcurgerea textului.]

SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)

Particularităţi ale nuvelei psihologice:


* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
“În vreme de război” de I.L.Caragiale.
(Prof. Mariana Badea)

Rezolvare Varianta 10 Limba Romana


Varianta 10

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: crudă = nemiloasă, feroce, chinuitoare


(a) fermeca = a vrăji, a fascina, a seduce, a subjuga
2. Punctele de suspensie din ultimul vers au rol stilistic şi semnifică melancolia
eului liric, îndemnul spre meditaţie.
3. Polisemia verbului “a ridica”: *Copilul a fost ridicat în braţe când a început să
plângă. *Rezultatul obţinut de Elena nu se ridică la aşteptările doamnei
profesoare.
4. Imaginarul poetic: “Îmbătrânit e sufletul din mine/ Ca un bordei pustiu în iarnă
grea”, “de-aş ave lacrimi, plânge de-aş putea”
5. Prezenţa eului liric:
- pronume la persoana I singular: “eu”, “din mine”, “mea”, “de mine”;
- verbe la persoana I singular: “aş avé”, “aş puté”, “(mă) furişez”, “nu pot”;
- adresare directă prin pronume şi verb la persoana a II-a singular: “te-ai dus”;
- vocativ: “O, tinereţă, tinereţea mea!”
6. Tema timpului; motivul umbrei, motivul suspinelor
7. Valoarea expresivă a repetării verbului “a afla” în versurile: “Durerea ce mai
crudă, cea mai mare/ Aflând o formă, află uşurare”: Expresivitatea este dată de
modurile şi timpurile verbului “a afla” şi de reiterarea lui în acelaşi vers. Gerunziul
“aflând” şi prezentul gnomic “află” exprimă perpetuarea ideii că, dacă ştii sursa
durerii, oricât de profundă ar fi aceasta, suferinţa se diminuează prin certitudinea
sentimentului.
8. Versul “ O, tinereţe, tinereţea mea!” exprimă o puternică stare emoţională, de
nostalgie după tinereţea pierdută, sentiment sugerat prin interjecţia afectivă “O”,
prin vocativul personificat şi repetiţia “tinereţă, tinereţea mea!”. Versul este o
invocaţie retorică, marcată de semnul exclamării.
9) Titlul semnifică atitudinea eului liric privind îmbătrânirea sufletului, tristeţea
pentru trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului, iar punctele de suspensie
sugerează nostalgia după vârsta tinereţii.
10) Expresivitatea acestea poeziei sporeşte emoţia prin marca lirismului subiectiv
manifestat în toată poezia, prin prezenţa verbelor şi pronumelor la persoana I :
“din mine”, “tinereţea mea”, “eu”, “mă furişez”, precum şi prin adresarea directă,
la persoana a II-a singular, sub forma unei exclamaţii retorice.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Nu căuta să fii admirat, ci crezut.” (Tudor Vianu)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Tudor Vianu că este mai bine să fii crezut pentru
ceea ce eşti decât admirat, fără argumente solide. Eu consider că orice relaţie
între două persoane, indiferent de felul ei, trebuie să se bazeze pe încredere şi
nu pe admiraţie.
Un prim argument ar fi, că admiraţia este o reacţie provocată de aspecte
superficiale, care ţine mai ales de succesul pe care cineva îl are în societate ca
persoană publică. Nu poţi cunoaşte caracterul unei astfel de persoane şi te
amăgeşti că poţi avea încredere în ceea ce spune ori face, fără să ai în vedere
că respectivul joacă un rol în ochii celorlalţi. Unii se comportă într-un fel sau altul
numai pentru a impresiona, lucru care poate dăuna personalităţii şi poate deturna
părerea celorlalţi de la adevărata fire.
Pe de altă parte, încrederea este un sentiment profund, care se formează în timp
şi pe baza unor fapte, concepţii ori atitudini convingătoare ale cuiva care doreşte
să fie privit ca un om pe care te poţi bizui totdeauna. După cum se ştie, o
persoană de încredere poate dobândi prieteni adevăraţi mai repede şi de
asemenea, la rândul ei se poate bucura de ajutor la nevoie.
În concluzie, având parte de încrederea celor din jur este un avantaj mai mare
decât obţinerea admiraţiei.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


Particularităţile nuvelei istorice:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
(Diana Dumitrescu)

Rezolvare Varianta 100 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Mihail Sebastian, “Oraşul cu salcâmi”)

1. Sinonime: brutal = dur; violent, agresiv; mânie = furie; refugii = ascunzători,


adăposturi; orgolii = trufii, vanităţi.
2. Prin punctele de suspensie din text, se sugerează tensiunea şi implicarea emoţională a
personajului-narator
3. Pereche de antonime: surâdea ≠ plângea
4. Patru expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul “braţ”: “a lua la braţ (pe cineva)”, “a da
braţul (cuiva)”, “a ţine în braţe”, “(a primi) cu braţele deschise”.
5. Câmp semantic al “sentimentelor”: “mânie”, “emoţie”, “descumpănea”, “orgoliu”,
“revolta”, “neliniştit”, “surâdea”, “plângea”, “copleşit”
6. Fragmentul prezentat este un text narativ deoarece are acţiune, ale cărei întâmplări sunt
povestite la persoana a III-a, prin monolog, există personaje (Gelu, Adriana) şi este
prezent şi naratorul.
7. Perspectiva narativă utilizată în text este omniscientă, naraţiunea la persoana a III-a şi
focalizarea zero (”dindărăt”).
8. Calitate generală/ particulară a stilului prezent în text: Claritatea - cuvintele din text
sunt folosite cu sensurile lor de bază bine cunoscute, nu există neclarităţi în exprimare şi
în transmiterea mesajului: “Primul gând al lui Gelu, sfârşind acele rânduri, fu unul de
mânie.”
9. Comentariu: Gelu trece printr-o serie de stări sufleteşti după ce citeşte biletul din care
află că iubita sa, Adriana, l-a părăsit. Nu-şi poate stăpâni emoţia, nu reuşeşte să înţeleagă
cum putea, o femeie, care a fost a lui totdeauna şi care avea un rol foarte important pentru
echilibrul său emoţional, să îl părăsească; nu putea să-şi imagineze femeia iubită la braţ
cu alt bărbat. Primul sentiment a fost de mânie, urmat de confuzie, neînţelegând faptul că
Adriana, femeia care nu avea secrete faţă de el, nu avea orgolii sau momente în care se
închidea în sine, avea să-l părăsească.
10. “Umblă fără ţintă, pe străzi pe care nu le cunoştea”. După ce conştientizează că l-a
părăsit iubita, Gelu este confuz, o mulţime de sentimente îi invadează sufletul, tot ceea ce
se află în jurul lui îl leagă şi îi aduc aminte de Adriana. Iese din casă fără să poată gândi,
sperând ca aceasta imensă durere ar putea fi uitată, ştearsă, fără să lase urme sau cicatrice.
Dorinţa de alinare este aşa mare, încât face tot posibilul să se îndepărteze de locurile ce îl
legau de femeia pe care a iubit-o, care a fost a lui în întregime, sperând că va găsi
mângâiere într-o plimbare prin oraş ori prin vizionarea unui film. Dar obsesia femeii
iubite este atât de puternică, încât merge fără ţintă pe străzile pe care nu le mai
recunoaşte, intră la cinematograf, dar iese fără să observe că filmul nu se terminase.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Transformarea unui dialog în vorbire indirectă (un fragment din “Moara cu noroc”, de
Ioan Slavici)

Ghiţă i se adresează lui Lică, spunându-i ca să-i lase lui banii, însă îşi exprimă această
dorinţa cu o oarecare teamă. Lică îi răspunde că va lua banii cu el pentru că ce-i în mână
nu-i minciună. Ghiţă îi dă replica şi îl asigură că banii nu îl vor ţine legat de Lică, apoi se
duce în pivniţă să aducă vin rece. Rămas singur cu tovarăşii săi, Lică îşi dă seama că ar fi
fost mai bine să fi ascultat de Răuţ şi să fi lăsat o slugă la cârciumă, acesta încearcă să-l
liniştească spunându-i că poate este mai bine aşa, însă un alt tovarăş care îi însoţea
intervine şi mărturiseşte că el se teme de faptul că Ghiţă s-ar putea să-i mintă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Elemente specifice imaginarului poetic romantic, prin raportare la o poezie studiată,


aparţinând lui Mihai Eminescu:
* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu
(Roxana Blănaru)

Rezolvare varianta 11 Limba Romana


Varianta 11
SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: a creşte = a evolua, a spori; rece = indiferentă, nepăsătoare;


2. Linia de pauză în versul „De-a ta privire – şi un suflet – unul” are rol explicativ,
profunzimea simţirii, poetul accentuează unicitatea sentimentului de iubire.
3. Polisemia cuvântului “a trece”:
- Timpul trece ireversibil şi implacabil pentru om.
- Mihaela trece în fiecare zi pe la bunica ei.
4. Imaginarul poetic: „Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu
stele se îmbracă”
5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe de persoana I: „îmi” , „-mi”, “mine”,
“rămân” şi adresare directă la persoana a II-a: “zâmbeşti”, “ce-ţi pasă?”;
6. Tema iubirii, motivul suferinţei;
7. Repetiţia interogaţiei “ce-ţi pasă?” amplifică nepăsarea iubitei, care-i provoacă
îndrăgostitului o suferinţă sfâşietoare.
8. Ultima strofă reia interogaţia retorică din ultimul vers al primei strofe, fiind
repetată şi în finalul poeziei: “Ce-ţi pasă?”. Aspiraţia omului de geniu spre iubirea
ideală este în antiteză cu nepăsarea iubitei, a cărei atitudine este definită prin
epitete sugestiv, “zâmbet luciu”, “priviri streine”. Ea face parte din lumea
oamenilor de rând, incapabilă să înţeleagă sentimentele superioare, ipostază
ilustrată în finalul poeziei prin comparaţia: “Cu priviri streine/ Ca toată lumea treci
pe lângă mine”.
9. Titlul poeziei, reluat în incipit, sugerează fericirea extatică de care omul de
geniu ar fi cuprins dacă idealul său de iubire s-ar împlini. Repetiţia verbului
“zâmbeşti-zâmbeşte” accentuează dorinţa eului liric pentru iubirea ideală, iar
atitudinea hiperbolizată a iubitei capătă dimensiuni cosmice: “Când îmi zâmbeşti,
pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”.
10. Expresivitatea poeziei este susţinută de adresarea directă prin verbele la
persoana a II-a şi de interogaţiile retorice, imaginând sentimentul de iubire ce se
manifestă între cei doi îndrăgostiţi: “îmi zâmbeşti”, “ce-ţi pasă”, “nu vrei”, “treci”.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

Textul argumentativ: “Este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” (Ovidiu)

Într-adevăr, „este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” deoarece de la oricine


ai câte ceva de învăţat, numai să ştii să faci diferenţa între bine şi rău.
Mai întâi, mă gândesc că oamenii sunt atât de vulnerabili, încât ajung atacabili
până şi în propriile convingeri. Se duşmănesc între ei, se trădează şi se mint.
Neîncrederea şi dezamăgirile provocate de oameni creează, adesea, prăpăstii
sufleteşti şi este mai simplu să fie umplut golul cu ură, decât să revigorezi
energia interioară.
În al doilea rând, consider că este trist oamenii ajung din prieteni duşmani, din
iubiţi, nişte simpli necunoscuţi. Nu am putut niciodată să înţeleg de ce oamenii se
feresc să se comporte cu sinceritate, iar, dacă mai sunt astfel de inşi, aceştia au
cel mai mult de suferit şi pătimit.
A învăţa de la duşman, înseamnă a învăţa de la oricare alt om, pentru că
niciodată nu ştii destule. Totuşi, raţiunea trebuie să învingă şi discernământul să
fie cel care alege. De la duşman este bine să deprinzi strategiile cu caracter de
generalitate, celelalte învăţături pot folosi în viaţă ca să ştii să recunoşti pericolul
şi să te fereşti cu dibăcie.
În concluzie, orice învăţătură este utilă atunci când ştii cum s-o foloseşti spre
binele tău şi al celorlalţi.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


Particularităţile nuvelei psihologice
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici;
* “În vreme de război” de I.L.Caragiale.

(Ana-Maria Enăchescu)

Rezolvare varianta 12 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)

1) Sens denotativ: marmura cea rece; chip frumos; umăr stâng-


Sens conotativ: a gândurilor urme; a visurilor turme-
2) Polisemia cuvântului rece: Sezonul rece începe din noiembrie. La munte bate
un vânt rece ca gheaţa.
Pentru a picta un tablou de iarnă, folosim culori reci. La restaurant am mâncat o
gustare rece şi o friptură de pui.
3) Enunţul corect: El însuşi (Chiar el) a transcris cu majuscule tot textul dat, ceea
ce este o mare greşeală.
4) Prezenţa eului liric: verbe şi pronume la persoana I: „şoptesc”, „eu […] îmi
strâng”, „te caut”, ”minte-mi” şi adresarea directă ce accentuează subiectivismul
poeziei prin verbe şi pronume la persoana a II-a singular:”chipul tău”, „Tu”,
„încremenişi”.
5) Imaginarul poetic: „Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme”, „Şi toate trec
ca vântul - dar chipul tău nu trece.”
6) Motivul romantic al visului; tema iubirii; tema timpului;
7) *„chip frumos”- prin utilizarea epitetului „frumos” alăturat chipului, eul liric
realizează un scurt portret al iubitei, care este de o frumuseţe incredibilă,
amplificând astfel intensitatea sentimentului de dragoste profundă pentru
eternitate; *simetria sintactică realizată prin repetiţia sintagmei “În veci” care
sugerează statornicia iubirii, eternitatea sentimentului profund al eului liric pentru
femeia iubită.
În prima strofă a poeziei, eul liric ilustrează atotputernicia iubirii, care învinge
raţiunea, idee construită prin personificarea “şterge vremea” şi inversiunea “a
gândurilor urme”. Uitarea nu acţionează asupra sentimentului profund de
dragoste, întrucât imaginea iubitei este eternizată în mintea eului liric prin
comparaţia “săpată ca-n marmura cea rece” şi personificarea “uitarea mână-n
noapte a visurilor turme”. Ultimul vers este o antiteză între trecerea ireveresibilă
şi chipul femeii iubite, rămas veşnic în mintea şi sufletului îndrăgostitului.
9) Versurile: “O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,/ Tu, blond al vieţii
mele şi-al dragostei copil!”. Dragostea eului liric faţă de iubită este extrem de
puternică, invincibilă, idee exprimată prin interjecţia afectivă “O” şi exclamaţia
retorică în inversiune, „cum nu pot în braţe să te omor”. În ultimul vers, poetul
realizează un scurt portret fizic al iubitei, ea are părul blond „Tu, blond al vieţii
mele”, este inocentă: „ şi-al dragostei copil” şi semnifică pentru eul liric viaţa
însăşi. Adresarea directă „Tu” sugerează subiectivismul poeziei iar gerunziul
verbului „plângând” permanentizează sentimentul de iubire.
10) Expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului prin
permanentizarea sentimentului de iubire sugerat de verbele la persoana I şi
timpul prezent: „şterge”, „ eşti”, „trec”, „şoptesc”. Adresarea directă la persoana a
II-a (”chipul tău nu trece”, “Te caut pretutindeni”, “Tu, chip frumos”, “Tu, blond al
vieţii mele”) ilustrează dragostea eului liric pentru iubita ideală, sentiment
profund, intens, săpat în sufletul lui „ca-n marmura cea rece”, iar repetarea
adverbului de timp „în veci” sugerează faptul că iubirea este eternă, înrădăcinată
în mintea şi sufletul eului liric.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “O viaţă nefolositoare e o moarte timpurie.” (Goethe)

Sunt întrutotul de acord cu afirmaţia lui Goethe, că „O viaţă nefolositoare e o


moarte timpurie” şi consider că viaţa trebuie trăită din plin , având scopuri
precise, întrucât esenţială este intensitatea vieţii, nu durata ei.
Un prim argument în susţinerea adevărului exprimat de citatul de mai sus ar fi
faptul că trebuie să ştim să ne bucurăm de viaţă, de această existenţă efemeră
pe care fiecare dintre noi o are, savurând din plin orice moment de bucurie sau
de tristeţe, orice picătură de ploaie sau rază de soare, un pom cu roade sau
floare răsărită.
De asemenea, consider că trebuie sa fim conştienţi ca avem o singură viaţă,
comparabilă cu o scenă, pe care noi, actorii trebuie să ne jucăm rolul cât mai
bine posibil, pentru a nu avea o „viaţă nefolositoare”, ternă,ingredientele de
maximă importanţă fiind pofta noastră de viaţă, responsabilitatea de a face în
fiecare zi câte ceva folositor nouă sau altora. Această idee a vieţii ca spectacol
de teatru aparţine antichităţii, de unde a preluat-o şi Mihai Eminescu în poezia
“Glossă” şi în proza fantastică şi filozofică “Sărmanul Dionis”.
În concluzie, în relaţie directă cu argumentele aduse, consider că pentru a avea
o viaţă folositoare trebuie să avem o atitudine pozitivă, încredere totală în noi, şi,
nu în ultimul rând, să avem aspiraţii înalte, să nu irosim timpul, pentru că numai
astfel putem obţine mai mult de la viaţă!

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi de realizare a unui personaj dintr-o nuvelă istorică studiată:


* Alexandru Lăpuşneanul - “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi

(Alina Ergoveanu)

Rezolvare varianta 13 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “inimă”:


*La jocul de cărţi a câştigat cu un valet şi un as de inimă roşie.
*Am învăţat la biologie despre inimã.
2. Rolul cratimei:
* “ nu-mi”: cratima leagă negaţia de pronume, pentru pronunţarea celor douã
cuvinte într-o singură silabă; cratima înlocuieşte vocala “î” care lipseşte
pronumelui (îmi).
* “- Ştiu”: are rol de linie de dialog şi marchează vorbire directã
3.Versul “Sunt beat de lume şi-s păgân” ilustrează concepţia filozofică a lui
Lucian Blaga, exprimată în multe dintre creaţiile sale lirice. Cunoaşterea
luciferică înseamnă pentru eul liric cunoaşterea prin iubire: omul trebuie să se
reveleze în faţa misterelor Universului, ci nu să le lămurească.
4.Câmp semantic “sacru”: sfânto, rai, eretic, iad, păgân;
5. Tema cunoaşterii; motivul sacru/profan; motivul lumină/întuneric; motivul
iad/rai
6. Imagine vizuală:” îl lumineazã iadul cu flãcãrile lui”
7. Figuri de stil: “Sunt beat de lume”-metaforã-sugerează ideea filozofică a eului
liric care iubeşte cu patimă lumea în care trăieşte, Universul, definind
cunoaşterea luciferică;
“cãldura răului”-oximoron- semnifică forţa păcatului, puterea pe care o are rãul
asupra oamenilor.
8. Ultimele patru versuri ale poeziei ilustrează teoria filozofică despre
manifestarea în lume a Binelui şi a Răului, existente în aceeaşi cantitate şi de
forţe egale, care se opun, asigurând astfel stabilitate şi echilibru Universului.
Lumina este metaforă revelatorie pentru “cunoaştere”, sugerând ideea că Binele
şi Răul se află în relaţie de reciprocitate: ce rost ar mai avea Raiul, dacă n-ar
exista Iadul, ca eventualitate a Răului? Interogaţia retorică este o întrebare
filozofică la care gânditorul dă o variantă de răspuns constând în ideea unităţii
contrariilor “Bine/Rău”.
9. Titlul poeziei “Lumina raiului” este o metaforã revelatorie care defineşte
cunoaşterea lucifericã, având rolul de a potenţa misterul. Lumina simbolizeazã
binele, ce este pus în evidenţă de flãcãrile iadului.
10. Textul este construit pe antiteza dintre Bine şi Rău, pe această unitate a
contrariilor care asigură Universului stabilitate şi echilibru. Cele doua forţe nu pot
exista una fãrã cealaltã, ele alimentându-se reciproc. Pentru a putea observa
binele trebuie mai întâi sã ştim ce înseamnă absenţa sa.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism
la altruism”(Auguste Comte)
Consider cã afirmaţia lui Auguste Comte “Familia este aceea care face ca omul
sã treacã de la egoism la altruism” este una adevãratã, care-şi dovedeşte
valabilitatea în viaţa reală a omului.
Susţin această părere, deoarece opinia mea este că pentru a putea avea o
familie iubitoare şi o relaţie armonioasã cu cei apropiaţi trebuie să nu te gândeşti
în primul rând la tine, ci sã încerci sã te intereseze cerinţele celor apropiaţi
înaintea celor personale.
Un prim argument este acela cã familia îţi este mereu alãturi în momentele grele,
iar ajutorul necondiţionat nu poate fi definit de egoism, altruismul fiind
sentimentul ce ne face sã vrem sa ajutãm, fãrã un scop ascuns.
De asemenea, în momentul în care iubeşti un om , este destul de greu să nu te
gândeşti la binele sãu înainte de toate şi să nu îi oferi tot ce iţi stã în putinţã
pentru a-i fi mai bine, chiar dacă gestul sau atitudinea ta îţi pot aduce neplăceri.
Sprijinul acordat oricărui membru al familiei vine dinlăuntrul nostru, este o
atitudine spontană şi afectivă, chiar dacă această reacţie presupune, uneori,
sacrificiu, dar totdeauna gestul înseamnă dăruire de sine, dragoste şi ocrotire.
În concluzie, egoismul nu poate fi asociat cu familia adevărată sau cu
sentimentul de dragoste şi grijã pentru cei apropiaţi, ci doar cu altruismul, cu
plãcerea şi bucuria de a ajuta pe cineva drag, fără însã a urmãri sau aştepta
ceva în schimb, ci numai să simţi o imensă satisfacţie.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Particularităţi ale nuvelei istorice, prin referire la o operă studiată:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
(Alexandra Iazageanu)

Rezolvare varianta 14 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “timp”: A trecut ceva timp de când nu ne-am văzut. Mai
am timp o jumătate de oră ca să scriu tema la română. Ion şi Maria au sosit în
acelaşi timp. Săptămâna viitoare va fi un timp ploios.
2. Linia de pauză se foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia
“departe”, de complementul de loc “La orizont”, pe care-l explică; Linia de pauză
din versul al treilea marchează o pauză în vorbire cu scopul de a accentua chinul
căldurii excesive, al dogoarei din timpul verii, având totodată rol stilistic, cu
nuanţă metaforică.
3. Expresii/locuţiuni: în floarea vârstei; a prinde floare; floare la ureche; copil din
flori;
4. Cuvinte în relaţie de sinonimie: lan de grâu - spicele; la orizont - departe;
5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică
a poeziei moderne, specifică liricii lui Lucian Blaga şi sugerează continuitatea
ideilor exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament
(enjambament);
6. Tema timpului; motivul arşiţei;
7. Figuri de stil: Personificarea “fulgere fără de glas” sugerează absenţa
tunetelor, fenomenul fiind astfel umanizat, lipsit de agresivitate sonoră;
zvâcnesc din când în când
Comparaţia “fulgere//[…] ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse/ din trupul
care le purta” semnifică amploarea ameninţătoare prin care fenomenul naturii
prevesteşte schimbarea vremii caniculare.
8. În ultima strofă a poeziei “Vară” de Lucian Blaga se manifestă stări elegiace şi
atitudini meditative ale poetului. Principala figură de stil este personificarea,
armonizarea spicelor ce-şi “ţin la piept grăunţele/ca nişte prunci ce sug” cu omul,
principalul beneficiar al roadelor. Timpul, personificat şi el, se scurge încet, “îşi
întinde leneş clipele”, apoi adoarme “între flori de mac”. El capătă dimensiuni
umane, deoarece la “ureche-i ţârâie un greier”. Imaginea auditivă a greierilor
constituie o muzică ancestrală, cosmică, în armonie desăvârşită cu pământul şi
roadele sale.
9. Titlul poeziei semnifică anotimpul descris în textul liric, fiind exprimat prin
substantivul nearticulat ”vară”, care sugerează un spaţiu nelimitat şi un anotimp
încremenit de arşiţa dogoritoare din sufletul poetului.
10. Caracteristici ale descrierii:
* imagini vizuale (”La orizont […] fulgere/ […] zvâcnesc din când în când); imagini
auditive (”ţârâie un greier”, “cântec de lăcuste”)
* prezenţa figurilor de stil: epitete (”lungi picioare”), comparaţii (”fulgere […] ca
nişte lungi picioare de păianjen”), personificări (”fulgere fără glas”)

Subiectul al II-lea (20 de puncte

Vaslui, 29.06.2007***

Dragă Emil,

Îţi scriu aceste rânduri cu o mare încărcătură de nostalgie, aducându-mi aminte


de un loc în care mi-am petrecut cele mai frumoase zile ale copilăriei: la stâna
bunicului meu din Carpaţii Orientali. De acolo, de sus, se vedea până în
depărtare, tot ţinutul, cu o adevărată rapsodie de culori, de la verdele intens, la
stânca maronie, golaşă, de la satele ce păreau nişte mărgele înşirate pe linia
orizontului, la sălbăticia locurilor, unde mâna omului nu a apucat să strice feeria
peisajului magnific. Un zvon de ciripit venea de nicăieri, umplea văzduhul cu un
farmec neştiut, pe care-l absorbeai cu nesaţ prin toţi porii, cu toate simţurile în
alertă.
Stâna bunicului este o întindere mare de iarbă verde şi grasă, un pâlc de copaci
umbroşi mărginesc locul, cerul era albastru şi aproape, că-ţi venea să pui mâna
pe el, iar aerul tare şi limpede îţi producea ameţeală.
Îţi povestesc toate acestea, deoarece urmează să mă duc din nou în vârf de
munte, la capătul lumii, unde mă aşteaptă brânză şi lapte pe care numai bunicul
ştie să le amestece cu mămăligă, încât mănânci până simţi că plesneşti. Tu ştii
că locuiesc în oraşul Vaslui, tot în zona Moldovei, dar atmosfera, este poluată şi,
deşi strada Primăverii este flancată de pomi şi în fiecare curte există o mare
varietate de flori, nimic nu se compară cu peisajul montan, unde te invit să vii şi
să petrecem împreună vacanţa de vară. Ce părere ai? Te aştept cu nerăbdare şi-
ţi promit că n-o să regreţi niciun minut petrecut acolo.

Cu drag,
Andreea/Andrei Popescu

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Conceptul nuvelă psihologică:


*”Moara cu noroc” de Ioan Slavici
*”În vreme de război” de Ion Luca Caragiale
(Andra Mihaela Ioniţă)

Rezolvare varianta 15 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)

1. Sinonime: se liniştesc = se domolesc, se opresc; suflet =spirit; veşnic = veşnic;


dăinuie = durează, se perpetuează;
2. Folosirea virgulelor are în această poezie diverse roluri. În prima strofă, prima
virgulă coordonează prin juxtapunere două propoziţii (”Se retrag în pădure şi-n
peşteri potecile,/gornicul nu mai vorbeşte”). A doua şi a treia virgulă marchează
enumeraţia de substantive („păsări, sânge,ţară şi aventuri”) şi de
complemente.(”fără azi, fără ieri”).
3. Câmpul semantic al nopţii: stele, întunericul;
4. Poezia „Somn” de Lucian Blaga se înscrie în modernism. Una dintre trăsăturile
specifice acestui curent este inovaţia în ceea ce priveşte structura versurilor.
Scrierea unor versuri cu literă mică este un procedeu numit ingambament
(enjanbament) care asigură continuitatea ideii poetice, care este astfel exprimată
într-o frază complexă, formată din mai multe versuri(„Dăinuie un suflet de adieri,/
fără azi, fără ieri”)
5. Imagini artistice: „Dănţuiesc stele în iarbă”-imagine vizuală şi motorie; „zvonuri
surde prin arbori” - imagine auditivă;
6. Motivul somnului; motivul nopţii;
7. Figură de stil: Enumeraţia „păsări, sânge, ţară şi aventuri” reprezintă simboluri
care compun natura telurică şi natura umană, care capătă un aer liniştit, tihnit la
lăsarea nopţii.
8. Incipitul poeziei plasează cititorul într-un cadru nocturn, când planul cosmic,
reprezentat de stele, se întrepătrunde cu cel terestru („iarbă”). În noapte, numai
stelele sunt animate, oferind un spectacol mirific, construit prin personificarea
stelelor („dănţuiesc stelele”). Finalul oferă poeziei profunzimea filozofică specifică
operei lui Blaga, prezentând un spaţiu personal, al provenienţei, al originii
spirituale a eului liric. În somn (metaforă pentru o stare de linişte, de calm care îi
permite să mediteze şi să reflecteze asupra misterului “ieşirii în lumină”), eul liric
simte chemarea sângelui, a originilor sale (comparaţia „sângele ca un val”).
Viziunea asupra morţii nu mai este, ca la începutul creaţiei, o presimţire, ci o
asociază cu motivul somnului, poetul însuşi simţindu-se legat de ideea
increatului, ceea ce face posibilă ieşirea din timp: “În somn sângele meu ca un
val/ se trage din mine/ înapoi în părinţi.”
9. Titlul este o metaforă revelatorie pentru tihna sufletească necesară poetului
pentru reculegere, regăsire şi întoarcerea la rădăcini. Într-un cadru nocturn, când
toată natura se domoleşte („Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,/ gornicul nu
mai vorbeşte”; „se liniştesc păsări, sânge, ţară şi aventuri”, „întunericul fără de
martori”) eul liric se cufundă într-o stare profundă de meditaţie asupra misterelor
lumii: strămoşii, ieşirea în lumină, moartea etc.: „În somn sângele meu ca un val,
se retrage din mine/înapoi la părinţi”.
10. Modernismul poeziei:
- * prezenţa metaforelor revelatorii;
- * ingambamentul - ca inovaţie modernistă în structura poeziei;
-* rimă albă, măsura versurilor variabilă

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Nicăieri nu poate fi omul mai fericit decât în mijlocul familiei
sale” (Proverb românesc)

Afirmaţia proverbului românesc -„Nicăieri nu este mai fericit omul decât în


mijlocul familiei sale”- este în concordanţă cu părerea mea despre relaţiile
interfamiliale şi anume că omul se poate dezvolta armonios, poate trăi în pace şi
mulţumire numai în cadrul unei familii bine închegate şi sănătoase moral.
În primul rând, familia oferă stabilitate, confort şi siguranţă. Oricine se simte
protejat, liniştit când ştie că are alături persoane care îi doresc binele, sunt gata
să îl sprijine în mod necondiţionat atunci când are probleme. De altfel, moralistul
Slavici îşi începe nuvela “Moara cu noroc” cu un adevăr universal-valabil, venit
din înţelepciunea populară, povaţă pe care o rosteşte bătrâna soacră a lui Ghiţă:
“Omul să fie mulţumit cu sărăcia lui, că dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei
tale te face fericit”.
În altă ordine de idei, în familie, fiecare se poate bucura cu adevărat de realizări,
de împliniri, poate comunica sincer cu ceilalţi, se poate baza pe sfaturile lor, pe
sprijinul şi dăruirea lor totală. Orice împlinire este trăită la cote amplificate,
întrucât ea aduce bucuria izbânzii şi în celelalte inimi, nu numai în sufletul celui
care şi-a împlinit un ideal. Asemenea se petrec lucrurile şi într-un eşec, tristeţea
fiind împărtăşită cu ceilalţi, încurajarea, sprijinul moral făcând posibilă
revigorarea forţei interioare şi a curajului de a încerca încă o dată.
În concluzie, omul este cu adevărat fericit în mijlocul familiei, cu care împarte
bucuriile şi tristeţile, împlinirile şi eşecurile, visurile şi deziluziile.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Romanul de tip obiectiv:
* “Mara” de Ioan Slavici
* “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
* “Ion” de Liviu Rebreanu
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Moromeţii” de Marin Preda
(Alina Ruxandra Marin)

Rezolvare limba romana (varianta 16)


Subiectul I (40 de puncte)

1. Sensul cuvintelor: “sporeşte” = înaintează, avansează; “cresc” = se înalţă, se


dezvoltă, se ridică
2. Linia de pauză are două funcţiuni cu totul diferite (cf. I.O.O.P. elaborat de
Academia Română):
- linia de dialog - marchează începutul vorbirii fiecărei persoane care ia parte la
convorbire:
“- Unde te duci aşa de grăbit? mă întreabă Ioana
- La cinematograf, ca să văd filmul cu Ştefan Iordache - răspunde precipitat Ion”
- linia de pauză marchează o apoziţie: “Moşneagul nostru - Ilie al Amariei - ne-a
dat cele mai înţelepte sfaturi.”
3. Sens denotativ: Îngrijorarea se vedea pe fruntea lui plină de riduri.
Sens conotativ: Mihai este în fruntea listei cu olimpicii de la matematică, având
cel mai mare punctaj.
4. Prezenţa eului liric: pronumele şi verbele la persoana I singular “eu”, “meu”, “n-
am”, să îngân”, “nu reiau”ţ
5. Tema timpului filozofic, tema naturii
6. Figură de stil: Metafora revelatorie “În trupul meu timpul sporeşte de la o zi mai
firav” este o confesiune poetică în care eul liric ilustrează trecerea implacabilă şi
ireversibilă a timpului, efectele fiind vizibile atât în sine cât şi în natură.
7. Ultima strofă începe cu o enumeraţie “Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul
sulf”, elementele componente ale materiei pe care timpul le favorizează,
deoarece ele “în lamură dau”. Perenitatea naturii este în antiteză cu efemeritatea
omului. Poezia se termină cu o metaforă revelatorie “ Eu trepte în sus – nu
reiau”, care reprezintă o sentinţă a eului liric. Condiţia de muritor ilustrează cât de
limitat este destinul omului, care trăieşte cu certitudinea că fiecare zi care trece
este o treaptă mai puţin către moarte.
8. Titlul scris în limba latină “Ecce Tempus” (”Iată timpul”) se identifică în totalitate
cu tema filozofică a poeziei. Eul liric sugerează trecerea ireversibilă şi
implacabilă a timpului pentru om în contrast cu regenerarea continuă a naturii:
“Numai în arbori inelele anilor/ mereu se lărgesc” - “eu fiul lor, cât de bătrân!”.
9. Expresivitatea poetică presupune exprimarea plastică a ideilor, fiecare timp al
verbelor având o anumită semnificaţie. În prima strofă, verbele la prezent “se
lărgesc”, “sporeşte” permanentizează efectele timpului asupra arborilor care
mereu întineresc, în timp ce, pentru om, timpul se diminuează, devenind “mai
firav”. În strofa a doua verbul la conjunctiv “să îngân” exprimă dorinţa şi năzuinţa
eului liric de a fi mereu tânăr, precum “toate popoarele”, dar fără posibilitatea
împlinirii visului. În ultima strofă predomină verbele la prezent “dau”, “cred”, “nu
reiau” care accentuează condiţia de muritor a omului în antiteză cu regenerarea
continuă a materiei.
10. Modernismul aduce noi concepţii, tematici, procedee şi abordări în literatură.
*Ingambamentul este un procedeu stilistic specific modernismului care constă în
continuarea unei idei poetice în versul următor, fără a marca aceasta printr-o
pauză, ci numai prin începerea versului cu literă mică: “Numai în arbori inelele
anilor/ mereu se lărgesc”.
*Tema filozofică a poeziei, *rima variabilă, *măsura inegală a versurilor.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Cluj, 29 iunie 2007***

Dragă Andrei,

Nu am mai vorbit demult şi îmi pare rău că nu ţi-am mai scris, dar a fost o
perioadă agitată şi plină de evenimente, iar timpul nu ştiu unde zboară atât de
repede, unde se grăbeşte omenirea?!
Deşi a trecut ceva timp de când ai dat bacalaureatul, cred că îţi mai aduci aminte
de emoţiile, nesiguranţa de sine şi stările confuze de atunci. Nici nu-ţi pot reda în
cuvinte ce perioadă cu încărcătură emoţională aproape de nesuportat. Sunt
fericită să te anunţ că am luat medie mare la examenul de bacalaureat, peste
9,50 şi victoria aceasta mi-a redat încrederea în valoarea cunoştinţelor mele. Ca
urmare, am intrat la Academia de Studii Economice la toate facultăţile la care am
dat examen de admitere, în număr de patru. Nu aş fi reuşit, probabil, să trec
peste aceste dificultăţi de ordin material şi emoţional, dacă nu era mama mea
care să mă susţină consecvent în toate situaţiile. Altruismul ei, dăruirea de sine
până la sacrificiu, şi, crede-mă, nu exagerez deloc, m-a inspirat, m-a motivat şi
am învăţat de la ea să-mi stabilesc o ierarhie a obiectivelor mele.
Izbânzile la examene mă determină să iau în considerare, în continuare, sfaturile
mamei, îndrumările pe care se străduieşte să mi le insufle fără ostentaţie, ca să
mă pot încadra în societate, fără prea mari eforturi de adaptare.
Îţi reamintesc adresa mea, ca să te oblig astfel să-mi scrii şi poate ne întâlnim şi
noi vara aceasta, mai ales că este prima mea vacanţă relaxată: Cluj, str.Florilor,
numărul 15.
Cu drag,
Mihai/ Mihaela

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.


Subiectul al II- lea (30 de puncte)

Condiţia femeii ilustrată într-un roman studiat:


* Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* Ela - “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
* Maitreyi - “Maitreyi” de Mircea Eliade
* Mara - “Mara” de Ioan Slavici
* Vitoria Lipan - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu

Rezolvare limba romana (varianta 17)


Subiectul I (40 de puncte)

1. Câmp lexical “umiditate”: moină, apă, umezeală, ud, noroi, stropi, ninge
2. Cratima leagă două cuvinte ca să micşoreze numărul de silabe, păstrând
astfel măsura versurilor. Altă funcţiune este de a marca înlocuirea vocalei iniţiale
“î”, în cuvântul încet;
3. Cuvinte derivate de la “a fi”: fiinţă, fire, a fiinţa, a înfiinţa, a desfiinţa, a reînfiinţa
4. Expresii/locuţiuni cu “a sta”: a sta de vorbă; a sta locului; a sta pe bară; a sta
ca prostul; a sta la masă; a sta pe gânduri;
5. „Un clavir îngână-ncet la un etaj” – imagine auditivă
„Stropii sar” – imagine vizuală
6. - Prezenţa eului liric:
- verbele la persoana I singular– „stau”, „să nu mai ştiu”
- pronumele la persoana I singular –„mea”
7. Punctele de suspensie marchează o pauză mare în cursul vorbirii şi îndeamnă
la meditaţie;
Linia de pauză oferă o explicaţie, o variantă de acţiune prin versul “Un bec
agonizează, există, nu există”, putând fi consideraţie şi ca o propoziţie incidentă.
În strofa a doua linia de pauză creează o atitudine afectivă a eului liric, o
intonaţie deosebită privind exprimarea stării de deprimare cauzată de
iubire/iubită. Linia de pauză din ultima strofă urmează după o comparaţie,
completând imaginea deprimantă a oraşului: “Umbra mea stă în noroi ca un trist
bagaj - / Stropii sar,/ Ninge zoios”.
8. În strofa a doua a poeziei „Nocturnă”, George Bacovia prezintă oraşul ce
„doarme ud în umezeala grea”, imagine construită printr-o personificare. Apa, ca
în toate creaţiile lirice bacoviene, este un element dezintegrator de materie ce
provoacă eului liric stări de disperare şi degradare psihică, fără soluţie de ieşire
din impas: “Şi porţile grele se-nchid”. În oraşul amorţit, atmosfera este
apăsătoare, insalubră de “umezeala grea” („Case de fier în case de zid/ Şi porţile
grele se-nchid”), iar iubita face parte din acest decor şi împrumută trăsăturile lui
degradate.
9. Titlul „Nocturnă” este potrivit ales pentru conţinutul poeziei, sugerând în fiecare
dintre strofe o trăsătură specifica nopţii: în prima strofă „un bec agonizează,
există, nu există” stând să se stingă; în a doua, oraşul aproape amorţit, inactiv
„doarme ud în umezeala grea”, iar în ultima, “Umbra mea stă în noroi ca un trist
bagaj-”.
10.Trăsături simboliste:
*Principalele atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice simbolismului sunt
tristeţea, spleen-ul, oboseala psihică, disperarea, toate fiind sugerate prin
simbolurile prezente în poezie: umezeala, glodul, agonia becului, piaţa tristă,
porţile grele, trist bagaj etc.
*Acţiunea apei ca element distrugător de materie, degradant, provocatoare de
disperare, de isterie şi disconfort sufletesc.
* Imaginea oraşului de provincie ca spaţiu închis, apăsător şi înăbuşitor, în care
eul liric se simte claustrat, fără soluţie de evadare, de eliberare: “Şi porţile grele
se-nchid”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a
limpezit încă.” (Nicolae Iorga, Cugetări)

Nicolae Iorga opinează că până în momentul în care nu ţi se formează limpede,


clar, ideea pe care vrei sa o exprimi, nu îţi găseşti cele mai potrivite cuvinte cu
uşurinţă. După părerea mea, afirmaţia este întemeiată, reflectarea gândirii
devenind mai dificilă în momentele în care nu ne găsim cuvintele pentru a
exprima fluent şi coerent ideea pe care vrei să o transmiţi.
În susţinerea acestei opinii, voi aduce câteva argumente şi exemple edificatoare.
În primul rând, doza de incertitudine asupra ideii ce urmează a fi expusă
constituie un motiv puternic pentru confuzia exprimării.
Un al doilea argument în sprijinul afirmaţiei de mai sus îl reprezintă
necunoaşterea unor termeni adecvaţi prin care să dezvolţi subiectul abordat,
lipsa lecturii fiind evidentă, întrucât numai citind îţi poţi forma un vocabular bogat,
în care să găseşti imediat expresiile propice conturării ideilor.
Pe de altă parte, câţi oameni nu vorbesc încontinuu, având o locvacitate
(vorbărie) obositoare, la care interlocutorul nu face faţă, renunţă să se mai
concentreze şi nu înţelege nimic. De altfel, în studiul “Beţia de cuvinte”,
subintitulat “Studiu de patologie literară”, Titu Maiorescu satirizează fraza
supraîncărcată şi, prin aceasta, confuză, numind boala ce care suferă flecarul
“lipsă de idei”.
În concluzie, consider că atunci când gândeşti şi ai într-adevăr ceva de transmis
interlocutorului, când gradul de cultură nu tinde către zero, găseşti totdeauna
cele mai potrivite cuvinte şi poţi impune respect şi consideraţie.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia relaţiilor dintre două personaje care aparţin unui roman obiectiv studiat:
Felix şi Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
Mara şi Persida - “Mara” de Ioan Slavici
(Gabriela Murea)

Rezolvare limba romana (varianta 18)


Subiectul I (40 de puncte)

1. Câmpul semantic al timpului: “ceas”, “veac”, “univers”, “nicicând”, târziul


2. Virgulele din prima strofă· marchează o enumeraţie de substantive: “hotare,
veac, tărâm”.
3. Sinonime: umblăm = mergem, ne deplasăm; cer = boltă; cumpănim =
cântărim, chibzuim; nicicând = niciodată
4. Omonimia cuvântului cer: Ỉn urma avionului a rămas pe cer doar un nor de
fum. Îi cer cartea astăzi, la şcoală.
5. Tema naturii; tema condiţiei omului în lume/ motivul aştrilor;
6. Prezenţa eului liric: pronumele la persoana I plural:”noi”, “ne” şi verbe la
persoana I plural: ”umblăm”, “suntem”, “pierdem”
7. Versul “Hotare, veac, tărâm s-au şters” reprezintă o enumeraţie metaforică
pentru trecerea ireversibilă a timpului şi nemărginirea spaţiului.
8. Cuvintele “cer” şi “pământ” din strofa a II-a se află în relaţii de opoziţie,
sugerând elementele esenţiale care compun Universul, un plan terestru şi un
plan cosmic: “tot ce sub noi era pământ” […] “Un cer deasupra ne-a rămas”.
9. Penultima strofă a poeziei începe cu o metaforă sugestivă pentru dorinţele
omului, fascinat de evenimente cosmice misterioase, cum este căderea stelelor,
despre care mitologia populară spune că se întâmplă ceva important celui care
vede acest fenomen: “Vreo stea când cade din tării,/ fără să vrei, spre ea te ţii”.
De altfel, adresarea directă la persoana a II-a singular are nuanţă sentenţioasă.
Aspiraţiile înalte ale omului îl determină să facă eforturi deosebite ca să prindă
steaua strălucitoare, însă numai imaginea îţi rămâne, imposibilitatea realizării
idealului dă o notă elegiacă poeziei: “şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi,/ Lucirea
numai i-o cuprinzi”. Rima este împerecheată, măsura versurilor este de 8 silabe.
10. Expresivitatea se defineşte prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale.
Prezentul gnomic al verbelor exprimă o acţiune continuă, permanentizarea
stărilor eului liric: “umblăm”, “suntem”, “pierdem”, “mergem”, “cade” etc., îmbinat
cu timpul trecut ,”era” şi “a rămas”, care sugerează absenţa oricărei finalizări a
stării de prăbuşire, de confuzie existenţială. Conjunctivul verbelor “să vrei”, “s-o
prinzi”, “să nu ne-ajungă” exprimă năzuinţa de izbândi, însă totul rămâne la
stadiul de dorinţă, fără o certitudine a finalizării.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Sibiu, 29.06.2007*** Î
Dragă Rareş,

Îţi scriu aceste rânduri pentru a-ţi povesti cele petrecute la festivitatea de
împlinire a o sută de ani de la înfiinţarea şcolii noastre, Liceul Teoretic “Emil
Cioran”, mândria Clujului.
Pregătirile au început cu două săptămâni înainte, pentru a fi siguri că totul va ieşi
perfect în acest moment unic pentru noi toţi, elevi şi profesori. Fiecare clasă şi
fiecare elev trebuia să participe efectiv la sărbătoarea liceului, aşa că imaginaţia
şi-a spus cuvântul, pe toţi ne-a cuprins o frenezie fără margini. S-au organizat
scenete ancorate în vremea de demult, de la începutul secolului al XX-lea, am
imaginat costume, dialoguri şi relaţii comportamentale din epocă. Alţii au cântat
un repertoriu din vremea aceea, însă eu m-am implicat în organizarea festivităţii
ca atare. Am conceput invitaţiile pentru oficialităţi şi foşti absolvenţi şi am ajutat la
crearea discursului pe care trebuia să-l ţină şeful de promoţie din anul acesta,
care este coleg de clasă cu mine.
În ziua cea mare totul era pregătit ca la carte. Ghirlandele de flori, baloanele şi
pancartele cu cele mai surprinzătoare texte de bun-venit au fost atracţia
principala pentru cei care ni s-au alăturat la această “seculară” sărbătoare.
În final, s-au oferit coroniţe şi diplome elevilor merituoşi, iar medalia omagială a
fost înmânată invitaţilor. Toţi aveau în privire o încântare nemărginită şi o bucurie
greu de controlat.
Să ştii că unul dintre absolvenţii liceului nostru, promoţia 1981 este profesor de
matematică la un liceu din Sibiu, dar nu la tine la şcoală. Când ne vom întâlni am
să-ţi arăt diploma pe care am primit-o şi de care sunt foarte mândru.

Cu drag,
Alexandru/ Alexandra
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Aspecte ale fantasticului într-o nuvelă studiată:


* “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu
* “La ţigănci” de Mircea Eliade
(Roxana Nădăşanu)

Rezolvare limba romana (varianta 19)


Subiectul I (40 de puncte)

1. Antonime: crispate = destinse, relaxate; strălucit = tern, opac; înfăşoară =


desfăşoară, desface; îmbelşugat = sărăcăcios, sterp;
2.Virgula din primul vers marchează stilistic o enumeraţie. Cea de-a doua virgulă
este o respiraţie în interiorul versului şi o licenţă poetică, întrucât desparte
subiectul multiplu de predicat. Cele două puncte atrag atenţia asupra explicaţiei
sub forma descrierii prin imagini vizuale. Virgula din finalul celui de-al treilea vers
desparte regenta de subordonată şi marchează un accent ideatic de natură
concesivă. Punctele de suspensie din finalul strofei sugerează o stare meditativă,
o permanentizare a ideii în viziunea eului liric.
3. Sens conotativ: În neguri de trecut, Ştefan cel Mare trăieşte prin faptele de
vitejie.
Mă copleşesc nouri de melancolie.
4. Schimbarea categoriei gramaticale: “De-un strălucit albastru viziunea lui e
plină”
5. Imagini artistice ale copacului: “mii de crengi crispate”, “casca lui de frunze”,
“rod îmbelşugat”
6. Figură de stil: Personificarea copacului, căruia i se atribuie trăsături umane:
“hipnotizat”, “ar vrea/ Să sfarăme”, “să bea”
7. Lirism obiectiv: Pronumele şi verbele la persoana a III-a singular: “ar vrea “,
“să bea”, “nu-i goneşte”,”lui”, “îl înfăşoară”.
8. Poezia “Copacul” de Ion Barbu este un sonet, poezie cu formă fixă în care
ultimele două strofe sunt terţete. Secvenţa lirică începe cu o conjuncţie
adversativă, care aşază în relaţii de opoziţie ipostaza anterioară a copacului cu
aceea din finalul poeziei. Toamna, definită prin epitetul augmentativ în inversiune
“augusta toamnă”, înfăşoară copacul în culorile apusului de soare, iar copacul se
pleacă recunoscător sub greutatea roadelor, ocrotite de “casca lui de frunze”.
Echilibrul universal este asigurat de legile nescrise ale existenţei, epitetul în
inversiune “obşteasca armonie” asigurând lumii împăcarea cu sine şi gratitudinea
pentru “rod îmbelşugat: “În toamna lui, copacul se-nclină către glie”.
9. Titlul format din substantivul comun, articulat “Copacul” metaforizează poetul,
artistul, omul creator de frumos, care, asemenea copacului, rezistă tuturor
vicisitudinilor vremii şi reuşeşte să aibă “rod îmbelşugat”. Poezia redă, prin
imaginarul artistic specific barbilian, soarta oarecum blestemată a artistului care,
aflat în toamna vieţii, a creat roade bogate, acestea putând fi opera artistică.
10. Descrierea - ca mod de expunere în creaţiile lirice:
* imagini artistice: vizuale (”Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat”);
* figuri de stil: personificarea (vezi pct.6), epitete în inversiune: “limpedea
lumină”, “umeda perdea”, “obşteasca armonie”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “La toate popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii
sociale şi de stat.” (Valeriu Branişte)

Sunt perfect de acord cu afirmaţia lui Valeriu Branişte, aceea că “La toate
popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii sociale şi de stat”.
Ca prim argument, menţionez faptul că educaţia primară a copilului este făcută
de părinţii acestuia, care trebuie să imprime în mentalitatea micuţului normele de
conduită valabile în societate şi să îi insufle concepţia de bun cetăţean. Dacă
acestea nu sunt înfăptuite până la o anumită vârstă, de regulă până la 7 ani,
copilul nu va mai recepta cu uşurinţă faptele şi atitudinile din jur şi va avea o
gândire confuză sau săracă.
În al doilea rând, este cunoscut şi demonstrat ştiinţific faptul că majoritatea
infractorilor şi a delincvenţilor juvenili provin din familii dezbinate sau cu grave
probleme comportamentale, cum ar fi consumul abuziv de alcool şi de substanţe
ilegale (droguri), violenţă fizică şi verbală, boli psihice etc. De aceea, statul
încearcă să îndepărteze copii abuzaţi din căminul lor şi să îi plaseze în grija unor
asistenţi maternali sau chiar să fie propuşi spre adopţie, dacă părinţii lor decad
din drepturi. Aceste măsuri sunt considerate şanse reale pentru micuţii năpăstuiţi
să se integreze în societate şi să fie ţinuţi departe de ilegalităţi.
În concluzie, viaţa de familie armonioasă oferă societăţii cetăţeni cu simţ civic şi
comportament social adecvat.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui personaj de inspiraţie istorică, prin referire la o operă epică sau
dramatică:
* Alexandru Lăpuşneanul” - nuvela istorică “Alexandru Lăpuşneanul” de
Costache Negruzzi
* Răzvan - drama istorică romantică “Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu
Hasdeu
(Alina Neacşu)

Rezolvare varianta 2 Limba Romana


Varianta 2
Subiectul I (40 de puncte)

1. Expresii/locuţiuni: a trece drumul; a trece de partea cuiva; a trece peste ceva;


a trece la dezbateri; a trece sub tăcere; a trece în revistă; a trece peste greutăţi;
a trece clasa; a trece prin foc şi sabie;
2. Punctele de suspensie îndeamnă la meditaţie, sugerând totodată o puternică
încărcătură emoţională a eului liric.
3. Sens conotativ: * Când s-a uitat la mine, avea fulger în priviri. * În ochii ei
înlăcrimaţi sclipeau stele multicolore.
4. Expresivitatea verbelor la modul conjunctiv evidenţiază năzuinţa eului liric de
a-şi împlini idealul poetic, stare care se perpetuează la nesfârşit, fără să se
întrevadă înfăptuirea dorinţei: “să-ngăduie”, “s-audă”, “s-asculte”, “să moară”.
5. Tema condiţiei poetului în lume; motivul solitudinii;
6. Prezenţa eului liric: pronumele de persoana I singular:“m-”, “-mi”, “mele”,
“mea”; verbe la persoana I singular: “am închinat”, “să trec”;
7. Sentimentul dominant: tristeţe, pesimism, suferinţă, scepticism, deprimare;
8. Primele patru versuri sunt străbătute de o tristeţe sfâşietoare, de o stare
pesimistă a eului liric, exprimată prin lirism subiectiv şi evidenţiată chiar din
incipit: “Pierdut în suferinţa nimicniciei mele”. Seria comparaţiilor din următoarele
două versuri reliefează concepţia filozofică potrivit căreia în lume predomină răul,
eul liric simţindu-se neînsemnat, confuz şi nesigur, lipsit de apărare şi stabilitate:
“Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos”. Eul liric s-a închinat cu evlavie “ca
magul la soare şi la stele” pentru a i se îngădui pătrunderea în “vecinicul repaos”.
Epitetul în inversiune “vecinicul repaos” are valenţe metaforice, sugerând
moartea, ca singură cale spre eternitate.
9. Figură de stil: epitetul “glasu-i singuratec” sugerează starea de solitudine a
poetului într-o societate meschină, care nu-i înţelege aspiraţiile spirituale;
metafora “o boabă e de spumă” sugerează efemeritatea poetului în lume;
10. Titlul “Pierdut în suferinţă” sugerează chinul lăuntric, starea de deznădejde
profundă a eului liric, provocate de sentimentul izolării şi solitudinii în lume,
tristeţea sfâşietoare pentru condiţia de muritor, pentru că se simte condamnat la
anonimat. Alcătuit dintr-un adjectiv metaforic -”pierdut”- semnifică faptul că sinele
poetic este copleşit de frământări lăuntrice, de “suferinţă”, punctele de suspensie
prelungind starea de tristeţe şi de meditaţie asupra condiţiei artistului în lume.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007, Constanţa***

Dragă Mihai,

Încă o dată regret că nu ai înclinaţii pentru cel mai inteligent sport din câte există,
şahul, pentru că ai fi avut astfel prilejul să te bucuri împreună cu mine de
excursia oferită de organizatori pentru toţi participanţii la concursul internaţional
de şah de la Constanţa. Nici nu bănuiam că Delta Dunării este un adevărat
paradis, unde strălucirea sălciilor aurii ce cresc pe grinduri m-a emoţionat
nespus. Peisajul rezervaţiei naturale este unic, mai ales în amurg, atunci când
lumina difuză plăsmuieşte o atmosferă misterioasă prin imaginile feerice de
basm, care-ţi dau impresia de “altă lume”, de ceva ireal. Tot acum am văzut
pentru prima oară egrete, iar silueta lor elegantă mi-a produs o emoţie cu totul
aparte.
Ceea ce m-a făcut să fiu mândru că trăiesc pe aceste meleaguri a fost faptul că
toţi concurenţii veniţi din alte ţări au fost de-a dreptul încântaţi de sălbăticia
naturii, iar uimirea lor s-a manifestat prin reacţii pline de entuziasm. Am făcut
numeroase fotografii şi de-abia aştept să le comentăm împreună săptămâna
viitoare, când ne vom revedea. De altfel, m-am împrietenit cu un japonez şi cu un
francez, ceea ce-mi dă prilejul să exersez nu numai limba engleză ci şi limba
franceză.
Până când ne vom întâlni, te rog să transmiţi prietenilor noştri urările mele de
bine, iar ţie îţi doresc distracţie plăcută la concert.
Cu prietenie,
Sorin/Sorina Mardare
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Trăsături ale romanului obiectiv de tip balzacian


* “Enigma Otiliei” de George Călinescu

(Prof. Mariana Badea)

Rezolvare limba romana (varianta 20)


Subiectul I (40 de puncte)

1. Sinonime: posomorâtă = tristă; întocmire = înfăptuire, alcătuire; renunţare =


abandon; necuprinsă = nemărginită, imensă
2. Liniile de pauză din primul vers al ultimei strofe marchează o metaforă
explicativă pentru imaginea apei, prin apoziţia
“-Şerpuitoare formă veşnic vie -”.
3. Câmpul semantic al naturii: câmpie, stânci, mări, apă;
4. Meteorologii anunţă o vreme caldă, cu puţine precipitaţii.
Vremea rochiilor cu crinolină a trecut de mult.
5. Imagini artistice dinamice: imaginea munţilor:”un braţ semeţ au repezit spre
fire”; imaginea apei: “şuvoiul apei neîncăpătoare/-şerpuitoare formă veşnic vie-”
6.Versul ”Un braţ semeţ au repezit spre tine” reprezintă o imagine vizuala ce
simbolizează importanţa pe care aceştia o au în natură, naşterea geologică fiind
“un spasm încremenit” cu trăinicie eternă “de granit”.
7. Figură de stil: inversiuneametaforică “vasta strălucire” accentuează
imensitatea srălucirii naturii şi asigură realizarea rimei îmbrăţişate a poeziei.
8. Aparţinând etapei parnasiene a creaţiei lui Ion Barbu, poezia „Munţii” are o
structură fixă, specifică sonetului, în care eul liric transfigurează prin intermediul
imaginarului poetic viziunea sa despre natura impunătoare. Se manifestă aici
lirismul obiectiv, prin care se construieşte un joc al formei şi al imaginii: forma
munţilor care se înalţă semeţi şi repeziţi, imaginile stâncilor şi ale apei care îşi fac
loc printre stâncile munţilor şi şerpuiesc prin câmpii pentru a ajunge la punctul de
vărsare “către mări odihnitoare”.
9. Trăsături ale descrierii:
- figuri de stil: personificări (”dorul lor nebiruit/ Îl logodi cu vasta strălucire”)
- imagini vizuale: “Şuvoiul apei neîncăpătoare”.
10. sugestia este dată de bogăţia procedeelor artistice: imaginile vizuale
(”Şuvoiul apei neîncăpătoare”) şi de figurile de stil: epitete (”braţ
semeţ”,”şerpuitoarea formă”, “mări odihnitoare”)
Subiectul al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007 (localitatea nu este specificată în cerinţă) ***

Dragii mei bunici,

Încep prin a vă mulţumi pentru cadoul trimis care îmi este de foarte mare folos.
Nici nu mă aşteptam să primesc atâtea cadouri. Îmi pare foarte rău că nu aţi
putut sa fiţi cu mine într-o zi atât de importantă , însă am înţeles că o să ne
vedem cât de curând.
Am avut parte de cea mai frumoasă aniversare. Pe lângă felicitările, cadourile şi
urările din partea celor dragi, am avut parte şi de o incredibilă surpriză din partea
colegilor, care mi-au pregătit o petrecere-surpriză.
Totul a inceput cu un telefon misterios de la o colegă, prin care mă ruga să merg
până la ea, sub pretextul că a lipsit de la şcoală şi are nevoie de caietele mele,
însă când am ajuns la scara blocului, am văzut că era intuneric peste tot. Acest
fapt mi-a trezit mici bănuieli că se întâmpla ceva neobişnuit. Ezitând, m-am
îndreptat spre uşa ei, am bătut încet când, deodată, uşa se s-a deschis brusc şi
o explozie de artificii a luminat un tort enorm, iar treizeci de copii au început să
câte „La mulţi ani”. Petrecerea a durat până dimineaţa pentru că atmosfera a fost
prietenoasă şi veselă.
Abia astept să vă văd şi să vă povestesc şi celelalte intâmplări incredibile ce au
avut loc în ultima perioadă, de când nu ne-am întâlnit.
Cu dragoste,
nepotul/nepoata voastră iubitoare,
Tudor/ Teodora
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Tema familiei într-un roman de până la al Doilea Război Mondial:


* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Mara” de Ioan Slavici
* “Ion” de Liviu Rebreanu
(Ştefania Nicolau)

Rezolvare varianta 21 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi - “Poetului necunoscut”)
1.Sinonime: beznă = întuneric; taine = secrete; deşertăciune = zădărnicie,
nimicnicie; scânteiere = lumină
2. Semnele de punctuaţie din ultima strofă:
- prima virgulă coordonează adversativ două propoziţii;
- a doua virgulă marchează coordonarea disjunctivă, a doua propoziţie, eliptică
de predicat, începând cu “sau”;
- punctul marchează încheierea frazei (enunţului)
3. Omonimia cuvântului “cer”: *Un cer albastru-vineţiu se întrevede printre nori.
*Aş vrea să-i cer mamei un cadou mai special.
4. Rima împerecheată, măsura de 13-14 silabe
5. Utilizarea persoanei a II-a pronominale şi verbale: Verbele şi pronumele la
persoana a II a atestă adresarea directă a eului liric către poetul necunoscut,
către poetul-simbol al artistului, definind lirismul subiectiv.
6. Motivul visului, tema condiţiei poetului/artistului în lume
7. Semnificaţia unei figuri de stil din prima strofă: Metafora “altarului visat”
ilustrează aspiraţia oricărui poet de a realiza o operă unică, ideală prin valoare
artistică, prezenţa substantivului “altar” conferind creaţiei valenţe sacre.
8. Comentarea ultimei strofe: Poezia „Poetului necunoscut” este o artă poetică a
lui Tudor Arghezi, prin care se evidenţiază atotputernicia cuvântului în Univers. În
concepţia lirică a poetului, cuvântul este omnipotent şi încărcat cu forţă creatoare
pentru revigorare spirituală:„ai să umbli prin suflete-n cuvinte”. Prin metafora
blestemului -„s-asculţi de el (blestemul)”-, eul liric sugerează ideea că patima
creaţiei este înrădăcinată în fiinţa poetului, fiind atras structural şi în mod decisiv
de puterea cuvântului care „leagă şi dezleagă” orice. Harul artistic are origini
divine, este statornicit “din veac în veac” în inima poetului şi constituie pentru el
viaţa însăşi. Prin lirismul subiectiv, reprezentat de adresarea directă (pronume la
persoana a II a ) autorul dă poeziei un ton sentenţios, dar şi prevenitor despre
condiţia artistului în lume. Prozodia se înscrie în modernism: versurile sunt
inegale, măsura este variabilă, iar rima împerecheată.
9. Titlul „Poetului necunoscut” certifică faptul că această creaţie lirică este o artă
poetică, fiind totodată o adresare directă către oricare împătimit al scrisului,
sugerat de epitetul “necunoscut”. Titlul are şi nuanţă sentenţioasă, eul liric dă
sfaturi unui interlocutor imaginar, care ar putea fi propriul eu creator, propria
nelinişte provocată de atotputernicia Cuvântului.
10. Expresivitatea poeziei este dată de folosirea verbelor la conjunctiv şi viitor,
care exprimă patima creaţiei şi o proiectează într-un timp nedefinit, neidentificat,
permanentizând-o, iar imperativul „să n-ai deşertăciune”, la forma negativă, dă
poeziei un ton familiar, stabilind o legătură intimă între generaţii de poeţi, prin
condiţia comună pe care o au artiştii în Univers.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru
leneşi”(Mihai Eminescu, “Opera politică”)
Afirmaţia „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneşi” are
valabilitate şi în societatea de astăzi, în sprijinul acestei opinii aduc următoarele
argumente:
În primul rând, în orice anunţ de angajare se specifică faptul că de la viitorul
angajat se cere neapărat „dorinţa de muncă”. Cei care nu au chef să trudească
nu sunt nici măcar invitaţi la interviu.
Un alt argument adus în favoarea acestei afirmaţii este faptul că cei mai săraci
oameni sunt cei leneşi, cei cărora nu le place munca şi nu pot păstra niciun
serviciu, oricât de puţin solicitante ar fi îndatoririle lui ca angajat.
În ultimă instanţă, evidenţiez ideea că, într-o lume atât de modernizată ,
tehnologizată, unde roboţii iau locul oamenilor în fabrici, uzine etc, omul trebuie
să înveţe să-şi schimbe orizontul, să înveţe noi îndeletniciri pentru a putea să-şi
găsească un alt loc de muncă, or, cei leneşi nu au nicio şansă de a trăi decent,
de a-şi întreţine familia. Cei mai mulţi dau vina pe neşansă, dar “norocul şi-l face
omul” prin strădanie, inventivitate şi dorinţă de progres.
Având în vedere cele afirmate mai sus, nu pot concluziona decât că Eminescu a
exprimat una dintre cele mai profunde observaţii privind societatea din orice timp
şi anume că „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru cei leneşi”,
afirmaţie demonstrată prin argumentele expuse.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Modalităţile de construcţie a unui personaj dramatic, prin referire la un text
studiat:

* Răzvan - drama “Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu-Hasdeu


* Zaharia Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Nae Caţavencu - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Agamemnon Dandanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
*Jupân Dumitrache - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale
*Gelu Ruscanu - drama “Jocul ielelor” de Camil Petrescu
*Iona - drama “Iona” de Marin Sorescu
(Daniela Sorina Pandelea)

Rezolvare varianta 22 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi - “Despărţire”)

1. Antonime: sonoră = tăcută; veche = nouă; plecarea = sosirea; jalea = bucuria,


veselia
2. Cratima leagă două cuvinte, cu scopul de a se rosti două silabe în loc de trei,
păstrând astfel măsura şi ritmul versului
3. Expresii/locuţiuni cu substantivul “casă”: casă de piatră; om de casă; a face
casă bună cu cineva; casă de cultură;
4. Câmp semantic: oră, secundă, cadran, limbile, ceasul, vremea, ornic
5. Imagini vizuale cromatice: “gara cenuşie”; “cade-n geam zăpada”; “palidul
cadran”
6. Tema iubirii; tema timpului; motivul despărţirii
7. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale care
confirmă prezenţa eului liric în poezie: verbe şi pronume la persoana I : “am
plecat”, “am auzit”, “ne”, “noastră”; adresarea directă prin pronume şi verbe la
persoana a II-a singular: “tale”, “ai simţit”, “ai împăcat”, “visezi”, “ai stat”, “tu”.
8. Figura de stil: “noiembre prelungă şi sonoră” - epitet dublu - simbolizează
eternizarea stării de melancolie a celor doi îndrăgostiţi (”amândoi”) pentru
trecerea timpului şi neputinţa împlinirii iubirii,
9. Ultima strofă a poeziei începe cu o interogaţie retorică, prin care eul liric
sugerează trecerea timpului, care ar fi putu vindeca suferinţa iubirii sau ar fi
putut-o amplifica. Următoarele trei versuri se constituie într-o amplă interogaţie
retorică şi adresarea directă prin verbe şi pronume la persoana a II-a: “visezi”,
“ta”, “tu”, “ai stat”, “s-asculţi”. Eul liric imaginează starea de nelinişte a iubitei care
suferă pentru dragostea pierdută, la care ea visează în ceasul înserării. Imaginea
vizuală “cade-n geam zăpada” şi imaginea auditivă “bătaia s-asculţi” amplifică
starea de sugerează “răceala” interioară şi bătăile inimii care tânjeşte după
iubire.
10. Titlul este exprimat printr-un substantiv nearticulat “Despărţire”, prin care
Arghezi sugerează starea de nefericire, de deprimare manifestată în orice
situaţie a unui cuplu care se destramă. Semantica acestui cuvânt sugerează şi
intervalul de timp când doi îndrăgostiţi stau despărţiţi, sens justificat prin bogăţia
câmpului semantic al “timpului”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Timişoara, 29.06.2007***

Dragă Alin,

Mă bucur nespus că mi-am făcut puţin timp pentru a-ţi scrie câteva rânduri, să-ţi
povestesc ce-am mai făcut în ultimul timp. După cum ştii şi tu pe propria piele,
este un an greu în care trebuie să facem eforturi foarte mari pentru un viitor mai
sigur, însă totdeauna se impune şi puţină recreere, că altfel cedezi nervos.
Relaxarea mea a constat în participarea la festivitatea organizată cu prilejul
centenarului liceului nostru. A fost un eveniment spectaculos, prin care s-a
evidenţiat atât spiritul naţional al românilor, cât şi spiritul european pe care
încercăm să-l adoptăm cu brio.
Cu siguranţă, ai fi fost încântat să participi la o astfel de manifestare, unde
atmosfera plină de culoare, cântec şi voie bună ne-a emoţionat atât de mult,
încât am uitat şi de examenele ce se întrevăd din ce în ce mai aproape. Colegii
mei au organizat un concurs de cultură generală, cu întrebări distincte despre
istoria liceului, la care răspunsurile spontane şi pline de vitalitate au stârnit ropote
de aplauze.
Sărbătorirea liceului a căpătat perenitate prin participarea numeroasă şi prin
implicarea emoţională a tuturor invitaţilor. Poate că am fost cam patetică, însă,
crede-mă, că şi tu ai fi rămas impresionat de măreţia festivităţii.
Abia aştept să ne relaxăm după examene şi să mergem într-o excursie la munte,
ca în alte vacanţe.

Te îmbrăţişez cu drag,
Sorin/Sorina

(Textul cerinţei conţine o cacofonie stridentă: “timpul acordat”)


*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Problematica iubirii, ilustrată într-un roman subiectiv studiat:

* “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - de Camil Petrescu


* “Maitreyi” de Mircea Eliade
* “Nuntă în cer” de Mircea Eliade

(Adriana Aioanei şi Alexandra Radu)

Rezolvare varianta 23 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi, “Heruvim bolnav”)

1. Expresii/locuţiuni: e strigător la cer; diferenţă ca de la cer la pământ; a ajunge


în cer; a face gaură-n cer; e picat din cer; nedreptate strigătoare la cer;
2. Prin eliminarea ultimei virgule din versul “Nămoluri fierte, grele, de asfalt”, ar
rezulta că substantivul “de asfalt”, prin schimbarea funcţiei sintactice din atribut în
complement, ar restrânge enumeraţia la doi termeni în loc de trei, apoi s-ar
modifica şi sensul comunicării, înţelegându-se că nămolurile ar conţine asfalt.
3. Sens conotativ: *Discursul despre pericolul de a consuma droguri n-a dat
roade. *Bunicii mei au casa în capul satului.
4. Câmp semantic “înger”: “fericirile”, “cerul”, “Tăria”
5. Adverbul “mai” este folosit în versul “îngerul meu îşi mai aduce-aminte” pentru
a exprima ideea că îngerul păstrează amintirea timp îndelungat.
6. Tema sacrului; motivul îngerului
7. Comparaţia “Cerul la gust i-ajunge ca un blid/ Cu laptele amar şi agurid”
sugerează ideea că relaţia omului cu Divinitatea s-a degradat, existând pericolul
desacralizării lumii.
mariana
8. Ultimele două versuri. Conjuncţia “căci”, cu sens concluziv şi explicativ,
sugerează o consecinţă cutremurătoare a întregii idei poetice, aceea a pericolului
desacralizării lumii. În contact cu oamenii, îngerul se molipseşte de relele
acestora şi nu-şi mai găseşte locul în cer (“oriunde capul caută să-şi puie/ Locu-i
spinos şi iarba face cuie”). Bolnav de monotonie şi de tare umane, îngerul devine
total dezinteresat de viaţă şi de culoare (“ Livada, câmpul şi-au pierdut şi floarea/
şi roadele şi frunza şi culoarea”), chinuit de “buba pământească” apărută pe
“trupu-i alb” ca simptom ameninţător pentru desacralizarea omenirii.
9. Titlul “Heruvim bolnav” sugerează pericolul care pândeşte omenirea şi anume
acela de a-şi pierde spiritualitatea, întrucât heruvimul este îngerul aşezat de
Divinitate să vegheze cărarea ce duce la pomul vieţii. Aşadar, dacă heruvimul
care ocroteşte omenirea de păcate s-a contaminat de “boală”, el devine
neputincios în faţa relelor care “încolţesc” şi sunt pe cale să evolueze în lume.
10. Trăsături moderniste:
- intelectualizarea poeziei – viziunea filozofică a raportului spiritual dintre om şi
Divinitate (demitizare)
- limbajul artistic original: estetica urâtului realizat prin relaţii de opoziţie - “Livada,
câmpul […]floarea” în opoziţie cu “Apele negre […] Nămoluri fierte, grele”; “trupu-
i alb” în opoziţie cu “o bună pământească”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul
bate la uşă” (Thomas Mann, “Casa Buddenbrook”)

Sunt întru totul de acord şi susţin cu tărie afirmaţia lui Thomas Mann, aceea că “
O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă.”
În primul rând, consider că înţelegerea, comunicarea şi bunăvoinţa sunt trei
lucruri esenţiale pentru a te putea integra în societate, atât ca individ, cât şi ca
grup. Se ştie deja că “unirea a făcut puterea” unui colectiv, a unei familii şi, prin
contrast, dezbinarea a dus la destrămarea sigură a acestora. Dacă membrii unei
familii au interese divergente, se suspectează reciproc şi nu există o relaţie
afectivă între ei, dezbinarea este iminentă, destinul fiecăruia evoluând spre eşec.
Scriitori importanţi au ilustrat în operele lor acest aspect social, ca,de pildă,
George Călinescu în romanul “Enigma Otiliei”. Relaţiile degradate evidente în
cadrul familiei Tulea, în care mama exercită o autoritate nefastă asupra
dezvoltării personalităţii copiilor, iar tatăl este complet indiferent faţă de creşterea
lor, ori relaţiile dintre fraţii Aglae Tulea-Costache Giurgiuveanu care se urăsc din
motive meschine, argumentează cu persuasiune afirmaţia de mai sus.
În altă ordine de idei, familia îţi poate da o forţă interioară, o încredere în sine
extrem de benefică prin faptul că, dacă simţi sprijinul necondiţionat al celor
apropiaţi, solidaritatea lor iubitoare, poţi învinge în viaţă toate obstacolele.
În concluzie, o familie “unită şi solidară” poate asigura fiecăruia dintre membrii
săi, un echilibru sufletesc şi o siguranţă în forţele proprii, care nu poate aduce
decât fericire şi izbânzi în viaţă.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Personajele dintr-un basm cult studiat:


* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
*”Făt-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu
(Mircea Popa)

Rezolvare varianta 24 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi, “Toamnă de suflet”)

1. Antonime: larg # strâmte; zilele # nopţii; ieri#azi; răsună # tăcute/mute


2. Cratima ajută la păstrarea măsurii şi a ritmului, legând două cuvinte şi formând
o singură silabă; totodată creează muzicalitate la nivelul versului.
Semnul exclamării evidenţiază dorinţa eului liric, aceea ca „măcar un glas de
goarnă” să răsune în lume.
3. Scopul: „ca să cânte”
4. Rolul stilistic al conjuncţiei „de” în cadrul celei de-a doua strofe este de a
evidenţia, a sublinia dorinţa eului liric pentru viaţa, pentru manifestarea acesteia ,
întrucât „de”, cu valoare de „dacă”, intră în construcţii verbale aflate la modul
condiţional optativ: „de-ar răsuna”, „de s-ar clăti”, verbe ce exprimă o dorinţa”.
5. Măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar rima încrucişată.
6. Tema: condiţia de muritor omului în lume; Tema: Timpul efemer; Motivul nopţii,
al înserării
7. Metafora “cripta nopţii” ca şi comparaţia personificatoare “Zilele albe” […]/ Ca
nişte bărci tăcute” simbolizează condiţia de muritor a omului, faptul că timpul se
scurge ireversibil, sugerând iminenţa morţii.
8. Ultima strofă a poeziei debutează cu verbul la condiţional optativ precedat de
prepoziţie, „de-aş fi”, care exprimă dorinţa eului liric de a trăi în eternitate: „De-aş
fi un stei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung”. Metafora, „cioplit cu dalta-n lung”,
semnifică totalitatea încercărilor la care a fost supus sinele poetic, situaţii ce i-au
modelat/ erodat întreaga fiinţă – trup şi suflet, poetul autoincluzându-se, astfel, în
lumea muritorilor. Metafora „stei de stâncă” poate sugera neclintirea şi tăria
artistului, dar şi forţa creaţiei sale, singura pe care a slujit-o cu credinţă şi care
poate fi o treaptă spre eternizare: “Cu templu în spinare, cărui slujesc de
treaptă”.
9. Titlul acestei poezii, „Toamnă de suflet” scrisă de Tudor Arghezi, este o
metaforă care simbolizează amărăciunea, mâhnirea ce pune stăpânire pe
sufletul eului liric, aflat în toamna existenţei. Tonul elegiac sugerează ideea
timpului ce se scurge ireversibil şi implacabil pentru om, pe măsură ce „zilele
albe […] au început să plece,/ Ca nişte bărci tăcute”. Seara şi întunericul cuprind
întreaga fire: „În şirul vieţii noastre întreg, se face seară”, imagine ce sugerează
apropierea morţii. Eul liric încearcă să se mai agaţe de ultima sa speranţă,
suportul religios, dar este dezolat când realizează că „straja de sus şi-a luat
răgaz”. Refugiul spiritual rămâne poezia, ca templu măreţ al propriei creaţii
artistice.
10. Lirismul subiectiv se realizează prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale
eului poetic: verbe la persoana I singular „aş fi”, „aş sta”, “s-aştept”, „să ajung”,
„slujesc”. Singurul pronume la persoana I este la numărul plural, “noastre”
sugerează faptul că eul liric se autoinclude în omenire, prin acelaşi destin de
muritor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Cluj-Napoca
29.06.2007

Dragă Alexandru,

Iată că am ajuns la sfârşitul liceului, în perioada examenelor. N-aş fi crezut că


timpul trece atât de repede… Dar încerc să nu mă stresez prea mult, ci să-mi
menţin echilibrul. Şi să vezi la ce am recurs ca să mă relaxez:
În perioada 20-25 iunie a.c., am fost în staţiunea Băişoara, la Serbările muntelui,
eveniment organizat anual în cinstea mediului alpin. Peisajul este de o
splendoare ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Am plecat mai mulţi colegi din liceu
şi această deplasare la înălţimi de peste 2000 de metri ne-a purificat la minte şi
la trup. Dacă ai şti câtă exuberanţă ne inoculează muntele, câtă energie
oxigenează creierul, ai veni şi tu aici în fiecare săptămână, mai ales că vieţuieşti
la Călăraşi, adică la câmpie. A avut dreptate cine a zis că tinereţea se găseşte la
munte – aer curat, verdeaţă, linişte…
Revenind la eveniment, cel mai mult mi-au plăcut concursurile, că s-au organizat
multe concursuri, incendiare aş putea spune, pentru noi, tinerii, şi s-au acordat o
mulţime de premii. Din păcate, nu am reuşit să câştig nimic, dar am făcut
cunoştinţă cu băieţi şi fete de vârsta noastră, care învaţă în Băişoara, dar, din
păcate, şi ei sunt prinşi cu pregătirea pentru bacalaureat şi admiterea la
facultate.
Oricum, o astfel de activitate te scoate din monotonie şi pe mine m-a făcut să uit
pentru o zi g rija examenelor. Ştiu că nu ai fi avut posibilitatea să vii, dar sper că
anul viitor să mă vizitezi şi să mergem împreună la Serbările muntelui.
Până atunci, revin cu picioarele pe pământ şi îţi urez succes la examene!

Cu drag,
Andrei/Andreea
(Textul cerinţei conţine o cacofonie stridentă: “timpul acestor manifestări”)

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.


Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Problematica iubirii, ilustrată într-un roman obiectiv studiat:

* “Enigma Otiliei” de George Călinescu


* “Ion” de Liviu Rebreanu

(Sabina Rădulescu)

Rezolvare varianta 25 Limba Romana


Subiectul I (40 de puncte)
(Nichita Stănescu, “Sărutul”)

1. Sinonime: se-adumbrea = se întuneca; mat = opac; clinchet = sunet de


zurgălăi, de clopoţel; stins = estompat, şters
2. Virgula marchează o enumeraţie, iar punctele de suspensie sugerează
continuarea enumerării, în fantezia cititorului/poetului: “pe statui, pe cabluri, peste
iarbă…”
3. Expresii/locuţiuni cu “aer”: o gură de aer; a-şi da aere; aer cald; a fi în aer; în
aer liber; a pluti ceva în aer;
4. Timpurile verbale sunt imperfect şi perfect compus, ceea ce exprimă o acţiune
trecută de curând, dar nefinalizată, ci prelungită, perpetuată într-o continuă
emoţie cauzată de iubirea ardentă a îndrăgostiţilor: “adumbrea”, “ne sărutam”,
“ne-nfăşura”, “nu ne-a lovit”.
5. Imagini auditive: “clinchet stins”, “bate-n arbori ora”
6. Tema iubirii; motivul sărutului
7. Figura de stil:”clinchet stins” metaforă şi imagine auditivă care sugerează
emoţia puternică pe care o simte îndrăgostitul, la atingerea delicată a umărului,
bătăile inimii amplificând fiorul lăuntric al eului liric.
8. Titlul, reprezentat printr-un substantiv articulat, “Sărutul”, defineşte sentimentul
de iubire tinerească şi unicitatea experienţei pe care eul liric o trăieşte, probabil,
pentru prima oară în viaţa. Chiar din prima strofă, îndrăgostitul exprimă bucuria
sărutului în public, “în pieţe şi în scuaruri”, deşi cei doi îndrăgostiţi se simt singuri
pe lume: “un aer mat ne-nfăşura, şi nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea”.
Finalul poeziei marchează începutul iubirii intense, fericirea până la cer dă
sentimentului valenţe înălţătoare: “Luceau intens, presate de un cer/ pe care-l
începea iubirea noastră”.
9. Trăsături neomoderniste:
- configuraţia iubirii într-un lirism pur, în care emoţia este reală, asumată de eul
liric;
- limbajul artistic se distinge prin ambiguitatea expresiei: “steaua neagră a părului
tău scurt” - metaforă
- ingambamentul - continuarea ideii din versurile anterioară, fără a se marca
versurile prin majusculă (”scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea
ei în versuri diferite”- “Dicţionar de ştiinţe ale limbii”, Ed.Nemira)
10. Ultima strofă începe prin conjuncţia copulativă “şi”, care nu are această
funcţiune, ci continuă emoţia sentimentului de iubire, care ajunge la fericire şi
extaz. Martorii îndrăgostiţilor, păsările, sunt un simbol al zborului, al
simţământului înălţător care atinge cerul, ca punct de plecare al iubirii: “un cer
[…] pe care-l începea iubirea noastră”. Enumeraţia “pe bănci/ şi pe statui, pe
cabluri, peste iarbă” compune cadrul neomodernist al iubirii, în poezia anilor ‘60.
Imperfectul verbelor “se coborau”, “luceau”, “începea” ilustrează expresivitatea
strofei, sugerând continuitatea sentimentului de dragoste.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de
duşmănia prietenului.” (Nicolae Iorga, “Cugetări”)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga, “Fereşte-te deopotrivă de prietenia


duşmanului şi de duşmănia prietenului”, ambele valenţe ale prieteniei fiind la fel
de riscante
Un prim argument ar fi că prietenia cu duşmanul este periculoasă, întrucât el
poate afla o mulţime de intimităţi, de fapte sau atitudini personale, care ar
constitui adevărate “îndrumări” pentru îndeplinirea scopului său de a-ţi face rău,
atunci când se iveşte ocazia.
Duşmănia prietenului este chiar mai primejdioasă, deoarece el îţi cunoaşte cel
mai bine slăbiciunile, punctele vulnerabile, secretele şi este, de asemenea,
ultima persoană de la care te-ai aştepta să te lovească, de unde rezultă că el te
poate doborî cel mai uşor.
În ambele cazuri, relaţia presupune ipocrizie: duşmanul se preface că-ţi este
prieten şi te distruge după ce îţi află slăbiciunile, iar prietenul devenit duşman
simulează sinceritatea pentru a-ţi “adormi” bănuielile. Putem lua un exemplu din
literatură, pe Ion, care se împrieteneşte cu George Bulbuc doar pentru a ajunge
la Florica, ceea ce duce la un destin nefericit pentru amândoi.
În concluzie, raţiunea trebuie să domine orice relaţie, fie de duşmănie, fie de
prietenie, ca să poţi discerne adevărul despre fiecare dintre cei ce vor să pară
apropiaţi. În viaţă, să nu uiţi nicicând proverbul popular:“Fereşte-mă, Doamne, de
prieteni, că de duşmani mă feresc singur”.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţile de realizare a unui personaj comic dintr-o operă literară studiată:


* Zaharia Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Nae Caţavencu - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Zoe Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Agamemnon Dandanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
*Jupân Dumitrache - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale
* Rică Venturiano - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale
(Ştefan Robu)
VARIANTA 26
SUBIECTUL I (40 DE PUNCTE)
(NICHITA STĂNESCU, "CU COLŢUL INIMII")

1. Sinonime: miraj = iluzie, închipuire, nălucire; întregi = compleţi,


integrali,
2. Punctul, ca semn de ortografie, se foloseşte după majoritatea
abrevierilor, după cele care păstrează una sau mai multe litere din partea
iniţială a cuvântului. (DOOM-2): Scrisoarea Băncii era datată 23 ian. a.c. şi
mă anunţa că sunt restantă cu plata ratelor.
Virgula, ca semn de ortografie, se foloseşte în interiorul locuţiunilor
adverbiale, între interjecţii identice, între cuvinte care se repetă. (DOOM-
2): Cu chiu, cu vai mi-a înapoiat volumul pe care i-l împrumutasem anul
trecut. Pupăza şi-a anunţat zgomotos prezenţa: cioc, cioc, cioc. Speram
că doar, doar îl voi îndupleca.
3. Expresii/ locuţiuni cu "a intra": a intra la apă, a intra în vorbă cu
cineva; a intra în bucluc; a intra în vigoare; a intra în joc; a intra în voie
cuiva; a intra la facultate;
4.Polisemia cuvântului "perdea": Fata s-a ascuns repede după
perdea, dar tot am zărit-o. În ultima vreme, bancurile fără perdea au luat
amploare. O perdea de fum acoperea peisajul.
5. Figuri de stil: "colţul inimii noastre" - metaforă; "albe spume" -
epitet în inversiune; "mării [...] albastre" - epitet cromatic;
6. Mărcile lexico-gramaticale care atestă prezenţa eului liric şi, deci,
existenţa în text a lirismului subiectiv (reflexiv) sunt verbele şi pronumele la
persoana I plural: "suntem", "noastre" şi interjecţia cu valoare afectivă, "O".
7. Tema: misiunea artistului în lume; motive: cuvântul, ochiul;
8. Enumeraţia “suntem aici/ în viaţă întregi şi în lucrare” are rolul de a
eterniza prezenţa românilor pe aceste meleaguri, care sunt nemuritori prin
ceea ce înfăptuiesc mereu, idee ilustrată prin verbul la persoana I plural
"suntem" şi substantivul "în viaţă".
9. Caracteristici ale neomodernismului:
- limbajul artistic se distinge prin ambiguitatea expresiei: "cuvinte
scrise cu colţul inimii noastre" - metaforă
- ingambamentul - continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se
marca fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice
prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii",
Ed.Nemira)
10. Ultima strofă a poeziei începe cu o conjuncţie adversativă "Însă",
care accentuează valoarea spirituală a românilor. Enumeraţia compune
ideea că existăm dintotdeauna şi mereu pe aceste meleaguri, într-o unitate
naţională şi un devotament patriotic ce definesc specificul acestui popor:
"Însă pentru cei ce suntem aici/ în viaţă, întregi şi în lucrare". Forţa
cuvântului, care în concepţia lui Nichita Stănescu are materialitate, este
tăios, are "lamă de brici", dar şi tandru şi miraculos: "intrând în miracol, cu
tandră mirare". Verbul "suntem" la prezentul gnomic şi gerunziul "intrând"
constituie expresia certă a continuităţii românilor în patria lor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Continuarea unui dialog pe tema prieteniei

["- Alexandre, spune-mi, te rog, ce părere ai despre alegerea


prietenilor? Trebuie să-mi aleg prieteni dintre bătrâni sau dintre cei tineri?
- Cred că e bine să ii şi printre unii şi printre alţii. Iată ce spunea
G.Călinescu, în Cronica optimistului: «Bătrânii au experienţă, respect de
trecut şi de tot ce este măreţ, cruţare faţă de semeni, statornicie, fiindcă ei
înşişi au învăţat a preţui legământul trainic între oameni. Însă, dacă stai
numai între bătrâni, îmbătrâneşti. Ei se tem de tot ce-i nou, sau de frica de
a nu-şi pierde liniştea, se dau cu vremurile noi prea impulsiv şi nesincer.
Tinerii sunt entuziaşti, iubitori de omul cu înţelepciune, dar câteodată sunt
necumpătaţi şi pre orgolioşi."]
- Să ştii că are dreptate Călinescu, spune Mihai, după o scurtă pauză.
- Bineînţeles! E bine să înveţi în viaţă şi de la tineri şi de la bătrâni.
Uite, eu de exemplu, ştii câte pilde care şi-au dovedit eficienţa mi-a spus
bunicul? Cu toate acestea, noi intrăm în relaţie mai ales cu tineri de vârsta
noastră şi tocmai de aceea am rămas uimit că, aplicând învăţăturile
bunicului, am rezolvat adesea neînţelegeri sau chiar conflicte. Răbdarea şi
tactul sunt cele două arme care înving orice controversă. Pe de altă parte,
bunicul nu înţelege de ce stau eu ore întregi cu ochii în ecranul
calculatorului. Lui nu i se pare nimic interesant, ba consideră că este
dăunător pentru ochi şi pentru şablonizarea creierelor.
- Da, dar tinerii sunt nerăbdători, vulcanici, impulsivi. Vezi, tu,
Alexandru, eu mă simt mai aproape de cei tineri pentru că învaţă repede
tot ce este nou, pentru că, după cum spunea o personalitate americană,
"dacă tot aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii care nu aşteaptă". Ei sunt
şi foarte buni prieteni, săritori, idealişti, dar tot atât de adevărat este faptul
că sunt şi invidioşi, prea orgolioşi şi adesea răutăcioşi.
- Mihai, până la urmă, prietenia nu ţine neapărat de vârstă, ci de
asemănarea firilor, a concepţiilor, a preocupărilor şi mai ales deschiderea
făţişă în comunicare. Minciuna, fie ea şi prin omisiune, nu are ce căuta
într-o prietenie.
- Ai dreptate, Alexandru! Uită-te la noi, suntem prieteni de la patru
ani… Au trecut 15 ani!
- O prietenie ca a noastră nu se stinge niciodată, întrucât temelia ei
este solidă prin sinceritate şi loialitate, conchide Alexandru. Şi cei doi
prieteni îşi bat palmele, gest familiar care le confirmă trăinicia relaţiei.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Condiţia intelectualului, aşa cum se reflectă într-o operă în proză


studiată:
* Apostol Bologa - "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu
* Ştefan Gheorghidiu - "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război" de Camil Petrescu
* George Demetru Ladima - "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
* Victor Petrini - "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda
(Adriana Aioanei, Alexandra Radu şi Daria Teică)

VARIANTA 27
Subiectul I (40 de puncte)
(Nichita Stănescu, "Scrisoare medievală")

1. Sinonime: domneşte = domină, stăpâneşte; nu se cunoaşte = nu


este evident, nu se vede, nu se ştie; rupte = obosite, frânte; întors =
revenit, schimbat
2. În versul “Noi suntem, iubito, aceiaşi”, virgula are rolul de a marca
vocativul substantivului “ iubito”;
3. Sens diferit: Imediat ce ajung acasă îmi schimb hainele. *Pentru o
familie săracă, este dificil să aibă o gură în plus la masă. *S-a schimbat
de haine imediat ce a ajuns acasă. Mihai striga la mine, dar când a apărut
mama a schimbat imediat tonul.
4. Tipul de acord identificat în versurile “Domneşte pe-aici violetul,
tăcerea, cleiul tâmplăresc…” este acordul prin atracţie, justificat prin faptul
că fiecare dintre aceste substantive stăpâneşte pe rând natura, astfel încât
verbul “ a domni” este atribuit fiecăruia dintre ele.
5. Câmpul semantic al "comunicării": “cuvintele”, "limbi romane",
“guri”
6. Tema: iubirea, motivul: cuvântul material
7. Repetiţia exclamaţiei retorice "oh, da" sugerează necesitatea eului
liric de a-şi "întări" sentimentele şi ideile, lumea sa sufletească evidenţiază
extazul iubirii.
8. Prin titlul poeziei “Scrisoare medievală” este evidenţiata indirect
concepţia literară a lui Nichita Stănescu, şi anume aceea a materialităţii
cuvântului. Aici cuvântul sugerează eternitate, el dăinuie în timp, capătă
valenţe pline de încărcătură emoţională şi prin el se transmit stări,
trăiri,sentimente, emoţii. Pe de altă parte, forma epistolară a confesiunii
accentuează subiectivismul creaţiei şi totodată mărturisirea sentimentului
de iubire care însufleţeşte cuplul.
9. Trăsături neomoderniste:
*Scrierea cu literă mică: este un procedeu prozodic specific
modernismului, prelungit şi în neomodernism, numit ingambament, care
se defineşte prin continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se marca
fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin
dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii",
Ed.Nemira)
* Cuvântul are materialitate, forţă şi sursă de comunicare erotică: “
Ducem cuvintele acestei limbi romane”
10. Ultimele şapte versuri încep cu o confesiune la persoana I plural,
care sugerează împlinirea cuplului erotic, unit şi statornic: "Noi suntem,
iubito, aceiaşi". Vocativul "iubito", exclamaţia afectivă şi retorică "oh, da"
amplifică emoţia intensă a iubirii şi proiectează îndrăgostiţii în lumea
spirituală a perechilor: "unu cu unu,/ pom cu pom, iarbă cu iarbă, /piatră cu
piatră". De altfel, ca şi în alte poezii stănesciene, eul liric reordonează
Universul după legile iubirii, perceput ca o călătorie în lumea sufletească a
îndrăgostiţilor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “A recunoaşte meritul pe jumătate e a nu-l
recunoaşte deloc” (Camil Petrescu)
În opinia mea afirmaţia lui Camil Petrescu este cât se poate de
adevărată, deoarece întotdeauna meritul cuiva care a dus la bun sfârşit o
muncă, un fapt, trebuie să primească încununarea cu aprecierea
binemeritată. Victoria omului într-un demers, într-o activitate trebuie
neapărat răsplătită prin recunoaştere şi preţuire.
După cum se ştie, nici un lucru nu e uşor de realizat în viaţă, de
aceea atunci când o persoană reuşeşte să ajungă la performanţe, la
finalizarea cu succes a unui fapt de care depind mai mulţi oameni, trebuie
făcut cunoscut acest succes. Indiferent care este mobilul care l-a
impulsionat în realizarea scopului, reuşita presupune trudă, efort,
concentrare, inspiraţie, talent, timp şi, nu în cele din urmă, pasiune. De
aceea, izbânda trebuie să fie recunoscută întotdeauna, să fie apreciată
creaţia şi munca depusă.
Un alt argument ar fi acela că, odată cu satisfacţia succesului preţuit
de ceilalţi, se naşte ambiţia de a încerca să faci ceva şi mai deosebit, îţi
pui toată energia şi mintea în slujba următoarei realizări, ceea ce duce, în
cele din urmă, la progresul societăţii.
În altă ordine de idei, meritul recunoscut pe jumătate atrage după
sine dezamăgirea, care duce la renunţarea de a mai face efort, la
sentimentul de inutilitate a strădaniei, pasiunii şi omul munceşte, de aici
înainte, fără tragere de inimă.
În concluzie, un merit se cuvine să fie mereu recunoscut în
deplinătatea lui, omul care a reuşit să realizeze ceva cu totul special
trebuie apreciat, respectat şi încurajat să continue în activitatea sa,
ambiţionând să se autodepăşească. Aşadar, afirmaţia lui Camil Petrescu
îşi dovedeşte pe deplin valabilitatea.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularităţile de realizare a unui personaj de nuvelă psihologică
studiată:
* Ghiţă - nuvela psihologică "Moara cu noroc" de Ioan Slavici
* Lică - nuvela psihologică "Moara cu noroc" de Ioan Slavici
* Stavrache - nuvela psihologică "În vreme de război" de I.L.Caragiale
(Adriana Aioanei şi Alexandra Radu)

Varianta 28
Subiectul I (40 de puncte)
(Nichita Stănescu, "Lună în câmp")

1. Sinonime: chipul = faţa; să(-mi) rup = să(-mi) desprind; conturul =


forma; subţire = fin, delicat
2. Valoarea şi rolul/funcţiunea virgulei: Ca semn de punctuaţie,
virgula are rolul de a separa interjecţia „O” de verbul „tinde-ţi” şi are
valoare afectivă„O, tinde-ţi mâna stângă către ei”
3. Forme corecte: "(îşi) subţie" = (îşi) subţiază; "crenge" = crengi;
"(ţi-l) întorn" = (ţi-l) întorc; "tinde-ţi" = întinde-ţi
4. Omonime - mine:* Multe mine de cărbuni au fost închise în ultimii
cinci ani. La metrou au fost amplasate câteva mine explozive şi de
aceea călătorii au fost evacuaţi. În rezolvarea subiectelor la
română am consumat două mine de pix.
- arc: Naşii lui Bogdan i-au făcut cadou de ziua lui un arc şi săgeţi
de jucărie. *La geometrie , problema este cu un arc de cerc. *Arcul este
un dispozitiv în formă de spirală folosit pentru amortizarea şocului.
Antonime: - stângă ≠ dreaptă *Ion şi-a fracturat mâna dreaptă
încercând să se caţere în copac.
- suind ≠ coborând *Coborând scările, mi-am amintit că
uitasem actele acasă.
5. Efectul stilistic: participiul întins a căpătat valoare de
substantiv, pentru a sugera un imens spaţiu sentimental, o
nemărginire a iubirii, efect realizat prin imaginarul poetic.
6. Figuri de stil: „adormiţilor gutui” – epitet personificator în
inversiune; „văzduhul [...] căprui” – epitet cromatic
7. Tema iubirii; motive: ochiul, luna
8. Metafora "văzduhul serii mi-ar părea căprui"- Impactul pe care-l
are iubirea asupra eului liric îi dă acestuia iluzia că de pretutindeni
îl privesc ochii căprui ai iubitei, întreg văzduhul este plin de emoţia
sentimentului de dragoste.
9. Scrierea cu literă mică: este un procedeu prozodic specific
modernismului, prelungit şi în neomodernism, numit ingambament, care
se defineşte prin continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se marca
fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin
dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii",
Ed.Nemira)
10. Ultima strofă a poeziei potenţează iubirea eului liric, iar
pronumele personal "Eu" accentuează atitudinea îndrăgostitului, care-şi
priveşte iubita în ochi atât de adânc, încât în jur se estompează conturul
obiectelor: "Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii". Iubirea capătă
valenţe cosmice, luna se oglindeşte în ochii fetei, a cărei forţă de atracţie
este atât de mare, încât ar putea strivi în gene astrul şi îndrăgostitul
deopotrivă. Poezia se încheie simetric, imaginea braţului stâng care
întoarce chipul iubitei sugerează locul inimii, al sentimentului de dragoste.
Expresivitatea verbelor la prezentul gnomic reflectă continuitatea şi
permanentizarea sentimentului de iubire: "(te) privesc", "(se) şterg", "(mă)
răsfrâng", "ţi-l întorn". Verbele la condiţional optativ şi la conjunctiv la
persoana a II-a singular exprimă o eventualitate cu care forţa sentimentului
ar putea strivi totul în jur: "ai putea", "să striveşti".
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Continuarea unui dialog pe tema egalităţii
["- Bogdane, tu spui că numai în prietenia adevărată există egalitate
şi îţi dau dreptate. Dar nu cumva restrângi înţelesul cuvântului egalitate?
- Sigur că nu, Andrei! Pot fi egali, de exemplu, tatăl cu fiul sau
profesorul cu elevul său? Eşti de acord cu mine?"]
- Pot fi egali din punct de vedere teoretic, dar practic este mai greu,
având în vedere că tatăl şi profesorul au deja o experienţă de viaţă care le
oferă un ascendent intelectual şi moral asupra fiului/ elevului. Apoi, mi este
un aspect: atât fiul cât şi elevul trebuie să acorde un respect real, bazat pe
sentimentul recunoştinţei pentru contribuţia pe care fiecare dintre ei o are
în educaţia şi evoluţia ta către maturitate.
-Adevărat, Bogdane. Dar despre egalitatea între soţi ce spui?
- Eu consider că între un bărbat şi o femeie trebuie să fie egalitate.
Nu femeia "să stea la cratiţă", cum se spune, iar bărbatul să se ocupe
numai de carieră.
- Da, iar discriminarea asta are loc şi la locul de muncă. Femeile, de
obicei, primesc un salariu mai mic decât bărbaţii şi nu sunt lăsate să urce
pe scara ierarhică.
- Se spune că ne naştem egali, cu aceleaşi date de inteligenţă, de
simţire, cu aceeaşi capacitate sentimentală. Dar eu nu sunt de acord cu
asta. Tu ce părere ai, Alexandru?
- Într-o oarecare măsură sunt de acord cu tine, având în vedere că
această egalitate socială este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi:
mediul ambiant în care ne naştem, situaţia financiară etc., dar suntem
egali sau cel puţin aşa ar trebui să fim în faţa legii.
- Da, aşa e, tocmai de aceea simbolul dreptăţii este zeiţa legată la
ochi, ţinând în mână o balanţă..
- Asta poate însemna şi că justiţia este oarbă…
- Dar chiar asta înseamnă! Dacă e oarbă nu se lasă influenţată de
înfăţişarea celor aflaţi în conflict, ci judecă numai faptele. Adică, aşa ar
trebui să fie….
- Hai, că a suna de intrare!
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Condiţia ţăranului, aşa cum este ea ilustrată într-o operă epică
studiată:
* Mara - romanul "Mara" de Ioan Slavici
* Vitoria Lipan - romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu
* Ion - romanul "Ion" de Liviu Rebreanu
* Ilie Moromete - "Moromeţii" de Marin Preda
(AlinaVişan)

Varianta 29
Subiectul I (40 de puncte)
(Nichita Stănescu, "Viaţa mea se iluminează")
1. Sinonime: ţărm = mal; a urma = a însoţi, a întovărăşi; fantome =
fantasme, năluci; amurg- apus, asfinţit, înserare;
2. Cratima leagă două cuvinte, "fantome-ale verii", cu scopul de a se rosti
într-o singură silabă şi a diminua numărul silabelor în vers, pentru
păstrarea măsurii şi a ritmului (DOOM-2)
3. Expresii/locuţiuni: a lăsa totul baltă; a lăsa ( pe cineva) în pace; a lăsa
( pe cineva ) la greu; a nu se lăsa; a lăsa (ceva/pe cineva) în urmă; a lăsa
corigent; a lăsa ( pe cineva) cu ochii în soare; a-l lăsa puterile; a lăsa de
izbelişte; a lăsa mască (pe cineva)
4. Sens conotativ: *În amurgul vieţii pricepe omul preţul fericirii.
*Adolescenţa este anotimpul iubirii.
5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o
caracteristică a poeziei moderne, preluată şi de neomodernişti şi
sugerează continuitatea ideilor şi imaginilor poetice exprimate anterior,
procedeu prozodic numit ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-
sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale
limbii", Ed.Nemira)
6. *Comparaţie: "Ţărmul […] te-a urmat/ ca o umbră, ca un şarpe
dezarmat; *Epitet cromatic – “ochiul tău verde”
7. Imaginea artistică “regina mea de negru şi de sare” este o metaforă
construită prin antiteză, prin care eul liric sugerează un scurt portret al
iubitei şi o chemare, o adresare directă în cazul vocativ.
8. Strofa a patra exprimă intensitatea sentimentului de iubire, stare
spirituală care-i aduce iluminare eului liric: "viaţa mea se iluminează". Ca
simbol al sufletului, metafora "ochiul tău verde" şi comparaţia "cenuşiu ca
pământul" sugerează amploarea emoţiei atotcuprinzătoare, în toate
momentele vieţii, idee redată prin opoziţia sintactică "amiază/amurg".
Ultimul vers accentuează dinamismul sentimentului de iubire, care
revigorează spiritul îndrăgostitului, atitudine conturată prin interjecţia
afectivă "Oho" şi enumeraţia verbelor "alerg", "salt", "curg", a căror
semantică (al căror sens) presupune vioiciune, vitalitate, exuberanţă, stare
accentuează şi de prezentul gnomic şi persoana I singular a acestor verbe.
9. Simetria sintactică "mai lasă-mă", prezentă în ultima strofă şi în
versul liber din finalul poeziei, ilustrează dorinţa ferventă a eului liric, care
imploră timpul să-i prelungească starea de extaz pe care i-o oferă iubirea,
în linie temporală descendentă, "un minut" sau măcar "o secundă".
Rugămintea eului liric se extinde asupra componentelor naturii ("o frunză",
"un fir de nisip", "o briză", "o undă"), iar versul liber din final exprimă
speranţa dar şi nesiguranţa eului liric privind durata iubirii, "un an", "un
timp".
10. Titlul poeziei "Viaţa mea se iluminează" exprimă impactul pe care
sentimentul de iubire îl are asupra eului liric, o stare de extaz care-i
iluminează spiritul. Titlul este reluat în primul vers al strofei a treia, fiind
introdus prin "şi" narativ, care sugerează consecinţa pe care dragostea o
exercită asupra îndrăgostitului.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: "Omul nu are prieten mai bun şi duşman mai rău
decât pe sine." (John Lubbock)

Consider afirmaţia lui John Lubbock perfect valabilă, întrucât omul


este singurul responsabil pentru propriile fapte, iar destinul depinde în
mare măsură de acţiunile sale.
În susţinerea ideii că omul nu are prieten mai bun decât pe sine, aş
aduce argumentul că orice om ar trebui să aibă încredere în sine, dar
pentru aceasta, el trebuie să se cunoască bine şi corect, să-şi formeze
concepţii solide, să-şi controleze reacţiile în diverse situaţii. De altfel, ideea
autocunoaşterii este definită încă din antichitate şi ilustrată de scriitori în
operele lor. Astfel, Mihai Eminescu preia îndemnul "Cunoaşte-te pe tine
însuţi" şi-l ilustrează în mai multe creaţii lirice, între care "Odă (în metru
antic)" şi "Glossă".
În altă ordine de idei, omul are numeroase slăbiciuni şi este supus
multor tentaţii, cărora, dacă nu le rezistă, poate să-şi facă mult rău.
Incapacitatea de a se autocontrola şi de a-şi impune o disciplină în viaţă
poate provoca omului neplăceri şi chiar necazuri, de unde rezultă că poţi
deveni propriul duşman. Orice om trebuie să-şi conştientizeze defectele şi
calităţile, să-şi asume greşelile şi eşecurile, încercând în acelaşi timp să le
corecteze. De aceea de cele mai multe ori critica de sine este foarte
importantă atât în formarea şi evoluţia unei persoane, cât şi în integrarea
în societate.
În concluzie, omul este responsabil pentru propriile fapte, pentru
viitorul sau formarea personalităţii sale, toate fiind determinate de mai mulţi
factori, printre care autocunoaşterea, autoanaliza şi, nu în ultimul rând,
perceperea realităţii înconjurătoare prin prisma propriilor concepţii şi valori
etice dobândite în timp.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Rolul incipitului şi al finalului într-un roman studiat:
*"Ion" de Liviu Rebreanu
* "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu
* "Enigma Otiliei" de George Călinescu
* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil
Petrescu
(Alexandra Radu şi Adriana Aioanei)

Rezolvare varianta 3 Limba Romana


Varianta 3
Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “pasc”:


*Ciobanii pasc oile pe câmp. (a păstori, a păzi)
*Oile pasc pe izlazul de la marginea satului. (a se hrăni, rupând cu gura iarba,
plantele).
[Sens figurat: În viaţă necazurile te pasc de pretutindeni.]
2 . Cratima: în versul “Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
- leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “Una-i”;
- marchează absenţa vocalei “î”: “lumea-nchipuirii”;
- are rol prozodic, acela de a păstra măsura versurilor;
3. Lipsa acordului articolului posesiv la atributul substantival genitival contribuie
la păstrarea ritmului (piciorul metric) şi a măsurii în versificaţie; poate fi şi o
licenţă poetică motivată de acordul prin atracţie, adică articolul posesiv se acordă
cu substantivul cel mai apropiat, “visării”.
4. Efect expresiv: Repetiţia adverbului “unde” construieşte enumerarea simbolică
a locurilor care compun spaţiul terestru al naturii (”unde-n ape sfinte se ridică
mândre maluri”; “Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină”), cu puternice
reverberaţii spirituale în simţirea eului liric (”Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine
de lumină,/Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.”). Efectul
expresiv al repetiţiei este susţinut, de asemenea, de valenţa divină a revelaţiei
eului liric (”sfinţii”) privind iminenţa morţii/ condiţia sa de muritor.
5. Cele patru structuri care evidenţiază reveria eminesciana în text:
“Turma visurilor mele”
“pe-a visării lucii valuri”
“lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
“lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur”
6. Elemente de prozodie:
- strofe de şase versuri (sextine);
- rima împerecheată alternează cu cea îmbrăţişată;
- măsura versurilor este de 15-16 silabe;
7. Prezenţa eului liric este argumentată de următoarele mărci lexico-gramaticale:
- prezenţa pronumelui de persoana I singular “mele”; “eu”;
- prezenţa verbelor la persoana I singular “(le) pasc”
- adresarea directă prin:*utilizarea pronumelui de persoana a II-a singular: “tu”
(vocativ), “te”;
- adresarea directă prin prezenţa verbelor la persoana a II-a singular: “Mergi”
(imperativ) şi “cerci”, “(s-o-) ntocmeşti”;
8. Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă, a cărei interpretare
specific eminesciană implică reflectarea sensibilă a iubirii şi a morţii, prin funcţia
expresivă şi estetică a imaginilor vizual-cromatice: strălucirea aurului (”oi de aur”,
“flori de aur”) sugerează extazul spiritual al eului liric şi perfecţiunea naturii
interioare/exterioare; argintiul lunii armonizează motivele cosmice (soarele şi
stelele) sugerând feeria şi candoarea emoţiei lirice (”luna argintie […] basmele
copile cresc”); “laur verde” ilustrează victoria speranţei pusă în antiteză cu
structurile “ramurile negre” şi “moartea cu-aripi negre” care trimite către prăbuşire
spirituală, către moarte.
9. Comentarea versurilor:“Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,/ Vrăji aduce
peste lume printr-a stelelor ninsoare,/ Când în straturi luminoase basmele copile
cresc.”
Versurile de mai sus sugerează ideea unui univers magic, în care se păstrează
candoarea şi strălucirea spirituală a basmelor. Astru tutelar în lirica eminesciană,
“luna argintie” (epitet cromatic) are puteri supranaturale asupra lumii, iar prin
comparaţia cu soarele “palid dulce” îşi extinde vraja şi în timpul zilei, prin
inversiunea “a stelelor ninsoare”. Luna, noaptea, stelele sunt motive recurente în
poezia eminesciană, evidenţiind apartenenţa la romantism. Astfel, tabloul naturii
este unul nocturn, învăluit în mister, luminat doar de aştrii cereşti ale căror
“straturi luminoase” creează cadrul propice pentru starea extatică de visare.
10. Antiteza din ultima strofă aşază în opoziţie (contrast) lumea imaginară a
fericirii, “lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”, cu lumea reală “lumea cea
aievea, unde cu sudori muncit”, sugerând contradicţia extaz-nefericire. Opoziţia
în repetiţie a pronumelor nehotărâte “Una - Alta” ilustrează imposibilitatea
împlinirii aspiraţiilor de fericire într-o lume pragmatică, în care se manifestă
nepăsarea acerbă faţă de superioritatea gândirii: “Cearc-a da fierului aspru forma
cugetării reci”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori”
(G. Călinescu, Aforisme şi reflecţii).

Sunt de acord cu afirmaţia lui George Călinescu privind indulgenţa şcolară care,
dacă este prea multă, duce la scăderea valorilor umane. Formarea personalităţii
şi a culturii individului se pregăteşte încă din perioada şcolii.
Un prim argument este imprimarea ideii că, în lipsa unei educaţii
corespunzătoare, omul nu se poate afirma în totalitate, ceea ce duce la
diminuarea valorilor sale spirituale. Cu alte cuvinte, la vârsta adolescenţei, se
poate imprima cu uşurinţă o întreagă paletă de trăsături caracteriale şi de
comportament, iar prin pregătirea continuă şi serioasă se poate forma şi o cultură
generală solidă. De aceea, exigenţa profesorilor este esenţială pentru fiecare
dintre noi, corectitudinea notării şi conştientizarea permanentă a elevului privind
nivelul de pregătire la care se află constituie principalele pârghii pentru formarea
acestuia atât caracterial cât şi spiritual. Elevul trebuie să fie mereu impulsionat
de către cadrele didactice, dar totdeauna să existe stimuli diversificaţi dar cu
acelaşi scop: educarea în mod eficient şi reliefarea eventualelor talente sau
valori. De pildă, atunci când un profesor acordă note mari, fără acoperire în
cunoştinţele elevului, se produce o adevărată “inflaţie de valori”, întrucât se
uniformizează, prin diminuare, competenţele fiecăruia. Astfel, în absenţa unor
imbolduri corecte, şansele de eşec ale individului se măresc considerabil, el
neavând o direcţie stabilă şi nici posibilitatea de a judeca în mod raţional deciziile
majore ce au să-i schimbe cursul vieţii.
Prin urmare, afirmaţia “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori”
conform căreia severitatea şcolară, în scop instructiv-educativ este necesară în
stabilirea unei direcţii către găsirea identităţii de sine şi formarea personalităţii în
plan spiritual şi cultural, are o baza bine întemeiată, reprezentând un adevăr
universal-valabil.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Instanţele comunicării narative dintr-o povestire studiată:


* Povestirile volumului “Hanu-Ancuţei” de Mihail Sadoveanu şi vă recomandăm
“Fântâna dintre plopi”.
* “Lostriţa” de Vasile Voiculescu - povestire fantastică.
(Roxana Blănaru)

Varianta 30
Subiectul I (40 de puncte)
(Tudor Arghezi, "Inscripţie pe uşa poetului")
1. Antonime: niciodată # întotdeauna, oricând, pururea; treptat # spontan,
brusc; au scăzut # au crescut; depărtare # apropiere
2. Cratima - "De aceea n-ai să mori": -leagă două cuvinte fără pauză,
pentru a se rosti într-o singură silabă şi marchează absenţa vocalei “u” de
la negaţia "nu".
3. Polisemia verbului “a scădea”: *Din cauza secetei, a scăzut debitul
apelor. *Astăzi valoarea dolarului a scăzut cu un procent. *Pentru că a
scăzut greşit la exerciţiu, a obţinut un alt rezultat.
4. Funcţii ale comunicării: *funcţia expresivă (emotivă - evidenţiază
stările afective ale emiţătorului); *funcţia poetică (estetică/literară - se
manifestă mai ales în poezie, mesajul fiind alcătuit din elemente prozodice
sau cuvinte cu sens figurat)
5. Antiteză: “Morţi târzii şi timpurii.”
6. Teme: condiţia poetului în lume; viziunea despre moarte;
7. Figura de stil: Prin metafora “spre un punct sclipit de stea”, eul liric
sugerează apogeul, punctul culminant al creaţiei sale; epitetul "sclipit" şi
determinantul "de stea" ilustrează harul celest al poetului şi strălucirea
artei sale.
8. Tema poeziei ilustrează condiţia poetului în lume, iar eul liric foloseşte
persoana a II-a singular deoarece se adresează în mod direct oricărui
poet nemuritor, eternizat de creaţia sa: "De aceea n-ai să mori/ Încă-o dată
niciodată"; "S-a iscat din morţi poetul".
9. Strofa a treia din poezia “Inscripţie pe uşa poetului” scrisă de Tudor
Arghezi debutează cu ideea că odată cu trecerea timpului faptele poetului
se pierd “amintirile, treptat,/ au scăzut, şi-ncet, pe-ncetul”. Prin comparaţia
“s-a iscat din morţi poetul/ ca un cerc dintr-un pătrat”, eul liric sugerează
nemurirea poetului prin operă, substantivul “cerc” sugerând perfecţiunea
creaţiei.
10. Semnificaţia titlului: Titlul “Inscripţie pe uşa poetului” sugerează un
epitaf, o inscripţie pe piatra funerară care eternizează poetul şi creaţia sa
artistică. De altfel, poezia "Inscripţiilor" scrise de Tudor Arghezi constituie o
lirică inedită în peisajul literaturii române, fiecare creaţie din acest ciclu
având ca titlu cuvântul "Inscripţie", urmat de materialul pe care poetul îşi
"ciopleşte" ideile (ex.: "Inscripţie pe biserică")
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Transformarea unui text din vorbire directă în vorbire indirectă:
Îngândurată, Elena îi spune lui Andrei că nu crede că este bine să fii
singur în viaţă, chiar dacă uneori ai nevoie de singurătate. Andrei constată,
cu o uşoară ironie, că Elena a devenit mai înţeleaptă, dar ea îi
mărturiseşte că nu este mai isteaţă, ci că ieri a terminat de citit o carte care
a impresionat-o. Andrei este curios să afle dacă se referă la unul dintre
romanele ei preferate, adică un roman de aventuri. Elena îl lămureşte că
este vorba despre jurnalul unui mare om de cultură din secolul al XIX-lea.
Tânărul se arată încântat şi îşi aduce aminte de cartea pe care el o dăruise
Elenei, de ziua ei.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Construcţia subiectului într-o dramă studiată:
"Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu-Hasdeu
* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu
* "Suflete tari" de Camil Petrescu
* "Iona" de Marin Sorescu
* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga
(Dragoş Zevedei)

Varianta 31

Subiectul I (40 de puncte)


(Dimitrie Anghel, "Puterea amintirii")

1. Sinonime: nu se curmă = nu se sfârşeşte, nu se opreşte; stăruieşte =


insistă, perseverează; inertă = nemişcată, ţeapănă, moartă, imobilă; tină =
lut, pământ, mâl, mocirlă, humă
2. Apostroful din expresia: „pân`la urmă” marchează absenţa vocalei "ă",
consecinţele elidării acestui sunet fiind păstrarea ritmului şi a măsurii
versurilor.
3. Laitmotiv: "ne vom aduce aminte"
4. Timpul viitor al verbelor din ultima strofă proiectează sentimentul de
iubire în eternitate, într-un cândva neprecizat. Îndrăgostiţii vor fi legaţi de-a
pururi prin trăinicia iubirii, idee exprimată în penultimul vers, prin prezenţa
adverbelor de timp şi de loc: "Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde".
5. Mărcile eului liric sunt reprezentate de verbele şi pronumele la
persoana I: "ne vom aduce aminte", precum şi de adresarea directă, prin
vocativul "draga mea".
6. Tema iubirii, motivul cuplului, motivul amintirii
7. Personificarea "două inimi cânta-vor împreună" sugerează bucuria,
extazul iubirii, sentiment puternic, trainic, intens, ce nu poate fi oprit,
înăbuşit de trecerea timpului sau de moartea celor doi îndrăgostiţi.
8. Poezia este romantică prin tema iubirii, ca sentiment copleşitor şi
durabil, care rezistă trecerii timpului, iar simbolistă deoarece sunt
menţionate simbolurile degradării fizice: inertă, moartă, morminte etc.,
pentru a sublinia efemeritatea omului în lume.
9. Strofa a treia reliefează ideea că iubirea reţine în amintire tot ceea ce a
fost nobil şi luminos în relaţia celor doi îndrăgostiţi, dar totdeauna memoria
păstrează şi "tina" ce a întinat, uneori, fiorul lăuntric. Tocmai de aceea,
termenii sunt puşi în antiteză, susţinând şi latura romantică a poeziei:
"nobil […] lumină"/ "tină". Cu toate acestea, iubirea va dăinui în veci,
deoarece ea a fost înscrisă în destinul celor doi îndrăgostiţi, metaforele
"argila modelată" şi "urma mânei de care-a fost sculptată" având forţă de
sugestie în acest sens.
10. Titlul "Puterea amintirii" sugerează ideea că forţa iubirii păstrează
intacte emoţiile profunde ale îndrăgostiţilor. Amintirea este cu atât mai
puternică cu cât cuplul păstrează vie dragostea, care nu poate fi stinsă de
trecerea vremii sau de moartea fizică, ci este proiectată în eternitate.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: "Am înţeles că un om poate avea totul, neavând
nimic, şi nimic având totul" (Mihai Eminescu, ms. 2279)
În opinia mea, afirmaţia lui Eminescu este o idee filozofică general-
valabilă, care, într-o variantă condensată, redă unul dintre adevărurile vieţii
noastre.
Idealul fiecăruia dintre noi nu ar trebui să fie în vreun fel legat de
lumea materială, de trecătoarele avuţii, care, atunci când se sfârşesc, ne
fac să ne amintim că omul este alcătuit şi din suflet, nu numai din trup. Prin
urmare, idealul în viaţă trebuie să aibă un caracter spiritual, mulat după
sufletul şi după trăirile interioare ale fiecăruia. Se ştie că adevărata fericire
este dată de bucuria inimii şi a minţii, idealul nu derivă din bucurii
materiale, care ţin de concret şi pot fi atinse cu uşurinţă. Împlinirea ţine de
un plan în care lucrurile mărunte, cotidiene nu mai au nicio putere şi este,
mai degrabă, o înălţare spirituală.
Aşa cum meditează poetul Mihai Eminescu, omul poate avea oricâte
bogăţii lumeşti. Dar acest lucru nu înseamnă nimic, dacă preaplinul
material nu este însoţit de o desăvârşire a sufletului. Astfel, întâlnim
oameni care nu şi-au clădit viaţa pe considerente materiale şi au preferat
să îşi dezvolte ce se găseşte dincolo de efemeritatea trupului. Aceşti
oameni pot părea săraci, după criteriile lumii obişnuite; în realitate, bogăţia
lor derivă din setea de cunoaştere, din dorinţa de a vedea ce e dincolo de
suprafaţă, dintr-o trăire interioară intensă.
În încheiere, dintotdeauna marii săraci ai lumii, din punct de vedere
material, au fost artiştii şi filozofii, ca şi Eminescu, dar bogăţia spiritului lor
a fost nesfârşită, lăsând viitorului valori de care ne bucurăm cu toţii.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia unui cuplu (pereche formată din persoane de sex opus) de
personaje dintr-un roman subiectiv studiat.
*Ştefan Gheorghidiu şi Ela din romanul modern subiectiv "Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu.
(Maria Luiza Anghel)

Varianta 32
Subiectul I (40 de puncte)
(Marin Sorescu, "Portretul artistului")
1. Câmpul lexical al naturii: "copacii", "frunze", "vânt", "nor"
2. Virgula - rol gramatical:
* Pregătirea pentru examenul de bacalaureat înseamnă să citeşti, să
înţelegi, să reţii. - virgula marchează coordonarea prin juxtapunere
subordonatele predicative.
* Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, a purtat peste treizeci de războaie cu
turcii. - virgula marchează atributul apoziţional "domnul Moldovei", care
explică subiectul.
* Fetiţo, fii atentă la maşini! - virgula marchează vocativul substantivului
"fetiţo"
* Nu mi-a răspuns la telefon, sperând că doar, doar voi renunţa. - ca semn
de ortografie, virgula se foloseşte în interiorul unei locuţiuni adverbiale
3. Polisemia cuvântului "vechi": *A venit la teatru purtând o haină veche.
*În hambar, porumbul este vechi de doi ani. *S-a intoxicat de la un
hamburger vechi. *Mihaela este cea mai veche prietenă a mea. *Moda
veche a crinolinelor a revenit, mai ales la rochiile de mireasă. Există o
vorbă veche, care are valabilitate şi astăzi: "Fereşte-mă, Doamne, de
prieteni, că de duşmani mă feresc singur".
4. Valoarea expresivă a adjectivului din versul "Asemănarea era atât de
perfectă": adjectivul "perfect" nu are grade de comparaţie, el fiind deja la
superlativ. Marin Sorescu îi alătură, pleonastic, un termen specific gradului
superlativ -"atât de"- pentru a accentua contopirea ideală a omului cu
natura, desăvârşita armonie între fiinţa umană şi elementele lumii
înconjurătoare.
5. Modernitatea prozodică a poeziei:
- strofele inegale
- măsura variabilă a versurilor (3-13 silabe)
- rima albă
6. Teme: condiţia poetului în lume; natura
7. Semnificaţia cuvântului "piatră": scrierea numelui poetului în piatră
sugerează intrarea sa în nemurire prin opera literară pe care oamenii o
citesc şi o preţuiesc; sugerând şi piatra de mormânt, semnificaţia trimite
către viaţa după moarte, veşnicia numelui poetului, cinstit de cititori.
8. Caracterul alegoric al poeziei:
*Contopirea artistului cu natura este sugerată printr-o serie de metafore şi
personificări ale atitudinii poetice, prin transferarea gesturilor umane
asupra elementelor din natură: "Am încălţat cu pantofii mei/ Drumul./ Cu
pantalonii am îmbrăcat copacii/ Până la frunze./ Haina i-am pus-o vântului/
pe umeri./ Primului nor care mi-a ieşit în cale/ I-am pus în cap pălăria mea
veche."
*Autoportretul poetului este realizat prin imaginea alegorică a naturii,
asemănarea fiind "atât de perfectă", încât întreaga fire îi conferă statutului
de poet veşnicia, eternitatea ei (a naturii).
9. Strofa a doua a poeziei, alcătuită doar din trei versuri scurte, are
conţinut profund filozofic. Dihotomia eului liric (diviziunea în două părţi) în
trup şi spirit oferă posibilitatea contemplaţiei din moarte asupra operei vii,
asupra creaţiei lirice rămase ca mărturie a existenţei sale terestre: "Apoi
m-am dat înapoi/ În moarte/ Să mă privesc." Viziunea de după moarte
sugerează şi certitudinea dăinuirii în timp, a poetului şi a creaţiei sale.
Verbele aflate la diateza reflexivă amplifică atitudinea de retrospectivă a
propriei capacităţi poetice, a autoanalizei pe care, cu detaşare, eul liric o
face asupra sinelui artistic: "m-am dat înapoi", "să mă privesc".
10. Raportul dintre eul creator şi univers: Întreaga poezie este o
alegorie a uniunii desăvârşite dintre simţirea poetică şi natura universală,
ilustrată în prima strofă prin metafore şi personificări, până la ultima strofă,
unde identificarea sinelui poetic cu natura este perfectă. Altfel spus, eul
liric se integrează total între elementele Universului, care-l absoarbe total,
conferindu-i statutul nemuririi prin săparea numelui său în piatră.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Continuarea adecvată, cu 6-8 replici, a dialogului dintre doi colegi,
Elena şi Andrei, pe tema lecturii:

- Nu cred că este bine să fii singur în viaţă, chiar dacă uneori ai nevoie de
singurătate! zise Elena, căzând pe gânduri.
- Ce înţeleaptă ai devenit! surâse uşor ironic Andrei.
- Nu sunt mai înţeleaptă decât ieri - adăugă fata - dar am terminat de citit o
carte care m-a pus pe gânduri.
- E unul din (corect este dintre - n.n.) romanele de aventuri pe care le
iubeşti atât de mult? întrebă Andrei plin de curiozitate.
- Nu. E jurnalul unui mare om de cultură din secolul al XIX-lea, pe care
chiar tu mi l-ai oferit de ziua mea.
- O, da! Acum ştiu despre ce vorbeşti! exclamă încântat băiatul.
- Mi-ai oferită această carte pentru că o citiseşi, ori a fost doar o inspiraţie
de moment? vrea Elena să lămurească gestul băiatului.
- Fie, am citit şi eu acest volum, pentru că sunt cu adevărat pasionat de
genul "jurnal" literar, considerând că astfel pot pătrunde mai adânc în
sufletul omului care imaginează alte personaje. Scriitorul are o viaţă
concretă, diferită de aceea a naratorului din operele literare, îşi explică
Andrei pasiunea.
- Citind astfel de jurnale, rişti să fii dezamăgit de atitudinea sau
mentalitatea unui autor! constată Elena cu un uşor surâs amar.
- Nu cred, nu mi s-a întâmplat până acum, răspunde Andrei.
- Eu nu mă pot încă desprinde definitiv de creatorul operei şi să mă las
"furată" de omul muritor, cu un destin mai fericit sau mai nefericit,
mărturiseşte Elena, cu o ezitare în glas.
- Da! Nu este uşor! Însă, dintr-un jurnal de scriitor afli o mulţime de
amănunte despre alte personalităţi contemporane cu el sau opiniile lui
despre tot felul de oameni de cultură, aprobă Andrei. De exemplu, din
jurnalul lui Titu Maiorescu, am aflat că Mihai Eminescu nu a fost nefericit
ca om, ci că structura sa interioară era dominată de scepticism, ca adept al
filozofului romantic Arthur Schopenhauer.
- Să ştii, că şi pe mine m-a uimit afirmaţia lui Maiorescu! exclamă Elena.
Dar cum de ai ghicit că am ajuns cu lectura jurnalului "Însemnări zilnice" al
marelui critic junimist chiar la această confesiune a lui despre unicul Mihai
Eminescu?
- Am presimţit! Eram sigur că te apuci imediat să citeşti această carte şi
mă bucur că, după ce o vei fi terminat, vom avea despre ce discuta
amândoi, îşi exprimă Andrei satisfacţia.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Caracterizarea personajului preferat dintr-o comedie studiată:


* Zaharia Trahanache, din comedia "O scrisoare pierdută" de
I.L.Caragiale
* Nae Caţavencu, din comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale
*Alt personaj din comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale
* Jupân Dumitrache, din comedia "O noapte furtunoasă" de
I.L.Caragiale
* Rică Venturiano, din comedia "O noapte furtunoasă" de
I.L.Caragiale
*Alt personaj din comedia "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale
(Florin Vasile)

Varianta 33
Subiectul I (40 de puncte)
(Emil Botta, "Remember")
1. Sinonime: a scrie = a nota, a consemna; a auzi = a asculta; odaie =
încăpere, cameră; voce = glas.
2. Enunţuri cu sensurile conotative ale cuvintelor “perete” şi “a se
aprinde”: *Ea este o fire suspicioasă, deoarece consideră că pereţii au
urechi. *Profesorul s-a aprins atunci când şi-a dat seama că a fost minţit
de elevul său.
3. Vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă: “Ce departe
eşti, întunecata mea iubită”. Cuvântul “întunecata” este un adjectiv cu
valoare expresivă.
4. Verbele la modul indicativ - "eşti", "văd", "aud", "scrii" - din prima strofă
ilustrează trăirea reală, verosimilă a eului liric. Verbele din strofa a doua,
aflate la modul conjunctiv, "să nu pot", "să aud", "să ridic", "să zăresc",
sugerează acţiuni posibile, dorinţa neputincioasă a eului liric de a-şi întâlni
iubita.
5. Cele doua mărci lexico-gramaticale, prin care se evidenţiază eul
liric în prima strofă, sunt:
- prezenţa pronumelor de persoana I singular: “ mea”, "-mă", "-mi";
- prezenţa verbelor la persoana I singular: “(te) văd”, "(te)-aud";
- adresarea directă, realizată prin pronume şi verbe la persoana a II-a
singular: "te", "eşti", "scrii" şi prin vocativul "întunecata mea iubită".
6. Tema iubirii; tema morţii.
7. Semnificaţia unei figuri de stil: “Să mă ridic din pat ca o stafie” este o
comparaţie care sugerează starea emoţională ireală a eului liric, care se
vede ca fiinţă din altă lume, un duh, un spirit.
8. Comentarea versurilor: “Da, e posibil, întunecatul meu iubit,/ să mă
auzi cântând chiar când voi fi murit,/ să mă vezi aieve în cereasca oglind /
şi în părul meu stele să se stingă şi să aprindă”. Ultimul catren al poeziei
reprezintă o adresare directă imaginară a iubitei către eul liric, prin care se
evidenţiază ideea că cei care se iubesc pot comunica şi dincolo de moarte.
Ea îi promite că îi va fi alături pentru vecie, fiind capabilă să depăşească
orice limită în numele dragostei. Epitetul “cereasca oglindă” transfigurează
cerul care devine o cale de comunicare între îndrăgostiţi, chiar dacă
aceştia aparţin unor lumi diferite (cosmic - terestru). Stelele vor străluci ca
prin minune în părul iubitei, iar cântecul sferelor va alina suferinţa celui
rămas singur pe pământ.
9. Semnificaţia titlului: “Remember” înseamnă “aminteşte-ţi”, titlu ce
sugerează îndemnul către neuitarea sentimentului de iubire, a momentelor
frumoase petrecute împreună, proiectând sentimentul în eternitate, dincolo
de moarte.
10. Trăsături ale modernismului:
- intelectualizarea poeziei – ilustrarea în operele literare a unor concepţii
metafizice şi viziuni originale despre lume, viaţa şi univers, viziunea iubirii
şi dincolo de moarte;
- scrierea unor versuri cu literă mică este un procedeu numit
ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei
în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira), o inovaţie
prozodică a moderniştilor

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “O prietenie adevărată nu se poate epuiza prin


uzură şi nici nu poate înceta fiindcă părţile şi-au descoperit la un
moment dat alte gusturi şi alte interese” (Alexandru Paleologu,
"Despre lucrurile cu adevărat importante")

Cred cu tărie că o prietenie adevărată nu se deteriorează din pricina


trecerii timpului şi nici din cauza schimbării caracterului individului ori a
intereselor.
Un prim argument pentru a susţine această idee ar fi faptul că orice
om, inevitabil, se schimbă într-o oarecare măsură, fie fizic, fie psihic, acest
lucru fiind cauzat de împrejurările vieţii. Un prieten adevărat este menit să-
ţi fie alături şi la bine şi la rău, să-ţi dea sfaturi şi să te susţină în tot ceea
ce faci, fără niciun fel de interes sau condiţie. Prietenia nu presupune
jumătăţi de măsură, nu admite motive convenţionale, trebuie să fie o
relaţie solidă, cinstită şi permanentă. Prietenia nu se uzează, ci,
dimpotrivă, se adânceşte, capătă complexitate şi comunicarea este dincolo
de cuvinte. Prietenia înseamnă generozitate şi sprijin permanent,
excluzând cu desăvârşire interesul, egoismul sau invidia.
În altă ordine de idei, dacă doi prieteni descoperă la un moment dat
că nu se potrivesc la gusturi sau au interese divergente, sigur că relaţia se
stinge, dar asta înseamnă că n-a fost o prietenie adevărată, ci numai o
legătură aparentă şi conjuncturală.
În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia lui Alexandru Paleologu,
deoarece, indiferent de urcuşurile şi coborâşurile vieţii, un prieten trebuie
să fie alături necondiţionat, fără a fi influenţat de comportamentul, adecvat
sau neadecvat, al celuilalt.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Particularităţi ale dramei, prin referire la o operă studiată:
* "Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu
* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu
* "Suflete tari" de Camil Petrescu
* "Iona" de Marin Sorescu
* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga
(Roxana Blănaru)

Varianta 34

Subiectul I (40 de puncte)


(George Coşbuc, "În miezul verii")
1. Sinonime: nesfârşită = infinită; deplin = total; linişte = tăcere; văzduh =
cer
2. Rolul cratimei în versul “Dorm şi-arinii de pe maluri” este acela de a
lega două cuvinte pentru a se rosti fără pauză, într-o singură silabă,
păstrând totodată măsura şi ritmul versurilor.
3. Sens conotativ: *Simţea de departe căldura sufletească a mamei.
*După câteva mustrări din partea părinţilor, Andrei a revenit pe calea cea
bună.
4. Adverb: “Liniştea-i deplin stăpân“
5. Relaţie de opoziţie: "Niciun nor văzduhul n-are/ Foc sub el să mai
ascunză;"
6. Tema: natura ; motivul: vara
7. Comparaţia "Şi e linişte pe dealuri/ Ca-ntr-o mănăstire arsă" are rolul de
a accentua imaginea calmului şi a liniştii care străbate întreaga poezie.
Arşiţa de pe dealuri este asemănată cu atmosfera tăcută şi relaxantă dintr-
o "mănăstire arsă", unde domină tăcerea şi nemişcarea.
8. Finalul poeziei reiterează încremenirea cauzată de arşiţa verii, idee ce
domină întreaga poezie. Natura este moleşită de căldura sufocantă, astfel
încât pare fără viaţă, enumeraţia ”niciun nor”,”nicio pasăre”, “nicio frunză”
accentuează ideea că nimic nu se clinteşte. Atmosfera este apăsătoare,
nemişcarea copleşeşte întreaga fire, iar repetiţia pronumelui “niciun, nicio “
amplifică senzaţia de pustietate. Prozodic, strofa are cinci versuri, dintre
care patru cu măsura de 8 silabe, iar ultimul de 4 silabe, versificaţie tipică
pentru lirica lui George Coşbuc.
9. Titlul “În miezul verii“este sugestiv pentru o zi toridă de vară. Natura
inertă este cuprinsă de un calm şi o linişte surprinzătoare, “e pustiu; şi nu
se’ngână nicio boare”. Nimic nu se mişcă din cauza căldurii dogoritoare,
nici măcar păsările nu aleargă prin văzduh. Poezia lui Coşbuc are un
aspect monografic, în care sunt surprinse elemente ale satului şi dincolo
de acestea, peisajul reprezentat de luncă, vale, câmp, dealuri, întreaga
natură fiind toropită de căldură. Întreaga poezie este dominată de
moliciunea specifică arşiţei copleşitoare într-o zi din "miezul verii".
10. În poezia “În miezul verii“ se manifestă lirismul obiectiv, reprezentat
de verbe şi pronume la persoana a III-a singular, ceea ce argumentează
absenţa directă a eului liric: "nu se'ngână", "e linişte", "dorm", "se revarsă",
"să ascunză", "nu se mişcă".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Transformarea replicilor dialogului în vorbire indirectă (un fragment
din "Hronicul şi cântecul vârstelor" de Lucian Blaga):
A doua zi la ora 10 mă duc la Bibliotecă. Caut. Cornelia n-a sosit
încă. Mă opresc. Pornesc iar; văd la capătul celălalt destul de depărtat, o
domnişoară. După mişcări, trebuie să fie Cornelia. După ce mă sărută, îşi
arată îngrijorarea faţă de mine, pentru că arăt foarte rău şi încearcă să mă
consoleze, amintindu-mi că în curând ne vom căsători.
Mă mir când aud această veste, însă Cornelia îmi dezvăluie motivul
pentru care s-a dus la Paris: pentru a-şi îndupleca fratele, adică familia, să
fie de acord cu această căsătorie. Ea este dezamăgită că n-a reuşit, fratele
ei susţinând argumentul că sora lui trebuie să-şi termine studiile mai întâi.
Încrâncenată, Cornelia este hotărâtă să ne căsătorim imediat ce ne vom
întoarce în ţară sau imediat ce voi dori eu. Mă enervez, pentru că ea îmi
spusese că pe la începutul lui septembrie va fi la Viena, însă ea se scuză
într-un mod tipic feminin: croitoreasa nu-i terminase rochiile comandate şi
o tot purta cu vorba. De altfel, ea era sigură că nici eu nu voi ajunge la
Viena decât atunci când vor începe cursurile.
(Atenţi! Textul care precedă dialogurile este la persoana I singular, aşadar
transpunerea în vorbire indirectă
păstrează persoana naratorului, adică relatarea celor discutate implică
persoana I, a naratorului-personaj. -
"Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Rolul lui Titu Maiorescu în impunerea unei noi direcţii în literatura


română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin referire la unul
dintre studiile critice de referinţă: "O cercetare critică asupra poeziei
române de la 1867", "În contra direcţiei de azi în cultura română",
"Comediile d-lui Caragiale", "Eminescu şi poeziile lui".
* Junimea şi Titu Maiorescu
(Ioana - Andera Bogdan)

Varianta 35
Subiectul I (40 de puncte)
(Aron Cotruş, "O, plecările, plecările…")

1. Sinonime: plecare = pornire; margine = capăt, extremitate, limitã;


dorinţă = aspiraţie, năzuinţă; drum = cale, rută, traiectorie;
2. Virgulele din titlul poeziei marchează interjecţia afectivă "O" şi repetiţia
"plecările, plecările", evidenţiind nostalgia eului liric şi prin punctele de
suspensie din final.
3. Pronumele interogativ ce din versul „ce-mi pasã mie unde mã vor
duce trenurile, navele?” introduce interogaţia retorică şi are sens
emoţional, eul liric se vrea nepăsător în ceea ce priveşte cărările propriului
destin, dar trăieşte intens speranţa împlinirii dorinţelor arzătoare, "de foc".
4. Expresii care sã conţinã substantivul „gând”: cãzut pe gânduri; când cu
gândul n-ai gândi; a-şi lua gândul (de la ceva); a-l bate gândul, a-şi pune în
gând; gând la gând;
5. Structuri lexicale care conţin imagini artistice ale zborului: „ca un stol
neobosit de paseri albe”; „suflete, deschide-ţi pentru-nalturi, pentru
depărtări şi vecinicii, aripele!...”
6. Motivul zborului; motivul visului
7. Enumeraţia metaforică „trenurile, navele şi dorinţele” evidenţiază
drumurile incerte ale destinului, nesiguranţa condiţiei poetului în lume.
8. Ultima strofă a poeziei „O, plecãrile, plecãrile” de Aron Cotruş,
sugereazã ideea de desprindere spiritualã şi zborul către eliberarea
interioară a sufletului. către veşnicie: „suflete, deschide-ţi pentru-nalturi,
pentru depãrtãri şi vecinicii, aripele!...”. Inversiunile "ieie-şi", "cruţe-şi",
"scape-le", comparaţia "zborurile/ ca un stol neobosit de paseri albe"
compun o invocaţie cu nuanţă profetică. Eul liric îşi asumă destinul, cu
"drumurile lumii toate", simbolizat de metafora "munţii şi-apele", iar
punctele de suspensie sugerează o prelungire a emoţiei, a gândului plin de
speranţă şi de incertitudine totodată. Scrierea versurilor cu literă mică
marchează ingambamentul, ca modalitate de versificaţie în poezia
modernă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în
versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira), iar versurile
inegale şi monorima conferă poeziei originalitate.
9. Titlul poeziei lui Aron Cotruş (1891-1961) „O, plecãrile, plecãrile”
sugereazã starea de mâhnire şi melancolie a eului poetic în năzuinţa sa
de a se înălţa spiritual, de a-şi regăsi sinele prin eliberarea sufletului. Titlul
este alcătuit dintr-o repetiţie a substantivului la plural "plecările" precedată
de interjecţia afectivă "O" şi urmată de punctele de suspensie, ca îndemn
la meditaţie asupra iluziilor, speranţelor, incertitudinilor, componente-simbol
pentru destinul artistului.
10. Lirismul prezent în aceastã poezie este subiectiv, deoarece sunt
prezente mãrcile lexico-gramaticale: verbe şi pronume la persoana I: „îmi
pasă”, „mi”, „m-„."ale mele", adresarea directă către propriul suflet,
realizată prin persoana a II-a şi vocativ: "suflete, deschide-ţi […] aripele!…"

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: „A aştepta sã culegi altceva dintr-un pământ decât
ce a fost semãnat în el ar fi o copilãrie.”(Mihai Eminescu, Opera
politicã).
Afirmaţia „A aştepta sã culegi altceva dintr-un pământ decât ce a
fost semãnat în el ar fi o copilărie.”este adevãratã şi are legătură cu
educaţia, în sprijinul cãreia aduc următoarele argumente:
Ĩn primul rând, o persoanã care se comportã necivilizat îi provoacã
pe cei din jur sã se comporte la fel, atitudine susţinută şi de proverbe
populare româneşti: „dupã faptã şi răsplată” sau „ce semeni aia culegi”.
Ĩn al doilea rând, educaţia primită în familie este ca un bumerang,
se întoarce cu efect dublu împotriva celor care au ignorat rolul bunei
creşteri. Dacă mama se poartă urât cu bunica, atunci copilul, când va
ajunge la maturitate, va avea aceeaşi atitudine grosolană cu mama sa, de
la care, de altfel, a luat şi exemplul acesta negativ. Sã-ţi imaginezi cã
purtându-te urât cu ceilalţi, ei se vor purta frumos, este „o copilărie”, o
iluzie. Egoismul, nesimţirea, nepãsarea provoacă reacţii identice din partea
celorlalţi.
Un exemplu adus pentru a susţine argumentele de mai sus, este
reprezentat de situaţia în care un elev are o atitudine insolentă şi dã
dovadã de proastã creştere faţã de un profesor, îl determinã pe acesta sã
îi scadã nota la purtare sau sã ia alte măsuri mai drastice, iar copilul
respectiv nu are decât de pierdut.
Ĩn concluzie, afirmaţia lui Mihai Eminescu are aplicabilitate în multe
situaţii, atât în familie cât şi în şcoală funcţionează acest adevăr evident,
că dacă semeni răul, rău va ieşi deasupra, iar dacă semeni virtute, vor
răsări virtuţi.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularitãţi ale comicului de situaţie într-o comedie studiatã:
* "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale
* "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale
(Alexandra Elena Chiriţă)

VARIANTA 36
Subiectul I (40 de puncte)
(Mircea Cărtărescu, „Gemenii”)

1. Sinonime: dificil = mofturos, capricios, susceptibil, exigent, greu de


mulţumit; a explora = a analiza, a cerceta, a studia, a investiga, a urmări;
dispreţui = a desconsidera, a mepriza; a ignora = a omite, a neglija, a
nesocoti
2. Funcţia cratimei: „ce-mi” - cratima leagă două cuvinte, pentru
pronunţarea într-o singură silabă; cratima înlocuieşte vocala "î" care
lipseşte pronumelui (îmi); „ping –pong” - cratima se foloseşte pentru
cuvântul compus, cu nuanţă onomatopeică.
3. Verbele la imperfect „deveneam”, „stam” sugerează starea de
incertitudine, persistenţa atmosferei în care se desfăşoarăå acţiunea.
Timpul imperfect exprimă o acţiune începută şi neterminată, indică un
moment trecut şi aduce cititorul în timpul real deschizând o perspectivå
dinspre trecut spre viitor. Imperfectul realizeazăå o lărgire a orizontului atât
în plan spaţial cât şi temporal.
4. Câmp semantic: timp – „din noapte”, „noaptea”, „serii”, " toată ziua",
"zilnic"
5. În enumeraţia "Deveneam un adolescent dificil, cu bizarerii şi idei
absurde", epitetele au rol caracterizator: "adolescent dificil" numeşte în
mod direct trăsătura de mofturos, năzuros, comunicare anevoioasă cu
personajul; "idei absurde" reliefează indirect gândirea abstractă,
concepţiile originale, cu totul deosebit de ceilalţi adolescenţi.
6. Teme: adolescenţa; autocunoaşterea
7. Calitatea stilului: Textul citat se încadrează în stilul beletristic,
deoarece prin utilizarea imaginilor artistice şi a cuvintelor cu sens figurat se
conturează· imagini plastice în conştiinţa cititorului. Figurile de stil, topica şi
punctuaţia sunt relevante pentru anumite stări afective ale naratorului ce
se transmit pe parcursul operei şi cititorului.
8. Cu fiecare lectură nouă, mai adaugi câteva lucruri la cele pe care le-ai
învăţat; este extraordinar modul în care o carte poate schimba
mentalitatea şi chiar firea unui om. Fiecare carte citită oferă o nouă
perspectivă asupra vieţii, putând revoluţiona gândirea, atitudinea şi
viziunea asupra existenţei, adică o nouă viaţă.
9. Personajul îşi formase o lume a lui, în care intrarea era interzisă, unde
exista o barieră între el şi ceilalţi colegi, pe care îi dispreţuia şi cu care nu
voia să aibă nicio legătură, simţindu-se diferit şi având alte preocupări.
Tânărul adolescent simte dorinţa de a se retrage în sine, fiind plin de
frământări, având o imaginaţie şi o putere de creaţie ce ating forme
maxime. El se simte diferit datorită identificării spirituale cu mari poeţi
europeni şi autohtoni şi se manifestă diferit, întrucât, în pauze, preferă să
umple tabla cu versuri, în loc să joace ping-pong.
10. Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului-
personaj (narator autodiegetic), prin naraţiunea la persoana I şi focalizare
internă ("împreună cu")

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Transformarea replicilor dialogului în vorbire indirectă (Mihail
Sebastian, „Oraşul cu salcâmi”)
Într-o zi de decembrie, cum se oprise în faţa unei librării, lui Gelu i se
păru că o recunoaşte, oglindindu-se în geamul jumătate îngheţat al vitrinei,
pe Adriana, trecând tocmai strada, spre celălalt trotuar. O recunoscu după
mantou, căci fata îşi ascundea obrazul, voind parcă să-l evite.
Gelu o întreabă pe Adriana de ce fuge şi dacă aceasta îl ocoleşte,
iar fata răspunde afirmativ.
Râse. Avea mâinile încărcate cu diverse pachete şi Gelu trebui să-i ia
câteva, pentru ca să-i poată strânge stânga, pe care ea i-o întindea
grăbită.
Vizibil încurcată, Adriana îi spune ceva despre un secret, dar refuză
să-i dea mai multe detalii. Insistenţele lui Gelu o determină pe fată să-i
reproşeze acestuia, pe un ton uşor iritat, că este indiscret. Promiţând că îi
va explica mai târziu totul, fata se grăbeşte la o întâlnire importantă şi
misterioasă în acelaşi timp. Curios, Gelu o întreabă cu cine, dar răspunsul
devine inutil, căci, în aceeaşi clipă, Cecilia vine spre ei. Fetele schimbă un
mic semn de complicitate şi Cecilia, mirată de prezenţa lui Gelu,
izbucneşte în râs.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Conflictul într-o operă în proză (de factură psihologică) studiată:
* "Moara cu noroc" - nuvelă de Ioan Slavici
* În vreme de război" - nuvelă de I.L.Caragiale
* "Pădurea spânzuraţilor" - roman de Liviu Rebreanu
* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" - roman de
Camil Petrescu
(Andra Ioniţă, Adriana Ciunel şi Ruxandra Bodale)

Varianta 37
Subiectul I (40 de puncte)
(Marin Sorescu, „Am zărit lumina”)
1. Expresii/locuţiuni cu verbul "a duce": a duce tot greul; a o duce
bine/rău; a-l duce mintea; a duce dorul (cuiva); a duce la bun sfârşit (ceva);
2. Sens conotativ: *Ea are un suflet cald. *Purtarea lui mi-a lăsat un gust
amar.
3. Ultima interogaţie “Cum o mai duceţi cu fericirea?” se înscrie în
originalitatea limbajului artistic propriu lui Marin Sorescu, în care nuanţa
uşor ironică se îmbină cu o bonomie plină de delicateţe. Întrebarea banală
"cum o mai duceţi" este îmbogăţită semantic prin alăturarea emoţională a
cuvântului "fericire", o categorie filozofică profund umană.
4. Semnele de punctuaţie în versul: “Nu, dragă, nu te deranja să mă
iubeşti.”; cele două virgule marchează vocativul şi adresarea directă către
fată, "dragă", iar punctul semnifică terminarea enunţului.
5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: verbe şi pronume la
persoana I singular: "Am zărit”, "m-am născut", "să văd", eu”
6. Tema iubirii; motivul luminii
7. Figura de stil din versul "Iar fata aceea, iată/ Se uită la mine cu
sufletul…"; metafora "se uită la mine cu sufletul" sugerează simpatia
spontană a fetei pentru eul liric, o atracţie spre comunicare, un flux afectiv
sincer, neafectat. Metafora este şi o inedită şi surprinzătoare definiţie a
sentimentului de dragoste pură, candidă.
8. Incipitul poeziei exprimă miracolul naşterii, "Am zărit lumina pe
pământ", viziune asemănătoare cu filozofia lui Lucian Blaga (la care
naşterea este "ieşirea în lumină"). Venirea pe pământ a eului liric are un
scop declarat, de un umanism înduioşător, sugerând faptul că-i pasă de
oameni: "Şi m-am născut şi eu/ să văd ce mai faceţi". Şirul de interogaţii
retorice sunt banale, prozaice, stereotipii ale comunicării între oamenii
care, în fond, sunt total dezinteresaţi de răspuns: "Sănătoşi? Voinici?/ Cum
o mai duceţi cu fericirea?". De altfel, în realitatea concretă, răspunsurile
sunt doar simple automatisme, lipsite de sinceritate şi conţinut, de aceea
eul liric consideră că nimeni nu răspunde cu adevărat: "Mulţumesc, nu-mi
răspundeţi." Adresarea directă din interogaţii, realizată prin persoana a II-a,
sugerează dorinţa de comunicare a eului liric cu lumea înconjurătoare,
interesul lui pentru condiţia omului în lume, idei regăsite în mai multe
creaţii ale lui Marin Sorescu ("Iona").
10. Titlul “Am zărit lumina” simbolizează, în relaţie cu textul poeziei,
intrarea eului liric în lumina ce călăuzeşte către viaţă, interesul său pentru
condiţia omului în lume, care se bazează pe o multitudine de întrebări
retorice: "Nu am timp de răspunsuri,/ Abia dacă am timp să pun întrebări".
Eul liric iubeşte viaţa, "îmi place aici", plină de căldură, de lumină şi de
frumuseţe, este încântat de iubire, chiar dacă, uneori, ea este "amară".
10. Trăsături neomoderniste:
- metafore subtile, cu o uşoară ironie bonomă; ("se uită la mine cu
sufletul")
- versuri inegale, măsură variabilă: de la 3 la 12 silabe
- absenţa rimei (rimă albă)
Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre iubire: "Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu


este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu - cu toată puterea
şi cu toată fiinţa" (C.Brâncuşi)

Părerea mea despre afirmaţia “Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu este


atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată
fiinţa” este că nu reflectă adevărul despre iubire.
Consider că iubirea nu cheamă iubire. Cei ce se căsătoresc din
interes, de exemplu, gândind - ceea ce mulţi cred – cum că iubirea vine cu
timpul şi se instalează între cei ce stau împreună, nu vor cunoaşte
niciodată iubirea adevărată, ci doar o formă de ataşare, de atracţie falsă. O
altă situaţie întâlnită în viaţa reală este atunci când cineva îndrăgostit
puternic speră că şi persoana respectivă o să simtă, în cele din urmă,
acelaşi sentiment. Niciodată nu se întâmplă astfel, aşa că iubirea nu
"cheamă" iubire.
Despre a doua parte a acestei afirmaţii: “Nu este atât de important
să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată fiinţa”, cred că
este într-un fel eronată. Atunci când iubeşti cu toată fiinţa şi cu toată
puterea, simţi nevoia să fii, la rândul tău, iubit. Părerea mea este că niciun
om nu ar accepta să trăiască alături de cineva care nu-i împărtăşeşte
sentimentele şi că . Pe de altă parte, adevărul este că nu îţi poţi alege
momentul când te îndrăgosteşti şi dacă te copleşeşte acest sentiment, cel
mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să iubeşti cu toată fiinţa ta şi să nu
îţi fie frică de acest simţământ, pentru altfel nu-ţi vei găsi niciodată sufletul
pereche.
În concluzie, iubirea nu cheamă iubire, este important ca cel de care
te-ai îndrăgostit să îţi împărtăşească sentimentele, însă trebuie să profiţi
de orice ocazie pe care o ai de a te îndrăgosti pentru că altfel, atunci când
îţi vei găsi perechea nu vei şti să o preţuieşti şi o vei pierde.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Imaginea familiei, aşa cum este ea reflectată într-o nuvelă studiată:


* "Moara cu noroc" de Ioan Slavici
(Vlad Costică)

Varianta 38
Subiectul I (40 de puncte)
(Vasile Alecsandri, „Vânătorul”)

1. Sinonime: însoţirea = căsătoria, acompanierea; lasă = rămâne,


persistă; soarbe = respiră; se ridică = se înalţă
2. În versul: "Şi pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire, virgulele
marchează apoziţia metaforică "falnic oaspe", care explică ipostaza
soarelui personificat.
3. Verbe aflate în relaţie de antonimie: "se ridică" # "cade"
4.Verbul la gerunziu “admirând” ce se repeta în strofa a II-a, la începutul
versurilor al doilea şi al treilea subliniază fascinaţia pe care natura o
revarsă asupra eului liric, ilustrând vraja luminilor şi a umbrelor jucăuşe
prin iarba şi florile din poiene: "Admirând jocul luminei pe splendoarele
verdeţii,/ Admirând în umbra caldă florile de prin poiene".
5. Imagini vizuale: “vânătorul pleacă grabnic la a zorilor ivire”; “Vânătorul
la tulpina-i cade-n visuri iubitoare”; florile de prin poiene,/ Şi pâraie
cristaline, şi vultani cu mândre pene".
6. Ritm trohaic, măsura de 16 silabe
7. Personificarea "Valuri limpede […]/ Trec alin pe faţa lumii şi din treacăt
o sărută" sugerează armonia dintre om şi natură, participarea afectivă a
naturii în viaţa omului.
8. Ultima strofă reprezintă o imagine vizuală complexă în care sunt
prezente atât elemente ale naturii, plopul “cu a lui frunză argintie” (epitet
cromatic), cât şi reprezentanţi ai lumii animale (veveriţele, personificate,
care râd de arma lucitoare). În strofă este prezent şi motivul visului,
vânătorul fiind furat de doruri neştiute, la care cugetă aşezat lângă tulpina
plopului. Frumuseţea naturii este copleşitoare, emană o vrajă atât de
puternică, încât vânătorul uită cu desăvârşire scopul pentru care se afla
acolo, de aceea două veveriţe se amuză privind arma care devenise
inutilă.
9. Poezia aparţine genului liric deoarece modul de expunere predominant
este descrierea, eul liric îşi exprimă în mod direct sentimentele, iar în
fragment sunt prezente imagini vizuale şi auditive compuse prin
intermediul unor figuri de stil (“Valuri limpede de aer, ca o mare nevăzută,/
Trec alin pe faţa lumii şi în treacăt o sărută”- epitete, metafore,
personificare).
10. Descrierea este modul de expunere predominant în acest fragment,
deoarece eul liric conturează imagini vizuale ("vultani cu mândre pene"),
auditive ("mii de glasuri sunătoare"), motorii ("Vânătorul pleacă grabnic"),
realizate prin figuri de stil.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Scrisoare despre ce înseamnă să fii onest:
Cluj- Napoca, 29.06.2007***

Dragă George,

Îţi mulţumesc pentru scrisoarea ta. M-am bucurat că ai câştigat


olimpiada la matematică. Te felicit şi sunt sigură că vei ajunge la olimpiada
internaţională. Eu îţi ţin pumnii şi-ţi doresc putere de …exerciţii.
La şcoală mă descurc bine. Colegii sunt extraordinari şi ne ajutăm
reciproc, fiind în acelaşi timp şi prieteni. Ca să-ţi dai seama de relaţiile
dintre noi, elevii de la Colegiul "George Coşbuc", am să-ţi relatez o situaţie
petrecută de curând.
Acum ceva timp, am avut o dispută cu Andrei, colegul meu. El crede
că, în viaţă, onestitatea înseamnă să fii sincer cu tine, însă nu neapărat şi
cu ceilalţi din jurul tău. Mie mi s-a părut că aceasta este o viziune destul de
limitată asupra onestităţii şi a respectului faţă de tine şi de ceilalţi. Eu
consider că, pentru a fi onest cu tine, trebuie să fii de bună credinţă cu toţi
din jurul tău. Această dispută ţine de vreo săptămână, deoarece niciunul
dintre noi nu este capabil să-l convingă pe celălalt că nu are dreptate.
Ceilalţi colegi s-au împărţit în grupe, în funcţie de propria opinie despre
importanţa corectitudinii în comportamentul fiecărui cetăţean. L-am
întrebat şi pe profesorul de filozofie şi el a spus că onestitatea este un
concept filozofic complex iar acesta poate fi privit din mai multe
perspective.
Tu ce părere ai? Aş fi foarte curioasă să-ţi aflu opinia.
Sper să ne vedem curând. Poate dau eu o fugă la tine, la Ploieşti şi
vom putea discuta mai pe larg despre toate lucrurile, inclusiv onestitatea.

Cu drag,
Florina.
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
(Andreea Dincă)

Subiectul al II-lea - altă rezolvare


Cluj-Napoca, 29.06.2007***
Dragă George,
Îţi scriu aceste rânduri pentru a-ţi povesti o întâmplare recentă. Cred
că ţi-l aminteşti pe colegul meu, Andrei, cel cu care am fost în parc în
vacanţa trecută. Ei bine, într-o zi m-a provocat să îi spun părerea mea
despre el, mai ales dacă îl consider sau nu onest.
I-am răspuns că nu şi, pentru a-mi argumenta opinia, i-am adus
aminte o întâmplare din clasa a X-a când, întrebat de doamna profesoară
de matematică dacă şi-a făcut tema, el a răspuns afirmativ, minţind în
acest fel, numai pentru a nu încasa o nota mică. În schimb, colegul nostru
Marius şi-a asumat responsabilitatea pentru faptele sale şi a recunoscut că
nu şi-a scris exerciţiile. Chestionat de doamna profesoară, el a mărturisit
că a preferat să vizioneze derby-ul Steaua-Dinamo din seara precedentă.
Cu toate că a mărturisit adevăratul motiv pentru care nu şi-a făcut tema,
Marius tot a încasat nota 4, dar şi-a respectat principiile morale proprii,
printre care onestitatea.
Recunosc ca nu ştiu ce aş fi făcut în locul lui: aş fi spus adevărul sau
m-aş fi eschivat şi aş fi minţit numai pentru a nu lua o notă mică? Tu cum
ai fi procedat, George ?
Aştept cu nerăbdare răspunsul tău.
Te îmbrăţişez,
Florina.
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Perspectiva narativă într-un roman subiectiv studiat:
*"Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de război" de Camil
Petrescu
* "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
(Alina Neacşu)

Varianta 39

Subiectul I (40 de puncte)


(Grigore Alexandrescu, „Suferinţa”)

1. Polisemia verbului "a creşte": *Copilul ei are o condiţie fizică şi psihică


foarte bună şi creşte într-un an cât alţii în doi. *După ce aluatul pentru
cozonac este preparat, trebuie lăsat să crească aproximativ o oră. * Mama
m-a crescut în spiritul adevărului.
2. Versul "Şi negură, şi viscol, şi cer întărâtat" - Virgulele au rolul de a
separa termenii unei enumeraţii, alcătuite din elementele naturii
dezlănţuite.
3. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "zi": zi de zi; de la o zi la alta; a se
crăpa de ziuă; zi şi noapte; peste zi; în plină zi; zi liberă; zile fripte, a munci
cu ziua
4. Conjuncţia căci din versul “Căci astfel e acum viaţa-mi osândită” are
rolul de a introduce o idee explicativă, o concluzie a simţămintelor poetice
exprimate anterior.
5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe la persoana I: “–mi”, “mea”, “
întâlnesc”; adresare directă prin folosirea persoanei a II-a: "te"
6. Teme: natura şi iubirea
7. Comparaţia “La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată,/ Ca tigrul în
pustiuri, o jertfă aşteptând” exprimă puterea agresivă a gândurilor poetice,
care se manifestă în pustiu, precum şi suferinţele provocate de neputinţa
împlinirii iubirii, sentiment sugerat de metafora "valea chinuirii" ce
sângerează de durere.
8. În strofa a treia a poeziei este exprimată durerea profundă a eului
pentru că iubirea este departe. Versul “Încerce acum soarta să-mi crească
suferirea” sugerează ideea că destinul îi este potrivnic şi, odată cu
trecerea timpului, amărăciunea eului liric se amplifică. Pare că şi bestiile
iadului vor să-i provoace frământări din ce în ce mai chinuitoare: “Adaoge
chiar iadul şerpi, furii ce muncesc;”. Comparaţia “Durerea mea e mută ca
deznădăjduirea” şi personificarea “durerea […] mută” evidenţiază o
imagine dezolantă a durerii eului liric şi a pierderii speranţei de împlinire a
iubirii, de a fi alături de persoana iubită. Agonia, sentimentele capătă
valenţe tot mai mari, lucru reliefat prin comparaţia “Durerea mea […]/ E
neagră ca şi ziua când nu te întâlnesc”. În ceea ce priveşte prozodia,
măsura versurilor este de 13-14 silabe, rima încrucişată şi ritmul iambic.
9. Titlul poeziei sugerează tema dominantă şi anume suferinţa provocată
de neputinţa împlinirii cuplului erotic. Titlul reprezintă un substantiv
articulat, ce exprimă deznădejdea devoratoare şi adânceşte sufletul în
întuneric. Suferinţa sfâşietoare este cauzată de neîmplinirea idealului de
iubire şi de permanentele dezamăgiri din viaţă: “Încerce acum soarta să-mi
crească suferirea;”, “o lungă agonie”, cuvinte înscrise în câmpul semantic
al "suferinţei".
10. Agonia, durerea, mânia interioară provocate de imposibilitatea iubirii
eului liric este în armonie cu natura dezlănţuită. Fenomenele ce pot
distruge totul în calea lor - “Îmi place a naturii sălbatică mânie,/ Şi negură,
şi viscol, şi cer întărâtat"-, se află în concordanţă deplină cu starea
interioară devastatoare a eului liric: "Şi tot ce e de groază, ce e în armonie/
Cu focul care arde în pieptu-mi sfâşiat.”
Gândurile eului liric, întunecate de suferinţa profundă, se află în
căutarea unui mijloc prin care să-şi îndeplinească idealul de iubire şi să
facă lunga agonie să dispară. Reacţia poetică este asemenea unui tigru
care îşi caută prada: “La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată,/ Ca
tigrul în pustiuri, o jertfă aşteptând”. Jertfa sângerândă intră în concordanţă
cu durerea şi convulsiile din sufletul eului liric: “Şi prada îi e gata…De
fulger luminată,/ Ca valea chinuirii se vede sângerând”. Poetul foloseşte
elementele din natură pentru a contura mai sugestiv profunzimea şi
intensitatea sentimentelor erotice.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre devotament: "Iubim mai mult pentru ceea
ce dăm decât pentru ceea ce ni se dă - şi mai ales pe aceia pentru
care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil,
nu are altă cauză" (Garabet Ibrăileanu)

Sunt de acord cu ceea ce afirmă G. Ibrăileanu: “Iubim mai mult


pentru ceea ce dăm decât pentru ceea ce ni se dă – şi mai ales pe aceia
pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil,
nu are altă cauză”, deoarece devotamentul, credinţa, încrederea, iubirea
faţă de o persoană dragă, căreia îi pot deschide un drum în viaţă, pe care
o pot ajuta, învăţa sau care încearcă să-mi ofere mie ceea ce este mai
bun, are o importanţă deosebită.
În ceea ce priveşte iubirea mamei pentru copil, nu există devotament
mai puternic, întrucât o mamă este dispusă a face orice sacrificiu pentru
copilul ei, îşi dedică viaţa acestei cauze şi acestei făpturi. Deşi este o
mamă foarte severă, personajul Vitoria Lipan din romanul “Baltagul”, de
Mihail Sadoveanu, îşi creşte copiii, pe Gheorghiţă şi pe Minodora, conform
tradiţiilor creştineşti, încearcă să facă ceea ce este mai bun pentru ei, îl
sprijină pe Gheorghiţă în formarea personalităţii de la adolescenţă la
maturitate.
În al doilea rând, dacă îmi ajut prietenii apropiaţi sau pe cineva la
care într-adevăr ţin, dacă sunt dispusă a face anumite sacrificii pentru
respectivele persoane, împlinirea şi bucuria sufletească sunt mult mai mari
decât în cazul în care mie mi se oferă un sprijin.
În concluzie, devotamentul pentru o cauză sau faţă de o persoană
are o semnificaţie specială, idee susţinută şi de autorul G. Ibrăileanu.
Loialitatea face parte din categoria valorilor morale care ar trebui
respectate de fiecare individ în parte.

(Mariana Claudia Drăguţ)


Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Imaginea familiei, aşa cum se reflectă într-un roman de după al Doilea
Război Mondial studiat:
* "Moromeţii" de Marin Preda
Rezolvare varianta 4 Limba Romana
Varianta 4
SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sintagma “deolaltă amândoi” pare a fi un pleonasm, întrucât cele două cuvinte


sunt apropiate ca sens. Eul liric foloseşte această alăturare a cuvintelor pentru a
accentua distanţa dintre cei doi îndrăgostiţi, imposibilitatea împlinirii cuplului
erotic: “tot mai departe, deolaltă amândoi”.
2. În versul “Departe doară luna cea galbenă - o pată”, linia de pauză se
foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia explicativă “o pată”,
referitoare la “luna cea galbenă”. Linia de pauză are rol stilistic, deoarece atrage
atenţia şi asupra atitudinii afective a eului liric, marcând totodată intonaţia
deosebită ce exprimă admiraţia. Linia de pauză poate fi pusă aici şi înaintea unei
comparaţii asindetice (care nu e introdusă prin adverbul “ca” - cf. “IOOP” -
Academia Română).
3. Sinonime: tot = întreg, mult, continuu; un pâlc = un stol; pierzându-se =
depărtându-se, dispărând; suferitoare = triste, chinuitoare;
4. Sens denotativ: Îmi place să mă dau pe gheaţă iarna.
Sens conotativ: El are o inimă de gheaţă şi de aceea a rămas fără prieteni.
5. Figuri de stil:
*“Oceanul cel de gheaţă” – metaforă ce simbolizează imposibilitatea împlinirii
sentimentului de iubire, ca ideal al eului liric.
*“luna cea galbenă” – epitet cromatic, ce ilustrează tristeţea astrului tutelar, ca
martor tăcut al iubirii pierdute.
6. Mărci lexico-gramaticale:
- verbe şi pronume la persoana întâi: “noi”, “mi-aduc aminte”, “mi-apare”, “mă –
ntunec”, “îngheţ”;
- vocativul “iubito”;
- adresarea directă - prezenţa persoanei a II-a singular: “tu”, “te pierzi”.
7. Versurile sunt lungi, având măsura de 13-14 silabe şi rima împerecheată.
8. Caracteristici ale poezie romantice:
- tema iubirii;
- sentimente romantice ale eului liric: nefericire, tristeţe, melancolie provocate de
imposibilitatea iubirii;
- spaţiul cosmic este simbolizat prin cadrul nocturn, în care luna şi stelele sunt
motive romantice
- contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice reverberaţii în
sensibilitatea eului liric.
9. Titlul “De câte ori, iubito…” este reluat în incipitul poeziei pentru a accentua
suferinţa provocată de rememorarea clipelor de fericire pierdută. Vocativul
“iubito” constituie tânjirea disperată a eului liric, iar punctele de suspensie
prelungesc, parcă, într-un timp nedefinit, sentimentul de melancolie. Structura
“de câte ori” exprimă frecvenţa amintirii, neputinţa eului liric de a uita fericirea
trecută şi devenită acum “ocean de gheaţă”.
Fără iubită, eul liric se simte “din ce în ce mai singur”. Iubirea lor este neîmplinită
şi se eternizează prin starea de dorinţă.
10. Incipitul poeziei reia titlul, “De câte ori iubito…”, exprimând suferinţa eului liric
la amintirea iubirii trecute, care are efect dezolant asupra sensibilităţii poetice,
simbolizat prin metafora “oceanul cel de gheaţă” care-i chinuie sufletul.
Revenirea iubirii, sugerată prin epitetul metaforic şi cromatic “bolta aurie”, este
imposibilă, întrucât la orizont nu se arată nicio stea, ca simbol al deznădejdii.
Luna, ca astru tutelar şi martor al fostei iubiri, este palidă de tristeţe, ipostază
exprimată prin epitetul cromatic “luna cea galbenă” şi prin apoziţia explicativă “o
pată”.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

Pârâul Rece, 29.06. 2007 ***

Dragă Carmina,

Mă aflu în tabăra de la Pârâul Rece, unde îmi petrec o săptămână din vacanţa
de vară, împreună cu un grup de colegi. Totul aici este minunat, vremea este
superbă şi am parte de relaxarea mult dorită.
Programul nostru îmbină divertismentul cu normele riguroase pe care trebuie să
le respectăm. Profesorii sunt toleranţi şi ne implică în activităţi ludice plăcute şi
interesante. Ieri am organizat un picnic la poalele muntelui. şi a fost cu adevărat
încântător. Mi-am făcut mai mulţi prieteni din oraşe diferite şi mi-aş dori foarte
mult să păstrez legătura cu ei şi să-i invit la noi la Bucureşti, ca să-i cunoşti şi tu.
Pe lângă atâtea lucruri frumoase, să ştii că există şi dificultăţi. Cel mai greu îmi
este cu trezitul matinal, dar sper că mă voi obişnui şi cu acest impediment. Ţi-
aduci aminte că atunci când eram mici ne trezeam cu noaptea în cap, ca să ne
ducem la grădiniţă şi să ne jucăm împreună?
Tu ce mai faci? Ce noutăţi s-au petrecut în grupul nostru?
Abia aştept să ne vedem şi să-ţi povestesc în amănunt programul taberei şi
câteva mici secrete.

Te îmbrăţişez cu drag şi cu prietenie necondiţionată,


George/ Georgiana

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui personaj principal dintr-un roman subiectiv:


* Ştefan Gheorghidiu (”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de
Camil Petrescu)
* George Demetru Ladima (”Patul lui Procust” de Camil Petrescu)
* Allan (”Maitreyi” de Mircea Eliade)
(Ioana Andreea Bogdan)

Varianta 40
Subiectul I (40 de puncte)
(Emil Brumaru, "Astenie")
1. Expresii/locuţiuni: a fi casa casă şi masa masă; a face casă bună
cu cineva; casă de piatră; a fi om de casă; a fi înalt cât casa.
2. Folosirea virgulei: Ca semn de punctuaţie, virgulele din primul
vers marchează o explicaţie cu nuanţă apoziţională: "Vorbiţi încet, sau
poate chiar în şoaptă".
3. Sinonime: vis = reverie, contemplaţie; intrare = pătrundere, acces;
fraged = delicat, fin; a înfăşura = a acoperi, a învălui.
4. Valoarea expresivă a conjuncţiei "căci" (din structura:"Căci va
pleca"): Conjuncţia "căci" are valoare concluzivă, sintetizând ideile poetice
exprimate în strofele anterioare.
5. Două trăsături a ale lirismului subiectiv: Folosirea pronumelor şi
verbelor la persoana I: "sunt", ,,îmi lunecă”, ,,mele”, ,,o să rămân”, ,,îmi’’,
,,să surâd’’, precum şi prezenţa imperativului ,,vorbiţi”.
6. Ritmul şi măsura versului ,, Intrarea lui în vis e-ngăduită”:
măsura 12 silabe, ritmul iambic
7. Epitetul în inversiune "lirica fiinţă" ilustrează sensibilitatea
excesivă a sufletului poetic, sintagma poate fi considerată o sugestivă
definiţie a poetului.
8. Prima strofă a poeziei exprimă starea de oboseală intensă a eului
liric:,,Vorbiţi încet, sau poate chiar în şoaptă”. Neputinţa comunicării îi
provoacă o stare de moliciune sugerată de comparaţia "sunt neputincios
ca mătasea". Trăirea interioară este intensă, "Doar sufletul îmi lunecă prin
casă", ca şi aşteptarea obositoare de revigorare a relaţiei cu lumea
înconjurătoare. Mărcile lexico-gramaticale atestă lirismul subiectiv prin
pronumele şi verbele de persoana I: ,,îmi", "sunt", precum şi prin
imperativul "vorbiţi". Expresivitatea versurilor este ilustrată de verbele la
prezentul gnomic (etern), -,,sunt neputincios”, ,,sufletul îmi lunecă”,
,,sufletul aşteaptă’’- ce ilustrează continuitatea stării de oboseală, însoţită
de slăbiciune fizică ,,doar sufletul îmi lunecă prin casă”.
9. Titlul sugerează starea de oboseală intensă şi prelungită, însoţită
de slăbiciune fizică, de scădere a capacităţii de receptare a lumii
înconjurătoare. "Neputincios ca o mătasă", eul liric se simte lipsit de
energie, "doar sufletul îmi lunecă prin casă", simptome sigure ale unei
"astenii" accentuate.
10. Versul "Azi sunt neputincios ca o mătasă" este reluat şi
modificat în finalul poeziei: "Azi sunt ca o mătasă". Sensul cu nuanţă
negativă din prima strofă, când poetul-actant este incapabil de comunicare
("neputincios"), capătă un înţeles benefic, starea lirică sugerând delicateţe,
gingăşie, împăcare cu sine.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Scrisoare despre iubire:

Timişoara, 29.06.06***
Dragă Horaţiu,

Am fost plăcut impresionată de ultima ta scrisoare şi iată că


m-am hotărât şi eu să–ţi scriu pentru a-ţi povesti despre noul meu
coleg de clasă, Ştefan. În primul rând, să-ţi dezvălui care a fost
prima impresie , dar mai ales să-ţi relatez ce am vorbit cu el.
Prima lui zi de şcoală în oraşul nostru a fost foarte agitată din
cauza mutării lui la bunici şi asta l-a făcut să se simtă puţin
dezamăgit. Însă, la şcoală, s-a simţit bine alături de noii colegi, a fost
primit cu multă căldură, dar şi curiozitate. Sincer, la început nu mi se
păruse prietenos, stătea retras şi circumspect, deoarece nu
cunoştea pe nimeni, dar pe parcurs impresia mea despre el s-a
schimbat. Am vorbit cu el despre hobby-urile lui, s-a comportat
manierat şi a ştiut să se facă plăcut şi ascultat. După câteva zile, la
ora de română am fost în aceeaşi grupă de lucru şi tema lucrării
noastre, pe lângă prietenie şi relaţiile umane, a fost iubirea, temă
aleasă de noi, întrucât ni s-a părut interesantă.
Amândoi voiam să ne cunoaştem mai bine şi eu am început
discuţia prin a-i explica ce reprezintă pentru mine iubirea, că este
sentimentul cel mai înălţător pe care-l poate simţi omul. Uimit de
patetismul meu, Ştefan m-a întrebat dacă sunt îndrăgostită şi
vorbesc din experienţă proprie. Ei bine, Horaţiu, am simţit că mi-au
luat obrajii foc şi probabil că m-am înroşit foarte tare atunci când am
negat cu vehemenţă. El s-a uitat lung la mine şi apoi mi-a destăinuit
că şi pentru el sentimentul de iubire este unic, dar trebuie dublat de
raţiune, deoarece orice dragoste oarbă, deci nemotivată, susţinea el,
nu durează prea mult. Apoi am notat câteva idei pentru lucrarea
noastră de grup, dar rămăsesem amândoi cu un fior lăuntric greu de
explicat. Crezi că sunt în pericol să mă îndrăgostesc? Dar el?
De-abia aştept să vin la Piteşti ca să vorbim şi să-ţi povestesc
ce-a mai fost...

Cu drag,
Ioana.
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Perspectiva narativă într-un roman obiectiv studiat:


* ,,Mara” de Ioan Slavici
*,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu.
* ,,Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu
* ,,Ion” de Liviu Rebreanu
* ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu
* "Moromeţii" de Marin Preda
(Monica Radu şi Diana Dumitrescu)

Varianta 41
Subiectul I (40 de puncte)
(Ana Blandiana, "Contratimp")

1. Antonime: desculţe # încălţate: *Cizmele încălţate de ea erau primite


cadou.
obeze # slabe: *Majoritatea fetelor şi-ar dori să fie slabe, ca să se
facă manechine.
2. Formele niciun şi nici un:
niciun: *Niciun copil nu are media zece la matematică.
nici un: *Nu am nici un prieten, nici mai mulţi.
3. Câmpul semantic al cărţii: "alfabetul", "unei limbi", "voi citi", "semne"
4. Familia lexicală a cuvântului "zăpadă": zăpadă, a înzăpezi, înzăpezit,
înzăpezire, a deszăpezi, deszăpezit, deszăpezire.
5. Tema condiţiei poetului, motivul cărţii
6. Mărci ale eului liric - Pronume şi verbe la persoana I singular: "mă uit",
„mei” , „îmi”, "nu înţeleg", "voiam", "să spun"
7. Figură de stil: „Durerea mersului” este o metaforă personificatoare şi
semnifică, în viziunea poetei, durerea profundă cauzată de trecerea
ireversibilă şi implacabilă a timpului.
8. Calităţi particulare ale stilului: *Armonia (muzicalitatea) este dată de
sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul, fiind ilustrată în poezie prin
versurile inegale şi absenţa rimei, ceea ce amplifică eufonia lirică. *Fineţea
stilului se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod
subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul sau
interlocutorul să descopere esenţa comunicării.
9. Răspunsurile la întrebări abstracte despre harul poetic şi creaţia lirică,
despre trecerea timpului vin adesea prea târziu, atunci când dezamăgirea
a pus deja stăpânire pe artist şi interesul s-a diminuat vlăguit de aşteptare:
"Niciun răspuns nu se naşte/ Decât când nimeni nu mai are/ Nevoie de el".
Timpul capătă proporţii hiperbolizate, clipele sunt obeze şi par "ani şi anii
epoci". Scepticismul poetei este accentuat în finalul poeziei de o tristeţe
sfâşietoare, ultimele versuri conţinând un verdict amar, până şi întrebarea
care aştepta răspunsul s-a stins: "Şi întrebarea care-l aştepta/ A murit."
10. Titlul este reprezentativ pentru întreaga poezie, deoarece poeta
construieşte discursul liric pe două valenţe ale cunoaşterii, aflate în
contratimp: întrebarea şi răspunsul. Din perspectivă temporală, textul
liric reflectă un trecut plin de confuzii ("Mă uit în trecut şi nu înţeleg"),
perioadă din care îşi aminteşte doar rănile sufleteşti, şi un prezent sumbru
care exprimă eşecul definitiv în cunoaştere: răspunsul nu mai vine şi chiar
întrebarea care-l aştepta a murit.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre iubire: "Numai cu inima poţi vedea lucrurile
corect, ceea ce este esenţial este invizibil pentru ochi" (Antoine de
Saint-Exupéry

Afirmaţia "Numai cu inima poţi vedea lucrurile corect, ceea ce este


esenţial este invizibil pentru ochi" este cât se poate de adevărată din
punctul meu de vedere, întrucât ochii percep numai ceea ce este la
suprafaţa lucrurilor sau fiinţelor, dar numai cu inima, cu un simţ aparte, poţi
să "vezi" şi dincolo de aparenţe.
Consider că iubirea este cel mai emoţionant şi pur sentiment
existent în viaţa oricărui om şi poate apărea oricând şi la oricine, pentru că
nu are limită de vârstă. Cu toate acestea, când suntem atraşi de o
persoană, cred că mai întâi observăm îmbrăcămintea, ţinuta, atitudinea şi
chiar capacitatea de comunicare. Foarte târziu, după trecerea unei
anumite perioade, începi să simţi un flux care poate fi seducător sau,
dimpotrivă, nefast. Intuiţia omului este o trăsătură foarte importantă şi cred
că, de cele mai multe ori, ghidarea după instincte nu dă greş, fie că se
referă la o decizie, fie că se referă la o persoană.
În altă ordine de idei, oamenii s-au îndepărtat de natură, de
miracolele fascinante care aduc relaxare şi emoţie estetică în sufletul
oricui. De câte ori nu trecem nepăsători pe lângă un peisaj încântător, pe
lângă un pom cu mugurii gata să plesnească şi ochii nu remarcă nimic?…
Numai sensibilitatea inimii poate face omul să vibreze la misterele firii, să
se bucure de o floare, o pasăre, un fir de iarbă…
În concluzie, numai cu inima poţi pătrunde esenţa lucrurilor, acolo
unde privirea nu poate ajunge.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Evoluţia unui cuplu de personaje dintr-un roman de tip obiectiv
studiat:
*Mara şi Persida - romanul "Mara" de Ioan Slavici
* Felix şi Otilia - romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu

(Ana-Maria Enăchescu)

Varianta 42
Subiectul I (40 de puncte)
(Ana Blandiana, "De ce nu m-aş întoarce printre pomi?")
1. Polisemia cuvântului "a întoarce": *Mâine se va întoarce de la Călăraşi.
*Şi-a întors cămaşa pe dos. *Toţi cei aflaţi în curtea liceului au întors capul
după Mihaela.
2. În versul: „Frunzelor, păsărilor, peştilor” virgula marchează o
enumeraţie
3. Cuvinte bisilabice: „Vântul”, „frunze”, „pradă”, „icre”
4. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a lăsa": a lăsa baltă, a lăsa în pace, a
lăsa în voie, a lăsa rece;
5. Imagini artistice: „arborii chirciţi de vântul fierbinte”, „stolurile de frunze”
6. Tema naturii, motivul frunzelor
7. Figură de stil: Prin folosirea comparaţiei personificatoare „ţipă ca
păsările” poeta compară frunzele cu nişte stoluri de păsări, iar foşnetul
acestora sunt asemănătoare ciripitului păsărelelor.
8. În ultimele trei versuri ale poeziei, poeta exprimă o idee îmbogăţită cu
idei filozofice profunde privind unicitatea sufletului omenesc, ce nu se
poate multiplica. Prin interjecţia afectivă „O” se sugerează miracolul pe
care-l trăieşte poeta, atunci când conştientizează că sufletul, spre
deosebire de trup, nu poate să lase dovezi concrete pe pământ, nu poate
să nască urmaşi: „Trupul meu poate să nască urmaşi,/ Sufletul meu
niciodată.”
9. Prin titlul „De ce nu m-aş întoarce printre pomi?”, Ana Blandiana
exprimă dorinţa puternică de a se întoarce la origini, de a se bucura de
frumuseţile naturii, creând un cadru rustic, unde frunzele personificate sunt
asemenea unor stoluri şi „ţipă ca păsările”. Poeta vede natura ca pe un loc
unde poate să se descarce de sentimentele apăsătoare, „unde mă pot
rostogoli plângând”, predându-se deplin „frunzelor, păsărilor, peştilor”, în
această "mare" minunată, care este o metaforă pentru viaţă.
10. Calităţi particulare ale stilului: *Armonia (muzicalitatea) este dată de
sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul, fiind ilustrată în poezie prin
versurile inegale şi absenţa rimei, ceea ce amplifică eufonia lirică. *Fineţea
stilului se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod
subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul sau
interlocutorul să descopere esenţa comunicării, adică folosirea cuvintelor
cu sens conotativ, prin utilizarea figurilor de stil, cum ar fi: metafora
„stolurile de frunze”, epitete personificatoare „frunzele[..] nebune”, „soarele
aspru”
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre familie: "Familia e temelia vieţii sociale"
(Ioan Slavici)
Întreaga creaţie a lui Ioan Slavici este o pledoarie pentru echilibru
moral, pentru fericire prin iubirea de oameni, pentru păstrarea armoniei în
familie, reper etic esenţial, iar orice abatere de la aceste principii este grav
sancţionată de autor.
Un prim argument în susţinerea afirmaţiei lui Ioan Slavici - „Familia este
temelia vieţii sociale” - ar fi faptul că familia a constituit întotdeauna un
spaţiu de viaţă al împlinirii celor mai profunde aspiraţii omeneşti de fericire
şi de armonie, al bucuriei de a aduce pe lume urmaşi, al clipelor fascinante
petrecute alături de cei dragi.
De asemenea, consider că, purtătoare a valorilor etice şi spirituale ale
societăţii, familia deţine un rol important în educarea şi dezvoltarea unui
copil. În familie se formează cele mai importante deprinderi de
comportament, cum ar fi respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa
în vorbire şi atitudini, cumpătarea, grija faţa de lucrurile încredinţate,
principii prezente şi în concepţia lui Slavici.
În altă ordine de idei, întreaga societate este organizată pe familii
oriunde în lume şi în orice epocă. De aceea este o legătură intrinsecă între
familie şi societate, una determinând-o pe cealaltă în egală măsură.
Scriitorul francez Balzac susţinea că dacă între membrii unei familii relaţiile
sunt degradate, atunci întreaga societate este viciată, idee ilustrată şi de
George Călinescu în romanul "Enigma Otiliei".
În concluzie, argumentele aduse pledează pentru susţinerea concepţiei
că familia este unul dintre factorii principali care se preocupă de educaţia
omului, de împlinirea acestuia pe plan spiritual, ce exercită asupra oricărui
membru o stare de bine, contribuind la succesele acestuia, atât în plan
profesional cât şi sentimental.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Raportul dintre timpul cronologic şi cel psihologic, ilustrat într-un


roman de tip subiectiv studiat:
* Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil
Petrescu
* "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
* "Maitreyi" de Mircea Eliade
(Alina Ergoveanu)

Varianta nr. 43
Subiectul I (40 de puncte)
(Grigore Alexandrescu, "Frumoasă e natura")
1. Sinonime: plãcut = agreabil, încântător ; neîmblânzită = neîndurãtoare,
crudă; durere = chin, tristeţe, suferinţă; misteruri = enigme, taine
2. Formele niciun/nici un: *Nu a venit niciun elev la şcoalã. N-a dat niciun
telefon astăzi. *Nu a cumpãrat de la magazin nici un creion, nici două.
*Pentru tema la română nu ajunge nici un caiet, nici două, va trebuie să
cumpăr vreo cinci caiete.
3. Sens conotativ: *Trăim abia dimineaţa iubirii noastre şi de aceea
suntem atât de înflăcăraţi. *De îndatã ce s-a angajat, şi-a luat zborul din
casa părintească.
4. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "putere" : putere de înţelegere,
putere de convingere, a fi în putere, a-i sta cuiva în putere, putere de
cumpãrare, a fi la putere.
5. Tema iubirii şi a naturii, motivul visului
6. Mărci ale eului liric: “nu-mi place” –pronume; “nu cer”-verb
7. Figură de stil: "al undei murmur melodios" inversiune şi personificare,
sugerând natura participativă care se emoţionează alături de eul liric la
trăirea intensă a sentimentului de iubire.
8. Trăsături romantice:
- natura umanizată reuneşte cele douã planuri, uman-terestru cu cel
universal-cosmic: "Şi roua şi zefirul, şi floarea şi verdeaţa"; “iluzii îngereşti”,
conturând un peisaj feeric.
- intensitatea sentimentului de iubire, văzută ca miracol: "misteruri de
amor"
- motivul visului
9. Conjuncţia adversativã “dar” din primele douã strofe are rolul de a
sublinia sentimentul îndrãgostitului şi trãsãturile persoanei iubite, care este
mai presus de orice frumuseţe a lumii; "Dar lumea nimic n-are ca tine de
frumos" // "Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire".
10. Sugestia textului liric este ilustrată prin multitudinea figurilor de stil şi a
procedeelor artistice: personificări ("al undei murmur", "vântul îţi şopteşte"),
frecvenţa epitetului "dulci" ("sunt dulci ale doritei suvenire", "nu e nimic
dulce ca dulcea ta zâmbire"), metafore ("misterul de amor", "suflet pe
pasurile-ţi zbor")
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre familie: “Deşi nu devotamentul provoacã
iubirea, fiind mai degrabã un efect, el este esenţial în menţinerea
neştirbitã a acesteia. În absenţa devotamentului, iubirea este expusă
riscului degradãrii şi, în cele din urmã, dispariţiei.” ( Liviu Antonesei.
"Despre dragoste")
Afirmaţia lui Liviu Antonesei este plinã de înţelepciune. Consider cã
dragostea nu apare din dorinţa de a fi devotat unei anumite persoane, dar
fãrã acest devotament relaţia de iubire nu poate rezista în timp.
Un prim argument în susţinerea acestei concepţii este că, atunci
când iubeşti, te dăruieşti în totalitate persoanei dragi, faţă de care
dovedeşti credinţă şi fidelitate. Încrederea în partener este o altă condiţie
necesară în menţinerea cuplului, gelozia şi suspiciunea sunt duşmani
siguri care ucid iubirea.
În altă ordine de idei, devotamentul faţă de persoana iubită este o
dovadă certă a dragostei pe care i-o porţi şi poate salva oricând relaţia,
dacă tactul, răbdarea şi înţelegerea se manifestă cu pricepere. Un
exemplu grăitor este cuplul Persida-Naţl, a cărui relaţie s-a degradat din
cauza comportamentului deplasat al bărbatului şi care este salvată prin
dragostea plină de îngăduinţă şi înţelepciune cu care femeia l-a înconjurat,
chiar dacă i-a fost teribil de greu.
În concluzie, devotamentul este esenţial în menţinerea neştirbită a
sentimentului de iubire, altfel, ea se degradează şi, în cele din urmă, se
stinge.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Evoluţia unui cuplu de personaje dintr-o comedie studiată:
*Zaharia Trahanache şi Nae Caţavencu - cuplu de politicieni - din
comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale

Varianta 44
Subiectul I (40 de puncte)
(Alexandru Philippide, "Exerciţiu")

1. Sinonime: privelişte = peisaj; ciudată = neobişnuită, bizară, stranie;


naivă = copilăroasă, inocentă; plesnite = fisurat, crăpat, ciobit
2. În structura “se sparge-n ceafa zării” cratima este utilizată pentru a ţine
locul vocalei “î” şi pentru a se pronunţa într-o singură silabă, păstrând
astfel măsura şi ritmul versurilor.
3. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a trece": a trece clasa; a trece cu
vederea; a trece la fapte; a trece hopul
4. În poezie se manifestă prezentul gnomic (etern) pentru a sugera
permanentizarea sentimentului de admiraţie a eului liric pentru veşnicia şi
încremenirea naturii.
5. Imagini artistice: “Spinii pe deal sunt mari ca nişte plopi”- imagine
vizuală; "au trecut leproşi cu zurgălăi"- imagine auditivă
6. Teme: natura şi timpul
7. Comparaţia “Priveliştea-i ciudată şi naivă/ Ca hărţile cu case şi copaci”
sugerează imaginea copilăroasă pe care o are peisajul admirat de eul liric.
Tot ceea ce se poate zări împrejur seamănă cu nişte case înconjurate de
copaci, desenate parcă de un pictor naiv.
8. Ultimele şase versuri ale poeziei constituie o descriere stranie a
naturii, îmbinând planul terestru cu cel cosmic: nourii au "chip de păsări" şi
plutesc deasupra înalţilor plopi, iar vântul tăios "se târâie prin văi".
Priveliştea bizară este "strâmbă", cerul stă "vertical", iar soarele are "chip
de bubă rea". Imaginea asfinţitului din finalul poeziei este realizată printr-o
metaforă personificatoare cu totul originală, soarele "se sparge-n ceafa
zării, peste deal".
9. Titlul sugerează un "exerciţiu" poetic, o activitate constantă desfăşurată
în scopul de a-şi forma deprinderea scrisului, de aceea imaginile par
stângace, priveliştea e strâmbă, norii au chip de păsări, iar soarele este ca
o bubă rea, întregul peisaj fiind realizat ca o pictură naivă, sau un desen
făcut de copil.
10. Registrul stilistic este bogat şi variat, alcătuit din îmbinarea
arhaismelor ("burg", "mucava") cu neologismele ("perspectivă", "vertical")
şi cu cel popular ("bubă rea", "zurgălăi", "se târâie").

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre educaţie: "Copilul nu datoreşte părintelui
viaţa, ci creşterea" (Nicolae Iorga)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicola Iorga şi consider că a da


naştere unui copil este un miracol, dar a creşte un copil este un proces
complex şi de durată, care presupune efort şi dragoste.
Mai întâi, copilul nu este cel care decide venirea sa pe lume, ci
părinţii lui, în consecinţă acesta nu trebuie, neapărat, să le fie recunoscător
pentru viaţa pe care a primit-o. Creşterea unui copil nu înseamnă numai
hrană şi îmbrăcăminte, ci presupune o relaţie spirituală profundă, o
comunicare sinceră şi mai ales o atentă şi constantă preocupare pentru
educaţia lui. Preceptele, sfaturile pe care părinţii le dau copiilor sădesc
principii solide care formează, în cele din urmă, o personalitate puternică,
un caracter viguros.
Un alt argument în favoarea afirmaţiei este acela că un copil
abandonat de părinţii naturali şi crescut într-o familie care l-a adoptat
trebuie să fie recunoscător acesteia din urmă, care s-a preocupat de
formarea personalităţii sale şi de asigurarea unui viitor în societate.
În concluzie, tot ceea ce un copil poate şi trebuie să facă este
reprezentat de mulţumirea acestuia faţă de părinţii care s-au străduit
pentru creşterea şi educaţia lui.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Raportul realitate-ficţiune, ilustrat într-o nuvelă istorică studiată:
* "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi
(Andra Ioniţă)

Varianta 45
Subiectul I (40 de puncte)
(Octavian Goga, "Amurg")

1. Sinonime: foaie = frunză; a curge = a cădea; noroc = şansă, izbândă; a


se fărâma = a se distruge, a se zdrobi
2. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a cădea": „a cădea la examen”; „a cădea
la pat”; „a-i cădea cu tronc”; „a cădea cerul pe cineva”;
3. Sens conotativ: *În amurgul vieţii oamenii devin mai înţelepţi şi mai
răbdători. *Culoarea deschisă a pereţilor înveselesc încăperea. * La primit
cu braţele deschise. După multe ezitări, Mihai şi-a deschis, în sfârşit,
sufletul.
4. Verbele la conjunctiv exprimă dorinţa eului liric de a-şi împlini iubirea,
aspiraţia către posibila fericire fiind ilustrată printr-o interogaţie retorică, în
care verbele proiectează sentimentul într-un viitor nedefinit, într-un cândva
nesigur: "să ne plouă", "să oprim", „să oprim căderea lor”, „să le culeagă”,
„să le-mpartă”.
5. Rima încrucişată; măsura de 7-8 silabe
6. Tema iubirea, natura; motive: visul, plânsul
7. Planul interior/ planul exterior: "Amurg" poate fi considerată atât o
poezie dedicată anotimpului toamna, prin cadrul exterior al naturii, dar este
şi un sugestiv tablou al sufletului, un plan interior al trăirilor eului liric, care
se află la răscruce, între două etape ale vieţii. În primele trei strofe
predomină elementele de pastel, cu discrete sugestii pentru planul interior
al trăirilor: "Frate bun mi-a fost copacul", "s-a mai dezlipit o foaie, / Mi s-a
mai fărmat un vis". Dezamăgirea căderii frunzelor, este, de fapt, gustul
amar al destrămării unor visuri ale sinelui poetic, pe care este nevoit să le
părăsească în vara vieţii. Vânătul amurg de toamnă este sfârşitul unei
perioade, iar amintirea zilelor petrecute sub ocrotirea copacului („El mi-a
adumbrit, săracul, / Un noroc de două veri”) îl fac să îşi identifice destinul
cu cel al mesteacănului: „ E povestea noastră-ntreagă/ Scrisă-n veştedele
foi”
8. Figură de stil: Epitetul în inversiune „vânătul amurg” sugerează un
asfinţit al naturii şi al vieţii la fel de trist, încărcat de regrete şi dorinţe
nerealizate.
9. Strofa a patra reprezintă o adresare directă a eului liric către iubita
misterioasă, pierdută. Adverbul "unde" care introduce interogaţia retorică
sugerează faptul că cei doi îndrăgostiţi se despărţiseră demult. Tonul este
încărcat de dorinţe, personificarea frunzelor semnificând participarea
întregii naturi la suferinţa eului liric: "plânsul frunzelor". Tânjind după iubita
pierdută, sinele poetic recurge la tentaţii patetice, emoţionale: "Şi cu
braţele-amândouă/ Să oprim căderea lor?". Expresivitatea versurilor este
dată de verbele la conjunctiv (" să ne plouă", „să culeagă”), care
sugerează aspiraţia eului liric de a-şi recăpăta iubirea. Prezenţa eului liric
este motivată de adresarea directă şi de mărcile lexico-gramaticale,
reprezentate de pronume şi verbe la persoana I şi a II-a: „tu” , „ne” , „să ne
plouă”, "să oprim".
10. Titlul poeziei, "Amurg", este semnificativ pentru tema întregii poezii,
care dezvăluie sugerarea amurgului naturii şi al omului. Îmbinarea planului
interior al trăirilor şi stărilor de spirit ale eului liric cu planul exterior al
naturii cu imaginea toamnei se manifestă în versuri sugestive: "Zgriburind
din trup se-ndoaie", "Plânsul frunzelor ce mor". Trecuta poveste de iubire
umple de tristeţe sufletul îndrăgostitului, care ar dori cu patimă regăsirea
fericirii de altă dată: "E povestea noastră-ntreagă / Scrisă-n veştedele
foi…".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: „Totul se schimbă, afară de nevoia noastră de
copilărie” (Mihai Ralea)

Sunt întru totul de acord cu această afirmaţie, deoarece, odată cu


trecerea timpului ne schimbăm obiceiurile, gusturile, însă simţim mereu
nevoia de a ne întoarce la copilărie, pentru că în aceea perioadă reuşeam
să ne bucurăm de lucruri simple, să ne entuziasmăm şi să credem cu toată
inima în visurile noastre.
În primul rând, copilăria este o stare spirituală de care avem nevoie la
orice vârstă, o anumită candoare şi un optimism uneori inocent, cu care să
trecem mai uşor peste obstacolele ivite în viaţă.
Pe de altă parte, nu mereu reuşim să găsim în noi sursa bucuriei pure
de altădată şi, de aceea, ne înconjurăm de copii veseli, jucăuşi, care, cu
privirile lor inocente şi curioase, ne înseninează, ajutându-ne să privim mai
încrezători către viitor.
De altfel, Mihai Eminescu, cel care a cunoscut atât de bine tulburările
sufletului omenesc, tânjea după vârsta spirituală a inocenţei într-o
interogaţie retorică: "Unde eşti, copilărie/ Cu pădurea ta, cu tot?".
În concluzie, copilăria este o sursă de veselie, candoare şi ingenuitate
de care avem nevoie la orice vârstă ca să trăim frumos, cu speranţă şi
entuziasm.
(Alina Marin)
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia relaţiilor dintre două personaje care alcătuiesc un cuplu*,
într-o nuvelă istorică studiată:
[*cuplu= pereche formată din persoane (de sex opus)]
*Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda din nuvela istorică
"Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi.

Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda


"Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi.

Prima nuvelă istorică din literatura română, “Alexandru


Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie
l840, în primul număr al revistei “Dacia literară”, înscriindu-se într-una
dintre direcţiile imprimate de programul acesteia, “Introducţie”, conceput de
Mihail Kogălniceanu şi anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei.
Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica
lui Grigore Ureche.
Tema nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria
Moldovei, în timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul
(l564-l569), îmbinând adevărul istoric şi ficţiunea auctorială.
Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită,
cu un echilibru solid, fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un
motto semnificativ pentru conţinutul acestuia: “Dacă voi nu mă vreţi, eu
vă vreu…”; “Ai să dai samă, doamnă!…”; “Capul lui Moţoc vrem...”;
“De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”. Compoziţia
narativă reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de
simetrie şi de echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atât de
psihologia şi tragismul personajelor, cât şi de scenele cutremurătoare;
realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui
Alexandru Lăpuşneanul.
Acţiunea este clară şi se bazează pe conflictul bine evidenţiat
dintre domnitor şi boierii care-l trădaseră în prima domnie şi-l siliseră să
părăsească tronul Moldovei. Naratorul omniscient (heterodiegetic) şi
naraţiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativă a nuvelei şi
focalizarea zero. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa
mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia de
evenimente.
Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a
derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ
este real: Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de
informaţia cu caracter istoric despre Ştefan Tomşa care ucisese cu
buzduganul pe Despot-Vodă.
Alexandru Lăpuşneanul este protagonistul nuvelei, personaj
eponim (care dă numele operei-n.n.) şi antierou. Încă din expoziţiune,
care are ca motto replica lui Lăpuşneanul adresată boierilor - “Dacă voi nu
mă vreţi, eu vă vreu…” -, se dezvăluie, indirect, caracterul puternic,
hotărârea neclintită a voievodului de a ocupa pentru a doua oară tronul
Moldovei. În prima domnie fusese trădat de boieri, fugise în exil împreună
cu doamna Ruxanda şi fiul lor, unde îşi pregătise o armată de zece mii de
mercenari ("oaste de strânsură") şi venise acum în Moldova cu gândul de
a izgoni “pre răpitorul Tomşa” şi de a-şi lua înapoi scaunul domnesc, “pre
care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri”. Astfel se reliefează
conflictul puternic între fostul domnitor şi boierii trădători. Împrejurările şi
succesiunea la tron a voievozilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator,
constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.
Intriga accentuează, indirect, prin cuvintele adresate boierilor,
obstinaţia (încăpăţânarea) şi voinţa lui Lăpuşneanul de a se instala pe
tronul Moldovei, având drept scop răzbunarea pe boierii trădători, cărora le
răspunde cu ochii scânteind “ca un fulger”: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă
vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc?
Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt”.
Desfăşurarea acţiunii completează, în mod indirect, portretul lui
Lăpuşneanul, care, la întrebarea cu ce va sătura el “lăcomia acestor cete
de păgâni?”, le răspunde cu o ură imensă, cu o sete de răzbunare
nestăpânită şi ameninţare fioroasă: “Cu averile voastre, nu cu banii
ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar au venit vremea
să vă mulg şi eu pre voi”.
În al doilea episod, cu mottoul “Ai să dai samă, doamnă!…",
naratorul omniscient insistă asupra spiritului vindicativ al lui Alexandru
Lăpuşneanul, care-şi revarsă, imediat după instalarea pe tron, răzbunarea
cumplită asupra boierilor, cărora le ia averile şi le taie capetele: “la cea mai
mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [...], capul
vinovatului se spânzura în poarta curţii [...] şi el nu apuca să putrezească,
când alt cap îi lua locul”.
Vocea auctorială introduce în firul narativ un personaj secundar, pe
Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi, prin flash-back, inserează o
scurtă biografie a eroinei, cu trimitere directă la “hronică”, accentuând
adevărul istoric. După moartea tatălui său, voievodul Petru Rareş,
Ruxanda rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai
mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediseră incapabili să domnească. Tânăra
fusese, iniţial, logodită cu boierul Joldea, dar Lăpuşneanul îi tăiase
acestuia nasul şi se căsătorise el cu fiica “bunului Petru Rareş“, ajungând
astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie. Din acest episod istoric
reiese, indirect, viclenia lui Lăpuşneanul, precum şi lipsa oricărui
scrupul în ceea ce priveşte mijloacele pe care le practică pentru ocupare
a tronului. Doamna Ruxanda este înspăimântată de cruzimile şi crimele
înfăptuite de soţul său şi speriată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care
o ameninţase “Ai să dai samă, doamnă!”, pentru că “bărbatul tău ne taie
părinţii, bărbaţii şi fraţii”. Ea intră în sala tronului îmbrăcată "cu toată
pompa cuvenită unei soţii, fiice şi surori de domn", hotărâtă să-şi roage
soţul să nu mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile. Din atitudinea
Doamnei Ruxanda reiese, indirect, faptul că, deşi "gingaşă", cum o
prezintă în mod direct naratorul, ea moştenise de la "bunul Petru Rareş"
dârzenia şi curajul de a se adresa domnitorului, faţă de care era datoare
să manifeste o atitudine de totală supuşenie şi umilinţă, după moda
timpului. Cu acest prilej, naratorul omniscient descrie detaliat straiele
domneşti, pieptănătura, conturând în mod direct un scurt portret,
Ruxanda având "acea frumuseţă, care făcea odinioară vestite pre femeile
României", însă era "tristă şi tânjitoare". Ea avusese un destin nefericit,
îşi "văzuse murind pre părinţii săi, privise pre un frate lepădându-şi religia,
şi pre celălalt ucis" şi fusese căsătorită silit, de către "obşte", cu Alexandru-
Vodă. Jurase să-l cinstească şi să i se supună, ba ar fi putut chiar să-l
iubească, dacă ar fi găsit la el "cât de puţină simţire omenească". Deşi
uimit de vizita soţiei sale, Lăpuşneanul se poartă cu delicateţe, o sărută
pe frunte şi o aşază pe genunchii săi ca să afle motivul acestei îndrăzneli.
Ruxanda îi sărută mâna, apoi, cu lacrimi în ochi, îi povesteşte despre
văduva boierului ucis care o ameninţase şi-l imploră să oprească
sângeroasele răzbunări, pentru că şi el este muritor şi "ai să dai seamă!".
Lăpuşneanul izbucneşte cu mânie şi mâna sa caută pumnalul la
cingătoare, dar îşi stăpâneşte pornirea violentă, gândindu-se, probabil, la
ziua când îi va ucide pe toţi boierii la un loc. Cu un zâmbet perfid,
Lăpuşneanul îi promite că de poimâine nu va mai vedea omoruri şi capete
tăiate şi că îi va da "un leac de frică". Vodă o trimite, apoi, să-şi vadă de
casă şi de copii, însă o roagă să poruncească mâncăruri alese pentru un
ospăţ de a doua zi, când va da "masă mare boierilor".
Din această scenă se evidenţiază relaţia convenţională, lipsită de
sentimente şi de sinceritate dintre Lăpuşneanul şi Ruxanda, ceea ce
argumentează faptul că ei nu constituie un cuplu, ci numai căsătoria şi
legile timpului îi obligă să stea alături, unul de altul.
Deşi construită în antiteză caracterială cu Lăpuşneanul, fiind
evidente delicateţea, gingăşia, sensibilitatea şi bunătatea Ruxandei, în
contradicţie cu brutalitatea, cruzimea, violenţa şi încrâncenarea
domnitorului, femeia dovedeşte forţă lăuntrică şi fermitate în ultimul
episod al nuvelei, ea fiind aleasă de naratorul omniscient să-şi ucide
soţul.
La ospăţul oferit de Lăpuşneanul ca prilej de împăcare, au sosit
patruzeci şi şapte de boieri care, la un semn al domnitorului, au fost
măcelăriţi de mercenarii aflaţi în spatele mesenilor. Privind masacrul, Vodă
râde satisfăcut şi, cu un cinism şi o cruzime ieşite din comun, pune să
se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul mesei, “după
neam şi după ranguri”, făcând o piramidă de “patruzeci şi şepte căpăţâne,
vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare”. Când termină, o
cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică promis, însă ea
leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea dispreţuitoare a
domnitorului: “Femeia tot femeie […], în loc să se bucure, ea se sparie”.
Scena reliefează indirect trăsăturile antitetice ale celor doi soţi, pe de o
parte sensibilitatea şi bunătatea doamnei, iar pe de altă parte cruzimea
şi spiritul vindicativ care dirijează toată energia domnitorului.
Deznodământul coincide cu ultimul capitol, care are ca motto
cuvintele lui Lăpuşneanul, “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi
eu…”. Timp de patru ani Alexandru îşi respectă promisiunea făcută soţiei şi
nu mai ucide niciun boier, dar, fire violentă şi plină de venin, născoceşte
tot felul de schingiuiri: “scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe carea
avea prepus”. Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi
Stroici, pe care nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de
a fi trădat din nou de aceştia.
Retras în cetatea Hotinului, Vodă se îmbolnăveşte “de lingoare” şi,
“în delirul frigurilor”, îl mustră conştiinţa pentru toate cruzimile înfăptuite, de
aceea îl cheamă la el pe mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-l
călugărească, lăsând moştenitor la tronul ţării pe fiul său, Bogdan.
Mitropolitul şi episcopii, “crezând că se sfârşeşte, îl călugăriră, puindu-i
nume Paisie” şi-l proclamă pe Bogdan domn al Moldovei.
Trezindu-se din starea de inconştienţă şi văzându-se îmbrăcat în
rasa de călugăr, Lăpuşneanul se înfurie cumplit, îşi pierde complet
controlul şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul său:
“M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu! Iar
pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei”.
Limbajul protagonistului accentuează violenţa şi ura sa nepotolită, chiar
şi după toate crimele înfăptuite. Lipsit de credinţă creştină, îl jigneşte pe
mitropolit spunându-i "boaită făţarnică" şi-l ameninţă cu duşmănie: "eu […]
te-am făcut mitropolit, eu te desmitropolesc". Îngrozită de ameninţările lui
Lăpuşneanul, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune
soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de mitropolit, care-l
caracterizează direct “crud şi cumplit”, încurajând-o discret cu
binecuvântarea: "Dumnezeu să-l ierte, şi să te ierte şi pre tine".
Ruxanda umple un pahar de argint cu apă şi, mai mult silită de
boieri, toarnă otrava, intră în camera bolnavului şi-i dă să bea, apoi are
puternice mustrări de conştiinţă, fiindu-i teamă de pedeapsa divină: "Voi
să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinând, că voi m-aţi făcut să
fac acest păcat". Scena otrăvirii este cutremurătoare, deci romantică.
Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la suferinţele lui Vodă, iar Stroici,
cu un cuţit, “îi descleştă […] dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai era pe
fundul păharului”, spunându-i cu bucurie: “învaţă a muri, tu care ştiai numai
a omorî”. Naratorul obiectiv şi omniscient descrie în detaliu chinurile
îngrozitoare ale domnitorului care “se zvârcolea în spasmele agoniei;
spume făcea la gură, dinţii îi scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi se
holbaseră”, până când, în sfârşit, “îşi dete duhul în mâinile călăilor săi”.
Alexandru Lăpuşneanul, lăsând “o pată de sânge în istoria Moldovei”, a
fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde “se vede şi astăzi portretul lui
şi a familiei sale”.
Cele două personaje, Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda,
formează un cuplu romantic, fiind construite prin antiteză şi având
totodată caractere excepţionale ce acţionează în situaţii ieşite din comun.
Ca antierou, Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran, crud, cu voinţă
puternică şi spirit vindicativ, care omoară cu plăcere, are o satisfacţie
profundă la vederea piramidei formate din patruzeci şi şapte de capete ale
boierilor şi băgase groaza în toţi, deoarece scotea ochi, ciuntea şi tăia
mâini. "Gingaşa Ruxanda", înzestrată cu trăsături pozitive, având
descendenţă voievodală şi un destin nefericit, este evlavioasă, sensibilă,
blândă, toate aceste definind-o ca personaj romantic.
Proza narativă “Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă istorică
deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul
istoric, preluat de Costache Negruzzi din “Letopiseţul Ţării Moldovei” scris
de Grigore Ureche, document pus la dispoziţia scriitorilor paşoptişti de
către Mihail Kogălniceanu, ca izvor de inspiraţie pentru o literatură română
originală.
Referindu-se la valoarea incontestabilă a nuvelei “Alexandru
Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta
“ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi
avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai
perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de
observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă”.
(Prof. Mariana Badea)

Varianta 46
Subiectul I (40 de puncte)
(Octavian Goga, "Apus")

1. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "umbră": *a rămâne în umbră, a


face umbră pământului; a manevra din umbră; a fi umbra cuiva;
2. Ca semn de ortografie, cratima desparte cuvintele în silabe/ leagă două
cuvinte pronunţate fără pauză/
3.Verbe sinonime: „priveşte” = ”te uit”, „cade” = „se cufundă”
4. Sens conotativ: *Confesându-se, Mihaela şi-a deschis o fereastră spre
suflet.
5. Măsura în primul vers este de 9 silabe iar rima este încrucişată.
6. Tema iubirii şi a naturii; motivul nopţii
7. Figura de stil „apune-o mie de poveşti” este o metaforă care
sugerează frumoasele poveşti de iubire ale îndrăgostiţilor, peste care
apusul aşterne uitarea.
8. În poezia „Apus” de Octavian Goga, lumina provine de la „o blândă
rază”, metaforă personificatoare sugerând extazul iubirii, iar întunericul,
metaforizat prin expresiile: "trist apus", "asfinţit", "cade noaptea" ilustrează
tristeţea eului liric pentru pierderea sentimentului erotic. Întunericul este
adus de apus, care semnifică sfârşitul unui vis de iubire, cuplul fiind
despărţit de multă vreme. Raza efemeră se stinge în întunericul nopţii şi,
odată cu ea, iubirea se pierde în umbra trecutului, strălucirea
transformându-se în obscuritate. Opoziţia dintre lumină şi întuneric
sugerează zbuciumul interior al eului liric, provocat de fericire şi suferinţă
totodată, ca simboluri ale adoraţiei şi pierderii iubirii.
9. Prima strofă. Incipitul poeziei este o metaforă personificatoare –
„Iubirea mea-i o blândă rază”-, care construieşte un portret romantic şi
idilic al sentimentului. Epitetul dublu antepus substantivului apus, „târziu
şi trist”, semnifică moartea unei iubiri care aduce mâhnire în sufletul eului
liric, reprezentând totodată şi ideea poetică. Sfârşitul dragostei este
implacabil, lumina razei fiind efemeră şi condiţionată de apusul soarelui.
Suferinţa din inima îndrăgostitului, „durerată”, luminează „umbra zilei ce s-
a dus”, amintirea iubirii rămânând definitiv în trecut.
10. Titlul, format dintr-un substantiv cu sens conotativ, „Apus”, exprimă şi
tema poeziei, sfârşitul unei poveşti de dragoste asemănată cu un apus.
Din punct de vedere stilistic, este o metaforă care sugerează tristeţea şi
melancolia poetului şi care are o varietate de conotaţii: "trist apus", "umbra
zilei ce s-a dus…", "o rază care moare", "cade noaptea". Metafora
personificatoare din finalul poeziei, "biata rază solitară", nu oferă
îndrăgostitului nicio speranţă de revenire a iubirii, deoarece efectul razei
nu este de a lumina, ci ea apune "o mie de poveşti".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Scrisoare despre relatarea unui film:
Bacău, 29 iunie 2007*** Î

Dragă Alina,

Nu a trecut decât o săptămână de când ai plecat la bunici, dar mie


mi se pare că a trecut mult mai mult. Abia aştept să te întorci ca să vorbim
despre multe nimicuri şi să ne plimbăm prin parc.
Eu m-am cam plictisit fără tine şi am stat în general în casă, motiv
pentru care Marian a considerat că trebuie să mergem să vedem un film. A
luat el bilete şi am fost la "Apocalypto", filmul regizat de Mel Gibson. Sunt
sigură că ai auzit de el. Acţiunea e plasată la sfârşitul civilizaţiei Maya
descrie experienţele traumatizante prin care trece un om luat prizonier şi
care încearcă să se întoarcă la familia sa. Prin incredibile răsturnări de
situaţie şi energizat de dragostea pentru soţia şi copiii lui, este nevoit să
ducă una dintre cele mai disperate lupte pentru supravieţuire.
Din punctul meu de vedere, filmul este mult prea brutal şi violent, dar
bineînţeles că Marian era foarte încântat de lumea aceea misterioasă a
trecutului antic. Sunt prea multe scene sângeroase, cu sacrificii umane,
torturi, lupte, vizionarea filmului fiind interzisă minorilor sub 18 ani. Trebuie
să-l vezi şi tu ca să-mi spui ce părere ai şi să comentăm împreună scenele
din film.
Sper să-mi scrii şi tu cât mai repede, ca să-mi povesteşti cum e pe-
acolo. Ce mai face fratele tău? Să-i saluţi şi pe bunicii tăi şi să le transmiţi
din partea mea multă sănătate!

Cu drag,
Ioana
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Categoria estetică a fantasticului, ilustrată într-un basm studiat:


*"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă

(Cătălina Muja)

VARIANTA 47

Subiectul I (40 de puncte)


(Ion Heliade Rădulescu, "Destăinuirea" - fragment, III)

1. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "deget": a nu mişca un deget; a da


un deget şi a lua toată mâna; a se ascunde după deget; a fi cu degetu-n
gură; a-şi muşca degetele, a număra pe degete; a avea pe cineva la
degetul mic;
2. Abateri de la norma literară: „subt” ; „ast”
3. Omonimia cuvântului "liră": * O liră turcească valorează 0,711 dolari
americani. * Cântând la liră a vrăjit-o pentru totdeauna.
4. Vocativ: “Subt degete-mi răsună, liră, te-nfiorează“
5. Măsura – 14 silabe ; rima – încrucişată
6. Tema: condiţia poetului în lume; misiunea operei; crezul artistic
7. Opoziţie: „loc osândit” / „raiul”
8. În cel de-al patrulea vers al ultimei strofe, metafora “aleasa frumuseţe”
sugerează poezia, ca o creaţie ce îi conferă poetului aură divină, opera sa
fiind "slăvită" pentru valoarea incontestabilă.
9. În a doua strofă a poeziei, eul liric compune portretul spiritual al
poetului, a cărui menire este să răsune peste veacuri. Trăsăturile poetului
sunt de natură romantică, hiperbolizate prin forţa excepţională a spiritului
liric: când se închină, cerul coboară la el, iubirea este "flăcări", ura
"detună", iar sufletul "seninul […] luminos", exagerări specifice
romantismului. Întreaga poezie pledează pentru sensibilitatea artistului, a
cărui operă trebuie să transmită mesaje oamenilor şi peste veacuri să aibă
forţă de pătrundere în lume: "Când cântă el, s-aude, veacurile răsună;"
10. Poezia „Destăinuirea” este o artă poetică, întrucât Heliade Rădulescu
transfigurează viziunea sa despre menirea artistului, care „a-nvrednicit” o
„aleasă frumuseţe” prin harul său, fiind capabil ca într-un „loc osândit” să
înfiinţeze „raiul”. De asemenea, o altă trăsătură a artei poetice prezentă în
text se referă la misiunea creaţiei sale, cu ajutorul căreia, poate face „cerul
să coboare jos” iar „veacurile să răsune”, opera transmiţând mesajul poetic
generaţiilor viitoare şi înscriindu-se astfel în posteritate şi nemurire. Creaţie
artistică, poezia, se particularizează printr-un limbaj propriu, cu ajutorul
epitetelor („loc osândit”), comparaţiilor („Dragostea lui e flăcări şi ura lui
detună”), inversiunilor („aleasă frumuseţe”) şi metaforelor hiperbolice
(„veacurile răsună”), acestea constituind un alt argument prin care poezia
"Destăinuirea" se poate defini ca artă poetică romantică.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre voinţă: "Voinţa poate fi, mai mult decât
talentul, un motiv de mândrie" (Honoré de Balzac)

Honoré de Balzac exprimă ideea conform căreia atât talentul cât şi


voinţa reprezintă trăsături pozitive ale caracterului nostru, în anumite
cazuri cea din urmă poate fi considerată o calitate primordială şi un motiv
de mândrie bine întemeiat.
Eu sunt de părere că afirmaţia mai sus enunţată este întemeiată şi
regăsită în viaţa reală a oricărui om.
Un prim argument este susţinut de situaţia persoanelor care, deşi nu
sunt talentate, excelează printr-o voinţă puternică, astfel compensând
această lipsă, reuşind să aibă succese de invidiat în domeniul respectiv.
În al doilea rând, voinţa este o trăsătură pozitivă superioară
talentului, deoarece, spre deosebire de acesta, nu este o însuşire cu care
ne naştem, ci este dezvoltată şi exersată odată cu trecerea timpului, în
funcţie de caracterul şi mentalitatea fiecărui individ.
Pe de altă parte, nu totdeauna reuşeşti să ai succes în orice
domeniu, oricât de mare ar fi dorinţa reputaţiei. În artă, cred că este nevoie
de foarte mult talent, de har ca să poţi crea un tablou, o operă literară sau
muzicală, astfel încât ele să devină notorii şi să "nască" artistul, aşa cum
exprimă Nichita Stănescu ("Către Galateea"). În acelaşi timp, numai
talentul nu ajunge, trebuie şi multă sârguinţă, întrucât arta este rodul
talentului şi al trudei, după cum ilustrează şi Tudor Arghezi în poezia
"Testament".
În concluzie, voinţa poate rezolva prestigiul profesional, moral,
social, financiar etc., al omului, dar numai talentul poate naşte artişti.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Caracterizarea unui personaj dintr-un basm cult studiat:


* Harap-Alb - ( eroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion
Creangă
* Spânul - (antieroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion
Creangă
(Gabi Murea)

VARIANTA 48

Subiectul I (40 de puncte)


(Şt. O. Iosif – “Poezia”)

1. Polisemia cuvântului vreme : *A venit vremea sặ ne luăm “la revedere”,


după ce timp de patru ani am fost ca o familie. Astăzi vremea va fi însoritặ
şi cu temperaturi destul de ridicate. *Prietenia lor a durat vreme de doi ani.
Pe vremea bunicilor nu existau filme horor.
2. Substantivul “Poezie” este scris cu majusculă deoarece este o
personificare şi, prin aceasta, i se conferă unicitate, ca oricărui substantiv
propriu.
3. Abateri de la norma limbii literare actuale: “ruini”, “diadem”, “ghitară”,
"sară".
4. Linia de pauza din versul “Dormi prin ruini, drept căpătâi – ghitara” are
rolul de a marca atributul apoziţional "ghitara" care explică substantivul
"căpătâi", altfel spus, "ghitara" este aşezată "drept căpătâi". O altă
motivaţie este aceea că linia de pauză ţine locul predicatului "ai pus".
5. În versul "Sărmană, urgisită Poezie!…", mijloacele lingvistice de
realizare a subiectivităţii sunt adresarea directă prin folosirea vocativului
"Poezie", precedată de enumeraţia adjectivelor "sărmană, urgisită" aflate
tot în vocativ. Tonul afectiv sugerează exprimarea directă a compasiunii
de care eul liric este puternic impresionat privind soarta poetului şi a
poeziei.
6. Rima este îmbrăţişat·, iar măsura este de 11 silabe.
7. Stilul retoric: interogaţia retorică "În veacul nostru cine-ţi smulge-o
floare?"; exclamaţia retorică "Sărmană, urgisită Poezie!…".
8. Figură·de stil: metafora “cununi nepieritoare” exprimă gloria veşnică şi
nemuritoare a poeziei, manifestată din cele mai vechi timpuri, de pe
vremea marilor războinici şi până astăzi.
9. Prima strofă începe cu un verb la prezentul etern (gnomic) “te văd”,
urmat de o enumeraţie de substantive ce personifică Poezia care nu mai
este apreciată şi preţuită de contemporani, "nu mai porţi brăţară·, / nici
diadem, nici straie orbitoare…”, condiţia ei actuală fiind de cerşetoare a
culturii: “Şalul vechi de cerşetoare”. Cinstirea, omagierea Poeziei,
personificată subtil în ipostaza unei femei, definită prin podoabele de preţ
pe care le etalează, este în antiteză cu statutul recent de cerşetoare,
sugerând decăderea umanităţii, care nu mai este interesată de valorile
spirituale. Conjuncţiile adversative "dar", "ci", precum şi repetiţia
adverbului "nici" accentuează scepticismul eului liric privind gloria Poeziei.
Metafora "Averea ta întreagă e-o ghitară" semnifică ideea că Poezia nu a
încetat să "cânte", menirea ei de a transmite oamenilor emoţia ideilor lirice
rămânând singura dar adevărata avere spirituală.
10. Relaţia dintre poezie şi timp: Întreaga poezie este construită pe
strânsa legătură între poezie şi timp, aflate în antiteză şi într-o sugestivă
viziune romantică. Astfel, imaginea despre trecut, idealizată prin preţuirea
de către umanitate a valorilor spirituale, se află în antiteză cu prezentul
decăzut, când superficialitatea contemporanilor este sugerată de metafora
"uşi de cafenele", iar Poezia nu mai stârneşte emoţie estetică, ci doar
"simţiri rebele". În perioada de glorie, Poezia desfăta zeii, în societatea
actuală arta este ignorată, întrucât "epigonii" nu sunt capabili să aprecieze
arta adevărată.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Scrisoare priind relatarea unei discuţii purtate cu un coleg despre un


film vizionat împreună
Bacău, 29.06.2007*** Î

Dragă Alina,

M-am gândit să îţi scriu câteva rânduri pentru a–ţi povesti şi ţie
discuţia pe care am avut-o cu un coleg din clasa vecină, în legătură cu un
film american difuzat de HBO şi intitulat "Celularul". Am văzut filmul
împreună, acasă la Georgeta, într-o sâmbătă după-amiază. Filmul
construieşte o viziune foarte interesantă despre utilitatea unui telefon
celular, dar şi consecinţele pe care le are exagerarea folosirii lui. Acţiunea
se petrece la New York, oraşul nebun al americanilor. Un grup de tineri,
pasionaţi de celulare, au de suferit, fiecare în alt fel, din cauza acestui
hobby. Un tânăr are o afecţiune la ureche, medicii nu bănuiesc de la ce s-a
produs boala. Altuia îi fusese furat celularul şi folosit într-un jaf armat. O
fată îşi consuma iubirea numai la celular, întâlnirile reale cu iubitul fiind
întâmplătoare. În general, orice situaţie era rezolvată la celular,
comunicare între ei de asemenea.
Părerea mea a fost că nu este normal ca un aparat să înlocuiască
atitudinile şi sentimentele umane şi că orice exagerare atrage după sine
necazuri. Traian, colegul respectiv, susţinea că acestea sunt ficţiuni proprii
oricărui film, că producătorii au vrut să şocheze cu un astfel de subiect.
Argumentul lui era că orice invenţie tehnologică modernă este în sprijinul
omului, pentru a-i face viaţa mai comodă. Ne-a dat numeroase exemple
din viaţa reală, în care celularul a fost personajul principal. Eu m-am
aprins, ştii că sunt uşor colerică, şi i-am argumentat cu evidenţa că toate
descoperirile au avut un procent nociv împotriva omului. De pildă, asfaltul
care a înlocuit iarba, toate experienţele sofisticate care se fac au dus la
degradarea mediului ambiant şi, mai nou, la pericolul încălzirii globale.
Omul s-a îndepărtat de natură, de preocupări spirituale şi emoţionale şi îşi
duce existenţa bazându-se din ce în ce mai mult pe aparate, pe
tehnologie…
Tu ce părere ai? Scrie-mi de urgenţă, ştii cât de nerăbdătoare sunt!
Te sărut cu drag şi te îmbrăţişez,
Ion/Ioana
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia conflictului într-o dramă studiată:


* "Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu
* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu
* "Suflete tari" de Camil Petrescu
* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga
* "Iona" de Marin Sorescu
(Roxana Nădăşanu)

VARIANTA 49
Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Minulescu, “Romanţă negativă”)
1. Antonime: lucioasă # mată, opacă; împreună # separat; a coborî # a
urca; simplu # complicat, complex, sofisticat
2.Ghilimele puse la sintagma "fapt divers" marchează ironia amară şi
sensul conotativ al expresiei
3. Derivate ale cuvintelor "noapte" şi "alarmă": La ora opt se înnoptează.
*Tusea ei este alarmantă.
4. Câmpul semantic al termenului "călătorie": “călători”, “tren”, “tichete”,
“bagaj”, “a călători”, "semnal de alarmă"
5. Repetarea verbului "a fi" este o exprimare stilistică ludică, un joc de
timpuri verbale, de afirmaţie şi negaţie, ca simbol al nestatorniciei şi
incertitudinii iubirii, pe care îndrăgostiţii nu o pot controla: "n-a fost nimic"/
"ar fi putut să fie". Iubirea s-a sfârşit înainte să înceapă, "Şi ce-a putut să
fie s-a sfârşit…", totul a fost un iureş năucitor, "o scurtă nebunie", lăsând o
rană care a sângerat o vreme în inima celor doi îndrăgostiţi. De altfel, se
recunoaşte cu uşurinţă atitudinea de persiflarea fermecătoare ca
particularitate a poeziilor erotice simboliste scrise de Ion Minulescu.
6. Tema iubirii, motivul suferinţei pentru iubire
7. Figură de stil: metafora "Lama, lucioasă, de cuţit" sugerează durerea
provocată de pierderea fulgerătoare a iubirii, suferinţă asemănătoare cu o
înjunghiere. De altfel, există şi o zicală populară despre chinurile iubirii:
"am simţit un cuţit în inimă".
8. Ultima strofă se constituie într-o concluzie a discursului liric, "Şi-atâta
tot", reiterând (reluând) primele versuri şi asigurând astfel o simetrie lirică
întregii poezii: "Din ce-a putut să fie,/ N-a fost decât un searbăd început".
Epitetul antepus, "searbăd", accentuează ideea că, de la început, iubirea
a fost lipsită de vlagă, dulceagă, insipidă. Sensul denotativ al sintagmei
"fapt divers" este de întâmplare minoră, fără importanţă, pe care presa o
menţionează printr-o ştire sau un scurt articol. În sens conotativ, iubirea
"celor doi călători" a fost fără substanţă, superficială, neînsemnată,
asemenea unui "fapt divers". Accentul ideatic din finalul poeziei
accentuează uşoara persiflare cu care este privită o dragoste care "n-a
fost" şi de aceea amintirea nu mai păstrează nici detaliile de timp şi loc ale
manifestării ei: "simplu «fapt divers», ce nu se ştie/ În care timp şi-n care
loc s-a petrecut!…".
9. Titlul "Romanţă negativă" defineşte întreaga poezie, o creaţie
sentimentală cu nuanţă elegiacă, în care emoţia se transmite cu uşurinţă
cititorului, viziunea asupra iubirii trecătoare făcând parte din experienţa de
viaţă a oricărui om.
10. Trăsături simboliste:
- călătoria ca simbol al iubirii: cei doi îndrăgostiţi au călătorit împreună cu
sentimentul iubirii, dar niciunul n-a fost pregătit pentru această relaţie,
întrucât n-au avut tichete, nici bagaje, dar au avut la-ndemână "semnalul
de alarmă".
- muzicalitatea poeziei prin repetiţia verbului "a fi".

Subiectul al II- lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre curaj: "Curajul e vederea peste propria
fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop." (Nicolae Iorga,
"Cugetări")
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga: “Curajul e vederea
peste propria fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop”.
În primul rând, din proprie experienţă, pot spune că fiecare dintre noi
are ascunsă în sine o putere de muncă, o energie de luptă enormă, numai
că ceea ce ne împiedică să o eliberăm este frica de eşec. Credeam că nu
voi putea niciodată să îmi înving frica de zbor cu avionul. Dar pusă în
situaţia de a călători peste ocean pentru a-mi vizita o rudă bolnavă, mi-am
luat inima în dinţi şi am reuşit să îmi stăpânesc anxietatea. A fost “o
chestiune” de curaj şi de voinţă.
În al doilea rând, sunt cunoscute cazuri în care mamele îşi salvează
copiii din situaţii neobişnuit de periculoase. Un exemplu ar fi cel în care o
mamă româncă şi-a salvat fetiţa de sub roţile unei maşini, ridicând pur şi
simplu vehiculul. Curajul acestei femei este un exemplu de voinţă
supraomenească într-o situaţie primejdioasă, pentru un scop primordial:
iubirea pentru copilul ei.
În concluzie, curajul reprezintă abandonarea de sine în situaţii limită,
atunci când ai cu adevărat un scop important.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia relaţiilor dintre două personaje implicate în conflictul
dramatic dintr-o dramă studiată:
* Gelu Ruscanu şi Şerban Saru-Sineşti din drama "Jocul ielelor" de
Camil Petrescu
* Andrei Pietraru şi Ioana Boiu-Dorcani din drama "Suflete tari" de
Camil Petrescu
(Alina Neacşu)

Rezolvare varianta 5 Limba Romana


Varianta 5

Subiectul I (40 de puncte)


1. Sinonime: viaţă = trai; clipă = moment, secundă; etern = veşnic; zâmbitoare =
surâzătoare, ademenitoare;
2. Cratima în versul: „ Vedea-vor ochii-mi încã-o datã oare”. Prima cratimă
realizează inversiunea verbală la viitor “vedea-vor”, următoarele două cratime
leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “ochii-mi”, “încă-o dată”.
Rolul prozodic al cratimei constă în păstrarea măsurii şi a ritmului versurilor , iar
stilistic, redã muzicalitatea poeziei.
3. Sens conotativ: S-a trezit cu noaptea-n cap. (ndată ce razele soarelui se ivirã,
micuţa Elena fãcu ochi.
4. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul „viaţã”: cu preţul vieţii; plin de viaţã;
când ţi-e viaţa mai dragã; a fi între viaţã şi moarte;
5. Imagini artistice ale iubitei: “Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!-”; “Tu, blond
noroc al unui vis deşert”.
6. Tema iubirii/ motivul visului;
7. Figura de stil: “Amar etern” este epitetul unui adjectiv substantivizat şi exprimă
starea de profundă tristeţe provocată de care are rolul de a evidenţia starea de
tristeţe profundã provocatã de eşecul în dragoste, regretul amar că iubita l-a
părăsit.
8. Strofa a doua începe cu o exclamaţie retorică a eului liric - “De ce în noapte
glasul tãu îngheaţã!”-, cu nuanţă de adresare directă către iubita care nu-i mai
este alături. Următoarele versuri se constituie într-o amplă şi patetică interogaţie
retorică, din care se desprinde starea de tristeţe profundă care îl macinã.
Adresarea directă este evidenţiată afectiv de vocativul urmat de un epitet
caracterizator: “- femeie zâmbitoare”. Inversiunea „vedea-vor” are rol de a
menţine rima şi ritmul poeziei, iar cratima din structura „ochii-mi” are rolul de a
menţine mãsura versului. Eul liric contureazã succint dar sugestiv portretul iubitei
prin epitete - „Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!”-, exprimând nostalgia după
iubirea pierdută, iar timpul petrecut împreună este comprimat la “o clipă”. Starea
meditativã a poetului este datã de construcţia la viitor: „vedea-vor”, melancolia
fiind sugeratã de verbul la trecut „a fost”.
Limbajul artistic este specific eminescian, expresiv nu numai prin podoabe
stilistice, ci şi prin valorificarea limbii la nivel sintactic, folosind inversiuni : „vedea-
vor”, „frumosul trup”.
Lirismul subiectiv se defineşte prin mãrcile lexico-gramaticale ale eului liric,
reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „să strâng”, „-mi”.
9. Semnificaţia titlului: Ca majoritatea sonetelor eminesciene, titlul preia incipitul
poeziei şi este alcătuit dintr-un verb la gerunziu, “gândind”,care exprimă
permanentizarea acţiunii şi pronumele de persoana a II-a “la tine”, numind
persoana asupra căreia se răsfrânge sentimentul de iubire.
10. Trăsături romantice:
* tema iubirii neîmplinite
*motivul visului
*nefericirea eului liric din cauza imposibilităţii realizării cuplului erotic
* stări interioare de o sensibilitate excesivă
*prezenţa unor procedee artistice şi figuri de stil tipic romantice:
interogaţia/exclamaţia retorică; epitetele care compun portretul iubitei

Subiectul al II- lea (20 de puncte)


Text de tip argumentativ: “Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de
toate a învãţa.” (Nicolae Iorga, Cugetãri).
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga - „Şcoala cea mai bunã e aceea în
care înveţi înainte de toate a învãţa.”-, în susţinerea căreia aduc următoarele
argumente:
Ĩn primul rând, excluzând imperativul de a şti sã scrii şi sã citeşti, trebuie sã te
deprinzi sã-i asculţi pe ceilalţi, sã poţi prelua învãţãturi şi sã ai capacitatea sã
deosebeşti ce e bine să reţii şi ce nu.
Ĩn al doilea rând, educaţia omului începe odată cu primele clipe de viaţă, iar
prima etapă organizată o constituie perioada preşcolară, de aceea a rămas
perfect valabil proverbul “cei şapte ani de acasă”. Şcoala întregeşte paleta
complexă a educaţiei într-un mediu instituţionalizat, unde rigoarea, disciplina şi
programul ordonat formează personalităţi sănătoase şi competitive pentru
societate.
Pe de altă parte, orice elev trebuie să-şi organizeze timpul de învăţare, altfel se
creează o confuzie totală, se pierde controlul asupra noţiunilor şi conceptelor ce
trebuie însuşite, riscul fiind acela al unei munci haotice şi de aceea total
ineficiente.
În concluzie, foarte important este faptul că mai întâi trebuie să înveţi cum să
înveţi, adică să ştii să discerni priorităţile şi interesele în direcţia scopului pe care
fiecare om îl are în viaţă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste:
*Mara - “Mara” de Ioan Slavici
*Vitoria - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
*Ion - “Ion” de Liviu Rebreanu
* Apostol Bologa - “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu
*Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Otilia Mărculescu, Stănică Raţiu (alte
personaje) - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
*Ilie Moromete - “Moromeţii” de Marin Preda
(Alexandra Chiriţă)

Varianta 50
Subiectul I (40 de puncte)
(Şt. O. Iosif, “Cântec de drum”)
1. Omonime: *I-am luat în dar un inel. *Aparatul emană unde
electromagnetice. *Florin Piersic este o stea în lumea filmului românesc.
*Ei, nu te-am văzut de mult! *Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei.
2. Liniile de pauză separă structura de restul poeziei, fiind o construcţie
incidentă: "Dar într-o zi o fată - bat-o focul -"
3. Polisemia cuvântului "drum": *Femeia şi-a ales drumul ei în viaţă.
*Drumul către Constanţa se parcurge în cel puţin trei ore. *Am de făcut un
drum la Călăraşi.
4. Familia lexicală a cuvântului "fată": fetiţă, fătucă, fetişcană
5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric:
- verbe şi pronume la persoana I : ”am pornit”, ” am colindat”, ”mea”,
"voiam", "am colindat" etc.
- autoadresare prin interogaţie retorică: "-Unde-aş fi fost de nu m-aş fi
oprit / Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…"
6. Elemente de prozodie:
- organizarea poeziei în catrene (strofe de patru versuri)
- rima:îmbrăţişată
- măsura de 10-11 silabe
7. Tema iubirii, motivul nopţii, motivul drumului
8. Figură de stil: epitetul triplu "drumuri lungi şi vechi, bătătorite"
sugerează căile dificile străbătute de orice om, din orice epocă în căutarea
iubirii. Aceleaşi dificultăţi ale vieţii cu care s-au luptat oamenii dintotdeauna
le trăieşte şi eul liric.
9. Ultima strofă o poeziei reprezintă momentul întâlnirii eului liric cu
iubirea, care te face să te întorci din drum şi te abate de la traiectoria ta,
sinele poetic având un sentiment de regret, deoarece a renunţat la propria
traiectorie în viaţa de până atunci, care, oricum, i se părea obositoare.
Formula ludică a iubirii, prezentă în multe poezii erotice ale lui Minulescu,
este şi aici o viziune specifică a sentimentului, iubita fiind alintată prin
sintagma "bat-o focul", expresie plină de gingăşie şi haz. În finalul poeziei,
autoadresarea sub forma interogaţiei retorice are nuanţă meditativă şi
persiflantă totodată, eul liric întrebându-se, ca orice om, care ar fi fost
soarta lui şi ce-ar fi ajuns dacă nu se îndrăgostea? Semnificaţia subtilă a
iubirii este ilustrată în ultimul vers, sugerând ideea aluzivă că tot norocul
vieţii lui s-a consumat atunci când a întâlnit "o fată" de care s-a îndrăgostit:
"- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit/ Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…"
10. Titlul “Cântec de drum” este specific simbolismului, prin semantica
muzicală a cuvântului "Cântec" şi determinantul "de drum", care sugerează
apariţia iubirii în viaţa omului. Simbolul "cântec" exprimă bucuria şi muzica
inimii îndrăgostite, iar simbolul "drum" semnifică existenţa umană pe
pământ.
Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Scrisoare despre integrarea României în Uniunea Europeană

Adjud, 29.06.2007***

Dragă Marian,
Nu ţi-am mai scris de mult, pentru că am fost extrem de ocupată în
ultima parte a anului. Pe lângă pregătirile pentru bacalaureat, am
desfăşurat nişte activităţi la liceu şi la Casa de Cultură din Adjud, cu prilejul
integrării României în Uniunea Europeană.
O mulţime de manifestări au apărut aşa, peste noapte, şi o grămadă
de oportunităţi. Nu a trecut decât jumătate de an de la momentul în care
am devenit un stat european şi deja se se simt multe schimbări în
învăţământul universitar, prin bursele oferite cât şi dezvoltarea profesională
pentru care se organizează cursuri, iar diplomele sunt recunoscute în
străinătate. Toate acestea, constituie un avantaj extraordinar să poţi avea o
slujbă mai bine plătită în afară. Totuşi, mă gândesc ce o să se întâmple cu
ţara noastră? Toţi, tineri şi mai puţin tineri, tind să plece din ţară pentru un
trai mai bun şi aşa se pierd toate şansele de a mai putea evolua
România… tot ce e bun pleacă, iar la noi se va importa forţă de muncă
asiatică şi vom ajunge o ţară mixtă. Oare o să ne pierdem definitiv
specificul naţional, obiceiurile, tradiţiile, propria spiritualitate?… Nu ştiu ce
să mai zic, sunt atâtea avantaje şi, totuşi, atâtea dezavantaje…
Sunt curioasă să ştiu tu ce ai mai făcut? Cred că ai fost tot atât de
ocupat, ţinând cont că anul acesta Sibiul este Capitala Culturală a Europei.
Aştept să-mi scrii şi să-mi împărtăşeşti opiniile tale despre intrarea
ţării noastre în U.E., precum şi noutăţi despre… cum mai stai cu
dragostea?.
Cu drag,
Ştefana
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Romanul realist obiectiv:


* "Mara" de Ioan Slavici
* "Ion" de Liviu Rebreanu

Rezolvare Varianta 51 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Al.Macedonski, “Rondelul lunei”)

1. Sinonime: minciună = neadevăr, iluzie; a răsuna = a vibra, a cânta; roză = trandafir;


altădată = demult, cândva
2. Rolul cratimei în structura “mă-mbată”: Cratima înlocuieşte prima vocală a cuvântului
„îmbată”, pentru a se rosti fără pauză şi păstrează măsura şi ritmul versurilor
3. Expresii/ locuţiuni care să conţină cuvântul „viaţă”: a da viaţă; a-şi da viaţa pentru
cineva; plin de viaţă; fără viaţă; mai cu viaţă;
4. Polisemia cuvântului „strună”: *A luat vioara şi a început a zice din strună cu atâta foc,
încât a impresionat toată adunarea. * Dacă nu-ţi ţii calul în strună, poţi avea un accident
grav.
5. Antiteza: “de-altădată”/ “azi”; “schimbată”/ “aceeaşi”;
6. Tema: condiţia omului în lume; motivul lunii; motivul rozei;
7. Figură de stil din strofa a doua: personificarea „zâmbeşte aceeaşi lună” sugerează
superioritatea astrului care contemplă amuzat trecerea implacabilă a timpului numai
pentru om, pe când ea este eternă ca şi Universul.
8. Ultima strofă. Poezia „Rondelul lunei” păstrează aceeaşi formă fixă de 13 versuri,
structurate în 3 catrene şi un vers liber, înscrisă în lirica lui Al.Macedonski prin volumul
“Poema rondelurilor”.(În cerinţă, nu este marcat versul liber! - n.n.). Ultima strofă
sintetizează tema poeziei, accentuând antiteza trecut-prezent, eternitate-efemeritate. Eul
liric, în ipostaza artistului, sesizează, impresionat, trecerea ireversibilă a timpului, care-i
amplifică tristeţea şi melancolia pentru condiţia sa efemeră. Deşi luna pare să aibă aceeaşi
lumină “argintată”, epitet cromatic şi “cântă tot pe vechea strună”, personificare, eul liric
percepe o schimbare esenţială, determinată de timpul trecător. Simetria poeziei este
ilustrată de reiterarea versului “Deşi pe cer e-aceeaşi lună”, aşezat ca incipit şi final,
constituind şi laitmotivul discursului liric, sugerând veşnicia Universului. Prezentul etern
(gnomic) al verbelor „mă-ncunună”, „e schimbată”, „e-aceeaşi” sugerează
permanentizarea sentimentului de deziluzie, fără să se întrevadă vreo finalitate a acestei
stări interioare a sinelui poetic.
9. Titlul este format din două substantive :”rondel”, care precizează specia literară cu
formă fixă, alcătuită din 13 versuri distribuite în 3 catrene şi un vers liber. Numele
“rondel” vine de la adjectivul „rond” (rotund), deoarece are drept caracteristică reluarea
unuia sau a două versuri sub forma de refren, pe parcursul întregii poezii. Al doilea
substantiv din titlu, „luna”, este motivul literar al poeziei care se manifestă ca refren,
sugerând eternitatea Universului în antiteză cu efemeritatea omului.
10. Lirismul subiectiv: Prezenţa eului liric în poezie este evidentă prin mărcile lexico-
gramaticale ale acestuia: pronume la persoana I „mă”, „mine” şi interogaţia retorică, pe
care sinele poetic şi-o adresează ca meditaţie reflexivă asupra lumii, “Dar unde e cea de-
altădată?”.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)


Eseu argumentativ despre demnitate: “La întâmplări grele să te pleci, dar nu de tot să te
smereşti” (Iordache Golescu , Proverbe comentate )

Viaţa tuturor este presărată cu greutăţi şi bucurii, cărora fiecare om le face faţă cum ştie
mai bine. Aşadar, de întâmplările fericite trebuie să profităm la maxim, însă totdeauna
trebuie să funcţioneze raţiunea, aşa cum se subînţelege şi din afirmaţia: „La întâmplări
grele să te pleci, dar nu de tot să te smereşti”.
În primul rând, nu trebuie să ne dăm bătuţi în faţa greutăţilor, oricât de imposibil de
depăşit ar fi acestea, deoarece menirea omului este de a se lupta cu viaţa, aşa cum
exprima şi George Coşbuc în poezia “Lupa vieţii”: “O luptă-i viaţa, deci te luptă/ Cu
dragoste de ea, cu dor”. Dacă reuşim să plecăm puţin capul, nu într-atât încât să devenim
slugarnici, ci doar să fim mai atenţi la detalii şi să renunţăm la orgolii prosteşti, atunci
problemele noastre vor fi mult mai uşor de rezolvat.
Al doilea argument ar fi faptul că, dacă ne încăpăţânăm să ne păstrăm trufia şi să facem
totul de unul singur, cu certitudine vom eşua în viaţă, vom pierde nişte prietenii sau
posibile prietenii, pentru că nu vom accepta ajutorul celorlalţi.
În urma acestor argumente, concluzia nu poate fi decât una singură şi anume că, în
timpuri de restrişte, trebuie să fim raţionali şi să acceptam ajutorul când ne este oferit,
pentru că nu trebuie să te umileşti, ci să te înclini în faţa celor care-ţi pot fi de folos atunci
când te afli într-o situaţie-limită.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezentarea unui cuplu de personaje dintr-o nuvelă studiată:


* Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda, din nuvela istorică “Alexandru
Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
[vezi rezolvarea subiectului al III-lea de la VARIANTA 45]
(Dana Pandelea)

Rezolvare Varianta 52 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Al.Macedonski, “Rondelul oglindei”)

1. Sinonime: pace = linişte; zace = stă, suferă; obida = ciudă, amărăciune; vis = reverie,
năzuinţă, dorinţă
2. Cratima în versul “De apă-adâncă” leagă două cuvinte pentru a se pronunţa fără pauză
şi pentru a păstra, totodată, măsura şi ritmul versurilor
3. Câmpul semantic al “oglinzii”: luciu, apă
4. Expresii/locuţiuni cu substantivul “suflet”: a pune suflet; sufletul satului; suflet curat;
cu trup şi suflet; a-i scoate sufletul (cuiva); a avea ceva pe suflet; cu sufletul la gură; a lua
de suflet un copil; a-şi trage sufletul; a-i merge la suflet
5. Timpul prezent al verbelor din prima strofă are valenţă gnomică (eternă) şi exprimă
continuarea, permanentizarea sentimentului de linişte, pace spirituală, reflectate în
structura interioară a eului liric: “se desface”, “petrece”
6. Tema: reflectarea lumii în sufletul artistului; motive: oglinda, visul
7. Trăsături simboliste:
- simbolul oglinzii, care sugerează înclinaţia eului lirice spre reflectare, spre meditaţie
asupra lumii, care constituie şi cuvântul-cheie al discursului liric;
- muzicalitatea versurilor realizată prin monorimă (silaba “ce” închide fiecare vers:
“rece”, “desface”, “pace”, “petrece”, “înece”, “preface”, “tace”, “sece”, “zace”, “trece”)
şi prin refrenul “Din al oglindei luciu rece”, element prozodic specific liricii simboliste;
8. Figură de stil: Epitetul “luciu rece” exprimă detaşarea poetului de lumea reală,
sufocantă, ce îi provoacă sentimentele apăsătoare de tristeţe, singurătate, izolare.
9. Ultima strofă a poeziei are nuanţă ultimativă, starea de oboseală spirituală fiind
reliefată prin personificarea “dorul vieţii-n mine tace”, comparaţia “izvor ce gata e să
sece”, metafora “al oglindei luciu rece”. Personificarea exprimă sentimentul de tristeţe al
eului liric, deoarece, sufocat în acest spaţiu al lumii înconjurătoare, dorul de viaţă, de a
trăi, nu se mai manifestă, conducând la moartea lentă a sufletului său, iar comparaţia
ilustrează absenţa oricăror emoţii interioare, dezolare sugerată de izvorul ce este gata să
sece. Finalul poeziei simbolizează, aşadar, moartea spirituală a poetului. Metafora “Din al
oglindei luciu rece”, care constituie şi refrenul poeziei, exprimă apăsarea sufletească,
neputinţa eului poetic de a mai trăi în această lume sufocantă, de aceea el face o ultimă
încercare de a evada prin vis “Un fel de vis de opium trece”, însă realitatea este mult mai
puternică. Cromatica acestei strofe este redată prin sugestia cuvântului “umbră”, care
simbolizează negrul, ce ilustrează greutatea sufletească, izolarea, claustrarea într-un
spaţiu fără soluţii de evadare şi în cele din urmă, moartea.
10. Refrenul, care este şi laitmotivul poeziei, are rolul de a accentua apăsarea sufletească,
neputinţa de a mai trăi într-o lume sufocantă, în care eul liric se simte claustrat. De
asemenea, versul-refren “Din al oglindei luciu rece” asigură muzicalitatea versurilor şi
amplifică eufonia în notă simbolistă a întregii poezii.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)


Scrisoare despre impactul Internetului asupra vieţii unui tânăr din ziua de azi.

Iaşi, 29 iunie 2007***

Dragă Cristi,

Nu am mai vorbit de când ai devenit student şi m-am gândit să-ţi scriu, pentru că sunt
foarte curioasă să ştiu cum te simţi în urma unui succes atât de mare. Am aflat că eşti la
Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, ideal pe care ţi l-ai împlinit cu
mult efort şi seriozitate. Ştiam cât de mult îţi plac calculatoarele şi că eşti pasionat de
Internet, dar eu nu prea îţi împărtăşesc părerea. Desigur că Internetul reprezintă, în ziua
de azi, un important furnizor de informaţii, însă pentru tineri a început să devină un viciu
şi, ca orice viciu, periculos. Consider că mulţi copii, de vârsta mea sau mai mici, acordă
prea mult timp jocurilor, comunicării în eter cu alte persoane şi nu mai dau importanţă
studiului. Îţi pot argumenta această afirmaţie prin faptul că, de curând, profesoara de
istorie ne-a dat o temă pentru un referat pe care noi trebuia să o dezvoltăm, şi mai mult de
jumătate dintre elevi au folosit Internetul, de unde au luat referatul cu tema respectivă,
fără a se interesa măcar asupra a ceea ce era scris. Consecinţa firească a fost că toţi aveam
cam acelaşi referat, din care nu am reţinut mai nimic.
Nu multă lume observă acest aspect, însă, din punctual meu de vedere, este destul de
serios, deoarece Internetul fură personalitatea tinerilor, aceştia nemaiavând propria părere
despre atâtea aspecte ale vieţii. Mai mult decât atât, comunicarea pe Internet este ca între
roboţi, oamenii nu se cunosc şi îşi transmit informaţii sau păreri fără să cunoască
adevărata personalitate sau fire a interlocutorului, ducând la o izolare periculoasă pentru
societate.
Sper că tu ţi-ai păstrat personalitatea şi ai rămas acelaşi băiat inteligent, surprinzător prin
ideile tale şi, bineînţeles, acelaşi prieten de nădejde.

Te îmbrăţişez cu drag,
Ioana
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Specia comedie, prin referire la o operă studiată:


* “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale

(Georgiana Petroiu)

Rezolvare Varianta 53 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Pillat, “Toamnă”)

1. Sinonime: singur = solitar; odaie = cameră; vis = reverie, iluzie; dor = alean, aspiraţie,
năzuinţă
2. Virgulele din versul. „Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodină ce porţi cheia” marchează
substantivul în cazul vocativ “toamnă”, separă propoziţia incidentă “iată-ne-mpreună” şi
izolează apoziţia “gospodină ce porţi cheia” de substantivul pe care îl explică, “toamnă”.
3. Expresii/ locuţiuni cu substantivul “viaţă”: a da viaţă; a lua viaţa cuiva; plin de viaţă;
pe viaţă şi pe moarte;
4. Adverbul „ce” în fragmentul „…ce străine, ce departe” are valoare afectivă şi
sugerează emoţia excesivă a eului liric, nostalgia sfâşietoare după timpul ce s-a scurs
ireversibil şi viaţa ce a trecut prea repede: “zile albe, zile negre”.
5. Imagini artistice ale toamnei: “Nucilor ce ancorează pentru iarnă-n al tău port”; “părul
tău de frunze moarte”; “părul tău de aur roşu”, “frunzarele rărite”
6. Tema naturii; motivul toamnei
7. Figura de stil: comparaţia „cheia ruginită, ca o frunză” sugerează ideea că anotimpul
toamna, în sens denotativ, capătă sens conotativ, sugerând amurgul vieţii, neputinţa eului
liric de a scăpa din această ipostază, deoarece cheia trecutului este ruginită şi nu poate
întoarce timpul înapoi.
8. Strofa a treia a poeziei “Toamnă” de Ion Pillat este construită printr-un şir de
comparaţii sugestive pentru ilustrarea antitetică trecut-prezent, accentuând tristeţea eului
liric faţă de trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului. Aşa cum sunetul vecerniei
cheamă oamenii la slujbă, “amintirea cheamă viaţa”, dar timpul nu se mai poate întoarce.
Prezenţa imaginilor vizuale -”Precum seara, pe câmpie când fâşii se prinde ceaţa”,
“frunzarele rărite”- şi a imaginilor auditive -”auzi sunând vecernii”, “clopot în declin”
accentuează contopirea simţirii poetice cu natura înconjurătoare, a planului interior, al
simţirii cu cel exterior al naturii. Expresivitatea strofei este dată de prezentul etern şi
gerunziul verbelor care exprimă continuitatea stărilor de tristeţe, de melancolie ale eului
liric, faţă de trecerea ireversibilă a timpului. Rima este încrucişată, iar măsura versurilor
este de 15 silabe.
9. Titlul „Toamnă” de Ion Pillat îmbină sensul denotativ cu cel conotativ al termenului.
Similitudinea dintre anotimpul care dezgoleşte natura şi anotimpul vieţii eului liric, care-i
întristează sufletul şi-l goleşte de bucurii este sugerată de amintirea casei părinteşti, de
solitudinea şi neputinţa poetului de a întoarce timpul.
10. Trăsături ale tradiţionalismului:
- sugerarea credinţei religioase ortodoxe, axa fundamentală a spiritualităţii românului,
prin metaforele “vecernii” şi “clopot”.
- întoarcerea nostalgică la vârsta copilăriei, prin câteva motive specifice
tradiţionalismului: casa părintească, odaia copilăriei;
- peisajul rustic descris prin elemente proprii unei naturi feerice: păsările migratoare,
vuietul vântului, nucii, frunzele rărite ale copacilor, frunzele moarte şi coloristica ruginie
a toamnei

Subiectul al II- lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre eroism: „Nu numai că eroismul nu se poate porunci, dar e cu
neputinţă să-l răsplăteşti” (Nicolae Iorga)

În principiu, sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga şi anume că eroismul nu se


poate poruncişi că nu poate fi răsplătit pe măsură, la fel ca pe orice alt gest sau atitudine
care impresionează.
În primul rând, eroismul este o caracteristică a fiecărui om în parte. Nu poate fi impusă
sau poruncită, fiecare persoană alege dacă să facă, sau nu, un act de eroism. Această
disponibilitate nativă este caracteristică persoanelor morale, care tind spre binele absolut
şi sunt gata să sacrifice totul pentru o cauză ori un ideal.
Aş exemplifica o atitudine de eroism cu totul aparte gestul lui Apostol Bologa din
romanul lui Liviu Rebreanu, “Pădurea spânzuraţilor”. Decizia protagonistului de a se
sacrifica pentru poporul său, refuzând să trădeze neamul căruia îi aparţine, este cu
siguranţă un act de mare curaj, de înaltă ţinută morală.
De aceea, nu sunt întru totul de acord cu cea de a doua parte a citatului, răsplata
eroismului fiind strict sufletească, o înălţare spirituală şi o purificare pe care puţini au
şansa să o simtă. Actele de eroism sunt, de regulă, răsplătite prin monumente ridicate în
memoria celor ce s-au sacrificat pentru o idee nobilă, pentru un ideal, pentru ţara sau
poporul său. Dar acestea sunt recunoaşteri materiale, care nu folosesc în nici un fel
eroilor şi cred că la acest fel de “recompensă” se referă Nicolae Iorga.
În concluzie, eroismul nu poate fi impus, iar răsplata nu poate fi decât în sufletul generos
al eroului.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Mijloacele de realizare a comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată:


* “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale

(Mircea Popa)
Rezolvare Varianta 54 Limba română
Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Pillat, “Elegie”)

1. Câmpul semantic al cuvântului “timp”: veac, vecie, trecutul, vremii, anii, nicicând,

2. În structura „aleea-naltă”, cratima marchează pronunţarea celor două cuvinte fără


pauză, înlocuieşte vocala iniţială “î” şi are rol prozodic de a păstra măsura şi ritmul
versurilor
3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a pierde”: a pierde vremea/timpul; a pierde din vedere;
a-şi pierde minţile; a pierde şirul; a pierde postul; a-şi pierde capul; a-şi pierde gândurile
4. Gerunziul „foşnind” utilizat în cadrul celei de-a doua strofe a poeziei sugerează
permanentizarea sunetului, a foşnetului pe care îl face trăsura, care rămâne peste timp în
amintirea eului liric; gerunziul compune o imagine auditivă: “În berlina foşnind surd pe
frunza moartă”.
5. Imagini artistice: “aleea-naltă de castani”; “Albă casă, neagră frunză, putred parc”;
6. Tema: timpul; motivul toamnei
7. Prezenţa eului liric se face simţită prin formele verbale la persoana I: „simt” şi
pronominale: „mi-”, „m-”, “mă”, „a mea”, precum şi prin formulele de adresare directă,
la persoana a II-a singular: „Vii de unde?”, „Unde ţi-e râsul?”.
8. Figură de stil: Structura „castanii de cărbune” reprezintă o metaforă pentru întreaga
natură, ce pare a fi moartă, stare simbolizată de determinantul cu nuanţă cromatică „de
cărbune”, întrucât nu mai e „nicio frunză” pe crengile acestora. Singura fiinţă ce mai
„animă” castanii este o „cucuvaie într-un pom”, care amplifică procesul de stingere a
vieţii, această pasăre fiind prevestitorul morţii.
9. Titlul poeziei „Elegie” scrisă de Ion Pillat, reprezintă specia lirică în care sunt
exprimate sentimente de tristeţe, de melancolie, de jale. Prin urmare, poezia este o elegie
pentru sentimentul de nostalgie pentru „vechii ani”, pentru conştientizarea trecerii
ireversibile a timpului, pentru toamna ce se poate manifesta şi în sufletul poetului. Eului
liric nu i-a mai rămas decât trecutul, „Numai toamna mi-a rămas şi amintirea”, singura ce
îl poate mângâia în prezentul sumbru. De pildă, sentimentele elegiace sunt exprimate prin
interogaţiile retorice, “Vii de unde? din ce veac? din ce mormânt?” // “Nimănuia ori a
mea? pe vecie ori nicicând?”, prin metafora “doar trecutul: cucuvaie într-un pom”.

10. Ultima strofă a poeziei „Elegie” de Ion Pillat începe printr-o enumeraţie a unor
elemente din cadrul natural, însoţite de epitete în inversiune: „Albă casă, neagră frunză,
putred parc”, conturând astfel o imagine rece, în care natura încheie un ciclu din viaţa sa:
„Roata timpului îşi pierde uruirea”. Venirea toamnei influenţează existenţa eului liric,
creându-i o stare de melancolie, de deprimare totală, soluţia salvării spirituale fiind doar
amintirea: „Numai toamna mi-a rămas şi amintirea”. Expresivitatea strofei este construită
prin alternanţa prezent/ trecut a verbelor “pierde”, “mână”/ “a rămas”, care amplifică
suferinţa eului liric pentru trecerea rapidă şi dureroasă a timpului. Prozodia se defineşte
prin rima încrucişată, ritmul trohaic şi măsura versurilor de 11-12 silabe.
Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Scrisoare despre impactul mass-media asupra vieţii tinerilor de vârsta ta:

Braşov, 29 iunie 2007***

Dragă Adrian,

Îmi cer scuze că nu ţi-am scris mai devreme, dar în ultimul timp am avut atâtea de făcut,
încât abia am mai găsit câteva clipe să mă ocup şi de mine.
Iată de ce îţi scriu: acum două zile am participat la o dezbatere privind influenţa mass-
media asupra tinerilor. În opinia mea, se difuzează prea multe ştiri despre crime, bătăi şi
astfel de situaţii în care protagoniştii sunt oameni viciaţi, degradaţi, iar ziarele şi revistele
aduc în prim-plan scandaluri între persoane publice, picanterii din viaţa lor privată,
lucruri ce cred că sunt de prost gust şi nu fac altceva decât să creeze tinerilor o imagine
negativă asupra României.
Au fost destule persoane care mi-au susţinut punctul de vedere, considerând şi ele că
trebuie introduse mai multe ştiri şi articole despre evenimente culturale, evoluţia
economică şi politică a ţării noastre, precum şi informaţii despre alte state. De altfel,
acesta este şi argumentul posturilor de televiziune şi al revistelor de scandal, că publicul
este interesat mai ales de acest fel de fapte vulgare, iar pentru ei contează ratingul, care
aduce publicitate şi, deci, bani.
Pe de alta parte, la dezbatere au participat şi tineri dezinteresaţi de informaţii mai
valoroase decât cearta dintre X şi Y, despre fata de la pagina 5 şi mai ştiu eu ce astfel de
rubrici. Nu înţeleg cum ne vom descurca pe viitor, dacă noi ne „ridicăm” la nivelul unor
astfel de ştiri superficiale, dacă le pot numi aşa…
Oricum, sper să-mi poţi spune şi tu punctul de vedere referitor la aceasta temă – poate
reuşim să influenţăm mass-media.
Aştept veşti de la tine!

Cu drag,
Daniela
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Nuvela psihologică:
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
* “În vreme de război” de I.L.Caragiale

(Sabina Rădulescu)

Rezolvare Varianta 55 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Alexandru Philippide, “Desen murdar”)

1. Sinonime: nelinişte = îngrijorare, teamă; des = înnorat, dens; mohorât = trist, sumbru;
veşnicie = eternitate
2. Cratima în structura “Şi-mprăştie” leagă două cuvinte pentru a se pronunţa fără pauză,
înlocuieşte vocala iniţială “î” şi păstrează măsura şi ritmul versurilor
3. Expresii/ locuţiuni cu termenul “drum”: a ieşi în drum, drum lung, a avea drum de
făcut; peste drum; a rămâne pe drumuri; a apuca pe alt drum; a-şi face un drum în viaţă; a
da drumul cuiva; a ieşi în drum; drum de fier;
4. Adverbul “mărunt” este un epitet care descrie căderea ninsorii în fapt de seară,
contribuind şi la conturarea imaginii vizuale.
5. Imagini artistice: “Un croncănit răzleţ răsună crunt” - imagine auditivă; “Iar seara-n
câmp se deapănă mărunt,/ Ţesând cu fulgii vânăt giulgi de scrum”- imagine vizuală
6. Tema naturii, motive: seara, solitudinea
7. Figură de stil: epitetul şi personificarea “cerul des îngenuncheat” descrie un cer de
iarnă înnorat, apăsător, care cade parcă pe pământ, sugerând starea de tristeţe, melancolie
şi solitudine a eului liric.
8. Ultima strofă descrie o imagine dezolantă a naturii, metafora “văzduhu-n zdrenţe
atârnă pe câmpie” ilustrând starea deprimată a eului liric, tristeţea lui sfâşietoare.
Personificarea dâmbului care-şi încruntă sprânceana uneşte planul exterior al naturii cu
cel interior al simţirii poetice. Imaginea dezolantă a trecerii timpului este realizată prin
scrierea cuvântului cu literă mare, ceea ce denotă o umanizare dureroasă a timpului
personificat, care “păşeşte strâmb” prin noroiul existenţei, peste care “vântul suflă
veşnicie”. Astfel, se ilustrează absenţa oricărei speranţe, a găsirii unei soluţii de
supravieţuire spirituală a eului liric, stare ilustrată şi prin prezenţa semnului exclamării
din finalul poeziei. În ultimul catren al poeziei, măsura versurilor este de 10-11 silabe, iar
rima este încrucişată.
8. Titlul este o metaforă, care sugerează un tablou ambiguu, într-o oare care măsură chiar
grotesc, prin alăturarea termenilor: substantivul “desen” ce poate reprezenta creaţia, arta,
frumuseţea, puritatea şi epitetul “murdar”, semnificând “noroi”, “zdrenţe”, scrum”.
Imaginea este aceea a “cerului mohorât”, “strivit în pumni de nouri”. Copacul, element
întâlnit deseori în creaţia lui Eminescu, simbol al iubirii, eternităţii, mlădios şi graţios este
prezentat de Al. Philippide ca un “biet copac” cu “trupul frânt şi crengile vâlvoi”.
Văzduhului i se atribuie metafora “zdrenţe-atârnă”, iar colina e personificată, fiind
asemuită cu o “sprânceană” ce se încruntă, prezentând astfel urâţenia şi ura naturii. În
acest cadru, “vântul suflă veşnicie”, iar timpul nu-şi urmează drumul său firesc, păşind
strâmb prin noroiul care-l încetineşte.
10. Trăsături ale descrierii:
- prezenţa imaginilor artistice: imagini vizuale (”Iar seara-n câmp se deapănă mărunt,/
Ţesând cu fulgii vânăt giulgi de scrum”); imagini auditive (”Un croncănit răzleţ răsună
crunt”);
- prezenţa figurilor de stil: epitet în inversiune (”vânăt giulgi”); personificări (”cerul des/
Îngenunchează”), metafore (”giulgi de scrum”)
- conturarea unui peisaj de toamnă, dezolant: “Un biet copac se clatină răzleţ/ Cu trupul
frânt şi crengile vâlvoi” cu trimiteri către sentimentele de tristeţe, melancolie ale eului
liric;

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Altă pâine cumpără banul muncit şi altă pâine fură banul şiret.”
(Tudor Arghezi, “Pravilă de morală practică”)

Încă din cele mai vechi timpuri banul a dat naştere la multe conflicte, divergenţe şi au
constituit un mod de diferenţiere atât a lucrurilor materiale cât şi a oamenilor.
Totul depinde însă de mentalitatea fiecăruia şi de prisma prin care te uiţi la viaţă, fiecare
om având propriile criterii de clasificare a valorilor. Pot spune că sunt de acord cu
afirmaţia “Altă pâine banul muncit şi altă pâine fură banul şiret”, deoarece fac parte
dintre cei care pun preţ pe valoarea morală şi nu pe cea oferită de bani. Este destul de
greu să îţi menţii această convingere, având în vedere societatea nedreaptă, lipsită de
reguli, o lume în care puterea banului are ultimul cuvânt, decide valori şi competenţe.
Totuşi, continui să cred că adevărata valoare umană nu este cea pe care banul o oferă, din
simplul motiv că banul în sine s-a devalorizat, uneori galopant, pe parcursul timpului.
De aceea cred că nu merită “să furi” banul, indiferent de situaţie, pentru că, pe lângă
faptul că este un act imoral, nu vei obţine o satisfacţie sufletească, ci dimpotrivă. Oricare
ar fi comportamentul celor din jur, trebuie să ai personalitate şi să nu te laşi influenţat ori
tentat de tot felul de atracţii. Este adevărat că pare mai simplu să furi şi să te bucuri de
confortul oferit de bani, însă, cel puţin din punctul meu de vedere, gradul de satisfacţie
oferit de banul muncit este mai mare, deoarece este important să ai conştiinţa împăcată.
În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia lui Arghezi: “Altă pâine banul muncit şi altă
pâine fură banul şiret”.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale basmului cult, prin referire la o operă studiată:


* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
(Robu Ştefan)

Rezolvare Varianta 56 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Alexandru Philippide, “Stil”)

1. Omonimia cuvântului „lac”: *În fiecare seară se adunau pe malul lacului la poveşti.
*Şi-a cumpărat geacă şi geantă de lac, de culoare maro. *Pentru a termina definitiv
repararea casei, mai trebuie doar să dea cu lac parchetul. *Mi-am cumpărat un lac de
unghii incolor.
2. Cratima este folosită în structura „mă-ndemni” pentru a pronunţa cele două cuvinte
fără pauză, pentru înlocuirea vocalei iniţiale „î”, precum şi pentru păstrarea măsurii şi
ritmului versurilor.
3. Expresii/locuţiuni: vorbă de duh, vorbă lungă, vorbe în vânt, a sta de vorbă, a duce cu
vorba (pe cineva); a pune o vorbă bună; a purta vorba; a nu sufla o vorbă
4. Valoarea expresivă “cât” şi “câtă”, în versul “Cât pământ ne desparte acum şi câte
gări”. Cele două adjective pronominale nehotărâte sunt mărci ale superlativului absolut şi
sugerează distanţa enormă dintre cei doi îndrăgostiţi, „cât pământ ne desparte acum şi
câte gări”.
5. Imagini artistice: „De-aici pădurea-ncepe cu scorburi şi cu cerbi” - imagine vizuală;
“Amintirea cu miros de colb pătrunde-n nări” - imagine olfactivă; “Pe apă vântul trece cu
foşnet de mătăsuri” - imagine auditivă
6. Tema iubirii; motivul amintirii
7. Figură de stil: metafora personificatoare „Nemărginirea gâtu-şi întinde între noi”
sugerează îndepărtarea spirituală şi de comunicare tot mai mare şi iremediabilă între cei
doi îndrăgostiţi.
8. Ultimele patru versuri constituie o adresare directă iubitei imaginare, căreia eul liric îi
transmite “nepregătite vorbe” prin care îi restituie “gândul” pe care aceasta ar mai putea
să-l păstreze pentru el. Destrămarea cuplului este evidentă şi reliefată prin înapoierea
sentimentelor ce le-au simţit cândva. Îndrăgostitul îi restituie iubitei amintirile „îţi dau
înapoi gândul din marginea pădurii” şi iubirea ce i-a purtat-o „şi sufletul pe care, zălog, ţi
l-am păstrat”. Reiterarea ultimului vers este un laitmotiv, care exprimă ideea că
despărţirea este plasată în acelaşi loc unde îndrăgostiţii s-au întâlnit prima oară, fiind şi
singurele elemente ce au rămas neschimbate şi eterne „Castelul e istoric şi lacul e pătrat”.
9. Titlul poeziei. Cuvântul stil înseamnă un mod de exprimare, o atitudine care
particularizează o persoană. Titlul poeziei ilustrează sensul conotativ al termenului şi
semnifică stilul personal al eului liric de a compune un cadru natural exterior şi unul
interior, al sentimentelor, sugerând percepţia cu totul particulară a pierderii iubirii, toată
gama de stări dureroase ce se manifestă în consecinţă.
10. Trăsături ale descrierii:
- cadrul natural realizat prin imagini artistice: “Pe apă vântul trece cu foşnet de mătăsuri”
- imagine auditivă; “De-aici pădurea-ncepe cu scorburi şi cu cerbi” - imagine vizuală;
“Amintirea-i cu miros de colb şi de gunoi” - imagine olfactivă
- prezenţa figurilor de stil: epitete cromatice „stâlpi rumeni”, metafora personificatoare
“Cerul cu mâini crăpate de vânt”

Subiectul al II- lea (20 de puncte)


Scrisoare despre impactul telefoniei mobile asupra vieţii de zi cu zi:

Timişoara, 22 mai 2007***

Dragă George,

Vreau să îţi spun că sunt foarte fericită. Ieri am primit cadou un nou telefon mobil. Este
din ultima generaţie 3G, aşa că de acum încolo ne va fi mult mai uşor să comunicăm.
Cred că trebuie să îi mulţumim celui care a inventat telefonia mobilă, deoarece ne-a
uşurat foarte mult viaţa, făcând comunicarea mult mai rapidă şi, în acelaşi timp, ne ajută
să economisim timp şi bani.
Consider că este mult mai rapid şi mai ieftin să îţi trimit un SMS ca să aflu ce mai faci,
decât să îţi scriu în fiecare zi câte o scrisoare. Astfel, pot primi mai repede şi răspunsul
tău.
Nici cu pozele nu va mai fi o problemă. Există MMS-ul şi astfel vom putea vedea mai
repede pozele făcute în diferite situaţii şi locuri în care am fost.
Această invenţie va micşora distanţa dintre Timişoara şi Brăila, ne va face comunicarea şi
schimbul de informaţii mult mai uşor.
Şi atunci, poţi să mă întrebi de ce îţi scriu şi nu-ţi trimit SMS-uri, BIP-uri etc.? Pentru că
abia aştept activarea cartelei pentru a putea vorbi cu tine.
Cu drag,
Dorin/Dorina Teodorescu

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Categoria estetică a fantasticului ilustrată într-o nuvelă fantastică studiată:


* “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu
* “La hanul lui Mânjoală” de I.L.Caragiale
* “La ţigănci” de Mircea Eliade
(Alina Vişan)

Rezolvare Varianta 57 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Radu Stanca, “Floarea-soarelui”)

1. Sinonime: făptură = fiinţă; descătuşând = eliberând; trudiţi = muciţi, obosiţi; frenetică


= exaltată, nestăpânită, entuziastă;
2. Sens conotativ al cuvintelor “noapte” şi “raze”: *În ziua secerişului, sătenii s-au trezit
cu noaptea în cap. *Când i-a zâmbit, o rază de speranţă s-a ivit în sufletul tinerei fete.
3. Rolul cratimei în sructurile “mă-nvârt” şi “floarea-soarelui”:
*în prima structură, cratima leagă două cuvinte pentru a le pronunţa fără pauză, pentru
înlocuirea vocalei iniţiale “î” şi pentru păstrarea măsurii şi ritmului versurilor;
*în structura a doua, cratima se foloseşte pentru scrierea corectă a unui cuvânt compus.
4. Câmpul semantic al “luminii”: strălucitoare, răsari, raze, soare.
5. Mărci lexico-gramaticale ale eului liric:
- pronumele la persoana I singular: mă, mi-, eu, mei, imi, -mi, mele
- verbe la persoana I: -nvârt, aplec, stau, ridic, simt.
- adresarea directă prin :
- pronume de persoana a II-a : ta, tu, tine
- verbe la persoana a II-a: trimiţi, apui, răsai
6. Tema iubirii, motivul solitudinii.
7. Măsura versurilor este de 10-11 silabe . Rima în prima strofă este îmbrăţişată iar în
următoarele trei strofe este încrucişată.
8. Figură de stil: Personificarea “zarea călătoare” ilustrează efemeritatea sentimentului de
iubire. Poetul caută iubirea, iar când o găseşte realizează că acesta trecător, întrucât
dispare precum “zarea călătoare”, iar eul liric se simte trist şi dezamăgit până când
sentimentul înălţător apare din nou.
9. Ultimele două strofe sugerează revenirea speranţei pentru a trăi o nouă iubire, metafora
soarelui sugerând lumina şi strălucirea acestui sentiment. Iubita este fiinţa care readuce în
inima eului liric dragostea, acea “frenetică substanţă” ce constituie esenţa vieţii,
exprimând certitudinea fericirii viitoare: “simt”. “Câmpul plin” este metafora pentru
sufletul poetului în care se iveşte o “harnică speranţă”- personificare ce exprimă nădejdea
că va regăsi fericirea pierdută. Iubirea îi dă poetului forţa creatoare, ilustrată prin
metafora ”florile fiinţei mele”, revigorându-i întregul trup, care începe să pulseze sub
acţiunea sentimentului ce-i “urcă prin arterele rebele”. Catrenul are măsura de 10-11
silabe şi rima încrucişată.

10. Titlul poeziei ilustrează dependenţa eului liric de iubire, prin sensul conotativ pe care-
l are substantivul compus “floarea-soarelui”. Sufletul poetului, asemenea plantei care se
roteşte după soare, “floarea-soarelui”, este în continuă căutare a iubirii care îl încălzeşte,
îi dă strălucire, viaţă şi, mai presus de toate, puterea de a rodi, de a-şi desăvârşi opera sub
razele binefăcătoare ce-i mângâie sufletul. Eul liric este sortit să caute şi să descopere
acest sentiment fără de care nu ar putea crea, întrucât o floare fără lumină şi fără soare nu
poate rodi, ci se veştejeşte şi moare.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi.”
(Nicolae Iorga)

Pentru societate, adevărul, la fel ca majoritatea valorilor morale, a pălit de-a lungul
timpului, devenind fad, lipsit de substanţă şi a căpătat un înţeles abstract. Refuzând
adevărul, întrucât “a refuza” este mai uşor decât“ a înţelege”, oamenii s-au afundat treptat
în propria plasă ţesută din ipoteze şi minciuni. Însă, adevărul nu a dispărut, el le-a fost
dăruit oamenilor de către Creator, iar pentru a-l redescoperi, aceştia ar trebui să caute
adânc în sufletele lor, deoarece, după cum afirmă şi Nicolae Iorga, “Nu e greu să găseşti
adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi”. În sprijinul acestei afirmaţii, aduc următoarele
argumente:
· Pentru început, consider că primul pas în aflarea adevărului este ca oamenii să
realizeze că ei înşişi trăiesc în minciună. Spre exemplu, Iisus i-a învaţat pe semenii săi că
religia nu înseamnă credinţă şi că templul nu este un lăcaş construit de mâini omeneşti, ci
însuşi sufletul omenesc în care El a aprins lumânarea credinţei. Înşelată de puterea
banului, societatea a înlocuit adevăratul templu cu biserica - o instituţie care încă din cele
mai vechi timpuri s-a dovedit a fi o afacere profitabilă în cadrul căreia iertarea păcatelor
este vândută “credincioşilor” contra unei sume de bani, viaţa veşnică putând fi, de
asemenea, cumpărată. Afundându-se treptat în minciuni, oamenii au înlocuit legea iubirii
şi a iertării aproapelui cu practicarea de ritualuri religioase, deseori plictisitoare, cu
predici monotone şi greoaie, pe care mulţi nici nu se mai obosesc să le înţeleagă,
minţindu-se pe sine că mergând la biserică au credinţă şi că oricum, ântuirea le va fi dată
gratuit.
· În al doilea rând, cred că ceea ce le lipseşte oamenilor este însăşi dorinţa de a găsi
adevărul pur, aşa cum le-a fost dat. ocietatea se amăgeşte în continuare, imaginându-şi un
Iisus mitic care va sosi călare pe un nor şi o va mântui fără să merite, şi care nu va ţine
seama de greşelile comise de aceasta. Aşa că oamenii, refuzând adevărul şi idolatrizând
banul, au creat un sistem în care domneşte suspiciunea, ura şi teama de a nu pierde
agoniseala de-o viaţă - teamă nejustificată, întrucât oricine ştie că dincolo de moarte,
sărac şi bogat, bolnav şi sănătos, sunt egali în faţa lui Dumnezeu şi judecaţi după greşelile
săvârşite.
În concluzie, sunt întru totul de acord cu afirmaţia lui N. Iorga şi cred că dacă oamenii şi-
ar dori cu adevărat să iasă din rutina vieţii cotidiene , renunţând la haina de formalităţi pe
care o poartă, ar redescoperi adevărul pur - chintesenţa vieţii, aşa cum le-a fost dăruit la
facere.
(Velicu Raluca)
SUBIECTUL AL II-LEA - altă propunere de rezolvare

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga, aceea ca “Nu e greu să găseşti adevărul, e
greu să ai dorinţa de a-l găsi”.
În primul rând, se ştie că, uneori, «adevărul doare», cum spune un proverb cunoscut. De
aceea, multe soţii, bănuind că partenerii lor le înşală, preferă să rămână în întuneric, nici
să confirme şi nici să infirme presupunerea, mergând după principiul «ceea ce nu ştii nu
te poate răni».
Ca al doilea argument, aduc în atenţie o întâmplare perfect reală. Maria, o elevă silitoare
la un prestigios liceu din capitală, s-a apucat să fumeze pentru a intra în grupul elevilor
populari din clasa ei. Este zărită într-un bar, practicându-şi noul obicei, de o vecină care
decide să îi povestească totul mamei fetei. Aceasta din urmă nici nu a vrut să audă de aşa
ceva, a negat totul cu vehemenţă, susţinând că fata ei este un înger, aşadar nu poate fuma.
Un contrariată, vecina i-a propus mamei să se ducă în barul X şi să se convingă singură.
Au urmat saluturile politicoase şi despărţirea.
Mama a rămas în dubiu: să aibă încredere în Maria, sau chiar să se ducă în acel bar pentru
a vedea cu ochii ei? Până la urmă, a decis să nu acţioneze în niciun fel, nici măcar să o
interogheze pe Maria. I-a fost mai comod să nu se implice, să păstreze imaginea perfectă
pe care o avea despre copilul ei, pentru că altfel ar fi trebuit să ia măsuri şi acest fapt i-ar
fi creat un disconfort.
În concluzie, câteodată, atunci când ne e frică de ce vom descoperi, preferăm să rămânem
în întuneric, deoarece este un efort să vrei să ştii adevărul.
(Alina Neacşu)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Direcţia modernistă promovată de Eugen Lovinescu în cultura română, ilustrând-o cu un
text narativ adecvat:
* “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu
* “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
* “Patul lui Procust” de Camil Petrescu
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
(Modernismul lovinescian poate fi ilustrat şi cu romanul “Ion” de Liviu Rebreanu,
punând accentul asupra elementelor de arhitectură grandioasă a epicului, a complexităţii
psihologice care defineşte protagonistul, limbajul artistic, compoziţia romanului etc.)

Rezolvare Varianta 58 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(George Topîrceanu, “Armonii vesperale”)

1. Omonime cu “cer” şi “note”. *La grădina botanică au adus o nouă specie de cer.
(arbore înalt, înrudit cu stejarul) *Cer numai să i se facă dreptate. *Pe cer stelele
străluceau misterios. *La examen a obţinut note mari. *Acest instrument de percuţie
scoate note acute. Eugen Simion a făcut nişte note critice privind opera politică a lui
Mihai Eminescu. *Despre evenimentul de la Ateneu a apărut doar o singură notă într-un
ziar.
2. Abateri de la normele actuale: crisanteme-crizanteme; (se) desinau-(se) desenau
3. Folosirea a două semne de punctuaţie din strofa a treia. Virgula din primul vers al
strofei a treia desparte interjecţia „O” de restul propoziţiei, marcând o pauză de rostire şi
având nuanţă emoţională. Semnul exclamării din versul al doilea evidenţiază o
exclamaţie retorică şi este semn de punctuaţie pentru propoziţia exclamativă. Semnul
întrebării din ultimul vers marchează o interogaţie retorică „ Ce rugi […] se desinau în
atmosferă pe cerul dur de ametist?” şi este semn de punctuaţie pentru propoziţia
interogativă.
4. Rolului stilistic al gerunziului în versul: “Orisontând în ritmul mistic albumul stinselor
poeme…”. Verbul la gerunziu, „orisontând”, exprimă o acţiune în desfăşurare şi de
durată, ilustrând continuitatea stării de contemplare a orizontului, a depărtărilor.
5. Tema naturii, motivul parcului, motivul înserării
6.Cromatica poeziei este variată, de la nuanţele luminoase la cele întunecate. Culorile
aşezate în antiteză - de la speranţa cu “rozele senzaţii”, la deprimarea “cu-ndoliate
crisanteme” - transmit o stare de confuzie, de bulversare. Alte sugestii cromatice sunt
conţinute în referirile la pietre preţioase: violetul ametistului şi albastrul safirului, ca
simboluri ale stării de nevroză şi halucinaţie. Asocierea culorilor pastelate cu cele tari
creează un impact vizual puternic asupra cititorului. Finalul poeziei este funebru, în nota
tristeţii simboliste, deoarece simţămintele deprimante sunt sugerate de “pacea violetă”,
iar negrul este reiterat în cele mai surprinzătoare asociaţii: “negre sfere siderale”, “o
neagră siluetă”
7. Imagini artistice: „cerul dur de ametist”-imagine vizuală; „cântări funebre”-imagine
auditivă
8. Trăsături simboliste.
- prezenţa parcului funebru, morbid, ca element citadin simbolist, cu efecte nocive pentru
om: “parcul rozelor senzaţii cu-ndoliate crisanteme”
- muzicalitatea este exprimată direct sau sugerată prin enumerarea diferitelor sunete, note,
compoziţii şi ansambluri muzicale: “vesperala simfonie”, “note vagi”, “tăcuta
orchestrare”, “cântări funebre”, “calmul pur al simfoniei”, “la bemol”
- cromatica este exprimată direct sau sugerată, prin asocierea culorilor cu diferite pietre
preţioase „cerul dur de ametist”; “safire”, “violetă”, “neagră”, “funerare”, “-ndoliate”
- stările de tristeţe, spleen, dezolare, moarte spirituală sugerate de simboluri cromatice,
muzicale, stări dezolante: “-ndoliate”, “muribundă”, “funerare”, “nostalgii”; “ore
funerare”; “amurgul trist” etc.
9. Titlul poeziei, “Armonii vesperale”, este reprezentativ pentru simbolism, fiind format
prin asocierea a două figuri de stil, o imagine auditivă (armonii) şi o imagine vizuală
(vesperale = de seară, serale). Cele două cuvinte sunt neologisme, caracteristice poeţilor
simbolişti, cu predilecţie lui Topîrceanu.
10. Ultima strofă a poeziei schimbă registrul liric, de la agitaţia sumbră la o “linişte
regală”. Atmosfera devine magică, epitetele cromatice compun o imagine şocantă a
simţirii poetice, simbolizată de albastrul safirelor şi pacea violetă, culori reci, închise,
depresive. Suava imagine auditivă a simfoniei pure linişteşte, calmează starea interioară a
eului liric, fiind dublată de apariţia neaşteptată a unei negre siluete, imagine vizuală ce ar
putea simboliza ivirea iubitei. Finalul poeziei emană o “linişte regală”, senzaţie care se
prelungeşte la nesfârşit prin punctele de suspensie. Catrenul are rimă încrucişată, versuri
lungi cu măsura de 18 silabe.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Întocmirea unei cereri:

Domnule Director,

Subsemnata, Silvia Leonte, domiciliată în Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, nr. 18,
absolventă a Liceului Teoretic „Octavian Goga” din localitate, vă rog să aveţi bunăvoinţa
de a mă primi în audienţă, în măsura timpului de care dispuneţi.
Solicit această audienţă, deoarece doresc să mă angajez pentru perioada vacanţei de vară
la Compania de Asigurări „Viitorul”, pe care o conduceţi şi aş dori să-mi oferiţi prilejul
de a vă convinge despre seriozitatea şi capacitatea mea pentru a face faţă cu succes într-
un post de agent de asigurări.

29 iulie 2007
Vă mulţumesc,

Domnului Director al Companiei de Asigurări „Viitorul”, Sibiu

*** În lucrarea de examen, cererea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezentarea personajului tipic într-o creaţie realistă în proză, studiată:


*Ghiţă - nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
*Mara - romanul “Mara” de Ioan Slavici
*Vitoria Lipan - romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
*Ion - romanul “Ion” de Liviu Rebreanu
*Felix Sima/ Otilia Mărculescu/ Costache Giurgiuveanu/ Stănică Raţiu/ - romanul
“Enigma Otiliei de
George Călinescu
*Ilie Moromete - romanul “Moromeţii” de Liviu Rebreanu
(Alina Vişan)

Rezolvare Varianta 59 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Vinea, “Insomnii”)

1. Sens conotativ “inima”, “stelele”: *Din cauza întunericului, i-a sărit inima din piept.
La Premiile “Oscar” au fost prezente toate stelele cinematografiei americane.
2. Câmpul semantic al cuvântului “noapte”: “stelele”, “luna”
3. În structura “lanţurile-i”, cratima are rolul fonetic de a păstra măsura versurilor de la 11
la 10 silabe, prin rostirea fără pauză a substantivului “lanţurile” şi a pronumelui personal
“i”.
4. Sinonime : orologiu = ceas; a (se) stinge = a (se) păli, a apune, a dispărea; veghe =
pază; boltit = arcuit
5.Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric:
- pronume la persoana I singular – “mea”, “mine”
- pronume la pers. a II a singular – “te”, “tăi”
- pronume la pers I plural. – “nostru”, “ne”
- adresarea directă: “Inima mea te cheamă din noapte”
6. Motivul visului (oniric), motivul lunii
7. Trecerea pronumelor de pers a II a sg., la pers I plural în ultima strofă: În incipitul
poeziei, pronumele la persoana a II a singular exprimă nerăbdarea eului liric de a fi
alături de iubita sa, “Inima mea te cheamă”, iar primul vers al strofei a doua sugerează
comuniunea dintre sufletele celor doi îndrăgostiţi, “Ochii tăi se deschid în mine” (se
spune că ochii sunt oglinda sufletului). În ultima strofă, pronumele apare la persoana I
plural, “nostru”, “ne”, deoarece iubirea s-a împlinit, cuplul s-a desăvârşit erotic şi se
visează deja împreună “sub umbrarul (iederei) de vecie”.
[Atenţie! În poezie nu există verbe la persoana a II-a, aşa cum se menţionează în cerinţa
de la punctul 7!]
8. Repetarea comparaţiei în a doua strofă: Poetul Ion Vinea foloseşte această repetiţie de
comparaţii pentru a accentua comuniunea erotică dintre cele două inimi, o legătură
trainică asemănătoare cu aceea a doinei care alină veghea în stâne, cu puritatea nuferilor
care plutesc pe luciul lacului şi cu lumina misterioasă a lunii, reflectată în apa fântânii.
Forţa iubirii reuneşte într-o armonie desăvârşită emoţia spirituală a doinelor cu
elementele telurice (nuferii, lacul, fântâna) şi cosmice (luna), sugerând împlinirea extatică
a iubirii în sufletul eului liric.
9. Ultimele două strofe ale poeziei: În penultima strofă, eul liric foloseşte imaginea
auditivă, prin care compară ochii iubitei cu doinele ce se aud în stâne, “ca doinele în
veghile stâne”, şi imagini vizuale, asemănând sufletul iubitei cu cu nuferii şi luna: “ca
nuferii în iezere line,/ ca luna pe fundul fântânii”, imagini artistice realizate printr-un şir
de comparaţii. Ultima strofă evocă împlinirea sublimă a iubirii, cuplul de îndrăgostiţi este
sudat, ei au devenit “nostru” şi au aceleaşi aspiraţii, ilustrate prin pronumele “ne”, fiind
îmbiaţi de iedera boltită să-şi petreacă „visul nostru de viaţă şi moarte[…] sub umbrarul
ei de vecie”. Ultimul vers sugerează ideea că cele două suflete erau predestinate să se
întâlnească, deoarece soarta i-a legat unul de altul “cu lanţurile-i prinse de soartă”.
10. Titlul este sugestiv pentru starea emoţională puternică în care se află eul liric, care-i
goneşte somnul şi liniştea, agitaţie sentimentală sugerată de substantivul „insomnii”, pus
la numărul plural. El îşi cheamă cu gândul iubita în fiecare noapte, când natura doarme,
stelele şoptesc, iar ochii ei, ca oglindă a sufletului, se cufundă în inima lui: “Ochii tăi se
deschid în mine”. Cuplul se împlineşte, cele două inimi se contopesc într-un destin
comun, al iubirii.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Text argumentativ: „ Nu să fii bogat te face fericit, ci să devii bogat”(Stendhal).

În societatea contemporană, dacă ar fi să întrebi fiecare om ce îşi (mai) doreşte în viaţă,


răspunsul cel mai frecvent ar fi „bani”. Pentru a putea trăi liniştiţi, lipsiţi de grija zilei de
mâine, este într-adevăr nevoie de bani, numai că aceştia aduc mulţumire doar dacă sunt
munciţi de noi, deoarece nu poţi fi cu adevărat fericit decât dacă tu eşti în stare “să devii
bogat.”
Primul argument s-ar referi la satisfacţia simţită atunci când ai reuşit într-o afacere a cărei
idee îţi aparţine, atunci când vezi înflorind câştigurile, ca urmare a inventivităţii,
eforturilor şi propriei seriozităţi. Dacă afacerea este preluată de la părinţi, implicarea nu
este totală, aportul pe care îl ai nu-ţi aduce satisfacţii prea mari şi de multe ori se întâmplă
să nu te potriveşti cu cele gândite şi organizate de altcineva.
În al doilea rând, când munceşti pentru banii proprii, altfel îi iubeşti, în chibzuieşti, nu-i
poţi risipi cu inconştienţă şi-ţi poţi face bucurii fără să ai sentimentul vinovăţiei că
iroseşti banii altcuiva.
În ultimă instanţă, dacă ai fi bogat de mic copil, nu poţi cunoaşte viaţa în toate aspectele
ei, nu-ţi poţi fixa şi conştientiza limitele, nu poţi fi fericit cu adevărat, pentru că totul îţi
vine de la sine şi bogăţia nu-ţi poate aduce bucurii reale ori satisfacţii profunde.
Concluzia este, fără drept de tăgadă, că „Nu să fii bogat te face fericit, ci să devii bogat”,
după cum spunea Stendhal, afirmaţie care şi-a dovedit valabilitatea în toate epocile.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale nuvelei psihologice, prin referire la o operă literară studiată, aparţinând
unui autor canonic:
* “În vreme de război” de I.L.Caragiale
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
(Mihai Zamă)
Rezolvare Varianta 6 Limba Romana
VARIANTA 6
Subiectul I (40 de puncte)
1. Sinonime: străvezie = diafană, transparentă, palidă; umbra = fantasma;
noianul = abisul, imensitatea, adâncul; zadarnic = inutil
2. Rolul virgulei în versul: “Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump”:
- marchează vocativul “iubite înger scump”;
- marchează cezura (pauză ritmică în interiorul versului, pe care-l desparte în
două emistihuri, pentru a susţine cadenţa poeziei)
3. Sens conotativ: În vis mi-a apărut un înger. Sens denotativ: Tânărul este slab
de înger.
4. Expresii/locuţiuni: a fi cu inima împăcată; a avea inimă de piatră; a nu avea pe
cineva la inimă; a-i râde inima; a muri de inimă rea;
5. Tema iubirii; tema timpului; motivul visului
6. Poezia este o confesiune lirică scrisă la persoana I singular, definind lirismul
subiectiv. Ca majoritatea poeziilor erotice eminesciene, această creaţie exprimă
nefericirea eului liric pentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care
îndrăgostitul şi-o readuce în memorie: “În trista amintire a visului frumos…”.
7. Figură de stil: “iubite înger scump” – „iubite” adjectiv cu tentă de vocativ care
denotă aproprierea afectivă a invocaţiei, „înger” fiind o metaforă hiperbolizantă,
în final epitetul “scump” punând în valoare intensitatea sentimentului de iubire şi
frumuseţea divină a femeii.
8. Trăsături romantice:
- iubirea neîmplinită;
- iubita-înger;
- motivul visului;
- nefericirea îndrăgostitului din cauza pierderii iubirii;
- dezamăgirea eului liric, aflat mereu în căutarea idealului de iubire
9. Titlul reprezintă o revelare a motivului trecerii timpului, amintirile aduse din
valurile vremii impresionează prin pregnanţa detaliilor, sunt dulci ca spuma
valurilor, dar cu timpul îşi diminuează din amplitudine şi se pierd în marea
prezentului. Punctele de suspensie sugerează nostalgia eului liric pentru
zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce: “Zadarnic după umbra ta dulce le
întind: / Din valurile vremii nu pot să te cuprind”.
10. În prima strofă este evidenţiat sentimentul însingurării poetului, al îndepărtării
de iubire, prin evocarea timpului care a trecut implacabil. Eul liric aspiră către o
iubire ideală, atitudinea poetică ilustrând dorinţa îndrăgostitului de a trăi pe deplin
sentimentul de iubire. Ca în majoritatea poeziilor erotice eminesciene, eul liric
realizează un scurt dar sugestiv portret al iubitei, folosind epitete şi comparaţii:
“braţele de marmur”, părul lung, bălai”, “faţa străvezie ca faţa albei ceri”,
“zâmbetul […] dulce”. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-o metaforă
inedită: “Femeie între stele şi stea între femei”. Nostalgia şi nefericirea neputinţei
de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: “Şi întorcându-ţi faţa spre
umărul tău stâng/ În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. Este prezent şi epitetul
„dulce” specific poeziei eminesciene. Eminescu alcătuieşte şi un scurt portret al
iubitei care are: „părul lung, bălai:, „faţa străvezie”, „zâmbetul dulce”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Buşteni, 29.06.2007***

Dragă George ,

Ce rău îmi pare că nu ai venit şi tu cu părinţii în excursie la Buşteni. Aici totul este
minunat, pur şi simplu fascinant: aerul este atât de curat , iar peste tot unde îţi
arunci ochi zăreşti numai peisaje de un verde reconfortant,. Am chiuit atât de tare
încât a reverberat până departe sunetul entuziasmului meu nestăpânit.
Uite, de pildă, ieri am făcut o scurtă plimbare cu părinţii pe munte. Am rămas fără
cuvinte, deoarece am luat-o pe nişte poteci ce păreau a fi neumblate. Cum le
urcam de zor le vedeam cum se împletesc înspre vârful muntelui, iar când am
ajuns acolo după două ore de mers încontinuu nu-mi venea să cred ochilor cât
de frumoasă era panorama întregii zone. Erau în apropiere câteva piscuri mai
înalte dar golaşe, dar încercând să trec de cealaltă parte a muntelui am rămas
înmărmurită deoarece erau numai hăuri. Ameţeam numai că mă uitam, aşa că
am renunţat imediat la intenţia de a înainta. Imaginea ce se ivea în faţa ochilor
era de o sălbăticie nemaivăzută, iar în drumul nostru înspre casă am văzut şi
două căprioare care păşteau liniştite în apropierea unei oglinzi de apă. A fost într-
adevăr o zi minunată !
Sunt atât de emoţionată şi de surescitată, încât, cu toată oboseala, am vrut să-ţi
scriu imediat, ca să-ţi transmit şi ţie o părticică din extraordinarele senzaţii pe
care le-am încercat astăzi.
Te îmbrăţişez cu drag,
Vasile/ Vasilica

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Forme de manifestare ale dramaturgiei în teatrul modern, ilustrate într-o operă


studiată:
* “Jocul ielelor” de Camil Petresci
* “Iona” de Marian Sorescu
(Mihaela Ioana Ciocan)

Rezolvare Varianta 60 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(B. Fundoianu, “Hiems”)
*hiems lat., s.f., iarnă;
1. Câmpul semantic al iernii: “crivăţ”, “ninge”, “atâta alb”, “iarnă”.
2. În structura “pare-odaia” cratima este folosită pentru pronunţarea celor două cuvinte
fără pauză şi pentru păstrarea măsurii şi a ritmului strofei
3. Omonime “somn”: *Este târziu şi mi s-a făcut somn. *A pescuit în Dunăre un somn
uriaş.
“natură” *Primăvara natura se trezeşte la viaţă. *Am cumpărat un tablou cu natură
moartă. *Nu se cunoaşte natura virusului gripal care s-a răspândit în tot oraşul.
4. Repetiţia “ninge, ninge, ninge” sugerează cititorului imaginea vizuală de ninsoare
abundentă, de parcă este sfârşitul lumii, “ca-ntr-un sfârşit de veac”
5. Figuri de stil: * “foc sărac” – epitetul compune imaginea vizuală a focului din vatră,
singurul reper de protecţie şi mângâiere în viforoasa iarnă;
* “urlă crivăţ” - personificare, prin care se sugerează efectele naturii dezlănţuite şi în
fiinţa umană, reverberaţiile comuniunii om-natură;
6. Eul liric foloseşte persoana a II-a în adresarea directă către orice om, în general, ori
către sine însuşi, ca o dedublare a sinelui: “De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia
toată;”
7. Tema naturii, motivul iernii.
8. Contrastul alb-negru evidenţiază zăpada abundentă care acoperă apocaliptic întreaga
fire şi simbolul morţii sugerat prin “ciorile”, “negre”, “ciori ca de funingeni”. Planul
exterior al naturii se îmbină cu planul interior al simţirii, idee sugerată de metafora cu
nuanţă antitetică “atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet”.
9. Ultima strofă amplifică starea de tristeţe şi suferinţă a eului liric, care se simte claustrat
în propriul spaţiu, sugerând apropierea morţii, deoarece “o raclă îţi pare-odaia toată”.
Gândurile sumbre sunt comparate cu ciorile “şi gândurile pleacă în stol funinginit/ ca
ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată”. În această strofă sunt prezente imagini vizuale
precum “prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată”, “ciori ca de funingeni aştept-un hoit
trântit”, unde predomină culoarea neagră sugerând starea depresivă în care este cufundat
eul liric. Strofa este o cvinarie (strofă de cinci versuri), versurile sunt lungi, cu măsura de
13-14 silabe.
10. Sugestia textului liric este ilustrată prin figuri de stil; comparaţii: “gândurile pleacă în
stol funinginit,/ca ciorile ce, ….”, epitete “negre”) care compun un peisaj unic prin
îmbinarea imaginilor vizuale (“în vatră-i foc sărac”, “ninge-ntr-însul necontenit de-un
veac”) cu cele auditive (“urlă crivăţ”), cromatice (ciorile ce, negre), provocând emoţii
puternice cititorului.

Subiectul II (20 de puncte)


Scrisoare de intenţie:

Stimate Domnule Director, ***

Mă numesc Alin Stoian, sunt absolvent al Liceului Economic din Galaţi, specialitatea
“lucrător în comerţ”. Vă adresez rugămintea de a mă angaja în postul vacant de vânzător
pentru perioada vacanţei de vară, la restaurantul Mc Donald’s, pe care îl conduceţi.
Menţionez că am luat cunoştinţă despre existenţa postului de vânzător din anunţul pe care
dumneavoastră l-aţi publicat în ziarul “Adevărul” şi vă informez că am atestat în această
profesie, eliberat de liceul susmenţionat. Aş vrea să adaug că sunt pasionat de acest gen
de activitate, lucru despre care mi-am dat seama atunci când lucrat în vara precedentă.
Menţionez că am înclinaţii certe pentru acest fel de ocupaţie, deoarece sunt îndemânatic,
zâmbitor şi amabil cu clienţii dar, mai ales, am o mare putere de muncă. V-aş rămâne
recunoscător dacă mi-aţi fixa o zi în această săptămână pentru un interviu sau pentru o
discuţie în care v-aş putea convinge despre calităţile mele.
Anexez un curriculum vitae şi, în speranţa unui răspuns favorabil, vă transmit întreaga
mea consideraţie, Alin Stoian
Giurgiu, 26.06.2007

Domnului Director al restaurantului “Mc Donald’s, Galaţi

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Perspectiva narativă într-o operă epică studiată [citatul din cerinţă defineşte naratorul-
personaj (romanul subiectiv) sau naratorul omniscient (romanul obiectiv)]:
Romane subiective:
* “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
* “Patul lui Procust” de Camil Petrescu
* “Maitreyi” de Mircea Eliade
Romane obiective:
* “Mara” de Ioan Slavici
* “Baltagul” de Mihai Sadoveanu
* “Ion” de Liviu Rebreanu
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Moromeţii” de Marin Preda
(Dragoş Zevedei)

Rezolvare Varianta 61 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Creangă, “Amintiri din copilărie”)

1. Polisemia cuvântului cap: Capul mafiei locale a fost prins de poliţie azi dimineaţă. A
lucrat atât de mult la matematică încât îl doare capul. Ca podăriţă, Mara are avantajul de
a-şi aşeza coşurile cu marfă la capul podului, unde vânzarea era bună, deoarece pe acolo
trecea toată lumea. A reuşit în afaceri pentru că a făcut toate lucrurile cu cap.
2. În structurile: “cumpăra-ni” şi “fost-a” cratima indică inversiuni şi marchează
pronunţarea fără pauză a cuvintelor pe care le leagă. Ambele structuri ilustrează registrul
popular şi oralitatea textului, prin forma inversată a verbelor: “cumpăra-ni” - pronumele
este postpus verbului; “fost-a” - auxiliarul a avea este, de asemenea, postpus verbului.
3. Antonime: blând # fioros; sever, aspru; leneş # harnic; amărăsc # înveselesc; tulbură #
limpezesc, liniştesc
4. Sensul expresiilor: “era faţă” = era de faţă, era prezent; “de-a rândul” = pe rând; rând
pe rând
5. Mărci ale oralităţii:
- registrul popular al limbajului: cuvinte şi expresii populare („era faţă” „de-a rândul”,
“după câtă minte avea”, “cofă”); forma populară a inversiunilor verbale (”cumpăra-ni”,
“fost-a”); dativul etic (”cât mi ţi-i melianul”)
- prezenţa interjecţiilor: “iată”, “ia”
- regionalisme: „isonari”, „helgea”, „iţari”, „puricale”, „droaga”, “crida”
- exclamaţii: „Dumnezeu să-l ierte!”,
- formule specifice oralităţii: „zicea el”,
6. Trăsături ale domnitorului Ghica-Vodă exprimate în mod direct de către narator:
„frumos la chip”; “blând cum era”;
7. În acest text, autorul este Ion Creangă, naratorul este şi personajul principal, Nică, de
aceea perspectiva narativă defineşte naraţiunea la persoana I.; personajele prezente în text
sunt: Nică, părintele Duhu, Ghica-Vodă şi Nică Oşlobanu. Relaţia naratorului-personaj cu
cititorul este apropiată, întrucât povestirea la persoana I şi oralitatea stilului dau impresia
de confesiune, de spunere către cititor, trăsături care susţin arta naraţiunii specifică lui Ion
Creangă.
8. Textul aparţine realismului, întrucât ilustrează un aspect al vieţii reale: şcoala
moldovenească de la jumătatea secolului al 19 lea (1952), în Târgul-Neamţului, sistemul
de învăţământ de atunci, influenţat foarte mult de Biserică, fiind relatate întâmplările unui
tânăr elev, pus în situaţii şi împrejurări verosimile: vizita domnitorului şi atitudinea
oamenilor, examene, exerciţii de matematică, lecţiile din clasă etc.
9. Şcoala de odinioară apare ca o anexă a Bisericii, materiile studiate erau predominant
religioase, profesorii erau de cele mai multe ori slujitori ai Bisericii, iar clădirea şcolii se
afla pe lângă un aşezământ bisericesc. Examenele şi testările se dădeau înaintea unui
stareţ ale cărui principale îndemnuri erau acelea de a neglija materiile laice care „amărăsc
inima şi tulbură sufletul” şi de a se dedica studiului „ceaslovului şi psaltirii”. Conţinutul
lecţiilor era la aprecierea subiectivă a dascălului şi, în funcţie de acesta, studiul mai mult
sau mai puţin aprofundat al disciplinelor ştiinţifice ca aritmetica, gramatica, geografie.
10. Fragmentul este o autocaracterizare a naratorului, plină de umor, în care îşi
evidenţiază defectele şi comoditatea la învăţătură: „bun de hârjoană şi slăvit de leneş;
leneş fără păreche””, atât ca urmare a predispoziţiei sale cât şi ca rezultat al educaţiei
greşite primite de la mama sa. Orbită de dorinţa de a-şi vedea fiul popă, mama îl răsfaţă
pe băiat, doar-doar acesta va învăţa carte. Aceste trăsături îl pun în antiteză cu ceilalţi
copii veniţi la şcoală din dorinţa sinceră de învăţa. Stilistic, se remarcă registrul popular
-”bun de hârjoană”, “leneş fără pereche”, “după câtă minte avea”-, combinaţii neaşteptate
de cuvinte - “slăvit de leneş”, care susţin umorul şi oralitatea stilului, definind astfel arta
naraţiunii lui Ion Creangă.

Subiectul II (20 de puncte)


Rezumatul textului citat la Subiectul I, din opera literară “Amintiri din copilărie” de Ion
Creangă:
În 1852, are loc la Târgul-Neamţului inaugurarea Şcolii Domneşti la care participă
domnitorul Moldovei, Ghica-Vodă, înconjurat de o mulţime de lume. Printre elevii
participanţi la deschidere, frumos îmbrăcaţi şi aranjaţi, se găsea şi naratorul-personaj,
impresionat de cuvintele domnitorului, care ţine un discurs emoţionant şi pilduitor.
Protagonistului-narator nu-i ardea de şcoală, pentru că era prea leneş şi delăsător. În
continuare, este descris sistemul de învăţământ de la acea perioadă, cu dascălii lui,
părintele Duhu şi stareţul Nionil, precum şi materiile predate, care erau la bunul plac al
profesorilor, cu accent pe învăţăturile religioase, în detrimentul disciplinelor laice:
aritmetica, gramatica, geografia. Exerciţiile şi exemplele date elevilor erau preluate din
viaţa cotidiană. Părintele Duhu, supărat că stareţul Nionil îi reţinuse salariul pe nedrept,
transformă situaţia personală într-o problemă de matematică, aplicând regula de trei
simple.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Raportul autor-eu liric, pe baza unei poezii moderne studiate:


*”Testament” de Tudor Arghezi
* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi
* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu
* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu
(Luiza Anghel)

Rezolvare Varianta 62 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Creangă, “Amintiri din copilărie”)

1. Alt sens al cuvintelor “a petrece”, “a frământa”: *Vom petrece minunat în această


excursie. *De la o vreme, se petrec lucruri ciudate. *Dacă se frământă bine aluatul,
cozonacii sunt pufoşi. *Toată săptămâna m-am frământat din cauza examenului.
2. Virgulele izolează atributul apoziţional de restul propoziţiei, care explică cine era
Vasile Bordeianu: “Abia spre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a
dus în Humuleşti”.
3. Expresii/ locuţiuni: “am tras o raită”, “n-am închis ochii”, “a dat holera peste mine”,
“îmi ardea sufletul în mine”
4. Sinonime: a secera = a ucide, a distruge; belea = necaz, năpastă, nenorocire
5. Autocaracterizare
6. Mărci ale oralităţii:
- formule specifice oralităţii: “vorba ceea”
- cuvinte şi expresii populare: “frecătură”, “amânar”, “m-a lăsat în voia mea”, “Lucrul rău
nu piere cu una cu două”.
- regionalisme: “mere turture”, “cofăiel”, “hoştinele”
7. Realismul este ilustrat prin:
- precizarea timpului real, “pe la august […] de la 48″ şi a localităţilor: “Humuleşti”,
“stâna în dumbrava Agapia”, “podul Cărăgiţei”.
- veridicitatea faptelor: izbucnirea holerei, care “a secerat” o mulţime de oameni
8. Comentariu citat: Naratorul-personaj se îmbolnăveşte de holeră la stâna de la Agapia,
unde fusese trimis de părinţi tocmai ca să-l ferească de maladie. Adus acasă, la
Humuleşti, vracii, numiţi popular “doftorii satului”, îl fricţionează cu oţet de leuştean, îl
împachetează în fierturi de plante, după care copilul “am adormit mort”, metaforă pentru
starea gravă în care se afla. A doua zi, “pe la toacă”, expresie populară care numeşte
dimineaţa, s-a trezit “sănătos, ca toţi sănătoşii”, stare fiziologică bună, exprimată printr-o
comparaţie. Rememorarea întâmplării îl determină pe naratorul-personaj să se roage
pentru odihna lui moş Ţandură şi a tovarăşului său, care-l vindecaseră, prin leacuri
tradiţionale,de o boală necruţătoare. Autoironia specifică lui Creangă despre firea sa
neastâmpărată se manifestă şi aici printr-un proverb popular, precedat de formula tipică
“vorba ceea”: “Lucrul rău nu piere cu una, cu două”.
9. Ştefan a Petrei, tatăl lui Nică, este îngăduitor cu băiatul care abia scăpase cu viaţă din
ghearele holerei şi-l lasă pentru o vreme în voia lui. Atitudinea tatălui exprimă bucuria
imensă că băiatul era acum sănătos tun, sentiment la fel de puternic ca şi spaima cumplită
pe care o trăsese atunci când acesta se îmbolnăvise.
10. Amintirile sunt o specie literară epică în proză, în care autorul descrie fapte din
propria viaţă, autobiografice, impresii, întâmplări trăite, aparţinând literaturii
memorialistice. În relatarea amintirilor, expunerea se face la persoana I, cu subiectivitate,
artistic, fără a urmări cuprinderea întregii vieţi. Autorul-narator şi protagonistul totodată,
prezintă cu discontinuitate anumite momente din viaţa sa. Opera “Amintiri din copilărie”
de Ion Creangă are ca temă evocarea vieţii satului românesc din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea şi anume a satului Humuleşti, cu oamenii lui “gospodari tot unul şi
unul”, mediu social în care Nică evoluează de la copilărie la adolescenţă. Întâmplările şi
evenimentele nu sunt relatate într-o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin
momente de referinţă în conturarea eroului, a “copilăriei copilului universal”
(G.Călinescu). Fragmentul dat rememorează o întâmplare miraculoasă din viaţa copilului
în vârstă de 9 ani (anul de naştere al scriitorului este 1939), când a scăpat ca prin minune
de holera necruţătoare.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Scrisoare cu început dat, adresată fostului coleg , privind apariţia primei cărţi de poezie a
acestuia, intitulată “Suflet de poet”

Bucureşti, 29.06.2007 ***

Dragă Adrian,

Am aflat cu surprindere şi bucurie, că tocmai ţi-a apărut prima carte de poezie, intitulată
atât de sugestiv “Suflet de poet”. Aş fi curios să văd şi coperta şi mai ales numele tău pe
ea. Nu pot să cred că ai reuşit să-ţi publici poeziile şi că ţi-ai împlinit atât de repede visul.
Volumul cuprinde şi poezii scrise în liceu? Mi-aduc aminte că unele mi-au plăcut şi mie
foarte mult, deşi nu sunt un iubitor de poezie şi nici nu mă pricep.
Consider că este o adevărată izbândă faptul că, deşi abia în primul an de facultate, este
adevărat că la Litere, ai deja o notorietate de invidiat. Ştiu că tipărirea unei cărţi este
costisitoare şi nu te credeam în stare, cu firea ta visătoare, să faci rost de sponsori, să
soliciţi sprijinul unui membru al Uniunii Scriitorilor pentru a-ţi confirma talentul poetic.
Mă uimeşti din ce în ce mai mult, mai ales că cei patru ani de liceu petrecuţi împreună au
fost suficienţi pentru a ne cunoaşte bine unul pe celălalt. Se pare că totuşi, tu ai întrecut
orice aşteptări.
Te rog să nu uiţi să mă inviţi atunci când vei lansa cartea, deoarece vreau neapărat să am
un exemplar cu autograf.
Felicitări! Să ştii că o să mă laud la toată lumea că am fost colegi.

Te îmbrăţişez cu admiraţie,
Ioana Popescu

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Trăsături ale modernismului poetic românesc, ilustrându-le cu exemple din creaţia unuia
dintre următorii autori canonici: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu:
*Universul liric al lui Tudor Arghezi şi “Testament” (”Flori de mucigai”)
*Universul liric al lui Lucian Blaga şi”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
*Universul liric al lui Ion Barbu şi “Din ceas dedus …” (”Riga Crypto şi lapona Enigel”)
de Ion Barbu.

(Prof. Mariana Badea)

Rezolvare Varianta 63 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Luca Caragiale, “La conac”)

1. Sinonime: domol = încet, alene, agale; a răsărit = a apărut, s-a ivit, vioaie = veselă, a
pieri = a dispărea.
2. Valoarea expresivă a semnelor de punctuaţie din fragmentul “Mare minune!… Unde a
putut pieri? A intrat în pământ?”. Semnul exclamării, urmat de punctele de suspensie, este
utilizat pentru a evidenţia uimirea personajului, iar semnul întrebării este folosit pentru
formularea interogaţiilor retorice, care amplifică starea uluire a personajului, textul fiind
un monolog interior, în stil indirect liber.
3. Sensurile conotative ale cuvintelor “aer” şi “soare”: *Când a venit de la Paris avea un
aer occidental. (atitudine) *Un copil reprezintă soarele în viaţa unei mame. (bucurie)
4. Sensul expresiilor “nu a luat seama” = nu a sesizat, nu a fost atent; “nu prind de veste”
= nu a observat, nu a băgat de seamă;
5. Momentul subiectului: Textul a fost extras din expoziţiune, deoarece autorul începe cu
fixarea locului şi a timpului -“din poeniţa vine domol”, timpul “soarele nu s-a ridicat nici
de doua suliţe; înainte de nămiez”; “a doua zi de Sfântul Gheorghe”- cu prezentarea
personajelor “un călăreţ” , “boierul”.
6. Instanţa narativă: Perspectiva narativă este auctorială, naraţiunea la persoana a treia, iar
naratorul omniscient şi obiectiv.
7. Succesiunea construcţiilor exclamative şi interogative sugerează perspectiva auctorială
omniscientă, focalizarea dindărăt, prin care naratorul ştie ce simte şi ce gândeşte
personajul.
8. Comentarea fragmentului:“E a doua zi de Sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de
slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipeşte undoind aerul
dimineţii calde, iar în păduriştea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările
primăverii se-ngână şi care de care se-ntrec în feluri de glasuri.”
Fragmentul ilustrează descrierea unei păduri de mesteceni la începutul primăverii, în ziua
de 24 aprilie. Cerul este limpede, fără urmă de nori, imagine vizuală susţinută de epitetul
“zare adâncă”, sugerând faptul că, până departe, totul este liniştit şi senin. Soarele
încălzeşte uşor atmosfera; epitetul “dimineaţa caldă” accentuează ideea că astrul nu
străluceşte cu mare putere. Peisajul este animat doar de ciripitul vesel al păsărilor
umanizate prin personificarea “se-ntrec în feluri de glasuri”, procedeu care compune şi o
imagine auditivă.
9. O calitate generală/particulară a stilului: stilul este beletristic (artistic) şi se defineşte
prin folosirea cuvintelor cu sens conotativ, prin polisemie, bogăţie sinonimică, prin
imagini artistice, topică şi punctuaţie şi se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii
cititorului.
10. Opinia : Tovarăşul de drum al tânărului este un personaj bizar cu sugestii către
diabolic. Naratorul omniscient apreciază că statutul social al călătorului este acela de
negustor şi, prin portretizare directă, conturează un tânăr cu părul roşcat, sprinten - “cu
faţa vioaie”- şi vesel, un “om plăcut la înfăţişare şi tovarăş glumeţ”. Singurul defect, care
sugerează şi structura satanică a personajului, este faptul “că e saşiu, şi când se uită drept
în ochii tânărului, îi face aşa ca o ameţeală, cu un fel de durere la apropietura
sprâncenelor”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Rezumatul textului de la Subiectul I, “La conac” de I.L.Caragiale

Într-o dimineaţă de primăvară, un tânăr călăreţ vine din Poeniţa şi se îndreaptă către
conacul de la Sălcuţa. El merge agale neavând motiv să se grăbească. Pe drum întâlneşte
un alt călăreţ şi se miră că nu-l observase mai devreme. Cei doi decid să străbată drumul
împreună, deoarece le-ar prinde bine puţină companie.
La un moment dat, decid să se oprească la conac pentru o gustare. Ajunşi în Sălcuţa
cotesc la stânga, după tufişul movilei pe care era construită biserica, zăresc acoperişul
nou al turnului şi tânărul se închină. Tovarăşul său de drum începe să râdă grozav, apoi
dispare brusc, spre nedumerirea tânărului, care îl zăreşte în depărtare, sub umbrarul de la
han.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale simbolismului, prin referire la două dintre poeziile lui George Bacovia:
* “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia
(Roxana Blănaru)

Rezolvare Varianta 64 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Luca Caragiale, “Abu-Hasan”)

1. Sinonime: neguţător = negustor; avuţie = avere; ceată = grup; vreme = timp


2. Semnele de punctuaţie în enunţul “- Ce ai, fiule? a-ntrebat bătrâna.”:
- linia de dialog semnifică vorbirea directă (cuvintele mamei lui Abu-Hassan, prin
adresare directă fiului)
- virgula delimitează vocativul substantivului “fiule” de restul propoziţiei
- semnul întrebării indică sfârşitul propoziţiei interogative
- punctul marchează finalul enunţului
3. Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului:
*treizeci – compunere (trei+zeci)
*Abu–Hassan –compunere prin alăturarea cu cratimă
*costisitoare – derivare cu sufixe
*nemăsurat - derivare cu prefixul “ne”
4. Expresii/locuţiuni din textul dat: “să-şi ducă viaţa “, “să se pună pe petreceri”, “s-au
făcut nevăzuţi”, “da piept în piept”
5. Instanţa narativă este reprezentată de naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a
treia.
6. Modurile de expunere prezente în text sunt : naraţiunea şi dialogul.
7. Momentul subiectului din care textul a fost extras este expoziţiunea.
8. Titlul reprezintă numele de natură orientală al personajului din text. Abu-Hassan este
protagonistul eponim al operei.
9. Explicarea afirmaţiei: “Pe Abu-Hasan mai mult l-a mâhnit părăsirea din partea
prietenilor, decât îl încântase mai înainte semnele lor de dragoste.” După ce a rămas fără
avere, Abu-Hassan a rămas şi fără prieteni. Aceştia fugeau de el şi îl evitau deoarece
acum nu mai putea să îi îndoape cu bunătăţi. Abu-Hassan fusese fericit când avusese
prieteni alături de el, însă sentimentul de mâhnire de acum este foarte puternic.
Întotdeauna dezamăgirile marchează oamenii mult mai profund decât cele pozitive, iar
amintirile plăcute se uită mai uşor decât cele dezagreabile.
10. Caracterizarea personajului: Abu-Hassan, personajul eponim al creaţiei lui
I.L.Caragiale, este un tânăr care moşteneşte o avere însemnată după moartea tatălui său.
Din text reies, în mod indirect, din fapte, atitudinea şi relaţiile cu alte personaje,
trăsăturile caracteriale ale lui Abu-Hassan. Din decizia de a-şi împărţi averea în două, o
parte care să-i asigure traiul şi cealaltă pe care s-o risipească pe distracţii, reies chibzuinţa
dar şi dorinţa de a petrece, întrucât fusese ţinut “sub străşnicie” de tatăl său. Prietenos şi
generos, el adună “o ceată de vârsta şi de teapa lui”, organizează petreceri atât de
costisitoare, încât banii nu-i ajung decât un an.
Când a rămas fără bani, l-au părăsit şi prietenii, iar mâhnirea şi dezamăgire profundă reies
indirect din atitudinea şi gândurile lui, deoarece a conştientizat că relaţiile cu tinerii se
bazaseră doar pe interese materiale şi că un an întreg nu avusese niciun prieten, ci numai
tovarăşi de chefuri.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Scrisoare cu formulă de încheiere dată:


Buşteni, 29 iunie 2007 ***

Dragă Radu,

Mă aflu în oraşul Buşteni, unde îmi petrec două săptămâni din vacanţă. Sunt împreună cu
un grup de colegi şi ne distrăm de minune.
Staţiunea este liniştită, dar nu ai cum să te plictiseşti. Peisajul este magnific, încât ai
impresia că tot ceea ce vezi nu este real: munţii Bucegi apar ca o cetate străjuind oraşul.
Aerul curat de aici îmi dă o poftă nemaipomenită de viaţă şi abia aştept să fac ascensiuni
şi să urc la Babele cu telefericul . De asemenea, sunt o serie de obiective turistice
interesante în zonă: Castelul Cantacuzino, Casa de Cultură din Buşteni, precum şi Casa
memorială Cezar Petrescu.
Am să îţi aduc multe fotografii făcute cu panorama munţilor care parcă îţi zâmbesc
călduros. Imaginea este mirifică. Petrec, cu adevărat, o vacanţă reuşită. Şi vremea ţine cu
noi, turiştii, astfel că am putut urca până la Cascadă, unde peisajul este copleşitor.
Tu ce mai faci ? Cum ai terminat anul şcolar?
Închei această scrisoare, în speranţa că am reuşit să te atrag într-un univers al liniştii şi al
măreţiei pe care numai natura îl poate crea.

Te îmbrăţişez cu drag,
Andreea
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezintă structura, limbajul şi expresivitatea unui text poetic studiat, din lirica lui Ion
Barbu:
* “Din ceas dedus…” din volumul “Joc secund” de Ion Barbu
* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu
(Ioana Andreea Bogdan)

Rezolvare Varianta 65 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ioan Slavici, “Eminescu - Omul”)

1. Sinonime: vigoare = forţă, vitalitate; a atinge = a afecta, a leza, a jigni; a fi mãrginit = a


fi limitat; vanitate = orgoliu, ambiţie;
2. Linia de pauză în enunţul „Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el – sã fii mărginit.”
este folositã pentru delimitarea unei incidente, „zice el”.
3. Rolul stilistic al conjuncţiei „însã” din enunţul: „El însã era lipsit cu desãvârşire de
ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism….”. Conjuncţia adversativă „însã” are
rolul de a sublinia generozitatea şi nobleţea sufletească faţă de alţi oameni, în opoziţie cu
nepăsarea faţă de propriile suferinţe şi dureri.
4. Figurile de stil din cele douã structuri lexicale: „munte de om” şi „grădinã de
frumuseţe”:
* „munte de om” – hiperbolă;
*„grădinã de frumuseţe” – metaforã.
5. În opinia lui Slavici, Eminescu nu a fost înţeles de contemporani, întrucât aceştia nu
erau în stare să despartă opera de viaţa omului, „sã-i pãtrundă firea”, el având o
construcţie spiritualã cu totul aparte şi fiind preocupat mai mult de soarta celorlalţi decât
de a sa, fără a fi egoist sau vanitos.
6. Poetul considerã ca fiind aspecte negative în lumea sa: „sã fii mărginit, sã nu vezi cu
ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume
pentru tine pustie” şi „sã fii nevoit a căuta afarã din tine compensaţiuni pentru munca
grea a vieţuirii.”
7. Comentarea afirmaţiei lui Eminescu: „Ceea ce li se poate ierta altora nu pot sã-mi
permit eu”. Mihai Eminescu sugereazã ideea cã pentru el nimic nu era mai important
decât amorul propriu, el putând înţelege defectele şi greşelile altora, pe care, însã, el nu şi
le-ar permite, întrucât nu poate face compromisuri. Afirmaţia sugereazã autocritica asprã
pe care Eminescu o dovedea faţã de sine. Eminescu este conştient de genialitatea cu care
a fost înzestrat şi considera că nu avea voie sã greşeascã, fiind cel mai aspru critic al sãu.
8. Douã modalitãţi de caracterizare, prezente în textul dat:
- caracterizare directă de către narator: „era de o vigoare trupeascã extraordinarã”,
„flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi rãbdând la ger, el era acelaşi om senin şi vecinic
voios”;
- indirectã, prin mentalitate/cuvintele personajului: “Nenorocirea cea mare a vieţii e -
zicea el - sã fii mărginit, sã nu vezi cu ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci
strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume pentru tine pustie”.
9. Relaţia dintre cei doi scriitori, Ioan Slavici şi Mihai Eminescu, se fundamentează pe o
sinceră şi solidă prietenie. Ĩn susţinerea acestei afirmaţii, aduc urmãtoarele argumente: Ĩn
primul rând, încã de la începutul fragmentului, Slavici îl admiră pe Eminescu pentru
„vigoare trupeascã extraordinarã”, considerându-l o „grădinã de frumuseţe”. Ĩn al doilea
rând, din fragmentul dat reiese faptul cã Slavici îl cunoştea pe Eminescu foarte bine, îi
ştia firea excesivă şi viaţa mizerã pe care a dus-o: „flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi
rãbdând la ger”, dar, în ciuda acestor lipsuri, el era „acelaşi om senin şi vecinic voios”.
10. Trãsãturi ale lui Eminescu – omul. Mihai Eminescu „era de o vigoare trupeascã
extraordinarã”, nu era egoist „era lipsit cu desãvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se
numeşte egoism”. Era „senin şi vecinic voios” indiferent de situaţie, era plin de
compasiune, „ce-l atingeau pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile …altora”, iubea
adevărul, „nu era în stare sã mintã”, şi era sincer, direct şi deschis în orice situaţie: „în
gândul lui cea mai învederată dovadã de iubire şi de stimã era sã-i spui omului şi-n bine
şi-n rãu, adevãrul verde-n faţã”.

Subiectul al II lea (20 de puncte)

Scrisoare despre portretul lui Mihai Eminescu realizat de Ioan Slavici, reprodus la
Subiectul I:

Pucioasa, 29 iunie 2007 ***

Dragã Vlad,

A trecut mult timp de când nu am mai luat legătura cu tine şi, sincer, îmi pare rãu.
Chiar îmi lipsesc discuţiile noastre despre marile personalităţi ale culturii române.
Îţi scriu tocmai pentru că am gãsit de curând o carte în care Ioan Slavici îi face un portret
prietenului său, Mihai Eminescu. Acesta îşi aminteşte cã Mihai Eminescu era o fire
veselã, deşi a avut o viaţã tristã, accentuând tendinţa acestuia spre excese şi autocriticã
necruţătoare.
Eu cred cã Slavici a reuşit sã realizeze un portret destul de realist, punând în evidenţã
trãsãturi importante ale lui Eminescu: genialitatea, firea sincerã a acestuia, dăruirea de
sine, precum şi deosebirile flagrante dintre el şi ceilalţi oameni. Firea lui miloasã,
iertãtoare cu ceilalţi şi intransigentă cu sine m-a impresionat cel mai mult.
Modul în care descrie existenţa precară a lui Eminescu este şocantă, întrucât era mereu
flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost, un geniu ignorat când era în viaţã şi adulat abia dupã
ce s-a stins.
Îţi recomand sã citeşti şi tu cartea lui Ioan Slavici, „Eminescu – Omul”, şi să-mi scrii
imediat impresiile tale.
Abia aştept sã-ţi aflu părerile…
Cu drag,
Florina

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Caracteristicile limbajului (expresivitate, ambiguitate, sugestie) într-o poezie studiată,


aparţinând direcţiei moderniste:
*”Testament” de Tudor Arghezi
* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi
* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu
* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu

(Alexandra Elena Chiriţă)


Rezolvare Varianta 66 Limba română
Subiectul I (40 de puncte)
(Ioan Slavici, “Budulea Taichii”)
1. Sinonime: prefacere = evoluţie, schimbare, transformare; arhivar = funcţionar;
exemplar = volum; cuvioasă = credincioasă, evlavioasă
2. În enunţul “Iar Huţu a primit scrisoarea, a cetit-o şi s-a întors, apoi s-a dus să sărute
mâna episcopului…”, virgula are rolul de a coordona prin juxtapunere propoziţiile de
acelaşi fel.
3. Polisemia cuvântului “a face”: *Şi-a făcut o vilă la Snagov. *Are talentul de a face bani
din orice. *Pentru examen, am făcut abia cinci variante la română şi mai am de făcut
nouăzeci. *La Şcoala de Artă Populară face muzică, pentru că vrea să intre în show-biz.
*Vlad face Facultatea de Limbi străine pentru că vrea să lucreze în diplomaţie.
4. Câmpul semantic al “teologiei”: “cuvioasă”, “episcop”, “clerical”, “episcopie”,
“consistorial”
5. Modul de expunere utilizat în fragmentul dat este naraţiunea.
6. Particularităţi ale stilului:
- oralitatea este definită prin cuvinte şi expresii populare: “şerpar”, “să fi umblat prin ţări
străine”, prin numeroasele intercalări
- verbe “dicendi”, specifice stilului indirect: “a râs”, “a zis”, “zicea”
7. Vorbire directă: “― E bine!”
8. Calităţi ale lui Huţu: este respectuos cu oficialităţile bisericeşti, prietenos, ascultător şi
recunoscător faţă de dascălul său. De asemenea, Huţu are şi simţul umorului “nimeni nu
râdea mai din toată inima decât dânsul”.
9. O calitate particulară a stilului este oralitatea reprezentată de numeroase locuţiuni,
intercalări, expresii populare şi regionalisme.
10. Dascălul Clăiţă se mândrea cu Huţu, care-i fusese elev în Cocorăşti, că ajunsese să
cunoască lumea, să umble prin ţări străine, să stea o vreme la Viena şi să ajungă
funcţionar la episcopie. Atitudinea dascălului sugerează faptul că şi dintr-o şcoală de ţară
se poate ridica un învăţat, o personalitate demnă de respect, care să facă cinste tuturor
sătenilor.

Subiectul al II lea (20 de puncte)

Întocmirea unei scrisori cu început dat:

Predeal, 29.06.2007

Salut amice,

Tare m-aş bucura să-ţi văd faţa când citeşti rândurile acestei scrisori. Parcă te aud
spunând: “ Eşti iar la munte norocosule!” Ei, da! Sigur că m-am gândit la tine când am
trecut prin localitatea natală, pentru că am dat nas în nas cu bunicii tăi. Tocmai se duceau
la primărie. Le-am spus că o să-i vizitezi cât de curând.
Chiar dacă mă simt foarte bine în excursie alături de ceilalţi colegi, eu tot iţi simt lipsa.
Dar, oricum, tu trebuie să te pregăteşti foarte bine pentru olimpiada de săptămâna
viitoare. Ce să-ţi fac dacă tu eşti tocilarul clasei? Hai, nu te supăra aşa de repede, ştii doar
că am glumit, pentru că eu mă bucur să am un amic cum eşti tu. Ştii că tu eşti mândria
clasei şi a şcolii noastre! Datorită ţie, liceul nostru este cel mai cunoscut din Ploieşti, doar
unul este Mihai Florian!…
Gata! Te laud prea mult şi nu e bine! Deja am vorbit cu doamna dirigintă şi ne-a promis
că o să mai facem o excursie în care să poţi şi tu să vii cu noi, pentru că îţi ducem dorul.
Nu mai are nimeni simţul umorului, aşa cum îl ai tu. Am trecut pe lângă râul în care ai
căzut în excursia trecută. Nu am putut să mă abţin şi am râs cu lacrimi. Ai fost tare
caraghios atunci şi, totuşi, mai aveai simţul umorului, chiar dacă luaseşi o căzătură
groaznică.
Ce să-ţi mai spun, decât baftă la învăţat şi ne vedem luni la şcoală, să-ţi povestesc în
amănunt tot ce am făcut în excursie.

Te salută amicul tău,


Andrei

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Modernismul unei poezii studiate, aparţinând lui Lucian Blaga:


* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
(Dana Caraibot şi Alexandra Radu)

Rezolvare Varianta 67 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Mihail Sadoveanu, “Venea o moară pe Siret”)

1. Sinonime: năvalnic = furtunos, aprig, impetuos; domol = calm, domol, liniştit; se


cumpăneau = se legănau, se clătinau; năruire = prăbuşire, dărâmare
2. Punctele de suspensie în fragmentul “Şi şerpele acesta de odgon iar îl legam de stâlp…
Mare vuiet.” marchează o pauză mai lungă în vorbire prelungind starea afectivă
provocată de forţa apei.
3. Figuri de stil:
- personificare: “Undele tulburi se frământau cu mânie”
- metaforă: “…săpau goluri care alergau rotitoare”
4. Câmpul lexical al apei: “pod” “mal” “râului” “bălţii”
5. Etape ale desprinderii podului: “Odgonul slăbea”; “stâlpul de dincolo se pleca încet-
încet”; “Odgonul scăpătă din partea cealaltă”: “Urmă o năruire pripită de grinzi, de
lemne, de scânduri”
6. Sensul afirmaţiei: “Nu-i cum vrem noi; îi cum vrea el”. Prin aceste vorbe, moş
Pahomie îşi exprimă convingerea că forţele naturii nu pot fi controlate de oameni, aceştia
fiind neputincioşi în faţa apelor dezlănţuite ale Siretului.
7. Perspectiva narativă este definită prin naratorul omniscient, omniprezent şi obiectiv,
care relatează faptele prin naraţiunea la persoana a treia.
8. Caracterizarea lui moş Pahomie: Protagonistul fragmentului, podarul Moş Pahomie,
trăieşte în aceste locuri de o viaţă şi le cunoaşte foarte bine, aşa cum îşi cunoaşte baba. El
este caracterizat direct de către narator ca un bătrân înţelept, care-şi poate stăpâni
reacţiile, privind calm la prăbuşirea podului şi fiind conştient că niciun om nu poate
opune rezistenţă naturii: „Iaca, acolo-i slăbăciunea… zise el cu linişte”. Podarul este
ironic şi batjocoritor cu Iordache Nastratin, trăsături indirecte reieşite din atitudinea
podarului („De-acu ţi se rupe moşia în două! urmă bătrânul cu râsu-i răutăcios”), pe care
nu-l înduioşează disperarea inutilă a tânărului. Protagonistul fragmentului este
caracterizat indirect, prin propriile vorbe, drept un om cu frică de Dumnezeu, care ştie că
puterile devastatoare ale naturii nu pot fi stăvilite de oameni: „Nu-i cum vrem noi; îi cum
vrea el.”
9. O calitate generală/particulară a stilului: stilul este beletristic (artistic) şi se defineşte
prin folosirea cuvintelor cu sens conotativ, prin polisemie, bogăţie sinonimică, prin
imagini artistice, topică şi punctuaţie şi se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii
cititorului.
10. Oralitatea stilului se defineşte prin registrele stilistice care se manifestă în acest
fragment. Expresiile populare “căzu pe gânduri”, “îşi caută de treabă”, regionalismele
numeroase, “şăicile”, “cearcă”, “ş-o poruncit”, precum şi limbajul moldovenesc şi
ţărănesc al personajelor dau textului expresia de spunere, de auditiv, prin care se
transmite cititorului o puternică emoţie, adresându-se imaginaţiei şi sensibilităţii acestuia.
În aceeaşi modalitate de expresie a oralităţii se înscrie topica şi punctuaţia textului
beletristic, realizate prin interjecţia “Iaca”, prin propoziţii exclamative care sugerează
teama, “Cum se poate!”, resemnarea “De-acu s-o sfârşit!” ori deprimarea neputinţei
umane: “Mare huiet; cumplit lucru-i apa!”.

Subiectul al II lea (20 de puncte)

Rezumatul textului reprodus la Subiectul I, din “Venea o moară pe Siret”, de Mihail


Sadoveanu:

Podarul, Moş Pahomie, este chemat de oamenii strânşi pe malul Siretului pentru a repara
un pod aproape distrus de apele umflate ale râului Siret. Om al locului, el observă imediat
slăbiciunea stâlpului de care era legat capătul odgonului şi-i anunţă pe ceilalţi că nu se
poate face nimic. Moşierul îl trimisese pe Nastratin cu oameni ca să ajute la salvarea
podului, dar Moş Pahomie îl ironizează, spunându-i că Siretul nu face cum vor oamenii,
ci cum vrea el.
În cele din urmă, sub forţa învolburată a râului, podul se prăbuşeşte, iar dărâmăturile au
pornit-o vijelios spre Galaţi, sub privirile neputincioase ale oamenilor care sunt convinşi
acum că s-a sfârşit.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)


Caracteristicile limbajului poetic într-o poezie romantică studiată:
* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
(Vlad Costică)

Rezolvare Varianta 68 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Liviu Rebreanu, “Cântecul lebedei”)

1. Expresii/locuţiuni cu substantivul “ochi”: ochi pentru ochi; a da ochii cu cineva;


a face ochi dulci cuiva; a-şi da ochii peste cap;
2. Punctele de suspensie aflate la sfârşitul propoziţiilor marchează pauzele din firul
narativ şi, ca efect stilistic, sugerează stările nostalgice ale naratorului, şovăielile privind
propriile sentimente
3. Sinonime: stranie = ciudată; plăpândă = delicată, fragilă, sensibilă; zglobiu = vesel; a
pizmui = a invidia
4. Sensul conotativ al cuvântului “rază”: * Razele sufletului său îi încălzeau pe cei din
preajma lui. *O timidă rază de speranţă îi lumina ochii.
5. Figuri de stil din penultimul alineat:
- “într-o căsuţă albă, veselă, modestă” - enumeraţie de epitete cu nuanţă personificatoare,
ce compun imaginea vizuală a casei, în relaţie directă cu firea locatarilor
- “cârlionţi zburdalnici” - epitet personificator ce sugerează farmecul tineresc al fetei
6. Autorul este Liviu Rebreanu, cel care a scris opera “Cântecul lebedei”, naratorul, care
este şi personaj, povesteşte la persoana I despre iubita sa, Anişoara, cititorul receptând
realismul faptelor şi sentimentelor
7. Verbele la imperfect, “ascultam”, tulburau”, “mă simţeam”, “căutau”, “priveam”,
exprimă o acţiune începută în trecut care nu s-a finalizat. Rolul stilistic al acestora
sugerează nesiguranţa naratorului şi rememorarea unor acţiuni ce-i provoacă sentimente
de nostalgie.
8. Portretul eroinei este realizat în mod subiectiv, prin percepţia pasionată a naratorului-
personaj. Anişoara este caracterizată direct de narator, prin evidenţierea trăsăturilor fizice,
“micuţă şi albă”, şi a celor morale, “gingaşă şi blândă”. Părea o fire veselă, “buzele ei
zâmbeau mereu”, dar transmitea o tristeţe bizară şi misterioasă, deoarece surâsul era
“adumbrit de o melancolie stranie”, iar ochii albaştri îi lăcrimau gânditori. Protagonistul-
narator o descrie în mod direct ca fiind tăcută şi plăpândă, ascultând cu ochii mari, miraţi,
vorbele bărbatului. Uluirea şi nepriceperea îi dădeau o naivitatea feciorelnică. Prima dată
când se întâlnise cu soţul său, purta o rochiţă albastră presărată cu floricele vinete-
închise. Avea un trandafir alb în piept şi altul în părul blond, cârlionţat, sugerând indirect
tinereţea, farmecul şi puritatea Anişoarei.
9. Naratorul se găseşte într-o criză a iubirii. El remarcă, dintr-o dată, că iubirea pentru
soţia sa îl orbise în aşa măsură, încât nu observase că sentimentele ar putea să nu fie
reciproce, că femeia iubită ascundea în inima ei o tristeţe bizară, pe care el nu o poate
înţelege. Detalii, întâmplări ce înainte păreau nesemnificative macină sufletul naratorului
şi îl fac să se întrebe şi mai mult dacă iubirea lor este adevărată. Adverbul dubitativ,
“poate”, exclamaţiile şi interogaţiile retorice (”Şapte ani n-am observat tristeţea sufletului
ei! N-am vrut, sau n-am putut?”), punctele de suspensie (”Am iubit-o… […] Nu ştiu…”)
amplifică starea de panică şi agitaţie interioară, şovăiala chinuitoare şi suferinţa
declanşată de această descoperire dureroasă, că femeia iubită devenise pentru el o
necunoscută.
10. Registrele stilistice: cuvinte şi expresii populare -“adumbrit” “pripăşită” “pizmuiam”,
“hodorogită”- se îmbină armonios cu limbajul cult metaforic: “O priveam doar pe furiş,
înfricoşat parcă de frumuseţea ei, de zâmbetul ei, şi pizmuiam grozav razele care o
mângâiau în dragă voie şi a căror mângâiere ea o sorbea ca o alintare de dragoste.”

Rezolvare Varianta 69 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Liviu Rebreanu, “Cântecul iubirii”)

1. Sinonime: amurg= înserare; vreme= perioadă, timp; învăluie= acoperă; tânăr= june,
flăcău;
2. Punctele de suspensie folosite în mod repetat în text sunt pauze afective în fluxul
narativ şi sugerează reflecţiile rememorării unor întâmplări din trecut.
3. Câmpul semantic al cuvântului “amurg”: “înserare”, “lumina ruginie”, “cernită”,
“umbre”
4. Expresii/ locuţiuni cu substantivul “lume”: a pleca în lume, pentru nimic în lume, a ieşi
în lume, a veni pe lume.
5. Tipurile de narator:
- narator omniscient (vocea auctorială), prin naraţiunea la persoana a III-a
- personaj-narator (moş Costin), care se confesează prin naraţiunea la persoana I
6. Tipuri de timp:
- timpul povestirii este prezentul folosit în prima parte a textului: “…moş Costin şade
pipernicit şi tăcut, cu privirile pribege…”;
- timpul povestit este trecutul, concretizat prin forma de imperfect a verbelor identificate
în ultimele alineate, sugerând rememorarea unor fapte petrecute cândva: “Eram pe-atunci
ostaş tânăr şi slujeam în Italia…”.
7. Titlul operei “Cântecul iubirii” este o metaforă care sugerează frumuseţea poveştii de
iubire trăite în tinereţe şi evocate de către personajul moş Costin. Dragostea celor doi
tineri fusese plină de pasiune şi entuziasm, tulburându-le sufletul până în profunzimi
nebănuite.
8. Caracterizarea personajului Ileana:
- caracterizare directă de către narator, care sugerează tinereţea şi gingăşia fetei:
“fetişcană ca un bobocel înrourat”
- caracterizare indirectă, prin propriile vorbe, semnificând sensibilitatea şi delicateţea
sufletească: “- Spune, tăticule… mai spune!”
9. Consider că relaţia dintre cele două personaje, moş Costin şi Ileana, este foarte
apropiată şi firească între tată şi fiică. Prin diminutivul “tăticule” este sugerată iubirea
puternică, neţărmurită, ataşamentul fiicei faţă de tatăl ei. Fetei îi face mare plăcere să-şi
asculte tatăl povestind întâmplări din tinereţe, care-i dezvăluie sensibilitatea interioară:
“Spune, tăticule…mai spune!”. Şi lui moş Costin îi este tare dragă Ileana, pe care o
priveşte “galeş”, drăgăstos, duios şi îi îndeplineşte dorinţa, povestindu-i despre iubirea lui
din trecut: “…apoi cu vocea lină, cu ochii închişi, parc-ar citi în carte vremile trecute,
începe”.
10. Expresia din fraza: “Poate-mi furase şi mie inima”, relevă faptul că “fetişcana” din
tinereţea lui moş Costin, pe care o descrie cu mult drag, “o guriţă cât o cireaşă coaptă şi
doi ochi albaştri cum e cerul când e mai limpede”, avea atâta farmec, încât reuşise să
cucerească inimile multora, să-i facă să se îndrăgostească de ea sau pur şi simplu să o
îndrăgească. Bătrânul are o imagine clară a tinerei, întrucât şi el fusese unul dintre cei
care au iubit-o, a căror inimă a fost furată de frumuseţea, farmecul şi zâmbetul răpitor al
fetei.

Subiectul al II lea (20 de puncte)


Rezumatul textului reprodus la Subiectul I, din nuvela “Cântecul iubirii” de Liviu
Rebreanu:

Se lasă amurgul şi lumina pătrunde în casă tot mai puţin. Focul din vatră pâlpâie în jurul
ceaunului, în care se află apa pentru mămăligă. Din când în când, mai pătrunde în casă
câte o adiere rece.
Moş Costin stă pe prichiciul cuptorului, iar Ileana răsuceşte firul de in. Fata, cu glas
emoţionat, îşi roagă tatăl să-şi continue povestirea. După ce îşi priveşte fiica, bătrânul
începe să-i descrie o fetişcană, ca ea, pe care o cunoscuse în tinereţe şi care era îndrăgită
de multă lume. Deşi trecuse vreme lungă de atunci, el îşi aminteşte clar de tânără,
recunoscând că îi furase şi lui inima.
Moş Costin îi spune fiicei sale că în acea vreme el era ostaş în Italia, pentru că pe atunci
tinerii din oaste erau trimişi în ţări străine şi stăteau acolo zeci de ani. Mulţi plecaseră de
tineri de acasă şi s-au întors după foarte mult timp, fiind greu de recunoscut chiar şi de
către cei din satul natal. Aşa era lumea.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Caracteristicile limbajului într-o poezie simbolistă studiată (expresivitate, ambiguitate,


sugestie):
* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia
(Claudia Drăguţ)

Subiectul al II lea (20 de puncte)


Scrisoare cu final dat:
Tulcea, 29.06.2007

Dragă Emil,

Cum este vremea prin Sinaia? Am auzit că va veni în turneu o trupă de circ din Franţa.
Cred că va fi un spectacol foarte interesant. Eu însă, îmi doresc să merg în această
vacanţa de vară în Delta Dunării, unde voi sta o săptămână. După cum ştii, am fost anul
trecut şi mi-a plăcut atât de mult, încât anul acesta trebuie neapărat să mă duc iarăşi
acolo. Este un loc magnific, cum nicăieri nu am mai văzut. Natura este monumentală.
Există atâtea specii de animale, de păsări şi de plante, încât ţi-ar lua săptămâni, poate
chiar luni, să vezi măcar jumătate dintre ele.
Vom merge o gaşcă de opt prieteni. Unii au mai fost în Deltă, alţii vin pentru prima oară.
Nerăbdarea este, însă, aceeaşi, poate chiar mai mare pentru cei care n-au mai văzut
niciodată această zonă unică prin vraja ei.
Mi-aş dori grozav să vii şi tu cu noi, mai ales că nu ne-am mai întâlnit de mai bine de un
an şi sunt curioasă să văd şi cum arăţi. Ştiu că nu prea ai încredere în mine, pentru că tu
nu ai încredere în fete, în general.
Nu cred că sunt omul potrivit să te determine să mă însoţeşti pe întinderea de ape din
Deltă, te avertizez însă că nu vei găsi nicăieri un ţinut mai misterios ca aici.

Eu totuşi sper să vii,


Tudoriţa

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Rolul elementelor de compoziţie (titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente


de recurenţă etc.) în organizarea discursului liric, într-o poezie studiată, aparţinând lui
Mihai Eminescu:
* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu

(Andreea Dincă)

Rezolvare Varianta 7 Limba Romana


Varianta 7

Subiectul I (40 de puncte)


1.Sinonime: zâmbet – surâs; palidă – galbenă, decolorată; demon – diavol,
ispită; fidel – credincios
2. Cratima are rolul:
- de a lega două cuvinte care să formeze o singură silabă: “pe-al meu”
-de a păstra măsura şi ritmul la nivelul strofei,
- creează muzicalitate în cadrul versului.
3. Sens conotativ: Toată iarna am dus dorul cireşelor. Taina glasului şoptit mi-a
strecurat un fior în suflet.
4. Expresii/ locuţiuni: din tot sufletul; a prinde suflet; om fără (cu) suflet; a avea
ceva pe suflet; a-şi trage sufletul; a-i veni sufletul la loc;
5. Tema iubirii; motivul visului;
6. Portretul iubitei: „genele-ţi lunge”, „ochiul tău mare”;
7. În cea de-a doua strofă a poeziei, copila este asemuită cu o fiinţă malefică prin
metafora „Eşti demon, copilă”, prin faptul că simpla-i apariţie a reuşit să alunge
îngerul păzitor al eului liric: „numai c-o zare […] făcuşi pe-al meu înger cu spaimă
să zboare”.
8. Titlul poeziei „Înger de pază”, scrisă de Mihai Eminescu, constituie o metaforă
pentru portretul iubitei, ce este asemuită cu un înger „încins cu o haină de umbre
şi raze”: „Vedeam ca-n vis pe-al meu înger de pază”. Percepută iniţial ca o
făptura demonică, fata este recunoscută de eul poetic, fiind „veghea mea sfânta”
– „căci tu – tu eşti el”.
9. Trăsături romantice: iubirea angelică, ideală, proprie omului de geniu (iubire
romantică) şi utilizarea unei game variate de figuri de stil - comparaţie („vedeam
ca-n vis”), metafore („haină de umbre şi raze”, „veghea mea sfântă”), epitete
(„palidă haină”, „genele lunge”, „ochiul mare”), precum şi crearea expresivităţii
prin verbele la conjunctiv („să pot recunoaşte”), ce exprimă o dorinţă a eului
poetic, înscriu poezia în romantism.
10. Prima strofă a poeziei „Înger de pază” debutează cu evidenţierea mitului
oniric, manifestarea unei stări de extaz ce face posibilă întâlnirea dintre eul liric şi
îngerul său de pază: „Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze/ Vedeam ca în
vis pe-al meu înger de pază”. Portretul îngerului este antitetic, fiind „încins cu o
haină de umbre şi raze”. Eul poetic conştientizează prezenţa iubitei, a copilei, a
cărei imagine este ştearsă la început, imagine realizată printr-un epitet metaforic:
„te văzui într-o palida haină”. Misterul femeii iubite este relevat printr-un vocativ
cu determinant dublu: “copilă cuprinsă de dor şi de taină”. Sugerarea păcatului
este construită prin alungarea îngerului păzitor de către ochii plini de patimi:
„Fugi acel înger de ochiu-ţi învins”. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa
mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: formele verbale şi pronominale la
persoana I: „vedeam”, „-mi”, „al meu”, precum şi de adresarea directă la
persoana a II-a singular (”te văzui”) şi vocativul “copilă”. Verbele la imperfect
(„veghea”, „vedeam”), ce semnifică o acţiune începută şi neterminată, ce pare
continuă şi fără finalizare.
Elementele ce compun prozodia sunt măsura versurilor de 11-12 silabe, iar rima
versurilor este încrucişată pentru versul I şi III şi îmbrăţişată în ultimele patru
versuri.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: „Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să


deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a
învăţa toata viaţa”. (Ioan Slavici – Educaţia raţională)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Ioan Slavici exprimată în „Educaţia raţională” şi


anume că „menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte,
cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata
viaţa”.
Înainte de toate, şcoala trebuie să pregătească tinerii şi copiii pentru viaţă, ca
aceştia să poată face faţă tuturor încercărilor care le pot apărea în timp. Copilul
trebuie învăţat să gândească şi să aplice în viaţă ceea ce asimilează pe băncile
şcolii, altfel întreaga muncă depusă devine inutilă.
În altă ordine de idei, copilul trebuie să conştientizeze faptul că viaţa e
imprevizibilă, nu se întâmplă totul ca la carte, pot exista situaţii în care deciziile
luate să fie greşite. Şi trebuie trase învăţăminte de pe urma acestor greşeli
pentru a nu le repeta.
Cu alte cuvinte, trebuie să fii chibzuit în a învăţa, dar şi în a aplica cele asimilate.
Până la urma, viaţa e ea însăşi o şcoală pe care trebuie să învăţăm să o
parcurgem şi să o absolvim cu succes.
În concluzie, trebuie ca mereu să existe o interdependenţă între noţiuni şi
practică, între teoria abstractă şi viaţa concretă, întrucât tot ceea ce înveţi trebuie
să-ţi folosească, într-un fel sau altul, în viaţa reală.

Subiectul al III-lea (30 de puncte

Rolul naratorului într-o povestire:


Narator-personaj: “Fântâna dintre plopi” de Mihail Sadoveanu
Narator obiectiv: “Lostriţa” de Vasile Voiculescu
(Sabina Rădulescu)

Rezolvare Varianta 70 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Liviu Rebreanu, “Ciuleandra”)

1. Sinonime: nădejde = speranţă; voievod = domnitor; pildă = învăţătură, exemplu;


escapadă = aventură
2. Ghilimelele folosite în sintagma “omul justiţiei” marchează un citat, cuvintele
aparţinând altui personaj
3. Câmpul semantic al “familiei”: “frate”, “soţie”, “copil”, “neam”, “vlăstar”
4. Expresii/locuţiuni cu substantivul “viaţă”: a-şi vedea de viaţă; cu preţul vieţii; fără pic
de viaţă; pe viaţă; a căpăta viaţă; a da viaţă; pe viaţă şi pe moarte;
5. Caracteristici ale descrierii portretistice în conturarea personajului Policarp Faranga:
- descriere directă de către narator prin epitete caracterizatoare: “omul serios şi grav”;
- descriere a trăsăturilor fizice, prin imagine vizuală: “o barbă superbă […] cea mai
frumoasă şi mai îngrijită barbă din România”, trăsătură care-i adusese notorietate şi
prestigiu
6. Figuri de stil prezente în enunţul: “Olga Dobrescu, fiinţă gingaşă, a fost o soţie ideală,
bună, frumoasă, indulgentă, cu avere”:
- “fiinţă gingaşă” – epitet caracterizator
- “ soţie ideală, bună, frumoasă, indulgentă, cu avere” – enumeraţie de epitete
caracterizatoare
7. Caracterizarea lui Policarp Faranga:
- prin naraţiune, reiese direct mândria despre obârşia sa străveche boierească: “Cu nimica
nu se mândrea mai mult bătrânul decât cu neamul său. Îşi urmărea ascendenţa până la
Vlad Ţepeş.”
- din faptele şi relaţia sa cu alt personaj, se distinge, indirect, infidelitatea şi comportarea
fluşturatică faţă de soţie, aşa cum sugerează naratorul omniscient: “Olga Dobrescu […] a
fost o soţie ideală. Închidea ochii la numeroasele escapade pe care Poly le-a continuat şi
după căsătorie”.
8. Expresia ”a pune cruce” înseamnă a sfârşi, a termina şi este folosită pentru a exprima
ideea că Policarp a încetat să mai aibă o viaţă uşoară după moartea soţiei, deoarece a
intrat în politică: “Tot atunci a pus cruce vieţii uşoare, intrând în politică, spre a avea o
meserie”.
9. Relaţia dintre Policarp Faranga şi Olga Dobrescu este construită de narator prin
viziunea personajului masculin. După ce gustase din toate plăcerile vieţii uşoare, el se
căsătorise cu o femeie frumoasă, bună şi cu avere. Indulgentă şi înţelegătoare, Olga îi
trece cu vederea soţului escapadele amoroase la care el nu renunţase nici după căsătorie.
După patru ani, se naşte Puiu, însă după alţi patru ani femeia moare. Pierderea soţiei îl
trezeşte brusc la realitate, devine responsabil pentru copil şi face carieră în politică şi ca
jurist, ajungând să ocupe portofoliul ministerial.
10. Naratorul omniscient povesteşte la persoana a III-a despre viaţa personajelor, ştie tot
ceea ce gândesc, ce simt şi ce intenţionează să facă ele: Olga “închidea ochii la
numeroasele escapade pe care Poly le-a continuat şi după căsătorie”, “Cu nimic nu se
mândrea mai mult bătrânul decât cu neamul său”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte):


Redactează un curriculum vitae (CV) valorificând datele dintr-o cerere:

CURRICULUM VITAE
Obiectivul interviului: angajarea pentru postul de corespondent de presă al ziarului
“Bună Dimineaţa, Tomis!” din Constanţa

Numele şi prenumele: Petrescu Mihai


Domiciliul: Constanţa, strada Nicolae Milescu, nr.48
Studii absolvite: * Colegiul Naţional “Mihai Viteazul, profilul Jurnalism, Constanţa,
promoţia 2002
* Cursurile de Jurnalism organizate de Asociaţia “Jurnalişti fără frontiere”
* Cursurile organizate de ECDL România
Abilităţi: - Cunoaştere a limbilor engleză, franceză, spaniolă - nivel avansat
- Operator PC
Experienţă: - participarea la acţiuni de voluntariat ale Asociaţiei “Jurnalişti fără frontiere”
- participarea la concursul “Micii jurnalişti”, organizat la Palatul Copiilor din Constanţa,
la care am obţinut premii în toţi anii în care am luat parte, 1998-2000
Anexez, în copie, următoarele documente doveditoare:
* Diploma de bacalaureat;
*Diplomele obţinute la concursul “Micii jurnalişti”;
*Atestatul de cunoaştere a limbilor străine: engleză, franceză, spaniolă;
*Permisul European de Conducere a Computerului, eliberat de ECDL România

25 iunie 2007, Constanţa


Mihai Petrescu

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Prezentarea, comparativ, a modalităţilor de realizare a temei iubirii în două poezii


eminesciene studiate:
* “Dorinţă” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
(Adriana Istrate şi Diana Dumitrescu)

Rezolvare Varianta 71 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Camil Petrescu, “Contesa bolnavă”)

1. Sinonime: gazetă = ziar, jurnal; cafenea = bar, local; înţesat = împânzit, aglomerat,
emoţie = înduioşare, fior
2. Parantezele evidenţiază explicaţia suplimentară pe care naratorul simte nevoia să o
ofere cititorului, căruia i se adresează prin sintagma “dacă vreţi”: “N-aş putea spune ce
vorbeam cu Baroana […], (sau dacă aş spune ar părea neverosimil, dacă vreţi comic, căci
nu făceam decât să-i repet cele ce scriau gazetele)”.
3. Câmpul semantic al “arhitecturii”: “palat”, “bloc”, “case”, “faţadă”, “apartament”,
“cubistă”
4. Cuvintele “faianţă” şi “cuminte” să aibă alt sens decât în text: *Faianţa are culoarea
cerului senin. *Copilul este cuminte numai dacă i se promite o jucărie.
5. Repetarea cuvântului “împreună” accentuează preocupările comune ale celor cinci-şase
prieteni, care formează un grup omogen, cu acelaşi tip de preferinţe, fiind nedespărţiţi la
masă, la cafenea, la plimbare sau la teatrul de varietăţi.
6. Sentimentele contradictorii ale naratorului faţă de Baroneasă: „nici nu cred că eram
îndrăgostit de ea…”/ „Dar eram totdeauna cuprins de o cuminte fericire …”
7. Caracteristicile naratorului subiectiv sunt evidenţiate prin folosirea verbelor şi
pronumelor la persoana I, prin naraţiunea subiectivă şi prin implicarea acestuia în
evenimente până la substituirea lui de către personaj: “mi-”, “eram”, “petreceam”, “mă”,
“vorbeam”, “să repet” etc.
8. O trăsătură generală/particulară a stilului este fineţea, care se realizează prin
întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod subtil ideea, sensul, apelându-se la
aluzie, urmând ca cititorul sau interlocutorul să descopere esenţa comunicării, de unde
reiese statutul de intelectual al personajului-narator.
9. Naratorul-personaj oferă câteva detalii biografice despre Baroneasa R., care era
originară din „Temişoara”, se refugiase la Arad, de unde, nemaiavând pe nimeni, se
întorsese în oraşul natal, la o mătuşă. Prin caracterizare directă, se compune un succint
portret fizic prin epitete: Baroneasa era o “brună ca o creolă” şi “cea mai frumoasă
femeie din oraş”. În mod indirect, prin confesiunea trăirilor naratorului, reies farmecul şi
atracţia pe care eroina o exercită asupra bărbatului: “prietenia ei mă flata, îmi vindeca
oboseala prin bucuria de a privi ca o filtrare a sângelui obosit de munca otrăvită a
tipografiei. Erau aceste două ore ca o muzică diafană de lumină, care stimulează toate
funcţiile vieţii vegetative.”
10. În al doilea alineat, descrierea arhitecturii oraşului este realizată prin imagini vizuale:
partea cealaltă a bulevardului era “ocupată jumătate de un imens palat, casă de raport
armonioasă, cum puţine erau pe vremea aceea în Europa întreagă.”; “zeci de apartamente,
toate bronz auriu, mozaic şi lemn tare vopsit în alb”. O altă trăsătură a descrierii este
tehnica detaliului utilizată cu măiestrie de Camil Petrescu: blocul avea faţada “pe trei
străzi, dacă nu patru, căci în spate erau grădini, împărţit în câteva zeci de apartamente,
toate bronz auriu, mozaic şi lemn tare vopsit în alb”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte):


Rezumatul textului de la Subiectul I, din opera “Contesa bolnavă” de Camil Petrescu:

Naratorul-personaj, în ipostaza unui gazetar, îşi petrece timpul liber cu un cerc de


prieteni, mergând împreună la masă, la cafenea, la plimbare şi la teatru, într-un oraş cu o
arhitectură deosebită, măreţia palatului fiind unică în Europa. El o vizitează frecvent pe
Baroneasa R., o unguroaică refugiată la Timişoara, care îl fascinează pe narator cu
frumuseţea şi cu franceza ei senzuală. Conversaţiile cu Baroneasa aveau un farmec aparte
şi-l relaxau după munca nocivă de la tipografie, deşi subiectele discutate se rezumau doar
la ceea ce scriau gazetele. De asemenea, prietenia cu frumoasa femeie era flatantă pentru
narator, iar cele două ore, cât dura vizita, îl revigorau în totalitate, reconfortându-l prin
atenţia şi prin întrebările ei serioase.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Particularităţi de structură, de limbaj şi expresivitate ale textului poetic, într-o poezie


neomodernistă studiată:
* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu
* “Către Galateea” de Nichita Stănescu
(Ana-Maria Enăchescu)

Rezolvare Varianta 72 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Camil Petrescu, “Un om între oameni”)

1. Polisemia cuvântului “a slăbi”: *Datorită regimului, Anca a slăbit 10 kilograme. *Din


cauza efortului, organismul ei este foarte slăbit.
2. Utilizarea punctelor de suspensie în replica stolnicului Bâscoveanu marchează pauze în
fluxul ideilor şi evidenţiază starea de agitaţie interioară atunci când îi explică pitarului
motivul pentru care trebuia să se grăbească.
3. Câmpul semantic al cuvântului “zăpadă”: viforniţă, viscolul, nămeţii, ninsoare,
troienind, fulgii
4. Prin folosirea registrului arhaic se compune atmosfera epocii istorice din preajma
revoluţiei de la 1848.
5. Verbele la perfect simplu se folosesc pentru a sugera o acţiune sau stare de dată
recentă, finalizată de curând, având rol afectiv şi stimulativ pentru ritmul alert al acţiunii:
“Pitarul Barbu Petrescu se pomeni că vine spre conac”; “Pitarul îngălbeni”; “Bâscoveanu
trecu în goană”.
6. Numele şi funcţia personajelor implicate în dialog: Barbu Petrescu- pitar; Gheorghe
Bâscoveanu- stolnic
7. Rolul indicilor spaţiali este de a reflecta un spaţiu real, acela al conacului unde locuia
pitarul Barbu Petrescu, de a indica cititorilor locurile pe unde personajele trebuie să
treacă şi itinerarul pe care să-l urmeze pentru a ajunge la destinaţie: Sălătruc, mănăstirea
Cotmeana, Grebleşti, Turnu Roşu etc.
8. Particularităţi ale vorbirii directe /ale stilului direct:
- prezenţa dialogului,
- adresarea directă prin vocativul substantivelor şi imperativul verbelor: „Boierule[..] îi
strigă omul de pe cal”; “Nu întârzia!”
- prezenţa verbelor de declaraţie: “strigă”, “întrebă”
9. Veştile despre fuga stolnicului Matei Lăcusteanu îl sperie pe pitar şi-l determină să
plece cât mai repede „într-un ceas suntem gata şi noi”, considerând că trebuie să
părăsească ţara.
10. Textul narativ se defineşte prin naraţiune şi dialog ca moduri de expunere specifice
genului epic. Acţiunea se bazează pe fapte, întâmplări şi evenimente, la care participă un
număr mare de personaje. Naratorul este omniscient şi obiectiv, prin povestirea la
persoana a III-a.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Redactează un curriculum vitae (CV) valorificând datele dintr-o cerere:


CURRICULUM VITAE

Obiectivul interviului: angajarea pentru postul de operator PC

Numele şi prenumele: Manolescu Andrei


Domiciliul: Râşnov, strada Nicolae Jiga, numărul 48
Studii absolvite: * Colegiul Naţional „Ion Barbu”, promoţia 2002
* Cursurile organizate de ECDL România

Abilităţi: - Cunoaştere a limbilor engleză, franceză, spaniolă - nivel avansat


- Operator PC

Experienţă: - angajat, cu vechime de doi ani, la Computer Serv SA Braşov;


- participarea la Olimpiadele şcolare de informatică în toţi cei patru ani de liceu;

Anexez, în copie, următoarele documente doveditoare:


* Diploma de bacalaureat;
*Diplomele obţinute la Olimpiadele şcolare de informatică în toţi cei patru ani de liceu;
*Atestatul de cunoaştere a limbilor străine: engleză, franceză, spaniolă;
*Permisul European de Conducere a Computerului, eliberat de ECDL România şi
recunoscut de M.Ed.C.;
*Calificativul obţinut în urma celor doi ani de muncă la Computer Serv SA Braşov
*Scrisoarea de recomandare, semnată de domnul director al firmei Computer Serv SA
Braşov

25 iunie 2007, Braşov


Andrei Manolescu

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Condiţia omului de geniu, într-o poezie studiată, aparţinând lui Mihai Eminescu:
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
(Alina Ergoveanu)

Rezolvare Varianta 73 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(George Călinescu, “Scrinul negru”)

1. Cuvinte derivate: prefãcut ; alocuri ; îmbãtrânit ; fumuriu


2. Cele douã virgule marchează propoziţia incidentă, intervenţia naratorului în replica
unui personaj: “- Monseniore, începu prinţesa sever, mi s-a spus că ai fi botezat catolic de
mama lui Filip al nostru”. Fraza redã vorbirea directã.
3. Sens conotativ al cuvintelor “legat”, “lipit”: *În situaţia dată, sunt legat de mâini şi de
picioare şi nu pot zice nimic. *Stătea nemişcată, cu privirea lipită de vitrina magazinului.
4. Expresii/locuţiuni cu substantivul “mânã”: a pune mână de la mânã, peste mânã, mânã-
n mânã, a da mâna, a se lua de mânã cu cineva, pe sub mână, a da o mână de ajutor, a
avea la mână pe cineva, a face cu mâna, mână spartă, a cere mâna cuiva.
5. Structuri/ sintagme obiecte de mobilier: “divan slujind şi de pat”, “ladã mare de nuc
sculptat”, “bãnci ordinare de lemn”, “o mică comodă Louis-Philippe”, “un secrétaire
Louis XVI de lemn de trandafir”
6. Limbajul cult:
- folosirea neologismelor: “domiciliu”, “lamentabil” şi prin folosirea cuvintelor
împrumutate din alte limbi “secrétaire”
- alcătuirea complexă şi intelectualizată a frazelor
7. Naratorul este omniscient şi obiectiv (narator heterodiegetic), prin naraţiunea la
persoana a III-a
8. Textul este o descriere prin:
- numeroasele imagini vizuale
- prin utilizarea detaliului în prezentarea mobilierului din încăpere
9. Trăsături ale Prinţesei Hangerliu: exigentã şi autoritară, “ începu prinţesa sever”,
infatuată, se considerã superioarã celorlalţi oameni, snoabă şi rece, găsindu-şi refugiul
într-un fotoliu vechi “în fotoliul ei, salvat din naufragiul vieţii”.
10. Reprezentant al curentului literar realism, George Cãlinescu prezintã în “Scrinul
negru” relaţia dintre om şi mediu, dintre individ şi societate, relaţiile între oameni. De
asemenea, el critică relaţiile interumane şi prezintã realitatea contemporanã într-un mod
obiectiv.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Politeţea este adunarea la un loc a gustului celui bun a fiecărui veac.
Gustul cel bun nu se învaţă, el e în inimă” (Ion Heliade-Rădulescu, “Opere”, III)

Afirmaţia lui Ion Heliade-Rădulescu despre politeţe se poate aplica oricãrei perioade
istorice şi consider că îşi dovedeşte perfect valabilitatea. Politeţea nu se poate învăţa, dar,
în mare parte, fiecare este influenţat de mediul în care trăieşte, de familie, de educaţia
primită în copilărie şi adolescenţă, de civilizaţia anturajului.
Mai întâi, politeţea ţine de bunul-gust al fiecãrui om, însă acesta nu se poate învăţa, oricât
de mult ar încerca familia, el este adânc înrãdãcinat în personalitatea fiecãrui om.
În altă ordine de idei, fiecare veac şi-a pus amprenta asupra ideii de politeţe, deşi, în
esenţă, conceptul nu s-a schimbat foarte mult. Totuşi, parcă mileniul trei a adus cu sine o
diminuare a gradului de politeţe, aflat, cred, în relaţie directă cu scăderea bunului-gust şi
al bunului-simţ totodată. Am observat că majoritatea scaunelor din metrou sunt ocupate
de tineri şi de bărbaţi, că, intrând în magazin, sunt îmbrâncit şi dat la o parte din uşa ce
pare prea îngustă, că limbajul este din ce în ce mai vulgar, că indecenţa este la loc de
frunte şi uneori de laudă. De aceea, nu pot decât să trag un semnal de alarmă pentru
degradarea rasei umane. Să fie acesta “bunul-gust” al veacului nostru?!
În concluzie, deşi politeţea este un concept moral cunoscut tuturor, el ţine, totuşi, de
respectarea anumitor reguli, comportamentul decent vine din bunul-gust al fiecãrui om.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Apartenenţa la neomodernism a unui text poetic studiat:


* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu
* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

Alexandra Iazageanu

Rezolvare Varianta 74 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(George Călinescu, “Enigma Otiliei”)

1. Cuvinte derivate: “repezeală”, “înconjurată”, “îngrijorat”, “ţărănească”, “vechime”,


“grosime”
2. Semnele de punctuaţie din structura “- Dar voi ce faceţi?”:
- linia de dialog introduce vorbirea directă, replica unui personaj;
- semnul întrebării marchează sensul interogativ al propoziţiei
3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a pierde”: a pierde vremea; a pierde ocazia; a-şi pierde
şirul (gândurilor); a se pierde în faţa cuiva (a se emoţiona); a pierde concursul; a-şi pierde
controlul
4. Câmpul semantic al “vestimentaţiei”: “ciorapi de lână”, “cămaşa de noapte”,
“nădragi”, “pantaloni”, “surtuc”, “iminei”,
5. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient şi prin naraţiunea
la persoana a III-a
6. Interpretarea textului: “fizionomia aspră […] a unui căpitan de vapor care comandă în
timp de naufragiu”. Comparaţia sugerează, indirect, trăsătura de caracter a Aglaei, care,
cu o privirea autoritară asemănătoare cu aceea a unui căpitan de vapor în timp de
naufragiu, se agită şi dă comenzi ca “să salveze” pentru sine averea lui Moş Costache de
eventuali atentatori.
7. Calităţi generale/ particulare ale stilului: Corectitudinea utilizării limbii literare şi
cursivitatea ideilor (înşiruirea clară a ideilor/ aspectelor/ întâmplărilor)
8. Registrul cult al limbii, prin două citate:
- “fizionomia aspră a unui căpitan de vapor care comandă în timp de naufragiu”;
- “ca şi când n-ar fi fost niciodată vreun conflict între ea şi ei”
9. Moş Costache ilustrează, ca tip de personaj, avarul, trăsătură ce reiese indirect din
vestimentaţia lui veche şi neîngrijită: ciorapii rupţi de unghiile de la picioare, nădragii de
stambă, şireturile rupte şi înlocuite cu bucăţi de sfoară. Calicia personajului este relevată
indirect şi de efortul imprudent de a căuta şi cere cheile (”Che…. che-i-le!”), deşi suferise
un accident cerebral şi trebuia să stea nemişcat.
10. Caracteristici ale prozei realiste:
- utilizarea detaliului în descrierea îmbrăcămintei personajului, care are rol caracterizator
- naratorul obiectiv şi omniscient şi focalizarea zero (”dindărăt”)

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Rezumatul textului reprodus la Subiectul I, din romanul “Enigma Otiliei” de George


Călinescu:

Accidentul cerebral al lui Moş Costache declanşează o adevărată strategie de ocupaţie a


casei bolnavului de către Aglae care, ca un adevărat căpitan în timp de naufragiu,
repartizează membrii familiei cu scopul de a păzi cu străşnicie averea bătrânului. Iritată
de prezenţa lui Felix şi a Otiliei, ea-şi îndreaptă toată energia asupra fratelui său, căruia îi
reproşează că se oboseşte prea mult ca să construiască încă o casă. Aglae hotărăşte că
bolnavul trebuie imediat dezbrăcat şi trece la fapte fără să mai aştepte consimţământul
cuiva. Îmbrăcămintea sărăcăcioasă, neîngrijită şi veche îi stârneşte Aglaei alte reproşuri
aluzive la adresa Otiliei. Avariţia bătrânului este sugerată destul de transparent în tot
textul, în finalul căruia Moş Costache, deşi bolnav, cere cu insistenţă şi efort cheile.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Structura, limbajul şi expresivitatea textului poetic, pe baza unei poezii studiate


aparţinând lui Nichita Stănescu:
* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu
* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

(Sabina Rădulescu)

Rezolvare Varianta 75 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Marin Preda, “Moromeţii” II)

1. Polisemia cuvântului “a curge”: *Pe măsură ce imaginile curgeau pe ecranul


televizorului, copilul părea din ce în ce mai uimit de multitudinea culorilor mişcătoare.
*Ploaia curgea pe streşini cu un zgomot ciudat. *Părul bălai îi curgea pe spate, până la
brâu.
2. Semne de punctuaţie în fragmentul: “Ce ziseşi tu, Gheorghe? A, da, aşa e!” Prima
virgulă marchează vocativul substantivului Gheorghe în propoziţia interogativă; a doua
virgulă delimitează adverbul afirmativ “da”, separându-l de restul propoziţiei
exclamative. Semnul întrebării indică propoziţia interogativă şi semnul exclamării
finalizează propoziţia exclamativă.
3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a sta”: „ a sta de veghe”, „a sta să cadă”, „a sta degeaba”,
„a sta de vorbă”.
4. Câmp semantic al “ploii”: apa, picături, nori, lichid.
5. Tema monologului interior al lui Moromete se referă la nesiguranţa vieţii asupra căreia
cugetă, gândindu-se că vârsta n-ar fi o problemă, că ar putea trăi şi o sută de ani, dar este
posibil să piardă pământul şi atunci n-ar mai avea cu ce să-şi hrănească familia.
6. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient (heterodiegetic)
şi naraţiunea la persoana a III-a
7. Registrul oral/colocvial: „Ce ziseşi tu, Gheorghe?”; “Ce, nu e bine de trăit?”
8. Moduri de expunere: naraţiunea, monolog interior.
9. Ilie Moromete, un bărbat de „peste şaizeci de ani” (autocaracterizare-monolog interior)
este descris în mod direct din punct de vedere fizic: ”[…] chipul osos, cu fruntea lui
bombată şi cu ochii feriţi sub arcade puternice şi drepte..[…] se trăseseră mult în orbite”.
Privirea sa îndreptată „mereu în zarea câmpiei” evidenţiază detaşarea faţă de cei din jur,
faptul că întotdeauna se lăsa purtat de gândurile sale, trebuindu-i „cel puţin o secundă în
plus ca să vie aproape şi să înţeleagă ce-i spuneai”.
10. Oralitatea stilului este dată în acest text prin folosirea numeroaselor regionalisme,
cuvinte populare sau îmbinări de cuvinte specifice adresării directe, orale: „amesticătură”,
„ici”, „grumaz”, „aşa de bun”, „Uită-te la mine”, „Ce, nu e bine de trăit?”, „sâcâită”, „ A,
da, aşa e!”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre politeţe: „Politeţea este o pudoare şi o necesitate de distanţă.”
(Tudor Arghezi – Scrieri)

Afirmaţia lui Tudor Arghezi este, în opinia mea corectă, deoarece politeţea denotă atât o
decenţă comportamentală izvorâtă din respectul pentru persoana cu care relaţionăm, dar
şi dorinţa de a menţine o anumită distanţă sufletească faţă de respectiva persoană.
Mai întâi, politeţea înseamnă pudoare, pentru că presupune o anumită cuviinţă, o purtare
manierată, care să exprime consideraţia şi preţuirea pe care o avem faţă de o persoană pe
care nu o cunoaştem foarte bine, sau cu care nu avem o relaţie apropiată.
Politeţea este, de asemenea, o necesitate de distanţă, fiindcă poate fi percepută ca un
comportament sobru, rece faţă de cei cu care intrăm în contact. Astfel, atitudinea
politicoasă poate deveni un scut în relaţiile cu persoanele pe care nu le vrem foarte
aproape de noi.
În concluzie, politeţea poate fi privită atât ca un comportament ales, respectuos, apanaj al
oamenilor educaţi, dar şi ca un mijloc de a menţine distanţa faţă de cei care nu ne sunt
agreabili.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Structura, limbajul şi expresivitatea textului poetic, pe baza unei poezii studiate


aparţinând direcţiei tradiţionaliste:
* “În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu
* “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat
(Alina Marin)

Rezolvare Varianta 76 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Marin Preda, “Moromeţii”)

1. Expresia “îl cârpi pe Niculae” înseamnă lovitură, adică i-a dat o palmă; expresia “cu
atâta sete” redă nesaţul cu care l-a lovit, cu toată forţa.
2. Semnele de punctuaţie din construcţia “- Hai, mamă, tu ce faci acolo?!”:
- linia de dialog introduce vorbirea directă, replica unui personaj;
- cele două virgule marchează vocativul substantivului “mamă”
- semnul întrebării şi semnul exclamării au valoare stilistică, exprimând nedumerirea şi
uimirea personajului faţă de atitudinea mamei.
3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a lua”: a lua ochii, a lua parte, a-şi lua zborul, a se lua cu
vorba.
4. Câmpul semantic al “mâncării”: “fasolea”, „boabele”, „dumicatul”, „mămăligă”,
“ceapă”.
5. Două particularităţi ale oralităţii:
- folosirea dialogului („- Na, Paraschive, bea apă”), a interogaţiilor („-Ce să fie rece?” ), a
exclamaţiilor ( „- La masa!”)
- prezenţa cuvintelor şi expresiilor populare, a regionalismelor : „hulpav” „dumicat”,
“bumben”, “a râni”.
6. Naratorul este obiectiv, omniscient (heterodiegetic) şi omniprezent.
7. Registrul stilistic popular se defineşte prin fraze cu sintaxa simplă („Mama nu
inţelegea.”, „Asta ce-o mai fi?”), locuţiuni şi expresii populare ( „se făcu roşu la faţă”,
„îşi pironi privirea”, „îl cârpi” ).
8. Cele două notaţii „cu o înfăţişare de nepătruns şi nu prea tare” şi „mărturisi el naiv”
conturează cu mai mare acurateţe portretul lui Ilie Moromete, naratorul omniscient
observând cu obiectivitate şi descriind cu precizie reacţiile şi comportamentul
batjocoritor, ironic al personajului, care îşi reprimă cu efort durerea pentru ca şi Paraschiv
să se ardă cu fasolea fierbinte.
9. Ilie Moromete este tipul ţăranului mucalit, care face haz de necaz, reuşind să aducă
situaţiile în favoarea lui. Disimularea este o trăsătură definitorie a protagonistului, care
reiese indirect din atitudinea lui. Îl minte pe Paraschiv („Eu credeam că e rece”) cu un aer
„naiv”. Este stăpân pe sine şi ştie să-şi controleze reacţiile, trăsătură evidenţiată prin
caracterizarea directă făcută de autor „ el se stăpâni”, „cu o înfăţişare de nepătruns”.
10. Comicul de caracter se distinge din disimularea şi jocul teatral ale lui Moromete care-
l păcăleşte pe Paraschiv şi-l ridiculizează în faţa fraţilor lui. O altă sursă este comicul de
situaţie, care reliefează lăcomia şi lipsa prezenţei de spirit a lui Paraschiv, din care cauză
se arde cu fasolea fierbinte. Reacţia descrisă de narator este comică şi stârneşte râsul:
„ochii i se beliră” şi „scoase un răcnet”.
Subiectul al II - lea (20 de puncte)
Rezumatul textului de la Subiectul I, din romanul “Moromeţii” de Marin Preda:

Membrii familiei Moromete se află la seceriş, iar Catrina îi cheamă la masă, venind cu o
tigaie de fasole care părea rece şi închegată. Moromete rupe o bucată de mămăligă şi
întinde în fasole, dar se arde atât de rău, încât îi dau lacrimile. El nu bea apă şi, păstrându-
şi cumpătul, le întreabă calm pe fete de ce nu au spus că nu au încălzit fasolea, dar totul a
fost rostit încet, astfel încât să nu-l audă Catrina. Mama îl ceartă pe Niculae pentru că nu
o lasă în pace şi îi spune să stea cuminte.
Paraschiv, lacom şi absent, îl imită pe tatăl său şi ia fasole din tigaie, dar imediat ţipă şi se
enervează. Moromete ii spune să bea apă şi mărturiseşte, naiv, că el credea că e rece. La
început mama nu înţelege ce se întâmplă, dar după aceea le spune că de abia a luat tigaia
de pe foc.
Fetele încep să râdă în hohote şi Niculae, realizând ce a făcut tatăl său, începe să dea din
picioare, arătându-l pe Paraschiv cu degetul. Acesta îl plesneşte pe Niculae, care nu simte
însă durerea, fiind prea fericit să-şi vadă fratele atât de furios.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Caracteristicile, limbajul şi expresivitatea unei poezii simboliste studiate:


* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia
(Cătălina Muja)

Rezolvare Varianta 77 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Alexandru Odobescu, “Pseudo-Kyneghetikos”)

1. Derivate: “îngrijorarea”, “nedesluşite”, “reîncepe”, “nestatornică”


2. Enunţuri cu semnul întrebării:
- Când a plecat Marius?
- De ce nu ai scris tema la matematică?
(ambele enunţuri interogative presupun un răspuns, pe când exemplul din text era o
interogaţie retorică)
3. Câmpul semantic al “vânătorii”: “vânătorească”; “vânatul”; “vânătoare”; “vânătorul”;
“vulturi”
4. Valoarea expresivă a două adjective din fragmentul: “vulturii cei falnici cu late pene
negre, precum şi cei suri al căror cioc ascuţit şi aprig la pradă”: adjectivul „vulturii cei
falnici“ sugerează măreţia acestor păsări maiestuoase şi impunătoare, iar prin “late”,
adjectivul cu valoare stilistică de epitet antepus, descrie penele prădătorilor, apelând la o
imagine vizuală – „late pene negre“.
5. Modul de expunere: descrierea
6. Oralitatea stilului:
- construcţii interogative – „Dar ce-i faci firei?“
- formule populare, specifice: “să şedem strâmb şi să judicăm drept”
7. Figuri de stil:
- “pasărea vicleană” - epitet personificator, care sugerează eşecul vânătorilor
- ”când soarele se pleacă spre apus” este o metaforă personificatoare, care sugerează
amurgul în relaţie directă cu sufletul călătorului.
8. În fragmentul: “Nu tăgăduiesc; în principiu trebuie să aibi dreptate.” se manifestă atât
persoana I cât şi persoana a II-a singular. Naratorul relatează întâmplarea la persoana I,
fiind narator-personaj în textul dat şi se adresează, la persoana a II-a, unui alter-ego sau
altui personaj imaginar, cu care are un schimb de păreri asupra principiilor vânătoreşti
9. În ultimul alineat al textului, Alexandru Odobescu realizează o descriere a naturii
prezentată aşa cum apare ea la apusul soarelui. Totodată, autorul asociază acestei
atmosfere farmecul tainic al singurătăţii care creşte şi mai mult în sufletul călătorului
impresionat de acest decor. Pentru a accentua această comuniune a naturii cu solitudinea
umană, Odobescu foloseşte o varietate de procedee artistice - imaginile auditive: “susur
noptatic”,”ţârâitul greierilor”; imagini vizuale: “soarele se pleacă”,”murgul-serei începe a
se destinde”; figuri de stil, precum metafore personificatoare (“când soarele se pleacă”,
”slaba suspinare ieşită din sânul obosit al naturii”), epitete (“farmecul tainic”, ”susur
noptatic”, ”sunete uşoare şi nedesluşite”). Comparaţia din ultima frază, “susur noptatic se
înalţă […] ca o slabă suspinare…” relevă, prin prezenţa cuvintelor “noptatic” şi
“suspinare”, starea de solitudine accentuată de apusul soarelui, creând ea o atmosferă
melancolică.
10. Modul de expunere folosit de autor este descrierea. În textul de mai sus, acesta
conturează atât cadrul natural în care se desfăşoară vânătoarea, cât şi portretul
vânătorului. Vânătorul stă la pândă cât mai nemişcat, pentru a nu fi simţit de pradă: “…
mâinile şi picioarele au mai puţin de lucrat”. O trăsătură a sensibilităţii vânătorului este
iubirea de natură, relevată indirect prin atitudinea sa contemplativă. Vânătorul nu iubeşte
numai vânătoarea în sine, ci şi toate celelalte întâmplări prin care trece pe parcursul
acestei experienţe. El este un om obişnuit, care găseşte în vânătoare relaxare, detaşare de
problemele vieţii cotidiene. După cum spune Odobescu, vânătorul este fermecat de
momentele de singurătate pe care i le rezervă,pe înserat, această pasiune a sa.

Subiectul al II-lea

Text argumentativ despre om şi caracter: “O măsură sigură a caracterelor este sentimentul


ce-ţi rămâne pentru un om după ce l-ai iubit: amiciţie sau dispreţ.” (Titu Maiorescu,
“Opere” I)

Titu Maiorescu opina că un om poate fi evaluat din punct de vedere al caracterului numai
prin prisma iubirii, certitudinea valorii sale umane putând fi stabilită doar când percepţia
subiectivă (a iubirii) s-a consumat şi rămâne exclusiv privirea obiectivă asupra insului ca
atare. Consider că afirmaţia criticului are fundament real şi corect.
În primul rând, cred că se pot descoperi, pe parcursul unei relaţii sentimentale, trăsăturile
de caracter ale unui om, având ca argument comportamentul şi atitudinea acestuia. În altă
ordine de idei, impresia este dublată de părtinire, orice îndrăgostit având tendinţa de a
exagera însuşirile celuilalt, iar analiza în profunzime a personalităţii este pasibilă de erori
mai mari sau mai mici. Astfel se explică numeroase divorţuri care au loc în societatea
contemporană şi te întrebi cum, dintr-o mare iubire care uneşte “pe viaţă” doi oameni, în
scurt timp nu mai rămâne nimic?
Un al doilea argument ar fi faptul că, în momentul în care renunţi voit sau obligat la
cineva, îi poţi aprecia calităţile şi defectele cu obiectivitate şi să constaţi în mod raţional
că sentimentul ce rămâne după despărţire poate fi: prietenie sau dispreţ.
În concluzie, afirmaţia lui Titu Maiorescu nu numai că-şi dovedeşte valabilitatea, dar este
atât de complexă, încât se subiectul este inepuizabil.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Apartenenţa la simbolism a unui text poetic studiat:


* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia
(Gabi Murea)

Rezolvare Varianta 78 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Calistrat Hogaş, “Părintele Ghermănuţă)

1. Antonime: “cotigită” # dreaptă; “moale” # tare; imens # limitat, mic; “răsfirat” #


îngrămădit
2. În structura “Amurgul începuse a se ridica din adâncuri…”, punctele de suspensie au
rolul de marca o întrerupere în fluxul lecturii, iar ca efect stilistic, sugerează emoţia
puternică în faţa măreţului tablou al înserării.
3. Câmpul semantic al naturii: “munţi”, “pârâu”, “sălcii”, “mesteacăni”
4. Valoare expresivă a două adjective din enunţul: “Un sunet prelung şi jalnic de aramă
sunătoare”. Adjectivele “prelung” şi “jalnic” au valoare artistică de epitet dublu şi
compun o imagine auditivă ce creează o stare de tânguire.
5. “amurgul începuse a se ridica din adâncuri”- imagine vizualặ; “un sunet prelung şi
jalnic de o aramặ sunătoare” -imagine auditivặ
6. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul-personaj şi naraţiunea la persoana I.
7. Figuri de stil: “pulberea de lumină roşietică” - metaforă· ce sugerează farmecul
amurgului, imaginea vizuală a soarelui la apus emană vrajă şi încântare; “departe, foarte
departe” repetiţia adverbului de loc compune o imagine amplă a peisajului.
8. Folosirea frecventặ a imperfectului denotặ o acţiune începutặ şi neterminatặ, dar şi o
stare incertặ, de nesiguranţă·.
9. Descrierea este principalul mod de expunere, care evidenţiază sentimentele de
admiraţie şi încântare a naratorului-personaj pentru tabloul naturii în amurg, construit
prin:
- imagini artistice: vizuale, auditive, motorii;
- prezenţa figurilor de stil: epitete, metafore, repetiţii
10. Textul citat se încadrează în stilul beletristic, deoarece, prin utilizarea imaginilor
artistice şi a cuvintelor cu sens figurat se conturează· imagini plastice în sufletul şi
conştiinţa cititorului. O altă calitate generală a stilului este corectitudinea, respectarea
normelor literare ale limbii.

Subiectul al II -lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre conştiinţa de sine: “Noi suntem ceea ce faptele noastre sunt” (T.
Vianu – “Jurnal”)

În ceea ce priveşte citatul din “Jurnalul” lui Tudor Vianu referitor la conştiinţa de sine,
pot spune că sunt întru totul de acord, deoarece în mod frecvent faptele vorbesc despre
noi ş reprezintă totodată şi trăirile noastre exteriorizate.
Sunt de părere că orice reacţie, atitudine, mod de a ne purta se supun analizei şi
comentariului celor din jur, fie dintr-un interes pentru persoana ta, fie ca banalitate a
vieţii. În general, toate faptele trebuie să aibă o logică şi nimic ar trebuie să fie la voia
întâmplării: subconştientul lucrează permanent.
Faptele spun multe despre noi, despre modul nostru de a fi, de a gândi. De exemplu,
atunci când comportamentul cuiva este strident, zgomotos sau gesturile sunt indecente, se
desprinde cu siguranţă lipsa unei educaţii solide ori, mai rău, incapacitatea acelei
persoane de a ţine cont de normele etice impuse de societate. În susţinerea aceleaşi
concepţii, libertate nu înseamnă să faci orice, fără să ai control şi conştienţă, întrucât poţi
deranja multă lume din jur. De altfel, există o maximă de care fiecare ar trebui să ţină
seama, mai ales aceia care confundă libertatea cu lipsa de civilizaţie: “Libertatea ta se
termină acolo unde începe libertatea celorlalţi”..
În concluzie, noi toţi “suntem ceea ce faptele noastre sunt”, cum atât de convingător
afirma Tudor Vianu.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezentarea imaginarului poetic tradiţionalist într-o poezie studiată:


* “În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu
* “Aci sosi pe vremuri…” de Ion Pillat
(Roxana Nădăşanu)

Rezolvare Varianta 79 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Costache Negruzzi, “Scrisoarea II - Reţetă”)
1. Arhaisme: “pre postilion”, “mazurcă”, “valţ”, ”surtuce”, “încungiură”
2. Sens conotativ: *S-a ales praful şi pulberea de lucrarea ta. *Cine trece acest examen
este boier!
3. Câmpul semantic al “vestimentaţiei”: «peptar de flanelă», «galoşi blăniţi», «frace»,
«surtuce»
4. Structuri lexicale specifice exprimării orale:
- substantive în vocativ, ca marcă a adresării directe: «Boieri, cucoane şi cuconiţe»; «Mă-
nchin cu plecăciune»
- expresii populare specifice vorbirii: “vreo nevoie îl sileşte a ieşi în ţinut”; “abia apucă a
se coborî”; “gloata curioşilor”
5. Convenienţe specifice scrisorii care lipsesc din text: localitatea, formula de adresare,
semnătura
6. Monologul adresat este modul de expunere dominant (pentru că întreaga scrisoare
relatează discursul personajului B.B.)
7. Perspectiva narativă este subiectivă, specifică stilului epistolar
8. Personajul B.B. a descoperit “o reţetă” de a tempera curiozitatea locuitorilor din târgul
de provincie şi, ca să nu fie pus în situaţia de a auzi despre sine tot felul de scorneli,
comunică personal auditoriului principalele date personale. Astfel, el îşi face o succintă
autobiografie: este din Iaşi, stă cu chirie şi trăieşte din venitul unei moşii. Este
necăsătorit, nu îl pasionează politica şi nici dansul sau jocul de cărţi. Nu este religios, nu
îi place nici să facă, nici să primească vizite. B.B. se bărbiereşte de trei ori pe săptămână
şi nu are o garderobă vastă.
9. B.B. satisface curiozitatea ieşenilor prin organizarea unei petreceri la prânz, la care a
invitat pe toţi “magnaţii” târgului: “bărbaţi, femei, babe, fete ş.a.”. Deşi s-au mirat de
această poftire, nu a lipsit nimeni şi, după ce s-a mânca şi s-a băut, înainte de plecare,
B.B. le-a dezvăluit amănunte din viaţa sa personală, cum ar fi, domiciliul, starea civilă,
detalii despre rude, pasiunile şi lipsa de interes faţă de politică, dans şi jocurile de cărţi.
El menţionează până şi programul său de somn şi vestimentaţia sa de iarnă şi nu numai.
10. Comicul de situaţie şi comicul de limbaj. Comicul de limbaj este prezent în text prin
folosirea unor expresii şi atitudini ironice, persiflante: «sunt holtei şi n-am de gând să mă-
nsor/ Nu-mi bat capul de politică şi n-am nicio opinie», «Mă bărbieresc de trei ori pe
săptămână». Comicul de situaţie este ospăţul organizat de B.B. la care invită toată
suflarea târgului pentru a le spune nişte banalităţi despre sine.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre învăţătură: “Învăţătura îţi dă lumină, dar nu te înalţi decât prin
caracter” (Ovid Densuşianu, “Opere I”)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Ovid Densuşianu, aceea că «Învăţătura îţi dă lumină, dar
nu te înalţi decât prin caracter.»
În primul rând, toţi membrii unei comunităţi au şansa de a studia, dar nu toţi ştiu să profit
de cele învăţate, cauzele fiind multiple. Puţini sunt cei care reuşesc să îşi folosească atât
cunoştinţele acumulate în şcoală, cât şi cele desprinse din experienţele vieţii concrete.
Ideal ar fi ca baza comportamentului uman să fie învăţătura, iar personalitatea să se
formeze pornind de la principii solide, întrucât numai astfel omul ar putea străluci cu
adevărat prin forţa caracterului său.
Un alt argument ar fi un exemplu din viaţa reală. Am cunoscut de curând un agricultor
care, deşi în copilărie a excelat la şcoală, caracterul slab, lipsa voinţei şi a ambiţiei l-au
determinat să nu urmeze un liceu, ci să rămână în satul natal, unde să continue munca
pământului. Acesta este un exemplu de lipsă de caracter sau, popular, «brânză bună în
burduf de câine».
În concluzie, învăţătura fără caracter este ca pâinea fără cuţit. Una fără cealaltă este
inutilă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Apartenenţa la direcţia neomodernistă a unui text poetic studiat:


* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu
* “Către Galateea” de Nichita Stănescu
(Alina Neacşu)

Rezolvare Varianta 8 Limba Romana


Varianta 8
SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: mutra = faţa, chipul; pana = condeiul; incultă – ignorantă,


neinstruită, necultivată, stângace; imobilă – stabilă, neclintită.
2. Punctele de suspensie aflate la sfârşitul celui de al treilea vers al primei strofe
îndeamnă la meditaţie asupra superficialităţii societăţii contemporane poetului,
unde toţi infatuaţii poartă măşti, încercând să pară altceva decât sunt.
3. Sens conotativ: A întârziat pentru că a rămas în pană de bani. Şi în situaţia
aceasta s-a dovedit un om de paie.
4. Expresii cu substantivul “nas”: a fi cu nasul pe sus; a-şi lua nasul la purtare; a-i
da peste nas; a da nas în nas cu cineva; a strâmba din nas; a nu fi de nasul
cuiva; a avea nas fin;
5. Motive romantice:
- motivul creaţiei poetice (”Un vers încerc cu pana mea incultă”, “condeiu-n mână
tu mi-l pui cu silă”)
- motivul amintirii (”albumul”, “trecutele petreceri”)
6. Inversiuni: “în care toţi pe sus îşi poartă nasul”; “trecutele petreceri”
7. Metafora “pana mea incultă” din strofa a doua a poeziei sugerează
nesiguranţa eului liric în procesul creaţiei, lipsa de inspiraţie cauzată de ipocrizia
ostentativă a contemporanilor. Trăind într-o lume superficială (“Bal mascat cu
lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul/ Disimulându-şi mutra, gândul,
glasul…”), poetul încearcă, timid şi nesigur, să se întoarcă la valorile eterne şi sa
creeze artă.
8. Reluat în incipitul poeziei sub forma unei interogaţii retorice, titlul “Albumul”
ilustrează un “Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul”.
Societatea este alcătuită din personaje superficiale la care importante sunt
aparenţele, din caractere artificiale imortalizate în album. Eul liric îi priveşte
distant, ca şi când ar privi o fotografie, observându-i cu superioritatea omului de
geniu.

9. Trăsături romantice:
- ironia romantică (”În care toţi pe sus îşi poartă nasul,/ Disimulându-şi mutra,
gândul, glasul…”)
- superioritatea omului de geniu aflat în antiteză cu societatea superficială
(”Privind în vrav prostia imobilă”.)
10. Incipitul poeziei este o interogaţie retorică, încărcată de ironie şi urmată de o
explicaţie plină de sarcasm despre lumea cuprinsă într-un album cu fotografii.
Societatea este văzută ca un bal mascat, în care toţi încearcă să-şi ascundă, în
spatele măştilor, adevărata faţă şi gândurile. Toţi sunt infatuaţi, “pe sus îşi poartă
nasul”, vor să pară altceva, disimulându-se pe sine până în momentul în care nu
mai ştiu nici ei cine sunt cu adevărat. .Eul liric priveşte din afară, cu luciditatea şi
distanţarea omului de geniu această lume artificială şi făţarnică, în care “toţi
vorbesc şi nimeni nu ascultă”. Ironia romantică specific eminesciană conturează
imaginea unei societăţi superficiale, lipsite de educaţie şi pline de grandomanie,
ilustrată prin îmbinarea locuţiunii verbale populare “pe sus îşi poartă nasul” cu
verbul neologic “disimulându-şi” lângă care poetul plasează cu sarcasm
substantivul “mutra”, toate acestea sugerând dispreţul rece şi tăios al eului liric.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007, Luncani***

Dragă Monica,

După mai multe peripeţii, am ajuns cu bine în satul Luncani, care se află situat în
Câmpia Dunării. Aici locuiesc bunicii mei, pe care nu i-am mai văzut de anul
trecut. M-am bucurat să văd că sunt neschimbaţi şi la fel de plini de energie.
Atunci când am sosit, bunicul m-a întâmpinat la poartă, unde mă aştepta de vreo
două ceasuri, iar bunica aranja o masă întinsă, în care se vedea belşugul ca
urmare a hărniciei lor.
A doua zi am plecat prin sat, unde am multe cunoştinţe, întrucât am venit aici în
fiecare vacanţă. Îmi plac foarte mult luncanii, pentru că sunt oameni veseli,
deschişi şi harnici. Trăiesc în legea lor, răspund prompt la toate îndatoririle civice,
de aceea satul arată cu totul deosebit, este curat şi plin de flori. În aer pluteşte
mereu o adiere de miresme, trandafirii şi crinii parfumează întreaga comunitate.
Poate că şi florile îi determină să fie atât de prietenoşi. Parcă şi eu, când sunt
aici, devin mai conciliant, mă cuprinde o relaxare binecuvântată şi simt că iubesc
mai mult oamenii.
Abia aştept să vii aici ca să te relaxezi şi să te refaci după oboseala unui an de
muncă. De altfel, bunicii mă întreabă mereu când soseşti, pentru că le este foarte
dor de tine.

Te îmbrăţişez cu drag şi de-abia aştept să ne revedem,


Daniel/ Daniela

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


Tema cuplului într-un roman obiectiv:
* Felix Sima şi Otilia Mărculescu - romanul “Enigma Otiliei” de George Călinescu
(Andreea Dincă)

Rezolvare Varianta 80 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Hortensia Papadat-Bengescu, “Femeia în faţa oglinzii”)

1. Cuvinte derivate: “nerăbdare”, “împrospătat”, “nenumărate”, “îngheţată”, “regăsi”


2. În structura “Regalitatea solitară a femeii în faţa oglinzei”, ghilimelele marchează
gândurile trecătorului, sugerând totodată autoironia femeii, care se percepe astfel în ochii
şi gândurile unui trecător.
3. Câmp semantic al “bijuteriilor”: “pendantivă”, “lanţ”, “filigranat”, “briliante”,
“diamante”
4.Verbele la imperfect -”se legăna”, “tăia” “strivea”, “se ducea”, “aşteptau”- exprimă o
acţiune începută în trecut şi neterminată, prelungindu-se la nesfârşit starea, acţiunea,
atitudinea personajului sau naratorului, în funcţie de context
5. Imagini vizuale:”Înapoi, luminile mari păreau abia cât nişte briliante.”; “Un surâs
dispreţuitor strivea gura fără a-i strica arcul subt voaleta scurtă care abia apuca buzele.”
6. Semnificaţia enunţului “Îi aduse, cu gestul lui aiurit, un omagiu” sugerează reacţia unui
trecător la vederea femeii frumoase şi elegante.
7. O funcţie a descrierii este realizarea portretului personajului principal, Manuela, prin
detaliul îmbrăcămintei şi a bijuteriilor
8. Perspectiva din care este făcută descrierea este obiectivă şi aparţine autorului, care
creează un personaj principal feminin, Manuela
9. Particularităţi ale limbajului cult:
- prezenţa neologismelor: “cinematograf”, “parada”, “invizibil”, “orgoliu”
- fraza amplă, cu puternice rezonanţe metaforice: “Cercei din pietre alese cu ape
minunate, scurgându-şi lumina uneia în alta într-o singură lacrimă orbitoare e străluciri,
scăpărau două scântei uriaşe în urechile ei”.
10. Structura “ Maiestatea –Sa banul” se referă la conceptul care guvernează lumea
:banul.”Un galonat”, aşa cum îl numeşte Manuela, este responsabilul pentru “stofele
mlădioase” şi “nenumărate giuvaeruri” pe care le poartă, compunându-i o imagine de
“regină scoborâtă din landaurile ei superbe” şi admirată de trecători. Banul guvernează o
lume rece şi dură, în care totul este artificial şi toţi îşi orientează viaţa în funcţie de
posibilităţile materiale.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ: “Poţi admira ce nu ai înţeles cu totul, dar nu poţi iubi decât ce ai
înţeles bine.” (Nicolae Iorga)
Părerea mea este că, după cum spune şi Nicolae Iorga, iubirea şi admiraţia se pot dobândi
diferit. Admiraţia este un sentiment care se poate dobândi în urma unei fapte bune sau în
urma unei reuşite care a surprins sau a bucurat persoana respectivă, cea care dezvoltă
sentimentul. Totodată, entuziasmul este un sentiment care se poate dobândi destul de
uşor, spre deosebire de iubire, dar se poate pierde tot atât de uşor.
Pe de altă parte, iubirea este un sentiment mult mai complex care necesită mai mult timp
pentru a se dezvolta, presupune profunzimi nebănuite şi se manifestă după legi numai de
ea ştiute. Iubirea implică admiraţie şi presupune cunoaştere totală.
Atât iubirea cât şi admiraţia sunt sentimente umane pozitive, care se deosebesc prin
modalitatea de manifestare: admiraţia presupune o percepţie detaşată şi exterioară, pe
când iubirea este un sentiment mult mai profund , care necesită timp şi multă dăruire.
În concluzie, ţinând cont de cele precizate mai sus, susţin cu toată convingerea afirmaţia
istoricului Nicolae Iorga:”Poţi admira ce nu ai înţeles cu totul, dar nu poţi iubi decât ce ai
înţeles bine”

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Limbajul şi expresivitatea textului poetic eminescian, prin referire la două dintre textele
studiate:

* “Revedere” de Mihai Eminescu


* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu

(Ştefania Nicolau)

Rezolvare Varianta 86 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ştefan Bănulescu, “Masa cu oglinzi”)
1. Sinonime: străin = absent, distras, necunoscut; obişnuit = firesc, banal; a număra = a
considera;
preocupare = ocupaţie, grijă, îndeletnicire;
2. Semne de punctuaţie:
- linia de dialog: marchează vorbirea directă, introduce replica adolescentului: “- Este,
domnule Marteş.
- virgula indică vocativul “domnule Marteş”
- punctul atestă finalul enunţului.
3. Cuvânt format prin derivare: ”nedumeriri”, “înşiruite” ; cuvânt format prin compunere:
“bele-arte”, “deodată”
4. Sens conotativ: “oglindă” şi “piatră”: *Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. *De
când am minţit-o pe mama, am o piatră pe inimă.
5. Imagini artistice în enunţul: “Alte oglinzi stau uşor înclinate, ca să arunce lumina în
evantaie pe trotuar […]”:
- personificarea:”Alte oglinzi […] să arunce lumina.”
- imagine vizuală: “lumina în evantaie pe trotuar” (metaforă)
6. Tema: obiect de negoţ (masa cu oglinzi); motivul oglinzii
7. Comparaţia “localnicii trec pe lângă masa lui fără să cumpere, ca şi cum ar trece pe
lângă un copac de mult ştiut şi nemişcat de la locul lui” sugerează faptul că obiectul de
negoţ devenise o parte din priveliştea oraşului, asemenea copacilor pe care oamenii se
obişnuiseră să-i vadă zilnic în acelaşi loc.
8. Negustorul, Ion Popescu, este un “om întreprinzător”, dar care a avut parte de multe
eşecuri. Activitatea sa reprezintă comerţul cu oglinzi, dar aceasta “nu-i aduce aproape
nimic” pentru că localnicii nu cumpără. Tocmai de aceea el face acum “mai mult
combinaţii de jocuri cu oglinzile decât negoţ”, creează imagini atractive pe trotuar în
locul vânzării. Numele lui se înscrie în banalitate, sugerând faptul că nu poate excela în
meseria de negustor.
9. Tipuri de narator:
- narator omniscient şi obiectiv, prin naraţiunea la persoana a III-a: “se ridică”, “îşi
prinde”, “privi”, “strigă” şi fixează cadrul acţiunii;
- narator-personaj, prin naraţiunea la persoana I: “eram”, “să trec”, “m-am născut”, “am
crescut”
10. Cele două personaje, domnul Marteş, profesor de modelaj la Şcoala de arte frumoase,
şi studentul său, Caius discută despre “Masa cu oglinzi”. Fascinaţia jocului de lumini
emanat de oglinzile negustorului constituie un farmec aparte, de care profesorul şi
discipolul se arată foarte interesaţi, mai ales că se îndeletniceau cu arta plastică. Oglinzile
au fost, la început, marfa negustorului Ion Popescu, dar, cu timpul, masa a devenit
suportul pe care vânzătorul aşază oglinzile, astfel încât ele să reflecte lumina pe trotuar şi
să atragă astfel privirile oamenilor, care se arătau foarte încântaţi de imaginea estetică pe
care o compuneau acestea. Astfel, imaginaţia negustorului a creat “mai mult combinaţii
de jocuri cu oglinzile decât negoţ”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre consecvenţă: “Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic,
cât prin ceea ce fac” (Mihai Eminescu, “Opera poetică”.)
Sunt întru totul de acord că oamenii se diferenţiază nu atât prin ceea ce spun, ci mai ales
prin faptele lor, prin consecvenţa cu care aplică în practică propriile principii.
Mai întâi, există foarte mulţi oameni care perorează norme morale şi par intransigenţi în
aplicarea lor, dar dacă îi urmăreşti o vreme constaţi că le încalcă fără să-şi dea seama şi
acest lucru se întâmplă pentru că, în fond, ei nu cred în principiile respective. De pildă,
am observat că oamenii care susţin cu ostentaţie că urăsc minciuna, sunt şi cei care mint
cel mai mult.
De asemenea, există şi persoane care nu fac atâta paradă de capacităţile lor profesionale
sau de moralitatea lor, însă faptele lor demonstrează profesionalism şi integritate etică.
Părerea mea este că atunci când vezi că cineva se laudă ostentativ, trebuie să fii vigilent,
pentru că în cele mai dese situaţii, aceştia se dovedesc a fi diletanţi sau amorali şi, după
cum se ştie, îţi creează probleme sau dezamăgiri.
Aşadar, având în vedere argumentele menţionate mai sus, afirmaţia lui Eminescu este
indubitabil adevărată, în viaţă trebuie să te conduce după deviza “fapte, nu vorbe”.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Eseu despre structura textului dramatic, limbajul dramaturgiei şi expresivitatea textului
dramatic, ilustrate pe baza unei comedii studiate:
* “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* ” O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale

(Daria Teică)

Rezolvare Varianta 87 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Mircea Nedelciu, “Zmeura de câmpie”)

1. Sinonime: adevărat = veridic, verosimil, real; refuz = împotrivire, respingere; a


presupune = a crede, a bănui, a i se părea; a povesti = a relata, a nara, a istorisi
2. În enunţul “[…] dar şi dacă ţi le-ai aminti, cine ar înţelege ce vrei să spui?”, semnul
întrebării marchează sfârşitul unei propoziţiei interogative, iar stilistic, prin interogaţia
retorică se sugerează îndoiala bătrânului că amintirile sale ar transmite întocmai adevărul
pe care-l trăise pe front.
3. Schimbarea categoriei gramaticale: “zece”, “ciudat”
- numeral: *Am rezolvat doar zece variante la matematică.
- substantiv: *A luat un zece la română!
- substantiv: *Astăzi am avut ocazia să întâlnesc un ciudat în adevăratul sens al
cuvântului.
- adjectiv: *Am primit un cadou ciudat, un fel de album de fotografii cu baterii.
4. Expresii/locuţiuni cu verbul “a prinde”: a-l prinde pe Dumnezeu de picior; a prinde
drag de cineva; a prinde pasărea din zbor; a prinde de veste; a-i prinde bine; a prinde (pe
cineva) cu minciuna;
5.Perspectiva narativă este reprezentată de naratorul omniscient şi obiectiv, prin
focalizarea zero sau “dindărăt” şi prin naraţiunea la persoana a treia.
6. Tema războiului, tema timpului, motivul amintirii.
7. Una dintre calităţile stilului prezentă în textul dat este simplitatea sau capacitatea de a
folosi cuvinte accesibile care să exprime cel mai elocvent ideea susţinută. Alte calităţi ale
acestui text sunt oralitatea, demnitatea şi concizia.
8. Verbele la indicativ prezent din replicile bătrânului exprimă ideea de permanentizare a
amintirilor din război, faptul că ele sunt pe vecie întipărite în mintea şi sufletul
personajului, devenind atemporale
9. Registrul stilistic în care se înscrie textul este oralitatea, întrucât limbajul se compune
din cuvinte şi expresii populare precum:“Apăi“, “să te sumeţeşti“, “de ţi-e dat“, “ba,din
contră“. De asemenea, modul de expunere utilizat este dialogul împletit cu naraţiunea la
persoana a treia, iar exprimarea bătrânului este spontană, clară, fluentă şi uşor de înţeles
pentru diverse categorii de cititori.
10. Bătrânul susţine că povestirea unor întâmplări trecute este un mod prin care se pierde
autenticitatea informaţiilor, deoarece adevărul este, treptat, înlocuit de amintirile pe care
naratorul le păstrează în minte imediat după ce le-a povestit. De fiecare dată când
relatează o întâmplare, povestitorul subiectiv îşi pune amprenta asupra oamenilor şi
faptelor, redând acţiunea aşa cum o vede el, prin propriul filtru de gândire, iar după mai
multe povestiri repetate, amintirea este complet denaturată. Pentru a păstra vii în memorie
întâmplările, nu trebuie să le povesteşti altora, deoarece de fiecare dată reţii numai ceea
ce ai spus anterior şi treptat te îndepărtezi de adevăr.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre adolescenţă: “[…] un adolescent, care simte cum depăşise
adolescenţa, e sfâşiat de melancolie […] şi, totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai
repede eliberat de ea, ca să-şi poată începe «adevărata viaţă».” (Mircea Eliade)

Fiecare trecere într-o nouă etapă a vieţii imprimă asupra oamenilor stări dintre cele mai
variate, precum fericire, teamă, regret şi, nu de puţine ori, melancolie. Păşirea în viaţa de
adult îi marchează adânc pe majoritatea adolescenţilor, care se gândesc cu teamă că au
ieşit de sub aripa ocrotitoare a tutorilor lor, dar totodată îşi doresc cu ardoare să-şi
construiască propriul drum în viaţă pentru a se putea afirma aşa cum de multe ori au visat
s-o facă în copilărie. Având în vedere cele spuse mai sus sunt întru totul de acord cu
afirmaţia lui Mircea Eliade:“Un adolescent care simte cum depăşeşte adolescenţa, e
sfâşiat de melancolie şi, totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai repede eliberat de ea ca
să-şi poată începe adevărata viaţă“. În sprijinul acestei afirmaţii, aduc următoarele
argumente:
În primul rând, sunt de părere că fiecare adolescent, păşind spre maturitate, simte că lasă
în urmă o parte din sine, o parte din viaţa sa şi atunci e copleşit de melancolie, este
confuz, dezorientat şi, poate, puţin speriat de necunoscut. Bineînţeles că acestea sunt stări
trecătoare pe care oricine le poate depăşi cu puţin ajutor din partea familiei şi a prietenilor
care-i sunt alături.
În al doilea rând, adolescentul intrat în starea de melancolie, doreşte aprig să se
debaraseze de acest sentiment negativ pentru a se putea afirma faţă de ceilalţi adulţi, în
rândul cărora este proaspăt intrat. Dar mai presus de toate, vrea să-şi vadă visurile
copilăriei realizate şi atunci este necesar să depăşească momentul melancoliei pentru că
viaţa este scurtă şi plină de imprevizibil.
În concluzie, cred că autorul “Adolescentului miop” este perfect îndreptăţit să facă
această afirmaţie, deoarece romanul său s-a dovedit a fi o oglindă pentru tinerii ce lasă în
urmă dulcea lume a adolescenţei, deci “Un adolescent care simte cum depăşeşte
adolescenţa, e sfâşiat de melancolie şi totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai repede
eliberat de ea ca să-şi poată începe adevărata viaţă“.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Trăsăturile simbolismului pe baza unei poezii studiate:


* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia
(Raluca Velicu)

Rezolvare Varianta 88 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Sorin Titel, Pasărea şi umbra)

1. Cuvântul “nemişcat” este format prin derivare, iar cuvântul “nemaiînţelegând”


este format prin compunere
2. Ghilimele marchează replicile celor două femei, Ana şi Maria, precum şi monologul
interior al lui Mitru
3. Locuţiuni cu substantivul “om”: om ca toţi oamenii; om de paie; om de suflet; om de
nimic; a face om (pe cineva); om de ştiinţă; un om şi jumătate
4. Sens conotativ cu “glas” şi “lumină”: *Când a aflat că n-am fost la şcoală, tata a ridicat
glasul la mine. *În pădure am ascultat glasul frunzelor uscate. *Cartea a văzut lumina
tiparului la doi ani de la plecarea lui din ţară. *Îl iubeşte ca pe lumina ochilor.
5. Sinestezie: “mirosul sărat al ploii, mirosul acela de iarbă crudă venind dinspre pădure”
6. Motivul ploii, motivul luminii
7. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul omniscient şi obiectiv, naraţiunea la
persoana a III-a, focalizarea zero
8. Registre stilistice: limbaj colocvial şi limbaj popular
9. Secvenţa descriptivă: “Se aşternu liniştea; lumina în odaia în care zăcea Ion era aprinsă
şi arunca în întunericul răsfirat de-afară o fâşie palidă, de un galben murdar”. Atmosfera
stranie din odaia în care zăcea muribundul Ion este sugerată de liniştea care se aşterne
prevestitoare de moarte, lumina creează o imagine plăsmuită prin efectul cromatic definit
de repetarea aceleaşi culori prin epitete diferite: “fâşie palidă” şi “galben murdar”.
10. Calitatea stilului: claritatea exprimării artistice în ilustrarea gândurilor şi
sentimentelor personajelor, fără să dea naştere la confuzii sau la interpretări echivoce.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Rezumatul textului citat la Subiectul I, din “Pasărea şi umbra” de Sorin Titel:

După ce Mitru îşi termină ţigara şi sfârşeşte de cântat, mai rămâne o vreme la gura
podului, pentru că nu putea dormi şi urmărea ploaia. Cele două femei care se foiau prin
curte nu-l surprind, pentru că se gândeşte că Ion este pe moarte. Se miră, însă, că nu le
recunoaşte şi ascultă curios dialogul lor, sperând să-şi dea seama cine erau. Ploaia se
înteţeşte şi ele se duc în bucătăria de vară. Se înţelesese din vorbele lor că era primăvară,
înainte de postul Paştelui. Când ele revin în curte, Mitru o recunoaşte pe cea mai tânără.
Femeile fac focul şi aşteaptă să se încălzească apa, în timp ce privesc cerul curioase, să
vadă dacă va mai continua să plouă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Eseu despre poemul “Luceafărul” de Mihai Eminescu”

(Alina Vişan)

Rezolvare Varianta 89 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Nicolae Filimon, “ Ciocoii vechi şi noi”)

1. Sinonime: statornică = stabilă, definitivă, invariabilă, fermă; triumfător = victorios,


învingător, biruitor;
zel = hărnicie, perseverenţă, sârguinţă, bunăvoinţă; gânduri = cugetări, imaginaţie, idei,
reflecţii.
2. Sensuri diferite ale cuvintelor “maximă” şi “a împlini”: *La examenul de limba
română, Andreea a luat notă maximă. *Pentru a se împlini din punct de vedere
profesional, va trebui să fie promovat în funcţia de director.
3. Registrul arhaic al limbii: ciubuc, felegean, ciocoi, osebit, vătaf, scărei, postelnic.
4. Câmpul semantic al cuvântului “ambiţie”: voinţă, statornic, hotărâre, zel
5. Perspectiva narativă: se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient, focalizarea zero
şi naraţiunea la persoana a III-a.
6. Registru stilistic. Oralitatea: cuvinte şi expresii populare: ”a se crăpa de ziuă”, ” se zice
că”, “ a se deştepta”; registru arhaic: “feligenele”, “ ciubuc”, “ciocoi”,
7. Rolul proverbelor rostite de Păturică este unul mobilizator pentru sine însuşi, sugerând
tenacitatea în ambiţia de a parveni: “voinţa tare şi statornică învinge toate obstacolele”;
“picătura găureşte piatra”
8. Afirmaţia: “făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta ipocriziei şi a perfidiei”
ilustrează faptul că toate eforturile lui Dinu Păturică şi întreaga sa energie sunt
direcţionate în desăvârşirea ipocriziei şi perfidiei, menite să-l ajute în îmbogăţirea şi
ascensiunea pe scara socială.
9. Apartenenţa fragmentului la categoria prozei realiste:
- ilustrează o anumită perioadă istorică, prima jumătate a secolului al XIX-lea, când în
Ţara Românească se dezvoltă o nouă clasă socială: ciocoimea
- prezintă fapte verosimile ale epocii, în care atitudinea şi mentalitatea ciocoilor este
tipică pentru această categorie umană
- viziunea este obiectivă, omniscientă şi naraţiunea la persoana a III-a
- utilizarea detaliilor în firul narativ
10. Păturică este caracterizat în mod direct de carte narator, ca fiind “un om
extraordinar”, “ambiţios”, însuşiri neapărat necesare unui personaj care doreşte să
parvină. Indirect, din faptele, atitudinile sale se desprind şi alte trăsături. Structura de
parvenit este evidentă, el fiind hotărât ca, prin orice mijloace, să ajungă “om mare şi
niciun obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă”. Inteligent şi ambiţios, el „căta
să înveţe carte multă”, să reţină numai ceea ce îi poate folosi în setea de îmbogăţire,
deoarece “să zicem numai că Păturică ar fi fost în stare să dea contemporanilor săi o
dovadă strălucită că ea se realizează câteodată”. În mod direct, naratorul reliefează
duplicitatea şi viclenia personajului, care „făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta
ipocriziei şi a perfidiei”. Faptele sale scot în evidenţă, în mod indirect, machiavelismul şi
făţărnicia personajului: „îl făcea pe fanariot să-l creadă cel mai credincios şi devotat
dintre servitorii săi”, iar după ce pleca boierul, se ducea la vătaf “şi-i făcea o mulţime de
linguşiri”. În acelaşi timp, era amabil cu servitorii, ca să-i câştige de partea lui şi să
adoarmă bănuielile: „el se purta cu mare amabilitate către toţi servitorii casei, fără
excepţiune; îi ajuta la lucrările lor şi le împlinea dorinţele”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre înţelepciune:“Înţelepciunea este o marfă pe care cine o vinde a


cumpărat-o.” (Nicolae Iorga)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga conform căreia înţelepciunea, în cazul în care
ajunge să fie vândută şi cumpărată, poate fi considerată o marfă.
În primul rând, înţelepciunea este un apanaj personal, un lucru pe care îl dobândeşti în
timp şi pe care nu-l poţi cumpăra sau vinde. Chiar dacă împrumuţi sau îţi însuşeşti ideile
unor filozofi sau ale unor oameni de cultură, acest lucru nu înseamnă că ai devenit brusc
un înţelept. Numai experienţa proprie de viaţă, izbânzile şi eşecurile, momentele de
tristeţe şi de bucurie, ezitările şi cutezanţele te pot face să devii o persoană înţeleaptă. De
aceea, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, capătă o concepţie mai amplă şi mai
profundă asupra lucrurilor, fapt datorat chibzuinţei dobândite de-a lungul anilor.
De altfel, Mihai Eminescu are aceeaşi concepţie despre înţelepciunea ca rezultat direct al
trăirilor proprii, idee exprimată în poezia “În zadar în colbul şcolii”: “Ci trăieşte,
chinuieşte şi-ai s-auzi iarba cum creşte”.
Un alt argument pentru care înţelepciunea nu este şi nu trebuie să fie o marfă care se
poate vinde ar fi faptul că înţelepciunea se câştigă numai învăţând din propriile greşeli
sau din ceea ce observăm în jur şi ne însuşim din atitudinile celorlalţi. Atunci când simţi
pe pielea ta urmările greşelilor, cu siguranţă vei lua aminte data viitoare devenind astfel
mult mai atent în luarea unor decizii.
În concluzie, înţelepciunea pe care o vinzi nu este în fapt nimic altceva decât
înţelepciunea cumpărată, nu propria ta experienţă, propriile tale cugetări.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezentarea unei poezii studiate ca artă poetică:


* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu
* “Plumb” de George Bacovia
* “Testament” de Tudor Arghezi
* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi
* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu
* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

(Alina Baştar, Cristina Bunilă)

Rezolvare Varianta 9 Limba Romana


Varianta 9

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sens denotativ- “teiul”; Sens conotativ- “floare”.


2. Rolul cratimei din versul “Şi trimit cuvinte-n vânt” este de a păstra măsura
versurilor, ritmul şi muzicalitatea poeziei. Cratima leagă două cuvinte pronunţate
fără pauză (DOOM-2) şi marchează absenţa vocalei “î”: “cuvinte-n”;
3. Polisemia cuvântului “floare”: Floarea preferată a mamei s-a uscat. Mi-am
cumpărat o fustă cu flori mari pe poale. Iarna a pictat flori de gheaţă pe geamuri.
Mărul din spatele casei a dat în floare.
4. Prezenţa eului liric este evidenţiată prin
- pronume la persoana I sing.: “eu”, “mă” şi verbe la persoana I singular: “trec”,
“nu mă uit”, “încep”, “trimit”;
- adresarea directă, prin prezenţa pronumelor şi verbelor la persoanei a II-a
singular: “tu”, “şopteşti”, “duci cu tine”, “smulgi”, “tale”, “ştii”.
5.Imaginarul poetic romantic: “floarea ţărmului”, “vis nebun”, “izvor de cânturi
dulci”.
6. Tema iubirii; motivele romantice: izvorul, teiul, visul.
7. Metafora personificatoare “izvor de cânturi dulci” compune o imagine auditivă
şi sugerează ideea că şoapta izvorului este asemenea unor vorbe dulci,
îmbietoare şi tainice de iubire. Această metaforă, este alcătuită din termeni
specific eminescieni, motivul romantic “izvor” şi epitetul “(cânturi) dulci”.
8. Ultima strofă a poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu începe
cu motivul romantic al visului, epitetul personificator “Vis nebun” sugerând faptul
că iubirea este un sentiment efemer, idee exprimată prin metafora “florii”:
“Floarea cade, rece cântu-i”. Speranţa revigorării iubirii s-a stins, inversiunea
“deşarte vorbe!” şi semnul exclamării ilustrând disperarea eului liric care suferă
pentru iubirea pierdută. Certitudinea eului liric este singulară, el îşi doreşte să se
poată elibera de chinurile sentimentului, idee exprimată printr-o exclamaţie
retorică: “Şi eu ştiu numai atâta/ C-aş dori odat’să mântui!”. În ceea ce priveşte
prozodia, strofa este un catren, măsura versurilor este de 8 silabe, iar ritmul este
trohaic.
9. Versurile “Scrisă-i soarta mea în creţii/ Întristatei mele frunţi” exprimă condiţia
omului de geniu, căruia îi sunt hărăzite suferinţa şi tristeţea pentru neputinţa de
a-şi împlini idealurile înalte. Soarta nefericită a geniului este ilustrată prin
imaginea vizuală a ridurilor de pe fruntea plină de gânduri profunde, de idei
superioare, sugerând totodată curgerea implacabilă a timpului.
10. Expresivitatea poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu este
susţinută de verbele aflate la timpul prezent: “şopteşti”, “smulgi”, “duci”, “trece”,
“nu spun”, “încep”, care relevă o continuă stare de agonie, întrucât moartea este
inevitabilă, omul este efemer în raport cu eternitatea naturii, prezente în poezie
prin “izvor”, “munţi”. Această permanentizare a sentimentelor eului liric: “Scrisă-i
soarta mea în creţii / Întristatei mele frunţi”, este accentuată de verbele la
gerunziu: “repezind”, vâjâind”. Viaţa omului este limitată, verbele ce intră în
componenţa expresivităţii poeziei având rolul de a introduce într-un timp
continuu, de a permanentiza sentimentele de tristeţe, de agonie ale eului liric,
fără să se întrevadă o finalizare a acestei stări.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii
paşi.” (Marin Preda, “Creaţie şi morală”)

Sunt întru totul de acord cu ceea ce afirmă scriitorul Marin Preda, în lucrarea
“Creaţie şi morală”: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii
paşi”, întrucât însufleţirea are o importanţă deosebită atunci când omul se află la
început de drum în ceea ce priveşte împlinirea unui ideal, a unei dorinţe, a unor
planuri.
În primul rând, entuziasmul este un real impuls atunci când se începe o afacere,
o nouă formă de învăţământ ori un alt serviciu. Personal, elanul mă stimulează
foarte bine, mă ajută să continui ceea ce am început, să-mi doresc îndeplinirea
scopului ales, deşi, pe parcurs, pot să fie diverse piedici. Consider că pentru a
avea parte de rezultatele dorite în încercarea de a realiza un ideal, este nevoie
de o sclipire cât de mică de exaltare, de pasiune. Prin urmare, entuziasmul poate
suplini lipsa de experienţă şi este o stare absolut necesară pentru victoria finală.
Probabil că mulţi oameni de ştiinţă nu ar fi reuşit să facă atâtea descoperiri dacă
nu simţeau avânt şi fervoare în munca de cercetare, actorii nu ar fi atât de
expresivi şi de talentaţi dacă n-ar fi dominaţi de pasiune, de înflăcărare în
misiunea artistică.
În concluzie, “entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi”,
deoarece, în viaţă, este nevoie de pasiune, de impulsuri, de exaltare, de avânt
ori de câte ori îţi propui să faci ceva important pentru tine, pentru ceilalţi.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale basmului cult


* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
(Mariana Claudia Drăguţ)

Rezolvare Varianta 90 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Anton Holban, „Ioana”)

1. Sinonime: chinuite = suferinde, anevoioase, înghesuite; instinct = simţ, reflex,


înclinare; rustic = ţărănesc; ascuns = pitit, tăinuit.
2. Punctele de suspensie din ultima frază a textului simbolizează o pauză făcută de autor
pentru a medita asupra fetei care-l “primea cu tot sufletul…”, accentuând totodată
atitudinea dilematică a bărbatului.
3. Câmp semantic al “călătoriei”: “pasageri”, “valiză”, “automobilul”, “trenul”.
4. Registrul stilistic colocvial: “uliţe chinuite”, “câteva zorzoane”, “turburate”, “am întors
în minte”, “praful a bătut stofa”
5. Modul de expunere predominant este naraţiunea, deoarece autorul povesteşte o
întâmplare din viaţa sa. Un alt mod de expunere evident este descrierea. Textul începe
prin a prezenta împrejurimile traversate în timpul călătoriei cu automobilul şi în
portretizarea Ioanei
6. Figuri de stil. Comparaţia “schimbând culorile ca marea cea aşa de apropiată”
sugerează viteza cu care automobilul traversează împrejurimile, diferitele peisaje având
alte nuanţe cromatice. Metafora “urme de sânge” face trimitere la imaginea vizuală a
lanurilor de grâu în care macii roşii fascinează privirea.
7. Încă de la apariţia personajului feminin, aflăm că Ioana este timidă, însuşire sugerată
indirect de faptul că ea vine în întâmpinarea naratorului fără gesturi din cauză că “se
apropiau şi alţii…”. Este evidentă afecţiunea Ioanei pentru narator, acesta dezvăluind că
era îndreptată spre el “cu ochii, cu gura, cu mâinile, cu toată carnea….”. Într-o
autoanaliză personajul-narator se îndoieşte de capacitatea sa de a fi în stare de aceeaşi
dăruire totală atât de vizibilă la Ioana. Portretul fizic al personajului este dezvăluit în
penultimul paragraf, Ioana fiind “arsă de soare, pe frunte cu câţiva pistrui….”, îmbrăcată
foarte dezordonat, fără gust şi cu picioarele goale în pantofi.
8. Prin afirmaţia “Întotdeauna, sub orice iniţiativă de a mea, cea mai spontană posibilă,
surprind şi instinctul de a mă analiza”, personajul-narator împărtăşeşte faptul că are
simţul responsabilităţii, simţind nevoia de a se autoanaliza pentru orice iniţiativă. De
altfel, întregul fragment reprezintă o autointrospecţie a naratorului-personaj, raportată la
un moment din viaţa sa. Cu alte cuvinte el încearcă acum să observe dacă a procedat
corect în anumite situaţii.
9. Scriitorul foloseşte persoana a II-a în al patrulea alineat deoarece simte nevoia unei
confesiuni către cititor, împărtăşindu-i gândurile în mod direct şi conferind caracter de
generalizare a stărilor emoţionale.
10. Monologul se foloseşte deoarece textul este o confesiune scrisă la persoana I, formulă
artistică modernă specifică introspecţiei.

Subiectul II (20 de puncte)

Rezumatul textului dat la Subiectul I, “Ioana” de Anton Holban:

Automobilul părăseşte centrul Bazargicului, coboară pe uliţe şi se îndreptă spre Cavarna.


La poarta casei, oaspeţii sunt întâmpinaţi de Ioana, care se bucură la vederea
automobilului.
Încântat de primire, precum şi de peisaj, autorul se simte intimidat de numărul mare de
oameni care îi urează bun venit, cu toate că pe unii nici nu îi cunoştea. După ce naratorul-
personaj observă îmbrăcămintea Ioanei, o priveşte cu dragoste, cu duioşie, dar constată că
poartă o rochie urâtă, lucrată de ea, fără gust, cu toate că intenţia ei fusese să o facă
pretenţioasă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Imaginarul poetic al creaţiei bacoviene prin referire la două poezii studiate:


* Universul liric bacovian şi poeziile “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia
(Dragoş Zevedei)

Rezolvare Varianta 91 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Luca Caragiale, “Năpasta”)

1. Sinonime: căutătură = privire; vreme = timp; a se face = a se preface; a omorî = a


ucide.
2. Punctele de suspensie sunt folosite pentru a marca ezitarea şi dezorientarea lui
Dragomir după comiterea crimei, acesta fiind confuz, rupt de realitate, din care cauză nu
conştientizează dimensiunea şi consecinţele faptei sale, nu înţelege de ce e necesară
plecarea din sat (”De plecare…”)
3. Polisemia cuvântului “a lăsa”: *Mama şi-a lăsat copilul să iasă afară. (a da
permisiunea). *L-am lăsat la şcoală înainte de a pleca la serviciu. (a conduce). *Aflarea
rezultatelor bune de la olimpiada l-a lăsat fără cuvinte. (a uimi). *Nu şi-a dat seama că a
vorbit mult la telefon şi fără să vrea l-a lăsat bateria. (a se descărca). * A lăsat caietul pe
marginea biroului.
4. Două cuvinte/ structuri care aparţin registrului stilistic popular:
- “nu vreau să cază vina pe mine”
- “uite, ici e plin”
- “să te găteşti de plecare”
- “căutătura”
5. Indici de spaţiu: “în sat”, “în curte”, “în casa ta”,
6. Două sintagme care indică raportarea la divinitate:
-“Nu ţi-a fost milă şi păcat de Dumnezeu! … ”
-“ … până o socoti Dumnezeu c-a venit ceasul să te cheme să te judece el mai bine”.
7. Exemplificarea unei metafore şi a unei inversiuni:
- “ … între pereţii de sare umezi … ” – metaforă
- “Om eşti tu?…?” – inversiune
8. Comentarea particularităţilor construcţiei dialogului dramatic: Dialogul este purtat de
două personaje, Anca şi Dragomir, numele lor fiind scrise la începutul fiecărei replici.
Fata încearcă să-l convingă pe Dragomir să părăsească satul pentru a nu fi şi ea învinuită
de crima comisă. Autorul nu este prezent în text, ci îşi mişcă personajele cu ajutorul
didascaliilor care contribuie la conturarea personajului masculin, oferă indicaţii
importante cu privire la gestica şi mimica lui, sugerând agitaţia, dezorientarea ”face nişte
ochi foarte miraţi”, frica şi reacţiile necontrolate, „râde febril”. Prin folosirea
interogaţiilor retorice se amplifică suspansul, iar metafora “între pereţi de sare umezi”, se
subliniază suferinţa la care va fi supus Dragomir pentru crima comisă. Punctele de
suspensie sunt utilizate pentru a marca ezitarea şi nesiguranţa personajelor sau pentru a
mări tensiunea dramatică.
9. Rolul indicaţiilor scenice în conturarea personajului masculin: Didascaliile reliefează
stările interioare ale lui Dragomir “Dragomir face nişte ochi foarte miraţi” şi atitudinea
personajului faţa de fapta sa “Râde febril”. Cu ajutorul indicaţiilor scenice autorul îşi
mişcă personajele şi le conturează simţămintele ori gesturile: “ El se uită la ea lung”, “Îşi
încheie repede minteanul la piept”.
10. Interogaţiile retorice au o importanţă deosebită în acest text, ele sporesc tensiunea şi
conflictul dramatic, îndeamnă cititorul la intuirea întâmplărilor şi acţiunile personajelor.
Anca încearcă să afle motivul crimei, dar Dragomir este incapabil să rostească o
propoziţie completă, ci numai frânturi de fraze.
(Maria Luiza Anghel, Roxana Blănaru)
Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre înţelepciune: “Înţelepciunea nu e ceva ce se învaţă; e ceva ce se


trezeşte. De aceea o şcoală de înţelepciune e posibilă” (Constantin Noica, Jurnalul de la
Păltiniş)

Înţelepciunea este o calitate pe care o avem, dar trebuie trezită. Un prim argument pentru
a susţine această idee este acela că în multe cazuri un elev poate ajunge la performanţe cu
ajutorul îndrumărilor şi sfaturilor. Totul se obţine prin dorinţă şi voinţă. Este adevărat şi
faptul că prin muncă asiduă obţii ceea ce îţi doreşti, însă nu totdeauna. Înţelepciunea este
o calitate cu care toţi ne naştem, insă unii o dezvoltă mai mult, sau mai puţin, asta
depinde foarte mult de mediul în care ne formăm şi de oamenii cărora le luăm în
considerare sfaturile.
Profesorii au un rol foarte important în această formare, deoarece ei ne pot trezi dorinţa
de a cunoaşte, de a descoperi, de a realiza, de a ne dezvolta; toate acestea şi multe alte
calităţi care pot forma înţelepciunea.
Având în vedere argumentele aduse mai sus, pot spune că sunt de acord cu citatul
“Înţelepciunea nu e ceva ce se învaţă; e ceva ce se trezeşte. De aceea o şcoală de
înţelepciune e posibilă” deoarece în fiecare dintre noi poate exista un mic geniu, totul
depinde de dorinţa noastra de a-l trezi şi de poveţele celor din jur care ne călăuzesc.

(Roxana Blănaru)

Subiectul al II-lea (20 de puncte) - Altă rezolvare

Text argumentativ despre înţelepciune: “Înţelepciunea nu e ceva ce se învaţă; e ceva ce se


trezeşte. De aceea o şcoală de înţelepciune e posibilă” (Constantin Noica, Jurnalul de la
Păltiniş)

Eu împărtăşesc ideea marelui gânditor român, aceea că înţelepciunea există, într-o stare
latentă, în fiecare dintre noi, şi trebuie doar să ştim cum să o conştientizăm şi să o
fructificăm.
În fiecare om sălăşluieşte înţelepciunea, într-un grad mai mare sau mai mic, dar depinde
de cum ştim să dezvoltăm această calitate, iar evoluţia noastră spre înţelepciune poate fi
privită din două perspective: una practică şi una teoretică. Înţelepciunea se poate dobândi
în urma experienţelor de zi cu zi, a întâmplărilor prin care trecem şi a deciziilor luate în
diverse momente ale vieţii. În mod ideal, omul ar trebui ca, pe măsură ce înaintează în
vârstă, să devină mai înţelept, să acumuleze suficiente cunoştinţe care să îi permită să
facă alegerea cea mai potrivită. Al doilea izvor de înţelepciune se referă la ceea ce putem
afla prin intermediul lecturii şi al apropierii de mari de gânditori, de sistemele lor
filozofice. Aprofundarea ideilor filozofice şi spirituale formulate de marii înţelepţi, fie că
sunt scriitori, artişti sau alte minţi luminate, ne ajută să ne lărgim orizontul de înţelegere
şi viziunea asupra lumii, adaptând conceptele lor la propriul nostru sistem de gândire.
Se poate spune că, de fapt, drumul omului spre înţelepciune nu ia niciodată sfârşit, este o
căutare interioară continuă.
Concluzionez spunând că, într-adevăr, aşa cum afirmă filozoful Constantin Noica,
înţelepciunea nu se poate învăţa în sensul didactic, dar se poate ajunge la ea, pas cu pas,
atât prin ceea ce trăim clipă de clipă, cât şi prin contactul cu gândirea marilor învăţaţi ai
lumii.
(Maria Luiza Anghel)
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Paralelă între două poezii simboliste studiate, aparţinând fie aceluiaşi autor, fie a doi
scriitori diferiţi:
* “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia

Rezolvare Varianta 92 Limba română


Subiectul I (40 puncte)
(I.L.Caragiale, “D-ale carnavalului”)
1. Sinonime: iatac = dormitor, odaie, cameră; foc = amar, supărare, necaz, suferinţă,
durere; fireşte = desigur, bineînţeles, absolut; a găsi = a descoperi, a afla.
2. Ghilimelele sau semnele citării, sunt semne de punctuaţie întrebuinţate atunci când se
reproduce întocmai un text scris sau spus, la fel ca şi în citatul, „Te-ai culcat?”, care
reproduce o întrebare pusă în trecut şi reluată în prezent prin povestire.
3. Expresii/locuţiuni cu verbul “a pune”: a pune masa, a pune bază pe cineva (a te baza),
a pune bazele a ceva (a realiza, a produce), a pune de mămăligă, a pune coarne, a-i pune
cătuşele, a pune ţara la cale, a pune la zid, a pune pe gânduri.
4. Registrul stilistic neologic: “independenţii”, “ martir”, “amor”, “înrolat”;
5. Indici de timp: “seară”, “acum”;
6. *Interogaţie retorică:“Ce-mi ziceam eu?”;“Ce te faci Mache?…De desperare, ce-am
zis eu?”
*Paralelism sintactic:-„Am plâns, cum plâng şi-acum, căci eu ţin mult la amor; am plâns
şi am iertat-o… pe urmă am prins-o iar, şi iar am plâns şi iar am iertat-o; nu de multe ori,
dar cam des…”
7. Modalităţi de caracterizare: Caracterizare directă făcută de dramaturg prin
didascalii-“hotărât”; “dezolat”; autocaracterizare: “dacă nu pot să mă stăpânesc! Mi-e
naturelul simţitor”, dar şi caracterizare indirectă, realizată tot prin didascalii “Plânge”- de
unde reiese sensibilitatea personajului, caracterizare indirectă realizată prin limbaj şi
nume, care exprimă incultura personajelor şi frivolitatea acestora.
8. Oralitatea stilului lui I.L.Caragiale este susţinută, în principal, prin comicul de limbaj:
- cuvinte pronunţate greşit sau aparţinând limbajului colocvial: „volintir”, “răvăşel”, “să-
mi mai uit focul”
- expresii specifice vorbirii orale, cum ar fi: “Vorba d-tale: femeie! Ochi alunecoşi…”,
“care va să zică”, “încai să mă fac martir”, “aide”
- prezenţa interogaţiilor retorice , “Ce-mi ziceam eu?” şi a exclamaţiilor „Nu plânge: eşti
volintir!”
9. Părerea mea este că rolul indicaţiilor scenice din acest fragment este atât unul
caracterizator, care ajută la descrierea personajelor, dar şi pentru îndrumarea actorilor
care prezintă această operă pe scena unui teatru, întrucât fragmentul citat este extras
dintr-o comedie, care are rolul de a fi interpretată pe scenă.
10. Comicul de limbaj din fragmentul citat este ilustrat prin greşeli de exprimare şi
cuvinte pronunţate greşit de personaje, cum ar fi: “Aide, nu plânge: eşti volintir!”. De
asemenea, comicul este conturat prin repetarea unor sintagme (paralelism sintactic) şi
relatarea unor întâmplări care exprimă propriile defecte de caracter, “am plâns şi-am
iertat-o… pe urmă am prins-o iar, şi iar am plâns şi iar am iertat-o; nu de multe ori, dar
cam des…aşa cam de vreo cinci-şase ori…”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Rezumatul fragmentului citat la Subiectul I, din comedia “D-ale carnavalului”, de
I.L.Caragiale

Crăcănel îi povesteşte, plângând, prietenului său, Pampon, cât a suferit, deoarece a fost
înşelat de amanta sa, Miţa, pe care o iubea mult.
Într-o seară, sosind acasă, Crăcănel găseşte pe masă un bilet, din care află că a fost părăsit
pentru că era plictisitor şi lipsit de importanţă, acest lucru îl determină să se înroleze, de
bună-voie în garda naţională pentru a uita de supărare, instituţie care însă se desfiinţează,
spre nefericirea personajului.
Pampon încearcă să îl încurajeze, deoarece, unui voluntar nu îi stă bine să fie
deznădăjduit şi-i propune să-şi pună masca şi să-l însoţească.
În sufletul lui Crăcănel reînvie încă o speranţă şi, hotărât, afirmă că o iartă pe Miţa pentru
ultima dată şi în cazul în care va fi iar înşelat, se va însura cu ea.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Structura, limbajul şi expresivitatea textului poetic, având ca suport o operă literară


studiată, aparţinând lui Ion Barbu:
*„Din ceas dedus…” de Ion Barbu
*„Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu.

(Nicoleta Dragne şi Oana Marcu)

Rezolvare Varianta 93 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Camil Petrescu, “Danton”)

1. Sinonime: nediscutat = nedisputat, nedezbătut; menire = scop, ţel; sfârşită = terminată,


încheiată;
piedici = obstacole, impedimente.
2. Folosirea virgulei din fragmentul: „Ai dreptate, Maximilien, ţelurile revoluţiei nu sunt
atinse…”: virgula are rolul de a marca vocativul substantivului propriu -„Maximilien”-,
despărţit astfel de restul propoziţiei.
3. Expresii/ locuţiuni cu “seamă”: a băga în seamă, a ţine seamă, a lua seamă, de-o seamă
(cu cineva), a-şi da seama
4. Polisemia cuvântului “bun”: *Profesorul este bun la suflet (binevoitor). *Covorul
acesta este bun (potrivit) pentru camera mea. *Doamna de matematică este un bun
profesor (bine pregătit). *Cornul cu ciocolată pe care l-am mâncat azi a fost foarte bun
(gustos).
5. O trăsătură a lui Robespierre care poate fi dedusă din prezenţa repetată a interogaţiilor
în replicile sale, este starea afectivă puternică de nelinişte, nemulţumire între idealurile
sale şi modul în care s-au concretizat ţelurile revoluţiei.
6. Atitudini ale lui Robespierre, reieşite din didascalii: “rămâne rece”, nu dă mâna”; “cu
buze nervoase”;
7. Motivul dezacordului referitor la măsurile teribile este acela că cele două personaje au
păreri contradictorii asupra revoluţiei şi a măsurilor ce asigură succesul ei. În timp ce
Robespierre susţine folosirea unor metode teribile, socotind că oamenii nu au devenit mai
buni şi nici mai bogaţi, aşa cum s-ar fi cuvenit dacă revoluţia şi-ar fi atins ţelurile. Danton
gândeşte exact contrariul şi consideră că revoluţia era aproape încheiată şi că Robespierre
încalcă drepturile omului, libertatea de exprimare şi legalitatea constituţiei.
8. Metafora „adâncimi de omenie şi vis” semnifică faptul că Robespierre se ascunde sub
o mască, aceea a intransigenţei, dar, în fond, este rupt de realitate şi conectat în lumea
visurilor, a idealurilor abstracte.
9. Din textul de mai sus reiese că Danton este cordial, cu inima deschisă, dispus să treacă
peste orice pentru a se concilia cu Robespierre. Danton este sincer şi prietenos, în antiteză
cu Robespierre, faţă de care are gesturi familiare şi i se adresează cu afecţiune. Este
caracterizat indirect prin limbajul folosit, din care reiese echilibrul şi prietenia pe care i-o
poartă lui Robespierre, dar şi fermitate opiniilor. Prin didascalii, dramaturgul îl
caracterizează direct şi în antiteză cu Robespierre: “cordial”, “cald”, “cu căldură şi
sinceritate, deosebindu-se de Robespierre, ca şi îmbrăcămintea lor”.
10. Textul dat aparţine genului dramatic deoarece dialogul este principalul mod de
expunere, prezenţa indicaţiilor scenice sau a didascaliilor, conflictul dramatic ilustrează
opoziţia, lupta dintre personaje, atitudini şi idei, precum şi scrierea numelor personajelor
înaintea replicilor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Text argumentativ despre omenie, pornind de la afirmaţia: „Nu sunt decât două căi pe
lume: omenia şi neomenia” (George Călinescu - “Şun”)

Antonimele „omenie şi neomenie” sunt derivate din cuvântul „om” şi de aceea sunt
definitorii pentru fiinţa umană. Omenia reprezintă un complex de calităţi, proprii unei
persoane, purtare blândă, înţelegătoare, atitudine cuviincioasă şi respectuoasă. Pe de altă
parte, neomenia înseamnă cruzime, sălbăticie, răutate şi lipsă de onestitate, care
reprezintă exact contrariul omeniei.
În opinia mea, în realitatea vieţii sociale se întâlnesc destul de des aceste forme. Depinde
de personalitatea şi conştiinţa fiecăruia. Neomenia îmbracă diferite forme, de la minciună
la furt şi mai grav la crimă. Este uşor să faci rău, mai greu este să faci bine. Şi în
România sunt destule persoane care au aceste porniri rele, neomenoase. Reversul este
omenia, care se manifestă prin respectul faţă de semenii de lângă tine şi prin ajutorul pe
care-l acorzi în toate situaţiile.
În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia „Nu sunt decât doua căi pe lume: omenia şi
neomenia”, deoarece teoria lui George Călinescu se reflectă şi astăzi, în viaţa reală.
Depinde de fiecare persoană, care este alegerea vieţii: om sau neom.

SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)


Evoluţia relaţiilor dintre două personaje implicate într-un conflict, într-o proză romantică
:
* Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda, nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de
Costache Negruzzi
[Atenţie![Eseul este realizat la varianta 45]

(Elena Ion şi Loredana Voicu)


Rezolvare Varianta 94 Limba română
Subiectul I (40 de puncte)
(Camil Petrescu, “Bălcescu”)

1. Sinonime: a îngădui = a permite, a da voie; vânzător = negustor, comerciant; straie =


veşminte;
cenuşiu = gri, plumburiu
2. Punctele de suspensie din replicile lui Bălcescu sugerează o stare emoţională excesivă
a personajului şi creează, totodată, pauze afective, sentimentale în vorbire.
3. Sens conotativ cu “talpă” şi “drum”: *În familia noastră, tata este talpa casei. *L-a
măsurat curios din creştet până-n tălpi. *Drumul vieţii are căi nebănuite şi pline de
surprize. *După bacalaureat, fiecare absolvent apucă pe alt drum.
4. Câmp semantic al cuvântului “timp”:”ieri”, “niciodată”, “zece ani”, “o lună”, “trei
săptămâni”, “o oră”,
5. Modurile de expunere prezente în textul dat sunt naraţiunea şi descrierea
6. Modalităţi de realizare a oralităţii:
- dialogul
- expresii onomatopeice (”ah”),
- interogaţii retorice(’’Ce ştii tu? Ce ştiţi voi?’’).
- adresarea directă, prin formule specifice oralităţii: “- Ascultă, Bazil”; “Cum poţi să
vorbeşti aşa?”
7. Prin cele două interogaţii retorice, Bălcescu îşi exprimă neputinţa de a fi înţeles de
către Alecsandri şi de societate, reproşându-i prietenului său că nu-i cunoaşte firea şi nu-i
înţelege sentimentele profund patriotice:”Ce ştii tu?”. Bălcescu realizează că nici ceilalţi
oameni nu-i înţeleg idealismul incurabil, dragostea sfâşietoare de ţară, unde se simte
totdeauna mult mai bine cu sănătatea decât sub “soarele leşinat al Mediteranei”.
8. Alecsandri este revoltat, indignat de atitudinea lui Bălcescu, nereuşind să înţeleagă
cum acestuia nu-i plac “porturile însorite şi parfumate ale Mediteranei”, în sensul
efectelor curative pe care soarele, căldura le-ar avea asupra bolii sale. Alecsandri se
dovedeşte un prieten adevărat, sensibil şi iubitor, aşa cum reiese din finalul textului: “Ah,
nu pot îndura ca prietenul meu cel mai bun să vorbească despre moartea lui… Ar fi
îngrozitor…”.
9. Portretul psihic al lui Bălcescu reiese în mod indirect din textul dat, din gândurile şi
vorbele personajului. Bălcescu iubeşte cu patimă România, evocând natura dezlănţuită şi
crudă şi, mai mult decât orice, vrea să-i simtă ’’pământul sub tălpi’ şi să-i audă glasul:
’’am ascultat până am adormit orăcăitul broaştelor’’. Considerându-se un neînţeles, (’’ce
ştii tu?’’), încearcă să-l facă pe Alecsandri să priceapă (’’Ascultă … şi înţelege’’) că
natura ţării este ca un cămin pentru el (’’ploua şi dormeam pe iarbă, sub car’’), care ’’mi-
ar face de zece ori mai bine decât soarele leşinat al Mediteranei’’. Patriot înflăcărat,
personajul eponim devine convingător atunci când argumentează că nici medicul ’’nu mai
pricepe nimic’’ din faptul că, deşi plouase şi dormise pe iarba de sub car, nu tuşise
niciodată în cele trei săptămâni cât a durat călătoria, deşi era bolnav de ftizie. Bălcescu
este sigur că, departe de ţară, cu tot soarele Mediteranei,’’am să mor cu tot ajutorul lor’’.
10. Fragmentul dat aparţine genului dramatic deoarece:
- principalul mod de expunere prezent în text este dialogul;
- autorul lipseşte din textul dramatic, el dă numai indicaţii scenice prin intermediul
didascaliilor (”merge la balustrada vaporului”),
- structura textului este alcătuită din replici
- numele fiecărui personaj este menţionat înaintea replicii.
[* Atenţie! Cerinţa de la punctul 9 se referă la caracterizarea “personajului Danton”, care
nu este prezent în piesa “Bălcescu”, ci în piesa “Danton”, scrisă tot de Camil Petrescu.
Presupunem că este vorba despre caracterizarea lui Bălcescu.]

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Transformarea unui dialog (din romanul “Mara” de Ioan Slavici) în vorbire indirectă:

Moaşa Persidei îi sugerează acesteia că ar fi mai bine să trimită pe cineva ca să o cheme


pe mama sa, însă fata îi spune că nu are rost să-şi mâhnească mama destăinuindu-i
secretul în aceste împrejurări şi că preferă să i-l spună după ce problemele ei se vor
rezolva. Moaşa îi destăinuie Persidei că mama sa cunoaşte secretul şi că ar dori să-şi
viziteze fiica, dar se teme să vină ca să nu o supere. Fata neagă imediat cele auzite,
mărturisindu-i moaşei că ea însăşi nu-i vrednică de vizita mamei sale. Atunci, moaşa o
anunţă că mama ei a sosit, iar fata, copleşită de durere şi emoţie, îşi ascunde capul între
perne .

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Apartenenţa la romantism a unei poezii studiate aparţinând lui Mihai Eminescu,


prin referire la particularităţile de structură şi de expresivitate ale textului poetic:

* “Revedere” de Mihai Eminescu


* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
(Ştefania Nicolau, Raluca Velicu)

Rezolvare Varianta 95 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Lucian Blaga, “Anton Pann”)

1. Sinonime: societate = lume, comunitate; nămol = mâl, noroi; a sălăşui = a trăi, a se


afla, a vieţui;
mâhnit = îngândurat, trist, supărat, dezamăgit
2. “Apus” şi “Răsărit” sunt scrise cu majusculă, deoarece sunt utilizate cu sens metaforic.
Aceste cuvinte nu desemnează cele două momente ale zilei, ci sugerează două civilizaţii
corespunzătoare zonelor geografice: Occidentul şi Orientul
3. Expresii sau locuţiuni cu substantivul “vorbă”: a intra în vorbă cu cineva, a ţine de
vorbă., a trimite vorbă, a sta de vorbă, a duce cu vorba (pe cineva)
4. Sens conotativ al cuvintelor “a toarce” şi “mătase”: *De când şi-a pierdut slujba s-a
închis în el şi a tors atâta amărăciune, încât să-i ajungă pentru două vieţi. *Mai bine ţi-ai
toarce pe limbă vorbele înainte de a le rosti. *Dacă de mic a fost crescut în mătase, nu va
putea îndura viaţa aspră. Vocea ei de mătase îmi mângâia auzul şi-mi aducea alinarea.
5. Oralitatea textului:
- dialogul şi adresarea directă: “Vino acasă, Anton Pann!”, “Uite, eu nu mai cred!”
- expresii populare: “se ţine de posne“, “apa nu vine la moară”
- regionalisme: “iarmaroc“, “uliţi”, “şatră”
6. Atitudinea sceptică a Ioanei: ”Uite eu nu mai cred”, ”De ani de zile tot te lauzi”
7. Metafora “neadormiţii, chinuiţii, nerăsplătiţii luminii” sugerează condiţia nefericită a
creatorului de artă şi incapacitatea societăţii de a-i înţelege şi de a-i răsplăti meritele.
“Neadormiţii” sugerează starea de continuă căutare a artiştilor, care nu cunosc odihna
intelectuală şi care îşi menţin întotdeauna simţurile treze pentru a putea recepta informaţii
pe care să le şlefuiască prin propria sensibilitate, dându-le noi înţelesuri. Prin munca lor
istovitoare, ei sunt “chinuiţi” şi frământaţi de noiane de întrebări şi incertitudini, iar faţă
de efortul depus pentru creaţia “luminii”, societatea rămâne indiferentă în privinţa artei,
preocupată fiind numai de interese materiale.
8. Două caracteristici ale condiţiei artistului sunt: nefericirea (”sunt mâhnit”, “sunt
amărât”) şi chinurile creaţiei provocate de îndoieli artistice: “Câteodată mă mângâi cu
gândul că poate n-am noroc ca să vorbească în mine şi mai tare darurile”.
9. Cartea “Povestea vorbei” va fi, după cum însuşi autorul ei sugerează, o înlănţuire de
poveţe, de învăţături şi de sfaturi înţelepte, întrucât “înţelepciunea se toarce singură ca
poveştile din “O mie şi una de nopţi”. Lucian Blaga face trimitere la cartea orientală în
care înţeleapta Şeherezada începe să povestească întâmplări pline de tâlc, ce se leagă între
ele, scopul fiind să-şi prelungească viaţa şi să încerce să sădească în sufletul sultanului
crud sentimente de mult uitate precum mila, dragostea şi iubirea. Pentru a putea fi
înţeleasă şi de către cititorul mai puţin avizat, “va mirosi cartea îmbelşugat şi pestriţ, ca
piaţa de lângă turnul Sfatului, cu adieri de verdeţuri şi peşte, de caşcaval, de garoafe şi
mătăsuri”. Aşadar, ‘Povestea vorbei’, va încerca să satisfacă intelectul tuturor celor ce
doresc să-i înţeleagă tainele, indiferent de pregătirea pe care aceştia o au.
10. Textul dat aparţine genului dramatic deoarece:
- principalul mod de expunere este dialogul
- există un conflict între cele două personaje ale operei bazat pe scepticism,
- adresarea directă la persoana a II-a
- numele personajelor este specificat în dreptul fiecărei replici.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre iertare: “Cu iertarea dobândeşti şi pe duşman prieten“ (Iordache
Golescu)
De cele mai multe ori, atunci când cineva greşeşte faţă de noi, avem tendinţa să-l
judecăm, să-l acuzăm şi, uneori, chiar să ne răzbunăm pentru răul pricinuit. Astfel de
atitudini nu fac decât să-l ţină pe “vinovat la distanţă”, înrăutăţind şi mai mult conflictul
deja existent. Uneori, iertarea poate ameliora relaţiile interumane, însă există şi situaţii
când este zadarnică, de aceea, eu nu pot fi decât parţial de acord cu următoarea afirmaţie
a lui Iordache Golescu: “Cu iertarea dobândeşti şi pe duşman prieten”.
În primul rând, sunt de acord cu citatul menţionat mai sus deoarece cred că iertând o
persoană care a greşit faţă de noi, îi oferim posibilitatea de a-şi corija comportamentul şi
atitudinea şi de a nu mai repeta în viitor aceeaşi greşeală. Bineînţeles, consider că acest
lucru este posibil doar dacă vinovatul nu este dominat de orgolii, este sincer cu sine însuşi
şi are demnitatea de a recunoaşte că într-adevăr a greşit.
În al doilea rând, trebuie să menţionez că există persoane care cer iertarea ca o
formalitate, ca pe ceva protocolar, doar ca să păstreze aparenţele, după care continuă să
săvârşească aceleaşi greşeli, sau, poate, unele mai grave. În acest caz nu cred că afirmaţia
lui Iordache Golescu mai este valabilă, deoarece duşmanul continuă să joace rolul lupului
în haină de oaie şi să-şi urmărească în continuare interesele meschine fără să ţină cont de
principii morale.
În concluzie, consider că iertarea este un drept ce nu trebuie acordat gratuit, este un merit
de care trebuie să beneficieze doar cei care dovedesc dorinţa şi forţa de a-şi schimba
comportamentul pentru că, iertând un astfel de duşman, îl poţi transforma în cel mai
devotat prieten.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Eseu de tip paralelă în care să prezinţi particularităţi ale romantismului în două poezii
studiate din creaţia lui Mihai Eminescu:
* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu
(Ştefania Nicolau, Raluca Velicu)

Rezolvare Varianta 96 Limba română


Subiectul I (40 de puncte)
(Lucian Blaga, drama “Zamolxe”)

1. Sinonime: neam = popor, naţiune, viţă; vânjoasă = puternică, viguroasă; rost =


chemare, menire, rol;
a răzvrăti = a răscula, a revolta, a ridica
2. Scrierea cu majusculă a cuvântului “Orbul” se motivează prin faptul că defineşte un
substantiv propriu,un personaj din Biblie.
3. Expresii/locuţiuni cu substantivul “inimă”: de la inimă la inimă, din inimă, a avea
inima de gheaţă, a avea inima deschisă, a fi cu inima împăcată, a-şi lua inima în dinţi, a
jura cu mâna pe inimă
4. Polisemia cuvântului “picior”: *La meciul de fotbal, Mihai şi-a luxat
piciorul.(membrul inferior al corpului omenesc) *Mihaela are o veioză cu picior.(suport)
*Şi-a cumpărat scaune cu picioare de metal. *Are casa aşezată la piciorul dealului. *Din
îmbinarea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers rezultă piciorul metric sau
măsura versului.
5. Indici de spaţiu: “munţii”, “ceruri”, “sat”, “munţii”, “apele”, “livadă”;
Indici de timp: “zilele”,”dimineaţa”, “o vreme”, “e mult de-atunci”
6. În enunţul “E mult de-atunci, mult”, repetarea adverbului “mult” ilustrează o perioadă
îndelungată ce s-a scurs de la încercarea lui Zamolxe de a-i creştina pe daci, sugerând
timpuri ancestrale.
7. Conflictul dintre Zamolxe şi poporul său este cauzat de incapacitatea dacilor de a
înţelege menirea profetului lor (”dar tu, ne-nţelegând-mi rostul, mi-ai lovit/ cu pietre
vorbele”), fapt ce-i stârneşte acestuia mânia şi revolta: “Voiam să răzvrătesc/ şi munţii
împotriva ta”. Înţelepciunea domoleşte “veninul” lui Zamolxe, amintindu-şi învăţăturile
Divine, parabola cu Orbul.
8. În viziunea lui Zamolxe, Dumnezeu este în tot şi în toate, în Universul întreg, prin
prefaceri în elemente ale naturii ce se insinuează apoi în componente ale spiritul uman:
“îl întrupezi în floare şi-l ridici în palme”, “Îl prefaci în soare şi-l aduni cu ochii”. El este
gândul tăinuit în suflet, izvorul pe care-l laşi “să-ţi curgă pe picioare”. Orice om este fiul
lui Dumnezeu, “un orb bătrân”, pe care fiecare dintre noi “îl purtăm de mână”.
După părerea mea, opinia lui Zamolxe este în concordanţă cu adevărurile din Biblie şi
asemănarea lui Dumnezeu cu un orb bătrân mi se pare cea mai potrivită pentru ca poporul
neînţelegător să priceapă că nu e bine să arunci cu pietre, ci, dimpotrivă, trebuie să înveţi
ce este iubirea, înţelegerea şi compasiunea pentru semenii tăi.
9. Caracteristici ale monologului dramatic: o caracteristică a monologului dramatic este
didascalia din incipitul textului (”singur”) care evidenţiază faptul că în scenă nu mai
există alt personaj decât Zamolxe şi, ca urmare, acesta nu poate discuta decât cu sine
însuşi. Alte trăsături ale monologului dramatic sunt interogaţia retorică din final “De ce
mi-au sfârticat cu pietre gura,/ când astfel le vorbisem despre tine/ în dimineaţa ceea?”,
mărcile subiectivităţii, reprezentate de pronumele şi verbele la persoana I, dar, mai ales,
de adresarea directă la persoana a II-a, prin comunicarea cu Dumnezeu.
10. Una dintre calităţile generale ale stilului este corectitudinea, deoarece textul este
corect din punct de vedere gramatical. Se identifică, de asemenea, variaţia stilistică,
deoarece în text există figuri de stil: metafore -”neam de urşi”,”prund de înţelepciune”-,
epitete -”religie nouă şi vânjoasă”, “orb bătrân” şi personificarea “…Voiam să
răzvrătesc/şi munţii…”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Transformarea dialogului în vorbire indirectă:


Nicolae Tabără, feciorul şi baba privesc rugător la şeful care ţăcănea biletele şi care îi
privea cu dispreţ. Nicolae cumpără două bilete până la Salva, numărându-şi banii
unsuroşi pe marmora albă a ghişeului. Şeful îi aruncă biletele şi-l admonestează jignindu-
l, atitudine care-l determină pe bătrânul Nicolae să-şi ceară, umil, iertare. El se scuză
spunând că aşa i-a lăsat Dumnezeu, proşti, necăjiţi şi nepricepuţi să se poarte şi-l roagă pe
şef să fie mai înţelegător cu ei, că doar e om învăţat. Şeful le porunceşte să plece, pentru
că îi este scârbă când îi vede şi, strâmbând din nas, trânteşte geamul ghişeului. Ajunşi pe
peron, cei trei ţărani se reped spre locomotivă când aud glasul conductorului, apoi îşi dau
seama că apucaseră într-o direcţie greşită şi se întorc. Conductorul strigă să se urce în tren
şi, cu glas aspru, se răsteşte la unul dintre călători, îl blestemă şi îl jigneşte.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Specificul relaţiei dintre fondul de idei, sentimente, atitudini poetice şi modalităţile de


expresie/ mijloacele artistice utilizate într-o poezie simbolistă studiată:
*” Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia
(Ana Maria Niţă şi Anca Gărgăriţă)

Rezolvare Varianta 97 Limba română


Subiectul I ( 40 de puncte)
(Tudor Muşatescu, “Titanic Vals”)

1. Sinonime: amurg = asfinţit, apus, înserare; moţăie = picoteşte; nădejde = speranţă;


dorinţă = năzuinţă, poftă, râvnă, doleanţă, aspiraţie.
2. Sens conotativ cu “gură” şi “gheţar”: *Ca de obicei, el face gură din orice. *Ţipa ca din
gură de şarpe. *Bolnavul se făcuse gheţar. *M-a înspăimântat gheţarul din ochii tatălui
tău, când i-am spus că nu eşti la şcoală.
3. Un cuvânt/ structură reprezentativ(ă) pentru fiecare dintre următoarele registre stilistice
ale limbii: colocvial- “ăla”, “ăsta”, “păi”, “Pe cum a pornit-o”, “de când era în faşă”;
regional: “fistichiu”; neologic: “favoarea”, “gentilă”, “catastrofă”, “naufragiu”; jargon:
“parol”.
4. Rolul expresiv al punctelor de suspensie: Punctele de suspensie din prima replică a
Chiriachiţei au rolul de a atrage atenţia asupra spuselor sale şi reprezintă o pauză de
gândire a personajului privind mult aşteptata moştenire, sugerând astfel şi o stare
emoţională.
5. Replica -“Ţi-ai găsit! Cumnatul Tache să răcească… Se păzeşte de răceală de e şi
enervant, parol…”-reflectă exasperarea Daciei faţă de cumnatul Tache şi de starea lui de
sănătate, fiind iritată pentru că bărbatul avea o grijă excesivă pentru viaţa lui. Faptul că se
menţine foarte bine la vârsta lui şi nu se îmbolnăveşte devine “enervant”, întrucât ea
spera ca el să moară mai repede şi ca familia să-i moştenească averea colosală. Dacia
rosteşte aceste cuvinte şi cu o uşoară ironie, fapt ilustrat de exclamaţia de la început: “Ţi-
ai găsit!”.
6. Transformare în vorbire indirectă: Chiriachiţa spune că singura nădejde este tot Tache,
dacă acesta nu va avea de gând să trăiască o sută de ani. Miza consideră că, la felul în
care a pornit-o, va trece suta.
7. Sensul structurii “ Splendidă catastrofă”. Oximoronul “Splendidă catastrofă” alătură
doi termeni aflaţi în antiteză, întrucât adjectivul “splendidă” se referă la ceva măreţ,
minunat, iar substantivul “catastrofă” ilustrează un eveniment tragic, un dezastru. Prin
această replică, Miza face o aluzie subtilă la eventualitatea unei catastrofe asemănătoare
şi în cazul unchiului Tache, plecat pe mare cu vaporul, accident ce i-ar putea îmbogăţi
imediat.
8. Relaţia dintre Tache şi Spirache, aşa cum reiese din text: Din cauza diferenţei de vârstă
(“el e mai mare cu douăzeci şi vreo câţiva decât mine”) între Tache şi fratele lui nu există
o relaţie foarte apropiată; Spirache nu este capabil să vorbească despre fratele lui mai
mare decât cu date aproximative, incerte: “are exact şaptezeci şi ceva de ani în cap…Cam
p-aci”, “Atâta n-are… Dar pe jumătate şi poate şi mai bine, […]”, “Azi-noapte, trebuie să
se fi îmbarcat la Constanţa pentru Constantinopole”. Totuşi, Spirache îi cunoaşte fratelui
său năzuinţele sale vechi, ceea ce denotă că odată relaţia dintre ei fusese mai apropiată:
“Vrea să se facă hagiu…era o veche dorinţă a lui”. În ceea ce priveşte moştenirea, deşi
este sigur că el va fi moştenitorul (“Păi n-are cui s-o lase…Singurul lui moştenitor sunt
eu […]” ), Spirache nu se arată foarte interesat de banii lui Tache: “[…] eu, ori cu bani,
ori fără bani…tot gazeta aia o s-o citesc…”.
9. Două particularităţi ale construcţiei dialogului dramatic: existenţa replicilor şi
precizarea numelui personajelor înaintea fiecărei replici (“CHIRIACHIŢA: Ţi-am mai
spus eu….Singura nădejde e tot frate-tău, Tache…[…]” ), parantezele de autor/ indicaţiile
scenice: “SPIRACHE (modest)”; “SPIRACHE (îi taie vorba)”.
10. Chiriachiţa este caracterizată în mod indirect prin vorbele şi prin modul de gândire.
Ea este interesată numai de partea materială a vieţii, avidă de îmbogăţire, considerând
moştenirea pe care Tache ar putea să le-o lase ca fiind unica speranţă: “Singura nădejde e
tot frate-tău, Tache…”. Invidia, ca trăsătură definitorie a Chiriachiţei este ilustrată în mod
indirect, tot prin intermediul replicilor sale: când Spirache ajunge la concluzia că fratele
său are “exact şaptezeci şi ceva de ani în cap”, ea nu se poate abţine să nu afirme cu o
uşoară răutate şi invidie în glas că are “Şi milioane tot cam pe-atâtea… Se vede că de
când era în faşă a strâns în fiecare an câte unul”. Meschină şi lipsită de scrupule, ea îşi
exprimă de faţă cu ginerele său speranţa că Tache, fratele acestuia, va pieri pe vapor în
călătoria spre Ierusalim: “O avea Dumnezeu milă şi de voi şi l-o lua vreun curent pe
vapor”. De asemenea, Chiriachiţa este superstiţioasă, trăsătură ce reiese în mod indirect
din acţiunile sale, notate de autor în indicaţiile scenice: “Chiriachiţa dă o pasenţă”.

Subiectul al II-lea ( 30 de puncte)

Text argumentativ despre libertate: “ Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot
ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc”. (Jean Jacques Rousseau)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Jean Jacques Rousseau şi anume că “ Libertatea nu constă
în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu
doresc” şi consider că este definiţia ideală pentru ceea ce înseamnă libertate.
În primul rând, a fi liber nu înseamnă a fi stăpânul absolut al lumii, ci înseamnă a te
bucura de drepturile tale atâta timp cât nu îngrădeşti drepturile celorlalţi, a fi liber în
alegerile tale şi în acţiunile tale, fără a-i priva pe ceilalţi de libertatea lor. Libertatea este o
acţiune conştientă a oamenilor, aceştia având posibilitatea de a acţiona după propria
voinţă. Libertatea de conştiinţă este dreptul oricărui cetăţean de a avea o opinie proprie în
orice domeniu de activitate.
În altă ordine de idei, omul face parte dintr-o societate în cadrul căreia el interacţionează
cu alţii şi în cadrul căreia se supune anumitor legi înfiinţate tocmai în scopul menţinerii
unui echilibru, a unei ordini sociale. De aceea, omul nu poate face tot ceea ce îşi doreşte;
însă societatea îi oferă libertatea de a-şi controla propria viaţă, de a alege şi de a decide în
legătură cu propria persoană. El nu este silit să facă lucruri pe care nu le doreşte, nu este
obligat să acţioneze împotriva dorinţei sale. De exemplu, el este liber să-şi aleagă
meseria, să aleagă dacă vrea să înveţe sau nu, dacă vrea să-şi întemeieze o familie sau nu;
este liber să se stabilească unde vrea, în ce ţară vrea şi chiar liber să-şi schimbe
naţionalitatea, religia după propria dorinţă.
În concluzie, libertatea nu trebuie înţeleasă ca un abuz de drepturi şi de putere, ci trebuie
înţeleasă ca o posibilitate de a alege după propria voinţă şi în legătură cu propria
persoană, fără a influenţa libertatea celorlalţi din jur.
(Diana Cîrciu şi Cristina Ezer)

Subiectul al II-lea (20 de puncte) - altă rezolvare

Text argumentativ: „Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în
faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” (Jean-Jacques Rousseau)

Afirmaţia „Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că
ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” a lui Jean-Jacques Rousseau este în conformitate cu
gândurile mele.
În primul rând, şi în sclavie, oamenii puteau face ceea ce doreau însă erau aspru pedepsiţi
pentru abaterea de la muncile obligatorii impuse de stăpânii lor. Ei ar fi putut face orice,
însă, ştiind pedepsele aplicate pentru faptele lor, deveneau sclavi şi din punct de vedere
psihic şi câmpul lor de acţiune era limitat.
Asemenea sclavilor, în societatea contemporană oamenii respectă normele impuse de
colectivitate, nu pot face tot ceea ce îşi doresc, deoarece acest lucru ar duce la haos şi
omenirea ar fi distrusă dacă, de exemplu, criminalii în serie ar avea dreptul să ucidă.
În altă ordine de idei, libertatea constă în faptul că oamenii nu trebuie să facă ce nu
doresc. Dacă, de exemplu, conştiinţa unui om respinge lichelismul, linguşirea celor
puternici pentru avantaje efemere, acel om nu trebuie să facă niciodată compromisul
servilismului, indiferent de situaţie.
În concluzie, libertatea este dreptul omului de a-şi alege ce vrea sau nu să facă şi nu
dreptul omului de a face orice îi trece prin minte. Libertatea cere mai multe obligaţii însă
duce la o expansiune intelectuală a visurilor oamenilor.
(Vlad Mihai Costică)

Subiectul al III-lea ( 30 de puncte)


Paralelă literară între două poezii romantice studiate:
* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu

Rezolvare Varianta 98 Limba română


Subiectul I (40 puncte)
(Victor Ion Popa, “Ciuta”)

1. Sinonime: neam = familie, rude; noroc = soartă, şansă, baftă, fericire; vină = culpă,
greşeală;
a cunoaşte = a şti, a identifica.
2. Un efect stilistic obţinut prin folosirea punctelor de suspensie în textul dat îl constituie
crearea unor pauze meditative, în care cititorii îşi pot contura propria imagine asupra
întâmplărilor şi descrierilor prezentate, precum şi marcarea stărilor afective, emoţionale
ale personajelor.
3. Polisemia cuvântului “vreme”: *Am stat multă vreme pe gânduri fiindcă nu ştiam ce
alegere să fac. *Era vremea să îi ajute pe ceilalţi.
4. Mărci ale oralităţii:
- dialogul: “Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă…”
- cuvinte şi expresii populare, proverbe: “să dibuieşti”, “vlagă”, “ai zvântat-o”, “n-a dat
vrabia din mână pe cea de pe gard”
5. Ataşamentul doctorului Micu faţă de locurile natale: “am fost legaţi de pământul ăsta”
;“Ne-am iubit târgul în care ne-am deschis ochii, ne-am iubit uliţele şi casele bătrâneşti”.
6. Moduri de expunere: dialogul, monologul şi descrierea.
7. Este utilizată forma de plural a pronumelor personale la persoana I, în replica rostită de
doctorul Micu, întrucât toţi oamenii care aparţineau acelor meleaguri şi-au iubit
pământul. Sentimentele de dragoste profundă şi ataşament faţă de “uliţele şi casele
bătrâneşti” sunt comune tuturor locuitorilor respectivei localităţi, aceştia având o
puternică legătură spirituală cu ţinutul natal: “ am fost legaţi de pământul ăsta”.
8. Claritatea, o calitate generală a stilului, este exprimată, în textul dat, prin cuvinte cu
sensurile lor de bază bine cunoscute: “pământul”, “uliţele”, “casele bătrâneşti”, “neamul”
etc. Stilul nu este confuz, greoi, exprimarea este logică, are sens: “Într-o vreme, în târgul
acesta, nu găseai doi oameni să nu fie neamuri”.
9. Proverbul “ n-a dat vrabia din mână pe cea de pe gard…” sugerează ideea că locuitorii
din satul în care a crescut şi doctorul Micu, nu au renunţat la ceea ce aveau şi cunoşteau
deja, în schimbul unor lucruri străine, despre care nu ştiau prea multe. În ceea ce priveşte
iubirea, căsătoria, era de preferat ca un fecior să-şi aleagă nevastă o fată din satul lui, pe
care o “ştiau părinţii”, decât una de pe alte meleaguri, pe care nu o ştia: “Aveam destule
fete frumoase aici […] De ce era să alergi în alte părţi?”. Aşa cum reiese şi din proverb,
locuitorii acelui sat nu erau dispuşi să-şi asume riscul de a găsi “un noroc străin, pe câtă
vreme aveai norocul aici”, adică să nu dea vrabia din mână pe cea de pe gard”.
10. Textul aparţine genului dramatic întrucât modul de expunere dominant este dialogul:
“Octav (mişcat): Unchiule…/ Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă”.
Scriitorul este prezent numai în didascalii: “Octav (mişcat)…”. Acţiunea, relaţiile dintre
personaje sunt încărcate de tensiune, conflictuale: “Octav (mişcat): Unchiule… /Maria:
Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă…În neamul vostru s-au întâmplat
multe de-astea…/ Doctor Micu: Da…da, aşa a fost…”. Numele personajelor se
menţionează înaintea fiecărei replici. Variaţia stilistică se defineşte prin limbajul solemn
care alternează cu cel familiar (colocvial) şi cu cel popular, fiind presărat şi cu elemente
de umor: “Într-o vreme, în târgul acesta, nu găseai doi oameni să nu fie neamuri…doar
venetici”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)


Transformarea dialogului în vorbire indirectă (un fragment din opera “În curte la Dionis”
de Mircea Eliade)

Orlando îi spune lui Adrian să-l însoţească. Adrian se scuză politicos, zicând că se află în
căutarea sălii catalane, unde vrea să examineze vitrina. Întrerupându-l din ceea ce
intenţiona să facă, Orlando vrea să afle de unde ştia Adrian de 4,30. Adrian spune pur şi
simplu că asta e ora pe care i-a fixat-o. Orlando, surprins, se opreşte din mers, vrând să
afle cine a stabilit ora asta. Adrian îşi doreşte din răsputeri să-şi amintească numele
respectivei persoane, un nume simplu, dar care i-a scăpat din minte. Vocea este singurul
reper al acelei persoane care l-a marcat, o voce clară, senină, dar totuşi gravă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)


Modalităţi de realizare a imaginarului poetic simbolist, într-o poezie studiată:
* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia
(Mariana Claudia Drăguţ)

Rezolvare Varianta 99 Limba română


Subiectul I (40 puncte)
(G. Călinescu, “Enigma Otiliei”)

1. Neologisme: “forjat”, “frontoane”, “stucuri”, “anticamera”, “sonerie”, “rafinat”,


“arhitectură”.
2. Sens conotativ al cuvintelor “a acoperi” şi “a apăsa”: *Gloria şi faima l-au acoperit pe
tânărul care a ţinut piept duşmanilor. *Georgescu a apăsat cuvântul “nobil” atunci când s-
a referit la tatăl lui.
3. Câmpul semantic al cuvântului “armă”: “iatagane”, “pistoale cu mânere sidefate”,
“săgeţi exotice”.
4. Adjectivele fumurii şi înalte exprimă ideea că respectiva clădire aparţine Bucureştiului
vechi, unei epoci clasice. Adjectivul fumurii sugerează vechimea acesteia, faptul că
scurgerea implacabilă a timpului şi-a lăsat o amprentă vizibilă asupra clădirii. Adjectivul
înalte reliefează masivitatea clădirii, astfel fiind creată o imagine vizuală deosebită a
Capitalei din acea epocă.
5. Prin faptul că “Pascalopol însuşi deschise uşa” este sugerată politeţea şi distincţia unui
moşier şi burghez rafinat. Gazda, o persoană de o nobleţe deosebită din înalta societate,
ştie cum să-şi primească prietenii, oaspeţii, astfel încât să se simtă bineveniţi în casa lui,
ceea ce denotă o solidă educaţie şi o eleganţă desăvârşită: “el însuşi conducea pe tinerii
oaspeţi în apartamentul lui”.
6. Perspectiva narativă modernă defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient
(heterodiegetic) şi omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a. Există şi
un al doilea narator homodiegetic, Felix, care, în ipostază de martor al evenimentelor,
este mediatorul între naratorul obiectiv al romanului şi cititorul fictiv, făcându-i
cunoştinţă acestuia cu personajele şi întâmplările acţiunii, prin relatare la persoana a III-a.
7. Calităţi ale stilului: *Claritatea - cuvintele din text sunt folosite cu sensurile lor de bază
bine cunoscute, nu există neclarităţi în exprimare şi în transmiterea mesajului: “Otilia
sună apăsat soneria electrică.”, “biroul avea o masă simplă de stejar”. *Demnitatea
stilului este dată de folosirea cuvintelor cuviincioase, conferind exprimării delicateţe,
fineţe, eleganţă: “se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam convenţionale şi reci, dar
de factură îngrijită”, “Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat decât şi-ar fi putut
închipui, cunoscând numai omul, aşa de rezervat şi convenţional”. În text nu este
prezentă exprimarea vulgară, supărătoare, de prost-gust.
8. Registrul stilistic cult: “picturi murale alegorice, cam convenţionale şi reci, dar de
factură îngrijită”, “omul, aşa de rezervat şi convenţional”, “uniformă de asociaţie
goliardică”.
9. Leonida Pascalopol, un veritabil reprezentant al clasei burgheze, este un personaj
distins, politicos, care ştie cum să-i trateze pe cei din jur, astfel încât aceştia să se simtă
respectaţi, trăsături ce reies în mod indirect din faptul că “Pascalopol însuşi deschise
uşa”, “el însuşi conducea pe tinerii oaspeţi în apartamentul lui”. Eleganţa, gusturile
rafinate, reies indirect din prezentarea casei mobilate cu distincţie a lui Pascalopol: “La
capetele scării vegheau doi copii din marmură”, “Un mare chilim vechi, de bună calitate,
în culori dulci de otavă, o acoperea”, “pe pereţi se vedeau tablouri alese cu gust”,
“Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat”. Leonida Pascalopol este caracterizat şi
în mod direct prin ochii lui Felix, personajul martor, de unde reiese că este un domn cu o
cultură solidă, de o nobleţe desăvârşită, extrem de rafinat: “cunoscând numai omul, aşa
de rezervat şi convenţional”, “tânăr student de universitate germană, în uniformă de
asociaţie goliardică, măsliniu la faţă, cu trăsături fine şi ascuţite”.
10. Caracteristici ale prozei realiste:
Utilizarea tehnicii detaliului în descrierea arhitecturală a casei lui Leonida Pascalopol
reprezintă o caracteristică a prozei realiste: “Ferestrele şi încăperile erau înalte, uşile erau
largi şi cu frontoane de lemn bogat ornamentate, tavanurile decorate cu stucuri”, “Pe
pereţi se vedeau tablouri alese cu gust”, “În loc de pat în dormitor, avea o sofa joasă
enormă, care ocupa o porţiune de odaie”.
Spaţiul unde se desfăşoară acţiunea aparţine perspectivei realiste şi anume străzi şi repere
de clădiri din oraşul Bucureşti: “străbăteau Calea Victoriei de la capătul dinspre
Dâmboviţa până în apropiere de Biserica Albă”. Realizarea de tipologii atestă realismul
operei, prin faptul că fiecare personaj este dominat de o trăsătură definitorie, cu o anumită
dimensiune socială şi psihologică. Leonida Pascalopol reprezintă tipul burghezului
rafinat, de o nobleţe desăvârşită:”rezervat şi convenţional”, “Interiorul i se păru lui Felix
cu mult mai rafinat”, “Pascalopol însuşi deschise uşa”, “cu trăsături fine şi ascuţite”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre libertate: “Principiul guvernământului democratic e libertatea”


(Aristotel, “Politica”)

Nu sunt de acord cu afirmaţia lui Aristotel: “Principiul guvernământului democratic e


libertatea”, întrucât, până şi în acest sistem politic, care presupune libertatea individului,
în relaţia dintre conducători şi conduşi, balanţa se înclină în favoarea celor dintâi.
În primul rând, consider că democraţia este un comunism mascat. În vremea
comunismului, oamenii erau strict limitaţi în ceea ce priveşte modul de viaţă, de către cei
aflaţi la conducere. Regulile erau stricte, chiar dure, iar cei care le încălcau plăteau
scump. Cred că sub masca democraţiei se fac multe mârşăvii şi, deşi rolul guvernului este
de a proteja cetăţenii, mereu vor exista abuzuri asupra oamenilor de rând venite din
partea autorităţilor.
În al doilea rând, libertatea pe care o presupune democraţia nu este totdeauna valorificată,
luată în considerare: libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea credinţei. În ziua
de azi, omul nu are libertatea de a spune ce gândeşte liderilor şi chiar dacă îşi exprimă
părerile, de cele mai multe ori, opinia unui singur om nu este luată în calcul de către cei
aflaţi la putere, este considerată nesemnificativă deoarece sistemul are regulile lui de
neclintit. Mai mult, principiul guvernământului democratic nu poate fi considerat în
totalitate libertate pentru că omul tot este obligat să plătească taxe, impozite, unele fără
rost, numai pentru că aşa poate guvernul să adune bani la buget, omul este constrâns,
ancorat într-un sistem social impus.
În concluzie, nu pot susţine afirmaţia lui Aristotel: : “Principiul guvernământului
democratic e libertatea”, fiindcă, în România, guvernământul democratic îşi creează
propriile lui reguli.

(Mariana Claudia Drăguţ)

Subiectul al II-lea (20 de puncte) - altă rezolvare


Text argumentativ despre libertate:
“Principiul guvernământului democratic e libertatea” (Aristotel, “Politica”)

Libertatea reprezintă după casă şi familie, cel de-al treilea mare ideal al omului, iar
Aristotel a sugerat cât se poate de bine acest lucru în citatul său.
În primul rând, dacă privim lucrurile din punct de vedere al individului, dorinţa acestuia
de a fi liber pare îndreptăţită, iar lupta pentru libertate este totdeauna demnă şi merită să
fie câştigată.
Din punctul de vedere al societăţii, libertatea este principiul de bază al oricărui
“guvernământ democratic”. Fără respectarea libertăţii individului, orice act de guvernare
îşi pierde valoarea, dar, în egală măsură, şi individul ar trebui să înţeleagă anumite limite
ale libertăţii. Libertatea nu-ţi dă dreptul să faci lucruri care se situează în afara legilor
morale sau juridice ale societăţii, dar nici societatea nu are dreptul să îngrădească
libertatea individuală.
În concluzie, fiecare cetăţean trebuie să-şi apere libertatea, dar o libertate situată în limite
cuviincioase, iar guvernarea trebuie să-i asigure cetăţeanului dreptul la libertate.

(Dana Caraibot şi Mirela Paţă)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Ideologia revistei “Dacia literară”, aşa cum se reflectă aceasta într-o poezie studiată (a
unui scriitor paşoptist):
* “Dacia literară” şi “Malul Siretului de Vasile Alecsandri
* “Dacia literară” şi “Zburătorul” de I.H.Rădulescu