P. 1
Rezolvare Varianta 1 si 2 Limba Romana, bac 2007

Rezolvare Varianta 1 si 2 Limba Romana, bac 2007

4.25

|Views: 112,206|Likes:
Published by Alexa
rezolvarile sub 1 si 2 la limba romana pentru cei care dau la bac din 2007
rezolvarile sub 1 si 2 la limba romana pentru cei care dau la bac din 2007

More info:

Published by: Alexa on Jun 23, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/20/2015

pdf

text

original

Sections

Rezolvare varianta 1 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

1. Expresii/locuţiuni: a şti ca pe apă; a bate apa-n piuă; a da apă la moară; a fi o
apă şi-un pământ; apă de ploaie; apă chioară; apă la plămâni; a căra apă cu
ciurul; a trece ca gâsca prin apă; a-i lăsa gura apă;
2. Sinonime: treieră = trec, vântură, calcă; văpaie = flacără, lumină; muche =
creastă, margine, pisc; brazde = unde, valuri;
3. Sens conotativ: Un val de bucurie l-a cuprins pe neaşteptate. Îşi alungă din
minte umbra amintirilor urâte. Am simţit deodată un val de emoţie care m-a
copleşit. Nu am nicio umbră de îndoială că va promova examenul.
4. Expresivitatea verbelor la imperfect (“păreau”, “păzeau”) denotă o acţiune
incertă, de provizorat a imaginii naturii în momentul înserării, când “văpaia” lunii
zugrăveşte imagini feerice; verbele la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea
fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.), predominante în
poezie, transmit ideea eternizării naturii, a elementelor care compun tabloul
fascinant al înserării, în antiteză cu efemeritatea omului, cu statutul său de
muritor.
5. Tema naturii, motivul lacului/ motivul lunii/ motivul nopţii;
6. Ca figură sintactică de construcţie, inversiunea este o formă de dislocare
bazată pe schimbarea ordinii normale a cuvintelor, o topică inversată: “molatece
valuri”, “vechea zidire”, “ a lunei văpaie”. Inversiunea eminesciană are şi rol
prozodic în măsura versurilor, precum şi valoare artistică în muzicalitatea poeziei.
Antepunerea epitetului are funcţie stilistică, desăvârşind ambiguizarea sintactică
a textului: “în vechea zidire”; “măreaţă comoară de aur”; “negrele trestii”.
(Imaginarul poetic transpune artistic peisajul natural prin inversiuni repetate, în
variante diverse, atât în grupul nominal cât şi în grupul verbal: “A ierbii/ Molatece
valuri”; “a stâncelor muche pe cer zugrăveşte”; “domnitorii ai apei acestei”. etc.);
7. Imaginarul poetic: “În lac se oglindă castelul. A ierbii/ Molatece valuri le treieră
cerbii.”; “Iar lebede albe din negrele trestii/ Apar domnitorii ai apei acestei”.
8. Epitetul cromatic în inversiune “negrele trestii” aşezat în antiteză cu epitetul
cromatic “lebede albe” conturează o imagine vizuală a lacului (motiv romantic
eminescian). O altă figură de stil este metafora lunii - “comoară aprinsă”-,
exprimă fascinaţia poetului faţă de astrul tutelar, ca simbol al vrăjii pe care o
exercită asupra lumii. “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma” - comparaţie,
sugerează imaginea ferestrelor luminate care strălucesc aidoma brumei; “Iar
lebede albe din negrele trestii” - antiteză la nivelul versului, realizată prin două
epitete cromatice antitetice (alb/negru) compun o imagine impresionantă a lacului
luminat misterios de razele lunii.
9. Caracteristici romantice: Poezia “Diamantul nordului” face parte din lirica
romantică eminesciană întrucât este descris un tablou nocturn al naturii, cu
motive romantice specific eminesciene: luna, cerul, lacul. Imaginile vizuale se
îmbină cu cele auditive şi motorii. Natura reuneşte două planuri - uman-terestru
şi universal-cosmic -, creând astfel un peisaj nocturn mirific. Motivele romantice

sugerând elemente simbolice ale Cosmosului, luna şi cerul, se îmbină în mod
armonios cu elementele terestre reprezentate de lac, lebede şi castel.
*Îmbinarea armonioasă a motivelor romantice telurice - lacul, umbra, stânca,
“vechea zidire”, castelul- cu motivele romantice cosmice: luna, umbrele;
10. Prima strofă ilustrează imaginea feerică a castelului care se răsfrânge în lac,
forma arhaică a verbului “se oglindă” accentuând plăsmuirea de basm conturată
în incipit. Imaginarul poetic profilează un peisaj încântător, în care iarba înaltă de
pe malul lacului, pe care o “treieră” cerbii (personificare), pare o prelungire
fascinantă a apei, prin epitetul în inversiune “molatece valuri”. Inversiunea
“vechea zidire” amplifică ancestralitatea naturii în armonie desăvârşită cu omul,
prin comparaţia metaforică “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma”.
Expresivitatea verbelor aflate la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o
raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.) -“se oglindă”, “treieră”,
“scânteie” - permanentizează starea emoţională a eului liric, contemplarea
extatică a naturii eterne.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.”
(Octavian Goga, “Precursorii”)

Consider că această idee filozofică enunţată de Octavian Goga exprimă adevărul
artistic ce se ascunde în fiecare creaţie lirică de mare valoare.
Este evident faptul că o poezie, dincolo de frumuseţea exterioară reprezentată
prin figuri de stil sugestive, imagini poetice bine alese, eufonia versurilor,
transmite subtil diverse concepţii, sentimente, idei, stări, viziuni ale poetului.
Rolul creaţiilor lirice nu este pur estetic, ci trebuie să emoţioneze, să
impresioneze pe cel ce le citeşte, având o încărcătură emoţională, spirituală. De
altfel, Titu Maiorescu afirma că poezia trebuie să îndeplinească două “condiţiuni”,
una materială şi alta ideală, având rolul să “deştepte” imagini sensibile în fantezia
cititorului.
În altă ordine de idei, poeziile devin creaţii artistice în adevăratul sens al
cuvântului când, după ce au fost citite, stăruiesc în mintea cititorului prin
profunzimea, delicateţea, sensibilitatea, subtilitatea mesajului transmis. Astfel,
aşa cum susţine şi Octavian Goga, adevărata poezie există, în sensul spiritual,
abia în momentul în care îi sunt pătrunse tainele şi înţelesurile, reuşind să
impresioneze mai mult decât nişte versuri iscusit alese.
Creaţia lirică de mare valoare intelectuală capătă importanţă prin mesajului
înălţător, frumos şi pur, el însuşi ca idee sau sentiment, astfel că adevărata artă
este transmiterea unor gânduri de mare profunzime într-o formă personală de
către fiecare poet în parte.
În concluzie, susţin că însemnătatea unei creaţii lirice este dată de “puterea” pe
care o are asupra cititorului, de timpul – mai scurt sau mai lung – de dăinuire în
gândurile sale.
(Luiza Anghel)
****************

*altă rezolvare
[”Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie” (Octavian Goga,
“Precursorii”)
Consider că afirmaţia lui Goga este foarte sugestivă în ceea ce priveşte efectul
pe care “adevăratele poezii” îl au asupra cititorului.
În primul rând, rolul poeziei este acela de a emoţiona, valenţa sentimentală a
acestei creaţii artistice fiind transmisă în mod miraculos cititorului, care
receptează afectiv nu numai starea eului liric, ci şi substanţa ideatică pe care
acesta o comunică. O creaţie lirică valoroasă prelungeşte freamătul lăuntric şi
după ce a fost parcurs textul poetic, determinând cititorul să mediteze asupra
conţinutului ideatic, să simtă şi după aceea emoţia estetică.
În susţinerea acestei aserţiuni, mărturisesc impactul emoţional pe care l-a avut
asupra mea poezia lui Marin Sorescu, intitulată atât de sugestiv, “Echerul”, pe
care am reţinut-o fără să-mi propun neapărat asta, ci mi s-a imprimat în minte şi
în suflet cu mare uşurinţă, aproape fără să-mi dau seama.
În altă ordine de idei, nu orice fel de versuri devin memorabile sau impresionează
cititorul, ci numai acelea care insuflă stări emoţionale şi idei interesante, adică
numai cele care creează o conexiune spirituală între actanţii comunicării poetice.
În concluzie, doar “adevăratele poezii” stârnesc reacţii afective puternice şi
uneori neaşteptate asupra cititorului, percepţii senzoriale care durează şi după
parcurgerea textului.]

SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)

Particularităţi ale nuvelei psihologice:
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
“În vreme de război” de I.L.Caragiale.
(Prof. Mariana Badea)

Rezolvare Varianta 10 Limba Romana

Varianta 10

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: crudă = nemiloasă, feroce, chinuitoare
(a) fermeca = a vrăji, a fascina, a seduce, a subjuga
2. Punctele de suspensie din ultimul vers au rol stilistic şi semnifică melancolia
eului liric, îndemnul spre meditaţie.
3. Polisemia verbului “a ridica”: *Copilul a fost ridicat în braţe când a început să
plângă. *Rezultatul obţinut de Elena nu se ridică la aşteptările doamnei
profesoare.
4. Imaginarul poetic: “Îmbătrânit e sufletul din mine/ Ca un bordei pustiu în iarnă
grea”, “de-aş ave lacrimi, plânge de-aş putea”
5. Prezenţa eului liric:

- pronume la persoana I singular: “eu”, “din mine”, “mea”, “de mine”;
- verbe la persoana I singular: “aş avé”, “aş puté”, “(mă) furişez”, “nu pot”;
- adresare directă prin pronume şi verb la persoana a II-a singular: “te-ai dus”;
- vocativ: “O, tinereţă, tinereţea mea!”
6. Tema timpului; motivul umbrei, motivul suspinelor
7. Valoarea expresivă a repetării verbului “a afla” în versurile: “Durerea ce mai
crudă, cea mai mare/ Aflând o formă, află uşurare”: Expresivitatea este dată de
modurile şi timpurile verbului “a afla” şi de reiterarea lui în acelaşi vers. Gerunziul
“aflând” şi prezentul gnomic “află” exprimă perpetuarea ideii că, dacă ştii sursa
durerii, oricât de profundă ar fi aceasta, suferinţa se diminuează prin certitudinea
sentimentului.
8. Versul “ O, tinereţe, tinereţea mea!” exprimă o puternică stare emoţională, de
nostalgie după tinereţea pierdută, sentiment sugerat prin interjecţia afectivă “O”,
prin vocativul personificat şi repetiţia “tinereţă, tinereţea mea!”. Versul este o
invocaţie retorică, marcată de semnul exclamării.
9) Titlul semnifică atitudinea eului liric privind îmbătrânirea sufletului, tristeţea
pentru trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului, iar punctele de suspensie
sugerează nostalgia după vârsta tinereţii.
10) Expresivitatea acestea poeziei sporeşte emoţia prin marca lirismului subiectiv
manifestat în toată poezia, prin prezenţa verbelor şi pronumelor la persoana I :
“din mine”, “tinereţea mea”, “eu”, “mă furişez”, precum şi prin adresarea directă,
la persoana a II-a singular, sub forma unei exclamaţii retorice.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Nu căuta să fii admirat, ci crezut.” (Tudor Vianu)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Tudor Vianu că este mai bine să fii crezut pentru
ceea ce eşti decât admirat, fără argumente solide. Eu consider că orice relaţie
între două persoane, indiferent de felul ei, trebuie să se bazeze pe încredere şi
nu pe admiraţie.
Un prim argument ar fi, că admiraţia este o reacţie provocată de aspecte
superficiale, care ţine mai ales de succesul pe care cineva îl are în societate ca
persoană publică. Nu poţi cunoaşte caracterul unei astfel de persoane şi te
amăgeşti că poţi avea încredere în ceea ce spune ori face, fără să ai în vedere
că respectivul joacă un rol în ochii celorlalţi. Unii se comportă într-un fel sau altul
numai pentru a impresiona, lucru care poate dăuna personalităţii şi poate deturna
părerea celorlalţi de la adevărata fire.
Pe de altă parte, încrederea este un sentiment profund, care se formează în timp
şi pe baza unor fapte, concepţii ori atitudini convingătoare ale cuiva care doreşte
să fie privit ca un om pe care te poţi bizui totdeauna. După cum se ştie, o
persoană de încredere poate dobândi prieteni adevăraţi mai repede şi de
asemenea, la rândul ei se poate bucura de ajutor la nevoie.
În concluzie, având parte de încrederea celor din jur este un avantaj mai mare
decât obţinerea admiraţiei.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Particularităţile nuvelei istorice:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
(Diana Dumitrescu)

Rezolvare Varianta 100 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)

(Mihail Sebastian, “Oraşul cu salcâmi”)

1. Sinonime: brutal = dur; violent, agresiv; mânie = furie; refugii = ascunzători,
adăposturi; orgolii = trufii, vanităţi.
2. Prin punctele de suspensie din text, se sugerează tensiunea şi implicarea emoţională a
personajului-narator
3. Pereche de antonime: surâdea ≠ plângea
4. Patru expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul “braţ”: “a lua la braţ (pe cineva)”, “a da
braţul (cuiva)”, “a ţine în braţe”, “(a primi) cu braţele deschise”.
5. Câmp semantic al “sentimentelor”: “mânie”, “emoţie”, “descumpănea”, “orgoliu”,
“revolta”, “neliniştit”, “surâdea”, “plângea”, “copleşit”
6. Fragmentul prezentat este un text narativ deoarece are acţiune, ale cărei întâmplări sunt
povestite la persoana a III-a, prin monolog, există personaje (Gelu, Adriana) şi este
prezent şi naratorul.
7. Perspectiva narativă utilizată în text este omniscientă, naraţiunea la persoana a III-a şi
focalizarea zero (”dindărăt”).
8. Calitate generală/ particulară a stilului prezent în text: Claritatea - cuvintele din text
sunt folosite cu sensurile lor de bază bine cunoscute, nu există neclarităţi în exprimare şi
în transmiterea mesajului: “Primul gând al lui Gelu, sfârşind acele rânduri, fu unul de
mânie.”
9. Comentariu: Gelu trece printr-o serie de stări sufleteşti după ce citeşte biletul din care
află că iubita sa, Adriana, l-a părăsit. Nu-şi poate stăpâni emoţia, nu reuşeşte să înţeleagă
cum putea, o femeie, care a fost a lui totdeauna şi care avea un rol foarte important pentru
echilibrul său emoţional, să îl părăsească; nu putea să-şi imagineze femeia iubită la braţ
cu alt bărbat. Primul sentiment a fost de mânie, urmat de confuzie, neînţelegând faptul că
Adriana, femeia care nu avea secrete faţă de el, nu avea orgolii sau momente în care se
închidea în sine, avea să-l părăsească.
10. “Umblă fără ţintă, pe străzi pe care nu le cunoştea”. După ce conştientizează că l-a
părăsit iubita, Gelu este confuz, o mulţime de sentimente îi invadează sufletul, tot ceea ce
se află în jurul lui îl leagă şi îi aduc aminte de Adriana. Iese din casă fără să poată gândi,
sperând ca aceasta imensă durere ar putea fi uitată, ştearsă, fără să lase urme sau cicatrice.
Dorinţa de alinare este aşa mare, încât face tot posibilul să se îndepărteze de locurile ce îl

legau de femeia pe care a iubit-o, care a fost a lui în întregime, sperând că va găsi
mângâiere într-o plimbare prin oraş ori prin vizionarea unui film. Dar obsesia femeii
iubite este atât de puternică, încât merge fără ţintă pe străzile pe care nu le mai
recunoaşte, intră la cinematograf, dar iese fără să observe că filmul nu se terminase.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Transformarea unui dialog în vorbire indirectă (un fragment din “Moara cu noroc”, de
Ioan Slavici)

Ghiţă i se adresează lui Lică, spunându-i ca să-i lase lui banii, însă îşi exprimă această
dorinţa cu o oarecare teamă. Lică îi răspunde că va lua banii cu el pentru că ce-i în mână
nu-i minciună. Ghiţă îi dă replica şi îl asigură că banii nu îl vor ţine legat de Lică, apoi se
duce în pivniţă să aducă vin rece. Rămas singur cu tovarăşii săi, Lică îşi dă seama că ar fi
fost mai bine să fi ascultat de Răuţ şi să fi lăsat o slugă la cârciumă, acesta încearcă să-l
liniştească spunându-i că poate este mai bine aşa, însă un alt tovarăş care îi însoţea
intervine şi mărturiseşte că el se teme de faptul că Ghiţă s-ar putea să-i mintă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Elemente specifice imaginarului poetic romantic, prin raportare la o poezie studiată,
aparţinând lui Mihai Eminescu:
* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu
(Roxana Blănaru)

Rezolvare varianta 11 Limba Romana

Varianta 11
SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: a creşte = a evolua, a spori; rece = indiferentă, nepăsătoare;
2. Linia de pauză în versul „De-a ta privire – şi un suflet – unul” are rol explicativ,
profunzimea simţirii, poetul accentuează unicitatea sentimentului de iubire.
3. Polisemia cuvântului “a trece”:
- Timpul trece ireversibil şi implacabil pentru om.
- Mihaela trece în fiecare zi pe la bunica ei.
4. Imaginarul poetic: „Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu
stele se îmbracă”
5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe de persoana I: „îmi” , „-mi”, “mine”,

“rămân” şi adresare directă la persoana a II-a: “zâmbeşti”, “ce-ţi pasă?”;
6. Tema iubirii, motivul suferinţei;
7. Repetiţia interogaţiei “ce-ţi pasă?” amplifică nepăsarea iubitei, care-i provoacă
îndrăgostitului o suferinţă sfâşietoare.
8. Ultima strofă reia interogaţia retorică din ultimul vers al primei strofe, fiind
repetată şi în finalul poeziei: “Ce-ţi pasă?”. Aspiraţia omului de geniu spre iubirea
ideală este în antiteză cu nepăsarea iubitei, a cărei atitudine este definită prin
epitete sugestiv, “zâmbet luciu”, “priviri streine”. Ea face parte din lumea
oamenilor de rând, incapabilă să înţeleagă sentimentele superioare, ipostază
ilustrată în finalul poeziei prin comparaţia: “Cu priviri streine/ Ca toată lumea treci
pe lângă mine”.
9. Titlul poeziei, reluat în incipit, sugerează fericirea extatică de care omul de
geniu ar fi cuprins dacă idealul său de iubire s-ar împlini. Repetiţia verbului
“zâmbeşti-zâmbeşte” accentuează dorinţa eului liric pentru iubirea ideală, iar
atitudinea hiperbolizată a iubitei capătă dimensiuni cosmice: “Când îmi zâmbeşti,
pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”.
10. Expresivitatea poeziei este susţinută de adresarea directă prin verbele la
persoana a II-a şi de interogaţiile retorice, imaginând sentimentul de iubire ce se
manifestă între cei doi îndrăgostiţi: “îmi zâmbeşti”, “ce-ţi pasă”, “nu vrei”, “treci”.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

Textul argumentativ: “Este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” (Ovidiu)

Într-adevăr, „este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” deoarece de la oricine
ai câte ceva de învăţat, numai să ştii să faci diferenţa între bine şi rău.
Mai întâi, mă gândesc că oamenii sunt atât de vulnerabili, încât ajung atacabili
până şi în propriile convingeri. Se duşmănesc între ei, se trădează şi se mint.
Neîncrederea şi dezamăgirile provocate de oameni creează, adesea, prăpăstii
sufleteşti şi este mai simplu să fie umplut golul cu ură, decât să revigorezi
energia interioară.
În al doilea rând, consider că este trist oamenii ajung din prieteni duşmani, din
iubiţi, nişte simpli necunoscuţi. Nu am putut niciodată să înţeleg de ce oamenii se
feresc să se comporte cu sinceritate, iar, dacă mai sunt astfel de inşi, aceştia au
cel mai mult de suferit şi pătimit.
A învăţa de la duşman, înseamnă a învăţa de la oricare alt om, pentru că
niciodată nu ştii destule. Totuşi, raţiunea trebuie să învingă şi discernământul să
fie cel care alege. De la duşman este bine să deprinzi strategiile cu caracter de
generalitate, celelalte învăţături pot folosi în viaţă ca să ştii să recunoşti pericolul
şi să te fereşti cu dibăcie.
În concluzie, orice învăţătură este utilă atunci când ştii cum s-o foloseşti spre
binele tău şi al celorlalţi.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Particularităţile nuvelei psihologice
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici;
* “În vreme de război” de I.L.Caragiale.

(Ana-Maria Enăchescu)

Rezolvare varianta 12 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

1) Sens denotativ: marmura cea rece; chip frumos; umăr stâng-
Sens conotativ: a gândurilor urme; a visurilor turme-
2) Polisemia cuvântului rece: Sezonul rece începe din noiembrie. La munte bate
un vânt rece ca gheaţa.
Pentru a picta un tablou de iarnă, folosim culori reci. La restaurant am mâncat o
gustare rece şi o friptură de pui.
3) Enunţul corect: El însuşi (Chiar el) a transcris cu majuscule tot textul dat, ceea
ce este o mare greşeală.
4) Prezenţa eului liric: verbe şi pronume la persoana I: „şoptesc”, „eu […] îmi
strâng”, „te caut”, ”minte-mi” şi adresarea directă ce accentuează subiectivismul
poeziei prin verbe şi pronume la persoana a II-a singular:”chipul tău”, „Tu”,
„încremenişi”.
5) Imaginarul poetic: „Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme”, „Şi toate trec
ca vântul - dar chipul tău nu trece.”
6) Motivul romantic al visului; tema iubirii; tema timpului;
7) *„chip frumos”- prin utilizarea epitetului „frumos” alăturat chipului, eul liric
realizează un scurt portret al iubitei, care este de o frumuseţe incredibilă,
amplificând astfel intensitatea sentimentului de dragoste profundă pentru
eternitate; *simetria sintactică realizată prin repetiţia sintagmei “În veci” care
sugerează statornicia iubirii, eternitatea sentimentului profund al eului liric pentru
femeia iubită.

În prima strofă a poeziei, eul liric ilustrează atotputernicia iubirii, care învinge
raţiunea, idee construită prin personificarea “şterge vremea” şi inversiunea “a
gândurilor urme”. Uitarea nu acţionează asupra sentimentului profund de
dragoste, întrucât imaginea iubitei este eternizată în mintea eului liric prin
comparaţia “săpată ca-n marmura cea rece” şi personificarea “uitarea mână-n
noapte a visurilor turme”. Ultimul vers este o antiteză între trecerea ireveresibilă
şi chipul femeii iubite, rămas veşnic în mintea şi sufletului îndrăgostitului.
9) Versurile: “O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,/ Tu, blond al vieţii
mele şi-al dragostei copil!”. Dragostea eului liric faţă de iubită este extrem de
puternică, invincibilă, idee exprimată prin interjecţia afectivă “O” şi exclamaţia
retorică în inversiune, „cum nu pot în braţe să te omor”. În ultimul vers, poetul
realizează un scurt portret fizic al iubitei, ea are părul blond „Tu, blond al vieţii
mele”, este inocentă: „ şi-al dragostei copil” şi semnifică pentru eul liric viaţa
însăşi. Adresarea directă „Tu” sugerează subiectivismul poeziei iar gerunziul

verbului „plângând” permanentizează sentimentul de iubire.
10) Expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului prin
permanentizarea sentimentului de iubire sugerat de verbele la persoana I şi
timpul prezent: „şterge”, „ eşti”, „trec”, „şoptesc”. Adresarea directă la persoana a
II-a (”chipul tău nu trece”, “Te caut pretutindeni”, “Tu, chip frumos”, “Tu, blond al
vieţii mele”) ilustrează dragostea eului liric pentru iubita ideală, sentiment
profund, intens, săpat în sufletul lui „ca-n marmura cea rece”, iar repetarea
adverbului de timp „în veci” sugerează faptul că iubirea este eternă, înrădăcinată
în mintea şi sufletul eului liric.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “O viaţă nefolositoare e o moarte timpurie.” (Goethe)

Sunt întrutotul de acord cu afirmaţia lui Goethe, că „O viaţă nefolositoare e o
moarte timpurie” şi consider că viaţa trebuie trăită din plin , având scopuri
precise, întrucât esenţială este intensitatea vieţii, nu durata ei.
Un prim argument în susţinerea adevărului exprimat de citatul de mai sus ar fi
faptul că trebuie să ştim să ne bucurăm de viaţă, de această existenţă efemeră
pe care fiecare dintre noi o are, savurând din plin orice moment de bucurie sau
de tristeţe, orice picătură de ploaie sau rază de soare, un pom cu roade sau
floare răsărită.
De asemenea, consider că trebuie sa fim conştienţi ca avem o singură viaţă,
comparabilă cu o scenă, pe care noi, actorii trebuie să ne jucăm rolul cât mai
bine posibil, pentru a nu avea o „viaţă nefolositoare”, ternă,ingredientele de
maximă importanţă fiind pofta noastră de viaţă, responsabilitatea de a face în
fiecare zi câte ceva folositor nouă sau altora. Această idee a vieţii ca spectacol
de teatru aparţine antichităţii, de unde a preluat-o şi Mihai Eminescu în poezia
“Glossă” şi în proza fantastică şi filozofică “Sărmanul Dionis”.
În concluzie, în relaţie directă cu argumentele aduse, consider că pentru a avea
o viaţă folositoare trebuie să avem o atitudine pozitivă, încredere totală în noi, şi,
nu în ultimul rând, să avem aspiraţii înalte, să nu irosim timpul, pentru că numai
astfel putem obţine mai mult de la viaţă!

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi de realizare a unui personaj dintr-o nuvelă istorică studiată:
* Alexandru Lăpuşneanul - “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi

(Alina Ergoveanu)

Rezolvare varianta 13 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “inimă”:
*La jocul de cărţi a câştigat cu un valet şi un as de inimă roşie.
*Am învăţat la biologie despre inimã.
2. Rolul cratimei:
* “ nu-mi”: cratima leagă negaţia de pronume, pentru pronunţarea celor douã
cuvinte într-o singură silabă; cratima înlocuieşte vocala “î” care lipseşte
pronumelui (îmi).
* “- Ştiu”: are rol de linie de dialog şi marchează vorbire directã
3.Versul “Sunt beat de lume şi-s păgân” ilustrează concepţia filozofică a lui
Lucian Blaga, exprimată în multe dintre creaţiile sale lirice. Cunoaşterea
luciferică înseamnă pentru eul liric cunoaşterea prin iubire: omul trebuie să se
reveleze în faţa misterelor Universului, ci nu să le lămurească.
4.Câmp semantic “sacru”: sfânto, rai, eretic, iad, păgân;
5. Tema cunoaşterii; motivul sacru/profan; motivul lumină/întuneric; motivul
iad/rai
6. Imagine vizuală:” îl lumineazã iadul cu flãcãrile lui”
7. Figuri de stil: “Sunt beat de lume”-metaforã-sugerează ideea filozofică a eului
liric care iubeşte cu patimă lumea în care trăieşte, Universul, definind
cunoaşterea luciferică;
“cãldura răului”-oximoron- semnifică forţa păcatului, puterea pe care o are rãul
asupra oamenilor.
8. Ultimele patru versuri ale poeziei ilustrează teoria filozofică despre
manifestarea în lume a Binelui şi a Răului, existente în aceeaşi cantitate şi de
forţe egale, care se opun, asigurând astfel stabilitate şi echilibru Universului.
Lumina este metaforă revelatorie pentru “cunoaştere”, sugerând ideea că Binele
şi Răul se află în relaţie de reciprocitate: ce rost ar mai avea Raiul, dacă n-ar
exista Iadul, ca eventualitate a Răului? Interogaţia retorică este o întrebare
filozofică la care gânditorul dă o variantă de răspuns constând în ideea unităţii
contrariilor “Bine/Rău”.
9. Titlul poeziei “Lumina raiului” este o metaforã revelatorie care defineşte
cunoaşterea lucifericã, având rolul de a potenţa misterul. Lumina simbolizeazã
binele, ce este pus în evidenţă de flãcãrile iadului.
10. Textul este construit pe antiteza dintre Bine şi Rău, pe această unitate a
contrariilor care asigură Universului stabilitate şi echilibru. Cele doua forţe nu pot
exista una fãrã cealaltã, ele alimentându-se reciproc. Pentru a putea observa
binele trebuie mai întâi sã ştim ce înseamnă absenţa sa.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism
la altruism”(Auguste Comte)
Consider cã afirmaţia lui Auguste Comte “Familia este aceea care face ca omul
sã treacã de la egoism la altruism” este una adevãratã, care-şi dovedeşte
valabilitatea în viaţa reală a omului.
Susţin această părere, deoarece opinia mea este că pentru a putea avea o

familie iubitoare şi o relaţie armonioasã cu cei apropiaţi trebuie să nu te gândeşti
în primul rând la tine, ci sã încerci sã te intereseze cerinţele celor apropiaţi
înaintea celor personale.
Un prim argument este acela cã familia îţi este mereu alãturi în momentele grele,
iar ajutorul necondiţionat nu poate fi definit de egoism, altruismul fiind
sentimentul ce ne face sã vrem sa ajutãm, fãrã un scop ascuns.
De asemenea, în momentul în care iubeşti un om , este destul de greu să nu te
gândeşti la binele sãu înainte de toate şi să nu îi oferi tot ce iţi stã în putinţã
pentru a-i fi mai bine, chiar dacă gestul sau atitudinea ta îţi pot aduce neplăceri.
Sprijinul acordat oricărui membru al familiei vine dinlăuntrul nostru, este o
atitudine spontană şi afectivă, chiar dacă această reacţie presupune, uneori,
sacrificiu, dar totdeauna gestul înseamnă dăruire de sine, dragoste şi ocrotire.
În concluzie, egoismul nu poate fi asociat cu familia adevărată sau cu
sentimentul de dragoste şi grijã pentru cei apropiaţi, ci doar cu altruismul, cu
plãcerea şi bucuria de a ajuta pe cineva drag, fără însã a urmãri sau aştepta
ceva în schimb, ci numai să simţi o imensă satisfacţie.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale nuvelei istorice, prin referire la o operă studiată:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
(Alexandra Iazageanu)

Rezolvare varianta 14 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “timp”: A trecut ceva timp de când nu ne-am văzut. Mai
am timp o jumătate de oră ca să scriu tema la română. Ion şi Maria au sosit în
acelaşi timp. Săptămâna viitoare va fi un timp ploios.
2. Linia de pauză se foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia
“departe”, de complementul de loc “La orizont”, pe care-l explică; Linia de pauză
din versul al treilea marchează o pauză în vorbire cu scopul de a accentua chinul
căldurii excesive, al dogoarei din timpul verii, având totodată rol stilistic, cu
nuanţă metaforică.
3. Expresii/locuţiuni: în floarea vârstei; a prinde floare; floare la ureche; copil din
flori;
4. Cuvinte în relaţie de sinonimie: lan de grâu - spicele; la orizont - departe;
5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică
a poeziei moderne, specifică liricii lui Lucian Blaga şi sugerează continuitatea
ideilor exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament
(enjambament);
6. Tema timpului; motivul arşiţei;
7. Figuri de stil: Personificarea “fulgere fără de glas” sugerează absenţa

tunetelor, fenomenul fiind astfel umanizat, lipsit de agresivitate sonoră;
zvâcnesc din când în când
Comparaţia “fulgere//[…] ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse/ din trupul
care le purta” semnifică amploarea ameninţătoare prin care fenomenul naturii
prevesteşte schimbarea vremii caniculare.
8. În ultima strofă a poeziei “Vară” de Lucian Blaga se manifestă stări elegiace şi
atitudini meditative ale poetului. Principala figură de stil este personificarea,
armonizarea spicelor ce-şi “ţin la piept grăunţele/ca nişte prunci ce sug” cu omul,
principalul beneficiar al roadelor. Timpul, personificat şi el, se scurge încet, “îşi
întinde leneş clipele”, apoi adoarme “între flori de mac”. El capătă dimensiuni
umane, deoarece la “ureche-i ţârâie un greier”. Imaginea auditivă a greierilor
constituie o muzică ancestrală, cosmică, în armonie desăvârşită cu pământul şi
roadele sale.
9. Titlul poeziei semnifică anotimpul descris în textul liric, fiind exprimat prin
substantivul nearticulat ”vară”, care sugerează un spaţiu nelimitat şi un anotimp
încremenit de arşiţa dogoritoare din sufletul poetului.
10. Caracteristici ale descrierii:
* imagini vizuale (”La orizont […] fulgere/ […] zvâcnesc din când în când); imagini
auditive (”ţârâie un greier”, “cântec de lăcuste”)
* prezenţa figurilor de stil: epitete (”lungi picioare”), comparaţii (”fulgere […] ca
nişte lungi picioare de păianjen”), personificări (”fulgere fără glas”)

Subiectul al II-lea (20 de puncte

Vaslui, 29.06.2007***

Dragă Emil,

Îţi scriu aceste rânduri cu o mare încărcătură de nostalgie, aducându-mi aminte
de un loc în care mi-am petrecut cele mai frumoase zile ale copilăriei: la stâna
bunicului meu din Carpaţii Orientali. De acolo, de sus, se vedea până în
depărtare, tot ţinutul, cu o adevărată rapsodie de culori, de la verdele intens, la
stânca maronie, golaşă, de la satele ce păreau nişte mărgele înşirate pe linia
orizontului, la sălbăticia locurilor, unde mâna omului nu a apucat să strice feeria
peisajului magnific. Un zvon de ciripit venea de nicăieri, umplea văzduhul cu un
farmec neştiut, pe care-l absorbeai cu nesaţ prin toţi porii, cu toate simţurile în
alertă.
Stâna bunicului este o întindere mare de iarbă verde şi grasă, un pâlc de copaci
umbroşi mărginesc locul, cerul era albastru şi aproape, că-ţi venea să pui mâna
pe el, iar aerul tare şi limpede îţi producea ameţeală.
Îţi povestesc toate acestea, deoarece urmează să mă duc din nou în vârf de
munte, la capătul lumii, unde mă aşteaptă brânză şi lapte pe care numai bunicul
ştie să le amestece cu mămăligă, încât mănânci până simţi că plesneşti. Tu ştii
că locuiesc în oraşul Vaslui, tot în zona Moldovei, dar atmosfera, este poluată şi,
deşi strada Primăverii este flancată de pomi şi în fiecare curte există o mare
varietate de flori, nimic nu se compară cu peisajul montan, unde te invit să vii şi

să petrecem împreună vacanţa de vară. Ce părere ai? Te aştept cu nerăbdare şi-
ţi promit că n-o să regreţi niciun minut petrecut acolo.

Cu drag,
Andreea/Andrei Popescu

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Conceptul nuvelă psihologică:
*”Moara cu noroc” de Ioan Slavici
*”În vreme de război” de Ion Luca Caragiale
(Andra Mihaela Ioniţă)

Rezolvare varianta 15 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

1. Sinonime: se liniştesc = se domolesc, se opresc; suflet =spirit; veşnic = veşnic;
dăinuie = durează, se perpetuează;
2. Folosirea virgulelor are în această poezie diverse roluri. În prima strofă, prima
virgulă coordonează prin juxtapunere două propoziţii (”Se retrag în pădure şi-n
peşteri potecile,/gornicul nu mai vorbeşte”). A doua şi a treia virgulă marchează
enumeraţia de substantive („păsări, sânge,ţară şi aventuri”) şi de
complemente.(”fără azi, fără ieri”).
3. Câmpul semantic al nopţii: stele, întunericul;
4. Poezia „Somn” de Lucian Blaga se înscrie în modernism. Una dintre trăsăturile
specifice acestui curent este inovaţia în ceea ce priveşte structura versurilor.
Scrierea unor versuri cu literă mică este un procedeu numit ingambament
(enjanbament) care asigură continuitatea ideii poetice, care este astfel exprimată
într-o frază complexă, formată din mai multe versuri(„Dăinuie un suflet de adieri,/
fără azi, fără ieri”)
5. Imagini artistice: „Dănţuiesc stele în iarbă”-imagine vizuală şi motorie; „zvonuri
surde prin arbori” - imagine auditivă;
6. Motivul somnului; motivul nopţii;
7. Figură de stil: Enumeraţia „păsări, sânge, ţară şi aventuri” reprezintă simboluri
care compun natura telurică şi natura umană, care capătă un aer liniştit, tihnit la
lăsarea nopţii.
8. Incipitul poeziei plasează cititorul într-un cadru nocturn, când planul cosmic,
reprezentat de stele, se întrepătrunde cu cel terestru („iarbă”). În noapte, numai
stelele sunt animate, oferind un spectacol mirific, construit prin personificarea
stelelor („dănţuiesc stelele”). Finalul oferă poeziei profunzimea filozofică specifică
operei lui Blaga, prezentând un spaţiu personal, al provenienţei, al originii
spirituale a eului liric. În somn (metaforă pentru o stare de linişte, de calm care îi

permite să mediteze şi să reflecteze asupra misterului “ieşirii în lumină”), eul liric
simte chemarea sângelui, a originilor sale (comparaţia „sângele ca un val”).
Viziunea asupra morţii nu mai este, ca la începutul creaţiei, o presimţire, ci o
asociază cu motivul somnului, poetul însuşi simţindu-se legat de ideea
increatului, ceea ce face posibilă ieşirea din timp: “În somn sângele meu ca un
val/ se trage din mine/ înapoi în părinţi.”
9. Titlul este o metaforă revelatorie pentru tihna sufletească necesară poetului
pentru reculegere, regăsire şi întoarcerea la rădăcini. Într-un cadru nocturn, când
toată natura se domoleşte („Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,/ gornicul nu
mai vorbeşte”; „se liniştesc păsări, sânge, ţară şi aventuri”, „întunericul fără de
martori”) eul liric se cufundă într-o stare profundă de meditaţie asupra misterelor
lumii: strămoşii, ieşirea în lumină, moartea etc.: „În somn sângele meu ca un val,
se retrage din mine/înapoi la părinţi”.
10. Modernismul poeziei:
- * prezenţa metaforelor revelatorii;
- * ingambamentul - ca inovaţie modernistă în structura poeziei;
-* rimă albă, măsura versurilor variabilă

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Nicăieri nu poate fi omul mai fericit decât în mijlocul familiei
sale” (Proverb românesc)

Afirmaţia proverbului românesc -„Nicăieri nu este mai fericit omul decât în
mijlocul familiei sale”- este în concordanţă cu părerea mea despre relaţiile
interfamiliale şi anume că omul se poate dezvolta armonios, poate trăi în pace şi
mulţumire numai în cadrul unei familii bine închegate şi sănătoase moral.
În primul rând, familia oferă stabilitate, confort şi siguranţă. Oricine se simte
protejat, liniştit când ştie că are alături persoane care îi doresc binele, sunt gata
să îl sprijine în mod necondiţionat atunci când are probleme. De altfel, moralistul
Slavici îşi începe nuvela “Moara cu noroc” cu un adevăr universal-valabil, venit
din înţelepciunea populară, povaţă pe care o rosteşte bătrâna soacră a lui Ghiţă:
“Omul să fie mulţumit cu sărăcia lui, că dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei
tale te face fericit”.
În altă ordine de idei, în familie, fiecare se poate bucura cu adevărat de realizări,
de împliniri, poate comunica sincer cu ceilalţi, se poate baza pe sfaturile lor, pe
sprijinul şi dăruirea lor totală. Orice împlinire este trăită la cote amplificate,
întrucât ea aduce bucuria izbânzii şi în celelalte inimi, nu numai în sufletul celui
care şi-a împlinit un ideal. Asemenea se petrec lucrurile şi într-un eşec, tristeţea
fiind împărtăşită cu ceilalţi, încurajarea, sprijinul moral făcând posibilă
revigorarea forţei interioare şi a curajului de a încerca încă o dată.
În concluzie, omul este cu adevărat fericit în mijlocul familiei, cu care împarte
bucuriile şi tristeţile, împlinirile şi eşecurile, visurile şi deziluziile.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Romanul de tip obiectiv:
* “Mara” de Ioan Slavici
* “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
* “Ion” de Liviu Rebreanu
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Moromeţii” de Marin Preda
(Alina Ruxandra Marin)

Rezolvare limba romana (varianta 16)

Subiectul I (40 de puncte)

1. Sensul cuvintelor: “sporeşte” = înaintează, avansează; “cresc” = se înalţă, se
dezvoltă, se ridică
2. Linia de pauză are două funcţiuni cu totul diferite (cf. I.O.O.P. elaborat de
Academia Română):
- linia de dialog - marchează începutul vorbirii fiecărei persoane care ia parte la
convorbire:
“- Unde te duci aşa de grăbit? mă întreabă Ioana
- La cinematograf, ca să văd filmul cu Ştefan Iordache - răspunde precipitat Ion”
- linia de pauză marchează o apoziţie: “Moşneagul nostru - Ilie al Amariei - ne-a
dat cele mai înţelepte sfaturi.”
3. Sens denotativ: Îngrijorarea se vedea pe fruntea lui plină de riduri.
Sens conotativ: Mihai este în fruntea listei cu olimpicii de la matematică, având
cel mai mare punctaj.
4. Prezenţa eului liric: pronumele şi verbele la persoana I singular “eu”, “meu”, “n-
am”, să îngân”, “nu reiau”ţ
5. Tema timpului filozofic, tema naturii
6. Figură de stil: Metafora revelatorie “În trupul meu timpul sporeşte de la o zi mai
firav” este o confesiune poetică în care eul liric ilustrează trecerea implacabilă şi
ireversibilă a timpului, efectele fiind vizibile atât în sine cât şi în natură.
7. Ultima strofă începe cu o enumeraţie “Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul
sulf”, elementele componente ale materiei pe care timpul le favorizează,
deoarece ele “în lamură dau”. Perenitatea naturii este în antiteză cu efemeritatea
omului. Poezia se termină cu o metaforă revelatorie “ Eu trepte în sus – nu
reiau”, care reprezintă o sentinţă a eului liric. Condiţia de muritor ilustrează cât de
limitat este destinul omului, care trăieşte cu certitudinea că fiecare zi care trece
este o treaptă mai puţin către moarte.
8. Titlul scris în limba latină “Ecce Tempus” (”Iată timpul”) se identifică în totalitate
cu tema filozofică a poeziei. Eul liric sugerează trecerea ireversibilă şi
implacabilă a timpului pentru om în contrast cu regenerarea continuă a naturii:
“Numai în arbori inelele anilor/ mereu se lărgesc” - “eu fiul lor, cât de bătrân!”.
9. Expresivitatea poetică presupune exprimarea plastică a ideilor, fiecare timp al

verbelor având o anumită semnificaţie. În prima strofă, verbele la prezent “se
lărgesc”, “sporeşte” permanentizează efectele timpului asupra arborilor care
mereu întineresc, în timp ce, pentru om, timpul se diminuează, devenind “mai
firav”. În strofa a doua verbul la conjunctiv “să îngân” exprimă dorinţa şi năzuinţa
eului liric de a fi mereu tânăr, precum “toate popoarele”, dar fără posibilitatea
împlinirii visului. În ultima strofă predomină verbele la prezent “dau”, “cred”, “nu
reiau” care accentuează condiţia de muritor a omului în antiteză cu regenerarea
continuă a materiei.
10. Modernismul aduce noi concepţii, tematici, procedee şi abordări în literatură.
*Ingambamentul este un procedeu stilistic specific modernismului care constă în
continuarea unei idei poetice în versul următor, fără a marca aceasta printr-o
pauză, ci numai prin începerea versului cu literă mică: “Numai în arbori inelele
anilor/ mereu se lărgesc”.
*Tema filozofică a poeziei, *rima variabilă, *măsura inegală a versurilor.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Cluj, 29 iunie 2007***

Dragă Andrei,

Nu am mai vorbit demult şi îmi pare rău că nu ţi-am mai scris, dar a fost o
perioadă agitată şi plină de evenimente, iar timpul nu ştiu unde zboară atât de
repede, unde se grăbeşte omenirea?!
Deşi a trecut ceva timp de când ai dat bacalaureatul, cred că îţi mai aduci aminte
de emoţiile, nesiguranţa de sine şi stările confuze de atunci. Nici nu-ţi pot reda în
cuvinte ce perioadă cu încărcătură emoţională aproape de nesuportat. Sunt
fericită să te anunţ că am luat medie mare la examenul de bacalaureat, peste
9,50 şi victoria aceasta mi-a redat încrederea în valoarea cunoştinţelor mele. Ca
urmare, am intrat la Academia de Studii Economice la toate facultăţile la care am
dat examen de admitere, în număr de patru. Nu aş fi reuşit, probabil, să trec
peste aceste dificultăţi de ordin material şi emoţional, dacă nu era mama mea
care să mă susţină consecvent în toate situaţiile. Altruismul ei, dăruirea de sine
până la sacrificiu, şi, crede-mă, nu exagerez deloc, m-a inspirat, m-a motivat şi
am învăţat de la ea să-mi stabilesc o ierarhie a obiectivelor mele.
Izbânzile la examene mă determină să iau în considerare, în continuare, sfaturile
mamei, îndrumările pe care se străduieşte să mi le insufle fără ostentaţie, ca să
mă pot încadra în societate, fără prea mari eforturi de adaptare.
Îţi reamintesc adresa mea, ca să te oblig astfel să-mi scrii şi poate ne întâlnim şi
noi vara aceasta, mai ales că este prima mea vacanţă relaxată: Cluj, str.Florilor,
numărul 15.
Cu drag,
Mihai/ Mihaela

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al II- lea (30 de puncte)

Condiţia femeii ilustrată într-un roman studiat:
* Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* Ela - “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
* Maitreyi - “Maitreyi” de Mircea Eliade
* Mara - “Mara” de Ioan Slavici
* Vitoria Lipan - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu

Rezolvare limba romana (varianta 17)

Subiectul I (40 de puncte)

1. Câmp lexical “umiditate”: moină, apă, umezeală, ud, noroi, stropi, ninge
2. Cratima leagă două cuvinte ca să micşoreze numărul de silabe, păstrând
astfel măsura versurilor. Altă funcţiune este de a marca înlocuirea vocalei iniţiale
“î”, în cuvântul încet;
3. Cuvinte derivate de la “a fi”: fiinţă, fire, a fiinţa, a înfiinţa, a desfiinţa, a reînfiinţa
4. Expresii/locuţiuni cu “a sta”: a sta de vorbă; a sta locului; a sta pe bară; a sta
ca prostul; a sta la masă; a sta pe gânduri;
5. „Un clavir îngână-ncet la un etaj” – imagine auditivă
„Stropii sar” – imagine vizuală
6. - Prezenţa eului liric:
- verbele la persoana I singular– „stau”, „să nu mai ştiu”
- pronumele la persoana I singular –„mea”
7. Punctele de suspensie marchează o pauză mare în cursul vorbirii şi îndeamnă
la meditaţie;
Linia de pauză oferă o explicaţie, o variantă de acţiune prin versul “Un bec
agonizează, există, nu există”, putând fi consideraţie şi ca o propoziţie incidentă.
În strofa a doua linia de pauză creează o atitudine afectivă a eului liric, o
intonaţie deosebită privind exprimarea stării de deprimare cauzată de
iubire/iubită. Linia de pauză din ultima strofă urmează după o comparaţie,
completând imaginea deprimantă a oraşului: “Umbra mea stă în noroi ca un trist
bagaj - / Stropii sar,/ Ninge zoios”.
8. În strofa a doua a poeziei „Nocturnă”, George Bacovia prezintă oraşul ce
„doarme ud în umezeala grea”, imagine construită printr-o personificare. Apa, ca
în toate creaţiile lirice bacoviene, este un element dezintegrator de materie ce
provoacă eului liric stări de disperare şi degradare psihică, fără soluţie de ieşire
din impas: “Şi porţile grele se-nchid”. În oraşul amorţit, atmosfera este
apăsătoare, insalubră de “umezeala grea” („Case de fier în case de zid/ Şi porţile
grele se-nchid”), iar iubita face parte din acest decor şi împrumută trăsăturile lui
degradate.

9. Titlul „Nocturnă” este potrivit ales pentru conţinutul poeziei, sugerând în fiecare
dintre strofe o trăsătură specifica nopţii: în prima strofă „un bec agonizează,
există, nu există” stând să se stingă; în a doua, oraşul aproape amorţit, inactiv
„doarme ud în umezeala grea”, iar în ultima, “Umbra mea stă în noroi ca un trist
bagaj-”.
10.Trăsături simboliste:
*Principalele atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice simbolismului sunt
tristeţea, spleen-ul, oboseala psihică, disperarea, toate fiind sugerate prin
simbolurile prezente în poezie: umezeala, glodul, agonia becului, piaţa tristă,
porţile grele, trist bagaj etc.
*Acţiunea apei ca element distrugător de materie, degradant, provocatoare de
disperare, de isterie şi disconfort sufletesc.
* Imaginea oraşului de provincie ca spaţiu închis, apăsător şi înăbuşitor, în care
eul liric se simte claustrat, fără soluţie de evadare, de eliberare: “Şi porţile grele
se-nchid”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a
limpezit încă.” (Nicolae Iorga, Cugetări)

Nicolae Iorga opinează că până în momentul în care nu ţi se formează limpede,
clar, ideea pe care vrei sa o exprimi, nu îţi găseşti cele mai potrivite cuvinte cu
uşurinţă. După părerea mea, afirmaţia este întemeiată, reflectarea gândirii
devenind mai dificilă în momentele în care nu ne găsim cuvintele pentru a
exprima fluent şi coerent ideea pe care vrei să o transmiţi.
În susţinerea acestei opinii, voi aduce câteva argumente şi exemple edificatoare.
În primul rând, doza de incertitudine asupra ideii ce urmează a fi expusă
constituie un motiv puternic pentru confuzia exprimării.
Un al doilea argument în sprijinul afirmaţiei de mai sus îl reprezintă
necunoaşterea unor termeni adecvaţi prin care să dezvolţi subiectul abordat,
lipsa lecturii fiind evidentă, întrucât numai citind îţi poţi forma un vocabular bogat,
în care să găseşti imediat expresiile propice conturării ideilor.
Pe de altă parte, câţi oameni nu vorbesc încontinuu, având o locvacitate
(vorbărie) obositoare, la care interlocutorul nu face faţă, renunţă să se mai
concentreze şi nu înţelege nimic. De altfel, în studiul “Beţia de cuvinte”,
subintitulat “Studiu de patologie literară”, Titu Maiorescu satirizează fraza
supraîncărcată şi, prin aceasta, confuză, numind boala ce care suferă flecarul
“lipsă de idei”.
În concluzie, consider că atunci când gândeşti şi ai într-adevăr ceva de transmis
interlocutorului, când gradul de cultură nu tinde către zero, găseşti totdeauna
cele mai potrivite cuvinte şi poţi impune respect şi consideraţie.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia relaţiilor dintre două personaje care aparţin unui roman obiectiv studiat:
Felix şi Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu

Mara şi Persida - “Mara” de Ioan Slavici
(Gabriela Murea)

Rezolvare limba romana (varianta 18)

Subiectul I (40 de puncte)

1. Câmpul semantic al timpului: “ceas”, “veac”, “univers”, “nicicând”, târziul
2. Virgulele din prima strofă· marchează o enumeraţie de substantive: “hotare,
veac, tărâm”.
3. Sinonime: umblăm = mergem, ne deplasăm; cer = boltă; cumpănim =
cântărim, chibzuim; nicicând = niciodată
4. Omonimia cuvântului cer: Ỉn urma avionului a rămas pe cer doar un nor de
fum. Îi cer cartea astăzi, la şcoală.
5. Tema naturii; tema condiţiei omului în lume/ motivul aştrilor;
6. Prezenţa eului liric: pronumele la persoana I plural:”noi”, “ne” şi verbe la
persoana I plural: ”umblăm”, “suntem”, “pierdem”
7. Versul “Hotare, veac, tărâm s-au şters” reprezintă o enumeraţie metaforică
pentru trecerea ireversibilă a timpului şi nemărginirea spaţiului.
8. Cuvintele “cer” şi “pământ” din strofa a II-a se află în relaţii de opoziţie,
sugerând elementele esenţiale care compun Universul, un plan terestru şi un
plan cosmic: “tot ce sub noi era pământ” […] “Un cer deasupra ne-a rămas”.
9. Penultima strofă a poeziei începe cu o metaforă sugestivă pentru dorinţele
omului, fascinat de evenimente cosmice misterioase, cum este căderea stelelor,
despre care mitologia populară spune că se întâmplă ceva important celui care
vede acest fenomen: “Vreo stea când cade din tării,/ fără să vrei, spre ea te ţii”.
De altfel, adresarea directă la persoana a II-a singular are nuanţă sentenţioasă.
Aspiraţiile înalte ale omului îl determină să facă eforturi deosebite ca să prindă
steaua strălucitoare, însă numai imaginea îţi rămâne, imposibilitatea realizării
idealului dă o notă elegiacă poeziei: “şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi,/ Lucirea
numai i-o cuprinzi”. Rima este împerecheată, măsura versurilor este de 8 silabe.
10. Expresivitatea se defineşte prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale.
Prezentul gnomic al verbelor exprimă o acţiune continuă, permanentizarea
stărilor eului liric: “umblăm”, “suntem”, “pierdem”, “mergem”, “cade” etc., îmbinat
cu timpul trecut ,”era” şi “a rămas”, care sugerează absenţa oricărei finalizări a
stării de prăbuşire, de confuzie existenţială. Conjunctivul verbelor “să vrei”, “s-o
prinzi”, “să nu ne-ajungă” exprimă năzuinţa de izbândi, însă totul rămâne la
stadiul de dorinţă, fără o certitudine a finalizării.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Sibiu, 29.06.2007*** Î

Dragă Rareş,

Îţi scriu aceste rânduri pentru a-ţi povesti cele petrecute la festivitatea de
împlinire a o sută de ani de la înfiinţarea şcolii noastre, Liceul Teoretic “Emil
Cioran”, mândria Clujului.
Pregătirile au început cu două săptămâni înainte, pentru a fi siguri că totul va ieşi
perfect în acest moment unic pentru noi toţi, elevi şi profesori. Fiecare clasă şi
fiecare elev trebuia să participe efectiv la sărbătoarea liceului, aşa că imaginaţia
şi-a spus cuvântul, pe toţi ne-a cuprins o frenezie fără margini. S-au organizat
scenete ancorate în vremea de demult, de la începutul secolului al XX-lea, am
imaginat costume, dialoguri şi relaţii comportamentale din epocă. Alţii au cântat
un repertoriu din vremea aceea, însă eu m-am implicat în organizarea festivităţii
ca atare. Am conceput invitaţiile pentru oficialităţi şi foşti absolvenţi şi am ajutat la
crearea discursului pe care trebuia să-l ţină şeful de promoţie din anul acesta,
care este coleg de clasă cu mine.
În ziua cea mare totul era pregătit ca la carte. Ghirlandele de flori, baloanele şi
pancartele cu cele mai surprinzătoare texte de bun-venit au fost atracţia
principala pentru cei care ni s-au alăturat la această “seculară” sărbătoare.
În final, s-au oferit coroniţe şi diplome elevilor merituoşi, iar medalia omagială a
fost înmânată invitaţilor. Toţi aveau în privire o încântare nemărginită şi o bucurie
greu de controlat.
Să ştii că unul dintre absolvenţii liceului nostru, promoţia 1981 este profesor de
matematică la un liceu din Sibiu, dar nu la tine la şcoală. Când ne vom întâlni am
să-ţi arăt diploma pe care am primit-o şi de care sunt foarte mândru.

Cu drag,
Alexandru/ Alexandra
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Aspecte ale fantasticului într-o nuvelă studiată:
* “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu
* “La ţigănci” de Mircea Eliade
(Roxana Nădăşanu)

Rezolvare limba romana (varianta 19)

Subiectul I (40 de puncte)

1. Antonime: crispate = destinse, relaxate; strălucit = tern, opac; înfăşoară =
desfăşoară, desface; îmbelşugat = sărăcăcios, sterp;
2.Virgula din primul vers marchează stilistic o enumeraţie. Cea de-a doua virgulă

este o respiraţie în interiorul versului şi o licenţă poetică, întrucât desparte
subiectul multiplu de predicat. Cele două puncte atrag atenţia asupra explicaţiei
sub forma descrierii prin imagini vizuale. Virgula din finalul celui de-al treilea vers
desparte regenta de subordonată şi marchează un accent ideatic de natură
concesivă. Punctele de suspensie din finalul strofei sugerează o stare meditativă,
o permanentizare a ideii în viziunea eului liric.
3. Sens conotativ: În neguri de trecut, Ştefan cel Mare trăieşte prin faptele de
vitejie.
Mă copleşesc nouri de melancolie.
4. Schimbarea categoriei gramaticale: “De-un strălucit albastru viziunea lui e
plină”
5. Imagini artistice ale copacului: “mii de crengi crispate”, “casca lui de frunze”,
“rod îmbelşugat”
6. Figură de stil: Personificarea copacului, căruia i se atribuie trăsături umane:
“hipnotizat”, “ar vrea/ Să sfarăme”, “să bea”
7. Lirism obiectiv: Pronumele şi verbele la persoana a III-a singular: “ar vrea “,
“să bea”, “nu-i goneşte”,”lui”, “îl înfăşoară”.
8. Poezia “Copacul” de Ion Barbu este un sonet, poezie cu formă fixă în care
ultimele două strofe sunt terţete. Secvenţa lirică începe cu o conjuncţie
adversativă, care aşază în relaţii de opoziţie ipostaza anterioară a copacului cu
aceea din finalul poeziei. Toamna, definită prin epitetul augmentativ în inversiune
“augusta toamnă”, înfăşoară copacul în culorile apusului de soare, iar copacul se
pleacă recunoscător sub greutatea roadelor, ocrotite de “casca lui de frunze”.
Echilibrul universal este asigurat de legile nescrise ale existenţei, epitetul în
inversiune “obşteasca armonie” asigurând lumii împăcarea cu sine şi gratitudinea
pentru “rod îmbelşugat: “În toamna lui, copacul se-nclină către glie”.
9. Titlul format din substantivul comun, articulat “Copacul” metaforizează poetul,
artistul, omul creator de frumos, care, asemenea copacului, rezistă tuturor
vicisitudinilor vremii şi reuşeşte să aibă “rod îmbelşugat”. Poezia redă, prin
imaginarul artistic specific barbilian, soarta oarecum blestemată a artistului care,
aflat în toamna vieţii, a creat roade bogate, acestea putând fi opera artistică.
10. Descrierea - ca mod de expunere în creaţiile lirice:
* imagini artistice: vizuale (”Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat”);
* figuri de stil: personificarea (vezi pct.6), epitete în inversiune: “limpedea
lumină”, “umeda perdea”, “obşteasca armonie”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “La toate popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii
sociale şi de stat.” (Valeriu Branişte)

Sunt perfect de acord cu afirmaţia lui Valeriu Branişte, aceea că “La toate
popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii sociale şi de stat”.
Ca prim argument, menţionez faptul că educaţia primară a copilului este făcută
de părinţii acestuia, care trebuie să imprime în mentalitatea micuţului normele de
conduită valabile în societate şi să îi insufle concepţia de bun cetăţean. Dacă

acestea nu sunt înfăptuite până la o anumită vârstă, de regulă până la 7 ani,
copilul nu va mai recepta cu uşurinţă faptele şi atitudinile din jur şi va avea o
gândire confuză sau săracă.
În al doilea rând, este cunoscut şi demonstrat ştiinţific faptul că majoritatea
infractorilor şi a delincvenţilor juvenili provin din familii dezbinate sau cu grave
probleme comportamentale, cum ar fi consumul abuziv de alcool şi de substanţe
ilegale (droguri), violenţă fizică şi verbală, boli psihice etc. De aceea, statul
încearcă să îndepărteze copii abuzaţi din căminul lor şi să îi plaseze în grija unor
asistenţi maternali sau chiar să fie propuşi spre adopţie, dacă părinţii lor decad
din drepturi. Aceste măsuri sunt considerate şanse reale pentru micuţii năpăstuiţi
să se integreze în societate şi să fie ţinuţi departe de ilegalităţi.
În concluzie, viaţa de familie armonioasă oferă societăţii cetăţeni cu simţ civic şi
comportament social adecvat.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui personaj de inspiraţie istorică, prin referire la o operă epică sau
dramatică:
* Alexandru Lăpuşneanul” - nuvela istorică “Alexandru Lăpuşneanul” de
Costache Negruzzi
* Răzvan - drama istorică romantică “Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu
Hasdeu
(Alina Neacşu)

Rezolvare varianta 2 Limba Romana

Varianta 2
Subiectul I (40 de puncte)

1. Expresii/locuţiuni: a trece drumul; a trece de partea cuiva; a trece peste ceva;
a trece la dezbateri; a trece sub tăcere; a trece în revistă; a trece peste greutăţi;
a trece clasa; a trece prin foc şi sabie;
2. Punctele de suspensie îndeamnă la meditaţie, sugerând totodată o puternică
încărcătură emoţională a eului liric.
3. Sens conotativ: * Când s-a uitat la mine, avea fulger în priviri. * În ochii ei
înlăcrimaţi sclipeau stele multicolore.
4. Expresivitatea verbelor la modul conjunctiv evidenţiază năzuinţa eului liric de
a-şi împlini idealul poetic, stare care se perpetuează la nesfârşit, fără să se
întrevadă înfăptuirea dorinţei: “să-ngăduie”, “s-audă”, “s-asculte”, “să moară”.
5. Tema condiţiei poetului în lume; motivul solitudinii;
6. Prezenţa eului liric: pronumele de persoana I singular:“m-”, “-mi”, “mele”,
“mea”; verbe la persoana I singular: “am închinat”, “să trec”;
7. Sentimentul dominant: tristeţe, pesimism, suferinţă, scepticism, deprimare;

8. Primele patru versuri sunt străbătute de o tristeţe sfâşietoare, de o stare
pesimistă a eului liric, exprimată prin lirism subiectiv şi evidenţiată chiar din
incipit: “Pierdut în suferinţa nimicniciei mele”. Seria comparaţiilor din următoarele
două versuri reliefează concepţia filozofică potrivit căreia în lume predomină răul,
eul liric simţindu-se neînsemnat, confuz şi nesigur, lipsit de apărare şi stabilitate:
“Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos”. Eul liric s-a închinat cu evlavie “ca
magul la soare şi la stele” pentru a i se îngădui pătrunderea în “vecinicul repaos”.
Epitetul în inversiune “vecinicul repaos” are valenţe metaforice, sugerând
moartea, ca singură cale spre eternitate.
9. Figură de stil: epitetul “glasu-i singuratec” sugerează starea de solitudine a
poetului într-o societate meschină, care nu-i înţelege aspiraţiile spirituale;
metafora “o boabă e de spumă” sugerează efemeritatea poetului în lume;
10. Titlul “Pierdut în suferinţă” sugerează chinul lăuntric, starea de deznădejde
profundă a eului liric, provocate de sentimentul izolării şi solitudinii în lume,
tristeţea sfâşietoare pentru condiţia de muritor, pentru că se simte condamnat la
anonimat. Alcătuit dintr-un adjectiv metaforic -”pierdut”- semnifică faptul că sinele
poetic este copleşit de frământări lăuntrice, de “suferinţă”, punctele de suspensie
prelungind starea de tristeţe şi de meditaţie asupra condiţiei artistului în lume.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007, Constanţa***

Dragă Mihai,

Încă o dată regret că nu ai înclinaţii pentru cel mai inteligent sport din câte există,
şahul, pentru că ai fi avut astfel prilejul să te bucuri împreună cu mine de
excursia oferită de organizatori pentru toţi participanţii la concursul internaţional
de şah de la Constanţa. Nici nu bănuiam că Delta Dunării este un adevărat
paradis, unde strălucirea sălciilor aurii ce cresc pe grinduri m-a emoţionat
nespus. Peisajul rezervaţiei naturale este unic, mai ales în amurg, atunci când
lumina difuză plăsmuieşte o atmosferă misterioasă prin imaginile feerice de
basm, care-ţi dau impresia de “altă lume”, de ceva ireal. Tot acum am văzut
pentru prima oară egrete, iar silueta lor elegantă mi-a produs o emoţie cu totul
aparte.
Ceea ce m-a făcut să fiu mândru că trăiesc pe aceste meleaguri a fost faptul că
toţi concurenţii veniţi din alte ţări au fost de-a dreptul încântaţi de sălbăticia
naturii, iar uimirea lor s-a manifestat prin reacţii pline de entuziasm. Am făcut
numeroase fotografii şi de-abia aştept să le comentăm împreună săptămâna
viitoare, când ne vom revedea. De altfel, m-am împrietenit cu un japonez şi cu un
francez, ceea ce-mi dă prilejul să exersez nu numai limba engleză ci şi limba
franceză.
Până când ne vom întâlni, te rog să transmiţi prietenilor noştri urările mele de
bine, iar ţie îţi doresc distracţie plăcută la concert.
Cu prietenie,

Sorin/Sorina Mardare
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Trăsături ale romanului obiectiv de tip balzacian
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu

(Prof. Mariana Badea)

Rezolvare limba romana (varianta 20)

Subiectul I (40 de puncte)

1. Sinonime: posomorâtă = tristă; întocmire = înfăptuire, alcătuire; renunţare =
abandon; necuprinsă = nemărginită, imensă
2. Liniile de pauză din primul vers al ultimei strofe marchează o metaforă
explicativă pentru imaginea apei, prin apoziţia
“-Şerpuitoare formă veşnic vie -”.
3. Câmpul semantic al naturii: câmpie, stânci, mări, apă;
4. Meteorologii anunţă o vreme caldă, cu puţine precipitaţii.
Vremea rochiilor cu crinolină a trecut de mult.
5. Imagini artistice dinamice: imaginea munţilor:”un braţ semeţ au repezit spre
fire”; imaginea apei: “şuvoiul apei neîncăpătoare/-şerpuitoare formă veşnic vie-”
6.Versul ”Un braţ semeţ au repezit spre tine” reprezintă o imagine vizuala ce
simbolizează importanţa pe care aceştia o au în natură, naşterea geologică fiind
“un spasm încremenit” cu trăinicie eternă “de granit”.
7. Figură de stil: inversiuneametaforică “vasta strălucire” accentuează
imensitatea srălucirii naturii şi asigură realizarea rimei îmbrăţişate a poeziei.
8. Aparţinând etapei parnasiene a creaţiei lui Ion Barbu, poezia „Munţii” are o
structură fixă, specifică sonetului, în care eul liric transfigurează prin intermediul
imaginarului poetic viziunea sa despre natura impunătoare. Se manifestă aici
lirismul obiectiv, prin care se construieşte un joc al formei şi al imaginii: forma
munţilor care se înalţă semeţi şi repeziţi, imaginile stâncilor şi ale apei care îşi fac
loc printre stâncile munţilor şi şerpuiesc prin câmpii pentru a ajunge la punctul de
vărsare “către mări odihnitoare”.
9. Trăsături ale descrierii:
- figuri de stil: personificări (”dorul lor nebiruit/ Îl logodi cu vasta strălucire”)
- imagini vizuale: “Şuvoiul apei neîncăpătoare”.
10. sugestia este dată de bogăţia procedeelor artistice: imaginile vizuale
(”Şuvoiul apei neîncăpătoare”) şi de figurile de stil: epitete (”braţ
semeţ”,”şerpuitoarea formă”, “mări odihnitoare”)

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007 (localitatea nu este specificată în cerinţă) ***

Dragii mei bunici,

Încep prin a vă mulţumi pentru cadoul trimis care îmi este de foarte mare folos.
Nici nu mă aşteptam să primesc atâtea cadouri. Îmi pare foarte rău că nu aţi
putut sa fiţi cu mine într-o zi atât de importantă , însă am înţeles că o să ne
vedem cât de curând.
Am avut parte de cea mai frumoasă aniversare. Pe lângă felicitările, cadourile şi
urările din partea celor dragi, am avut parte şi de o incredibilă surpriză din partea
colegilor, care mi-au pregătit o petrecere-surpriză.
Totul a inceput cu un telefon misterios de la o colegă, prin care mă ruga să merg
până la ea, sub pretextul că a lipsit de la şcoală şi are nevoie de caietele mele,
însă când am ajuns la scara blocului, am văzut că era intuneric peste tot. Acest
fapt mi-a trezit mici bănuieli că se întâmpla ceva neobişnuit. Ezitând, m-am
îndreptat spre uşa ei, am bătut încet când, deodată, uşa se s-a deschis brusc şi
o explozie de artificii a luminat un tort enorm, iar treizeci de copii au început să
câte „La mulţi ani”. Petrecerea a durat până dimineaţa pentru că atmosfera a fost
prietenoasă şi veselă.
Abia astept să vă văd şi să vă povestesc şi celelalte intâmplări incredibile ce au
avut loc în ultima perioadă, de când nu ne-am întâlnit.
Cu dragoste,
nepotul/nepoata voastră iubitoare,
Tudor/ Teodora
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Tema familiei într-un roman de până la al Doilea Război Mondial:
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Mara” de Ioan Slavici
* “Ion” de Liviu Rebreanu
(Ştefania Nicolau)

Rezolvare varianta 21 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

(Tudor Arghezi - “Poetului necunoscut”)

1.Sinonime: beznă = întuneric; taine = secrete; deşertăciune = zădărnicie,
nimicnicie; scânteiere = lumină
2. Semnele de punctuaţie din ultima strofă:
- prima virgulă coordonează adversativ două propoziţii;
- a doua virgulă marchează coordonarea disjunctivă, a doua propoziţie, eliptică
de predicat, începând cu “sau”;
- punctul marchează încheierea frazei (enunţului)
3. Omonimia cuvântului “cer”: *Un cer albastru-vineţiu se întrevede printre nori.
*Aş vrea să-i cer mamei un cadou mai special.
4. Rima împerecheată, măsura de 13-14 silabe
5. Utilizarea persoanei a II-a pronominale şi verbale: Verbele şi pronumele la
persoana a II a atestă adresarea directă a eului liric către poetul necunoscut,
către poetul-simbol al artistului, definind lirismul subiectiv.
6. Motivul visului, tema condiţiei poetului/artistului în lume
7. Semnificaţia unei figuri de stil din prima strofă: Metafora “altarului visat”
ilustrează aspiraţia oricărui poet de a realiza o operă unică, ideală prin valoare
artistică, prezenţa substantivului “altar” conferind creaţiei valenţe sacre.
8. Comentarea ultimei strofe: Poezia „Poetului necunoscut” este o artă poetică a
lui Tudor Arghezi, prin care se evidenţiază atotputernicia cuvântului în Univers. În
concepţia lirică a poetului, cuvântul este omnipotent şi încărcat cu forţă creatoare
pentru revigorare spirituală:„ai să umbli prin suflete-n cuvinte”. Prin metafora
blestemului -„s-asculţi de el (blestemul)”-, eul liric sugerează ideea că patima
creaţiei este înrădăcinată în fiinţa poetului, fiind atras structural şi în mod decisiv
de puterea cuvântului care „leagă şi dezleagă” orice. Harul artistic are origini
divine, este statornicit “din veac în veac” în inima poetului şi constituie pentru el
viaţa însăşi. Prin lirismul subiectiv, reprezentat de adresarea directă (pronume la
persoana a II a ) autorul dă poeziei un ton sentenţios, dar şi prevenitor despre
condiţia artistului în lume. Prozodia se înscrie în modernism: versurile sunt
inegale, măsura este variabilă, iar rima împerecheată.
9. Titlul „Poetului necunoscut” certifică faptul că această creaţie lirică este o artă
poetică, fiind totodată o adresare directă către oricare împătimit al scrisului,
sugerat de epitetul “necunoscut”. Titlul are şi nuanţă sentenţioasă, eul liric dă
sfaturi unui interlocutor imaginar, care ar putea fi propriul eu creator, propria
nelinişte provocată de atotputernicia Cuvântului.
10. Expresivitatea poeziei este dată de folosirea verbelor la conjunctiv şi viitor,
care exprimă patima creaţiei şi o proiectează într-un timp nedefinit, neidentificat,
permanentizând-o, iar imperativul „să n-ai deşertăciune”, la forma negativă, dă
poeziei un ton familiar, stabilind o legătură intimă între generaţii de poeţi, prin
condiţia comună pe care o au artiştii în Univers.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru
leneşi”(Mihai Eminescu, “Opera politică”)

Afirmaţia „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneşi” are
valabilitate şi în societatea de astăzi, în sprijinul acestei opinii aduc următoarele
argumente:
În primul rând, în orice anunţ de angajare se specifică faptul că de la viitorul
angajat se cere neapărat „dorinţa de muncă”. Cei care nu au chef să trudească
nu sunt nici măcar invitaţi la interviu.
Un alt argument adus în favoarea acestei afirmaţii este faptul că cei mai săraci
oameni sunt cei leneşi, cei cărora nu le place munca şi nu pot păstra niciun
serviciu, oricât de puţin solicitante ar fi îndatoririle lui ca angajat.
În ultimă instanţă, evidenţiez ideea că, într-o lume atât de modernizată ,
tehnologizată, unde roboţii iau locul oamenilor în fabrici, uzine etc, omul trebuie
să înveţe să-şi schimbe orizontul, să înveţe noi îndeletniciri pentru a putea să-şi
găsească un alt loc de muncă, or, cei leneşi nu au nicio şansă de a trăi decent,
de a-şi întreţine familia. Cei mai mulţi dau vina pe neşansă, dar “norocul şi-l face
omul” prin strădanie, inventivitate şi dorinţă de progres.
Având în vedere cele afirmate mai sus, nu pot concluziona decât că Eminescu a
exprimat una dintre cele mai profunde observaţii privind societatea din orice timp
şi anume că „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru cei leneşi”,
afirmaţie demonstrată prin argumentele expuse.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Modalităţile de construcţie a unui personaj dramatic, prin referire la un text
studiat:

* Răzvan - drama “Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu-Hasdeu
* Zaharia Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Nae Caţavencu - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Agamemnon Dandanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
*Jupân Dumitrache - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale
*Gelu Ruscanu - drama “Jocul ielelor” de Camil Petrescu
*Iona - drama “Iona” de Marin Sorescu
(Daniela Sorina Pandelea)

Rezolvare varianta 22 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

(Tudor Arghezi - “Despărţire”)

1. Antonime: sonoră = tăcută; veche = nouă; plecarea = sosirea; jalea = bucuria,
veselia
2. Cratima leagă două cuvinte, cu scopul de a se rosti două silabe în loc de trei,
păstrând astfel măsura şi ritmul versului
3. Expresii/locuţiuni cu substantivul “casă”: casă de piatră; om de casă; a face
casă bună cu cineva; casă de cultură;
4. Câmp semantic: oră, secundă, cadran, limbile, ceasul, vremea, ornic

5. Imagini vizuale cromatice: “gara cenuşie”; “cade-n geam zăpada”; “palidul
cadran”
6. Tema iubirii; tema timpului; motivul despărţirii
7. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale care
confirmă prezenţa eului liric în poezie: verbe şi pronume la persoana I : “am
plecat”, “am auzit”, “ne”, “noastră”; adresarea directă prin pronume şi verbe la
persoana a II-a singular: “tale”, “ai simţit”, “ai împăcat”, “visezi”, “ai stat”, “tu”.
8. Figura de stil: “noiembre prelungă şi sonoră” - epitet dublu - simbolizează
eternizarea stării de melancolie a celor doi îndrăgostiţi (”amândoi”) pentru
trecerea timpului şi neputinţa împlinirii iubirii,
9. Ultima strofă a poeziei începe cu o interogaţie retorică, prin care eul liric
sugerează trecerea timpului, care ar fi putu vindeca suferinţa iubirii sau ar fi
putut-o amplifica. Următoarele trei versuri se constituie într-o amplă interogaţie
retorică şi adresarea directă prin verbe şi pronume la persoana a II-a: “visezi”,
“ta”, “tu”, “ai stat”, “s-asculţi”. Eul liric imaginează starea de nelinişte a iubitei care
suferă pentru dragostea pierdută, la care ea visează în ceasul înserării. Imaginea
vizuală “cade-n geam zăpada” şi imaginea auditivă “bătaia s-asculţi” amplifică
starea de sugerează “răceala” interioară şi bătăile inimii care tânjeşte după
iubire.
10. Titlul este exprimat printr-un substantiv nearticulat “Despărţire”, prin care
Arghezi sugerează starea de nefericire, de deprimare manifestată în orice
situaţie a unui cuplu care se destramă. Semantica acestui cuvânt sugerează şi
intervalul de timp când doi îndrăgostiţi stau despărţiţi, sens justificat prin bogăţia
câmpului semantic al “timpului”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Timişoara, 29.06.2007***

Dragă Alin,

Mă bucur nespus că mi-am făcut puţin timp pentru a-ţi scrie câteva rânduri, să-ţi
povestesc ce-am mai făcut în ultimul timp. După cum ştii şi tu pe propria piele,
este un an greu în care trebuie să facem eforturi foarte mari pentru un viitor mai
sigur, însă totdeauna se impune şi puţină recreere, că altfel cedezi nervos.
Relaxarea mea a constat în participarea la festivitatea organizată cu prilejul
centenarului liceului nostru. A fost un eveniment spectaculos, prin care s-a
evidenţiat atât spiritul naţional al românilor, cât şi spiritul european pe care
încercăm să-l adoptăm cu brio.
Cu siguranţă, ai fi fost încântat să participi la o astfel de manifestare, unde
atmosfera plină de culoare, cântec şi voie bună ne-a emoţionat atât de mult,
încât am uitat şi de examenele ce se întrevăd din ce în ce mai aproape. Colegii
mei au organizat un concurs de cultură generală, cu întrebări distincte despre
istoria liceului, la care răspunsurile spontane şi pline de vitalitate au stârnit ropote
de aplauze.
Sărbătorirea liceului a căpătat perenitate prin participarea numeroasă şi prin

implicarea emoţională a tuturor invitaţilor. Poate că am fost cam patetică, însă,
crede-mă, că şi tu ai fi rămas impresionat de măreţia festivităţii.
Abia aştept să ne relaxăm după examene şi să mergem într-o excursie la munte,
ca în alte vacanţe.

Te îmbrăţişez cu drag,
Sorin/Sorina

(Textul cerinţei conţine o cacofonie stridentă: “timpul acordat”)
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Problematica iubirii, ilustrată într-un roman subiectiv studiat:

* “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - de Camil Petrescu
* “Maitreyi” de Mircea Eliade
* “Nuntă în cer” de Mircea Eliade

(Adriana Aioanei şi Alexandra Radu)

Rezolvare varianta 23 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

(Tudor Arghezi, “Heruvim bolnav”)

1. Expresii/locuţiuni: e strigător la cer; diferenţă ca de la cer la pământ; a ajunge
în cer; a face gaură-n cer; e picat din cer; nedreptate strigătoare la cer;
2. Prin eliminarea ultimei virgule din versul “Nămoluri fierte, grele, de asfalt”, ar
rezulta că substantivul “de asfalt”, prin schimbarea funcţiei sintactice din atribut în
complement, ar restrânge enumeraţia la doi termeni în loc de trei, apoi s-ar
modifica şi sensul comunicării, înţelegându-se că nămolurile ar conţine asfalt.
3. Sens conotativ: *Discursul despre pericolul de a consuma droguri n-a dat
roade. *Bunicii mei au casa în capul satului.
4. Câmp semantic “înger”: “fericirile”, “cerul”, “Tăria”
5. Adverbul “mai” este folosit în versul “îngerul meu îşi mai aduce-aminte” pentru
a exprima ideea că îngerul păstrează amintirea timp îndelungat.
6. Tema sacrului; motivul îngerului
7. Comparaţia “Cerul la gust i-ajunge ca un blid/ Cu laptele amar şi agurid”
sugerează ideea că relaţia omului cu Divinitatea s-a degradat, existând pericolul
desacralizării lumii.
mariana

8. Ultimele două versuri. Conjuncţia “căci”, cu sens concluziv şi explicativ,
sugerează o consecinţă cutremurătoare a întregii idei poetice, aceea a pericolului
desacralizării lumii. În contact cu oamenii, îngerul se molipseşte de relele
acestora şi nu-şi mai găseşte locul în cer (“oriunde capul caută să-şi puie/ Locu-i
spinos şi iarba face cuie”). Bolnav de monotonie şi de tare umane, îngerul devine
total dezinteresat de viaţă şi de culoare (“ Livada, câmpul şi-au pierdut şi floarea/
şi roadele şi frunza şi culoarea”), chinuit de “buba pământească” apărută pe
“trupu-i alb” ca simptom ameninţător pentru desacralizarea omenirii.
9. Titlul “Heruvim bolnav” sugerează pericolul care pândeşte omenirea şi anume
acela de a-şi pierde spiritualitatea, întrucât heruvimul este îngerul aşezat de
Divinitate să vegheze cărarea ce duce la pomul vieţii. Aşadar, dacă heruvimul
care ocroteşte omenirea de păcate s-a contaminat de “boală”, el devine
neputincios în faţa relelor care “încolţesc” şi sunt pe cale să evolueze în lume.
10. Trăsături moderniste:
- intelectualizarea poeziei – viziunea filozofică a raportului spiritual dintre om şi
Divinitate (demitizare)
- limbajul artistic original: estetica urâtului realizat prin relaţii de opoziţie - “Livada,
câmpul […]floarea” în opoziţie cu “Apele negre […] Nămoluri fierte, grele”; “trupu-
i alb” în opoziţie cu “o bună pământească”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul
bate la uşă” (Thomas Mann, “Casa Buddenbrook”)

Sunt întru totul de acord şi susţin cu tărie afirmaţia lui Thomas Mann, aceea că “
O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă.”
În primul rând, consider că înţelegerea, comunicarea şi bunăvoinţa sunt trei
lucruri esenţiale pentru a te putea integra în societate, atât ca individ, cât şi ca
grup. Se ştie deja că “unirea a făcut puterea” unui colectiv, a unei familii şi, prin
contrast, dezbinarea a dus la destrămarea sigură a acestora. Dacă membrii unei
familii au interese divergente, se suspectează reciproc şi nu există o relaţie
afectivă între ei, dezbinarea este iminentă, destinul fiecăruia evoluând spre eşec.
Scriitori importanţi au ilustrat în operele lor acest aspect social, ca,de pildă,
George Călinescu în romanul “Enigma Otiliei”. Relaţiile degradate evidente în
cadrul familiei Tulea, în care mama exercită o autoritate nefastă asupra
dezvoltării personalităţii copiilor, iar tatăl este complet indiferent faţă de creşterea
lor, ori relaţiile dintre fraţii Aglae Tulea-Costache Giurgiuveanu care se urăsc din
motive meschine, argumentează cu persuasiune afirmaţia de mai sus.
În altă ordine de idei, familia îţi poate da o forţă interioară, o încredere în sine
extrem de benefică prin faptul că, dacă simţi sprijinul necondiţionat al celor
apropiaţi, solidaritatea lor iubitoare, poţi învinge în viaţă toate obstacolele.
În concluzie, o familie “unită şi solidară” poate asigura fiecăruia dintre membrii
săi, un echilibru sufletesc şi o siguranţă în forţele proprii, care nu poate aduce
decât fericire şi izbânzi în viaţă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Personajele dintr-un basm cult studiat:
* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
*”Făt-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu
(Mircea Popa)

Rezolvare varianta 24 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

(Tudor Arghezi, “Toamnă de suflet”)

1. Antonime: larg # strâmte; zilele # nopţii; ieri#azi; răsună # tăcute/mute
2. Cratima ajută la păstrarea măsurii şi a ritmului, legând două cuvinte şi formând
o singură silabă; totodată creează muzicalitate la nivelul versului.
Semnul exclamării evidenţiază dorinţa eului liric, aceea ca „măcar un glas de
goarnă” să răsune în lume.
3. Scopul: „ca să cânte”
4. Rolul stilistic al conjuncţiei „de” în cadrul celei de-a doua strofe este de a
evidenţia, a sublinia dorinţa eului liric pentru viaţa, pentru manifestarea acesteia ,
întrucât „de”, cu valoare de „dacă”, intră în construcţii verbale aflate la modul
condiţional optativ: „de-ar răsuna”, „de s-ar clăti”, verbe ce exprimă o dorinţa”.
5. Măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar rima încrucişată.
6. Tema: condiţia de muritor omului în lume; Tema: Timpul efemer; Motivul nopţii,
al înserării
7. Metafora “cripta nopţii” ca şi comparaţia personificatoare “Zilele albe” […]/ Ca
nişte bărci tăcute” simbolizează condiţia de muritor a omului, faptul că timpul se
scurge ireversibil, sugerând iminenţa morţii.
8. Ultima strofă a poeziei debutează cu verbul la condiţional optativ precedat de
prepoziţie, „de-aş fi”, care exprimă dorinţa eului liric de a trăi în eternitate: „De-aş
fi un stei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung”. Metafora, „cioplit cu dalta-n lung”,
semnifică totalitatea încercărilor la care a fost supus sinele poetic, situaţii ce i-au
modelat/ erodat întreaga fiinţă – trup şi suflet, poetul autoincluzându-se, astfel, în
lumea muritorilor. Metafora „stei de stâncă” poate sugera neclintirea şi tăria
artistului, dar şi forţa creaţiei sale, singura pe care a slujit-o cu credinţă şi care
poate fi o treaptă spre eternizare: “Cu templu în spinare, cărui slujesc de
treaptă”.
9. Titlul acestei poezii, „Toamnă de suflet” scrisă de Tudor Arghezi, este o
metaforă care simbolizează amărăciunea, mâhnirea ce pune stăpânire pe
sufletul eului liric, aflat în toamna existenţei. Tonul elegiac sugerează ideea
timpului ce se scurge ireversibil şi implacabil pentru om, pe măsură ce „zilele
albe […] au început să plece,/ Ca nişte bărci tăcute”. Seara şi întunericul cuprind

întreaga fire: „În şirul vieţii noastre întreg, se face seară”, imagine ce sugerează
apropierea morţii. Eul liric încearcă să se mai agaţe de ultima sa speranţă,
suportul religios, dar este dezolat când realizează că „straja de sus şi-a luat
răgaz”. Refugiul spiritual rămâne poezia, ca templu măreţ al propriei creaţii
artistice.
10. Lirismul subiectiv se realizează prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale
eului poetic: verbe la persoana I singular „aş fi”, „aş sta”, “s-aştept”, „să ajung”,
„slujesc”. Singurul pronume la persoana I este la numărul plural, “noastre”
sugerează faptul că eul liric se autoinclude în omenire, prin acelaşi destin de
muritor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Cluj-Napoca
29.06.2007

Dragă Alexandru,

Iată că am ajuns la sfârşitul liceului, în perioada examenelor. N-aş fi crezut că
timpul trece atât de repede… Dar încerc să nu mă stresez prea mult, ci să-mi
menţin echilibrul. Şi să vezi la ce am recurs ca să mă relaxez:
În perioada 20-25 iunie a.c., am fost în staţiunea Băişoara, la Serbările muntelui,
eveniment organizat anual în cinstea mediului alpin. Peisajul este de o
splendoare ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Am plecat mai mulţi colegi din liceu
şi această deplasare la înălţimi de peste 2000 de metri ne-a purificat la minte şi
la trup. Dacă ai şti câtă exuberanţă ne inoculează muntele, câtă energie
oxigenează creierul, ai veni şi tu aici în fiecare săptămână, mai ales că vieţuieşti
la Călăraşi, adică la câmpie. A avut dreptate cine a zis că tinereţea se găseşte la
munte – aer curat, verdeaţă, linişte…
Revenind la eveniment, cel mai mult mi-au plăcut concursurile, că s-au organizat
multe concursuri, incendiare aş putea spune, pentru noi, tinerii, şi s-au acordat o
mulţime de premii. Din păcate, nu am reuşit să câştig nimic, dar am făcut
cunoştinţă cu băieţi şi fete de vârsta noastră, care învaţă în Băişoara, dar, din
păcate, şi ei sunt prinşi cu pregătirea pentru bacalaureat şi admiterea la
facultate.
Oricum, o astfel de activitate te scoate din monotonie şi pe mine m-a făcut să uit
pentru o zi g rija examenelor. Ştiu că nu ai fi avut posibilitatea să vii, dar sper că
anul viitor să mă vizitezi şi să mergem împreună la Serbările muntelui.
Până atunci, revin cu picioarele pe pământ şi îţi urez succes la examene!

Cu drag,
Andrei/Andreea
(Textul cerinţei conţine o cacofonie stridentă: “timpul acestor manifestări”)

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Problematica iubirii, ilustrată într-un roman obiectiv studiat:

* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Ion” de Liviu Rebreanu

(Sabina Rădulescu)

Rezolvare varianta 25 Limba Romana

Subiectul I (40 de puncte)

(Nichita Stănescu, “Sărutul”)

1. Sinonime: se-adumbrea = se întuneca; mat = opac; clinchet = sunet de
zurgălăi, de clopoţel; stins = estompat, şters
2. Virgula marchează o enumeraţie, iar punctele de suspensie sugerează
continuarea enumerării, în fantezia cititorului/poetului: “pe statui, pe cabluri, peste
iarbă…”
3. Expresii/locuţiuni cu “aer”: o gură de aer; a-şi da aere; aer cald; a fi în aer; în
aer liber; a pluti ceva în aer;
4. Timpurile verbale sunt imperfect şi perfect compus, ceea ce exprimă o acţiune
trecută de curând, dar nefinalizată, ci prelungită, perpetuată într-o continuă
emoţie cauzată de iubirea ardentă a îndrăgostiţilor: “adumbrea”, “ne sărutam”,
“ne-nfăşura”, “nu ne-a lovit”.
5. Imagini auditive: “clinchet stins”, “bate-n arbori ora”
6. Tema iubirii; motivul sărutului
7. Figura de stil:”clinchet stins” metaforă şi imagine auditivă care sugerează
emoţia puternică pe care o simte îndrăgostitul, la atingerea delicată a umărului,
bătăile inimii amplificând fiorul lăuntric al eului liric.
8. Titlul, reprezentat printr-un substantiv articulat, “Sărutul”, defineşte sentimentul
de iubire tinerească şi unicitatea experienţei pe care eul liric o trăieşte, probabil,
pentru prima oară în viaţa. Chiar din prima strofă, îndrăgostitul exprimă bucuria
sărutului în public, “în pieţe şi în scuaruri”, deşi cei doi îndrăgostiţi se simt singuri
pe lume: “un aer mat ne-nfăşura, şi nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea”.
Finalul poeziei marchează începutul iubirii intense, fericirea până la cer dă
sentimentului valenţe înălţătoare: “Luceau intens, presate de un cer/ pe care-l
începea iubirea noastră”.
9. Trăsături neomoderniste:
- configuraţia iubirii într-un lirism pur, în care emoţia este reală, asumată de eul
liric;
- limbajul artistic se distinge prin ambiguitatea expresiei: “steaua neagră a părului
tău scurt” - metaforă
- ingambamentul - continuarea ideii din versurile anterioară, fără a se marca
versurile prin majusculă (”scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea

ei în versuri diferite”- “Dicţionar de ştiinţe ale limbii”, Ed.Nemira)
10. Ultima strofă începe prin conjuncţia copulativă “şi”, care nu are această
funcţiune, ci continuă emoţia sentimentului de iubire, care ajunge la fericire şi
extaz. Martorii îndrăgostiţilor, păsările, sunt un simbol al zborului, al
simţământului înălţător care atinge cerul, ca punct de plecare al iubirii: “un cer
[…] pe care-l începea iubirea noastră”. Enumeraţia “pe bănci/ şi pe statui, pe
cabluri, peste iarbă” compune cadrul neomodernist al iubirii, în poezia anilor ‘60.
Imperfectul verbelor “se coborau”, “luceau”, “începea” ilustrează expresivitatea
strofei, sugerând continuitatea sentimentului de dragoste.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de
duşmănia prietenului.” (Nicolae Iorga, “Cugetări”)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga, “Fereşte-te deopotrivă de prietenia
duşmanului şi de duşmănia prietenului”, ambele valenţe ale prieteniei fiind la fel
de riscante
Un prim argument ar fi că prietenia cu duşmanul este periculoasă, întrucât el
poate afla o mulţime de intimităţi, de fapte sau atitudini personale, care ar
constitui adevărate “îndrumări” pentru îndeplinirea scopului său de a-ţi face rău,
atunci când se iveşte ocazia.
Duşmănia prietenului este chiar mai primejdioasă, deoarece el îţi cunoaşte cel
mai bine slăbiciunile, punctele vulnerabile, secretele şi este, de asemenea,
ultima persoană de la care te-ai aştepta să te lovească, de unde rezultă că el te
poate doborî cel mai uşor.
În ambele cazuri, relaţia presupune ipocrizie: duşmanul se preface că-ţi este
prieten şi te distruge după ce îţi află slăbiciunile, iar prietenul devenit duşman
simulează sinceritatea pentru a-ţi “adormi” bănuielile. Putem lua un exemplu din
literatură, pe Ion, care se împrieteneşte cu George Bulbuc doar pentru a ajunge
la Florica, ceea ce duce la un destin nefericit pentru amândoi.
În concluzie, raţiunea trebuie să domine orice relaţie, fie de duşmănie, fie de
prietenie, ca să poţi discerne adevărul despre fiecare dintre cei ce vor să pară
apropiaţi. În viaţă, să nu uiţi nicicând proverbul popular:“Fereşte-mă, Doamne, de
prieteni, că de duşmani mă feresc singur”.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţile de realizare a unui personaj comic dintr-o operă literară studiată:
* Zaharia Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Nae Caţavencu - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Zoe Trahanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
* Agamemnon Dandanache - comedia “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
*Jupân Dumitrache - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale
* Rică Venturiano - comedia “O noapte furtunoasă ” de I.L.Caragiale
(Ştefan Robu)

VARIANTA 26
SUBIECTUL I (40 DE PUNCTE)

(NICHITA STĂNESCU, "CU COLŢUL INIMII")

1. Sinonime: miraj = iluzie, închipuire, nălucire; întregi = compleţi,

integrali,

2. Punctul, ca semn de ortografie, se foloseşte după majoritatea
abrevierilor, după cele care păstrează una sau mai multe litere din partea
iniţială a cuvântului. (DOOM-2): Scrisoarea Băncii era datată 23 ian. a.c. şi
mă anunţa că sunt restantă cu plata ratelor.
Virgula, ca semn de ortografie, se foloseşte în interiorul locuţiunilor
adverbiale, între interjecţii identice, între cuvinte care se repetă. (DOOM-
2): Cu chiu, cu vai mi-a înapoiat volumul pe care i-l împrumutasem anul
trecut. Pupăza şi-a anunţat zgomotos prezenţa: cioc, cioc, cioc. Speram
că doar, doar îl voi îndupleca.
3. Expresii/ locuţiuni cu "a intra": a intra la apă, a intra în vorbă cu
cineva; a intra în bucluc; a intra în vigoare; a intra în joc; a intra în voie
cuiva; a intra la facultate;
4.Polisemia cuvântului "perdea": Fata s-a ascuns repede după
perdea, dar tot am zărit-o. În ultima vreme, bancurile fără perdea au luat
amploare. O perdea de fum acoperea peisajul.
5. Figuri de stil: "colţul inimii noastre" - metaforă; "albe spume" -
epitet în inversiune; "mării [...] albastre" - epitet cromatic;
6. Mărcile lexico-gramaticale care atestă prezenţa eului liric şi, deci,
existenţa în text a lirismului subiectiv (reflexiv) sunt verbele şi pronumele la
persoana I plural: "suntem", "noastre" şi interjecţia cu valoare afectivă, "O".
7. Tema: misiunea artistului în lume; motive: cuvântul, ochiul;
8. Enumeraţia “suntem aici/ în viaţă întregi şi în lucrare” are rolul de a
eterniza prezenţa românilor pe aceste meleaguri, care sunt nemuritori prin
ceea ce înfăptuiesc mereu, idee ilustrată prin verbul la persoana I plural
"suntem" şi substantivul "în viaţă".
9. Caracteristici ale neomodernismului:
- limbajul artistic se distinge prin ambiguitatea expresiei: "cuvinte
scrise cu colţul inimii noastre" - metaforă
- ingambamentul - continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se
marca fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice
prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii",
Ed.Nemira)

10. Ultima strofă a poeziei începe cu o conjuncţie adversativă "Însă",
care accentuează valoarea spirituală a românilor. Enumeraţia compune
ideea că existăm dintotdeauna şi mereu pe aceste meleaguri, într-o unitate
naţională şi un devotament patriotic ce definesc specificul acestui popor:
"Însă pentru cei ce suntem aici/ în viaţă, întregi şi în lucrare". Forţa

cuvântului, care în concepţia lui Nichita Stănescu are materialitate, este
tăios, are "lamă de brici", dar şi tandru şi miraculos: "intrând în miracol, cu
tandră mirare". Verbul "suntem" la prezentul gnomic şi gerunziul "intrând"
constituie expresia certă a continuităţii românilor în patria lor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Continuarea unui dialog pe tema prieteniei

["- Alexandre, spune-mi, te rog, ce părere ai despre alegerea
prietenilor? Trebuie să-mi aleg prieteni dintre bătrâni sau dintre cei tineri?
- Cred că e bine să ii şi printre unii şi printre alţii. Iată ce spunea
G.Călinescu, în Cronica optimistului: «Bătrânii au experienţă, respect de
trecut şi de tot ce este măreţ, cruţare faţă de semeni, statornicie, fiindcă ei
înşişi au învăţat a preţui legământul trainic între oameni. Însă, dacă stai
numai între bătrâni, îmbătrâneşti. Ei se tem de tot ce-i nou, sau de frica de
a nu-şi pierde liniştea, se dau cu vremurile noi prea impulsiv şi nesincer.
Tinerii sunt entuziaşti, iubitori de omul cu înţelepciune, dar câteodată sunt
necumpătaţi şi pre orgolioşi."]

- Să ştii că are dreptate Călinescu, spune Mihai, după o scurtă pauză.
- Bineînţeles! E bine să înveţi în viaţă şi de la tineri şi de la bătrâni.
Uite, eu de exemplu, ştii câte pilde care şi-au dovedit eficienţa mi-a spus
bunicul? Cu toate acestea, noi intrăm în relaţie mai ales cu tineri de vârsta
noastră şi tocmai de aceea am rămas uimit că, aplicând învăţăturile
bunicului, am rezolvat adesea neînţelegeri sau chiar conflicte. Răbdarea şi
tactul sunt cele două arme care înving orice controversă. Pe de altă parte,
bunicul nu înţelege de ce stau eu ore întregi cu ochii în ecranul
calculatorului. Lui nu i se pare nimic interesant, ba consideră că este
dăunător pentru ochi şi pentru şablonizarea creierelor.
- Da, dar tinerii sunt nerăbdători, vulcanici, impulsivi. Vezi, tu,
Alexandru, eu mă simt mai aproape de cei tineri pentru că învaţă repede
tot ce este nou, pentru că, după cum spunea o personalitate americană,
"dacă tot aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii care nu aşteaptă". Ei sunt
şi foarte buni prieteni, săritori, idealişti, dar tot atât de adevărat este faptul
că sunt şi invidioşi, prea orgolioşi şi adesea răutăcioşi.
- Mihai, până la urmă, prietenia nu ţine neapărat de vârstă, ci de
asemănarea firilor, a concepţiilor, a preocupărilor şi mai ales deschiderea
făţişă în comunicare. Minciuna, fie ea şi prin omisiune, nu are ce căuta
într-o prietenie.

- Ai dreptate, Alexandru! Uită-te la noi, suntem prieteni de la patru

ani… Au trecut 15 ani!

- O prietenie ca a noastră nu se stinge niciodată, întrucât temelia ei
este solidă prin sinceritate şi loialitate, conchide Alexandru. Şi cei doi
prieteni îşi bat palmele, gest familiar care le confirmă trăinicia relaţiei.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Condiţia intelectualului, aşa cum se reflectă într-o operă în proză

studiată:

* Apostol Bologa - "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu
* Ştefan Gheorghidiu - "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război" de Camil Petrescu
* George Demetru Ladima - "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
* Victor Petrini - "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda

(Adriana Aioanei, Alexandra Radu şi Daria Teică)

VARIANTA 27
Subiectul I (40 de puncte)

(Nichita Stănescu, "Scrisoare medievală")

1. Sinonime: domneşte = domină, stăpâneşte; nu se cunoaşte = nu
este evident, nu se vede, nu se ştie; rupte = obosite, frânte; întors =
revenit, schimbat

2. În versul “Noi suntem, iubito, aceiaşi”, virgula are rolul de a marca
vocativul substantivului “ iubito”;
3. Sens diferit: Imediat ce ajung acasă îmi schimb hainele. *Pentru o
familie săracă, este dificil să aibă o gură în plus la masă. *S-a schimbat
de haine imediat ce a ajuns acasă. Mihai striga la mine, dar când a apărut
mama a schimbat imediat tonul.
4. Tipul de acord identificat în versurile “Domneşte pe-aici violetul,
tăcerea, cleiul tâmplăresc…” este acordul prin atracţie, justificat prin faptul
că fiecare dintre aceste substantive stăpâneşte pe rând natura, astfel încât
verbul “ a domni” este atribuit fiecăruia dintre ele.
5. Câmpul semantic al "comunicării": “cuvintele”, "limbi romane",

“guri”

6. Tema: iubirea, motivul: cuvântul material
7. Repetiţia exclamaţiei retorice "oh, da" sugerează necesitatea eului
liric de a-şi "întări" sentimentele şi ideile, lumea sa sufletească evidenţiază
extazul iubirii.

8. Prin titlul poeziei “Scrisoare medievală” este evidenţiata indirect
concepţia literară a lui Nichita Stănescu, şi anume aceea a materialităţii
cuvântului. Aici cuvântul sugerează eternitate, el dăinuie în timp, capătă
valenţe pline de încărcătură emoţională şi prin el se transmit stări,
trăiri,sentimente, emoţii. Pe de altă parte, forma epistolară a confesiunii
accentuează subiectivismul creaţiei şi totodată mărturisirea sentimentului
de iubire care însufleţeşte cuplul.

9. Trăsături neomoderniste:
*Scrierea cu literă mică: este un procedeu prozodic specific
modernismului, prelungit şi în neomodernism, numit ingambament, care
se defineşte prin continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se marca
fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin
dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii",
Ed.Nemira)

* Cuvântul are materialitate, forţă şi sursă de comunicare erotică:
Ducem cuvintele acestei limbi romane”
10. Ultimele şapte versuri încep cu o confesiune la persoana I plural,
care sugerează împlinirea cuplului erotic, unit şi statornic: "Noi suntem,
iubito, aceiaşi". Vocativul "iubito", exclamaţia afectivă şi retorică "oh, da"
amplifică emoţia intensă a iubirii şi proiectează îndrăgostiţii în lumea
spirituală a perechilor: "unu cu unu,/ pom cu pom, iarbă cu iarbă, /piatră cu
piatră". De altfel, ca şi în alte poezii stănesciene, eul liric reordonează
Universul după legile iubirii, perceput ca o călătorie în lumea sufletească a
îndrăgostiţilor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ:
“A recunoaşte meritul pe jumătate e a nu-l
recunoaşte deloc” (Camil Petrescu)

În opinia mea afirmaţia lui Camil Petrescu este cât se poate de
adevărată, deoarece întotdeauna meritul cuiva care a dus la bun sfârşit o
muncă, un fapt, trebuie să primească încununarea cu aprecierea
binemeritată. Victoria omului într-un demers, într-o activitate trebuie
neapărat răsplătită prin recunoaştere şi preţuire.
După cum se ştie, nici un lucru nu e uşor de realizat în viaţă, de
aceea atunci când o persoană reuşeşte să ajungă la performanţe, la
finalizarea cu succes a unui fapt de care depind mai mulţi oameni, trebuie
făcut cunoscut acest succes. Indiferent care este mobilul care l-a
impulsionat în realizarea scopului, reuşita presupune trudă, efort,
concentrare, inspiraţie, talent, timp şi, nu în cele din urmă, pasiune. De
aceea, izbânda trebuie să fie recunoscută întotdeauna, să fie apreciată
creaţia şi munca depusă.

Un alt argument ar fi acela că, odată cu satisfacţia succesului preţuit
de ceilalţi, se naşte ambiţia de a încerca să faci ceva şi mai deosebit, îţi
pui toată energia şi mintea în slujba următoarei realizări, ceea ce duce, în
cele din urmă, la progresul societăţii.
În altă ordine de idei, meritul recunoscut pe jumătate atrage după
sine dezamăgirea, care duce la renunţarea de a mai face efort, la
sentimentul de inutilitate a strădaniei, pasiunii şi omul munceşte, de aici
înainte, fără tragere de inimă.

În concluzie, un merit se cuvine să fie mereu recunoscut în
deplinătatea lui, omul care a reuşit să realizeze ceva cu totul special
trebuie apreciat, respectat şi încurajat să continue în activitatea sa,
ambiţionând să se autodepăşească. Aşadar, afirmaţia lui Camil Petrescu
îşi dovedeşte pe deplin valabilitatea.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţile de realizare a unui personaj de nuvelă psihologică

studiată:

* Ghiţă - nuvela psihologică "Moara cu noroc" de Ioan Slavici
* Lică - nuvela psihologică "Moara cu noroc" de Ioan Slavici
* Stavrache - nuvela psihologică "În vreme de război" de I.L.Caragiale

(Adriana Aioanei şi Alexandra Radu)

Varianta 28
Subiectul I (40 de puncte)

(Nichita Stănescu, "Lună în câmp")

1.Sinonime: chipul = faţa; să(-mi) rup = să(-mi) desprind; conturul =
forma; subţire = fin, delicat
2.Valoarea şi rolul/funcţiunea virgulei: Ca semn de punctuaţie,
virgula are rolul de a separa interjecţia „O” de verbul „tinde-ţi” şi are
valoare afectivă„O, tinde-ţi mâna stângă către ei”
3.Forme corecte: "(îşi) subţie" = (îşi) subţiază; "crenge" = crengi;
"(ţi-l) întorn" = (ţi-l) întorc; "tinde-ţi" = întinde-ţi
4.Omonime - mine:* Multe mine de cărbuni au fost închise în ultimii
cinci ani. La metrou au fost amplasate câteva mine explozive şi de
aceea călătorii au fost evacuaţi. În rezolvarea subiectelor la
română am consumat două mine de pix.
- arc: Naşii lui Bogdan i-au făcut cadou de ziua lui un arc şi săgeţi
de jucărie. *La geometrie , problema este cu un arc de cerc. *Arcul este
un dispozitiv în formă de spirală folosit pentru amortizarea şocului.
Antonime: - stângă dreaptă *Ion şi-a fracturat mâna dreaptă
încercând să se caţere în copac.
- suind coborând *Coborând scările, mi-am amintit că

uitasem actele acasă.
5.Efectul stilistic: participiul întins a căpătat valoare de
substantiv, pentru a sugera un imens spaţiu sentimental, o
nemărginire a iubirii, efect realizat prin imaginarul poetic.
6.Figuri de stil: „adormiţilor gutui” – epitet personificator în
inversiune; „văzduhul [...] căprui” – epitet cromatic
7.Tema iubirii; motive: ochiul, luna

8.Metafora "văzduhul serii mi-ar părea căprui"- Impactul pe care-l
are iubirea asupra eului liric îi dă acestuia iluzia că de pretutindeni
îl privesc ochii căprui ai iubitei, întreg văzduhul este plin de emoţia
sentimentului de dragoste.
9. Scrierea cu literă mică: este un procedeu prozodic specific
modernismului, prelungit şi în neomodernism, numit ingambament, care
se defineşte prin continuarea ideii din versurile anterioare, fără a se marca
fiecare vers prin majusculă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin
dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii",
Ed.Nemira)

10. Ultima strofă a poeziei potenţează iubirea eului liric, iar
pronumele personal "Eu" accentuează atitudinea îndrăgostitului, care-şi
priveşte iubita în ochi atât de adânc, încât în jur se estompează conturul
obiectelor: "Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii". Iubirea capătă
valenţe cosmice, luna se oglindeşte în ochii fetei, a cărei forţă de atracţie
este atât de mare, încât ar putea strivi în gene astrul şi îndrăgostitul
deopotrivă. Poezia se încheie simetric, imaginea braţului stâng care
întoarce chipul iubitei sugerează locul inimii, al sentimentului de dragoste.
Expresivitatea verbelor la prezentul gnomic reflectă continuitatea şi
permanentizarea sentimentului de iubire: "(te) privesc", "(se) şterg", "(mă)
răsfrâng", "ţi-l întorn". Verbele la condiţional optativ şi la conjunctiv la
persoana a II-a singular exprimă o eventualitate cu care forţa sentimentului
ar putea strivi totul în jur: "ai putea", "să striveşti".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Continuarea unui dialog pe tema egalităţii

["- Bogdane, tu spui că numai în prietenia adevărată există egalitate
şi îţi dau dreptate. Dar nu cumva restrângi înţelesul cuvântului egalitate?
- Sigur că nu, Andrei! Pot fi egali, de exemplu, tatăl cu fiul sau
profesorul cu elevul său? Eşti de acord cu mine?"]

- Pot fi egali din punct de vedere teoretic, dar practic este mai greu,
având în vedere că tatăl şi profesorul au deja o experienţă de viaţă care le
oferă un ascendent intelectual şi moral asupra fiului/ elevului. Apoi, mi este
un aspect: atât fiul cât şi elevul trebuie să acorde un respect real, bazat pe
sentimentul recunoştinţei pentru contribuţia pe care fiecare dintre ei o are
în educaţia şi evoluţia ta către maturitate.
-Adevărat, Bogdane. Dar despre egalitatea între soţi ce spui?
- Eu consider că între un bărbat şi o femeie trebuie să fie egalitate.
Nu femeia "să stea la cratiţă", cum se spune, iar bărbatul să se ocupe
numai de carieră.

- Da, iar discriminarea asta are loc şi la locul de muncă. Femeile, de
obicei, primesc un salariu mai mic decât bărbaţii şi nu sunt lăsate să urce
pe scara ierarhică.

- Se spune că ne naştem egali, cu aceleaşi date de inteligenţă, de
simţire, cu aceeaşi capacitate sentimentală. Dar eu nu sunt de acord cu
asta. Tu ce părere ai, Alexandru?
- Într-o oarecare măsură sunt de acord cu tine, având în vedere că
această egalitate socială este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi:
mediul ambiant în care ne naştem, situaţia financiară etc., dar suntem
egali sau cel puţin aşa ar trebui să fim în faţa legii.
- Da, aşa e, tocmai de aceea simbolul dreptăţii este zeiţa legată la
ochi, ţinând în mână o balanţă..
- Asta poate însemna şi că justiţia este oarbă…
- Dar chiar asta înseamnă! Dacă e oarbă nu se lasă influenţată de
înfăţişarea celor aflaţi în conflict, ci judecă numai faptele. Adică, aşa ar
trebui să fie….

- Hai, că a suna de intrare!

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Condiţia ţăranului, aşa cum este ea ilustrată într-o operă epică

studiată:

* Mara - romanul "Mara" de Ioan Slavici
* Vitoria Lipan - romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu
* Ion - romanul "Ion" de Liviu Rebreanu
* Ilie Moromete - "Moromeţii" de Marin Preda

(AlinaVişan)

Varianta 29
Subiectul I (40 de puncte)

(Nichita Stănescu, "Viaţa mea se iluminează")

1. Sinonime: ţărm = mal; a urma = a însoţi, a întovărăşi; fantome =
fantasme, năluci; amurg- apus, asfinţit, înserare;
2. Cratima leagă două cuvinte, "fantome-ale verii", cu scopul de a se rosti
într-o singură silabă şi a diminua numărul silabelor în vers, pentru
păstrarea măsurii şi a ritmului (DOOM-2)
3. Expresii/locuţiuni: a lăsa totul baltă; a lăsa ( pe cineva) în pace; a lăsa
( pe cineva ) la greu; a nu se lăsa; a lăsa (ceva/pe cineva) în urmă; a lăsa
corigent; a lăsa ( pe cineva) cu ochii în soare; a-l lăsa puterile; a lăsa de
izbelişte; a lăsa mască (pe cineva)
4. Sens conotativ: *În amurgul vieţii pricepe omul preţul fericirii.
*Adolescenţa este anotimpul iubirii.
5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o
caracteristică a poeziei moderne, preluată şi de neomodernişti şi
sugerează continuitatea ideilor şi imaginilor poetice exprimate anterior,
procedeu prozodic numit ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-
sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale
limbii", Ed.Nemira)

6. *Comparaţie: "Ţărmul […] te-a urmat/ ca o umbră, ca un şarpe
dezarmat; *Epitet cromatic – “ochiul tău verde”
7. Imaginea artistică “regina mea de negru şi de sare” este o metaforă
construită prin antiteză, prin care eul liric sugerează un scurt portret al
iubitei şi o chemare, o adresare directă în cazul vocativ.
8. Strofa a patra exprimă intensitatea sentimentului de iubire, stare
spirituală care-i aduce iluminare eului liric: "viaţa mea se iluminează". Ca
simbol al sufletului, metafora "ochiul tău verde" şi comparaţia "cenuşiu ca
pământul" sugerează amploarea emoţiei atotcuprinzătoare, în toate
momentele vieţii, idee redată prin opoziţia sintactică "amiază/amurg".
Ultimul vers accentuează dinamismul sentimentului de iubire, care
revigorează spiritul îndrăgostitului, atitudine conturată prin interjecţia
afectivă "Oho" şi enumeraţia verbelor "alerg", "salt", "curg", a căror
semantică (al căror sens) presupune vioiciune, vitalitate, exuberanţă, stare
accentuează şi de prezentul gnomic şi persoana I singular a acestor verbe.
9. Simetria sintactică "mai lasă-mă", prezentă în ultima strofă şi în
versul liber din finalul poeziei, ilustrează dorinţa ferventă a eului liric, care
imploră timpul să-i prelungească starea de extaz pe care i-o oferă iubirea,
în linie temporală descendentă, "un minut" sau măcar "o secundă".
Rugămintea eului liric se extinde asupra componentelor naturii ("o frunză",
"un fir de nisip", "o briză", "o undă"), iar versul liber din final exprimă
speranţa dar şi nesiguranţa eului liric privind durata iubirii, "un an", "un
timp".
10. Titlul poeziei "Viaţa mea se iluminează" exprimă impactul pe care
sentimentul de iubire îl are asupra eului liric, o stare de extaz care-i
iluminează spiritul. Titlul este reluat în primul vers al strofei a treia, fiind
introdus prin "şi" narativ, care sugerează consecinţa pe care dragostea o
exercită asupra îndrăgostitului.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ:
"Omul nu are prieten mai bun şi duşman mai rău
decât pe sine." (John Lubbock)

Consider afirmaţia lui John Lubbock perfect valabilă, întrucât omul
este singurul responsabil pentru propriile fapte, iar destinul depinde în
mare măsură de acţiunile sale.
În susţinerea ideii că omul nu are prieten mai bun decât pe sine, aş
aduce argumentul că orice om ar trebui să aibă încredere în sine, dar
pentru aceasta, el trebuie să se cunoască bine şi corect, să-şi formeze
concepţii solide, să-şi controleze reacţiile în diverse situaţii. De altfel, ideea
autocunoaşterii este definită încă din antichitate şi ilustrată de scriitori în
operele lor. Astfel, Mihai Eminescu preia îndemnul "Cunoaşte-te pe tine
însuţi" şi-l ilustrează în mai multe creaţii lirice, între care "Odă (în metru
antic)" şi "Glossă".

În altă ordine de idei, omul are numeroase slăbiciuni şi este supus
multor tentaţii, cărora, dacă nu le rezistă, poate să-şi facă mult rău.
Incapacitatea de a se autocontrola şi de a-şi impune o disciplină în viaţă
poate provoca omului neplăceri şi chiar necazuri, de unde rezultă că poţi
deveni propriul duşman. Orice om trebuie să-şi conştientizeze defectele şi
calităţile, să-şi asume greşelile şi eşecurile, încercând în acelaşi timp să le
corecteze. De aceea de cele mai multe ori critica de sine este foarte
importantă atât în formarea şi evoluţia unei persoane, cât şi în integrarea
în societate.

În concluzie, omul este responsabil pentru propriile fapte, pentru
viitorul sau formarea personalităţii sale, toate fiind determinate de mai mulţi
factori, printre care autocunoaşterea, autoanaliza şi, nu în ultimul rând,
perceperea realităţii înconjurătoare prin prisma propriilor concepţii şi valori
etice dobândite în timp.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Rolul incipitului şi al finalului într-un roman studiat:

*"Ion" de Liviu Rebreanu
* "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu
* "Enigma Otiliei" de George Călinescu
* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil
Petrescu

(Alexandra Radu şi Adriana Aioanei)

Rezolvare varianta 3 Limba Romana

Varianta 3
Subiectul I (40 de puncte)

1. Polisemia cuvântului “pasc”:
*Ciobanii pasc oile pe câmp. (a păstori, a păzi)
*Oile pasc pe izlazul de la marginea satului. (a se hrăni, rupând cu gura iarba,
plantele).
[Sens figurat: În viaţă necazurile te pasc de pretutindeni.]
2 . Cratima: în versul “Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
- leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “Una-i”;
- marchează absenţa vocalei “î”: “lumea-nchipuirii”;
- are rol prozodic, acela de a păstra măsura versurilor;
3. Lipsa acordului articolului posesiv la atributul substantival genitival contribuie
la păstrarea ritmului (piciorul metric) şi a măsurii în versificaţie; poate fi şi o
licenţă poetică motivată de acordul prin atracţie, adică articolul posesiv se acordă
cu substantivul cel mai apropiat, “visării”.

4. Efect expresiv: Repetiţia adverbului “unde” construieşte enumerarea simbolică
a locurilor care compun spaţiul terestru al naturii (”unde-n ape sfinte se ridică
mândre maluri”; “Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină”), cu puternice
reverberaţii spirituale în simţirea eului liric (”Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine
de lumină,/Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.”). Efectul
expresiv al repetiţiei este susţinut, de asemenea, de valenţa divină a revelaţiei
eului liric (”sfinţii”) privind iminenţa morţii/ condiţia sa de muritor.
5. Cele patru structuri care evidenţiază reveria eminesciana în text:
“Turma visurilor mele”
“pe-a visării lucii valuri”
“lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
“lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur”
6. Elemente de prozodie:
- strofe de şase versuri (sextine);
- rima împerecheată alternează cu cea îmbrăţişată;
- măsura versurilor este de 15-16 silabe;
7. Prezenţa eului liric este argumentată de următoarele mărci lexico-gramaticale:
- prezenţa pronumelui de persoana I singular “mele”; “eu”;
- prezenţa verbelor la persoana I singular “(le) pasc”
- adresarea directă prin:*utilizarea pronumelui de persoana a II-a singular: “tu”
(vocativ), “te”;
- adresarea directă prin prezenţa verbelor la persoana a II-a singular: “Mergi”
(imperativ) şi “cerci”, “(s-o-) ntocmeşti”;
8. Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă, a cărei interpretare
specific eminesciană implică reflectarea sensibilă a iubirii şi a morţii, prin funcţia
expresivă şi estetică a imaginilor vizual-cromatice: strălucirea aurului (”oi de aur”,
“flori de aur”) sugerează extazul spiritual al eului liric şi perfecţiunea naturii
interioare/exterioare; argintiul lunii armonizează motivele cosmice (soarele şi
stelele) sugerând feeria şi candoarea emoţiei lirice (”luna argintie […] basmele
copile cresc”); “laur verde” ilustrează victoria speranţei pusă în antiteză cu
structurile “ramurile negre” şi “moartea cu-aripi negre” care trimite către prăbuşire
spirituală, către moarte.
9. Comentarea versurilor:“Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,/ Vrăji aduce
peste lume printr-a stelelor ninsoare,/ Când în straturi luminoase basmele copile
cresc.”
Versurile de mai sus sugerează ideea unui univers magic, în care se păstrează
candoarea şi strălucirea spirituală a basmelor. Astru tutelar în lirica eminesciană,
“luna argintie” (epitet cromatic) are puteri supranaturale asupra lumii, iar prin
comparaţia cu soarele “palid dulce” îşi extinde vraja şi în timpul zilei, prin
inversiunea “a stelelor ninsoare”. Luna, noaptea, stelele sunt motive recurente în
poezia eminesciană, evidenţiind apartenenţa la romantism. Astfel, tabloul naturii
este unul nocturn, învăluit în mister, luminat doar de aştrii cereşti ale căror
“straturi luminoase” creează cadrul propice pentru starea extatică de visare.
10. Antiteza din ultima strofă aşază în opoziţie (contrast) lumea imaginară a
fericirii, “lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”, cu lumea reală “lumea cea
aievea, unde cu sudori muncit”, sugerând contradicţia extaz-nefericire. Opoziţia

în repetiţie a pronumelor nehotărâte “Una - Alta” ilustrează imposibilitatea
împlinirii aspiraţiilor de fericire într-o lume pragmatică, în care se manifestă
nepăsarea acerbă faţă de superioritatea gândirii: “Cearc-a da fierului aspru forma
cugetării reci”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori”
(G. Călinescu, Aforisme şi reflecţii).

Sunt de acord cu afirmaţia lui George Călinescu privind indulgenţa şcolară care,
dacă este prea multă, duce la scăderea valorilor umane. Formarea personalităţii
şi a culturii individului se pregăteşte încă din perioada şcolii.
Un prim argument este imprimarea ideii că, în lipsa unei educaţii
corespunzătoare, omul nu se poate afirma în totalitate, ceea ce duce la
diminuarea valorilor sale spirituale. Cu alte cuvinte, la vârsta adolescenţei, se
poate imprima cu uşurinţă o întreagă paletă de trăsături caracteriale şi de
comportament, iar prin pregătirea continuă şi serioasă se poate forma şi o cultură
generală solidă. De aceea, exigenţa profesorilor este esenţială pentru fiecare
dintre noi, corectitudinea notării şi conştientizarea permanentă a elevului privind
nivelul de pregătire la care se află constituie principalele pârghii pentru formarea
acestuia atât caracterial cât şi spiritual. Elevul trebuie să fie mereu impulsionat
de către cadrele didactice, dar totdeauna să existe stimuli diversificaţi dar cu
acelaşi scop: educarea în mod eficient şi reliefarea eventualelor talente sau
valori. De pildă, atunci când un profesor acordă note mari, fără acoperire în
cunoştinţele elevului, se produce o adevărată “inflaţie de valori”, întrucât se
uniformizează, prin diminuare, competenţele fiecăruia. Astfel, în absenţa unor
imbolduri corecte, şansele de eşec ale individului se măresc considerabil, el
neavând o direcţie stabilă şi nici posibilitatea de a judeca în mod raţional deciziile
majore ce au să-i schimbe cursul vieţii.
Prin urmare, afirmaţia “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori”
conform căreia severitatea şcolară, în scop instructiv-educativ este necesară în
stabilirea unei direcţii către găsirea identităţii de sine şi formarea personalităţii în
plan spiritual şi cultural, are o baza bine întemeiată, reprezentând un adevăr
universal-valabil.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Instanţele comunicării narative dintr-o povestire studiată:
* Povestirile volumului “Hanu-Ancuţei” de Mihail Sadoveanu şi vă recomandăm
“Fântâna dintre plopi”.
* “Lostriţa” de Vasile Voiculescu - povestire fantastică.
(Roxana Blănaru)

Varianta 30
Subiectul I (40 de puncte)

(Tudor Arghezi, "Inscripţie pe uşa poetului")

1. Antonime: niciodată # întotdeauna, oricând, pururea; treptat # spontan,
brusc; au scăzut # au crescut; depărtare # apropiere
2. Cratima - "De aceea n-ai să mori": -leagă două cuvinte fără pauză,
pentru a se rosti într-o singură silabă şi marchează absenţa vocalei “u” de
la negaţia "nu".
3. Polisemia verbului “a scădea”: *Din cauza secetei, a scăzut debitul
apelor. *Astăzi valoarea dolarului a scăzut cu un procent. *Pentru că a
scăzut
greşit la exerciţiu, a obţinut un alt rezultat.
4. Funcţii ale comunicării: *funcţia expresivă (emotivă - evidenţiază
stările afective ale emiţătorului); *funcţia poetică (estetică/literară - se
manifestă mai ales în poezie, mesajul fiind alcătuit din elemente prozodice
sau cuvinte cu sens figurat)
5. Antiteză: “Morţi târzii şi timpurii.”
6. Teme: condiţia poetului în lume; viziunea despre moarte;
7. Figura de stil: Prin metafora “spre un punct sclipit de stea”, eul liric
sugerează apogeul, punctul culminant al creaţiei sale; epitetul "sclipit" şi
determinantul "de stea" ilustrează harul celest al poetului şi strălucirea
artei sale.
8. Tema poeziei ilustrează condiţia poetului în lume, iar eul liric foloseşte
persoana a II-a singular deoarece se adresează în mod direct oricărui
poet nemuritor, eternizat de creaţia sa: "De aceea n-ai să mori/ Încă-o dată
niciodată"; "S-a iscat din morţi poetul".
9. Strofa a treia din poezia “Inscripţie pe uşa poetului” scrisă de Tudor
Arghezi debutează cu ideea că odată cu trecerea timpului faptele poetului
se pierd “amintirile, treptat,/ au scăzut, şi-ncet, pe-ncetul”. Prin comparaţia
“s-a iscat din morţi poetul/ ca un cerc dintr-un pătrat”, eul liric sugerează
nemurirea poetului prin operă, substantivul “cerc” sugerând perfecţiunea
creaţiei.
10. Semnificaţia titlului: Titlul “Inscripţie pe uşa poetului” sugerează un
epitaf, o inscripţie pe piatra funerară care eternizează poetul şi creaţia sa
artistică. De altfel, poezia "Inscripţiilor" scrise de Tudor Arghezi constituie o
lirică inedită în peisajul literaturii române, fiecare creaţie din acest ciclu
având ca titlu cuvântul "Inscripţie", urmat de materialul pe care poetul îşi
"ciopleşte" ideile (ex.: "Inscripţie pe biserică")

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Transformarea unui text din vorbire directă în vorbire indirectă:

Îngândurată, Elena îi spune lui Andrei că nu crede că este bine să fii
singur în viaţă, chiar dacă uneori ai nevoie de singurătate. Andrei constată,
cu o uşoară ironie, că Elena a devenit mai înţeleaptă, dar ea îi
mărturiseşte că nu este mai isteaţă, ci că ieri a terminat de citit o carte care
a impresionat-o. Andrei este curios să afle dacă se referă la unul dintre
romanele ei preferate, adică un roman de aventuri. Elena îl lămureşte că

este vorba despre jurnalul unui mare om de cultură din secolul al XIX-lea.
Tânărul se arată încântat şi îşi aduce aminte de cartea pe care el o dăruise
Elenei, de ziua ei.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Construcţia subiectului într-o dramă studiată:

"Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu-Hasdeu
* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu
* "Suflete tari" de Camil Petrescu
* "Iona" de Marin Sorescu
* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga

(Dragoş Zevedei)

Varianta 31

Subiectul I (40 de puncte)

(Dimitrie Anghel, "Puterea amintirii")

1. Sinonime: nu se curmă = nu se sfârşeşte, nu se opreşte; stăruieşte =
insistă, perseverează; inertă = nemişcată, ţeapănă, moartă, imobilă; tină =
lut, pământ, mâl, mocirlă, humă
2. Apostroful din expresia: „pân`la urmă” marchează absenţa vocalei "ă",
consecinţele elidării acestui sunet fiind păstrarea ritmului şi a măsurii
versurilor.
3. Laitmotiv: "ne vom aduce aminte"
4. Timpul viitor al verbelor din ultima strofă proiectează sentimentul de
iubire în eternitate, într-un cândva neprecizat. Îndrăgostiţii vor fi legaţi de-a
pururi prin trăinicia iubirii, idee exprimată în penultimul vers, prin prezenţa
adverbelor de timp şi de loc: "Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde".
5. Mărcile eului liric sunt reprezentate de verbele şi pronumele la
persoana I: "ne vom aduce aminte", precum şi de adresarea directă, prin
vocativul "draga mea".
6. Tema iubirii, motivul cuplului, motivul amintirii
7. Personificarea "două inimi cânta-vor împreună" sugerează bucuria,
extazul iubirii, sentiment puternic, trainic, intens, ce nu poate fi oprit,
înăbuşit de trecerea timpului sau de moartea celor doi îndrăgostiţi.
8. Poezia este romantică prin tema iubirii, ca sentiment copleşitor şi
durabil, care rezistă trecerii timpului, iar simbolistă deoarece sunt
menţionate simbolurile degradării fizice: inertă, moartă, morminte etc.,
pentru a sublinia efemeritatea omului în lume.
9. Strofa a treia reliefează ideea că iubirea reţine în amintire tot ceea ce a
fost nobil şi luminos în relaţia celor doi îndrăgostiţi, dar totdeauna memoria
păstrează şi "tina" ce a întinat, uneori, fiorul lăuntric. Tocmai de aceea,
termenii sunt puşi în antiteză, susţinând şi latura romantică a poeziei:

"nobil […] lumină"/ "tină". Cu toate acestea, iubirea va dăinui în veci,
deoarece ea a fost înscrisă în destinul celor doi îndrăgostiţi, metaforele
"argila modelată" şi "urma mânei de care-a fost sculptată" având forţă de
sugestie în acest sens.
10. Titlul "Puterea amintirii" sugerează ideea că forţa iubirii păstrează
intacte emoţiile profunde ale îndrăgostiţilor. Amintirea este cu atât mai
puternică cu cât cuplul păstrează vie dragostea, care nu poate fi stinsă de
trecerea vremii sau de moartea fizică, ci este proiectată în eternitate.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ:
"Am înţeles că un om poate avea totul, neavând
nimic, şi nimic având totul" (Mihai Eminescu, ms. 2279)

În opinia mea, afirmaţia lui Eminescu este o idee filozofică general-
valabilă, care, într-o variantă condensată, redă unul dintre adevărurile vieţii
noastre.

Idealul fiecăruia dintre noi nu ar trebui să fie în vreun fel legat de
lumea materială, de trecătoarele avuţii, care, atunci când se sfârşesc, ne
fac să ne amintim că omul este alcătuit şi din suflet, nu numai din trup. Prin
urmare, idealul în viaţă trebuie să aibă un caracter spiritual, mulat după
sufletul şi după trăirile interioare ale fiecăruia. Se ştie că adevărata fericire
este dată de bucuria inimii şi a minţii, idealul nu derivă din bucurii
materiale, care ţin de concret şi pot fi atinse cu uşurinţă. Împlinirea ţine de
un plan în care lucrurile mărunte, cotidiene nu mai au nicio putere şi este,
mai degrabă, o înălţare spirituală.
Aşa cum meditează poetul Mihai Eminescu, omul poate avea oricâte
bogăţii lumeşti. Dar acest lucru nu înseamnă nimic, dacă preaplinul
material nu este însoţit de o desăvârşire a sufletului. Astfel, întâlnim
oameni care nu şi-au clădit viaţa pe considerente materiale şi au preferat
să îşi dezvolte ce se găseşte dincolo de efemeritatea trupului. Aceşti
oameni pot părea săraci, după criteriile lumii obişnuite; în realitate, bogăţia
lor derivă din setea de cunoaştere, din dorinţa de a vedea ce e dincolo de
suprafaţă, dintr-o trăire interioară intensă.
În încheiere, dintotdeauna marii săraci ai lumii, din punct de vedere
material, au fost artiştii şi filozofii, ca şi Eminescu, dar bogăţia spiritului lor
a fost nesfârşită, lăsând viitorului valori de care ne bucurăm cu toţii.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia unui cuplu (pereche formată din persoane de sex opus) de
personaje dintr-un roman subiectiv studiat.

*Ştefan Gheorghidiu şi Ela din romanul modern subiectiv "Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu.

(Maria Luiza Anghel)

Varianta 32

Subiectul I (40 de puncte)

(Marin Sorescu, "Portretul artistului")

1. Câmpul lexical al naturii: "copacii", "frunze", "vânt", "nor"
2. Virgula - rol gramatical:
* Pregătirea pentru examenul de bacalaureat înseamnă să citeşti, să
înţelegi, să reţii. - virgula marchează coordonarea prin juxtapunere
subordonatele predicative.
* Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, a purtat peste treizeci de războaie cu
turcii. - virgula marchează atributul apoziţional "domnul Moldovei", care
explică subiectul.
* Fetiţo, fii atentă la maşini! - virgula marchează vocativul substantivului
"fetiţo"
* Nu mi-a răspuns la telefon, sperând că doar, doar voi renunţa. - ca semn
de ortografie, virgula se foloseşte în interiorul unei locuţiuni adverbiale
3. Polisemia cuvântului "vechi": *A venit la teatru purtând o haină veche.
*În hambar, porumbul este vechi de doi ani. *S-a intoxicat de la un
hamburger vechi. *Mihaela este cea mai veche prietenă a mea. *Moda
veche a crinolinelor a revenit, mai ales la rochiile de mireasă. Există o
vorbă veche, care are valabilitate şi astăzi: "Fereşte-mă, Doamne, de
prieteni, că de duşmani mă feresc singur".
4. Valoarea expresivă a adjectivului din versul "Asemănarea era atât de
perfectă": adjectivul "perfect" nu are grade de comparaţie, el fiind deja la
superlativ. Marin Sorescu îi alătură, pleonastic, un termen specific gradului
superlativ -"atât de"- pentru a accentua contopirea ideală a omului cu
natura, desăvârşita armonie între fiinţa umană şi elementele lumii
înconjurătoare.
5. Modernitatea prozodică a poeziei:
- strofele inegale
- măsura variabilă a versurilor (3-13 silabe)
- rima albă
6. Teme: condiţia poetului în lume; natura
7. Semnificaţia cuvântului "piatră": scrierea numelui poetului în piatră
sugerează intrarea sa în nemurire prin opera literară pe care oamenii o
citesc şi o preţuiesc; sugerând şi piatra de mormânt, semnificaţia trimite
către viaţa după moarte, veşnicia numelui poetului, cinstit de cititori.
8. Caracterul alegoric al poeziei:
*Contopirea artistului cu natura este sugerată printr-o serie de metafore şi
personificări ale atitudinii poetice, prin transferarea gesturilor umane
asupra elementelor din natură: "Am încălţat cu pantofii mei/ Drumul./ Cu
pantalonii am îmbrăcat copacii/ Până la frunze./ Haina i-am pus-o vântului/
pe umeri./ Primului nor care mi-a ieşit în cale/ I-am pus în cap pălăria mea
veche."

*Autoportretul poetului este realizat prin imaginea alegorică a naturii,
asemănarea fiind "atât de perfectă", încât întreaga fire îi conferă statutului
de poet veşnicia, eternitatea ei (a naturii).
9. Strofa a doua a poeziei, alcătuită doar din trei versuri scurte, are
conţinut profund filozofic. Dihotomia eului liric (diviziunea în două părţi) în
trup şi spirit oferă posibilitatea contemplaţiei din moarte asupra operei vii,
asupra creaţiei lirice rămase ca mărturie a existenţei sale terestre: "Apoi
m-am dat înapoi/ În moarte/ Să mă privesc." Viziunea de după moarte
sugerează şi certitudinea dăinuirii în timp, a poetului şi a creaţiei sale.
Verbele aflate la diateza reflexivă amplifică atitudinea de retrospectivă a
propriei capacităţi poetice, a autoanalizei pe care, cu detaşare, eul liric o
face asupra sinelui artistic: "m-am dat înapoi", "să mă privesc".
10. Raportul dintre eul creator şi univers: Întreaga poezie este o
alegorie a uniunii desăvârşite dintre simţirea poetică şi natura universală,
ilustrată în prima strofă prin metafore şi personificări, până la ultima strofă,
unde identificarea sinelui poetic cu natura este perfectă. Altfel spus, eul
liric se integrează total între elementele Universului, care-l absoarbe total,
conferindu-i statutul nemuririi prin săparea numelui său în piatră.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Continuarea adecvată, cu 6-8 replici, a dialogului dintre doi colegi,
Elena şi Andrei, pe tema lecturii:

- Nu cred că este bine să fii singur în viaţă, chiar dacă uneori ai nevoie de
singurătate! zise Elena, căzând pe gânduri.
- Ce înţeleaptă ai devenit! surâse uşor ironic Andrei.
- Nu sunt mai înţeleaptă decât ieri - adăugă fata - dar am terminat de citit o
carte care m-a pus pe gânduri.
- E unul din (corect este dintre - n.n.) romanele de aventuri pe care le
iubeşti atât de mult? întrebă Andrei plin de curiozitate.
- Nu. E jurnalul unui mare om de cultură din secolul al XIX-lea, pe care
chiar tu mi l-ai oferit de ziua mea.
- O, da! Acum ştiu despre ce vorbeşti! exclamă încântat băiatul.

- Mi-ai oferită această carte pentru că o citiseşi, ori a fost doar o inspiraţie
de moment? vrea Elena să lămurească gestul băiatului.
- Fie, am citit şi eu acest volum, pentru că sunt cu adevărat pasionat de
genul "jurnal" literar, considerând că astfel pot pătrunde mai adânc în
sufletul omului care imaginează alte personaje. Scriitorul are o viaţă
concretă, diferită de aceea a naratorului din operele literare, îşi explică
Andrei pasiunea.
- Citind astfel de jurnale, rişti să fii dezamăgit de atitudinea sau
mentalitatea unui autor! constată Elena cu un uşor surâs amar.
- Nu cred, nu mi s-a întâmplat până acum, răspunde Andrei.
- Eu nu mă pot încă desprinde definitiv de creatorul operei şi să mă las

"furată" de omul muritor, cu un destin mai fericit sau mai nefericit,
mărturiseşte Elena, cu o ezitare în glas.
- Da! Nu este uşor! Însă, dintr-un jurnal de scriitor afli o mulţime de
amănunte despre alte personalităţi contemporane cu el sau opiniile lui
despre tot felul de oameni de cultură, aprobă Andrei. De exemplu, din
jurnalul lui Titu Maiorescu, am aflat că Mihai Eminescu nu a fost nefericit
ca om, ci că structura sa interioară era dominată de scepticism, ca adept al
filozofului romantic Arthur Schopenhauer.
- Să ştii, că şi pe mine m-a uimit afirmaţia lui Maiorescu! exclamă Elena.
Dar cum de ai ghicit că am ajuns cu lectura jurnalului "Însemnări zilnice" al
marelui critic junimist chiar la această confesiune a lui despre unicul Mihai
Eminescu?
- Am presimţit! Eram sigur că te apuci imediat să citeşti această carte şi
mă bucur că, după ce o vei fi terminat, vom avea despre ce discuta
amândoi, îşi exprimă Andrei satisfacţia.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Caracterizarea personajului preferat dintr-o comedie studiată:

* Zaharia Trahanache, din comedia "O scrisoare pierdută" de
I.L.Caragiale
* Nae Caţavencu, din comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale
*Alt personaj din comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale
* Jupân Dumitrache, din comedia "O noapte furtunoasă" de
I.L.Caragiale
* Rică Venturiano, din comedia "O noapte furtunoasă" de
I.L.Caragiale
*Alt personaj din comedia "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale

(Florin Vasile)

Varianta 33
Subiectul I (40 de puncte)

(Emil Botta, "Remember")

1. Sinonime: a scrie = a nota, a consemna; a auzi = a asculta; odaie =
încăpere, cameră; voce = glas.
2. Enunţuri cu sensurile conotative ale cuvintelor “perete” şi “a se
aprinde”: *Ea este o fire suspicioasă, deoarece consideră că pereţii au
urechi. *Profesorul s-a aprins atunci când şi-a dat seama că a fost minţit
de elevul său.
3. Vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă: “Ce departe
eşti, întunecata mea iubită”. Cuvântul “întunecata” este un adjectiv cu
valoare expresivă.

4. Verbele la modul indicativ - "eşti", "văd", "aud", "scrii" - din prima strofă
ilustrează trăirea reală, verosimilă a eului liric. Verbele din strofa a doua,
aflate la modul conjunctiv, "să nu pot", "să aud", "să ridic", "să zăresc",
sugerează acţiuni posibile, dorinţa neputincioasă a eului liric de a-şi întâlni
iubita.
5. Cele doua mărci lexico-gramaticale, prin care se evidenţiază eul
liric în prima strofă
, sunt:
- prezenţa pronumelor de persoana I singular: “ mea”, "-mă", "-mi";
- prezenţa verbelor la persoana I singular: “(te) văd”, "(te)-aud";
- adresarea directă, realizată prin pronume şi verbe la persoana a II-a
singular: "te", "eşti", "scrii" şi prin vocativul "întunecata mea iubită".
6. Tema iubirii; tema morţii.
7. Semnificaţia unei figuri de stil: “Să mă ridic din pat ca o stafie” este o
comparaţie care sugerează starea emoţională ireală a eului liric, care se
vede ca fiinţă din altă lume, un duh, un spirit.
8. Comentarea versurilor: “Da, e posibil, întunecatul meu iubit,/ să mă
auzi cântând chiar când voi fi murit,/ să mă vezi aieve în cereasca oglind /
şi în părul meu stele să se stingă şi să aprindă”. Ultimul catren al poeziei
reprezintă o adresare directă imaginară a iubitei către eul liric, prin care se
evidenţiază ideea că cei care se iubesc pot comunica şi dincolo de moarte.
Ea îi promite că îi va fi alături pentru vecie, fiind capabilă să depăşească
orice limită în numele dragostei. Epitetul “cereasca oglindă” transfigurează
cerul care devine o cale de comunicare între îndrăgostiţi, chiar dacă
aceştia aparţin unor lumi diferite (cosmic - terestru). Stelele vor străluci ca
prin minune în părul iubitei, iar cântecul sferelor va alina suferinţa celui
rămas singur pe pământ.
9. Semnificaţia titlului: “Remember” înseamnă “aminteşte-ţi”, titlu ce
sugerează îndemnul către neuitarea sentimentului de iubire, a momentelor
frumoase petrecute împreună, proiectând sentimentul în eternitate, dincolo
de moarte.
10. Trăsături ale modernismului:
- intelectualizarea poeziei – ilustrarea în operele literare a unor concepţii
metafizice şi viziuni originale despre lume, viaţa şi univers, viziunea iubirii
şi dincolo de moarte;
- scrierea unor versuri cu literă mică este un procedeu numit
ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei
în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira), o inovaţie
prozodică a moderniştilor

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “O prietenie adevărată nu se poate epuiza prin
uzură şi nici nu poate înceta fiindcă părţile şi-au descoperit la un

moment dat alte gusturi şi alte interese” (Alexandru Paleologu,
"Despre lucrurile cu adevărat importante")

Cred cu tărie că o prietenie adevărată nu se deteriorează din pricina
trecerii timpului şi nici din cauza schimbării caracterului individului ori a
intereselor.

Un prim argument pentru a susţine această idee ar fi faptul că orice
om, inevitabil, se schimbă într-o oarecare măsură, fie fizic, fie psihic, acest
lucru fiind cauzat de împrejurările vieţii. Un prieten adevărat este menit să-
ţi fie alături şi la bine şi la rău, să-ţi dea sfaturi şi să te susţină în tot ceea
ce faci, fără niciun fel de interes sau condiţie. Prietenia nu presupune
jumătăţi de măsură, nu admite motive convenţionale, trebuie să fie o
relaţie solidă, cinstită şi permanentă. Prietenia nu se uzează, ci,
dimpotrivă, se adânceşte, capătă complexitate şi comunicarea este dincolo
de cuvinte. Prietenia înseamnă generozitate şi sprijin permanent,
excluzând cu desăvârşire interesul, egoismul sau invidia.
În altă ordine de idei, dacă doi prieteni descoperă la un moment dat
că nu se potrivesc la gusturi sau au interese divergente, sigur că relaţia se
stinge, dar asta înseamnă că n-a fost o prietenie adevărată, ci numai o
legătură aparentă şi conjuncturală.
În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia lui Alexandru Paleologu,
deoarece, indiferent de urcuşurile şi coborâşurile vieţii, un prieten trebuie
să fie alături necondiţionat, fără a fi influenţat de comportamentul, adecvat
sau neadecvat, al celuilalt.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularităţi ale dramei, prin referire la o operă studiată:

* "Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu
* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu
* "Suflete tari" de Camil Petrescu
* "Iona" de Marin Sorescu
* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga

(Roxana Blănaru)

Varianta 34

Subiectul I (40 de puncte)

(George Coşbuc, "În miezul verii")

1. Sinonime: nesfârşită = infinită; deplin = total; linişte = tăcere; văzduh =
cer
2. Rolul cratimei în versul “Dorm şi-arinii de pe maluri” este acela de a
lega două cuvinte pentru a se rosti fără pauză, într-o singură silabă,
păstrând totodată măsura şi ritmul versurilor.

3. Sens conotativ: *Simţea de departe căldura sufletească a mamei.
*După câteva mustrări din partea părinţilor, Andrei a revenit pe calea cea
bună.
4. Adverb: “Liniştea-i deplin stăpân“
5. Relaţie de opoziţie: "Niciun nor văzduhul n-are/ Foc sub el să mai
ascunză;"
6. Tema: natura ; motivul: vara
7. Comparaţia "Şi e linişte pe dealuri/ Ca-ntr-o mănăstire arsă" are rolul de
a accentua imaginea calmului şi a liniştii care străbate întreaga poezie.
Arşiţa de pe dealuri este asemănată cu atmosfera tăcută şi relaxantă dintr-
o "mănăstire arsă", unde domină tăcerea şi nemişcarea.
8. Finalul poeziei reiterează încremenirea cauzată de arşiţa verii, idee ce
domină întreaga poezie. Natura este moleşită de căldura sufocantă, astfel
încât pare fără viaţă, enumeraţia ”niciun nor”,”nicio pasăre”, “nicio frunză”
accentuează ideea că nimic nu se clinteşte. Atmosfera este apăsătoare,
nemişcarea copleşeşte întreaga fire, iar repetiţia pronumelui “niciun, nicio “
amplifică senzaţia de pustietate. Prozodic, strofa are cinci versuri, dintre
care patru cu măsura de 8 silabe, iar ultimul de 4 silabe, versificaţie tipică
pentru lirica lui George Coşbuc.
9. Titlul “În miezul verii“este sugestiv pentru o zi toridă de vară. Natura
inertă este cuprinsă de un calm şi o linişte surprinzătoare, “e pustiu; şi nu
se’ngână nicio boare”. Nimic nu se mişcă din cauza căldurii dogoritoare,
nici măcar păsările nu aleargă prin văzduh. Poezia lui Coşbuc are un
aspect monografic, în care sunt surprinse elemente ale satului şi dincolo
de acestea, peisajul reprezentat de luncă, vale, câmp, dealuri, întreaga
natură fiind toropită de căldură. Întreaga poezie este dominată de
moliciunea specifică arşiţei copleşitoare într-o zi din "miezul verii".
10. În poezia “În miezul verii“ se manifestă lirismul obiectiv, reprezentat
de verbe şi pronume la persoana a III-a singular, ceea ce argumentează
absenţa directă a eului liric: "nu se'ngână", "e linişte", "dorm", "se revarsă",
"să ascunză", "nu se mişcă".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Transformarea replicilor dialogului în vorbire indirectă
(un fragment
din "Hronicul şi cântecul vârstelor" de Lucian Blaga):

A doua zi la ora 10 mă duc la Bibliotecă. Caut. Cornelia n-a sosit
încă. Mă opresc. Pornesc iar; văd la capătul celălalt destul de depărtat, o
domnişoară. După mişcări, trebuie să fie Cornelia. După ce mă sărută, îşi
arată îngrijorarea faţă de mine, pentru că arăt foarte rău şi încearcă să mă
consoleze, amintindu-mi că în curând ne vom căsători.
Mă mir când aud această veste, însă Cornelia îmi dezvăluie motivul
pentru care s-a dus la Paris: pentru a-şi îndupleca fratele, adică familia, să
fie de acord cu această căsătorie. Ea este dezamăgită că n-a reuşit, fratele

ei susţinând argumentul că sora lui trebuie să-şi termine studiile mai întâi.
Încrâncenată, Cornelia este hotărâtă să ne căsătorim imediat ce ne vom
întoarce în ţară sau imediat ce voi dori eu. Mă enervez, pentru că ea îmi
spusese că pe la începutul lui septembrie va fi la Viena, însă ea se scuză
într-un mod tipic feminin: croitoreasa nu-i terminase rochiile comandate şi
o tot purta cu vorba. De altfel, ea era sigură că nici eu nu voi ajunge la
Viena decât atunci când vor începe cursurile.

(Atenţi! Textul care precedă dialogurile este la persoana I singular, aşadar
transpunerea în vorbire indirectă
păstrează persoana naratorului, adică relatarea celor discutate implică
persoana I, a naratorului-personaj. -
"Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Rolul lui Titu Maiorescu în impunerea unei noi direcţii în literatura
română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin referire la unul
dintre studiile critice de referinţă:
"O cercetare critică asupra poeziei
române de la 1867", "În contra direcţiei de azi în cultura română",
"Comediile d-lui Caragiale", "Eminescu şi poeziile lui".

* Junimea şi Titu Maiorescu
(Ioana - Andera Bogdan)

Varianta 35
Subiectul I (40 de puncte)

(Aron Cotruş, "O, plecările, plecările…")

1. Sinonime: plecare = pornire; margine = capăt, extremitate, limitã;
dorinţă = aspiraţie, năzuinţă; drum = cale, rută, traiectorie;
2. Virgulele din titlul poeziei marchează interjecţia afectivă "O" şi repetiţia
"plecările, plecările", evidenţiind nostalgia eului liric şi prin punctele de
suspensie din final.
3. Pronumele interogativ ce din versul „ce-mi pasã mie unde mã vor
duce trenurile, navele?” introduce interogaţia retorică şi are sens
emoţional, eul liric se vrea nepăsător în ceea ce priveşte cărările propriului
destin, dar trăieşte intens speranţa împlinirii dorinţelor arzătoare, "de foc".
4. Expresii care sã conţinã substantivul „gând”: cãzut pe gânduri; când cu
gândul n-ai gândi; a-şi lua gândul (de la ceva); a-l bate gândul, a-şi pune în
gând; gând la gând;
5. Structuri lexicale care conţin imagini artistice ale zborului: „ca un stol
neobosit de paseri albe”; „suflete, deschide-ţi pentru-nalturi, pentru
depărtări şi vecinicii, aripele!...”
6. Motivul zborului; motivul visului

7. Enumeraţia metaforică „trenurile, navele şi dorinţele” evidenţiază
drumurile incerte ale destinului, nesiguranţa condiţiei poetului în lume.
8. Ultima strofă a poeziei „O, plecãrile, plecãrile” de Aron Cotruş,
sugereazã ideea de desprindere spiritualã şi zborul către eliberarea
interioară a sufletului. către veşnicie: „suflete, deschide-ţi pentru-nalturi,
pentru depãrtãri şi vecinicii, aripele!...”. Inversiunile "ieie-şi", "cruţe-şi",
"scape-le", comparaţia "zborurile/ ca un stol neobosit de paseri albe"
compun o invocaţie cu nuanţă profetică. Eul liric îşi asumă destinul, cu
"drumurile lumii toate", simbolizat de metafora "munţii şi-apele", iar
punctele de suspensie sugerează o prelungire a emoţiei, a gândului plin de
speranţă şi de incertitudine totodată. Scrierea versurilor cu literă mică
marchează ingambamentul, ca modalitate de versificaţie în poezia
modernă ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în
versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira), iar versurile
inegale şi monorima conferă poeziei originalitate.
9. Titlul poeziei lui Aron Cotruş (1891-1961) „O, plecãrile, plecãrile”
sugereazã starea de mâhnire şi melancolie a eului poetic în năzuinţa sa
de a se înălţa spiritual, de a-şi regăsi sinele prin eliberarea sufletului. Titlul
este alcătuit dintr-o repetiţie a substantivului la plural "plecările" precedată
de interjecţia afectivă "O" şi urmată de punctele de suspensie, ca îndemn
la meditaţie asupra iluziilor, speranţelor, incertitudinilor, componente-simbol
pentru destinul artistului.
10. Lirismul prezent în aceastã poezie este subiectiv, deoarece sunt
prezente mãrcile lexico-gramaticale: verbe şi pronume la persoana I: „îmi
pasă”, „mi”, „m-„."ale mele", adresarea directă către propriul suflet,
realizată prin persoana a II-a şi vocativ: "suflete, deschide-ţi […] aripele!…"

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ:
„A aştepta sã culegi altceva dintr-un pământ decât
ce a fost semãnat în el ar fi o copilãrie.”(Mihai Eminescu, Opera
politicã).

Afirmaţia „A aştepta sã culegi altceva dintr-un pământ decât ce a
fost semãnat în el ar fi o copilărie.”este adevãratã şi are legătură cu
educaţia, în sprijinul cãreia aduc următoarele argumente:
Ĩn primul rând, o persoanã care se comportã necivilizat îi provoacã
pe cei din jur sã se comporte la fel, atitudine susţinută şi de proverbe
populare româneşti: „dupã faptã şi răsplată” sau „ce semeni aia culegi”.
Ĩn al doilea rând, educaţia primită în familie este ca un bumerang,
se întoarce cu efect dublu împotriva celor care au ignorat rolul bunei
creşteri. Dacă mama se poartă urât cu bunica, atunci copilul, când va
ajunge la maturitate, va avea aceeaşi atitudine grosolană cu mama sa, de
la care, de altfel, a luat şi exemplul acesta negativ. Sã-ţi imaginezi cã
purtându-te urât cu ceilalţi, ei se vor purta frumos, este „o copilărie”, o

iluzie. Egoismul, nesimţirea, nepãsarea provoacă reacţii identice din partea
celorlalţi.

Un exemplu adus pentru a susţine argumentele de mai sus, este
reprezentat de situaţia în care un elev are o atitudine insolentă şi dã
dovadã de proastã creştere faţã de un profesor, îl determinã pe acesta sã
îi scadã nota la purtare sau sã ia alte măsuri mai drastice, iar copilul
respectiv nu are decât de pierdut.
Ĩn concluzie, afirmaţia lui Mihai Eminescu are aplicabilitate în multe
situaţii, atât în familie cât şi în şcoală funcţionează acest adevăr evident,
că dacă semeni răul, rău va ieşi deasupra, iar dacă semeni virtute, vor
răsări virtuţi.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularitãţi ale comicului de situaţie într-o comedie studiatã:

* "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale
* "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale

(Alexandra Elena Chiriţă)

VARIANTA 36
Subiectul I (40 de puncte)

(Mircea Cărtărescu, „Gemenii”)

1. Sinonime: dificil = mofturos, capricios, susceptibil, exigent, greu de
mulţumit; a explora = a analiza, a cerceta, a studia, a investiga, a urmări;
dispreţui = a desconsidera, a mepriza; a ignora = a omite, a neglija, a
nesocoti
2. Funcţia cratimei: „ce-mi” - cratima leagă două cuvinte, pentru
pronunţarea într-o singură silabă; cratima înlocuieşte vocala "î" care
lipseşte pronumelui (îmi); „ping –pong” - cratima se foloseşte pentru
cuvântul compus, cu nuanţă onomatopeică.
3. Verbele la imperfect „deveneam”, „stam” sugerează starea de
incertitudine, persistenţa atmosferei în care se desfăşoarăå acţiunea.
Timpul imperfect exprimă o acţiune începută şi neterminată, indică un
moment trecut şi aduce cititorul în timpul real deschizând o perspectivå
dinspre trecut spre viitor. Imperfectul realizeazăå o lărgire a orizontului atât
în plan spaţial cât şi temporal.
4. Câmp semantic: timp – „din noapte”, „noaptea”, „serii”, " toată ziua",
"zilnic"
5. În enumeraţia "Deveneam un adolescent dificil, cu bizarerii şi idei
absurde", epitetele au rol caracterizator: "adolescent dificil" numeşte în
mod direct trăsătura de mofturos, năzuros, comunicare anevoioasă cu
personajul; "idei absurde" reliefează indirect gândirea abstractă,
concepţiile originale, cu totul deosebit de ceilalţi adolescenţi.
6. Teme: adolescenţa; autocunoaşterea

7. Calitatea stilului: Textul citat se încadrează în stilul beletristic,
deoarece prin utilizarea imaginilor artistice şi a cuvintelor cu sens figurat se
conturează· imagini plastice în conştiinţa cititorului. Figurile de stil, topica şi
punctuaţia sunt relevante pentru anumite stări afective ale naratorului ce
se transmit pe parcursul operei şi cititorului.
8. Cu fiecare lectură nouă, mai adaugi câteva lucruri la cele pe care le-ai
învăţat; este extraordinar modul în care o carte poate schimba
mentalitatea şi chiar firea unui om. Fiecare carte citită oferă o nouă
perspectivă asupra vieţii, putând revoluţiona gândirea, atitudinea şi
viziunea asupra existenţei, adică o nouă viaţă.
9. Personajul îşi formase o lume a lui, în care intrarea era interzisă, unde
exista o barieră între el şi ceilalţi colegi, pe care îi dispreţuia şi cu care nu
voia să aibă nicio legătură, simţindu-se diferit şi având alte preocupări.
Tânărul adolescent simte dorinţa de a se retrage în sine, fiind plin de
frământări, având o imaginaţie şi o putere de creaţie ce ating forme
maxime. El se simte diferit datorită identificării spirituale cu mari poeţi
europeni şi autohtoni şi se manifestă diferit, întrucât, în pauze, preferă să
umple tabla cu versuri, în loc să joace ping-pong.
10. Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului-
personaj (narator autodiegetic), prin naraţiunea la persoana I şi focalizare
internă ("împreună cu")

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Transformarea replicilor dialogului în vorbire indirectă
(Mihail
Sebastian, „Oraşul cu salcâmi”)

Într-o zi de decembrie, cum se oprise în faţa unei librării, lui Gelu i se
păru că o recunoaşte, oglindindu-se în geamul jumătate îngheţat al vitrinei,
pe Adriana, trecând tocmai strada, spre celălalt trotuar. O recunoscu după
mantou, căci fata îşi ascundea obrazul, voind parcă să-l evite.

Gelu o întreabă pe Adriana de ce fuge şi dacă aceasta îl ocoleşte,
iar fata răspunde afirmativ.

Râse. Avea mâinile încărcate cu diverse pachete şi Gelu trebui să-i ia
câteva, pentru ca să-i poată strânge stânga, pe care ea i-o întindea
grăbită.

Vizibil încurcată, Adriana îi spune ceva despre un secret, dar refuză
să-i dea mai multe detalii. Insistenţele lui Gelu o determină pe fată să-i
reproşeze acestuia, pe un ton uşor iritat, că este indiscret. Promiţând că îi
va explica mai târziu totul, fata se grăbeşte la o întâlnire importantă şi
misterioasă în acelaşi timp. Curios, Gelu o întreabă cu cine, dar răspunsul
devine inutil, căci, în aceeaşi clipă, Cecilia vine spre ei. Fetele schimbă un
mic semn de complicitate şi Cecilia, mirată de prezenţa lui Gelu,
izbucneşte în râs.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Conflictul într-o operă în proză (de factură psihologică) studiată:

* "Moara cu noroc" - nuvelă de Ioan Slavici
* În vreme de război" - nuvelă de I.L.Caragiale
* "Pădurea spânzuraţilor" - roman de Liviu Rebreanu
* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" - roman de
Camil Petrescu

(Andra Ioniţă, Adriana Ciunel şi Ruxandra Bodale)

Varianta 37
Subiectul I (40 de puncte)

(Marin Sorescu, „Am zărit lumina”)

1. Expresii/locuţiuni cu verbul "a duce": a duce tot greul; a o duce
bine/rău; a-l duce mintea; a duce dorul (cuiva); a duce la bun sfârşit (ceva);
2. Sens conotativ: *Ea are un suflet cald. *Purtarea lui mi-a lăsat un gust
amar.
3. Ultima interogaţie “Cum o mai duceţi cu fericirea?” se înscrie în
originalitatea limbajului artistic propriu lui Marin Sorescu, în care nuanţa
uşor ironică se îmbină cu o bonomie plină de delicateţe. Întrebarea banală
"cum o mai duceţi" este îmbogăţită semantic prin alăturarea emoţională a
cuvântului "fericire", o categorie filozofică profund umană.
4. Semnele de punctuaţie în versul: “Nu, dragă, nu te deranja să mă
iubeşti.”; cele două virgule marchează vocativul şi adresarea directă către
fată, "dragă", iar punctul semnifică terminarea enunţului.
5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: verbe şi pronume la
persoana I singular: "Am zărit”, "m-am născut", "să văd", eu”
6. Tema iubirii; motivul luminii
7. Figura de stil din versul "Iar fata aceea, iată/ Se uită la mine cu
sufletul…"; metafora "se uită la mine cu sufletul" sugerează simpatia
spontană a fetei pentru eul liric, o atracţie spre comunicare, un flux afectiv
sincer, neafectat. Metafora este şi o inedită şi surprinzătoare definiţie a
sentimentului de dragoste pură, candidă.
8. Incipitul poeziei exprimă miracolul naşterii, "Am zărit lumina pe
pământ", viziune asemănătoare cu filozofia lui Lucian Blaga (la care
naşterea este "ieşirea în lumină"). Venirea pe pământ a eului liric are un
scop declarat, de un umanism înduioşător, sugerând faptul că-i pasă de
oameni: "Şi m-am născut şi eu/ să văd ce mai faceţi". Şirul de interogaţii
retorice sunt banale, prozaice, stereotipii ale comunicării între oamenii
care, în fond, sunt total dezinteresaţi de răspuns: "Sănătoşi? Voinici?/ Cum
o mai duceţi cu fericirea?". De altfel, în realitatea concretă, răspunsurile
sunt doar simple automatisme, lipsite de sinceritate şi conţinut, de aceea
eul liric consideră că nimeni nu răspunde cu adevărat: "Mulţumesc, nu-mi
răspundeţi." Adresarea directă din interogaţii, realizată prin persoana a II-a,
sugerează dorinţa de comunicare a eului liric cu lumea înconjurătoare,

interesul lui pentru condiţia omului în lume, idei regăsite în mai multe
creaţii ale lui Marin Sorescu ("Iona").
10. Titlul “Am zărit lumina” simbolizează, în relaţie cu textul poeziei,
intrarea eului liric în lumina ce călăuzeşte către viaţă, interesul său pentru
condiţia omului în lume, care se bazează pe o multitudine de întrebări
retorice: "Nu am timp de răspunsuri,/ Abia dacă am timp să pun întrebări".
Eul liric iubeşte viaţa, "îmi place aici", plină de căldură, de lumină şi de
frumuseţe, este încântat de iubire, chiar dacă, uneori, ea este "amară".
10. Trăsături neomoderniste:
- metafore subtile, cu o uşoară ironie bonomă; ("se uită la mine cu
sufletul")
- versuri inegale, măsură variabilă: de la 3 la 12 silabe
- absenţa rimei (rimă albă)

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre iubire: "Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu
este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu - cu toată puterea
şi cu toată fiinţa" (C.Brâncuşi)

Părerea mea despre afirmaţia “Iubirea cheamă iubire şi ea. Nu este
atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată
fiinţa” este că nu reflectă adevărul despre iubire.
Consider că iubirea nu cheamă iubire. Cei ce se căsătoresc din
interes, de exemplu, gândind - ceea ce mulţi cred – cum că iubirea vine cu
timpul şi se instalează între cei ce stau împreună, nu vor cunoaşte
niciodată iubirea adevărată, ci doar o formă de ataşare, de atracţie falsă. O
altă situaţie întâlnită în viaţa reală este atunci când cineva îndrăgostit
puternic speră că şi persoana respectivă o să simtă, în cele din urmă,
acelaşi sentiment. Niciodată nu se întâmplă astfel, aşa că iubirea nu
"cheamă" iubire.

Despre a doua parte a acestei afirmaţii: “Nu este atât de important
să fii iubit, cât să iubeşti tu – cu toată puterea şi cu toată fiinţa”, cred că
este într-un fel eronată. Atunci când iubeşti cu toată fiinţa şi cu toată
puterea, simţi nevoia să fii, la rândul tău, iubit. Părerea mea este că niciun
om nu ar accepta să trăiască alături de cineva care nu-i împărtăşeşte
sentimentele şi că .

Pe de altă parte, adevărul este că nu îţi poţi alege
momentul când te îndrăgosteşti şi dacă te copleşeşte acest sentiment, cel
mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să iubeşti cu toată fiinţa ta şi să nu
îţi fie frică de acest simţământ, pentru altfel nu-ţi vei găsi niciodată sufletul
pereche.

În concluzie, iubirea nu cheamă iubire, este important ca cel de care
te-ai îndrăgostit să îţi împărtăşească sentimentele, însă trebuie să profiţi

de orice ocazie pe care o ai de a te îndrăgosti pentru că altfel, atunci când
îţi vei găsi perechea nu vei şti să o preţuieşti şi o vei pierde.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Imaginea familiei, aşa cum este ea reflectată într-o nuvelă studiată:

* "Moara cu noroc" de Ioan Slavici

(Vlad Costică)

Varianta 38
Subiectul I (40 de puncte)

(Vasile Alecsandri, „Vânătorul”)

1. Sinonime: însoţirea = căsătoria, acompanierea; lasă = rămâne,
persistă; soarbe = respiră; se ridică = se înalţă
2. În versul: "Şi pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire, virgulele
marchează apoziţia metaforică "falnic oaspe", care explică ipostaza
soarelui personificat.
3. Verbe aflate în relaţie de antonimie: "se ridică" # "cade"
4.Verbul la gerunziu “admirând” ce se repeta în strofa a II-a, la începutul
versurilor al doilea şi al treilea subliniază fascinaţia pe care natura o
revarsă asupra eului liric, ilustrând vraja luminilor şi a umbrelor jucăuşe
prin iarba şi florile din poiene: "Admirând jocul luminei pe splendoarele
verdeţii,/ Admirând în umbra caldă florile de prin poiene".
5. Imagini vizuale: “vânătorul pleacă grabnic la a zorilor ivire”; “Vânătorul
la tulpina-i cade-n visuri iubitoare”; florile de prin poiene,/ Şi pâraie
cristaline, şi vultani cu mândre pene".
6. Ritm trohaic, măsura de 16 silabe
7. Personificarea "Valuri limpede […]/ Trec alin pe faţa lumii şi din treacăt
o sărută" sugerează armonia dintre om şi natură, participarea afectivă a
naturii în viaţa omului.
8. Ultima strofă reprezintă o imagine vizuală complexă în care sunt
prezente atât elemente ale naturii, plopul “cu a lui frunză argintie” (epitet
cromatic), cât şi reprezentanţi ai lumii animale (veveriţele, personificate,
care râd de arma lucitoare). În strofă este prezent şi motivul visului,
vânătorul fiind furat de doruri neştiute, la care cugetă aşezat lângă tulpina
plopului. Frumuseţea naturii este copleşitoare, emană o vrajă atât de
puternică, încât vânătorul uită cu desăvârşire scopul pentru care se afla
acolo, de aceea două veveriţe se amuză privind arma care devenise
inutilă.
9. Poezia aparţine genului liric deoarece modul de expunere predominant
este descrierea, eul liric îşi exprimă în mod direct sentimentele, iar în
fragment sunt prezente imagini vizuale şi auditive compuse prin

intermediul unor figuri de stil (“Valuri limpede de aer, ca o mare nevăzută,/
Trec alin pe faţa lumii şi în treacăt o sărută”- epitete, metafore,
personificare).
10. Descrierea este modul de expunere predominant în acest fragment,
deoarece eul liric conturează imagini vizuale ("vultani cu mândre pene"),
auditive ("mii de glasuri sunătoare"), motorii ("Vânătorul pleacă grabnic"),
realizate prin figuri de stil.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Scrisoare despre ce înseamnă să fii onest:

Cluj- Napoca, 29.06.2007***

Dragă George,

Îţi mulţumesc pentru scrisoarea ta. M-am bucurat că ai câştigat
olimpiada la matematică. Te felicit şi sunt sigură că vei ajunge la olimpiada
internaţională. Eu îţi ţin pumnii şi-ţi doresc putere de …exerciţii.
La şcoală mă descurc bine. Colegii sunt extraordinari şi ne ajutăm
reciproc, fiind în acelaşi timp şi prieteni. Ca să-ţi dai seama de relaţiile
dintre noi, elevii de la Colegiul "George Coşbuc", am să-ţi relatez o situaţie
petrecută de curând.

Acum ceva timp, am avut o dispută cu Andrei, colegul meu. El crede
că, în viaţă, onestitatea înseamnă să fii sincer cu tine, însă nu neapărat şi
cu ceilalţi din jurul tău. Mie mi s-a părut că aceasta este o viziune destul de
limitată asupra onestităţii şi a respectului faţă de tine şi de ceilalţi. Eu
consider că, pentru a fi onest cu tine, trebuie să fii de bună credinţă cu toţi
din jurul tău. Această dispută ţine de vreo săptămână, deoarece niciunul
dintre noi nu este capabil să-l convingă pe celălalt că nu are dreptate.
Ceilalţi colegi s-au împărţit în grupe, în funcţie de propria opinie despre
importanţa corectitudinii în comportamentul fiecărui cetăţean. L-am
întrebat şi pe profesorul de filozofie şi el a spus că onestitatea este un
concept filozofic complex iar acesta poate fi privit din mai multe
perspective.

Tu ce părere ai? Aş fi foarte curioasă să-ţi aflu opinia.
Sper să ne vedem curând. Poate dau eu o fugă la tine, la Ploieşti şi
vom putea discuta mai pe larg despre toate lucrurile, inclusiv onestitatea.

Cu drag,
Florina.

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

(Andreea Dincă)

Subiectul al II-lea - altă rezolvare

Cluj-Napoca, 29.06.2007***
Dragă George,

Îţi scriu aceste rânduri pentru a-ţi povesti o întâmplare recentă. Cred
că ţi-l aminteşti pe colegul meu, Andrei, cel cu care am fost în parc în
vacanţa trecută. Ei bine, într-o zi m-a provocat să îi spun părerea mea
despre el, mai ales dacă îl consider sau nu onest.
I-am răspuns că nu şi, pentru a-mi argumenta opinia, i-am adus
aminte o întâmplare din clasa a X-a când, întrebat de doamna profesoară
de matematică dacă şi-a făcut tema, el a răspuns afirmativ, minţind în
acest fel, numai pentru a nu încasa o nota mică. În schimb, colegul nostru
Marius şi-a asumat responsabilitatea pentru faptele sale şi a recunoscut că
nu şi-a scris exerciţiile. Chestionat de doamna profesoară, el a mărturisit
că a preferat să vizioneze derby-ul Steaua-Dinamo din seara precedentă.
Cu toate că a mărturisit adevăratul motiv pentru care nu şi-a făcut tema,
Marius tot a încasat nota 4, dar şi-a respectat principiile morale proprii,
printre care onestitatea.

Recunosc ca nu ştiu ce aş fi făcut în locul lui: aş fi spus adevărul sau
m-aş fi eschivat şi aş fi minţit numai pentru a nu lua o notă mică? Tu cum
ai fi procedat, George ?
Aştept cu nerăbdare răspunsul tău.

Te îmbrăţişez,
Florina.

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Perspectiva narativă într-un roman subiectiv studiat:

*"Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de război" de Camil
Petrescu
* "Patul lui Procust" de Camil Petrescu

(Alina Neacşu)

Varianta 39

Subiectul I (40 de puncte)

(Grigore Alexandrescu, „Suferinţa”)

1. Polisemia verbului "a creşte": *Copilul ei are o condiţie fizică şi psihică
foarte bună şi creşte într-un an cât alţii în doi. *După ce aluatul pentru
cozonac este preparat, trebuie lăsat să crească aproximativ o oră. * Mama
m-a crescut în spiritul adevărului.
2. Versul "Şi negură, şi viscol, şi cer întărâtat" - Virgulele au rolul de a
separa termenii unei enumeraţii, alcătuite din elementele naturii
dezlănţuite.

3. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "zi": zi de zi; de la o zi la alta; a se
crăpa de ziuă; zi şi noapte; peste zi; în plină zi; zi liberă; zile fripte, a munci
cu ziua
4. Conjuncţia căci din versul “Căci astfel e acum viaţa-mi osândită” are
rolul de a introduce o idee explicativă, o concluzie a simţămintelor poetice
exprimate anterior.
5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe la persoana I: “–mi”, “mea”, “
întâlnesc”; adresare directă prin folosirea persoanei a II-a: "te"
6. Teme: natura şi iubirea
7. Comparaţia “La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată,/ Ca tigrul în
pustiuri, o jertfă aşteptând” exprimă puterea agresivă a gândurilor poetice,
care se manifestă în pustiu, precum şi suferinţele provocate de neputinţa
împlinirii iubirii, sentiment sugerat de metafora "valea chinuirii" ce
sângerează de durere.
8. În strofa a treia a poeziei este exprimată durerea profundă a eului
pentru că iubirea este departe. Versul “Încerce acum soarta să-mi crească
suferirea” sugerează ideea că destinul îi este potrivnic şi, odată cu
trecerea timpului, amărăciunea eului liric se amplifică. Pare că şi bestiile
iadului vor să-i provoace frământări din ce în ce mai chinuitoare: “Adaoge
chiar iadul şerpi, furii ce muncesc;”. Comparaţia “Durerea mea e mută ca
deznădăjduirea” şi personificarea “durerea […] mută” evidenţiază o
imagine dezolantă a durerii eului liric şi a pierderii speranţei de împlinire a
iubirii, de a fi alături de persoana iubită. Agonia, sentimentele capătă
valenţe tot mai mari, lucru reliefat prin comparaţia “Durerea mea […]/ E
neagră ca şi ziua când nu te întâlnesc”. În ceea ce priveşte prozodia,
măsura versurilor este de 13-14 silabe, rima încrucişată şi ritmul iambic.
9. Titlul poeziei sugerează tema dominantă şi anume suferinţa provocată
de neputinţa împlinirii cuplului erotic. Titlul reprezintă un substantiv
articulat, ce exprimă deznădejdea devoratoare şi adânceşte sufletul în
întuneric. Suferinţa sfâşietoare este cauzată de neîmplinirea idealului de
iubire şi de permanentele dezamăgiri din viaţă: “Încerce acum soarta să-mi
crească suferirea;”, “o lungă agonie”, cuvinte înscrise în câmpul semantic
al "suferinţei".
10. Agonia, durerea, mânia interioară provocate de imposibilitatea iubirii
eului liric este în armonie cu natura dezlănţuită. Fenomenele ce pot
distruge totul în calea lor - “Îmi place a naturii sălbatică mânie,/ Şi negură,
şi viscol, şi cer întărâtat"-, se află în concordanţă deplină cu starea
interioară devastatoare a eului liric: "Şi tot ce e de groază, ce e în armonie/
Cu focul care arde în pieptu-mi sfâşiat.”
Gândurile eului liric, întunecate de suferinţa profundă, se află în
căutarea unui mijloc prin care să-şi îndeplinească idealul de iubire şi să
facă lunga agonie să dispară. Reacţia poetică este asemenea unui tigru
care îşi caută prada: “La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată,/ Ca

tigrul în pustiuri, o jertfă aşteptând”. Jertfa sângerândă intră în concordanţă
cu durerea şi convulsiile din sufletul eului liric: “Şi prada îi e gata…De
fulger luminată,/ Ca valea chinuirii se vede sângerând”. Poetul foloseşte
elementele din natură pentru a contura mai sugestiv profunzimea şi
intensitatea sentimentelor erotice.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre devotament:
"Iubim mai mult pentru ceea
ce dăm decât pentru ceea ce ni se dă - şi mai ales pe aceia pentru
care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil,
nu are altă cauză" (Garabet Ibrăileanu)

Sunt de acord cu ceea ce afirmă G. Ibrăileanu: “Iubim mai mult
pentru ceea ce dăm decât pentru ceea ce ni se dă – şi mai ales pe aceia
pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil,
nu are altă cauză”, deoarece devotamentul, credinţa, încrederea, iubirea
faţă de o persoană dragă, căreia îi pot deschide un drum în viaţă, pe care
o pot ajuta, învăţa sau care încearcă să-mi ofere mie ceea ce este mai
bun, are o importanţă deosebită.
În ceea ce priveşte iubirea mamei pentru copil, nu există devotament
mai puternic, întrucât o mamă este dispusă a face orice sacrificiu pentru
copilul ei, îşi dedică viaţa acestei cauze şi acestei făpturi. Deşi este o
mamă foarte severă, personajul Vitoria Lipan din romanul “Baltagul”, de
Mihail Sadoveanu, îşi creşte copiii, pe Gheorghiţă şi pe Minodora, conform
tradiţiilor creştineşti, încearcă să facă ceea ce este mai bun pentru ei, îl
sprijină pe Gheorghiţă în formarea personalităţii de la adolescenţă la
maturitate.

În al doilea rând, dacă îmi ajut prietenii apropiaţi sau pe cineva la
care într-adevăr ţin, dacă sunt dispusă a face anumite sacrificii pentru
respectivele persoane, împlinirea şi bucuria sufletească sunt mult mai mari
decât în cazul în care mie mi se oferă un sprijin.
În concluzie, devotamentul pentru o cauză sau faţă de o persoană
are o semnificaţie specială, idee susţinută şi de autorul G. Ibrăileanu.
Loialitatea face parte din categoria valorilor morale care ar trebui
respectate de fiecare individ în parte.

(Mariana Claudia Drăguţ)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Imaginea familiei, aşa cum se reflectă într-un roman de după al Doilea
Război Mondial studiat:

* "Moromeţii" de Marin Preda

Rezolvare varianta 4 Limba Romana

Varianta 4
SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sintagma “deolaltă amândoi” pare a fi un pleonasm, întrucât cele două cuvinte
sunt apropiate ca sens. Eul liric foloseşte această alăturare a cuvintelor pentru a
accentua distanţa dintre cei doi îndrăgostiţi, imposibilitatea împlinirii cuplului
erotic: “tot mai departe, deolaltă amândoi”.
2. În versul “Departe doară luna cea galbenă - o pată”, linia de pauză se
foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia explicativă “o pată”,
referitoare la “luna cea galbenă”. Linia de pauză are rol stilistic, deoarece atrage
atenţia şi asupra atitudinii afective a eului liric, marcând totodată intonaţia
deosebită ce exprimă admiraţia. Linia de pauză poate fi pusă aici şi înaintea unei
comparaţii asindetice (care nu e introdusă prin adverbul “ca” - cf. “IOOP” -
Academia Română).
3. Sinonime: tot = întreg, mult, continuu; un pâlc = un stol; pierzându-se =
depărtându-se, dispărând; suferitoare = triste, chinuitoare;
4. Sens denotativ: Îmi place să mă dau pe gheaţă iarna.
Sens conotativ: El are o inimă de gheaţă şi de aceea a rămas fără prieteni.
5. Figuri de stil:
*“Oceanul cel de gheaţă” – metaforă ce simbolizează imposibilitatea împlinirii
sentimentului de iubire, ca ideal al eului liric.
*“luna cea galbenă” – epitet cromatic, ce ilustrează tristeţea astrului tutelar, ca
martor tăcut al iubirii pierdute.
6. Mărci lexico-gramaticale:
- verbe şi pronume la persoana întâi: “noi”, “mi-aduc aminte”, “mi-apare”, “mă –
ntunec”, “îngheţ”;
- vocativul “iubito”;
- adresarea directă - prezenţa persoanei a II-a singular: “tu”, “te pierzi”.
7. Versurile sunt lungi, având măsura de 13-14 silabe şi rima împerecheată.
8. Caracteristici ale poezie romantice:
- tema iubirii;
- sentimente romantice ale eului liric: nefericire, tristeţe, melancolie provocate de
imposibilitatea iubirii;
- spaţiul cosmic este simbolizat prin cadrul nocturn, în care luna şi stelele sunt
motive romantice
- contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice reverberaţii în
sensibilitatea eului liric.
9. Titlul “De câte ori, iubito…” este reluat în incipitul poeziei pentru a accentua
suferinţa provocată de rememorarea clipelor de fericire pierdută. Vocativul
“iubito” constituie tânjirea disperată a eului liric, iar punctele de suspensie
prelungesc, parcă, într-un timp nedefinit, sentimentul de melancolie. Structura
“de câte ori” exprimă frecvenţa amintirii, neputinţa eului liric de a uita fericirea
trecută şi devenită acum “ocean de gheaţă”.

Fără iubită, eul liric se simte “din ce în ce mai singur”. Iubirea lor este neîmplinită
şi se eternizează prin starea de dorinţă.
10. Incipitul poeziei reia titlul, “De câte ori iubito…”, exprimând suferinţa eului liric
la amintirea iubirii trecute, care are efect dezolant asupra sensibilităţii poetice,
simbolizat prin metafora “oceanul cel de gheaţă” care-i chinuie sufletul.
Revenirea iubirii, sugerată prin epitetul metaforic şi cromatic “bolta aurie”, este
imposibilă, întrucât la orizont nu se arată nicio stea, ca simbol al deznădejdii.
Luna, ca astru tutelar şi martor al fostei iubiri, este palidă de tristeţe, ipostază
exprimată prin epitetul cromatic “luna cea galbenă” şi prin apoziţia explicativă “o
pată”.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

Pârâul Rece, 29.06. 2007 ***

Dragă Carmina,

Mă aflu în tabăra de la Pârâul Rece, unde îmi petrec o săptămână din vacanţa
de vară, împreună cu un grup de colegi. Totul aici este minunat, vremea este
superbă şi am parte de relaxarea mult dorită.
Programul nostru îmbină divertismentul cu normele riguroase pe care trebuie să
le respectăm. Profesorii sunt toleranţi şi ne implică în activităţi ludice plăcute şi
interesante. Ieri am organizat un picnic la poalele muntelui. şi a fost cu adevărat
încântător. Mi-am făcut mai mulţi prieteni din oraşe diferite şi mi-aş dori foarte
mult să păstrez legătura cu ei şi să-i invit la noi la Bucureşti, ca să-i cunoşti şi tu.
Pe lângă atâtea lucruri frumoase, să ştii că există şi dificultăţi. Cel mai greu îmi
este cu trezitul matinal, dar sper că mă voi obişnui şi cu acest impediment. Ţi-
aduci aminte că atunci când eram mici ne trezeam cu noaptea în cap, ca să ne
ducem la grădiniţă şi să ne jucăm împreună?
Tu ce mai faci? Ce noutăţi s-au petrecut în grupul nostru?
Abia aştept să ne vedem şi să-ţi povestesc în amănunt programul taberei şi
câteva mici secrete.

Te îmbrăţişez cu drag şi cu prietenie necondiţionată,
George/ Georgiana

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia unui personaj principal dintr-un roman subiectiv:
* Ştefan Gheorghidiu (”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de
Camil Petrescu)
* George Demetru Ladima (”Patul lui Procust” de Camil Petrescu)
* Allan (”Maitreyi” de Mircea Eliade)

(Ioana Andreea Bogdan)

Varianta 40
Subiectul I (40 de puncte)

(Emil Brumaru, "Astenie")

1. Expresii/locuţiuni: a fi casa casă şi masa masă; a face casă bună
cu cineva; casă de piatră; a fi om de casă; a fi înalt cât casa.
2. Folosirea virgulei: Ca semn de punctuaţie, virgulele din primul
vers marchează o explicaţie cu nuanţă apoziţională: "Vorbiţi încet, sau
poate chiar în şoaptă".

3. Sinonime: vis = reverie, contemplaţie; intrare = pătrundere, acces;
fraged = delicat, fin; a înfăşura = a acoperi, a învălui.
4. Valoarea expresivă a conjuncţiei "căci" (din structura:"Căci va
pleca"): Conjuncţia "căci" are valoare concluzivă, sintetizând ideile poetice
exprimate în strofele anterioare.
5. Două trăsături a ale lirismului subiectiv: Folosirea pronumelor şi
verbelor la persoana I: "sunt", ,,îmi lunecă”, ,,mele”, ,,o să rămân”, ,,îmi’’,
,,să surâd’’, precum şi prezenţa imperativului ,,vorbiţi”.
6. Ritmul şi măsura versului ,, Intrarea lui în vis e-ngăduită”:
măsura 12 silabe, ritmul iambic
7. Epitetul în inversiune "lirica fiinţă" ilustrează sensibilitatea
excesivă a sufletului poetic, sintagma poate fi considerată o sugestivă
definiţie a poetului.

8. Prima strofă a poeziei exprimă starea de oboseală intensă a eului
liric:,,Vorbiţi încet, sau poate chiar în şoaptă”. Neputinţa comunicării îi
provoacă o stare de moliciune sugerată de comparaţia "sunt neputincios
ca mătasea". Trăirea interioară este intensă, "Doar sufletul îmi lunecă prin
casă", ca şi aşteptarea obositoare de revigorare a relaţiei cu lumea
înconjurătoare. Mărcile lexico-gramaticale atestă lirismul subiectiv prin
pronumele şi verbele de persoana I: ,,îmi", "sunt", precum şi prin
imperativul "vorbiţi". Expresivitatea versurilor este ilustrată de verbele la
prezentul gnomic (etern), -,,sunt neputincios”, ,,sufletul îmi lunecă”,
,,sufletul aşteaptă’’- ce ilustrează continuitatea stării de oboseală, însoţită
de slăbiciune fizică ,,doar sufletul îmi lunecă prin casă”.
9. Titlul sugerează starea de oboseală intensă şi prelungită, însoţită
de slăbiciune fizică, de scădere a capacităţii de receptare a lumii
înconjurătoare. "Neputincios ca o mătasă", eul liric se simte lipsit de
energie, "doar sufletul îmi lunecă prin casă", simptome sigure ale unei
"astenii" accentuate.

10. Versul "Azi sunt neputincios ca o mătasă" este reluat şi
modificat în finalul poeziei: "Azi sunt ca o mătasă". Sensul cu nuanţă
negativă din prima strofă, când poetul-actant este incapabil de comunicare

("neputincios"), capătă un înţeles benefic, starea lirică sugerând delicateţe,
gingăşie, împăcare cu sine.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Scrisoare despre iubire:

Timişoara, 29.06.06***
Dragă Horaţiu,

Am fost plăcut impresionată de ultima ta scrisoare şi iată că
m-am hotărât şi eu să–ţi scriu pentru a-ţi povesti despre noul meu
coleg de clasă, Ştefan. În primul rând, să-ţi dezvălui care a fost
prima impresie , dar mai ales să-ţi relatez ce am vorbit cu el.
Prima lui zi de şcoală în oraşul nostru a fost foarte agitată din
cauza mutării lui la bunici şi asta l-a făcut să se simtă puţin
dezamăgit. Însă, la şcoală, s-a simţit bine alături de noii colegi, a fost
primit cu multă căldură, dar şi curiozitate. Sincer, la început nu mi se
păruse prietenos, stătea retras şi circumspect, deoarece nu
cunoştea pe nimeni, dar pe parcurs impresia mea despre el s-a
schimbat. Am vorbit cu el despre hobby-urile lui, s-a comportat
manierat şi a ştiut să se facă plăcut şi ascultat. După câteva zile, la
ora de română am fost în aceeaşi grupă de lucru şi tema lucrării
noastre, pe lângă prietenie şi relaţiile umane, a fost iubirea, temă
aleasă de noi, întrucât ni s-a părut interesantă.
Amândoi voiam să ne cunoaştem mai bine şi eu am început
discuţia prin a-i explica ce reprezintă pentru mine iubirea, că este
sentimentul cel mai înălţător pe care-l poate simţi omul. Uimit de
patetismul meu, Ştefan m-a întrebat dacă sunt îndrăgostită şi
vorbesc din experienţă proprie. Ei bine, Horaţiu, am simţit că mi-au
luat obrajii foc şi probabil că m-am înroşit foarte tare atunci când am
negat cu vehemenţă. El s-a uitat lung la mine şi apoi mi-a destăinuit
că şi pentru el sentimentul de iubire este unic, dar trebuie dublat de
raţiune, deoarece orice dragoste oarbă, deci nemotivată, susţinea el,
nu durează prea mult. Apoi am notat câteva idei pentru lucrarea
noastră de grup, dar rămăsesem amândoi cu un fior lăuntric greu de
explicat. Crezi că sunt în pericol să mă îndrăgostesc? Dar el?
De-abia aştept să vin la Piteşti ca să vorbim şi să-ţi povestesc

ce-a mai fost...

Cu drag,
Ioana.

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Perspectiva narativă într-un roman obiectiv studiat:

* ,,Mara” de Ioan Slavici
*,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu.
* ,,Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu
* ,,Ion” de Liviu Rebreanu
* ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu
* "Moromeţii" de Marin Preda

(Monica Radu şi Diana Dumitrescu)

Varianta 41
Subiectul I (40 de puncte)

(Ana Blandiana, "Contratimp")

1. Antonime: desculţe # încălţate: *Cizmele încălţate de ea erau primite
cadou.

obeze # slabe: *Majoritatea fetelor şi-ar dori să fie slabe, ca să se

facă manechine.
2. Formele niciun şi nici un:
niciun: *Niciun copil nu are media zece la matematică.
nici un: *Nu am nici un prieten, nici mai mulţi.
3. Câmpul semantic al cărţii: "alfabetul", "unei limbi", "voi citi", "semne"
4. Familia lexicală a cuvântului "zăpadă": zăpadă, a înzăpezi, înzăpezit,
înzăpezire, a deszăpezi, deszăpezit, deszăpezire.
5. Tema condiţiei poetului, motivul cărţii
6. Mărci ale eului liric - Pronume şi verbe la persoana I singular: "mă uit",
„mei” , „îmi”, "nu înţeleg", "voiam", "să spun"
7. Figură de stil: „Durerea mersului” este o metaforă personificatoare şi
semnifică, în viziunea poetei, durerea profundă cauzată de trecerea
ireversibilă şi implacabilă a timpului.
8. Calităţi particulare ale stilului: *Armonia (muzicalitatea) este dată de
sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul, fiind ilustrată în poezie prin
versurile inegale şi absenţa rimei, ceea ce amplifică eufonia lirică. *Fineţea
stilului se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod
subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul sau
interlocutorul să descopere esenţa comunicării.
9. Răspunsurile la întrebări abstracte despre harul poetic şi creaţia lirică,
despre trecerea timpului vin adesea prea târziu, atunci când dezamăgirea
a pus deja stăpânire pe artist şi interesul s-a diminuat vlăguit de aşteptare:
"Niciun răspuns nu se naşte/ Decât când nimeni nu mai are/ Nevoie de el".

Timpul capătă proporţii hiperbolizate, clipele sunt obeze şi par "ani şi anii
epoci". Scepticismul poetei este accentuat în finalul poeziei de o tristeţe
sfâşietoare, ultimele versuri conţinând un verdict amar, până şi întrebarea
care aştepta răspunsul s-a stins: "Şi întrebarea care-l aştepta/ A murit."
10. Titlul este reprezentativ pentru întreaga poezie, deoarece poeta
construieşte discursul liric pe două valenţe ale cunoaşterii, aflate în
contratimp: întrebarea şi răspunsul. Din perspectivă temporală, textul
liric reflectă un trecut plin de confuzii ("Mă uit în trecut şi nu înţeleg"),
perioadă din care îşi aminteşte doar rănile sufleteşti, şi un prezent sumbru
care exprimă eşecul definitiv în cunoaştere: răspunsul nu mai vine şi chiar
întrebarea care-l aştepta a murit.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre iubire
: "Numai cu inima poţi vedea lucrurile
corect, ceea ce este esenţial este invizibil pentru ochi" (Antoine de
Saint-Exupéry

Afirmaţia "Numai cu inima poţi vedea lucrurile corect, ceea ce este
esenţial este invizibil pentru ochi" este cât se poate de adevărată din
punctul meu de vedere, întrucât ochii percep numai ceea ce este la
suprafaţa lucrurilor sau fiinţelor, dar numai cu inima, cu un simţ aparte, poţi
să "vezi" şi dincolo de aparenţe.
Consider că iubirea este cel mai emoţionant şi pur sentiment
existent în viaţa oricărui om şi poate apărea oricând şi la oricine, pentru că
nu are limită de vârstă. Cu toate acestea, când suntem atraşi de o
persoană, cred că mai întâi observăm îmbrăcămintea, ţinuta, atitudinea şi
chiar capacitatea de comunicare. Foarte târziu, după trecerea unei
anumite perioade, începi să simţi un flux care poate fi seducător sau,
dimpotrivă, nefast. Intuiţia omului este o trăsătură foarte importantă şi cred
că, de cele mai multe ori, ghidarea după instincte nu dă greş, fie că se
referă la o decizie, fie că se referă la o persoană.
În altă ordine de idei, oamenii s-au îndepărtat de natură, de
miracolele fascinante care aduc relaxare şi emoţie estetică în sufletul
oricui. De câte ori nu trecem nepăsători pe lângă un peisaj încântător, pe
lângă un pom cu mugurii gata să plesnească şi ochii nu remarcă nimic?…
Numai sensibilitatea inimii poate face omul să vibreze la misterele firii, să
se bucure de o floare, o pasăre, un fir de iarbă…
În concluzie, numai cu inima poţi pătrunde esenţa lucrurilor, acolo
unde privirea nu poate ajunge.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia unui cuplu de personaje dintr-un roman de tip obiectiv
studiat:

*Mara şi Persida - romanul "Mara" de Ioan Slavici
* Felix şi Otilia - romanul "Enigma Otiliei" de George Călinescu

(Ana-Maria Enăchescu)

Varianta 42
Subiectul I (40 de puncte)

(Ana Blandiana, "De ce nu m-aş întoarce printre pomi?")

1. Polisemia cuvântului "a întoarce": *Mâine se va întoarce de la Călăraşi.
*Şi-a întors cămaşa pe dos. *Toţi cei aflaţi în curtea liceului au întors capul
după Mihaela.
2. În versul: „Frunzelor, păsărilor, peştilor” virgula marchează o
enumeraţie
3. Cuvinte bisilabice: „Vântul”, „frunze”, „pradă”, „icre”
4. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a lăsa": a lăsa baltă, a lăsa în pace, a
lăsa în voie, a lăsa rece;
5. Imagini artistice: „arborii chirciţi de vântul fierbinte”, „stolurile de frunze”
6. Tema naturii, motivul frunzelor
7. Figură de stil: Prin folosirea comparaţiei personificatoare „ţipă ca
păsările” poeta compară frunzele cu nişte stoluri de păsări, iar foşnetul
acestora sunt asemănătoare ciripitului păsărelelor.
8. În ultimele trei versuri ale poeziei, poeta exprimă o idee îmbogăţită cu
idei filozofice profunde privind unicitatea sufletului omenesc, ce nu se
poate multiplica. Prin interjecţia afectivă „O” se sugerează miracolul pe
care-l trăieşte poeta, atunci când conştientizează că sufletul, spre
deosebire de trup, nu poate să lase dovezi concrete pe pământ, nu poate
să nască urmaşi: „Trupul meu poate să nască urmaşi,/ Sufletul meu
niciodată.”
9. Prin titlul „De ce nu m-aş întoarce printre pomi?”, Ana Blandiana
exprimă dorinţa puternică de a se întoarce la origini, de a se bucura de
frumuseţile naturii, creând un cadru rustic, unde frunzele personificate sunt
asemenea unor stoluri şi „ţipă ca păsările”. Poeta vede natura ca pe un loc
unde poate să se descarce de sentimentele apăsătoare, „unde mă pot
rostogoli plângând”, predându-se deplin „frunzelor, păsărilor, peştilor”, în
această "mare" minunată, care este o metaforă pentru viaţă.
10. Calităţi particulare ale stilului: *Armonia (muzicalitatea) este dată de
sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul, fiind ilustrată în poezie prin
versurile inegale şi absenţa rimei, ceea ce amplifică eufonia lirică. *Fineţea
stilului se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod
subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul sau
interlocutorul să descopere esenţa comunicării, adică folosirea cuvintelor
cu sens conotativ, prin utilizarea figurilor de stil, cum ar fi: metafora

„stolurile de frunze”, epitete personificatoare „frunzele[..] nebune”, „soarele
aspru”

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre familie: "Familia e temelia vieţii sociale"
(Ioan Slavici)

Întreaga creaţie a lui Ioan Slavici este o pledoarie pentru echilibru
moral, pentru fericire prin iubirea de oameni, pentru păstrarea armoniei în
familie, reper etic esenţial, iar orice abatere de la aceste principii este grav
sancţionată de autor.
Un prim argument în susţinerea afirmaţiei lui Ioan Slavici - „Familia este
temelia vieţii sociale” - ar fi faptul că familia a constituit întotdeauna un
spaţiu de viaţă al împlinirii celor mai profunde aspiraţii omeneşti de fericire
şi de armonie, al bucuriei de a aduce pe lume urmaşi, al clipelor fascinante
petrecute alături de cei dragi.
De asemenea, consider că, purtătoare a valorilor etice şi spirituale ale
societăţii, familia deţine un rol important în educarea şi dezvoltarea unui
copil. În familie se formează cele mai importante deprinderi de
comportament, cum ar fi respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa
în vorbire şi atitudini, cumpătarea, grija faţa de lucrurile încredinţate,
principii prezente şi în concepţia lui Slavici.
În altă ordine de idei, întreaga societate este organizată pe familii
oriunde în lume şi în orice epocă. De aceea este o legătură intrinsecă între
familie şi societate, una determinând-o pe cealaltă în egală măsură.
Scriitorul francez Balzac susţinea că dacă între membrii unei familii relaţiile
sunt degradate, atunci întreaga societate este viciată, idee ilustrată şi de
George Călinescu în romanul "Enigma Otiliei".
În concluzie, argumentele aduse pledează pentru susţinerea concepţiei
că familia este unul dintre factorii principali care se preocupă de educaţia
omului, de împlinirea acestuia pe plan spiritual, ce exercită asupra oricărui
membru o stare de bine, contribuind la succesele acestuia, atât în plan
profesional cât şi sentimental.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Raportul dintre timpul cronologic şi cel psihologic, ilustrat într-un
roman de tip subiectiv studiat:

* Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil
Petrescu
* "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
* "Maitreyi" de Mircea Eliade

(Alina Ergoveanu)

Varianta nr. 43

Subiectul I (40 de puncte)

(Grigore Alexandrescu, "Frumoasă e natura")

1. Sinonime: plãcut = agreabil, încântător ; neîmblânzită = neîndurãtoare,
crudă; durere = chin, tristeţe, suferinţă; misteruri = enigme, taine
2. Formele niciun/nici un: *Nu a venit niciun elev la şcoalã. N-a dat niciun
telefon astăzi. *Nu a cumpãrat de la magazin nici un creion, nici două.
*Pentru tema la română nu ajunge nici un caiet, nici două, va trebuie să
cumpăr vreo cinci caiete.
3. Sens conotativ: *Trăim abia dimineaţa iubirii noastre şi de aceea
suntem atât de înflăcăraţi. *De îndatã ce s-a angajat, şi-a luat zborul din
casa părintească.
4. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "putere" : putere de înţelegere,
putere de convingere, a fi în putere, a-i sta cuiva în putere, putere de
cumpãrare, a fi la putere.
5. Tema iubirii şi a naturii, motivul visului
6. Mărci ale eului liric: “nu-mi place” –pronume; “nu cer”-verb
7. Figură de stil: "al undei murmur melodios" inversiune şi personificare,
sugerând natura participativă care se emoţionează alături de eul liric la
trăirea intensă a sentimentului de iubire.
8. Trăsături romantice:
- natura umanizată reuneşte cele douã planuri, uman-terestru cu cel
universal-cosmic: "Şi roua şi zefirul, şi floarea şi verdeaţa"; “iluzii îngereşti”,
conturând un peisaj feeric.
- intensitatea sentimentului de iubire, văzută ca miracol: "misteruri de
amor"
- motivul visului
9. Conjuncţia adversativã “dar” din primele douã strofe are rolul de a
sublinia sentimentul îndrãgostitului şi trãsãturile persoanei iubite, care este
mai presus de orice frumuseţe a lumii; "Dar lumea nimic n-are ca tine de
frumos" // "Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire".
10. Sugestia textului liric este ilustrată prin multitudinea figurilor de stil şi a
procedeelor artistice: personificări ("al undei murmur", "vântul îţi şopteşte"),
frecvenţa epitetului "dulci" ("sunt dulci ale doritei suvenire", "nu e nimic
dulce ca dulcea ta zâmbire"), metafore ("misterul de amor", "suflet pe
pasurile-ţi zbor")

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre familie:
“Deşi nu devotamentul provoacã
iubirea, fiind mai degrabã un efect, el este esenţial în menţinerea
neştirbitã a acesteia. În absenţa devotamentului, iubirea este expusă
riscului degradãrii şi, în cele din urmã, dispariţiei.” ( Liviu Antonesei.
"Despre dragoste")

Afirmaţia lui Liviu Antonesei este plinã de înţelepciune. Consider cã
dragostea nu apare din dorinţa de a fi devotat unei anumite persoane, dar
fãrã acest devotament relaţia de iubire nu poate rezista în timp.
Un prim argument în susţinerea acestei concepţii este că, atunci
când iubeşti, te dăruieşti în totalitate persoanei dragi, faţă de care
dovedeşti credinţă şi fidelitate. Încrederea în partener este o altă condiţie
necesară în menţinerea cuplului, gelozia şi suspiciunea sunt duşmani
siguri care ucid iubirea.

În altă ordine de idei, devotamentul faţă de persoana iubită este o
dovadă certă a dragostei pe care i-o porţi şi poate salva oricând relaţia,
dacă tactul, răbdarea şi înţelegerea se manifestă cu pricepere. Un
exemplu grăitor este cuplul Persida-Naţl, a cărui relaţie s-a degradat din
cauza comportamentului deplasat al bărbatului şi care este salvată prin
dragostea plină de îngăduinţă şi înţelepciune cu care femeia l-a înconjurat,
chiar dacă i-a fost teribil de greu.
În concluzie, devotamentul este esenţial în menţinerea neştirbită a
sentimentului de iubire, altfel, ea se degradează şi, în cele din urmă, se
stinge.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia unui cuplu de personaje dintr-o comedie studiată:

*Zaharia Trahanache şi Nae Caţavencu - cuplu de politicieni - din
comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale

Varianta 44
Subiectul I (40 de puncte)

(Alexandru Philippide, "Exerciţiu")

1. Sinonime: privelişte = peisaj; ciudată = neobişnuită, bizară, stranie;
naivă = copilăroasă, inocentă; plesnite = fisurat, crăpat, ciobit
2. În structura “se sparge-n ceafa zării” cratima este utilizată pentru a ţine
locul vocalei “î” şi pentru a se pronunţa într-o singură silabă, păstrând
astfel măsura şi ritmul versurilor.
3. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a trece": a trece clasa; a trece cu
vederea; a trece la fapte; a trece hopul
4. În poezie se manifestă prezentul gnomic (etern) pentru a sugera
permanentizarea sentimentului de admiraţie a eului liric pentru veşnicia şi
încremenirea naturii.
5. Imagini artistice: “Spinii pe deal sunt mari ca nişte plopi”- imagine
vizuală; "au trecut leproşi cu zurgălăi"- imagine auditivă
6. Teme: natura şi timpul

7. Comparaţia “Priveliştea-i ciudată şi naivă/ Ca hărţile cu case şi copaci”
sugerează imaginea copilăroasă pe care o are peisajul admirat de eul liric.
Tot ceea ce se poate zări împrejur seamănă cu nişte case înconjurate de
copaci, desenate parcă de un pictor naiv.
8. Ultimele şase versuri ale poeziei constituie o descriere stranie a
naturii, îmbinând planul terestru cu cel cosmic: nourii au "chip de păsări" şi
plutesc deasupra înalţilor plopi, iar vântul tăios "se târâie prin văi".
Priveliştea bizară este "strâmbă", cerul stă "vertical", iar soarele are "chip
de bubă rea". Imaginea asfinţitului din finalul poeziei este realizată printr-o
metaforă personificatoare cu totul originală, soarele "se sparge-n ceafa
zării, peste deal".
9. Titlul sugerează un "exerciţiu" poetic, o activitate constantă desfăşurată
în scopul de a-şi forma deprinderea scrisului, de aceea imaginile par
stângace, priveliştea e strâmbă, norii au chip de păsări, iar soarele este ca
o bubă rea, întregul peisaj fiind realizat ca o pictură naivă, sau un desen
făcut de copil.
10. Registrul stilistic este bogat şi variat, alcătuit din îmbinarea
arhaismelor ("burg", "mucava") cu neologismele ("perspectivă", "vertical")
şi cu cel popular ("bubă rea", "zurgălăi", "se târâie").

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre educaţie:
"Copilul nu datoreşte părintelui
viaţa, ci creşterea" (Nicolae Iorga)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicola Iorga şi consider că a da
naştere unui copil este un miracol, dar a creşte un copil este un proces
complex şi de durată, care presupune efort şi dragoste.
Mai întâi, copilul nu este cel care decide venirea sa pe lume, ci
părinţii lui, în consecinţă acesta nu trebuie, neapărat, să le fie recunoscător
pentru viaţa pe care a primit-o. Creşterea unui copil nu înseamnă numai
hrană şi îmbrăcăminte, ci presupune o relaţie spirituală profundă, o
comunicare sinceră şi mai ales o atentă şi constantă preocupare pentru
educaţia lui. Preceptele, sfaturile pe care părinţii le dau copiilor sădesc
principii solide care formează, în cele din urmă, o personalitate puternică,
un caracter viguros.

Un alt argument în favoarea afirmaţiei este acela că un copil
abandonat de părinţii naturali şi crescut într-o familie care l-a adoptat
trebuie să fie recunoscător acesteia din urmă, care s-a preocupat de
formarea personalităţii sale şi de asigurarea unui viitor în societate.
În concluzie, tot ceea ce un copil poate şi trebuie să facă este
reprezentat de mulţumirea acestuia faţă de părinţii care s-au străduit
pentru creşterea şi educaţia lui.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Raportul realitate-ficţiune, ilustrat într-o nuvelă istorică studiată:

* "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi

(Andra Ioniţă)

Varianta 45
Subiectul I (40 de puncte)

(Octavian Goga, "Amurg")

1. Sinonime: foaie = frunză; a curge = a cădea; noroc = şansă, izbândă; a
se fărâma = a se distruge, a se zdrobi
2. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a cădea": „a cădea la examen”; „a cădea
la pat”; „a-i cădea cu tronc”; „a cădea cerul pe cineva”;
3. Sens conotativ: *În amurgul vieţii oamenii devin mai înţelepţi şi mai
răbdători. *Culoarea deschisă a pereţilor înveselesc încăperea. * La primit
cu braţele deschise. După multe ezitări, Mihai şi-a deschis, în sfârşit,
sufletul.
4. Verbele la conjunctiv exprimă dorinţa eului liric de a-şi împlini iubirea,
aspiraţia către posibila fericire fiind ilustrată printr-o interogaţie retorică, în
care verbele proiectează sentimentul într-un viitor nedefinit, într-un cândva
nesigur: "să ne plouă", "să oprim", „să oprim căderea lor”, „să le culeagă”,
„să le-mpartă”.
5. Rima încrucişată; măsura de 7-8 silabe
6. Tema iubirea, natura; motive: visul, plânsul
7. Planul interior/ planul exterior: "Amurg" poate fi considerată atât o
poezie dedicată anotimpului toamna, prin cadrul exterior al naturii, dar este
şi un sugestiv tablou al sufletului, un plan interior al trăirilor eului liric, care
se află la răscruce, între două etape ale vieţii. În primele trei strofe
predomină elementele de pastel, cu discrete sugestii pentru planul interior
al trăirilor: "Frate bun mi-a fost copacul", "s-a mai dezlipit o foaie, / Mi s-a
mai fărmat un vis". Dezamăgirea căderii frunzelor, este, de fapt, gustul
amar al destrămării unor visuri ale sinelui poetic, pe care este nevoit să le
părăsească în vara vieţii. Vânătul amurg de toamnă este sfârşitul unei
perioade, iar amintirea zilelor petrecute sub ocrotirea copacului („El mi-a
adumbrit, săracul, / Un noroc de două veri”) îl fac să îşi identifice destinul
cu cel al mesteacănului: „ E povestea noastră-ntreagă/ Scrisă-n veştedele
foi”
8. Figură de stil: Epitetul în inversiune „vânătul amurg” sugerează un
asfinţit al naturii şi al vieţii la fel de trist, încărcat de regrete şi dorinţe
nerealizate.
9. Strofa a patra reprezintă o adresare directă a eului liric către iubita
misterioasă, pierdută. Adverbul "unde" care introduce interogaţia retorică
sugerează faptul că cei doi îndrăgostiţi se despărţiseră demult. Tonul este

încărcat de dorinţe, personificarea frunzelor semnificând participarea
întregii naturi la suferinţa eului liric: "plânsul frunzelor". Tânjind după iubita
pierdută, sinele poetic recurge la tentaţii patetice, emoţionale: "Şi cu
braţele-amândouă/ Să oprim căderea lor?". Expresivitatea versurilor este
dată de verbele la conjunctiv (" să ne plouă", „să culeagă”), care
sugerează aspiraţia eului liric de a-şi recăpăta iubirea. Prezenţa eului liric
este motivată de adresarea directă şi de mărcile lexico-gramaticale,
reprezentate de pronume şi verbe la persoana I şi a II-a: „tu” , „ne” , „să ne
plouă”, "să oprim".
10. Titlul poeziei, "Amurg", este semnificativ pentru tema întregii poezii,
care dezvăluie sugerarea amurgului naturii şi al omului. Îmbinarea planului
interior al trăirilor şi stărilor de spirit ale eului liric cu planul exterior al
naturii cu imaginea toamnei se manifestă în versuri sugestive: "Zgriburind
din trup se-ndoaie", "Plânsul frunzelor ce mor". Trecuta poveste de iubire
umple de tristeţe sufletul îndrăgostitului, care ar dori cu patimă regăsirea
fericirii de altă dată: "E povestea noastră-ntreagă / Scrisă-n veştedele
foi…".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ
: „Totul se schimbă, afară de nevoia noastră de
copilărie” (Mihai Ralea)

Sunt întru totul de acord cu această afirmaţie, deoarece, odată cu
trecerea timpului ne schimbăm obiceiurile, gusturile, însă simţim mereu
nevoia de a ne întoarce la copilărie, pentru că în aceea perioadă reuşeam
să ne bucurăm de lucruri simple, să ne entuziasmăm şi să credem cu toată
inima în visurile noastre.
În primul rând, copilăria este o stare spirituală de care avem nevoie la
orice vârstă, o anumită candoare şi un optimism uneori inocent, cu care să
trecem mai uşor peste obstacolele ivite în viaţă.
Pe de altă parte, nu mereu reuşim să găsim în noi sursa bucuriei pure
de altădată şi, de aceea, ne înconjurăm de copii veseli, jucăuşi, care, cu
privirile lor inocente şi curioase, ne înseninează, ajutându-ne să privim mai
încrezători către viitor.

De altfel, Mihai Eminescu, cel care a cunoscut atât de bine tulburările
sufletului omenesc, tânjea după vârsta spirituală a inocenţei într-o
interogaţie retorică: "Unde eşti, copilărie/ Cu pădurea ta, cu tot?".
În concluzie, copilăria este o sursă de veselie, candoare şi ingenuitate
de care avem nevoie la orice vârstă ca să trăim frumos, cu speranţă şi
entuziasm.

(Alina Marin)
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia relaţiilor dintre două personaje care alcătuiesc un cuplu*,
într-o nuvelă istorică studiată:

[*cuplu= pereche formată din persoane (de sex opus)]

*Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda din nuvela istorică
"Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi.

Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda

"Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi.

Prima nuvelă istorică din literatura română, “Alexandru
Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi (1808-1868)
, apare la 30 ianuarie
l840, în primul număr al revistei “Dacia literară”, înscriindu-se într-una
dintre direcţiile imprimate de programul acesteia, “Introducţie”, conceput de
Mihail Kogălniceanu şi anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei.
Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica
lui Grigore Ureche.

Tema nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria
Moldovei, în timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul
(l564-l569), îmbinând adevărul istoric şi ficţiunea auctorială.

Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită,
cu un echilibru solid, fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un
motto semnificativ pentru conţinutul acestuia: “Dacă voi nu mă vreţi, eu
vă vreu…”
; “Ai să dai samă, doamnă!…”; “Capul lui Moţoc vrem...”;
“De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”. Compoziţia
narativă
reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de
simetrie şi de echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atât de
psihologia şi tragismul personajelor, cât şi de scenele cutremurătoare;
realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui
Alexandru Lăpuşneanul.
Acţiunea este clară şi se bazează pe conflictul bine evidenţiat
dintre domnitor şi boierii care-l trădaseră în prima domnie şi-l siliseră să
părăsească tronul Moldovei. Naratorul omniscient (heterodiegetic) şi
naraţiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativă a nuvelei şi
focalizarea zero. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa
mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia de
evenimente.

Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a
derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ
este real: Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de
informaţia cu caracter istoric despre Ştefan Tomşa care ucisese cu
buzduganul pe Despot-Vodă.
Alexandru Lăpuşneanul este protagonistul nuvelei, personaj
eponim
(care dă numele operei-n.n.) şi antierou. Încă din expoziţiune,

care are ca motto replica lui Lăpuşneanul adresată boierilor - “Dacă voi nu
mă vreţi, eu vă vreu…” -, se dezvăluie, indirect, caracterul puternic,
hotărârea neclintită a voievodului de a ocupa pentru a doua oară tronul
Moldovei. În prima domnie fusese trădat de boieri, fugise în exil împreună
cu doamna Ruxanda şi fiul lor, unde îşi pregătise o armată de zece mii de
mercenari ("oaste de strânsură") şi venise acum în Moldova cu gândul de
a izgoni “pre răpitorul Tomşa” şi de a-şi lua înapoi scaunul domnesc, “pre
care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri”. Astfel se reliefează
conflictul puternic între fostul domnitor şi boierii trădători. Împrejurările şi
succesiunea la tron a voievozilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator,
constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.
Intriga accentuează, indirect, prin cuvintele adresate boierilor,
obstinaţia (încăpăţânarea) şi voinţa lui Lăpuşneanul de a se instala pe
tronul Moldovei, având drept scop răzbunarea pe boierii trădători, cărora le
răspunde cu ochii scânteind “ca un fulger”: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă
vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc?
Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt”.
Desfăşurarea acţiunii completează, în mod indirect, portretul lui
Lăpuşneanul, care, la întrebarea cu ce va sătura el “lăcomia acestor cete
de păgâni?”, le răspunde cu o ură imensă, cu o sete de răzbunare
nestăpânită şi ameninţare fioroasă:
“Cu averile voastre, nu cu banii
ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar au venit vremea
să vă mulg şi eu pre voi”.
În al doilea episod, cu mottoul “Ai să dai samă, doamnă!…",
naratorul omniscient insistă asupra spiritului vindicativ al lui Alexandru
Lăpuşneanul, care-şi revarsă, imediat după instalarea pe tron, răzbunarea
cumplită asupra boierilor, cărora le ia averile şi le taie capetele: “la cea mai
mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [...], capul
vinovatului se spânzura în poarta curţii [...] şi el nu apuca să putrezească,
când alt cap îi lua locul”.

Vocea auctorială introduce în firul narativ un personaj secundar, pe
Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi, prin flash-back, inserează o
scurtă biografie a eroinei, cu trimitere directă la “hronică”, accentuând
adevărul istoric. După moartea tatălui său, voievodul Petru Rareş,
Ruxanda rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai
mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediseră incapabili să domnească. Tânăra
fusese, iniţial, logodită cu boierul Joldea, dar Lăpuşneanul îi tăiase
acestuia nasul şi se căsătorise el cu fiica “bunului Petru Rareş“, ajungând
astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie. Din acest episod istoric
reiese, indirect, viclenia lui Lăpuşneanul, precum şi lipsa oricărui
scrupul
în ceea ce priveşte mijloacele pe care le practică pentru ocupare
a tronului. Doamna Ruxanda este înspăimântată de cruzimile şi crimele
înfăptuite de soţul său şi speriată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care

o ameninţase “Ai să dai samă, doamnă!”, pentru că “bărbatul tău ne taie
părinţii, bărbaţii şi fraţii”. Ea intră în sala tronului îmbrăcată "cu toată
pompa cuvenită unei soţii, fiice şi surori de domn", hotărâtă să-şi roage
soţul să nu mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile. Din atitudinea
Doamnei Ruxanda reiese, indirect, faptul că, deşi "gingaşă", cum o
prezintă în mod direct naratorul, ea moştenise de la "bunul Petru Rareş"
dârzenia şi curajul de a se adresa domnitorului, faţă de care era datoare
să manifeste o atitudine de totală supuşenie şi umilinţă, după moda
timpului. Cu acest prilej, naratorul omniscient descrie detaliat straiele
domneşti, pieptănătura, conturând în mod direct un scurt portret,
Ruxanda având "acea frumuseţă, care făcea odinioară vestite pre femeile
României", însă era "tristă şi tânjitoare". Ea avusese un destin nefericit,
îşi "văzuse murind pre părinţii săi, privise pre un frate lepădându-şi religia,
şi pre celălalt ucis" şi fusese căsătorită silit, de către "obşte", cu Alexandru-
Vodă. Jurase să-l cinstească şi să i se supună, ba ar fi putut chiar să-l
iubească, dacă ar fi găsit la el "cât de puţină simţire omenească". Deşi
uimit de vizita soţiei sale, Lăpuşneanul se poartă cu delicateţe, o sărută
pe frunte şi o aşază pe genunchii săi ca să afle motivul acestei îndrăzneli.
Ruxanda îi sărută mâna, apoi, cu lacrimi în ochi, îi povesteşte despre
văduva boierului ucis care o ameninţase şi-l imploră să oprească
sângeroasele răzbunări, pentru că şi el este muritor şi "ai să dai seamă!".
Lăpuşneanul izbucneşte cu mânie şi mâna sa caută pumnalul la
cingătoare, dar îşi stăpâneşte pornirea violentă, gândindu-se, probabil, la
ziua când îi va ucide pe toţi boierii la un loc. Cu un zâmbet perfid,
Lăpuşneanul îi promite că de poimâine nu va mai vedea omoruri şi capete
tăiate şi că îi va da "un leac de frică". Vodă o trimite, apoi, să-şi vadă de
casă şi de copii, însă o roagă să poruncească mâncăruri alese pentru un
ospăţ de a doua zi, când va da "masă mare boierilor".
Din această scenă se evidenţiază relaţia convenţională, lipsită de
sentimente şi de sinceritate dintre Lăpuşneanul şi Ruxanda,
ceea ce
argumentează faptul că ei nu constituie un cuplu, ci numai căsătoria şi
legile timpului îi obligă să stea alături, unul de altul.
Deşi construită în antiteză caracterială cu Lăpuşneanul, fiind
evidente delicateţea, gingăşia, sensibilitatea şi bunătatea Ruxandei, în
contradicţie cu brutalitatea, cruzimea, violenţa şi încrâncenarea
domnitorului
, femeia dovedeşte forţă lăuntrică şi fermitate în ultimul
episod al nuvelei, ea fiind aleasă de naratorul omniscient să-şi ucide
soţul.

La ospăţul oferit de Lăpuşneanul ca prilej de împăcare, au sosit
patruzeci şi şapte de boieri care, la un semn al domnitorului, au fost
măcelăriţi de mercenarii aflaţi în spatele mesenilor. Privind masacrul, Vodă
râde satisfăcut şi, cu un cinism şi o cruzime ieşite din comun, pune să
se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul mesei, “după

neam şi după ranguri”, făcând o piramidă de “patruzeci şi şepte căpăţâne,
vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare”. Când termină, o
cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică promis, însă ea
leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea dispreţuitoare a
domnitorului: “Femeia tot femeie […], în loc să se bucure, ea se sparie”.
Scena reliefează indirect trăsăturile antitetice ale celor doi soţi, pe de o
parte sensibilitatea şi bunătatea doamnei, iar pe de altă parte cruzimea
şi spiritul vindicativ
care dirijează toată energia domnitorului.
Deznodământul coincide cu ultimul capitol, care are ca motto
cuvintele lui Lăpuşneanul, “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi
eu…”. Timp de patru ani Alexandru îşi respectă promisiunea făcută soţiei şi
nu mai ucide niciun boier, dar, fire violentă şi plină de venin, născoceşte
tot felul de schingiuiri: “scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe carea
avea prepus”. Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi
Stroici, pe care nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de
a fi trădat din nou de aceştia.
Retras în cetatea Hotinului, Vodă se îmbolnăveşte “de lingoare” şi,
“în delirul frigurilor”, îl mustră conştiinţa pentru toate cruzimile înfăptuite, de
aceea îl cheamă la el pe mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-l
călugărească, lăsând moştenitor la tronul ţării pe fiul său, Bogdan.
Mitropolitul şi episcopii, “crezând că se sfârşeşte, îl călugăriră, puindu-i
nume Paisie” şi-l proclamă pe Bogdan domn al Moldovei.
Trezindu-se din starea de inconştienţă şi văzându-se îmbrăcat în
rasa de călugăr, Lăpuşneanul se înfurie cumplit, îşi pierde complet
controlul şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul său:
“M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu! Iar
pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei”.
Limbajul protagonistului accentuează violenţa şi ura sa nepotolită, chiar
şi după toate crimele înfăptuite. Lipsit de credinţă creştină, îl jigneşte pe
mitropolit spunându-i "boaită făţarnică" şi-l ameninţă cu duşmănie: "eu […]
te-am făcut mitropolit, eu te desmitropolesc". Îngrozită de ameninţările lui
Lăpuşneanul, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune
soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de mitropolit, care-l
caracterizează direct “crud şi cumplit”, încurajând-o discret cu
binecuvântarea: "Dumnezeu să-l ierte, şi să te ierte şi pre tine".
Ruxanda umple un pahar de argint cu apă şi, mai mult silită de
boieri, toarnă otrava, intră în camera bolnavului şi-i dă să bea, apoi are
puternice mustrări de conştiinţă, fiindu-i teamă de pedeapsa divină: "Voi
să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinând, că voi m-aţi făcut să
fac acest păcat". Scena otrăvirii este cutremurătoare, deci romantică.
Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la suferinţele lui Vodă, iar Stroici,
cu un cuţit, “îi descleştă […] dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai era pe
fundul păharului”, spunându-i cu bucurie: “învaţă a muri, tu care ştiai numai

a omorî”. Naratorul obiectiv şi omniscient descrie în detaliu chinurile
îngrozitoare ale domnitorului care “se zvârcolea în spasmele agoniei;
spume făcea la gură, dinţii îi scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi se
holbaseră”, până când, în sfârşit, “îşi dete duhul în mâinile călăilor săi”.
Alexandru Lăpuşneanul, lăsând “o pată de sânge în istoria Moldovei”, a
fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde “se vede şi astăzi portretul lui
şi a familiei sale”.

Cele două personaje, Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda,
formează un cuplu romantic, fiind construite prin antiteză şi având
totodată caractere excepţionale ce acţionează în situaţii ieşite din comun.
Ca antierou, Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran, crud, cu voinţă
puternică şi spirit vindicativ,
care omoară cu plăcere, are o satisfacţie
profundă la vederea piramidei formate din patruzeci şi şapte de capete ale
boierilor şi băgase groaza în toţi, deoarece scotea ochi, ciuntea şi tăia
mâini. "Gingaşa Ruxanda", înzestrată cu trăsături pozitive, având
descendenţă voievodală şi un destin nefericit, este evlavioasă, sensibilă,
blândă
, toate aceste definind-o ca personaj romantic.
Proza narativă “Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă istorică
deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul
istoric
, preluat de Costache Negruzzi din “Letopiseţul Ţării Moldovei” scris
de Grigore Ureche, document pus la dispoziţia scriitorilor paşoptişti de
către Mihail Kogălniceanu, ca izvor de inspiraţie pentru o literatură română
originală.

Referindu-se la valoarea incontestabilă a nuvelei “Alexandru
Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta
“ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi
avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai
perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de
observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă”.

(Prof. Mariana Badea)

Varianta 46
Subiectul I (40 de puncte)

(Octavian Goga, "Apus")

1. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "umbră": *a rămâne în umbră, a
face umbră pământului; a manevra din umbră; a fi umbra cuiva;
2. Ca semn de ortografie, cratima desparte cuvintele în silabe/ leagă două
cuvinte pronunţate fără pauză/
3.Verbe sinonime: „priveşte” = ”te uit”, „cade” = „se cufundă”
4. Sens conotativ: *Confesându-se, Mihaela şi-a deschis o fereastră spre
suflet.
5. Măsura în primul vers este de 9 silabe iar rima este încrucişată.

6. Tema iubirii şi a naturii; motivul nopţii
7. Figura de stil „apune-o mie de poveşti” este o metaforă care
sugerează frumoasele poveşti de iubire ale îndrăgostiţilor, peste care
apusul aşterne uitarea.
8. În poezia „Apus” de Octavian Goga, lumina provine de la „o blândă
rază”, metaforă personificatoare sugerând extazul iubirii, iar întunericul,
metaforizat prin expresiile: "trist apus", "asfinţit", "cade noaptea" ilustrează
tristeţea eului liric pentru pierderea sentimentului erotic. Întunericul este
adus de apus, care semnifică sfârşitul unui vis de iubire, cuplul fiind
despărţit de multă vreme. Raza efemeră se stinge în întunericul nopţii şi,
odată cu ea, iubirea se pierde în umbra trecutului, strălucirea
transformându-se în obscuritate. Opoziţia dintre lumină şi întuneric
sugerează zbuciumul interior al eului liric, provocat de fericire şi suferinţă
totodată, ca simboluri ale adoraţiei şi pierderii iubirii.
9. Prima strofă. Incipitul poeziei este o metaforă personificatoare –
„Iubirea mea-i o blândă rază”-, care construieşte un portret romantic şi
idilic al sentimentului. Epitetul dublu antepus substantivului apus, „târziu
şi trist”, semnifică moartea unei iubiri care aduce mâhnire în sufletul eului
liric, reprezentând totodată şi ideea poetică. Sfârşitul dragostei este
implacabil, lumina razei fiind efemeră şi condiţionată de apusul soarelui.
Suferinţa din inima îndrăgostitului, „durerată”, luminează „umbra zilei ce s-
a dus”, amintirea iubirii rămânând definitiv în trecut.
10. Titlul, format dintr-un substantiv cu sens conotativ, „Apus”, exprimă şi
tema poeziei, sfârşitul unei poveşti de dragoste asemănată cu un apus.
Din punct de vedere stilistic, este o metaforă care sugerează tristeţea şi
melancolia poetului şi care are o varietate de conotaţii: "trist apus", "umbra
zilei ce s-a dus…", "o rază care moare", "cade noaptea". Metafora
personificatoare din finalul poeziei, "biata rază solitară", nu oferă
îndrăgostitului nicio speranţă de revenire a iubirii, deoarece efectul razei
nu este de a lumina, ci ea apune "o mie de poveşti".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Scrisoare despre relatarea unui film:

Bacău, 29 iunie 2007*** Î

Dragă Alina,

Nu a trecut decât o săptămână de când ai plecat la bunici, dar mie
mi se pare că a trecut mult mai mult. Abia aştept să te întorci ca să vorbim
despre multe nimicuri şi să ne plimbăm prin parc.
Eu m-am cam plictisit fără tine şi am stat în general în casă, motiv
pentru care Marian a considerat că trebuie să mergem să vedem un film. A
luat el bilete şi am fost la "Apocalypto", filmul regizat de Mel Gibson. Sunt

sigură că ai auzit de el. Acţiunea e plasată la sfârşitul civilizaţiei Maya
descrie experienţele traumatizante prin care trece un om luat prizonier şi
care încearcă să se întoarcă la familia sa. Prin incredibile răsturnări de
situaţie şi energizat de dragostea pentru soţia şi copiii lui, este nevoit să
ducă una dintre cele mai disperate lupte pentru supravieţuire.
Din punctul meu de vedere, filmul este mult prea brutal şi violent, dar
bineînţeles că Marian era foarte încântat de lumea aceea misterioasă a
trecutului antic. Sunt prea multe scene sângeroase, cu sacrificii umane,
torturi, lupte, vizionarea filmului fiind interzisă minorilor sub 18 ani. Trebuie
să-l vezi şi tu ca să-mi spui ce părere ai şi să comentăm împreună scenele
din film.

Sper să-mi scrii şi tu cât mai repede, ca să-mi povesteşti cum e pe-
acolo. Ce mai face fratele tău? Să-i saluţi şi pe bunicii tăi şi să le transmiţi
din partea mea multă sănătate!

Cu drag,
Ioana

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Categoria estetică a fantasticului, ilustrată într-un basm studiat:

*"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă

(Cătălina Muja)

VARIANTA 47

Subiectul I (40 de puncte)

(Ion Heliade Rădulescu, "Destăinuirea" - fragment, III)

1. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "deget": a nu mişca un deget; a da
un deget şi a lua toată mâna; a se ascunde după deget; a fi cu degetu-n
gură; a-şi muşca degetele, a număra pe degete; a avea pe cineva la
degetul mic;
2. Abateri de la norma literară: „subt” ; „ast”
3. Omonimia cuvântului "liră": * O liră turcească valorează 0,711 dolari
americani. * Cântând la liră a vrăjit-o pentru totdeauna.
4. Vocativ: “Subt degete-mi răsună, lir ă , te-nfiorează“
5. Măsura – 14 silabe ; rima – încrucişată
6. Tema: condiţia poetului în lume; misiunea operei; crezul artistic
7. Opoziţie: „loc osândit” / „raiul”

8. În cel de-al patrulea vers al ultimei strofe, metafora “aleasa frumuseţe”
sugerează poezia, ca o creaţie ce îi conferă poetului aură divină, opera sa
fiind "slăvită" pentru valoarea incontestabilă.
9. În a doua strofă a poeziei, eul liric compune portretul spiritual al
poetului, a cărui menire este să răsune peste veacuri. Trăsăturile poetului
sunt de natură romantică, hiperbolizate prin forţa excepţională a spiritului
liric: când se închină, cerul coboară la el, iubirea este "flăcări", ura
"detună", iar sufletul "seninul […] luminos", exagerări specifice
romantismului. Întreaga poezie pledează pentru sensibilitatea artistului, a
cărui operă trebuie să transmită mesaje oamenilor şi peste veacuri să aibă
forţă de pătrundere în lume: "Când cântă el, s-aude, veacurile răsună;"
10. Poezia „Destăinuirea” este o artă poetică, întrucât Heliade Rădulescu
transfigurează viziunea sa despre menirea artistului, care „a-nvrednicit” o
„aleasă frumuseţe” prin harul său, fiind capabil ca într-un „loc osândit” să
înfiinţeze „raiul”. De asemenea, o altă trăsătură a artei poetice prezentă în
text se referă la misiunea creaţiei sale, cu ajutorul căreia, poate face „cerul
să coboare jos” iar „veacurile să răsune”, opera transmiţând mesajul poetic
generaţiilor viitoare şi înscriindu-se astfel în posteritate şi nemurire. Creaţie
artistică, poezia, se particularizează printr-un limbaj propriu, cu ajutorul
epitetelor („loc osândit”), comparaţiilor („Dragostea lui e flăcări şi ura lui
detună”), inversiunilor („aleasă frumuseţe”) şi metaforelor hiperbolice
(„veacurile răsună”), acestea constituind un alt argument prin care poezia
"Destăinuirea" se poate defini ca artă poetică romantică.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre voinţă:
"Voinţa poate fi, mai mult decât
talentul, un motiv de mândrie" (Honoré de Balzac)

Honoré de Balzac exprimă ideea conform căreia atât talentul cât şi
voinţa reprezintă trăsături pozitive ale caracterului nostru, în anumite
cazuri cea din urmă poate fi considerată o calitate primordială şi un motiv
de mândrie bine întemeiat.
Eu sunt de părere că afirmaţia mai sus enunţată este întemeiată şi
regăsită în viaţa reală a oricărui om.
Un prim argument este susţinut de situaţia persoanelor care, deşi nu
sunt talentate, excelează printr-o voinţă puternică, astfel compensând
această lipsă, reuşind să aibă succese de invidiat în domeniul respectiv.
În al doilea rând, voinţa este o trăsătură pozitivă superioară
talentului, deoarece, spre deosebire de acesta, nu este o însuşire cu care
ne naştem, ci este dezvoltată şi exersată odată cu trecerea timpului, în
funcţie de caracterul şi mentalitatea fiecărui individ.
Pe de altă parte, nu totdeauna reuşeşti să ai succes în orice
domeniu, oricât de mare ar fi dorinţa reputaţiei. În artă, cred că este nevoie

de foarte mult talent, de har ca să poţi crea un tablou, o operă literară sau
muzicală, astfel încât ele să devină notorii şi să "nască" artistul, aşa cum
exprimă Nichita Stănescu ("Către Galateea"). În acelaşi timp, numai
talentul nu ajunge, trebuie şi multă sârguinţă, întrucât arta este rodul
talentului şi al trudei, după cum ilustrează şi Tudor Arghezi în poezia
"Testament".

În concluzie, voinţa poate rezolva prestigiul profesional, moral,
social, financiar etc., al omului, dar numai talentul poate naşte artişti.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Caracterizarea unui personaj dintr-un basm cult studiat:

* Harap-Alb - ( eroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion
Creangă
* Spânul - (antieroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion
Creangă

(Gabi Murea)

VARIANTA 48

Subiectul I (40 de puncte)

(Şt. O. Iosif – “Poezia”)

1. Polisemia cuvântului vreme : *A venit vremea sặ ne luăm “la revedere”,
după ce timp de patru ani am fost ca o familie. Astăzi vremea va fi însoritặ
şi cu temperaturi destul de ridicate. *Prietenia lor a durat vreme de doi ani.
Pe vremea bunicilor nu existau filme horor.
2. Substantivul “Poezie” este scris cu majusculă deoarece este o
personificare şi, prin aceasta, i se conferă unicitate, ca oricărui substantiv
propriu.
3. Abateri de la norma limbii literare actuale: “ruini”, “diadem”, “ghitară”,
"sară".
4. Linia de pauza din versul “Dormi prin ruini, drept căpătâi ghitara” are
rolul de a marca atributul apoziţional "ghitara" care explică substantivul
"căpătâi", altfel spus, "ghitara" este aşezată "drept căpătâi". O altă
motivaţie este aceea că linia de pauză ţine locul predicatului "ai pus".
5. În versul "Sărmană, urgisită Poezie!…", mijloacele lingvistice de
realizare a subiectivităţii sunt adresarea directă prin folosirea vocativului
"Poezie", precedată de enumeraţia adjectivelor "sărmană, urgisită" aflate
tot în vocativ. Tonul afectiv sugerează exprimarea directă a compasiunii
de care eul liric este puternic impresionat privind soarta poetului şi a
poeziei.
6. Rima este îmbrăţişat·, iar măsura este de 11 silabe.

7. Stilul retoric: interogaţia retorică "În veacul nostru cine-ţi smulge-o
floare?"; exclamaţia retorică "Sărmană, urgisită Poezie!…".
8. Figură·de stil: metafora “cununi nepieritoare” exprimă gloria veşnică şi
nemuritoare a poeziei, manifestată din cele mai vechi timpuri, de pe
vremea marilor războinici şi până astăzi.
9. Prima strofă începe cu un verb la prezentul etern (gnomic) “te văd”,
urmat de o enumeraţie de substantive ce personifică Poezia care nu mai
este apreciată şi preţuită de contemporani, "nu mai porţi brăţară·, / nici
diadem, nici straie orbitoare…”, condiţia ei actuală fiind de cerşetoare a
culturii: “Şalul vechi de cerşetoare”. Cinstirea, omagierea Poeziei,
personificată subtil în ipostaza unei femei, definită prin podoabele de preţ
pe care le etalează, este în antiteză cu statutul recent de cerşetoare,
sugerând decăderea umanităţii, care nu mai este interesată de valorile
spirituale. Conjuncţiile adversative "dar", "ci", precum şi repetiţia
adverbului "nici" accentuează scepticismul eului liric privind gloria Poeziei.
Metafora "Averea ta întreagă e-o ghitară" semnifică ideea că Poezia nu a
încetat să "cânte", menirea ei de a transmite oamenilor emoţia ideilor lirice
rămânând singura dar adevărata avere spirituală.
10. Relaţia dintre poezie şi timp: Întreaga poezie este construită pe
strânsa legătură între poezie şi timp, aflate în antiteză şi într-o sugestivă
viziune romantică. Astfel, imaginea despre trecut, idealizată prin preţuirea
de către umanitate a valorilor spirituale, se află în antiteză cu prezentul
decăzut, când superficialitatea contemporanilor este sugerată de metafora
"uşi de cafenele", iar Poezia nu mai stârneşte emoţie estetică, ci doar
"simţiri rebele". În perioada de glorie, Poezia desfăta zeii, în societatea
actuală arta este ignorată, întrucât "epigonii" nu sunt capabili să aprecieze
arta adevărată.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Scrisoare priind relatarea unei discuţii purtate cu un coleg despre un
film vizionat împreună

Bacău, 29.06.2007*** Î

Dragă Alina,

M-am gândit să îţi scriu câteva rânduri pentru a–ţi povesti şi ţie
discuţia pe care am avut-o cu un coleg din clasa vecină, în legătură cu un
film american difuzat de HBO şi intitulat "Celularul". Am văzut filmul
împreună, acasă la Georgeta, într-o sâmbătă după-amiază. Filmul
construieşte o viziune foarte interesantă despre utilitatea unui telefon

celular, dar şi consecinţele pe care le are exagerarea folosirii lui. Acţiunea
se petrece la New York, oraşul nebun al americanilor. Un grup de tineri,
pasionaţi de celulare, au de suferit, fiecare în alt fel, din cauza acestui
hobby. Un tânăr are o afecţiune la ureche, medicii nu bănuiesc de la ce s-a
produs boala. Altuia îi fusese furat celularul şi folosit într-un jaf armat. O
fată îşi consuma iubirea numai la celular, întâlnirile reale cu iubitul fiind
întâmplătoare. În general, orice situaţie era rezolvată la celular,
comunicare între ei de asemenea.
Părerea mea a fost că nu este normal ca un aparat să înlocuiască
atitudinile şi sentimentele umane şi că orice exagerare atrage după sine
necazuri. Traian, colegul respectiv, susţinea că acestea sunt ficţiuni proprii
oricărui film, că producătorii au vrut să şocheze cu un astfel de subiect.
Argumentul lui era că orice invenţie tehnologică modernă este în sprijinul
omului, pentru a-i face viaţa mai comodă. Ne-a dat numeroase exemple
din viaţa reală, în care celularul a fost personajul principal. Eu m-am
aprins, ştii că sunt uşor colerică, şi i-am argumentat cu evidenţa că toate
descoperirile au avut un procent nociv împotriva omului. De pildă, asfaltul
care a înlocuit iarba, toate experienţele sofisticate care se fac au dus la
degradarea mediului ambiant şi, mai nou, la pericolul încălzirii globale.
Omul s-a îndepărtat de natură, de preocupări spirituale şi emoţionale şi îşi
duce existenţa bazându-se din ce în ce mai mult pe aparate, pe
tehnologie…

Tu ce părere ai? Scrie-mi de urgenţă, ştii cât de nerăbdătoare sunt!
Te sărut cu drag şi te îmbrăţişez,
Ion/Ioana

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Evoluţia conflictului într-o dramă studiată:

* "Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu
* "Jocul ielelor" de Camil Petrescu
* "Suflete tari" de Camil Petrescu
* "Meşterul Manole" de Lucian Blaga
* "Iona" de Marin Sorescu

(Roxana Nădăşanu)

VARIANTA 49
Subiectul I (40 de puncte)

(Ion Minulescu, “Romanţă negativă”)

1. Antonime: lucioasă # mată, opacă; împreună # separat; a coborî # a
urca; simplu # complicat, complex, sofisticat
2.Ghilimele puse la sintagma "fapt divers" marchează ironia amară şi
sensul conotativ al expresiei
3. Derivate ale cuvintelor "noapte" şi "alarmă": La ora opt se înnoptează.
*Tusea ei este alarmantă.
4. Câmpul semantic al termenului "călătorie": “călători”, “tren”, “tichete”,
“bagaj”, “a călători”, "semnal de alarmă"
5. Repetarea verbului "a fi" este o exprimare stilistică ludică, un joc de
timpuri verbale, de afirmaţie şi negaţie, ca simbol al nestatorniciei şi
incertitudinii iubirii, pe care îndrăgostiţii nu o pot controla: "n-a fost nimic"/
"ar fi putut să fie". Iubirea s-a sfârşit înainte să înceapă, "Şi ce-a putut să
fie s-a sfârşit…", totul a fost un iureş năucitor, "o scurtă nebunie", lăsând o
rană care a sângerat o vreme în inima celor doi îndrăgostiţi. De altfel, se
recunoaşte cu uşurinţă atitudinea de persiflarea fermecătoare ca
particularitate a poeziilor erotice simboliste scrise de Ion Minulescu.
6. Tema iubirii, motivul suferinţei pentru iubire
7. Figură de stil: metafora "Lama, lucioasă, de cuţit" sugerează durerea
provocată de pierderea fulgerătoare a iubirii, suferinţă asemănătoare cu o
înjunghiere. De altfel, există şi o zicală populară despre chinurile iubirii:
"am simţit un cuţit în inimă".
8. Ultima strofă se constituie într-o concluzie a discursului liric, "Şi-atâta
tot", reiterând (reluând) primele versuri şi asigurând astfel o simetrie lirică
întregii poezii: "Din ce-a putut să fie,/ N-a fost decât un searbăd început".
Epitetul antepus, "searbăd", accentuează ideea că, de la început, iubirea
a fost lipsită de vlagă, dulceagă, insipidă. Sensul denotativ al sintagmei
"fapt divers" este de întâmplare minoră, fără importanţă, pe care presa o
menţionează printr-o ştire sau un scurt articol. În sens conotativ, iubirea
"celor doi călători" a fost fără substanţă, superficială, neînsemnată,
asemenea unui "fapt divers". Accentul ideatic din finalul poeziei
accentuează uşoara persiflare cu care este privită o dragoste care "n-a
fost" şi de aceea amintirea nu mai păstrează nici detaliile de timp şi loc ale
manifestării ei: "simplu «fapt divers», ce nu se ştie/ În care timp şi-n care
loc s-a petrecut!…".
9. Titlul "Romanţă negativă" defineşte întreaga poezie, o creaţie
sentimentală cu nuanţă elegiacă, în care emoţia se transmite cu uşurinţă
cititorului, viziunea asupra iubirii trecătoare făcând parte din experienţa de
viaţă a oricărui om.
10. Trăsături simboliste:
- călătoria ca simbol al iubirii: cei doi îndrăgostiţi au călătorit împreună cu
sentimentul iubirii, dar niciunul n-a fost pregătit pentru această relaţie,
întrucât n-au avut tichete, nici bagaje, dar au avut la-ndemână "semnalul
de alarmă".

- muzicalitatea poeziei prin repetiţia verbului "a fi".

Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre curaj:
"Curajul e vederea peste propria
fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop." (Nicolae Iorga,
"Cugetări")

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga: “Curajul e vederea
peste propria fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop”.
În primul rând, din proprie experienţă, pot spune că fiecare dintre noi
are ascunsă în sine o putere de muncă, o energie de luptă enormă, numai
că ceea ce ne împiedică să o eliberăm este frica de eşec. Credeam că nu
voi putea niciodată să îmi înving frica de zbor cu avionul. Dar pusă în
situaţia de a călători peste ocean pentru a-mi vizita o rudă bolnavă, mi-am
luat inima în dinţi şi am reuşit să îmi stăpânesc anxietatea. A fost “o
chestiune” de curaj şi de voinţă.
În al doilea rând, sunt cunoscute cazuri în care mamele îşi salvează
copiii din situaţii neobişnuit de periculoase. Un exemplu ar fi cel în care o
mamă româncă şi-a salvat fetiţa de sub roţile unei maşini, ridicând pur şi
simplu vehiculul. Curajul acestei femei este un exemplu de voinţă
supraomenească într-o situaţie primejdioasă, pentru un scop primordial:
iubirea pentru copilul ei.

În concluzie, curajul reprezintă abandonarea de sine în situaţii limită,
atunci când ai cu adevărat un scop important.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia relaţiilor dintre două personaje implicate în conflictul
dramatic dintr-o dramă studiată:

* Gelu Ruscanu şi Şerban Saru-Sineşti din drama "Jocul ielelor" de
Camil Petrescu
* Andrei Pietraru şi Ioana Boiu-Dorcani din drama "Suflete tari" de
Camil Petrescu

(Alina Neacşu)

Rezolvare varianta 5 Limba Romana

Varianta 5

Subiectul I (40 de puncte)
1. Sinonime: viaţă = trai; clipă = moment, secundă; etern = veşnic; zâmbitoare =
surâzătoare, ademenitoare;
2. Cratima în versul: „ Vedea-vor ochii-mi încã-o datã oare”. Prima cratimă
realizează inversiunea verbală la viitor “vedea-vor”, următoarele două cratime

leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “ochii-mi”, “încă-o dată”.
Rolul prozodic al cratimei constă în păstrarea măsurii şi a ritmului versurilor , iar
stilistic, redã muzicalitatea poeziei.
3. Sens conotativ: S-a trezit cu noaptea-n cap. (ndată ce razele soarelui se ivirã,
micuţa Elena fãcu ochi.
4. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul „viaţã”: cu preţul vieţii; plin de viaţã;
când ţi-e viaţa mai dragã; a fi între viaţã şi moarte;
5. Imagini artistice ale iubitei: “Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!-”; “Tu, blond
noroc al unui vis deşert”.
6. Tema iubirii/ motivul visului;
7. Figura de stil: “Amar etern” este epitetul unui adjectiv substantivizat şi exprimă
starea de profundă tristeţe provocată de care are rolul de a evidenţia starea de
tristeţe profundã provocatã de eşecul în dragoste, regretul amar că iubita l-a
părăsit.
8. Strofa a doua începe cu o exclamaţie retorică a eului liric - “De ce în noapte
glasul tãu îngheaţã!”-, cu nuanţă de adresare directă către iubita care nu-i mai
este alături. Următoarele versuri se constituie într-o amplă şi patetică interogaţie
retorică, din care se desprinde starea de tristeţe profundă care îl macinã.
Adresarea directă este evidenţiată afectiv de vocativul urmat de un epitet
caracterizator: “- femeie zâmbitoare”. Inversiunea „vedea-vor” are rol de a
menţine rima şi ritmul poeziei, iar cratima din structura „ochii-mi” are rolul de a
menţine mãsura versului. Eul liric contureazã succint dar sugestiv portretul iubitei
prin epitete - „Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!”-, exprimând nostalgia după
iubirea pierdută, iar timpul petrecut împreună este comprimat la “o clipă”. Starea
meditativã a poetului este datã de construcţia la viitor: „vedea-vor”, melancolia
fiind sugeratã de verbul la trecut „a fost”.
Limbajul artistic este specific eminescian, expresiv nu numai prin podoabe
stilistice, ci şi prin valorificarea limbii la nivel sintactic, folosind inversiuni : „vedea-
vor”, „frumosul trup”.
Lirismul subiectiv se defineşte prin mãrcile lexico-gramaticale ale eului liric,
reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „să strâng”, „-mi”.
9. Semnificaţia titlului: Ca majoritatea sonetelor eminesciene, titlul preia incipitul
poeziei şi este alcătuit dintr-un verb la gerunziu, “gândind”,care exprimă
permanentizarea acţiunii şi pronumele de persoana a II-a “la tine”, numind
persoana asupra căreia se răsfrânge sentimentul de iubire.
10. Trăsături romantice:
* tema iubirii neîmplinite
*motivul visului
*nefericirea eului liric din cauza imposibilităţii realizării cuplului erotic
* stări interioare de o sensibilitate excesivă
*prezenţa unor procedee artistice şi figuri de stil tipic romantice:
interogaţia/exclamaţia retorică; epitetele care compun portretul iubitei

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Text de tip argumentativ: “Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de
toate a învãţa.” (Nicolae Iorga, Cugetãri).
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga - „Şcoala cea mai bunã e aceea în
care înveţi înainte de toate a învãţa.”-, în susţinerea căreia aduc următoarele
argumente:
Ĩn primul rând, excluzând imperativul de a şti sã scrii şi sã citeşti, trebuie sã te
deprinzi sã-i asculţi pe ceilalţi, sã poţi prelua învãţãturi şi sã ai capacitatea sã
deosebeşti ce e bine să reţii şi ce nu.
Ĩn al doilea rând, educaţia omului începe odată cu primele clipe de viaţă, iar
prima etapă organizată o constituie perioada preşcolară, de aceea a rămas
perfect valabil proverbul “cei şapte ani de acasă”. Şcoala întregeşte paleta
complexă a educaţiei într-un mediu instituţionalizat, unde rigoarea, disciplina şi
programul ordonat formează personalităţi sănătoase şi competitive pentru
societate.
Pe de altă parte, orice elev trebuie să-şi organizeze timpul de învăţare, altfel se
creează o confuzie totală, se pierde controlul asupra noţiunilor şi conceptelor ce
trebuie însuşite, riscul fiind acela al unei munci haotice şi de aceea total
ineficiente.
În concluzie, foarte important este faptul că mai întâi trebuie să înveţi cum să
înveţi, adică să ştii să discerni priorităţile şi interesele în direcţia scopului pe care
fiecare om îl are în viaţă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste:
*Mara - “Mara” de Ioan Slavici
*Vitoria - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
*Ion - “Ion” de Liviu Rebreanu
* Apostol Bologa - “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu
*Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Otilia Mărculescu, Stănică Raţiu (alte
personaje) - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
*Ilie Moromete - “Moromeţii” de Marin Preda
(Alexandra Chiriţă)

Varianta 50
Subiectul I (40 de puncte)

(Şt. O. Iosif, “Cântec de drum”)

1. Omonime: *I-am luat în dar un inel. *Aparatul emană unde
electromagnetice. *Florin Piersic este o stea în lumea filmului românesc.
*Ei, nu te-am văzut de mult! *Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei.
2. Liniile de pauză separă structura de restul poeziei, fiind o construcţie
incidentă: "Dar într-o zi o fată - bat-o focul -"
3. Polisemia cuvântului "drum": *Femeia şi-a ales drumul ei în viaţă.
*Drumul către Constanţa se parcurge în cel puţin trei ore. *Am de făcut un
drum
la Călăraşi.

4. Familia lexicală a cuvântului "fată": fetiţă, fătucă, fetişcană
5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric:
- verbe şi pronume la persoana I : ”am pornit”, ” am colindat”, ”mea”,
"voiam", "am colindat" etc.
- autoadresare prin interogaţie retorică: "-Unde-aş fi fost de nu m-aş fi
oprit / Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…"
6. Elemente de prozodie:
- organizarea poeziei în catrene (strofe de patru versuri)
- rima:îmbrăţişată
- măsura de 10-11 silabe
7. Tema iubirii, motivul nopţii, motivul drumului
8. Figură de stil: epitetul triplu "drumuri lungi şi vechi, bătătorite"
sugerează căile dificile străbătute de orice om, din orice epocă în căutarea
iubirii. Aceleaşi dificultăţi ale vieţii cu care s-au luptat oamenii dintotdeauna
le trăieşte şi eul liric.
9. Ultima strofă o poeziei reprezintă momentul întâlnirii eului liric cu
iubirea, care te face să te întorci din drum şi te abate de la traiectoria ta,
sinele poetic având un sentiment de regret, deoarece a renunţat la propria
traiectorie în viaţa de până atunci, care, oricum, i se părea obositoare.
Formula ludică a iubirii, prezentă în multe poezii erotice ale lui Minulescu,
este şi aici o viziune specifică a sentimentului, iubita fiind alintată prin
sintagma "bat-o focul", expresie plină de gingăşie şi haz. În finalul poeziei,
autoadresarea sub forma interogaţiei retorice are nuanţă meditativă şi
persiflantă totodată, eul liric întrebându-se, ca orice om, care ar fi fost
soarta lui şi ce-ar fi ajuns dacă nu se îndrăgostea? Semnificaţia subtilă a
iubirii este ilustrată în ultimul vers, sugerând ideea aluzivă că tot norocul
vieţii lui s-a consumat atunci când a întâlnit "o fată" de care s-a îndrăgostit:
"- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit/ Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…"
10. Titlul “Cântec de drum” este specific simbolismului, prin semantica
muzicală a cuvântului "Cântec" şi determinantul "de drum", care sugerează
apariţia iubirii în viaţa omului. Simbolul "cântec" exprimă bucuria şi muzica
inimii îndrăgostite, iar simbolul "drum" semnifică existenţa umană pe
pământ.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Scrisoare despre integrarea României în Uniunea Europeană

Adjud, 29.06.2007***

Dragă Marian,

Nu ţi-am mai scris de mult, pentru că am fost extrem de ocupată în
ultima parte a anului. Pe lângă pregătirile pentru bacalaureat, am
desfăşurat nişte activităţi la liceu şi la Casa de Cultură din Adjud, cu prilejul
integrării României în Uniunea Europeană.
O mulţime de manifestări au apărut aşa, peste noapte, şi o grămadă
de oportunităţi. Nu a trecut decât jumătate de an de la momentul în care
am devenit un stat european şi deja se se simt multe schimbări în
învăţământul universitar, prin bursele oferite cât şi dezvoltarea profesională
pentru care se organizează cursuri, iar diplomele sunt recunoscute în
străinătate. Toate acestea, constituie un avantaj extraordinar să poţi avea o
slujbă mai bine plătită în afară. Totuşi, mă gândesc ce o să se întâmple cu
ţara noastră? Toţi, tineri şi mai puţin tineri, tind să plece din ţară pentru un
trai mai bun şi aşa se pierd toate şansele de a mai putea evolua
România… tot ce e bun pleacă, iar la noi se va importa forţă de muncă
asiatică şi vom ajunge o ţară mixtă. Oare o să ne pierdem definitiv
specificul naţional, obiceiurile, tradiţiile, propria spiritualitate?… Nu ştiu ce
să mai zic, sunt atâtea avantaje şi, totuşi, atâtea dezavantaje…
Sunt curioasă să ştiu tu ce ai mai făcut? Cred că ai fost tot atât de
ocupat, ţinând cont că anul acesta Sibiul este Capitala Culturală a Europei.
Aştept să-mi scrii şi să-mi împărtăşeşti opiniile tale despre intrarea
ţării noastre în U.E., precum şi noutăţi despre… cum mai stai cu
dragostea?.
Cu drag,
Ştefana

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Romanul realist obiectiv:

* "Mara" de Ioan Slavici
* "Ion" de Liviu Rebreanu

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->