Teme și

motive în
creația
eminesciană
Proiect de realizat de Marinescu Codruț, Maiuru Ștefan, Cerbulescu Alexandru,
Anghel Alexandra, Codreș Mihai și Sfîrnă Andrei
Geniu poetic național remarcabil.
Mihai Eminescu este considerat cel mai important poet român, fiind una dintre cele mai
distinse figuri literare din literatura română și universală. Născut la 15 ianuarie 1850 în
Botoșani, Eminescu a trăit o viață scurtă, dar prolifică, contribuind semnificativ la
dezvoltarea literaturii române.
Opera sa vastă cuprinde poezii, eseuri, traduceri și publicistică, dar este cunoscut mai
ales pentru poezia sa, care este caracterizată de o profundă sensibilitate lirică, o
imaginație bogată și o abilitate remarcabilă de a exprima complexitatea emoțiilor
umane.
Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se numără "Luceafărul", "Scrisoarea I",
"Doina", "Oda în metru antic", "Epigonii" și multe altele. Aceste poezii explorează o
gamă largă de teme, cum ar fi iubirea, natura, istoria, metafizica și condiția umană.
Eminescu este adesea asociat cu romantismul, dar opera sa transcende această
etichetă, evidențiind o diversitate de influențe literare și filozofice. El a fost profund
influențat de poeții clasici precum Dante, Shakespeare și Byron, dar și de filozofia
idealismului german, de folclorul românesc și de mitologie.
Pe lângă contribuțiile sale literare, Eminescu a fost și un jurnalist și publicist activ,
contribuind la diverse publicații și reviste ale vremii. De-a lungul vieții sale, a fost
implicat în diferite mișcări culturale și politice și a susținut cauza națională
românească.
Mihai Eminescu a încetat din viață la vârsta de numai 39 de ani, în 15 iunie 1889, lăsând
în urmă o moștenire literară remarcabilă care continuă să influențeze și să inspire
cititorii din întreaga lume. El este considerat poetul național al României și unul dintre
 I.Supratema timpului
În poezia eminesciană, timpul este o
supratemată deoarece este prezentat ca un
element central al existenței umane,
reflectând trecerea inexorabilă a vieții, lupta
cu efemeritatea și încercarea de a atinge
nemurirea prin creație sau iubire. Eminescu
explorează complexitatea timpului și
impactul său asupra individului și a societății
în moduri profunde și variate.

Timpul poate să fie separat in 2 tipuri in poezia eminesciană:

Timpul istoric, real( al ceasornicarului) -> al trecerii, măsurabil
Timpul anistoric -> al veșniciei, al eternității
 „fugit irreparabile tempus”( trecerea ireversebilă a timpului)

Motivul "fugit irreparabile tempus" este recurent în
poezia lui Eminescu, subliniind conștientizarea
dramatică a trecerii ireversibile a timpului și a
efemerității vieții umane. Aceast motiv este
exprimat vivid în poezia "Scrisoarea III", în care
Eminescu meditează asupra efemerității vieții și a
inevitabilității morții.
Citat:
În versurile sale, el spune: "Când mormântul pe
tine te-ajunge". Acest citat sugerează fragilitatea și
scurtimea vieții, subliniind în același timp
importanța de a trăi fiecare moment cu
înțelepciune și prețuire.
„vanitas vanitatum et omnia vanitas”( deșertaciunea deșertăciunii și totul
este deșertăciune)

Motivul "vanitas vanitatum et omnia vanitas" este
unul recurent în poezia lui Eminescu, subliniind
ideea deșertăciunii vieții și a efemerității tuturor
lucrurilor.
Citat:
Aceast motiv este ilustrat în poezia "Luceafărul",
în care Eminescu exprimă: "Pământul ca un
pom pe-al vieții râu înoată". Acest citat
sugerează efemeritatea vieții și instabilitatea
lumii, invitând la reflecție asupra sensului și
valorii existenței umane.
 „toate curg”( viața este trecătoare)
Expresia "toate curg" este o aluzie profundă la
caracterul efemer al vieții, evidențiind ideea că totul
este supus trecerii ireversibile a timpului. În opera
lui Eminescu, aceast motiv este unul recurent,
ilustrând convingerea poetului că existența umană
este marcată de fugacitate și impermanență. Prin
această expresie, poetul subliniază că toate
aspectele vieții, de la bucuriile și tristețile noastre
la victorii și eșecuri, sunt temporare și se
estompează în neantul eternității.
Citat:
În poezia „ Luceafărul”, Eminescu aduce o
meditație profundă asupra trecerii timpului și a
efemerității vieții umane. Versurile poetului
rezonează cu ideea că totul este într-o continuă
mișcare și schimbare:
„Și-n depărtare curg câmpii și livezi,
Și totul curge-n neantul fără margini.”
Aceste versuri transmit frumusețea și fragilitatea
existenței, sugerând că toate lucrurile, indiferent
cât de mărețe sau efemere, sunt parte a unui
ciclu continuu al vieții și al timpului.
 Nostalgia pentru trecut
Eminescu exprimă adesea o profundă nostalgie
pentru epoci trecute și pentru momente de glorie
din istoria poporului român. El evocă o imagine
idealizată a trecutului și a unei Românii mărețe, în
care valorile și tradițiile erau apreciate și
respectate.
Citat:
„Și străbunii-n mormânt ca s-aducă, / Noi suntem
urmași să purtăm morminte” (din poezia
„Scrisoarea III”).
În acest citat, Eminescu exprimă ideea că urmașii
sunt datori să ducă mai departe moștenirea și
învățăturile strămoșilor lor. El sugerează că
această datorie este esențială pentru menținerea și
respectarea valorilor și tradițiilor din trecut.
 Contemplarea măreției universului
Poetul meditează asupra măreției și nemuririi
timpului și a universului în întregul său. El
explorează relația dintre om și cosmos și reflectă
asupra locului umanității în fața imensității timpului
și spațiului.
Citat:
"Eternul, tainicul, fața- în adânc / Când trecutul am
avut mai multe plânge" (din poezia "La steaua").
Aici, Eminescu reflectă asupra dualității timpului și
a modului în care trecutul și eternitatea se
intersectează în adâncul timpului. El sugerează că
în timp ce trecutul este plin de evenimente joye, el
se confruntă cu un etern și tainic mister, care
transcende percepția umană.
 Teme

II III

Destinul omului de geniu Natura și iubirea

IV V VI

Istoria și meditația socială Tema filozofică Moartea

II.Destinul omului de geniu
Tema destinului omului de geniu în
poezia lui Eminescu se concentrează pe
ideea că indivizii cu un talent excepțional
sunt conduși de o forță superioară și sunt
predestinați să îndeplinească misiuni
semnificative în lume. Eminescu
explorează complexitatea și tragismul
acestui destin, evidențiind luptele
interioare și impactul lor asupra individului
și societății.
Se poate vorbi despre geniu în raport cu:
-timpul
-contemporanitatea
-iubirea
 Omul superior

Citat:
Motivul antitetic:om superior/om comun, în poezia Un citat exemplu care ilustrează motivul omului
lui Eminescu este prezent ca o reprezentare a superior în poezia lui Eminescu poate fi găsit tot în
individului cu calități extraordinare, care depășește poezia "Luceafărul":
limitele omenești obișnuite și aspiră către idealuri „Și aruncă privirea sa
înalte. Eminescu îl înfățișează pe acest om Peste văi de oameni,
superior ca fiind un lider spiritual, un călăuzitor al Și cu glasul său fermecat Vesele
maselor sau chiar un erou, care aduce schimbări le umplu inimi.”
semnificative în lumea sa.
 Comteplarea lumii
Motivul contemplării lumii în poezia lui Eminescu
evidențiază fascinația poetului pentru frumusețea
și misterul universului, precum și pentru relația
omului cu natura și cu cosmosul înconjurător.
Eminescu explorează adesea această temă prin
intermediul descrierilor lirice ale peisajelor naturale
și prin meditații filozofice asupra sensului existenței
umane în contextul vast al universului.
Citat:
Un citat sugestiv care ilustrează
motivul contemplării lumii îl găsim în poezia „În
mijlocul pădurii”, unde Eminescu reflectă asupra
măreției și tăcerii naturii, sugerând un sentiment
de mirare și reverie în fața lumii:
„Și cerul încă mare și tăcut
În arsură roșie ca sângele,
Cu stelele în lutul negru
Ca niște ochi care îi privesc în minte.”
 Detașarea clasică/rece
Motivul detasării clasice sau reci în poezia lui
Eminescu reflectă uneori distanța și lipsa de
implicare emoțională în fața evenimentelor sau
a emoțiilor. Această abordare poate fi folosită
de poet pentru a crea o atmosferă de
obiectivitate sau pentru a sugera o privire
distantă și rațională asupra subiectului sau a
situației descrise.
Citat:
Un exemplu sugestiv care ilustrează acest motiv îl
găsim în poezia „Împărat și proletar”, unde
Eminescu descrie contrastul dintre cei doi
protagoniști într-o manieră destul de rece și
obiectivă:
„Moartea rece a împăratului,
Moartea Roșie este proletără.”
 Solitudinea geniului

Motivul solitudinii geniului în poezia lui Eminescu
evidențiază izolarea și singurătatea pe care o
poate simți omul de excepție în fața lumii sau în
procesul creativ. Acest motiv reflectă adesea
sentimentul de separare și de alienare pe care îl
poate experimenta omul de geniu din cauza
diferențelor sale și a înțelegerii profunde a vieții.
Citat:
Un exemplu citat care ilustrează motivul
singurătății geniului poate fi găsit în poemul
„Dorința”:
„Și simt un gând către lumea albastră
Cât de viu mă încălzește și mă asuprește.”
 Ataraxia
Motivul ataraxiei în poezia lui Eminescu reflectă
căutarea liniștii și echilibrului interior în fața
agitației și neliniștii lumii exterioare. Acest motiv
sugerează că omul trebuie să își găsească pacea
interioară și să își controleze emoțiile pentru a
atinge un stăre de armonie și echilibru spiritual.
Citat:
Un exemplu citat care ilustrează motivul ataraxiei
îl găsim în poezia „Oda în metru antic”, în care
Eminescu descrie căutarea păcii și echilibrului în
natură:
„Pentru că mintea lui cerșea vag
Gândirea este aruncată toată
Pentru a înțelege totul de mai jos
Iar ceea ce este mai sus este un joc secret.”
 *Ipostazele geniului

 Bătrânul dascăl( Scrisoarea I)

 Voiecodul( Scrisoarea a III-a)
 Îndrăgostitul( Luceafărul, Floare Albastră)
 Magul
 Profetul
 Regele( Împăratul)
III.Natura și iubirea

Intre marile teme ale liricii eminesciene,

iubirea si natura au rezervat un loc
special, prin textul liric si melancolia
poeziilor, prin dorinta eului catre absolut si
perfectiune.
Imbinate mereu, natura si iubirea se
constituie intr-o singura tema in care
spatiul poetic primeste valoare filosofica si
este caracterizat de emotii puternice si
sentimente profunde. Desi sunt aproape
inseparabile, fiecare dintre aceste doua
teme necesita o continuitate de motive,
semnificatii si ipostaze proprii.
La Eminescu gasim motive si stari
sufletesti precum: apa, codrul, teiul,
izvorul, luna, stelele, floara albastra,
cornul, luceferi, extazul, duiosia,
luciditatea, sarcasmul.
 Natura

Natura este prezentată de Eminescu în două ipostaze: una terestră și cealaltă cosmică. Natura
terestră se manifestă la Eminescu în eterna rotație a anotimpurilor. Natura este umană,
protectoare, caldă, intimă sau tristă, rece. Totuși, M. Eminescu este unul dintre marii poeți care
menționează spațiul cosmic. Menționăm câteva momente din literatură și din cultura universală,
având în vedere că atât cosmicul, cât și timpul sunt teme relevante în creația eminesciană: Mihai
Eminescu - „Rugăciunea unui dac”, „Scrisoarea I”, „Luceafarul”.
 Natura terestră

La Eminescu putem vorbi despre o natură terestră, reprezentată de motive precum teiul, arborele
iubirii și memoriei, și salcâmul. Plopul este arborele singurătății, pretext pentru bocetele poetului:
„Lângă plopii fără soț / Adesea am trecut”, „De câte ori am așteptat” („Pe lângă plopi fără soț”).
Mărul și cireșul sunt cele două simboluri care exprimă naivitatea și inocența copilăriei. Cel mai
frecvent motiv, însă, este cel al lemnului. Pădurea apare în viziunea poetică ca un loc de refugiu,
un confident și complice. Este un spațiu atemporal plin de mister și feerie, semnificând și nostalgia
copilăriei și dragostea pierdută, sentimente de melancolie. Pădurea se constituie în postura
feminității, a iubitei care își numește iubitul: „O, rămâi, rămâi cu mine/ Te iubesc atât de mult” („O,
rămâi...”), având mișcări tandre, în timp ce poet reprezintă elementul masculin.
 Natura cosmica

În poezia lui Eminescu, natura cosmică este adesea prezentată ca un element central, care
contribuie la atmosfera mistică și la exprimarea gândirii filosofice.
Soarele si luna aduc idei diferite: spirit, lumina, identificate in simbolul soarelui; și suflet, apă
asociată cu imaginea lunii. Luna declanșează fantezia în sufletul poetului, fundalul arhaic cu origine
mitică, aducând o cunoaștere extatică: „Aici o lună se aprinde pe drum/Acolo se stinge un
soare/Dar eu nu o opresc în niciun fel/E gând călător” („Luceafarul”);
 Iubirea

Dragostea este prezentată din suferință, iubiri pierdute („Floarea albastră”, „Lacul”, „Lângă plopi fără soț...”)
și iubire fără speranță („De câte ori iubirea mea”, „Dacă iubești fără frică”. „, „Sara pe deal”), la iubirea
împlinită („Poveste teiului”, „De ce te temi”).
In evocarea dragostei, natura este bogat colorata, flori de tei, trandafiri rosii, nuferi galbeni, flori albastre,
flori romanesti, ceea ce confera imaginilor o nota stralucitoare in care sentimentul de bucurie este
predominant. Uneori, se întunecă, tristețea devine predominantă,,...Dar nu vine...Singurat/Degeaba oft și
sufăr/Lângă lacul albastru/Încărcat cu flori de nuferi."(,,Lacul" )
 Iubirea-aprofundare

Dragostea lui Eminescu reprezintă mai mult un ideal, o dorință în versurile tinereții, transformându-se
ulterior într-un sentiment dual, fericire dublată de răutate, pentru ca în final să ajungem la sentimentul iubirii
pierdute, a dezamăgirii profunde și a descurajării totale.
Intalnim astfel femeia in diferite ipostaze.
Femeia de salon, coruptă, rea și rea, care nu înțelege dorințele bărbatului, cochetă, adulteră. „Este un
demon care însetează după luminile lui dulci,/Acel demon plânge, râde, incapabil să se audă plângând,
(„Scrisoarea V”)
Femeia iubitoare, nevinovată, femeia copil, femeia îndrăgostită. Elementul feminin este strâns legat de
planul real, spiritualul nu îi este accesibil și este aproape inutil. „Este frumoasă, de înțeles... Ca și copiii, are
simțul umorului,/Și când râde își face gropițe pe obraz/Să o țină în brațe – doar pentru a fi iubită”.
(„Scrisoarea V”)
 IV.Istoria și meditația socială

Tema istoriei și meditației sociale este una dintre

preocupările centrale ale lui Eminescu în poezia
sa, reflectând interesul său profund pentru
evoluția și destinul poporului român în contextul
schimbărilor sociale și politice din perioada sa.
Această temă explorează relația complexă dintre
trecutul, prezentul și viitorul unei națiuni și
analizează impactul evenimentelor istorice și al
condițiilor sociale asupra vieții și destinului uman.

În poeziile sale, Eminescu adesea evocă momente

semnificative din istoria românilor și meditează asupra
semnificației lor în contextul contemporan. El examinează
aspirațiile și idealurile naționale, precum și provocările și
dezamăgirile cu care se confruntă societatea românească.
Poeziile sale pot exprima nostalgia pentru trecutul glorios
al poporului român, dar și critica socială față de inechitățile
și nedreptățile din societatea sa.
 Trecutul remarcabil

Acest motiv se referă la recunoașterea și
celebrarea trecutului glorios al poporului român și
la evocarea evenimentelor și figurilor istorice care
au contribuit la afirmarea identității naționale.
Citat:
Un citat relevant care ilustrează acest motiv din
poemul „Scrisoarea III”:
„ Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în
vânt, ”
 Figura glorioasă a înaintașilor
Motivul figurii glorioase a înaintașilor este unul
recurent în poezia lui Eminescu, ilustrând respectul
și admirația sa profundă față de cei care au
contribuit la construirea și afirmarea identității
naționale. Acest motiv evocă imaginea unui trecut
glorios și a unor eroi și mari oameni care au luptat
pentru idealurile și libertatea poporului român, și
care rămân modele de urmat și surse de inspirație
pentru generațiile viitoare.
Citat:
Un exemplu relevant îl găsim în poezia „Doina”, în
care Eminescu celebrează figura eroului național și
îl ridică la statutul de simbol al curajului și
devotamentului față de patrie. În rândurile:
„De la Nistru pân' la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.”
Poetul subliniază legătura strânsă dintre
identitatea națională și valorile eroice ale trecutului.
 Disprețul pentru superficialitate,corupție și viciile contemporane
Motivul disprețului pentru superficialitate, corupție
și viciile contemporane este una dintre
preocupările centrale ale lui Eminescu în poezia
sa, reflectând deziluzia sa față de starea societății
și față de declinul moral al oamenilor. Acest motiv
ilustrează aspirația sa către valori autentice și
integritate morală într-o lume dominată de falsitate
și egoism.
Citat:
Un exemplu relevant îl găsim în poezia „Scrisoarea
III”:
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
 Patria

Citat:
Un exemplu relevant îl găsim în poezia „ Ce-ţi
Motivul patriei în poezia lui Eminescu este unul doresc eu ţie, dulce Românie”:
central și reflectă dragostea profundă și „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
devotamentul față de țară, precum și dorul și Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? ”
nostalgia pentru locurile natale. Eminescu își
exprimă adesea patriotismul prin intermediul
imagisticii naturale, evocând peisajele și tradițiile
românești într-o manieră poetică și emoționantă.
 Nedreptatea in societate

Motivul nedreptății în societate este unul frecvent
întâlnit în poezia lui Eminescu și reflectă
indignarea față de inechitățile și injustițiile din
lumea înconjurătoare. Eminescu folosește adesea
acest motiv pentru a critica corupția, abuzurile de
putere și lipsa de compasiune din societatea sa.
Citat:
Un exemplu relevant îl găsim în poezia
„Scrisoarea a III-a”:
„ De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii... ”
 V.Tema filozofică

Filozofia lui Eminescu este una profundă și

complexă, reflectând o gamă largă de influențe și
preocupări filozofice. Deși nu a scris în mod
explicit lucrări filozofice, gândirea sa profundă și
subtilă este evidentă în poezia și în proza sa, în
care abordează teme precum existența, destinul,
natura umană și divină, timpul și cosmosul.
Una dintre temele centrale ale filozofiei lui
Eminescu este legată de natura umană și de locul
individului în univers. El explorează adesea
condiția umană în raport cu întreaga existență
cosmică, punând întrebări despre sensul vieții și
despre relația omului cu divinitatea și cu natura.
 Cosmologia

Cosmogonia din Scrisoarea I este transpunerea în rime românești a unei părți din cel de-al
zecelea imn vedic (Rig Veda – Nasadyia, adică Imnul creației), o parte a Scripturilor Hindusă și
element de bază al literaturii genului.
Astrii "Cum revarsa luna plina linistita ei splendoare" "Luna tu, stapana-a marii,pe a lumii bolta
luneci"- Scrisoarea I
Stele"La steaua care-a rasarit" "Luminii sa ne-ajunga" "Iar raza ei abia acum" "Luci vederi noastre„
Idei si teorii preluate din imnuri vedice "El zeilor dă suflet și lumii fericire,El este-al omenirii izvor de
mântuire"-Rugăciunea unui dac
Poezia Stelele-n cer scrisă de Mihai Eminescu este o capodoperă a literaturii române și
explorează teme filozofice profundeAutorul utilizează o serie de tehnici literare, precum
personificarea, metafora, antiteza și simbolurile, pentru a ilustra temele sale.
 Misterul și nemurirea:

Eminescu a explorat adesea conceptul de mister și nemurire în poeziile sale, sugerând că există
mai mult în univers decât putem înțelege și că spiritul uman este nemuritor într-un fel sau altul.
 Natura și rolul umanului în univers

Poeziile lui Eminescu reflectă o profundațime filozofică în ceea ce privește relația omului cu
natura și cu universul în ansamblu, întrebându-se despre locul și rolul umanului în acest context
vast.
 Escatologia(moartea universului)

„ Icoana stelei ce-a murit”

„ Incet pe cer se suie”
„ Lumina stinsului amor”
-La steaua
„ Stelele-n cer”
„ Ard departarilor”
„ Pana ce pier”
-Stelele-n cer
 VI.Moartea

Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet al

literaturii române, a abordat în opera sa o gamă
variată de teme, iar una dintre cele mai recurente
și mai profunde este tema morții. În poeziile sale,
Eminescu explorează moartea din multiple
perspective, de la reflectarea asupra trecerii
timpului și a efemerității vieții la meditații asupra
misterului nemuririi și a destinului uman.
 Nostalgie și Melancolie

Citat:
Eminescu folosește adesea tema morții pentru a „ Dar dacă vrei cu crezământ
exprima o profundă nostalgie și melancolie pentru Să te-ndrăgesc pe tine,
persoanele dragi care au trecut în neființă. În Tu te coboară pe pământ,
poezia „ Luceafărul”, poetul își exprimă dorul
Fii muritor ca mine”
pentru iubita sa, care a murit, reflectând asupra
trecerii timpului și a pierderii dragostei sale.
 Fatalism și Destin

Citat:
Uneori, Eminescu abordează tema morții ca pe o „ Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,
inevitabilitate, sugerând ideea fatalismului și a Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie”
destinului uman. În „ Scrisoarea I”, el explorează
ideea că moartea este inevitabilă, indiferent de
acțiunile noastre. Reflectă asupra ideii că moartea
este o parte inevitabilă a ciclului natural al vieții.
 Transcendența și Spiritualitatea

Tema morții este adesea asociată cu
transcendența și spiritualitatea în opera lui
Eminescu. În „ De ce să mori tu? ”, poetul reflectă
asupra conceptului de nemurire și a transcendentei
spirituale, sugerând că moartea este doar o trecere
către altă formă de existență și că sufletele noastre
sunt legate de eternitate.
Citat:
„ Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din
paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș
mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis. ”
 Relația cu eternitatea și infinitul
Tema morții este adesea asociată cu
transcendența și spiritualitatea în opera lui
Eminescu. În „ De ce să mori tu? ”, poetul reflectă
asupra conceptului de nemurire și a transcendentei
spirituale, sugerând că moartea este doar o trecere
către altă formă de existență și că sufletele noastre
sunt legate de eternitate.
Citat:
„ Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă-i ne-a lăsat”
Din "La mormântul lui Aron Pumnul”, acest citat
ilustrează această idee, evidențiind că persoana
decedată continuă o formă de existență și lasă în
urmă amintirea și influența sa asupra celor rămași
în viață. Astfel, poetul reflectă asupra unei
concepții mai largi despre moarte și nemurire,
sugerând că acestea sunt aspecte ale unei realități
mai mari și mai complexe decât viața noastră
pământească.
 Eșecul și descompunerea

Citat:
În acest fragment din poezia „ Mortua Est” a lui „ Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece;
Mihai Eminescu, poetul exprimă o contemplare Privesc apoi lutul rămas... alb și rece,
profundă asupra morții și a procesului de Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
descompunere. Tema morții este evidentă în Privesc la surâsu-ți rămas încă viu”
descrierea lucrurilor materiale asociate cu prezența
fizică a unei persoane care a murit, dar și în
contrastul dintre acestea și esența spirituală a
individului care a părăsit deja această lume.
Vă mulțumim pentru atenția acordată!