Motivul timpului

Eminescu isi merita pe deplin numele de cel mai mare poet roman, deoarece el atinge, prin opera sa, teme
fundamentale ale omenirii.
Supratema lui Eminescu, cea care apare in aproximativ toate creatiile lui, este tema timpului.
In poiezia trecut au anii ppoetul scoate în evidență temaa cesteia și anume: timpul, care este accentuată prin inversiune
„trecut-au anii” ce indică trecerea irecuperabilă a timpului. Forma articulată a substantivului „anii” denotă
individualizarea sentimentului trăit. Punctele de suspensie marchează conștietizarea trecerii ireversibile a timpului,
bazatpe interiorizarea sentimentului tensionat de amintiri.Poezia reunește un șir de motive precum : trecerea
ireversibilă a timpului (fugit irreparabile tempus), soarta schimbătoare
Motivul central al poeziei reprezintătrecerea ireversibilă a timpului. Acesta esteprezent în versurile : „Trecut-au anii ca
nori lungi pe șesuri/Și niciodată n-or să vină iară/Iar timpul crește-n urma mea...mă-ntunec.Prin ele seconturează o
atmosferă nostalgică și tristă,care estedeterminată de trecerea irecuperabilăa timpului, fiind amplificată de stareaeului
liric de tânguire despre curgerea timpului șifericirea pierdută. Acesta simte un regret profund din cauza neputinței de a
schimba ceva.Prin versul „Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri”, poetul aseamănă efemeritatea vieții cu cea a norilor,
adică totul este într-o continuă schimbare și trecerea timpului este inevitabilă.Trecerea norilor lungisugerează
lunecarea nestăиilită a anilor.„Și niciodată n-or să vină iară”.
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri”/O,ceas al tainei, asfințit de seară.Aceste versuri denotă lipsa inspirației, iar
interjecți „O” amplifică trăirile eului liric (tânguire despre curgerea timpului și fericirea pierdută). Ceasul
tainicreprezintă momentul creației care nu se realizează. Structura poetică asfințit de searăare o dublă semnificație, ca
moment al zilei când întunericul este atotstăpânitor și ca simbol al îmbătrânirii, al apropierii omului de cele veșnice.
Cu mâna mea învan pe liră lunec , liraeste simbolul creației și reflectă statutul creator al eului liric în tinerețe.
Iar timpul crește-n urma mea...mă-ntunec!Odată cu creșterea nemărginită a timpului apus, a anilor care rămân în urmă,
crește și spațiul sufletesc al eroului liric până la tensiuni negative extreme: mă-ntunec. Astfel, sufletul eroului rămâne
suspendat pe crestele extreme ale emoției intelectuale în fața ireversibilității orei umane.Poetul a conștietizat faptul că
timpul este ireversibil și el nu-și poate schimba cu nimic destinul nefericit.
Motivul timpului apare sin in poezia „Floare albastra” de Mihai Eminescu. Aici curgerea timpului nu-l mai poate
reintoarce in clipa care i-ar fi putut aduce fericirea si ea ramine in veci pierduta („Si te-ai dus, dulce minune,/ Si-a
murit iubirea noastra-/ Floare-albastra, floare-albastra…/ Totusi este trist in lume”).
Așadar lipsit de inspirație și cuprins de neputința de a mai crea, Eminescu ducea dorul clipelor în care el putea să-și
aranjeze pe foaie gândurile și sentimentele sale, când poveștile, doinele, ghicitorile îl mișcară. Acesta încearcă să
readucă clipa sentimentului trăit: Să smulg un sunet din trecutul vieții/ Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri. Poetul
vrea din nou să vibreze, să trăiască și să fie copleșit de emoții, într-un cuvânt: Vrea să creeze!